Lector Univ. dr.

ARAT GHEORGHE TEODOR

ORGANIZATII SI RELATII
INTERNATIONALE
NOTE DE CURS

UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

PREFATA

Relatiile internationale cunosc in zilele noastre o dezvoltare si o

amploare fara precedent, o deosebita complexitate si diversitate precum si o
insemnatate sporita pentru viata statelor si popoarelor.
Astazi existenta, dezvoltarea si securitatea unui stat, a unui popor, nu
pot fi concepute fara participarea sa, pe multiple planuri, la viata
internationala, iar aceasta se desfasoara prin intermediul celor circa 400
organizatii internationale interstatale. Aceasta participare, care apare sub
forma unor schimburi de bunuri si valori cu celelalte state ale lumii
contemporane constituie o necesitate obiectiva, benefica att societatii interne
ct si celei internationale, progresului omenirii, in general.
Asa se explica si necesitatea, pentru studentii facultatilor de Drept,
Administratie Publica si Economie,

cunoasterii problematicii relatiilor

internationale si formele institutionalizate de cooperare a statelor in cadrul

organizatiilor internationale, ca o componenta importanta a pregatirii lor in
vederea practicarii, in viitor, a unor activitati ce tin de pariciparea Romniei la
viata politica si economica a societatii internationale.
Cursul Relatii si organizatii internationale, avnd aceasta menire,nu-si
propune sa fie un indreptar de lucru sau o agenda care inregistreaza
principalele evenimente internationale. Este un curs sintetic de concepte
cuprinzand un minim de date si informatii necesare studentilor pentru a
intelege problemele pe care enormul flux informational pe care mass-media,

ni-l pune zilnic la dispozitie, urmarind, in acelasi timp stimularea interesului

pentru cunoasterea si aprofundarea acestora.
In acest scop, problematica relatiilor internationale abordata in prima
parte a cursului este analizata in a doua parte prin intermediul organizatiilor
internationale.
Am acordat o atentie mai deosebita relatiilor internationale dat fiind
faptul ca, de regula, se insista pe problematica organizatiilor desi ratiunea
existentei acestora consta tocmai in ordonarea si coordonarea relatiilor dintre
diversele subiecte participante la viata internationala.

Autorul

PARTEA I
CAPITOLUL I
APARITIA SI DEZVOLTAREA DISCIPLINEI RELATIILOR
INTERNATIONALE
La inceputul secolului XXI, studiul relatiilor internationale constituie o
prezenta permanenta si familiara in peisajul curricular al invatamntului
universitar precum si in mediul stiintific si academic al lumii contemporane.
Viata si relatiile politice fac obiectul studiului mai multor discipline: teoria
politica, teoria sistemelor politice comparate, teoria relatiilor internationale,
geopolitica, istoria doctrinelor politice s.a. Toate acestea formeaza domeniul
stiintelor politice, intre care disciplina pe care o vom studia capata astazi o
importanta mai mare ca oricnd. Evolutiile din ultimul deceniul acrediteaza
ideea ca, o afirmatie pe care Stanley Hoffman o facea in urma cu mai bine de
treizeci de ani are un suport real: rolul arhitectural atribuit de catre Aristotel
stiintei despre polis ar putea sau ar trebui sa revina relatiilor internationale
care au devenit conditia primordiala a vietii noastre cotidiene1.
In contextul globalizarii (al aparitiei interdependentelor multiple in
cadrul unei virtuale lumi globale), politologia (studiul politicii) pare sa
reclame, din ce in ce in ce mai mult o perspectiva centrata asupra politicii
mondiale si o tratare a politicii interne in lumina relatiilor si problemelor
externe mai exact, a functionarii sistemului international.
Politologia este, deci numai una din disciplinile care formeaza
domeniul stiintelor politice dar intr-un anumit sens, reprezinta disciplina

Stanley H.Hoffman, The Long Road to Theory, in J.N.Roseaou Ed. International Politics and Foreign
Policy, Collier-Macmillan, Londra, 1967.

fundamentala deoarece urmareste sintetizarea relatiilor obtinute in acest

domeniu, in intregul sau.
Politologia aspira la alcatuirea unui tablou general al vietii politice, a
fenomenelor politice, al relatiilor si sistemelor politice, al organinizatiei
politice interne si internationale2. Sfera obiectivelor de interes ale politologiei
este vasta, printre ele numarndu-se si relatiile internationale (de cooperare
sau de tip conflictual) geopolitica, diplomatia si negocierile internationale,
institutiile si organizatiile internationale etc.
Dar stiintele politice, in general, sunt inrudite (ori au relevanta in
studierea lor), si cu alte discipline dintre care sunt de mentionat: economia
politica, sociologia politica, teoria managementului politic, stiintele
administrative si, mai ales, dreptul (dreptul constitutional, teoria generala a
dreptului, istoria generala a statului si dreptului, dreptul international public si
privat), istoria si geografia.
In legatura cu acestea, politologia presupune, deopotriva, descrierea,
interpretarea, explicarea si rezolvarea de probleme, presupune deci analiza
teoretica dar si elaborarea de indicatii de ordin practic3.
Istoriceste vorbind stiinta relatiilor internationale este relativ tnara,
avnd in spate ceva mai mult de jumatate de veac de existenta de sine
statatoare, in cadrul comunitatii academice. Totusi, abia din anii 50 ai
secolului trecut incoace, se poate vorbi de o configurare deplina a statutului
sau ca domeniu autonom, distinct in cmpul stiintelor politice precum si a
individualitatii sale in programele universitare si mai ales postuniversitare de
pregatire.
Acest statut a fost consolidat in ultimile decenii. Ruptura istorica
produsa in evolutia sistemului international la sfrsitul anilor 80 dincolo de
orice predictie realizata pe terenul stiintei politice pare sa fi sporit interesul
2
3

Adrian Paul iliescu Introducere in politologie, Ed. ALL, Bucuresti, 2003, p. 7.

Ibidem, p. 10.

pentru acest domeniu de studiu si sa lase in plan secund ori sa inlature

eventualele semne de intrebare legate de credibilitatea teoretica sau
metodologica asociate disciplinei 4.
Aceasta constituie doar o prima parte a adevarului. Asezarile politicomilitare postbelice si prabusirea comunismului care marcheaza in mod
conventional sfrsitul sec. XX au conturat in mod evident numeroase
probleme noi in spatiul relatiilor internationale, care nu se situeaza doar la
nivelul politicilor practice.
O asemenea subliniere tine seama de legaturile si interferentele
nemijlocite existente in acest domeniu intre perspectivele teoretice si
modelele sau viziunile formulate cu privire la functionarea sistemului mondial
de interesele (obiectivele si actiunile) de politica externa si, in ultima instanta
de evolutiile si reasezarile care au loc in politica internationala (unipolarism
sau pluripolarism al puterii). Ca urmare, aceasta noua problematica are de a
face in mod direct cu felul in care explicam intr-un cadru teoretic, schimbarile
ce se inregistreaza in viata internationala din anii 90 incoace.
Daca sfrsitul sec. XX a formulat o adevarata schimbare pentru
disciplina relatiilor internationale, inceputul sec. XXI a pus in termeni
dramatici, lista intrebarilor si cerintelor de factura cu totul noua cu care ne
confruntam in acest domeniu.
Exista deja un nume si o infatisare socanta pentru acest inceput de secol
atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA. Mai mult dect
oricare, alte evenimente petrecute in ultimii ani, aceste acte ne arunca brutal
in problematica unui alt secol, unei alte lumi5.
Este evident ca in momentul actual s-au prabusit cteva componente
centrale ale esafodajului teoretic la care ne-am raportat, in sfera politicii

4
5

Ad. P. Iliescu op. cit.. p. 3.

Ibidem, p.. 4.

mondiale, in secolul trecut, de fapt in intreaga istorie a sistemului modern de

state (westphalian).
Problema securitatii componenta centrala, cu implicatii multiple in
analiza spatiului international, nu mai are si nu mai poate avea aceasi
infatisare. Aceasta caracterizare este valabila si pentru alte componente: teoria
politicii externe; teoria descurajarii etc.
In acest context analiza are de regndit o serie intreaga de raspunsuri pe
care le-a oferit anterior in legatura cu comportamentul statelor, cu actorii
scenei internationale, cu fracturile politicii mondiale, cu forma razboiului si,
in ultima instanta, cu functionarea sistemului global6.
Dincolo de aspectele teoretice pe care disciplina relatiilor internationale
le anlizeaza si explica, aspecte pe care noua etapa de evolutie le amplifica,
trebuie sa mentionam si caracterul ei practic: astazi decizia si actiunea
politica externa nu mai pot fi concepute fara suportul evaluarii stiintifice
multiforme al analizei strategice realizate in universitati, centre de cercetare
sau in asa numitele thin-tank-uri in legatura cu problemele politice,
economice, militare, sau de alta natura (fie globale ori continentale sau
regionale) ale functionarii sistemului mondial.
Simpla intuitie si vechile metode folosite de cei care trebuie sa ia
deciziile cu privire la relatiile statului in exterior s-au dovedit insuficiente si
abandonate in lumea dezvoltata.
Fundamentarea stiintifica a guvernarii in general a devenit o regula si
un mecanism de legitimare7.
Gndirea politica este influentata de contextul istoric in care este
formulata. Dupa al doilea razboi mondial, cnd disciplina relatiilor
internationale a devenit, in mare masura, o stiinta americana, realismul s-a
6

{n acest sens, a se vedea lucrarile Sumitului sefilor de state si guverne de la New York, in zilele de 14 17
septembrie 2005, privind reformarea Organizatiei Natiunilor Unite (n.a.)
7
Comunicarea dintre administratie si mediul academic a devenit caracteristica functionarii acestui domeniu
in aria euro-atlantica dupa anii 50 (n.a.).

dovedit a fi principala scoala de gndire, de la care au pornit diferite orientari

critice. Cu toate acestea, originile disciplinei ca institutie academica
independenta, pot fi regasite mai timpuriu.
Inceputul relatiilor internationale nu este legat de fapt de realism, ci de
idealism, care, la rndul sau, era o reactie impotriva practicilor diplomatice
din secolul al XIX-lea.
Primul razboi mondial a insemnat prabusirea Concertului european,
care se baza pe o politica a balantei de putere, condusa de o diplomatie
aristocratica8. Amploarea distrugerilor si a crimelor din timpul primului
razboi mondial, au determinat regndirea din temelii a rolului diplomatiei dar
si a razboiului si a cauzelor sale generale.
Pe plan politic s-a produs un curent nou care schimba modul de gndire
a clasei politice americane, singura natiune care a iesit din razboi neafectata,
ba chiar mai puternica dect in 1914. Intr-o vreme in care Europa nu mai era
capabila sa-si controleze destinul, sfrsitul razboiului insemna pentru SUA
inceputul exercitarii unui rol international important.
Noua

diplomatie

sustinuta

de

presedintele

Wilson

atenta

la

independenta traditionala a politicii externe fata de cea interna. Ea redefinea

intelesul si scopul politicii externe9.
Disciplina relatiilor internationale s-a nascut din aceasta preocupare
normativa pentru intelegerea razboiului si a pacii.
Teoreticienii idealisti ai acestei discipline au gasit cauzele conflictelor
armate nu in inclinatia inerenta catre razboi a mediului international, ci in
prabusirea irationala a potentialei comunitati mondiale a natiunilor. Perioada
idealista interbelica a relatiilor internationale a fost marcata de emergenta
criticii realiste si a disciplinei relatiilor internationale, asa cum o cunoastem
astazi.
8
9

}tefana Guzziuni, Realism si relatii internationale, ed. Institutul European, Bucuresti, 2000, p. 46.
Ibidem, p. 46.

Dezbaterea dintre idealism si realism este considerata prim dezbatere

din relatiile internationale si este relevanta pentru multe din dezvoltarile
ulterioare ale disciplinei10.
Principalii fondatori ai noii discipline, E.H. Carr si Hans J. Morgenthau,
reprezinta expresia clasica a acestui realism nascut din anti-idealism. Polities
Among Nations a lui Margenthau a devenit textul paradigmatic11 al acestei
stiinte sociale in formare, cel mai profund studiat, pe de-o parte pentru ca,
pune accentul pe un domeniu specific politicii, independent de celelalte
investigatii sociale (delimitnd astfel observatorul si practicianul legitim); iar
pe de alta parte, deoarece reprezinta o incercare a readuce la viata cunoasterea
practica a diplomatieii europene a sec. XIX si de o transforma intr-o teorie
explicativa a relatiilor internationale.
Idealismul sustinea ca pentru a depasi starea de natura in relatiile
internationale, omul nu are nevoie dect de ratiune. Cu ajutorul ratiunii,
principiile universale pot fi intelese si se pot transforma in norme, legi si
comportamente individuale sau ale autoritatilor. Aceste precepte au
determinat dezvoltarea unei conceptii aparte a relatiilor internationale si a
politicii externe, care difera de diplomatia traditionala si, mai trziu, de
realism, prin modul in care intelegea ceea ce s-ar putea numi cauzele
obiective sisubiective ale razboiului.
Cauzele obiective se refera la trasaturile inerente ale naturii umane si
esenta politicii: omul este potential bun si ca atare, trebuie sa existe
posibilitatea unei armonii de interese. Razboiul inseamna esecul sau
intreruperea comunicarii rationale pe care politica trebuie sa o promoveze, cu
scopul de a transforma principiile armoniei universale in realitate.

10

Ibidem, p. 46.
Ansamblul termenilor cheie utilizati pentru desemnarea ideilor, conceptelor, tezelor si curentilor care
apartin unei stiinte (n.a)

11

Prin urmare, nu sistemul ci guvernele sunt responsabile pentru

izbucnirea razboaielor. Guvernele nedemocratice sau nelegitime, sunt una din
principalele cauze ale razboiului.
Razboiul poate fi evitat prin democratizarea politicii incepnd de la
nivel local pna la cel national si, in sfrsit, la nivel international12.
Intre cauzele subiective ale razboiului, identificate de curentul idealist,
vechea diplomatie este una dintre cele mai importante.
Conform criticii idealiste, aceasta diplomatie are defecte majore intre
acestea faptul ca diplomatii iau decizii peste capetele propriului popor.
Totodata, primatul politicii externe era motivatia unor activitati ce trebuiau sa
ramna secrete in mediul intern, si fata de alte state prietene, neutre sau chiar
aliate13. Or, politica externa trebuie sa fie democratizata si sa corespunda
vointei si aspiratiilor poporului suveran.
Idealismul a incercat sa transpuna in planul relatiilor internationale
unele

principii

ale

regimurilor

interne

liberal-democratice.

Aceasta

presupunea in primul rnd dreptul la autodeterminarea nationala ca o

recunoastere a rolului negativ pe care l-au jucat imperiile multinationale in
declansarea primului razboi mondial.
La nivel international, politica puterii urma sa fie schimbata cu un
sistem de securitate colectiva in care societatea internationala in intregul ei
urma sa se opuna si sa impiedice intr-un mod mai eficient folosirea nelegitima
a fortei (agresiunea). Liga Natiunilor, un orgnism international interstatal, era
obligata sa fie scena dar si instrumentul diplomatiei internationale. Cu toate
realizarile sale, mai ales in plan ideatic, sistemul si politica internationala din
perioada interbelica nu pareau sa se conformeze viziunii si tiparelor idealiste:
criza economica mondiala (1929 1933) a condus la prabusirea sistemului
12

O astfel de teorie ar justifica perfect razboiul din Irak: guvernul democratic al SUA a dorit sa
democratizeze regimul politic existent in Irak in anul 2003 (n.a.)
12
Pentru detalii, vezi Diplomatia secreta -V. Duculescu, Ed. Casa Europeana 1992.
13

10

monetar international al acelei epoci (etalonul aur) si drept consecinta,

destramarea cooperarii economice internationale. Tot odata, Conferintele de
dezarmare de la Geneva (1933 1934) au pus in evidenta ineficienta viziunii
idealiste a relatiilor internationale. Organismul societatii, Liga Natiunilor, n-a
fost capabila sa sanctioneze nici unul din actele de agresiune asupra unor
membri ai sai, comise pna la cea de-a doua mare conflagratie a secolului
XX. Sistemul s-a prabusit in intregime atunci cnd Germania, sfidnd intreaga
societate internationala a obtinut prin presiuni militare o parte din
Cehoslovacia (1938), facnd ridicole marile puteri garante ale statelor abia
formate dupa Pacea din 1919 - 1920.
Strategia adoptata de democratiile occidentale pentru a preveni un nou
razboi cu Germania, s-a dovedit a fi falimentara. Conciliatorismul nu l-a
potolit pe Hitler ci i-a strnit apetitul, si odata inceputa seria concesiilor,
aceasta nu au facut dect sa amne razboiul si chiar sa-l agraveze.
Conciliatorismul a devenit cel mai evident simbol al pacii
internationale interbelice.
Invatamintele trase in urma acestei politici falimentare vor alcatui o
parte importanta a fondului de gndire a curentului realist, a carei ascensiune
incepe imediat dupa 1945.
Realistii sunt si ei motivati de dorinta de a limita folosirea fortei si mai
ales razboiul, desi sustin ca uneori, razboiul este un mijloc necesar al politicii
externe14.
Insusindu-si principiul care a stat la baza diplomatiei sec. XIX-lea
moderatia, idealismul a urmarit instituirea unui sistem de securitate colectiva
pentru statele moderate.
Realismul a incercat sa adapteze politica internationala la fenomenul
razboiului total. Pentru realisti, politica puterii nu este un accident istoric, ci
14

Vezi doctrina Bush jr. si a neoconservatorilor care il consiliaza pe seful Administratiei SUA.in actualul
mandat

11

asa cum spune toreticianul lor, Morgenthau, un fapt uman si o necesitate

logica15.
Morgenthau a criticat vehement tendinta generala de a aplica
conceptele din sfera interna la cea internationala. Lucrarea sa Politics Among
Nations, aparuta in perioada declansarii razboiului rece, inmanunchea un set
de axiome prin care el dorea sa influenteze si sa sfatuiasca in materie de
politica externa statul cel mai puternic dar si cel mai putin experimentat.
Ideea de baza a cartii lui Morgenthau este politica de putere sau mai
bine zis, necesitatea unei asemeni politici. Realistii definesc sfera politica prin
relatiile de putere si autoritate. Indivizi, grupuri si natiun lupta pentru putere,
inteleasa att ca un control efectiv asupra mijloacelor coercitive, ct si ca
relatie de autoritate bazata pe legitimitate. Echilibrul international este
caracterizat de lupta pentru putere 16care ii pune fata in fata pe cei care vor sa
pastreze distributia actuala a puterii si cei care vor sa o schimbe.
Ordinea mondiala are doua trasaturi principale: balanta necesara puterii
si, pentru ca sistemul sa functioneze in pace, mecanismele normative.
Toti realistii sunt de acord cu privire la includerea conceptului de
balanta a puterii in teoriile lor careia ii dau patru intelesuri diferite fata de
faimoasa definitie a lui Morgenthau, data in 1947: aspiratia spre putere a
unora dintre natiuni, fiecare incercnd fie sa mentina, fie sa rastoarne starea
de fapt conduce la necesitatea unui constelatii numita balanta a puterii si a
unor politici care sa-si propuna sa o pastreze.
Realismul a contribuit la identificarea si delimitarea relatiilor
internationale ca domeniu distinct, specific al sferei politice si al societatii
globale, care are o individualitate proprie si reguli proprii de miscare
(dezvoltare). El a subliniat necesitatea unui model propriu si unei teorii
politice particulare cu privire la viata internationala. A transformat puterea
15

S. Guzzini, op. cit. p. 53.

Puterea este fundamentata pe opt baze diferite: geografia, resursele naturale, capacitatea industriala,
pregatirea militara, populatia, caracterul national, moralul national si calitatea.
16

12

intr-un concept central al analizei reltiilor dintre state; politicile externe si

politica mondiala sunt descrise si explicate in termenii luptei pentru putere.
Actiunea politica a inceput sa fie judecata in raport cu consecintele sale
reale in planul puterii: este postulat primatul politicii in raport cu etica.
Disciplina Relatii Internationale se prezinta ca un teren de confruntare a
unor scoli de gndire, cu abordari spcifice diferite.
Astfel, anii 50-60 constituie o perioada in care agenda de cercetare a
teoreticienilor se extinde. Asistam la cea de a doua dezbatere in domeniu, in
care se confrunta Bull si Kaplan. Primul reformeaza supozitia anarhiei
(societatii) in contextul traditiei grotiene. Ideea modelului societatii
internationale dupa natura umana este inlocuita cu dilema securitatii ca punct
de plecare a politicii internationale. Kaplan propune modele de sistem
international deci o perspectiva sistemica a relatiilor internationale. Alti
teoreticieni (Allison, Steinbruner) subliniaza impactul continuu si masiv al
politicii intrne asupra celei externe, punnd in evidenta implicatiile procesului
organizational si decizional, al politicilor guvernamentale si al proceselor
cognitive.
Aceste dispute teoretice conduc catre o criza a abordarii realiste a
relatiilor internationale. Apar o serie de reactii realiste si neorealiste la criza
(Keohane, Nye si Waltz). Se impune ideea nivelelor de analiza si a unui
model multicauzal, pe fondul subminarii distinctiei intre intern-extern si
conexarea si interactiunea diferitelor nivele.
Este eliminata separarea dintre politica mondiala si economia
mondiala. Sunt elaborate teoria regimurilor si teoria stabilitatii hegemonice.
Neorealismului sistemic al lui Waltz, care limita agenda de cercetare prin
revenirea la focalizarea pe stat si inlocuirea ideii maximizarii puterii cu cea a
maximizarii securitatii, se incearca sa i se opuna concentrarea pe economia
politica internationala. incercare de revitalizare a realismului si de largire a
agendei de cercetare / analiza a disciplinei.
13

Actualmente, disciplina se afla intr-o faza de fragmentare a realismului

abordarilor teoretice.
Ramne clar caracterul interdisciplinar a abordarii relatiile
internationale, asa cum s-a aratat anterior este o interdisciplina deoarece ea
manifesta o deschidere catre ansamblul interactiunilor, fluxurilor care
transgreseaza frontierele dintre state / natiuni si includ cercetarea si analiza
actiunilor comportamentelor si problematicii generate de existenta altor actori
ai vietii internationale.

14

CAPITOLUL I1.

SOCIETATEA INTERNATIONALA SI RELATIILE

INTERNATIONALE
2.1. RELATIILE INTERNATIONALE SI SUBIECTELE ACESTORA.
Cnd vorbim de societate, intelegem totalitatea oamenilor care traiesc
in mod organizat17. Din cele mai vechi timpuri, fiinta umana nu a putut exista
in mod izolat, a simtit nevoia sa se asocieze, sa convetuiasca cu alte fiinte
asemenea ei, pentru a putea sa-si asigure si perpetueze existenta.
Aceste relatii in forma primitiva, care au luat nastere in mod obiectiv, sau dezvoltat sub imperiul evolutiei nevoilor materiale si spirituale, pna la
forma elevata pe care o prezinta astazi societatea umana. ea se prezinta sub
doua forme:
o forma interna cunoscuta sub numele de popor, natiune care traieste in
mod organizat intr-un stat;
o forma externa - societatea internationala, compusa din totalitatea

statelor natiuni, dar si din alte entitati, asa cum vom arata in
continuare.
2.1.1. SOCIETATEA INTERNATIONALA - este formata deci, in
primul rnd din state, purtatoare de suveranitate, care isi asuma in mod
nemijlocit, anumite drepturi si obligatii in raporturile dintre ele. In societatea
internationala contemporana, statelor li se alatura si alti actori: organizatiile
internationale interstatale, cele neguvernamentale, alte entitati nestatale, a
caror capacitate de a-si asuma drepturi si obligatii internationale decurge din
vointa statelor.

17

E. Ciobanu, M. Popescu- Marin, M. Paun, Z. }tefanescu- Goanga, Dictionar explicativ si enciclopedic al

limbii romne, Ed. Floarea Darurilor, Bucuresti, 1997, p. 376.

15

Societatea internationala este insa, in esenta, o societate a statelor

suverane, independente si egale in drepturi, chiar daca ele difera ca marime,
nivel de dezvoltare si sisteme de valori18.
Spre deosebire de societatea interna in cadrul careia puterea este unica,
specific societatii internationale este descentralizarea puterii19.
Principala caracteristica a societatii internationale consta in natura sa
poliarhica, in sensul ca puterea este repartizata intre diferitele state care o
compun.
Acesta caracteristica se explica prin existenta, din punct de vedere
juridic, a suveranitatii statelor, potrivit careia acestea nu se supun, in
raporturile juridice dintre ele, unei autoritati superioare, cum se intmpla in
societatile interne.
2.1.2. RELATIILE INTERNATIONALE ACTUALE - de o mare
complexitate si cu o sfera atotcuprinzatoare a vietii sociale, sunt cadrul in care
se manifesta actiunea, interactiunea si influenta unei diversitati de factori
nestatali: miscarile de eliberare nationala, organizatiile internationale
neguvernamentale,

Societatile

Transnationale

(STN),

organizatiile

profesionale si obstesti, persoane juridice si chiar persoane fizice.

Raporturile care se stabilesc in cadrul societatii internationale sunt in
general, denumite relatii internationale.
Notiunea de relatii internationale desemneaza insa, mai multe categorii
de raporturi sociale, avnd ca trasatura comuna faptul ca depasesc limitele
unui singur stat, si anume:
raporturile dintre state si raporturile dintre acestea si celelalte
entitati participante la societatea internationala, in primul rnd
organizatiile interguvernamentale;
18
19

I. Apostu, Gh. T. Arat, Prelegeri de Drept international public si privat, Ed. ALMA Galati, 2004, p. 8.
A. Bolintineanu, A. Nastase, Drept international contemporan, Ed. M. Of. Bucuresti, 1996, p. 17.

16

 raporturile la care participa persoane juridice sau fizice din

diverse state.
In lumina acestor precizari putem defini relatiile internationale ca fiind
totalitatea legaturilor si raporturilor politice, economice, juridice,
ideologice, culturale, diplomatice, militare sau de alta natura, dintre state,
sisteme de state, organizatii internationale sau alte entitati, inclusiv intre
fortele sociale care au capacitatea de a actiona pe arena internationala.
Nici o categorie de raporturi sociale nu poate exista in afara unui sistem
de norme, orict de simple, care sa le guverneze.Relatiile internationale
constituie un sistem, deoarece numai conceperea lor ca un sistem coerent,
complex si dinamic, reflecta lumea contemporana in care statele sunt prinse
intr-un angrenaj global. Aceste norme juridice care guverneaza relatiile
internationale fac obiectul dreptului international public si ale dreptului
international privat, iar procesul constituirii si aplicarii acestor norme
echivaleaza cu ceea ce in general, denumim ordine juridica internationala.
2.1.3. SUBIECTELE RELATIILOR INTERNATIONALE - In
definirea relatiilor internationale se are in vedere faptul ca existenta si
actiunea statului reprezinta o insemnatate majora, primordiala, ceea ce
constituie o trasatura esentiala, structurala a relatiilor internationale in
conditiile actuale.
Statul ca organizatie politica a clasei aflate la putere, ca mod de
organizare de sine-statatoare, a unei comunitati umane date (popor, natiune)
participa direct, prin raporturile stabilite cu alte state, la viata internationala,
exercitnd o influenta majora esentiala.
In acest sens se poate vorbi de statul natiune ca principal subiect al
vietii internationale. Ca participant nemijlocit si subiect principal al relatiilor
internationale, statul isi desfasoara politica externa, isi manifesta pozitiile
specifice si participa la solutionarea problemelor internationale in scopul

17

infaptuirii intereselor sale fundamentale, al crearii unor conditii favorabile

(externe) realizarii sarcinilor si functiilor sale interne.
Raporturile dintre state constituie componenta esentiala a relatiilor
internationale; rezolvarea problemelor actuale ale pacii, securitatii si
cooperarii internationale depinde de organizarea si evolutia raporturilor dintre
state, de formele politico-juridice promovate si de eficienta acestora, asa inct
relatiile internationale apar inainte de toate, ca relatii intre state (interstatale).
In strnsa legatura cu actiunea internationala a statelor, isi manifesta
influenta in acest domeniu organizatiile internationale interstatale.
Forme de asociere permanenta a statelor in diferite domenii ale
raporturilor lor de cooperare (politica, economica, tehnica, militara, culturala
etc.), organizatiile internationale participa, in cadrul autonomiei lor
functionale si a atributiilor stabilite de statele membre in tratatele constitutive,
la solutionarea problemelor internationale.
Att stalele ct si organizatiile internationale se manifesta in relatiile
dintre ele in cadrul juridic creat de dreptul international elaborat prin acordul
lor de vointa, care se configureaza ca un ansamblu de principii, norme si
institutii progresiste.
In sfera relatiilor internationale se manifesta, intr-o masura sau alta,
influenta si a altor factori, a unor forte social-politice diferite.
Popoarele si natiunile organizate politiceste, aflate in conditiile luptei
pentru eliberare nationala de sub dominatia straina, in vederea obtinerii
independentei statale sau chiar pentru constituirea intr-un stat (ex.Autoritatea
administrativa palestiniana), beneficiind de personalitate internationala,
exercita o influenta puternica asupra relatiilor internationale .
Relatiile externe ale partidelor si organizatiilor politice nationale, ca
exponente ale intereselor claselor si grupurilor socale din tarile in care
fiinteaza, formeaza o alta componenta a vietii internationale. In special
partidele politice dezvolta legaturi cu alte partide, de aceeasi orientare
18

politica, fiind chiar grupate in diverse centrale internationale, miscari s.a. ( de

ex. Internationala Socialista, Miscarea ecologista, Internationala CrestinDemocrata s.a.)
Organizatiile profesionale si obstesti isi fac simtita tot mai mult
prezenta, participnd si contribuind in moduri specifice la crearea unor
curente pentru pace, securitate, dezarmare sau

protectia mediului (ex.

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului, Medicine sans frontiere,

Jurnalisti fara frontiera etc.).
Rezulta clar ca relatiile internationale actuale prezinta o mare
complexitate si o diversitate de participanti, deosebiti ca structura, pozitie,
putere de influenta sau decizie. In aceste conditii, se poate pune fireasca
intrebare: este posibila organizarea relatiilor internationale intr-un sistem
international in cadrul caruia sa se evite anarhia, tendintele centrifuge,
conflictele si sa se realizeze concentrarea actiunilor si cooperarea pasnica
intre toate statele fara nici o deosebire?
Experienta demonstreaza ca in conditiile unei astfel de complexitati
sporite, statele reusesc cu dificultate sa gaseasca formele si mijloacele
necesare si adecvate organizarii raporturilor lor de cooperare, de armonizare a
actiunilor lor in cadrul sistemului international, corespunzator cerintelor pacii,
securitatii si cooperarii internationale. Orice origanizare democratica a
relatiilor internationale la nivel global, presupune utilizarea unor forme si
metode corespunzatoare la nivel bilateral, zonal, si continental.. Un astfel de
mijloc il constituie dreptul international public.
2.2. CONEXIUNILE RELATIILOR INTERNATIONALE CU
DREPTUL INTERNATIONAL, DIPLOMATIA SI POLITICA
EXTERNA.
Intre nivelul structural reprezentat de relatiile internationale (in sens
larg) si nivelul normativ reprezentat de dreptul international, exista o relatie

19

de interconditionare reciproca, relatie mediata uneori de nivelul conceptual,

reprezentat de stiinta dreptului international (doctrina).
Datorita evolutiilor din cadrul societatii internationale, ale carei
caractere cunosc o serie de modificari, uneori radicale, de la nivelul structural
pornesc o serie de impulsuri determinate de necesitatea protejarii prin
reglementare, a anumitor segmente de relatii internationale, data fiind
valoarea deosebita pe care o au in ansamblul acestor relatii.Aceste impulsuri
sunt fie direct receptate si li se dau raspunsuri corespunzatoare la nivel
normativ, fie de cele mai multe ori sunt receptate la nivel conceptual, de
catre doctrina, care prin analiza critica a situatiei de fapt, constientizeaza
importanta valorii raportului care se supune normarii si propune solutii
normative, preluate ulterior de dreptul international pozitiv.
In ce priveste raportul dintre diplomatie si relatiile internationale, este
primordial de precizat ca cele doua notiuni nu trebuie sa se confunde.

Dupa cum se stie, diplomatia este activitatea desfasurata de organisme

de specialitate, prin care statele realizeaza in mod oficial raporturile lor cu
ceilalti parteneri ai relatiilor internationale, in special cu alte state,
armonizand interesele lor cu cele ale societatii internationale.
In acelasi timp, diplomatia nu este sinonima nici cu politica externa a
statelor. Politica externa reprezinta totalitatea obiectivelor, scopurilor si
mijloacelor pe care guvernele sau forurile politice de conducere ale statelor, le
elaboreaza si le aplica in relatiile cu alte state, precum si in definirea atitudinii
lor fata de problemele internationale. Dar, intre politica externa a statelo,
dreptul diplomatic si

dreptul international exista o strnsa conexiune:

scopurile si interesele nationale trebuie atinse prin diplomatie, respectand

normele dreptului international, care este o emanatie consensuala a statelor.
Diplomatia nu reprezinta decat instrumentul prin care statele isi realizeaza
politica externa, participa in mod organizat la raporturile internationale.
Rezulta ca dreptul international influenteaza si orienteaza politica externa a
20

statelor prin normele sale regulatoare ale relatiilor internationale, norme care
trebuie respectate intocmai in actiunea de politica externa. Aceasta politica se
oglindeste in tratatele pe care statele le incheie, in pozitiile adoptate in cadrul
organizatiilor internationale interstatale, forme institutionalizate ale relatiilor
internationale.

21

CAPITOLUL III.

EVOLUTIA ISTORICA A RELATIILOR

INTERNATIONALE
3.1. APARITIA RELATIILOR INTERNATIONALE SI EVOLUTIA
ACESTORA PANA IN EPOCA MODERNA.
Din cele mai vechi timpuri fiinta umana nu a putut exista in mod izolat,
a fost nevoit sa se asocieze cu alti semeni pentru a putea supravetui. Primele
comunitati gentilice au simtit nevoia de a stabili legaturi intre ele, fie pentru a
se sprijini reciproc pentru obtinerea mijloacelor primare de existenta, fie
pentru a se apara impotriva calamitatilor naturale frecvente sau a dusmanilor
reprezentati de uriasele animale preistorice.
Aceste relatii care luau nastere in mod obiectiv, aveu un caracter
primitiv, dezvoltndu-se ulterior sub imperiul evolutiei speciei si a nevoilor ei
materiale.
Dupa unii autori, relatiile internationale au aparut odata cu prima
diviziune a muncii, atunci cnd un surplus de produse a devenit disponibil
pentru schimburile cu alte comunitati tribale, genernd fie lupte, fie aliante
intre acestea.
Desigur ca aceste relatii cu greu pot fi considerate relatii internationale,
daca avem in vedere faptul ca aceste comunitati nu aveau o limba distincta,
forme de organizare bine constituite sau un teritoriu de vietuire clar delimitat.
Abia cnd se formeaza statele sclavagiste, care dezvolta civilizatii
distincte iar raporturile dintre acestea capata un caracter de permanenta, de
continuitate si sunt consacrate printr-o serie de cutume, sau prin intelegeri
consemnate in documente, puteam vorbi de relatii internationale in
acceptiunea moderna a cuvntului. Aceste cutume si documente priveau
relatiile de pace sau razboi dintre statele respective, solutionarea unor

22

diferende,

ducerea

negocierilor,

regimul

solilor,

relatii

economice

(schimburile de produse) etc.

In conditiile nivelului redus al formelor de productie si al mijloacelor
de comunicare, relatiile internationale ale acelei epoci aveau un caracter
zonal, desfasurndu-se, de regula, intre vecinii situati in acelasi areal
geografic: bazinul rasaritean al Marii Mediterane, zona Golfului Persic, Asia
Centrala si de Sud, Peninsula Balcanica s.a.
Relatiile interstatale se dezvolta pe masura ce epoca antica se apropie
de apogeu. Epoca elinistica cunoaste o intensa viata internationala la care
participa statele-cetati si imperiile vecine, dar si coloniile situate pe tarmurile
Marii Negre.
Dintr-o astfel de perspectiva, continentul european se detaseaza, pentru
o lunga perioada de timp ca centru al civilizatiei universale desi, pna catre
anul 1500 i.e.n. a fost un continent de popoare migratoare, polarizat mai inti
in jurul antichitatii grecesti si apoi a celei romane, si al mutatiilor economice
si geopolitice care i-au marcat limesurile.
Astfel, Grecia antica constituita ca un sistem de state-cetati
independente am putea sa-l consideram international, bazat pe relatia
conflict (razboaiele peloponesiace) cooperare (Liga de la Delos o prima
organizatie internationala) devine originea valorilor culturale europene,
idealurilor civice si aspiratiei individului catre universalitate20.
Toata mostenirea de idei despre politica (Aristotel, Platon, Socrate)
lasata de civilizatia elenistica este preluata si imbogatita de romanitate.
Ulterior, conceptele novatoare ale Romei din domeniile administratiei si
organizarii interne impun ideea de ierarhie in stat, de respect al legii si de
unificare a regiunilor, urmate apoi de extinderea teritoriului, motivat
economic dar si politic (rolul de civilizator al barbarilor din vestul, centrul
20

J.C. Gautron, Detroit european, 9,edition Ed. Dalloz, 1999 citat de C. Lefter in Fundamentele dreptului
comunitar institutional, Ed. economica, 2003, p. 13.

23

si estul Europei). Aceste idei, alaturi de normele dreptului roman, primele

norme de drept sistematizate, in care un loc important detine revine lui jus
gentium (dreptul gintilor), vor sta la baza formarii statelor nationale in
feudalismul timpuriu si in Evul Mediu.
Ajungem in acest fel, dupa dezmembrarea imperiului roman, si epoca
marilor navaliri ale popoarelor migratoare, in jurul anului 1000 la o anumita
stabilitate a popoarelor. Mileniul unu este caracterizat de crestinizarea acestor
popoare europene, renuntarea la religiile politeiste si intarirea bisericii
crestine, biserica ce va avea timp de secole un rol hotartor in desfasurarea
vietii interne si a relatiilor internationale ale statelor.
Ajungem in secolele al XIV-lea si la al XV-lea, intr-o Europa de state
nationale constituite ca unitati politice sau politico religioase, bazate pe
ideea de suveranitate, adica pe, frontiere relativ precise, armate nationale,
limbi nationale si organizari interne bine definite, si nu in ultimul rnd, pe
dezvoltarea relatiilor dintre state relatii internationale. Soliile ambasade
intinerante strabat drumurile europene si ca rezultat al tratativelor purtate
sunt incheiate numeroase tratate, in special aliante militare.
In acelasi timp, statele feudale incep sa se impuna si ca unitati
economice care au favorizat schimburile dintre pietele nationale mai mult sau
mai putin inchise. A doua mare diviziune a muncii ajunge la apogeu,
produsele sunt diversificate, apar primele bunuri manifacturate si primele
elemente ale economiei de piata, care conduc la intensificarea schimburilor pe
marile drumuri comerciale care incep sa se contureze din ce in ce mai
pregnant. In perioada respectiva continentul european va cunoaste o inflorire
deosebita a culturii si stiintei, perioada cunoscuta sub numele de Renastere si,
totodata, va fi caracterizata ca epoca marilor descoperiri geografice. Europa
va constata ca exista si alte lumi dect ea, si sub pretextul misiunii ei
civilizatoare, va lua in stapnire pamnturi si semintii umane cu mult mai mai
mari dect teritoriile si popoarele care o compun. Aceste actiuni, desfasurate
24

cu precadere de catre tarile din Europa de vest care dispuneau de mijloace

perfectionate de navigatie, precum Spania, Portugalia, Olanda, Franta, Anglia
si altele, vor permite un aflux de bogatii catre statele respective, care se
dezvolta si devin tot mai puternice, crendu-si imperii coloniale care vor
dainui pna in a doua jumatate a secolului XX21.
Trebuie mentionat faptul ca in paralel cu dezvoltarea societatii feudale
si a relatiilor dintre statele europene, se dezvolta astfel de societati si pe
continentul asiatic si asistam, tot in aceasta perioada la o incercare de
permanentizare a contactelor dintre cele doua civilizatii, att prin relatii
comerciale ct si prin misiuni de cunoastere22.
Si in planul gndirii politice, epoca la care ne referim se remarca prin
doctrinele si filozofia unor ilustre personalitati dintre care enumeram pe
Tomaso Campanella, Nicolo Machiavelli, J Hobes, Hugo Grotius s.a. care a
introdus in spatiul politic idei politice de guvernare, de organizare statala,
reguli juridice de ducere a razboiului, concepte care au stat la baza dreptului
international modern.
Dar, in pofida tuturor acestor realizari, continentul european nu a
cunoscut o liniste si armonie a relatiilor internationale. Numeroase conflicte
armate, de lunga durata, soldate cu distrugeri materiale si umane, au zguduit
pacea si securitatea continentului avnd repercusiuni si in relatiile cu celelalte
civilizatii. Evenimentele care vor determina sfrsitul acestui ev mediu si vor
marca radical relatiile interstatale au fost revolutia burgheza din Anglia, (1640
- 1649) si razboaiele religioase de 30 de ani, incheiate in 1648 prin Congresul
de la Westtfalia care s-a soldat cu semnarea tratatelor de pace de la Osnabruck
si Munster. Congresul a insemnat emergenta sistemului international de state
bazat pe echilibrul puterii, a stabilit configuratia politica a continentului
pentru aproape 150 de ani, i-a garantat status-quo-ul si o relativa pace.
21

Calatoria lui Marco Polo in China sau cea a Spatarului Milescu din dispozitia tarului rus Ivan cel Groaznic
in acelasi imperiu (n.a.)
22
aceeasi zona (n.a)

25

3.2. EVOLUTIA RELATIILOR INTERNATIONALE DIN EPOCA

MODERNA PANA IN EPOCA CONTEMPORANA
Din cele mai vechi timpuri fiinta umana nu a putut exista in mod izolat.
Primele comunitati umane au simtit nevoia de a stabili legaturi intre ele din
necesitatea de ase sprijini reciproc in obtinerea mijloacelor primare de
existenta, de a se ajuta impotriva calamitatilor naturale sau a dusmanilor
reprezentanti de uriasele animale preistorice.
Aceste relatii, in forma primitiva la inceput si care au luat nastere in
mod obiectiv s-au dezvoltat pe parcurs sub imperiul nevoilor evolusiei
materiale.
Dupa unii autori relatiile internationale au aparut odata cu prima
diviziune a muncii, cnd un surplus de produse au devenit disponibil pentru
schimburile intre triburi, genernd lupte sau aliante intre acestea.
Dupa alti autori, relatiile internationale au aparut odata cu formarea
statelor, pe unele ornduiri, genetice. La inceput, relatiile erau rudimentare,
sporadice, de pace sau razboi, ele au existat si anterior, intre diferitele triburi
vecine.
Odata cu formarea statelor scalvagiste apar si raporturi intre acestea,
avnd caracter de permanenta, de continuitate, consacrate printr-o serie de
cutume (reguli, obiceiuri) si de reguli corespunzatoare de drept international
(in acceptiunea mai moderna) care priveau intelegeri de pace sau aliante
militare, solutionarea unor diferende, ducerea negocierilor prin soli,
schimburile de produse etc.
In conditiile nivelului redus al formelor de productie si al mijloacelor
de comunicare, relatiile internationale ale acelei epoci aveu un caracter zonal,
desfasurndu-se izolat, in limitele unor regimuri geografice restrnse: bazinul
rasaritean al Marii Mediterane, zona Golfului Persic, Asia Centrala si de SudEst.
26

Unele relatii stabilite de imperiul roman cu statele din India si China au

avut un caracter temporar, sporadic.
Dupa caderea Romei (sec. V), in perioada initiala a feudalismului se
constituie noi centre ale vietii internationale, desfasurate in zone geografice
limitate in principal la statele Euroepi-imperiul bizantin, sau statele feudale
germane in apus sau statele slave in rasarit.
Procesul de centralizare statala in Europa, inceput in sec. XII-XIII si
accentuat in sec. al XIV lea prin formarea de state feudale centralizate
suverane: Spania, Franta, Anglia, Austria, Statele Italiene si cele Scandinave,
Rusia si chiar tarile romne au dus la extinderea relatiilor internationale
(politice, militare, economice) pe intreg continentul european si dincolo de
acesta, care devine un adevarat centru al relatiilor internationale.
Odata cu epoca marilor descoperiri geografice incepe si expansiunea
marilor puteri navale europene pe alte continente.
Incepnd din secolele XVI-XVII, relatiile internationale capata tendinta
de a deveni mondiale, in conditiile formarii primelor imperii coloniale, bazate
pe dominatia si subjugarea unei majoritati a popoarelor globului, de catre
cteva state europene puternice tocmai datorita exploatarii bogatiilor Lumii
Noi.
In conditiile polarizarii in Europa a relatiilor internationale,
solutionarea problemelor internationale este determinata in cadrul raporturilor
de forta, de intelegere sau de razboi existente intre cteva mari puteri
europene. Aceasta trasatura a vietii internationale caracterizeaza si perioada
capitalismului marcata prin infaptuirea revolutiilor burgheze in Olanda (sec.
XVI), Anglia (sec. XVII) si in Franta (sec. XVIII), precum si de valul
revolutionar din 1848 din Europa inclusiv in tarile romane, proces insotit si de
formarea statelor nationale.
Desi in sec. XIX a crescut numarul statelor nationale suverane in
Europa, totusi continutul si evolutia relatiilor internationale sunt determinate
27

de cteva mari puteri pentarhia europeana - formata din Anglia,

Franta,Rusia, Austria si Prusia, de lupta lor de cucerire, de impartire si apoi
reimpartire a sferelor de influienta si dominatie att in Europa ct si in alte
zone ale lumii23.
Dar tot in aceasta perioada apar si alti actori pe scena politica a lumii de
care trebuie sa se tina seama in relatiile internationale. Este vorba de fostele
colonii engleze din america de Nord, care cucerindu-si independenta in 1776,
cunosc un avnt industrial si o prosperitate economica neintlnita in statele
europene, fapt ce le desemneaza ca o putere politica si militara de care trebuie
sa se tina seama in noua etapa de dezvoltare a societatii internationale.
O prima luare de pozitie dura, prin prin care se pune in evidenta rolul
nou pe care il joaca Statele Unite pe scena politica a lumii, este afirmarea in
1823 a doctrinei Monroe, prin care se declara ilegitima interventia Sfintei
Aliante in luptele pentru renasterea si independenta natiunilor din continentul
Sudamerican.
La sfrsitul sec. XIX si inceputul sec. XX are loc o intensificare a
procesului de reimpartire a lumii in sfere de influienta, si in zone de
dominatie, de exploatare de catre marile puteri imperialiste ( inclusiv SUA)
ceea ce guverneaza conflictele armate zonale, care culmineaza cu primul
razboi mondial.Acestea vor avea drept urmare aparitia primului stat comunist,
pe ruinele fostului imperiu colonial tarist.
Consecintele in planul vietii si relatiilor internationale vor fi deosebite.
O noua ideologie, o noua doctrina politica si diplomatica isi va spune
cuvntul sau pozitia de care ceilalti membri ai societatii internationale,
inclusiv marile puteri cu pozitiz lor dominanta, vor trebui sa tina seama.
O prima concluzie care se poate desprinde din observarea acestei
evolutii a relatiilor internationale dintre state in perioada anterioara aparitiei .
23

Congresele de pace de la Viena (1815) si de la Paris (1856) ilistreaza intelegerile dintre marile put eurpene
Sfnta alianta si Concetptul european, pentru subjugarea si exploatarea altor popoare si state.

28

3.2.1. PERIOADA 1648 1815

Dupa pacea westfalica, Europa continentul cu cea mai redusa
suprafata, parte a marii zone geografice Eur-Asia a fost impartita in state
suverane independente, formnd Sistemul International de State. Europa si-a
putut permite aceasta fragmentare avnd, la momentul respectiv o
superioritate tehnica evidenta, o bogatie materiala si spirituala superioara
celorlalte continente, insotite de abilitati in materie de organizare si conducere
politica, de necontestat.
Asa cum s-a aratat anterior, secolul XVII a insemnat inceputul unei noi
orientari a relatiilor internationale, intrarea lor in perioada moderna. Desi
sistemul de pace de la Westfalia stabilea configuratia politica a Europei,
aceasta nu a insemnat ca marile puteri care se configurasera la sfrsitul epocii
feudale, nu au actionat in sensul propriilor interese hotarnd destinul unor tari
si popoare mai mici.
Epoca la care ne referim prezinta o Europa in care dicteaza o Franta
puternica, concurata de o Anglie imperiala, mare putere navala, de o Spanie,
fosta mare putere aflata acum in declin de o Austrie aflata in fata ultimului
efort de expansiune a imperiului Otoman si de o tnara Rusie pe cale sa
devina mare putere sub Petru I.
Aceste mari puteri, vor hotari destinul popoarelor din Centrul si Sudul
Europei si , deopotriva, a celor din teritoriile inglobate in imperiile lor
coloniale in devenire.
In acelasi timp, se afirma ca viitoarea mare putere Prusia care prin
politica statului dominant a reusit, un secol mai trziu, sa realizeze unitatea
puzderiei de state germane. Aceste puteri nu vor ezita sa imparta pentru a
doua oara Polonia, sa spulbere autonomia unor principate (Lituania, Finlanda)
si sa le inglobeze in statele lor.

29

Putem adauga acestor elemente contributiile revolutiei industriale,

aparitia unei oligarhii financiare, revolutia stiintifica si tehnica toate acestea
ducnd la dezvoltarea liberalismului si a capitalismului, la generlizarea
schimburilor economice, inclusiv prin alegerea aurului ca etalon monetar.
Desi nu se poate vorbi despre un echilibru european stabil, totusi,
Europa a evoluat in mod omogen prin laicizarea gndirii (secolul iluminatilor)
si prin victoria autonomiei politicului fata de ideologiile religioase, prin
universalismul teoriei drepturilor naturale individuale.
Existenta a numeroase state intr-un spatiu relativ unic a presupus
aparitia unu sistem pentru reglementarea relatiilor dintre acestea. Timpul a
adaugat o validare legala si o consacrare populara: nationalismul a devenit
sacrosant in micile entitati suverane. Daca statul in sine a devenit att de tabu,
frontierele sale nu au avut acelasi tratament, variatia granitelor depinznd de
cuceririle militare si de ratiunile ideologice. Astfel, un stat s-a putut extinde
pe seama altuia insa, pe masura ce ideea de stat s-a polarizat in jurul
nationalismului sau, in perioada 1870 1920 pe principiul autodeterminarii,
au aparut state noi, fapt ce a accentuat fragmentarea si a dus la aparitia unor
state cu putere relativ mica.
Forta statelor europene le-a conferit imunitate fata de amenintari
extracontinentale, principalul pericol pentru integritatea si prosperitatea lor
venind doar din partea altor state europene. Pentru a reduce riscul unor
confruntari s-au initiat un sistem care, desi consacra statul suveran, cauta sa
reglementeze rivalitatile dintre state prin anumite forme de control si
echilibru, prin aliante schimbatoare menite sa limiteze acumularile excedente
de putere si printr-o legislatie internationala minimala.
Totodata, transnationalismul acestor idei are drept rezultat emanciparea
coloniilor europene din cele doua Americi, dintre care cele din America de
Nord isi vor cstiga independenta in 1776 si, in mai putin de un secol, vor
deveni un membru deosebit de activ al scenei politice internationale,
30

amenintnd serios pozitia dominanta a Europei in gestionarea problemelor

umanitatii.
Toate aceste mutatii survenite pe planul relatiilor internationale, in
perioada pe care o analizam, vor culmina cu Revolutia franceza din 1789 si
cu consecintele acesteia: disparitia regalitatii dintr-o mare putere europeana,
aparitia unor concepte democratice de guvernare si viata politica interna,
consacrarea unor principii care vor fi adoptate ulterior ca fiind fundamentale
pentru dreptul international s.a.
Dar aceasta emancipare va cunoaste un hiatus de 20 de ani, timp in care
Franta va repudia si incalca toate aceste principii democratice sub conducerea
lui Napoleon Bonaparte. Epoca napoleoniana va bulversa Europa, razboaiele
duse de Franta cuprinznd continentul de la Atlantic pna la Moscova.
Impotriva ei se creaza coalitia antinapoleoniana care, dupa

numeroase

esecuri, reuseste in 1815 sa scape continentul de cosmarul micului corsican.

Epoca se incheie cu primul mare congres international care se
desfasoara in 1815-1816 la Viena si care va marca secolul XIX att in plan
politic ct si in plan economic si social.
Secolul XIX va debuta cu inaugurarea unei noi forme de desfasurare a
relatiilor internationale: ce a congreselor si conferintelor internationale prin
care se vor lua hotarri cruciale pentru tarile si popoarele mici din Europa dar
si din intreaga lume. Congresul de la Viena declara ilegitime orice miscari de
emancipare nationala, de schimbare a regimurilor politice interne prin actiuni
revolutionare.
In acest scop, Anglia, Austria, Prusia, Rusia si Spania vor constitui
Sfnta Alianta, care va interveni in mod represiv, oriunde pe continentul
european, unde se incerca inlocuirea monarhiei cu alte forme de conducere
democratica. Apogeul miscarilor revolutionare dar si al Sfintei Aliante, va fi
anul 1848, dupa care, in jurul anului 1860, marile puteri se vor regrupa in

31

Concertul european care va domina relatiile internationale pna aproape de

sfrsitul secolului.
3.2.2.RELATII INTERNATIONALE IN PERIOADA 1870-1914.
Epoca respectiva a cunoscut o stabilitate care a alimentat speranta intro pace durabila, daca nu vesnica (iluzia ce mare), dar a marcat, in acelasi timp
inceputul celei mai mari curse a inarmarilor cunoscute pna atunci. Epoca a
fost caracterizata de istoricul francez Maurice Beaumont ca fiind marcata de
doua tendinte majore: febra industrializarii si expansiunea coloniala. Ambele
s-au manifestat in principal in Europa care, la inceputul sec. XX, asa cum
mentioneaza academicianul Camil Muresan, a atins punctul culminant al
suprematiei sale economice si politice in lumea intreaga... Din suprafata de
149 milioane de kmp ai uscatului, Europa nu ocupa dect 40 de milioane, dar
statele sale (inclusiv Rusia, intre Urali si Pacific) posedau in afara
continentului 75.600.000 kmp, avnd aproape 600 milioane locuitori.
Revolutia industriala a generat pe de o parte, un rapid avnt democratic,
iar pe alta parte un flux in crestere al imperialismului.
Tratatele incheiate intre state isi propuneau, deopotriva, sa mentina
echilibrul european si sa creeze conditiile rasturnarii lui prin forta. O
concurenta eonomica acerba coexista cu noile forme de organizare
supranationala a industriei si finantelor, care aveau tendinta de a disciplina
libera concurenta - fetisul capitalismului clasic.
S-au desfasurat in paralel ori s-au confruntat ideologii, curente
nationaliste si organizatii internationaliste: pangermantismul, panslavismul,
scolile coloniale, afacerea Dreyfuss etc.
In perioada respectiva au avut loc numeroase crize regionale, in special
coloniale; incidentul Fashoda (1898), razboiul anglo-bur (1899-1902). crizele
marocane (1905, 1911), razboaiele balcanice, in toate manifestndu-se
32

intentia revizionista a Germaniei imperiale care contesta statu-quo-ul stabilit

prin Acordul General al Conferintei coloniale de la Berlin (1884-1885). Dupa
incidentul de la Agadar (1911) care dovedea ca prezenta franceza in Maroc
devenise un casus belli pentru Germania, a urmat o veritabila tocmeala intre
diplomatii celor doua tari, care au ales o solutie de compromis din care
ambele tari ieseau in cstig; Franta isi intarea dominatia in Maroc, Algeria,
Tunisia si in Africa Occidentala Franceza (AOF), iar Germania isi construia si
ea un imperiu colonial prin obtinerea a 270.000 kmp in zona centrala a
Africii: Moyen Congo, Oubangui Chari.
Aceasta se adaugau coloniilor germane deja existente: Tanganyka,
Rwanda si Burundi, Kamerun, Togo si o parte din Namibia, insumand in total
2.700.00 kmp si o populatie de 11.411.000 locuitori. Ocupate pe rnd de
aliatii antantofili, coloniile germane vor disparea dupa sfrsitul primului
razboi mondial, imperiul colonial german reprezentnd un episod efemer in
istoria Africii.
Declansarea si defasurarea primului razboi mondial vor avea asupra
continentului african (cu cea mai mare suprafata de uscat si numar de
locutori) doua consecinte majore: definitivarea sferelor de influenta coloniala
pe continet si un proces relativ lent de trezire a constiintelor nationale ale
popoarelor care-l populau. Dupa afirmarea universala a principiului
autodeterminarii in perioada interbelica, se va produce o impresionanta
resurectie a sentimentului national, care va conduce, dupa cel de-al II-lea
razboi mondial la emanciparea politica a Africii.
3.3.RELATIILE INTERNATIONALE IN ANII 1920-1645
Lumea iesise revarsita din primul razboi mondial. Japonia a profitat de
razboi pentru a-si extinde influenta in Pacific, ceea ce irita numeroase natiuni.
Statele Unite si-au consolidat economia, ceea ce le confera o mai mare
33

importanta pe plan international. In Europa, aparitia unui stat comunist in

Rusia, tratatele de pace, considerate injuste de catre invinsi, creaza noi
rivalitati intre natiuni.
Statele Unite si restul lumii

In 1920, Statele Unite aleg solutia izolationalismului dar in acelasi timp

incearca sa stopeze expansionismul japonez.
Izolationismul Statelor Unite
In noiembrie 1919, Senatul american refuza sa ratifice Tratatul de la
Versailles, iar Statele Unite renunta in acest fel sa faca parte din Societtatea
Natiunilor, al carei pact fondator era inclus in Tratat. Victoria republicanului
Harding impotriva candidatului democrat sustinut de Wilson la alegerile
prezidentiale din 1920 demonstreaza forta curentului izolationalist care
bntuia atunci Statele Unite si determina tara sa se retraga in sine insasi
(protectionism, cote de imigrare, revenirea la valorile americane...) .
Dar aceasta retragere este relativa. Statele Unite nu pot ignora complet
Europa, pentru ca exporta acolo o parte din productia lor si pentu ca aceasta a
contractat, in timpul razboiului, cu Statele Unite imprumuturi pe care ar fi
timpul sa i le inapoieze. Si mai ales, Statele Unite nu au renuntat sa intervina
in perimetrul lor de securitate: in America Latina mai inti, unde incearca
sa-si protejeze interesele economice; apoi in Pacific, unde puterea crescnda a
Japoniei, care a stiut sa profite de razboi si de tratatele de pace pentru a face
din China un stat semicolonial si sa puna stapnire pe Shantung, ii
nelinisteste.
Conferinta de la Washington.
La initiativa secretarului de stat american Hugues, in perioada
noiembrie 1921 februarie 1922 se desfasoara la Washington o conferinta
internationala, consacrata dezarmarii maritime si situatiei din Pacific. Ea se
incheie cu mai multe acorduri. Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Franta
si Italia fixeaza un sistem de cote pentru navele mari de razboi. Aceste puteri
34

precum si China, Belgia, Tarile de Jos si Portugalia se angajeaza sa mentina

independenta si integritatea teritoriala a Chinei. Statele Unite, Japonia, Franta
si Marea Britanie se angajeaza sa mentina statu quo-ul din Pacific. Si in fine,
Japonia accepta sa renunte la majoritatea drepturilor sale asupra Shantungului. Aceste acorduri satisfac deplin Statele Unite, dat fiind ca ele confirma
suprematia lor militara in domeniul maritim si pun capat expansionismul
japonez.
EUROPA IN CRIZA (1920 1924)
In ceea ce priveste, Europa este sfsiata de dispute si conflicte locale.
Disputele europene
In anii 1920, Europa este macinata de diverse dispute:
Numeroase state europene, nemultumite de tratatele de pace, isi
propun sa isi modifice frontierele, chiar si facnd uz de forta
daca este necesar. In aceasta situatie se afla puterile invinse (in
special Turcia, care, prin Tratatul de la Svres din 1920, a fost
obligata sa cedeze Tracia Orientala si Smirna, sa delimitarizeze
Strmtorile si sa accepte o agravare a regimului capitulatiilor
care acorda occidentalilor privilegii in Turcia), dar si Italia care
nu a putut obtine nici Fiume, nici coasta dalmata, sau noua
Polonie, care refuza sa accepte linia Curzon propusa de aliati ca
frontiera de rasarit.
Intre Franta guvernata de partidele din blocul national, care
doresc stricta aplicare a tratatului de la Versailles si Germania,
umilita de un tratat pe car il considera un Diktat si a carui
revizuire o doreste, exista o puternica contradictie.
Exista relatii conflictuale si intre Franta si Marea Britanie pentru
ca aceste doua tari sunt la concurenta in Orientul Mijlociu si
pentru ca britanicii, spre deosebire de francezi, sunt de acord cu
35

redresarea Germaniei (ei se tem de o hegemonie franceza pe

continent si de o prabusire a Germaniei daunatoare comertului
lor).
Si in fine, numeroase state sunt potrivnice Rusie sovietice care a
nationalizat intreprinderile straine de pe teritoriul sau, care refuza
sa inapoieze imprumuturile contractate de guvernul tarist in
Europa inainte de revolutie si care cheama popoarele lumii sa se
ridice impotriva guvernelor lor (1920).
Razboaiele si loviturile de forta ar putea fi evitate daca ar exista o
pavaza. Dar Statele Unite nu vor sa fie politistul Europei, iar Societatea
Natiunilor, creata pentru a garanta pacea, este neputincioasa: principiul
unanimitatii o paralizeaza, ea nu poate impune sanctiuni militare, iar statele
mari (Statele Unite, Rusia sovietica, Grmania..) nu fac parte din acest
organism.
Razboaiele de anexare din Europa.
In Polonia, maresalul Pilsudski viseaza sa refaca Polonia Mare din
1772 (de dinainte de impartirile succesive) intinznd tara spre est, dincolo de
linia Curzon. In aprilie 1920, armata polona patrunde in Ucraina rusa. Dupa
un contraatac fulgerator al Armatei rosii, care o conduce la portile Varsoviei
(august), Pilsudski, asistat de misiunea militara franceza condusa de general
Weygand, reuseste sa lanseze o noua ofensiva. In cele din urma el impune
sovieticilor Tratatul de la Riga (18 martie 1921) care fixeaza frontiera
rasariteana a Poloniei la peste 150 km est de linia Curzon: Rusia trebuie sa
renunte la teritoriile populate in majoritate de ucranieni si bielorusi. Sustinnd
Polonia, Franta a reusit sa combine doua dintre obiectivele sale; aliantele sale
preventive impotriva Germaniei si politica sa de cordon sanitar impotriva
Rusiei sovietice.
In Turcia, in 1920, generalul nationalist Mustafa Kemal organizeaza
opozitia impotriva Tratatului de la Svres. Se declanseaza astfel razboiul
36

impotriva grecilor (sustinuti de englezi), care va dura doi ani. Invingator, el

obtine din partea Aliatilor garantii prin Tratatul de la Lausanne 24 iulie 1923),
care asigura Turciei intreaga Asie Mica, Tracia orientala, precum si zona
strmtorilor si anuleaza regimul capitulatiilor. Turcii din Grecia (350 000
persoane) se intorc in Turcia, iar grecii din Turcia (1,4 milioane de persoane)
revin in Grecia. Rezultatul este accentuarea rivalitatii franco-britanice, Anglia
reprosnd Frantei ca nu a sustinut-o in sprijinul acordat Greciei.
Anexiunilor infaptuite de Polonia si Turcia li se adauga altele mai
modeste.In 1920, Polonia

smulge Vilniusul Lituaniei. In 1923, Lituania

ocupa Memel (Danzig), vechi oras german in Prusia orientala pe care Tratatul
de la Versailles l-a declarat oras liber. In cealalta extremitate a Europei,
grupuri de nationalisti italieni condusi de poetul Gabriele dAnnunzio ocupa
timp de mai bine de un an orasul Fiume care va fi in cele din urma anexat de
Italia lui Mussolini in1924.
Ocuparea regiunii Ruhr.
Cifra totala a reparatiilor pe care Germania trebuie sa le plateasca,
repartizarea sumelor intre invingatori fiind fixata la Conferinta de la Spa din
1920 (Franta obtine 52 % din aceasta suma), este fixata in 1921 la 132
miliarde de marci-aur.
Dar Germania intrzie sa plateasca. Franta, de comun acord cu Italia si
Belgia,hotareste atunci sa ocupe regiunea Ruhr bogata regiune miniera din
Germania pentru a determina astfel Reichul se se supuna si pentru a obtine o
parte din reparatii in natura. La 11 ianuarie 1923, miltarii intra in Essen,
Bochum, Dortmund si si Gelsenkirchen.
In replica, guvernul german al cancelarului Wilhelm Cuno lanseaza
drept cuvnt de ordine rezistenta pasiva, iar la 22 ianuarie, in bazinul Ruhr se
declanseaza greva generala. Dar minerii si feroviarii francezi preiau stafeta;
economia germana lipsita de carbune este paralizata; marca se prabuseste. In
37

august 1923, Cuno este inlocuit de impaciuitorul Stresemann care pune capat
rezistentei pasive.
DESTINDEREA
In perioada 1924 1929, se inregistreaza o apropiere intre Franta si
Germania, iar in lume se iau diverse initiative menite sa previna izbucnirea
unor noi razboaie.
Conditiile destinderii
Incepnd din 1923, mai multi factori contribuie la destinderea
internationala:
Statele Unite condamna alaturi de Marea Britanie ocuparea
regiunii Ruhr. Ele fac presiuni asupra Frantei pentru ca aceasta sa
evacueze zona si sa reduca cifra reparatiilor;
primul razboi mondial ramne o amintire, iar nationalismul se
atenuiazaa si el. In 1924, in Marea Britanie si in Franta, vin la
putere reprezentantii stngii, favorabili cooperarii intre popoare,
in timp ce in Germania guvernele sunt de acum deschise
discutiilor cu Aliatii;
Dupa ce Lenin renunta la comunismul de razboi in favoarea NEP
(1921), Uniunea Sovietica renunta si la ideea revolutiei mondiale
si incearca sa stabileasca relatii cu tarile capitaliste;
In fine, lumea intra intr-o epoca de crestere economica si de
prosperitate favorabila destinderii.
Apropierea franco germana
Apropierea franco-germana, realizata in principal de ministri de externe
francez, Briand si german, Stresemann, parcurge mai multe etape:
In 1924 este acceptat Planul Dawes. Franta promite evacuarea
regiunilor Ruhr care va fi evacuata de fapt in periada octombrie
1924 iulie 1925). Aliatii reduc cifra anuala a reparatiilor pentru
38

anii 1924 1929 (fara a modifica cifra totala), pe care au grija sa

se asigure ca o obtin printr-un control riguros al finantelor
Republicii de la Weimar. La rndul lor Statele Unite imprumuta
capital Germaniei pentru ca aceasta sa-si poata onora obligatiile.
Prin Pactul de la Locarno (acordurile semnate in 1925),
Germania recunoaste frontierele sale apusene cu Franta si Belgia
(dar nu si frontierele rasaritene) si se angajeaza sa respecte
prevederile Tratatului de la Versailles privind zona demilitarizata
a Renaniei. In 1926, Germania, cu sprijinul Frantei, devine
membra a Societatii Natiunilor.
Planul Young, semnat in 1929, diminueaza cifra totala a
reparatiilor, reesaloneaza plata lor pna in 1988 si anuleaza
controlul financiar exercitat de Aliati. In 1930, trupele franceze,
engleze si belgiene parasesc zona malului stng al Rinului cu
numai cinci ani mai devreme dect prevederea Tratatului din
1919.

Obiectivul: pancea mondiala ?

Incepnd din 1924, lumea pare sa fie in cautarea unei noi ordini, mai
pasnice.
Relatiile conflictuale intre tarile capitaliste si Rusia comunista se
atenueaza. Din aprilie 1922, Germania recunoaste URSS cu ocazia Tratatului
de la Rapallo (prin care cele doua tari isi anuleaza reciproc datoriile si initiaza
o colaborare militara). In 1924, Marea Britanie, apoi Italia, China si aproape
toate tarile europene, printre care si Franta, stabilesc relatii diplomatice cu
Moscova.
Se adopta o serie de masuri pentru eficientizarea Societatii Natiunilor.
Cehoslovacul Edvard Benes prezinta in 1924 la Geneva un protocol care
39

schimba Statutul Societatii Natiunilor propunnd arbitrarea obligatorie a

conflictelor, aplicarea de sanctiuni fara obligativitatea unanimitatii in
Consiliu, (doar cu o majoritate de doua treimi) si crearea unei armate
internationale. Desi Protocolul de la Geneva este in cele din urma respins,
Societatea Natiunilor, consolidata prin aderarea Germaniei, reuseste in
perioada 1926 1931 sa rezolve cteva litigii intre tari reprezentnd puteri
mai mici.
In fine, Briand incearca sa consolideze pacea prin cteva solutii noi. In
1928, el semneaza impreuna cu Kellogg, secretar de stat american, un pact
pacifist si formal, Pactul Briand-Kellogg, la care adera 68 de state (printre
care Statele Unite, Germania, Japonia si URSS) care se angajeaza sa-si
rezolve problemele fara sa recurga la solutia razboiului. In 1929, el propune
Societatii Natiunilor crearea unei federatii europene care, fara a afecta
suveranitatea nici unei natiuni, sa creeze legaturi economice si politice intre
ele si sa faca astfel imposibila izbucnirea unui razboi.
Perioadei de puternice tensiuni internationale, 1920 1924, ii urmeaza
acum o perioada de destindere. Aceasta insa este foarte fragila. In ciuda
aparentelor, un sentiment de neincredere continua sa domine puterile
europene care incearca sa creeza in jurul lor retele defensive, cum este cazul
Frantei de pilda, care incheie pe parcursul anilor 20 aliante cu tarile din est
capabile sa tina piept Germaniei in caz de razboi. Perioada de destindere este
strns legata de o perioada efemera de prosperitate.

RELATIILE INTERNATIONALE
IN ANII 30
Marea criza economica din anii 30 a avut drept consecinta sfrsitul
perioadei de destindere. Ea contribuie la succesul dictaturilor care care propun
ca solutii pentru rezolvarea problemelor reinarmarea si o politica de

40

expansiune. Ea slabeste democratiile, care se repliaza si nu reactioneaza

aproape deloc la agresiunea dictaturilor.
NOI TENSIUNI (1930-1933)
In perioada 1930-1933 se instaleaza o noua perioada de tensiuni in
Orient si Occident.
In Occident, primele neintelegeri.
Responsabilii politici ai Germaniei si Austriei considera ca faurirea
unei ample piete protejate austro-germana este remediul cel mai eficace
impotriva crizei. Dar acest proiect de uniune vamala pe care il incheie la 14
martie 1931 pare, dupa parearea multora un preludiu la o uniune politica
interzisa de tratate. Germanii si austriecii dau in cele din urma inapoi, dar
initiativa lor provoaca o racire a relatiilor franco-germane.
In iulie 1932, la Conferinta de la Lausanne, Aliatii accepta sub
presiunea americanilor, sa renunte definitiv la reparatiile germane. Ei spera sa
obtina in schimb anularea de catre Statele Unite a datoriilor. Dar presedintele
american Hoover refuza sa faca acest lucru. Guvernul francez hotaraste atunci
unilateral sa nu mai inapoieze imprumuturile pe care le-a facut de la Statele
unite, in timp ce celelalte state debitoare continua sa inapoieze sume foarte
simbolice. Intre Statele Unite si democratiile europene se creaza o stare de
ostilitate. Izolationismul american se accentueaza.
In Orient, prabusirea statu quo-ului
Incepnd din 1930, Japonia resimte efectele violente ale crizei. Militarii
niponi, a caror influenta este din ce in ce mai mare, propun ca solutie o
politica de cuceriri. In septembrie 1931, trupele japoneze ocupa principalele
orase din Manciuria, bogata regiune miniera si agricola din nordul Chinei,
apoi in cteva saptamni intreaga provincie, care devine un protectorat sub
numele de Manchoukuo.
41

Prin atacul sau impotriva Chinei, Japonia incalca pactul Societatii

Natiunilor si pactul Briand-Kellogg din 1928. Societatii Natiunilor, care cere
Japoniei sa-si retraga trupele, i se raspunde printr-un refuz, aceasta aflndu-se
ulterior in imposibilitatea de a putea impune sanctiuni. Japonia se retrage din
organizatie la 17 martie 1933 si invadeaza Jehol, regiunea din China cuprinsa
intre Manciuria si Marele Zid Chinezesc.
Esecul dezarmarii
La importanta Conferinta de la Geneva asupra dezarmarii, care incepe
in februarie 1932, participa 62 de state printre care Statele Unite si URSS.
Franta nu vrea insa sa renunte la fortele sale terestre, Marea Britanie si Statele
Unite la fortele maritime. In momentul in care discutiile ajung intr-o situatie
de impas, noul cancelar german, Adolf Hitler, anunta retragerea Germaniei de
la Conferinta, la 14 octombrie 1933 si din Societatea Natiunilor, la 19
octombrie. El are de acum mna libera pentru a reinarma tara.
PERICOLUL CRESTE (1933-1937)
In perioada 1933 1937, dictaturile, a caror politica e din ce in ce mai
agresiva, sfrsesc prin a se alia intre ele.
Germania nazista se confrunta cu Europa (1933-1935)
Programul expansionist al lui Hitler este anuntat in lucrarea sa Mein
Kampf, care apare in 1925. Hitler urmareste sa refaca puterea militara a
Germaniei, apoi sa o sporeasca prin alipirea populatiilor cu snge german, in
special austriecii si germanii din regiunea sudeta. Reichul va putea avea
atunci o explicatie definitiva cu Franta, inainte de a cuceri in Est un spatiu
vital in detrimentul slavilor.
In perioada 1933-1935, Fuhrerul incepe sa-si puna in practica
proiectele. In iulie 1934 la Viena, un comando de nazisti austrieci il
42

asasineaza pe cancelarul Dollfuss pregatind terenul pentru reunificarea

Austriei cu Germania, la care Hitler renunta atunci cnd Mussolini, potrivnic
ideii formarii unui nou imperiu la granitele Italiei, mobilizeaza patru devizii in
trecatoarea Brenner. La sfrsitulanului 1934, nazistii intreprind o campanie
violenta in regiunea Saar, unde in ianuarie 1935 populatia va trebui sa decida
prin plebiscit destinul regiunii (90% se pronunta in favoarea realipirii la
germania). In martie 1935, Hitler anunta public reinfintarea serviciului militar
obligatoriu de doi ani si crearea unei forte aeriene militare, Luftwaffe,
incalcnd astfel prevederile Tratatului de la Versailles.
Franta, care se teme de revansa germana, incearca atunci sa isi izoleze
vecinul. In anii 20, ea a creat un sistem de aliante cu puterile Europei
Centrale. In 1934, ministrul francez de externe, Louis Barthou, incearca sa
consolideze acest sistem realiznd o apropiere intre Franta si Uniunea
Sovietica si Italia. Succesorul sau Pierre Laval, continua aceasta politica. El
semneaza la 14 aprilie 1935, impreuna cu reprezentantii Italiei si Angliei,
Acordurile de la Stresa, prin care cele trei tari isi afirma acordul fata de Pactul
de la Locarno si dorinta de a pastra statu quo-ul in europa. La 2 mai 1935, el
incheie cu sovieticii un tratat de asistenta mutuala in caz de agresiune.
Agresiunile germane si italiene (1935-1936)
Incepnd din 1933, Mussolini isi propune sa cucereasca ultimul stat
independent din Africa, Etiopia. La 3 octombrie 1935 incepe agresiunea
impotriva Etiopiei. La initiativa statelor democratice, Societatea Natiunilor
hotareste imediat sa impuna sanctiuni economice Italiei (ridicate in 1936), in
vreme ce Germania ii furnizeaza Italiei carbunele de care are nevoie. La 28
decembrie 1935, Mussolini, furios impotriva Frantei si a Marii Britanii,
denunta acordurile de la Stresa, apoi, la 9 mai 1936, el anexeaza Etiopia.
La 7 martie 1936, Hitler, cu efective de 30 000 de soldati, ocupa zona
demilitarizata a Renaniei care, potrivit Tratatului de la Versailles, confirmat
43

de Pactul de la Locarno, trebuia sa ramna definitiv demilitarizata. Se trece

imediat la construirea liniei Siegfried, in fata liniei Maginot. Cabinetul
francez, caruia responsabilii politici britanici ii refuza acordarea unui ajutor
militar, se multumeste sa faca apel la Societatea Natiunilor, care ramne insa
neputincioasa. Parisul, recunoscndu-si slabiciunea, asista cum Polonia,
Romnia, Iugoslavia se indeparteaza de el si se indreapta spre Germania.
Spania, devenita in 1931 republica, este guvernata incepnd din
februarie 1936 de Frontul Popular care regrupeaza partidele de stnga. In
iulie, o parrte din armata se revolta la indemnul generalulu Franco. In august,
marile puteri europene semneaza un pact de neinterventie care prevede sa
nu acorde ajutor militar nici uneia din tabere. Dar incepnd de la sfrsitul
anului 1936, Germania si Italia, desi semnatare ale acestui pact, acorda sprijin
militar generalului Franco, care in 1939 invinge.
Alianta dictaturilor (1936-1937)
Italia si Germania, din ce in ce mai apropiate, semneaza la Berlin, in
octombrie 1936, un tratat de prietenie, cunoscut sub numele de axa RomaBerlin. La 6 noiembrie 1937, Italia adera la Pactul anticomintern, indreptat
initial impotriva comunismului, dar care contine o promisiune secreta de
ajutor in caz de atac sovietic si care a fost semnat de Germania si Japonia la
25 noiembrie 1936. Mai experimentate, mai bine inarmate, constiente de
neputinta Societatii natiunilor (din care Italia se retrage in decembrie 1937) si
a democratiilor, dictaturile isi pot realiza de acum ambitiile.
DECLANSAREA RAZBOIULUI (1937-1939)
Datorita pasivitatii democratilor, dictaturile nu mai ezita sa-si satisfaca
ambitiile.
Japonia ataca China

44

La 7 iulie 1937, trupele japoneze lanseaza o ampla ofensiva in China.

Dupa cucerirea Pekinului (26-27 iulie), ele invadeaza intreaga China de nordest. La sfrsitul anului 1937, trupele japoneze controleaza porturile
importante, printre care Shanghai. Singura regiune care le scapa este centrul
tarii, controlat de armatele lui Jieschi (Chiang kai-shek) care a facut din orasul
Chongqing (Tchoung king) capitala sa provizorie. Tokyo se decide atunci sa
puna capat rezistentei chineze, taind drumurile prin care aceasta primea arme
din URSS (pna in 1938), apoi din Statele Unite.
Germania anexeaza Austria si regiunea sudeta.
In Austria, dupa numirea nazistului Seyss-Inquart i functia de ministru
de interne, sub presiunea lui Hitler, cancelarul Schuschnigg incearca zadarnic
sa organizeze un referendum privind independenta tarii sale. Constrns de
nazisti sa demisioneze, el este inlocuit in functie de Seyss-Inquart, care
cheama trupele germane. Anschluss-ul, cu care Italia este de acum de acord,
este proclamat la 13 martie 1938 si aprobat prin plebiscit cu un procent de
97% de germani si austrieci. Democratiile protesteaza timid.
La 12 septembrie 1938, dupa Anschluss, Hitler revendica regiunea
sudeta, zona industriala bogata din Cehoslovacia, locuita de o populatie de
limba germana. Conflictul dintre Germania si Cehoslovacia aliata URSS
(tratatul din 1935) si mai ales a Frantei (tratatul din 1925) risca sa se
generalizeze in intraga Europa. Atunci cnd razboiul era iminent, Hitler
accepta sa-i intlneasca, la 29 septembrie 1938, la Munchen, pe Mussolini
(reprezentantul Italiei), pe Chamberlain (reprezentantul Marii Britanii) si pe
Daladier (reprezentantul Frantei) pentru a discuta aceasta problema (nici
URSS, nici Cehoslovacia nu sunt invitate). Acordul de la Munchen, semnat la
30 septembrie, recunoaste dzmembrarea Cehoslovaciei in favoarea Germaniei
care obtine regiunea sudeta. Populatiile Frantei si Angliei, care cred ca au
cstigat astfel pacea, isi primesc cu entuziasm reprezentantii la intoarcerea in

45

tara. Acest moment este totusi un dezastru: democratiile si-au confirmat

slabiciunea si s-au indepartat de URSS.
Criza din anul 1939
Existenta statului cehoslovac, desi diminuat, impiedica accesul lui
Hitlerin Europa de est si la petrolul romnesc. La 15 martie 1939, armata
germana intra in regiunile cehe Boemia si Moravia, care devin un protectorat
german, iar Slovacia, pe jumatate dezmembrata de statele riverane, devine stat
satelit. La scurt timp dupa aceea, Fuhrerul constrnge Lituania sa-i cedeze
portul Memel (22martie). In timp ce in aprilie Mussolini ocupa la rndul lui
Albania, presa germana se dezlantuie impotriva Poloniei, care pare sa fie
urmatoarea victima a Reichului.
Democratiile reactioneaza si ele in cel din urma, incepnd sa se
reinarmeze. Franta confirma, la 13 aprilie 1939, alianta sa din 1921 cu
Polonia. Dar la 23 augst este semnat un tratat de neagresiune germanosovietic; URSS si Germania isi impart Polonia printr-un protocol secret.
Germania, Japonia si Italia au stiut sa profite de slabiciunea
democratilor pentru a incepe sa-si realizeze pe parcursul anilor 30 ambitiile
lor in exterior, incalcnd toate reglementarile internationale. Abia in 1939
Marea Britanie si Franta incep de fapt sa reactioneze. dar este mult prea
trziu.

3.4. RELATIILE INTERNATIONALE IN PERIOADA

1945 1962
Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial consfinteste
impartirea lumii intre Statele Unite si URSS, singurile tari posesoare ale armei
atomice, (in 1945 si 1949), in defavoarea fostelor puteri europene. Aliati
impotriva Germaniei, cele doua Mari Puteri devin adversari, care alcatuiesc

46

doua blocuri ostile. Un al treilea razboi mondial parea iminent, dar riscul unei
conflagratii nucleare determina cele doua Mari puteri sa renunte la o
confruntare directa. Aceasta opozitie indirecta, care nu degenereaza intr-un
conflict generalizat, a fost denumita razboi rece. Declansat in 1947, el va
domina relatiile internationale pe toata durata anilor 50.
LUMEA IMPARTITA IN DOUA (1947-1949)
Incepnd din 1947, URSS si Statele Unite isi impart lumea.
Ruptura din 1947.
Anul 1947 este un an decisiv. Truman, presedinte al Statelor Unite din
aprile 1945, vrea sa ajute popoarele libere impotriva amenintarii comuniste:
aceasta este doctrina stavilirii. La 5 iunie 1947, secretarul sau de stat,
George Marshall, propune un plan prin care sa se acorde ajutor financiar
europei cu scopul de a stavili extinderea comunismului, fenomen pe care el
il considera legat de problemele economice. Stalin refuza evident planul
Marshall si obliga tarile ocupate de Armata Rosie (Cehoslovacia, Polonia,
Ungaria, Romnia, Bulgaria) sa faca acelasi lucru. Dar restul Europei (adica
16 tari, printre care Franta, Marea Britanie, Italia si Germania de Vest)
accepta dolarii americani. Organizatia Europeana de Cooperare Economica
(OECE), creata in aprilie 1948 pentru a repartsiza acest ajutor intre cele 16
tari carora li se adresa, marcheaza aparitia sintagmei Europa de Vest. Riposta
sovietica nu se lasa asteptata. In perioada 22-27 septembrie 1947,delegatii a
noua partide comuniste europene, reuniti la Szklarska Poreba (Polonia),
infiinteaza kominformul (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste si
Muncitoresti), care va fi insarcinat sa le coordoneze activitatea. Delegatul
sovietic, Andrei Jdanov, enunta o doctrina care raspunde doctrinei lui
Truman: URSS trebuie sa mobilizeze sub conducerea sa toate tarile
antiimperialiste.
47

 Organizarea blocurilor
Statele Unite isi structureaza zona de influenta:
Pe continentul amrican, 21 de natiuni din America Latina
semneaza cu Statele Unite Tratatul de la Rio de Janeiro, un pact
de legitima aparare colectiva (2 septembrie1947).
In Europa, in martie 1948, Statele Unite impun semnarea
tratatului de la Bruxelles, tratat de asistenta militara intre Franta,
Marea Britanie, Belgia, Olanda si Luxemburg, care in 1954, va
deveni Uniunea Europei Occidentale (UEO). Apoi la 4 aprilie
1949, Statele Unite semneaza impreuna cu Canada si sase tari din
Europa Occidentala, printre care Franta si Marea Britanie,
Tratatul Atlanticului de Nord (sub Pactul Atlantic). Pentru a
asigura apararea colectiva a tarilor semnatare, in 1950 se creaza,
NATO (North Atlantic Treay Organization), iar generalul
Eisehower devine comandant suprem in Europa al fortelor
NATO.
In Asia, Statele Unite semneaza diferite tratate de alianta cu
Filipine (30 august 1951), Australia si Noua Zeenlanda (1
septembrie 1951), crend ANZUS (Australia- New ZelandUnited States) si un tratat de pace cu Japonia (Tratatul de la San
Francisco din 8 septembrie 1951).
URSS la rndul sau, consolideaza blocul comunist:
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), mai cunoscut
sub numele de Comecon, are drept scop intarirea coeziunii
economice a Europei de Est (25 ianuarie 1949).
Sovieticii semneaza o serie de pacte militare bilaterale cu vecinii
lor din Europa de Est (1948-1949), apoi la 14 februari 1950 cu
Republica Populara Chneza.

48

Cele doua blocuri sunt fata in fata, dar refuza conflictul armat direct
care le-ar obliga sa foloseasca armamentul nuclear.
CONFLICTELE DIN PERIOADA RAZBOIULUI RECE
(1949 1953)
In Europa, ca si in Asia, cele doua Mari Puteri se infrunta prin
intermediul unor popoare interpuse.
Confruntarea ideologica
In fiecare dintre cele doua tabere, teama de celalalt creeaza o adevarata
psihoza. In URSS, epurarile afecteaza att partidul ct si armata. Lagarile se
umplu cu mai multe milioaane de detinuti. In iunie 1948, Iugoslavia lui Tito,
acuzata ca face jocul imperialismului american, este condamnata de lagarul
socialist.
Incepnd din 1947, in Statele Unite incepe vnatoarea de vrajitoare
declansata impotiva comunistilor si amplificata apoi de maccarthysm. In
Europa occidentala, partidele comuniste francez si italian, indepartate de la
putere in 1947, organizeaza ample campanii impotriva imperialismului
american. In aprilie 1949, comunistii si tovarasii de drum infiinteaza
Miscarea pentru pace, al carei Apel de la Stockholm (18 martie 1950)
impotriva armelor atomice, este semnat de 273 milioane de persoane din
lumea intreaga.
Impartirea Germaniei.
Germania este primul teatru al razboiului Rece, dupa cum o
demonstreaza blocada sovietica asupra Berlinului de Vest (24 iunie 1948).
Datorita podului aerian organizat de Statele Unite pentru a-i aproviziona pe
berlinezi cu alimente, blocada este ridicata la 12 mai 1949.
49

Impartirea tarii este inevitabila si se concretizeaza in vest prin crearea

la 23 mai 1949 a Republicii Federale Germania (RFG) si in Est prin crearea la
7 octombrie 1949 a Republicii Democrate Germane (RDG). Aceste doua
state, creatie a Razboiului Rece, vor ramne miza si simbolul acestuia pna in
1989.
Razboiul din Coreea.
Crearea Republicii Populare Chineze, la 1 octombrie 1949, deschide un
al doilea front al razboiului Rece din Asia. URSS sustine acest regim
comunist, in timp ce Statele Unite il sprijina pe oponentul nationalist Chang
Kai-shek (Jiang Jieshi), refugiat in insula Formosa (Taiwan). Datorita
sprijinului venit din partea americanilor, regimul din Taiwan va reprezenta
China in Consiliul de Securitate al ONU, in defavoarea regimului comunist.
In semn de protest, URSS va boicota Consiliul de Securitate timp de cteva
luni.
URSS sustine de asemenea Coreea de Nord comunista, in timp ce
Statele Unite sustin Coreea de Sud capitalista. Conflictul se declanseaza la 25
iunie 1950, atunci cnd Coreea de Nord ataca Coreea de Sud. Profitnd de
absenta sovietica, Statele Unite obtin aprobarea Consiliului de Securitate in
privinta trimiterii in Coreea a unei forte unificate a ONU comandata de
generalul MacAtrhur (7 iulie): in septembrie-octombrie, aceste trupe ii
resping pe nord-coreeni pna la frontierele Chinei, care arunca atunci in lupta
800 000 de voluntari. Dupa contraofensiva chineza, front se stabilizaza in
ianuarie 1951. MacArthur, care solicita folosirea armei atomice, este inlocuit
in aprilie 1951 de Ridgway. Armistitiul, semnat la 27 iulie 1953, stabileste
revenirea la frontierele de dinainte de conflictul soldat cu un milion si
jumatate de morti.
CATRE UN ECHILIBRU AL CELOR DOUA BLOCURI
(1953-1962)
50

Moartea lui Stalin favorieaza coexistenta pasnica intre cele doua Mari
Puteri.
Cele doua Mari Puteri si Lumea a Treia.
Pentru a-si putea face loc in Lumea a Treia, cele doua Mari Puteri
accelereaza prabusirea marilor imperii coloniale. In Asia, presiunea exercitata
de ele concomitent conduce la Acordurile de la Geneva, care recunosc, in
iulie 1954, independenta Laosului, a Cambodgiei si a celor doua Vietnamuri.
In Africa de Nord, ei intervin in procesul de decolonizare a Algeriei franceze
si mai ales in criza Suezului: ca raspuns la nationalizarea de catre colonelul
Nasser a Canalului Suez, Franta, Marea Britanie si Israiel ocupa, la 29
octombrie 1956, desertul Sinai; o saptamna mai tziu insa, Statele Unite si
URSS obliga aceste tarisa se retraga din Egipt.
Decolonizarea Indiei (august 1947) si cea a Africii negre franceze si
britanice scapa in schimb de influenta celor doua Mari puteri. De altfel, la
Conferinta de la Bandung (aprilie1955), si mai ales la Conferinta de la
Belgrad (septembrie 1961), care creeaza miscarea tarilor neliniate, tarile
Lumii a Treia incearca sa refuze impartirea lumii in doua Blocuri. Este insa
foarte greu sa te sustragi logicii Blocurilor.

* Coexistenta pasnica si cursa inarmarilor.

Dupa moartea lui stalin (martie 1953), atitudinea sovieticilor devine
mai flexibila, sub impulsullui Nikita Hrusciov. Acest lucru este demonstrat de
semnarea Acordurilor de la Geneva (iulie 1954), de vizita lui Hrusciov la
Belgrad pentru a-l reabilita pe Tito (mai 1955), precum si de semnarea la
Viena a Tratatului de stat cu puterile ocupante ale Austriei, prin care se
consfinteste suveranitatea Austriei (15 mai 1955), apoi dizvolvarea
Kominformului in 1956. Acest nou tip de diplomatie sovietica are la baza
51

conceptul de coexistenta pasnica, elaborata la cel de-al XX-lea Congres al

PCUS (februarie 1956).
Acest concept presupune respectarea reciproca a pozitiilor dobndite,
Astfel, Statele Unite pot semna mai multe pacte militare cu aliatii lor: Pactul
de la Manila in Asia de Sud-est (septembrie 1954); Pactul de la Bagdad in
Orientul Mijlociu (februarie 1955). In ceea ce-i priveste pe sovietici, acestia
semneaza Tratatul de la Varsovia care regrupeaza fortele armate ale tarilor din
Europa de Est (mai 1955).
In plus, fiecare dintre cele doua Mari Puteri poate recurge la operatiuni
de politist in interiorul lagarului sau, fara ca celalalt sa intervina. Astfel,
URSS lasa Statele Unite sa rastoarne guvernele nationaliste a lui Mossadegh
in Iran (august 1953) si al colonelului Arbenz din Guatemala (iunie 1954).
Americanii, in schimb, nu intervin atunci cnd Moscova reprima revoltele
populare din RGD (iunie 1953) si Ungaria (noiembrie 1956).
Aceasta vointa de intelegere culmineaza cu vizita istorica a lui
Hrusciov, primul conducator sovietic primit in Statele Unite. (septembrie
1959).
Aceasta apropiere simbolica are la baza insa echilibrul terorii, altfel
spus cursa inarmarilor in care se angajeaza cele doua Mari Puteri. Pna in anii
50 Statele Unite beneficiaza de o incontestabila superioritate in acest
domeniu. Strategia americana se intemeiaza pe descurajare, adica pe
amenintarea cu represalii nucleare in cazul unei agresiuni sovietice. Dar
lansarea primei rachete intercontinentale (august 1957), apoi zborul satelitului
Sputnik (octombrie 1957), demonstreaza ca URSS a redobndit un avantaj
tehnologic asupra Statelor Unite. Este rndul americanilor sa recupereze
ramnerea in urma, prin ceea ce s-a numit missile gap. La inceputul anilor
60, cele doua Mari Puteri par sa fi ajuns la un echilibru nuclear.
De la criza la destindere.

52

In perioada 1960-1962, intre cele doua Mari puteri se reinstaleaza

tensiunea, acestea fiind de cteva ori la un pas de confruntarea nucleara.
La 1 mai 1960, doua avioane americane U2 sunt doborte in timp ce
survolau teritoriul sovietic. Din fericire, URSS prefera sa nu reactioneze. In
noaptea de 12 spre 13 august 1961, in RDG se construieste zidul Berlinului.
Dar reactia americanilor este foarte moderata, pentru ca zidul nu afecteaza
liberul acces al occidentalilor in Berlinul de Vest.
Situatia este mult mai incordata cu ocazia crizei rachetelor din Cuba.
Evolutia spre colectivism a regimului lui Fidel Castro, instalat in ianuarie
1959 si apropierea sa de URSS, il determina pe Kennedy sa intervina. La 17
aprilie 1961, debarcarea a 1 500 de cubanezi anticastristi, sustinuti de
americani, in Golful Porcilor, se soldeaza cu un esec. In luna august 1962,
avioanele americane fotografiaza rampele de lansare a rachetelor sovietice cu
raze medie de actiune instalate pe insula si organizeaza blocada impotriva
Cubei. Acest ultimatum trezeste temeri privind izbucnirea unui razboi
nuclear. Dar cele doua Mari Puteri gasesc rapid o solutie de compromis:
Kenedy promite ca in schimbul retragerii rachetelor sa renunte la rasturnarea
regimului castrist si sa retraga rachetele americane instalate din 1958 in
Turcia.
Razboiul Rece intre Statele Unite si URSS a impartit lumea in doua
blocuri opuse, ceea ce poate conduce la un conflict nuclear. Coexistenta
pasnica ce se instaureaza intre cele doua Mari puteri se bazeaza pe echilibrul
terorii. Criza din Cuba a demonstrat Marilor Puteri necesitatea unei adevarate
destinderi.
3.5. RELATIILE INTERNATIONALE INTRE ANII 1962 1985
Criza rachetelor din Cuba (1962) a convins cele doua Mari Puteri de
necesitatea destinderii, intemeiata pe echilibrul celor doua blocuri.

53

Acest echilibru fragil va insa perturbat de consolidarea puterii europei,

afirmarea Lumii a Treia si mai ales de consecintele politice ale crizei din
1973. In anii 1978-1980, URSS,profitnd de o faza de indoiala si de repliere
in politica externa a Statelor Unite, lanseaza mai multe ofensive diplomatice
si militare. Incepnd din anii 1980, riposta americana este ferma; reluarea
tensiunilor intre cele doua Mari Puteri va fi denumita relansarea Razboiului
Rece.
RECONSIDERAREA STATUTULUI CELOR DOUA BLOCURI
Starea de slabaciune a celor doua blocuri trebuie sa faca fata sfidarii pe
care o reprezinta ambitiile Europei si afirmarea Lumii a Treia.

Fisuri in cadrul celor doua blocuri

Incepnd din anii 60, URSS este contestat de aliatii sai comunisti.

Iugoslavia lui Tito, aflata in fruntea miscarii tarilor nealiniate si Romnia lui
Ceausescu, care practica un comunism national, se apropie de RFG si
Statele Unite.
Republica Populara Chineza a lui Mao nu este de acord cu
destalinizarea lansata de Hrusciov, calificata in 1958 drept revizionism.
Dupa retragerea ajutorului tehnic si financiar sovietic (1960), in 1963, China
rupe relatiile cu URSS. Detinatoare a armei atomice incepnd din 1964, China
devine o putere autonoma in relatiile internationale. Ea este sustinuta de
Albania, care, in 1968, se retrage din Tratatul de la Varsovia.
Incepnd din ianuarie 1968, Alexander Dubcek, prim secretar al
Partidului Comunist Cehoslovac, incearca sa instaureze in Cehoslovacia un
regim diferit de modelul sovitic: este vorba de socialismul cu fata umana,
care restaureaza libertatile individuale si isi deschide portile spre comertul
occidental. Dar interventia trupelor Tratatului de Varsovia (august 1968) pune

54

capat acestei experiente. Iugoslavia si Romnia, precum si partidele

comuniste francez si italian condamna aceasta interventie.
In tabara occidentala, Statele Unite sunt contestate la rndul lor, in
special datorita implicarii in razboiul din Vietnam, incepnd din 1964. La
Washington, Berlin si Paris creste numarul manifestatiilor pentru pace in
Vietnam, iar generalul de Gaulle critica aspru politica americana.
Afirmarea Europei.
In cadrul Pietei Comune, Europa occidentala a devenit o zona de ampla
crestere economica. In plus, Marea Britanie si Franta, care poseda arma
atomica (1952 si 1960), pot revendica de acum un rol mai important pe plan
international.
Generalul de Gaulle pretinde ca francezii si britancii sa conduca alaturi
de americani NATO. Presedintele american Eisenhower refuza, dar
succesorul sau Kennedy propune aliatilor sai un nou parteneriat
(partnership) atlantic. Europa va fi de acum inainte asociat cu drepturi egale al
Statelor Unite, in domeniul comercial, precum si cel militar. Acest nou
parteneriat atlantic se materializeaza in reducerea reciproca a tarifelor vamale,
datorita negocierilor din cadrul Rundei Kennedy (1963-1967). In schimb,
exista neintelegeri intre intre Kennedy, care revendica conducerea unei forte
nucleare atlantice si multinationale si de Gaulle, care vrea sa pastreze
autonomia nucleara a Frantei, detinatoare a bombei atomice din 1960.
Denuntnd atlantismul britanicilor, care au acceptat proiectul Kennedy cu
ocazia Conferintei de la Nassau (decembrie 1962), el isi foloseste dreptul de
veto pentru a impiedica intrarea Marii Britanii in Piata Comuna si refuza
ideea unei forte nucleare multinationale (14 ianuarie 1963). Sustinut de
cancelarul german Adenauer, el prefera sa consolideze Europa celor 6, prin
tratatul franco-german din 1963. Axa Paris-Bonn reprezinta de acum garantia

55

independentei europene. In fine, in martie 1966, Franta se retrage din

structura militara unificata a NATO.
Dificila afirmare a Lumii a Treia.
Dupa Conferinta de la Belgrad (1961), miscarea tarilor nealiniate ia
amploare incetul cu incetul, dar isi pierde obiectivul initial. Ea nu mai
reuseste nici sa se situeze in afara celor doua blocuri, nici sa creeze o forta
autonoma de pace.
Numeroase tari din Lumea a Treia plaseaza aceasta lupta pe tarmul
economic; in 1964, ele organizeaza Conferinta Natiunilor Unite pentru
Comert si Dezvoltare (CNUCED). In ceea ce priveste Conferinta
tricontinentala,

care

reuneste

URSS,

China

si

numeroase

miscari

revolutionare, obiectivul esential este lupta impotriva imperialismului

american (Cuba, ianuarie 1966). Numai natiunile care dispun de arma
petrolului, reunite din 1960 in Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol
(OPEC), sunt de fapt in masura sa influenteze relatiile internationale.
DESTINDEREA (1968-1975)
Momentul decisiv al anilor 70 este marcat de destinderea relatiilor
intre est si vest.
Destinderea in Asia
URSS, slabita datorita ruperii relatiilor cu Republica Populara Chineza
(incidentele de frontiera din anii 1969), de contestarea comunismului in
Europa de Est (primavara de la Praga din 1968, revoltele din Polonia din
1970) si mai ales de incetinirea cresterii sale economice, este dispusa sa se
apropie de americani, pentru a-si reduce cheltuielile militare si pentru a-si
reface prestigiul international.

56

Americanii, la rndul lor, incearca sa puna capat razboiului din

Vietnam, devastator si indelung contestat att pe plan intern ct si
international. De aceea noul presedinte american, Richard Nixon, netinnd
seama de rivalitatea dintre Beijing si Moscova, inaugureaza o politica de
concesii reciproce (linkage) si de diplomatie triunghiulara. Statele Unite
inlesnesc deci in octombrie 1971 admiterea Chinei comuniste in Consiliul de
Securitate al ONU, in locul Taiwanului; apoi, in februarie 1972, Nixon face o
vizita istorica la Beijing. Ingrijorata de aceasta apropiere, URSS accepta
semnare, la 27 ianuarie 1973, a Acordurilor de la Paris, prin care se pune
capat razboiului din Vietnam.
Destinderea in Europa.
Principalul autor al destinderii este cancelarul vest-german Willy
Brandt care initiaza, incepnd din 1969, apropierea de blocul comunist:
aceasta politica este cunoscuta sub numele de Ostpolitik (politica orientata
spre Est). Ea se concretizeaza prin tratate incheiate intre RFG si URSS
(august 1970) si intre RFG si Polonia (decembrie 1970), prin care se recunosc
frontierele germane, dar mai ales prin recunoasterea RDG in 1972 si prin
intrarea celor doua Germanii in ONU in 1973.
Al doilea moment esential al destinderii in Europa il constituie
semnarea, dupa doi ani de negocieri, a actului Final al Conferintei de la
Helsinki pentru securitate si cooperare in Europa (1 august 1975). Treizeci si
trei de state europene (printre care si URSS), precum si Statele Unite si
Canada, recunosc in sfrsit impartirea Europei in doua blocuri. Dar noutatea
acestor acorduri de la Helsinki o constituie articolul 7 prin care URSS se
angajeaza sa respecte drepturile omului si libertatile fundamentale.
Acorduri intre cele doua Mari Puteri.

57

Inceputul anilor 70 este marcat de o vointa de destindere foarte ferma

a celor doua Mari Puteri. Prin Tratatul SALT 1 asupra limitarii armelor
strategic (Strategic Arms Limitation Talk), semnat la 26 mai 1972, ele se
angajeaza sa nu fabrice arme strategice (rachete nucleare) timp de cinci ani,
sa limiteze numarul rachetelor antiracheta ABM (Antibalistic missile) si sa nu
mai construiasca rampe de lansare terestre.
Statele Unite ridica embargoul impus URSS in 1949, iar in octombrie
1972, cele doua tari semneaza un acord comercial. Vizita lui Brejnev la
Washington, in perioada 18-25 iunie 1973, este marcata de semnarea
tratatului de prevenire a razboiului nuclear. O a treia intlnire la vrf va
avea loc in iunie-iulie 1974 la Moscova si in Crimeea, dar intr-un climat deja
afectat de consecintele razboiului de Yom Kippur.
SE REINSTALEAZA TENSIUNEA (1975-1985).
Criza economica distruge echilibrul destinderii si relanseaza Razboiul
Rece.
Replierea americanilor.
Razboiul de Yom Kippur dintre Israel si tarile arabe (octombrie 1973)
si socul petrolier pe care il provoaca, slabesc considerabil tarile occidentale si
in special Statele Unite. Marcati de esecul lor in Vietnam si de scandalul
Watergate, americanii traverseaza incepnd din 1974 o faza de ezitari si de
repliere. Pentru a-i reda Americii mndria, presedintele Jimmi Carter alege sa
acorde intietate drepturilor omului. Rolul sau este decisiv in Acordurile de la
Camp David (septembrie 1978), care conduc la semnarea la 26 martie 1979 a
tratatului de pace israelo-egiptean. Respingerea acestui acord de catre
celelalte tari arabe si agravarea conflictului libanez, declansat in septembrie
1975, marcheaza limitele initiativei Carter.
58

Influenta americana pierde teren pe mai multe fronturi:

In Nicaragua, Frontul Sandinist de Eliberare Nationala, sustinut de
URSS, rastoarna in iunie 1979 regimul proamerican al dictatorului
Somoza, abandonat de Carter.
In Iran, Statele Unite pierd un aliat pretios; in ianuarie 1979, sahul este
rasturnat de la putere prin revolutia islamica a ayatollahului Khomeini,
liderul musulmanilor siiti, care, in septembrie 1980, declanseaza un
razboi sgeros impotriva Irakului. Criza ostaticilor din noiembrie 1979
si esecul raidului aerian (din aprilie 1980) destinat recuperarii acstora
sunt percepute in lumea intreaga drept un simbol al slabiciunii
administratiei americane.
Ofensiva sovietica.
Profitnd

de

slabiciunea

administratiei

americane,

URSS

isi

consolideaza influenta pe mai multe fronturi:

In Asia, sovieticii sprijina crearea Republicii Socialiste Vietnam
(aprilie 1976) si a Republicii Populare Laos (decembrie 1975).
Desi Cambodgia cade in 1976 in miinile khmerilor rosii
prochinezi, acestia sunt alungati de la putere, incepnd din 1978,
de vietnamezii prosovietici. Influenta URSS se extinde asupra
intregii Peninsule Indochina.
In Africa, ei profita de emanciparea fostelor colonii portugheze,
Guineea-Bissau, Angola si Mozambic pentru a-si face simtita
prezenta, in 1975, prin intermediul trupelor cubaneze. Prezenti de
altfel in Etiopia si Yemenul de Sud, ei controleaza Marea Rosie,
adica drumul petrolului.
Interventia lor in Afganistan, la 27 decembrie 1979, va soca
lumea occidentala. Rezistenta islamica, sustinuta cu arme de
Pakistan, aliatul Statelor Unite, refuza sa cedeze si-i antreneaza
59

pe liderii de la Kremlin intr-un razboi interminabil. Aceasta

interventie este aspru condamnata de tarile musulmane si de
tarile occidentale.
Invazia din Afganistan
Incepnd din 1978, reformele brutale ale comunistmului Nur Muhamad
Taraki, apoi cele ale comunistmului extremist Hafiz Ullah Amin ii afecteaza
pe clerecii si proprietarii afgani, dintre care unii intra in opozitia inarmata care
va veni ulterior la putere. Sovieticii intervin militar in Afganistan la 24
decembrie 1979. Ei il inlocuiesc pe Amin cu un moderat, Babrak Karmal,
care poate fi acceptat mai lesne de populatie si incearca sa zdrobeasca gherila,
care se intoarce impotriva lor si a noului guvern.
Interventia sovieticilor este condamnata de numeroase puteri, in special
de Statele Unite, care impun sanctiuni URSS. In timp ce sute de mii de afgani
se refugiaza in Iran si Pakistan, reprezentantii rezistentei inarmati de Statele
Unite, reusesc sa tina piept in aceasta tara muntoasa unor efctive de peste 100
000 de soldati sovietici.
La 14 aprilie 1988, prin Acordul de la Geneva, Gorbaciov decide sa-si
retraga trupele din

Afganistan. La conducerea statului afgan ramne un

comunist moderat, Najibullah, adept al unei politici de reconciliere

nationala. In 1992 insa, aceasa este rasturnat de la putere de gherila, iar tara
este de atunci prada unor conflicte etnice
Dupa trei ani de conflict, (miscare islamista rigorista de etnie pashtu)
declanseaza o noua ofensiva in toamna anului 1995. In 1997, ei controleaza
cea mai mare parte a tarii.
Reactia Statelor Unite.
Invazia Afganistanului il determina pe Carter sa isi schimbe, incepnd
din ianuari 1980, politica fata de URSS.
60

El cheama la boicotarea Jocurilor Olimpice de la Moscova si

decreteaza embargo asupra vnzarilor de cereale catre URSS.
Acordul SALT 2, semnat la Viena la 18 iunie 1979, prin care se
prelungeste Acordul SALT 1 privind limitarea rampelor de lansare pentru
rachete nucleare, nu este prezentat spre ratificare Congresului american.
Negocierile privind semnarea unui acord SALT 3, privind rachetele nucleare
instalate in Europa, sunt amnate.
In replica la instalarea, rachetelor SS20 sovietice cu raza medie de
actiune orientate spre Europa occidentala, americanii decid in decembrie 1979
sa instaleze in Europa occidentala in zece ani 108 rachete Pershing si 464
Cruise. Dupa refuzul sovieticilor de a accepta optiune zero (nici o racheta in
Europa), propusa in 1981 de Statele Unite, rachetele Pershing vor fi instalate
in noiembrie 1983, in ciuda protestelor pacifistilor germani, britanici si
olandezi. Ronald Reagan, ales in noiembrie 1980, este si mai ferm fata de
ceea ce el numeste Imperiul raului.
Bugetul apararii creste cu 25% in trei ani, iar Reagan anunta Initiativa
de Aparare Strategica, ce presupune organizarea unui scut spatial care sa
protejeze Statele Unite impotriva unui atac nuclear: aceasta initiativa este
cunoscuta sub numele de razboi statelor (martie 1983).
Statele Unite ii finanteaza pe oponentii (contras) regimului sandinist
din Nicaragua; americanii ii sustin pe britanici in razboiul din Malvine
impotriva Argentinei (aprilie 1982); ei intervin pe insula Grenada, avanpost
al subversiunii sovieto-cubaneze (octombrie 1983). Aceasta interventie
simbolica, prima dupa Vietnam, marcheaza reablitarea Statelor Unite pe plan
international.
Destinderea nu a rezistat crizei din 1973 si nici dezechilibrelor pe care
le-a provocat. eforturile intreprinse la inceputul deceniului 70 sunt
abandonate, iar cursa inarmarilor este reluata si mai aprig. Este vorba despre

61

escaladarea Razboiului rece , de pna la venirea la putere a lui Mihail

Gorbaciov, in martie 1985.
3.6. RELATII INTERNATIONALE DUPA 1985 PANA IN
PREZENT
Relansarea Razboiului Rece din anii 1980-1984 au adus in impas
relatiile Est-Vest si Nord-Sud . Dar disensiunile din interiorul celor doua
Blocuri, o suprapunere crescnda a problemelor economice si strategice si
multiplicarea conflictelor regionale obliga cele doua Mari Puteri sa se
apropie. La initiativa lui Mihail Gorbaciov, venit la putere in martie 1985,
destinderea intre cele doua Mari Puteri permite sa se ajunga la dezarmare si la
rezolvarea mai multor conflicte. Apar insa noi focare de tensiune, amenintnd
grav noua ordine mondiala.
Catre un final al infruntarii Est-Vest.
Incepnd din 1985, cele doua Mari Puteri renunta incetul cu incetul la
confruntare.
Necesitatea destinderii
Incepnd din 1985, cele doua Mari Puteri doresc din nou destinderea,
asa cum o demonstreaza intlnirile de la Washington (septembrie 1984) si de
la Geneva (ianuarie 1985). Venirea la putere, in marie 1985, a lui Mihail
Gorbacoiv schimba profund relatiile Est-Vest. In cadrul procesului de
restructurare (perestroika), initiat de acesta, relansarea economica impune de
fapt o reducere sensibila a cheltuielilor militare sovietice. De aceea,
Gorbaciov promoveaza in primul rnd ideea dezarmarii, la care se adauga
noua sa gndire in materie de politica externa. Astfel stnd lucrurile, el se

62

alatura preocuparilor lui Reagan, dornic si el sa reduca cifra cheltuielilor

strategice din bugetul american.
Dezarmarea
Intlnirea la vrf Reagan-Gorbaciov, organizata la Geneva, in perioada
19-21 noiembrie 1985, reprezinta o reluare a contactelor intre cele doua Mari
Puteri. Statele Unite nu vor sa raspunda propunerii de eliminare completa a
armelor atomice inainte de anul 2000, formulata la 16 ianuarie 1986 de
Gorbaciov. Dar opinia publica internationala este favorabila dezarmarii; 35 de
tari semneaza Acordurile de la Stockholm, care instaureaza controlul reciproc
al echipamentelor si activitatilor militare (21 septembrie 1986).
La 7 decembrie 1987, la Washington, cele doua Mari puteri ajung
pentru prima data sa incheie un acord privind distrugerea tuturor rachetelor
nucleare cu raza scurta sau medie de actiune (tip Pershing sau SS20) instalate
in europa. Acest acord decisiv este ulterior completat cu intlnirea la vrf de
la Moscova (mai 1988), in cadrul careia s-a stabilit reducerea cu 50% a
rachetelor cu raza lunga de actiune (peste 5 000 Km), apoi cu reducerea
unilaterala cu 500 000 de oameni a fortelor Tratatului de la Varsovia
(decembrie 1988). Intlnirile la vrf Bush-Gorbaciov din 1989 conduc la
adoptarea tratatului CFE (Conventional Foreces Equality), prin care se
stabileste paritatea armamentelor conventionale (nenucleare) intre cele doua
blocuri (19 noiembrie 1990), apoi Tratatul START (Strategic Arms Reduction
Talks), semnat la Moscova la 31 iulie 1991, care reduce cu o treime numarul
total al rachetelor strategice (adica nucleare) detinute de cele doua Mari
puteri. Dupa destramarea URSS, cele patru state din cadrul Comunitatii
Statelor Independente detinatoare de armament nuclear (Rusia, Ucraina,
Kazahstan, Belarus) adera in mai 1992 la Tratatul START. In fine, in iunie
1992, cu ocazia intlnirii la vrf de la Washington, George Bush si Boris Eltin

63

hotarasc sa mearga mai departe, fiecare dintre parti angajndu-se sa reduca in

decurs de zece ani numarul rachetelor nucleare la 3 000.
Rezolvarea conflictelor reginale
Destinderea nu s-a concretizat numai prin apropierea dintre cele doua
Mari puteri (Jocurile Olimpice de la Seul din 1988) ci si prin atenuarea mai
multor conflicte periferice. In acest sens, anul 1988 este anul pacii, dupa cum
o demonstreaza cele patru tratate semnate la Geneva: acordul intre Afganistan
si Pachistan (14 aprilie) fixeaza calendarul retragerii trupelor sovietice,
anuntata de Gorbacoiv in decembrie 1987; tratatul intre Cuba, Angola de Sud
(5 august) anunta plecarea trupelor cubaneze; acordul de incetare a focului
intre Irak si Iran (8 august) pune capat unui razboi ce continua de opt ani; si in
fine, Marocul si Frontul Palisario accepta un referendum privind
autodeterminarea Saharei occidentale (30 august).
Se incheie acorduri si in alte puncte fierbinti ale globului, in special
datorita presiunilor Moscovei. Astfel, in aprilie 1988 se semneaza un tratat de
pace intre Etiopia si Somalia, in timp ce Ciadul si Libia accepta in octombrie
1988 sa semneze un acord de incetare a focului. In mai 1988, in urma
incurajarilor lui Gorbaciov, se anunta retragerea fortelor vietnameze din
Kampuchia (fosta Cambodgie0; vizita numarului unu sovietic la Bejing (mai
1989), apoi organizarea unei conferinte internationale asupra Cambodgiei
(iulie 1989) marcheaza etape importante pentru pacificarea Asiei de Sud-Est.
Persista totusi numeroase puncte de conflict; in America Centrala, unde
Statele Unite ii finanteaza pe opozantii (contras) guvernului sandinist din
Nicaragua; in Orientul Apropiat, unde palestinieii din teritoriile ocupate
declanseaza, incepnd din decembrie 1987, Intifada sau razboiu pietrelor
impotriva trupelor israeliene. Dar Yasser Arafat, liderul Organizatiei pentru
Eliberarea Palestinei,accepta sa recunoasca Israelul si sa renunte la terorism
(noiembrie 1988).
64

NOUA DEZORDINE MONDIALA

Prabusirea blocului comunist plaseaza Statele Unite pe o pozitie de
forta intr- lume foarte instabila.
Razboiul din Golf: suprematia americana.
Implozia blocului comunist din Europa de est si dificultatile prin care
trece URSS plaseaza Statele Unite intr-o pozitie de suprematie mondiala.
In domeniul lor rezervat din America Centrala, dupa esecul electoral
al sandinistilor (februarie 1990), americanii se retrag din Nicaragua, dar
intervin militar in Panama, la 20 decembrie 1990: operatiunea cauza dreapa
il elimina pe generalul Noriega, cu pretul a 2 000 de morti.
Evenimentul in care se va concretiza insa suprematia americana va fi
Razboiul din Golf, care a urmat dupa invadarea Kuweitului de catre Irak (2
august 1990). Intr-o prima faza, Statele Unite obtin votarea de catre ONU a
rezolutiei 661 prin care se impunea un embargo international Irakului (6
august 1990). Ulterior, cu ocazia intlnirii la vrf Bush-Gorbaciov de la
Helsinckhi (9 septembrie 1990), americanii se asigura de sprijinul sovieticilor.
Potrivit Rezolutiei 678 votata de ONU la 29 noiembrei 1990, fortele aliate,
dintre care doua treimi erau americani si comandate de generalul american
Schwartzkopf, declanseaza impotriva Irakului operatiunea Furtuna in desert
(17 ianuarie 27 februarie 1991). Razboiul din Golf nu a reusit insa, cu
exceptia restabilirii suveranitatii Kuweitului, sa rezolve problemele din
Orientul Mijlociu. El nu a facut dect sa confirme rolul de politist mondial
al Statelor Unite vizavi de Europa divizata si de un bloc comunist in plina
decadenta.

65

 Multiple focare de tensiune.

Disparitia antagonismului Est-Vest nu este sinonima cu pacea, ba chiar
dimpotriva. Pe toate continentele, focarele de tensiune se multiplica:
Orientul Mijlociu ramne o zona de confruntari. Procesul de pace
intre Israel si palestinieni, marcat de acordul de la Washington
privind autonomia teritoriilor ocupate (13 septembrie 1993) si de
acordul Gaza-Ierihon asupra modalitatilor de punere in aplicare a
acestei autonomii (4 mai 1994), este repus in discutie in 1996 de
politica provocatoare a primului ministru israelian Netanyahu.
Transformarea Libanului in tara satelit de catre Siria (octombrie
1990) strneste neincrederea puterilor rivale din Orientul
Mijlociu. In Irak, Saddam Hussein nu a renuntat la influenta sa,
iar occidentalii au fost obligati sa recurga la raiduri aeriene
pentru a-l obliga sa respecte rezolutiile ONU (ianuarie 1993).
Desi noul presedinte iranian, ales in 1997, este un moderat, el va
incuraja fara indoiala avntul integrismului musulman in tarile
Africii de Nord, reunite in 1989 intr-o Uniune Economica a
Maghrebului Arab (UMA).
Africa neagra, prada in continuare subdezvoltarii, este teatrul mai
multor razboaie civile (Liberia, Burundi) care necesita interventii
din

afara.

Presiunea

economica internationala

determina

guvernul sud-african sa-l elibereze pe liderul negru Nelson

Mandela (februarie 1990), apoi sa abroge segregarea rasiala in
locurile publice (iunie 1990). ONU, cu scopul de aproviziona
poporul somalez, infometat si divizat de luptele intre clanuri,
instaureaza dreptul de ingerinta umanitara, concretizat prin
operatiunea Restore Hope (Renasterea sperantei). Dar aceasta
operatiune este un esec dureros, marcat de retragerea trupelor
americane la sfrsitul anului 1994. Dreptul de ingerinta nu este
66

aplicat in Rwanda, unde etnia hutu declanseaza, in aprilie 1994,

un adevarat genocid impotriva etniei tutsi, fara ca vreuna din
marile puteri sa intervina. In 1997, rasturnarea de la putere a
maresalului Mobutu in Zair si declansarea unui razboi civil in
Congo marcheaza sfrsitul suprematiei Frantei in Africa
Centrala, unde Statele Unite si Africa de Sud joaca de acum rol
de arbitri.
Cele mai amenintatoare focare de tensiune se afla insa in fostul
bloc comunist. Pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, rivalitatea
dintre diverse state independente, in special Rusia si Ucraina si
numeroasele tensiuni interetnice (azeri si armeni, osetini si
georgieni) au declansat conflicte devastatoare. Interventia Rusiei
in mica republica Cecenia, care in 1991 si-a proclamat
independenta, a provocat un conflict sgeros (1994-1996).
Proliferarea armelor de distrugere in masa pe aceste teritorii este
o

amenintare

pentru

echilibrul

mondial.

Resurgenta

nationalismului este un fenomen comun intregii Europe de Est.

Exemplul conflictului intre srbii si musulmanii din BosniaHertegovina (1992-1995) ilustreaza neputinta ONU, a Statelor
Unite si a Comunitatii Europene in fata potentialului pericol al
unei inclestari fatale. Aceste tensiuni, vechi sau noi, sunt foarte
periculoase pentru echilibrul relatiilor internationale.
Trebuie sa evidentiem totusi faptul ca intrarea Rusiei in Consiliul
Europei (1996) si acordul semnat de presedintele rue Eltin cu NATO (1997)
traduc o vointa de cooperare a marilor puteri, care este incurajatoare pentru
viitor.
*

*
*

67

Relatiile internationale care au inceput sa se desfasoare in cadrul

organzatoric si juridic creat de Organizatia Natiunilor Unite, au capatat
dimensiune mondiala prin participarea statelor de pe toate continentele.
Din obiecte ale relatiilor internationale statele si popoarele care altadata
erau subjugate si dominate de marile puteri ale vremii, au devenit subiecte
participante, directe si egale ale vietii internationale.
Relatiile internatioanle se dezvolta acum dupa alte principii, cele ale
dreptului international, avnd la baza respectul reciproc, egalitatea intre state,
participarea cu egala responsabilitate la rezolvarea marilor probleme ale
societatii internatioanle.
Statele iesite de sub puterea coloniala, noile natiuni care se afirmau in
asa numita lume a treia au devenit o forta care s-a dovedit extrem de dinamica
si progresista, forta care a militat in cadrul ONU pentru realizarea unei noi
ordini economice si politice internationale.
Relatiile internationale actuale constituie o sfera de mare complexitate
a vietii sociale, un cadru in care se manifesta actiunea, interactiunea si
influenta unei diversitati de forte politice. Ele pun fata in fata state diferite ca
putere economica, militara, nivel de dezvoltare si regimuri politice, care se
manifesta prin divergenta de interese si prin mari antagonisme.
Aceasta nu inseamna ca nu se poate vorbi de o comunitate
internationala care desemneaza ansamblul statelor si entitatilor: popoare si
natiuni, alte forte politice si sociale, clasele sociale si partidele politice din
diferitele state, organizatiile internationale interstatale si neguvernamentale,
intr-un cuvnt toti actorii care iau parte si exercita influenta asupra vietii
internationale.
Din succinta prezentare istorica facuta mai sus rezulta caracterul social,
de clasa al relatiilor internationale, determinat in fiecare epoca istorica de
esenta de clasa a statelor participante la aceste relatii, de caracterul sistemelor
social-politice si economice existente in diferite state si de diversitatea
intereselor acestora.

68

CAPITOLUL IV.
RELATIILE INTERNATIONALE CONTEMPORANE
4.1 PRINCIPIILE RELATIILOR INTERNATIONALE
Ordinea juridica internationala presupune existenta unui cadru legal
care sa asigure desfasurarea ordonata a relatiilor dintre partenerii societatii
internationale. Statele intretin astazi intre ele o mare varietate de raporturi
economice, culturale, tehnico - stiintifice, politice, diplomatice, militare si de
alta natura, raporturi in care ele participa ca entitati independente, suverane si
egale in drepturi.
Derularea acestor relatii in conditii de normalitate, corectitudine si
stabilitate, este conditionata de respectarea legalitatii internationale, bazata la
rndul ei, pe existenta unor principii fundamentale de conduita.
Insemnatatea respectarii universale a principiilor fundamentale ale
dreptului international a fost reliefata in diverse ocazii si, totodata, mentionata
expres in numeroase declaratii guvernamentale, inclusiv in documente
bilaterale sau multilaterale. Din multitudinea acestora exemplificam:
Declaratia privind principiile fundamentale si nevoia aplicarii lor universale
in relatiile internationale, facuta de Cordell Hull- Secretarul de Stat al S.U.A.,
la 16 iulie 1937, in care sunt evocate in substanta lor, cea mai mare parte a
principiilor actualmente in vigoare24: omenirea poate progresa numai atunci
cand libertatea umana este asigurata, cnd dreptul la autoguvernare este
salvgardat, cnd toate natiunile recunosc dreptul fiecaruia dintre ele de a-si
conduce problemele sale interne fara interferente din afara, cnd in relatiile
dintre natiuni se respecta cuvntul dat, exista hotarrea de abtinere de la
folosire fortei armate in urmarirea politicii si vointa de a reglementa disputele
24

N.Ecobescu,V.Duculescu, Drept international public, vol.I,ed.Hyperion,Bucuresti,1993,p.143..

69

exclusiv prin mijloace pasnice; cnd relatiile economice sunt intemeiate pe

beneficiul mutual, egalitatea de tratament si corectitudine.
Un an mai trziu, la 17 martie 1938, in contextul deteriorarii situatiei
internationale in Extremul Orient (invadarea Chinei de catre Japonia), acelasi
demnitar american sublinia caracterul general valabil al principiilor
fundamentale, aplicabilitatea lor universala... ceea ce este inainte de toate in
joc, pretutindeni in lume, este viitorul principiilor fundamentale care trebuie
sa constituie temelia ordinii internationale care se opune anarhiei
internationale.
Alte documente internationale in care sunt reiterate principiile de baza ale
relatiilor internationale sunt, intr-o ordine cronologica:
Declaratia adoptata de cea de-a 8-a Conferinta a Statelor
Americane (Lima 1938), care prevedea , de o maniera sintetica
relatiile dintre state trebuie sa fie guvernate de preceptele
dreptului international.
Carta O.N.U. care consacra principiile in textul articolului 2;
Declaratia Adunarii Generale a O.N.U. din 1970 (Rezolutia
2625/1970) referitoare principiile dreptului international privind
relatiile prietenesti si cooperarea dintre state, in conformitate cu
Carta O.N.U.;
Actul final de la Helsinki (1975) al Conferintei pentru Securitate
si Cooperare in Europa.
Principiile dreptului international reprezinta constructii juridice in jurul unor
valori considerate importante in relatiile internationale, pentru evidentierea
acestora, promovarea lor in sistemul normelor si institutiilor juridice care
guverneaza conduita internationala a statelor si mai ales protectia acestora.
Importanta deosebita a principiilor, ca norme de baza ale relatiilor
internationale in societatea actuala, este evidentiata in special de urmatoarele
trei aspecte:
70

 principiile constituie norme imperative de conduita a statelor;

principiile ghideaza comportarea statelor in relatiile lor mutuale,
favorizeaza colaborarea si intelegerea intre natiuni, instaurarea
unui climat propice pacii si securitatii internationale;
principiile configureaza singura modalitate rationala si legala,
potrivit dreptului international, de rezolvare a oricaror diferende
dintre state, pe temeiul legalitatii, echitatii si avantajului reciproc.
Inainte de a trece la enumerarea principalelor sapte principii care
guverneaza relatiile internationale, se cuvine sa facem urmatoarele precizari:
- intre principii nu se pot face ierarhizari;
-principiile sunt interdependente: in interpretarea si aplicarea lor, principiile
care preced sunt legate intre ele si fiecare principiu trebuie interpretat in
contextul celorlalte(Rezolutia 2625/1970).
-au un caracter dinamic, adica evolueaza in concordanta cu dinamica relatiilor
internationale, a raporturilor care le consacra.
Asa cum s-a subliniat anterior, numarul principilor variaza de la
document la document, dar toate cuprind cteva esentiale25., pe care le vom
prezenta in continuare, in esenta:
1. Egalitatea suverana a statelor - definita ca ansamblul drepturilor
statului legate de solutionarea problemelor sale interne si a relatiilor sale
externe, cu respectarea principiilor si normelor dreptului international.
Potrivit

formularilor Rezolutiei 2625/1970 statele au drepturi si

obligatii egale si sunt membri egali a comunitatii internationale, indiferent de

deosebirile de ordin economic, social, politic sau de alta natura.
Egalitatea suverana are o serie de elemente dintre care unele privesc
suveranitatea interna (de a-si alege si dezvolta liber sistemul politic...) iar
altele privesc suveranitatea externa (independenta politica, integritatea
teritoriala), inviolabile in relatiile civilizate dintre state. Acest principiu
25

Pentru amanunte, a se vedea I. Apostu, Gh. T. Arat, op. cit. p. 40.

71

presupune, in mod corelativ, obligatia fiecarui stat de a respecta drepturile

suverane si egalitatea in drepturi a oricarui stat.
2.Nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta.
Carta ONU si numeroase alte documente internationale prevad
interzicerea folosirii fortei si amenintarii cu forta in relatiile dintre state.
Conform acestor dispozitii, statele sunt obligate sa se abtina de la
folosirea fortei, att directa ct si indirecta pentru rezolvarea oricarei
probleme internationale, avnd la indemna mijloace pasnice pentru
solutionarea diferendelor.
Dreptul international stabileste in mod restrictiv cazurile cnd este
legitima folosirea fortei in raporturile internationale, respectiv exercitarea
dreptului de autoaparare individuala sau colectiva, in caz de agresiune, de
incalcare a pacii sau de amenintare a pacii, decise de Consiliul de Securitate al
ONU.
3. Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state.
Secole de-a rndul amestecul (interventie sau imixtiunea) in treburile
interne ale altor state, a fost considerat un comportament licit in relatiile
internationale. Recunoasterea si observarea permanenta a raporturilor
internationale, fundamentate pe existenta unor entitati suverane, care hotarasc
liber asupra problemelor si politicii lor interne, a atitudinilor si pozitiilor lor in
viata

internationala,

presupune,

implicit,

respectarea

principiului

neamestecului in treburile interne.

Principiul este consacrat in Carta O.N.U. (art.2.pct.7), care statueaza ca
nici o dispozitie din prezenta Carta nu va autoriza Natiunile Unite sa
intervina in chestiuni care apartin competentei interne a unui stat si nici nu va
obliga pe membrii sai sa supuna asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza
prevedrilor prezentei Carte.

72

Dezvoltnd

acest principiu in Rezolutia 2131 din 1965 si apoi in

Rezolutia 2625 din 1970, Adunarea Generala a O.N.U. a subliniat

inadmisibilitatea oricaror forme de interventie in treburile interne sau externe
ale statelor.
4. Principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale
Intre principiul repudierii fortei si amenitarii cu forta si principiul
solutionarii pasnic a diferendelor internationale, dreptul international a creat o
interdependenta irevocabila in sensul ca, interzicerea fortei are drept
consecinta logica reglementare oricarui diferend prin mijloace pasnice.
Carta ONU in art. 2 (3) prevede ca toti membrii organizatiei vor rezolva
diferendele lor internationale prin mijloace pasnice in asa fel inct pacea si
securitatea internatioanla, precum si justitia sa nu fie puse in primejdie.
Totodata, un capitol special al Cartei (cap. VI) se ocupa de aceasta chestiune,
instituind att obligativitatea ct si mijloacele de reglementare pasnica a
diferendelor.
5. Principiul cooperarii internationale.
Este un principiu formulat si dezvoltat dupa adoptarea Cartei ONU,
care, alaturi de alte documente internationale prevede indatorirea statelor de a
coopera intre ele, in diversele domenii ale relatiilor internationale.
Acest principiu vizeaza toate statele lumii indiferent de marime, sistem
politic, nivel de dezvoltare, participare la aliante sau organizatii
internationale. El include att dreptul ct si indatorirea fiecarui stat de a lua
parte la cooperarea internationala.Respectarea acestui principiu nu are insa un
caracter absolut, in sensul ca statele trebuie sa participe la toate actiunile si
formele de cooperare, ci fiecare din ele este liber sa participe la acele actiuni
si forme pe care le considera adecvate intereselor lor.
In acelasi timp, insa, principiul coperarii nu admite excluderea unor state de la
cooperarea internationala, ori discriminari pe baza unor considerente arbitrare.

73

6.Principiul respectarea cu buna credinta a obligatiilor internationale

asumate .
Este unul din cele mai vechi si mai importante principii de drept
international, care a dus la dezvoltarea unor relatii trainice si ordonate intre
membrii comunitatii internationale.
Cunoscut prin locutiunea pacta sunt servanda care se refera la
indatorirea de a indeplini cu buna credinta obligatiile internationale asumate,
principiul a fost prevazut expres in Conventia de la Viena (1969) asupra
dreptului tratatelor care prevede ca orice tratat in vigoare obliga partile si
trebuie sa fie indeplinit de ele cu buna credinta.
7.Principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului.
Principiu

relativ

nou, consacrat prin Declaratia Universala a

Drepturilor Omului adoptata de Natiunile Unite in 1948, el contine o serie de

reglementari coerente, unele cu caracter global, altele specifice pe plan
regional, privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Multe din normele care consacra drepturile si libertatile omului sunt
norme imperative in sensul ca statele nu pot deroga de la asemenea norme in
relatiile lor reciproce.
Chiar daca unele norme specifice nu sunt acceptate de unele state,
marea majoritate a normelor din acest domeniu sunt opozabile tuturor, ceea ce
confera caracterul de universalitate a principiului.
Putem

concluziona

ca

principiile

fundamentale

ale

dreptului

international guverneaza relatiile internatioanle, ca acestea formeaza un

ansamblu fiind strns legate unele de altele, att in ce priveste continutul
ct si in procesul de aplicare: ele se completeaza si se explica reciproc,; nici
unul nu poate fi aplicat ignornd continutul celorlalte, iar membrii

74

comunitatii internationale nu pot invoca un principiu pentru a incalca un

alt principiu.
4.2. TRASATURILE CARACTERISTICE ALE RELATIILOR
INTERNATIONALE ACTUALE
Relatiile internationale in sens larg, sunt relatii care se desfasoara intre
entitati ce actioneaza in cadrul societatii internationale, in timp ce raporturile
internationale, in sens restrns, sunt acele relatii normate de dreptul
international public, care au loc intre subiectele de drept international public.
Unii autori, pentru a desemna tasatura relatiilor internationale lato
sensu, folosesc termenul de comunitate internationala.,care presupune ca
liant, o serie de legaturi de ordin afectiv.
Consideram ca este preferabil termenul de societate internationala,
pentru ca descrie cu mai multa exactitate, stadiul actual al relatiilor dintre
entitatile ce se manifesta pe plan international.
Deosebirile dintre state, inegalitatea nivelurilor de dezvoltare
economica si politica, lipsa unei baze spirituale comune impiedica existenta
unei veritabile comunitati internationale.
Daca in cazul comunitatilor umane ce formeaza natiunile, amploarea si
ritmul schimburilor sunt mai lente, mai reduse si chiar mai putin vizibile
uneori, in cazul societatii internationale acestea sunt spectaculoase si se
desfasoara cu o rapiditate care lasa, deseori, analistii si politologii fara o
reactie pe masura, in unele situatii.
Relatiile internationale actuale prezinta o serie de trasaturi care le
diferentiaza chiar de cele de acum 15-20 de ani. Ele sunt rezultatul
schimbarilor petrecute in lumea contemporana in ce priveste parteneri,
raportul de forte, problemele cu care se confrunta omenirea in momentul
actual, oferind, totodata, premizele unor scenarii si configurari ale societatii
universale viitoare.
75

In lumina acestei caracterizari, generale, fara a putea afirma ca au fost

surprinse in totalitate, societatea internationala actuala ar prezenta
urmatoarele caracteristici:
a) Relatiile internationale au dobndit astazi un caracter mondial,
universal.
Daca in sec. XIX si in prima jumatate a secolului XX ele se rezumau la
relatiile dintre cteva zeci de state, asa zis civilizate, subiecte principale ale
politicii internationale (puteri si mari puteri economice, politice si militare),
care decideau soarta celorlalte tari si popoare, obiecte ale politicii
internationale, astazi la viata internationala, participa toate statele lumii, peste
360

de

organizatii

interguvernamentale,

circa

1300

de

organizatii

internationale neguvernamentale26, numeroase grupuri de presiune si

influenta27 si chiar persoane juridice si indivizi.
Relatiile au angrenat atti actori si au o sfera de cuprindere att de
mare, inct putem afirma ca au o dimensiune globala.
Se apreciaza ca fenomenul mondializarii, care usureaza propagarea
emotiilor colective, va duce, in timp, la crearea unei veritabile retele de
interdependenta planetara, care va sfrsi prin aparitia comunitatii umane
internationale, a statului mondial.
b) Dilema puterii
Dupa 1989 mediul politic international a suferit o serie de modificari
att de radicale si de rapide inct societatea internationala se afla in prezent
intr-o dilema a puterii.
Inceierea perioadei de bipolarism caracterizata prin existenta unui
echilibru dinamic la scara planetara, bazat pe confruntarea celor doua sisteme
si pe incercarea de delimitare ct mai clara a sferelor de influenta (ceea ce a
determinat o anumita stabilitate a frontierelor in spatele cortinei de fier,
26
27

R. Miga Besteliu , Drept International public, Ed. All, Bucuresti, 1997, p. 36-37.
De exemplu Grupul celor 77, Miscarea de nealiniere s.a.

76

absenta fluxurilor migratorii, reglementarea si controlul conflictelor regionale

sau zonale de catre cele doua puteri), a dezechilibrat balanta puterii.
Disparitia bipolarismului a readus in discutie, la inceputul anilor 90,
teza clasica a multipolarizarii centrelor de putere.
Dar omenirea nu era atunci pregatita pentru aceasta situatie:
comunitatile europene urmareau inca numai integrarea economica si
financiara, URSS, facuse implozie, China nu-si alesese inca directia de
dezvoltare, asa inct, s-a instalat in realitate apolarismul, rolul de hegemon
revenind SUA care isi asuma in acelasi timp rolul de judecator si executor al
oricarei probleme internationale, aceasta si pe fondul unei pierderi rapide de
autoritate a ONU. Ultimul deceniu al sec. XX si primii ani ai sec. XXI au
adus in prim planul politicii internationale cteva potentiale puteri.
Daca anterior, puterea era bicentrata in jurul celor doi mari actori
internationali, astazi asistam la o descentralizare a ei, mai bine zis la o
disipare inegala intre SUA, Uniunea Europeana, Japonia, China, Federatia
Rusa si India28.
De altfel, ca reflex al acestei situatii este problema largirii Consiliului
de Securitate al ONU cu noi membri permanenti: Germania, India, Brazilia si
Japonia, care s-a pus si la summitul sefilor de state si de guverne din
septembrie 2005, de la New York.
Actualul echilibru fragil a puterii se mentine datorita efortului unicei
supraputeri cu rol de hegemon (SUA) de a mentine ordinea internationala,
pacea si securitatea mondiala, conform propriilor interese, perceptii si
standarde, inglobate intr-o strategie modificata dupa septembrie 2001.
c) Globalizarea economica
Globalizarea economica, este cel mai de seama fenomen ce
caracterizeaza etapa de dupa 1989. Fenomenul globalizarii are in vedere att
economia dar si stiinta, comunicatiile si schimburile comerciale; in egala
28

V. Paul, I. Coscodaru, Centrele de putere ale lumii, ed. }tiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2003.

77

masura ea se refera si la valorile, devenite universale ale democratiei, vietii si

drepturilor omului.
Globalizarea se explica, in primul rnd printr-o crestere fara precedent
a interdependentelor din cadrul societatii internationale, datorita capacitatii
din ce in ce mai reduse a statelor si guvernelor de a gasi solutiile necesare
problemelor cu care se confrunta.
Globalizarea se datoreaza in mare masura, aplicarii cu consecventa, in
anii 80 a politicilor neoliberale care preconizau, in principal, liberalizarea
comertului si a circulatiei capitalului, privatizarea intreprinderilor de stat,
inlaturarea interventiei statului asupra jocului legilor cererii si ofertei, politici
care au fost promovate de catre oligarhia financiara mai ales prin intermediul
Bancii Mondiale, Fondului Monetar International si al Organizatiei Mondiale
a Comertului (fost GATT).
Globalizarea are unele efecte pozitive, dar si negative, acestea din urma
fiind grefate pe fragilitatea politica si economica a statelor aflate inca intr-o
prelungita tranzitie spre democratie si economia de piata.
Noi suntem constata Alexander King, cofondator al Clubului de la
Roma, in toiul unui proces lung si penibil care duce la aparitia sub o forma
sau alta a unei societati globale cu o structura probabila imposibil de
imaginat.
Se

constata

tendinta

principalilor actori ai vietii economice

internationale (G.F+ Rusia) de a accentua fenomenul globalizarii, aspect

evidentiat cu ocazia intlnirilor lor anuale sau la forurile Crans Montana.
Competitia Est-Vest, caracteristica lumii bipolare din a doua jumatate a
secolului XX a fost inlocuita cu competitia / confruntarea Nord-Sud.
Nordul este definit ca un ansamblu de tari, mai mult sau mai putin
dezvoltate, dar care au un numar de trasaturi comune: acelasi profil
demografic, aceeasi adeziune la idealul productivitati economice, acelasi
respect pentru drepturile omului si idealurile democratice; o puternica
78

integrare in comertul mondial; acces la puterea financiara, industriala si

militara.
Acest ansamblu reuneste state din America de Nord, Europa, unele tari
slave din fosta URSS, Japonia, Australia si Noua Zeenlanda.
Sudul29, nu este omogen, el cuprinznd insule de prosperitate (Coreea,
Singapore, Filipine, Tailanda), invecinate cu uriase spatii de subdezvoltare si
mizerie (majoritatea statelor africane si din Indochina).
Limita dintre Nord si Sud este, in principiu, un ecuator demografic, o
linie sensibila, care separa tarile unde reinoirea populatiei este stabila,
planificata, de cele in care cresterea cresterea demografica este exploziva.
Dupa prabusirea comunismului, odata cu schimburile geografice
intervenite, frontiera dintre Nord si Sud a cunoscut o modificare datorita
retragerii a se citi pierdeii interesului, Uniunii Sovietice din statele africane
Angola, Mozambic, Etiopia, Afganistan. Se mai pastreaza un anumit interes
nordist pentru unele insule sudiste, dar este un interes selectiv, nu urmareste
progresul si dezvoltaea acestora ci unii vectori folositori Nordului. Asa se
explica contestarea destul de vehementa din partea Sudului a politicii de
globalizare.
d)Accentuarea interpendentelor.
Aceasta caracteristica s-a evidentiat in cadrul societatii internationale,
ca urmare a faptului ca realitatea a dovedit ca statele si guvernele, indiferent
de putere, prin eforturi individuale si initiative particulare neconjugate cu cele
ale partenerilor de relatii, nu pot gasi solutiile cele mai adecvate complexelor
probleme cu care se confrunta.
Chiar confruntarea Nord-Sud sta sub semnul intrebarii daca in viitor va
fi ceea ce a fost confruntarea bipolara Est-Vest, intr-o epoca in care
interdependentele vor face posibila disparitie oricaror feluri de confruntari
politice, economice, demografice, de civilizatii sau de alta natura.
29

Prin sud intelegnd tot ce a ramas in afara Nordului.

79

e) Preminenta economicului asupra politicului, spre deosebire de

realitatile perioadei interbelica sau postbelica.
Daca inainte de sfrsitul razboiului rece, puterile care conduceau in cele
doua blocuri, in numele unor obiective politice apreciate ca superioare,
impuneau popoarelor lor unele sacrificii pe plan economic, dupa 1989
primatul politico-militar, se reconsidera si se erodeaza. Economia si politica
nu mai sunt corelate. Economic, lumea se orienteaza tot mai mult spre piata
unica mondiala, in timp ce politicul ramne fragmentat.
Conceptul de securitate economica devine mai puternic, se formeaza
mai degraba blocuri economice si zone regionale de comert liber, in timp ce
ideea formarii de aliante militare este mai rar intlnita.
Ca reactie la procesul de globalizare, se inregistreaza o evolutie
contrara: fenomene de respingere (manifestatiile din Italia, Cehia, SUA,
impotriva globalizarii) si reintoarcerea spre local sau regional: CEFTA
(Acordul Central European de Comert Liber), SECI (Initiativa de Cooperare
Sud-Est Europeana) etc.
f) Radicalizarile nationaliste, fundamentalist religioase si
integrarea europeana.
Destructurarea sistemului comunist a generat un amplu proces
centifugal in statele multinationale din Centrul si Sud-Estul Europei, unde
unele structuri unionale sau federale si-au redobndit identitatea nationala.
Aceasta a stat la originea reactivarii unor stari conflictuale si chiar izbucnirea
unor confruntari armate (Iugoslavia, Cecenia, Osetia s.a.) care au marit gradul
de incertitudine si insecuritate.
Acestui fenomen de resurectie nationalista, de destructurare si
decompozitie statala specific unor state ca Uniunea Sovietica, Iugoslavia si
Cehoslovacia, ii corespunde in Vest fenomenul de integrarea, corespondent la
nivel european celui de mondializare, dar opus acestuia.

80

Existau unii autori care explica aceasta caracteristica post 1989 prin
teoria atractiei centrului comunitar (Uniunea Europeana), care duce la
dezmembrarea periferiei Europei si incercarea membrilor acesteea de a se
alatura centrului.
In legatura cu fenomenul de mai sus se afla si tendinta descentralizarii
statale caracteristica mai ales statelor membre ale Uniunii Europene, care a
dezvoltat o veritabila politica regionala, ca parte integranta a constructiei
europene.
Regionalizarea este o tendinta ce se manifesta tot mai mult avnd drept
suport resurectia unor traditii culturale, lingvistice, religioase, politicile locale
si apropierea etnica, probleme care au stat in amortire in perioada bipolara
si care sunt acum redescoperite, ca reactie contra globalizarii. Indivizii tind sa
se apropie de comunitatile locale si sa realizeze prin constituirea de asociatii,
sau organizatii, uniuni de tip regional, incurajate de autoritati.
Apar astfel, forme de cooperare nu numai la nivel guvernamental, ci si
la nivel substatal, intre comunitati locale din state diferite (regiuni de
dezvoltare, localitati infratite etc.)
Activitatea acestui tip de structuri transfrontaliere, intre subiecte de
drept intern care intretin relatii internationale, ridica o noua provocare pentru
stiinta dreptului international public.
g) Dilema securitatii.
Dilema securitatii pe care fenomenul terorist international a aplificat-o
la inceputul mileniului, prin lovitara de la 11 septembrie 2001 din SUA, este
una din cele mai ingrijoratoare trasaturi caracteristice ale societatii
internationale contemporane.
Lumea se confrunta de secole cu acte teroriste. Putem afirma ca nu
exista stat national modern in care sa nu se fi comis vreun act terorist de mai
mica sau mai mare amploare. Dar lovitura de la 11 septembrie 2001 a dovedit
ca nici un stat, orict de puternic si de dezvoltat ar fi el, nu este aparat si ocolit
81

de efectele acestui permanent razboi mondial neconventional. Omenirea

intreaga este ingrozita si oripilata de terorism dar se incapatneaza sa se
opuna definirii acestia, reglementarii juridice universale, considararii oricarei
modalitati de comitere a unui act terorist, drept crima contra umanitatii si, in
acest mod, posibilitatii sanctionarii ei de catre Curtea Penala Internationala.
Desi SUA, in calitatea sa de jandarm universal, a mobilizat si a realizat
o coalitie aproape mondiala, antiterorista, nu a reusit (si nici nu a incercat) sa
impuna reuniunii jubiliare a sefilor statelor membre ale ONU, din septembrie
2005, definirea terorismului si realizarea unei Conventii Universale de
reprimare a oricarei forme de manifestare a acestui fenomen.

4.3. CLASIFICAREA RELATIILOR INTERNATIONALE

Definind relatiile internationale ca fiind totalitatea legaturilor si
raporturilor politice, economice, militare, juridice, culturale, ideologice si
diplomatice intre state, sisteme de state, organizatii, forte sociale si alte
entitati care au capacitatea de a actiona pe arena internationala, trebuie sa
subliniem faptul ca acestea constituie un sistem deoarece numai conceperea
relatiilor internationale ca un sistem corect, complex si dinamic reflecta lumea
contemporana in care partenerii sunt prinsi intr-un angrenaj global.
Plecnd de la definitie putem realiza o clasificare a relatiilor
internationale in functie de domeniile in care ele se desfasoara, prezentndule, totodata, si in relatie cu documentele internationale care reglementeaza
aceste raporturi.
1. Relatii politice
Acestea sunt un tip de relatii sociale care exprima, in modul cel mai
direct si concentrat, interesele si nazuintele unui grup sau grupuri de oameni

82

in raport cu alt grup sau grupuri, precum si pozitia si actiunea privitoare a

puterii de stat a grupurilor respective.
Prezenta in gndirea antica, incepnd cu Aristotel30 problematica
relatiilor politice a cunoscut de-a lungul vremurilor la diferiti gnditori
(Campanella, Machiavelli, Grotius, Voltaire, Marx, Hegel s.a.), diverse
interpretari si conceptii. Indiferent de scoala doctrinara si de ideologia
reprezentata, este unanima conceptia potrivit careia, spre deosebire de relatiile
economice care se formeaza independent de vointa si constiinta oamenilor,
relatiile politice apartin sferei relatiilor sociale ideologice. Aceasta nu
inseamna ca ele nu fac parte din sfera existentei sociale, ca ar fi doar un fapt
de constiinta, ci faptul ca ele se constituie trecnd prin constiinta.
Relatiile politice sunt determinate de relatiile economice, exprimnd
interese fundamentale ale claselor si grupurilor sociale.
Specificul lor consta in lupta pentru influenta, in exprimarea unor
pozitii si actiuni legate de putere. Expresie a luptei si a aliantei politice,
relatiile politice pot exista att in cadrul unor clase sociale si grupari politice
ale acestora, ct in interiorul unei organizatii intr-un cadru neinstitutionalizat
sau institutionalizat, asa cum este cazul relatiilor politice internationale.
Relatiile internationale care reglementeaza problemele politice legate
de mentinerea pacii si securitatii internationale, se materializeaza in principal
in tratate politice31.
Din aceasta categorie fac parte:
* tratatele de alianta, prin care statele isi asuma obligatia reciproca de
a actiona in comun cu toate sau numai o parte din fortele lor armate, in scopul
apararii. Aceste tratate pot fi permanente (NATO) sau temporare (CENTO,
SEATO), generale sau speciale, aliante ce au un caracter defensiv. Aliantele
ofensive ar fi contrare normele dreptului international , bazate pe principiul
30
31

Aristotel, Politica, Ed. Cultura Nationala, 1924, Bucuresti.

I.M. Anghel, Tratat de Drept International , Ed. Lumina Lex, bucuresti, 2002, p. 49.

83

interzicerii recurgerii la forta, sau la amenintarea cu forta, att pentru

rezolvarea unor eventuale diferende si in scop reventiv.
* tratate de asistenta mutuale32, prin care statele se angajeaza sa-si
acorde reciproc ajutor militar in cazul in care unul din ele este victima unui
atac armat (ex. Tratatul de la Varsovia, desfiintat in 1991).
* acorduri regionale de asistenta mutuala. Sunt acorduri intre statele
din aceeasi regiune, prin care partile se obliga sa-si acorde ajutor reciproc
impotriva unei agresiuni (ex. Antanta Balcanica, Mica Intelegere, U.E.O
s.a.). Se deosebesc de acordurile regionale (NATO sau Tratatul de la
Varsovia) care urmau sa adopte actiuni pe plan regional pentru mentinerea
pacii si securitatii internationale, in sensul art. 52 din Carta ONU.
* pacte sau tratate de neagresiune, prin care partile se angajeaza sa se
abtina de la orice atac armat in relatiile reciproce sau de la sprijinirea unui
agresor (ex. Pactul Ribentrcipp-Molotov);
* tratate de neutralitate, prin care se instituie fie neutralitatea
permanenta (Tratatul de la Viena din 1955 privind neutralitatea permanenta a
Austriei), fie neutralitatea in timpul unui razboi;
* tratate de pace, prin care se pune capat starii de razboi si se stabilesc
relatii normale, de pace, intre statele aflate in conflict (ex. Tratatele de pace
din 1919 si 1947 de la Paris; tratatul de pace de la Brest-Litovsk dintre Rusia
si Puterile Centrale, din 1918);
* conventii cu privire la definirea agresiunii prin care s-au calificat
juridic elementele esentiale ale agresiunii armate (Conventia ONU din 1973);
* conventii cu privire la delimitarea sau neutralizarea unor zone sau
teritorii care prezinta interes pentru omenire (Ex. Tratatul asupra Antarcticii
din 1959 sau Tratatul privind demilitarizarea tarmurilor marii Negre prin
Conventia de la Paris din 1856);

32

Dumitru Mazilu, Tratate de drept international, Ed. All Beek, Buceresti, 2002, p. 24.

84

* tratate cu privire la interzicerea unor activitati care ar pune in

pericol pacea si securitatea omenirii (Tratatul de neproliferare a armelor
nucleare, a armelor chimice si bacteriologice);
* conventii prin care se organizeaza, se reglementeaza sau se
institutionalizeaza activitati sau domenii de activitati (Conventii privind
dreptul marii - (1983), Acordul asupra activitatilor pe luna si celelalte corpuri
ceresti, - 1979 s.a.).
Corelativ, relatiilor politice internationale le corespund organizatii
internationale interguvernamentale cu vocatie universala, continantala si
regionala, multifunctionale sub aspectul ariei de cuprindere a problemelor ce
le gestioneaza.
2. Relatii economice
Relatiile economice internationale ca legaturi si raporturi sociale, sunt
deosebit de complexe.
Ele se bazeaza pe cutume si pe norme de drept international, care
organizeaza ordinea economica internationala in domeniile comertului,
productiei de bunuri, serviciilor, tehnico-stiintific, financiar-bancar si al
transporturilor.
Organizarea ordinii economice mondiale si a relatiilor economice
internationale este cu att mai necesara, cu ct societatea internationala a
ajuns la un nivel de progres si civilizatie in care se manifesta noi tendinte
(globalizare), noi probleme eminamente economice (industrializarea, crizele
energetice, epuizarea resurselor, poluarea) si mai ales noi actori (S.T.N.), care
au necesitat cautari si solutii pentru o noua ordine economica internationala.
Cooperarea

economica

internationala,

generata

de

sporirea

interdependentei dintre participantii la relatiile internationale, are un caracter

polivalent, ea desemnnd ansamblul relatiilor dintre state si alte entitati
internationale, consacrata juridiceste in instrumente si forme juridicoeconomice de solutionare a problemelor de interes reciproc. Acestea se

85

realizeaza

prin

intermediul

organizatiilor,

conferintelor

si

tratatelor

internationale.
Intr-o forma generala, cooperarea economica ca termen se poate
asimila cu relatiile economice internationale, si ar desemna schimbul de
activitati dintre state si alte entitati (nu neaparat subiecte de drept
international) in diferite domenii (comert, stiinta si tehnologie, transporturi,
relatii financiare, de credit, de asigurari s.a.)33.
Intr-un sens mai restrns, relatiile de cooperare economica, constituie
conlucrarea dintre doua sau mai multe state sau dintre persoane juridice de
nationalitate diferita in vederea realizarii in comun a unor obiective sau
interese economice34.
Conform

domeniilor

si

formelor

de

cooperare

economica

internationala, reglementarile juridice se materializeaza in conventii si

acorduri economice, intre care distingem:
conventii comerciale prin care statele isi acorda reciproc un anumit
regim politic comercial, mai ales, vamal, referitor la import, export,
tranzit si depozitare de marfuri. Asemenea conventii prevad o serie de
clauze, cum ar fi clauza natiunii celei mai favorizate35. In aceasta
categorie intra si tratatele prin care se creaza zone vamale ale liberului
schimb (ex. AELS, 1960);
tratate constitutive ale unor organizatii economice (O.M.C. 1994 Marackhech);
acorduri privind transporturile in toate domeniile;
acorduri privind protectia si promovarea investitiilor, sau pentru
prevenirea dublei impuneri;
acorduri sanitar-veterinare, fito-sanitare etc.;
33

Gh. Moca, Mariana Draghici, Relatii si organizatii economice internationale, Universitatea Bucuresti,
1983, p. 32.
34
A.D.Albu, Cooperarea economica si tehnico-stiintifica, ed. Politica Bucuresti, 1973,p.7
35
Clauza conform careia un stat acorda altui stat conditii comerciale la fel de favorabile ca oricarui stat tert,
sau un regim preferential, prin care statele isi acorda concesii speciale (n.a.)

86

 acorduri privind protectia mediului;

acorduri bilaterale privind schimbul de marfuri, servicii, exploatarea
in comun a unor resurse naturale s.a.
3. Relatii culturale
Acest tip de relatii internationale privesc, pe de o parte, schimburile de
date si informatii din domeniul stiintei si tehnologiei iar, pe de alta parte,
promovarea culturilor nationale, att de diverse la ora actuala. Intruct vizeaza
domenii in care activeaza categorii sociale deosebite, la relatiile culturale
internationale iau parte,, alaturi de state si organizatii interguvernamentale, si
organizatii neguvernamentale si institutii cultural-stiintifice, asociatii si
societati si chiar personalitati ale vietii culturale, stiintifice, sociale si sprtive,
in mod individual.
Relatiile culturale sunt coordonate de Organizatia Natiunilor Unite
pentru Educatie, Stiinta si cultura (UNESCO) infiintata in 1946 precum si de
diverse forumuri cultural-stiintifice internationale specializate pe domenii.
In plan juridic relatiile cultural-stiintifice se materializeaza prin:
acorduri de colaborare tehnico-stiintifica;
acorduri de colaborare si schimburi culturale;
programe de schimburi culturale;
acorduri pentru deschiderea si functionarea de centre culturale,
institute, biblioteci si altele.
4. Relatii juridice
Acestea functioneaza datorita necesitatii solutionarii unor raporturi cu
consecinte juridice att intre diversele tari ct si intre cetatenii statelor
respective. In principal ele se prezinta sub forma unor acorduri care cuprind:
problematica asistentei juridice in cauze civile, penale, familiale;
87

 conventii de extradare;
conventii consulare;
acorduri privind scutirea de vize sau simplificarea acordarii acestora.
5. Relatii diplomatice
Aceasta constituie, de fapt, corolarul relatiilor internationale, deoarece
reprezinta activitatea prin care statele realizeaza in mod oficial raporturile lor
(de orice natura) cu ceilalti parteneri, in special cu statele, urmarind
armonizarea intereselor nationale cu cele ale societatii internationale.
Relatiile diplomatice se realizeaza in mod organizat, pe baza unor
reglementari juridice internationale complexe (Drept diplomatic si consular),
de catre structuri specializate ale statului, ceea ce le ofera un inalt grad de
stabilitate si certitudine juridica.
Marea majoritate a documentelor juridice prin care se materializeaza
celelalte tipuri de relatii internationale sunt rezultatul tratativelor desfasurate
in timpul si pe baza relatiilor diplomatice intre principalele subiecte de drept
international36.
In fine, in ce priveste componenta militara a relatiilor internationale,
aceasta se manifesta in strnsa legatura cu cea politica si se materializeaza
prin pozitia adoptata fata de aparitia si dezvoltarea unor stari tensionale in
relatiile dintre unele state, in diverse zone geografice. precum si fata de
problemele care pun in pericol pacea si securitatea internationala.
Asa cum s-a aratat anterior, relatiile militare se desfasoara in cadrul
unor aliante sau in cadrul organizat, sub egida Organizatiei Natiunilor Unite
dupa conceptia si rezolutiile Consiliului de securitate.
Dupa cum se poate observa din aceata clasificare, relatiile
internationale pot avea caracter politic, economic, juridic etc. si deci sunt

36

A se vedea I. Apostu, Gh. Arat, O. Cosug, O.Arat op. cit..p. 124.

88

relatii reciproce, care pot fi de drept internationalpublic sau privat, dupa cum
subiectele sunt statele purtatoare ale suveranitatii de stat, organizatiile
internationale interstatale, precum si alte entitati recunoscute ca subiecte de
drept international, sau sunt organizatii neguvernamental, persoane juridice
sau chiar persoane fizice, in anumite situatii expres prevazute in documentele
juridice internationale.
Pentru ca relatiile care se deruleaza intre partenerii din societatea
internationala, sa nu se desfasoare haotic, dupa o prima perioada cnd s-a
apelat la Congrese si Conferinte internationale (sec. al XIX-lea) s-a trecut la o
forma superioara,organizata, in forma institutionala aceea a organizatiilor
internationale.

89

PARTEA a II a
ORGANIZATII INTERNATIONALE
SCURT ISTORIC
Fenomenul organizatiei internationale marcheaza un pas important in
directia democratizarii vietii internationale, caracteristic al epocii actuale, care
influenteaza sensibil continutul si fenomenele politice internationale, inct se
vorbeste in prezent chiar de formarea unei ramuri speciale a dreptului
international public dreptul organizatiilor internationale.
Ideea de organizatie internationala se gaseste exprimata in diverse
proiecte urmarind asigurarea pacii.
Asemenea proiecte incep sa fie formulate inca din secolul al XVI-lea.
Remarcabil pentru actualitatea lui este proiectul regelui ceh Podiebrad (1462)
care recomanda crearea unei organizatii internationale permanente, avnd ca
organe: un congres, un consiliu si o curte de justitie a carei principala functie
trebuia sa fie rezolvarea pasnica a diferendelor dintre state.
In secolul al XVIII-lea o serie de proiecte ale unor forme de organizare
internationala au fost elaborate de gnditori si oameni politici francezi,
germani sau englezi37.
In secolul al XIX-lea, sub actiunea factorilor economici, apar
corespunzator expansiunii comertului international si a dezvoltarii progresului
in

general

preocupari

ale

statelor

de

crea

organizatii

internationale.corespunzator evolutiei relatiilor dintre ele, expansiunii

comertului internatioanl si a dezvoltarii progresului in general.
37

Franta: Abatele de Saint-Pierre elaboreaza un proiect cuprinzator pentru asigurarea pacii perpetue in
Europa.Acest proiect prevedea adoptarea unui tratat fundamental Marea Alianta si crearea unei Adunari
generale de plenipotentiari, ale carei decizii deveneau obligatorii si erau susceptibile de a fi executate prin
forta.
Germania: filozoful german Leibnitz (1670, 1676 si 1693) elaboreaza mai multe proiecte privind crearea unei
federatii internationale condusa de Papa si imparat.
Anglia: William Penn (1697) propune o organizare federala a continentului. Jeremy Bentham (1786), filosof
englez, vine cu unele idei originale privind restructurarea relatiilor internationale si orgaizarea lor in vederea
asigurarii pacii.

90

Primele forme institutionalizate ale colaborarii dintre state au fost cele

cu caracter temporar, de tipul congreselor si conferintelor internationale,
forme care se mentin si astazi, cu efecte dintre cele mai profitabile. Se pare ca
primele congrese au fost cele care au dus la incheierea Pacii Westfalice, prin
care s-a pus capat razboiului de 30 de ani. Tratativele de pace s-au desfasurat
simultan in doua orase (Osnabruck si Munster), sub forma a doua congrese,
desi ele au fost considerate ca fiind unul singur.
Practica statelor de cooperare prin congrese si conferinte internationale
s-a amplificat in sec. al XIX-lea, cu efecte directe, mai ales, asupra dezvoltarii
dreptului international public. De exemplu Congresul de la Viena din 18141815, care a codificat aspecte ale reprezentarii diplomatice si ale navigatiei pe
fluviile internationale, Congresul de la Paris din 1856, prin care s-a pus capat
razboiului Crimeii, aducnd reguli noi in dreptul maritim si fluvial;
Conferinta internationala de la Geneva din 1864, punnd bazele dreptului
international

umanitar

prin

adoptarea

primei

Conventii

umanitare;

Conferintele de la Haga din 1899 si 1907, care au pus bazele dreptului

conflictelor armate etc.
In aceasta perioada comunitatea internationala a fost preocupata de
constituirea

organizatiilor

internationale

guvernamentale,

ca

forme

institutionalizate permanente ale colaborarii dintre state. Profesorul Stelian

Scaunas mentioneaza ca primele organizatii interguvernamentale au aparut
abia in secolul al XIX-lea sub forma mai inti a unor comisii regionale si apoi
organizatii

cu

vocatie

universala.

Primele

organizatii

internationale

guvernamentale au fost Uniunea Telegrafica Internationala (1865), si

Uniunea Postala Universala, creata in anul 1874.
In secolul al XX-lea amploarea dezvoltarii organizatiilor internationale,
att sub aspect numeric (in jur de 150), ct si al domeniilor pe care le cuprind,
devine una din principalele coordonate ale vietii internationale contemporane.

91

Dupa primul razboi mondial se creaza prima organizatie politica

mondiala: Liga Natiunilor (societatea Natiunilor), precum si o serie de
organizatii cu caracter specializat ca: Organizatia Internationala a Muncii,
Uniunea Internationala a Vagoanelor etc.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial organizatiile internationale au
cunoscut o evolutie deosebita, rolul lor in solutionarea problemelor de interes
general devenind din ce in ce mai important.
Crearea organizatiilor cu caracter universal, intruct urmaresc
cuprinderea

tuturor

statelor

si

acoperirea

tuturor

domeniilor

vietii

internationale ca Societatea Natiunilor si Organizatia Natiunilor Unite sau

organizatiilor specializate in variate domenii economice si sociale, precum si
organizatiilor continentale si regionale cu caracter general, politic, economic
sau social, ilustreaza cu prisosinta dimensiunile deosebite cantitative si
calitative

ale

fenomenului

organizatiilor

internationale

in

lumea

contemporana.
Factorii principali ce au determinat acest proces au fost necesitatea de a
preveni si a elimina razboaiele devenite tot mai nimicitoare, asigurnd pacea
si securitatea internationala si amplificarea cooperarii internationale in cele
mai variate domenii, impulsionata de cresterea interdependentelor, de aparitia
problemelor majore care confrunta omenirea in ansamblu ei.
Organizatiile internationale guvernamentale, reglementate de dreptul
intern, au ca membri statele, spre deosebire de organizatiile internationale
neguvernamentale care au ca membri pe persoane fizice si juridice (altele
dect statele) din diferite tari.
Complexitatea si contributia insemnata a organizatiilor internationale la
rezolvarea marilor probleme ale umanitatii, precum si la dezvoltarea dreptului
international public au dus (dupa unii autori), la aparitia unei noi ramuri de
drept international dreptul organizatiilor internationale.

92

Dupa acesti autori dreptul organizatiilor internationale este alcatuit din

totalitatea normelor juridice internationale cu privire la constituirea,
organizarea si functionarea organizatiilor internationale guvernamentale.
Izvoarele dreptului organizatiilor internationale sunt reprezentate de
tratate internationale si cutumele internationale, precum si de unele izvoare
subsidiare specifice dreptului international, respectiv:
tratatele

multilaterale

care

constituie

statutele

organizatiilor

internationale, precum Carta O.N.U., Statutul Consiliului Europei,

Carta

Organizatiei

Statelor

Americane,

Tratatul

Organizatiei

Atlanticului de Nord etc;

tratatele bilaterale incheiate intre organizatiile internationale si statele
membre cu privire la diferite aspecte particulare ale relatiilor dintre ele,
de exemplu, acordurile de sediu;
tratatele multilaterale incheiate intre organizatiile internationale si
statele membre cu privire la statutul juridic ale organizatiilor
internationale;
regulamente interne ale organizatiilor internationale;
rezolutiile organizatiilor internationale, dar numai acelea care au un
caracter juridic (ex. Rezolutiile Adunarii Generale a O.N.U.);
cutumele internationale, ca practici generale, recunoscute constante si
repetate.
Organizatiile internationale guvernamentale sunt forme organizatorice
ale colaborarii internationale intre state si alte entitati, in diferite domenii de
activitate, avnd un cadru juridic-organizatoric permanent, creat printr-un
statut elaborat de comun acord, in care se prevad obiectul si scopurile
organizatiei, organele si functiile lor.
O definitie oficiala este intlnita in Conventia internationala asupra
reprezentarii statelor in relatiile lor cu organizatiile cu caracter universal, din
anul 1975, potrivit careia organizatia constituita printr-un tratat, dotata cu
93

constitutie si organe comune si avnd personalitate juridica distincta de cea a

statelor membre (art. 1, lit. a).
Facem precizarea ca numai organizatiile internationale constituite de
state au caracter guvernamental si numai in legatura cu acestea se pune
problema calitatii de subiect de drept international, desi nu toate au
personalitate juridica internationala, ci numai acelea carora statele membre leau conferit prin tratatul de constituire o asemenea calitate )si aceasta limitata
la obiectul si scopurile stabilite prin acel tratat). Exista, insa si si numeroase
organizatii internationale neguvernamentale. Acestea fiind initiate si compuse
din organizatii nationale particulare din diferite tari sau chiar din persoane
fizice, care activeaza pe cont propriu, in scopuri umanitare stiintifice sau
scopuri de interes general. Asa cum rezulta din rezolutia Consiliului
Economic si Social al O.N.U.

nr. 288/27 februarie 1950, organizatia

internationala care nu este stabilita printr-un acord interguvernamental va fi

socotita ca organizatie internationala neguvernamentala. De exemplu,
Comitetul International al Crucii Rosii, Federatia Sindicala Mondiala etc.
Organizatiile internationale neguvernamentale sunt subiecte de drept intern si
nu de drept international, a statelor unde-si au sediul.
Din definitia prezentata mai sus a organizatiilor internationale, precum
si din concluziile care pot fi desprinse din tratatele de constituire si din
practica

statelor,

rezulta

ca

organizatia

internationala

ca

sa

fie

guvernamentala, trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:

sa fi o asociatie de stat, liber constituita printr-un tratat
international multilateral;
sa aiba un cadru politico-organizatoric permanent, alcatuit din
organe de decizie si de executie care sa puna in aplicare
obiectivele stabilite prin actul de constituire;
sa

aiba

caracter

permanent,

institutionalizata a membrilor sai;

94

ca

forma

de

cooperare

 tratatul de constituire, organizare si functionare sa fie legal din

punct de vedere al dreptului international public;
sa aiba personalitate juridica internationala distincta de cea a
membrilor sai, recunoscuta prin tratatul de constituire.
Indeplinind aceste conditii organizatia internationala se va bucura de
plenitudinea drepturilor recunoscute subiectelor de drept international si va
avea obligatiile corespunzatoare acestui statut juridic.
Calitatea de membru intr-o organizatie internationala se dobndeste fie
prin participarea la actul constitutiv, fie prin admiterea ei in organizatie,
membrii avnd, in aceste conditii drepturi si obligatii depline.
In afara de aceasta categorie exista in unele organizatii si membri
asociati care pot sa participe in unele cazuri la activitatea interna a organelor
organizatiei sau in afara acestora, colabornd pe cale bilaterala cu diferitele
sale organe.
Functiile organizatiilor internationale sunt stabilite de actul lor
constitutiv si variaza de la o organizatie la alta. Tinnd seama ca fiecare
organizatie internationala isi are specificul sau, de mare diversitate, nu exista
functii universale valabile, ci numai functii comune mai multor organizatii.
Clasificarea organizatiilor se poate face dupa mai multe criterii, astfel:
dupa aria de actiune sunt organizatii internationale cu vocatie
universala, destinata sa cuprinda toate statele lumii (singurul exemplu
actual fiind O.N.U., Organizatiile internationale continentale si
regionale, cuprinznd statele dintr-o anumita regiune geografica
(Uniunea Europeana, Liga Araba s.a.) sau continent. In aceasta ultima
categorie intra organizatii precum Organizatia Unitatii Africane
(O.U.A.), Organizatia Statelor Americane (O.S.A.), Organizatia pentru
Securitate si Cooperare in Europa (O.S.C.E.) etc.;
dupa obiectul lor sunt organizatii cu obiectiv general referitoare la
cooperarea dintre statele membre in numeroase domenii ale vietii
95

internationale. In aceasta categorie intra O.N.U., precum si organisme

continentale ca O.U.A. si O.S.A. Alte organizatii au obiect special de
activitate, limitat la un domeniu restrns. In aceasta categorie intra
institutiile specializate ale O.N.U., precum si unele organisme
regionale, cum este Organizatia Tratatului Nord Atlantic (N.A.T.O.),
(U.E.O.),

Uniunea

Europei

Occidentale,

organizatia

Trarilor

Exportatoare de petrol (OPEC) etc.

dupa posibilitatea statelor de a deveni membre ale organizatiei
Pornind de criteriul posibilitatii de participare a altor state, sunt
organizatii deschise, in care, pe lnga membrii originari(fondatori) pot
participa si alte state, conform deciziei lor,desigur asumndu-si
obligatiile de membru.
Alte organizatii sunt inchise, putnd fi membre numai statele
fondatoare sau altele dintr-o regiune (Benelux, Comisia Dunarii conform
Conventiei de la Belgrad din 1948).
Mai exista o categorie de organizatii, deschise in principiu, dar la care
este necesar acordul tuturor statelor care sunt membre la un moment dat,
pentru ca alte state sa obtina calitatea de membru (ex. Organizatia Tratatului
Nord-Atlantic, Uniunea Europeana).
Unii autori disting intre organizatiile de integrare (cele trei comunitati
europene, apoi Uniunea Europeana) si cele de cooperare. O asemenea
distinctie prezinta unele inexactitati; integrarea reprezinta si ea o forma de
cooperare si pastreaza in multe aspecte de cooperare, alaturi de cele de
integrar; in multe organizatii exista tendinte de integrare, dar materializarea
lor depinde de acordul statelor membre.
Organizatiile internationale sunt deci diferite ca marime, ca tematica,
scopuri si, desigur, ca activitate. Ceea ce au ele comun este statutul juridic,
fiind create prin tratate de statele suverane si devenind prin aceasta subiecte
de drept international.
Rolul organizatiilor internationale in general, este acela de dezvoltare a
cooperarii internationale pentru promovarea progresului economic, tehnic,
social si cultural al statelor, pentru pacificarea societatii internationale.

96

CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND ORGANIZATIILE
INTERNATIONALE
1.1.

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Exista opinii dupa care, constituirea organizatiilor internationale ar

decurge din necesitatea organizarii politice a societatii internationale ca,
reactie la anarhia care rezulta din conflictele internationale si la insuficienta
doctrinei echilibrului, sau potrivit gndirii altor doctrinari, ar fi legata de
transpunerea in plan international a conceptului si practicii federalismului, ca
proces de asociere de state intr-un scop comun, cu respectarea autonomiei
fiecaruia.
Este cert ca ambele abordari au avut o pondere mai mare sau mai mica
in procesul constituirii si dezvoltarii organizatiilor internationale. Dar, in acest
proces, necesitatea colaborarii dintre state sau interesele diverselor tari, mai
ales al marilor puteri, au jucat, de asemenea, un rol important.
Incercari de institutionalizare a raporturilor dintre anumite entitati
organizate, in vederea realizarii unor interese comune, pot fi identificate inca
din antichitate. Fenomenul prezentei si actiunii organizatiilor internationale in
societatea internationala tina insa de perioada moderna si contemporana a
dezvoltarii acesteia.
Primele organizatii interguvernamentale al caror numar a crescut de
la 37 in 1909, la 378 in 1985 s-au constituit in legatura cu problematica
comunicatiilor pe fluviile internationale, sub forma comisiilor fluviale, cum
au fost Comisia Centrala a Rinului38 si Comisia Europeana a Dunarii39.
38

Prevazuta in actul final al congresului de la Viena (1815) si creata prin Conventia de la Mainz din 1831.

97

Acestora le-au urmat un grup de organizatii internationale tehnice, create

pentru favorizarea cooperarii intre state in anumite domenii, cum ar fi:
- Uniunea Telegrafica Internationala - constituita in 1865 in urma
utilizarii telegrafiei electrice;
- Uniunea Radio-Telegrafica Internationala - descoperirea undelor
hertiene si generalizarea telegrafiei fara fir. In 1932, prin fuziune,
aceste doua organizatii s-au constituit in Uniunea Internationala a
Comunicatiilor (U.I.T.); Ununea generala a Postelor, in 1874,
transformata in 1878 in Uniunea Postala Universala (U.P.U.); Biroul
International de Masuri si Greutati, in 1875.
Perioada dintre cele doua razboaie mondiale este marcata de crearea si
activitatea primei organizatii politice cu vocatie universala - Societatea
Natiunilor ca sia unor organizatii a caror strnsa colaborare cu aceasta
prefigureaza constituirea dupa al doilea razboi mondial, a Sistemului
Institutiilor Specializate O.N.U. Este vorba de Organizatia Internationala a
Muncii (O.I.M.), Curtea Permanenta de Justitie Internationala (C.P.J.I.) si
Comisia Internationala de Navigatie aeriana.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, ideea necesitatii unei
colaborari internationale, care sa permita prevenirea unor noi conflicte
mondiale, prin crearea conditiilor unor cooperari mai eficace intre state s-a
conturat cu deosebita pregnanta. Imediat dupa razboi a fost convocata
Conferinta de la San-Francisco, care a adoptat Carta Natiunilor Unite (la 26
iunie 1945), si Conferinta de Bretton Woods (1945), in urma careia s-au creat
institutii financiare internationale cu sediul la Washington: Fondul Monetar
International (F.M.I.) si Banca Internatioanla pentru Reconstructie si
Dezvoltare (B.I.R.D.). B.I.R.D., impreuna cu unele din organizatiile
preexistente si cu altele nou constituite, desi au personalitate juridica proprie,
prin acordurile incheiate cu O.N.U. isi coordoneaza activitatea cu aceasta,
39

Stabilita prin Tratatul de la Paris din 1856.

98

fiind considerate institutii specializate ale O.N.U. In afara de F.M.I. si

B.I.R.D., acestea sunt:
.

Organizatia Aviatie Civile Internationale (O.A.C.I. - 1944);

- Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O. 1945);

- Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S. - 1946);
- Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura
(U.N.E.S.C.O. 1945);
- Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M. 1946);
- Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (U.I.T. reorganizata in
1947);
- Uniunea Postala Universala (U.P.U. reorganizata in 1947 si 1964);
- Organizatia Metereologica Mondiala (O.M.M. reorganizata in 1947);
- Organizatia Maritima Internationala (O.M.I. reorganizata in 1975 din
vechea O.M.C.I. creata in 1948);
- Societatea Financiara Internationala (S.F.I. filiala B.I.R.D. 1955);
- Asociatia Internatinala pentru Dezvoltare (A.I.D. filialaa a B.I.R.D.);
- Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (O.M.P.I. 1967);
- Fondul International de Dezvoltare Agricola (F.I.D.A. 1977);
- Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industriala (O.N.D.I.
1979);
- Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor (A.M.G.I. 1988).
In perioada de dupa razboi, O.N.U. a creat numeroase alte forme de
cooperare, cum ar fi: Agentia Internationala pentru Energie Atomica
(A.I.E.A.), Fondul International de ajutorare a copilului (U.N.I.C.E.F.) si
Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru refugiati (I.N.C.N.U.R.), cu
functii tot att de importante ca si cele ale unei institutii specializate. Tot in
aceasta perioada s-au dezvoltat organizatiile politice sau economice cu
caracter continental, regional sau subregional din Africa, America Latina si
Asia, au luat fiinta organismele de cooperare politica si militara si cele de
99

integrare din Europa (N.A.T.O., C.A.E.R. si Pactul de la Varsovia,

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.A.), Comunitatea
Economica Europeana (C.E.E.), Consiliul Europei si altele. Pe plan regional
si international organizatiile internationale interguvernamentale au acoperit
astfel aproape toate domeniile politice, economice, tehnice, sociale si
culturale ale vietii internationale.
1.2.

ELEMENTE CONSTUTUTIVE

O organizatie internationala ia fiinta in temeiul exprimarii acordului de

vointa al statelor membre, in scopul de a indeplini anumite obiective si functii
in planul relatiilor internationale.
Planul de constituire a organizatiilor internationale nu se confunda cu
conditiile constitutive ale statelor, ele nu au evident aceleasi elemente
caracteristice acestora (populatie, teritoriu, guvern) si nu se pot preleva de
atributele suveranitatii. Intruct organizatiile internationale sunt rezultatul
acordului de vointa a statelor care le-au constituit, ele au fost calificate de
obicei ca subiecte derivate ale dreptului international, in raport cu statele,
subiectele originare.
1.2.1. DEFINITIA
Organizatiile internationale sunt subiecte ale dreptului international,
fiind titulare de drepturi si obligatii in conformitate cu normele internationale.
Spre deosebire de state, subiecte originare ale dreptului international,
organizatiile internationale sunt subiecte derivate, instituite de state prin
acorduri

incheiate

intre

ele.

In

afara

organizatiilor

internationale

guvernamentale au fost infiintate si numeroase organizatii neguvernamentale,

100

care se constituie in conformitate cu dreptul intern al statului pe teritoriul

caruia vor functiona.
In lucrarile Comisiei de drept International al O.N.U s-a propus
urmatoarea definitie a organizatiilor internationale: o asociere de state,
constituita prin tratat, inzestrata cu o constitutie si organe comune si
posednd o personalitate juridica distincta de aceea a statelor membre.
Calitatea organizatiei internationale de a fi o asociere de state (primul
element constitutiv al sau) are rolul de a se distinge de organizatiile
internationale neguvernamentale, care sunt alcatuite din persoane fizice sau
juridice de drept intern. Aceasta asociere se face, de regula, in baza unui tratat
constitutiv (al doilea element constitutiv) ce poate purta diverse denumiri
(Carta, Constitutie, Statut, Pact) si care prevede structura de organe ale
organizatiei (al treilea element constitutiv), precum si faptul ca organizatia
poseda o personalitate juridica proprie, distincta de cea a statelor membre,
ceea ce determina o anumita autonomie functionala care caracterizeaza
calitatea sa de subiect distinct (si derivat) de drept international fata de statele
componente.
Fata de cele de mai sus trebuie precizat ca opinia mai veche potrivit
careia organizatiile internationale constituie numai un mijloc de cooperare
intre state, neavnd personalitate proprie, iar hotarrile adoptate sunt acte
colective ale unui grup de state, nu mai corespunde realitatii. Potrivit unei alte
abordari, organizatiile internationale au personalitate juridica proprie,
conform dreptului international, si impreuna cu statele, sunt subiecte care
creeaza ordinea juridica internationala, apartinnd, in acelasi timp, acestei
ordini.
1.2.2. ACTUL CONSTITUTIV
Tratatul multilateral este actul de nastere al unei organizatii
internationale. Acest instrument juridic, indiferent de denumirea pe care o

101

poarta (Pact pentru Societatea Natiunilor, Carta - pentru O.N.U., Constitutie

pentru O.I.M., Statut pentru A.I.E.A., Act constitutiv pentru F.A.O.
etc.), reprezinta actul constitutiv al organizatiei. In general, este un tratat de
forma solemna, dar o organizatie poate lua nastere, cum este cazul Acordul
General pentru Tarife si Comert (G.A.T.T.)40,si in baza unui acord in forma
simplificata.
Actul constitutiv cuprinde dispozitii privind scopul organizatiei,
structura si competenta acesteia, conditiile primirii de noi membri, dispozitii
privind intrarea sa in vigoare etc. El are o dubla natura fiind, pe de o parte, un
acord conventional multilateral si, pe de alta parte, un act constitutiv
alorganizatiei, in baza caruia aceasta isi desfasoara activitatea. Aceasta dubla
natura imprima actelor constitutive ale organizatiilor internationale, ca tratate
multilaterale, anumite particularitati fata de tratate in general, legate de
elaborarea, revizuirea, interpretarea sau incetarea lor.
Elaborarea actelor constitutive ale organizatiilor internationale se
realizeaza, de regula, in cadrul unor conferunte internationale, care pot fi
convocate de un singur stat41, un grup de state42 sau o alta organizatie
existenta43.
Atunci cnd o noua organizatie urmeaza sa inlocuiasca una veche, fiind
vorba de schimbarea personalitatii juridice a unei organizatii anterioare, se
aplica procedura de revizuire prevazuta in tratatul anterior.
Interpretarea actelor constitutive consacra adesea primatul acestora fata
de alte tratate, incheiate in statele membre sau de catre organizatie.Se

40

G.A.T.T. a luat nastere la un simplu acord de servicii vamale intre unele dintre tarile participante la
conferinta de la havana din 1948, ca urmare a esecului acestei Conferinte de a crea o organizatie mondiala de
comert. O asemenea organizatie, care inlocuieste G.A.T.T., a fost creata cu incepere de la 1 ianuarie 1895.
41
Italia, pentru Conferinta din 1905, care a elaborat actul constitutiv al Institutului International al
Agriculturii, din care s-a nascut ulterior F.A.O.; Franta care a initiat Conferinta de la Paris in 1950, in urma
careia s-a creat C.E.C.A.
42
S.U.A., U.R.S.S., Marea Britanie si China au convocat Conferinta de la San Francisco, care a adoptat Carta
O.N.U.
43
Adunarea Generala O.N.U., care a determinat convocarea Conferintei de la New York din 1956 in vederea
crearii Agentiei Internationale pentru Energia Atomica (A.I.E.A.)

102

urmareste prin aceasta a se ingradi sau interzice statelor membre a revizui

indirect actul constitutiv al unei organizatii.
Rezervele la tratatele multilaterale constitutive par inacceptabile,
intruct se considera ca ele ar putea afecta obiectul si scopul tratatului;
principiul aplicabil este acela al integritatii tratatului. Totusi, rezervele pot fi
admise in urmatoarele situatii:
in conditiile in care sunt prevazute chiar de catre respectivul tratat
constitutiv;
daca au fost aprobate de un organ al organizatiei.
Cnd un tratat este un act constitutiv al unei organizatii internationale si
nu dispune astfel, o rezerva impune aprobarea organului competent al acestei
organizatii (art. 20, alin. 3 al Conventiei de la Viena din 1986 privind tratatele
dintre

statele

si

organizatiile

internationale

sau

intre

organizatii

internationale).
Revizuirea tratatelor multilaterale, acte constitutive ale organizatiilor
internationale, poate pare ca necesara in perioada de valabilitate a acestora, ca
urmare a schimbarii imprejurarilor si a mediului international in comparatie
cu situatia existenta in perioada incheierii tratatului respectiv. Modificarile
sunt adesea opozabile si statelor care n-au acceptat cerintele in cauza. Daca
intr-o perioada rezonabila de timp un stat din aceasta categorie nu s-a retras
din organizatie si nici n-a aprobat formal modificarile propuse, se considera
ca le-a acceptat tacit.
In privinta incetarii valabilitatii actelor constitutive, retinem ca marea
majoritate a acestora, nu sunt supuse unei limitari in timp. Din acest punct de
vedere, organizatiile internationale tind spre permanentizare. Aceasta le
deosebeste de conferintele internationale care sunt reunite pentru perioade
scurte de timp.
In general, dizolvarea unei organizatii internationale are loc cnd
scopurile pentru care a fost infiintata au fost atinse sau cnd o alta organizatie
103

ii preia functiile. De regula, actele constitutive nu prevad dect in rare cazuri

posibilitatea dizolvarii unei organizatii, fondatorii acesteia evitnd, la
infiintare, circumscrierea conditiilor cnd poate avea loc dizolvarea sau
inlocuirea. Cnd una din cele doua alternative are totusi loc, bunurile vechii
organizatii sunt transferate celei noi sau impartite intre statele membre
conform cotei de contributie la bugetul organizatiei. In cazul in care unele
state nu devin membre ale noii organizati, acestea sunt despagubite44.
1.3. PERSONALITATEA JURIDICA A ORGANIZATIILOR
INTERNATIONALE
Aceasta autonomie din punct de vedere juridic pe care organizatiile
internationale o au, ca subiecte ale dreptului international se exprima in faptul
ca organizatiile internationale guvernamentale au propria lor personalitate
juridica, att in ordinea internationala ct si in ordinea interna din statul pe
teritoriul caruia isi are sediul organizatia.
Aceasta personalitate juridica are calitatea de a fi opozabila erga
omnies. In acest sens, cu Avizul consultativ dat de C.I.J. la solicitarea
Adunarii Generale a O.N.U., in 1949, asupra prejudiciilor suferite in serviciul
O.N.U., arata ca 50 de state, reprezentnd o larga majoritate a membrilor
comunitatii internationale ( membri O.N.U., in anu 1946) au puterea,
conform dreptului international, de a crea o entitate posednd personalitate
juridica obiectiva si nu numai una recunoscuta doar de ele. Sunt, totusi unele
opinii in doctrina care sustin ca numai organizatiile cu caracter universal ar
avea o personalitate astfel opozabila, in timp ce cele regionale nu. In cazul
acestora ar fi necesar un acord tacit sau expres (o recunoastere) din partea
statelor nemembre.
44

Finlanda, Elvetia, Irlanda si Portugalia, de exemplu, foste membre ale Societatii Natiunilor, au fost
despagubite de O.N.U., neobtinnd calitatea de membru ale acesteia, imediat dupa infiintare.

104

1.3.1. PERSONALITATEA JURIDICA DE DREPT INTERNATIONAL

Organizatiile internationale care au capacitatea de a actiona conform
dreptului international, sunt persoane juridice de drept international.
Curtea Internationala de Justitie (C.I.J.) a recunoscut, spre exemplu,
personalitatea juridica internationala a O.N.U. fata de membri ei (Curtea a
ajuns la concluzia ca organizatia este o persoana internationala) invocnd
patru elemente in speta privind repararea prejudiciilor suferite in Serviciul
Natiunilo Unite (C.I.J., Rec. 1948, p. 179):
pentru atingerea scopurilor O.N.U., atribuirea personalitatii
internationale este indispensabila;
organizatia are o structura proprie, indeplinind sarcini speciale;
Curtea a definit pozitia statelor membre in raport cu O.N.U.,
cerndu-le printre altele, sa sprijine si sa accepte hotarrile
Consiliului de Securitate, conferind organizatiei capacitatea
juridica, privilegii si imunitati;
Organizatia exercita si dispune de functii si drepturi care nu pot
fi explicate dect pe baza dobndirii, intr-o larga masura, a unei
personalitati internationale si a capacitatii de a actiona pe plan
international.
In prezent se recunoaste, ca toate organizatiile internationale
guvernamentale au o anumita personalitate juridica, limitata la domeniile in
care sunt abilitate sa actioneze.
Trebuie, insa, precizat, ca personalitatea internationala nu rezulta,
automat, din faptul existentei organizatiei internationale, ea trebuind sa fie
conferita de statele membre, direct sau indirect. Astfel, marea majoritate a
tratatelor constitutive prevad ca organizatia are personalitate juridica sau are
personalitate internationala (ex. in cazul Comunitatii Economice Europene

105

sau al Comunitatii Europene a Energiei Atomice sau al Autoritatii

Internationalea Teritoriilor Submarine).
1.3.2. PERSONALITATEA JURIDICA DE DREPT INTERN
Intruct organizatiile internationale nu au teritoriu propriu, ele isi
exercita activitatile pe teritoriul statelor membre numai prin dobndirea unei
personalitati juridice in dreptul intern, aceasta fiind necesara in scopul de a
dobndi imobile si bunuri mobile si pentru a incheia acte juridice in planul
dreptului intern al statului unde isi desfasoara activitatea.
Recunoasterea

personalitatii

de

drept

intern

organizatiilor

internationale este consacrata, de obicei, in actele constitutive ale acestora,

prin dispozitii exprese. Formula folosita, in general, pentru stabilirea
personalitatii de drept intern a unei organizatii internationale, este urmatoarea:
organizatia se bucura pe teritoriul oricarui membru al sau de capacitatea
juridica care ii este necesara pentru indeplinirea functiilor si realizarea
scopurilor sale (art. 104 Carta O.N.U., art. XII din Conventia U.N.E.S.C.O.,
art. 136 din Carta Statelor Americane, art. 4 din Tratatul Atlanticului de Nord
etc).
Pot exista situatii in care o organizatie internationala nu poseda, prin
actul sau constitutiv, dect personalitatea juridica interna.
1.3.3. CAPACITATEA JURIDICA A ORGANIZATIILOR
INTERNATIONALE
Conform aceluiasi aviz consultativ din 1948, C.I.J. a ajuns la concluzia
ca organizatia este o persoana internationala si capabila sa posede drepturi
si obligatii internationale...
Deci, din calitatea de subiect de drept international, din existenta
personalitatii internationale a organizatiei decurge in mod necesar existenta
106

capacitatii juridice internationale. Continutul acestei capacitati este insa

precizat (si limitat) prin acordul de vointa al statelor membre, exprimat in
special, prin tratatul constitutiv. Astfel, in privinta capacitatii de a incheia
tratate, art. 6 al Conventiei de la Viena privind dreptul tratatelor intre state
(1986) arata: capacitatea unei organizatii de a incheia tratate este
reglementata de regulile organizatiei, care desemneaza mai ales actele
constitutive, deciziile si rezolutiile adoptate conform acestora si practica bine
stabilita a organizatiei, conform art. 2.
Trebuie precizat, in acest context, ca notiunile de personalitate si
capacitate (juridica internationala) ale organizatiilor internationale nu se
confunda, desi sunt autori, cum este Kelsen, care afirma ca din simplul fapt al
existentei personalitatii internatinale ar decurge o capacitate legala nelimitata
in baza dreptului international.
In realitate, continutul capacitatii juridice trebuie precizat in
documentele mai sus amintite, uneori prin formulari cu caracter general.
De exemplu, Autoritatea internationala a teritoriilor sub marine .. are
capacitatea juridica ce ii este necesara exercitarii functiilor si atingerii
scopurilor sale (art. 176 din Conventia de la Montego Bay privind dreptul
marii, din 1982).
Exemple de drepturi ce formeaza continutul capacitatilor juridice a
organizatiilor internationale:
a) Incheieri de tratate
Conventia de la Viena din 1986 cu privire la dreptul aplicabil tratatelor
incheiate intre state si organizatiile internationale. In aceasta Conventie este
stipulata, asa cum aratam deja, norma juridica potrivit careia capacitatea
unei organizatii internationale de a incheia tratate este crmuita de regulile
pertinente ale organizatiei.
Un mare numar dintre aceste tratate se refera la statutul organizatiilor
ca atare, cum ar fi acordurile referitoare la imunitati si la privilegii, statutul
107

sediului organizatiei si schimbul de informatii intre organizatiile internatinale.

Exista situatii in care organizatiile sunt parti la tratatele multilaterale, alaturi
de state, cum este, de exemplu, cazul Uniunii Europene care si participa,
printre altele, la acordul de comert sau la cele referitoare la produsul de baza.
Uniunea Europeana este parte contractanta la Conventia de la Sofia privind
cooperarea pentru protectia si folosirea durabila a fluviului Dunarea (semnat
la 29 iunie 1994 si intrata in vigoare in octombrie 1998), fiind, totodata,
membru in Comisia Internationala creata la Viena in temeiul acestei
Conventii (organizatie interguvernamentala) exemplu inedit al unei
organizatii care este membru al alteia.
b) Dreptul organizatiilor internationale de a stabili relatii
diplomatice (dreptul de legatie activ si pasiv)
In ceea ce priveste dreptul de legatie pasiv, fiecare organizatie
internationala poate stabili relatii cu misiunile permanente ale statelor
membre, care sunt adevarate misiuni diplomatice acreditate pe lnga una sau
mai multe organizatii.
Importanta relatiilor diplomatice dintre organizatiile internationale si
statele reprezentate de acestea a determinat necesitatea codificarii lor. Astfel,
Conferinta de la Viena din 1975 a adoptat, in acelasi an, Conventia Natiunilor
Unite privind reprezentarea statelor in relatiile cu organizatiile internationale
guvernamentale.
c) Dreptul de a prezenta reclamatii internationale pentru pagube
suportate.
Prin proteste, cereri de ancheta, negocieri sau prin solicitarea folosirii
unei proceduri arbitrale sau judiciare poate exercita, de asemenea, o
competenta decurgnd din personalitatea internationala a unei organizatii,
dupa cum s-a mentinat in cauza invocata mai sus. Acest drept evidentiaza
existenta, in beneficiul organizatiilor internationale, a unei competente

108

personale cu privire la functionarii lor, care se manifesta si in acordarea de

legitimatii sau unele titluri pentru calatorii.
Dupa cum a afirmat Tribunalul Administrativ al Organizatiei
Internationale a Muncii (O.I.M.) in hotarrea nr. 70 din 11 septembrie 1964,
protectia functionala a unei organizatii fata de functionarii sai poate fi
considerata ca fiind intemeiata pe un principiu general de drept al functiei
publice internationale.
O competenta a unei organizatii internationale consta si in capacitatea
ei de a exercita controlul asupra navelor, aeronavelor sau vehiculelor spatiale
inmatriculate de o asemenea organizatie.
d) Dreptul de a recunoaste alte subiecte de drept internatinal.
In principiu, este o prerogativa a statelor. Organizatiile internationale
pot insa si ele recunoaste noi subiecte de drept international, avnd vocatia de
acest drept.
Astfel, admiterea unui stat ca membru cu drepturi depline in O.N.U.
poate fi considerata mai importanta dect recunoasterea de catre un anumit
stat, deoarece recunoasterea de catre O.N.U. exprima pozitia de principiu a
comunitatii internationale.
Aceasta recunoastere nu poate fi privita ca recunoastere de catre state,
decizia fiind luata de state in calitate de membre ale O.N.U. In acest mod,
O.N.U. indeplineste un rol important in recunoasterea noilor state.
Organizatiile regionale au si ele rolul de a recunoaste un stat ca parte din
regiune.
e) Autonomia financiara a organizatiilor.
Organizatiile internationale au dreptul de a avea un buget propriu,
independent de modul finantarii (contributii ale statelor sau resurse proprii).
La aceste drepturi, s-ar mai putea adauga cel al protectiei functionale a
reprezentantilor si functionarilor sai, cel de a elabora norme si reguli de drept
intern al organizatiei, independent sau impreuna cu statele memebre.
109

Obligatia fundamentala generala a organizatiilor internationale este, fara

indoiala, cea de respectare a dreptului international.
1.4. MEMBRI SI ALTI PARTICIPANTI LA ORGANIZATIILE
INTERNATIONALE
Calitatea de membri ai organizatiilor internationale o pot avea statele,
ca entitati suverane si independente. Tratatele constitutive ale organizatiilor
internationale sunt deschise statelor, creatoare ale acestor organizatii. Cu
titlul de exceptie, in baza unor imprejurari istorice particulare, s-a admis
posibilitatea obtinerii calitatii de membru si de catre alte entitati, aflate in
proces de dobndire a statalitatii.
In mod exceptional, dupa cum am vazut, membri pot fi chiar unele
organizatii internationale (Uniunea Europeana, care se manifesta pe planul
relatiilor internationale ca o organizatie internationala, desi are caracter
supranational), in timp ce dominioanele sau coloniile care se guverneaza
singure puteau dobndi calitatea de membru al Societatii Natiunilor, conform
art. 1 alin. 2 din Pact (India a devenit membru a O.N.U. chiar inainte de
dobndirea independentei). In unele organizatii internationale, chiar miscarile
de eliberare nationala pot fi membre. Este cazul Organizatiei pentru
Eliberarea Palestinei, care este membra a ligii Arabe din 1965; de asemenea
Vaticanul este, la rndul sau, membru in unele organizatii internationale, cum
ar fi: Organizatia Mondiala pentru Proprietatea Intelectuala (O.M.P.I.)
Agentia

Internationala

pentru

Energie

Atomica

(A.E.A.),

Uniunea

Internationala a Transporturilor (U.I.T.), Uniunea Postala Universala (U.P.U.)

si altele.
Dobndirea calitatii de membru are loc, in principiu, pe doua cai: fie
prin participarea la elaborarea (si apoi intrarea in vigoare) a documentului
constitutiv (este situatia membrilor fondatori), fie prin aderare (cu indeplinirea
diverselor proceduri prevazute in actul constitutiv).
110

In afara membrilor cu drepturi depline ai organizatiilor internationale si

activitatea altor participanti poate fi primita. Este, de exemplu, situatia
membrilor asociati (care nu indeplinesc toate conditiile de a deveni membri
cu drepturi depline). Este cazul statelor dintr-o anumita zona geografica care
sunt interesate in activitatea desfasurata de o organizatie regionala din alta
zona geografica, si al statelor care doresc participarea la o organizatie care
impune conditii speciale de admitere. Drepturile si obligatiunile membrilor
asociati, in cadrul organizatiei, care le-a acceptat acest statut, depinde de
prevederile actului constitutiv. In general, nu au drept de vot in adunarea
plenara a organizatiei respective si nu pot fi alesi in organele principale ale
acesteia.
Asociatia reprezinta si o modalitate de cooperare intre comunitatile
Europene si unele state terte, imbracnd aspecte specifice, in functie de statele
cu care se incheie acordurile de asociere. Astfel, Comunitatile Economice
Europene au incheiat acorduri de asociere cu tari cum au fost Grecia, Turcia,
tarile AELS, tarile mediteraneene, ca si cu grupul tarilor din Africa, Caraibe si
Pacific (A.C.P.) . Dupa anul 1982, Comunitatile Europene au deschis
negocieri si au incheiat cu sase tari din Europa Centrala si de Rasarit Acorduri
Europene de Asociere, concepute ca etapa intermediara in vederea aderarii, cu
drepturi depline. Acordul European de Asociere dintre Romnia si
Comunitatile Europene, incheiat in februari 1993 si ratificat de Parlamentul
Romiei prin Legea nr. 20/1993, a intrat in vigoare de 1 ianuarie 1995.
In multiplele raporturi pe care le poate angaja o organizatie
internationala se intlnesc si situatii in care acesta atrage in activitatea unora
dintre organele sale, si state membre. Elvetia, de exemplu, participa la
Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si alte programe O.N.U. si este
parte la statul C.I.J, unul din organele principale Natiunilor Unite, fara a fi
membra a O.N.U.

111

Statutul de observator se poate acorda de catre organizatiile

interguvernamentale:
statelor membre ale organizatiei;
statelor membre ale organizatiei, dar care nu sunt membre ale unuia
dintre organele cu compozitie restrnsa ale acesteia, pentru a participa
la lucrarile respectivului organ;
miscarile de eliberare nationala;
altor organizatii internationale.
Statul consultativ se acorda unor organizatii neguvernamentale a caror
activitate este tangenta cu cea a organizatiilor interguvernamentale ce le
acorda

acest

statut.

Pentru

obtine

acest

statut,

organizatie

neguvernamentala trebuie sa aiba un sediu, o carta constitutiva adoptata

democratic si sa fie autorizata sa vorbeasca in numele membrilor sai.
Drepturile derivnd din acest statut sunt mai mici dect cele decurgnd
din statutul de observator, primesc o documentatie limitata si pot sa se
adreseze numai organelor subsidiare ale organizatiei.
1.5. REPREZENTAREA STATELOR MEMBRE IN ORGANIZATIILE
INTERNATIONALE
In vederea exercitarii drepturilor lor decurgnd din calitatea de
membru, statele isi trimit delegatii la reuniunile organizatiilor internationale
care, in functie de importanta reuniunii, pot fi la nivel de sef de stat,
ministerial sau mai putin reprezentative. Uneori, pentru a se exercita controlul
parlamentului asupra executivului, in delegatii sunt inclusi membri ai
parlamentului.
Delegatiile fiecarui stat trebuie sa fie imputernicite in mod
corespunzator, printr-o scrisoare de depline puteri, in care sunt identificati
membrii delegatiei. Deplinele puteri pot fi emise de seful statului, seful
112

guvernului sau ministrul de externe. Daca regulile organizatiei o permit,

deplinele puteri pot emana si de la o alta autoritate competenta a statului
acreditar.
Organizatia desemneaza o comisie de verificare a deplinelor puteri, al
carei raport se aproba prin votul adunarii plenare a organizatiei, de obicei cu o
majoritate simpla, verificarea deplinelor puteri fiind considerata o problema
de procedura.
Pentru a asigura o legatura permanenta cu diferite organizatii si a-si
apara in mod corespunzator interesele, statele membre pot stabili misiuni
permanente pe lnga aceste organizatii.
Romnia are asemenea misiuni permanente pe lnga O.N.U. la New
York, Geneva si Viena, pe lnga Organizatia Natiunilor Unite pentru
Educatie, Stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O.), la Paris, pe lnga Organizatia
Aviatiei Civile Internationale (O.A.C.I.), la Montreal, pe lnga Programul
Natiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru Dezvoltare la Viena.

113

CATITOLUL II
STRUCTURA INSTITUTIONALA A ORGANIZATIILOR
INTERNATIONALE SI SISTEMUL DE LUARE A
DECIZIILOR
2.1. STRUCTURA INSTITUTIONALA
Structura organizatiilor internationale depinde de natura organizatiei si
numarul membrilor sai, scopurile pe care le-au propus prin actul constitutiv,
procesul de luare a deciziilor si alti factori. In general, din punct de vedere
structural toate organizatiile internationale au organe plenare, in care sunt
reprezentate toate statele, si organele restrnse, cu participarea unui numar
redus de state.
Aceasta clasificare tine seama de gradul de participare a statelor la
elaborarea orientarilor activitatii organizatiilor si in procesul decizional. Daca
luam in considerare actele constitutive ale organizatiilor, putem distinge
organe principale si subsidiare, dintre care primele sunt cele prevazute in actul
constitutiv, iar secundele, cele create de catre un organ principal sau prin
delegarea puterilor acestuia.
In art. 7 al Cartei ONU se arata:
se infiinteaza cu organe principale ale Organizatiei Natiunilor Unite, o
Adunare Generala, un Consiliu de Securitate, un Consiliu Economic si
Social, un Consiliu de Tutela, o Curte Internationala de Justitie si un
Secretariat;
Organele subsidiare care s-ar intrevedea necesare vor putea fi infiintate
in conformitate cu prezenta Carta.

114

Atunci cnd luam in considerare functiile diverselor organe ale

organizatiilor internationale, distingem organe politice, administrative si
jurisdictionale.
Cu precizarea ca toate organizatiile dispun ca organ principal, de un
secretariat cu functii administrative, notam ca, in scopul sintetizarii cursului,
ne vom opri numai asupra clasificarii structurilor organizationale din punct de
vedere al reprezentarii in aceste organe.
2.1.1. ORGANE PLENARE
In aceasta categorie intra adunarile generale, comisiile plenare si
reuniunile speciale.
Adunarea Generala este organul suprem al unei organizatii, de la care
emana orientarile generale privind activitatea acesteia. De regula, acest
termen este folosit de organizatiile cu caracter universal, ale caror organe
plenare poarta si alte denumiri cum ar fi: conferinta sau

congres. In

organizatiile inchise, de integrare sau cu un pronuntat caracter de specialitate,

organul suprem al organizatiei poarta alte denumiri cum sunt: consiliu,
(OCDE) comitetul ministrilor (Consiliul Europei), consiliu guvernatorilor
(FMI) etc. Pentru simplificare, folosim termenul generic de adunare generala.
De regula Adunarea Generala, ca organ suprem, nu se intruneste la
intervale scurte de timp. La O.N.U. reuniunile Adunarii Generale sunt
anuale45. La fel este cazul pentru O.I.M. si O.M.S.; in timp ce F.A.O. si
U.N.E.S.C.O. tin adunari generale odata la doi ani, iar altele la trei ani sau
chiar la cinci ani (U.P.U. si UI.T.).

45

{ncepnd cu a treia marti a lunii septembrie, pna la sfrsitul lunii decembrie, cu posibilitatea ca, uneori,
lucrarile sesiunii Adunarii Generale sa se prelungeasca in anul urmator.

115

Comisiile plenare sunt create ca organe ale adunarilor generale, cu

sarcina de a pregati proiectele deciziilor finale pe care aceasta urmeaza sa le
ia, a le inlesni dezbaterile si a analiza diferitele probleme de pe ordinea de zi.
Asigurndu-se participarea tuturor statelor membre la lucrarile acestor
comisii, fiecare stat are posibilitatea sa-si promoveze interesele, sa actioneze
pentru ajungerea la compromisuri satisfacatoare si sa evalueze corect sansele
adoptarii diferitelor solutii de catre Adunarea Generala.
Reuniunile speciale asigura de asemenea participarea tuturor statelor
membre, ele fiind convocate, de regula, pentru solutionarea unor sarcini
specifice ale organizatiilor internationale, de obicei cu caracter mai tehnic,
care nu intra in atributiile adunarii generale.
2.1.2. ORGANE CU CARACTER RESTRANS
Ratiunile pentru crearea unor organe cu participare restrnsa pot fi
multiple. In activitatea organizatiilor exista aspecte de mai mica importanta,
cum ar fi de pilda, pregatirea lucrarilor adunarii generale, care nu impun
neaparat participarea tuturor statelor membre. O asemenea sarcina poate fi
incredintata unui organ restrns, denumit, de regula, comitet pregatitor.
Activitatea curenta a unei organizatii impune existenta unui organ executiv,
mai restrns care in general poarta numele de comitet executiv, consiliu
executiv, consiliu director executiv etc. In aceste organe de conducere sunt
reprezentate, de obicei, intre o cincime si o treime din numarul statelor
membre. Anumitor state care detin un rol preponderent intr-un domeniu sau
altul, li se rezerva o prezenta permanenta in anumite organe ale organizatiei.
Este cazul S.U.A., Rusia, Chinei, Marea Britanie si Franta, in cadrul
Consiliului de Securitate a ONU; principalelor zece tari industrializate, in
cadrul Consiliului Executiv al O.I.M., a statelor cele mai avansate in
tehnologia atomica, in Consiliul executiv al A.E.I.A., a principalilor detinatori
116

de capital la F.M.I. si B.I.R.D., in comisiile directorilor executivi ale acestor

organizatii etc.
Alegerea

si

reprezentarea

statelor

in

organele

restrnse

ale

organizatiilor internationale este un proces deosebit de complex si nu este

identic pentru toate organizatiile. In general, este rezultatul combinarii si
aplicarii a trei principii:
principil unei reprezentari geografice echitabile;
principiul accesului tuturor membrilor, prin rotatie, la posturile
de conducere;
principiul reprezentarii echilibrate a intereselor diferitelor grupe
de tari, clasificate dupa alte criterii dect geografice (producatoriconsumatori, tari dezvoltate - tari in curs de dezvoltare,
exportatori sau importatori etc).
2.1.3. SECRETARIAT. SEDIU. FUNCTIONARI. BUGET.
Functionarea eficace a organizatiilor internationale, potrivit actului
constitutiv si orientarilor statelor membre, impune o activitate permanenta si
mijloace materiale si umane de realizare a acestora.
Secretariat Cea mai mare parte a organizatiilor internationale au un
secretariat propriu compus din functionari angajati, de regula, pe baza
permanenta de catre organizatie. Seful secretariatului poarta denumirea de
director general, secretar general sau presedinte si este denumit de organul
plenar al Organizatiei.
El trebuie sa se bucure de increderea statelor membre. In cazul O.N.U.
nu poate fi numit daca nu este acceptat de membrii permanenti ai Consiliului
de Securitate. Pentru a opera ca unitati independente secretariatele au nevoie
de anumite privilegii si imunitati. Acestea sunt prevazute in actele constitutive

117

sau in protocoalele separate, in baza carora statele membre trebuie sa respecte

independenta secretariatelor si a factorilor acestora.
Functionarii Proliferarea organizatiilor internationale dupa cel de-al
doilea razboi mondial a condus si la crestere spectaculoasa a numarului
persoanelor angajate in serviciul acestor organizatii. Daca inainte de razboi
numarul acestora era aproximativ 1500, in prezent el se ridica la peste 75000.
Recrutarea functionarilor internationali, ca agenti in serviciu exclusiv al unei
organizatii internationale, se face de catre secretarul general al organizatiei, in
calitatea sa de sef al secretariatului organizatiei respective, prin serviciile de
personal, cu luarea in considerare a doua cerinte: una profesionala si alta
politica. Criteriul profesional urmareste atragerea in serviciul organizatiilor a
celor mai buni specialisti din statele membre, iar cel politic are in vedere ca
acestia sa provina tarile reprezentnd toate zonele geografice.
Pentru a li se garanta independenta, inclusiv fata de statul de origine,
functionarii internationali beneficiaza in general, de imunitate fiscala vamala
si jurisdictionala. De asemenea, in statele pe teritoriul carora isi desfasoara
activitatea, au propriul lor sistem de securitate sociala si de pensii. Statutul
juridic al functionarilor internationali este cuprins in regulamentele
organizatiilor.
Sediu Organizatiile internationale a caror activitate are un caracter
permanent dispun de un local propriu in care este instalat secreatariatul si tin
reuniunile organizatiei. Tara si orasul de sediu al organizatiilor internationale
sunt convenite de statele membre. Deesi o repartitie a sediilor organizatiilor
intre diferite regiuni ale lumii este de dorit, cea mai mare parte a acestora se
afla in orase ca, de exemplu, Geneva, Bruxelles, Luxemburg si Viena, care
ofera cele mai bune conditii in domeniul infrastructurii (comunicatii, industrie
hoteliera etc) si anumite facilitati speciale (localuri corespunzatoare, chirii
simbolice etc). Intre statul gazda si organizatie se incheie un acord de sediu,
in baza caruia organizatia beneficiaza de imunitate fiscala si de jurisdictie.
118

Multe organizatii internationale cu caracter universal dechid birouri

regionale sau au reprezentanti in diverse tari. In Romnia sunt reprezentate
urmatoarele organizatii internationale: O.N.U. prin Centrul de informare al
Natiunii Unite, Programul Natiunilor Unite pentru refugiati, Fondul
Natiunilor Unite pentru Copii (U.N.I.C.E.F.), Fondul Natiunilor Unite pentru
Populatie (P.N.U.AP.), Centrul European UNESCO pentru Invatamntul
Superior (CEPES), Uniunea Europeana, Fondul Monetar International, Banca
Monetara, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BRD),
Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Internationala pentru
Migratii.
Buget Resursele financiare ale organizatiilor internationale provin in
principal din contributiile obligatorii ale statelor membre. Baremul de
contributii, care este revizuit periodic, se fixeaza dupa criterii specifice, dintre
care venitul national pe locuitor se afla pe primul loc, in asa fel inct nici un
stat sa nu plateasca mai mult de 25% si nici mai putin de 0,01 % din totalul
cheltuielilorordinare ale organizatiei. Intrzierea in plata cotizatiei, in general
de peste doi ani, atrag aplicarea de sanctiuni, cum ar fi suspendarea dreptului
de vot sau suspendarea dreptuluide reprezentare, pe care insa organizatia evita
sa le aplice.
Contributiile voluntare din partea statelor membre constituie o alta
importanta sursa de finantare in cazul unor organizatii internationale cum
sunt: Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.), Fondul
Natiunilor Unite pentru Copii (U.N.I.C.E.F.), Programul Natiunilor Unite
pentru Mediul Inconjurator (P.N.U.E.) etc. In plus, fata de contributia statelor
membre, organizatiile internationale pot primi sprijin financiar, sub forma de
donatie si din surse private. Este cazul mai ales al U.N.I.C.E.F. si de Inaltul
Comisariat O.N.U. pentru refugiati (U.N.H.C.R.).
Sistemul constituirii resurselor bugetare nu este identic pentru toate
organizatiile internationale. Banca Internationala pentru Reconstructii si
119

Dezvoltare si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, de

exemplu, in afara subscriptiei statelor membre, isi constituie fondurile prin
imprumuturi obtinute pe piata financiara de capital. Uniunea Europeana isi
constituie resursele printre altele, prin afectarea unor drepturi vamale si a unui
procent din taxa pe valoarea adaugata.
Toate organizatiile internationale obtin unele venituri din activitati proprii de
regula, servicii prestate statelor membre, altor organizatii sau particularilor.
Este de mentionat faptul ca sursele proprii de venituri au un rol minor in
finantarea activitatii organizatiilor internationale, ele ramnnd dependente de
contributiile obligatorii si voluntare ale membrilor lor.
2.2. SISTEME DE LUARE A DECIZIILOR IN ORGANIZATIILE
INTERNATIONALE
Cel mai vechi sistem de luare a deciziilor in cadrul organizatiilor
internationale este votul, inspirat din principiul egalitatii suverane: fiecare stat
membru are un vot, toate voturile avnd aceeasi valoare.
Votul are doua modalitati principale: unanimitatea si majoritatea. Initial
unanimitatea voturilor regula de baza in organizatiile internationale. Astazi ea
reprezinta o exceptie mentinuta numai in cazul unor organizatii inchise, cu un
numar relativ mic de membri. Un alt tip de unanimitate (a membrilor
permanenti) este cerut, pentru luarea deciziilor in probleme de substanta, de
catre Consiliul de Securitate, ai carui membri se bucura de dreptul de veto,
dar in care caz abtinerea, absenta sau ne participarea la votnu sunt considerate
a fi vot impotriva, neavnd efect asupra rezultatului votului. Alt tip de
unanimitate este cea fractionata, care se practica la Consiliul Europei sau la
O.C.D.E. in privinta acordurilor partiale care nu leaga dect statele ce voteaza
pentru. Unanimitatea universala este cea intlnita atunci cnd, de exemplu,
Consiliul (de Ministri) U.E. are nevoie de unanimitate pentru a modifica o
120

propunere a Comisie, in timp ce pentru a o adopta sau respinge este suficienta

majoritatea.
Majoritatea poate fi la rndul sau: simpla (jumatate plus unu) si
calificata (cnd pentru luarea deciziei este necesar votul a doua treimi, trei
patrimi etc. din statele prezente la votare).
Dupa cum se stie, in Consiliul de Securitate al O.N.U., in problemele de
procedura, decizia se ia cu votul afirmativ a noua membri, oricare ar fi ei, in
timp ce problemele de fond, este necesar votul afirmativ a noua membri,
dintre care cele cinci voturi afirmative ale membrilor permanenti, care pot
bloca, prin dreptul lor de veto, orice astfel de decizie. Pentru aceasta regula,
care este in realitate o vadita exceptie de la principiul egalitatii suverane,
potrivit careia votul oricarui stat este egal cu votul oricarui stat, s-a incercat a
se furniza diverse explicatii. S-a spus, astefel, ca veto-ul s-ar putea justifica
prin responsabilitatea mai mare pe care ar avea-o aceste state (membri
permanenti) pentru mentinerea pacii si securitatii sau prin statutul lor de
putere nucleara. Avnd in vedere ca, in conformitate cu articolul 108, orice
modificare a acestui regim trebuie sa fie ratificata si de membri permanenti ai
Consiliului de Securitate, singura modalitate de democratizare ar fi o crestere
a numarului de membri permanenti.
Plecnd de la definirea democratiei ca fiind guvernarea de catre popor
sau de catre cei alesi de acesta, reprezentarea statelor in organizatiile
internationale si voturile corespunzatoare acestei reprezentari ar trebui sa se
realizeze proportional cu marimea populatiei. In acelasi timp, si reprezentantii
statelor la organizatii ar trebui desemnati de popor si nu de guverne a caror
baza democratica este uneori sub semnul intrebarii. Din acest punct de vedere,
faptul ca de pilda, Germania si Luxemburgul au un vot cu aceiasi valoare in
Adunarea Generala a O.N.U., este expresia principiului egalitatii suverane si
nu a unui principiu cu adevarat democratic. Solutia ar fi una asemanatoare cu
cea folosita in Consiliul (de Ministri) al U.E., in care statele mai mari au in
121

functie de populatie, mai multe voturi dect cele mici (de ex. Germania are 10
voturi fata de Luxemburg care are 2 voturi).
Un alt tip de vot ponderat (de data asta nu in functie de populatie, ci in
functie de contributia financiara) este intlnit la doua organizatii din sistemul
O.N.U. (F.M.I. si Banca Mondiala).
Spre deosebire de vot, care, cu exceptia votului in unanimitate, are
dezavantajul de a crea intotdeauna o minoritate (ce poate, deseori, sa aiba
rezerve fata de decizia votata si, uneori, sa o si incalce), consensul este definit
ca absenta oricarei obiectii exprimate de un reprezentant al unui stat
participant si prezentata de aceasta ca fiind un obstacol pentru adoptarea
respectivei decizii (definitie data de recomandarile finale ale Conferintei de la
Helsinki pentru pregatirea C.S.C.E., 1973). El are avantajul, fata de vot, de a
permite evitarea izolarii minoritatii prin disocierea in state care au votat
pentru si impotriva. Desi, la fel ca unanimitatea, consensul, reprezinta acordul
tuturor participantilor el se deosebeste clar de aceasta prin faptul ca
unanimitatea este totalitatea voturilor pozitive, in timp ce consensul este
acordul unanim tacit rezultat din abenta oricarei obiectii. In practica aceasta
modalitate de luare a deciziilor, care exclude supunerea la vot, se
caracterizeaza prin negocierea unei propuneri pna la momentul in care se
ajunge la o solutie de compromis accesibila tuturor statelor participante.
Dezvoltat cu precadere in cadrul oferit de CSCE, procedeul consensului
a fost preluat si raspndit in practica multor organizatii internatinale sau
regionale. Tot in CSCE s-au propus si unele evolutii ale notiunii: consensul
minus unu a fost introdus in practica CSCE de reuniune de la Stockholm, din
decembrie 1992, privind reglementarea diferendelor (se poate initia o
procedura de conciliere de catre Consiliu sau Comitetul Inaltilor Functionari,
fara acordul celor doua state parti la diferend).

122

CAPITOLUL III

PRINCIPALELE ORGANIZATII INTERNATIONALE

3.1 TIPOLOGIA ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE
O clasificare corespunzatoare a organizatiilor internationale este greu
de realizat datorita diversitatii actelor lor constitutive, modalitatilor
particulare de adeziune a statelor, intinderea diferita a responsabilitatii
juridice internationale, suprapunerea sarcinilor, in cazul in care s-ar lua in
consideratie numai criteriul functionalitatii. Cu titlu orientativ, s-ar putea
distinge cteva criterii de clasificare:
compozitia organizatiilor internationale;
functiile acestora;
structura lor institutionala.
I. Compozitie. Potrivit criteriului compozitional al organizatiilor
internationale, distingem organizatii cu vocatie universala, organizatii cu
caracter continental si organizatii regionale.
In prima categorie se inscriu organizatiile din care pot face parte toate
statele lumii in care se regaseste doar O.N.U. si unele institutii specializate
din sistemul ONU. De fapt, aceste institutii sunt tot organizatii internationale
interguvernamentale, multe din ele constituite inaintea Organizatiei Natiunilor
Unite, dar polarizate intr-un sistem, actionnd coordonat de ECOSOC,
organism principal al ONU.
In categoria organizatiilor cu caracter continental se inscriu cele care
grupeaza statele de pe fiecare din cele cinci continente populate ale globului.
Intr-o ordine aleatorie, acestea ar fi O.S.C.E. pentru continentul european,
O.S.A. pentru cele doua Americi, O.U.A. pentru continentul african, singur

123

Continentul asiatic, si Oceania care cuprind statele cu o mai mare intindere ca

suprafata si cu cea mai numeroasa populatie (Rusia, Australia, India si China),
nu dispune de o asemenea organizatie.
In majoritatea cazurilor, organizatiile internationale sunt incluse in
grupa organizatiilor internationale regionale46 desi sub aspectul participarii
statelor dupa principiul contiguitatii geografice, aprecierea ca regionale este
discutabila.
Bunaoara, in Europa si Organizatia pentru Securitate si Cooperare care
numara toate cele 45 state europene, si Uniunea Europeana cu numai 25 de
state, sunt calificate ambele ca organizatii regionale, sau pe continentul
african,

unde

Organizatia

Unitatii

Africane,

organizatie

realmente

continentala, este asimilata in aceeasi categorie cu Liga Araba, care grupeaza

numai statele arabe mediteraneene din Africa si care poate fi, intradevar,
considerata organizatie regionala.
Aceasta distinctie regionala isi are originea in Carta ONU, conceputa in
1945, cnd numarul organizatiilor internationale era mic, in majoritatea
cazurilor erau constituite in domenii limitate in prezent nu mai corespunde
realitatii si compozitiei societatii internationale.
Cele mai reprezentative trasaturi care caracterizeaza organizatiile cu
vocatie universala, respectiv ONU si institutiile sale specializate, sunt:
a) Universalitatea Pentru a aprecia caracterul universal al unei
organizatii trebuie observat daca, potrivit statului ei, este sau nu deschisa
tuturor statelor, si nu daca toate statele au devenit membre.
Asa se explica si aprecierea ca prima organizatie cu caracter universal a
fost Societatea Natiunilor, desi numarul statelor membre a fost doar de 56.
46

R. Miga Besteliu, Organizatii internationale interguvernamentale, Ed. ALL Beck, 2000.

124

Multa vreme, organizatiile internationale cu caracter universal nu au reusit sa

devina sub acest aspect,universale, dar este evidenta tendinta spre participare
universala. Cu ct se apropie de acest caracter, cu att regulile unei asemenea
organizatii vor reusi sa se impuna intregii societati internationale.
Dar caracterul universal al unei societati internationale poate fi dat nu
numai de criteriul compozitional sau spatial ci si de faptul ca organizeaza si
coordoneaza cooperarea interstatala in toate domeniile vietii internationale
sau de interes pentru societatea internationala.
b) Eterogenitatea. Organizatiile internationale universale cuprind state
de dimensiuni diferite, avnd capacitati economice, militare, politice de
asemenea diferite. Aceste capacitati favorizeaza statele care le poseda intr-o
mai mare masura, conferindu-le in cadrul organizatiilor o influenta politica
direct proportionala cu ele. Totusi, prin formele institutionale de adoptare a
deciziilor, acceptabile si acceptate de toti participantii, se realizeaza scopul
organizatiei, respectiv o strnsa si eficienta cooperare intre statele membre ale
organizatiilor universale, in cadrul acestora si prin intermediul lor.
In ce priveste organizatiile continentale si cele regionale si acestea
prezinta unele caracteristici comune, cum ar fi numarul, marimea si
capacitatile diferite, dar si unele specificitati. In general, ele (organizatiile) sau constituit pe baza unor interese comune sau apropiate ale tarilor dintr-o
anumita zona geografica sau continent, dar crearea lor a fost impulsionata si
de o serie de influente exterioare. De

exemplu, U.E.O. si NATO s-au

constituit in fata unui ipotetic potential pericol a expansiunii comunismului

spre Vestul Europei sau, in cazul Organizatiei Unitatii Africane, a aparitiei
neocolonialismului.
In general, aceste doua tipuri de organizatii se caracterizeaza si prin
gradul mai mare de omogenitate datorita unor sisteme politice asemanatoare
125

sau compatibile, un patrimoniu cultural comun, si chiar o baza religioasa . In

multe cazuri, o baza economica si sisteme economice asemanatoare sau
complementare, vecinatatea sau apropierea geografica sunt elemente de baza
care confera forta organizatiilor regionale si cooperarii intre acestea.
Pe de alta parte datorita proliferarii lor, se observa tendinta
organizatiilor internationale de a se constituie in sisteme regionale de
organizatii, cel mai reprezentativ exemplu fiind cel european, in cadrul caruia
organizatii precum U.E.O., C.E.E., C.E.E.A., s-au reunit in Uniunea
Europeana. Si pe celelalte continente fenomenul este mai mult sau mai putin
pronuntat, ca de exemplu O.U.A. infiintata prin Carta de la Bogota din 1948,
tuteleaza Grupul Andin (Carta de la Cartagena din 1969), Asociatia nord americana de liber schimb (NAFTA 1991), Asociatia americana de integrare
(ALDI, 1988), Piata comuna a Sudului (MERCOSUR, 1991). Mai putin
marcant in regiunile asiatice si in zona Pacificului, procesul de constituire a
unor organizatii regionale inregistreaza totusi existenta: Asociatiei Natiunilor
Asiei de Sud-Est (ASEAN, 1967), Comisiei Pacificului de Sud (1947) sau
Tratatului de asistenta mutuala dintre Noua Zeelanda, Australia si SUA
(ANZUS, 1951). Dintre acestea, singura A.S.E.A.N. mai exista faptic in anii
90 ai secolului trecut.
II.Domeniul de activitate. Clasificarea organizatiilor dupa acest criteriu
corespunde cu clasificarea facuta in legatura cu tipurile de relatii
internationale. In doctrina exista tendinta de a le plasa in doua mari grupe de
organizatii: politice si tehnico-economice, care la rndul lor se pot diviza in
mai multe subgrupe, in functie de gradul lor diferit de specializare. In
conditiile luarii in considerare a domeniului de activitate, este dificil de
sustinut ca in cmpul de manifestare al organizatiilor financiare sau
economice nu intra si relatii sau aspecte politice, si invers, pentru organizatiile
politice sau militare.
126

Interdependenta

si

caracterul

pluridimensional

al

cooperarii

internationale contemporane, ca si natura raporturilor dintre participantii la

relatiile internationale, nu pledeaza in favoarea separarii factorilor politici de
cei economici sau tehnico-stiintifici, care ar conduce la clasificari teoretice
artificiale ale organizatiilor internationale.
Urmnd criteriul de clasificare sus mentionat, vom observa ca
organizatiile politice, cu exceptia celor care privesc domeniul militar si pe
care mai corect le-am putea denumi aliante militare - ale caror atributii
vizeaza domenii strict limitate, se pot implica in aproape orice domeniu de
interes vital pentru omenire.
Cel mai ilustrativ exemplu il constituie Organizatia Natiunilor Unite a
carei sfera de actiune se extinde de la problematica mentinerii pacii si
securitatii internationale, la protectia drepturilor omului, si de la dezvoltarea
economica si sociala pna la inlesnirea contactelor directe dintre state prin
diplomatia multilaterala.
Competente similare, desigur, in grade diferite si pastrnd

proportiile,

intlnim si la organizatiile internationale continentale si regionale. Cel mai

tipic exemplu de organizatie internationala cu vocatie pur politica este
Consiliul Europei, a carui competenta nu se extinde asupra chestiunilor
militare si nici asupra celor economice.
Categoria larga a organizatiilor tehnico-economice, in cadrul careia
cele mai reprezentative sunt institutiile specializate din sistemul ONU,
cuprinde organizatii din domeniul comunicatiilor internationale (Uniunea
Postala Universala, Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor), din
domeniul transporturilor (Organizatia Maritima Internationala, Organizatia
Aviatiei

Civile

Internationala),

institutii

exercitnd

actiuni

sociale

(Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Mondiala a Sanatatii),

institutii

financiar

bancare

(Fondul
127

Monetar

International,

Banca

Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare), organizatii exercitnd

activitati culturale (UNESCO), stiintifice (Agentia Internationala pentru
Energie Atomica, Organizatia Meteorologica Mondiala), sau organizatii si
institutii internationale in domeniul industriei, agriculturii si comertului
(Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala, Organizatia
Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura, Organizatia Mondiala a
Comertului) si altele.
In cazul clasificarii formale in functie de domeniul lor de actiune, sunt
de observat doua aspecte. Este vorba de faptul ca interdependenta si caracterul
pluridimensional al cooperarii internationale contemporane conduce, in mod
firesc, la o intrepatrundere a activitatilor politice cu cele economice.
Clasificarea apare, in aceasta situatie, mai degraba conventionala dect
faptica. Din acest punct de vedere organizatiile sunt deci, preponderent
politice sau economice, ori financiare sau de alta natura.
In al doilea rnd, sa observam ca, date fiind natura raporturilor dintre state in
cadrul organizatiilor internationale, si competentele cu care statele le
investesc, acestora nu li se transfera dect cu rare exceptii47, competente de tip
guvernamental.
Organizatiile internationale, nu au capacitatea de a actiona peste vointa
statelor membre, astfel cum au fost ele exprimate prin atributiile conferite
organizatiilor in tratatele lor constitutive.
IV.Structura institutionala. Din punct de vedere al structurii
institutionale, putem sa distingem organizatii internationale de cooperare si
organizatii integratoare sau supranationale.
Cea mai mare parte a organizatiilor sunt organizatii internationale de
cooperare. Ele sunt constituite de state, prin vointa lor, cu respectarea
47

Este cazul celor 3 comunitati europene (CECO, CEE, CEEA), carora li s-a transferat asemenea competente
si care impun statelor membre deciziile lor.

128

principiilor suveranitatii de stat si egalitatii suverane a statelor. Datorita

acestei pozitii, in raporturile cu organizatiile internationale, statele isi
pastreaza exclusiv si discretionar, dreptul de a aprecia angajamentele pe care
si le asuma si urmarile acestora. Guvernele statelor nu pot fi obligate
impotriva vointei lor. Ca atare, cnd statele considera ca interesul national
este afectat in vreun mod pot sa-si exprime rezervele la tratatele constitutive
ale organizatiilor.
Caracterul acestor organizatii de cooperare, este relevat de structura lor
institutionala, modul de luare a deciziilor si natura hotarrilor adoptate.
In general, deciziile in cadrul organizatiilor de cooperare se iau prin
vot, fiecare stat dispunnd de un vot (expresia egalitatii suverane a statelor).
Tot ca regula generala, deciziile organizatiilor incluse in aceasta categorie, au
caracter de recomandari a caror valoare juridica este doar intrinseaca, in
principiu lipsite de caracter obligatoriu, impunnd doar modalitati de
comportament pentru membrii organizatiilor.
Organizatiile de integrare tind sa impuna deciziile lor guvernelor si de
aici reiese caracterul lor supranational. Organizatiile supranationale ar trebui,
teoretic, sa intruneasca urmatoarele conditii:
sa dispuna de organe proprii supranationale in masura sa ia decizii si,
mai ales, sa aiba mijloacele proprii necesare impunerii deciziilor
respective;
deciziile lor sa aiba forta obligatorie pentru guvernele statelor membre
si locuitorii acestora;
sa exercite functiile guvernamentale, in mod independent, fara
cooperarea guvernelor nationale;
dizolvarea sau modificarea lor nu se realizeaza fara consimtamntul
organelor supranationale.

129

Aceste elemente nu se regasesc insa, sub toate aspectele enumerate, la

nici una din organizatiile de integrare existente. Chiar Uniunea Europeana,
organizatia cu cel mai inalt grad de integrare, nu poate fi socotita o
organizatie supranationala in intelesul teoretic dat mai sus acestui termen.
Ca si in cazul celorlalte organizatii, functionarea Comunitatilor
Europene depinde de cooperarea dintre guvernele tarilor membre, care nu
intotdeauna este desavrsita. Principalele lor decizii reprezinta compromisuri
realizate intre pozitiile statelor membre. Este adevarat ca in conformitate cu
normele dreptului comunitar, unele decizii ale organelor comunitare au forta
obligatorie in ordinea juridica a tarilor membre, dar domeniile de
aplicabilitate ale unor asemenea decizii sunt convenite prin negocieri intre
statele membre si consemnate in actele constitutive si modificatoare ale
Comunitatilor.
Odata constituite, organizatiile internationale capata calitatea de
subiecte de drept international. In virtutea acestei calitati ele se angajeaza in
raporturi cu alte state si alte organizatii internationale, fata de care, in mod
firesc, mai ales organizatiile de integrare cauta sa se manifeste, tot mai
frecvent, ca entitati autonome.
RELATIILE INTERNATIONALE IN PERIOADA 1870-1914
Epoca respectiva a cunoscut o stabilitate care a alimentat speranta intro pace vdurabila, daca nu vesnica (iluzia cea mare), care a marcat, in acelasi
timp inceputul celui mai mare curse a urmarilor cunoscute pna atunci. Epoca
a fost caracterizata de istoricul francez Maurice Beanmont ca fiind marcata de
doua tendinte majore: febra industrializarii si expansiunea coloniala. Ambele
s-au manifestat in principal in Europa care, la inceputul sec XX, asa cum scrie
academicianul Camil Mouesan a atins punctul culminant al suprematiei sale
economice si politice in lumea intreaga... Din suprafata de 149 milioane de
kmp a uscatului, europa nu ocupa dect 40 de milioane, dar statele sale
130

(inclusiv Rusia, intre Urali si Pacific), posedau in afara continentului

75.600.000 kmp, avnd aproape 600 milioane locuitori.
Revolutia industriala a generat pe de o parte un rapid avnt democratic
iar, pe alta parte un flux in crestere al imperialismului. Tratatele incheiate
intre state isi propuneau, deopotriva, sa mentina echilibrul european si sa
creeze conditiile rasturnarii lui prin forta. O concurenta economica acerba
coexista cu noile forme de organizare supranationala a industriei si finantelor
care aveau tendinta de a disciplina concurenta fetisul capitalismului clasic.
S-au desfasurat in paralel ori s-au confruntat ideologii curente
nationaliste si organizatii internationaliste; pragmantismul, panslavismul,
scolile coloniale, afacerea Dreyfuss etc.
In perioada respectiva au avut loc numeroase crize regionale, in special
coloniale: incidentul Fashada (1898), razboiul anglo-bur (1899-1902), crizele
marocane (1905, 1911), razboaiele balcanice, in toate manifestndu-se
intentia revizionita a germaniei imperiale care contesta status-quo-ul stabilit
prin Acordul general al conferintei coloniale de la berlin (1884-1885). Dupa
incidentul de la Agadir (1911) care ca prezenta franceza in Maroc devenise un
casus belli pentru Germania, a urmat o veritabila tocmeala intre diplomatii
celor doua tari, care a ales o solutie de compromis din care ambele tari ieseau
in cstig: Franta isi intarea dominatia in Maroc, Algeria, Tunisia si in Africa
Occidentala Franceza (ACF) iar Germania isi contruia si ea un impediment
colonial prin obtinerea a 270.000 kmp. in zona centrala a Africii: Moyen Congo, ombangni Chari.
Acestea se adauga coloniilor germane deja existente: Tanganyka,
Rwanda si Burnudi, Kamerun, Togo si o parte din Mauribia, insumnd in total
2.700. 000kmp. si o populatie de11.411.000 locuitori. Ocupate pe rnd de
aliatii antantofili, coloniile germane vor disparea dupa sfrsitul primului
razboi mondial, imperiul colonial german reprezentnd un episod efemer in
istoria Africii.
131

Declansarea si desfasurarea primului razboi mondial vor avea asupra

continentului African (cu cea mai mare suprafata de uscat si numar de
locuitori0 doua consecinte majore: definirea sferelor de influenta coloniala pe
continent si un proces relativ lent de trezire a constiintelor nationale ale
popoarelor care-l populau, care dupa afirmarea universala a principiului
autodeterminarii in perioada interbelica va produce o impresionanta
desurectie a sentimentului national, care va conduce dupa cel de-al doilea
razboi mondial la emanciparea politica a africii.
3.2. ORGANIZATII INTERNATIONALE CU VOCATIE DE
UNIVERSALITATE
A. Liga Natiunilor.
Liga Natiunilor a constituit prima incercare de a se fauri o organizatie
de state cu caracter general si permanent. Existenta acesteia a fost pe o
prioada de timp relativ scurta, limitndu-se intre primul si cel de-al doilea
razboi mondial. Ideea crearii unei organizatii de state cu vocatie de
uneversalitate, a aparut in mai multe tari, in cursul primului razboi mondial,
ca expresie a curentului de opinie pacifist, ca o reactie fata de sacrificiile si
dezastrele provocate de razboi. Pactul Ligii Natiunilor a fost elaborat si
adoptat de Conferinta de pace de la Versailles, la 28 iunie 1919. Acesta a
constituit partea I a tratatelor de pace de la Versailles (cu Germania), de la
Saint-Germain (cu Austria), de la Neuilly (cu Bulgaria), de la Trianon (cu
Ungaria) si de la Svres (cu Turcia)48.
Scopurile proclamate in preambulul pactului erau: promovarea
colaborarii internationale si realizarea pacii si securitatii internationale prin
acceptarea obligatiei de a nu recurge la razboi, prin dezvoltarea unor relatii

48

Stelian Scaunas, Drept international public, Ed. ALL Beck, Bucuresti, 2001,p.71.

132

juste intre natiuni; prin respectarea dreptului international si a obligatiilor

decurgnd din tratate si prin mentinerea justitiei.
Membrii fondatori ai Ligii Natiunilor au fost 31 de state, printre care si
Romnia. Puteau deveni membre ale Ligii statele semnatare ale tratatelor de
pace, state invitate sa adere la Pact ca si orice stat, dominion sau colonie cu
deplina autoguvernare admise pe baza aprobarii Adunarii Ligii, daca ofereau
garantii ca vor respecta obligatiile internationale si reglementarile Ligii
privind fortele armate si armamentele. Calitatea de membru putea inceta prin
retragerea voluntara, prin excludere pentru incalcarea pactului sau prin
neacceptarea amendamentelor la pact, cu un preaviz de doi ani. Desi intr-un
anumit moment dat al existentei sale Liga a numarat 61 de state membre,
universalitatea nu a fost niciodata realizata. Organele Ligii au fost Adunarea
si Consiliul, asistate de un secretariat permanent.
Prin activitatea ei, care a durat formal pna in aprilie 1946, dar a incetat
practic odata cu izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Liga Natiunilor
nu a dovedit capacitatea de a influenta substantial desfasurarea evenimentelor
internationale si de a deveni un instrument adecvat apararii pacii si securitatii
internationale. Liga Natiunilor nu a putut preveni sau impiedica conflictele si
crizele grave ce au caracterizat viata internationala in deceniul al 4-lea, al
secolului trecut. Astfel, in cazul agresiunilor japoneze impotriva Chinei, in
1931 si 1937, Liga Natiunilor nu a luat nici o masura impotriva agresorului.
Liga nu a reactionat fata de violarile Tratatului de Pace de la Versailles de
catre Germania (in 1936 si 1938) si interventia Germaniei si Italiei in razboiul
civil spaniol. Dezmembrarea si anexarea Cehoslovaciei de catre Germania
(1938-1939) si Anschlussul impus de aceasta Austriei (1939) au marcat
definitiva pierdere a autoritatii Ligii Natiunilor49.
Afndu-se printre membrii fondatori ai Ligii, Romnia a manifestat o
atitudine constanta in activitatea de organizare a securitatii colective, de
49

Alexandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan Aurescu, op. cit. p. 94.

133

aparare si consolidare a ordinii interntionale, pe baza respectarii tratatelor si a

integritatii teritoriale a statelor. Mai trziu, alegerea lui N. Titulescu de doua
ori consecutiv ca presedinte al Adunarii Natiunilor a insemnat un omagiu
adus meritelor exceptionale ale diplomatului romn in domeniul actiunii
patrunderii principiilor Ligii in realitatea vietii internationale.
Putem conchide ca Organizatia Natiunilor Unite a fost cladita pornind
de la experienta Ligii. Aceeasi Liga a Natiunilor a contribuit la dezvoltarea
dreptului international, att prin promovarea unor norme si institutii juridice,
ct si prin mecanismele internationale pe care a incercat sa le organizeze,
pentru a asigura aplicarea normelor de drept asezate la baza societatii
internationale.
B. O.N.U.
Pregatirile pentru infiintarea O.N.U. s-au desfasurat inca din primii ani
ai celui de-al doilea razboi mondia. Semnnd la 1 ianuarie 1942 Declaratia
luptei comune impotriva tarilor Axei, reprezentantii a 26 de state din coalitia
antihitlerista au folosit denumirea Natiunile Unite spre a desemna aceasta
alianta, denumire trecuta apoi noii organizatii internationale. In octombrie
1943, la conferinta de la Moscova a ministrilor de externe ai U.R.S.S., S.U.A.
si Anglia s-a adoptat o declaratie cu privire la securitatea generala (declaratie
la care ulterior a aderat si China). Aceasta declaratie (pct. 4) prevedea ca, in
termenul cel mai scurt, va trebui infiintata o organizatie internationala
universala, intemeiata pe principiul egalitatii suverane, care sa cuprinda toate
statele mari si mici.
Scopurile si principiile noii organizatii, formulate in Declaratia de la
Moscova, au fost reafirmate in Conferinta de la Teheran, din decembrie
1943, la care au participat sefii de guverne ai URS, SUA si Angliei. Primul
proiect al statutului noii organizatii a fost elaborat apoi la Conferinta de la
Dumbarton Oaks (lnga Washington), august-octombrie 1944, la care au
participat reprezentantii URSS, SUA, Angliei si Chinei sub forma unor
134

Propuneri pentru infiintarea unei organizatii internationale universale .Dupa

aceasta, Conferinta din Crimeea (Ialta februarie 1945) a sefilor de guverne
ai URSS, SUA si Angliei au rezolvat problema produrii de vot in Consiliul de
Securitate (ramasa nesolutionata la Dumbarton Oaks), adoptndu-se principiul
unanimitatii membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate pentru
problemele de fond.
In sfrsit, la Conferinta de la San Francisco, care a avut loc intre 25
aprilie 1945 si 26 iunie 1945 (ziua semnarii Cartei), la care au participat 51 de
state, s-a adoptat Carta Natiunilor Unite, Carta a intrat in vigoare la 24
octombrie 1945, data sarbatorita in fiecare an ca Ziua Natiunilor Unite50.
Din preambul rezulta ca scopul suprem al organizatiei este de a feri
generatiile viitoare de flagelul razboiului, prin unirea fortelor membrilor ei in
vederea mentinerii pacii si securitatii internationale, prin garantarea ca forta
armata nu va mai fi folosita dect in interesul comun si prin stabilirea intre
state a unor relatii de buna vecinatate si de toleranta.
Scopurile organizatiei sunt:
mentinerea pacii si securitatii internationale, folosind ca metode
in vederea atingerii acestui obiectiv: masuri colective eficace
pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor contra pacii si
reprimarea actelor de agresiune si a altor violari ale pacii;
rezolvarea pe cale pasnica, in conformitate cu principiile justitiei
si ale dreptului international a diferendelor ori situatiilor cu
caracter international care ar putea duce la o incalcare a pacii;
dezvoltarea de relatii prietenesti intre natiuni, intemeiate pe
principiul egalitatii in drepturi si al autodeterminarii popoarelor
si luarea oricaror alte masuri potrivite pentru a intari pacea lumii,
scop care constituie in fond o alta expresie a masurilor ce trebuie

50

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 155.

135

luate

de organizatie pentru mentinerea pacii si securitatii

internationale;
realizarea colaborarii internationale in rezolvarea problemelor
internationale cu caracter economic, social, cultural, umanitar si
incurajarea si dezvoltarea respectului pentru drepturile omului si
libertatile fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex,
limba sau religie;
asigurarea ca organizatia sa fie un centru in care sa se
armonizeze actiunile statelor pentru infaptuirea scopurilor
comune51.
Principiile Cartei O.N.U. sunt:
egalitatea suverana a statelor membre, ca temelie a organizatiei;
dreptul popoarelor de a dispune de ele insale;
indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor asumate prin Carta;
reglementarea prin mijloace pasnice a diferendelor internationale;
abtinerea de la amenintarea cu forta si de la folosirea ei impotriva
integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat.
neinterventia in probleme care sunt esential de competenta interna a
statelor52.
Principalele exceptii de la interdictia folosirii fortei prevazute de Carta
sunt:
masurile de constrngere in caz de amenitare a pacii, violari ale pacii si
acte de agresiune, decise de Consiliul de Securitate si aduse la
indeplinire de fortele armate ale statelor membre (cap. VII din Carta)
autoapararea individuala sau colectiva a statelor impotriva unui atac
armat pna cnd Consiliul de Securitate va fi luat masurile necesare
pentru mentinerea pacii si securitatii internationale (art. 51 din Carta).
51
52

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 156.

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 158.

136

ONU are sase organe principale: Consiliul de Securitate, Adunarea

Generala, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Curtea
internationala de Justitie si Secretariatul.
Consiliul de Securitate are raspunderea primordiala pentru
mentinerea pacii si securitatii internationale. Este constituit din 15 membri,
dintre care 5 membri permanenti cu drept de veto (Statele Unite, Marea
Britanie, Franta, China, Rusia). Hotarrile de fond ale consiliului trebuie sa
intruneasca un numa de membri, inclusiv pe cele ale celor cinci membri
permanenti.
Conform prevederilor Capitolului VII Actiuni in caz de amenintari
impotriva pacii, de violari ale pacii si acte de agresiune (art. 39-51) din
Carta, constatnd existenta unor asemenea amenintari, Consiliul de Securitate
pretinde si indica statelor sa-si solutioneze diferendele internationale pe cale
pasnica, dar poate aplica si masuri de constrngere, chiar fortei armate.
In baza dispozitiilor art. 53 din Carta, Consiliul de Securitate
colaboreaza cu organismele regionale, dar nici o actiune de constrngere nu
poate fi desfasurata fara autorizatia sa. El mai indeplineste si alte functii,
precum elaborarea sistemului de reglementare a armamentelor, supravegherea
teritoriilor sub tutela ONU, luarea unor masuri de constrngere pentru
garantarea respectarii deciziilor Curtii Internationale de Justitie, recomandarea
primirii de noi membri in ONU.
Adunarea Generala - este organul cel mai reprezentativ al organizatiei.
ea este formata din reprezentanti ai tuturor statelor membre (cel putin cte 5
din fiecare stat).
Calitatea de membru se acorda tuturor statelor care sunt capabile sa
indeplineasca obligatiile continute din Carta, precum si daca le accepta si sunt
dispuse sa indeplineasca acele obligatii. Numarul statelor membre a ajuns la
188. Adunarea Generala poate discuta orice problema sau situatii care intra in
sfera de competenta a Cartei si poate face recomandari membrilorl sai,
137

Consiliului de Securitate sau membrilor organizatiei si Consiliului. Ea poate,

de asemenea, orice probleme cu privire la mentinerea pacii si securitatii
internationale si poate adopta rezolutii.
Consiliul Economic si Social este alcatuit din 54 de membri alesi de
Adunarea generala, avnd ca atributii indeplinirea obiectivelor ONU in
domeniul economic, social si respectarea drepturilor omului, initierea si
elaborarea de studii si transmiterea de recomandari adunarii Generale,
membrilor ONU si institutiilor specializate.
Consiliul de Tutela - este organul principal al ONU, care se ocupa de
regimul internationalal tutelei asupra teritoriilor care nu se autoguverneaza.
De la infiintare, 11 teritorii au fost plasate sub tutela ONU, dar toate au
devenit independente. Acesta este motivul pentru care Consiliul de Tutela,
alcatuit din 5 membriai Consiliului de Securitate si avnd ca conducator SUA,
si-a suspendat activitatea.
Curtea Internationala de Justitie (CIJ) este organul principal
jurisdictional al ONU, ce functioneaza pe baza statutului sau, care este parte
integranta a Cartei ONU. CIJ este alcatuita din 15 judecatori alesi de
Adunarea Generala si de Consiliul de Securitate, cu un mandat de noua ani,
are o competenta facultativa, contencioasa sau consultativa. Ea poate judeca
numai diferendele pe care i le supun statele si hotarrile sunt obligatorii numai
pentru statele membre.
Secretariatul ONU este organul principal format din secretariatul
general si personalul secretariatului. Secretarul general este cel mai inalt
functionar al ONU, numit pe timp de 5 ani. Functiile Secretarului general au
un caracter international si de independenta. Personalul Secretariatului este
recrutat de Secretarul general pe criteriul geografic si pe criterii de pregatire
profesionala, competenta, eficienta si moralitate. Acestea au fost organele
principale ale ONU, insa exista si organe subsidiare ale ONU. Aceste organe
sunt infiintate de organele principale, cu o competenta delegata, formate din
138

reprezentanti ai statelor membre sau din specialisti, cu scopul de a contribui la

indeplinirea obiectivelor organizatiei si ale organelor principale. Ca exemplu,
Comisia de Drept International, ca orgaan subsidiar al Adunarii Generale a
ONU, cu un rol deosebit de important in dezvoltarea dreptului international
public, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati, Operatiunile ONU pentru
Mentinerea Pacii etc.
Rolul O.N.U. in mentinerea pacii si securitatii internationale.
Din punct de vedere juridic, operatiile pentru mentinerea pacii se
deosebesc de masurile de constrngere cu folosirea fortelor militare prin
caracterul lor consesual, necoercitiv si scopul lor conservarea situatiei
existente. Prevederile Cartei O.N.U. cu privire la dezarmare au un caracter
limitat, referindu-se la stabilirea unui sistem de reglementare a armamentelor,
pe baza unor planuri ce ar fi trebuit sa fie elaborate de Consiliul de securitate
(art. 26) si de principii generale privind dezarmarea si reglementarea
armamentelor care sa faca obiectul studiului Adunarii generale si al unor
recomandari ce le-ar adresa, pe aceasta baza, statelor membre si Consiliului de
Securitate. MecanismeleO.N.U. care se ocupa de problemele dezarmarii sunt
organe de deliberare si de negociere. Organele de deliberare sunt, in primul
rnd, Adunarea Generala in plenul ei si comisia I, in timpul sesiunilor53.
Deci in contextul international actual, in care societatea internationala
pare a fi dominata de cteva mari puteri, iar problemele inarmarii nucleare au
trecut pe plan secund fata de problemele legate de mediul inconjurator sau
terorism, O.N.U. reprezinta singura modalitate de comunicare eficienta intre
state, lundu-se in considerare numarul foarte mare de membri ai O.N.U.,
reprezentnd practic toate colturile lumii si toate culturile existente. Asa ca
O.N.U. practic si-a asumat rolul de conducator si de condus, asigurnd
echilibrul fragil intre lumea tarilor puternic industrializate si lumea tarilor in

53

Ion Anghel, op. cit. p. 77.

139

curs de dezvoltare, incercnd pe aceasta cale sa mentina pacea si

securitatea internationala.
3.3 INSTITUTII SPECIALIZATE DIN SISTEMUL O.N.U.
Institutiile specializate sunt organizatii internationale interstatale care,
potrivit actelor lor constitutive, servesc la dezvoltarea cooperarii statelor
membre in domeniul economic, social, cultural, educational, al sanatatii si in
alte domenii legate de scopurile O.N.U. Functiile pe care le indeplinesc
institutiile specializate privesc anumite domenii bine precizate, dar aceste
organizatii sunt destinate sa cuprinda toate statele, iar activitatea lor nu are
limite geografice (se desfasoara pe plan mondial).
Institutiile specializate nu sunt organe ale O.N.U. Ele au calitatea de
subiect de drept international ca si O.N.U., de altfel au o structura
organizatorica proprie si functiuni in virtutea carora stabilesc raporturi
internationale, incheie acorduri cu O.N.U., conform unei conventii din 1947,
aprobata de Adunarea Generala a O.N.U. si ratificata de peste 100 de state.
Desi prezinta fiecare trasaturi specifice, institutiile specializate au in
general urmatoarele caracteristici:
sunt create printr-un tratat multilateral (statut sau constitutie);
au

personalitate

juridica

internationala

functionala

si

personalitate de drept civil in cadrul ordinii juridice a statelor

unde isi au sediul;
adunarea lor generala (Conferinta Generala, Adunare, Congres)
este alcatuita numai din reprezentanti ai statelor, fiecare sat
avnd in general un singur vot;
structura organizatorica are un caracter tripartit cuprinznd:
organul reprezentativ format din toate statele membre si care se
intruneste in sesiuni periodice; organul administrativ (executiv)
denumit: consiliul, consiliul guvernantilor, directorat, comitet
140

executiv, cu o compunere restrnsa, pentru activitati operative;

secretariat (birou) compus din functionari internationali si condus
de un secretar general;
organele reprezentative si administrative alcatuite din state
adopta hotarrile cu majoritate de voturi (simpla sau calificata)
ori prin consens;
functiile institutiilor specializate au un caracter de conducere si
coordonare, uneori de control si, in general, un caracter normativ
(elaborarea de proiecte de acorduri intre ele sau cu statele etc.0;
se bucura de privilegii si imunitati asemanatoare cu cele ale
O.N.U.54
Institutiile specializate din sistemul O.N.U. sunt urmatoarele:
Organizatia Internationala a Muncii (OIM) este o organizatie
interguvernamentala cu statut de institutie specializata a O.N.U. din 1946. A
fost infiintata la 11 aprilie 1919, cu scopul de a ocroti demnitatea
muncitorilor, a contribui la imbunatatirea conditiilor lor de munca si la
ridicarea nivelului de trai, a realiza bunastarea economica si folosirea deplina
a fortei de munca, a ocroti sanatatea muncitorilor, a proteja mama si copilul, a
asigura posibilitati egale in domeniul invatamntului si pregatirii profesionale
etc. La O.I.M.,poate aderaorice stat membru al ONU, care accepta prevederile
Conventiei, precum si state nemembre, in temeiul unei hotarri a Conferintei
Internationale a Muncii, adoptata cu o majoritate de 2/3, inclusiv 2/3 din
delegatii guvernamentale. Romnia este membra fondatoare a O.M.I.55
Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura
(FAO) a fost infiintata la 16 octombrie 1945 si este institutie specializata a
ONU, cu sediul la Roma. Ea are un caracter preponderent tehnic, urmarind
ridicarea conditiilor de trai ale popoarelor statelor membre, sporirea
54
55

Raluca Miga Besteliu, Drept international public, Ed. All Bucuresti, 1998, p. 54.
Marian Mihaila, op. cit. p. 47; Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 55.

141

randamentului productiei si repartitiei tuturor produselor alimentare si

agricole, imbunatatirea conditiilor de existenta a populatiilor rurale,
expansiunea economiei mondiale si rezolvarea problemei subnutritiei din
lume. De asemenea, are birouri regionale pentru Africa, Asia si Orientul
indepartat, Orientul Apropiat, America Latina si birouri de legatura pentru
America de Nord si Natiunile Unite. Romnia a devenit membra a FAO in
196256.
Fondul International de Dezvoltare Agricola (FIDA) cu sediul la
Roma este o institutie specializata a O.N.U. infiintata in ianuarie 1976 cu
scopul de a mobiliza si furniza surse suplimenatre pentru finantarea
dezvoltarii agriculturii tarilor in curs de dezvoltare. Formele sub care FIDA
furnizeaza mijloace financiare in vederea realizarii scopului sau sunt
programele privind crearea si dezvoltarea sistemelor de productie alimentara,
ameliorarea sistemului nutritional si a conditiilor de viata a celor mai
dezavantajate tari, stimularea politicilor nationale ale statelor in acest
domeniu. FIDA intretine relatii cu ONU si cu institutiile sale specializate,
precum si cu unele organizatii internationale neguvernamentale. Romnia este
membra FIDA din 197757.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) este o organizatie
interguvernamentala cu statut de institutie specializata O.N.U., infiintata prin
Conferinta de la New York din 1946, cu sediul la Geneva. Constitutia ei, desi
semanta la 22 iulie 1946, a intrat in vigoare in 1948. Scopul organizatiei este
de a conduce popoarele la nivelul cel mai ridicat posibil de sanatate. Pentru
realizarea acestui scop, OMS actioneaza ca o autoritate conducatoare si
coordonatoare in domeniul sanatatii, infiinteaza si intretine servicii
administrative si tehnice, servicii epidemiologice, propune conventii, acorduri
si regulamente referitoare la diferitele probleme internationale privind
56

Martian Nicu, Drept international public, Ed. Servosat, Arad, 1999, p. 63 Marian Mihaila, op. cit. p. 47;
Alexandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan Aurescu, op. cit. p. 77
57
Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 55.

142

sanatatea etc. Activitatile OMS nu au un caracter tehnic, ci si un caracter

social si umanitar general. Sunt membre ale OMS statele care au semnat,
aderat sau acceptat in orice alt mod actul constitutiv al organizatiei
Constitutia precum si cele care au solicitat admiterea in organizatie, iar
cererea lor a fost aprobata cu majoritatea simpla de catre Adunarea Mondiala
a Sanatatii. OMS are peste 150 de membri plini si dispune totodata de o retea
de sase birouri regionale. Romnia este membra a OMS din 8 ianuarie 194858.
Organizatia Natiunilor Unite pentru educatie, stiinta si Cultura
(UNESCO) este o organizatie interguvernamentala cu statut de institutie
specializata, cu sediul la Paris, creata la 4 noiembrie 1946. Scopul organizatiei
este acela de a contribui la mentinerea pacii si securitatii internationale prin
educatie, stiinta, cultura si comunicatie, de a dezvolta colaborarea intre
natiuni pentru a asigura respectul universal al justitiei si al legii, precum si al
drepturilor omului si libertatilor fundamentale pe care Carta Natiunilor le
recunoaste tuturor popoarelor, fara discriminare de rasa, sex, limba sau
religie. Pentru atingerea acestui scop, UNESCO isi desfasoara activitatea pe
mai multe planuri:
-prin actiuni cu caracter normativ: - elaborarea de proiecte de
conventii internationale si de rezolutii pe care le propune statelor spre
adoptare;
-prin repunerea in functie a sistemelor de invatamnt dezorganizate in
urma ostilitatilor, redeschiderea institutiilor culturale (muzee, biblioteci) si
restabilirea legaturilor stiintifice si culturale;
-prin organizarea de actiuni pilot;
-prin difuzarea de directive in domeniul educatiei care sa permita
popoarelor din fiecare tara sa incurajeze valorile culturale si nationale si

58

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 55.

143

conservarea mostenirii culturale. Romnia a devenit membra a UNESCO in

195659.
Uniunea Postala Universala (UPU) cu sediul la Berna (Elvetia), este
o organizatie interguvernamentala creata la 9 octombrie 1874, sub denumirea
de Uniunea Postala Generala. Ea a dobndit statutul de institutie specializata
la 1 iulie 1948 in urma organizarii si a acordului incheiat in 1947 cu O.N.U.
Conform statutului sau, UPU urmarste organizarea si imbunatatirea diferitelor
servicii postale, precum si incurajarea dezvoltarii colaborarii internationale in
acest domeniu. Membrii organizatiei sunt statele care aveau aceasta calitate la
1 iulie 1948, data la care a intrat in vigoare textul Conventiei Postale
Universale, revizuit in cadrul Congresului de la Paris din 1947, precum si
statele a caror cerere de admitere a fost aprobata de cel putin 2/3 din statele
membre. Romnia este membra a UPU de la infiintarea acesteia, in 187460.
Uniunea Internationala a telecomunicatiilor (UIT) cu sediul la
Geneva, s-a constituit in 1865 ca o Uniune Telegrafica a Comunicatiilor care,
in 1932, a fuzionat cu Uniunea Internationala Telegrafica (fondata in 1903) si
a capatat denumirea actuala in 1932 prin Conventia Telecomunicatiilor de la
Madrid. In perioada 1949-1953 Uniunea a fost reglementata apoi de
Conventia Internationala a Telecomunicatiilor, adoptata la 2 octombrie in
cadrul Conferintei de la Atlantic City, care este revizuita periodic. La 1
ianuarie 1949, in urma acordului incheiat cu ECOSOC, UIT a devenit
institutie specializata a ONU pentru telecomunicatii. UIT are ca obiective:
reglementarea, coordonarea si planificarea tuturor formelor de telecomunicatii
internationale, mai ales radiocomunicatii, spatiale, favorizarea utilizarii si
extinderii rationale a retelelor de telecomunicatii (telefon, telegraf,
radiocomunicatii spatiale, aeronautice si maritime, radiodifuziune si
59
60

Marian Mihaila, op. cit. p. 48..

Marian Mihaila, op. cit. p. 48.

144

televiziune), spre a spori randamentul serviciilor de telecomunicatii si a mari

gradul lor de folosire de catre toate statele. Romnia este membra din 197561.
Organizatia Aviatiei Civile Internationale (OACI) - cu sediul la
Montreal (Canada), este o institutie specializata a ONU care si-a inceput
activitatea la 4 aprilie 1947, dupa intrarea in vigoare a Conventiei pentru
Aviatia Civila Internationala, semanta la Chicago la 7 decembrie 1944.
Scopul declarat al OACI este acela de a dezvolta principiile si tehnicile
navigatiei aeriene internationale, promovarea planificarii si dezvoltarii
transporturilor aeriene internationale, asigurarea conditiilor de securitate a
zborurilor, crearea si exploatarea aeronavelor in scopuri pasnice etc. Romnia
este membra a OACI din 196662.
Organizatia Maritima Internationala (OMI) cu sediul la Londra, a
fost

infiintata

sub

denumirea

de

Organizatia

Interguvernamentala

Consultativa pentru Navigatia Maritima (IMCO) printr-o conventie incheiata

in 1948, care a intrat insa in vigoare in 1958. Din anul 1975, ca urmare a unor
amendamente aduse conventiei, organizatia si-a schimbat denumirea in OMI.
Scopurile

organizatiei

sunt:

instituirea

unui

sistem

de

colaborare

interguvernamentala in domeniile tehnice ale navigatiei maritime comerciale,

adoptarea de catre state a unor norme generale privind securitatea maritima,
eficientizarea navigatiei in problema salvarii vietii omenesti pe mare,
protectia mediului marin si prevenirea poluarii acestuia de catre nave. OMI se
ocupa si de unele probleme juridice referitoare la transporturile maritime
internationale si acorda asistenta tehnica, in acest domeniu, tarilor in curs de
dezvoltare. Fiind o organizatie deschisa, statele membre ale ONU pot deveni
membre ale OMI prin semnarea fara rezerva privind aderarea, prin semnarea
cu rezerva aderarii urmata de aderare, prin aderare. In decursul existentei sale,
OMI a elaborat numeroase conventii privind securitatea si facilitatea
61

Martian Niciu , op. cit. p. 69.

Raluca Miga Besteliu, organizatiile internationale interguvernamentale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p.
221.

62

145

navigatiei, prevenirea abordajelor maritime, masurarea tonajului navelor,

combaterea poluarii maritime etc. Romnia este membra a organizatiei din
196563.
Fondul Mondial International (FMI) este institutie specializata a
ONU, cu sediul la Washington. Crearea acestei organizatii a fost decisa la
Conferinta monetara si financiara a Natiunilor Unite (Bretton Woods, iulie
1944), acordul de infiintare fiind incheiat la 27 decembrie 1945. F.M.I. a fost
creat cu scopul de a avantaja cooperarea monetara internationala si
expansiunea comertului international, a favoriza stabilirea schimburilor, a
mentine aranjamentele de schimb ordonate intre membri si a evita cursa
deprecierii schimburilor, a ajuta la stabilirea unui sistem multilateral de plati
in ceea ce priveste operatiunile curente intre membrii sai si la eliminarea
restrictiilor de schimb care impiedica dezvoltarea comertului mondial. In
aceste scopuri FMI vinde aur sau devize membrilor sai pentru a sprijini astfel
comertul lor international si acorda consultatii guvernelor cu privire la
problemele lor financiare, propune masuri de lupta contra inflatiei.
In 1976, printr-o rezolutie a consiliului guvernator, au fost aduse o serie
de amendamente statutului FMI. Amendamentele vizeaza adaptarea Fondului
si a operatiunilor sale la conditiile actuale. Marimea fondului, de circa 145
miliarde D.S.T. (Drepturi Speciale de Tragere) este egala cu contributia tarilor
membre. Aceste subscriptii, cote, sunt platite proportional: o treime din
marimea cotei,se plateste in moneda nationala a tarii respective, iar restul in
D.S.T.-uri sau in moneda general acceptata (de obicei $). Deciziile FMI sunt
luate prin vot proportional. Fiecare tara are un numar mic de voturi de baza
care se multiplica proportional cu marimea cotei de participare. Astfel,
puterea de vot este seminificativ determinata de contributia financiara in

63

Marian Mihaila, op. cit. p. 49.

146

cadrul FMI. Tranzactiile FMI iau forma cumpararilor valutelor altor tari
membre pentru volumul echivalent al propriilor lor contributii valutare64.
Statul care primeste asistenta financiara plateste FMI echivalentul in
moneda sa nationala, la paritatea stabilita, pentru volumul de valuta straina pe
cere doreste sa-l cumpere. In acelasi timp se angajeaza ca intr-un interval de
3-5 ani sa-si rascumpere propria moneda, platind in aur sau intr-o valuta liber
convertibila acceptata de Fond. Romnia a aderat la FMI la data de 15
decembrie 1972.
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD)
are sediul la Washington. Crearea BIRD (sau Banca Mondiala) a fost, de
asemenea, hotarta la Conferinta de la Bretton Woods, iar acordul de
constituire a intrat in vigoare tot in 1945, odata cu cel privind FMI. Scopul
initial al crearii BIRD a fost de a infiinta reconstructia si dezvoltarea tarilor
membre (in numar de 27 atunci), de a ajuta la eliminarea urmarilor razboiului.
Ulterior, atributiie BIRD au fost largite prin investitii de capital in scopuri
productive, promovarea activitatii straine particulare in materie de investitii
prin preluarea de garantii sau participari, extinderea comertului international
si metinerea echilibrului balantelor de plati prin stimularea investitiilor
internationale. Creditele se acorda pe termene intre 15-20 de ani, cu scutiri de
la plata in primii 3-5 ani65.
Calitatea de membru in BIRD se dobndeste dupa ce statul respectiv a
devenit membru in FMI. Fiecare stat membru contribuie cu capital la
fondurile bancii, acesta fiind majorat la intervale regulate, numai o mica parte
din contributia de capital a fiecarui stat fiind platita efectiv. Aceasta este
capitalul achitat direct bancii, care este in prezent, de 6% din contributia
totala. Banca poate cere oricnd guvernelor sa faca noi subscriptii pentru a-si

64
65

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 233.

Alexandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan Aurescu, op. cit. p. 79.

147

onora obligatiile. Sistemul de vot este similar cu cel al FMI. Romnia a

devenit membra a Bancii la 15 decembrie 1972.
Societatea Financiara Internationala (SFI) este organizatie
financiara interguvernamentala creata in iulie 1956 ca filiala a BIRD. La 29
februarie 1957, SFI devine institutie specializata ONU. SFI are ca obiect
stimularea dezvoltarii economice si favorizarea progresului intreprinderilor
particulare cu caracter productiv din statele membre, in special din cele in
curs de dezvoltare. In acest scop SFI recurge la investitii directe in domeniul
crearii

de

intreprindri

industriale,

comerciale,

al

modernizarii

sau

diversificarii activitatilor existente. Totodata, SFI incearca sa asocieze la

activitatile sale alte surse de investitii, locale sau straine (fara garantii
guvernamentale de rambursare) si sa asigure serviciile tehnice si
administrative necesare executarii unui proiect66.
Asociatia Internationala pentru Dezvolatre (IDA) Aceasta institutie
de credit cu sediul la Washington a fost creata in 1960, pe lnga BIRD,
devenind institutie specializata in 1961. Scopul IDA este de a acorda
imprumuturi tarilor in curs de dezvoltare, in conditii mai avantajoase in
general fara dobnda - mai ales in domeniile transporturilor, industriei,
agriculturii, energiei electrice si invatamntului. Membrii asociatiei sunt
impartiti in doua categorii: statele din categoria I (tarile dezvoltate) dupa
contributia lor in moneda convertibila, iar cele din categoria a II-a (tarile in
curs de dezvoltare), cu 90% in moneda nationala. Contributiile in moneda
nationala pot fi folosite numai cu acordul statelor care le platesc67.
Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (ONUDI)
cu sediul Viena a fost creata de Adunarea Generala a O.N.U. la 1 ianuarie
1967, devenind institutie specializata dupa adoptarea in 1979 a actului
constitutiv. Obiectivele organizatiei constau in promovarea si accelerarea
66
67

Alexandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan Urescu, op. cit. p. 79.

Marian Mihaila, op. cit. p. 49.

148

dezvoltarii industriale in tarile in curs de dezvoltare, sprijinirea instaurarii

unei noi ordini economice internationale, a dezvoltarii si cooperarii industriale
la un nivel global, regional, national si sectorial. In realizarea acestor
obiective, ONUDI acorda asistenta tehnica tuturor tarilor in curs de
dezvoltare, coordoneaza activitatile O.N.U. in acest domeniu, incurajeaza
elaborarea si utilizarea tehnicilor de planificare, sprijina sub diferite aspecte
procesul de industrializare in tarile in curs de dezvoltare, serveste drept forum
de consultari si negocieri intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare si
de schimburi de informatii industriale. Romnia este membra a ONUDI din
198068.
Organizatia Meteorologica Mondiala (OMM) isi are sediul la
Geneva si a fost infiintata in 1950, prin inlocuirea unei organizatii particulare
care functiona din 1878, in aceleasi scopuri, pe baza colaborarii intre
functionarii din diferite state. OMM are un statut de institutie specializata din
anul 1959. Principalele ei scopuri sunt: stabilirea unei colaborari pe baza
mondiala in domeniul operatiilor si serviciilor meteorologice, difuzarea de
informatii meteorologice, incurajarea cercetarilor stiintifice, favorizarea
aplicarii meteorologiei in diferite domenii (navigatie aeriana si maritima,
agricultura, alte activitati umane). Romnia face parte din OMM din anul
194869.
Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI) este
organizatie interguvenamentala creata la 14 iulie 1967, cu ocazia conferintei
de la Stockholm, pentru revizuirea Conventiei de la Paris privind protectia
creatiei intelectuale. La 17 decembrie 1974 a devenit institutie specializata a
ONU, cu sediul la Geneva. Scopurile OMPI sunt; promovarea protectiei
proprietatii intelectuale pe plan mondial, asigurarea cooperarii administrative
intre state pentru punerea in vigoare a diverselor acorduri internationale
68
69

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 274.

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 270.

149

privind marcile de fabrica, inventiile industriale, clasificarea marfurilor si

serviciilor, protectia denumirilor de origine, a operelor literare si artistice, a
producatorilor de discuri si a organismelor de radiodifuziune, protectia noilor
varietati de plante etc. OMPI incurajeaza incheierea de noi conventii si tratate
internationale si faciliteaza armonizarea legislatiei existente. Ea furnizeaza
asistenta juridica si tehnica tarilor in curs de dezvoltare, ofera burse si
documentatie stiintifica, organizaza cicluri de studii. OMPI aduna si difuzeaza
informatii si intretine servicii pentru inregistrarea internationala sau alte
forme de cooperare administrativa internationala intre statele membre.
Romnia este semantara a conventiei de constituire a OMPI si unul dintre
primele state care au ratificat-o70.
Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) cu sediul la
Viena (austria), este organizatie internationala creata la 26 aprilie 1957, prin
intrarea in vigoare a statutului adoptat la Conferinta de la New York, la 26
octombrie 1956. Principalele obiective ale organizatiei sunt; incurajarea si
inlesnirea folosirii energiei nucleare in scopuri pasnice, prin favorizarea
schimbului de informatii stiintifice si tehnice, efectuarea unor operatii de
intermediere la cererea statelor nucleare, luarea de masuri pentru ca
produsele, serviciile, informatiile si aparatajul furnizate de agentie sa nu fie
folosite in scopuri militare, stabilirea de norme de securitate pentru protectia
persoanelor si bunurilor impotriva pericolelor radiatiilor s.a. A.I.E.A. nu este
considerata institutie specializata dar prin relatia sa specifica cu Adunarea
Generala, Consiliul Securitate si Consiliul Economic si Social, este inclusa in
sistemul Natiunilor Unite. Romnia este membra AIEA din 195771.
Organizatia Mondiala a Comertului cu sediul la Geneva, este o
organizatie similara celor analizate mai sus, care are raporturi de colaborare
cu ONU, fara a fi insa institutie specializata. Singura organizatie
70
71

Marian Mihaila, op. cit. p. 49.

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 233.

150

internatioanla creata printr-un simplu acord de vointa al statelor sub numele

de Acordul General pentru Tarife si Comert incheiat la Havana in 1947, gata
GATT a intrat in vigoare in 1948. Principiile sale de baza sunt urmatoarele;
comertul trebuie sa fie scutit de orice discriminare (clauza natiunii celei mai
favorizate), industria nationala trebuie sa fie protejata numai de catre tarifele
vamale si nu alte restrictii cantitative si alte masuri neloiale, aceste tarife
trebuie sa fie reduse prin negocieri multilaterale si sa fie fixe pentru a preveni
cresteri ulterioare, partile contractuale strebuie sa se consulte pentru a gasi
solutii problemelor comertului etc. In 1994 la Marraksh a avut loc Conferinta
Mondiala a comertului care a preluat, actualizat si amendat acordul GATT,
transformndu-l in actul constitutiv al Organizatiei Mondiale a Comertului.
Romnia este membra a GATT din 197172, implicit a Organizatiei Mondiale a
Comertului.
3.4. ORGANIZATII INTERNATIONALE CU VOCATIE
CONTINENTALA SI REGIONALA
Aceasta categorie cuprinde organizatiile internationale cu caracter
politic cele care au ca scop principal mentinerea pacii si securitatii
internationale in anumite zone geografice, cele cu caracter exclusiv militar
blocurile militare, precum si cele cu caracter strict economic aceste ultime
organizatii au, in general, un caracter regional si sunt in acelasi timp
specializate prin domeniile limitate care fac obiectul activitatii lor.
Carta ONU admite crearea unor acorduri sau organizatii regionale in
vederea rezolvarii unor probleme care, privind mentinerea pacii si securitatii
internationale, sunt susceptibile de a forma obiectul unor actiuni cu caracter
regional si cu conditia ca ele sa fie combatibile cu scopurile si principiile
ONU. Consiliul de Securitate, potrivit competentelor sale, poate uza de
serviciile organizatiilor regionale (acolo unde este cazul) pentru actiuni de
72

Aleandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan aurescu, op. cit. p. 81.

151

contrngere intreprinse sub autoritatea lui, urmnd ca el sa cunoasca in

permanenta modul in care se deruleaza aceste activitati. In toate cazurile,
organizatiile regionale trebuie sa fie compatibile cu scopurile si principiile
Cartei, sa contribuie la asigurarea pacii si securitatii internationale, la
promovarea si extinderea cooperarii internationale.
A.Organizatii internationale cu caracter politic.
Oragnizatia Statelor Amricane (OSA) este formata din SUA si statele
latino-americane. A fost infiintata in 1948 la cea de a IX-a Conferinta
Permanenta de la Bogota (Columbia),

care a adoptat Carta Organizatiei

(Carta de la Bogota). Aceasta Carta a fost modificata in 1967 prin Protocolul

pentru reforma Cartei OSA, prezentat in cadrul Conferintei de la Buenos
Aires. S copurile OSA proclamate de Carta sunt: mentinerea pacii si
securitatii pe continentul american, reglementarea pe cale pasnica a
diferendelor

intre statele membre; rezolvarea, prin eforturile comune, a

problemelor economice, sociale si politice ale statelor americane. Pe lnga

OSA functioneaza si organisme specializate care au un statut asemanator cu
institutiile specializate ale ONU (ex. Comisia Internationala a Femeii,
Institutul Indian Interamerican, Institutul American pentru Protectia
Copilului). In prezent continua sa se manifeste tendinta pentru reforma Cartei
OSA, ca o consecinta a procesului tot mai puternic de afirmare a emanciparii
economice si politice a statelor latino-americane de sub dominatia economica
si politica a SUA.
Organizatia

Unitatii

Africane

(OUA)

este

organizatia

interguvernamentala cu caracter continental, creata la 25 mai 1963 de

Conferinta la nivel inalt de la Addis-Abeba (Etiopia), unde isi are si sediul.
OUA, la care sunt membre toate statele independente din Africa, are ca
obiective: promovarea unitatii si solidaritatii tuturor statelor membre,
coordonarea si intensificarea eforturilor si cooperarea in vederea imbunatatirii
152

conditiilor de viata ale tuturor popoarelor africane, apararea suveranitatii

teritoriale, abolirea tuturor formelor de colonialism de pe continentul african,
promovarea cooperarii internationale. Asocierea statelor africane in OUA s-a
facut pe principiul inter-alia, al vecinatatii, comunitatii de interese si afinitati.
Pentru atingerea obiectivelor propuse, OUA actioneaza pe baza urmatoarelor
principii, inspirate din Carta ONU si Declaraatia Drepturilor Omului:
principiul egalitatii suverane, neamestecul in treburile interne, respectarea
suveranitatii si integritatii teritoriale si a dreptului inalienabil la existenta
libera, reglementarea pe cale pasnica a diferendelor internationale prin
negocieri diplomatice, mediere, conciliere si arbitraj. OUA intretine relatii de
cooperare cu ONU si cu alte organizatii internationale.
Liga Araba - Liga Statelor Arabe a fost infiintata la 22 martie 1945 la
Conferinta statelor arabe de la Cairo, cuprinznd in prezent toate statele arabe,
(in numar de 21) si Organizatii pentru Eliberarea Palestinei. Scopul Ligii
Arabe este de a favoriza dezvoltarea relatiilor si cooperare dintre statele arabe
membre, pe plan politic, economic, militar, social, cultural, de a reglementa
eventualele diferende dintre ele, de a promova conlucrarea pe plan
international

in

lupta

impotriva

imperialismului,

colonialismului

si

neocolonialismului, pentru realizarea unei lumi a pacii si a securitatii. Liga

Araba transpune in viata aceste obiective printr-o serie de mijloace adoptarea
de rezolutii, convocarea de congrese, conferinte, colocvii, seminarii, prin
crearea de organe specializate si incheierea de conventii cu caracter tehnic.
Spre a se asigura apararea colectiva, in aprilie 1950 s-a incheiat un tratat de
aparare colectiva si de colaborare economica, care are in anexa si un protocol
militar.
Pe lnga Liga functioneaza si un numar insemnat de institutii
specializate, printre care amintim: Uniunea Postala Araba, Consiliul Uniunii
Economice, Consiliul Aviatiei Civile a Statelor Arabe, Fondul Arab pentru
Dezvoltarea Economica si Sociala etc.
153

Sediul Ligii Arabe a fost la Cairo, iar din 1979 s-a mutat la Tunis.
Asociatia Statelor din Asia de Sud - Est (ASEAN) a fost infiintata in
anul 1967 de catre Filipine, Indonezia, Malayasia, Singapore si Thailanda.
Scopurile ASEAN sunt: crearea unei zone a pacii, libertatii si neutralitatii in
regiune, dezvoltarea colaborarii economice, tehnico-stiintifice, sociale si
culturale, in vederea sprijinirii dezvoltarii, precum si inlaturarea ramasitelor
sistemului colonial. AEAN a preluat si proiectele Asociatiei Asiei de Sud-Est,
creata in 1961 cu participarea Malaysiei, Thailandei si Filipinelor, care si-a
incetat activitatea in 1968.
Consiliul Asiei si Pacificului (ASPAC) este o organizatie infiintata in
1966, cuprinznd 8 state din zona Asiei si Pacificului. Obiectivul Consiliului
este de a constitui un cadru de consultari intre tari pentru problemele de
interes comun si de a contribui la intarirea solidaritatii si colaborarii in
domeniul politic, economic, social si cultural. Nu s-a manifestat semnificativ
in viata politica internationala.
Uniunea Europei Occidentale (UEO) este o organizatie politicomilitara infiintata la 6 mai 1955, pe baza Acordului de la Paris din 23
octombrie 1954 intervenit intre tarile membre ale C.E.C.O. si Marea Britanie,
in vederea realizarii integrarii statelor Europei Occidentale. UEO succede
Uniunii Occidentale, organizatie cu caracter politico - militar, avnd ca scop
proclamat apararea impotriva unei eventuale agresiuni din partea Germaniei.
Este formata din Belgia, Olanda si Luxemburg, Germania Italia, Spania,
Grecia si Portugalia. Dupa evenimentele din 1989, UEO a activat in strna
legatura cu NATO in Europa. Romnia manifesta un interes crescnd fata de
aceasta organizatie, in cadrul procesului mai larg de dezvoltare si consolidare
a raporturilor sale cu NATO, Comunitatea Europeana si Consiliul Europei. In
acest sens, ministri de externe si cei a apararii din Romnia, Ungaria, Polonia

154

Cehia, Slovacia, Bulgaria si din cele trei state baltice au semnat, la 9 mai 1994
documentele de asociere la Uniunea Europei Ocidentale.73
Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE) Din
anul 1990, se structureaza treptat ca un organism continental cu competenta
generala. Aceasta cuprinde reuniuni ale sefilor de stat sau de guvern (din doi
in doi ani), un Consiliu al ministrilor de externe (care se reuneste cel putin o
data pe an si oricnd este nevoie) si un Comitet Permanent, cu sediul la Viena,
format din reprezentantii statelor membre. Au fost create, de asemenea, un
Secretariat cu sediul la Praga, un Centru pentru prevenirea conflictelor, la
Viena, care urmareste mai ales indeplinirea angajamentelor asumate de statele
participante in domeniul reducerii fortelor armate si armamentelor si al
masurilor de incredere si stabilitate, ca si un Centru pentru drepturile omului
si institutii democratice, cu sediul la Varsovia, care sprijina aplicarea
procedurilor din cadrul dimensiunii umane a relatiilor internationalesi
desfasurarea de alegeri libere in statele din fostul lagar comunist. Consiliul de
Ministri si Consiliul inaltilor functionari au competenta de a lua masuri in
cazuri de conflict sau alte amenintari ale pacii in Europa, mergnd pna la
trimiterea de forte de mentinere a pacii in zonele respective, cu acordul
partilor aflate in conflict. Din 1994 a devenit Organizatie permanenta sub
denumirea O.S.C.E. In cadrul O.S.C.E. functioneaza si un Forum Economic.
Membrii ai C.S.C.E. sunt in prezent 53 de state europene74.
Consiliul Europei a fost infiintat prin semnarea statutului sau la 5
mai 1949, in Londra de catre 10 state: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Norvegia si Suedia. Intre timp
numarul acestora a crescut la peste 39 de state membre, alte trei avnd statutul
de invitat special, iar SUA, Israel si Japonia statut de observator. Scopurile
Consiliului Europei sunt: stabilirea unor legaturi mai strnse intre statele
73

Dumitra Popescu, Adrian Nastase, Drept international public,Casa de editura si presa }ansa SRL,
Bucuresti, 1999, p. 73.
74
Mariana mihaila, op. cit. p. 51.

155

membre in domeniile economic, social, cultural, juridic si administrativ,

precum si promovarea democratiei si respectarea drepturilor omului. In cadrul
Consiliului Europei s-au adoptat peste 150 de conventii, intre care se
detaseaza Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului., semanta
la Roma in 1950. Prin aceasta conventie s-a creat un mecanism care urmareste
aplicarea ei si solutioneaza plngeri cu privire la eventualele incalcari:Curtea
Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Consiliul Europei tinde sa includa
toate statele europene si sa devina principalul mecanism european in
domeniul

drepturilor

omului.

Reprezentantii

statelor

componente

Consiliului Europei se bucura pe teritoriile statelor membre de imunitatile si

privilegiile necesare exercitarii atributiilor. Sediul Consiliului Europei este la
Strasbroug75.
Consiliul Nordic - este o organizatie internationala de cooperare
economica creata in februarie 1952 de Danemarca, Finlanda, Islanda,
Norvegia si Suedia. Scopul Consiliului Nordic este de a promova cooperarea
in toate domeniile de activitate cu exceptia relatiilor externe si apararii76.
Organizatia Pactului Balcanic (OPB) a reprezentat o alianta cu
caracter politico -militar prin care statele membre: Iugoslavia, Grecia si
Turcia, urmau sa procedeze la consultari reciproce in problmele ce prezentau
un interes comun, precum si in cele care priveau securitatea lor, inclusiv
luarea unor masuri militare comune. Cu toate acestea, OPB nu a functionat
niciodata.
B.Organizatii internationale cu caracter militar- Organizatia Tratatului
Atlanticului de Nord
Consiliul Atlanticului de Nord este organul suprem compus din
ministrii apararii, de externe si finante ai statelor membre. Este organ de
75
76

Florin Coman, Drept international public, Ed. sylvi, Bucuresti, 2001,p. 41.
Marian Mihaila, op. cit. p. 52.

156

decizie, lund hotarri in unanimitate. Obiectivul sau important consta in

mentinerea unui control politic intre statele membre. consiliul se reuneste de
mai multe ori pe an la nivel ministerial si uneori la nivelul sefilor de state si
guverne, dar de obicei intlnirile au loc la nivelul reprezentantilor
permanenti ai statelor membre. Cartierul sau general se afla la bruxelles.
Fiecare sara membra este reprezentata la Consiliul atlanticului de Nord
de un ambasador ori un reprezentant permanent, asistat de o delegatie
nationala - formata din consilieri si functionari care, in numele statului lor,
participa la diferitele comitete ale NATO.
Secretariatul international sustine activitatea Consiliului si a
comitetelor. personalul sau este alcatuit din cetateni ai statelor membre, fiind
recrutat in mod direct de Organizatie, fie detasat de guvernele statelor
membre pe o perioada de 3-4 ani.
Secretarul general are rolul de a promova si conduce procesul de
consultari in vederea luarii deciziilor in Alianta. El este Presedinte al
consiliului Atlanticului de Nord, al comitetului pentru planificarea apararii si
comitetului pentru planificarea nucleara. Secretarul general NATO este
abilitat sa medieze diferite diferende intre tarile membre. El este principalul
purtator de cuvnt al Aliantei in relatiile acesteia cu statele membre si massmedia.
Secretarul General prezideaza Grupul operativ la nivel inalt pentru
controlul armamentelor conventionale, Grupul de lucru executiv, Comitetul
NATO pentru aparare antiaeriana, colegiul consultativ mixt.
Secretarul General este deservit de Cabinetul Secretariatului General,
iar Secretarul executiv are rolul de a asigura buna functionare a consiliului.
Exista cinci departamente in structura NATO, astfe:
Departamentul pentru probleme politice care cuprinde doua
directii; Directia Politica si Directia Economica.

157

Directia Politica in principal se ocupa de pregatirea dezbaterilor politice

ale Consiliului NATO, redacteaza rapoartele asupra problemelor politice din
atentia Secretarului General, tine legatura cu Delegatiile tarilor membre, tine
lagatura cu alte organizatii internationale si elaboreaza propuneri comune in
domeniul dezarmarii si controlului armamentelor.
Directia economica - are rol consultativ in privinta chestiunilor
economice care au consecintele politice.
Ea analizeaza tendintele economice, pregateste evaluari economice ale
tarilor membre NATO.
Departamentul planificare si politica de aparare supervizeaza
activitatile Comitetului executiv pentru planificare nucleara, fiind
alcatuit din Directia pentru planificarea fortelor armate si directia
pentru planificare nucleara.
Departamentul pentru sprijinul apararii are ca sarcini
principale sa consilieze Secretarul General si Consiliul
Atlanticului de Nord in toate problemele legate de cercetare,
dezvoltare, productie si achizitiede armamente, sisteme de
aparare si telecomunicatii.
Departamentul infrastructura, logistica si planificare pentru
situatii de urgenta civila - analizeaza si dispune asupra situatiilor
de urgenta civila fiind alcatuit din trei directii.
Directia pentru infrastructura elaboreaza propuneri cu privire la
aspectele de politica generala, probleme de finantare, asigura supravegherea
tehnica si financiara a Programului NATO pentru infrastructura.
Directia de Logistica elaboreaza si coordoneaza planurile logistice ale
NATO pentru eficacitatea fortelor Aliantei, mentine legatura cu autoritatile
militare ale NATO pentru asigurarea consumurilor.
Directia de planificare pentru situatii de urgenta civila coordoneaza
planurile pentru trecerea rapida a economiilor pe timp de pace ale tarilor
158

Aliantei la o economie pentru situatii de urgenta, planifica folosirea resurselor

civile in sprijinul apararii Aliantei si protectiei populatiei civile.
Departamentul pentru probleme stiintifice de mediu are ca
sarcini principale sa-l consilieze pe Secretarul general al NATO
asupra problemelor stiintifice si tehnologice, sa conduca
activitatea subcomitetelor pentru intarirea capacitatii stiintifice si
sa supervizeze elaborarea proiectelor pilot pentru cercetare.
Organele militare ale NATO sunt:
Comitetul Militar format din Sefii Statelor Majore ale tarilor
membre ori din delegatii lor permanenti si din Statul major
Integrat;
Comandamentele regionale din europa, Oceanul Atlantic si din
grupul Strategic S.U.A. si Canada au sub comanda lor
subdiviziuni speciale militare;
Fortele militare combatante nationale au un statut triplu; unele
pentru interventii in timp de razboi, altele cu misiuni de pace si
altele care ramn in afara NATO.
Interventia militara declansata de Alianta in Iugoslavia la sfrsitul lunii
martie 1999 a constituit o schimbare in obiectivele si strategia NATO.
Astfel, Alianta a considerat ca apararea valorilor democratice
constituie o prioritate absoluta pentru apararea pacii iar violarea drepturilor
omului prezinta pericole grave. NATO a apreciat ca are datoria sa intervina
indiferent unde se petrec astfel de / lucruri ,/ desigur dupa epuizarea cailor
politico-diplomatice de rezolvare a situatiei.
Documentele summitului de la Waschington din 23-25 aprilie 1999.
prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la crearea organizatiei, au afirmat
angajamentul reciproc de aparare a poporului, teritoriului si libertatii bazate
pe democratie, drepturile omului si statul de drept.

159

Totodata se afirma hotarrea de a adopta o pozitie ferma impotriva

celor care violeaza drepturile omului, declanseaza razboaie si cuceresc
teritorii.
C. Organizatii regionale economice.
Organizatiile economice cu caracter mai larg sau mai restrns, exista
practic pe toate continentele. Prezinta un interes deosebit cele din Europa sau
cele in care statele europene, ocupa locul central.
Organizatia Europeana de Cooperare Economica (O.E.C.E.) - a fost
creata in 1948, ca organizatie de cooperare, de 16 state vest europene, in
scopul aplicarii planului Marshall de ajutorare economica a Europei. A fost
inlocuita in 1961, de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica
(OCDE) in care au intrat si SUA, iar ulterior si Australia, Noua Zeenlanda,
Japonia si Canada. Obiectivele urmarite, potrivit acordului din 1961, sunt:
dezvoltarea economica a statelor membre, ridicarea standardului de viata,
dezvoltarea comertului international si a economiei mondiale in general.
OCDE are sediul la Paris, obiectivul actual constnd in analiza si prognoza la
nivel global. |arile din Europa Centrala si de Est au initiat procesul de
admitere a lor in OCED77.
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) a fost
prima comunitate europeana monopolista cu caracter suprastatal. A fost creata
prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, semnat de sase state europene
(Franta, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia). Scopul CECO era
crearea unei piete comune a carbunelui si otelului, repartizarea judicioasa a
productiei si cresterea productivitatii muncii. Tratatul de creare a CECO a
intrat in vigoare in august 1952 si pna in 1954 au fost eliminate treptat
contingentarile, taxele vamale si celelalte restrictii. Cei sase au insituit
controlul practicilor respective in comertul reciproc cu carbune si produse
77

Marian Mihaila, op. cit. p. 53.

160

siderurgice, iar in 1958 au adoptat taxe vamale comune in schimburile

comerciale cu aceste produse. In 1972, se semneaza la Bruxelles, Tratatul de
largire a Comunitatii, care intra in vigoare in in acelasi an. Astfel,
comunitatea se extinde prin aderarea a inca 19 state, realizata in cinci etape
succesive78.
Comunitatea Economica Europeana (CEE) cunoscuta si sub numele
de Piata Comuna, este o grupare economica creata de statele membre ale
CECO prin Tratatul de la Roma din 25 martie 1957. Scopul CEE, definit de
tratat, este crearea unei uniuni economice si monetare la finele unei perioade
de tranzitie de 12 ani, incepnd cu 1 ianuarie 1958, data intrarii in vigoare a
Tratatului de la Roma, in care se va realiza desfiintarea taxelor vamale si a
restrictiilor cantitative la comertul dintre partenerii din CEE, fixarea unui tarif
comun si a unei politici comerciale comune fata de terti, libera circulatie a
fortei de munca, a serviciilor si capitalurilor, stabilirea unei politici comune in
domeniul agriculturii, energiei, transportului etc. si crearea unei uniuni
vamale prin liberalizarea si aplicarea unui tarif vamal comun fata de terti,
incepnd de la 1 ianuarie 1958.
CEE evolueaza spre o uniune economica a tarilor membre. In urma
Tratatului de la Maastricht din 1992, ea adopta in urmatorii ani o politica de
aparare unica, o moneda unica, o politica sociala si economica unica, ceea ce
asigura circulatia libera a persoanelor, a marfurilor si a capitalurilor.
Comunitatea tinde sa ia tot mai mult atributiile unui stat. Dupa intrarea in
vigoare a tratatului de la Maastricht, la sfrsitul anului 1993, CEE este
denumita Uniunea Europeana. In prezent se manifesta tendinta apropierii fata
de Uniune a unor tari de pe continent din centrul si estul Europei. Ele au
incheiat acorduri individuale de asociere cu UE, iar unele au cerut deja sa fie
primite membre. Dintre acestea, pe data de 1 mai 2004 au intrat efectiv in
Uniune alte zece state: Cehia Slovacia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Estonia,
78

Augustin Fuerea, op. cit. p. 17.

161

Lituania, Letonia, Cipru si Malta, largind la peste 450 de milioane de

persoane numarul beneficiarilor pietei unice.
Comunitatea Europeana a energiei atomice (EUROATOM) este o
organizatie creata la Roma, la 25 martie 1957, o data cu Piata Comuna, printrun tratat separat, de aceleasi state semnatare ale Comunitatii Economice
Europene. Obiectivele EUROATOM sunt: infiintarea unei piete comune
nelimitata pentru materialele si produsele nucleare, ale statelor membre;
coordonarea cercetarilor stiintifice si a dezvoltarii industriei nucleare;
aprovizionarea cu materiale fuzionabile. EUROATOM are un caracter
supranational, dispunnd de dreptul de control asupra activitatii statelor
membre in domeniul sau de activitat, precum si asupra personalului si
intreprinderilor respective. EUROATOM are o structura organizatorica
identica cu cea a CEE si functioneaza pe baza acelorasi principii. Din 1961, in
cadrul EUROATOM fiinteaza un centru de informare si documentare care
dispune, de asemenea, de un centru comun de pregatire a proiectelor de
constructie a centralelor atomoelectrice79.
Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) a fost creata prin
Conventia de laSstockholm din 4 ianuarie 1959, ca o reactie la infiintarea
CEE. A inceput sa functioneze de la 1 ianuarie 1960. Initial ea grupa sapte
state: Austria, Danemarca, Elvetia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia si
Suedia. De la 1 ianuarie 1961 a devenit membru asociat si Finlanda, iar in
1973 si Liechtenstein. Obiectivul urmarit a fost crearea unei zone de comert
liber si in acest scop, stabilirea in cadrul zonei a unui sistem vamal uniform
prin reduceri succesive, iar in 1970 prin desfiintarea taxelor vamale dintre
statelele membre.
Dupa aderarea majoritatii membrilor AELS la UE, cea dinti si-a
incetat ratiunea de a fi, asa inct in 1994 s-a realizat unirea acestei organizatii

79

Augustin Fuerea, op. cit. p. 77.

162

economice cu comunitatile europene, dnd nastere Spatiului Economic

European (SEE) 80.
Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a fost
infiintata recent si are menirea de a favoriza investitiile publice si mai ales
private, pentru a permite tarilor din Europa de est, aflate in perioada de
tranzitie, sa se adapteze la economia de piata. Banca beneficiaza de fonduri
provenind din depuneri ale tarilor dezvoltate din Europa, SUA si Asia,
acordnd, imprumuturi pe termen lung, pe baze comerciale.
Exista organisme economice si pe alte continente, dar au o activitate
mult mai restrnsa. Astfel, in America Latina fiinteaza Asociatia LatinoAmericana pentru Comert Liber si Asociatia Latino-Americana de Integrare,
infiintate prin Tratatul de la Montevideo (1960); in Africa exista uniuni
vamale si economice, precum Piata Comuna a Africii de Vest (1962) si
Consiliul Antantei (1959), iar in Asia s-a infiintat in 1966 Consiliul Asiatic
pentru Dezvoltare Industriala.

80

Ibidem, p. 19.

163

CAPITOLUL IV.
SOLUTIONAREA PASNICA A DIFERENDELOR IN
CADRUL ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE
4.1 CADRUL CONVEVTIONAL AL REGLEMENTARII PASNICE A
DIFERENDELOR INTERNATIONALE
4.1.1. NOTIUNEA DE DIFEREND SI SITUATIE
Potrivit articolului 34 din Carta O.N.U., Consiliul de Securitate poate
ancheta orice diferend sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni
internationale sau ar putea da nastere unui diferend, in scopul de a stabili
daca prelungirea diferendului sau situatiei ar pune in primejdie mentinerea
pacii si securitatii internationale.
Adaugarea situatiei in contextul reglementarii pasnice a diferendelor
internationale a fost uneori criticata in doctrina. Dar rezolvarea unei situatii
care nu a ajuns sa declanseze un diferend, crend insa o imprejurare de natura
sa declanseze un diferend, trebuie avuta in vedere, in scopul de a se lua
masuri ca aceasta sa nu aiba o asemenea consecinta. Pentru mentinerea pacii,
reglementarea pasnica trebuie sa se aplice si situatiei care ar putea declansa un
dezacord intre natiuni sau ar da nastere unui diferend (art. 34 din Carta). De
altfel, situatiile au, in conceptia Cartei, un caracter similar cu diferendul. In
acest sens, art. 1 al. 2 din Carta

prevede, printre altele, ca unul dintre

scopurile organizatiei este de a infaptui, prin mijloace pasnice, aplanarea ori

rezolvarea diferendelor sau situatiilor cu caracter international care ar putea
duce la o atingere a pacii. Reglementarea pasnica a diferendelor este unanim
considerata ca principiu fundamental al dreptului international.
In jurisprudenta internationala, diferendul, ca notiune, a fost definit de
Curtea Parmanenta de Justitie Internationala considerndu-l ca o neintelegere
privind o problema juridica sau, de fapt, un conflict de conceptii juridice sau
164

de interese intre doua persoane, deosebindu-se de conceptul de situatie, definit

mai sus. Curtea a subliniat ca stabilirea existentei unui diferend international
constituie o problema care poate fi determinata in mod obiectiv, cele doua
parti avnd in mod evident opinii opuse privind problema executarii sau
neexecutarii unor tratate.
Un diferend international se poate naste nu numai intre state, ci si intre
state si organizatii internationale sau intre asemenea organizatii, si lor
aplicndu-li-se principiile esentiale ale solutionarii diferendelor intre state.
S-a considerat, uneori, ca exista o deosebire intre diferendele cu
caracter juridic si cele cu caracter politic;dar diferendele internationale au
intotdeauna un caracter politic, chiar daca unele dintre ele ar prezenta mai
accentuat una dintre aceste caracteristici.
Cadrul juridic al reglementarii pasnice implica toate izvoarele dreptului
international conventiile internationale, cutumele, principiile generale de
drept, - aplicndu-se, desigur, cele pertinente pentru transarea litigiului,
inclusiv, daca este cazul, aplicarea echitatii, cu conditia acordului intre parti.
Partile trebuie sa faca eforturi in scopul de a reglementa cu
promtitudine diferendele internationale dintre ele prin negocieri, ancheta,
mediere, arbitraj, reglementare juridica, recurgerea la organisme sau acorduri
regionale sau prin alte mijloace pasnice, la alegerea lor81.
De asemenea, potrivit Declaratiei din 1970 privind principiile
raporturilor prietenesti dintre state si Declaratiei de la Manila, statele-parti la
diferend trebuie sa aplice cu buna credinta acordurile incheiate intre ele.
Intruct recurgerea la forta, la agresiune, este o crima internationala, partile la
un difernd, daca nu au ajuns la un acord prin unul dintre mijloacele de
reglementare a diferendelor enuntate mai sus, trebuie sa continue sa caute
reglementarea difrendului prin alte mijloace asupra carora au cazut de acord.

81

Rezolutia nr. 2625 a Adunarii Generale a ONU

165

Trebuie avut, de asemenea, in vedere ca obiectivul esential al oricarui

proces de reglementare pasnica a diferendelor internationale este tocmai
solutionarea lor definitiva. Chiar in lipsa unui conflict armat, litigiile
nerezolvate inrautatesc relatiile dintre state si impiedica cooperarea lor
pasnica, putnd fi exploatate de state terte in scopul de a influenta politica
externa sau interna a statelor aflate in litigiu. Asa cum dovedeste conflictul
armat din fosta Iugoslavie, un diferend care nu este solutionat la timp risca, de
cele mai multe ori, sa declanseze un conflict armat, iar recurgerea la forta
complica si mai mult problemele si ingreuiaza reglementarea lor pe cale
pasnica.
Un element extrem de important al declaratiei de la Manila, este
definirea obligatiei statelor-parti la un diferend, precum si statelor terte de a se
abtine de la orice act susceptibil de a agrava situatia care a generat diferendul.
Sunt inca vii in memoria oamenilor cele doua razboaie mondiale,
distrugerile imense la care au fost supuse numeroase popoare prin pierderile
de veti omenesti si de bunuri de toate felurile, impartirea lumii in blocuri
politico-militare opuse, dupa cel de-al doilea razboi mondial, precum si
numeroasele conflicte militare din diferite tari ale lumii. in prezent au loc
distrugeri de vieti si de bunuri, cauzate de numeroasele conflicte in Europa,
Orientul Mijlociu, Africa si alte parti ale lumii, care creaza tensiuni si crize in
relatiile internationale. Negocierile sistematice si perseverente, ca si alte
masuri preventive pentru evitarea conflictelor, se desfasoara in diverse regiuni
ale globului. Unele au succes, altele nu, dar, att timp ct se negociaza, exista
sanse ca diferendele sa fie aplanate, iar altele, incipiente, sa fie stopate.
Existenta noilor mijloace de distrugere in masa, prin dezvoltarea si
raspndirea armelor nucleare, care ameninta nu numai pacea si securitatea
universala, ci insasi civilizatia contemporana, este pledoaria cea mai
convingatoare pentru necesitatea fundamentala de a recurge numai la mijloace
pasnice pentru rezolvarea oricarui conflict, de a nu-l lasa sa se acutizeze.
166

Organizatiile internationale, in special cele aparute dupa cel de-al

doilea razboi mondial, au un rol important in actiunea de solutionare pasnica a
diferendelor ivite intre state.
Rezolvarea diferendelor in cadrul organizatiilor internationale se face
prin proceduri specifice, in cazurile in care statutele acestor organizatii prevad
asemenea proceduri. Organizatiile internationale sunt competente sa actioneze
in mod direct pentru solutionarea diferendelor internationale, fie la cererea
partilor diferendului, fie din propria lor initiativa.
In Carta O.N.U.82 sunt enumerate, printre mijloacele de reglementare
pasnica si recurgerea la organizatiile regionale, iar in articolul 52, le este
recomandat membrilor O.N.U. sa depuna toate eforturile pentru rezolvarea
pasnica a diferendelor locale prin intermediul unor astfel de acorduri sau
organisme regionale inainte de a le supune Consiliului de Securitate (alin. 2),
iar acesta din urma sa incurajeze dezvoltarea rezolvarii pe cale pasnica a
diferendelor locale, cu ajutorul unor asemenea acorduri sau organizatii
regionale (alin. 3)83.
Organizatiile internationale continentale si regionale sunt incurajate
prin Carta O.N.U. sa contribuie la solutionarea pasnica a conflictelor locale,
cu obligatia de a informa Consiliul de Securitate asupra actiunilor intreprinse
in acest sens. In general, organizatiile continentale si regionale au competenta
generala, exercita functii in domeniul apararii pacii si securitatii internationale
si a solutionarii pasnice a diferendelor locale. Astfel de functii intra in
competenta urmatoarelor organizatii internationale regionale: Organizatia
Statelor Americane, Organizatia Unitatii Africane, Conferinta pentru
Securitate si Cooperare in Europa (in prezent O.S.C.E.), si altele.

82
83

Art. 33, Carta O.N.U., 1945.

I. Closca, op. cit. p. 262.

167

In dezbaterile mondiale

s-a demonstrat corelatia existenta intre

acordurile si organizatiile regionale si forumul mondial, care impreuna formeaza o constructie armonioasa dedicata mentinerii pacii si securitatii
internationale, reprezentnd un cadru adecvat solutionarii pasnice a
diferendelor locale.
4.1.2 COMPETENTA ORGANIZATIILOR INTERNBATIONALE IN
REGLEMENTAREA PASNICA A DIFERENDELOR DINTRE STATE
Organizatiile internationale, in special cele aparute dupa cel de-al
doilea razboi mondial, au un rol important in actiunea de solutionare pasnica a
diferendelor ivite intre state.
Rezolvarea diferendelor in cadrul organizatiilor internationale se face
prin proceduri specifice, in cazurile in care statutele acestor organizatii prevad
asemenea proceduri. Organizatiile internationale sunt competente sa actioneze
in mod direct pentru solutionarea diferendelor internationale, fie la cererea
partilor diferendului, fie din propria lor initiativa.
In Carta O.N.U.84 sunt enumerate, printre mijloacele de reglementare
pasnica si recurgerea la organizatiile regionale, iar in articolul 52, le este
recomandat membrilor O.N.U. sa depuna toate eforturile pentru rezolvarea
pasnica a diferendelor locale prin intermediul unor astfel de acorduri sau
organisme regionale inainte de a le supune Consiliului de Securitate (alin. 2),
iar acesta din urma sa incurajeze dezvoltarea rezolvarii pe cale pasnica a
diferendelor locale, cu ajutorul unor asemenea acorduri sau organizatii
regionale (alin. 3)85.
Organizatiile internationale continentale si regionale sunt incurajate
prin Carta O.N.U. sa contribuie la solutionarea pasnica a conflictelor locale,
84
85

Art. 33, Carta O.N.U., 1945.

I. Closca, op. cit. p. 262.

168

cu obligatia de a informa Consiliul de Securitate asupra actiunilor intreprinse

in acest sens. In general, organizatiile continentale si regionale au competenta
generala, exercita functii in domeniul apararii pacii si securitatii internationale
si a solutionarii pasnice a diferendelor locale. Astfel de functii intra in
competenta urmatoarelor organizatii internationale regionale: Organizatia
Statelor Americane, Organizatia Unitatii Africane, Conferinta pentru
Securitate si Cooperare in Europa (in prezent O.S.C.E.), si altele.
In dezbaterile mondiale

s-a demonstrat corelatia existenta intre

acordurile si organizatiile regionale si forumul mondial, care impreuna formeaza o constructie armonioasa dedicata mentinerii pacii si securitatii
internationale, reprezentnd un cadru adecvat solutionarii pasnice a
diferendelor locale.
4.2. COMPETENTA O.N.U. IN REGLEMENTAREA
DIFERENDELOR
In cele peste cinci decenii de existenta, organizatia mondiala a parcurs
un traseu sinuos, adesea plin de dificultati, fiind supusa la numeroase teste de
rezistenta si confruntata cu modificari dramatice in conjunctura internationala.
Cu toate acestea, este foarte clar ca O.N.U. a supravetuit, si mai mult chiar, a
realizat multe pentru natiunile lumii. Exista aproape unanimitate in a afirma
ca O.N.U. a solutionat numeroase conflicte, locale ce e drept, a accelerat
procesul cooperarii internationale si, la modul general, a marcat noua forma
ca si continutul relatiilor internationale. Aceasta apreciere de ansamblu nu
exclude insa anumite esecuri si neimpliniri care, in final, impun demararea
procesului de reformare a organizatiei.
Mentinerea pacii si securitatii in lume este, conform Cartei, principalul
domeniu de activitate al O.N.U.

169

Dupa 1945, prin mijloace aflate la dispozitia sa, organizatia a reusit sa

creeze conditii favorabile negocierilor, evitnd in acest fel declansarea unor
conflicte care ar fi avut efecte dezastroase. Operatiunile de mentinere a pacii
au fost principala modalitate de actiune a O.N.U. Prima operatiune de acest
gen a fost organizata in 1948 in Palestina86.
La sfrsitul mileniului doi, O.N.U. are in curs circa 20 de operatii de
mentinere a pacii. O.N.U. a activat intens in sensul facilitarii solutionarii
pacifice a diferendelor internationale. In cei peste 60 de ani de activitate
O.N.U. a contribuit la negocierea a peste 180 de solutii pasnice care au pus
capat unor pericole reale de razboi sau chiar a unor conflicte deschise.
Organizatia internationala a fost prezenta in rezolvarea unor
evenimente precum criza rachetelor din Cuba, razboiul irakiano-iranian,
retragerea trupelor sovietice din Afganistan, razboiul civil din Salvador,
agresiunea Irakului impotriva Kuweitului etc87.
Activitatea O.N.U. depinde foarte mult de gradul de intelegere, de
constientizare a gravitatii problemelor de catre statele membre.
In general, preocuparile pentru realizarea obiectivelor in vederea
mentinerii pacii si securitatii internationale sunt realizate de doua dintre
organele principale ale O.N.U.: Adunarea Generala si Consiliul de Securitate.
Adunarea Generala - este organul care studiaza principiile de
cooperare a statelor, chestiunile care pot constitui amenintari ale pacii, poate
face recomandari cu privire la mentinerea pacii. Adunarea Generala fiind
organ de dezbatere nu adopta masuri practice.
Un rol aparte il are Consiliul de Securitate, competent sa adopte masuri
necesare asupra celor vinovati. Consiliul de Securitate ia masuri care nu se
pot aplica cu forta. El poate trimite misiuni de observare si comisii de ancheta
care pot intocmi o serie de rapoarte.
86

Alte cazuri de notorietate pot fi; operatiunile organizate in Kashmir, Congo, Cipru, Yemen, Republica
Dominicana, Somalia, Bosnia-Hertegovina,, Kosovo etc.
87
http/www.marcela rad.ro.

170

In unele cazuri Consiliul de Securitate poate adopta decizii privind

aplicarea fortei armate in vederea desfasurarii operatiilor pentru mentinerea
pacii. Aceste operatii au anumite trasaturi caracteristice:
au caracter consensual;
statul pe teritoriul caruia sunt trimise fortele armate este de acord
cu aceste operatii pentru mentinerea pacii. Sunt de acord cu
aceste si cei care pun la dispozitie forte armate, si cei carora
Consiliul le-a recomandat sa inceteze ostilitatea.
operatiile de mentinere a pacii au un caracter necoercitiv;
aceste operatii au un caracter conservator deoarece se pastreaza
situatia pe care o gasesc acolo.
Activitatea O.N.U. privind mentinerea pacii presupune si unele
activitati umanitare la care participa si persoanele civile.
4.2.1. CONSILIUL DE SECURITATE
Consiliul de Securitate este principalul organ al O.N.U. raspunzator
pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Carta O.N.U. prevede
obligatia partilor intr-un diferend ca, in situatia in care nu reusesc sa-l
solutioneze, sa il supuna Consiliului de Securitate, care fie le recomanda sa
recurga la un anumit mijloc pasnic de solutionare, fie propune o solutie de
fond in vederea rezolvarii diferendului88.
Pozitia si rolul deosebit, rezervat acestui organ in structura organizatiei
mondiale sunt relevate de compunerea sa, sistemul decizional si competentele
ce le exercita.
Modalitatea de compunere a Consiliului de Securitate raspunde in
principal la doua cerinte:
- se limiteaza la un numar restrns de membri;
88

http/www.marcela rad.ro.

171

- trebuie sa includa in competenta sa marele puteri aliate in cel de-al doilea

razboi mondial.
Membrii Consiliului de Securitate se grupeaza in doua mari categorii:
membrii permanenti si cei nepermanenti. Asadar, acest organ este compus din
15 membri (5 sunt membri permanenti si 10 nepermanenti89). Compozitia
Consiliului de Securitate trebuie sa raspunda unei repartitii geografice
echitabile.
Activitatea Consiliului de Securitate se desfasoara permanent, el se
intruneste nu pentru perioade determinate ci ori de cte ori este necesar.
Pentru aceasta, fiecare stat membru al Consiliului desemneaza cte un
reprezentant permanent la sediul organizatiei mondiale90.
Consiliul se convoca de catre presedintele acestuia91 la cererea oricarui
stat membru al O.N.U., sau orice alt stat care nu este membru al organizatiei
cu conditia ca acesta sa fie parte la diferendul ce-l supune dezbaterii
Consiliului si sa declare expres ca va accepta obligatia de reglementare
pasnica prevazuta de Carta.
Potrivit Cartei (art. 27) fiecare membru al Consiliului dispune de un
vot. Toate hotarrile se adopta cu o majoritate calificata de 9 voturi. Se
introduce insa o importanta distinctie intre problemele de procedura si toate
celelalte probleme.
In primul caz, hotarrile se pot adopta chiar cu votul afirmativ a 9
membri nepermanenti ai Consiliului. In toate celelalte probleme (probleme de
fond), Carta prevede ca votul afirmativ a minim 9 membri trebuie sa cuprinda
si voturile concordante ale tuturor membrilor permanenti ai Consiliului.
Fiecare membru permanent are drept de veto drept ce le ofera
posibilitatea sa blocheze, atunci cnd interesele lor sunt implicate, orice

89

Membrii nepermanenti sunt alsi pe o perioada de doi ani de catre Adunarea Generala a O.N.U..
Aceasta este de regula, seful misiunii permanente a statului respectiv pe lnga O.N.U.
91
Presedintia lucrarilor se asigura prin rotatie, cte o luna de catre fiecare stat membru al consiliului.
90

172

hotarre a Consiliului, inclusiv actiunile privind mentinerea pacii si securitatii

internationale.
In temeiul art. 24 al Cartei, aceasta confera Consiliului de Securitate
raspunderea principala in mentinerea pacii si securitatii internationale,
competentele acestuia urmaresc sa previna izbucnirea unor conflicte, sa
intervina, daca este cazul, pentru a le pune capat si, in general, sa
dezamorseze crizele internationale. In acest cadru atributiile Consiliului sunt
grupate in Carta in trei capitole distincte:
Capitolul VI atributii in solutionarea pasnica a diferendelor
internationale;
Capitolul VII atributii in cazul unor amenintari impotriva pacii,
incalcari ale pacii si acte de agresiune care impun masuri de
constrngere, cu sau fara folosirea fortelor armate;
Capitolul VIII atributii in raporturile dintre O.N.U. si
organizatiile ori acordurile regionale, avnd ca obiect mentinerea
pacii si securitatii intr-o anumita regiune92.
In domeniul solutionarii pasnice a diferendelor, Consiliul de Securitate
poate sa invite partile la un diferend sa il solutiomeze prin unul din mijloacele
pasnice de rezolvare a conflictelor, prevazute in art. 33 din Carta ONU sa
dispuna o ancheta asupra unui diferend sau a unei situatii care ar putea duce la
frictiuni internationale sau ar putea da nastere unui diferend. Concluziile
anchetei, intreprinse de un organ subsidiar al Consiliului - o comisie93,
constituie o prima etapa in stabilirea pozitiei Consiliului asupra diferendului a
carui natura urmeaza sa o determine, sa recomande partilor la un difered
procedura sau metoda de solutionare tinnd seama de natura diferendului, sau,
la cererea acestora, sa le recomande solutii concrete94.

92

R. Miga Besteliu, op. cit.p. 187.

Aceasta Comisie este formata din reprezentanti ai statelor ori din personalitati independente.
94
R. Miga Besteliu,op. cit. p. 188
93

173

In practica Consiliului de Securitate s-a dezvoltat mecanismul de

interventie pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, cunoscut sub
denumirea de operatii de mentinere a pacii. Astfel, Secretarul general al
O.N.U. , in documentul Agenda pentru pace (1992), identifica urmatoarele
categorii de activitati si tipuri de operatii pentru mentinerea pacii:
diplomatia preventiva - care vizeaza evitarea aparitiei unor diferende,
prin masuri sub incidenta Capitolului VI din Carta;
restabilirea pacii (peace-making) care intervine dupa declansarea
unui diferend si urmareste folosirea procedurilor de reglementare
pasnica a diferendelor prevazute in Capitolul VI (art. 33);
mentinerea pacii (peace-keeping) presupune o actiune militara
coercitiva;
consolidarea pacii (peace building) consta in actiuni ulterioare
incetarii ostilitatilor si urmareste, cu precadere, edificarea unor structuri
interne in masura sa asigure mentinerea solutiilor politice a
conflictului95.
4.3. ORGANIZATIA UNITATII AFRICANE
Ideea unitatii capata un rasunet din ce in ce mai mare, crescnd pe
masura eliberarii popoarelor africane de sub jugul colonialismului. In anul
1958, la Accra a avut loc prima Conferinta a statelor africane independente,
ce a reunit 8 state, care s-au pronuntat pentru o actiune unita si concertata
indreptata spre apararea pacii si libertatii popoarelor Africii.
Au urmat o serie de intruniri intre statele africane, ce au dat nastere
unor organizatii care propagau lupta lor comuna pentru libertate,
independenta si pace.
Insa momentul cel mai important, in suportul acestor actiuni, il
constituie Conferinta ministrilor de externe a 30 de state africane, care a avut
95

R.Miga besteliu,op. cit.p. 191.

174

loc la Addis-Abeba, intre 21-25 mai 1963. Cu acest prilej s-a adoptat Carta
Organizatiei Unitatii Africane si s-a creat cea mai puternica structura de pace
in aceasta regiune. De la constituire, s-a convenit ca O.U.A. sa includa statele
africane de pe continent, Madagascarul si toate insulele care inconjoara
Africa.
Principalele directii de activitate ale O.U.A. sunt; intarirea unitatii si
solidaritatii statelor africane si malgase; coordonarea si intensificarea
cooperarii si a eforturilor lor pentru a oferi popoarelor Africii conditii mai
bune de existenta; apararea suveranitatii, integritatii teritoriale si a
independentei lor; abolirea tuturor formelor de colonialism din Africa;
favorizarea cooperarii internationale96.
Statund, intre scopurile sale apararea suveranitatii, integritatii
teritoriale si a independentei statelor membre, O.U.A. se constituie ca o
structura de pace, care realizeaza actiunea de aparare a statelor respective, iar
sitund la baza activitatii ei rezolvarea pasnica a diferendelor, O.U.A. da
expresie vocatiei de pace a statelor membre, vointei lor de a recurge la
mijloace pasnice in solutionarea problemelor litigioase.
Conform Cartei organizatiei, aceasta are in componenta sa urmatoarele
organe principale:
Conferinta sefilor de state si guverne organizatie suprema ce
are indatorirea sa studieze problemele de interes comun pentru
Africa cu scopul de a coordona si armonizarea politica generala a
O.U.A.;
Consiliul Ministrilor compus din ministri afacerilor externe, ce
se intruneste cel putin de doua ori pe an;
Secretarul general;

96

D. Mazilu,op. cit., p. 268.

175

 Comisia de mediere, conciliere si arbitraj97 formata din 21 de

membri alesi de Adunarea Sefilor de State pentru un mandat de 5
ani, cu atributii de mediere, conciliere si arbitrj in solutionarea
diferendelor dintre statele membre, cu acordul acestora din urma.
Sistemul reglementarii pasnice din cadrul O.U.A. se bazeaza pe o
selectare a procedurilor, manifestndu-se preferinta pentru mijloacele
diplomatice, si excluznd justitia internationala. Preferinta statelor africane a
mers spre negocierile diplomatice desfasurate in cadrul unor Comisii ad-hoc,
alcatuite din sefii de state neimplicate in diferend98.
De la constituirea sa, O.U.A. a avut o contributie pozitiva la aplanarea
unor conflicte de frontiera (conflictele dintre Algeria si Maroc), si la
abordarea pe calea tratativelor a unor litigii teritoriale din regiune (litigiile
dintre Somalia si Etiopia, Somalia si Kenya).
De asemenea, Organizatia a adoptat masuri indreptate impotriva
colonialismului si apartheidului, precum si in directia transformarii
continentului african intr-o zona nenuclearizata99.
4.4. ORGANIZATIA STATELOR AMERICANE
Preocuparea statelor americane de a-si constitui o organizatie proprie
isi are radacini in lupta popoarelor latino-americane pentru independenta. Cu
aceasta ocazie, au fost infiintate numeroase organizatii care aveau ca
obiective principale solidaritatea popoarelor latino-americane in lupta pentru
libertate si progres, pentru apararea intereselor lor comue.
In anul 1948, la Bogota, este adoptata Carta Organizatiei Statelor
Americane (cunoscuta si sub denumirea de Carta de la Bogota), dnd nastere
Organizatiei Statelor Americane creata in scopul
97

asigurarii pacii si

Comisia a fost constituita in baza Protocolului Comisiei de mediere, conciliere si arbitraj, adoptat la 21
iulie 1964 la Cairo.
98
I. Closca, op. cit. p. 268.
99
D. Mazilu,op. cit.p. 270.

176

echitatii, intaririi solidaritatii si colaborarii lor pentru apararea suveranitatii,

integritatii teritoriale si independentei lor100 .
Importante garantii pentru mentinerea pacii si dezvoltarii unor relatii
pasnice in regiune si intreaga lume, sunt conferite de o serie de norme si
principii stipulate de Carta O.S.A.
Astfel, Carta precizeaza ca: statele sunt egale din punct de vedere
juridic, drepturile acestora fiind independente de forta de care dispune
respectivul stat; drepturile ce sunt conferite fiecarui stat membru, pentru
apararea si dezvoltarea existentei sale nu-l indreptateste sa savrseasca acte
inechitabile impotriva altor state; respectarea si indeplinirea cu buna credinta
a tratatelor constituie norme de dezvoltare a relatiilor pasnice dintre state; nici
un stat nu poate folosi sau stimula masuri de constrngere cu caracter
economic sau politic cu scopul de a influenta vointa suverana a altui stat si de
a obtine avantaje din acestea; statele americane se obliga ca in relatiile lor
internationale sa nu recurga la forta, cu exceptia cazurilor de aparare legitima.
Statele membre ale O.S.A. au hotart ca toate diferendele ce apar intre statele
americane sa fie solutionate prin proceduri pasnice. In acelasi timp, statele
americane au cazut de acord asupra unui sistem de masuri de securitate
colectiva. In acest sens, prin Carta, ele au hotart sa considere orice agresiune
a unui stat impotriva inviolabilitatii si integritatii teritoriale, sau impotriva
suveranitatii sau independentei politice a unui stat american, ca un act de
agresiune impotriva tuturor celorlalte state americane si sa intreprinda
masurile ce se impun in consecinta101.
Ca expresie a vointei lor de a da eficienta masurilor de securitate
colectiva, statele americane au adoptat Tratatul Interamerican de Asistenta
Mutuala, semnat la Conferinta de la Rio de Janeiro in anul 1947102.
100

Carta O.S.A., art. 1.

D. Mazilu,op. cit. p. 279.
102
Pactul de la Rio poate fi considerat ca fiind echivalent cu prevederile Cartei O.N.U. privind actiunile in
caz de amenintare a pacii, de incalcari a pacii si de acte de agresiune.
101

177

Potrivit Cartei O.S.A., sunt membre ale organizatiei toate statele

americane care o ratifica. In organizatie poate intra, dupa ratificare, orice
entitate politica noua care ia nastere din unirea mai multor state membre.
Orice alt stat american independent care doreste sa devina membru al
organizatiei trebuie sa comunice aceasta, printr-o nota adresata Secretarului
general, in care sa specifice ca este dispus sa accepte obligatiile pe care le
presupune calitatea de membru.
O.S.A. cuprinde in structura sa urmatoarele organisme:
Adunarea Generala - este organul suprem al organizatiei, care
hotareste activitatea si politica generala, determina structura si functiile
celorlalte organe ale O.S.A s.a.;
Consfatuirea consultativa a ministrilor afacerilor externe reprezinta
un organ ce are in competenta sa analiza problemelor cu caracter
urgent, de interes comun statelor americane. Pentru a da avize
organului consultativ, in problemele de colaborare militara care pot sa
apara in legatura cu aplicarea tratatelor speciale existente in probleme
de securitate colectiva, a fost creat Comitetul consultativ de aparare.
Acest Comitet este format din reprezentantii militari superiori ai
statelor americane care iau parte la Consfatuirea Consultativa.
Consiliile;
Comitetul juridic interamerican;
Conferintele specializate.
Atributii importante in mentinerea pacii si securitatii au fost stipulate
de catre statele membre in sarcina Consiliului permanent103- care se ocupa, in
limitele Cartei si a acordurilor interamericane, de orice problema data in

103

Consiliul este alcatuit din cte un reprezentant al fiecarui membru numit special, de catre Guvernul
respectiv, cu grad de ambasador sau de cte un reprezentant interimar, precum si reprezentantii supleanti si
consultanti, dupa cum considera necesar Guvernul respectiv.

178

sarcina de catre Adunarea Generala sau de Consfatuirea consultativa a

ministrilor afacerilor externe104.
Partile intr-un diferend au posibilitatea sa apeleze la Consiliul
permanent pentru a obtine bunele sale oficii caz in care Consiliul are
competenta de a recomanda procedurile considerate adecvate in rezolvarea
pasnica a diferendului.
In cadrul O.S.A., mecanismul de reglementare pasnica a diferendelor
este foarte detaliat, fapt ce oglindeste preocuparea constanta si indelungata a
statelor respective pentru aceasta institutie. In afara de Carta O.S.A. care
contine un capitol special al IV-lea consacrat acestei probleme, statele
respective au adoptat in anul 1948 un tratat special consacrat reglementarii
pasnice. O caracteristica a Cartei O.S.A. si a Tratatului de reglementare
pasnica se particularizeaza prin faptul ca pun un accent special pe procedurile
diplomatice (mai ales pe tratative, bune oficii si mediere). Radacini adnci a
prins in acest continent, arbitrajul international, caruia i s-au adus unele
inovatii, conferindu-i-se caracterul unui mijloc principal si obligatoriu de
reglementare, iar Curtii de Justitie i-au atribuit dreptul de a reglementa att
diferendele juridice ct si cele politice105.
O.S.A., ca si multe alte structuri similare, este organizata de state
suverane care se gasesc in proximitate geografica, cu interese comune in
regiune si a carei functie principala consta in solutionarea pe cale pasnica a
diferendelor intre membrii sai, aducnd o contributie importanta la mentinerea
si consolidarea pacii.
4.5. LIGA ARABA
Infiintarea Ligii Arabe, ca organism de cooperare si aparare a
intereselor statelor membre, a avut loc in cadrul Conferintei statelor arabe de
104
105

D. Mazilu,op. cit., p. 282.

I. Closca,op. cit. p. 267.

179

la Cairo din 1945, la care au luat parte Egiptul, Siria, Libaanul, Irakul, Arabia
Saudita si Yemenul.
Liga se compune din state arabe independente care se pronunta si
actioneaza pentru realizarea scopurilor si principiilor convenite si pentru
indeplinirea obiectivelor stipulate in pact106. Orice stat arab independent poate
sa devina membru al Ligii in baza procedurilor prevazute in pact107.
Liga are ca scopuri principale sa asigure relatii mai strnse intre statele
membre si sa coordoneze actiunile lor politice in vederea unei colaborari
intense intre ele pentru salvgardarea independentei si suveranitatii lor,
preocupndu-se de toate problemele referitoare la statele arabe si intereselor
lor108. Totodata, aceasta structura regionala este marcata de preocuparea de
aparare a intereselor comune a statelor membre impotriva oricaror acte de
agresiune, pentru mentinerea si consolidarea pacii.
Cel mai important organ al Ligii, care are cele mai largi atribute in
solutionarea diferendelor si, implicit, in promovarea si mentinerea unor realtii
pasnice in regiune, este Consiliul109. Acesta este compus din reprezentantii
statelor membre. Consiliul este conceput ca organ de analiza a tuturor
problemelor Ligii, si in general, a chestiunilor de interes major pentru tarile
arabe, lund decizii cu privire la modul de solutionare a lor. In acelasi timp,
Consiliul are sarcina de a stabili modalitatile prin care Liga va colabora cu
organizatiile internationale pentru a asigura pacea si securitatea.
In cazul in care, statele litigante recurg la Consiliu pentru
reglementarea unor diferende, pactul stipuleaza ca hotarrile Consiliului sunt
obligatorii si executorii in acest sens.
Celelalte organe componente ale Ligii sunt:

106

D. Mazilu, op. cit.p. 271.

Cererea depusa Secretariatului general al Ligii este supusa Consiliului la prima reuniune a acestuia.
108
D. Mazilu,op. cit. p. 272.
109
Consiliul se reuneste in sesiuni ordinare de 2 ori pe an, in lunile martie si octombrie iar in sesiuni
extraordinare la cererea a 2 membri, de fiecare data cnd imprejurarile o cer.
107

180

 Secretariatul organ care are atributii in pregatirea proiectului de

buget al Ligii;
Comitetul politic;
Comitetul militar;
Comitetul financiar-economic;
Comitetul cultural;
Comitetul economic superior.
Garantii majore pentru mentinerea si consolidarea unor relatii pasnice
intre statele din regiune, pentru promovarea colaborarii si intelegerii intre
acestea, constituie imputernicirea Consiliului sa intervina si sa dea solutii
obligatorii si executorii precum si respingerea fortei in cazul unui diferend. O
alta importanta garantie a pacii o constituie asumarea angajamentului fiecarui
stat membru sa respecte regimul politic existent in celelalte state membre,
considerndu-l un drept exclusiv al statului respectiv.
In general, in Pactul Ligii arabe reglementarea pasnica a diferendelor
este mai palid reprezentata. In baza Pactului, statele membre nu au obligatia
de a cauta o solutie diferendului, intr-o perioada de timp, fapt ce creaza
posibilitatea mentinerii unor diferende nerezolvate vreme indelungata110.
In practica, statele arabe au recurs mai des, pentru solutionarea
diferendelor politice la tratative diplomatice, mediere si bunele
oficii.Tratativele, ca principal mijloc alaturi de mediere au jucat un rol
important att in cadrul Ligii ct si in afara ei, in solutionarea unor diferende
dintre state si chiar dintre state si organizatii politice (Iordania si O.E.P. in
1970).
Pe parcursul anilor, Liga si-a dezvoltat si perfectionat continuu
activitatea, actionnd pentru mentinerea si dezvoltarea unor relatii de
cooperare si intelegere nu numai intre statele din regiune, ci si cu celelalte

110

I. Closca, op. cit. p. 268.

181

state ale lumii contribuind la mentinerea si consolidarea pacii si securitatii

internatioale111.
4.6. PROCEDURA ORGANIZATIEI PENTRU SECURITATE SI
COOPERARE IN EUROPA
In Europa functioneaza un numar important de organizatii regionale. In
linii generale, fiecare dintre ele isi aduce aportul la evolutia progresista a
elementelor sociale, structurale care corespund diplomatiei preventive pe
termen lung.
Conferinta pentru Cooperare si Securitate in Europa reprezinta o
structura regionala de pace care isi cstiga treptat statutul de organism
permanent al securitatii in Europa. La inceput, C.S.C.E. a reprezentat un
proces de consultare politica, un forum multilateral de dialog si negociere,
fara structuri permanente, care incearca sa organizeze destinderea pe
continent.
Documentul fundamental care consacra conceptia si modalitatile in
care inteleg statele europene sa actioneze pentru mentinerea pacii si securitatii
pe continent si in lume, este Actul final semnat de statele membre ale
C.S.C.E. la 30 iulie 1975, in capitala Finlandei- Helsinki112. Actul final de la
Helsinki reprezinta un document in care sunt stabilite:
- principiile fundamentale, destinate sa stea la baza relatiilor dintre state;
- masuri de crestere a increderii in domeniul militar;
- hotarrea statelor membre de a continua examinarea si elaborarea unei
metode general acceptate pentru reglementarea pasnica a disputelor;
- masuri privind respectarea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale;

111
112

D. Mazilu,op. cit.p. 274.

Ibidem.

182

- o baza de cooperare in domeniul economic, cultural, al stiintei si

tehnologiei.
Conform Actului final de la Helsinki, s-a hotart continuarea si
aprofundarea procesului C.S.C.E. In acest scop, a functionat pna in 1990,
sub forma unor reuniuni si conferinte, stabilind o serie de norme si
angajamente si analiznd periodic felul cum sunt implementate acestea.
In 1994 se produce schimbarea

C.S.C.E. in O.S.C.E. (Organizatia

pentru Securitate si Cooperare in Europa) care este reprezentata ca o

continuare si dezvoltare a mijloacelor C.S.C.E. in materie de prevenire a
conflictelor.
Astazi, O.S.C.E. este o organizatie paneuropeana de securitate care
include toate statele europene113, S.U.A. Canada si fostele republici sovietice
din Asia Centrala. Aceasta organizatie este conceputa pentru a servi drept
instrument de prima instanta pentru avertizarea din timp si prevenirea
conflictelor, gestionarea conflictelor si reconstructia post-conflict in Europa.
Statele membre ale O.S.C.E. ca expresie a hotarrii lor de a actiona
pentru promovarea pacii si intaririi securitatii in Europa au convenit: de a se
abtine de la folosirea fortei sau amenintarii cu forta in relatiile lor cu alte
state; sa ia masuri efective in vederea dezarmarii generale si totale; sa depuna
toate eforturile pentru a reglementa in mod exclusiv prin mijloace pasnice
orice diferend dintre ele114 s.a.
Regulile de baza pe care se sprijina activitatea O.S.C.E. sunt egalitatea
membrilor si consensul in adoptarea deciziilor. O.S.C.E. curinde in structura
sa urmatoarele institutii:
Consiliul permanent format din reprezentantii statelor membre ale
organizatiei. Consiliul se reuneste saptamnal la Viena, pentru a
dezbate si lua decizii in toate domeniile aferente O.S.C.E.
113
114

O.S.C.E. cuprinde 54 de state membre plus Iugoslavia care a fost suspendata in 1992.
D. Mazilu, op. cit. p. 259.

183

 Consiliul superior dezbate periodic aspecte de natura politica;

Consiliul ministerial reprezinta reuniunea ministrilor de externe;
Presedintele in exercitiu al O.S.C.E. respectiv, ministrul de externe a
tarii desemnate, asistat de precedentul si urmatorul; detine intreaga
responsabilitate a activitatii executive a organizatiei;
Secretarul general al O.S.C.E. actioneaza in calitate de reprezentant
al presedintelui in exercitiu, pe care il sprijina in toate activitatile
destinate sa duca la indeplinirea obiectivelor O.S.C.E. Secretariatul mai
include: Centrul de prevenire a conflictelor, Departamentul de
administrare si operatiuni, Coordonatorul activitatilor O.S.C.E. in
domeniul economic si al mediului.
Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului joaca un
rol important in monitorizarea alegerilor si dezvoltarea de institutii
nationale electorale sau de aparare a drepturilor mentionate.
Inaltul Comisar pentru Minoritatea Nationala - are un rol insemnat in
semnalarea in timp si prevenirea conflictelor interetice, iar prin
recomandari si rapoarte, incurajeaza mentinerea unei politici a
nonconfruntarii.
Adunarea Parlamentara - alcatuita din 300 de reprezentanti ai tuturor
statelor membre, isi desfasoara sesiunea anuala in luna iulie; dezbate
teme de larg interes si adopta rezolutii si recomandari specifice
profilului O.S.C.E.
Curtea de Conciliere si Arbitraj prin care statele semnatare ale
conventiei, vor supune atentiei o problema divergenta, urmnd ca
aceasta sa fie reglementata de Tribunalul de Arbitraj sau Comisia de
Conciliere.
O.S.C.E. si-a stabilit urmatoarele prioritati: consolidarea valorilor
comune ale statelor membre si ajutarea lor in constituirea societatii civile
democratice, bazate pe suprematia legii; prevenirea conflictelor locale,
184

restaurarea stabilitatii si readucerea pacii in zonele de conflict; surmontarea

unor deficite ale starii de securitate a statelor membre si prevenirea unor noi
destructurari ale acestora, prin promovarea unui sistem regional de securitate
bazat pe cooperare.
Organizatia dispune de anumite instrumente in realizarea scopurilor
sale, si anume: misiunile de informare a raportorilor O.S.C.E.; misiunile sau
alte activitati similare in teren ca instrument principal pentru prevenirea pe
termen lung a conflictelor, managementul crizelor, rezolvarea conflictelor si
revenirea la normalitate; reprezentantii personali ai presedintelui executiv
desemnati a-l asista in rezolvarea unor situatii survenite in diverse regiuni;
grupuri de conducere pentru indeplinirea unor misiuni sau sarcini concrete
in domeniul prevenirii conflictelor; mecanisme pentru solutionarea pasnica a
diferendelor; actiuni de mentinere a pacii.
Structurile de pace si securitate ce vizeaza mentinerea pacii si intarirea
securitatii pe continent, nu sunt indreptate impotriva nici unui stat sau
continent si trebuie sa aduca o importanta contributie la pacea si securitatea
mondiala. De asemenea, s-a demonstrat ca aceasta organizatie constituie un
pas important in eforturile omenirii de a aduce putina ordine si ratiune in viata
internationala115.
O.S.C.E., ca organizatie infiintata cu scopul conjugarii eforturilor in
vederea asigurarii pacii, securitatii si cooperarii pe continentul european,
constituie un exemplu de organizatie continentala care a elaborat mai multe
sisteme de solutionare pasnica a diferendelor mai multe sisteme de solutionare
pasnica a diferendelor, bazate pe urmatoarele principii:
sa se aplice (proceduriel0 litigiilor nereglementate pe cai diplomatice,
ceea ce presupune acceptarea recurgerii la o instanta terta;
noile sisteme au un caracter subsidiar celor deja existente.

115

D. Mazilu,op. cit.p. 266.

185

Cele patru proceduri, elaborate in cursul negocierilor din anii 1991 si

1992 sunt urmatoarele:
4.6.1. PROCEDURA DE LA LA VALETTA
Procedura de La valetta este expresia documentului cu acelasi nume,
adoptat in capitala Maltei in anul 1991 la uniunea expertilor asupra
solutionariipasnice a diferendelor. Documentul stabileste un mecanism bazat
pe interventia tertilor, la care pot recurge statele membre ale OSCE, in
vederea solutionari unui dferend (ex. diferendul moldo uistean pentru
solutionarea caruia sunt implicate Ucraina si Federatia Rusa).
Procedura are un caracter facultativ, in sensul ca statele nu sunt
obligate sa recurga la mecanismele prevazute de aceasta procedura.
Diferendele pe care partile au incercat sa le reglementeze prin
consultari sau negocieri, cele pentru care exista cai de regelemetare convenite,
precum si diferendele referitoare la suveranitate, integritate teritoriala si
aparare nationala, nu cad sub incidenta procedurii de la La Valettaa.
4.6.2. CONVENTIA PRIVIND CONCILIEREA SI ARBITRAJUL
IN CADRUL O.S.C.E.
Conventia privind concilierea si arbitrajul a fost adoptata la reuniunea
Consiliului O.S.C.E. de la Stockholm, din decembrie 1992, si a intrat in
vigoare in luna mai 1995 ca urmare a ratificarii sale de catre cel putin 12 state
participante.
Elaborarea acestora a avut la baza propunerea franco-germana
prezentata la reuniunea de la Praga a Consiliului ministrilor de externe ai
tarilor membre ale O.S.C.E. Ea viza stabilirea in cadrul organizatiei a unei

186

Curti europene de conciliere si Arbitraj, avnd in compunere o Comisie de

Conciliere si un Tribunal arbitral.
Caracteristic noii conventii este caracterul subsidiar, cele doua
proceduri neputnd fi declarate in vederea solutionarii unui diferend, daca a
fost pus in miscare sau s-a pronuntat deja un alt sistem sau mecanism
jurisdictional de solutionare, exterior Conventiei ct si pentru diferendele in
legatura cucel care partile au acceptat deja sa caute o solutie.
* ORGANIZAREA CURTII DE CONCILIERE SI ARBITRAJ.

Curtea se compune dintr-un numar de conciliatori si arbitri, determinat

de numarul statelor parti la Conventie. Fiecare stat parte desemneaza doi
conciliatori (dintre care unul poate avea nationalitatea altui stat), pentru un
mandat de 6 ani, reinoibil. Situatia este identica in cazul arbitrilor, fiecare
parte contractanta putnd desemna un arbitru si un arbitru supleant pentru
aceeasi durata de timp, unul dintre ei putnd avea nationalitatea altui stat.
Conciliatorii si arbitrii formeaza doua catergorii colegii; cel al
conciliatorilor si colegiul arbitrilor care, reunite, aleg presedintele Biroului
Curtii. Fiecare colegiu alege din rndurile sale cte doi membrii ai acestui
birou, in acelasi mod fiind alesi si cei patru membrii supleanti.
Competentele cu care este investita Curtea vizeaza: adaptarea
propriului regulament; alegerea Biroului Curtii; desemnarea grefierului.
Elementele de permanenta ale acestui nou mecanism institutional sunt:
Biroul, Grefa, si sediul fixat prin Conventia de la Geneva.
* PROCEDURA DE CONCILIERE

Procedura de conciliere este obligatorie. Atunci cnd intre state parti la

Conventie apare un diferend si acesta nu a putut fi rezolvat prin negociere sau
alte modalitati oricare din parti poate sa declanseze unilateral aceasta
procedura, adresndu-se in acest sens grefierului Curtii cu o cerere pentru
constituirea unei comisii de conciliere.
187

Competenta comisiei se exercita doar asupra diferendului pe care este

chemata sa-l solutioneze, iar in baza existentei unui acord special procedura
de conciliere poate fi aplicabila si fiferendelor dintre statele membre ale
O.S.C.E., nesemnatare ale Conventiei de conciliere si arbitraj.
Examinarea diferendului de catre Comisia de Conciliere se poate
incheia prin semnarea de catre parti a unui rezumat al concluziilor sale, atunci
cnd solutia propusa este acceptata, sau a unui raport final, atunci cnd partile
nu se pronunta imediat asupra acceptarii solutiei. Raportul Comisiei de
Conciliere nu este obligatoriu, motiv pentru care concluziile finale sunt trase
de consiliul OSCE, care are prerogativa de a folosi mijloacele de presiune de
care dispune, mai putin cele coercitive.
*ARBITREJUL

Recurgerea la procedura arbitrala poate avea la baza fie un compromis

incheiat intre parti pentru a supune un diferend acestei modalitati de
solutionare, fie o declaratie unilaterala facuta in prealabil de partile la
diferend. Declaratiile unilaterale ofera statelor posibilitatea de a exclude din
competenta Tribunalului arbitral diferendele ar caror obiect il constituie
suveranitatea teritoriala, apararea si independenta nationala.
Procedura arbitrala se desfasoara conform principiilor clasice ale
contradictialitatii si egalitatii partilor, in cadrul unui proces in doua faze-scrisa
si orala.
Sentinta tribunalului arbitral este dfinitiva si obligatorie. ea trebuie sa
exprime opinia majoritatii arbitrilor, iar arbitri aflati in minoritate pot sa
alature sentintei opiniile lor separate.
Un aspect al procedurii de arbitraj este dreptul la interventie, de care
dispune orice stat membru al C.S.C.E. si in baza caruia statul este autorizat sa
intervina intr-o procedura de arbitraj daca considera ca are un interes juridic
deosebit, care ar putea fi afectat de hotarrea tribunalului si daca dovedeste

188

existenta unui asemenea interes. Decizia privind primirea cererii de

interventie apartine Tribunalului arbitral.
Revizuirea sentintei arbitrare se refera doar la cazurile in care se
descopera un fapt nou de natura sa aiba o influenta decisiva asupra sentintei si
care nu a fost cunoscut Tribunalului sau partilor.
4.6.3. DISPOZITII PRIVIND O COMISIE DE CONCILIERE A
O.S.C.E.
Documentul cu acest titlu adoptat, de asemenea, de reuniunea de la
Stockhlom din decembrie 1992 a Consiliului ministrilor de externe ai tarilor
C.S.C.E., a avut la baza propunerea Marii Britanii de a completa procedura
de la La valetta dar si ca o alternativa la procedura de conciliere instituita de
Conventia privind concilierea si arbitrajul in cadrul O.S.C.E., mai ales pentru
statele care nu sunt parti la aceasta conventie.
Un litigiu intre statele membre ale O.S.C.E. poate fi supus
reglementarii prin aceasta procedura daca statele convin astfel. Initierea
procedurii se poate face si unilateral, de catre un stat, daca aceasta procedura
a fost acceptata, in prealabil, prin declaratii unilaterale, eciproce, ale statelor
interesate.
Aceasta procedura se aplica numai diferendelor opunnd doua state.
Comisia de conciliere nu este un organism permanent, ea instituindu-se
pentru fiecare litigiu aparte.
4.6.4. DISPOZITII PRIVIND CONCILIEREA DIRIJATA
Documentul respectiv a fost prezentat si sustinut de S.U.A. In fapt, el
nu instituie o noua cale de reglementare pasnica a diferendelor, ci trimite
partile unui diferend fie sa urmeze o procedura de conciliere bazata pe
propunerea britanica, fie sa urmeze procedura de conciliere prevazuta in
189

Conventia privind concilierea si arbitrajul in cadrul C.S.C.E., atunci cnd

litigiul intervine intre doua state parti la aceasta conventie. Si acest document
este aplicabil numai ltigiilor opunnd doua parti.
Eficienta concilierii dirijate se bazeaza pe autoritatea de amsamblu a
O.S.C.E.: Consiliul ministrilor afacerilor externe ai tarilor membre O.S.C.E
sau Comitetul inaltilor functionari pot dirija partile la un diferend de a recurge
la conciliere, fara ca acestea sa se poata opune. In plus, doua parti in litigiu nu
pot scapa nici interventiei unor state terte, in sensul presiunii de a supune
litigiul concilierii, in cazurile in care respectivele state terte au sprijinul celor
doua organe O.S.C.E. (Consiliul ministrilor si Comitetul inaltilor functionari).
In ce priveste aplicabilitatea acestei proceduri, este de notat ca
dispozitiile concilierii dirijate nu sunt aplicabile atunci cnd partile in litigiu
s-au inteles sa recurga la un mijloc de reglementare in afara O.S.C.E. sau au
decis sa sustraga unilateral litigiul de sub incidenta acestei proceduri, pe
considerentul ca el priveste integritatea teritoriala, suveranitatea, apararea
nationala, spatiile maritime sau aeriene.
*
*

Se considera ca rolul organismelor regionale este mai semnificativ in

solutionarea diferendelor locale, deoarece acestea pot cunoaste mai bine att
situatia diferendului (faptul generator, vechimea, solutiile anterioare), ct si
pozitia partilor: supunerea unor diferende organismelor regionale nu afecteaza
insa, in nici un fel, competenta Consiliului de Securitate al O.N.U. de a se
ocupa de orice litigiu, ca organ care are ca principala raspundere mentinerea
pacii si securitatii internationale116.

116

I. Apostu, Gh. Arat, op. cit. p. 145.

190

CAPITOL V.

CONTRIBUTIA ORGANIZATIILOR
INTERNATIONALE LA DEZVOLTAREA DREPTULUI
INTERNATIONAL
5.1 LOCUL ACTELOR ADOPTATE DE ORGANIZATIILE
INTERNATIONALE INTRE IZVOARELE DREPTULUI
INTERNATIONAL.
Dupa creiteriul importantei lor in aparitie si consolidarea normelor,
izvoarelor de drept international se impart in:
izvoare

principale

tratatul

international

si

cutuma

internationala, principiile generale de drept;

izvoare auxiliare rezolutiile organizatiilor internationale,
hotarrile instantelor judiciare si arbitrale internationale,
declaratiile

bilaterale

si

unilaterale,

doctrina

dreptului

international, echitatea si actele unilaterale ale statelor.117

Izvoarele principale
Tratatul international reprezinta acordul de vointa dintre doua sau mai
multe state, incheiat in scopul de a crea, modifica sau abroga normele
existente. Tratatul, in functie de subiectii participanti, poate fi bilateral,
multilateral sau plurilateral. Tratatul international se incheie nu numai intre
state chiar daca aceasta categorie este mai numeroasa - ci si intre celelalte
subiecte ale dreptului international public.
Tratatele incheiate de catre state, cu organizatii internationale sau intre
doua sau mai multe organizatii internationale sunt guvernate de prevederile
117

Marian Mihaila, op. cit. p. 18.

191

Conventiei din 1986, incheiata la Viena. Acestea sunt izvoare de drept cu

caracter derivat, consecinta directa a caracterului derivat al unuia dintre
subiectele lor sau al ambelor.
In conditiile vietii internationale contemporane, confruntata cu
numeroase probleme care trebuie rezolvate prin colaborarea intre state,
tratatele internationale au devenit principala forma juridica in care se
concretizeaza aceasta colaborare in variate domenii: politic, economic,
stiintific etc.
Cutama internationala - este cel de-al doilea izvor al dreptului
international si consta intr-o practica generala, relativ indelungata.
Regula cutumiara este o regula nescrisa, dar obligatorie pentru
subiectele dreptului international care au recunoscut acest caracter al ei. nu
orice practica a statelor poate constitui cutuma internationala, ci numai aceea
care are un element faptic, concretizat in conduita, in practica statelor, si un
element psihologic, manifestat tot prin convingerea statelor ca o anumita
regula respectata in mod repetat in practica lor are valoarea unei norme
juridice obligatorii118.
Un fenomen nou in legatura cu formarea cutumei rezida in participarea
organizatiilor internationale la acest proces. Aceasta participare se manifesta
prin acte care, desi emana de la organele organizatiilor, reprezinta in ultima
analiza pozitia adoptata de catre statele membre. Este vorba de o noua cale de
manifestare a consimtamntului statelor care imbogateste procesul cutumiar.
Inconvenientele permanente ale dreptului cutumiar pe planul tehnicii
juridice au fost deseori subliniate in doctrina. Incertitudinea care o
caracterizeaza nu permite sa se ajunga la o fixare clara a regulilor sale din
punct de vedere al intinderii acesteia, al continutului si duratei sale, precum si
al momentului aparitiei si disparitiei sale.

118

Martia Niciu, op. cit. p. 52.

192

Principiile generale de drept sunt mentionate de art. 38 lit. c din

statutul Curtii Internationale de Justitie ca putnd fi aplicate in solutionarea
unor spete deschise in fata Curtii, fiind considerate de o parte a doctrinei
dreptului international ca un izvor al acestuia.
.
Izvoare auxiliare
Rezolutiile organizatiilor internationale au inregistrat o dezvoltare
vertiginoasa in epoca noastra. Ele au fost adoptate in cadrul ONU si a altor
forumuri internationale, in legatura cu o larga varietate de probleme care
necesita colaborarea statelor.
In legatura cu rezolutiile organizatiilor internationale, nu au fost
exprimate in literatura juridica puncte de vedere contradictorii sau diametral
opuse. Majoritatea specialistilor, inclusiv specialistii romni, opineaza ca, desi
rezolutiile Adunarii Generale a ONU si ale altor institutii internationale nu
constituie un izvor independent de drept, ele pot exercita totusi o anumita
influenta, deloc neglijabila, in promovarea unor norme si principii noi, initiind
procesul de emergenta a acestora sau contribuind la afirmarea si dezvoltarea
lor.
Actele organizatiilor internationale, prin natura lor, nu pot fi obligatorii
pentru statele membre. Este fundamentata ideea ca actele lor, in general, fac
recomandari statelor si nu impun dispozitii obligatorii pentru acestea. Ca
atare, in principiu, nu pot fi izvoare ale dreptului international.
In ultima vreme, o atentie deosebita o acorda doctrina actelor ONU. In
aceasta privinta trei tendinte sunt dominante:
prima considera ca unele rezolutii indeosebi declaratiile
adoptate de Adunarea Generala a ONU, ar avea valoarea
juridica a unor acorduri internationale;

193

 a doua tendinta are in vedere numai valoarea moral- politica a

actelor Adunarii generale, considerndu-se orice valoare
justificata;
a treia opinie porneste de la caracterul novator si stimulator al
rezolutiilor Adunarii Generale in formarea unor noi principii si
norme de drept international si le considera izvoare secundare,
derivate ale dreptului international.
Dispozitiile Cartei ONU prevad ca, potrivit competentei sale, Adunarea
Generala poate face recomandari statelor. Fireste, trebuie avut in vedere
continutul diferitelor acte pe care se poate adopta Adunarea Generala. Se stie,
de exemplu, ca in realizarea functiilor sale cu caracter general privind relatiile
dintre statele membre, Adunarea Generala poate adopta acte numai cu
caracter de recomandare, in timp ce, in indeplinirea functiilor sale speciale
(admiterea de membri, crearea de organe subsidiare, decizii privind bugetul
etc.), deci a acelora ce nu privesc raporturile cu statele membre, ci
organizarea si functionarea organizatiei, poate adopta hotarri obligatorii.
Pe de alta parte, Adunarea Generala a adoptat un numar impresionant
de rezolutii si declaratii care, prin importanta lor, prin continut si structura, se
aseamana cu tratatele internationale. Unele din rezolutiile Adunarii Generale
au obtinut forta obligatorie prin incorporarea lor ulterioara, integral, in textul
unui tratat.
Pornind de la ceea ce reprezinta ONU, de la caracterele si importanta
unora dintre actele sale ( avem in vedere rezolutii si declaratiile Adunarii
Generale), a rolului lor in formarea unor noi principii si norme de drept
international, , consideram indreptatita opinia potrivit careia ele ar putea
constitui izvoare secundare de drept international, dobndind caracterul unor
izvoare principale in momentul incorporarii lor intr-un tratat119.
119

Gheoghe Moca, Drept international public, Ed. politica Bucuresti, 1983, p. 78, Constantin Andronovici,
op. cit. p. 66.

194

Hotarrile instantelor judiciare si arbitrale internationale desi sunt

promovate in anumite cazuri concrete si au

efecte numai intre parti,

reprezinta relevanta pentru determinarea surselor dreptului international.

Cunoasterea si studierea acestor hotarri este indispensabila oricarui
jurist care isi desfasoara activitatea in domeniul relatiilor internationale, ele
cuprinznd interpretari, puncte de vedere deosebit de utile clarificarii sensului
unor institutii juridice sau acorduri internationale.
Declaratiile bilaterale si unilaterale sunt acte, decizii ale statelor
privind fapte sau situatii juridice, prin care ele isi pot asuma angajamente
internationale. Asemenea acte sau decizii pot crea drepturi si obligatii pentru
state si respectiv organizatii internationale, ele se pot inscrie, desigur, intr-o
serie de acte similare care devin tratate, formnd un ansamblu consensual sau
de acte concordante si repetate, care duc la formarea normelor cutumiare,
generale sau locale.
De asemenea, ele pot fi analizate ca acte de aplicare a dreptului
international, deci a unor norme existente.
Doctrina dreptului international - se refera la lucrarile specialistilor
care pot exprima puncte de vedere dintre cele mai variate in legatura cu
diverse aspecte sau institutii de drept international.
In aceasta categorie se mai includ si lucrarile organizatiilor stiintifice
internationale ca Asociatia de Drept International (International Law
Association) si Institutul de Drept International, care au intocmit proiecte de
codificare a dreptului international.
Desi nu este un izvor principal de drept international, doctrina are rol
creator, putnd sa constate, sa consemneze, sa interpreteze sau sa evalueze
dreptul international. Ea poate sa aduca o contributie insemnata la dezvoltarea
dreptului prin analiza stiintifica a normelor sale, in lumina rpincipiilor si a
finalitatii, si tinnd seama de cadrul de formare si manifestare a dreptului
international.
195

Echitatea ca sursa de drept international, enuntata si de Statutul Curtii

Internationale de Justitie, reprezinta posibilitatea acordata unui judecator
international de a judeca ex aequo et bono, cu alte cuvinte, de a nu recurge
propriu-zis la lege, ci la bunul simt, la spiritul de dreptate, pentru a pronunta
solutii care sa atenueze aplicarea riguroasa a dreptului.
Codificarea dreptului international prezinta o importanta aparte, att
pentru studierea, ct si pentru aplicarea practica a normelor juridice care
guverneaza relatiile dintre state. Codificarea este importanta deoarece asigura
precizia normelor de drept, intarirea unitatii dreptului international ca sistem
coerent, adoptarea de norme noi tinnd seama de noile cerinte, ca si
participarea tuturor statelor la actiunea respectiva, marind credibilitatea si
largind baza de aplicare a dreptului international.
Codificarea stimuleaza discutiile in domeniul dreptului international cu
o larga participare a teoreticienilor si practicienilor si atrage atentia opiniei
publice asupra acestui drept. Reprezentantii unor scoli, cum ar fi juristii
anglo-americani, vin cu argumente impotriva activitatii de codificare, spre
exemplu, ca ar putea aparea noi controverse cu privire la normele de drept, ca
ar putea fi folosita ca mijloc pentru a inlatura unele norme cutumiare, ca s-ar
interveni in procesul natural de dezvoltare al dreptului care in aceste conditii
ar fi privat de flexibilitatea sa. Cu toate acestea, activitatea de codificare a
normelor de drept international nu poate fi umbrita120.
Codificarea poate fi oficiala, realizata de state, ca subiecte ale dreptului
international, in forme convenite de ele (conferinte, organizatii, reuniuni) sau
neoficiala, efectuata de organizatii stiintifice internationale sau cercetatori
individuali.
Din punct de vedere al obiectului, codificarea poate fi generala,
cuprinznd ansamblul normelor dreptului international, sau partiala. In unele
domenii s-a efectuat numai codificarea principiilor generale (dreptul cosmic),
120

Stelian Scaunas, op. cit. p. 123.

196

in timp ce in alte domenii s-a procedat la codificarea ansamblului normelor.

Institutul de Drept International (infiintat la Geneva in 1873) a elaborat
primele codificari partiale care se refereau la conditia agentilor diplomatici si
consulari.
Din punct de vedere al aplicarii geografice exista codificarea regionala,
care vizeaza norme particulare ale acestuia cu aplicare la anumite regiuni ale
lumii.
In exercitarea competentei sale de a incuraja dezvoltarea progresiva si
codificarea dreptului international, Adunarea generala a ONU a doptat
Rezolutia 1714 (11) din 21 noiembrie 1947, prin care a creat Comisia de
Drept International si a adoptat statutul ei. Comisia este organ subsidiar
Adunarii Generale, cu sarcina de a formula cu precizie si a sintetiza regulile
de drept international in domeniile in care exista o practica juridica
considerabila, precedente sau opinii electorale.
De la crearea ei si pna in prezent, comisia a examinat si pregatit
numeroase proiecte in probleme cum sunt: drepturile si indatoririle statelor,
principiile Tribunalului de la Nurnberg, jurisdictia penala internationala,
definitia agresiunii, un cod al crimelor contra pacii si omenirii, eliminarea
apatridei, dreptul marii si altele121.
5.2.

VALOAREA NORMATIVA A ACTELOR ELABORATE IN

CADRUL ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE
5.3.

Interdependenta crescda intre natiuni si caracterul tehnic al unor

domenii in care isi desfasoara activitatea anumite organizatii internationale
telecomunicatii, trafic aerian, navigatie maritima etc., ct si faptul ca, in alte
domenii, cum ar fi mediul inconjurator ori explorarea spatiului cosmic,
imperativele cooperarii dintre state, pe o baza permanenta, apar tot mai
121

Marian Mihaila, op. cit. p. 41.

197

evidente, au impus actiuni coordonate si armonizate, la nivel global, in a caror

pregatire si materializare principalelor organizatii internationale le revine un
rol important.
Actiunile cu caracter global presupun un grad sporit de concertare la
nivelul institutiilor internationale, impun recurgerea la reglementari unitare,
materializate in acorduri internationale, pentru a caror elaborare unele
organizatii internationale sunt abilitate prin actele lor constitutive.
Organizatiile internationale au fost astfel treptat angajate intr-o actiune
normativa la scara internationala. Temeiul juridic al activitatii unor organizatii
internationale in aceasta privinta, dat de actele constitutive, este reiterat si
extins de Conventia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor, ale carei
prevederi se aplica si oricarui tratat adoptat in s
1nu unei organizatii internatioanle, sub rezerva oricarei regului pertinente a
Organizatiei122.
Adunarea Generala a Natiunilor Unite nu dispune de autoritate
legislativa. Ea nu este abilitata sa impuna membrilor ONU o conventie ale
carei prevederi sa aiba forta juridica obligatorie, pentru ca rezolutiile sale au
caracter de recomandari, pe care statele sunt libere sa le puna sau nu in
aplicare. Cu toate acestea, in cadrul ONU se desfasoara o impresionanta
activitate normative.
Prin articolul 13 al Cartei, Adunarea generala are mandatul de a initia
studii si de face recomandari pentru a incuraja dezvoltarea progresiva si
codificarea dreptului international prin CDI, ca organ specializat al ONU in
acest domeniu. CDI urmareste, pe de o parte, elaborarea unor proiecte de
conventii asupra unor probleme care nu sunt inca reglementate in dreptul
international sau asupra carora dreptul international nu este inca suficient
dezvoltat in practica statelor (dezvoltare progresiva) si, pe de alta parte,
formularea mai precisa si sistematizarea unor reguli de drept international in
122

Dumitra Popescu, adrian Nastase, op. cit. p. 168.

198

domenii in care exista deja o practica constanta a statelor, precedente si opinii

doctrinare (codificare).
Activitatea comisiei de Drept International, inceputa in anul 1949, s-a
materializat in 14 conventii adoptate, dintre care cinci in domeniul dreptului
marii intre care se include si cea mai completa dintre acestea, Conventia de
la Montego Bay din 1982 trei in domeniul dreptului tratatelor, doua
referitoare la dreptul diplomatic si consular, trei in legatura cu relatiile statelor
cu organizatiile internatioanle si una privind reducerea cazurilor de
apatridie123.
Printre temele care figureaza actualmente pe agenda CDI, in vederea
codificarii, mentionam: raspunderea statelor, imunitatea de jurisdictie a
statelor, rezervele la tratate, actele unilaterale ale statelor, utilizarea cursurilor
de apa internationale in alte scopuri dect navigatia.
In afara activitatii normative desfasurata de CDI, in Adunarea Generala
a ONU sunt introduse rezolutii prin care se adopta, se aproba sau se deschid
semnare, ratificare sau aderare, dupa caz, instrumente internationale,
normative, pregatite in cadrul ONU. Cu titlu de exemplu, din aceasta
categorie de instrumente, putem cita:
Pactul International privind drepturile civile si politice;
Tratatul asupra principiilor ce guverneaza activitatile statelor in
materie de exploatare si utilizare a spatiului extraatmosferic,
inclusiv Luna si alte corpuri ceresti s.a.
Activitati normative se desfasoara, in functie de specificul obiectivelor
lor, si in alte organizatii internationale. Astfel, Organizatia Internatioanla a
Muncii adopta conventii si recomandari, primele devenind obligatorii dupa
ratificare, iar recomandarile producnd efecte juridice in masura in care
statele membre le dau urmare sub forma de legi nationale sau in alt mod.

123

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 122.

199

Organizatia Maritima Internationala, in afara conventiilor elaborate de

ea sau sub patronajul sau (cu privire la securitatea maritima, protectia
mediului marin etc.), adopta, printre altele, coduri de conduita care desi, nu
obliga juridic statele membre, sunt aplicate de catre acestea. codul
International de Semnale, adoptat de aceasta organizatie in 1965, viznd
operatiuni de salvare a vietii omenesti in largul marii, este socotit, de
exemplu, ca un ansamblu de norme internationale general acceptate. Acelasi
calificativ poate fi atribuit si normelor viznd securitatea navigatiei aeriene,
elaborate in cadrul OACI ori al regulamentelor de carantina, adoptate de
OSM124.
In afara de aceasta activitate normativa, materializata in conventii cu
forta obligatorie ori in coduri, regulamente ori norme, a caror
aplicabilitate internationala rezulta din acceptarea lor generala de catre state,
cea mai mare parte a actelor organizatiilor internationale au caracter de
recomandare, unele dintre aceste acte purtnd chiar aceasta denumire.
Altele sunt desemnate prin termeni diferiti rezolutii, declaratii, decizii
etc., intre denumire si valoarea juridica a actului respectiv neexistnd
intotdeauna o legatura directa. Privite din punctul de vedere al urmarilor lor,
actele organizanizatiilor internationale produc efecte fie cu privire la
functionarea organizatiei, ca structura institutionala autonoma, fie referitor la
conduita statelor membre, in scopul indeplinirii obiectivelor pentru care
organizatia a fost constituita.
Actele care privesc functionarea organizatiei, mecanismele sale interne,
se adreseaza fie statelor membre, fie unor organe subordonate ale organizatiei
si au ca obiect probleme cum ar fi: primirea de membri, suspendarea sau
pierderea calitatii de membru, acordarea statutului de observator sau de
membru asociat, adoptarea bugetelor si repartitia cheltuielilor intre statele
membre, crearea de organe subsidiare, modul de desfasurare a proceselor
124

Raluca Besteliu, op. cit. p. 123.

200

decizionale, validitatea deplinelor puteri s.a. Actele din aceasta categorie sunt,
in general, comune, desi nu identice, tuturor organizatiilor internationale,
diferentierile rezultnd din natura si scopurile fiecarei organizatii.
De regula, actele organizatiilor internationale incluse in aceasta
categorie au caracter obligatoriu si formeaza ceea ce in literatura de
specialitate se numeste ordinea juridica interna a organizatiilor internationale.
Doctrina, confirmata in multe cazuri si de jurisprudenta, retine existenta
acestei ordini juridice, distincta att prin raport cu ordinea juridica interna a
statelor membre, ct si prin raport cu ordinea juridica internationala generala,
ai carei principali actori sunt statele suverane.
Cea mai mare parte a actelor organizatiilor internationale privesc insa
realizarea obiectivelor organizatiilor si se adreseaza statelor membre. Aceste
acte creaza fie drepturi sau obligatii concrete adresate unora sau altora din
statele membre, fie reguli generale de comportament in raporturile dintre
statele membre, decurgnd din calitatea de membru, ori dintre acestea si
organizatie, in virtutea aceleiasi calitati. Din punct de vedere al valorii lor
juridice, autoritatea acestor acte este variata. Unele pot avea caracter
obligatoriu, altele doar valoare de recomandari adresate statelor, a caror
punere in aplicare depinde deci de vointa acestora de a le da curs.
Astfel, potrivit art. 25 al Cartei ONU, in problemele pacii si securitatii
internationale, Consiliul de Securitate poate adopta rezolutii obligatorii pentru
statele membre. Prevederi similare privind caracterul obligatoriu al hotarrilor
contin si statutele unor institutii financiare, Constitutia Organizatiei Mondiale
a Sanatatii ori a Organizatiei Maritime Internationale. Articolul 189 al
Tratatului privind Comunitatea Europeana

instituie un regim juridic

particular actelor adoptate de organele comunitare, in baza caruia

regulamentele, directivele si deciziile acestora sunt obligatorii pentru statele

201

membre si chiar direct pentru unele subiecte din ordinea juridica interna a
acestor state125.
In marea majoritate a cazurilor, insa, organizatiile internationale isi
realizeaza obiectivele prin intermediul unor acte lipsite, in principiu, de forta
obligatorie. Ele reprezinta recomandari adresate statelor membre, care sunt
libere de a le aplica sau nu.
Actele organizatiilor interntionale, avnd caracter de recomandari, sunt
adoptate prin consens sau vot, in organele lor deliberative, formate din
reprezentantii statelor membre, care sunt astfel, simultan, autori si destinatari
ai acestor acte. Uneori, aceste acte, cum sunt multe dintre actele UNCTAD
sau ale OIM, poarta chiar denumirea de recomandari. In cadrul ONU,
recomandarile Adunarii Generale si ale ECOSOC, imbraca, de regula, forma
si poarta denumirea de rezolutie126.
In alte organizatii, actele organelor deliberative ale acestora sunt
denumite hotarri, decizii, programe etc. Dar, indiferent de denumirea pe care
o poarta - rezolutii, declaratii, decizii etc. aceste acte, odata adoptate, impun
obligatii de comportament. In primul rnd, calitatea de membru al unei
organizatii internationale determina o anumita solidaritate intre membrii
organizatiei, pentru realizarea obiectivelor acesteia si, ca o consecinta,
cooperarea in punerea in aplicare a hotarrilor adoptate in acest scop. In al
doilea rnd, tot ca o obligatie de comportament, statele care voteaza in
favoarea unei anumite rezolutii adoptate cu majoritatea necesara de voturi, pot
fi considerate ca fiind obligate sa respecte, in baza consimtamntului dat, iar
cele care s-au abtinut, in temeiul consimtamntului tacit, de vreme de
abtinerea nu reprezinta un vot negativ. In plus, nici un stat membru al unei
organizatii nu poate ignora, in mod sistematic, recomandarile organelor
acesteia.
125
126

Alexandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan Aurescu, op. cit. p. 112.

Florin Coman, . cit. p. 165.

202

In afara unor asemenea obligatii de comportament, de ordin general,

recomandarile organelor deliberative ale organizatiilor internationale,
indiferent de denumirea pe care o poarta, au o valoare juridica intrinseca.
Lund in considerare, cu titlu de exemplu, rezolutiile adoptate in cadrul ONU,
in principiu lipsite de caracter obligatoriu, se pot retine in acest sens
urmatoarele aspecte127:
a) masurile recomndate de Consiliul de Securitate prin rezolutiile sale,
privind solutionarea pasnica a diferendelor isi pot schimba ulterior
acest caracter. Atunci cnd, prin nerespectarea lor, se considera ca este
amenintata pacea sau securitatea internationala, rezolutiile respective
devin obligatorii. Consiliul poate impune aplicarea masurilor decise,
prin recurgerea la mijloacele de constrngere prevazute in capitolul VII
al Cartei, mergnd pna la utilizarea, in anumite conditii, a fortei
armate;
b) unele rezolutii ale adunarii Generale, adoptate sub forma de declaratii,
cum sunt declaratiile privind decolonizarea, drepturile omului,
discriminarea rasiala, solutionarea pasnica a diferendelor, contin norme
de comportament adresate ansamblului statelor membre ale ONU, sau
confirma si extind principiile generale ale Cartei in diverse domenii.
Din acest punct de vedere, aceste declaratii ar putea fi considerate ca
mjloace auxiliare de determinare a regulilor de drept alaturi de
hotarrile judecatoresti si doctrina, mentionate expres in art. 38 al
Statutului Curtii Internationale de Justitie;
c) In unele situatii, rezolutii ale Adunarii Generale pot dobndi ulterior
adoptarii un caracter conventional si, deci, o forta juridica obligatorie,
daca partile carora li se adreseaza le accepta formal si le materializeza
in instrumente juridice corespunzatoare. Se poate cita, in acest sens,
Declaratia Adunarii Generale privind regimul spatiului cosmic, din 13
127

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 126

203

decembrie 1963, ale carei principii au fost consacrate si dezvoltate in

tratatul din ianuarie 1967. In acelasi sens pot fi privite si rezolutiile
Adunarii Generale, prin care se prezinta statelor spre semnare, ratificare
sau aderare, proiecte de tratate internationale elaborate in cadrul unor
organisme ONU;
d) rezolutiile Adunarii Generale prin care se adopta Declaratii al caror
continut se particularizeaza prin prescrierea unor principii sau chiar a
unor norme particulare de comportament, ca si cele adoptate prin
consens sau cu o mare majoritate de voturi, pot fi considerate ca
reprezentnd etape sau acumulari in procesul de formare a unor
norme noi de drept international, sau pot contribui la imbogatirea
continutului unor norme existente.
In lumina celor infatisate, se poate aprecia ca actele ONU au o anumita
valoare normativa si, din acest punct de vedere, joaca un rol semnificativ in
influentarea comportamentului statelor. Concluzia poate fi extinsa la actele
organizatiilor interntionale, in general, care, prin domeniile pe care le
abordeaza, au un caracter novator si stimuleaza dezvoltarea unui cadru juridic
tot mai bine articulat al cooperarii dintre state in aceste domenii.
5.3 ACTIVITATI DE CONTROL SI SUPRAVEGHERE A
RESPECTARII NORMELOR DE DREPT INTERNATIONAL.
Odata cu dezvoltarea activitatii normative in cadrul organizatiilor
internationale, se inregistreaza si o crestere a rolului acestora in
supravegherea si controlul punerii in aplicare a normelor astfel elaborate.
Obiectivul acestei activitati este deci, in primul rnd, verificarea executarii de
catre state a angajamentelor internationale asumate in mod formal, rezultnd
din prevederile instrumentelor internationale la care au devenit parti.

204

Controlul devine operational, deci are caracter obligatoriu, doar pentru

statele care au ratificat instrumentele internationale in cauza si numai atunci
cnd aceste state recunosc competenta in materie a mecanismului care,
potrivit

instrumentelor

respective

(conventii,

pacte,

acorduri),

este

imputernicit sa exercite controlul.

In al doilea rnd, desi mai putin evident, supravegherea si controlul
exercitat de organizatiile internationale se realizeaza prin promovarea si
punerea in practica a unor norme internationale de comportament, de larga
generalitate, de pilda, unele standarde in domeniul drepturilor omului, a
combaterii poluarii, utilizarii unor resurse partajabile, independent de
obligatiile formale asumate de catre state in aceste domenii128.
Sistemele de control, ca si limitele acestora, difera de la o organizatie la
alta. Ele depind de o serie de factori, printre care compozitia organizatiei
(daca are caracter universal, continental sau regional), domeniul activitatii
sale si, ca o consecinta, aspectele care urmeaza a fi supuse controlului, ca si
cadrul in baza caruia este acceptat si instituit controlul. Diferite sunt si
procedurile de control. In general, ele prevad raportari, in intervale regulate,
din partea guvernelor interesate,inregistrari si solutionari de plngeri si,
anumite situatii, anchete ori misiuni informative.
Temeiul juridic al activitatilor de subraveghere si control ale
organizatiilor interntionale rezulta, pe de o parte, din actele lor constitutive si
pe de alta parte, din alte tratate internationale, care le confera atributii in acest
sens129.
Dintre actele constitutive ale organizatiilor internationale, Carta ONU
sta la baza unora dintre cele mai evidente mecanisme de supraveghere si
control. Pe lnga atributiile mai sus mentionate, conferite prin Carta
Consiliului de Securitate, in domeniul mentinerii pacii si securitatii
128
129

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 127.

Alexandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan aurescu, op. cit. 97.

205

internationale, retinem pe acelea care revin Consiliului Economic si Social in

privinta respectarii universale si efective a drepturilor omului si libertatilor
fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.
Referindu-ne numai la acest ultim aspect, mentionam ca pentru
asigurarea unei protectii efctive a drepturilor omului, in temeiul art. 62-65 din
Carta, s-a infiintat in 1946 si functioneaza sub egida ECOSOC, ca principal
organ al acestuia in domeniu, Comisia Drepturilor Omului, care la rndul sau,
a infiintat, in 1947, Subcomisia de Lupta Impotriva Masurilor Descriminatorii
si Protectia Minoritatilor. Sub egida aceluiasi organ au mai luat fiinta Comisia
privind Conditia Femeii si Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si
Culturale, creat de ECOSOC in anul 1985, pentru a analiza si urmari masurile
luate de state pentru asigurarea drepturilor recunoscute in Pactul International
relativ la drepturile economice, sociale si culturale, care nu prevedea un
mecanism propriu de monitorizare.
Dintre institutiile spcializate, ale caror acte constitutive confera
structurilor lor atributii privind supravegherea si controlul punerii in aplicare,
de catre statele membre, a obligatiilor asumate prin actele organizatiei, cel
mai avansat sistem de control international apartine OIM. Obiectivul principal
al acestei organizatii consta in formularea de norme internationale privind
raporturile de munca si urmarirea aplicarii efective a conventiilor intervenite
intre state, ca si in recomandarile adoptate in cadrul OIM in acest domeniu, al
caror numar, cumulat se ridica la peste trei sute.
Termenul de recomandare, asa cum reiese din prevederile art. 19 al
Constitutiei OIM, exprima, din punct de vedere al efectului juridic, un grad
mai inalt de angajare in comparatie cu efectul hotarrilor purtnd aceasi
denumire, adoptate in alte organizatii internationale. In unele cazuri,
recomandarile privesc actiuni pentru care, la un moment dat, nu este posibila
adoptarea imediata a unei conventii. Recomandarile OIM, ca si conventiile, se

206

adopta cu majoritate de doua treimi. Ele sunt comunicate tuturor tarilor

membre, in scopul de a li se da urmare sub forma unor reglementari nationale.
Activitatea de supraveghere si control exercitata de OIM se realizeaza
prin utilizarea a doua tipuri de proceduri;
proceduri bazate pe examinarea rapoartelor;
proceduri bazate pe examinarea reclamatiilor (plngerilor)130.
Primul tip de proceduri priveste in primul rnd state care au ratificat
conventiile adoptate in cadrul OIM, care sunt obligate sa intocmeasca
periodic (anual sau o data la doi ani, dupa caz) rapoarte, insotite de o
documentatie pertinenta, asupra masurilor intreprinse pe plan national pentru
punerea in aplicare a conventiilor la care au devenit parte. Rapoartele sunt
analizate in instantele OIM (Comitete de experti) si, in cazul unor divergente,
au loc discutii directe intre reprezentanti ai guvernelor interesate si ai
Directorului General al OIM.
Procedura reclamtiilor intervine in situatiile de incalcare a conventiilor.
Plngerile pot fi declansate de un stat impotriva altui stat, in cazul in care
ambele au ratificat conventia ce se pretinde ca nu a fost respectata, ori din
oficiu, de catre Consiliul de Administratie al OIM. Consiliul OIM solicita
observatiile statului reclamat si in cazul in care acestea sunt socotite
nesatisfacatoare, se numeste o comisie de ancheta independenta.
Impotriva concluziilor si recomandarilor acesteia, statul reclamat poate
face recurs la Curtea Internationala de Justitie. In afara statelor membre, pot
prezenta reclamatii impotriva oricarui stat membru, care nu a reusit sa asigure
respectarea efectiva a vreuneia din conventiile la care este parte, organizatiile
patronale sau cele sindicale. Plngerile in materie de libertate sindicala pot fi
indreptate si impotriva statelor care n-au ratificat conventiile privind libertatea
sindicala pentru ca principiul libertatii sindicale este consacrat in textele
constitutive ale OIM.
130

Martian Niciu, op. cit. p. 69.

207

In cadrul UNESCO, actul constitutiv Conventia UNESCO prevede

obligatia de ordin general ca statele sa prezinte rapoarte asupra indeplinirii
documentelor internationale adoptate de aceasta organizatie. In cazul
anumitor conventii (de exemplu Conventia pentru protectia bunurilor
culturale in caz de conflict armat, din 1954, Conventia si recomandarile
privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamntului, din 1960),
sunt create mecanisme proprii de urmarire a aplicarii acestora: comisar
general neutru, ori comitet privind conventiile si recomandarile.
Activitati de supraveghere si control desfasoara si OMS, pentru
conventiile sau regulamentele adoptate (cum ar fi Regulamentul Sanitar
International), ori FAO, pentru normele alimentare cu caracter tehnic (ca de
exemplu Codex-ul alimentar, instrument complex care, in anumite situatii,
poate da nastere la obligatii). O trasatura particulara o intlnim in activitatea
de control exercitata la AIEA, in legatura cu grantiile oferite Agentiei, care
se realizeaza prin acorduri separate intervenite intre acestea si statele
membre131.
In legatura cu activitatile de supraveghere si control al organizatiilor
internationale, rezultnd din alte tratate internatinale dect actele lor
constitutive, mentionam organele create si actionnd sub egida Adunarii
Generale ONU si ECOSOC pentru punerea in aplicare a conventiilor
pertinente adoptate in aceasta materie in cadrul ONU. Este vorba despre;
Comitetul pentru drepturile omului, creat in baza art. 28 al Pactului privind
drepturile civile si politice; Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale,
creat in baza art. 8 al Conventiei Internationale privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare fata de femei, constituit in aplicarea art. 22 al
Conventiei Internationale din 1979, cu acelasi titlu, si Comitetul impotriva
torturii, care a luat fiinta in 1987 in baza art. 17 al Conventiei impotriva
torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. In
131

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 127.

208

general, aceste organe nu au atributii de tip jurisdictional, nu pot lua decizii

obligatorii pentru statele parti, iar procedurile folosite se incadreaza in
schemele clasice in cadrul ONU132.

BIBLIOGRAFIE
APOSTU I., ARAT GH.,ARAT O.,COSUG O. Prelegeri de drept
international public si privat, ed. ALMA, Galati,2005;
ANGHEL I.M. Tratat de drept international , ed. Lumina Lex,
Bucuresti,2002;
ALBU A.D. Cooperarea economica si tehnico-stiintifica, ed.Politica,
Bucuresti,1973;
ARISTOTEL Politica, ed. Cultura Nationala, Bucuresti,1924;
BESTELIU MIGA R. Introducere in dreptul international public,
ed.ALL, Bucuresti,1997;
BESTELIU MIGA R.- Organizatii internationale interguvernamentale, ed.
ALL BECK, Bucuresti,2000;
BULL H. Societatea anarhica, ed. Siinta, Chisinau,1998;
BOLINTINEANU AL., NASTASE Ad., AURESCU B. Drept
internationalcontemporan, ed.ALL BECK, Bucuresti,2000;
BOLINTINEANU AL, NASTASE Ad, Drept inetrnational contemporan,
ed .Monitorul Oficial,Bucuresti, 1996;
COMAN Fl. Drept international public, ed.Sylvi, Bucuresti, 2001;
CLOSCA I. Conflictele armate si caile solutionarii lor; ed.Militara,
Bucuresti,1982;

132

Raluca Miga Besteliu, op. cit. p. 130

209

CIOBANU E.,POPESCU M.,PAUN M.,STEFANESCU GOANGA Z.

Dictionar

explicativ

al

limbii

romane,

ed.Floarea

Darurilor,

Bucuresti,1997;
CAROL A., GARIGUES J., IVERNEL M., Dictionar de istorie a secolului
XX, ed. ALL EsentiALL, Bucuresti,2000;
DUCULESCU

V.

Diplomatia

secreta,

V.

international

ed.Casa

Europeana.,Bucuresti1992;
ECOBESCU

N.,DUCULESCU

Drept

public,

ed.Hyperion, Bucuresti,1993;
FUEREA Aug.- Manualul Uniunii Europene, ed. Univers Juridic,
Bucuresti, 2004;
GEAMANU Gr. Drept international public, ed.Didactica si pedagogica,
Bucuresti,1981;
GUZZINI Stefan Realism si relatii internationale, ed.Institutul European,
Bucuresti,2000;
HOFFMAN H.S.- The Long Road to Theory, ed.International Politics and
Foreign Policy, Collier MacMillan, Londra,1967;
ILIESCU Ad.P. Introducere in politologie;ed.ALL, Bucuresti,2003;
IONESCU M.E.- Dupa hegemonie,ed.SCRIPTA, Bucuresti,1993;
LOTH W. Impartirea lumii, ed.SaeculumI.O., Bucuresti,1997;
MIHAILA M.- Elemente de drept international public si privat, ed.ALL
BECK, Bucuresti,2001;
NICIU M.- Drept international public, ed.SERVOSAT, Arad,1999;
NICIU M., MARCU V., DIACONU N., PURDA N, MACAROVSCHI L.
Culegere de documente de drept international public, ed.Lumina
Lex.,Bucuresti,1997;
PAUL V., COSCODARU I., Centrele de putere ale lumii, ed.Stiintelor
sociale si politice, Bucuresti, 2003;

210

SCAUNAS

St.

Drept

international

public,ed.ALL

BECK.,Bucuresti,2002;
VOICULESCU

M.-

Istoria

doctrinelor

XX,Bucuresti,1992.

211

politice,

ed.

Hyperion