Teoria Relatiilor Internationale

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
FACULTATEA DE Ştiinţe Politice / DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

SPECIALIZAREA: Masterat Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană
ANUL UNIVERSITAR : I
SEMESTRUL I
I. Informaţii generale despre disciplină
Titlul disciplinei: TEORIA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE

Numărul de credite: 7
Programarea în orar a activităţilor:
Total SI TC AT AA
56 28 20 8 -
II. Informaţii despre titularul de curs
Nume, titlul ştiinţific: Prof. univ. dr. Vasile Secăreş
III. Descrierea disciplinei
Obiectivele cursului/disciplinei:
Cursul urmareste sa ajute studentii sa dobandeasca (si sa poata utiliza efectiv) cunostintele,
instrumentele teoretice si conceptele fundamentale necesare pentru intelegerea vietii
internationale, a comportamentului statului in exterior si a procesului de formare a politicii
externe in conditiile unei lumi in schimare.
In acest context, cursul prezinta principalele perspective teoretice asupra naturii si funcionarii
relatiilor internationale, precum si conceptele fundamenale utilizate in analiza spatiului
international. Un accent deosebit va fi pus pe intelegerea schimbarilor care au loc in viata
internationala, reclamand reconsiderarea multora dintre explicatiile anterioare cu privire la relatia
intern-extern si asezarea relatiilor dintre state. Vor fi abordate actorii si structura vietii
internationale, mediul international, formarea comportamentului extern al statului in legatura cu
interesele nationale si preocuparile de securitate nationala, rolul puterii in acest cadru, politica
externa si decizia de politica externa, relatia intre etica si ratiunea de stat. Pentru intelegerea
naturii cooperarii si conflictului in viata internationala, vor fi discutate caracteristicile si
mijloacele relatiilor dintre state.
Conţinutul disciplinei:
Introducere
Tema 1
Relatiile internationale (I): Studiul relatiilor internationale ca disciplina. Aparitia si dezvoltarea
inter-disciplinei de RI. Determinari specifice ale relatiilor (vietii) internationale. Continutul
domeniului. Nivele de analiza in abordarea relatiilor (vietii) internationale.
Tema 2
Relatii internationale (II): teorii si metode de analiza. Cum gandim despre viata internationala:
rolul si importanta teoriei/perspectivei teoretice/modelelor in analiza relatiilor
internationale/politicii mondiale. Caracteristicile studiului stiintific al relatiilor internationale.
Principalele curente/abordari teoretice in relatiile internationale. Studiul actual al dezbaterii.
Metode si instrumente de analiza.
Tema 1
Actorii si structura relatiilor internationale (I): natiune si stat. Statele ca actori principali ai
relatiilor internationale. Paradigma national-statala si caracteristicile relatiilor internationale.
Paradigma national-statala la inceputul sec XXI: implicatii ale guvernarii globale.
Tema 2
Actorii si structura relatiilor internationale (II): alti actori. Complexitatea vietii internationale,
pluralitatea actorilor si a interactiunilor, „spargerea” structurii clasice a vietii internationale la
inceputul sec XXI.
Tema 3
Mediul international: factori si conditii. Mediul international: cadru de desfasurare a relatiilor
dintre state/a vietii internationale. Mediul international si comportamentul extern al statelor.
Mediul international: angajamentul spatial/politico-geografic al statelor; demografia; tehnologia;
economia mondiala; mediul politic: interactiunile dintre state; armele si structura militara
globala; cultura, religiile si ideologia; mass media: informatie si comunicare; dreptul
international, regimurile, ordinea internationala.
Tema 4
Elemente de geografie politica. Preocupari teoretice cu privire la implicatiile politice ale
geografiei. Geografie politica si geopolitica. Mediul geografic, relatiile dintre state si politica
internationala. Caractersitici si consecinte ale aranjamentului politico-geografic al statelor.
Tema 5
Statul in relatiilor internationale (I): interes national si securitate nationala Politica externa:
determinari, interese si obiective. Interesul national. Securitatea nationala. Dilema securitatii.
Studiul comparativ al politicii externe
Tema 6
Statul in relatiilor internationale (II): putere si influenta. Puterea in relatiile internationale.
Atribute si determinari ale puterii. Puterea ca relatie. Putere si influenta. Puterea structurala.
Hard power si soft power. Politica/politicile de putere.
Tema 7
Politica externa. Ce este politica externa? Politica externa ca politica publica. Cadrul institutional
al politicii externe. Factorii care influenteaza politica externa.
Tema 8
Decizia de politica externa. Caracteristicile deciziei de politica externa. Factorii care influenteaza
decizia. Decizia de criza.
Tema 9
Relatiile intre state(I): cooperare, competitie si conflict. Tipuri fundamentale de relatii. Tipuri
intermediare. Cooperarea. Cooperarea si regimurile. Integrarea. Conflictul. Tipuri de conflicte.
Conflictul asimetric. Solutionarea conflictelor.
Tema 10
Relatiile intre state(II): mijloace de actiune. Puterea si mijloacele de actiune. Utilizarea fortei.
Modalitati de utilizare a fortei. Forta armata. Mijloace economice. Diplomatia.
Metode utilizate în cadrul oferirii cursului în format ID
• Abordare interdisciplinara
• Expunerea teoretică, prin mijloace auditive şi vizuale;
• Explicaţia abordărilor conceptuale;
• Prezentarea de situaţii concrete, sub forma studiilor de caz;
• Feedback la întrebările studenţilor.
IV. Bibliografie
Lucrarea Editura Anul apariţiei Paginaţia Competenţe

specifice realizate
Vasile Secares, Teoria Format electronic, 2006 Pentru intreg cursul
relatiilor internationale – suport de curs
politica mondiala (I) SNSPA
Immanuel Wallerstein, Meridiane 1993 11-14 Statul national

Sistemul mondial modern modern
Bruce Rusett & Harvey W Freeman & Co. 1989 (3rd 21-25; 49-73; -Actorii rel int
Starr, World Politics. The edition) 74-77; 125- -Mediul
Menu For Choice 129; 185-193; international
193-202; 208- -Putere
215; 221-225; -Decizia de politica
240-243; 254- externa
258; 269-287; -Relatii intre state
293-318; 516- -Interes national si
530 securitate nationala
K.J. Holsti, International Prentice Hall 1995 (7th 42-50; 54-68; -Natiune si stat,
Politics. A Framework International edition) 83-116; 117- interes national si
For Analysis 129; 256-258 securitate nationala
-structura
sistemului
international
-putere
-politica externa
-Politica externa
-Relatiile intre state
Joshua S. Goldstein, Longman 2001 (4th 163-195; 202-
International Relations edition) 231
Jean-Fracois Guilhaudis, Litec 2002

Relations internationales
contemporaires
James E. Dougherty, & Harper Collins 1990
Robert L. Pfaltzgraff, Jr., Publishers
Contending Theories of
International Relations. A
Comprehensive Survey
Hans J. Morgenstern, Alfred A Knopf 1964

Poltics among nations: (3rd edition)
the struggle for power
and peace
Kenneth Waltz, Man, Columbia Univ. 1959

State and War Press
Stefano Guzzini, Realism Institutul 2000

si relatii internationale European
Charles W. Kegley & Bedford St. 2001

Eugen R. Wittkopf, Martins
World Politics. Trend and
Transformation
Barry Buzan, Popoarele, Cartier 1991
statele si teama
Susan Strange, State si Institutul 1997 59-175 Structurile puterii

piete European
Martin Griffiths, Relatii Ziua 2003 25-46; 73-95; Teorii in rel int
internationale. Scoli, 97 si urm;
curente, ganditori 201-222; 240-
245; 276-281;
285 si urm;
333 si urm;
349 si urm;
371 si urm;
409 si urm
Andrei Miroiu si Radu- Polirom 2006 61 si urm; 71 -Teorii in rel int

Sebastian Ungureanu, si urm; 77 si -Niveluri de
Manual de relatii urm; 95 si urm analiza
internationale 105 si urm; - Securitate
115 si urm;
127 si urm;
139 si urm;
155 si urm;
165 si urm;
179 si urm
Alexander Wendt, Social C.U.P. Cambridge 1999

Theory of International
Politics
V. Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei
Se recomandă utilizarea următoarelor materiale:

• Laptop (asigurat de facultate);
• Videoproiector (asigurat de facultate);
VI. Modul de evaluare
Evaluarea studenţilor se va realiza conform detalierii de mai jos:
- răspunsuri la examen/colocviu/lucrări practice 50
- activităţi aplicative atestate/laborator/lucrări practice/proiect etc 20
- teste pe parcursul semestrului 20
- teme de control 10
VII. Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:

- Lucrările elaborate de către studenţi pe parcursul activităţilor vor avea în mod obligatoriu
caracter de originalitate. Studenţii a căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi
primiţi în sesiunea de examene planificată;
- Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea sesiunii de
examene pentru studentul în cauză.
TEORIA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE
Suport de curs
PROF. UNIV. DR. VASILE SECĂREŞ
Tema 1 : Actorii şi structura relaţiilor internaţionale(I): naţiune şi stat.
1. Naţiune şi stat. Statele ca actori principali ai relaţiilor internaţionale.
2. Paradigma naţional-statală şi caracteristicile relaţiilor internaţionale.
3. Paradigma naţional-statală la începutul sec.XXI : implicaţii ale “guvernării globale”.
hPre-istoria statului modern: procese politice şi structuri internaţionale anterioare. State şi

imperii.
hFormarea naţiunilor şi construcţia statală în Europa. Bazele tehnologice, economice, sociale,

politice, administrative, militare şi culturale ale procesului. Piaţa (economia naţională) şi statul
modern. Revoluţia militară modernă. Etapele procesului. Semnificaţia păcii (tratatelor) din
Westphalia (1648) : sistemul de state “westphalian” (distincţia faţă de principiile feudal, imperial
sau hegemonic ale sistemelor de state). Implicaţiile revoluţiei franceze, ale revoluţiilor de la
1848 şi ale celor două războaie mondiale din sec.XX. Anul 1989 şi structura statală la nivel
european şi global.
hRelaţii inter-statale şi inter-naţionale. Complexitatea paradigmei naţional-statale (relaţia
naţiune-stat).
hNaţionalismul şi sistemul modern de state. Principiul autodeterminării: implicaţii în

structurarea relaţiilor internaţionale.
hNatura şi trăsăturile statului ca actor al relaţiilor inter-naţionale: elementele cheie ale statului
modern (populaţia, teritoriul, guvernul) şi suveranitatea ca statut legal al statului. Suveranitatea
internă şi externă (H.Bull).
hNeomogenitatea statului ca actor al relaţiilor vieţii internaţionale.
hInegalităţi şi asimetrii tehnologice, economice, politice, sociale, culturale, militare etc, în

manifestarea statului ca actor al relaţiilor internaţionale. Implicaţiile disparităţilor în planul
atributelor asupra relaţiilor dintre state (dominaţia şi dependenţa).
hImplicaţiile suveranităţii asupra relaţiilor dintre state. Egalitatea juridică a statelor şi

inegalitatea atributelor/capacităţilor/comportamentului practic ale statelor.
hTrăsăturile relaţiilor vieţii internaţionale: “societatea anarhică” (tradiţia hobbesiană şi tradiţia

grotiană). “Dilema securităţii” (J.Herz): implicaţii asupra comportamentului statelor, în contextul
abordării realiste/neorealiste.
hEvoluţii noi (riscuri şi provocări) în relaţiile inter-statale la începutul sec.XXI. Statele „eşuate”.
hDe la auto-guvernarea statelor suverane la guvernarea globală. Noul internaţionalism şi

securitatea umană colectivă.
hImplicaţii la nivelul politicii practice şi al dreptului internaţional.

n Întrebări şi probleme pentru analiză şi discuţie:
1. Definiţi bazele tehnologice, economice, sociale, politice şi administrative ale creării sistemului de
state modern.
2. Care au fost determinările şi implicaţiile revoluţiei militare moderne în acest context ?
3. Definiţi caracteristicile esenţiale ale statului naţional (modern) ca actor al relaţiilor internaţionale.
4. Ce sunt statele „eşuate” şi care sunt implicaţiile de securitate internaţională ale apariţiei acestora?
5. Care sunt implicaţiile evoluţiilor actuale în planul guvernării globale ?
n Bibliografie obligatorie:
1. Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, vol.3, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1993, p.11-
14.
2. Bruce Russett&Harvey Starr, World Politics. The Menu for Choice, 3rd ed., W.H.Freeman &
CO., New York, 1989, p.49-73.
3. K.J.Holsti, op.cit. 7th ed., Prentice – Hall International, Inc., Englewood Cliffs, N.J, 1995,
p.42-50, 54-68.
hPentru o analiză mai largă a apariţiei statelor naţionale şi a sistemului internaţional (mondial)
modern vezi:
- Arnold J.Toynbee, Studiu asupra istoriei, sinteză a vol.I-VI, Humanitas, Bucureşti,

1997, p.15-19.
- Fernand Braudel, Jocurile schimbului, vol.1, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1985, p240 şi

urm; p 361 şi urm.
- Pierre Chaunu, Civilizaţia Europei clasice, vol.1, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1989, p31
şi urm.
Tema 1.2 : Actorii şi structura relaţiilor internaţionale(II): alţi actori.

4. Complexitatea vieţii internaţionale: pluralitatea actorilor şi a interacţiunilor.
5. „Spargerea” structurii clasice a vieţii internaţionale la începutul sec. XXI.
4. Complexitatea vieţii internaţionale: pluralitatea actorilor şi a interacţiunilor.
hCriterii în definirea actorilor internaţionali.
hActori ne-statali (sub-naţionali) : organizaţiile neguvernamentale şi alte grupuri sub-naţionale

care acţionează pe plan internaţional. Caracteristici. Evoluţii actuale.
hCompaniile multi-naţionale şi trans-naţionale. Rolul internaţional al CMN/CTN.
hActori supra-naţionali (supra-statali): organizaţiile internaţionale (inter-guvernamentale)

(OIG). Procesele de integrare şi organizaţiile supra-naţionale în a doua jumătate a sec.XX.
5. ”Spargerea” structurii clasice a vieţii internaţionale la începutul sec.XXI :
• noua generaţie de actori şi fenomene/procese ne-statale şi trans-naţionale.
De la acţiuni şi grupuri teroriste la reţele teroriste şi terorism global. Relaţiile “inter-statale” şi

“anti-statul”.
state modern.
4. Ce sunt statele „eşuate” şi care sunt implicaţiile de securitate internaţională ale apariţiei acestora?

14.
2. Bruce Russett&Harvey Starr, World Politics. The Menu for Choice, 3rd ed., W.H.Freeman &
CO., New York, 1989, p.49-73.
3. K.J.Holsti, op.cit. 7th ed., Prentice – Hall International, Inc., Englewood Cliffs, N.J, 1995,
p.42-50, 54-68.
modern vezi:

1997, p.15-19.

urm; p 361 şi urm.
şi urm.
Tema 2 : Mediul internaţional : factori şi condiţii
1. Mediul internaţional : cadrul de desfăşurare a relaţiilor dintre state/a vieţii internaţionale.
2. Mediul internaţional şi comportamentul extern al statelor.
3. Mediul internaţional:
3.1 aranjamentul spaţial/politico-geografic al statelor
3.2 tehnologia
3.3 demografia
3.4 economia mondială
3.5 mediul politic: interacţiunile dintre state
3.6 armele şi structura militară globală
3.7 cultura; religiile; ideologiile
3.8 mass-media: informaţie şi comunicare
3.9 dreptul internaţional; regimurile; ordinea internaţională
1. Mediul internaţional : cadrul de desfăşurare a relaţiilor dintre state/a vieţii internaţionale
hMediul internaţional: condiţii/factori/influenţe care modelează/crează constrângeri (naţionale şi

internaţionale) pentru politica externă, pentru relaţiile dintre state şi pentru politica mondială.
hComplexitatea şi pluralitatea componentelor/nivelelor de structurare a mediului: mediile

internaţionale.
2. Mediul internaţional şi comportamentul extern al statelor
hDeterminismul mediului : posibilităţi, oportunităţi, constrângeri la nivelul politicii

externe/comportamentului statelor şi al relaţiilor dintre ele.
hRelaţia cu mediul : triada ecologică (H&H. Sprout) şi implicaţiile sale în analiză. Mediul ca
structură de posibilităţi/oportunităţi/constângeri/riscuri/costuri şi beneficii:
- posibilităţi, oportunităţi şi constângeri (condiţii şi capacităţi fizice/materiale/obiective ale

politicii externe)
- contexte situaţionale şi probabilităţi în structurarea politicii externe
- mediul subiectiv al politicii externe: obiective, motivaţii, percepţii (imagini)
h B.Russett: menu-ul politicii externe.
h Globalizare şi interdependenţă: implicaţii actuale.

3.1. mediul internaţional ca aranjament spaţial/politico-geografic al statelor: aşezarea pe hartă şi

implicaţiile sale.
hlocalizarea geografică şi trăsăturile topografice ale teritoriului/spaţiului; vecinătăţi şi distanţe.
hposibilităţi/oportunităţi/constrângeri
hK.Boulding: “the further the weaker”.
hcorelaţia mediu-resurse-economie-populaţie; problema calităţii mediului: “sustainable natural

environment”; mediul şi “regimurile”.
3.2 tehnologia
htehnologia civilă şi militară
hcorelaţiile tehnologie-geografie; tehnologie-resurse; tehnologie-economie mondială.
hstructura asimetrică a tehnologiei; implicaţiile revoluţiilor tehnologice.
3.3 demografia: caracteristicile şi distribuţia asimetrică a populaţiilor; “naţiunile imperiale”.
3.4 economia mondială: componente; structura asimetrică a economiei mondiale şi comportamentul

statelor; distribuţia “centru-periferie”.
3.5 mediul politic : interacţiunile dintre state; posibilităţi/oportunităţi/constrângeri/riscuri.
3.6 armele şi structura militară globală: implicaţii
3.7 cultura; religiile; ideologiile : implicaţii asupra obiectivelor/intereselor şi a comportamentului

statelor; fracturile politicii mondiale şi frontierele culturale/religioase/ideologice
3.8 mass-media: informaţie şi comunicare; implicaţiile revoluţiei informatice
3.9 dreptul internaţional: mediul legal al politicilor externe/politicii mondiale; regimurile şi ordinea
internaţională.
nÎntrebări şi probleme pentru analiză şi discuţie:
1. Ce se înţelege prin mediu internaţional ?
2. Care sunt componentele mediului internaţional?
3. Cum se manifestă determinismul mediului ?
4. Explicaţi “triada ecologică” şi analizaţi mediul internaţional din această perspectivă.
1. Bruce Russett & Harvey Starr, op.cit., p.21-25, 74-77.
2. Daniel Colard, Les relations internationales des 1945 à nos jours, p.60-80.
3. James E. Dougherty &Robert L.Pfaltzgraff, Jr., Contending Theories of International

Relations. A Comprehensive Survey, 3rd ed., Harper Collins Publishers, New York, 1990., p.53-76.
Tema 3 : Statul în relaţiile internaţionale: interes naţional şi putere
1. Politica externă: determinări, interese şi obiective.
2. Interesul naţional.
3. Securitatea naţională.
4. Studiul comparativ al politicilor externe.
1.Politica externă: determinări, interese şi obiective.
hNatura şi trăsăturile statului: teritorialitate şi suveranitate =controlul asupra unui teritoriu şi a unei
comunităţi (populaţie) în cadrul graniţelor/frontierelor legale ale statului. Responsabilitatea statului
pentru bunăstarea şi securitatea comunităţii (naţiunii). Acesta este punctul de plecare al
comportamentului politic al statului în exterior/în afara sferei sale de autoritate legală / în relaţiile cu
alte state = determinarea internă a politicii externe.
hSupoziţia anarhiei în relaţiile internaţionale. H.Bull: „societatea anarhică”. K.Waltz: caracterul

„anarhic” al vieţii internaţionale. Consecinţe asupra comportamentului politic al statului.
Semnificaţia caracteristicilor vieţii internaţionale: implicaţiile distribuţiei puterii şi ale modificărilor
în raporturile de putere = în general ale oportunităţilor şi ale ameninţărilor proprii mediului
internaţional. Pentru menţinerea sa ca entitate independentă în condiţiile unui sistem anarhic statul
recurge la acţiunea internă (politică, economică, militară etc) şi/sau la cea externă: politica externă.
hPolitica externă asigură comunicarea statului cu lumea = realizează legătura între mediul intern
(activităţi şi procese în interiorul statului) şi mediul extern (relaţii, fenomene, procese). Politica
externă = valori, interese, concepţii, obiective, decizii, acţiuni în relaţiile cu alte state =
comportamentul statului în viaţa internaţională/ansamblul ieşirilor (output) în sistemul global.
Politica externă ca rezolvare de probleme cu care se confruntă statul în exterior. Politica externă ca
set de decizii şi programe menite să realizeze scopuri politice definite în termeni de interese
(naţionale). Politica externă = alegere/opţiune între posibilităţi/alternative de acţiune. Modelul
raţional al politicii externe. Politica externă ca proces şi rezultat. Studiul evenimentelor ca
modalitate de analiză a comportamentului de politică externă.
hPolitica externă ca relaţie. Scopul politicii externe = influenţarea / modificarea comportamentului

altor state/a mediului internaţional în general şi soluţionarea de probleme specifice vieţii
internaţionale în acord cu interesele/obiectivele statului. Politica externă bazată pe
obiective/programe şi politica externă ca reacţie la mediu. Intenţii şi efecte reale. Obiectivele de
politică externă ca imagine a stării viitoare de lucruri şi a condiţiilor viitoare pe care guvernele
doresc să le realizeze prin exercitarea influenţei în exterior şi modificarea/modelarea
comportamentului altor state. (K.J.Holsti).
hCategorii de obiective: obiective generale/concrete; constante/intermediare/

tranzitorii/instrumentale. K.J.Holsti: obiective centrale – legate de existenţa/supravieţuirea
naţională; pot evolua/se pot schimba în timp; nu sînt în mod necesar contradictorii/incompatibile cu
cele urmărite de alte state; obiective intermediare (rază medie) – de ex.: cele referitoare la bunăstarea
economică etc ; acţionează de regulă/dar nu întodeauna de o manieră mai puţin directă asupra
politicii externe; implică un grad mai ridicat de cooperare în relaţiile cu alte state; obiective pe
termen lung – includ viziuni, programe privind organizarea politică a lumii, regimurile
internaţionale, rolul anumitor ţări; nu au un impact imediat. Obiective competitive/incompatibile la
nivelul propriei agende de politică externă. Stabilitatea şi evoluţia obiectivelor de politică externă.
hPolitica externă ca politică publică. Condiţii şi determinări interne. Consens şi dezacord =

dezbaterea şi negocierea internă în legătură cu obiectivele politicii externe. Cine şi cum stabileşte
ţelurile de politică externă. Determinări instituţionale. Politica externă/ politicile
economice/politicile militare.
hPuterea ca reazem al politicii externe. Politica externă = utilizarea factorilor de putere pentru
realizarea obiectivelor statului. Resurse, capacităţi, mijloace. Varietatea mijloacelor de acţiune la
nivelul politicii externe. Influenţa capacităţilor şi mijloacelor asupra obiectivelor urmărite.
hPolitica externă şi diplomaţia = gestiunea relaţiilor cu alte state. Diplomaţia este responsabilitatea
guvernelor. Ministerele şi agenţiile specializate: externe, apărare, comerţ exterior/cooperare
internaţională, serviciile de informaţii.
hCoordonare, cooperare, conflict în sfera politicilor externe.
hInteresele ca punct de plecare/bază a politicii externe. „Statele nu au prieteni sau duşmani

permanenţi, ci interese permanente”. Interese şi obiective. Perspectiva/analiza de cost –beneficiu.
Neomogenitatea cadrului naţional-statal în termenii intereselor economice/sociale/politice. Ce
interese se reflectă în obiectivele şi acţiunea de politică externă? Caracterul controlului/deciziei
politice. Legitimitate şi suport/sprijin. Statele pot urmări/realiza interese cu totul diferite de cele
declarate. Interese şi valori. Interese interne şi interese externe.
hImplicaţiile supoziţiei anarhiei asupra intereselor statelor în viaţa internaţională.
hInteresul naţional şi comportamentul politic al statului în exterior. Nu există o definiţie unanim

acceptată a interesului naţional. Necesităţi/cerinţe/aspiraţii/ condiţii interne şi externe ale existenţei şi
dezvoltării de sine stătătoare a naţiunii şi a statului său. Interesul naţional = expresia cea mai
generală a cerinţelor sau necesităţilor vitale ale unui stat. Aceste cerinţe/necesităţi nu au o calitate
morală. Nu sunt bune sau rele. Ele derivă din însăşi existenţa statului naţional şi din statutul său de
suveranitate. G.Kennan: guvernele nu au nevoie de o justificare morală pentru a acţiona pe baza
intereselor naţionale. Interesul naţional şi raţiunea de stat.
hComponente: interese legate de supravieţuirea fizică = prezervarea/apărarea fiinţei naţionale, a

independenţei şi integrităţii teritoriale = a suveranităţii naţionale; securitatea naţională; drepturile
statului/prestigiul/rolul şi statutul său internaţional; bunăstarea/dezvoltarea economică şi socială
(resurse, pieţe, tehnologie, acces etc); stabilitatea politică şi regimul/sistemul politic.
hInteresul naţional şi interesele strategice = legate de ierarhia internaţională şi de starea sau

modificările în distribuţia/echilibrul puterii/raportul de forţe la nivel regional şi global. Statut şi
prestigiu. Comportamentul de mare putere şi interesele „imperiale”.
hInteresul naţional şi creşterea economică: condiţiile şi cerinţele actuale ale asigurării

prosperităţii/dezvoltării. Interesul naţional şi politicile economice. Dezvoltarea „sustenabilă”.
Interesul naţional şi „avantajul comparativ” vs.”avantajul competitiv”.
hInterese vitale şi interese negociabile.
hInteresul naţional şi ideologia: interese şi ţeluri ideologice. Influenţa variabilă a ideologiei.

Ideologie şi religie. Evoluţii actuale: fundamentalismul religios la începutul secXXI.
hInteresul naţional = „lucruri diferite pentru oameni diferiţi”. Interesul naţional este un concept
politic: componentele obiective şi subiective ale interesului naţional. Percepţie şi realitate: ce vedem
şi cum vedem. Judecată şi alegere. Interesul naţional şi puterea politică. „Cine este la putere”.
Procesul guvernamental/politic = nivelul formării şi realizării interesului naţional. Interesul naţional
ca rezultat politic. Interesul naţional şi obiectivele de politică externă. Nu există un mecanism
raţionalizat de producere şi realizare a interesului naţional. Interesul naţional şi interesele/obiectivele
de politică internă = cerinţele jocului politic intern.
hInteresul naţional şi concepţiile/viziunile/strategiile de politică externă. Marea strategie (grand

strategy): utilizarea factorilor de putere pentru apărarea şi promovarea intereselor naţionale în
contextul unor relaţii de adversitate cu alte state.
hStatele îşi schimbă obiectivele/interesele în funcţie de schimbările care se produc la nivelul
factorului politic, schimbarea capacităţilor şi schimbarea percepţiei unui mediu internaţional
dinamic (în contextul căruia se schimbă distribuţia puterii şi raporturile de putere).
h Importanţa conceptului de securitate/securitate naţională la nivelul structurării intereselor şi

obiectivelor de politică externă versus determinarea vagă a conceptului de securitate naţională.
Securitatea naţională ca punct de plecare/motivaţie pentru obiective şi acţiuni diferite de politică
externă.
h Însăşi definirea statului naţional include raţiunea asigurării securităţii naţionale (pentru cetăţenii
săi). Securitatea naţională şi caracterul cvasigeneral al existenţei forţelor armate şi al dezvoltării
sferei militare: consecinţe. Dilema securităţii într-o societate anarhică. K.Waltz: acumularea de
capacităţi într-un mediu anarhic = schimbări/dezechilibre în balanţa/ balanţele militare mondiale şi
regionale = ameninţări. H.Kissinger: eforturile unui stat de a-şi asigura „securitatea absolută” vor
conduce alte state către percepţia unei „insecurităţi absolute”.
h Securitatea naţională se referă la relaţia statului cu mediul internaţional şi la

ameninţările/riscurile directe ce apar în acest context. Ea are legătură cu intenţiile şi capacităţile
altor state. Legitimitatea necesităţilor de securitate ale celorlalte state. Barry Buzan: vulnerabilităţi
(condiţii, constrângeri şi riscuri geografico-politice, militare şi strategice, tehnologice etc) şi
ameninţări (capacităţi care permit exploatarea vulnerabilităţilor). La ce se referă problematica de
securitate naţională? Cele cinci domenii: militar, politic, economic, societal, mediu. Analiza
ameninţărilor posibile pe aceste planuri. Nucleul „operaţional” al securităţii naţionale:
crearea/menţinerea/dezvoltarea unor capacităţi şi a unor reacţii efective care să
echilibreze/anihileze ameninţările.
hRealitate şi percepţie în sfera securităţii naţionale. Securitatea naţională implică o componentă

psihologică: nu există o realitate în sine a securităţii/insecurităţii, nelegată de percepţia şi evaluarea
subiectivă a elitelor politice şi a opiniei publice în legătură cu : valorile şi interesele ţării,
vulnerabilităţile sale, capacităţile militare şi de altă natură, ameninţările, interesele, intenţiile şi
hotărârea adversarilor de a-şi asuma riscuri etc. Starea de securitate presupune convingerea
cetăţenilor unei ţări (mai ales a clasei politice) că sînt în siguranţă.
hProblematica securităţii naţionale se referă la contracararea/anihilarea ameninţărilor la adresa

existenţei, a valorilor şi a intereselor unui stat şi la asigurarea/dezvoltarea capacităţii sale de a-şi
menţine identitatea/independenţa/integritatea într-un mediu ostil (împotriva unor forţe pe care le
percepe ca ostile). Ameninţări militare şi non-militare. Ameninţări externe şi interne. Relaţia între
securitate şi alte obiective. Starea securităţii naţionale ca sinteză a stării naţiunii, care evaluează
resurse, parametri sau performanţe pe mai multe planuri, în legătură cu structurile economice,
sociale, politice, administrative sau militare.
hPolitica de putere / competiţia pentru putere şi problemele securităţii naţionale. Implicaţiile

exercitării/urmăririi influenţei/dominaţiei/stabilităţii hegemonice şi ale rivalităţii marilor puteri.
Z.Brzezinski în legătură cu securitatea naţională a SUA : aceasta înseamnă „un angajament activ şi
pozitiv... în vederea modelării unei lumi aflate în schimbare rapidă în acord cu interesele şi valorile
noastre”.
hVulnerabilităţi şi ameninţări în era nucleară. Implicaţiile echilibrului terorii. Strategia securităţii

naţionale în era nucleară.
hNoi tipuri de vulnerabilităţi şi ameninţări: necesitatea redefinirii dilemei securităţii la începutul

sec.XXI. Vulnerabilităţi de mediu, tehnologice, economice, financiare sau sociale. Implicaţiile
schimbărilor tehnologice şi ale difuzării/proliferării tehnologiilor avansate în sfera securităţii
naţionale. Migraţii. Crima organizată. Reţelele teroriste: anti-statul. De la ameninţări la riscuri: o
viziune mai largă asupra securităţii naţionale.
hAsigurarea securităţii naţionale este un proces dinamic = ea implică o politică =

preocupări/eforturi acţiuni constante, care afectează domenii multiple ale comportamentului statului
în interior şi exterior. Accentul asupra componentei militare a securităţii naţionale. De la conceptul
militar la conceptul politic. Problema nivelului asigurării securităţii naţionale: nu există securitate
absolută.
hPolitici în domeniul securităţii naţionale. Evaluare şi apreciere. Asigurarea securităţii naţionale

implică predicţii în privinţa mediului de securitate în anii următori: în legătură cu factori politici,
militari, tehnologici etc. Obiective în sfera securităţii naţionale. Capacităţi şi mijloace de reducere a
vulnerabilităţilor/riscurilor şi contracarare a ameninţărilor în prezent şi în viitor (un deceniu sau mai
mult). Scenariile de tip „worst-case” în programarea/planificarea militară. Alegerea mijloacelor.
Politici de securitate izolaţioniste. Politica de securitate a forţelor proprii (a fortăreţei). Neutralitate
şi nealiniere. Politici de securitate bazate pe alianţe: tipuri de angajamente/alianţe; gradul de
integrare militară; cadrul geografic/amploarea acoperirii; funcţionarea alianţelor. R. Holsti et al :
analiza a 130 de alianţe, pacte, înţelegeri arată că factorul ideologic nu este important/esenţial în
formarea alianţelor, dar omogenitatea ideologică favorizează crearea unor angajamente mai
puternice. Alianţele şi inamicul comun. Alianţele şi armele nucleare: funcţionarea descurajării
nucleare („umbrela nucleară”) şi securitatea naţională. Dependenţa în sfera securităţii naţionale :
protectoratul („contracting out”); alte forme de asimetrie în asigurarea securităţii. Politici
„imperiale” de securitate.
h”Guvernarea globală” şi politicile de securitate. Tendinţe şi interpretări. „Securitatea umană

colectivă” şi implicaţiile în sfera politicilor de securitate naţională.
4.Studiul comparativ al politicilor externe.
hRosenau: necesitatea punerii în evidenţă a modelelor (pattern-uri) de politică externă ale

diferitelor tipuri de state în condiţii sau medii (contexte) diferite.
hRummel şi proiectul DON (Dimensionalitatea naţiunilor): relaţiile internaţionale reprezintă un

comportament puternic structurat, în legătură cu un număr de dimensiuni/influenţe care acţionează
la nivelul politicii externe = mărimea, dezvoltarea economică şi orientarea politică (natura
sistemului politic).Acestor dimensiuni li se adaugă factori ce operează în cadrul tuturor nivelelor de
analiză (Rosenau).
hAnaliza comparativă a politicilor externe centrată pe procesul deciziei în acest domeniu: cum
acţionează şi interacţionează indivizii, grupurile, instituţiile în sfera politicii externe. „Modelul
politicii externe” ca grilă de interpretare şi analiză (vezi Fig.1).
nÎntrebări şi probleme pentru analiză şi discuţie

1. Care sînt implicaţiile supoziţiei anarhiei în analiza comportamentului politic al statelor? Care
sînt interpretările posibile?
2. Ce obiective urmăresc statele în politica externă?
3. Ce este interesul naţional?
4. Ce este securitatea naţională?
5. Definiţi structura vulnerabilităţilor şi ameninţărilor la începutul sec.XXI.
6. Care sînt modalităţile prin care statele urmăresc să-şi sporească prestigiul/statutul în relaţiile
internaţionale?
nBibliografie obligatorie
1. K.J.Holsti; op.cit., p.83-116.
2. Bruce Russett&Harvey Starr, op.cit, p.185-193, 221-225.
Tema 5: Sistemul internaţional: caracteristici; structura (distribuţia) puterii; geopolitica

raporturilor de forţe
1. Conceptul de sistem în analiza relaţiilor internaţionale
2. Caracteristicile sistemului internaţional
3. Structura (distribuţia) puterii: polaritate şi echilibru al puterii; statut şi ierarhie în sistem;

modele de sistem internaţional
4. Stabilitate şi instabilitate în sistemul internaţional
5. Ordinea internaţională
Termenul de “sistem internaţional” oferă imaginea cea mai generală a vieţii
internaţionale, a politicii mondiale – descrie “mediul” în care se manifestă/acţionează statele şi
ceilalţi actori ai scenei internaţionale, precum şi modul în care funcţionează viaţa internaţionlă.
Analiza de sistem pune în evidenţă caracteristicile comune ale ansamblului şi explică ce anume îl
face să se manifeste ca un întreg.
1. Conceptul de “sistem internaţional ”. Orice analiză, cît de sumară, evidenţiază

faptul că :
• viaţa internaţională funcţionează ca un întreg, ca un ansamblu.
a. este uşor de sesizat că statul naţional/statele şi ceilalţi actori nu există izolat, ci într-un
context marcat de existenţa altor state/actori, aflaţi într-o anume aşezare geografic-politică şi
care au caracteristici şi capacităţi variate, cu implicaţii asupra poziţiilor, a intereselor şi
comportamentelor lor (B.Russett, H.Starr).
- trăsăturile topografice ale spaţiului - am subliniat deja acest lucru (tema 5) –

afectează/infulenţează posibilităţile de acţiune (comunicaţiile, transporturile, dezvoltarea, sfera
militară etc.)
- aşezarea geografică creează un ansamblu de corelaţii fizice care influenţează comportamentul

statului/statelor şi interacţiunile dintre ele: K. Boulding sublinia, de exemplu, o realitate a
politicii de putere = capacitatea de influenţare/acţiune descreşte în raport cu spaţiul (distanţa);
- distribuţia resurselor în spaţiu (în cadrul aranjamentului geografic-politic) influenţează, de

asemenea, interesele, obiectivele şi comportamentul statului/statelor, etc.
Concluzie: toate oportunităţile, posibilităţile, probabilităţile, precum şi

alegerile/opţiunile statului/statelor sînt influenţate de această aşezare geografic-politică şi
de ansamblul relaţiilor care se structurează pe această bază.
b. sesizăm, în continuare,că există un număr important de legături, fluxuri tehnologice,
economice, sociale, politice, culturale etc. între unităţile componente ale vieţii internaţionale:
fluxuri materiale, foarte dense, care pot fi descrise, numărate, măsurate.
- mai mult, depistăm numeroase interdependenţe între elementele componente:

deciziile de politică externă, evoluţiile din cadrul unei unităţi depind de evenimente/condiţii sau
evoluţii care au loc în cadrul altor unităţi, care se produc la nivelul unor regiuni mai largi
sau în cadrul vieţii internaţionale în ansamblu.
Concluzie: separarea vieţii internaţionale în unităţi componente (state naţionale) nu este

absolută: frontierele sînt permeabile şi traversate de numeroase legături la nivel sub-statal
(subnaţional); însăşi existenţa/dezvoltarea naţiunii/statului este condiţionată de aceste legături.
c. sesizăm consecinţe ale unor evenimente care se produc în cadrul unei unităţi sau pe un
anumit plan (economic, politic sau militar etc.) un plan în cadrul altor unităţi sau pe alte planuri;
avem de a face cu corelaţii multiple între evenimente, evoluţii, procese care au loc în cadrul
vieţii internaţionale (între regiuni, domenii, etc.)
- putem vorbi, de fapt, de evoluţii, dezvoltări în cadrul sistemului internaţional care se produc
la nivelul întregului sau se desfăşoară urmînd reguli care se definesc în cadrul unei logici
globale.
Concluzie: ansamblul unităţilor componente/actorilor funcţionează ca un întreg; înţelegerea

evoluţiei, a dezvoltării acestui ansamblu poate avea loc doar la nivel de sistem.
d. putem pune în evidenţă, mai departe, o structură a ansamblului vieţii internaţionale: o

configuraţie, o ierarhie, raporturi de forţe, reguli de funcţionare a structurilor: există un pattern
de comportamente repetabile sau caracteristice care au coerenţă, care derivă din caracteristicile
unităţilor componente şi ale dispunerii lor; trebuie spus că ele satisfac atît necesităţi naţionale, cît
şi internaţionale; actorii se pot schimba, dar dacă configuraţia, structura relaţiilor rămîne
aceeaşi, apar invarianţi, constante ale comportamentului actorilor (M.A.Kaplan).
Concluzie: această structură are efecte atît asupra comportamentului unităţilor, asupra relaţiilor
dintre ele, cît şi asupra stării ansamblului.
e. trebuie să subliniem, de asemenea, că nu există o “stare de natură” – aşa cum a

susţinut imaginea tradiţională asupra vieţii internaţionale încă de la Hobbes şi Rousseau (“starea
de anarhie” care ar fi proprie vieţii internaţionale datorită lipsei unui “sistem politic adevărat”) -
şi nici confruntarea continuă, starea de război ca o caracteristică generală a vieţii internaţionale;
desigur, avem de a face cu un ansamblu neomogen, fragmentat etc., dar există o suprastructură
de valori, reguli, raporturi de cooperare, un consens variabil bazat pe negociere, înţelegeri în
legătură cu interese şi obiective foarte variate.
Concluzie: există o anumită organizare a interacţiunilor care ia forma :
a) dreptului internaţional, b) regimurilor diferitelor domenii şi c) organizaţiilor internaţionale

(negociere şi cooperare).
Viaţa internaţională funcţionează, cu alte cuvinte, ca un sistem: un ansamblu/set de

elemente/unităţi aflate în relaţii definite între ele sau care interacţionează între ele de o manieră
relativ stabilă,care poate fi descrisă şi înţeleasă şi care sînt caracterizate de reguli coerente.
- sistemul internaţional este un sistem complex, caracterizat de un potenţial de schimbare

şi adaptare în timp - modelul “bilelor de biliard” reprezintă o înţelegere primitivă/schematică a
vieţii internaţionale
- avem de a face cu legături, interacţiuni mult mai variate, mai profunde
- pentru înţelegerea acestor legături este nevoie de luarea în considerare a mai multor
variabile
- cum spuneam, există o organizare a vieţii internaţionale.

• Sistemul internaţional se manifestă ca o reţea complexă de interacţiuni şi procese
care se desfăşoară la nivel mondial:
- el presupune existenţa unui ansamblu de raporturi stabile şi constante, supuse unor

reguli/norme;
- putem evidenţia la nivelul sistemului internaţional o mişcare generală, o logică globală care
guvernează fluxurile şi evoluţiile tehnologice, economice, financiare, politice, etc.;
- sistemul are capacitatea sa de autoreglare, de schimbare şi dezvoltare;
- în acest context, fiecare naţiune/stat depinde, pînă la urmă, de starea de ansamblu a lumii.
• Sistemul internaţional este caracterizat de două dimensiuni: spaţiul şi timpul.
Din perspectiva spaţială avem de a face cu “sisteme regionale” (“mini sisteme”) şi

“sisteme mondiale”.
In timp putem pune în evidenţă durata în existenţa sistemelor: actualul “sistem

mondial” a apărut acum cca 500 ani.
2 Ce caracteristici are acest sistem internaţional ? Trebuie să menţionăm:
- lipsa puterii politice în sensul convenţional/clasic al termenului (similar puterii

politice în interiorul naţiunilor/statelor) şi deci a unui centru/instanţe centrale de decizie şi
coordonare (lipsa unei structuri politice comune) ∗ ;
- existenţa unor unităţi autonome/independente = statele naţionale, preocupate în primul rînd

de menţinerea autonomiei/ independenţei lor şi care se consideră singurele responsabile pentru
politica lor internă şi externă, precum şi a unor sisteme culturale multiple;
∗
Există şi o varietate de sistem internaţional care presupune un sistem politic comun: istoriceşte, economiile mondiale au fost – pînă la
apariţia capitalismului – structuri instabile, dezintegrîndu-se sau transformîn-du-se în “imperii mondiale” = marile civilizaţii
premoderne (China, Egiptul, Roma)
- existenţa unei structuri de putere descentralizate şi fragmentate, care realizează reglarea
relaţiilor între state şi managementul problemelor globale prin intermediul politicilor de putere;
- existenţa unei economii mondiale unitare (deşi structural asimetrică);
- în cadrul sistemului există o ordine internaţională care produce un ansamblu de

aşteptări şi modele de comportament conforme cu aceste aşteptări (H.Bull) = modele de
comportament predictibile; această ordine nu presupune neapărat reguli formale sau
reclamă un număr redus de asemenea reguli;
- existenţa unei reţele dense de interacţiuni şi interdependenţe - avînd la bază o

diviziune internaţională a muncii unică - care produce constrîngeri/restricţii asupra actorilor în
privinţa oportunităţilor şi posibilităţilor de acţiune (statele sînt sensibile şi/sau
vulnerabile datorită interdependenţelor; creşterea interdependenţelor (ca o consecinţă a
dezvoltării tehnologice etc.) sporeşte capacitatea fiecăruia de a-i afecta pe alţii
(R.Keohane & J. Nye); vulnerabilitatea se referă – desigur în grade diferite – şi la marile
puteri/statele dezvoltate şi la ţările mici şi mijlocii sau slabe; această reţea stă la baza
intereselor comune, a cooperării şi a organizării vieţii internaţionale – dar şi a competiţiei,
conflictelor, confruntării
• În funcţie de perspectivă, în analiza sistemului internaţional punem accent pe:
- interacţiunile/procesele politice care se desfăşoară la nivelul vieţii internaţionale

bazate pe puterea unităţilor/statelor naţionale (în termenii abordării realiste a politicii
mondiale), ceea ce ne conduce către o abordare/perspectivă formală asupra sistemului
internaţional (M.A.Kaplan etc.), sau
- integralitatea interacţiunilor proceselor/tehnologice, economice, sociale şi politice

– viziune a totalităţii proprii abordării/perspectivei sociologice asupra sistemului internaţional (I.
Wallerstein etc.)
În contextul analizei formale, o atenţie deosebită este acordată “regulilor esenţiale” ale
comportamentului actorilor (motivaţi de preocupări pentru supravieţuire şi securitate) şi ale
funcţionării sistemului – pe baza cărora se realizează/se menţin echilibrul şi stabilitatea,
precum şi “regulilor de transformare” – care privesc trecerea de la un anumit sistem la altul, în
legătură cu evoluţii care conduc sistemul către instabilitate sau către stabilitatea unui nou sistem
(M.A.Kaplan). Abordarea formală nu a urmărit elaborarea unei “teorii generale” a sistemului
internaţional, ci descrierea unor sisteme specifice cu caracter ipotetic sau avînd o realitate
istorică (de ex: “sistemul bipolar” şi sistemul “balanţei puterii”).
Analiza sociologică tratează sistemul internaţional ca sistem social structurat pe baza

unei economii mondiale . Potrivit lui I.Wallerstein,
sistemul mondial modern apare abia în secolul al XVI-lea, o dată cu crearea unei economii
mondiale capitaliste. Această abordare se concentrează asupra evoluţiei structurilor duratei
lungi (“la longue duree” – potrivit termenului lui F.Braudel), în cadrul unei istorii globale care
nu se referă doar la deciziile sau activităţile politice sau militare, ci defineşte tipare ale civiliza-
ţiei, ce includ progresele tehnicii, activităţile economice şi sociale, procesele demografice,
structurile culturale (mentalităţi, atitudini etc.).
3. Caracterizarea sistemului internaţional: analiza trebuie să ţină seama, în acest

context, de un număr de cinci variabile =
- numărul actorilor/semnificativi în sistem (state naţionale);
- mărimea relativă : teritoriu, populaţie, bogăţie, capacitate economică, militară, etc.;
- numărul şi caracteristicile actorilor nestatali;
- gruparea actorilor statali/alianţele;
- interacţiunile ( nr. agregat de interacţiuni): comerţul, investiţiile străine, mişcări/migraţie,

comunicaţii, vizite, mesaje (ce fel ?) acţiuni politice, economice, militare etc. = nr. de
tranzacţii.
4. Evoluţii actuale în sistemul internaţional. Inceputul secolului 21 este martorul unei “revoluţii”
în relaţiile internaţionale. Războiul din Kosovo şi septembrie 2001 exprimă schimbările
profunde care au loc. Acestea pun în discuţie fundamentele stabilităţii şi securităţii
internaţionale.
Cele mai importante schimbări care afectează viaţa internaţională în contextual globalizării:
4.1. schimbări în structura relaţiilor internaţionale: globalizare versus fragmentare; noi actori
(reţele teroriste globale); deteritorializarea politicii mondiale;
4.2. schimbarea cadrului politic şi legal al sistemului; cele trei “revoluţii”:
a. revoluţia suveranităţii: suveranitatea internă şi intervenţia devin condiţionale =

internaţionalizarea suveranităţii (ruptura cu vechiul cadru westphalian)
b. revoluţia asigurării ordinii: dreptul la intervenţie, măsuri juridice, protectoratul

internaţional (Kosovo etc.)
c. revoluţia în domeniul dreptului la auto-apărare: o nouă definiţie = apărarea

împotriva instabilităţii.
4.3. schimbări în structura puterii la nivel mondial;
4.4. revoluţia în domeniul militar;
4.5. schimbări în natura riscurilor şi ameninţărilor = o nouă agendă de securitate
4.6. revoluţia geopolitică: o nouă hartă geopolitică a lumii;
4.7. accentuarea fracturii civilizaţionale şi culturale şi a celei între zonele dezvoltate şi cele
sărace;
4.8. schimbări în ceea ce priveşte managementul securităţii şi în modelul de utilizare a forţei

armate
- dispare monopolul statului în privinţa utilizării forţei
- “privatizarea securităţii”.
Tema 8 Globalizarea relaţiilor internaţionale la sfârşitul secolului XX: schimbări în
competitivitatea naţiunilor
1. Globalizare şi schimbare: trăsături ale mediului internaţional la începutul sec.XXI.
2. Schimbări în competitivitatea naţiunilor.
3. Noul mediu internaţional: implicaţii la nivelul politicii mondiale.
1. Globalizare şi schimbare: trăsături ale mediului internaţional la începutul sec.XXI.
hMediul internaţional se transformă sub impactul schimbărilor tehnologice şi al unor reaşezări

economice de proporţii care constituie revoluţia postindustrială. Apariţia industriilor celui de-al
treilea val – propulsate de revoluţia informatică - schimbă structurile productive internaţionale.
Activitatea economică şi socială fundamentală începe să fie legată de : producerea, diseminarea,
stocarea şi utilizarea informaţiei. Economia ţărilor dezvoltate începe să se structureze în jurul
„sectorului cunoaşterii”. Devin dominante aşa-numitele „knowledge intensive goods”. Ne
îndreptăm către o „economie a cunoaşterii”. În SUA, cca. 60% din GNP este legat de „sectorul
cunoaşterii”. Cunoaşterea devine cheia dezvoltării economice în sec.XXI.
hCunoaşterea substituie producţia organizată în tiparele epocii industriale: reduce consumurile

de capital, materiale, energie şi timp = măreşte productivitatea de o manieră necunoscută
anterior. Carver Mead (CalTech): revoluţia industrială a sporit productivitatea cu un factor de
cca. 100, în timp ce revoluţia microelectronică a mărit deja productivitatea în industriile noului
val cu un factor de peste 1 milion şi procesul nu s-a terminat. Tofler: cunoaşterea are ca efect
miniaturizarea producţiei şi permite/asigură diversitatea producţiei (elimină costul diversităţii).
Vechile industrii devin periferice. Avem de a face cu o schimbare dramatică a modelelor
tehnologice, de producţie şi comerciale (shifting patterns).
hDatorită revoluţiei informatice/economiei cunoaşterii întreaga societate este traversată de un
val de schimbări, care modifică/transformă structurile sociale, modelele culturale, instituţiile,
sistemele politice, resursele puterii şi poziţia statelor în lume.
hRevoluţia tehnologică şi restructurarea economică se produc nu la nivelul economiilor

naţionale ca atare, ci la cel al economiei mondiale = al apariţiei unei economii unitare la nivel
global/ a unei economii globale. Forţele economice care acţionează/care schimbă lumea
depăşesc graniţele naţionale. Restructurarea economică are loc în contextul dezvoltării unei
reţele tot mai dense de legături şi interdependenţe între naţiuni/economii naţionale şi a unor
procese economice transnaţionale. Viaţa internaţională evoluează de la „comerţul între ţări” la
„economia mondială unică” (Naisbitt). Scara activităţii economice nu mai corespunde
teritoriului statului naţional: ea devine transnaţională şi globală. Kenichi Omae: „lumea fără
frontiere” care ar marca „sfârşitul statului naţional”.
hApariţia „economiei globale” are la bază alianţa între noile forme de activitate economică şi
revoluţia în comunicaţii = crearea „sistemului informaţional internaţional”. Implicaţiile
comunicaţiei instantanee şi ale apariţiei reţelelor globale de comunicaţii. Semnificaţia
Internetului ca reţea globală.
hTrăsături: noi forme de activitate economică; e-business şi e-commerce; dispariţia liniilor

rigide de separare între industrii; o nouă organizare corporatistă; transformări la nivelul
capitalului; banii electronici; flexibilizarea barierelor teritoriale; creşterea rapidă a comerţului
internaţional şi a investiţiilor străine directe; dezvoltarea corporaţiilor multinaţionale şi
transnaţionale şi a reţelelor comerciale transnaţionale; creşterea numărului de fuziuni şi achiziţii
transnaţionale; alianţe şi parteneriate care transformă reglementările în cele mai avansate
industrii (liberalizarea competiţiei în triunghiul SUA-Japonia-Europa); apariţia infrastructurilor
globale – îndeosebi a reţelelor globale de date; pieţe şi burse care funcţionează la nivel global -
dezvoltarea explozivă a pieţelor forex ; multiplicarea tranzacţiilor financiare care traversează
frontierele; separarea fluxurilor financiare de cele comerciale (doar 10% din tranzacţii sînt
comerciale); instituţiile şi modelele epocii industriale la nivel naţional şi internaţional se
dezagregă/sînt înlocuite = scade rolul/puterea instituţiilor centrale (bănci centrale, guverne,
instituţiile internaţionale postbelice). Apare treptat un nou cadru global pentru „guvernarea”
comerţului şi economiei mondiale = o „ nouă ordine economică şi financiară internaţională”/ un
„nou regim internaţional” = „market acces regime” + instituţii economice, politice şi de
securitate regionale transnaţionale (inclusiv structuri regionale de e Governance).
hSchimbările care transformă mediul internaţional au un ritm foarte rapid, legat nemijlocit de
ritmul schimbării tehnologice (în unele industrii = „rupturi” la 1,5-2 ani). Schimbări în cascadă
care generează transformări structurale (transformative change).Avem de a face cu o dinamică a
schimbării. Ritmul schimbărilor este neuniform , neregulat. Discontinuitatea şi asimetria
schimbărilor. Implicaţii neintenţionate/neprevăzute. Noile forme de activitate economică nu
înlocuiesc competiţia cu cooperarea: ne îndreptăm către o eră a ”hipercompetiţiei”(R.D’Aveni),
care creează condiţii de dezechilibru şi schimbare constante. Creşterea vulnerabilităţilor şi a
riscurilor la nivelul întregii societăţi. Lumea începutului sec.XXI poate fi aproximată de teoria
haosului: modelele haotice ale schimbării sociale. Analiza lui Rosenau cu privire la sistemul
internaţional în epoca „turbulenţelor”. Implicaţiile apariţiei reţelelor teroriste globale.
hLimite şi contradicţii ale procesului globalizării = perspectiva relativistă. Etapele anterioare

ale globalizării economiei mondiale (1870-1914; 1950-1973; 1980-1990): comparaţii = nivelul
comerţului în GDP şi ponderea exportului de capital în cazul marilor puteri nu depăşesc astăzi
parametrii anului 1913 (P.Hirst). Economia globală vs. ”economiile regionale” = „economia
mondială” cuprinde de fapt trei blocuri majore ale bogăţiei şi puterii (America de Nord, Europa,
Japonia), de care sînt legate alte câteva (un nr. restrâns) state nou industrializate şi regiunile de
coastă ale Chinei = economia globală cuprinde doar o parte restrânsă a lumii şi a populaţiei sale.
Aceste blocuri se bazează mai ales pe „piaţa lor internă” = ponderea exporturilor lor în GDP ≡
10-11%. Cele trei blocuri – cca. 14% din populaţia lumii – absorb cca. 75% din investiţiile
străine directe (FDI). Împreună cu cele mai bine plasate 9 ţări în curs de dezvoltare în privinţa
investiţiilor străine directe şi cu provinciile de coastă ale Chinei (+ zona Beijing) ponderea
ajunge la peste 90% din FDI şi ceva mai mult de 25% din populaţia lumii (P.Hirst). Economiile
naţionale nu se dizolvă iar comportamentul statelor continuă să fie motivat de interese
economice diferite la nivel naţional. Importanţa politicilor guvernamentale şi în general a rolului
guvernelor în asigurarea condiţiilor dezvoltării se menţine. Cele mai multe companii
transnaţionale rămân esenţialmente naţionale iar avantajul lor competitiv este legat de mediul
naţional. Cerinţa unei guvernări publice întărite la nivel naţional şi internaţional. Stabilitatea
economică internaţională şi concertarea ţărilor dezvoltate/marilor puteri: „multilateralismul
guvernat”. Liberalizarea/politicile de „dereglementare”( „fair market competition”) vs. politicile
de „temperare” a mobilităţii capitalului.
2. Schimbări în competitivitatea naţiunilor.
hRitmul inegal/neuniform al schimbărilor actuale are un impact pe termen lung în sfera

puterii/a politicii de putere/ a distribuţiei puterii/a politicii de putere/a distribuţiei puterii la
nivel internaţional. Reaşezările în balanţa forţelor productive se regăsesc în poziţia strategică a
statelor şi grupurilor de state în sistemul internaţional. Paul Kennedy : toate reaşezările majore
(major shift) în structura puterii au urmat celor produse în balanţa producţiei (productive
balances). Avem şi vom avea state/regiuni care cresc mai rapid şi altele mai încet = o dinamică a
puterii mondiale. Tofler: „trăim în epoca power shift-lui”. Se dezintegrează structura puterii
care a organizat/ordonat lumea până acum. Apar realităţi ale puterii şi o structură de putere
radical diferite:
- se transformă puterea ca atare = o revoluţie în sfera puterii: accentul se mută spre

puterea „de înaltă calitate”, legată de „aplicarea cunoaşterii”. Aceasta este mai
flexibilă, mai versatilă, mai eficientă ( decât forţa şi bogăţia). Puterea de înaltă calitate
= esenţă a puterii; multiplicator al forţei şi bogăţiei; generator de eficienţă în sistemul
puterii. Manipularea prin intermediul informaţiei.
- se transferă puterea = comutări globale şi locale de putere; puterea se mută pe hartă;

statele evoluează diferit în câmpul puterii, folosesc diferit noile oportunităţi/noile
resurse de putere = se schimbă distribuţia puterii; se deschid de asemenea „găuri
negre” în sistemul mondial/viduri de putere.
- se schimbă regulile jocului de putere = se pun bazele unor noi politici de putere.
hDe ce unele naţiuni prosperă şi altele nu? De ce unele cresc mai repede decât altele? Ce factor
reface în mod nemijlocit ierarhiile acestui început de secol? Semnificaţia perspectivei
competitivităţii naţiunilor în analiza dinamicii puterii mondiale/a reaşezărilor care au loc în
raportul de forţe/ în balanţele de putere la nivel internaţional. Schimbările care au loc în
competitivitatea naţiunilor la începutul sec.XXI stau la baza unei noi structuri a puterii în lume.
hNu există o teorie general acceptată cu privire la competitivitatea naţiunilor. Ce este o naţiune
competitivă? Nu există o „competitivitate” în general. Singurul concept semnificativ al
competitivităţii unei naţiuni este cel al productivităţii (naţionale) = productivitatea cu care sînt
utilizate resursele sale (munca şi capitalul) = capacitatea firmelor şi industriilor unei ţări de a
atinge nivele tot mai înalte de productivitate şi de a deveni competitive în sectoare industriale în
care productivitatea este mai mare. Aceasta cere o economie care se dezvoltă continuu
(upgrading economy). O asemenea economie are capacitatea de a concura/de a fi competitivă în
noile industrii. Nivelul productivităţii în cadrul economiei naţionale este dependent de
competiţia internaţională (comerţul internaţional, investiţiile străine, specializarea, penetrarea
pieţelor străine şi stabilirea de subsidiare în exterior etc). Dobândirea de avantaje competitive.
h Michael Porter : competitivitatea firmelor/companiilor şi a industriilor are de a face cu

caracteristicile mediului naţional/atributele naţionale care stimulează competiţia/cu avantajele
competitive ale naţiunilor. În multe industrii (sau segmente de industrii), avantajele competitive
sînt apanajul câtorva (puţine) naţiuni (şi în acest context: al unor oraşe sau regiuni). Globalizarea
competiţiei nu neagă rolul condiţiilor naţionale. Rolul strategic al inovaţiei. Capacitatea de a
exploata schimbările structurale = avantajul competitiv al „early movers”.
hDeterminanţii avantajelor competitive naţionale = „diamantul” competitivităţii:
- condiţiile factorilor de producţie: capitalul (stocul total de resurse de capital),

infrastructura (mai ales comunicaţiile); resursele umane calificate; stocul de informaţie
şi cunoaştere; procesul de R&D; condiţiile culturale;
- condiţiile cererii (natura şi mărimea cererii interne etc);
- industriile orizontale şi de sprijin (suportul competitivităţii);
- condiţiile naţionale referitoare la crearea/organizarea/ conducerea companiilor: valori,

ţeluri, priorităţi, cadrul legal al competiţiei.
hAceste determinări/condiţii creează sistemul care organizează valorile, resursele, presiunile şi
informaţia necesare pentru inovaţie şi competiţie. Mediul cel mai dinamic şi stimulator lărgeşte
în timp avantajele competitive.
hSe adaugă: rolul guvernului = al instituţiilor şi al politicilor publice. Capacitatea strategică şi

competitivitatea. Slăbiciunea/fragilitatea instituţiilor este un handicap major. Problematica
tranziţiei în Europa Centrală şi de Est.
hNaţiunile au succes prin companiile şi prin industriile lor competitive/care dezvoltă strategii
competitive la nivel global, organizate în „clusters of industries ” ( nu în industrii izolate),
orientate spre export.
hNoul sistem de a crea avuţie: frecvenţa, îndrăzneala şi agresivitatea mişcărilor dinamice, în

cadrul unei reţele globale, pentru crearea de condiţii constante de dezechilibru şi schimbare.
Avantajele temporare. Noile strategii ale companiilor: to disrupt the status quo = strategia în
business este revoluţia.
hRevoluţia tehnologică = accelerarea metabolismului economic = a stabilit diferenţa între

„societăţile rapide” şi cele „lente” -> apare o fractură tehnologică şi culturală între „rapid” şi
„lent”. Viteza de decizie şi ritmul proceselor economice = factori critici ai avantajului
competitiv. Reţeaua globală şi în expansiune de pieţe, bănci, centre de producţie, laboratoare de
R&D, legate prin comunicaţii instantanee. Naţiunile nu se mai pot baza pe poziţia
strategică/materii prime/muncă ieftină. Competitivitatea = preocupare de prim plan a politicilor
guvernamentale.
hEvoluţiile actuale în privinţa competitivităţii naţiunilor accentuează asimetriile spaţiului

internaţional = creşterea inegală generează o nouă distribuţie a puterii şi noi raporturi de
putere. Lumea nu va rămâne îngheţată în structurile din 2000. Schimbările pe terenul
competitivităţii afectează raportul centru-periferie: este sprijinită acumularea de bogăţie la
nivelul centrului sistemului. Caracteristicile periferiei pe terenul competitivităţii. Corelaţia
inversă dintre creşterea populaţiei şi creşterea economică la începutul secXXI = sărăcia „intră în
secXXI”. Raport UNDP, 1999: cei săraci sînt blocaţi de bariere de timp, cost şi incertitudine.
Fluxurile tehnologice şi economice care sprijină dezvoltarea sînt asimetrice: investiţiile străine
directe (FDI) în noile ţări industrializate la mijlocul anilor `90 reprezentau doar 3% din
investiţiile în zona „triadei”, iar periferia este complet marginalizată.
hDezvoltarea tehnologică şi economică = competitivitatea diferită a naţiunilor determină

schimbarea previzibilă a raporturilor de forţe = a raporturilor de putere între diferite
regiuni/blocuri de putere şi între marile puteri.
3.Noul mediu internaţional: implicaţii la nivelul politicii mondiale.
hEpoca postbelică a fost caracterizată de stabilitate şi continuitate; provocări şi riscuri clare;

politica mondială=evoluţii previzibile=posibilitatea răspunsului calculat.
hSchimbările de la sfârşitul secXX şi începutul secXXI au creat/crează o lume străbătută de

tendinţe contrarii /o lume mult mai complexă şi eterogenă/marcată de ambiguităţi: cu procese
concomitente de integrare şi fragmentare; evoluţii către structuri supranaţionale şi reafirmare a
identităţilor naţionale şi a separării pe baze etnice sau etnico-religioase; unificare în cadrul unei
economii globale dar şi fracturi între regiuni şi grupuri de state, pe fondul măririi
decalajelor/asimetriilor = adâncirea unor defazaje istorice: cu părţi ale lumii care trăiesc în alt
timp istoric; cu mecanisme parţial globale/parţial regionale sau bilaterale şi menţinerea naturii
anarhice a sistemului; cu evoluţii care multiplică interesele comune şi altele care întăresc „jocul
de sumă nulă”; în condiţii care generează multiplicarea vulnerabilităţilor şi riscurilor pe mai
multe planuri.
hLogica sistemului mondial al economiei globale = starea lumii/stabilitatea mondială depind

de starea/stabilitatea fluxurilor transnaţionale/a proceselor economice globale. Această logică se
confruntă cu logica relaţiilor politice internaţionale şi a structurii militare globale care sînt
definite în termeni de putere naţională şi de securitate naţională. Avem evoluţii diferite pe
planuri diferite.
hSchimbările tehnologice şi economice actuale nu se desfăşoară ca un proces transformator

neutru şi omogen. Avem de a face cu strategii naţionale de utilizare a resurselor tehnologice şi a
avantajelor competitive economice pentru promovarea intereselor naţionale. R.Gilpin: lupta
pentru leadership economic, tehnologic şi politic în secXXI. Competiţia în zona high-tech este o
competiţie politică şi militară. Competiţia militar-strategică şi conceptul „noii frontiere”.
hDeclinul vechii ordini crează fracturi noi în sistemul internaţional şi eliberează un potenţial
major de tensiune în plan economic, social, politic şi cultural => în corelaţie cu reaşezările de
putere/vidul de putere creat în anumite zone ale lumii, acest potenţial stă la baza turbulenţelor şi
instabilităţii internaţionale = a unei noi generaţii de conflicte. Tofler: rolul minorităţilor pivot în
generarea noilor conflicte.
hProblematica securităţii internaţionale la începutul secXXI nu se reduce la problematica

stabilităţii economice globale. Confruntările politice, ideologia, inegalitatea, naţionalismul,
religia nu sînt blocate sau anihilate – ca forţe istorice – de mişcările de capital şi firmele globale.
Noile ameninţări/ riscuri de securitate. Incertitudini în legătură cu adversarii, provocările,
riscurile şi răspunsurile necesare.
hProblematica stabilităţii hegemonice = funcţionarea structurii hegemonice de putere la

începutul secXXI. Zb.Brzezinski (1997): SUA nu are altă posibilitate/opţiune decât să exercite un
rol conducător în politica mondială.
nÎntrebări şi probleme pentru analiză şi discuţie.
1. Care sînt schimbările ce se produc în prezent în mediul internaţional datorită revoluţiei

postindustriale?
2. Ce este „hipercompetiţia”?
3. Care sînt limitele şi contradicţiile procesului globalizării?
4. Ce implicaţii are ritmul inegal şi neuniform al schimbărilor?
5. La ce se referă competitivitatea unei naţiuni? Ce sînt avantajele competitive?
6. Ce schimbări se produc în prezent în privinţa competitivităţii naţiunilor?
7. Analizaţi starea industriilor româneşti şi a ţării noastre din perspectiva competitivităţii.

1. K.J.Holsti, op.cit., p65-72, 75-80.
2. Paul Kennedy, The Rise&Fall of the Great Powers, Fontana Press, 1989, p563-569, 693 şi
urm.
3. Paul Kennedy, Preparing for the Twenty-First Century, Random House, New York, 1993,
p22-25, 47-134, 193-227, 228-289.
4. John Naisbitt, Patricia Aburdene, Anul2000.Megatendinţe, Humanitas, Bucureşti, 1993, p15-

20.
5. Alvin Tofler, Power Shift/Puterea în mişcare, Antet, Bucureşti, 1995, p11-12,15, 17-18, 20-
28, 63-64, 248, 250-257, 389-409, 410-419, 420-425, 426-452, 453-467.
6. Alvin şi Heidi Tofler, Război şi Anti-Război, Antet, Bucureşti, 1995, p28-30, 31-40, 72-80,
81-101, 278-290.
7. Michael Porter, The Competitive Advantage of Nations, The Free Press, New York, 1990, p1-
11, 18-30, 67-68, 69-130, 131-175.
8. World Economic Forum, Global Competitiveness Report, 2001.
SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE
Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana
Prof.univ.dr. Vasile SECARES
CURS:
TEORIA RELATIILOR INTERNATIONALE
(POLITICA MONDIALA)
I
BUCURESTI 2001
CUPRINS:
1. Relaţii internaţionale (I): studiul relaţiilor internaţionale ca disciplină/interdisciplină ; concepte

fundamentale şi nivele de analiză.
2. Relaţii internaţionale (II): teorii şi metode de analiză.
3. Actorii şi structura relaţiilor/vieţii internaţionale : naţiune şi stat în relaţiile internaţionale.
4. Mediul internaţional : factori şi condiţii.
5. Elemente de geografie politică.
6. Statul în relaţiile internaţionale (I): politica externă şi interesul naţional (interese şi obiective);
securitatea naţională.
7. Statul în relaţiile internaţionale (II): puterea; competitivitate şi putere; putere şi influenţă.
8. Politica externă (I): condiţionări instituţionale (structuri şi procese guvernamentale; elite: atitudini
şi comportamente).
9. Politică externă (II): condiţii şi constângeri sociale (opinia publică; grupurile de presiune).
10. Decizia de politică externă (I): tipuri de decizie.
11. Decizia de politică externă (II): imagine şi percepţie.
12. Decizia de politică externă (III): decizie şi morală.
13. Relaţii între state (I): cooperarea; competiţie şi conflict; criza şi gestiunea crizei.
14. Relaţii între state (II): mijloace de acţiune.
• Studii de caz: (1) Putere şi influenţă; (2) Percepţie şi decizie.

Introducere
n La începutul secolului XXI, studiul relaţiilor internaţionale constituie o prezenţă

familiară şi cu o pronunţată vizibilitate în peisajul intelectual, ştiinţific şi academic al lumii
noastre. Importanţa acestui domeniu în cadrul ştiinţelor politice este astăzi mai mare decât
oricând. Evoluţiile din ultimul deceniu par să fi oferit acum suportul real pentru o afirmaţie pe
care Stanley Hoffmann o făcea cu mai bine de treizeci de ani în urmă. Şi anume că rolul
arhitectural pe care îl atribuia Aristotel ştiinţei despre polis ar putea / ar trebui să revină
relaţiilor internaţionale, care au devenit condiţia primordială a vieţii noastre cotidiene 1 . În
contextul globalizării (al apariţiei interdependenţelor multiple în cadrul unei lumi globale) 2 ,
studiul politicii, în general, pare să reclame, din ce în ce mai mult, o perspectivă centrată asupra
politicii mondiale şi o tratare a politicii interne în lumina relaţiilor / problemelor externe - mai
exact, a funcţionării sistemului internaţional.
Desigur, istoriceşte vorbind, avem de a face cu o ştiinţă relativ tânără. Această disciplină
are în spate doar ceva mai mult de o jumătate de veac de existenţă de sine stătătoare în cadrul
comunităţii academice. Din anii ’50 ai secolului trecut încoace se poate vorbi totuşi de
configurarea deplină a statutului său - ca domeniu autonom, distinct - în câmpul ştiinţelor
politice şi a individualităţii sale în programele universitare şi mai ales postuniversitare de
pregătire.
Acest statut a fost consolidat în ultimile decenii. Ruptura istorică produsă în evoluţia
sistemului internaţional la sfârşitul anilor ’80 – dincolo de orice predicţie realizată pe terenul
ştiinţei politice sau al analizei de politică mondială - pare, mai degrabă, să fi sporit amploarea
1
Stanley H. Hoffmann, The Long Road to Theory, în J.N.Rosenau (ed.), International Politics and Foreign Policy, Collier-
Macmillan, London, 1967.
2
Nu este greu de văzut că “relaţiile internaţionale” constituie un context nemijlocit al vieţii noastre de zi cu zi. Aproape tot ceea ce ni
se întâmplă sau ceea ce întreprindem are de a face cu fenomene sau evoluţii care se petrec în lume. Informaţiile noastre au din ce în ce
mai mult caracter “internaţional”. Suntem influenţaţi de idei, mesaje sau imagini produse/transmise de la mii de Km. Călătorim cu
uşurinţă către alte continente şi intrăm frecvent în contact cu cetăţeni ai altor state (de altă naţionalitate, rasă sau religie). Slujbele
noastre şi în general bunăstarea noastră economică depind de starea economiei mondiale şi de competiţia care are loc la nivel global.
Conflictele şi războaiele care se desfăşoară în alte părţi ale lumii îşi trimit şi ele implicaţiile în preajma noastră. În sfârşit, dar nu în
ultimul rând, deciziile pe care le iau guvernanţii noştri sunt influenţate de deciziile altor guverne şi în general de avatarurile politicii
mondiale. Vezi Pascal Boniface, Relations internationales, Dunod, Paris, 1995, p1-8; Martin Albrow, The Global Age, Stanford
University Press, Stanford, California, 1997, p 119 şi urm.
interesului pentru acest domeniu, decât să fi ridicat semne de întrebare în privinţa credibilităţii
teoretice sau metodologice asociate disciplinei.
Aceasta este însă numai o parte a adevărului. Prăbuşirea comunismului şi a aşezărilor

politico-militare postbelice – care marchează, în mod convenţional, sfârşitul sec. XX – au
conturat în mod evident numeroase probleme noi în spaţiul relaţiilor internaţionale, care nu se
situează doar la nivelul politicilor practice. O asemenea subliniere ţine seama de legăturile şi
interferenţele nemijlocite existente în acest domeniu între perspectivele
teoretice/modelele/viziunile formulate cu privire la funcţionarea sistemului mondial şi
interesele/obiectivele/acţiunile de politică externă şi în ultimă instanţă : evoluţiile şi reaşezările
care au loc în politica internaţională. Ca urmare, această nouă problematică are de a face în mod
direct cu felul în care explicăm, într-un cadru teoretic, schimbările ce se înregistrează în viaţa
internaţională din anii ’90 încoace.
Dacă sfârşitul sec. XX a formulat un adevărat challenge pentru disciplina relaţiilor

internaţionale, începutul sec. XXI a pus în termeni dramatici lista întrebărilor / cerinţelor de
factură cu totul nouă cu care ne confruntăm în acest domeniu. Există deja un nume / o înfăţişare
şocantă pentru acest început de secol şi pentru această provocare. Este vorba despre atacurile
teroriste din SUA, de la New York şi Washington, din 11 septembrie 2001. Mai mult decât
oricare alt eveniment al ultimilor ani, lovirea turnurilor World Trade Center de către avioanele
deturnate de terorişti ne aruncă brutal în problematica unui alt secol / unei alte lumi. Este cât se
poate de limpede că astăzi s-au prăbuşit câteva componente centrale ale eşafodajului teoretic la
care ne-am raportat, în sfera politicii mondiale, în sec.XX – de fapt, în întreaga istorie a
sistemului modern (westphalian) de state. Ca să dăm numai un exemplu, după 11 septembrie
2001, dilema securităţii- care reprezintă o asemenea componentă centrală, cu implicaţii multiple
în analiza spaţiului internaţional – nu mai are şi nu mai poate avea aceeaşi infăţişare. Această
caracterizare este valabilă, desigur, şi pentru alte componente : teoria politicii externe (în special
modelele deciziei), teoria descurajării – etc. În acest context, analiza are de regândit în mod
evident o serie întreagă de răspunsuri pe care le-a oferit anterior în legătură cu comportamentul
statelor, cu actorii scenei internaţionale,cu fracturile politicii mondiale, cu forma războiului şi
până la urmă cu funcţionarea sistemului global.
Dincolo de această provocare proprie unei noi etape în evoluţia disciplinei de relaţii
internaţionale, trebuie să remarcăm însă că astăzi decizia şi acţiunea de politică externă nu mai
pot fi concepute în afara suportului multiform al evaluării ştiinţifice / al analizei strategice
realizate în universităţi, centre de cercetare sau în aşa numitele think - tank-uri în legătură cu
problemele politice, militare, economice sau de altă natură (globale sau regionale) ale
funcţionării sistemului mondial. Domeniul a devenit mult prea complicat pentru ca simpla
intuiţie a celor care trebuie să ia deciziile cu privire la relaţiile statului în exterior să mai fie
suficientă. Vechea tehnologie de conducere, care presupunea că liderii politici recurg la metoda
încercării şi erorii, a fost abandonată în lumea dezvoltată. Fundamentarea ştiinţifică a guvernării
în general a devenit o regulă şi un mecanism de legitimare 3 . În strânsă legătură cu aceasta,
importanţa şi contribuţia diviziilor de planificare din ministerele/departamentele de externe,
apărare sau securitate naţională au devenit esenţiale.
n Această primă parte a cursului de Teoria Relaţiilor Internaţionale (Politica mondială)

îşi propune să introducă disciplina de Relaţii internaţionale, să descrie câmpul teoretic esenţial,
precum şi conceptele şi modelele fundamentale pentru analiza politicii externe şi a relaţiilor
dintre state – aşezând astfel punctele de plecare necesare pentru prezentarea problematicii
(structuri, regimuri şi procese) sistemului internaţional şi a temelor şi liniilor de forţă ce
definesc politica mondială – aşa cum arată aceasta la începutul sec.XXI (părţile II şi III).
Tema 1: Relaţii internaţionale (I): studiul relaţiilor internaţionale ca disciplină/inter-

disciplină; concepte fundamentale şi nivele de analiză.
1. Apariţia şi dezvoltarea disciplinei/inter-disciplinei de Relaţii internaţionale.
2. Relaţiile internaţionale ca disciplină/inter-disciplină. Conţinutul

domeniului/concepte fundamentale.
3
După al doilea război mondial (îndeosebi de la sfârşitul anilor ’50 ), legăturile / comunicarea dintre universităţi (mediul academic),
institutele de cercetare (think-tank-uri) şi administraţie (politică externă, apărare, securitate naţională) au devenit o caracteristică
esenţială a organizării şi funcţionării acestui domeniu în aria euro-atlantică, mai ales în cazul SUA (din timpul administraţiei
Kennedy). Această caracteristică s-a manifestat (într-un mod specific) şi in practica politică din URSS. În România, în perioada
comunistă, ea a fost cvasiinexistentă, slabiciunea legăturilor/comunicării fiind proprie şi perioadei post-revoluţionare (anii ’90).
3. Nivele de analiză în abordarea relaţiilor (vieţii) internaţionale.
1. Apariţia şi dezvoltarea disciplinei/inter-disciplinei de Relaţii internaţionale.
h Evidenţierea caracteristicilor şi a problematicii specifice domeniului relaţiilor internaţionale în

gândirea politică anterioară sec. XX. Hobbes şi Grotius.
NB: au fost subliniate: distincţia/diferenţa între politica internă şi domeniul internaţional în

termenii stării de natură/ai anarhiei proprii raporturilor dintre state (Hobbes) sau ai dreptului
natural (Grotius); rolul statului naţional, iar relaţiile internaţionale au fost determinate ca relaţii
între state (Bodin, Grotius; practica politica după 1648); semnificaţia puterii în structurarea
domeniului internaţional şi au fost puse bazele politicii de echilibru al puterii (din sec.XVIII - un
concept central al politicii europene) etc.
h Prima etapă: constituirea disciplinei de Relaţii internaţionale după primul război mondial.
Efortul de regândire a conceptelor fundamentale ale domeniului şi de elaborare a unei noi viziuni cu
privire la relaţiile internaţionale. Abordarea idealistă sau utopică : supoziţia armoniei naturale a
intereselor naţionale/intereselor statelor ca bază a aşezării pe principii raţionale a vieţii internaţionale.
h Prima dezbatere teoretică în domeniu: E.H.Carr şi critica realistă = armonia sau ciocnirea de
interese sînt rezultatul unei configuraţii specifice a puterii; valorile spaţiului internaţional sînt
derivate din putere, iar etica din politică.
h Cea de a doua etapă: afirmarea realismului ca paradigmă explicativă dominantă după cel de-al
doilea război mondial. H.J. Morgenthau: Politics Among Nations. Identificarea de facto a realismului
cu disciplina relaţiilor internaţionale. Varietatea internă a realismului.
h Caracteristicile abordării/analizei realiste a spaţiului internaţional. Implicaţiile anarhiei/stării de

natură. Puterea şi lupta pentru putere. Natura umană vs. dilema securităţii.
NB: Realismul a contribuit la identificarea şi delimitarea relaţiilor internaţionale ca domeniu

distinct/specific al sferei politice/al societăţii globale, care are o individualitate proprie şi propriile
reguli de mişcare/dezvoltare; a subliniat necesitatea unui model propriu şi a unei teorii politice
particulare cu privire la viaţa internaţională; a transformat puterea într-un concept central al analizei
relaţiilor dintre state: politicile externe şi politica mondială sînt descrise şi explicate în termenii luptei
pentru putere. Acţiunea politică a început să fie judecată în raport cu consecinţele sale reale în
planul puterii: este postulat primatul politicii în raport cu etica.
h Cea de a doua dezbatere în domeniu (Bull-Kaplan). Extinderea agendei de cercetare în anii ’50 –
’60. Reformularea supoziţiei anarhiei în contextul tradiţiei grotiene (Bull). Dilema securităţii ca
punct de plecare al politicii internaţionale. Perspectiva sistemică şi “demersul ştiinţific”. Kaplan:
modelele de sistem internaţional. Divizarea structurii metodologice a disciplinei. Sublinierea
impactului continuu şi masiv al politicii interne asupra celei externe: implicaţiile procesului
decizional/organizaţional, ale politicii guvernamentale şi ale proceselor cognitive (Allison;
Steinbruner etc).
h Criza abordării realiste. Impunerea ideii nivelelor de analiză şi a unui model multicauzal.
Subminarea distincţiei intern-extern şi conexarea şi interacţiunea diferitelor niveluri. Includerea
comportamentului altor actori. Reacţii realiste şi neorealiste la criză. Keohane şi Nye şi
“interdependenţa complexă”. Eliminarea separării între politica mondială şi economia mondială.
Elaborarea teoriei regimurilor. Apariţia teoriei stabilităţii hegemonice. Neorealismul sistemic al lui
K.Waltz: limitarea agendei de cercetare prin revenirea la centrarea pe stat şi înlocuirea ideii
maximizării puterii cu cea a maximizării securităţii.
h Economia politică internaţională ca încercare de reactualizare a realismului şi de lărgire a

agendei de cercetare / analiză a disciplinei. Includerea implicaţiilor teoriilor dependenţei.
hFragmentarea realismului. Disciplina de Relaţii internaţionale ca teren de confruntare a unor

şcoli de gândire / abordări teoretice diferite.
2. Relaţiile internaţionale ca disciplină/inter-disciplină. Conţinutul domeniului/concepte

fundamentale.
h Disciplina de Relaţii internaţionale: componentă / parte a ştiinţei politice.
h Domeniul Relaţiilor internaţionale. Distincţia politică externă – relaţii internaţionale – politică

internaţională (mondială). Deschiderea către ansamblul interacţiunilor / fluxurilor care transgresează
frontierele dintre naţiuni / state şi includerea acţiunilor/comportamentelor/problematicii generate de
existenţa altor actori ai vieţii internaţionale.
h Caracterul interdisciplinar al abordării: relaţiile internaţionale ca inter-disciplină.
h Agenda de cercetare / studiu a Relaţiilor internaţionale: capitole / subcâmpuri de interes - studiile

de securitate internaţională, economia politică internaţională, studiile de politică externă, studiile
regionale, “issue areas”, cercetarea asupra războiului şi păcii (peace research).
h Concepte fundamentale pentru organizarea domeniului: obiective / mijloace / acţiuni – forme şi

tipuri de interacţiuni – putere / structură de putere – sisteme / mediu.
3. Nivele de analiză în abordarea relaţiilor (vieţii) internaţionale.
hCe anume explică o acţiune/un comportament sau altul pe plan extern ? De ce se comportă diferit
statele în acelaşi mediu? De ce acelaşi stimul (input) poate produce efecte diferite? Unde se află
explicaţia: individul, grupul de referinţă, clasa, guvernul, statul sau sistemul internaţional?
hCele 6 nivele de analiză: individual; rol; guvernamental; societal (intern); inter-statal

(internaţional); sistemul mondial (global).Implicaţiile nivelelor.
h Cerinţe şi obiective ale analizei de relaţii internaţionale: descriere, explicaţie, predicţie,

prescripţie (recomandare, soluţie).
h Rolul teoriei / modelelor implicite / explicite ale vieţii internaţionale în abordarea domeniului.
1. Care sunt etapele constituirii disciplinei de Relaţii internaţionale şi ce semnificaţii / contribuţii

teoretice definesc aceste etape ?
2. Care sunt trăsăturile actuale ale disciplinei de Relaţii internaţionale şi cum se manifestă caracterul
interdisciplinar al abordării ?
3. Care sunt conceptele cheie pentru organizarea studiului / analizei de relaţii internaţionale ?
4. Care sunt nivelele de analiză în domeniul relaţiilor internaţionale şi care este importanţa lor pentru
înţelegerea / explicarea sa ?
5. Care sunt diferenţele între conceptele de politică externă, relaţii internaţionale şi politica
internaţională ?
n Bibliografie obligatorie :
1. Pascal Boniface, Relations internationales, Dunod, Paris, 1995, p1-8.
2. K.J.Holsti, International Politics. A Framework for Analysis, 7th ed., Prentice – Hall
International, Inc., Englewood Cliffs, N.J, 1995, p5-8, 16-20.
3. Bruce Russett & Harvey Starr, World Politics. The Menu for Choice, 3rd ed., W.H.Freeman
& Co., New York, 1989, p3-25.
4. Stefano Guzzini, Realism şi relaţii internaţionale, Institutul European, Iaşi, 2000, p60-74,
75-97.
Tema 2 : Relaţii internaţionale (II) : teorii şi metode de analiză
1. Cum gândim despre viaţa internaţională: rolul şi importanţa teoriei / perspectivei teoretice /
modelelor în analiza relaţiilor internaţionale / a politicii mondiale.
2. Caracteristicile studiului ştiinţific al relaţiilor internaţionale.
3. Principalele curente / abordări teoretice în relaţiile internaţionale. Stadiul actual al dezbaterii.
4. Metode şi instrumente de analiză.
1. Cum gândim despre viaţa internaţională: rolul şi importanţa teoriei / perspectivei teoretice /
modelelor în analiza relaţiilor internaţionale / a politicii mondiale.
h Descriere şi cunoştere teoretică. Cerinţe ale explicaţiei în relaţiile internaţionale. Crearea de
generalizări valide şi punerea în evidenţă a surselor claselor/categoriilor de comportamente sau
evenimente (în sfera deciziei de politică externă sau a interacţiunilor dintre state). Necesitatea şi
rolul perspectivei teoretice în domeniul relaţiilor internaţionale: teoria = grilă de ordonare, analiză,
interpretare şi explicare a fenomenelor şi proceselor specifice relaţiilor dintre state/politicii
mondiale. Cercetare fundamentală şi cercetare aplicată.
h Tipuri de teorii în domeniul relaţiilor internaţionale: “marea teorie” sau teoria generală (ex:
teoriile realiste sau neorealiste, teoriile sistemice, teoriile dependenţei ) şi teoriile “de rază medie”
sau parţiale (ex: teoriile funcţionaliste / ale integrării, teoriile descurajării, teoriile conflictului etc).
Teorii speculative, normative, cauzale (empirice), politice (pragmatice). Obiectivele cunoaşterii
teoretice: teoria ştiinţifică şi “scientismul politic”.
2. Caracteristicile studiului ştiinţific al relaţiilor internaţionale.
h Abordările tradiţionale, istorice şi legale în studiul relaţiilor internaţionale: analiza şi explicarea

evenimentului unic.
hAbordarea ştiinţifică în relaţiile internaţionale: punerea în evidenţă a comportamentelor

recurente/a regularităţilor/tendinţelor şi probabilităţilor în producerea evenimentelor şi analiza
modelelor de comportament. Perspectiva integralităţii în abordarea politicii externe şi a relaţiilor
dintre state: analiza ansamblului condiţiilor şi factorilor ce modelează
evenimentele/comportamentele/interacţiunile.Necesitatea unui model multicauzal în acest domeniu.
Perspectiva sistemică. Dezvoltarea instrumentelor necesare pentru organizarea complexităţii:
concepte şi teorii. Observaţia sistematică şi măsurarea. Metoda comparativă. Cunoaşterea ştiinţifică
şi “toleranţa la ambiguitate” : stăpânirea complexităţii.
hValorile şi perspectiva teoretică asupra relaţiilor internaţionale.
3. Principalele curente / abordări teoretice în relaţiile internaţionale. Stadiul actual al dezbaterii.
hTipologia abordărilor / perspectivelor teoretice. Clasificările triadice:

- triada: abordarea/perspectiva idealistă – realistă – radicală (revoluţionară);
-triada: abordarea/perspectiva conservatoare – liberală – radicală
(revoluţionară);
-triada: abordarea clasică (realism) – ştiinţifică/behaviorală– radicală/dialectică;
- triada: abordarea clasică (realism) – perspectiva interdependenţei – abordarea

marxistă/neomarxistă/structuralistă;
hDiferenţele de abordare se manifestă în legătură cu: perspectiva asupra naturii sociale a relaţiilor
internaţionale (raportul individ – societate); unitatea structurală a sistemului internaţional (statul sau
clasa socială); atitudinea faţă de statu quo şi caracterul structurilor sistemului (raportul ordine –
libertate – justiţie şi stabilitate – evoluţie – revoluţie); natura relaţiilor dintre state şi semnificaţia
puterii/a luptei pentru putere ( anarhia şi dilema securităţii , problema interdependenţelor în sistem)
şamd.
NB: Astfel, o viziune conservatoare accentuează logica puterii militare (în general a politicii de
putere) şi semnificaţia generală a luptei pentru putere în cadrul unui sistem ale cărui componente
esenţiale sînt statele; poziţia relativă a statului (în raport cu alte state) este mai importantă decât
obiectivul dezvoltării/ acumulării de bogăţie (bunăstare) ca atare; valorizează ordinea şi statu quo-ul;
războiul este socotit a fi în ordinea naturală a lucrurilor etc. Viziunea liberală consideră că libertatea
este valoarea fundamentală a organizării sociale şi politice şi accentuează asupra evoluţiei
structurilor (reformă şi schimbare graduală); subliniază rolul interdependenţelor şi reciprocităţii în
relaţiile internaţionale; dezvoltarea şi bunăstarea sînt obiective în sine; evidenţiază rolul acordurilor
şi al organizării internaţionale (inclusiv în privinţa prevenirii războaielor) etc. Viziunea radicală sau
revoluţionară porneşte de la caracterul asimetric/inegal/marcat de exploatare şi dependenţă al
structurilor internaţionale; în acest context este subliniată natura conflictuală a intereselor grupurilor
sociale/claselor; raporturile de clasă sînt determinate la nivel transnaţional; interesele naţionale au la
bază interesele claselor dominante; valorizează justiţia şi consideră necesară modificarea statu quo-
ului prin schimbare rapidă (revoluţie); războiul este considerat un produs al structurilor economice
inegale etc.
hCele 5 modele de sistem internaţional/perspective teoretice ale lui Holsti: realismul – societatea
statelor (tradiţia grotiană) – modelul pluralist/al interdependenţei – modelul dependenţei – modelul
societăţii mondiale.
hCombinarea / interferenţa perspectivelor : nici o abordare / teorie în relaţiile internaţionale nu este

pur conservatoare sau liberală, realistă sau radicală şamd.
hEvoluţii şi reformulări în perimetrul abordărilor teoretice în relaţiile internaţionale.
hAbordarea realistă în relaţiile internaţionale. Realism şi neorealism. Teoria stabilităţii

hegemonice.
- Propoziţiile critice ale realismului evidenţiază că: lumea este formată din state (supoziţia
stato-centrică), care există într-un mediu caracterizat de anarhie – lipsit de o autoritate centrală
(supoziţia anarhiei). În acest mediu, puterea este “marfa” fundamentală iar lupta pentru putere –
mijlocul de organizare a vieţii internaţionale. Anarhia este consistentă cu ordinea, stabilitatea sau
dezvoltarea unor seturi de reglementări/regimuri acceptate de state. Dar ea se defineşte în primul
rând prin existenţa insecurităţii (perspectiva războiului) iar statele nu se pot baza decât pe ele însele –
pe forţa lor – pentru a-şi asigura securitatea/a-şi asigura supravieţuirea ca unităţi independente.
Interesul naţional este singurul punct de plecare al politicii externe iar jocul în care sînt implicate
statele este un joc de sumă nulă . Morgenthau: “interesul naţional este … ultimul cuvânt în politica
mondială” şi el se identifică cu “supravieţuirea naţională”. În acest context, statele trebuie să ia
măsuri – de ordin militar – pentru a se proteja. Ca urmare alte state se pot simţi ameninţate:
asigurarea securităţii proprii crează insecuritate pentru alţii, care vor reacţiona tot prin măsuri
militare pentru a-şi apăra securitatea (dilema securităţii). Promovarea intereselor proprii se realizează
cu ajutorul puterii, în cadrul luptei pentru putere. Morgenthau: politica “urmăreşte fie să păstreze
puterea, să mărească puterea sau să demonstreze puterea”, în cadrul menţinerii sau schimbării
distribuţiei puterii în lume. Cea mai efectivă tehnică pentru gestiunea puterii în sistemul internaţional
este politica de echilibru al puterii/balanţa puterii. Gestiunea puterii include de asemenea recurgerea
la război. Desigur, cooperarea este raţională. Dar într-un mediu anarhic statele sînt forţate să-şi
urmărească în primul rând interesul propriu: fundamentele cooperării sînt subminate de neîncredere.
Statele acţionează întodeauna ca actori raţionali. Urmărirea obiectivelor proprii are la bază alegerea
raţională a alternativei/politicii care satisface în cea mai mare măsură interesul naţional (supoziţia
raţionalităţii). Statele sînt în competiţie unele cu altele pentru resurse/bunuri limitate: teritoriu, statut,
prestigiu, resurse materiale şi pieţe, controlul unor puncte sau zone stategice şamd. Afinităţile de un
fel sau altul nu pot elimina necesitatea de a urmări orice avantaj posibil în dauna altora. Parabola lui
Rousseau explică această perspectivă. Istoria sistemului modern de state (după 1648) oferă
argumente serioase în legătură cu interpretarea realistă a relaţiilor internaţionale. Vezi cele 6 principii
ale lui Hans J. Morgenthau. Alte abordări realiste: George F.Kennan, Arnold Wolfers, Henry A.
Kissinger, Raymond Aron.
- Neorealismul = încercare de revigorare a realismului clasic şi de sporire a consistenţei sale

teoretice. Pe de o parte, prin restrângerea agendei de cercetare a mediului internaţional la
componentele sale clasice – avem de a face cu o viziune statistă prin excelenţă. Pe de alta, printr-o
viziune diferită asupra politicii (internaţionale), care nu mai este redusă la putere şi relaţiile de
putere; analizei sistemului de interacţiuni între state i se adaugă investigarea unei configuraţii/
constelaţii complexe cuprinzând: sistemul guvernării şi deciziei; interesele şi puterea; realitatea şi
percepţia; strategiile comportamentale (cooperarea şi conflictul), normele. Această abordare a fost
dezvoltată în cadrul neorealismului structural sau sistemic (Kenneth Waltz), care accentuează asupra
importanţei structurii sistemului internaţional = cu rol esenţial în modelarea relaţiilor politice dintre
state; schimbarea în sistem îşi are însă originea nu în structură, ci în unităţile componente. A fost
reformulată supoziţia raţionalităţii, prin includerea implicaţiilor calculelor de cost-beneficiu asupra
politicii externe şi a schimbării în sistem (Robert Gilpin). Alte interpretări neorealiste: Gottfried-
Karl Kindermann şi şcoala de la München.
- Încă din anii ’60, realismul a fost ţinta unei critici susţinute şi a lăsat treptat locul unei
paradigme mai complexe cu privire la politica externă şi relaţiile dintre state – care include, aşa cum
subliniam, influenţa politicii interne şi rolul actorilor non-statali. John A.Vasquez: realismul (real
politik-ul) “nu oferă o teorie a politicii mondiale, ci, pur şi simplu, o imagine pe care cei care iau
deciziile o pot avea despre lume” iar “politica puterii nu este atât o explicaţie, cât o descriere a unui
tip de comportament pe care îl descoperim în sistemul politic global”; acest comportament “nu
explică”, ci “trebuie el însuşi explicat”. A fost, de asemenea, criticat felul în care este interpretat rolul
acordat “interesului naţional”. Stanley Hoffmann: ideea unui interes naţional obiectiv care
funcţionează ca ghid şi criteriu al politicii externe are sens numai în perioade de stabilitate, când
actorii urmăresc obiective limitate, cu mijloace limitate etc. În condiţii diferite, acţionează numeroşi
alţi factori şi se pot dezvolta cursuri divergente de acţiune, se produc lanţuri de evenimente,
acţionează principiul domino-ului etc. S-a subliniat că realismul are dificultăţi în explicarea
cooperării dintre state – a ordinii ce se suprapune anarhiei, aceasta fiind restrânsă şi ordonată de
interese comune; de asemenea, a rolului altor actori ai vieţii internaţionale şi a altor fenomene şi
procese în afara celor legate de securitate. Neorealismul a fost criticat pentru orientarea sa statistă şi
conceperea statului ca actor unitar, precum şi pentru absolutizarea rolului structurii şi ignorarea
bazelor şi limitelor sociale ale puterii, ca şi a influenţei altor factori.
- În ciuda acestor critici, realismul/neorealismul rămâne o încercare fundamentală de a

identifica variabilele cheie ale comportamentului politic al statelor şi de a dezvolta o teorie a
relaţiilor internaţionale. Problematica asupra căreia se opreşte realismul/neorealismul este centrală
atât studiului politicii mondiale, cât şi practicii guvernării. R.Gilpin : natura relaţiilor internaţionale
nu s-a schimbat de-a lungul istoriei; dacă Tucidide ar trăi în zilele noastre, n-ar avea nici o dificultate
să înţeleagă lupta pentru putere din această epocă.
- Teoria stabilităţii hegemonice este cea mai influentă teorie dezvoltată în contextul efortului
de redefinire a categoriilor centrale ale abordării realiste în vederea integrării noii problematici a
politicii mondiale la începutul anilor ’70 – cea care avea legătură cu economia politică
internaţională. Avem de a face cu o teorie mai largă decât neorealismul lui Waltz, care elimină
separarea dintre politica mondială şi economia mondială şi întreprinde analiza structurilor de putere
pe baza conceptului de bun public (colectiv) şi în strânsă legătură cu funcţionarea regimurilor
economice internaţionale. Bunurile publice (colective) = acele bunuri, benefice intereselor actorilor
prezenţi pe piaţă, care nu sînt furnizate pe baza analizelor individuale de cost-beneficiu. În cadrul
acestei teorii, bunurile publice avute în vedere sînt: economia internaţională liberală,
ordinea/securitatea internaţională şi regimurile internaţionale. Tsh propune trei ipoteze: a) emergenţa
hegemoniei (apariţia structurii hegemonice de putere dominate de o singură ţară) este necesară
pentru protejarea unui bun public internaţional; b) distribuţia inegală a costurilor de furnizare
(apariţia de free riders) şi/sau o pierdere de legitimitate vor submina poziţia relativă de putere a
statului hegemonic; c) declinul puterii hegemonice prevesteşte un declin în asigurarea bunurilor
publice internaţionale (dar nu în mod absolut: regimurile sînt mai uşor de menţinut decât de creat).
S-a afirmat că bunul public poate fi administrat prin cooperare (R.O.Keohane). Formulări ale t.s.h. :
Robert O.Keohane, Charles Kindleberger, Robert Gilpin. Barry Buzan a analizat efectele
hegemoniei asupra statului hegemon însuşi (autoepuizarea economiei pe termen lung, costurile – în
special cele militare – disproporţionate etc.)
hModelul “societăţii statelor”: dezvoltat de Hedley Bull şi în general de şcoala realistă engleză în
tradiţia grotiană, corectează supoziţia anarhiei, evidenţiind existenţa ordinei, a legăturilor dintre state
(diplomaţie, comerţ), a normelor şi dreptului internaţional, a instituţiilor care reglementează
comportamentul reciproc. H.Bull: “societatea anarhică”. Fundamentul acestei societăţi constă în
recunoaşterea reciprocă de către state a dreptului fiecăruia la suveranitate. Mecanismul tradiţional de
susţinere a “societăţii statelor” este balanţa puterii. Aceasta nu are ca scop prevenirea războiului, ci
protejarea independenţei şi suveranităţii statelor în faţa ameninţării hegemoniei sau controlului
imperial. Politica de balanţă a puterii poate implica recurgerea la forţă, la război. Exemple istorice.
Societatea statelor presupune guvernare fără existenţa unui guvern central, ordine, valori, reguli şi
proceduri standardizate pentru abordarea problemelor spaţiului internaţional, precum şi interesul lor
comun în menţinerea acestor aranjamente.
hModelul pluralist – al interdependenţei include problemele politice (securitatea, războiul şi pacea,

ordinea internaţională) în mediul social şi economic mai larg al sistemului global. Politica externă
este rezultatul unui proces complex de interacţiuni/negocieri între instituţii, structuri şi grupuri cu o
natură foarte diferită; agenda internaţională la rândul său include şi valorile, interesele, acţiunile
multor actori nestatali (companii, bănci, partide politice, grupuri de presiune etc), ale căror coaliţii
transnaţionale interferează cu politicile statelor. Politica internaţională are un caracter pluralist.
Principala caracteristică a sistemului global este interdependenţa, concepută ca dependenţă
reciprocă, de natură să sporească vulnerabilitatea tuturor statelor. În acest context, problematica
internaţională nu se mai reduce la chestiunile clasice ale securităţii şi ca urmare mijloacele de
acţiune/influenţare tradiţionale (forţa militară) devin irelevante. S-au modificat bazele puterii. Vezi
perspectiva dezvoltată de Robert O.Keohane şi Joseph S.Nye, Jr.
hInstituţionalismul neoliberal pleacă de la critica liberală a supoziţiei anarhiei, a conceperii statelor

ca actori unitari, a supoziţiei raţionalităţii şi a absolutizării rolului forţei militare, proprii abordării
realiste. Pe această bază, din anii ’80, a fost reformulată supoziţia raţionalităţii: urmărirea unor
câştiguri reciproce pe termen lung este adesea mai raţională decât maximizarea câştigurilor
individuale pe termen scurt, şi a fost evidenţiată importanţa instituţiilor internaţionale în reducerea
conflictului şi dezvoltarea cooperării. Într-o lume anarhică statele pot dezvolta aşteptări reciproce,
pot institui reguli şi pot crea instituţii care promovează comportamente capabile să lărgească
posibilitatea atingerii unor obiective/ câştiguri comune. Analiza implicaţiilor “dilemei prizonierului”
(din teoria jocurilor). Importanţa “reciprocităţii” ca principiu al relaţiilor internaţionale. Dezvoltarea
cooperării internaţionale şi problema “bunurilor colective”. Teoria regimurilor = combină elemente
ale abordării realiste şi neoliberale în analiza cooperării între state: regimurile fac cooperarea posibilă
într-un mediu anarhic; nu joacă un rol în problemele în care statele acţionează mai eficient unilateral;
nu se substituie calculelor de cost-beneficiu, ci oferă noi posibilităţi etc;
hEconomia politică internaţională se concentrează asupra interacţiunii dintre bunăstare (economie)

şi putere, dintre capitalismul internaţional şi organizarea sa politică. Conceptualizarea unei sfere
politice autonome se corelează cu adoptarea unui cadru structuralist de analiză a dinamicii puterii
(ridicarea şi decăderea marilor puteri). E.p.i. a oferit condiţiile/contextul necesar unei redefiniri a
neorealismului pe baza unei apropieri între “materialismul puterii” propriu realismului şi
“materialismul economic” al teoreticienilor dependenţei, care evidenţiază construcţia socială a
opţiunilor din economia politică globală (ce privilegiază sistematic anumiţi actori). În acest context,
înţelegerea îngustă, predominant diplomatic-strategică a securităţii este depăşită: puterea şi
securitatea sînt legate în mod fundamental de dinamica economică. Principiul ordonator al relaţiilor
internaţionale este guvernarea hegemonică a economiei politice globale (Robert Gilpin). Susan
Strange corelează în această analiză patru structuri: militară, producţia, cunoaşterea şi finanţele,
elaborând o teorie structurală a puterii. Neomercantilism şi neomarxism. Vezi şi analiza lui Stefano
Guzzini.
h Teoria / teoriile structurale ale dependenţei.
h Stadiul actual al dezbaterii.
4. Metode şi instrumente de analiză.
h Implicaţiile abordării interdisciplinare asupra metodelor şi instrumentelor de analiză.

1. Care sunt trăsăturile modului de a gândi teoretic în domeniul relaţiilor internaţionale şi ce

obiective urmăreşte cunoaşterea teoretică ?
2. Ce tipuri de teorii există în acest domeniu ?
3. Ce înseamnă cunoaşterea ştiinţifică în domeniul relaţiilor internaţionale şi ce reprezintă

“scientismul politic” ?
4. Care este tipologia perspectivelor teoretice în domeniu ?
5. Comparaţi perspectivele teoretice din clasificarea lui Holsti.
1. James E. Dougherty&Robert L. Pfaltzgraff, Jr., Contending Theories of International

Relations. A Comprehensive Survey, 3rd ed., Harper Collins Publishers, New York, 1990, p 4-12,
81-127.
2. K.J.Holsti, op.cit., p5-16.
3. Bruce Russett & Harvey Starr, op.cit., p27-46.
4. Stefano Guzzini, op.cit., p 237-268, 269-303, 304-343.
Tema 3 : Actorii şi structura relaţiilor / vieţii internaţionale: naţiune şi stat în relaţiile

internaţionale.
8. Actori nestatali şi actori supra-statali (supra-naţionali).

hPre-istoria statului modern: procese politice şi structuri internaţionale anterioare.
hFormarea naţiunilor şi construcţia statală în Europa. Bazele tehnologice, economice, sociale,

politice, administrative, militare şi culturale ale procesului. Piaţa (economia naţională) şi statul
modern. Revoluţia militară modernă. Etapele procesului. Semnificaţia păcii (tratatelor) din
Westphalia (1648) : sistemul de state “westphalian” (distincţia faţă de principiile feudal, imperial
sau hegemonic ale sistemelor de state). Implicaţiile revoluţiei franceze, ale revoluţiilor de la
1848 şi ale celor două războaie mondiale din sec.XX. Anul 1989 şi structura statală la nivel
european şi global.
hRelaţii inter-statale şi inter-naţionale. Complexitatea paradigmei naţional-statale (relaţia

naţiune-stat).
hNaţionalismul şi sistemul modern de state. Principiul autodeterminării: implicaţii în

structurarea relaţiilor internaţionale.
hNatura şi trăsăturile statului ca actor al relaţiilor inter-naţionale: elementele cheie ale statului
modern (populaţia, teritoriul, guvernul) şi suveranitatea ca statut legal al statului. Suveranitatea
internă şi externă (H.Bull).
hNeomogenitatea statului ca actor al relaţiilor vieţii internaţionale.
hInegalităţi şi asimetrii tehnologice, economice, politice, sociale, culturale, militare etc, în

manifestarea statului ca actor al relaţiilor internaţionale. Implicaţiile disparităţilor în planul
atributelor asupra relaţiilor dintre state (dominaţia şi dependenţa).
7. Paradigma naţional-statală şi caracteristicile relaţiilor/vieţii internaţionale.
hImplicaţiile suveranităţii asupra relaţiilor dintre state. Egalitatea juridică a statelor şi

inegalitatea atributelor/capacităţilor/comportamentului practic ale statelor.
hTrăsăturile relaţiilor vieţii internaţionale: “societatea anarhică” (tradiţia hobbesiană şi tradiţia
grotiană). “Dilema securităţii” (J.Herz): implicaţii asupra comportamentului statelor, în contextul
abordării realiste/neorealiste. Perspective contemporane asupra “dilemei securităţii”.
8. Actori nestatali şi actori supra-statali (supra-naţionali).
hComplexitatea vieţii internaţionale : pluralitatea actorilor şi a interacţiunilor.
hCriterii în definirea actorilor internaţionali.
hActori ne-statali (sub-naţionali) : organizaţiile neguvernamentale şi alte grupuri sub-naţionale

care acţionează pe plan internaţional. Evoluţii actuale.
hCompaniile trans-naţionale.
hActori supra-naţionali (supra-statali): organizaţiile internaţionale (inter-guvernamentale)

(OIG). Procesele de integrare şi organizaţiile supra-naţionale în a doua jumătate a sec.XX.
h”Spargerea” structurii clasice a vieţii internaţionale la începutul sec.XXI : noua generaţie de

actori şi fenomene/procese ne-statale şi trans-naţionale. De la acţiuni şi grupuri teroriste la reţele
teroriste şi terorism global. Relaţiile “inter-statale” şi “anti-statul”.
hEvoluţii noi (riscuri şi provocări) în relaţiile inter-statale la începutul sec.XXI.
hDe la auto-guvernarea statelor suverane la guvernarea globală. Noul internaţionalism şi

securitatea umană colectivă.
hImplicaţii la nivelul politicii practice şi al dreptului internaţional.
state modern.
9. Care sunt actorii ne-statali ai relaţiilor internaţionale ?
14.
5. Russett&Harvey Starr, op.cit., p.49-73.
6. K.J.Holsti, op.cit. p.42-50, 54-68.
modern vezi:

1997, p.15-19.

urm; p 361 şi urm.
şi urm.
Tema 4 : Mediul internaţional : factori şi condiţii
4. Mediul internaţional : cadrul de desfăşurare a relaţiilor dintre state/a vieţii internaţionale.
5. Mediul internaţional şi comportamentul extern al statelor.
6.1 aranjamentul spaţial/politico-geografic al statelor

6.2 tehnologia
6.3 demografia
6.4 economia mondială
6.5 mediul politic: interacţiunile dintre state
6.6 armele şi structura militară globală
6.7 cultura; religiile; ideologiile
6.8 mass-media: informaţie şi comunicare
6.9 dreptul internaţional; regimurile; ordinea internaţională
5. Mediul internaţional : cadrul de desfăşurare a relaţiilor dintre state/a vieţii internaţionale
hMediul internaţional: condiţii/factori/influenţe care modelează/crează constrângeri (naţionale şi

internaţionale) pentru politica externă, pentru relaţiile dintre state şi pentru politica mondială.
hComplexitatea şi pluralitatea componentelor/nivelelor de structurare a mediului: mediile

internaţionale.
6. Mediul internaţional şi comportamentul extern al statelor
hDeterminismul mediului : posibilităţi, oportunităţi, constrângeri la nivelul politicii

externe/comportamentului statelor şi al relaţiilor dintre ele.
hRelaţia cu mediul : triada ecologică (H&H. Sprout) şi implicaţiile sale în analiză. Mediul ca
structură de posibilităţi/oportunităţi/constângeri/riscuri/costuri şi beneficii:
- posibilităţi, oportunităţi şi constângeri (condiţii şi capacităţi fizice/materiale/obiective ale

politicii externe)
- contexte situaţionale şi probabilităţi în structurarea politicii externe
- mediul subiectiv al politicii externe: obiective, motivaţii, percepţii (imagini)

h B.Russett: menu-ul politicii externe.
h Globalizare şi interdependenţă: implicaţii actuale.
3.1. mediul internaţional ca aranjament spaţial/politico-geografic al statelor: aşezarea pe hartă

şi implicaţiile sale.
hlocalizarea geografică şi trăsăturile topografice ale teritoriului/spaţiului; vecinătăţi şi distanţe.
hposibilităţi/oportunităţi/constrângeri
hK.Boulding: “the further the weaker”.
hcorelaţia mediu-resurse-economie-populaţie; problema calităţii mediului: “sustainable natural

environment”; mediul şi “regimurile”.
3.2.1. tehnologia
htehnologia civilă şi militară
hcorelaţiile tehnologie-geografie; tehnologie-resurse; tehnologie-economie mondială.
hstructura asimetrică a tehnologiei; implicaţiile revoluţiilor tehnologice.
7. demografia: caracteristicile şi distribuţia asimetrică a populaţiilor; “naţiunile imperiale”.
8. economia mondială: componente; structura asimetrică a economiei mondiale şi comportamentul

statelor; distribuţia “centru-periferie”.
9. mediul politic : interacţiunile dintre state; posibilităţi/oportunităţi/constrângeri/riscuri.
10. armele şi structura militară globală: implicaţii
11. cultura; religiile; ideologiile : implicaţii asupra obiectivelor/intereselor şi a comportamentului

statelor; fracturile politicii mondiale şi frontierele culturale/religioase/ideologice
12. mass-media: informaţie şi comunicare; implicaţiile revoluţiei informatice

13. dreptul internaţional: mediul legal al politicilor externe/politicii mondiale; regimurile şi ordinea
internaţională.
5. Ce se înţelege prin mediu internaţional ?
6. Care sînt componentele mediului internaţional?
7. Cum se manifestă determinismul mediului ?
8. Explicaţi “triada ecologică” şi analizaţi mediul internaţional din această perspectivă.
4. Bruce Russett & Harvey Starr, op.cit., p.21-25, 74-77.
5. Daniel Colard, Les relations internationales des 1945 à nos jours, p.60-80.
6. James E. Dougherty &Robert L.Pfaltzgraff, Jr., op.cit., p.53-76.
Tema 5 : Elemente de geografie politică
1. Preocupări teoretice cu privire la implicaţiile politice ale geografiei. Geografie politică şi

geopolitică.
2. Mediul geografic, relaţiile dintre state şi politica internaţională.
3. Caracteristici şi consecinţe ale aranjamentului politico-geografic al statelor.
1. Preocupări teoretice cu privire la implicaţiile politice ale geografiei. Geografie politică şi

geopolitică.
hLumea şi spaţiul: realitatea politică “pe hartă” (pe glob). H.&M.Sprout : implicaţiile aşezării şi
asocierii fenomenelor demografice, sociale, tehnologice, economice, politice şi militare şamd. în
spaţiu /în teritoriu.
hTradiţii istorice ale determinismului geografic. Aristotel. J.Bodin. Montesquieu.
hToynbee despre ciclurile civilizaţiilor: factorul geografic şi cuplul provocare-răspuns.
hRatzel şi naşterea geografiei politice/antropogeografia (în sec.19). Omul, statul şi lumea ca

unităţi organice: încercarea de sinteză a geografiei, antropologiei şi politicii. Statul este analizat ca un
organism viu (organism agregat) care ocupă un spaţiu, creşte sau se contractă, moare/dispare.
Dezvoltarea civilizaţiilor şi rolul condiţiilor climatice favorabile. Statele acţionează pentru a-şi
extinde frontierele teritoriale (îndeosebi statele puternice). Zonele de conflict ca frontiere dinamice.
hKjellen : prima utilizare a termenului de geopolitică. Analiza bazelor geografice ale puterii
naţionale. K.Haushofer şi teoria spaţiului vital – marile puteri şi frontierele dinamice; consecinţe
politice şi militare în anii ’30.
hAlte perspective geopolitice : Mahan despre rolul puterii navale : mările şi mobilitatea forţelor.
Contribuţia lui Mackinder la determinarea structurii geopolitice a spaţiului şi a corelaţiei dintre
masele continentale şi zonele maritime/insulare: heartland şi rimland = semnificaţia controlului
Europei de Est şi al “zonei pivot” în practica dominaţiei mondiale.
hReluarea preocupărilor geopolitice după al doilea război mondial: analiza geopolitică modernă.
- implicaţiile abordărilor şi practicii politice postbelice: G.Kennan despre rimland şi

despre containment. Determinările geopolitice ale sferelor de influenţă. Politica sovietică, Churchill
şi doctrina Truman.
- R.Aron: geopolitica = schematizarea relaţiilor diplomatico – strategice + analiza

geografico-economică a resurselor + interpretarea atitudinilor diplomatice.
- Kissinger: perspectiva geopolitică şi deschiderea relaţiilor cu China.
- modelul dezvoltat de N.Choucri & R.North în legătură cu relaţia populaţie –

teritoriu/resurse – tehnologie: presiunile laterale şi geneza conflictelor.
2. Mediul geografic, relaţiile dintre state şi politica internaţională.
hGeografia = mediu şi componentă a structurării comportamentului politic, a politicii externe şi a

relaţiilor dintre state.
hAnaliza factorului/mediului geografic în perspectiva triadei ecologice (H.&M.Sprout): distribuţia

specifică/asimetrică/inegală a caracteristicilor/atributelor geografice constrângeri,
oportunităţi/posibilităţi, tendinţe; rolul percepţiei datelor geografice (imagini şi opţiuni);
h Geografia creează constrângeri şi oportunităţi care au semnificaţie politică şi strategică în

legătură cu factori/determinări de timp, de ordin tehnologic, de putere, de cost-beneficiu, precum şi
cu opţiunile strategice şi tactice ale statelor (Colin Gray). Perspectiva geopolitică plasează acţiunea
locală şi interacţiunile dintre state într-un cadru global definit de relaţia dintre mediul geografic şi
putere (distribuţia puterii şi politica de putere). Nucleul acestei relaţii: abilitatea de a proiecta (“a
mişca”) puterea în spaţiu/pe hartă, având ca ţel controlul regiunilor/zonelor cu caracteristici
speciale/cu caracter strategic. Geopolitica este un meta-cadru sau o paradigmă care sugerează
factorii pe termen lung şi tendinţele în sfera obiectivelor de securitate ale statelor şi
alianţelor/grupărilor de state (entităţi organizate teritorial).
hCorelaţia între geografie şi puterea naţională : controlul teritoriului
- spaţiul/teritoriul şi bazele puterii

spaţiul şi statutul de putere
- spaţiul şi proiectarea puterii
(K.Boulding despre raportul dintre
exercitarea puterii şi spaţiu).
hCorelaţia între geografie şi dinamica puterii:
- spaţiul şi creşterea/descreşterea puterii: expansiune, influenţă şi hegemonie
hCorelaţia între geografie şi politica de putere:
- spaţiul şi politica de putere: valoarea şi utilizarea spaţiului = teritoriul ca instrument al

politicii de putere. P.O`Sullivan.
- spaţiul şi conflictele
hGeografia şi tehnologia:
- tehnologia şi controlul teritoriului: tehnologia face accesibil teritoriul/spaţiul (accesul,

legătura cu zone strategice etc) ; măreşte posibilităţile de control etc
- tehnologia şi resursele.
- tehnologia modifică dar nu elimină influenţa factorului geografic.
hLimitele determinării geografice; corelaţia cu alţi factori.
3. Caracteristici şi consecinţe ale aranjamentului politico-geografic al statelor.
hTeritoriul şi viabilitatea politică. Caracteristicile spaţiului/teritoriului şi implicaţiile lor politice,

militare, strategice (aşezare, înfăţişare topografică, resurse, climă etc). Variaţia în timp a determinării
teritoriale.
hImplicaţiile teritoriului: mărimea = teritoriul fixează prima realitate majoră a spaţiului

internaţional existenţa statelor mari, mijlocii şi mici. Corelaţia între mărime şi alte determinări.
Teritoriu ocupat – teritoriu gol = consecinţe.
hForma statelor/frontierele = interpretări geopolitice.
hZone strategice: trecători, strâmtori, canale, insule, alte zone.
hImplicaţiile mării libere.
hSpaţiul cosmic = noua frontieră.
1. Care este contribuţia lui Mackinder la analiza structurii geopolitice a spaţiului/lumii ? Descifraţi
abordările politice postbelice care continuă această perspectivă.
2. Analizaţi geografia ca mediu şi componentă a structurării comportamentului politic al statelor.
3. Analizaţi semnificaţia teritoriului ca instrument al politicii de putere.
4. Care sînt implicaţiile politice şi militar-strategice ale teritoriului?

5. Analizaţi semnificaţia zonelor strategice.
nBibliografie obligatorie:
1. James E. Dougherty&Robert L. Pfaltzgraff, Jr., op.cit., p.53-75.
2. Bruce Russett &Harvey Starr, op.cit., p.74-77.
3. K.J.Holsti, op.cit., p.256-258.
4. Pascal Boniface, op.cit., p.12.
Tema 6 : Statul în relaţiile internaţionale (I): politica externă şi interesul naţional (interese şi
obiective); securitatea naţională.
1. Politica externă: determinări, interese şi obiective.
15. Studiul comparativ al politicilor externe.
1.Politica externă: determinări, interese şi obiective.
hNatura şi trăsăturile statului: teritorialitate şi suveranitate =controlul asupra unui teritoriu şi a unei
comunităţi (populaţie) în cadrul graniţelor/frontierelor legale ale statului. Responsabilitatea statului
pentru bunăstarea şi securitatea comunităţii (naţiunii). Acesta este punctul de plecare al
comportamentului politic al statului în exterior/în afara sferei sale de autoritate legală / în relaţiile cu
alte state = determinarea internă a politicii externe.
hSupoziţia anarhiei în relaţiile internaţionale. H.Bull: „societatea anarhică”. K.Waltz: caracterul

„anarhic” al vieţii internaţionale. Consecinţe asupra comportamentului politic al statului.
Semnificaţia caracteristicilor vieţii internaţionale: implicaţiile distribuţiei puterii şi ale modificărilor
în raporturile de putere = în general ale oportunităţilor şi ale ameninţărilor proprii mediului
internaţional. Pentru menţinerea sa ca entitate independentă în condiţiile unui sistem anarhic statul
recurge la acţiunea internă (politică, economică, militară etc) şi/sau la cea externă: politica externă.
hPolitica externă asigură comunicarea statului cu lumea = realizează legătura între mediul intern
(activităţi şi procese în interiorul statului) şi mediul extern (relaţii, fenomene, procese). Politica
externă = valori, interese, concepţii, obiective, decizii, acţiuni în relaţiile cu alte state =
comportamentul statului în viaţa internaţională/ansamblul ieşirilor (output) în sistemul global.
Politica externă ca rezolvare de probleme cu care se confruntă statul în exterior. Politica externă ca
set de decizii şi programe menite să realizeze scopuri politice definite în termeni de interese
(naţionale). Politica externă = alegere/opţiune între posibilităţi/alternative de acţiune. Modelul
raţional al politicii externe. Politica externă ca proces şi rezultat. Studiul evenimentelor ca
modalitate de analiză a comportamentului de politică externă.
hPolitica externă ca relaţie. Scopul politicii externe = influenţarea / modificarea comportamentului

altor state/a mediului internaţional în general şi soluţionarea de probleme specifice vieţii
internaţionale în acord cu interesele/obiectivele statului. Politica externă bazată pe
obiective/programe şi politica externă ca reacţie la mediu. Intenţii şi efecte reale. Obiectivele de
politică externă ca imagine a stării viitoare de lucruri şi a condiţiilor viitoare pe care guvernele
doresc să le realizeze prin exercitarea influenţei în exterior şi modificarea/modelarea
comportamentului altor state. (K.J.Holsti).
hCategorii de obiective: obiective generale/concrete; constante/intermediare/

tranzitorii/instrumentale. K.J.Holsti: obiective centrale – legate de existenţa/supravieţuirea
naţională; pot evolua/se pot schimba în timp; nu sînt în mod necesar contradictorii/incompatibile cu
cele urmărite de alte state; obiective intermediare (rază medie) – de ex.: cele referitoare la bunăstarea
economică etc ; acţionează de regulă/dar nu întodeauna de o manieră mai puţin directă asupra
politicii externe; implică un grad mai ridicat de cooperare în relaţiile cu alte state; obiective pe
termen lung – includ viziuni, programe privind organizarea politică a lumii, regimurile
internaţionale, rolul anumitor ţări; nu au un impact imediat. Obiective competitive/incompatibile la
nivelul propriei agende de politică externă. Stabilitatea şi evoluţia obiectivelor de politică externă.
hPolitica externă ca politică publică. Condiţii şi determinări interne. Consens şi dezacord =
dezbaterea şi negocierea internă în legătură cu obiectivele politicii externe. Cine şi cum stabileşte
ţelurile de politică externă. Determinări instituţionale. Politica externă/ politicile
economice/politicile militare.
hPuterea ca reazem al politicii externe. Politica externă = utilizarea factorilor de putere pentru
realizarea obiectivelor statului. Resurse, capacităţi, mijloace. Varietatea mijloacelor de acţiune la
nivelul politicii externe. Influenţa capacităţilor şi mijloacelor asupra obiectivelor urmărite.
hPolitica externă şi diplomaţia = gestiunea relaţiilor cu alte state. Diplomaţia este responsabilitatea
guvernelor. Ministerele şi agenţiile specializate: externe, apărare, comerţ exterior/cooperare
internaţională, serviciile de informaţii.
hCoordonare, cooperare, conflict în sfera politicilor externe.
hInteresele ca punct de plecare/bază a politicii externe. „Statele nu au prieteni sau duşmani

permanenţi, ci interese permanente”. Interese şi obiective. Perspectiva/analiza de cost –beneficiu.
Neomogenitatea cadrului naţional-statal în termenii intereselor economice/sociale/politice. Ce
interese se reflectă în obiectivele şi acţiunea de politică externă? Caracterul controlului/deciziei
politice. Legitimitate şi suport/sprijin. Statele pot urmări/realiza interese cu totul diferite de cele
declarate. Interese şi valori. Interese interne şi interese externe.
hImplicaţiile supoziţiei anarhiei asupra intereselor statelor în viaţa internaţională.
hInteresul naţional şi comportamentul politic al statului în exterior. Nu există o definiţie unanim

acceptată a interesului naţional. Necesităţi/cerinţe/aspiraţii/ condiţii interne şi externe ale existenţei şi
dezvoltării de sine stătătoare a naţiunii şi a statului său. Interesul naţional = expresia cea mai
generală a cerinţelor sau necesităţilor vitale ale unui stat. Aceste cerinţe/necesităţi nu au o calitate
morală. Nu sunt bune sau rele. Ele derivă din însăşi existenţa statului naţional şi din statutul său de
suveranitate. G.Kennan: guvernele nu au nevoie de o justificare morală pentru a acţiona pe baza
intereselor naţionale. Interesul naţional şi raţiunea de stat.
hComponente: interese legate de supravieţuirea fizică = prezervarea/apărarea fiinţei naţionale, a
independenţei şi integrităţii teritoriale = a suveranităţii naţionale; securitatea naţională; drepturile
statului/prestigiul/rolul şi statutul său internaţional; bunăstarea/dezvoltarea economică şi socială
(resurse, pieţe, tehnologie, acces etc); stabilitatea politică şi regimul/sistemul politic.
hInteresul naţional şi interesele strategice = legate de ierarhia internaţională şi de starea sau

modificările în distribuţia/echilibrul puterii/raportul de forţe la nivel regional şi global. Statut şi
prestigiu. Comportamentul de mare putere şi interesele „imperiale”.
hInteresul naţional şi creşterea economică: condiţiile şi cerinţele actuale ale asigurării

prosperităţii/dezvoltării. Interesul naţional şi politicile economice. Dezvoltarea „sustenabilă”.
Interesul naţional şi „avantajul comparativ” vs.”avantajul competitiv”.
hInterese vitale şi interese negociabile.
hInteresul naţional şi ideologia: interese şi ţeluri ideologice. Influenţa variabilă a ideologiei.

Ideologie şi religie. Evoluţii actuale: fundamentalismul religios la începutul secXXI.
hInteresul naţional = „lucruri diferite pentru oameni diferiţi”. Interesul naţional este un concept
politic: componentele obiective şi subiective ale interesului naţional. Percepţie şi realitate: ce vedem
şi cum vedem. Judecată şi alegere. Interesul naţional şi puterea politică. „Cine este la putere”.
Procesul guvernamental/politic = nivelul formării şi realizării interesului naţional. Interesul naţional
ca rezultat politic. Interesul naţional şi obiectivele de politică externă. Nu există un mecanism
raţionalizat de producere şi realizare a interesului naţional. Interesul naţional şi interesele/obiectivele
de politică internă = cerinţele jocului politic intern.
hInteresul naţional şi concepţiile/viziunile/strategiile de politică externă. Marea strategie (grand

strategy): utilizarea factorilor de putere pentru apărarea şi promovarea intereselor naţionale în
contextul unor relaţii de adversitate cu alte state.
hStatele îşi schimbă obiectivele/interesele în funcţie de schimbările care se produc la nivelul

factorului politic, schimbarea capacităţilor şi schimbarea percepţiei unui mediu internaţional
dinamic (în contextul căruia se schimbă distribuţia puterii şi raporturile de putere).
h Importanţa conceptului de securitate/securitate naţională la nivelul structurării intereselor şi

obiectivelor de politică externă versus determinarea vagă a conceptului de securitate naţională.
Securitatea naţională ca punct de plecare/motivaţie pentru obiective şi acţiuni diferite de politică
externă.
h Însăşi definirea statului naţional include raţiunea asigurării securităţii naţionale (pentru cetăţenii
săi). Securitatea naţională şi caracterul cvasigeneral al existenţei forţelor armate şi al dezvoltării
sferei militare: consecinţe. Dilema securităţii într-o societate anarhică. K.Waltz: acumularea de
capacităţi într-un mediu anarhic = schimbări/dezechilibre în balanţa/ balanţele militare mondiale şi
regionale = ameninţări. H.Kissinger: eforturile unui stat de a-şi asigura „securitatea absolută” vor
conduce alte state către percepţia unei „insecurităţi absolute”.
h Securitatea naţională se referă la relaţia statului cu mediul internaţional şi la

ameninţările/riscurile directe ce apar în acest context. Ea are legătură cu intenţiile şi capacităţile
altor state. Legitimitatea necesităţilor de securitate ale celorlalte state. Barry Buzan: vulnerabilităţi
(condiţii, constrângeri şi riscuri geografico-politice, militare şi strategice, tehnologice etc) şi
ameninţări (capacităţi care permit exploatarea vulnerabilităţilor). La ce se referă problematica de
securitate naţională? Cele cinci domenii: militar, politic, economic, societal, mediu. Analiza
ameninţărilor posibile pe aceste planuri. Nucleul „operaţional” al securităţii naţionale:
crearea/menţinerea/dezvoltarea unor capacităţi şi a unor reacţii efective care să
echilibreze/anihileze ameninţările.
hRealitate şi percepţie în sfera securităţii naţionale. Securitatea naţională implică o componentă

psihologică: nu există o realitate în sine a securităţii/insecurităţii, nelegată de percepţia şi evaluarea
subiectivă a elitelor politice şi a opiniei publice în legătură cu : valorile şi interesele ţării,
vulnerabilităţile sale, capacităţile militare şi de altă natură, ameninţările, interesele, intenţiile şi
hotărârea adversarilor de a-şi asuma riscuri etc. Starea de securitate presupune convingerea
cetăţenilor unei ţări (mai ales a clasei politice) că sînt în siguranţă.
hProblematica securităţii naţionale se referă la contracararea/anihilarea ameninţărilor la adresa

existenţei, a valorilor şi a intereselor unui stat şi la asigurarea/dezvoltarea capacităţii sale de a-şi
menţine identitatea/independenţa/integritatea într-un mediu ostil (împotriva unor forţe pe care le
percepe ca ostile). Ameninţări militare şi non-militare. Ameninţări externe şi interne. Relaţia între
securitate şi alte obiective. Starea securităţii naţionale ca sinteză a stării naţiunii, care evaluează
resurse, parametri sau performanţe pe mai multe planuri, în legătură cu structurile economice,
sociale, politice, administrative sau militare.
hPolitica de putere / competiţia pentru putere şi problemele securităţii naţionale. Implicaţiile

exercitării/urmăririi influenţei/dominaţiei/stabilităţii hegemonice şi ale rivalităţii marilor puteri.
Z.Brzezinski în legătură cu securitatea naţională a SUA : aceasta înseamnă „un angajament activ şi
pozitiv... în vederea modelării unei lumi aflate în schimbare rapidă în acord cu interesele şi valorile
noastre”.
hVulnerabilităţi şi ameninţări în era nucleară. Implicaţiile echilibrului terorii. Strategia securităţii

naţionale în era nucleară.
hNoi tipuri de vulnerabilităţi şi ameninţări: necesitatea redefinirii dilemei securităţii la începutul

sec.XXI. Vulnerabilităţi de mediu, tehnologice, economice, financiare sau sociale. Implicaţiile
schimbărilor tehnologice şi ale difuzării/proliferării tehnologiilor avansate în sfera securităţii
naţionale. Migraţii. Crima organizată. Reţelele teroriste: anti-statul. De la ameninţări la riscuri: o
viziune mai largă asupra securităţii naţionale.
hAsigurarea securităţii naţionale este un proces dinamic = ea implică o politică =

preocupări/eforturi acţiuni constante, care afectează domenii multiple ale comportamentului statului
în interior şi exterior. Accentul asupra componentei militare a securităţii naţionale. De la conceptul
militar la conceptul politic. Problema nivelului asigurării securităţii naţionale: nu există securitate
absolută.
hPolitici în domeniul securităţii naţionale. Evaluare şi apreciere. Asigurarea securităţii naţionale

implică predicţii în privinţa mediului de securitate în anii următori: în legătură cu factori politici,
militari, tehnologici etc. Obiective în sfera securităţii naţionale. Capacităţi şi mijloace de reducere a
vulnerabilităţilor/riscurilor şi contracarare a ameninţărilor în prezent şi în viitor (un deceniu sau mai
mult). Scenariile de tip „worst-case” în programarea/planificarea militară. Alegerea mijloacelor.
Politici de securitate izolaţioniste. Politica de securitate a forţelor proprii (a fortăreţei). Neutralitate
şi nealiniere. Politici de securitate bazate pe alianţe: tipuri de angajamente/alianţe; gradul de
integrare militară; cadrul geografic/amploarea acoperirii; funcţionarea alianţelor. R. Holsti et al :
analiza a 130 de alianţe, pacte, înţelegeri arată că factorul ideologic nu este important/esenţial în
formarea alianţelor, dar omogenitatea ideologică favorizează crearea unor angajamente mai
puternice. Alianţele şi inamicul comun. Alianţele şi armele nucleare: funcţionarea descurajării
nucleare („umbrela nucleară”) şi securitatea naţională. Dependenţa în sfera securităţii naţionale :
protectoratul („contracting out”); alte forme de asimetrie în asigurarea securităţii. Politici
„imperiale” de securitate.
h”Guvernarea globală” şi politicile de securitate. Tendinţe şi interpretări. „Securitatea umană

colectivă” şi implicaţiile în sfera politicilor de securitate naţională.
4.Studiul comparativ al politicilor externe.
hRosenau: necesitatea punerii în evidenţă a modelelor (pattern-uri) de politică externă ale

diferitelor tipuri de state în condiţii sau medii (contexte) diferite.
hRummel şi proiectul DON (Dimensionalitatea naţiunilor): relaţiile internaţionale reprezintă un

comportament puternic structurat, în legătură cu un număr de dimensiuni/influenţe care acţionează
la nivelul politicii externe = mărimea, dezvoltarea economică şi orientarea politică (natura
sistemului politic).Acestor dimensiuni li se adaugă factori ce operează în cadrul tuturor nivelelor de
analiză (Rosenau).
hAnaliza comparativă a politicilor externe centrată pe procesul deciziei în acest domeniu: cum
acţionează şi interacţionează indivizii, grupurile, instituţiile în sfera politicii externe. „Modelul
politicii externe” ca grilă de interpretare şi analiză (vezi Fig.1).
nÎntrebări şi probleme pentru analiză şi discuţie
7. Care sînt implicaţiile supoziţiei anarhiei în analiza comportamentului politic al statelor? Care
sînt interpretările posibile?
8. Ce obiective urmăresc statele în politica externă?

9. Ce este interesul naţional?
10. Ce este securitatea naţională?
11. Definiţi structura vulnerabilităţilor şi ameninţărilor la începutul sec.XXI.
12. Care sînt modalităţile prin care statele urmăresc să-şi sporească prestigiul/statutul în relaţiile
internaţionale?
3. K.J.Holsti; op.cit., p.83-116.
4. Bruce Russett&Harvey Starr, op.cit, p.185-193, 221-225.

Teoria Relatiilor Internationale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teoria Relatiilor Internationale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

FACULTATEA DE Ştiinţe Politice / DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

I. Informaţii generale despre disciplină

Titlul disciplinei: TEORIA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE

II. Informaţii despre titularul de curs

Nume, titlul ştiinţific: Prof. univ. dr. Vasile Secăreş

III. Descrierea disciplinei

Metode utilizate în cadrul oferirii cursului în format ID

Lucrarea Editura Anul apariţiei Paginaţia Competenţe

Immanuel Wallerstein, Meridiane 1993 11-14 Statul national

Jean-Fracois Guilhaudis, Litec 2002

Hans J. Morgenstern, Alfred A Knopf 1964

Kenneth Waltz, Man, Columbia Univ. 1959

Stefano Guzzini, Realism Institutul 2000

Charles W. Kegley & Bedford St. 2001

Susan Strange, State si Institutul 1997 59-175 Structurile puterii

Andrei Miroiu si Radu- Polirom 2006 61 si urm; 71 -Teorii in rel int

Alexander Wendt, Social C.U.P. Cambridge 1999

V. Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei

Se recomandă utilizarea următoarelor materiale:

VI. Modul de evaluare

Evaluarea studenţilor se va realiza conform detalierii de mai jos:

- răspunsuri la examen/colocviu/lucrări practice 50

- activităţi aplicative atestate/laborator/lucrări practice/proiect etc 20

- teste pe parcursul semestrului 20

VII. Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:

PROF. UNIV. DR. VASILE SECĂREŞ

Tema 1 : Actorii şi structura relaţiilor internaţionale(I): naţiune şi stat.

1. Naţiune şi stat. Statele ca actori principali ai relaţiilor internaţionale.

2. Paradigma naţional-statală şi caracteristicile relaţiilor internaţionale.

3. Paradigma naţional-statală la începutul sec.XXI : implicaţii ale “guvernării globale”.

1. Naţiune şi stat. Statele ca actori principali ai relaţiilor internaţionale.

hPre-istoria statului modern: procese politice şi structuri internaţionale anterioare. State şi

hFormarea naţiunilor şi construcţia statală în Europa. Bazele tehnologice, economice, sociale,

hNaţionalismul şi sistemul modern de state. Principiul autodeterminării: implicaţii în

hNeomogenitatea statului ca actor al relaţiilor vieţii internaţionale.

hInegalităţi şi asimetrii tehnologice, economice, politice, sociale, culturale, militare etc, în

2. Paradigma naţional-statală şi caracteristicile relaţiilor internaţionale.

hImplicaţiile suveranităţii asupra relaţiilor dintre state. Egalitatea juridică a statelor şi

hTrăsăturile relaţiilor vieţii internaţionale: “societatea anarhică” (tradiţia hobbesiană şi tradiţia

3. Paradigma naţional-statală la începutul sec.XXI : implicaţii ale “guvernării globale”.

hDe la auto-guvernarea statelor suverane la guvernarea globală. Noul internaţionalism şi

hImplicaţii la nivelul politicii practice şi al dreptului internaţional.

2. Care au fost determinările şi implicaţiile revoluţiei militare moderne în acest context ?

5. Care sunt implicaţiile evoluţiilor actuale în planul guvernării globale ?

- Arnold J.Toynbee, Studiu asupra istoriei, sinteză a vol.I-VI, Humanitas, Bucureşti,

- Fernand Braudel, Jocurile schimbului, vol.1, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1985, p240 şi

Tema 1.2 : Actorii şi structura relaţiilor internaţionale(II): alţi actori.

5. „Spargerea” structurii clasice a vieţii internaţionale la începutul sec. XXI.

4. Complexitatea vieţii internaţionale: pluralitatea actorilor şi a interacţiunilor.

hCriterii în definirea actorilor internaţionali.

hActori ne-statali (sub-naţionali) : organizaţiile neguvernamentale şi alte grupuri sub-naţionale

hCompaniile multi-naţionale şi trans-naţionale. Rolul internaţional al CMN/CTN.

hActori supra-naţionali (supra-statali): organizaţiile internaţionale (inter-guvernamentale)

5. ”Spargerea” structurii clasice a vieţii internaţionale la începutul sec.XXI :

• noua generaţie de actori şi fenomene/procese ne-statale şi trans-naţionale.

De la acţiuni şi grupuri teroriste la reţele teroriste şi terorism global. Relaţiile “inter-statale” şi

n Întrebări şi probleme pentru analiză şi discuţie:

2. Care au fost determinările şi implicaţiile revoluţiei militare moderne în acest context ?

5. Care sunt implicaţiile evoluţiilor actuale în planul guvernării globale ?

- Arnold J.Toynbee, Studiu asupra istoriei, sinteză a vol.I-VI, Humanitas, Bucureşti,

- Fernand Braudel, Jocurile schimbului, vol.1, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1985, p240 şi