Academia de Studii Economice, Bucuresti

Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori

IRAN, PUNCT FIERBINTE PE

HARTA LUMII

SPIRIDON MIHAI
Prof. ANDREEA GAGEA
 IRAN, PUNCT FIERBINTE PE HARTA LUMII

Iran, oficial Republica Islamică Iran, și până la 1935 cunoscută internațional

ca Persia, este o țară în Asia de sud-vest, situată între coasta de nord-est al Golfului
Persic și coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia”
cât și „Iran”. „Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele
„Iran” este un înrudit cu cuvântul „arian"” și înseamnă „teren de aur”.

Istoria Iranului

“În sud-vest se dezvoltă între mileniile III î.Hr.-I î.Hr. regatul Elam, puternic
influențat de civilizațiile mesopotamiene. La sfârșitul mileniului II î.Hr. pe teritoriul
Iranului se stabilesc triburile indo-europene ale mezilor și perșilor venite din nord
(Iran="Țara arienilor"). Regatul mezilor, constituit în secolul VII î.Hr, atinge apogeul în
vremea lui Ciaxare (630 î.Hr.-584 î.Hr.). Triburile perșilor, stabilite în sud-
vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiției, către anul 700 î.Hr.,
de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe extinde
posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses
I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe al Mediei. Cyrus II cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.), una din cele
mai strălucite personalități ale antichității, transformă în numai 3 decenii Persia, dintr-o
putere locală în cel mai vast și puternic imperiu alOrientului. Prin înfrângerea
lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan. Cucerind
apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mică până la Marea
Egee, cu toate coloniile grecești ale Ioniei. În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate
vaste regiunidin Asia Centrală (Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana,
etc.). Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte
interne, Cyrus ocupă în 539 î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Regatului
Caldeu din Siria, Fenicia, Țara Israel, până la granițele Egiptului Faraonic.
Imperiul Persan (condus de dinastia Ahemenizilor) se întinde de la Induspână
în Egipt, Asia Mică și Tracia, eșuând însă în tentativa de îngenunchere a Greciei. Cucerit
de Alexandru cel Mare (Alexandru Macedon) (334 î.Hr.-330 î.Hr.), Imperiul Persan dă
naștere lumii elenistice, apoi devine nucleul regatelor Part (250 î.Hr.-226) și Sasanid (226-
651), 2 puternice state în permanentă rivalitate cu Imperiul Roman. Cucerit dearabi (635-
651), Iranul adoptă islamismul, dar se desprinde treptat în secolele IX-X din Califatul
Arab. Ismail I (1499-1524), întemeitorul dinastiei Sefavizilor, pune bazele unui nou stat
iranian centralizat, care ajunge la o remarcabilă strălucire sub Abbas I cel Mare (1588-
1629). În timpuldinastiei Kajarilor (1779-1925) Persia cunoaște o perioadă de declin,
pierzând, în războaiele cu Rusia (1804-1813 și 1826-
1828), Gruzia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord și Armenia de Nord cu Erevanul. În a
II-a jumătate a secolului XIX, influența britanică și rusă, devin predominante, cele 2 state
împărțind Persia, prin tratatul din 1907, în 2 zone de influență. Sub dinastia Pahlavi (1925-
1979), îndeosebi după al II-lea razboi mondial, este urmărită modernizarea structurilor
2
economice, sociale și politice, precum și europenizarea instituțiilor, apelându-se la
resursele oferite de exploatarea zăcămintelor de țiței care transformaseră Iranul într-unul
din marii producători mondiali. Mișcările antiguvernamentale laice, dar îndeosebi
religioase, generalizate în 1978 în majoritatea provinciilor, au ca urmare părăsirea la 16
ianuarie 1979 a țării de către șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (1941-1971), aliat
fidel al S.U.A. și preluarea puterii de către Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte
cu ayatollahul Ruhollah Khomeiny, care proclama la 1 aprilie 1979 Iranul republică
islamică. Noua Constituție aprobată de un referendum la 2-3 decembrie 1979, transformă
Iranul într-un stat confesional Islamic. Vechea dispută de frontieră în zona râului Șatt-el
Arab servește în septembrie 1980 Irakului ca pretext pentru a ataca Iranul (Saddam
Husein, conducătorul Irak-ului, dorind să anexeze regiunea iraniană, Kuzestan),
îndelungatul conflict dintre cele 2 state (1980-1988) soldându-se cu grele pierderi în
oameni (peste 1.000.000 de morți iranieni) și impresionante distrugeri materiale.
Epuizanta confruntare se încheie în august 1988, prin acceptarea de către Iran a Rezoluției
nr. 598 a Consiliului de Securitate al O.N.U., care prevede încetarea imediată a tuturor
ostilităților. Criza ostaticilor ambasadei S.U.A din Teheran (1979-1981), duce la ruperea
relațiilor diplomatice americano-iraniene (7 aprilie 1980). După moartea imamului
Khomeiny (3 iunie 1989), persoanele care s-au succedat la conducere Iranului au continuat
și continuă politica de distanțare față de statele occidentale și de sprijinire a

mișcărilor islamice militante din lume. ”1

O tara uriasa exact in mijlocul Eurasiei

Republica Islamica Iran este pozitionata in sud-vestul Asiei, intre Golful Oman,
Golful Persic si Marea Caspica, fiind considerata o tara din Orientul Mijlociu. Iranul se
invecineaza la nord cu fostele republici sovietice Armenia, Turkmenistan, Azerbadjan, la
est cu Afganistan si Pakistan iar la vest cu Irak si Turcia. Dimensiunile sale sunt
impresionante, cei 1,6 milioane kilometri patrati facand din Iran a 18-a tara ca marime
din lume.
Cu 70 de milioane de locuitori, Iranul ocupa un teritoriu cat Marea Britanie,
Franta, Spania si Germania la un loc. Principalele grupuri etnice ale tarii sunt persii
(51%), azerii (24%), restul fiind kurzi (7%), baluchi, turkmeni, arabi si alte triburi.
Iranul se afla in mijlocul celui mai mare bazin energetic din lume. Pozitia sa ofera
cel mai scurt si ieftin traseu pentru transporturile de resurse energetice din Marea Caspica
catre pietele lumii prin Golful Persic.
Pozitionarea geografica, in mijlocul Eurasiei, i-a oferit Iranului o importanta
geostrategica. Zbigniev Brzezinski descrie Eurasia ca fiind cel mai mare continent de pe
glob si o axa din punct de vedere geopolitic. Puterea care ar domina Eurasia, ar controla
doua dintre cele mai avansate trei zone din punct de vedere economic ale lumii.
Aproximativ 75% din populatia globului traieste in Eurasia si tot acolo se afla trei sferturi
din resursele energetice cunoscute lumii. Dupa Statele Unite, primele sase mari puteri
economice si primele sase state cu cele mai mari cheltuieli pentru inarmare se afla in
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Iran

3
Eurasia.
Pentru mult timp, Iranul a fost vazut ca un pivot geopolitic, adica un stat a carei
importanta nu decurge din putere sau motivatie, ci mai degraba din asezarea lui sensibila
si din consecintele pe care situatia lui le are asupra comportamentului jucatorilor
geostrategici. In unele cazuri, un pivot geopolitic poate actiona ca un scut protector
pentru un stat important sau o regiune. Este cazul unor tari precum Ucraina,
Azerbaidjanul, Coreea de Sud si Turcia, in opinia lui Brzezinski.
Totusi, din cauza noilor tendinte din mediul international, Iranul a devenit un
adevarat jucator strategic in Eurasia, alaturi de Franta, Germania, Rusia, China si India.

Un vechi prieten si partener al americanilor

Singura problema pentru Occident este ca aceasta pozitie nu este folosita in

interesul lui, asa cum se intampla in timpul sahului Muhammad Reza Pahlavi. Acesta a
mentinut Iranul cu fermitate in tabara occidentala si a si fost rasplatit pe masura.
Strategia americana in zona sprijinea puterea Iranului prin vanzari de arme. Intre
1950 si 1965, Statele Unite au oferit ajutoare militare in valoare de 687 de milioane dolari
si de inca 145 de milioane dolari intre 1966 si 1972. La inceputul anilor 1970, rolul
regional al Iranului era recunoscut, nu numai in plan militar, dar si ca stalp al securitatii
regionale alaturi de Arabia Saudita.
Sahul stia, insa, ca prietenia aratata de SUA nu era o modalitate de de protejare a
regimurilor prietene, ci un instrument de lupta impotriva comunismului. Americanii au
continuat sa ajute Iranul pentru a nu-l determina sa caute sprijin la rusi, chiar daca erau
profund ingrijorati de instabilitatea regionala, retorica araba si de natura autocratica a
regimului Sahului.
Oficialii de la Washington cunosteau represiunea care viza dizidentii si
intelectualii iranieni, dar le treceau cu vederea deoarece credeau ca Sahul este un lider
progresist. Secretarul de stat Henry Kissinger, care de la inceputul administratiei Nixon a
orientat strategiile americane spre Iran, a pledat ca Statele Unite ale Americii au nevoie
de astfel de prieteni deoarece nu isi poate asuma responsabilitatea peste tot in lume.
In ciuda incalcarii drepturilor omului din Iran, administratia Statelor Unite avea o dorinta
extraordinara de a pastra relatii stranse, dorinta reflectata prin numarul mare de acorduri
militare si economice si de relatia pe care Sahul o avea cu elitele americane.
Totusi, influentele occidentale introduse de Sahul Pahlavi in tara sa au ofensat
profund clerul musulamn traditionalist si adeptii acestuia. Opozitia lor a devenit
periculoasa cand s-a unit cu nemultumirile populare pornite din saracia in care traiau
majoritatea iranienilor. Pana la Revolutia Islamica nu a mai fost decat un pas.

Cum s-a stricat "prietenia" dintre Iran si Occident?

Relatia pe care Sahul Pahlavi o avea cu Occidentul si influentele culturale pe care

le introducea in Iran i-au ofensat pe musulmanii traditionalisti. Totusi, opozitia lor a
devenit periculoasa abia atunci cand s-a unit cu nemultumirile populare ale clasei mijlocii
din orase.
Statele Unite au fost o prezenta constanta in politica iraniana pentru a profita de
avantajele geostrategice si de imensul bazin energetic. Acum vom afla cum s-a schimbat

4
acest lucru si ce a mai ramas din frumoasa prietenie dupa Revolutia Islamica.
Clerul era divizat, o parte fiind aliat cu liberalii laici, iar ceilalti cu marxistii si
comunistii. Ei il aveau, insa in comun pe Khomeini, care incerca din exil sa uneasca
clericii si laicii, liberalii si opozitia radicala sub conducerea sa, incercand sa evite
elementele specifice fiecarui grup pentru a pastra unitatea.
Aflandu-se in fata unei revolutii, Sahul a apelat la suportul Statelor Unite, dar
administratia Carter nu a avut o strategie clara in privinta situatiei. Pe 16 ianuarie 1979,
Sahul si sotia sa au parasit Iranul la cererea prim-ministrului Dr. Shapour Bakhtiar, care a
dizolvat serviciul secret Savak, a eliberat prizonierii politici, a ordonat armatei sa permita
demostratiile populatiei, a promis alegeri libere si i-a invitat pe adeptii lui Khomeini si
alti revolutionari sa faca parte dintr-un Guvern de uniune nationala.
Dupa cateva zile i-a permis Ayatollahului Khomeini sa se intoarca in tara, acesta
numindu-si propriul premier si cerand populatiei sa i se supuna.

Relatii ireconciliabile cu "Marele Satan"

Prabusirea definitiva a regimului non-islamist s-a produs la 11 februarie 1979,

cand Consiliul Suprem al Armatei si-a declarat neutralitatea in disputele politice. Iranul a
devenit oficial republica islamica la 1 aprilie 1979, in urma unui referendum ce a fost
aprobat de o majoritate covarsitoare a populatiei.
La 5 noiembrie 1979, Khomeini denunta Statele Unite ca fiind "Marele Satan" si
"dusmanul islamului". Acest apelativ a ramas in vocabularul regimului de la Teheran si a
devenit un sinonim pentru lumea occidentala. Termeni similari, precum "Micul Satan" au
fost folositi pentru a caracteriza Uniunea Sovietica si Israelul.
Pe 4 noiembrie 1979, mii de tineri iranieni, multi dintre ei studenti, au luat cu
asalt Ambasada Statelor Unite la Teheran, luand ostatici 63 de diplomati si alti trei
cetateni americani. Ostaticii i-au descris ca fiind "copii de vreo 20 de ani...copii din orase
mici cu o buna educatie", care nu ar fi vazut niciodata americani. Ayatollahul a sprijinit
luarea de ostatici si a asemanat-o cu o a doua revolutie.
Criza ostaticilor a luat sfarsit dupa 444 de zile, cand noul presedinte american
Ronald Reagan a depus juramantul pe 20 ianuarie 1981.
Dupa Revolutia Islamica si criza ostaticilor, cele doua tari nu au revenit niciodata
la relatii normale, mai mult, atitudinea iranienilor transformandu-se in anti-americanism.
SUA nu a acceptat niciodata schimbarile petrecute in Iran si au incercat permanent sa
schimbe regimul si sa intareasca grupurile de opozitie.
Sprijinul acordat fostului regim responsabil de moartea a milioane de iranieni a
dus la pierderea increderii in autoritatile americane. In acelasi timp, SUA nu a acceptat
victoria revolutiei si, in loc sa initieze politici de acomodare cu noua conducere si sa evite
neincrederea iranienilor, s-a comportat intr-un mod care a agravat divergentele si a
contribuit la ascensiunea unor forte radicale.

Un far revolutionar izolat

Impactul revolutiei islamice a fost imens in plan international. In tarile non-

musulmane a schimbat imaginea islamului, generand mai mult interes pentru Islam, atat
in politica cat si spiritualitate. In Orientul Mijlociu si lumea musulmana a declansat un

5
entuziasm enorm si a marit opozitia fata de interventia si influenta Occidentului.
Republica Islamica s-a declarat drept un far revolutionar care lupta impotriva
capitalismului, a influentei americane, a injustitiei din Orientul Mijlociu si restul lumii.
Atitudinea agresiva prin care Iranul incerca sa isi exporte idealurile revolutiei, a izolat,
insa, tara si a incordat relatiile cu multi dintre vecinii ei.
Revolutionarii iranieni au cerut abolirea monarhiilor din lumea musulmana si
inlocuirea lor cu republici islamice. Acest lucru i-a alarmat pe vecinii sunniti din Irak,
Kuweit, Arabia Saudita si statele din Golful Persic care aveau monarhii si populatii siite
majoritare. Unele tari cu regimuri fundamentaliste, ca Egipt sau Algeria, si-au pierdut
increderea in regimul iranian.
Insurgenta islamista a crescut in Arabia Saudita, Egipt, Siria si Liban. Desi
rebeliunile din aceste tari nu si-au atins scopul, alte activitati au avut un impact pe termen
lung. Guvernul revolutionar islamic a finantat si a contribuit la crearea unor grupari ca:
Hezbollah in Liban, Consiliul Suprem pentru Revolutia Islamica in Irak si Frontul
Islamic Unit in Afganistan. In Liban, generoasa finantare a Hezbollahului a ajutat la
crearea unei grupari politice si militare care lupta impotriva prezentei israeliene si care a
extins influenta Islamului Siit.
In timpul invaziei Israelului in Liban, Iranul a fost suspectat de sprijin acordat
organizatiei Hezbollah, iar mai tarziu, s-a opus procesului de pace dintre arabi si
israelieni deoarece considera ilegala existenta Israelului.

Nerecunoasterea Israelului, o caracteristica de baza

Refuzul Iranului de a recunoaste dreptul la existenta al statului Israel a devenit

una dintre teoriile fundamentale ale Revolutiei Islamice. Ayatollahul Khomeini a fost
primul care a declarat ca Israelul este un dusman al Islamului si a asemanat existenta
acestuia cu o "tumoare ce trebuie indepartata din regiune".
Relatiile dintre cele doua state au devenit si mai tensionate o data cu alegerea lui
Mahmoud Ahamadinejad in functia de presedinte. Dupa alegerea sa, Ahmadinejad a facut
numeroase declaratii antisemite si a cerut de mai multe ori "stergerea de pe harta" a
statului Israel.
Combinand sentimente anti-americane si antisemite, presedintele Ahmadinejad a
facut din atitudinea sa anti-israeliana o caracteristica de baza a mandatului. Potrivit
declaratiilor sale, o lume fara America si Sionism este posibila iar conflictul dintre
israelieni si palestinieni este una dintre etapele razboiului Islamului cu fortele arogantei.

Iranul, sponsor principal al terorismului islamist?

Fundamentalistii refuza categoric ideile venite din Occident, stilul de viata

occidental, considerand ca edificarea statului trebuie sa se bazeze pe legea islamica
universala Sharia.
In zona Orientului Mijlociu, prezenta americana si implantarea statului evreu au
determinat radicalizarea miscarii islamice, existand o puternica senzatie de criza a
credintei si a comunitatii musulmane. In fata acestui atac, raspunsul organizatiilor
religioase imbraca forma violentei si a terorismului religios.
Politica pragmatica a Iranului a constat in cautarea cu perseverenta a

6
oportunitatilor in zone sau miscari ce puteau sa raspunda influentei sale. Cele mai
potrivite erau societatile aflate in criza cu o guvernare slabita, acesta fiind cazul Libanului
sau Irakului, sau societati ce treceau prin crize profunde ca cea palestiniana.
Iranul nu a ezitat sa intinda o mana de ajutor unor organizatii precum Hezbollah
sau Amal din Liban, sau Jihadul Islamic Palestinian si Hamas, aceste miscari fiind
inspirate de ideologia iraniana. Hezbollah, Hamas si Jihadul Islamic erau candidatii
perfecti pentru a asigura prezenta Iranului in jurul Israelului.

Hamas si Hezbollah, cei mai buni prieteni ai Iranului

Desi initial a respins modelul iranian, Hamas si-a schimbat strategia dupa razboiul
din Golf si a atras sprijinul regimului de la Teheran. Hamas a oferit mai multe
oportunitati Iranului deoarece parea determinat sa infrunte Israelul si avea mai bune
capacitati de a-l lovi in interior. De asemenea, Hamasul atragea interesul public nu numai
in lumea musulmana, ci si al intregii lumi.
La cateva luni de la castigarea alegerilor de catre Hamas, Iranul a imprumutat 50
de milioane de dolari Autoritatii Palestiniene pentru a o salva de la faliment. Statele Unite
si alte natiuni au intrerupt ajutoarele oferite palestinienilor tocmai din cauza legaturilor pe
care Hamas le are cu terorismul.
Hezbollah a fost pentru mult timp simbolul ideii de export al revolutiei. Iranul a
mentinut relatii stranse cu siitii din Liban chiar si in timpul regimului Sahului. In urma
Revolutiei Islamice, statul islamic a sprijint miscarea Hezbollah moral, ideologic, politic,
economic, pregatire si capacitati militare. Iranul se straduieste sa mentina acest punct
strategic la frontiera israeliana, ca o avangarda a influentei sale dincolo de granita, ca un
exemplu reusit de miscare islamica si ca un progres al scopurilor internationale.
Manifestul organizatiei siite Hezbollah descria Vestul ca "lumea tiranica pornita
sa ne infrunte" si il asocia cu imperialismul european si lupta pentru cucerirea
independentei fata de dominatia coloniala.
Hezbollahul urmareste antagonismul intre crestinatate si Islam pana in perioada
cruciadelor si face apel la popor sa-si aduca aminte ca "Imam Khomeini a pus accentul cu
multe prilejuri pe faptul ca America este cauza tuturor calamitatilor noastre si mama a tot
ce e rau in lume. Daca o infruntam, nu vom face decat sa exercitam drepturile juste de a
ne apara Islamul si onoarea natiunii."

In fiecare an, printre sponsorii terorismului

Departamentul de Stat al Statelor Unite a inclus, pentru prima data, Iranul pe lista
statelor care sponsorizeaza terorismul in ianuarie 1984 si a continuat sa-l includa in
fiecare an, desi Iranul a negat acuzatiile. In prezent, Departamentul de Stat considera ca
Iranul este principalul sponsor al organizatiilor teroriste si l-a numit "cel mai activ
sponsor".
Garzile Revolutionare si Ministerul Informatiilor si Securitatii sunt direct
implicate in planificarea si sprijinirea atentatelor teroriste si continua sa sfatuiasca mai
multe grupari, in special cele palestiniene cu lideri sirieni si Hezbollah, sa foloseasca
actele teroriste pentru a-si indeplini scopurile.

7
 Iranul si-a pastrat un rol important in incurajarea atacurilor teroriste impotriva
Israelului, oferind fonduri, pregatire si armamanent organizatiilor responsabile pentru
aceste atacuri. In acelasi timp, liderul suprem Khamenei si presedintele Ahmadinejad
lauda atentatele palestiniene.

Americanii vad legaturi si cu al-Qaeda

Potrivit unor rapoarte, Iranul s-a implicat si in conflictul din Irak unde a oferit
fonduri si armament unor lideri ai insurgentei, cum ar fi Muqtada al-Sadr, si a oferit
indrumare, armament si conditii de antrenament gruparilor politice sau militare Siite
pentru a face posibile atacurile impotriva Coalitiei.
Desi SUA si Iranul incepusa sa restabileasca anumite contacte, acestea s-au
intrerupt din nou brusc, in 2003, cand s-a aflat ca unii lideri al-Qaeda gazduiti de Iran
participasera la planificarea atentatelor de la Riad, in Arabia Saudita.
Americanii au mai descoperit si ca dupa bombardarea navei militare USS Cole in
anul 2000, oficialii iranieni incercasera sa stabileasca relatii de colaborare cu al-Qaeda
pentru elaborarea altor actiuni teroriste impotriva Statelor Unite. Oferta a fost refuzata
deoarece o colaborare cu serviciile secrete ale siitilor Iranieni ar fi ofensat sunnitii din
Arabia Saudita care finantau al-Qaeda.
Acuzatii si mai grave au fost aduse Iranului in urma raportului privind
evenimentele de la 11 septembrie, care spunea ca 9 din cei 14 teroristi implicati in
atacurile de la New York si Washington, au trecut din Afganistan prin Iran la sfarsitul
anului 2000. Desi investigatorii americani nu au gasit nicio dovada ca iranienii ar fi stiut
despre planurile teroristilor, se pare ca autoritatile de la Teheran au ordonat granicerilor
iranieni sa faciliteze tranzitul membrilor al-Qaeda si sa nu le stampileze pasapoartele.
Republica Islamica Iran a fost in ultimele decenii una dintre cele mai mari
provocari pentru securitatea nationala a Statelor Unite ale Americii.
Autoritatile de la Washington acuza regimul de la Teheran ca sprijina terorismul
international, incalca drepturile omului, contracareaza planurile de pace din Orientul
Mijlociu, se implica in campaniile din Irak si Afganistan si, poate cea mai grava acuzatie,
ca dezvolta tehnologie de producere a armelor nucleare.
Dupa atacurile din 11 septembrie 2001, SUA a inclus Iranul in celebra "axa a
raului" alaturi de Afganistan, Irak si Coreea de Nord, considerandu-l o amenintare la
adresa intereselor occidentale in zona. Strategia nationala de securitate a SUA, data
publicitatii la 16 martie 2006, prezinta prioritatile administratiei George W. Bush si
stabileste clar, intre obiectivele sale, schimbarea regimului islamist de la Teheran.
Ca raspuns la acuzatiile aduse de SUA, Iranul sustine ca programul sau nuclear
este unul civil si nu militar, iar sprijinul acordat terorismului este in realitate un export al
beneficiilor revolutiei islamice.
Fiind inclusi pe "axa raului" si amenintati permanent, guvernantii iranieni sunt
convinsi ca Statele Unite si Israelul au intentii malefice fata de tara lor. Astfel, ei pretind
ca Iranul este obligat sa devina o putere nucleara, nu numai pentru a-si mari prestigiul,
dar mai ales pentru a preveni atacurile externe.

8
BIBLIOGRAFIE :
1. Titlu: Introducere în geopolitică/ Silviu Neguț. Editură: Meteor Press. Locul
publicării: București. Anul Ediției: 2005;
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Iran
3. http://en.wikipedia.org/wiki/Politics_of_Iran
4. http://www.iraniantrade.org/doinbiz/poly.asp