Sunteți pe pagina 1din 8

Balanţa de putere din Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu reprezintă o regiune istorică şi politică, ce cuprinde o parte a


continentului african, o parte a Asiei Mici şi o parte a continentului asiatic şi a cărei
frontiere sunt şi astăzi discutabile. Termenul de Orient Mijlociu a apărut în 1850 în
India britanică şi a devenit cunoscut după preluarea sa de către un strateg naval
american, Alfred Thayer Mahan. Acesta l-a folosit pentru prima dată în articolul său,
Golful Persic şi relaţiile internaţionale, publicat în septembrie 1902 în ziarul britanic,
„National Review”.
Majoritatea geografilor consideră că Orientul este format din următoarele
precum: Arabia Saudită, Armenia, Azerbaijan, Bahrainul, Egiptul, Emiratele Arabe
Unite, Georgia, Iranul, Turcia, Irakul, Israelul, Iordania, Kuweitul, Libanul, Omanul,
Qatarul, Siria, Yemenul și teritoriilepalestiniene (Cisiordania și fâșia Gaza). De
asemenea în interiorul său există patru culturi principale ca cea evreiască, cea persană,
cea arabă și cea turcă.1
De-a lungul anilor, Orientul Mijlociu, a devenit un centru de afaceri la nivel mondial
şi este una dintre cele mai senzoriale zone din punct de vedere strategic, politic,
economic şi cultural. De altfel, este văzut ca un mare depozit de energie, chiar dacă
semnificaţia regiunii pentru stabilitatea politică globală depăşeşte cu mult interesele
energetice ale statelor instituţionalizate. Acesta deţine un important rol în sfera politică
internaţională şi pentru faptul că este o sursă de multiple ameninţări, printre care cele
mai semnificative sunt exportul de fundamentalism islamic şi terorism, traficul de
droguri şi proliferarea armelor de distrugere în masă. Pe alt plan, integritatea teritorială
a unor state din regiune este în pericol (Irak, Afganistan), în timp ce războiul civil este
foarte aproape în alte state (Pakistan, Liban). Chiar şi în statele cu politică relativ
stabilă sunt posibile conflicte etnice şi sectare. Orientul Mijlociu este un mediu în care
se intersectează intesele şi sferele de influenţă ale marilor puteri, precum SUA şi Rusia.2

1
Dr.Cristina Păiuşan-Nuică, Politici internaţionale în Orientul Mijlociu, https://sjpa-
b.spiruharet.ro/images/secretariat/secretariatfacultatesjpa/Politici_internationale_in_Orientul_Mijlociu.pd
f, p. 2
2
Corneliu Pirvariu, Orientul Mijlociu: ameninţări şi perspective.Puncte de vedere, 2008
https://www.ingepo.ro/download-materiale/100/SuplimentBuletin24Ro.pdf, p.1
Reconfigurarea puterilor regionale din Orientul Mijlociu
Statele care formează Orientul Mijlociu, prezentate mai sus se află într-un pattern de
amiciţie-inamiciţie, întrucât fiecare dintre ele doresc preluarea puterii regionale prin
diferite strategii mai mult sau mai puţin satisfăcătoare. Cert este ca acest pattern de
amiciţie-inamiciţie există şi poate fi constatat cu uşurinţă în rivalitatea triunghiulară
Iran-Irak-Arabia Saudită. Iran şi Arabia Saudită sunt două puteri regionale apropiate
geografic, dar separate din punct de vedere relaţional, care aspiră la statutul de lider
regional folosindu-se de statele din zonă. Deşi ambele sunt reprezentantele principale
ale ramificaţiilor islamice: şiism (Iran), respectiv sunnism (Arabia Saudită), între
acestea are loc un conflict istoric ideologic şi un război de influenţă regională/război
prin intermediari. Atât Iran, cât şi Arabia Saudită, dispun de cele mai puternice armate
din Golf, şi în jocul lor de puteri regionale, prima mizează pe relaţia cu Rusia, iar cea
din urmă pe alianţa cu SUA.3
Pe lângă acestea Arabia Saudită se teme de reabilitarea Iranului pe scena politico-
diplomatică, deoarece viitoarea competiţie pentru investiţii occidentale este ca şi
pierdută, în condiţiile în care „noul venit” pe piaţă va oferi avantajele unui teren însetat
de capital, dar cu o infrastructură pe care se poate clădi. Iranul, chiar în condiţiile
embargoului prelungit care i-au vlăguit economia, este o ţară cu un bagaj de dezvoltare
redutabil, educată, cu o tradiţie instituţională şi a serviciilor publice funcţionale, şi cu un
potenţial de conectare cu lumea dezvoltată mult mai ridicat decât statele arabe. Reluarea
legăturilor cu lumea occidentală ar putea avea un efect profund inclusiv asupra societăţii
iraniene. Deschiderea treptată a ţării, paradoxal, nu va „legitima” neapărat regimul
actual, ci va trezi dorinţa iranienilor de a trăi mai liber şi mai bine. Calculele marilor
puteri din această perspectivă sunt, cred, corecte. Reangajarea Iranului pe ruta
cooperării internaţionale motivate este cel mai sigur mod de a responsabiliza şi de a face
regimul islamic mai puţin periculos decât este în prezent, precum şi de a reduce şansele
revenirii facţiunii radicale la putere.4
În mijlocul acestor ambiţii regionale se află Siria şi Irak. Guvernul şiit din Irak este
susţinut de Iran, ajutându-i pe irakieni în lupta împotriva grupării Stat Islamic şi criticat

3
Lia Simina Butaru, Abordarea complexelor de securitate regională în noul climat, 2017,
http://grupuldestudiidesecuritate.ro/abordarea-complexelor-de-securitate-regionala-noul-climat/
4
Valentin Naumescu, Reabilitarea Iranului va schimba raporturile de putere în Orientul Mijlociu. De ce
este Europa dornică de colaborare, iar America încă reticentă?, 2015
http://www.contributors.ro/global-europa/reabilitarea-iranului-va-schimba-raporturile-de-putere-in-
orientul-mijlociu-de-ce-este-europa-dornica-de-colaborare-iar-america-inca-reticenta/
de Arabia Saudită, îngrijorată de influenţa pe care ar putea să o deţină Teheranul în Irak.
În Siria, regimul Bashar al Assad este apărat de Iran, acordând sprijin militar trupelor
guvernamentale, în schimb, Arabia Saudită este împotriva acestui regim şi acordă ajutor
rebelilor. Disputa iraniano-saudită este prezentă şi în Bahrein, ţară majoritar şiită, dar
condusă de sunniţi. Teheranul sprijină comunităţile şiite de aici, lucru pe care Arabia
Saudită îl consideră o ameninţare. Prin urmare, încearcă să contracareze influenţa
iraniană. În 2011, şi-a trimis armata în Bahrein, ca să ajute la reprimarea unei revolte
şiite. 5
Desigur mai este Yemen. Preşedintele sunnit a fost înlăturat de la putere de rebelii şiiţi,
sprijiniţi de Iran. Arabia Saudită a organizat, însă, o coaliţie împotriva rebelilor. Saudiţii
vor revenirea la putere a unei conduceri sunnite. Este o situaţie extrem de sensibilă
pentru Arabia Saudită, care are cu Yemenul o graniţă comună de aproape 1.800 de
kilometri. Yemenul este vital în ceea ce priveşte interesele de securitate ale Riadului,
iar influenţa iraniană se poate transforma într-o catastrofă. 6

Negocieri pentru a menţine balanţa de putere în Orient


Prin redesenarea ș i reaș ezarea actorilor regionali ș i a relaț iilor lor se prefigurează un nou
cadru de negociere a Orientului Mijlociu. Mai nou, ș i Turcia î ș i marchează ieș irea dintr-
o relaţie trilaterală cu Rusia ș i Iranul, determinată de situaț ia din Siria. Problema rămasă
de rezolvat pentru Turcia este prezenţa la graniţa de nord a Siriei a enclavelor kurde şi a
Unităţilor de Apărare a Poporului. În condiţiile în care Assad este gata să accepte, cu
sprijinul ruşilor, autonomia lărgită a comunităţii kurde din nordul Siriei, Erdogan l-a
reevaluat pe Assad considerându-l drept terorist. De asemenea situaţia economică bună
care l-a ţinut la conducere pe Erdogan s-a diluat ceea ce l-a împins pe sultanul de la
Ankara să-şi revizuiască strategia pe frontul european. Astfel Ankara reface
relaţia turco-franceză ș i turco-germană chiar dacă integrarea în UE se transformă treptat
într-un parteneriat strategic care nu este afectat de critica evidentă a Bruxellesului faţă

5
Disputa dintre Iran şi Arabia Saudită departe de a se calma. Furtuna diplomatică şi efectele economice,
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/disputa-dintre-iran-si-arabia-saudita-departe-de-a-se-
calma-furtuna-diplomatica-si-efectele-economice-473735
6
Ioana Corina Julan, Emanoel Matei, „Evoluţii geostrategice recente importante în Yemen”, în Stan
Anton (coord.) Complexitatea şi dinamismul mediului de securitate, Ed. Universităţii Naţionalede
Apărare „CAROL I”, Bucureşti 2015, p. 193
de respectarea principiilor democratice în Turcia.7 Turcia este şi va rămâne un partener
strategic al Occidentului pentru simplu motiv că deţine cheile Orientului. Nu poţi să faci
pace fără Turcia, Arabia Saudită, Israel şi Egipt în Orientul Mijlociu. Rusia, un alt actor
în Orientul Mijlociu, a intervenit în Siria din două motive: să obţină suficientă influenţă
în regiune pentru ca SUA să-i ofere în schimbul unor favoruri, sprijinul primit în lupta
împotriva ISIS, unele concesii în negocierile din altă zonă de interes a Rusiei.
State Unite vizează îndeplinirea a cinci obiective în cazul Siriei:
- eliminarea organizaţiilor teroriste din Siria (ISIS şi al-Qaida) pentru a nu mai
reprezenta o ameninţare a Washingtonului şi refacerea Siriei în aşa fel încât să
nu mai reprezinte niciodată un refugiu sau o platformă pentru terorişti.
- crearea unui proces politic condus de ONU pentru a rezolva conflictul dintre
regimul Assad şi poporul sirian, asigurând stabilitate şi independenţă.
- diminuarea influenţei iraniene în Siria şi siguranţă pentru vecinii Siriei în cazul
unui conflict care provine din acest stat.
- crearea condiţiilor pentru reîntoarcerea sirienilor în siguranţă şi în mod voluntar
în statul sirian.
- eliminarea definitivă a armenelor de distrugere în masă din acest stat.
Odată cu stabilizarea Siriei, Rusia şi Iranul intră într-o concurenţă acerbă pentru
influenţă în Levant. Ambele caută o poziţie militară permanentă în Siria şi o influenţă
geopolitică în regiune, dar teritoriile pe care Assad le-a reclamat nu pot găzdui doi
patroni diferiţi. Ambiţiile Iranului devin o problemă pentru Rusia. Moscova preferă o
prezenţă modestă a Iranului şi a Hezbollahului în Siria. Strategii israelieni nu pun la
îndoială probabilitatea unui război cu Hezbollah. Israelul şi-a intensificat recent
loviturile aeriene împotriva Hezbollah în Liban şi Siria şi a reuşit să păstreze un modus
vivendi cu Kremlinul, printr-o relaţie personală între preşedintele Putin şi Primul
Ministru Netaniahu. Dacă luptele dintre Israel şi Hezbollah sunt împotriva intereselor
Rusiei, Moscova se va poziţiona pentru a restrânge libertatea de acţiune a ambelor părţi
şi pentru a ajuta la soluţionarea conflictului.8

7
Alexandru Grumaz, Alianţe şi conflicte în Orientul Mijlociu, 2018, http://adevarul.ro/international/in-
lume/aliante-conflicte-inorientul-mijlociu-1_5a6ec29edf52022f75f51cb6/index.html
8
Idem
Principalele interese ale actorilor regionali şi internaţionali în Orient
Arabia Saudită este unul dintre aliații de bază ai SUA în Orientul Mijlociu şi un
important furnizor de petrol, Washingtonul fiind interesat în cel mai înalt grad de
păstrareastatus-quo-ului. Manifestări izolate au avut loc şi aici, valul de nemulțumire
fiind însă ușorstins. Cu un PIB/cap de locuitor de 24.200 dolari (locul 55), Arabia
Saudită dispune de resurse minerale de petrol – 20% din resursele globale, precum şi de
gaze naturale. Egiptul, cu un PIB/cap de locuitor de 6.200 dolari (locul 137), este
esențial pentru transportul petrolului din Orientul Mijlociu. Iordania, condusă de Regele
Abdallah II (din 1999), cu un PIB/cap delocuitor de 5.300 dolari (locul 142), este un alt
aliat-cheie al SUA în zonă, în timp ce Siria, condusă de Bashar al-Asad (din 17 iulie
2000), este unul dintre adversarii Israelului şi ai SUA în regiune, având legături
puternice cu Rusia, Iranul şi cu Hezbollah.9
Observând doar dinamica unor state ca Arabia Saudită, Egipt, Yemen, Iordania, Siria
sau Iran, înțelegem că interesele conduc la multiple divergenţe. Rezervele de petrol din
lumea arabă reprezintă 60,17 % din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, şi
totalizează o sumă de 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o singură dată, statele
occidentale s-au arătat foarte interesate. Nevoia de resurse este din ce în ce mai
evidentă. Ţări precum SUA, China, Rusia sau Franţa sunt în topul celor mai mari
consumatori de resurse energetice, accesul la resurse reprezentând, de cele mai multe
ori, doar o problemă de timp. Cum bine se cunoaşte, intervenţia SUA şi aliaţilor săi din
1991 în Kuweit a fost motivată, în principal, de necesitatea de a securiza petrolul din
zonă şi de a-l împiedica pe Saddam Hussein să-şi extindă controlul asupra lui.10
Mai mult decât atât, un alt interes în afara petrolului îl reprezintă poziţionarea strategică,
iar ca exemplu avem Irakul- un punct central al peninsulei arabe, deoarece prin el poţi
controla Siria, Arabia Saudită sau Iranul (chiar dacă nu controlezi Iranul, îl ţii sub o
continuă ameninţare). De asemenea, Iranul prin acţiunile sale hegemonige reprezintă un
interes comun constant pentru Israel şi Arabia Saudită, întrucât cele două doresc: să
împiedice o hegemonie regională iraniană; să împiedice transformarea Iranului într-o
putere nucleară (după cum, în vremea lui Saddam Hussein, ambele state au fost

9
Dr. Anghel Andreescu, dr. Nicolae Radu, „Alianţe strategice şi status quo în Orientul Mijlociu”, în Stan
Anton (coord.) Complexitatea şi dinamismul mediului de securitate, Ed. Universităţii Naţionalede
Apărare „CAROL I”, Bucureşti 2015, p. 262

10
Idem
interesate să împiedice Irakul să dobândească arma nucleară); să împiedice entităţile
teroriste să atingă obiective politice majore în întreaga regiune.11

Concluzii

În ultimii ani, Orientul Mijlociu a fost marcat de crizele sistemice generate de acţiunile
unor actori regionali, provocând vulnerabilitate, nesiguranţă şi dezastre cu scopul de a-şi
impune influenţa şi puterea supremă în spaţiul de referinţă. La acestea se adaugă şi
intervenţia actorilor internaţionali care uneori au complicat situaţia statelor aflate în
conflict pentru că fiecare doreşte să intervină în gestionarea resurselor naturale aflate în
Orientul Mijlociu. Marii giganţi ai economiei mondiale sunt într-o competiţie acerbă
pentru câştigarea supremaţiei pe piaţa „aurului negru”.
În prezent lupta principală pentru controlul regional din Orient este între Arabia Saudită
şi Iran rebilitat din punct de vedere economic. Cele două state poartă un război
ideologic, ambele fiind reprezentante ale ramurilor Islamului - şiism, respectiv sunnism
şi pentru a-şi submina reciproc autoritatea, Teheranul şi Riadul îşi duc bătăliile prin
intermediari (Gruparea teroristă Hezbollah din Liban, Siria, Irak, Yemen, etc). Un alt
factor destabilizator al Orientului Mijlociu, il reprezintă Siria cu luptele dintre opoziţia
regimului Assad şi adepţii acestuia. În acest conflict sunt implicate state din exterior ca
Rusia, Turcia, SUA şi Iran, cu scopul de a rezolva crizele din stat, de a elimina Isis şi de
a asigura un stat independent.
Toate aceste conflicte, crize din Orient purtate de regionali au la baza lor interese
majore care să le confere puterea în toate formele sale, de la putere politică, economică
până la cea nucleară, neţinând cont de numărul victimelor.

11
Viorica Marin, Cum a ajuns Iranul şi Arabia Saudită la un război rece, 2017,
http://adevarul.ro/international/in-lume/analiza-ajuns-iranul-arabia-saudita-razboi-rece-
1_5a0992315ab6550cb81c6250/index.html
Bibliografie

● Dr.Cristina Păiuşan-Nuică, Politici internaţionale în Orientul Mijlociu,


https://sjpa-b.spiruharet.ro/images/secretariat/secretariat-
facultatesjpa/Politici_internationale_in_Orientul_Mijlociu.pdf, accesat la data
29.05.2018
● Corneliu Pirvariu, Orientul Mijlociu: ameninţări şi perspective.Puncte de vedere,
2008 https://www.ingepo.ro/download-materiale/100/SuplimentBuletin24Ro.pdf,
accesat la data 29.05.2018
● Lia Simina Butaru, Abordarea complexelor de securitate regională în noul climat,
2017, http://grupuldestudiidesecuritate.ro/abordarea-complexelor-de-securitate-
regionala-noul-climat/, accesat la data 29.05.2018
● Valentin Naumescu, Reabilitarea Iranului va schimba raporturile de putere în
Orientul Mijlociu. De ce este Europa dornică de colaborare, iar America încă
reticentă?, 2015
http://www.contributors.ro/global-europa/reabilitarea-iranului-va-schimba-raporturile-
de-putere-in-orientul-mijlociu-de-ce-este-europa-dornica-de-colaborare-iar-america-
inca-reticenta/, accesat la data 25.05.2018
● Ioana Corina Julan, Emanoel Matei, „Evoluţii geostrategice recente importante în
Yemen”, în Stan Anton (coord.) Complexitatea şi dinamismul mediului de securitate,
Ed. Universităţii Naţionalede Apărare „CAROL I”, Bucureşti 2015
● Disputa dintre Iran şi Arabia Saudită departe de a se calma. Furtuna diplomatică şi
efectele economice, https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/disputa-dintre-iran-
si-arabia-saudita-departe-de-a-se-calma-furtuna-diplomatica-si-efectele-economice-
473735, accesat la data 29.05.2018
● Alexandru Grumaz, Alianţe şi conflicte în Orientul Mijlociu, 2018,
http://adevarul.ro/international/in-lume/aliante-conflicte-inorientul-mijlociu-
1_5a6ec29edf52022f75f51cb6/index.html,
accesat la data 29.05.2018
● Dr. Anghel Andreescu, dr. Nicolae Radu, „Alianţe strategice şi status quo în Orientul
Mijlociu”, în Stan Anton (coord.) Complexitatea şi dinamismul mediului de securitate,
Ed. Universităţii Naţionalede Apărare „CAROL I”, Bucureşti 2015
● Viorica Marin, Cum a ajuns Iranul şi Arabia Saudită la un război rece, 2017,
http://adevarul.ro/international/in-lume/analiza-ajuns-iranul-arabia-saudita-razboi-rece-
1_5a0992315ab6550cb81c6250/index.html, accesat la data 20.05.2018