Nobilii din Turda adoptă, la 1711, Hotărârea de a-i izgoni pe

români din oraș

https://evenimentulistoric.ro/nobilii-din-turda-adopta-la-1711-hotararea-de-a-i-izgoni-pe-romani-din-oras.html?
fbclid=IwAR0WTff5rJfcRcI_WBKWhVhvBy0RpYela9VwYJOnA0AlP4IHWiCGd0eirQo

Pe 19 iulie 1711, Congregația tuturor nobililor din Turda adoptă Hotărâre de a curăța urbea
de români.
Iată traducerea documentului făcută Romulus Seișanu, în „La Roumanie. Roumania.
România. Atlas istoric, geopolitic, etnografic și economic, București, 1936”:
„Anul 1711. Ziua 19. Luna iulie. Congregația tuturor nobililor din Turda
Aflăm că românii se înmulțesc foarte tare printre noi, în paguba noastră.
Orașele și satele vechi, frumoase și locuite de maghiari și sași, întru atât sunt pustiite de
locuitori, prin înmulțirea românilor, că acum nu mai auzim de ele.

 Pentru motivul amintit mai sus hotărâm în comun, ca fiecare gospodar, sau văduvă din
oraș, este îndatorată să alunge în timp de 8 zile pe toți românii din case și de pe pământurile
lor, iar dacă nu voiesc să plece, să fie izgoniți.
Dacă va fi un gospodar, ori văduvă, atât de neajutorată, încât să nu-i poată izgoni cu forța,
ofițerul orașului e obligat să le dea ajutor.

1
Dacă se va afla un cetățean, sau văduvă, care nu va îndeplini ordinul, până la 12 zile, să fie
pedepsit irevocabil și ofițerul luând cu sine destule forțe, e dator să alunge pe românii
îndărătnici și pe vitele lor, din cuprinsul orașului […]
Nimeni dintre locuitorii din Turda-Nouă și Veche să nu dea românului nici loc de casă, nici
loc afară, să nu-i vândă și să nu-i dea loc de locuit aici […]”

TRADUCEREA PROPUSĂ DE ARNOLD PLATON:

„Prin mari pagube și prin prejudiciul adus Libertăților Noastre Nemeșești remarcăm că s-a
înmulțit foarte tare printre noi Românitatea, care mai degrabă se compune din persoane ce
ocolesc datoria lor față de Domn și Patrie.
Și datorită ticăloșiilor și vărsărilor de sânge, /neputând trăi în locuițele lor, făcându-și cuib
aici, în vremurile acestea nefericite și schimbătoare, s-au apucat și aici de vărsări de sânge,
unii dintre ei au bătând, rănind onorabili membrii ai Nobilimii, pe unii din noi chiar
omorându-ne.
Deci împreună cu locuitorii orașului Turda înnobilat de către Nobila Țară, prin voia
Milostivului Domnitor de Fericită Amintire, este evident pentru noi, că vechile și
frumoasele noastre orașe și sate, care înainte de asta erau locuite de unguri și sași, datorită
înmulțirii românilor, întru atâta fură pustiite de locuitori, că acuma nici veste, nici
amintire nu se mai aude de ele.
Pentru motivul amintit mai sus hotărâm, în comun acord, ca fiecare Gospodar, sau Văduvă
din oraș, este îndatorată să alunge, în timp de 8 zile, pe toți românii din case și de pe
pământurile lor, iar dacă nu voiesc să plece, să fie izgoniți.
Dacă va fi un Gospodar, ori Văduvă, atât de neajutorată, încât să nu-i poată izgoni cu forța,
Ofițerul orașului e obligat să le dea ajutor.
Dacă se va afla un Gospodar, sau Văduvă, care nu va îndeplini ordinul, să fie pedepsit pe
loc și fără preaviz cu până la 12 forinți amendă și ofițerul luând cu sine destule Brațe, e
dator să alunge pe Românii Refractari și pe vitele lor, din hotarele orașului.
Hotărârea spune mai departe, că dacă nu se găsește pentru ciobănit om ungur, se permite ca
Turda Veche să primească 4, Turda Nouă 3 păstori români, dar aceștia să nu aducă la
păscut mai mult de 120 de oi proprii printre oile orașului, oi străine să nu primească, etc.

ȘI APOI CONTINUĂ AȘA:

Tot în acestă Adunare se hotărăște, ca pe viitor, nimeni dintre locuitorii Turzii Vechi sau
Noi să nu poate vinde, ori înstrăina, unui Român nici a sa casă, nici teren de casă, nici a sa
moștenire, nici pentru locuire să nu-i ofere cazare.
Celui care va încerca, aceluia, oricine va fi el, obiectul vândut pe loc să-i fie confiscat, întru
folosul orașului, iar cumpărătorul din oraș să fie dat afară.
Pentru menținearea hotărârii noastre și de acum încolo prin legământ, și pentru a ne aminti
pe viitor, ne-am iscălit numele prin Juratul-Notar. Și de s-a găsi printre noi unul care va
ajunge la alta părere față de hotărârea mai sus, neținându-se de ea, se va exclude dintre noi,
pe loc fiind pedepsit cu 24 de forinți amendă, și de va fi în continuare refractar, să fie lipsit
de onoare.
(Urmează 135 de semnături)

2
TRADUCEREA PROPUSĂ DE EDUARD KERESSZEGI
PENTRU DOCUMENTUL DIN 1712:
„Nici blestem nici pedeapsă, nici hotărâri aspre nu au oprit infiltrarea românilor și asta
arată nu altceva ci că locuitorii Turdei cu simț al dreptății, al răbdării și educației s-au
ridicat peste orice prejudecată și nu i-a alungat pe aceștia, care și-au găsit adăpost și apărare
cu toate păcatele comise de ei, și nu numai că i-au răbdat și i-au primit pe nenorociți, ca
niște iubitori de oaspeți, pe deasupra și-au împărțit cu aceștia drepturile civice și politice,
chiar și pămînturile.
Poate că asta s-a întâmplat împotriva logicii și a previziunii înțelepte dar în orice caz asta
arată sufletul primitor al Turdenilor și ar fi o urâtă nedreptate și nerecunoștință ca cei
primiți în sânul lor să nu-și arate prinosul și recunoștința frățească”.
 
Foto: Orbán Baláz , Torda város és környéke, Budapesta, 1889 („Orașul Turda și
împrejurimile”).
Textul pe site-ul Bibliotecii Naționale Széchényi din Ungaria

Domnitorul valah al Ardealului care a pustiit pivnițele ungurilor

Mailații erau conți unguri de origine română. Cel mai important reprezentat al familiei
Mailat a fost Ștefan, care a jucat un rol însemnat în istoria Ungariei pe la mijlocul veacului
al XVI-lea.
Ștefan Mailat a fost voievod al Ardealului, stăpân al cetății Făgărașului și al Ungurașului.
El era catolic și făcea parte din marea aristocrație maghiară,
Era deci un renegat, căruia dușmanii îi aruncau în față, ca o insultă, că e valah, de același
sânge cu iobagii din Transilvania.

3
În luptele lui Petru Rareș pentru stăpânirea Ardealului a fost unul dintre cei mai aprigi
inamici ai domnitorului moldovean.
Un cronicare maghiar care a trăit la curtea craiului Ioan Zapolya (foto), povestește că
stăpânul său, poftind la vin roșu, i-a zis:
„Să bem acum vin roșu, căci nu peste mult vom duce dorul vinului, dacă vom merge în
Ardeal, unde domnul Mailat ne-a pustiit cetățile și s-a întins de bună samă și la pivnițe, căci
iubește dumnealui vinul bun.
Să știi de la mine că valahul, câtă vreme e sărac bea vin numai la crâșmă, dar, când ajunge
domn mare, își ține pivnița bogată pe masă”.
Istoria familiei Mailat este un bun exemplu pentru procesul aservirii românilor din
Transilvania de către unguri.
La venirea maghiarilor, românii erau organizați politic, având o puternică clasă
conducătoare: voievozi, cneji și boieri, dar ungurii le-au nimicit străvechea organizare,
făcându-i iobagi.
O parte dintre conducătorii românilor au trecut la catolicism pentru a-și păstra privilegiile,
contopindu-se cu ungurii.
Cei care au refuzat să-și părăsească credința strămoșească au fost deposedați de drepturile
nobiliare și trecuți în rândurile fraților lor legați de glie.
Familia Mailat s-a rupt în două la începutul secolului al XVI-lea: descendenții celor trecuți
la catolicism devenind conții Majlath, iar urmașii celor rămași ortodocși trăiau și în secolul
trecut ca țărani în ținutul Făgărașului.
Ștefan, voievodul, a fost botezat de Ioan Zapolya, tinerețea și-a petrecut-o la curtea lui
Ludovic al II-lea, iar în 1530 s-a căsătorit cu Ana, sora lui Toma Nadasdy, odraslă din
vechea aristocrație ungurească. După aceasta nu a vrut să mai știe de originea sa
românească.
În iulie 1541 a fost capturat, la Făgăraș, prin vicleșug de Petru Rareș și trimis la Istanbul,
unde a fost închis în fortăreașa Edikule, unde avea să moară nouă ani mai târziu.
Sursa: Victor Motogna, Familia Mailat

O mărturie devastatoare: În 1782, 13.000 de familii de români

din Transilvania fugiseră la București din cauza răutății
nobililor unguri

Balthasar Hacquet, medic și naturalist francez aflat în slujba Habsburgilor, face, la sfârșitul
veacului al XVIII-lea, o călătorie prin Țările Române.
4
El a scris mai multe cărți despre călătoriile sale, despre care am relatat AICI, din care azi
redăm capitolul „Impresii despre românii din Ardeal”:
Am călătorit acum douăzeci și șase de ani cu un asemenea român, singuri de tot, prin
munții cei mari din Țara Românească în Transilvania, sub călăuza lui fără a păși pe vreo
cărare cunoscută.
Nu ar fi putut de o mie de ori să-mi ia viața prin locurile pustii care erau doar adăposturi de
fiare?
El nu a făcut-o și s-a dovedit dimpotrivă ca un erou față de slăbiciunea mea. Cine a adus pe
românii din Transilvania sau din posesiunile austriece la o situație așa de rea?
Nimeni decât nobilimea sau stăpânul, sub a cărui apăsare trăiește, care intenționat nu s-a
gândit niciodată să-l lumineze, ci l-a tratat necontenit ca pe o vită de povară.
El trebuie să recunoască pe nobil ca pe o ființă căreia totul trebuie să-i dea ascultare, dar
care ea însăși nu are de îndeplinit față de nimeni pe lume vreo datorie sau obligație.
Nu voi uita niciodată cuvintele pe care mi le-a spus un moșneag din nația aceasta, la Cincu
Mare, înainte de a muri:

MOR BUCUROS, NU LAS NICI MUIERI, NICI COPII ÎN ROBIE…

Chiar așa de neșlefuită cum este această nație, totuși am găsit la mulți din ei, în timpul celor
doi ani cât am stat printre ei, trăsături care ar fi strălucit chiar și la oamenii cei mai
civilizați.
Cât de mult rău a fost pricinuit Monarhiei de ura și apăsarea împotriva acestei națiuni
odinioară așa măreață și însemnată!
Vreau doar să înfățișez aici niște fapte care să fie grăitoare și pentru tot restul.
Din listele de contribuții ale Țării Românești din anul 1782 se poate vedea că la București
se aflau 13.000 de familii de români din Austria, care plăteau mai puțin decât toți ceilalți
locuitori ai țării și totuși plăteau o dare de 140.000 de piaștri sau 112.000 de coroane.
Precum că lucrul acesta este exact, a primit informații chiar Curtea din Viena de la
comisarul său, ce ședea în acel oraș, București, în anul următor, când se reclama de la
Poartă înapoierea marelui număr de dezertori, precum că s-au mai descoperit încă 11.000
de familii din Transilvania venite pe teritoriul Țării Românești.
Și câți nu au emigrat în Serbia, în Moldova și așa mai departe? (…)
CRUZIMEA NOBILILOR MAGHIARI
După multele cruzimi săvârșite de nobilimea ungară împotriva omului de rând, vreau să
amintesc numai una care s-a petrecut după răscoala lui Horea, în districtul Almaș.

Căruțașul fără cap de la Hotin. De ce erau negricioși copii

boierilor moldoveni. Mărturii de la 1790 ale medicului Balthasar
Hacquet

5
Balthasar Hacquet a fost un medic și naturalist de origine franceză din secolul al XVIII-lea,
aflat în slujba coroanei imperiale habsburgice.
Pasionat de botanică, geologie, mineralogie, dar și de cultura și obiceiurile popoarelor
întâlnite în incursiunile sale făcute la pas, acesta a publicat o serie de cărți în limba
germană cu însemnări de călătorie.
Dintre lucrările sale, în special cea intitulată „Neueste physikalisch-politische Reisen in den
Jahren 1788. und 1789. durch die Dacischen und Sarmatischen oder Nördlichen
Karpathen” (Nürnberg, 1790-1796) prezintă un interes deosebit, oferind informaţii despre
ţinuturile din nord-vestul Moldovei, anexate atunci cu aproape un deceniu în urmă de către
monarhia austriacă.
Textul este însoțit de mai multe ilustrații gravate, alb-negru, în parte semnate de artistul
german Johann Christoph Pemsel.

Iată două însemnări din Călătoria lui Balthasar Hacquet prin Carpații dacici și sarmatici,
sfârșitul sec. XVIII:
ÎNTÂMPLARE DIN TIMPUL ASEDIULUI CETĂȚII HOTIN
La această încăierare s-a produs un fapt care nu se poate întâmpla decât extrem de rar și pe
care l-au raportat ofițerii [austrieci] prezenți în darea de seamă către general.

6
Cazul era următorul: în timp ce se luptau cele două cete dușmane, rândașii turci au vrut să
se strecoare în cetate [Hotin] cu căruțele lor încărcate cu iarbă.
Unul din acești vlăjgani a fost somat de un husar să se întoarcă înapoi ori îl doboară.
Dar cum vlăjganul se legase foarte solemn să nu facă una ca asta, nu a dat ascultare nici
unei amenințări și atunci, cel ce îl urmărea i-a retezat capul, din plin galop, dintr-o singură
lovitură.
Dar cât a fost de uimit husarul de această lovitură, când a văzut pe vlăjganul fără cap
mânând mai departe căruța, ținând și mai departe hățurile în mână cu atâta tărie că alergau
caii de zor, iar el a căzut din căruță și a rămas grămadă, abia după două sute de pași, fără a
ajunge în mâinile dușmanului.
ÎN VIZITĂ LA NIȘTE BOIERI DIN BUCOVINA
Orașul Siret se află aproape de acest râu. Locul este mic și neînsemnat și constă din vreo
două sute de case și ceva biserici.
Pe vremea cumanilor, și când mai ședeau aici episcopi catolici, era destul de populat, după
cum se poate deduce din rămășițele bisericii și a altor clădiri.
Și acum mai sunt boieri care își au acolo curțile lor boierești.
Când am ajuns să-i cunosc în casele lor, am observat la unul dintre acești boieri un caz
ciudat de influență a laptelui doicii asupra copiilor mici.

Căruțașul fără cap de la Hotin. De ce erau negricioși copii

boierilor moldoveni. Mărturii de la 1790 ale medicului Balthasar
Hacquet

7
Balthasar Hacquet a fost un medic și naturalist de origine franceză din secolul al XVIII-lea,
aflat în slujba coroanei imperiale habsburgice.
Părinții a șase copii, unii dintre ei mari, erau oameni nu numai de statură frumoasă, dar și
frumoși la față, albi și rumeni, dar copiii erau cu toții negri ca țiganii…

Când am întrebat pe mamă cum de se întâmplă să aibă copii atât de negri mi-a răspuns:

Copiii mei vin cu toții pe lume albi la față, dar cum nu-i hrănesc eu la sân, ci țiganca
aceasta, pe care o vedeți aici, care mai purta la sân pe copilul lor din urmă, ce nu se făcuse
încă negru de tot, ea cu laptele ei îi va face așa de negri, dar cu timpul, în vreo douăzeci de

8
ani mai pierd ceva din negreala lor, dar niciodată de tot și de fapt se putea observa cu
ochiul liber la copiii mai mari schimbarea nuanțelor culorii din an în an.
 
Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române, Vol. X, Partea a II-a, București,
2001