Oastea Moldovenească
2. Patru căpitani nemţeşti, cari aveau mai
De asemenea, Cantemir discută și despre rolul oștirii în
societatea moldovenească, subliniind importanța sa în
menținerea securității și independenței Moldovei. El
evidențiază modul în care conducătorii și domnitorii
moldoveni gestionau oștirea și modul în care aceasta era
mobilizată în timpul conflictelor sau războaielor.
Hronicile patriei noastre, povestesc, cum că, când încă era
Moldova slobodă, avea oaste la şaptezeci de mii şi de
multe ori şi până la o sută de mii de oameni. Şi nici va fi
necrezut aceasta, de vom socoti cu ce megieşi puternici a
avut Moldova război pe acele vremuri: Adecă cu Turcii,
Leşii, Cazacii, cu Ungurii şi cu Muntenii. Şi cum că îşi
apăra slobozenia ei de către năvălirile lor, până în vremea
lui Bogdan III-lea, ci încă şi hotarele şi le-au lungit. Însă
această putere a Moldovenilor după cum a fost ajuns
vârful cel mai înalt sub stăpânirea lui Ştefan cel Mare, aşa
a început după aceea a-şi cădea încet, încet..
nainte sub porunca lor, preste o mie de
oameni
3. Patru căpitani căzăceşti, încă avea mai
nainte asemenea o mie de ostaşi, sau şi mai
mulţi supt ocârmuirea lor
4.Douăzeci de căpitani călăreţi, povăţuesc
ca la o sută de oameni şi fieştecarele are
leafă,
8. Nouăsprezece căpitani de polcuri, întru care
polcuri sunt o mie de oameni de prin cele 19 ţinuturi
ale Moldovei şi fieştecare polc era mai nainte câte
din zece roate
 Despre obiceiurile şi ţerimoniile curţii Domneşti
În "Descrierea Moldovei", Cantemir a oferit o imagine
detaliată a vieții și obiceiurilor de la curtea domnească din
Moldova. El a descris obiceiurile, ceremoniile și tradițiile
care erau respectate în cadrul curții domnești. Opera sa
prezintă o varietate de aspecte legate de organizarea
socială și politică, relațiile diplomatice, cultura și religia
Moldovei din acea perioadă.
Înaintea Domnitorului merg vreo câţiva povăţuitori şi
îndreptători de drum, care sunt buni pentru această
treabă dintre ostaşi şi dintre alergători.
După aceştia urmează călărimea, înaintea căreia merge
steagul şi căpitanii cetelor, aşa în cât între fiecare ceată
se lasă loc deşert
În linia de a treia după Domn, merg Bulugbaşii patru pe
deamândouă părţile şi adică cei mai vechi, mai aproape
de Domn şi mai pe urma cetei aceştii dântâiu, sunt
Sigmenii sau ostaşii cei cu leafă pe de amândouă părţile.
După aceştia urmează Singeacul cel mare, adică steagul
cel mare care are în vârf luna jumătate împreună cu alte
două steaguri ce se dau Domnului când intră în stăpânire
dela curtea Împărătească.
Sfârşitul tuturor cetelor este o grămădire amestecată de
slugi boereşti, de orăşeni şi de neguţători.
Despre vânatul Domnilor

La acest vânat Domnesc, toate

breslele, boierii, ostaşii,
mazilii şi neguţătorii
împreună şi vreo câteva mii
de ţărani din satele de prin
prejur, carii intră prin codrii
şi gonesc fiarele; iară de către
câmp despre toate părţile
cuprind marginile pădurilor
vânătorii, unii cu câinii, iară
alţii cu mreji şi întru acest
chip fără de osteneală mare,
prind fiarele pe care le gonesc
ţăranii cu chiotele lor. După isprăvirea vânatului, se aduc fiarele cele curate, o
parte în cuhnea Domnească, iară cealaltă parte se
împărţeşte pe la boieri şi pe la dregătorii oştii, iară pe cele
necurate, vulpi, lupi, urşi, mâţe sălbatice şi alte fiare care
mai sunt prin codrii Moldovei, le lasă Paicilor, sau slugilor
Domneşti, carii nu îşi scot loruşi puţin folos.
Despre îngroparea Domnilor când mor în scaun

Mai în urma alaiului este muzica ostăşească

Moldovenii nu cinstesc pe Domnii săi, numai când sunt în amestecată cu dobe, care dau un sunet jalnic, fiind
viaţă; ci încă şi după ce mor; căci îndată după ce moare slăbănogite.
Domnul, dacă este vară îi bălsămuesc trupul şi până Şi cu această rândueală îl duc pe dânsul la biserica
atuncea rămâne ne îngropat în patul său, până când se cea mare şi până când se cântă prohodul, îl pun jos
adună toţi boierii cei mari şi cei mici,, cum şi Monahii carii lângă strana aceea întru care a şezut el în viaţă.
sunt vestiţi pentru vieţuirea cea sfântă şi Preoţii cei mai
aleşi. Şi apoi după ce îi dau lui şi această cinste mai de pe urmă;
În vremea aceasta îl îmbracă cu hainele şi juvaerurile dacă a hotărât el mai dinainte să-l îngroape în oraş, îl duc
Domneşti şi boierii cei mari şi cei mici şi celelalte slugi la locul cel de îngropare, tot cu aceeaşi petrecere cu care
stau împrejurul lui, cu asemenea smerenie, ca şi în viaţa l'au adus la biserica cea mare şi boerii din starea întâi, îl
lui şi tot poporul umblă în oraş cu capetele goale pentru slobod în mormânt cu năfrămi de mătasă şi Mitropolitul
jelire şi în toate zilele până când îl îngroapă, trag toate aruncă întâi ţărâna peste secriu; şi isprăvindu-se aceasta,
clopotele ziua şi noaptea; şi'n ziua îngropării, se face alai se slobod tunurile şi se bat mehterhenelele, cu care este
asemenea ca şi acela pe care îl face el în viaţa sa când amestecat vuetul clopotelor şi aşa se face un vuet încurcat,
merge undeva. care nu se sfârşeşte până când este mormântul acoperit
deplin.
Despre legile ţării Moldovei
Însă după aceia cu biruirea craiului Decebal, de Împăratul
Nerva Traian, s'au gonit popoarele Dace din Daciea şi ţara
s'a făcut ţinut Romanesc, umplându-se cu popoare
Romaneşti ş'au primit şi legile Romaneşti dela locuitorii ei
cei noi şi au ţinut atâta cât a fost ţara supt stăpânirea
împăraţilor Romaneşti şi Ţarigradeşti.

Şi pentru aceea Alexandru Despotul cel dintâi al Moldovei,

pe carele l-au numit locuitorii cel bun, pentru faptele lui
cele mari; voind să vindece rana aceasta, a primit dela
Împăraţii Ţarigradului, cu coroana Crăească împreună şi
legile Greceşti; care era cuprinse în cărţile lui Balsamon.
Şi din cărţile acele prea largi, au scos numai aceea ce este
acum Legea Moldovei.
Pentru aceea şi la Moldoveni s'a făcut două legi una scrisă,
care este întemeeată pe canoanele împăraţilor Romaneşti
şi Ţarigradeşti şi pe canoanele soboarelor bisericeşti; iară
alta nescrisă care se poate zice ivirea sau apucare a
neamului căci să şi zice în limba noastră, obicei, cu cuvânt
slavonesc.
Despre Divanul de judecată al Domnilor şi al boierilor
Divanul acesta, care cu cuvânt turcesc se înţelege sala cea
de judecată, este totdeauna în mijlocul palatului Domnesc.
Într'acesta este la peretele cel dinapoia scaunului Domnesc
şi deasupra lui chipul Domnului Iisus Hristos, carele se
arată de faţă la judecată şi dinaintea Sfântului Chip arde
necontenit o făclie. În partea dea stânga, care şi la
Moldoveni se socoteşte partea cea mai cinstită, după
obiceiul Turcesc, este şederea Mitropolitului şi după
dânsul sunt boierii cei ce sunt în slujbă
În mijloc deadreapta mai aproape de Domn, stă Spătarul
cu Spata Domnească; şi ceva mai depărtişor tot de această
parte, sta Postelnicul cel mare
Pricinile cele mai mari le hotăreşte însuşi Domnul; iară
cele mai mici le lasă asupra boierilor şi aceştea le
cercetează pe la casele lor şi le hotăresc
Când voeşte Domnul să asculte însuşi jalovile şi pricinile
cele mari; atuncea chiamă înaintea sa în Divan pe pârâşul
şi pe cel pârât şi dă voe la amândoi ca să spue toate ce au,
pârâşul de pârât şi cel pârât
Despre Divanul de judecată al Domnilor şi al boierilor

Chinurile şi pedepsile sunt de multe feluri pe tâlhari îi

spânzură; pe prădătorii de biserici îi ard; boierilor care
omoară pe cineva le tae capetele; iară pe ţăranii cari fac
vre-o ucidere de om, îi pun în ţeapă, având moarte mai
prelungită şi mai cumplită;
Când ascunde vreun boier banii Domneşti, sau face vre-o
socoteală primejduitoare împotriva Domnului său,
atuncea pe unii ca aceea poate Domnul să-i pe depsească
cu moarte, fără de a se sfătui cu ceilalţi boieri;
Alte pricini n'au zăbavă la Divan, ci o pricină ca aceea de
judecată ia sfârşit într'o zi şi mai ales în ziua cea dintâiu,
sau dacă este prea încurcată, se hotăreşte în trei sau patru
Divanuri;

Şi după isprăvirea jeluirii şi după hotărîrea ce li se face, se

slobozesc iarăşi afară pe altă uşă a Divanului, dacă nu este
să-i ducă la temniţă.