Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești

Răscoala de la 1514 și groaznica execuție a lui Gheorghe Doja


 
Autor: Identitatea Românească
5.4k Views

În anul 1514 centrul Europei a fost zguduit de un conflict la care au participat țăranii
români, unguri, secui, slovaci, ruteni, sârbi dar și orășenimea săracă și chiar unii
nobili mici. Prin amploarea și violența încleștării, această răscoală poate fi
considerată chiar un război țărănesc. În fruntea răsculaților s-a aflat Gheorghe Doja.

Contextul și cauzele răscoalei

După răscoala de la Bobâlna din 1437, datorită dezvoltării circulației mărfurilor și a

economiei monetare, sunt sporite îndatoririle feudale, obligând iobagii la și mai
multe sarcini și dări. Nobilimea a lezat totodată și drepturi ale țărănimii libere și s-
a opus dreptului de strămutare al țărănimii iobage. Nemulțumirea țăranilor crește
astfel foarte mult. În a doua jumătate a secolului al XV-lea intervine însă și un
factor extern: raidurile otomane. Puterile creștine nu au realizat o coaliție eficientă

 împotriva atacurilor musulmane. De aceea, la 16 aprilie 1514 se dă citire bulei papei
Leon al X-lea prin care se făcea chemare la cruciada anti-otomană.

La Buda se adună astfel o mulțime formată din tărani, preoți ai satelor, plebea
orașelor, meșteșugari săraci și unii nobili împovărați de datorii. Toți sperau ca prin
participarea la cruciadă să scape de situația dificlă în care se aflau. Un vistier
  
afirma tendențios că la cruciadă vor merge doar “vagabonzii, răufăcătorii și
fugarii”. Pe 24 aprilie se oficiază un “Te Deum” la Buda și Gheorghe Doja este
numit comandant al oastei. Doja se născuse pe la 1477 într-o familie de mici nobili
secui. Copilăria și-o petrecuse la Dalnic și Ghindari, participând la răscoala din 
1506, fapt ce i-a adus caracterizarea drept “tâlhar cunoscut în întregul regat al
Transilvaniei”. Iertarea îi este adusă de faptul că se remarcase drept un bun oștean
în confruntările cu turcii. Doja ține la Buda o cuvântare în care promite cruciaților
scutirea de la dări astfel încât numărul oștenilor ajunge la 40.000. Nobilimea,
speriată de faptul că mulți țărani părăseau domeniul feudal, face presiuni ca cei
plecați să se întoarcă iar pe cei care doreau să se alăture cruciadei îi împiedicp să
vină la Buda. Tensiunea între nobili și țărani crește. Cei din urmă nu aveau de gând
să renunțe la șansa de a-și îmbunătăți condițiile de viață. Nu degeaba spunea
italianul Paolo Giovo că particpanții veniseră la cruciadă “mai degrabă sătui de
viața pe care o duceau decât din dragoste de creștinism”. Se produce ruptura.

Desfășurarea răscoalei

“Țăranii deja deveniseră îndrăzneți și obraznici și nu mai țineau seama de nicio

religie, disprețuind chiar puterea regelui lor.” Cap l-au ales pe Doja care ar fi spus
că “s-a ivit prilejul să scuturați tirania nedreaptă a nobilimii” și că “a sunat ceasul”
în care “puteți să-i pedepsiți pe cei care au aruncat pe capul vostru toate
nenorocirile”. Doja își împarte oastea în mai multe cete. Unele conduse de preoți
săraci sunt trimise spre sudul și nordul regatului ungar pentru a-i răscula pe iobagi,
păstori, lucrători în mine, sărăcimea târgurilor și orașelor, români, unguri, slovaci,
ruteni și sârbi. Ceata lui Doja se duce spre Transilvania. Doja spune despre nobili:
“De ce acești oameni să cheltuiască la un singur banchet cât ar trebui aproape unui
sat întreg?” O căpetenie a răscoalei îi îndeamnă pe țărani să-i prindă pe
strângătorii de dări și la nevoie să-i pedepsească cu moartea. Răsculații 
desființează vămile întâlnite în cale, îi pedepsesc pe vameși, distrug documentele în
care se regăseau obligațiile țăranilor. Capii răscoalei spun însă că bunurile
orășenilor trebuie să scape neatinse. Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei dă orine
dure: “Să fie prinși și arestați toți cei ce se numesc cruciați”.. “cei prinși să fie
decapitați, jupuiți de vii, fripți, uciși și nimiciți în cele mai groaznice chinuri.” Nu
au scăpat nici soțiile, copiii sau bătrânii din familiile răsculaților, indiferent de
religie sau stare socială. În ciuda măsurilor represive numărul răsculaților crește.

În urma confruntărilor militare, răsculații ocupă numeroase zone. Episcopul

Nicolae Csaki, adversar neîmpăcat al drepturilor răsculaților, este prins în timp ce
încerca să se facă pierdut într-o pădure și este tras în țeapă. După ocuparea
Aradului, Nădlacului, Șiriei sau Zădăreniului, în mâinile răsculaților cad arme, praf
de pușcă, bani, alimente și îmbrăcăminte. Românii și sârbii din Banat se alătură
răscoalei. Nobilimea și clerul se adună în jurul voievodului Ioan Zapolya și a lui
Ștefan Werboczi. Se trimit cereri de ajutor împăratului german, regelui polonez dar
și către domnitorii Țărilor Române. Cluj, Truda, Bistrița, Dej și Sighișoara își
deschid porțile în fața oștilor lui Doja. Răscoala se extinde până la Bran. Lucrătorii
din minele de aur, argint, fier, sare se alătură luptei. Cu toții se pregăteau de
confruntarea decisivă.

Sfârșitul

Aceasta a avut loc la Timișoara. În ciuda atacului îndrăzneț condus de Doja,

răsculații nu au reușit să facă față atacurilor concentrice ale călărimii nobiliare,

mult mai numeroase și mai bine înarmate. Oastea țărănească a suferit o grea
înfrângere pe 15 iulie, căpeteniile și o parte a răsculaților căzând în minile
nobilimii, care i-a ucis fără milă pe cei prinși, pregătind o cruntă represiune.

Execuția căpeteniilor a avut loc în amiaza dogoritoare a lui 20 iulie 1514. Lui Doja i
s-a spus că dacă a dorit să fie stăpân, iată, este poftit să își asume acest rol. Legat cu
lanțuri înroșite în foc, Doja a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroșit în
foc. În mână i s-a pus un sceptru încins iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-
un fier de plug. “Dar el, cu o îndârjire demnă de admirat n-a scos nici un suspin,
nici o lacrimă, nici un geamăt. El nu s-a îngrozit de o asemena moarte crâncenă”,
recunoștea un adversar al răsculaților. “Apoi îi fu lăsat sânge din arterele
principale, iar fratele său trebui să-l bea.” Umanistul Ioan Sommer exclama plin de
indignare: “Legenda barbară a lui Lycaon (rege din mitologia elenă care pentru a-l
testa pe Zeus dacă este omniscient i-a oferit carne de om iar pentru a-l pedepsi
Zeus l-a transformat în lup și i-a ucis fii cu fulgere) trebuie să amuțească, atunci
când creștinii gătesc o asemnea masă. Am ajuns la o culme pe care nu o vom depăși
dacă dăm trupuri vii de mâncare unor oameni împotriva voinței lor”. Autorul se
referea la faptul că părți din trupul sfârtecat de cleștii călăului au fost date
tovarășilor săi înfometați, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, trași în
țeapă. Tăiat în patru, trupul lui Doja a fost expus la porțile orașelor Buda, Pesta,
Alba Iulia și Oradea. Capul a fost trimis la Seghedin. “A fost o priveliște
îngrozitoare și un fel de a se pedepsi nemaiauzit până atunci la creștinii care ar fi
trebuit să fie departe cu gândul și privirea.




Cete izolate au mai hărțuit nobilimea până la finele lui 1514 și chiar până în vara
anului următor. Ultimul conducător, Meszaros, a fost ars pe rug în piața Clujului.
Represiunea a atins și orașele ce se alăturaseră răsculaților: Lipova, Cluj, Dej,
Turda etc. Orășenii din Rodna au trebuit să plătească daune substanțiale nobilului
Ioan Dragffy.

Urmările răscoalei

În octombrie 1514 are loc Dieta sălbatică, animată de spiritul de răzbunare.

Întreaga țărănime a fost condamnată la deplină și perpetuă iobăgie (mera et
perpetua servitute) și să rămână legată de glie (glebae adscripti), să muncească
stăpânilor moșiilor o zi pe săptămână și să le facă obligatoriu “daruri” din păsări și
diverse produse, să dea dijmă bisericii a noua parte din toate produsele, fixându-se
totodată și grelele dări către stat. Se decide pedeapsa cu moartea pentru toți
comandanții răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili sau au instigat la revoltă. În 1517
este publicat un codice împărțit în trei părți, și de aici Tripartitumul lui Werboczi,
în care erau sitetizate aceste hotărâri. Răscoala lui Gheorghe Doja a slăbit
considerabil puterea maghiarilor astfel încât în 1526 prin lupta de la Mohacs,
partea centrală a regatului ungar a devenit pașalâc turcesc. Situația grea a țărănimii
transilvănene se va prelungi până după răscoala lui Horea Cloșca și Crișan.

Surse: Istoria românilor, vol IV, editura Enciclopedică, București, 2001

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi

timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971
http://www.istorie-pe-scurt.ro/

Ar ticol pu blicat de Identitatea Românească

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!

  