UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞTIINŢE POLITICE ŞI

ADMINISTRATIVE

REFERAT

La disciplina: Geopolitică

Tema: INTERESELE SUA ÎN AFGANISTAN

A verificat: Svetlana CEBOTARI

Doctor habilitat, conferenţiar universitar

A elaborat: Cătălina MEICA și Ștefan RABII

Studenți FRIȘPA, gr. RI-1901

Chișinău 2021
În actualul context geo-politic, statul Afganistan se situează sub influenţa marilor puteri: la nord
Rusia, la est Pakistanul şi China, spre sud-sud-est India, spre sud-sud-vest Iran, iar la vest Europa
şi mai departe spre vest SUA.

Fiecare dintre acestea are propriile interese în ceea ce priveşte Afganistanul, acestea fiind
divergente atât între ele, cât mai ales între ele şi cele ale Afganistanului. Interesul major în
problema Afganistanului este, ca fiecare dintre aceste state să-şi păstreze, sub o formă sau alta,
influenţa în regiune. Indiferent de cât de mult efort şi fonduri va investi comunitatea
internaţională în renaşterea Afganistanului, rolul cel mai important în acest moment le revine tot
afganilor deoarece, dacă nu vine din interior şi prin efort propriu, orice schimbare va fi automat
respinsă ca o ingerinţă externă împotriva cărora vor lupta. De asemenea, se impune menţionat
faptul că Afganistanul este situat la confluenţa marilor religii din lume: budismul, creştinismul şi
islamul.

Astfel, în continuare, ne propunem o analiză calitativă a relaţiilor politice şi de securitate ale

statului Afganistan cu una din marile puteri – SUA.

În prezent, economia Afganistanului este în ruine; cu toate acestea, ţara are un potenţial enorm,
datorită populaţiei sale tinere şi resurselor naturale bogate, în special în sectorul minier.

O analiză constructivă a priorităților reale ale politicii globale a SUA în anii 2000 a excludea
Afganistanul provincial și fragmentat din sfera intereselor americane. Situația din această țară nu
a reprezentat o amenințare vitală pentru poziția de frunte a Statelor Unite și pentru furnizarea
bazei sale de resurse. Situația din Afganistan a apărut în prim-plan în politica americană ca
urmare a primului atac în 200 de ani asupra continentului Statelor Unite.

Invazia Statelor Unite ale Americii în Afganistan a avut loc după atacurile din 11 septembrie la
sfârșitul anului 2001 și a fost susținută de aliații apropiați ai SUA. Obiectivele sale publice erau
de a demonta al-Qaeda și de a le refuza o bază sigură de operațiuni în Afganistan prin eliminarea
talibanilor de la putere. Atacurile de la 11 septembrie au șocat societatea americană. Într-o stare
de afect, s-a luat decizia de a „pedepsi” Emiratul Islamic al Afganistanului. „Teroarea și tirania”
în străinătate a fost reprezentată de președintele George W. Bush. ca ameninţări majore la adresa
modului de viaţă american. Combaterea lor a devenit noul obiectiv global al politicii externe a
SUA.

Implicarea Statelor Unite în procesele politice internaționale departe de granițele sale în anii
2000 sa bazat pe o abordare instrumentală. Lipsa de expertiză și o rezervă de „bună-voință” într-
un stadiu incipient l-au împiedicat pe Washington să realizeze faptul că „democratizarea”
Afganistanului va însemna inevitabil modernizarea lui, iar pentru aceasta ar fi fost necesare
costuri materiale enorme pe parcursul unei vieți a cel puțin două generații. Absența intereselor
economice pe termen mediu și a altor beneficii pentru Statele Unite au făcut ca această sarcină să
fie percepută, dar nu urmărită.

În a doua jumătate a secolului XX, Afganistanul a avut o importanță deosebită pentru politica
externă americană doar ca arenă de confruntare indirectă cu Uniunea Sovietică, agravată după
intrarea trupelor sovietice în Afganistan în decembrie 1979. Susținut de ajutorul Pakistanului,
Chinei și țărilor musulmane din Orientul Mijlociu, în anii 1980, Washington a optat pentru
sprijin militar și financiar pentru opoziția afgană. Washington nu credea în victoria militară a
mujahedinilor asupra trupelor sovietice. Scopul politicii SUA în Afganistan a fost epuizarea
economică a URSS.

Rezultatul discuțiilor de la Geneva și retragerea trupelor sovietice din Afganistan în 1989 a fost
perceput în Statele Unite ca o victorie militară. Cu toate acestea, analiza consecințelor retragerii
contingentului sovietic nu a fost sistemică: situația din Afganistan în anii 1990. a creat multe
probleme pentru Statele Unite, a căror importanță este minimizată. Unitățile mujahedinilor
păreau funcțional unite, deoarece toți luptau cu URSS. SUA a încercat să nu se gândească la
faptul că o bază de terorism împotriva Uniunii Sovietice ar putea deveni o bază pentru terorism
în general și o amenințare la adresa stabilității regionale. După încheierea războiului din 1979-
1989, Statele Unite și-au pierdut interesul pentru Afganistan. Sub pretextul unei amenințări la
adresa securității, diplomații americani au părăsit țara împreună cu trupele sovietice în 1989.

La începutul anilor 1990, politica SUA în regiune urmărea diferite obiective. Politica de
asigurare a securității aprovizionării cu energie din zona Golfului Persic, proclamată de
președintele J. Carter în 1980, a continuat. Capturarea Kabulului de către talibani și înființarea
Emiratului Islamic al Afganistanului (IEA) cu capitala la Kandahar în 1996 au atras din nou
atenția Washingtonului asupra situației din acea țară.

Amenințarea fundamentalismului islamic nu a fost recunoscută în rândul instituției americane

până la sfârșitul anilor 1990. Această întrebare a fost ridicată serios abia după bombardarea
ambasadelor americane din Kenya și Tanzania în august 1998 de către organizația milionarului
saudit Osama bin Laden.

Statele Unite au încercat să oblige Kandaharul să extrădeze teroristul. În august 1998, Statele
Unite au bombardat „infrastructura teroristă” a lui bin Laden în Afganistan și Sudan. Talibanii au
luat asta ca pe o lovitură a fraților de aceeași credință și idei și au jurat să se răzbune. Ei au închis
negocierile privind soarta gazoductului. Dar în același an situația din Afganistan a intrat în
umbra „alarmei nucleare” din Asia de Sud.
În esență, încercarea SUA de a suprima focarul de rezistență al națiunii a eșuat și a provocat un
război transfrontalier care promite să se extindă în sferă. Trupele americane și ISAF controlau
aproximativ 3-5% din teritoriul Afganistanului și în timpul zilei. Washingtonul s-a plasat într-o
poziție vulnerabilă legând primatul mondial al Statelor Unite de „construirea democrației” în
Afganistan.

În iulie 2008, principala sarcină a Statelor Unite pentru un „viitor previzibil” a fost proclamată
„război lung” împotriva mișcărilor extremiste. Aducerea păcii în Afganistan a devenit un
imperativ al politicii externe a SUA, eclipsând rivalitatea pentru conducerea globală cu China și
Rusia.

Interesul major al SUA în problema Afganistanului este să-şi păstreze, sub o formă sau alta,
influenţa în regiune. Acordul Bilateral de Securitate (BSA) trebuia iniţial semnat în toamna
2013, dar preşedintele Karzai a amânat de mai multe ori acest lucru, în ciuda presiunilor
americane, lăsându-i succesorului său această grea responsabilitate.

Eforturile americane sunt cu atât mai intense, cu cât încă nu se cunoştea succesorul lui Karzai în
urma primelor alegeri, care marchează prima tranziţie democratică a puteri în Afganistan, de
după alungarea talibanilor. Administraţia Obama a avertizat că, în cazul în care noul preşedinte
afgan nu va semna rapid acest acord, singura opţiune va fi retragerea totală a trupelor americane.

Deşi, în prezent Afganistanul nu mai este pe primul loc al importanţei strategice americane, locul
ei fiind luat de Asia de Est şi mai nou de Europa de Est, interesul regional faţă de Asia Centrală
şi de Sud va rămâne pe agenda de lucru americană, măcar din perspectiva politicii contra-
teroriste şi a securităţii energetice. Rămânerea pe teritoriul afgan a unei forţe de aproximativ
9.800 de militari americani, eventual permanentizarea acestor baze şi după 2016, mai ales că
forţele militare sunt întrebuinţate mai nou „nu pentru a duce, ci pentru a preveni războiul”,
pentru a-l descuraja va crea premisele adăugării BSA şi a unor clauze politice, economice,
culturale, sociale etc., putând chiar conduce la folosirea Afganistanului ca un „cap de pod”
pentru realizarea intereselor strategice în întreaga Asie, dar şi ca un „spin în coasta” Rusiei.

Securitatea internaţională îşi manifestă tot mai mult caracterul indivizibil, iar comunitatea
internaţională este tot mai conştientă de răspunderile ce îi revin. Astfel, un stat care nu este
capabil să îşi gestioneze propria securitate, devine o sursă de insecuritate pentru toată regiunea în
care se găseşte sau chiar pentru întreaga omenire. Afganistanul pare să fie cu adevărat ţara în
care conflictele nu se mai sfârşesc, iar în această lucrare am încercat să determinăm adevăratele
mecanisme generatoare de conflict.
 BIBLIOGRAFIE

https://mgimo.ru/upload/iblock/49e/49ea11ae1a464d93f90030c2792f12ae.pdf

Сушенцов А.А. Эволюция подходов к созданию режима в Афганистане в 2000- е годы / А.А.
Сушенцов // Лидерство и конкуренция в мировой системе: Россия и США / Отв. ред. А.Д.
Богатуров, Т.А. Шаклеина. - М.: Красанд, 2009. - С. 316-327.