ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

Departamentul Studii Superioare de Master

Catedra Ştiinţe Juridice

Aprob:
Şef Catedră Goriuc Silvia,
dr.,conf.,univ.
____________________

TEST nr.4
de examinare finală la disciplina
Organizarea statală a puterii

I. Noţiune şi funcţiile autorităţilor judecătoreşti în Republica Moldova.

I.1.Identificaţi noţiune de autoritate judecătorească şi indicaţi sistemul organelor

judecătoreşti din Republica Moldova(10)

Autoritatea judecătorească, conform teoriei separării puterilor în stat, reprezintă prin

sine sistemul organelor judiciare ale statului, ce înfăptuiesc justiţia. Autoritatea
judecătorească îşi are organele sale proprii şi specifice, care, spre deosebire de instituţiile de
drept, nu reglează relaţii sociale, ci determină formele organizării, structurii şi activităţii
autorităţii judecătoreşti, formele realizării justiţiei ş.a.

Sistemul organelor judecătorești din Republica Moldova:

a) Curtea Supremă de Justiție
b) Curțile de Apel
c) Judecătorii
 Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona judecătorii specializate. În cadrul
instanţelor judecătoreşti pot funcţiona colegii sau complete de judecată specializate.

I.2. Determinaţi locul şi rolul puterii judecătoreşti în sistemul autorităţilor publice precum şi
colaborarea puterii judecătoreşti cu alte autorităţi publice(15)

Autoritatea judecătorească înfăptuieşte justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor. Instanţele judecă toate cauzele privind raporturile juridice
civile, administrative şi penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o
altă competenţă. Înfăptuind justiţia, instanţele judecătoreşti apără orânduirea statală şi
constituţională a Republicii Moldova de orice atentat.
O caracteristică obligatorie a autorităţii judecătoreşti o reprezintă caracterul autoritar al
împuternicirilor instanţelor de judecată. Aceasta se manifestă prin faptul că ordinele şi
dispoziţiile emise de instanţe la îndeplinirea împuternicirilor lor sunt obligatorii fără
excepţie pentru toate organele de stat, organizaţii, persoane juridice şi fizice. Executarea
ordinelor judecătoreşti şi realizarea hotărârilor lor este garantată prin puterea de stat.
Independenţa autorităţii judecătoreşti presupune că instanţele de judecată activează de
sine stătător (fără vreun amestec din exterior şi fără a fi supuse), cu puterile sale, dispunând
spre înf
 Puterea judecătorească diferă de celelalte puteri statale, dar colaborează cu ele în
exercitarea prerogativelor ce îi revin, deoarece toate instituţiile statale, în ansamblu, creează
aparatul de stat. În general, colaborarea puterilor presupune: competenţe clar şi strict
delimitate prin Constituţie, autonomie organizatorică şi funcţională; control reciproc fără
imixtiune; garanţii constituţionale ale îndeplinirii corecte a mandatului şi ale respectării
drepturilor cetăţenilor; controlul constituţionalităţii legilor; independenţa şi inamovibilitatea
judecătorului etc.
În general, colaborarea puterilor presupune: competenţe clar şi strict delimitate prin
Constituţie, autonomie organizatorică şi funcţională; control reciproc fără imixtiune; garanţii
constituţionale ale îndeplinirii corecte a mandatului şi ale respectării drepturilor cetăţenilor;
controlul constituţionalităţii legilor; independenţa şi inamovibilitatea judecătorului etc.
Legătura reciprocă şi conlucrarea organelor judecătoreşti cu legislativul şi executivul se
exprimă prin faptul că acestea exercită un şir de sarcini statale comune tuturor, colaborând la
realizarea lor. Dintre ele fac parte: întărirea legalităţii şi ordinii publice în cadrul societăţii;
lichidarea încălcărilor de drept; asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
etc.
În această ordine de idei, puterea judecătorească, în sistemul organelor de stat, ocupă un
loc distinct, o parte din spaţiul puterii care nu poate fi nici limitat şi nici înlocuit. Ei îi
aparţine un teritoriu propriu de activitate.
În studiile de specialitate, situaţia puterii judecătoreşti ca ramură a puterii de stat este
determinată a fi, într-o anumită măsură, contradictorie.Astfel, pe de o parte, aceasta este o
ramură puternică, deoarece numai ea poate lua asemenea măsuri care nu sunt de competenţa
nici uneia din celelalte ramuri ale puterii de stat (de exemplu, exproprierea, lipsirea de
libertate, viaţă, copii). Pe de altă parte, aceasta este o putere relativ „slabă”, deoarece ea nu
se bazează pe sprijinul direct al cetăţenilor, ca, de exemplu, puterea legislative.

I.3.Evaluaţi rolul puterii judecătoreşti pentru societate în edificarea statului de drept(25)

Din momentul apariţiei statului ca formă superioară de organizare a societăţii, acesta а

suportat un proces continuu şi complex de transformare şi evoluţie, continuând să fie şi astăzi
instrumentul conducerii sociale. În cadrul statului principalul rol în protecția și apărarea
intereselor, drepturilor și libertăților cetățenilor și a societății revine puterii judecătorești.

Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fără justiţie, lipsa justiţiei veritabile
însemnând arbitrariu şi nedreptate. Dacă „viaţa socială trebuie să se desfăşoare potrivit
constituţiei şi legilor, în mod firesc trebuie să existe o funcţie (o putere, o autoritate), care să le
cunoască şi să le poată interpreta şi aplica concret atunci când sunt încălcate, când deci
drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt periclitate, neglijate” .

O putere judecătorească puternică şi independentă devine condiţia iminentă pentru

formarea societăţii civile şi a statului de drept – „unul dintre elementele formatorii ale acestuia
fiind drepturile şi libertăţile individului. Puterea judecătorească este o
împuternicire/prerogativă exclusivă a unor organe speciale de stat, care constă în examinarea şi
soluţionarea într-o formă procesuală deosebită a conflictelor sociale, orientată spre protecţia şi
restabilirea drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului.

II Actele Guvernului Republicii Moldova

II.1. Indicaţi actele Guvernului şi identificaţi esenţa lor (10 p)

 Într-un stat de drept este important ca administraţia, care reprezintă puterea executivă, să fie
în acelaşi timp accesibilă, sensibilă privind drepturile omului şi să poată fi supusă unui
control.Având în vedere prevederile art.96 din Constituția Republicii Moldova, Guvernul este
organul organul central care asigură realizarea politicii interne și externe a statului și exercită
conducerea generală a administrației publice. În exercitarea atribuţiilor, Guvernul se conduce de
programul său de activitate, acceptat de Parlament.
Conform prevederilor art.102, alin.1 al Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul adoptă
hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii.

Hotărârea este un act ce se adoptă pentru organizarea executării legilor.Hotărârile se

adoptă în cadrul ședințelor Guvernului cu votul majorității membrilor Guvernului.
Ordonanța este un act normativ cu putere de lege ordinară. Se adoptă în temeiul și în
conformitate cu legea specială de abilitare adoptată de Parlament.Ordonanțele se supun
aprobării de către Parlament dacă legea specială de abilitare, în temeiul căruia ordonanța a fost
emisă, prevede acest fapt.Ordonanțele se abrogă, se suspendă sau se modifică de către Guvern
prin adoptarea de ordonanțe în limita perioadei stabilite de legea specială de abilitare.
Dispoziția este un act normativ ce se adoptă cu scopul de a reglementa în baza legii
diferite domenii sociale - cultura, învățământul, sănătatea, economia ș.a.

II.2. Stabiliţi condiţiile şi cerinţele principale faţă de hotărârile şi dispoziţiile guvernului,

precum şi procedura de adoptare a lor (15 p)

Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor și pentru exercitarea atribuțiilor

cu care este investit Guvernul. Legalitatea executivului este condiționată de mai multe cerințe
constituționale, cum ar fi obligativitatea de a fi publicate în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, contrasemnate de ministrul responsabil de punerea în executare, corespunderea în
scopul legii în temeiul căreia au fost emise. Hotărârile Guvernului se supun controlului de
constituționalitate pe calea contenciosului constituțional, și precum și controlului de legalitate
pe calea contenciosului administrativ. Hotărârile intră în vigoare de la data adoptării dacă în
textul lor nu este stabilit alt termen.
Dispoziţiile se emit de Prim-ministru pentru organizarea activităţii interne a Guvernului şi,
ca regulă, au un caracter individual.
Hotărârile și dispozițiile Guvernului se semnează de Prim-ministru, acestea cu excepția
celor de uz intern și acelor care conțin secret de stat se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data adoptării. Hotărârile care aduc atingere
drepturilor și libertăților omului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Dispozițiile intră în vigoare la data emiterii.

II.3. Evaluaţi instituţia delegării legislative în dreptul constituţional (25 p)

Delegarea legislativă este o modalitate de conlucrare între Parlament și Guvern, în
virtutea principiului separației puterii în stat, în temeiul căreia Guvernul este învestit cu
exercitarea în anumite condiții a unei funcții legislative, atribuții legislative sau competențe
legislative.

Instituţia delegării legislative îi garantează Guvernului de a participa la procesul elaborării

normelor de drept originale (în limitele prevăzute de legea de abilitare). În literatura de
specialitate, mai este expusă opinia că instituţia delegării legislative garantează puterea juridică
a ordonanţei Guvernului similară cu cea a legii ordinare, ca rezultat al relaţiilor sociale ce vor fi
supuse reglementării prin ordonanţa Guvernului. Altfel spus, puterea juridică a ordonanţei este
determinată în principal de obiectul reglementării juridice, şi nu de autorul juridic.
 Conform art.1062 din Constituția Republicii Moldova în vederea realizării programului de
activitate al Guvernului, Parlamentul poate adopta, la propunerea acestuia, o lege specială de
abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor
organice.Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data pînă la care se pot
emite ordonanţe. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului.
Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor se prezintă în termenul stabilit în legea de
abilitare. Nerespectarea acestui termen atrage încetarea efectelor ordonanţei. Dacă Parlamentul
nu respinge proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor, acestea rămân în vigoare. După
expirarea termenului stabilit pentru emiterea ordonanţelor, acestea pot fi abrogate, suspendate
sau modificate numai prin lege.

În concluzie, vom afirma că instituţia delegării legislative în dreptul constituțional

reprezintă cea mai eficientă formă de colaborare și conlucrare dintre legislativ și executiv.

_____ ____________ 2020 Examinator S.GORIUC, dr.,conf.univ.

Barem de evaluare:

91 – 100 p.= 10 66 – 70 p.= 7 41 – 50 p.= 4

81 – 90 p.= 9 61 – 65 p.= 6 31 – 40 p.= 3
71 – 80 p.= 8 51 – 60 p.= 5 0 – 30 p.= 2