Tema 1. Sisteme internaționale de state. Cadru general.

Planul:
1. Introducere. Actualitatea cursului „Sisteme Internaționale de state”
2. Scopul și obiectivele cursului. Surse bibliografice.
3. De ce preferăm termenul „sisteme internaţionale"?
4. Investigarea sistemelor internaționale: abordări generale
5. Sistemul internațional - o axiomă a teoriei relaţiilor internaţionale

1. Introducere
1. Nimeni nu se mai îndoiește ca epoca pe care o trăim este una de mari transformări. Intr-
adevăr, sistemul european și mondial sunt in curs de prefacere profundă, după cum si actorii lor suferă,
in același timp, profunde transformări interne. Astfel, pe parcursul ultimelor decade se înregistrează
transformări structurale ale sistemului internațional după sfârșitul Războiului Rece.
Restructurarea raporturilor de putere din perioada post-război rece a fost urmata abrupt, după
atacurile asupra unor obiective de pe teritoriul american (atacurile teroriste din 11 septembrie 2001), de
începutul unei noi ere in istoria sistemului global, pe care o putem numi perioada post/post-război rece.
Aceste transformări politice au avut si au loc in cadrul unei accelerări a proceselor de globalizare
economica, financiara, culturala si militara, precum si al impactului tehnologiilor informaționale, al
mass-mediei globale. Nu a trecut decât un deceniu și sistemul internațional este marcat de o nouă fază de
tensionare a relațiilor dintre marile puteri, astfel încât tot mai des se vorbește despre o nouă etapă a
războiului rece. Prin urmare, din post/post-război rece omenirea ușor-ușor lunecă spre un nou război
rece.
Drept urmare, distincția clasică dintre politica internă și cea externă - erodată de mai multă
vreme - tinde să se estompeze și mai accentuat. Faptul că legislația și politica noastră internă se află "sub
lupa" analitică a marilor puteri (vezi doar necesitatea îndeplinirii obiectivelor din acordul de asociere,
legate de procesul de integrare europeana, dar si deciziile luate pe probleme interne, cum sunt cele legate
de minorități, constituie preocupări internaționale curente reprezintă tot atâtea dovezi ale tezei enunțate
mai sus. Totodată, au apărut lucrări care analizează întrepătrunderea dintre politicile internă și externă,
mai precis spus, proiectarea politicii interne în spațiul extern. Aceasta este determinată de adâncirea
continuă a interdependențelor pe plan mondial, de fenomenul globalizării, precum și de proiectarea
intereselor unor grupuri interne pe plan extern.
2. Faptul că această legătură dintre intern și extern a devenit atât de strânsă ne împinge spre un
nou tip de ordine mondială, care, plecând de la dependența sistemului de starea componentelor sale, își
propune să intervină în politica internă a actorilor sistemului ori de cate ori situația acestora ar
putea pune în pericol securitatea sistemului în ansamblul său.
Lumea democratică tinde astfel, paradoxal, să devină tot mai exclusivistă și intervenționistă.
Aceasta impune o regândire a unor valori fundamentale ca suveranitatea și independenta, care vor trebui
promovate într-un mediu ce, aparent, va tinde să le nege tot mai mult, în sensul lor clasic.
3. Viața internațională reprezintă materia analitică a domeniului relațiilor internaționale. Acesta a
apărut pe o anumită treaptă de integrare a sistemului, reflectând apoi, cu fidelitate, evoluția acestuia prin
succesiunea diferitelor scoli de gândire care l-au dominat. Studierea academică a relațiilor internaționale
și, în egală măsură, activitatea practică a decidenților și experților în domeniu este confruntată în mod
constant cu trei provocări majore: problema nivelurilor de analiză, sfidarea teoretică și, respectiv,
capacitatea de a explica evoluția actorilor în sistemul internațional. Este evidentă complexitatea unei
realități în care multe domenii de interogare se transformă radical, cresc sau chiar dispar în timpul
studierii. Teoriile relațiilor internaționale diferă semnificativ în funcție de sfera de cuprindere a
fenomenelor analizate. In termenii cei mai simpli, dilema nivelurilor de analiza implică o opțiune între
studierea sistemului global (politicii mondiale), a unei zone geografice particulare, a unui set de
probleme specifice, sau a unor grupări sociale sau politice până la nivelul individual. Dificultatea
formulării unor legi generale ale comportamentului uman este accentuată in teoria relațiilor
internaționale de posibilitatea extrem de limitată a predicției schimbărilor în sistemul global. Apare
astfel deseori o ruptură între încercarea de explicare și practica relațiilor internaționale.
4. Cursul predat Dvs. este un curs de pregătire generala care, pornind de la legătura strânsa dintre
politica internă și cea externa, dorește să vă înarmeze cu un minim de cunoștințe și instrumente, tocmai
pentru a putea opera și în acest câmp al acțiunii sociale.
5. Expunerile vor beneficia de un suport scris – note de curs – dublate de materiale informative
(documente, studii, articole) care trebuie sa dea studentului posibilitatea de a lua cunoștință de situația la
zi în domeniul care formează tema expunerii, stimulându-i propria gândire și apreciere.

Ca orice alt domeniu al cunoaşterii câmpului socio-uman, cunoaşterea în domeniul relaţiilor

internaţionale are implicită nevoie de formulări teoretice cuprinse în cadrul unor teorii sau paradigme.
Menirea lor este aceea de a uşura înţelegerea şi explicarea coerentă a substanţei relaţiilor internaţionale,
de a oferi modele viabile de analiză şi interpretare, de a face comprehensibil, implicit inteligibil,
ansamblul realităţilor asumate de cei care se ocupă cu acest domeniu. O teorie este o construcţie
intelectuală prin care putem selecta şi interpreta fapte. Problema crucială este ca teoria să poată lucra cu
faptele, să le explice şi interpreteze dar, în acelaşi timp să aibă calităţi predictive. Acest lucru poate fi
obţinut numai prin distingerea precisă dintre teorie şi fapt deoarece în însăşi această distincţie se găseşte
calea prin care teoria poate fi folosită în examinarea şi interpretarea faptelor. Ca şi în cazul altor
discipline concentrate spre acelaşi câmp al cunoaşterii, o teorie a relaţiilor internaţionale trebuie să
satisfacă patru necesităţi obligatorii:
- să descrie
- să explice
- să ofere posibilitatea predicţiei
- să aibă capacitate normativă (să poată prescrie norme)
Prin intermediul teoriilor în domeniul relaţiilor internaţionale s-a constituit o modalitate
normativistă de abordare a acestora, apărând, în acelaşi timp, o tensiune inerentă cu abordările
pragmatice care au introdus printre altele, spre exemplu, chestiunea moralităţii. Putem aprecia chiar că s-
au creat două comunităţi ştiinţifice distincte, cu viziuni şi limbaje diferite, formulând concluzii separate
asupra naturii ultime a politicii dintre naţiuni.
Cei care au contribuit la elaborarea unor teorii ale relaţiilor internaţionale au operaţionalizat, de
regulă, analiza lor la trei nivele:
- nivelul personal
- nivelul statal
- nivelul sistemic.
Fiecare dintre aceste trei nivele trebuie satisfăcut în limitele uneia şi aceleiaşi teorii pentru ca ea
să poată fi acceptată ca viabilă.
 2. Scopul și obiectivele cursului. Surse bibliografice
Cursul „Sisteme internaţionale de state” este destinat studenţilor de la specialitatea relaţii
internaţionale şi este conceput ca un studiu cu caracter teoretic. Scopul cursului constă în cultivarea în
conştiinţa studenţilor a conceptelor fundamentale ale activităţii statelor în calitate de actori ai relaţiilor
internaţionale la nivel de sistem mondial.
Necesitatea studierii cursului este determinată de faptul că, după cum arată experienţa, cursul
„Sisteme internaţionale” vine sa complecteze armonios legătura între aşa cursuri teoretice ca „Teoria
relaţiilor internaţionale”, „Politica mondială” şi să întregească imaginea studentului despre dinamica
vieţii internaţionale în complexitatea activităţii, interacţiunii şi interdependenţei actorilor relaţiilor
internaţionale în vederea promovării intereselor sale naţionale şi asigurării echilibrului de forţe, ca bază
a păcii, securităţii şi dezvoltării pe Planetă.
Actualitatea cursului se motivează prin faptul, că studentul, care se specializează în Relaţii
internaţionale are nevoie de cunoştinţe trainice despre interdependenţa, motivaţia activităţii actorilor
internaţionali, ca bază a determinării politicii externe a statului, adecvată realităţii obiective a ordinei
mondiale. Cursul include însuşirea cunoştinţelor despre noţiunea, condiţiile şi criteriile apariţiei,
evoluţiei şi schimbării sistemelor internaţionale de state în contextul istoriei universale, despre locul şi
rolul statului Republica Moldova în sistemul internaţional.

OBIECTIVELE GENERALE
1. La nivel de cunoaştere şi înţelegere:
- să reproducă termenii şi categoriile de bază a disciplinei;
- să explice noţiunea esenţa, trăsăturile şi conţinutul sistemului internaţional de state;
- să relateze despre particularităţile constituirii statelor în diferite zone ale Europei şi
lumii;
- să interpreteze noţiunile, principiile şi conceptele de bază ale sistemelor internaţionale de
state;
- să explice funcţiile principale ale sistemelor;
- să descrie evoluţia istorică şi varietăţile sistemelor internaţionale;
- să relateze despre schimbarea harţii politice a lunii contemporane;
- să caracterizeze trăsăturile și tendinţele principale ale ordinii mondiale contemporane;
- să descrie direcţiile principale ale politicii de afirmare internaţională a Republicii
Moldova.
2. La nivel de aplicare:
- să demonstreze condiţiile apariţiei, perfecţionării şi schimbării sistemului internaţional;
- să aprecieze rolul cunoaşterii sistemelor internaţionale de state
pentru înţelegerea esenţei ordinii mondiale contemporane;
- să stabilească corelaţia dintre sistemul internaţional de state şi
ordinea mondială contemporană;
- să determine rolul statului naţional ca actor principal al sistemului
internaţional de state;
 - să determine factorii care influenţează perfecţionarea sau schimbarea sistemului
internaţional de state
- să compare particularităţile istorice ale constituirii satelor şi rolul lor în procesul de
funcţionare a sistemului internaţional;
- să demonstreze raportul politicului şi naţionalului în constituirea statelor naţionale
moderne;
- să determine rolul echilibrului de forţe, ca principiu de bază a sistemului internaţional, în
asigurarea păcii şi stabilităţii în lume;
- să demonstreze tendinţele principale ale redistribuirii influenţei marilor puteri pe arena
internaţională contemporană;
- să se caracterizeze procesul de afirmare internaţională a Republicii Moldova.
3. La nivel de integrare:
- să estimeze necesitatea studierii multilaterale a sistemelor
internaţionale de state pentru înţelegerea interdependenţei
dezvoltării mondiale contemporane
- să anticipeze evaluarea rolului statului naţional în calitate de actor al
sistemului internaţional;
- să formuleze variante argumentate a noului sistem internaţional de
state aflat în stadiul de constituire;
- să identifice oportunitățile și pericolele sistemului
internaţional actual pentru realizarea obiectivelor politicii externe a
Republicii Moldova.
- să prezică structura politică a umanităţii în viitor;
- sa evalueze perspectiva raportului mondial de forţe şi a sistemului actual colectiv de
securitate;
- să formuleze opiniile existente despre polaritatea lumii în secolul XXI.
- sa estimeze influenţa tradiţiilor istorice ale organizaţiei politice a statului asupra
procesului actual de democratizare a societăţii.
- să prezică perspectiva evoluării corelaţiei dintre politic şi naţional în dezvoltarea statului
Republica Moldova.

Surse bibliografice
1. Attali Jacques Scurtă istorie a viitorului. - Iaşi: Polirom, 2007.
2. Bache Ian, George Stephen Politica în Uniunea Europeană. - Chişinău: Epigraf, 2009.
3. Buzan, Barry Popoarele, statele și frica. - Chișinău: Cartier, 2014
4. Buzan Barry, Little Richard Sistemele internaționale în istoria lumii: reconfigurarea studiului
asupra relațiilor internaționale.- Iași: Polirom, 2009.
5. Calvocoressi Peter Europa de la Bismarc la Gorbaciov - Iaşi: Polirom, 2003.
6. Dungaciu Dan Enciclopedia relațiilor internaționale (2 volume). - București: RAO, 2017.
7. Evoluţia politicii externe a Republicii Moldova (1998-2008). - Chişinău: Cartdidact, 2009.
8. Ferguson Niall Civilizația. Vestul și Restul. - Iaşi: Polirom, 2011.
9. Goldştein Joshua S. Pevehouse Jon C. Relaţii Internaționale. - Iaşi: Polirom, 2008.
10. Gray Colin S. Războiul, pacea si relațiile internaționale: o introducere in istoria strategică. - Iaşi:
Polirom, 2010.
11. Huntington S.P. Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale. - București: Litera
internațional, 2012.
12. Kennedy Paul Ascensiunea şi decăderea marilor puteri. Transformări economice şi conflicte
militare din 1500 până în 2000 - Iaşi, Polirom, 2011.
13. Kolodziej Edward A. Securitatea şi Relaţiile Internaţionale. - Iaşi: Polirom, 2007.
14. Landes David S. Avuţia şi sărăcia naţiunilor. De ce unele ţări sunt atât de bogate, iar altele atât
de sărace. - Iaşi, Polirom, 2013.
15. Layne Christopher. Pacea iluziilor: marea strategie americană din1940 până în prezent. - Iaşi:
Polirom, 2011.
16. McNeill William H. Ascensiunea Occidentului: o istorie a comunității umane și un eseu
retrospectiv. - Chișinău: Editura ARC, 2000.
17. Maior Cristian Gheorghe Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în sec.XXI. -
Chișinău: Cartier, 2015.
18. Martin Wight. Politica de putere. - Chişinău: Editura ARC, 1998.
19. Morgenthau Nans J., Politica între naţiuni: Lupta pentru putere şi lupta pentru pace. - Iaşi:
Polirom, 2007.
20. Morris Ian De ce Vestul deține încă supremația și ce ne spune istoria despre viitor. - Iaşi:
Polirom, 2012.
21. Nye, Jozeph S. Jr. Viitorul puterii. - Iaşi, Polirom, 2012.
22. Rae Harteher Identitatea statelor şi omogenizarea popoarelor. - Chişinău: Epigraf, 2005.
23. Relațiile internaționale contemporane: teme centrale în politica mondială / Daniel Brio (coord.) -
- Iaşi: Polirom, 2013.
24. Republica Moldova între Est şi Vest: studii şi analize de politică externă. - Chişinău: Cartdidact,
2012
25. Robert Keohane, Joseph S. Nye Putere şi interdependenţă. - Iaşi: Polirom, 2009.
26. Schulze Hagen Stat şi naţiune în istoria europeană. - Iaşi: Polirom, 2004.
27. Simms Brendan Europa: lupta pentru supremaţie, de la 1453 până în prezent. - Iaşi: Polirom,
2015.
28. Thierry de Montbrial. Acţiunea şi sistemul lumii. - Bucureşti: Editura Expert, 2003.
29. Vasquez John A., Colin Elman Realismul și balanța de putere. - Iaşi: Polirom, 2012.
30. Waltz Kenneth N. Teoria politicii internaționale. - Iaşi: Polirom, 2006.
31. Wight Martin Politica de putere. - Chișinău: Editura ARC, 1997.
32. Zakarria Farid Lumea pastamericană, - Iaşi: Polirom, 2009.
33. Уткин Анатолий Новый мировой порядок. - Москва: Алгоритм, 2006.
34. Цыганков П. Теория международных отношений.- М, 2005.
 3. De ce preferăm termenul „sisteme internaţionale"?
Termenul internaţional a fost inventat de Jeremy Bentham la sfârşitul secolului al XVIII-lea
pentru a face diferenţa între dreptul intern şi cel internaţional. Înainte de Bentham, dreptul internaţional
era denumit în limba engleză „dreptul naţiunilor". Bentham a considerat că expresia este inadecvată,
deoarece nu reuşea să surprindă faptul că un drept de acest tip reglementa relaţiile dintre, şi nu din
interiorul naţiunilor, deşi considera de la sine înţeles că naţiunile şi statele sunt sinonime. Conceptul lui
Bentham s-a dovedit puternic, astfel că, în prezent, el nu se mai referă doar la relaţiile dintre state, ci
acoperă orice relaţie care se extinde dincolo de graniţele statelor, fie ea o partidă „internaţională" de
fotbal, migraţia „internaţională" a indivizilor sau „problema internaţională" a abuzului de droguri.
Deși termenul este deseori contestat, avem mai multe motive pentru a păstra conceptul de sistem
internaţional. Din unele puncte de vedere, termenul interstatal sau mai vechiul sistem de state ar
reprezenta o descriere mai fidelă a unei mari părţi din ceea ce se face în RI. Sau de ce să nu folosim
conceptul mai cuprinzător de sistem mondial? Există câteva motive pentru care preferăm să rămânem la
sistemul internaţional.
În primul rând, principalii rivali ai conceptului de internaţional sunt „mondial” şi „global”,
ambele concentrându-se mai curând asupra unei anverguri geografice decât asupra naturii relaţiilor
implicate. Deşi sistemul internaţional a devenit global, aceasta este o dezvoltare relativ recentă. Noi
dorim să problematizăm chestiunea momentului în care sistemul internaţional a devenit global.
În al doilea rând, vrem să preluăm ambiguitatea care, în prezent, este inerentă termenului internaţional.
El are conotaţii atât politice, cât şi sociologice. Ca atare, poate cuprinde atât relaţiile interstatale, cât şi
cele transnaţionale. Deoarece dorim să lăsăm deschisă chestiunea tipului de unităţi potrivite pentru
analiza sistemului internaţional, o astfel de ambiguitate poate fi folosită în avantajul nostru. „Sistemul de
state" al Şcolii engleze este prea explicit statocentric pentru nevoile noastre.
În al treilea rând, conceptul de sistem mondial este în prezent asociat cu Wallerstein şi discipolii
săi, iar noi nu dorim să fim confundaţi cu această şcoală.
În al patrulea rând, unul dintre ţelurile acestei cărţi este de a reafirma autonomia RI ca domeniu
de studiu distinct. Noi considerăm ideea de sistem internaţional ca fiind crucială pentru acest proiect.
Există o dezbatere îndelungată şi complexă despre statutul RI ca ramură a cunoaşterii. Pe de o parte,
relaţiile internaţionale nu sunt alcătuite din altceva decât din ceea ce Wight numea „marginea
dezordonată" a politicii interne. Până la un punct, în joc nu se află nimic altceva decât respectul de sine
al specialiştilor din RI care doresc să-şi atribuie statutul de a opera într-o ramură bine definită a
cunoaşterii. Dar dacă studiul relaţiilor internaţionale va fi inclus în alte discipline, politologii preluând
sectorul politic, iar economiştii asumându-şi responsabilitatea pentru sectorul economic, vom înţelege
relaţiile internaţionale într-o manieră foarte fragmentată. În aceste condiţii, relaţiilor internaţionale le-ar
fi atribuit mult prea des un statut periferic în cadrul altor discipline, iar subiectul îşi va pierde nu numai
coerenţa, ci şi prioritatea. Aşadar, ideea de sistem internaţional este necesară pentru a consolida studiul
relaţiilor internaţionale ca domeniu independent. Realizarea unui asemenea obiectiv necesită însă
fundaţii mai adânci, pe care să construim o altă înţelegere a sistemului internaţional decât cea care există
în prezent, iar unul dintre ţelurile noastre este să aşezăm aceste fundaţii.
 Al cincilea motiv ar fi acela că ideea de sistem internaţional ne permite să stabilim legături
transdisciplinare între opera istoricilor universali şi teoriile ştiinţelor sociale din RI. Fără astfel de
legături nu putem pune bazele unei discipline.

4. Investigarea sistemelor internaționale: abordări generale

Luând ca bază diversitatea trăsăturilor sistemelor internaţionale, J. Huntzinger deosebeşte cinci
abordări în investigarea lor, ele aflându-se în interconexiune:
1. tradiţional-istorică: este aplicată mai cu seamă de către exegeții tradiționalismului englez,
prin sistemele internaţionale se subînţelege cu predilecţie relaţiile diplomatice dintre state, mai ales
dintre marile puteri, raportate la o regiune într-o anumită perioadă de timp. M. Wight consideră că
politica mondială este compusă, în principal, din relaţiile dintre puteri;
2. istorico-sociologică: cuprinde cercetători, diverși promotori fiind J.S.Mill, K.Marx și
M.Weber, apoi este utilizată mai ales de către sociologia franceză în domeniu, ca în anii ’80-90 ai
secolului XX să apară „al doilea val”, incluzându-i pe T.Skocpol, M.Mann, Ch. Tilly și J.M.Hobson.
Aceasta urmăreşte definirea unor legităţi generale în evoluţia relaţiilor internaţionale în baza cercetării
experienţei istorice pentru a determina unele criterii ce se repetă. Potrivit lui R.Aron, desfăşurarea
diferitelor serii istorice, „cursul relaţiilor internaţionale rămânând în cel mai înalt grad istoric în toate
înţelesurile termenului” și, deci, exigenţa academică a analistului francez este ca teoria să nu depăşească
istoria, ci s-o completeze;
3. euristică: este folosită de promotorii structuralismului, mai ales de către moderniști, prin
analiza circumstanţelor şi condiţiilor de existenţă şi transformare ale sistemelor internaţionale sînt
elaborate modele teoretice, chemate să contribuie la înţelegerea mai bună a realităţilor internaţionale, dat
fiind că fiecare tip, conform opiniei lui M.Kaplan, include cinci variabile, dintre care primele trei sunt
definitorii: regulile de bază, regulile de transformare, regulile de clasificare ale actorilor, regulile de
clasificare ale potenţialului actorilor şi regulile informaţiei. Se cuvine de precizat, că analistul american
utilizează pe larg metoda modelării relaţiilor internaţionale, construind situaţii ideale abstracte care să
corespundă fenomenelor şi proceselor reale pentru a explica şi prezice comportamentul internaţional.
St.Hoffmannn, supunând analizei critice modelul lui M.Kaplan, alături de K.Waltz, încearcă să
acrediteze părerea, de altfel nelipsită de temei, că acesta nu poate cuprinde „esenţa politicii
internaţionale” din cauza că este fondat pe generalizări abstracte;
4. mixtă sau complexă, elaborată prin sinteza tratărilor istorico-sociologică şi euristică: este
aplicată mai ales de structuraliști, însă de diferită factură. Urmărind evoluţia istorică a relaţiilor
internaţionale, R.Rosecrance defineşte nouă tipuri de sisteme internaţionale, identificând factorii care
asigură stabilitatea (accesibilitatea elitelor la resurse) sau le provoacă destabilizarea lor (instabilitatea
internă); E.Luard, la rândul său, identifică şapte tipuri de sisteme, el analizează influenţa unor variabile
sau instrumentării conceptuale (ideologia, elitele, motivarea, stratificarea, structura, normele, rolurile)
asupra funcţionării şi transformării lor; J.Frankel cercetează particularităţile structurii, dar fără ca să
definească tipuri distincte de sisteme, motivând prin precaritatea metodelor de investigaţie şi
complexitatea obiectului studiat.
 B.Korany dimpotrivă, consideră că această abordare se distinge printr-un grad înalt de
concreteţe, din cauza că se bazează pe date empirice solide şi realizările ştiinţelor sociale;
5. empirică: este utilizată pe larg pentru a fundamenta teoria sistemelor internaționale – relaţiile
internaţionale, susţin Ph.Braillard şi M.-R.Djalili, se desfăşoară atât la nivel global, cât şi la cel regional,
divizarea în subsisteme producându-se datorită apartenenţei geografice comune, iar comportamentul
actorilor internaţionali este determinat de anumite legităţi care includ raportul interregional de forţe,
realităţile socioculturale, organizaţiile internaţionale regionale şi alţi factori.
Prin urmare, caracterul sistemic al relaţiilor internaţionale nu este altul decât unul istoric, mai
mulţi cercetători considerând că apariţia primelor state a condus expres spre stabilirea unor contacte
între ele. B.Buzan și R.Little susțin că primul sistem internațional cunoscut datează aproximativ cu anul
3 500 î.H., când orașele-state sumeriene au început să interacționeze în zona dintre Tigru și Eufrat.
E.Luard identifică sistemul de state din China antică din secolul al VIII-lea î.H. şi din Grecia antică din
secolele VI-IV î.H., iar H.Bull le completează cu cel din India antică şi cu sistemul interstatal format de
regatele elenistice în perioada dintre dezintegrarea imperiului macedonean şi cucerirea romană.
În acelaşi timp, A.Manîkin susţine, nu fără temei, că nu orice contacte dintre state se soldează
expres cu formarea unui sistem durabil al relaţiilor internaţionale, fiind de acord cu mulţi alţi cercetători
că debutul lui datează cu mijlocul secolului al XVII-lea. E.Pozdneakov precizează că sarcina abordării
sistemice constă nu în analiza politicii externe a statelor în parte, ci în depistarea mecanismelor de
funcţionare şi dezvoltare ale sistemului în ansamblu [21], J. Rosenau sublinia încă la sfârșitul anilor ’60
ai secolului XX că abordarea lumii ca sistem internaţional este o tendinţă în creştere, iar R.J.Lieber
considera că tratarea de acest tip oferă perspective mai largi de investigaţie şi cuprinde o conexiune mai
extinsă de fenomene.

5. Sistemul internațional - o axiomă a teoriei relaţiilor internaţionale

Existenţa unui SI este tratată astăzi ca. Chiar teoriile critice, radicale şi postmoderne, care atacă
sau neagă SI (în special în forma în care operează cu conceptul de teorii raţionaliste), de cele mai multe
ori se opun modului în care teoriile din mediul academic şi politic îşi reprezintă sistemul, decât să nege
existenţa unui asemenea sistem. Pe de altă parte, atât în sociologia politică, cât şi în teoria relaţiilor
internaţionale, după al doilea război mondial nu mai putea fi refuzat conceptul de sistem (sistem politic,
respectiv SI), în acest sens, putem vorbi de două surse conceptuale. Pe măsură ce teoria generală a
sistemelor devine tot mai populară, inclusiv în ştiinţele sociale postbelice, ideea de sistem social,
economic, politic, internaţional nu mai poate fi redusă la o simplă metaforă. Treptat, pozitivismul din
ştiinţele sociale evoluează în paradigme de tipul analizei sistemice, apoi structurale şi structural-
funcţionaliste.
Evident, caracterul sistemic al realităţilor social-politice este diferit de cel al entităţilor
tehnologice sau biologice. Ideea de sistem însă a ajutat sociologia, politologia şi relaţiile internaţionale
nu doar să poată citi mai ştiinţific interacţiunile studiate, ci şi să se raporteze la ele în ideea intervenţiei.
Spre exemplu, prin înmulţirea reglementărilor şi construcţiilor instituţionale, prin facilitarea comunicării
dintre actorii relevanţi, SI se şi perfecţionează în timp. Principala problemă ţine însă de faptul că această
construcţie sistemică este, cumva, tributară logicii cooperării şi unei paradigme instituţionalist-liberale.
Un profil realist al sistemului poate duce tocmai la regresul caracterului sistemic al mediului
internaţional. Situaţia este oarecum paradoxală, paradigma realistă fiind tocmai cea care a recuperat
caracterul ştiinţific al teoriei relaţiilor internaţionale după al doilea război mondial.
Indiferent însă de cât de intense sunt interacţiunile din cadrul SI, cât de ierarhizat şi aşezat este
acesta la un moment dat sau cât de importante sunt, în construcţia lui, variabilele behavioriste, lumea de
astăzi se află la un grad de interconectare şi globalizare în care existenţa unui SI nu poate fi negată, chiar
dacă poate fi criticată metodologic lectura lui datorată uneia sau alteia dintre paradigmele specifice
teoriei relaţiilor internaţionale. Fiind un sistem extrem de dinamic, este de aşteptat ca el să îşi schimbe
periodic structura sau măcar să sufere modificări permanente ale unora dintre parametrii importanţi.
Sesizarea acestor modificări de către decidenţi şi de către analiştii fenomenului internaţional constituie
una dintre principalele provocări ale teoriei şi practicii relaţiilor internaţionale şi, din păcate, şi una
dintre principalele surse de erori în analiza de profil.
Desigur, o formă de SI (în sens de o formă mondializată) exista deja de când au început să apară
primele preocupări de structurare a unei teorii a relaţiilor internaţionale. Modernitatea a însemnat, pe
lângă urbanizare, industrializare, drepturi politice şi armate de masă şi extinderea lumii occidentale prin
colonizare, în ultimii 500 de ani, a existat o permanentă tendinţă de integrare şi perfecţionare a SI, chiar
dacă forma politică sub care s-au prezentat actorii statali si nestatali sau ierarhiile au cunoscut diferenţe
fundamentale de la o epocă la alta.
Înţelegerea SI presupune atât cunoaşterea structurilor şi relaţiilor formalizate (organizaţii
internaţionale, norme de interacţiune între actori), cât şi cunoaşterea aspectelor mai degrabă informale
ale relaţiilor internaţionale (cutume, aranjamente regionale, ierarhii regionale neformalizate, dileme
identitare, anumite interacţiuni dintre actorii nonstatali sau chiar între cei substatali).

Concluzii
Din punctul nostru de vedere, sistemul internaţional reprezintă un subiect de o dimensiune şi
complexitate atât de mari, încât nu poate fi abordat decât dintr-o perspectivă sistemică sau generală, şi în
nici un caz dintr-una axată pe evenimente şi particularizată. O perspectivă sistemică presupune că, dintr-
o multitudine de evenimente ce alcătuiesc relaţiile internaţionale, este posibil să extragem modele şi
regularităţi ce relevă existenţa sistemelor internaţionale. Aşadar, pentru a înţelege relaţiile internaţionale,
trebuie să pornim de la examinarea sistemelor în ansamblu, şi nu de la analizarea părţilor lor
componente. De aceea, începem studiul sistemelor internaționale cu un set de teorii generalizante, după
care le vom introduce în relatarea istorică și cea actuală.
Nereuşita istoriei şi teoriei de a-şi uni forţele a condus la o slabă înţelegere a relaţiilor
internaţionale. Considerăm că ideea de sistem internaţional este cel mai bun loc posibil unde se pot
întâlni istoria şi teoria. Stabilind un cadru mai larg pentru sistemul internaţional, sperăm să facilităm
sarcina unirii operei istoricilor şi teoreticienilor, iar prin sporirea înţelegerii noastre teoretice şi istorice
asupra sistemului internaţional, să extindem înţelegerea generală asupra relaţiilor internaţionale. Aşadar,
noi privim această carte ca pe un mariaj între durata lungă şi o abordare sistemică a RI. Scopul nostru
este să schimbăm fundamental modul în care este definit şi înţeles subiectul RI nu numai de către
propriii săi practicieni, ci şi de cei interesaţi de dimensiunea macro a ştiinţelor sociale şi de istoricii
universali.