REVOLUTIA ISLAMICA

1979 este anul trimfului revolutiei islamice din Iran, ocazie cu care fundamentalismul islamic a
devenit o teribila forta din Maroc si pana in Malaezia. Cum a fost posibil?
Samanta anti occidentala a fost evident aruncata in 1953. Prima demonstratie majora impotriva
sahului avea sa se petreaca insa in ianuarie 1978, iar din august si pana in decembrie grevele si
demonstratiile au paralizat tara, astfel incat acesta este nevoit sa plece in exil in ianuarie 1979. Doua
saptamani mai tarziu ayatollah-ul Khomeini revine la Teheran in uralele a milioane de iranieni. La 11
februarie vechiul regim cade odata cu ultimele trupe loiale sahului, iar prin referendumul de la 1
aprilie tara devine republica islamica cu o constitutie teocratica. In decembrie 1979 Khomeini devine
liderul suprem.
Pentru unii revolutia islamica din Iran a reprezentat nucleul unui viitor unic stat mondial islamic,
un model perfect, uman si de viata divina pentru toti oamenii planetei .
Ruhollah Khomeini (1902-1989) devenise o figura politica proeminenta in 1963, cand s-a opus
revolutiei albe a sahului prin care ultimul dorea un program de reforme ce lovea in proprietatile
fundatiilor religioase, ce acorda femeilor dreptul la vot si egalitate in casnicie iar minoritatilor
religioase posibilitatea de a ocupa functii guvernamentale. In acelasi an este arestat la domiciliu iar
dupa opt luni eliberat, continuandu-si activitatea, inclusiv de condamnare a regimului pentru
colaborarea sa stransa cu Israelul. In 1964 este rearestat si trimis in exil unde avea sa ramana pana la
revolutie. Ajunge initial in Turcia, unde a fost gazduit in resedinta colonelului Ali Cetiner, lucrator in
serviciilor secrete militare. In octombrie 1965 se muta in Irak.
In perioada urmatoare, sub aparenta unui calm, masele din Iran erau din ce in ce mai cuprinse de
ideea ca cultura vestica este o plaga, o intoxicatie ce trebuie eliminata. Tot atunci a aparut si viziunea
unui islam eliberator al intregii lumi a treia de sub jugul colonialismului, al neo-colonialismului si al
capitalismului. In paralel, Khomeini nu rata nici o ocazie pentru a predica revolta si martirajul
impotriva nedreptatii si a tiraniei, subliniind ca solutia nu este nici estul, nici vestul, ci republica
islamica. Cu toate ca existau si puternice miscari de stanga si in ciuda faptului ca nu toti clericii erau
de partea lui Khomeini, s-a reusit totusi crearea unui front comun anti-sah. Datorita aproprierii de
granitele tarii, sahul cere Irakului (unde statuse pana atunci) deportarea lui Khomeini. Acesta iese
din tara la 3 octombrie 1978 dar ajunge in Franta, un loc mult mai bun pentru misiunea sa, unde se
foloseste din plin de legaturile telefonice cu cei din tara dar si de mass-media ce-i transmitea generos
mesajele. De mentionat ca intre 1973 si 1976 a fost ambasador la Teheran fostul director
CIA Richard Helms (NOTA 4).
In 1978 intra in scena fatidicul Zbigniew Brzezinski (NOTA 5) (pe atunci U.S. National
Security Advisor) si il minte pe sah ca SUA nu va precupeti nici un efort in a-l sustine, cu toate ca la
vremea aceea cercurile inalte din Departamentul de Stat considerau ca revolutia este de neoprit si
planificau deja pasii urmatori de dupa victoria acesteia. Multi si-au pus in acele momente intrebarea
daca nu cumva revolutia n-a fost pe placul americanilor, dar nu prea intelegeau pe atunci motivul.
Dupa victorie, dupa tipicul oricarei revolutii, s-au creat Consiliul Revolutiei, Garzile Revolutionare
si Tribunalul Revolutiei. Dupa cum se poate observa, ca modalitate de actiune, intreaga miscare s-a
desfasurat dupa sablonul revolutiei franceze sau al celei bolsevice, insa cu diferenta de doctrina.
Adica s-a creat o nemultumire a maselor dusa pana dincolo de limitele suportabilului si in paralel s-a
prezentat solutia salvatoare.
Cu toate ca micile minoritati non-musulmane din Iran nu au drepturi egale cu majoritarii, totusi 5
din cele 290 de locuri parlamentare le sunt alocate (3 pentru crestini, 1 pentru evrei si 1 pentru
zoroastrii)
Punctul major de cotitura al revolutiei care a ajutat la radicalizarea ei si la subminarea influentei
moderatilor a fost criza ostaticilor, cand 52 de diplomati americani au fost luati ostatici timp de mai
mult de un an de zile ca urmare a faptului ca deja muribundului sah i s-a permis un tratament in
SUA impotriva cancerului, in conditiile in care Iranul dorea aducerea lui in fata tribunalului. Aici
trebuie subliniat un fapt ce a facut valva la vremea aceea, dar de care se pomeneste putin acum.
Administratia americana nu era incantata sa-l primesca pe Mohammad Reza Pahlavi, insa a facut-o
la presiunile si la insistenta personala a lui David Rockefeller. Aceasta miscare a determinat
tineri islamisti sa invadeze ambasada SUA la 4 noiembrie 1979 si sa captureze personalul sau.
Detinerea ostaticilor a fost atat de populara, incat a continuat luni de zile si dupa moartea sahului.
Importanta acestei miscari a fost explicata chiar de Khomeini: Aceasta actiune are multe avantaje.
I-a unit pe oamenii nostri iar adversarii nu mai indraznesc sa actioneze impotriva noastra. Putem
sa oferim Constitutia votului popular fara dificultate si sa desfasuram alegerile parlamentare si
prezidentiale. Deci victoria durilor era asigurata, iar odata cu aceasta si tipul lor de mesaj s-a
raspandit in lume. Este momentul incepand cu care o anume imagine a revolutiei islamice s-a
raspandit pe planeta si fiecare o vedea intr-un fel, in functie si de cum le era prezentata: in vest
imaginea islamului terorist si antidemocratic, in tabara opusa imaginea islamului eliberator si
luptator pentru dreptate. Astfel, impactul initial al revolutiei islamice a fost imens pe plan
international, nu doar in tarile musulmane ci si in celelalte, unde a generat un important interes
pentru politica si spiritualitatea islamului, intretinut uneori chiar de mass-media occidentala.
Pe data de 20 ianuarie 1981, ziua in care Ronald Reagan devenea presedinte, ostaticii au fost
eliberati in conformitate cu intelegerile la care evreul Caspar Weinberger (NOTA 6) a fost
negociatorul partii americane.
IRANGATE (Iran-Contra Affair)
In noiembrie 1986 iese la lumina o afacere complexa care avea sa declanseze un imens scandal
politic. S-a aflat insa dupa ce un ziar libanez a facut niste dezvaluiri mai mult decat interesante, altfel
poate ca ramanea totul musamalizat pana in ziua de azi. Pe scurt, SUA a vandut arme Iranului (ce se
afla in acea perioada in razboi cu Irakul) prin intemediul Israelului, iar cu banii obtinuti americanii
au finantat fortele Contras din Nicaragua. Un alt efect a fost eliberarea unor ostatici de catre
miscarea Hezbollah.
Scandalul a tulburat opinia publica vestica si a deranjat si unele personalitati din Iran, una dintre
ele sfarsind insa tragic:
Mehdi Hashemi, un cleric cu functie inalta in cadrul Garzilor Revolutionare Islamice, a fost
executat (la 28 septembrie 1987) datorita opozitiei sale fata de intelegerea de mai sus. Oficial insa, a
fost acuzat de razvratire. Dupa opt luni de interogatorii a ajuns sa spuna intr-o inregistrare
transmisa mai apoi de televiziunea nationala ca a depozitat arme, ca a falsificat documente, ca a
criticat guvernul si ca a produs disensiuni intre studentii seminaristi deoarece era posedat de
instincte carnale si pentru ca avea relatii ilicite cu satana.
MAHMOUD AHMADINEJAD
Actualul presedinte iranian (nascut in 1956) este cunoscut pe plan international mai ales pentru
declaratiile sale controversate la adresa Israelului dar si pentru chestiunea probabilitatii ca Iranul sa
dezvolte arma nucleara. Ales la 6 august 2005 (in timpul campaniei s-a speculat ca ar avea origini
evreiesti, cititi si Ahmadinejads Jewish Family), este primul presedinte al republicii islamice
care nu apartine clerului. Insa nu el este cel mai important om in stat caci conform articolului 113 din
constitutia iraniana, rolul de lider suprem ii revine ayatollah-ului Ali Khamenei. Inainte de a fi ales, a
fost primarul Teheranului.
Din declaratiile sale deja celebre amintesc cererea sa de dizolvare a statului Israel sau de stergere a
sa de pe harta. Ultima a facut multa valva iar iranienii au spus ca traducerea exacta indica de fapt o
referire la guvernul israelian si nu la popor. De remarcat ca in 2005 Ali Khamenei a subliniat ca
republica islamica n-a amenintat si nu va ameninta vreo tara.
A mai fost acuzat in vest ca a descris holocaustul ca fiind un mit si prin urmare a fost socotit anti-
semit. Si de aceasta data insa se da vina pe interpretare, Ahmadinejad specificand cu alta ocazie ca
nu este impotriva evreilor pe care ii respecta foarte mult si ca n-a spus ca holocaustul n-ar fi existat.
De mentionat ca Ali Akbar Velayati, consilierul principal pe probleme de politica externa al lui
Khamenei, a refuzat sa participe la conferinta asupra holocaustului din 11 decembrie 2006 din Iran,
specificand ca acesta a fost un genocid si o realitate istorica.
Se opune conceptului de veto din cadrul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, considerand
ca nu este corect ca altii sa decida pentru 1,5 miliarde de musulmani.
Vrea ca revolutia islamica sa duca la un GUVERN MONDIAL. A facut eforturi pentru eliminarea
vizelor intre tarile din regiune.
Incurajeaza familiile iraniene sa aiba o medie de peste 2 copii.
La conferinta de presa de la universitatea Columbia intrebat fiind despre libertatea homosexualilor
in Iran, presedintele a raspuns senin ca acest fenomen nu exista in tara sa, precum in SUA.
In iulie 2006 asemana actiunile Israelului in Liban cu cele ale lui Hitler, adaugand ca sionismul
cauta ca si acela orice pretext pentru o interventie militara.
Intr-un discurs din aprilie 2008 a descris evenimentele de la 11.09.2001 ca fiind suspecte si a
adaugat ca a fost vorba de o demolare a cladirilor. A mai sustinut de asemenea ca evenimentul a fost
folosit pentru invazia Afganistanului si a Irakului.
In septembrie 2008, dupa ce a declarat ca finantele internationale sunt controlate de care sionisti,
a fost acuzat din nou de anti-semitism.
Tot in septembrie 2008 si-a exprimat opinia ca imperiul american isi va gasi sfarsitul in curand si
ca SUA nu va mai reprezenta o forta internationala.
In octombrie 2008 si-a exprimat fericirea pentru declansarea crizei pe care o vede ca pe un colaps
al liberalismului.
In noiembrie 2008 l-a felicitat pe Obama, considerand ca va veni o perioada a schimbarilor. A fost
pentru prima data dupa criza ostaticilor cand un presedinte iranian felicita pe un omolog american.
Ultima isprava marca Ahmadinejad a fost discursul sau la Conferinta asupra rasimului de la
Geneva. Trebuie precizat ca reprezentantii unelor state cu blazon democratic n-au participat iar
ceilalti au parasit sala in momentul in care acesta a acuzat Israelul si Occidentul ca au transformat
o intreaga natiune (teritoriile palestiniene) in una fara tara sub pretextul suferintelor evreilor si
pentru a instaura un guvern complet rasist. Textul integral il gasiti la:
President Ahmadinejads speech at the Durban Review Conference on racism
Iata si blogul sau: http://www.ahmadinejad.ir/
Interesant de urmarit si interviul dat de unii rabini dupa intalnirea lor cu presedintele iranian:
SIONISMUL propunere de dezbatere pornind de la filmul Rabini contra sionism
CONCLUZII:
Luand in considerare toate cele de mai sus si stiind ca ELITELE au pregatit mereu in ultimii peste
200 de ani din timp orice actiune majora, consider ca nici cu Iranul nu este nimic intamplator.
Cei familiarizati cu acest blog sau cu cele similare, cunosc faptul ca PAPUSARII planetari au in
agenda de lucru si declansarea celui de al treilea razboi mondial ca parte a ultimei si celei mai mari
crize din istoria omenirii (din care face parte si cea financiara, cititi va rog si Criza financiara
din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE) pentru ca mai apoi sa
vina tot ei cu solutia salvatoare: GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Iar teatrul
de razboi va fi (asa cum indica si profetiile) zona cuprinsa de la Balcani pana in Iran si din Caucaz si
pana in Israel. Totul insa in paralel cu instaurarea unei societati de tip Big Brother.
Bineinteles insa ca actiunea nu se poate declansa deoadata, ci in etape, astfel incat revolutia
islamica a rezolvat cum nu se poate mai bine multe probleme. Observati va rog cum se leaga
lucrurile. Desigur ca revolutionarii islamici sunt foarte sinceri in demersul si actiunile lor anti
occidentale (uneori chiar anti SISTEM) insa nu reuseau nimic daca miscarea lor era inabusita in
fasa. A fost insa lasata sa se dezvolte si sa explodeze la nivel mondial. Si astfel s-a ajuns la ceea
ce Samuel Huntington descria in lucrarea sa din 1993-1996: Ciocnirea civilizatiilor si
refacerea ordinii mondiale . Individul nu era un vizionar ce si-a castigat astfel notorietatea, el
facea parte din grupul celor ce pregatesc evenimente . Membru COUNCIL ON FOREIGN
RELATIONS (CFR) , a lucrat la raportul The Crisis of Democracy: On the Governability of
Democracies, Trilateral Commission (NOTA 7), 1976 , etc.
S-a creat incet si sigur o psihoza, o imagine ce apare in mentalul omului simplu din vest: teoristul
islamic. Iran se afla de exemplu pe lista SUA a sponsorilor terorismului international din 1984 iar
administratia Bush a considerat-o chiar cel mai mare sustinator. Foarte convenabil apoi pentru
evenimentele de la 11.09.2001 si mai ales pentru ce a urmat: War on Terrorism si USA
PATRIOT Act. Si aici presedintele iranian simplifica si greseste. ELITELE n-au generat acele
evenimente doar pentru invazia Afgnistanului si a Irakului, ci pentru ceva cu mult mai maret: tot
setul de masuri si de legi pentru crearea unui BIG BROTHER planetar. REVOLUTIA ISLAMICA


1979 este anul trimfului revolutiei islamice din Iran, ocazie cu care fundamentalismul islamic a
devenit o teribila forta din Maroc si pana in Malaezia. Cum a fost posibil?

Samanta anti occidentala a fost evident aruncata in 1953.

Prima demonstratie majora impotriva sahului avea sa se petreaca insa in ianuarie 1978, iar din
august si pana in decembrie grevele si demonstratiile au paralizat tara, astfel incat acesta este nevoit
sa plece in exil in ianuarie 1979. Doua saptamani mai tarziu ayatollah-ul Khomeini revine la Teheran
in uralele a milioane de iranieni.
La 11 februarie vechiul regim cade odata cu ultimele trupe loiale sahului, iar prin referendumul de la
1 aprilie tara devine republica islamica cu o constitutie teocratica.
In decembrie 1979 Khomeini devine liderul suprem. Pentru unii revolutia islamica din Iran a
reprezentat nucleul unui viitor unic stat mondial islamic, un model perfect, uman si de viata divina
pentru toti oamenii planetei .
Ruhollah Khomeini (1902-1989) devenise o figura politica proeminenta in 1963, cand s-a opus
revolutiei albe a sahului prin care ultimul dorea un program de reforme ce lovea in proprietatile
fundatiilor religioase, ce acorda femeilor dreptul la vot si egalitate in casnicie iar minoritatilor
religioase posibilitatea de a ocupa functii guvernamentale. In acelasi an este arestat la domiciliu iar
dupa opt luni eliberat, continuandu-si activitatea, inclusiv de condamnare a regimului pentru
colaborarea sa stransa cu Israelul. In 1964 este rearestat si trimis in exil unde avea sa ramana pana la
revolutie. Ajunge initial in Turcia, unde a fost gazduit in resedinta colonelului Ali Cetiner, lucrator in
serviciilor secrete militare.
In octombrie 1965 se muta in Irak. In perioada urmatoare, sub aparenta unui calm, masele din Iran
erau din ce in ce mai cuprinse de ideea ca cultura vestica este o plaga, o intoxicatie ce trebuie
eliminata. Tot atunci a aparut si viziunea unui islam eliberator al intregii lumi a treia de sub jugul
colonialismului, al neo-colonialismului si al capitalismului. In paralel, Khomeini nu rata nici o ocazie
pentru a predica revolta si martirajul impotriva nedreptatii si a tiraniei, subliniind ca solutia nu este
nici estul, nici vestul, ci republica islamica.
Cu toate ca existau si puternice miscari de stanga si in ciuda faptului ca nu toti clericii erau de partea
lui Khomeini, s-a reusit totusi crearea unui front comun anti-sah. Datorita aproprierii de granitele
tarii, sahul cere Irakului (unde statuse pana atunci) deportarea lui Khomeini.
Acesta iese din tara la 3 octombrie 1978 dar ajunge in Franta, un loc mult mai bun pentru misiunea
sa, unde se foloseste din plin de legaturile telefonice cu cei din tara dar si de mass-media ce-i
transmitea generos mesajele.
De mentionat ca intre 1973 si 1976 a fost ambasador la Teheran fostul director CIA Richard Helms
(NOTA 4). In 1978 intra in scena fatidicul Zbigniew Brzezinski (NOTA 5) (pe atunci U.S. National
Security Advisor) si il minte pe sah ca SUA nu va precupeti nici un efort in a-l sustine, cu toate ca la
vremea aceea cercurile inalte din Departamentul de Stat considerau ca revolutia este de neoprit si
planificau deja pasii urmatori de dupa victoria acesteia. Multi si-au pus in acele momente intrebarea
daca nu cumva revolutia n-a fost pe placul americanilor, dar nu prea intelegeau pe atunci motivul.
Dupa victorie, dupa tipicul oricarei revolutii, s-au creat Consiliul Revolutiei, Garzile Revolutionare si
Tribunalul Revolutiei.
Dupa cum se poate observa, ca modalitate de actiune, intreaga miscare s-a desfasurat dupa sablonul
revolutiei franceze sau al celei bolsevice, insa cu diferenta de doctrina.
Adica s-a creat o nemultumire a maselor dusa pana dincolo de limitele suportabilului si in paralel s-a
prezentat solutia salvatoare. Cu toate ca micile minoritati non-musulmane din Iran nu au drepturi
egale cu majoritarii, totusi 5 din cele 290 de locuri parlamentare le sunt alocate (3 pentru crestini, 1
pentru evrei si 1 pentru zoroastrii) Punctul major de cotitura al revolutiei care a ajutat la
radicalizarea ei si la subminarea influentei moderatilor a fost criza ostaticilor, cand 52 de diplomati
americani au fost luati ostatici timp de mai mult de un an de zile ca urmare a faptului ca deja
muribundului sah i s-a permis un tratament in SUA impotriva cancerului, in conditiile in care Iranul
dorea aducerea lui in fata tribunalului.
Aici trebuie subliniat un fapt ce a facut valva la vremea aceea, dar de care se pomeneste putin acum.
Administratia americana nu era incantata sa-l primesca pe Mohammad Reza Pahlavi, insa a facut-o
la presiunile si la insistenta personala a lui David Rockefeller. Aceasta miscare a determinat tineri
islamisti sa invadeze ambasada SUA la 4 noiembrie 1979 si sa captureze personalul sau.
Detinerea ostaticilor a fost atat de populara, incat a continuat luni de zile si dupa moartea sahului.
Importanta acestei miscari a fost explicata chiar de Khomeini: Aceasta actiune are multe avantaje.
I-a unit pe oamenii nostri iar adversarii nu mai indraznesc sa actioneze impotriva noastra. Putem sa
oferim Constitutia votului popular fara dificultate si sa desfasuram alegerile parlamentare si
prezidentiale.
Deci victoria durilor era asigurata, iar odata cu aceasta si tipul lor de mesaj s-a raspandit in lume.
Este momentul incepand cu care o anume imagine a revolutiei islamice s-a raspandit pe planeta si
fiecare o vedea intr-un fel, in functie si de cum le era prezentata: in vest imaginea islamului terorist si
antidemocratic, in tabara opusa imaginea islamului eliberator si luptator pentru dreptate.
Astfel, impactul initial al revolutiei islamice a fost imens pe plan international, nu doar in tarile
musulmane ci si in celelalte, unde a generat un important interes pentru politica si spiritualitatea
islamului, intretinut uneori chiar de mass-media occidentala. Pe data de 20 ianuarie 1981, ziua in
care Ronald Reagan devenea presedinte, ostaticii au fost eliberati in conformitate cu intelegerile la
care evreul Caspar Weinberger (NOTA 6) a fost negociatorul partii americane.
IRANGATE (Iran-Contra Affair) In noiembrie 1986 iese la lumina o afacere complexa care avea sa
declanseze un imens scandal politic. S-a aflat insa dupa ce un ziar libanez a facut niste dezvaluiri mai
mult decat interesante, altfel poate ca ramanea totul musamalizat pana in ziua de azi.
Pe scurt, SUA a vandut arme Iranului (ce se afla in acea perioada in razboi cu Irakul) prin intemediul
Israelului, iar cu banii obtinuti americanii au finantat fortele Contras din Nicaragua. Un alt efect a
fost eliberarea unor ostatici de catre miscarea Hezbollah.
Scandalul a tulburat opinia publica vestica si a deranjat si unele personalitati din Iran, una dintre ele
sfarsind insa tragic: Mehdi Hashemi, un cleric cu functie inalta in cadrul Garzilor Revolutionare
Islamice, a fost executat (la 28 septembrie 1987) datorita opozitiei sale fata de intelegerea de mai sus.
Oficial insa, a fost acuzat de razvratire. Dupa opt luni de interogatorii a ajuns sa spuna intr-o
inregistrare transmisa mai apoi de televiziunea nationala ca a depozitat arme, ca a falsificat
documente, ca a criticat guvernul si ca a produs disensiuni intre studentii seminaristi deoarece era
posedat de instincte carnale si pentru ca avea relatii ilicite cu satana. MAHMOUD AHMADINEJAD
Actualul presedinte iranian (nascut in 1956) este cunoscut pe plan international mai ales pentru
declaratiile sale controversate la adresa Israelului dar si pentru chestiunea probabilitatii ca Iranul sa
dezvolte arma nucleara.
Ales la 6 august 2005 (in timpul campaniei s-a speculat ca ar avea origini evreiesti, cititi si
Ahmadinejads Jewish Family), este primul presedinte al republicii islamice care nu apartine
clerului. Insa nu el este cel mai important om in stat caci conform articolului 113 din constitutia
iraniana, rolul de lider suprem ii revine ayatollah-ului Ali Khamenei. Inainte de a fi ales, a fost
primarul Teheranului. Din declaratiile sale deja celebre amintesc cererea sa de dizolvare a statului
Israel sau de stergere a sa de pe harta.
Ultima a facut multa valva iar iranienii au spus ca traducerea exacta indica de fapt o referire la
guvernul israelian si nu la popor. De remarcat ca in 2005 Ali Khamenei a subliniat ca republica
islamica n-a amenintat si nu va ameninta vreo tara.
A mai fost acuzat in vest ca a descris holocaustul ca fiind un mit si prin urmare a fost socotit anti-
semit. Si de aceasta data insa se da vina pe interpretare, Ahmadinejad specificand cu alta ocazie ca
nu este impotriva evreilor pe care ii respecta foarte mult si ca n-a spus ca holocaustul n-ar fi existat.
De mentionat ca Ali Akbar Velayati, consilierul principal pe probleme de politica externa al lui
Khamenei, a refuzat sa participe la conferinta asupra holocaustului din 11 decembrie 2006 din Iran,
specificand ca acesta a fost un genocid si o realitate istorica.
Se opune conceptului de veto din cadrul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, considerand ca
nu este corect ca altii sa decida pentru 1,5 miliarde de musulmani. Vrea ca revolutia islamica sa duca
la un GUVERN MONDIAL. A facut eforturi pentru eliminarea vizelor intre tarile din regiune.
Incurajeaza familiile iraniene sa aiba o medie de peste 2 copii. La conferinta de presa de la
universitatea Columbia intrebat fiind despre libertatea homosexualilor in Iran, presedintele a
raspuns senin ca acest fenomen nu exista in tara sa, precum in SUA.
In iulie 2006 asemana actiunile Israelului in Liban cu cele ale lui Hitler, adaugand ca sionismul
cauta ca si acela orice pretext pentru o interventie militara. Intr-un discurs din aprilie 2008 a descris
evenimentele de la 11.09.2001 ca fiind suspecte si a adaugat ca a fost vorba de o demolare a
cladirilor. A mai sustinut de asemenea ca evenimentul a fost folosit pentru invazia Afganistanului si a
Irakului. In septembrie 2008, dupa ce a declarat ca finantele internationale sunt controlate de care
sionisti, a fost acuzat din nou de anti-semitism.
Tot in septembrie 2008 si-a exprimat opinia ca imperiul american isi va gasi sfarsitul in curand si ca
SUA nu va mai reprezenta o forta internationala. In octombrie 2008 si-a exprimat fericirea pentru
declansarea crizei pe care o vede ca pe un colaps al liberalismului. In noiembrie 2008 l-a felicitat pe
Obama, considerand ca va veni o perioada a schimbarilor. A fost pentru prima data dupa criza
ostaticilor cand un presedinte iranian felicita pe un omolog american. Ultima isprava marca
Ahmadinejad a fost discursul sau la Conferinta asupra rasimului de la Geneva.
Trebuie precizat ca reprezentantii unelor state cu blazon democratic n-au participat iar ceilalti au
parasit sala in momentul in care acesta a acuzat Israelul si Occidentul ca au transformat o intreaga
natiune (teritoriile palestiniene) in una fara tara sub pretextul suferintelor evreilor si pentru a
instaura un guvern complet rasist.

Textul integral il gasiti la: President Ahmadinejads speech at the Durban Review Conference on
racism Iata si blogul sau: http://www.ahmadinejad.ir/
Ar fi nteresant de urmarit si interviul dat de unii rabini dupa intalnirea lor cu presedintele iranian.
Reveniti dupa vizita la presedintele iranian Ahmadinejad, cativa rabini explica intr-o emisiune
televizata motivul pentru care au o atitudine contrara sionismului. Aflam ca chiar si in 1944 puteau fi
salvati multi dintre evreii din Ungaria, deoarece nazistii flamanzi fiind dupa fonduri au fost deschisi
unei astfel de intelegeri evrei contra bani: insa ELITELE bogatane sioniste n-au fost de acord. Si
este evident ca nu doreau asa ceva din moment ce ele chiar FINANTASERA nazismul Si o facusera
deoarece au avut nevoie atat de declansarea razboiului cat si de holocaust, pentru crearea mai apoi a
unui zid concentric protector, a unui formidabil sistem (inclusiv legislativ) anti antisemitism .
De aceea dr. Nahum Goldman (1894 1982), presedinte al World Zionist Organization, avertiza
in 1958 la World Jewish Conference in Geneva:
Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constiutui un nou
pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte
foarte negative asupra activitatii noastre
Rabinii au observat foarte bine folosirea holocaustului ca formidabila unealta si nu sunt de acord
cu aceasta. Ei mai spun ca marea problema din Orientul Apropiat este actuala formula de stat a
Israelului, generatoare de mega probleme voite. Amintesc ca sute de ani evreii aveau comunitati ce
traiau in buna intelegere cu musulmanii, pana cand sionistii s-au gandit ca nu este bine asa
In afara celor spuse in film, sa ne mai amintim si de istoria celor 930 de evrei imbarcati in 1939 pe
vasul S.S. St. Louis cu destinatia America de Nord, cu speranta ca se vor putea refugia in una din
tarile acestui continent, insa pe rand, Cuba si SUA i-a refuzat! Au fost nevoiti sa se intoarca. Toti cei
dreveniti pe batranul continent au ajuns in lagarele de exterminare