ESEU: Tradiția cronicărească și cea istoriografică despre formarea poporului român.

Originile românilor sunt una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia
românească, deoarece este legată de contextul politic în care Românii și-au revendicat
independența pe teritoriile locuite de ei, împotriva împărățiilor dominante (Austro-Ungaria și
Rusia): istoricii români s-au străduit să demonstreze continuitatea românească în aceste teritorii,
în timp ce istoricii austro-ungari (ulterior și germani) sau ruși (ulterior și din alte țări slave) se
străduiau să o pună la îndoială
În operele cronicarilor medievali și istoricilor români românii sunt considerați cei mai
vechi locuitoti al spațiului carpato-dunăreano-pontic. Cronica veche rusă "Povesti vremennâh
let" ("Povestea anilor de demult") menţionează pe "volohi" prin anul 898 în legătură cu mişcarea
triburilor ungare spre est Anonymus – notarul anonim al unuia dintre regii unguri îi amintește pe
români ca descendeții romanității din întreagă zonă carpato-panonică, numindui „vlahii adică
păstorii romanilor” Într-o altă sursă ungurească din secolul XIII „Gesta Hungarorum”, autorul
acesteia precizează că românii– sunt păstorii și coloni ai romanilor, care locuiau în Pannonia
până la venirea hunilor.. Recunoaşterea de către popoarele vecine a unei comunităţi etnice
româneşti în spaţiul Carpato-Danubian mărturiseşte că în această perioadă poporul român era
deja constituit.Cronicarii și savanții din secolele XVII-XVIII (Miron Costin, Gr. Ureche, Dm.
Cantemir) români subliniau că românii din Transilvania, Țara Românească și Moldova au
originea comună din „vechii români”, care au locuit în Dacia. Citate din surse
Cu referire la subiectul etnogenezei românești se remarcă două mari teorii istoriografice,
contradictorii: teoria continuității și teoria emigraționistă. În cele ce urmează le vom analiza pe
amândouă.
Teoria imigrationista - ce abera faptul. ca poporul roman s-a format undeva in Peninsula
Balcanica, migrand apoi spre spatiul Romaniei de astazi, spunînd că dacii toți au fost exterminați
în urma războaielor cu romanii. Cercetările ulterioare ale istoricilor au combătut această
afirmaţie. Tot nefondate sunt şi teoriile cum că românii s-au format numai pe suportul dacic, fără
o contribuţie substanţială a romanilor.
De asemenea este lipsită de temei ştiinţific opinia expusă de unii istorici sovietici cum că
pe baza populaţiei romanizate, în urma contactelor ei cu slavii, s-au format două popoare
separate: munteni, datorită contactelor cu slavii de sud, şi moldovenii - cu slavii de răsărit.
Această pretinsă divizare etnică ar fi servit drept bază pentru constituirea a două limbi separate:
română şi moldovenească.
Teoria continuitatii - ce sustinea ca poporul roman s-a format la nord de dunare in secolul
VII , este teoria susţinută de istoriografia românească, bazată pe descoperirile arheologice și
izvoarele scrise, precum și de numeroşi autori occidentali. Ea afirmă că, în urma cuceririi
romane, a avut loc o romanizare ireversibilă a spaţiului dacic, astfel încât la momentul retragerii
aureliene pe teritoriul fostei Dacii a rămas un popor vorbitor de limbă latină (latinofon), popor
care a asimilat populațiile migratoare. Unul din punctele slabe ale acestei teorii este sărăcia
documentelor istorice scrise în primul mileniu.
Astfel, putem să facem concluzie că teoriile cronicărești și-au găsit reflectare și explicație
prin cercetările fundamentale ale istoricilor profecioniști care au dovedit că etnogeneza
romînească a fost un proces complex neolatin, singurul moștenitor al romanității orientale.
Limba română face parte, prin stratul fundamental de origine latină (circal 60% din fondul
lexical de bază), din familia limbilor neolatine, alături de“ portugheză, franceză, spaniolă,
italiană.