Conflictul dintre Palestina și Israel

Cuprins

1) Istoria conflictului dintre Palestina și Israel

A) Istoria statului Palestina
- Palestina sub Imperiul Otoman
- Palestina sub ocupația militară britanică între anii 1917 și 1920
B) Mișcarea de emancipare națională a evreilor - Sionismul
C) Națiunile Unite și adoptarea Rezoluției 181
D) Crearea statului Israel și ‘Catastrofia - Al Nakba’
E) Prima revoltă a palestinienilor - Antifada; Aparația grupului terorist Hamas
F) Administrația Clinton și procesul de pace arabo-israelian, 1993–1996
G) A doua revoltă a palestinienilor - Antifada, 2000-2002
H) Hamas a câștigă alegerile parlamentare palestiniene în 2006
I) Confruntarea militară între armata israeliană și Hamas in 2014
J) Protestul pașnic transformat în conflict din 2018
K) Conflictul din 2021
2) 7 octombrie 2023, izbucnirea conflictului armat între Israel și militanții palestinieni
conduși de Hamas din Fâșia Gaza
3) Eforturile Organizației Națiunilor Unite de a facilita reconcilierea dintre Israel și
Palestina
4) Concluzie

1) Istoria conflictului dintre Palestina si Israel

A) Istoria statului Palestina

Situată pe malul estic al Mării Mediterane, regiunea geografică a Palestinei a deținut o

importanță deosebită de-a lungul istoriei, îmbogățindu-se cu straturi complexe de cultură și
identitate. Această regiune a fost martora unor transformări semnificative, inclusiv în ceea ce
privește denumirea sa, o evoluție care reflectă diversitatea și influența multiplelor civilizații
care și-au pus amprenta asupra acestei părți a Orientului Mijlociu.

Numele "Palestina" își are rădăcinile în antichitate, având o istorie fascinantă și variată în
ceea ce privește etimologia sa. Egiptenii antici numeau acest teritoriu Peleset, iar asirienii îl
denumeau Pilistu. În scrierile lui Herodot, numele a evoluat în Palaistina. Romanii au numit-o
Iudeea, dar și ei, la fel ca și succesorii lor bizantini, au contribuit la schimbarea numelui în
Palestina. Această diversitate de denumiri reflectă nu doar schimbările geopolitice, ci și
amprenta culturală complexă pe care diferitele civilizații au lăsat-o asupra acestei regiuni
fascinante.

În 1516, Imperiul Otoman a invadat și ocupat Palestina, durând 402 de ani (1516-1918), cu o
excepție de 9 ani între 1831 și 1840, când trupele egiptene conduse de Muhammad Ali au
capturat regiunea sub comanda fiului său, Ibrahim Pașa. Ocupația otomană a luat sfârșit la

1
1 Radu Dumitru, ‘De unde vine numele de Palestina și care este istoria statului Israel și a fâșiei Gaza care a dus la situația de
astăzi: https://www.nwradu.ro/2023/10/istoria-israel-gaza-palestina-cisiordania-malul-vest-regiune/
2 Jewish Virtual Library, https://www.jewishvirtuallibrary.org/origin-of-quot-palestine-quot?utm_content=cmp-true
finalul Primului Război Mondial, odată cu înfrângerea Imperiului Otoman și a celorlalte
"Puteri Centrale" în fața "Aliaților".

În anul 1917, trupele britanice au intrat în Palestina, iar până în 1918, dominația otomană
asupra acestei regiuni s-a încheiat odată cu înfrângerea forțelor otomane în Bătălia de la
Megiddo din septembrie 1918. Conform 'Acordului Sykes-Picot din 1916', se anticipa ca,
după încetarea controlului otoman, Palestina să devină o zonă internațională, lipsită de
subordonare directă colonială franceză sau britanică. Cu toate acestea, după război, Palestina
a fost supusă Ocupației Militare Britanice în perioada 1917-1920. În această perioadă, s-a
instituit o Administrație Civilă Britanică în prevederea acordării unui mandat formal din
partea Ligii Națiunilor către Marea Britanie, aprobarea având loc în iulie 1922 și intrând în
vigoare în septembrie 1923.

B) Mișcarea de emancipare națională a evreilor - Sionismul

Sionismul - de la Muntele Sion (Țion), nucleul așezării davidice în Ierusalim - este mișcarea
de emancipare națională a evreilor cu scopul readunării lor din împrăștiere și revenirii în țara
strămoșească, în Țara Israel, pentru restabilirea unei vieți evreiești independente și, în
continuare, recrearea și consolidarea unui stat evreiesc.

Termenul sionism a fost folosit pentru prima oară de Nathan Birnbaum (1864–1937, jurnalist
evreu-austriac - la Primul congres sionist din 1897 a fost ales secretar general al Organizației
sioniste mondiale) în 1890 pentru mișcarea pre-sionistă Hovevey Tzion și adoptat apoi de dr.
Theodor Herzl la Primul Congres Sionist, ținut în 1897 la Basel. Acest congres avea ca
obiectiv soluționarea problemei evreiești, prin crearea (reînființarea) statului evreiesc în
Palestina, ca un unic răspuns rezonabil față de amplificarea anti-semitismului central-
european și francez.

În perioada în care Palestina se afla sub ocupația britanică, sioniștii exercitau presiuni asupra
Guvernului Britanic pentru a facilita înființarea unei "Patrii Evreiești" în "Țara Palestinei". La
2 noiembrie 1917, britanicii au răspuns solicitărilor sioniștilor printr-o declarație cunoscută
sub numele de "Declarația Balfour". Arthur Balfour, secretarul de stat britanic pentru afaceri
externe al vremii, a înmânat o scrisoare lui Lord Rothschild (un lider al comunității evreiești
britanice) pentru a fi transmisă Federației Sioniste (o organizație sionistă privată), în care se
declara sprijinul Guvernului Majestății Sale pentru planurile sioniștilor de a stabili o 'casă
națională' evreiască în Palestina, "cu condiția să nu se facă nimic care ar putea prejudicia
drepturile comunităților existente acolo".

Imigrația evreiască în Palestina, începută în jurul anilor 1882, a înregistrat o creștere rapidă.
Confruntări au izbucnit între noii coloniști evrei și comunitatea locală palestiniană, fiecare
luptând pentru existența sa. Inițial, conflictele s-au centrat pe probleme legate de terenuri,
apă, habitat, drepturi religioase etc., dar s-au transformat ulterior într-un conflict de 'identitate
națională', care a condus la confruntări brutale. Populația palestiniană s-a răzvrătit împotriva
Mandatului Britanic și a politicilor acestuia de a așeza străini pe teritoriul lor. În același timp,
grupurile evreiești au continuat să atace atât populația palestiniană, cât și forțele de mandat
britanice.

După un sfert de secol de mandat, Marea Britanie a supus ceea ce devenise "problema
Palestinei" Organizației Națiunilor Unite, argumentând că Puterea Mandatară se confrunta cu
2
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
obligații contradictorii care se dovediseră ireconciliabile. În această etapă, când Organizația
Națiunilor Unite abia avea doi ani, violența făcea ravagii în Palestina. După investigarea
diferitelor alternative, Organizația Națiunilor Unite a propus împărțirea Palestinei în două
state independente, unul arab palestinian și celălalt evreiesc, cu internaționalizarea
Ierusalimului.

C) Națiunile Unite și adoptarea Rezoluției 181

Rezoluția 181 a Națiunilor Unite, o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Organizației

Națiunilor Unite (ONU) în 1947, a solicitat împărțirea Palestinei în state arabe și evreiești,
având orașul Ierusalim ca un corpus separatum care să fie guvernat de un regim internațional
special. Rezoluția - considerată de comunitatea evreiască din Palestina ca fiind o bază legală
pentru înființarea Israelului și respinsă de comunitatea arabă - a fost urmată aproape imediat
de violențe.

Rezoluția 181 a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 29 noiembrie 1947, cu 33 de

țări votând în favoare, 13 țări împotrivă și 10 țări abținându-se. Rezoluția Adunării Generale
181 rămâne relevantă și astăzi din trei motive cheie:

● Rezoluția 181 a confirmat recunoașterea din 1922 de către comunitatea internațională

că poporul evreu merită propriul lor stat, un stat evreiesc, în patria lor istorică.
● Rezoluția a solicitat înființarea a două state pentru două popoare - evreiesc și arab -
între Marea Mediterană și Râul Iordan, fiecare îndeplinind aspirațiile naționale ale
populațiilor lor respective. Această formulă rămâne poziția Israelului în ceea ce
privește negocierile de pace. Atunci și acum, un stat palestinian poate fi înființat doar
prin compromis și recunoaștere reciprocă.
● Refuzul populației arabe din teritoriul mandatat de a accepta Rezoluția 181 a
demonstrat că nu erau interesați să-și înființeze propriul stat dacă asta ar însemna
existența unui stat evreiesc. Această opoziție la recunoașterea dreptului unui stat
evreiesc de a exista rămâne în continuare la baza conflictului.
D) Crearea statului Israel și ‘Catastrofia - Al Nakba’

Votul istoric a fost urmat de o excitație fără precedent la radio printre evreii din întreaga
lume, în timp ce știrea rezultatului pozitiv i-a adus pe mii pe străzi în viitoarea lor patrie
pentru a dansa și a sărbători acest moment deosebit. Expresiile de bucurie ale populației
evreiești locale au fost evidentiate prin ieșirea în stradă pentru a sărbători votul și pentru a-și
exprima bucuria.

În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite,
pe data de 14 mai, 1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David Ben-
Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției Evreiești pentru Palestina, a
proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în
decizia ONU. Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de
împărțire, cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe au
declanșat cu Războiul arabo-israelian din 1948 interminabilul Conflict arabo-israelian, care
avea ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare”. Ca urmare a rezultatelor
războiului arabo-israelian din 1948-1949, teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU
(neacceptată de partea arabă), să revină unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urmă,
împărțit între Israel și două state arabe beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma

3
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
acordurilor de armistițiu încheiate în urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni
din teritoriile ocupate în acest conflict de către Israel - Ierusalimul de Est inclusiv Orașul
vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan, - au intrat in controlul
Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată Egiptului în urma unui tratat de pace, dar
celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state consideră linia de încetare a focului din
1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca o graniță temporară a Israelului, iar
teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967, ca „teritoriile ocupate”.

Nakba, care înseamnă „catastrofă” în arabă, se referă la masiva deplasare și lipsire de

proprietăți a palestinienilor în timpul războiului arabo-israelian din 1948. Milițiile evreiești au
lansat atacuri asupra satelor palestiniene, forțând mii de oameni să fugă. Situația s-a escaladat
într-un război deschis în 1948, odată cu încheierea Mandatului Britanic și retragerea forțelor
britanice, declararea independenței Statului Israel și intervenția armatelor arabe vecine.
Forțele israeliene nou-înființate au lansat o ofensivă majoră. Rezultatul războiului a fost
deplasarea permanentă a peste jumătate din populația palestiniană.

Aniversarea Nakba reamintește nu doar de acele evenimente tragice din 1948, ci și de

injustiția în curs de desfășurare suferită de palestinieni. Nakba a avut un impact profund
asupra poporului palestinian, care și-a pierdut casele, pământul și viața. Rămâne un
eveniment profund traumatic în memoria colectivă a lor și continuă să modeleze lupta lor
pentru justiție și pentru dreptul lor de a se întoarce în casele lor. În 2022, Adunarea Generală
a ONU a solicitat ca această aniversare să fie comemorată la 15 mai 2023, pentru prima dată
în istoria ONU. HAMAS a fost înființat la sfârșitul anului 1987, la începutul primei intifade
palestiniene (revoltă). Rădăcinile sale se găsesc în filiala palestiniană a Frăției Musulmane,
beneficiind de o structură sociopolitică solidă în teritoriile palestiniene. Statutul grupului
prevede înființarea unui stat palestinian islamic în locul Israelului și respinge toate acordurile
încheiate între OEP și Israel. Forța HAMAS este concentrată în Fâșia Gaza și în anumite zone
din Cisiordania.

E) Prima revoltă a palestinienilor - Antifada; Aparația grupului terorist Hamas

Intifada este un cuvânt arab derivat dintr-un verb care înseamnă "a se zvânta" și este termenul
folosit pentru a descrie cele două mari revolte împotriva ocupației militare israeliene în
Cisiordania și Fâșia Gaza.

Prima Intifada a fost o serie în mare parte spontană de demonstrații palestiniene, acțiuni
nonviolente precum boicoturi de masă, dezobediență civilă, palestinieni care refuzau să
lucreze în Israel și atacuri (folosind pietre, cocteiluri Molotov și, ocazional, arme de foc)
îndreptate împotriva israelienilor.

Răspunsul militar israelian - care includea o politică guvernamentală de fracturare a oaselor

protestatarilor - a dus la un număr mare de decese. Conform Centrului Israeli de Informații
pentru Drepturile Omului în Teritoriile Ocupate, BTselem, forțele israeliene au ucis peste
1.000 de palestinieni și au rănit mai mult de 130.000 în Prima Intifada. Zeci de mii au fost
arestați, iar mulți au fost supuși torturii. Națiunile Unite au criticat folosirea de către Israel a
forței letale, iar guvernul Statelor Unite condus de președintele Reagan a condamnat Israelul
pentru "măsuri de securitate dure și utilizarea excesivă a muniției letale." Cincizeci de civili
israelieni au fost uciși.

4
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
Procesul de pace a început la Madrid în 1991, după presiuni ale guvernului SUA asupra prim-
ministrului israelian Shamir.

HAMAS a fost înființat la sfârșitul anului 1987, la începutul primei intifade palestiniene
(revoltă). Rădăcinile sale se găsesc în filiala palestiniană a Frăției Musulmane, beneficiind de
o structură sociopolitică solidă în teritoriile palestiniene. Statutul grupului prevede înființarea
unui stat palestinian islamic în locul Israelului și respinge toate acordurile încheiate între OEP
și Israel. Forța HAMAS este concentrată în Fâșia Gaza și în anumite zone din Cisiordania.

F) Administrația Clinton și procesul de pace arabo-israelian, 1993–1996

La 13 septembrie 1993, prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin și negociatorul Organizației

pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Mahmoud Abbas, au semnat o Declarație de Principii
privind Acordurile Interimare de Autoguvernare, cunoscută în mod obișnuit sub numele de
"Acordul de la Oslo", la Casa Albă. Israelul a acceptat OEP ca reprezentant al palestinienilor,
iar OEP a renunțat la terorism și a recunoscut dreptul Israelului la existență în pace. Ambele
părți au convenit că o Autoritate Palestiniană (AP) va fi înființată și va prelua responsabilități
guvernamentale în Cisiordania și Fâșia Gaza pe o perioadă de cinci ani. Apoi, vor avea loc
negocieri pentru statutul permanent referitoare la problemele granițelor, refugiaților și
Ierusalimului. În timp ce administrația președintelui Bill Clinton a avut un rol limitat în
aducerea Acordului de la Oslo la viață, aceasta a investit sume semnificative de timp și
resurse pentru a ajuta Israelul și palestinienii să implementeze acordul. Până când Clinton a
părăsit funcția, însă, procesul de pace se blocase, iar o nouă rundă de violențe israelo-
palestiniene începuse.

G) A doua revoltă a palestinienilor - Antifada, 2000-2002

A doua Intifada, cunoscută și sub numele de Intifada Al-Aqsa, a avut loc între 28 septembrie
2000 și 8 februarie 2005. Această a doua mișcare masivă de rezistență împotriva ocupației
israeliene a fost declanșată de vizita lui Ariel Sharon, candidat la funcția de prim-ministru, la
Moscheea Al-Aqsa. Această acțiune a fost în mare măsură interpretată ca o provocare la
adresa palestinienilor din cauza susținerii lui Sharon pentru menținerea anexării de către
Israel a estului Ierusalimului și a stârnit proteste, care au fost puternic reprimate de Israel.
Protestele și confruntările ulterioare au culminat în ceea ce este acum denumită A Doua
Intifadă. Contextul mai larg al revoltei a fost eșecul procesului de la Oslo și corupția din
cadrul Autorității Palestiniene (AP).

Între septembrie 2000 și februarie 2005, au fost aproximativ 3.000 de palestinieni și 1.000 de
israelieni uciși. În 2001, au avut loc mai multe decese în Teritoriul Palestinian Ocupat (TPO)
decât în oricare alt an din 1967 încoace. Această Intifadă a fost semnificativ mai violentă
decât prima, cu Israel adoptând de la început o reacție puternic militarizată pentru a preveni
dezvoltarea unei simpatii internaționale similare cu cea din prima revoltă și o creștere
semnificativă a atacurilor sinucigașe palestiniene. În timpul celei de-a Doua Intifade, Israel a
început și construcția Zidului de Separare în Cisiordania, care a fost declarată ilegală de
Curtea Internațională de Justiție (CIJ).

A doua Intifadă a demonstrat categoric eșecul anilor de negocieri și a reprezentat un punct de

cotitură atât în politica internă israeliană, cât și în cea palestiniană.

H) Hamas a câștigat alegerile parlamentare palestiniene în 2006

5
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
În începutul anului 2006, grupul a câștigat alegerile legislative în teritoriile palestiniene,
punând capăt controlului partidului secular Fatah asupra Autorității Palestiniene și contestând
conducerea Fatah în mișcarea naționalistă palestiniană. HAMAS continuă să refuze să
recunoască sau să renunțe la rezistența violentă împotriva Israelului și, la începutul anului
2008, a efectuat un atac sinucigaș, ucigând un civil, precum și numeroase atacuri cu rachete și
moriști care au rănit civili. Guvernul SUA a desemnat HAMAS ca organizație teroristă
străină.

I) Confruntarea militară între armata israeliană și Hamas in 2014

În vara anului 2014, confruntările din teritoriile palestiniene au precipitat o confruntare

militară între armata israeliană și Hamas, în care Hamas a lansat aproape trei mii de rachete
spre Israel, iar Israel a răspuns cu o ofensivă majoră în Gaza. Ciocnirea s-a încheiat la
sfârșitul lunii august 2014, cu un acord de încetare a focului intermediat de Egipt, dar nu
înainte ca 73 de israelieni și 2.251 de palestinieni să fie uciși. După o serie de violențe între
israelieni și palestinieni în 2015, președintele palestinian Mahmoud Abbas al Fatah a anunțat
că palestinienii nu vor mai fi legați de diviziunile teritoriale create de Acordurile de la Oslo.

În aprilie 2014, Fatah și HAMAS au convenit să formeze un guvern de unitate tehnocratic

condus de prim-ministrul AP, Rami Hamdallah, și să organizeze alegeri legislative în termen
de șase luni. HAMAS nu a renunțat la rezistența violentă împotriva Israelului chiar dacă
căuta reconcilierea cu Fatah.

În iulie 2014, calmul tensionat dintre HAMAS și Israel s-a prăbușit complet după ce trei
adolescenți israelieni au fost răpiți și uciși în Cisiordania în luna iunie, decese atribuite de
Israel HAMAS, și un palestinian a fost ucis de coloniști israelieni în răzbunare. Atacurile cu
rachete de represalii din partea aripiei militare a HAMAS și a altor militanți palestinieni în
Fâșia Gaza au escaladat în cel mai lung și mai mortal conflict cu Israelul din 2009 încoace.

J) Protestul pașnic transformat în conflict din 2018

În martie 2018, trupele israeliene au ucis 183 de palestinieni și i-au rănit pe alți 6.000, după
ce unii palestinieni au pătruns înăuntru de-a lungul gardului de frontieră dintre Fâșia Gaza și
Israel și au aruncat cu pietre în cadrul unei manifestații, altfel pașnice. La doar câteva luni
mai târziu, militanții Hamas au lansat peste o sută de rachete spre Israel, iar Israel a răspuns
cu atacuri asupra a peste cincizeci de ținte în Gaza într-un episod de escaladare care a durat
24 de ore. Atmosfera politică tensionată a dus la revenirea la dezbinarea dintre Fatah și
Hamas, cu partidul lui Mahmoud Abbas, Fatah, controlând Autoritatea Palestiniană din
Cisiordania și cu Hamas stăpânind facto Fâșia Gaza.

K) Conflictul din 2021

În prima parte a lunii mai 2021, după ce o instanță a decis în favoarea evacuării mai multor
familii palestiniene din proprietățile din estul Ierusalimului, au izbucnit proteste, iar poliția
israeliană a folosit forța împotriva manifestanților. După mai multe zile consecutive de
violențe, Hamas, grupul militant care conduce Gaza, și alte grupuri militante palestiniene au
lansat sute de rachete în teritoriul israelian. Israel a răspuns cu bombardamente de artilerie și
atacuri aeriene, ucigând peste douăzeci de palestinieni și lovind atât infrastructura militară,
cât și cea non-militară, inclusiv clădiri rezidențiale, sedii media și facilități pentru refugiați și

6
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
îngrijire medicală. După unsprezece zile, Israel și Hamas au convenit asupra unei încetări a
focului, ambii părți revendicând victoria. Conflictul a provocat moartea a peste 250 de
palestinieni și cel puțin 13 israelieni, rănirea a aproape 2.000 de persoane și deplasarea a
72.000 de palestinieni.

2) 7 octombrie 2023, izbucnirea conflictului armat între Israel și militanții

palestinieni conduși de Hamas din Fâșia Gaza

În dimineața zilei de 7 octombrie, grupurile militante palestiniene au lansat un baraj de

rachete împotriva Israelului, în timp ce aproximativ 3.000 de militanți au încălcat bariera
Gaza–Israel atacând bazele militare israeliene și civilii în mai mult de o duzină de masacre,
inclusiv unul la un festival de muzică. Peste 200 de civili și soldați israelieni, precum și câțiva
cetățeni străini, au fost luați prizonieri în Fâșia Gaza. Hamas a declarat că atacul său a fost un
răspuns la blocada asupra Gaza, continuarea coloniilor, violența coloniștilor israelieni și
restricțiile privind circulația între Israel și Gaza.
Declararea stării de război de către Israel a doua zi a marcat începutul celei mai semnificative
escaladări militare din regiune de la Războiul de Iom Kipur; bombardamentul său aerian
îndelungat asupra Gaza a aruncat 6.000 de bombe în primele șase zile ale conflictului.
Atacurile aeriene au fost coordonate cu o blocadă totală a Fâșiei Gaza, pe lângă tăierea apei,
combustibilului, alimentelor și electricității. Israelul a cerut celor 1,1 milioane de locuitori din
Gaza să evacueze nordul Gaza, în timp ce Hamas a cerut locuitorilor să rămână în casele lor.
La 27 octombrie, Israelul a lansat o invazie terestră a Fâșiei Gaza, care rămâne în curs de
desfășurare.
Moartea pe scară largă a civililor a dus la acuzarea atât a Israelului, cât și a Hamas de crime
de război. Organizația Națiunilor Unite a raportat că aproximativ 1,5 milioane de palestinieni,
peste 70% din populația din Gaza, precum și peste 200.000 de israelieni au fost strămutați
intern. Există o penurie acută de apă potabilă, alimente și combustibil în Gaza. Sistemul de
sănătate din Gaza eșuează; mai mult de jumătate din toate spitalele sunt în afara serviciului
din cauza lipsei de combustibil și energie, iar operațiile medicale, cum ar fi secțiunile C și
amputările, sunt efectuate fără anestezic din cauza lipsei de provizii medicale. Războiul a dus
la proteste globale pe scară largă care s-au concentrat pe o varietate de probleme, inclusiv
cereri de încetare a focului și eliberarea ostaticilor. Protestele anti-război Pro-Palestiniene în
special au fost descrise ca fiind cele mai mari de la cele împotriva războiului din Irak. O
rezoluție fără caracter obligatoriu adoptată cu o majoritate covârșitoare în Adunarea Generală
a Națiunilor Unite a cerut încetarea ostilităților.
3) Eforturile Organizației Națiunilor Unite de a facilita reconcilierea dintre Israel
și Palestina
La începutul ședinței, toți cei din sala Consiliului au stat în picioare pentru un minut de tăcere
în memoria tuturor celor care și-au pierdut viața în Israel din cauza atacurilor din 7 octombrie
și a tuturor civililor palestinieni care au murit în timpul luptelor.
Consiliul de Securitate a adoptat pe 15 noiembrie o rezoluție care cere eliberarea imediată a
tuturor ostaticilor ținuți de Hamas și crearea unor coridoare umanitare urgente și extinse în
întregul enclave pentru a salva și proteja viețile civile. Votul afirmativ a avut loc după patru
încercări nereușite de a acționa luna trecută.
Consiliul de Securitate al ONU reușește să obțină consens, adoptând rezoluția 2712
referitoare la criza din Israel și Palestina, care a început la 7 octombrie. Votul a avut 12
membri în favoare, niciunul împotrivă și trei abțineri (Rusia, Regatul Unit, Statele Unite).
7
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
Rezoluția solicită 'întreruperi și coridoare umanitare urgente și extinse' în Gaza, pentru 'un
număr suficient de zile', cu scopul de a permite accesul complet, rapid, sigur și neîngrădit
pentru agențiile ONU și partenerii săi. În urma adoptării rezoluției, s-a accentuat presiunea
asupra guvernului israelian pentru implementarea unui armistițiu cu Hamas, în vederea
facilitării unui schimb de prizonieri, ceea ce a condus la instaurarea unei încetări a focului
începând cu data de 24 noiembrie.
Consiliul, conform rezoluției, "solicită eliberarea imediată și necondiționată a tuturor
ostaticilor ținuți de Hamas și alte grupuri, în special a copiilor, precum și asigurarea accesului
umanitar imediat". În plus, Consiliul îndeamnă toate părțile să se abțină de la privarea
populației civile din Gaza de servicii de bază și ajutor indispensabil supraviețuirii lor, în
conformitate cu dreptul internațional umanitar.
Rezoluția nu condamnă atacurile Hamas din 7 octombrie, care au declanșat actuala val de
violență și lupta pentru controlul Gaza.
● Un amendament propus de Rusia a fost respins, cu cinci voturi în favoare, unul
împotrivă și nouă abțineri.
● Ambasadorul Maltei, redactorul rezoluției recent adoptate, a declarat: "Votul nostru
de astăzi se traduce în vieți umane reale."
● Ambasadorii din Regatul Unit și SUA au exprimat separat regretul că proiectul nu a
condamnat Hamas și au susținut măsurile de protecție a civililor și de livrare rapidă a
ajutorului.
● Ambasadorul Rusiei a declarat că este necesar un adevărat armistițiu și "Consiliul va
trebui să ia o decizie cu privire la pașii ulteriori", inclusiv ce observatori să trimită în
zona conflictului și ce contingente ONU vor fi implicate.
● "Această nebunie trebuie să înceteze", a afirmat Observatorul Permanent al Palestinei
la ONU, adăugând că "este timpul pentru pace".
● Ambasadorul Israelului a declarat că criza ar putea lua sfârșit imediat dacă toți
ostaticii israelieni sunt eliberați nevătămați și dacă Hamas își depune armele și se
predă.
● Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a
cerut un armistițiu pentru a salva vieți și pentru a accelera livrarea ajutorului mult
necesar, afirmând că "nicăieri și nimeni nu este în siguranță" în Gaza. A subliniat că
personalul medical continuă să se lupte pentru a gestiona nevoile crescânde ale a 2,3
milioane de oameni fără ajutorul vital necesar pentru a trata bolnavii și răniții.
● Marwan Jilani, Directorul General al Societății Semilunii Roșii din Palestina, a
declarat că „sectorul sănătății din Gaza este sub atac”, cerând Consiliului să-și facă
datoria pentru a pune capăt violenței, a asigura respectarea dreptului internațional
umanitar și a deschide căi sigure pentru ajutor.

4) Concluzie

În fața unei istorii tumultoase și a unor conflicte sângeroase care au marcat teritoriile
Israelului și Palestinei, cetățenii ambelor state se confruntă cu provocări adânci și complexe.
Indiferent de perspectiva pe care o adoptă cu privire la justiție în acest conflict de decenii,
cetățenii israelieni și palestinieni merită protejarea și respectarea drepturilor lor
fundamentale. Organizația Națiunilor Unite (ONU), în calitate de forță globală pentru
menținerea păcii și a drepturilor omului, are un rol esențial în facilitarea ajutorului umanitar
și în promovarea dialogului constructiv între părți. Cu toate acestea, resursele limitate ale
organizației impun restricții asupra capacității sale de a satisface în întregime nevoile ambelor
8
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
comunități afectate. Într-o lume în căutarea păcii și stabilității, sperăm cu toții că se va găsi
calea către o soluție durabilă și că se va instaura o pace de lungă durată între Israel și
Palestina. Acest obiectiv nu ar aduce doar alinare pentru locuitorii implicați, ci ar reprezenta
și o schimbare semnificativă în dinamica regională, oferind speranță pentru un viitor mai
pașnic și prosper.

9
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
 Bibliografie

1. 1 Radu Dumitru, ‘De unde vine numele de Palestina și care este istoria statului Israel și a
fâșiei Gaza care a dus la situația de astăzi: https://www.nwradu.ro/2023/10/istoria-israel-
gaza-palestina-cisiordania-malul-vest-regiune/
2. Jewish Virtual Library, https://www.jewishvirtuallibrary.org/origin-of-quot-palestine-quot?
utm_content=cmp-true
3. Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
4. 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html
5. United Nations: https://www.un.org/unispal/history2/origins-and-evolution-of-the-palestine-
problem/part-i-1917-1947/#Origins_and_Evolution_of_the_Palestine_Problem_1917-
1947_Part_I
6. UNCTAD: https://unctad.org/topic/palestinian-people/The-question-of-Palestine
7. United Nations: https://www.un.org/unispal/data-collection/general-assembly/
8. Israel Ministry of Foreign Affairs: https://mfa.gov.il/Jubilee-years/Pages/1947-UN-General-
Assembly-Resolution-181-The-international-community-says-Yes-to-the-establishment-of-the-
State-of-Israel.aspx
9. United Nations: https://www.un.org/unispal/about-the-nakba/
10. Aparitia statului Israel, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel
11. PBS: https://www.pbs.org/wnet/women-war-and-peace/uncategorized/what-you-need-to-
know-about-the-1987-intifada/
12. IMEU: https://imeu.org/article/what-is-an-intifada
13. Office of the Historian: https://history.state.gov/milestones/1993-2000/oslo
14. MAKAN: https://www.makan.org.uk/glossary/second_intifada/
15. Global Conflict Tracker: https://www.cfr.org/global-conflict-tracker/conflict/israeli-palestinian-conflict
16. National Counterterrorism Center: https://www.dni.gov/nctc/groups/hamas.html
17. OCHA: https://reliefweb.int/report/occupied-palestinian-territory/second-october-war-israel-
palestine
18. United Nations: https://news.un.org/en/story/2023/11/1143632

10
1 Despre Sionism, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism
2 40 Years of Israeli Occupation: https://www.arij.org/atlas40/intro.html