UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT INTERNAȚIONAL ȘI EUROPEAN

COJOCARU DANIELA

EFICIENȚA MECANISMULUI INTERNAȚIONAL DE

SECURITATE ÎN CONTEXTUL CONFLICTULUI ARMAT
DINTRE FEDERAȚIA RUSĂ ȘI UCRAINA
0421.1- Drept

Teză de licență

Șef Departament: ______________ GRIBINCEA Lilia, dr. în drept, conf.univ.

semnătura

Conducător științific: ______________ ZAHARIA Virginia, dr. în drept, conf. univ.

semnătura

Autor: ______________ COJOCARU Daniela, studentă anul IV

semnătura

CHIȘINĂU-2023
 Cuprins:
INTRODUCERE.................................................................................................................................2
CAPITOLUL I. INCURSIUNEA TEORETICO-DOCTRINARĂ ÎN CONCEPTUL DE
SECURITATE INTERNAŢIONALĂ...............................................................................................7
1.1. Paradigme doctrinare privind securitatea colectivă în Dreptul Internaţional Public.....................8
1.2. Problema definiri agresiunii în dreptul internațional...................................................................13
1.3. Codificarea conceptului de securitate colectivă în Dreptul Internaţional Public.........................23
II. SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE SECURITATE..............................................................34
2.1. Sistemul universal (Organizația Națiunilor unite).......................................................................36
2.2. Sistem regional de securitate internaţional (OSCE, NATO.........................................................49
III. VIABILITATEA MECANISMELOR DE SECURITATE INTERNAȚIONALĂ ÎN
CAZUL CONFLICTULUI ARMAT DINTRE FEDERAȚIA RUSĂ ȘI UCRAINA.................62
3.1. Calificarea legalităţii acţiunilor militare ale Federației Ruse împotriva Ucrainei.......................74
3.2. Rolul Consiliului de Securitate în soluționarea conflictului armat dintre Federația Rusă si
Ucraina................................................................................................................................................94
3.3. Rolul OSCE în calitate de garant al respectării principiilor fundamentale ale Dreptului
Internațional Public...........................................................................................................................104
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI...............................................................................................107
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................109

1
INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei rezidă din prezența încă a unui conflict armat la ora actuală.
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au luptat pentru teritoriu, resurse și putere. Diferențele de
cultură, religie sau ideologie au alimentat tensiunile și rivalitățile, care au condus la conflicte armate.
Totodată, într-o lume în care resursele sunt limitate și inegal distribuite, competiția pentru
dobândirea acestora generează tensiuni și confruntări violente. Acest fapt ridică întrebarea dacă
există vreo șansă ca omenirea să scape de acest ciclu nesfârșit de conflicte. Existența factori externi
care contribuie la perpetuarea conflictelor armate, cum ar fi inechitatea economică, inechitatea
socială și lipsa accesului la educație și oportunități pot genera nemulțumiri și frustrări, care pot fi
utilizate de către liderii politici sau de grupuri extremiste pentru a declanșa conflictele armate.
Totuși, chiar și în fața acestor realități, există speranța că omenirea poate depăși acest ciclu al
conflictelor armate. Educarea și conștientizarea sunt esențiale în această privință. Înțelegerea
profundă a consecințelor devastatoare ale războiului, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv,
poate susține eforturile de promovare a păcii. Construirea și consolidarea instituțiilor internaționale
și a mecanismelor de securitate pot juca, de asemenea, un rol semnificativ în reducerea conflictelor
și în găsirea soluțiilor pașnice.
Eficiența mecanismului internațional de securitate în contextul conflictului armat dintre
Federația Rusă și Ucraina este o problemă vastă si evidentă, având în vedere situația tristă, cre
vizează viețile a milioane de oameni. Astăzi conflictul, început în 2014, este în desfășurare și
continuă să genereze tensiuni și violențe în regiunea aflată la kilometri numărați de hotarele
Republicii Moldova. Este un conflict armat care continuă sa distrugă familii, vieți, economie,
infrastructură și tot ceea ține de valorile umane, iar evaluarea eficienței mecanismelor internaționale
de securitate în această situație are o importanță crucială. De asemenea, conflictul armat dintre
Federația Rusă și Ucraina nu afectează doar cele două state implicate, ci vizează mai multe zone
regionale și internaționale semnificative. Acesta atentează la securitatea și stabilitatea în Europa, în
Republica Moldova și poate influența relațiile internaționale și ordinea globală. Orice conflict armat
si orice aplicare de forță este devastatoare pentru populația asupra căreia se răsfrânge violența.
Odată cu izbucnirea unui conflict armat, viața oamenilor se schimbă în mod drastic și imediat.

2
Bucuria, liniștea și normalitatea vieții de zi cu zi dispar și apare frica, teroarea, incertitudinea.
Oamenii își pierd locurile de muncă, nu mai au acces la alimente și apă potabilă, iar serviciile
medicale sunt limitate sau chiar inexistente. Copiii sunt adesea cei mai afectați de un conflict armat.
Ei sunt obligați să abandoneze școala și să se adapteze la un nou stil de viața, în plus, unii dintre ei
devin chiar și soldați, fiind recrutați forțat de către una dintre taberele implicate în conflict.
Cunoașterea aspectelor cheie ale securității internaționale le permite oamenilor să-și formeze
opinii și să participe activ la dezbateri și acțiuni în ceea ce privește pacea și stabilitatea globală.
Aceasta implică înțelegerea sistemului internațional, a organizațiilor și instituțiilor relevante, precum
Organizația Națiunilor Unite, NATO sau OSCE. Fie că este vorba despre exprimarea opiniilor
noastre prin intermediul mass-media sau al activismului civic, înțelegerea modului în care sunt luate
deciziile și cum funcționează politica internațională ne permite să ne exprimăm eficient punctele de
vedere și să promovăm soluții constructive pentru problemele de securitate globală și ne ajută să
conștientizăm riscurile și amenințările cu care se confruntă lumea.
Abordarea problemelor precum: terorismul, proliferarea armelor nucleare sau schimbările
climatice deschide calea către vigilență și ne încurajează sa adoptăm măsuri preventive. De
asemenea, cunoașterea modului în care conflictele internaționale pot afecta stabilitatea politică,
economică și socială ne permite să ne protejăm și să luăm decizii informate în propriile vieți.
Importanța prevenirii și gestionării conflictelor armate la general si acestui conflict, dintre Rusia și
Ucraina, subliniază importanța prevenirii și gestionării conflictelor în lumea contemporană. Nu
trebuie să neglijăm faptul că Ucraina se află într-o poziție geografică strategică și este considerată o
zonă de influență pentru Rusia. Controlul asupra Ucrainei poate avea consecințe semnificative
asupra stabilității și echilibrului de putere în regiunea Europei de Est și a Mării Negre. Conflictul a
ridicat îngrijorări serioase cu privire la respectarea drepturilor umane și a suveranității statului.
Încălcările drepturilor omului și anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia au atras atenția
comunității internaționale și au ridicat întrebări legate de respectarea principiilor fundamentale ale
dreptului internațional. Impactul devastator asupra populației civile din regiunile afectate, faptul că
se comit omoruri, oamenii sunt răniți și forțați să-și părăsească casele, generează o criză umanitară și
un număr mare de refugiați și persoane strămutate. Relațiile internaționale și securitatea globală sunt
afectate de această tensiune, încrederea între statele membre ale comunității internaționale a
determinat reevaluarea strategiilor și politicilor de securitate. De asemenea, acesta are și implicații

3
economice semnificative, inclusiv sancțiunile economice impuse Rusiei și deteriorarea relațiilor
comerciale între Rusia și alte state.
În ansamblu, conflictul dintre Rusia și Ucraina are se răsfrânge aupra multor domenii și este
important să se înțeleagă și să se analizeze acest conflict pentru a dezvolta strategii și politici
eficiente întru gestionarea și soluționarea sa, precum și pentru a preveni escaladarea și extinderea
acestuia.
Scopul lucrării este analiza și evaluarea modului în care organizațiile și mecanismele
internaționale au gestionat și au răspuns la acest conflict, cu accent pe eficacitatea lor în prevenirea
escaladării și rezolvarea conflictului. Aici se include analiza rolului Organizației Națiunilor Unite
(ONU): ONU are un rol important în menținerea păcii și securității internaționale.
Prezenta cercetare examinează modul în care ONU și organele, cum ar fi Consiliul de
Securitate, au abordat conflictul dintre Rusia și Ucraina și au utilizat mecanismele și instrumentele
disponibile pentru a promova soluționarea pașnică a conflictului. De asemenea lucrarea prezintă o
evaluare a rolului Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE): OSCE este una
dintre cele mai importante organizații regionale de securitate și are o prezență semnificativă în
regiunea Europei.
Investigația științifică evaluează rolul și acțiunile OSCE în gestionarea conflictului dintre
Rusia și Ucraina, inclusiv misiunile sale de monitorizare și eforturile de mediere. În același timp, în
cadrul acestei lucrări voi analiza implicarea altor actori internaționali, precum statele membre ale
Uniunii Europene, Statele Unite, NATO, în gestionarea conflictului armat dintre Rusia și Ucraina și
voi evalua eforturile diplomatice, sancțiunile economice, sprijinul umanitar întreprinse de către
acești actori.
Menționăm, că lucrarea de față mai prezintă și o evaluare a eficacității măsurilor de
securitate și prevenire a escaladării divergenților, adoptate de către comunitatea internațională
pentru a prevenirea a ceea ce avem astăzi și pentru protejarea populației civile. Nu în ultimul rând,
cercetarea respectivă propune o părere referitoare la identificarea provocărilor și lecțiilor învățate cu
care s-au confruntat mecanismele internaționale de securitate în gestionarea conflictului armat dintre
Rusia și Ucraina și soluțiile pentru îmbunătățirea a viitoarelor abordări.
Obiectivele cercetării rezidă din analiza evaluării eficienței organizațiilor și mecanismelor
internaționale.

4
 Obiectivul principal al cercetării este: evaluarea eficienței organizațiilor și mecanismelor
internaționale, precum: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația pentru Securitate și
Cooperare în Europa (OSCE), Uniunea Europeană (UE) și NATO, în gestionarea conflictului dintre
Rusia și Ucraina și analiza reușitei de a preveni escaladarea conflictului, promovarea dialogul și
facilitarea soluționării pașnice a conflictului.
De asemenea, pentru a realiza scopul propus, am trasat următoarele obiective:
- analiza aplicării acordurilor de încetare a focului;
- implementarea misiunilor de menținere a păcii și furnizarea de asistență umanitară;
- identificarea factorilor care afectează eficiența mecanismului internațional de securitate:
Cercetarea poate viza identificarea factorilor care au influențat eficiența mecanismului
internațional de securitate în gestionarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Acești factori includ
politica, interesele geopolitice, resursele limitate, rolul și angajamentul statelor membre și alte
elemente relevante;
- analiza rolului și contribuției diferitelor state și actori internaționali, în cadrul căruia cercetăm
contribuția diferitelor state și actori internaționali în gestionarea conflictului și evaluăm
implicarea Rusiei, Ucrainei și a altor state în gestionarea crizei;
- formularea concluziilor referitor la gestionarea conflictului dintre Rusia și Ucraina;
- formularea recomandărilor în vederea îmbunătățirii mecanismelor internaționale de securitate.
Gradul de investigație al temei "Eficiența mecanismului internațional de securitate în
contextul conflictului armat dintre Federația Rusă și Ucraina" variază în funcție de nivelul și
profunzimea cercetărilor și analizelor efectuate în domeniul respectiv. Este important să se ia în
considerare că acest conflict este în desfășurare și că evoluțiile sale pot influența modul în care este
perceput și studiat de către cercetători.
În general, se poate observa un interes considerabil din partea comunității academice și a
analiștilor internaționali pentru a investiga eficiența mecanismelor internaționale de securitate în
gestionarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Aici se includ: studiile și analize ale organizațiilor și
instituțiilor internaționale, precum Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Uniunea Europeană (UE) și NATO; analize ale
politicilor și strategiilor internaționale; investigarea modului în care acordurile și tratatele
internaționale, cum ar fi Acordul de la Minsk; analize ale intervențiilor și răspunsurilor

5
internaționale ale comunității internaționale și al statelor individuale în fața conflictului dintre Rusia
și Ucraina.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării se bazează pe o gamă diversă de surse
și utilizează metode de cercetare adecvate pentru investigarea eficienții mecanismelor internaționale
de securitate în contextul specific al conflictului dintre Rusia și Ucraina. Aici se include analiza
documentelor, analiza de caz, interviurile, sondajel, analizele statistice relevante, teorii și cadre
conceptuale din domeniul relațiilor internaționale, securității internaționale, politicii externe și
conflictele armate, analize comparative despre diverse mecanisme internaționale de securitate și
modul în care acestea au fost aplicate în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina. Lucrarea se
bazează, în primul rând, pe surse primare, cum sunt tratatele, acordurile și convențiile internaționale,
care joacă un rol crucial în prevenirea conflictelor armate internaționale stabilesc reguli și norme de
conductă pentru state, națiuni în vederea promovării păcii și securității internaționale.
De asemenea, lucrarea se bazează pe declarații oficiale, rapoarte și analize ale organizațiilor
internaționale și surse secundare, cărți, articole de specialitate, reviste academice și cercetări
existente.
Structura tezei include: introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări,
bibliografie.
Cuvinte-cheie: securitate internațională; agresiune; pace; securitate; drepturile omului; drept
internațional; codificare; sistem universal și regional de securitate internațională; mecanisme de
securitate; ONU; OSCE; NATO; Consiliul de Securitate; principii; funcții; acte de agresiune;
securitatea statelor; tratate.

6
CAPITOLUL I. INCURSIUNEA TEORETICO-DOCTRINARĂ ÎN
CONCEPTUL DE SECURITATE INTERNAŢIONAL

Conceptul de securitate internaţională a fost şi continuă să fie subiectul unor dezbateri

aprinse şi complexe în cadrul studiilor contemporane. Această incursiune teoretico-doctrinară are ca
și scop prezentarea principalelor teorii şi abordări ale securităţii internaţionale, componentele
acesteia, ameninţările şi provocările care o vizează, rolul mecanismelor internaţionale de securitate
în menţinerea securităţii internaţionale şi evaluarea eficienței lor.
Două războaie mondiale au creat în perceperea societăţii noţiunea de ,,securitate colectivă”,
care se referă la interzicerea aplicării forţei, la împletirea conceptului de drept şi pace, unde pacea
trebuie privilegiată şi respectată. Definiţia şi evoluţia conceptului de securitate internaţională a
avansat considerabil de-a lungul timpului. În perioada post-Razboiului Rece, conceptul de securitate
internaţională s-a extins dincolo de securitatea militară, pentru a include securitatea economică,
politica, socială şi ecologică. Aceasta extindere a fost susţinută de teoria securităţii umane care pune
accentul pe protecţia indivizilor şi a comunităţilor fata de ameninţările şi pericolele la adresa lor.
Securitatea politică, un concept care se atribuie securității colective, se referă la protejarea statelor
împotriva distabilizării integrităţii lor, inclusiv invaziile militare, terorismul şi proliferarea armelor
de distrugere în masă. Securitatea economică pe de altă parte, se concentrează pe aspectele
economice care pot afecta resursele naturale şi fluxurile de comerţ. Securitatea militară, una
esențială, care se deosebește prin caracterul periculos fizic, protejează statele împotriva atacurilor
militare și a agresiunilor externe, în timp ce, securitatea ecologică se concentrează pe protecţia

7
mediului, împreună cu securitatea umană, care pune accentul combaterea factorilor negativi, cum ar
fi lipsa de hrană, accesul limitat la apă şi sănătatea precară. Referindu-ne la terorism, menţionăm că
acesta a devenit o ameninţare globală, generând conflicte armate între state și care este foarte greu
de combătut. În același timp, nu trebuie neglijate schimbările climatice, migraţia şi cyber-
securitatea, care se lasă resimțite.
În continuare, Vă invit să analizăm doctrina cu privire la ceea ce reprezintă securitatea
colectivă în dreptul internaţional public.

1.1. Paradigme doctrinare privind securitatea colectivă în dreptul internaţional public

Securitatea internaţională este reglementată foarte riguros, deoarece fiecare stat îşi doreşte
integritatea teritoriului sau. Amprenta războiului a determinat societatea să gândească un sistem de
prevenire a violării hotarilor, respectiv au luat naştere organizaţiile internaţionale ca: Societatea
Naţiunilor, Organizaţia Naţiunilor Unite, care au urmărit şopul de a lipsi viitoarele generaţii de
tristeţea şi durerea conflictului armat. ,,Securitatea colectivă” este un principiu al dreptului
internațional care implică cooperarea și acțiunea comună a mai multor state pentru a proteja
securitatea și integritatea lor teritorială, politică împotriva agresiunii și amenințărilor externe.
Conform principiului securității colective, statele trebuie să coopereze pentru a preveni amenințările
la adresa securității internaționale și pentru a răspunde la acestea într-un mod coordonat și comun.
Acest principiu este consacrat în Carta Națiunilor Unite, care menționează; ,,statele trebuie să
coopereze pentru a menține pacea și securitatea internațională și să își ofere sprijinul reciproc pentru
a preveni și a răspunde la actele de agresiune.” Astfel, securitatea colectivă poate fi realizată prin
mijloace diplomatice și politice, precum negocieri, acorduri internaționale și mediere. În cazul în
care aceste mijloace nu reușesc să prevină sau să gestioneze amenințările, statele pot recurge la
acțiuni militare într-un mod coordonat, prin intermediul unor organizații internaționale precum
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) sau Organizația Tratatului de la Varșovia. În
general, securitatea colectivă este considerată a fi mai eficientă decât acțiunile individuale ale
statelor pentru a proteja securitatea internațională, deoarece se referă la o cooperare a mai multor
state, care generează un răspuns la amenințările şi provocările care le vizează. În accepţiunea

8
doctorului în drept Dorul Olga, observăm că anume ,,conceptul de Securitate colectivă nu constă
într-o coaliţie a priori a anumitor state adepte a unei filozofii comune contra aliaţilor, nici în alianţe
„fluide” şi pragmatice, acesta este angajamentul luat de fiecare stat de a aduce sprijinul său la o
decizie colectivă de a se opune oricărui stat vinovat, la decizia majorităţii, unei agresiuni sau unei
ameninţări a păcii. Prin definire, securitatea colectivă este defensivă, spre deosebire de alianţele
rigide de la sfârşitul secolului XIX, şi ea se pregăteşte la o reacţie universală, oricare stat neavând
posibilitatea să conteze asupra aliaţilor de încredere pentru a scăpa de ameninţarea sancţiunilor
colective.”1, de unde înţelegem că securitatea internațională se referă la eforturile de a asigura pacea
și stabilitatea în întreaga lume prin prevenirea conflictelor armate și gestionarea efectelor acestora.
După părerea mea, aceasta implică atât prevenirea războaielor, cât și protecția cetățenilor și a
teritoriului unui stat împotriva agresiunilor externe. Cum am menţionat mai sus, securitatea
colectivă poate fi abordată dintr-o perspectivă militară, politică, economică, socială sau ecologică.
Pe de altă parte, securitatea colectivă se referă la un acord între mai multe state pentru a se apăra
reciproc în fața unei agresiuni externe. Prin intermediul unui acord de securitate colectivă, statele se
angajează să ia măsuri comune pentru a preveni agresiunile și să ofere asistență militară reciprocă în
cazul în care unul dintre state este atacat. În accepţiunea doctorului în drept Dorul Olga măsurile
realizate până în prezent ,,în vederea constituirii sistemului universal de securitate colectivă pe care
omenirea le-a întreprins odată cu conştientizarea pericolului declanşării conflictelor de proporţii, au
fost următoarele:
• crearea Societăţii Naţiunilor şi ulterior crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite
• formarea alianţelor militare
• începerea negocierilor pe scară mondială îndreptate spre limitarea şi lichidarea celui mai
periculos armament
• elaborarea conceptului de ,,securitate colectivă”
• tentativele de elaborare a tratatelor internaţionale în materia interzicerii armei nucleare
• limitarea înarmărilor
• reducerea contingentelor militare
• interdicţia curselor de înarmare în spaţiul extraatmosferic

1
,, Conceptul de securitate colectivă în dreptul internaţional contemporan”, Dorul Olga, articol științific,,, Revista
Moldovenească de drept internaţional şi relaţii internaţionale”, p. 68, accesat în data de 09.04.2023, ora 13:39,
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/10.conceptul%20de%20securitate%20colectiva%20in%20dreptul
%20international%20contemporan.pdf

9
• interdicţia creării şi producerii noilor tipuri de arme de distrugere în masă.” 2
În viziunea mea, sistemul universal de securitate colectivă reprezintă un efort internațional
de a promova pacea și stabilitatea prin cooperare și acțiune colectivă a statelor membre. Consider că
există mai multe măsuri care au fost luate în trecut pentru a realiza acest obiectiv, inclusiv
următoarele:
· Carta Națiunilor Unite: Adoptată în 1945, documentul care stabilește structura, atribuțiile și
responsabilitățile Organizației Națiunilor Unite şi care prevede că membrii ONU trebuie să
coopereze pentru a promova pacea și securitatea internațională, să rezolve conflictele prin
mijloace pașnice și să acționeze colectiv pentru a contracara amenințările la adresa păcii.
· Tratate de securitate colectivă: Mai multe tratate de securitate colectivă au fost semnate în
ultimele decenii, inclusiv Tratatul de la Varșovia (1955), care a fost semnat de Uniunea Sovietică
și statele aliate din Europa de Est, și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (1992), care a
fost semnată de câteva state din Asia Centrală și Caucaz.
· Operațiuni de menținere a păcii: Organizația Națiunilor Unite și alte organizații regionale au
desfășurat misiuni de menținere a păcii pentru a ajuta la prevenirea conflictelor și la gestionarea
acestora. De exemplu, misiunile de menținere a păcii ale ONU în Bosnia și Herțegovina, în
Kosovo, care au avut ca scop restabilirea păcii după conflictele armate din anii '90.
· Colaborările regionale, la care statele din diferite regiuni au muncit pentru a îmbunătăți
securitatea colectivă prin intermediul organizațiilor regionale, cum ar fi,, Uniunea
Africană”, ,,Liga Arabă” sau ,,Organizația Statelor Americane”..
În prezent, de asemenea, se pune un accent mare pe demilitarizarea zonelor în care a izbutit
un conflict armat, pe securizarea frontierelor de stat şi pe combaterea terorismului internaţional.
După opinia lui Igor Soroceanu, cea mai importantă instituţie internațională, Consiliul securităţii
ONU,, îndeplinește următoarele funcții:
· Rezolvarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale;
· Constatarea unei amenințări la adresa păcii sau a unei violări a păcii;
· Luarea unei decizii sau recomandări pentru menținerea sau restabilirea păcii și securității” 3

2
Ibidem, pag.71.
3
,,Misiunea ONU în menținerea Păcii” de Igor Soroceanu, student în anul IV, Facultatea de DREPT, Academia ,,Ștefan
cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republici Moldova, articol științific, accesat la data de 09.04.2023, ora
17:58, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/21-24_6.pdf

10
 Profesorul Dorul Olga, menţionează că sunt 3 perioade de evoluţie istorică a securităţii
colective:
· ,, formarea alianţelor interstatale clasice.
· semnarea Pactului Societăţii Naţiunilor,
· sistemul propus de Carta ONU.”4
Înțelegem că, securitatea colectivă este un concept care a evoluat de-a lungul timpului, iar
istoria să poate fi împărțită în mai multe etape. Iată câteva dintre cele mai importante etape de
evoluție a securității colective:
· Perioada pre-Primul Război Mondial - Această perioadă a fost caracterizată de tratate bilaterale
sau multilaterale încheiate între state pentru a se proteja reciproc împotriva agresiunilor din partea
altor state. În această perioadă, securitatea colectivă era încă un concept incipient și neconsolidat.
· Perioada interbelică - După Primul Război Mondial, Liga Națiunilor a fost creată cu scopul de a
preveni războaiele și de a proteja securitatea internațională prin mijloace diplomatice. Liga
Națiunilor a reprezentat primul efort concret de a consolida securitatea colectivă la nivel
internațional. Cu toate acestea, Liga Națiunilor nu a reușit să prevină izbucnirea celui de-al
Doilea Război Mondial.
· Perioada Războiului Rece - După cel de-al Doilea Război Mondial, Organizația Națiunilor Unite
a fost creată cu scopul de a proteja securitatea internațională prin mijloace diplomatice și militare.
NATO a fost înființată ca o alianță militară pentru a contracara amenințarea sovietică în Europa.
În acest context, securitatea colectivă a fost abordată mai mult din perspectiva militară.
· Perioada post-Război Rece - După prăbușirea Uniunii Sovietice, securitatea colectivă a trecut
printr-o nouă etapă de evoluție. În această perioadă, Organizația pentru Securitate și Cooperare în
Europa (OSCE) a fost înființată cu scopul de a promova securitatea și stabilitatea în Europa prin
mijloace diplomatice și politice.
În general, evoluția securității colective a fost influențată de schimbările geopolitice și de
evoluțiile tehnologice, dar și de evoluțiile ideologice și socio-economice din diferite perioade
istorice. În viziunea mea, securitatea colectivă reprezintă forţa comună a statelor exercitată asupra
menţinerii păcii şi prevenirii conflictelor armate, actelor de terorism. Aici trebuie de menţionat că,
securitatea colectivă se diferenţiază de apărarea colectivă prin faptul că ultima stopează agresiunea
care se isca dintr-o sursă predeterminată, în timp ce securitatea colectivă este îndreptată asupra
4
,, Conceptul de securitate colectivă în dreptul internaţional contemporan”, Dorul Olga, opera citată

11
combaterii tuturor tentativelor de încălcare a păcii internaționale. Mai mult ca atât, termenul
„securitate colectivă” denotă un sistem de garanţii mutuale creat pentru a promova securitatea şi alte
scopuri comune care unesc membrii acesteia. Un sistem operativ de securitate colectivă este în
general bazat pe două cerinţe interdependente:
· cerinţa că statele să-şi rezolve diferendele internaţionale pe cale paşnică prin aşa mijloace cum
sunt: mijloacele judiciare, medierea, concilierea etc.
· cerința ca orice stat care evită să utilizeze mijloacele indicate mai sus, devine subiect al
sancţionării colective de către alţi membri prin aplicarea anumitor sancţiuni.
Securităţii colective îi sunt atribuite anumite funcţii care vin în ajutorul soluţionării
problemelor ce o vizează, prin urmare în viziunea doctorului Dorul Olga distingem trei la număr:
· ,, Funcţia disuasivă, care presupune că atunci când sistemul funcţionează, el stopează partenerii
să recurgă la violenţa armată, deoarece aceasta va fi din start soldată cu eşec, prin urmare
recurgerea la război devine iraţională.
· Funcţia preventivă - în caz de ameninţare contra păcii, partenerii vor acţiona pentru a descuraja
tensiunile prin negocieri sau alte mijloace paşnice, or problema securităţii colective reprezintă, în
sens larg, problema asigurării păcii şi prevenirii războiului. Funcţia coercitivă (reparatorie) – în
caz de atentare la pace sau încălcarea păcii internaţionale, ce reprezintă în sine un eşec al
sistemului, securitatea colectivă este pusă în faţa sarcinii de a-şi repara propriile lacune. Aceasta
va presupune reacţionarea prin toate mijloacele, inclusiv utilizarea forţei armate.”.
Derivând din spusele de mai sus, constatăm că funcțiile securității colective sunt esențiale
pentru promovarea și menținerea securității internaționale. Aceste pot fi împărțite în mai multe
categorii, cum ar fi:
· Prevenirea conflictelor - Una dintre cele mai importante funcții ale securității colective este
prevenirea conflictelor prin mijloace diplomatice și politice. În acest sens, organizațiile regionale
și internaționale joacă un rol crucial prin promovarea dialogului și a cooperării între state.
· Gestionarea conflictelor - În cazul în care conflictul nu poate fi prevenit, securitatea colectivă are
rolul de a gestiona și soluționa conflictele prin mijloace diplomatice și politice. Acest lucru poate
implica stabilirea de acorduri de încetare a focului, desfășurarea de forțe de menținere a păcii și
medierea conflictelor.
· Protecția drepturilor omului - Securitatea colectivă are și rolul de a proteja drepturile omului prin
promovarea valorilor democratice și a respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale

12
 omului. În acest sens, organizațiile regionale și internaționale pot monitoriza situația drepturilor
omului în diferite țări și pot interveni în cazul încălcărilor grave ale acestora.
În general, funcțiile securității colective sunt interdependente și se completează reciproc
pentru a asigura securitatea și stabilitatea internațională. Importanța existenţei unui mecanism
internaţional de securitate colectivă rezidă din menținerea păcii și stabilității la nivel global. Unul
dintre motivele pentru care un astfel de mecanism este necesar este, în primul rând, prevenirea
războiului, adică crearea unui astfel de sistem de protejare ajuta la prevenirea războiului prin
intermediul cooperării și a dialogului între state, precum și prin descurajarea agresiunii. De
asemenea, securitatea colectivă serveşte la promovarea valorilor democratice și a drepturilor omului
şi încurajarea respectului pentru acestea la nivel global prin intermediul standardelor și a
procedurilor comune. Combaterea terorismului și a criminalității transnaționale, de asemenea, poate
fi slăbit de către mecanismul securităţii colective, care poate ajuta la distrugerea fenomenului, prin
intermediul cooperării și a schimbului de informații între state. Altfel zis, existența unui mecanism
de securitate colectivă internațională este crucială pentru menținerea păcii și stabilității la nivel
global și pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

1.2. Problema definiri agresiunii în dreptul internațional

Agresiunea între state înseamnă utilizarea forței armate sau a altor mijloace de forță de către
un stat împotriva altui stat, încălcând astfel suveranitatea, integritatea teritorială sau independența
politică a acestuia. Acest act poate fi considerat o încălcare gravă a dreptului internațional și a
principiilor Cartei Națiunilor Unite. Agresiunea între state poate duce la război și poate avea
consecințe catastrofale, afectând atât populația civilă, cât și economiile și stabilitatea politică a
țărilor implicate. Prin urmare, prevenirea și descurajarea agresiunii între state este o prioritate a
comunității internaționale și o sarcină importantă a Organizației Națiunilor Unite și a altor
organizații regionale de securitate colectivă. Conform ,,Rezoluţiei Nr.3314”, adoptată de Adunarea
Generală a Națiunilor Unite la data de 14 decembrie 1974:,, agresiunea este forma cea mai gravă şi
cea mai periculoasă a folosirii ilegale a forţei, dat fiind existenţa tuturor tipurilor de arme de
distrugere în masă, cuprinzând ameninţarea posibilă a unui conflict mondial şi toate consecinţele
sale catastrofale”5. Rezoluţia defineşte noțiunea de agresiune ca:,, folosirea forţei armate de către un
5
,, DEFINITION OF AGGRESSION GENERAL ASSEMBLY RESOLUTION 3314 (XXIX)”, United Nations
Audiovisual Library of International Law, https://legal.un.org/avl/pdf/ha/da/da_ph_e.pdf accesata online la data de

13
stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a unui alt stat sau în
orice alt mod incompatibil cu Carta Naţiunilor Unite” 6 Această rezoluție a identificat caracteristicile
esențiale ale agresiunii, care includ:
· Utilizarea forței armate de către un stat împotriva suveranității, integrității teritoriale sau
independenței politice a oricărui alt stat sau în orice alt mod incompatibil cu Carta Națiunilor
Unite.
· Invazia, ocuparea, anexarea sau aplicarea oricărui alt tip de forță armată împotriva teritoriului,
aeroporturilor, porturilor sau vaselor maritime ale oricărui stat.
· Blocada unui port sau a unei nave maritime în moduri incompatibile cu Carta Națiunilor Unite.
· Atacul de către forțele armate ale unui stat împotriva forțelor armate ale altui stat.
· Utilizarea de către un stat a forțelor armate ale altui stat fără acordul acestuia într-un mod
incompatibil cu Carta Națiunilor Unite.
· Sprijinirea, organizarea sau finanțarea de către un stat a grupurilor armate, organizațiilor sau
persoanelor care încearcă să comită acte de agresiune împotriva altor state.
În viziunea profesorului în drept Rjevskaia Valentina, „există două probleme principale
legate de reglementarea juridică internațională a utilizării forței:
· implementarea normelor de drept internațional existente în acest domeniu. Ca exemplele pot
disputele cu privire la legalitatea autoapărării preventive și la conținutul principiului
proporționalității aplicat operațiunilor militare, despre eficacitatea sancțiunilor și sporirea rolului
ONU în menținerea păcii și securității internaționale;
· dezvoltarea dreptului internațional, cauzată de apariția unor noi amenințări și agravarea vechilor
amenințări la adresa păcii internaționale şi securitate. Aceasta poate include întrebarea de
mijloacele juridice internaționale de combatere a terorismului, în special, pe plan juridic, care
servesc drept motive pentru operațiuni militare care sunt un răspuns la actele teroriste. 7
Definirea agresiunii în dreptul internațional a fost subiectul unor dezbateri îndelungate și
controversate de-a lungul istoriei. Există mai multe definiții ale agresiunii, însă nicio definiție nu a
reușit să obțină consensul internațional. În general, agresiunea este considerată a fi un act de forță

03.05.2023, ora 11:22.

6
Ibidem.
7
,, ЗАКОННОЕ ПРИМЕНЕНИЕ СИЛЫ И КОЛЛЕКТИВНАЯ БЕЗОПАСНОСТЬ В СОВРЕМЕННОМ
МЕЖДУНАРОДНОМ ПРАВЕ” de РЖЕВСКАЯ Валентина, articol știintific,
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/2.Zaconnoe%20primenenie%20sili%20i%20colectivnaia
%20bezopasnosti%20v%20sovremennom%20mejdunarodnom%20prave_0.pdf,

14
întreprins de un stat împotriva suveranității, integrității teritoriale sau independenței politice a altui
stat. Această definiție a fost consacrată prin Tratatul de la Briand-Kellogg din 1928, care a declarat
agresiunea drept infracțiune internațională. Însă, această definiție a fost criticată pentru că nu a reușit
să specifice în mod clar ce acțiuni pot fi considerate ca fiind agresive.
În 1974, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție care a definit agresiunea
într-un mod mai detaliat. Conform acestei definiții, agresiunea include, printre altele, invadarea sau
ocuparea teritoriului altui stat fără a avea dreptul legal de a o face, bombardarea sau utilizarea de
forță împotriva teritoriului altui stat și blocada porturilor sau coastelor unui stat. Există îngrijorări cu
privire la modul în care definiția poate fi utilizată în practică, inclusiv preocupări cu privire la faptul
că unele state ar putea utiliza definiția agresiunii pentru a-și justifica propriile acțiuni agresive.
Doctorul în drept, Valentin Roșca susţine că ,, În mod tradiţional, statele au folosit în permanenţă
măsurile de constrângere în tentativa de a obţine o anumită superioritate în cadrul disputelor cu alte
state. Astfel, starea de „tensiune” între două state, naţiuni, blocuri militare etc., pe tot parcursul
dezvoltării dreptului internaţional umanitar, era denumită că război, conflict armat, diferend armat
8
etc.”. În viziunea mea există mai multe motive pentru care statele sunt într-o permanentă
constrângere în tentativa de a obține o anumită superioritate față de alte state. Unele dintre aceste
motive includ:
· Securitatea națională: Statele încearcă să-și asigure securitatea națională și să-și protejeze
interesele prin obținerea de avantaje militare, economice sau politice față de alte state. Aceste
avantaje pot include controlul asupra unor resurse cheie sau controlul asupra unor rute comerciale
sau militare strategice.
· Prestigiul și influența: Unele state își doresc să-și crească prestigiul și influența pe scena
internațională prin obținerea de avantaje față de alte state. Aceste avantaje pot include poziția de
lider regional sau global, recunoașterea internațională a statutului lor sau capacitatea de a
influența deciziile și politica altor state.
· Confruntarea cu competiția: Într-un mediu internațional competitiv, statele sunt motivate să
obțină avantaje față de alte state pentru a-și păstra sau îmbunătăți poziția lor în relațiile
internaționale.

8
,, Conceptul de agresiune în doctrina dreptului internaţional public contemporan”, ROȘCA Valentin, Revista
Institutului Naţional Al Justiţiei, NR. 1 (48), 2019,
https://journals.indexcopernicus.com/api/file/viewByFileId/599518.pdf, accesat online, la data de 03.05.2023, ora 11:29.

15
· Nevoia de resurse: Unele state sunt în căutarea de resurse, cum ar fi energie, alimente sau apă,
care pot fi limitate sau inaccesibile în propriul lor teritoriu. În astfel de cazuri, obținerea de
avantaje față de alte state poate fi o modalitate de a obține acces la aceste resurse.
În general, competiția între state poate fi văzută ca un element natural al relațiilor
internaționale, dar poate deveni periculoasă atunci când duce la conflicte armate sau alte forme de
violență. În consecință, este important că statele să caute modalități de a coopera și a rezolva
diferendele într-un mod pașnic și negociat. Ca să înţelegem mai bine definirea agresiunii în dreptul
internaţional, propun să analizăm principiile fundamentale ale dreptului internaţional. Trebuie să
menţionăm că acestea sunt consacrate în mai multe instrumente juridice internaționale, cum ar fi:
· Carta Națiunilor Unite: Este principalul tratat care guvernează relațiile internaționale. Carta
Națiunilor Unite afirmă principiile suveranității, egalității suverane a statelor, nerezolvarea
disputelor prin utilizarea forței și respectul pentru drepturile omului.
· Convenția de la Viena din 1969 privind Dreptul Tratatelor: Această convenție stabilește
principiile fundamentale ale dreptului tratatelor, inclusiv principiul bunei-credințe și principiul
respectului pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statelor.
· Declarația Universală a Drepturilor Omului: Adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite
în 1948, această declarație afirmă principiile fundamentale ale respectului pentru drepturile și
libertățile fundamentale ale omului.
· Convențiile de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar internațional: Aceste convenții
consacră principiile fundamentale ale dreptului umanitar internațional, inclusiv principiul
protecției persoanelor care nu participă direct la ostilități, precum civili, prizonieri de război și
persoane protejate.
În plus, există o serie de alte tratate și acorduri internaționale care afirmă principiile
fundamentale ale dreptului internațional, cum ar fi Convenția Națiunilor Unite cu privire la dreptul
mării sau Convenția Internațională privind drepturile copilului.
Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi de
cooperare dintre state, conform Cartei Naţiunilor Unite din 24.10.1970 enumeră 7 principii
fundamentale ale dreptului internațional public. Acestea sunt:
1. Principiul egalităţii suverane a statelor
2. Principiul autodeterminării
3. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state

16
4. Principiul nerecurgerii la forţa sau la ameninţarea cu forţa
5. Principiul rezolvării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale
6. Principiul cooperării între state
7. Principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale, asumate în Charta O.N.U. 9
8. Actul final de la Helsinki 1975 mai adaugă 3 principii:
9. Principiul inviolabilităţii frontierelor
10. Principiul integrităţii teritoriale a statelor
11. Principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.10
Principiul egalității suverane a statelor afirmă că toate statele au dreptul la respectarea
suveranității lor și la egalitatea lor juridică, indiferent de mărimea, puterea sau influența lor în
comunitatea internațională. Acest principiu este recunoscut ca fiind una dintre cele mai importante
norme ale dreptului internațional și este consacrat în Carta Națiunilor Unite
Principiul autodeterminării afirmă dreptul popoarelor de a-și decide liber statutul politic,
economic, social și cultural, fără intervenția altor state sau entități externe. Conform acestui
principiu, fiecare popor are dreptul la autodeterminare și la alegerea propriului său viitor politic,
social și economic, inclusiv la autoguvernare și independență. Acest drept este aplicabil tuturor
popoarelor, indiferent de dimensiunea, rasa, religia sau originea lor și se aplică în special coloniilor
și teritoriilor ocupate. Cu toate acestea, aplicarea acestuia poate fi dificilă în cazul în care există
divergențe cu privire la interpretarea și aplicarea lui în situații concrete.
Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state afirmă că fiecare stat are dreptul
de a-și organiza și conduce liber afacerile interne și de a-și stabili propriile politici, fără intervenția
altor state sau entități externe. Altfel zis, fiecare stat are suveranitatea deplină asupra propriilor
afaceri interne și nicio altă țară nu are dreptul de a interveni în problemele sale interne sau de a
încerca să-i schimbe regimul politic prin forță. De asemenea, fiecare stat are dreptul să-și aleagă
propriul sistem politic, economic și social și să nu fie supus presiunilor externe în luarea deciziilor
interne. Acest principiu este important, deoarece promovează respectul pentru suveranitatea și
integritatea teritorială a fiecărui stat și reduce riscul de conflict între state.

9
,, DECLARATION ON PRINCIPLES OF INTERNATIONAL LAW FRIENDLY RELATIONS AND CO-
OPERATION AMONG STATES IN ACCORDANCE WITH THE CHARTER OF THE UNITED NATIONS”,
https://www.refworld.org/pdfid/3dda1f104.pdf, accesat la data de 03.05.2023, ora 12:42.
10
,, CONFERENCE ON SECURITY AND CO-OPERATION IN EUROPE FINAL ACT”,
https://www.osce.org/files/f/documents/5/c/39501.pdf, accesat in data de 03.05.2023, ora 12:38.

17
 Principiul nerecurgerii la forță sau la amenințarea cu forța afirmă că fiecare stat are
obligația de a-și rezolva disputele internaționale prin mijloace pașnice și de a renunța la utilizarea
forței sau la amenințarea cu forța pentru a-și impune interesele în relațiile internaționale. Disputele
trebuie rezolvate prin mijloace pașnice, cum ar fi negocierile, arbitrajul sau medierea. Orice acțiune
de utilizare a forței sau amenințare cu forța este ilegală în conformitate cu dreptul internațional și
poate fi considerată ca fiind un act de agresiune.
Principiul rezolvării prin mijloace pașnice a diferendelor internaționale afirmă, de
asemenea, că orice diferență sau dispută dintre două sau mai multe state ar trebui să fie rezolvată
prin mijloace pașnice, cum ar fi negocierile, medierea, concilierea, arbitrajul sau justiția
internațională, fără a recurge la utilizarea forței sau amenințarea cu forța. Prin urmare, fiecare stat
are obligația de a-și rezolva disputele cu alte state prin mijloace pașnice, iar nerespectarea acestui
principiu poate duce la încălcarea altor norme internaționale și poate fi considerată ca fiind un act de
agresiune. În general, aplicarea acestui principiu poate promova pacea și stabilitatea internațională și
poate ajuta la prevenirea conflictelor și a războaielor dintre state. Cu toate acestea, există situații în
care acest principiu poate fi dificil de aplicat, cum ar fi în cazul în care una dintre părți nu dorește să
își rezolve diferențele prin mijloace pașnice sau când disputele implică probleme complexe de
securitate sau teritoriale.
Principiul cooperării între state este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului
internațional și se referă la necesitatea că statele să colaboreze în vederea atingerii unor obiective
comune, precum pacea, securitatea, dezvoltarea economică și protecția mediului. Cooperarea între
state poate lua diferite forme, inclusiv colaborarea în cadrul organizațiilor internaționale, încheierea
de tratate și acorduri bilaterale sau multilaterale, schimbul de informații și expertiză, asistența
umanitară sau tehnică și cooperarea în domeniul economic, de securitate și de mediu. Prin
cooperare, statele pot să își îmbunătățească relațiile și să-și rezolve disputele și problemele comune,
prin găsirea de soluții care să fie benefice pentru toate părțile implicate. De asemenea, cooperarea
poate contribui la prevenirea conflictelor, la dezvoltarea economică și socială și la protecția
mediului înconjurător.
Principiul îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor internaționale asumate în Carta
O.N.U. se referă la obligația statelor de a respecta și de a îndeplini cu bună-credință toate tratatele și
acordurile internaționale la care sunt părți. Acest principiu este consacrat în articolul 26 al Cartei
O.N.U., care prevede că "Fiecare membru al Organizației se obligă să îndeplinească cu bună-

18
credință obligațiile asumate în conformitate cu prevederile prezentei Carte și să își rezolve disputele
internaționale prin mijloace pașnice astfel încât să nu pună în pericol pacea, securitatea și justiția
internaționale".
Principiul inviolabilității frontierelor se referă la respectarea suveranității și integrității
teritoriale a statelor, unde frontierele statelor nu pot fi schimbate prin forță sau prin alte mijloace
ilegale. Principiul inviolabilității frontierelor este consacrat în multe tratate și acorduri
internaționale, inclusiv în Carta Națiunilor Unite și în Actul Final al Conferinței pentru Securitate și
Cooperare în Europa din 1975. Acesta
Principiul integrității teritoriale a statelor se referă la dreptul fiecărui stat de a-și menține
teritoriul și granițele recunoscute internaţional. Fiecare stat are dreptul la suveranitate și
independență asupra teritoriului său și nimeni nu ar trebui să intervină în afacerile sale interne sau să
încalce granițele sale.
Principiul respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale este unul dintre
principiile fundamentale ale dreptului internațional și se referă la obligația fiecărui stat de a proteja
și promova drepturile omului și libertățile fundamentale ale tuturor persoanelor de pe teritoriul său,
indiferent de rasă, etnie, sex, religie sau alte caracteristici. Acest principiu se bazează pe ideea că toți
oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul la viață, libertate și securitate. În plus, drepturile omului
sunt considerate a fi universale, inalienabile și interdependente, ceea ce înseamnă că nu pot fi
încălcate sau negate în numele unui interes național sau al securității statului. Acesta este consacrat
în multe tratate și acorduri internaționale, inclusiv în Declarația Universală a Drepturilor Omului și
în Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și Pactul Internațional cu privire la
Drepturile Economice, Sociale și Culturale.
La întrebarea ,,Ajută sau nu principiile generale de drept internaţional la combaterea
conflictelor armate?” pot afirma că acestea previn și reduc riscul apariției conflictelor armate prin
stabilirea unui cadru legal și de reglementare a relațiilor dintre state. De exemplu, prin interzicerea
agresiunii și utilizarea forței doar în cazuri de autoapărare sau prin mandatul Consiliului de
Securitate al Organizației Națiunilor Unite, dreptul internațional încurajează statele să își soluționeze
disputele pe cale pașnică, prin negocieri, mediere sau arbitraj, și să evite utilizarea forței și
declanșarea conflictelor armate. În plus, prin promovarea păcii și securității internaționale și
respectarea drepturilor omului și a dreptului umanitar internațional, dreptul internațional încurajează
cooperarea între state și prevenirea conflictelor armate prin promovarea dezvoltării economice,

19
sociale și politice. Este important să existe voința politică din partea statelor și respectarea lor
efectivă. De asemenea, este esenţial că organizațiile internaționale precum Organizația Națiunilor
Unite să fie puternice și să aibă capacitatea de a preveni și soluționa conflictele internaționale într-un
mod eficient. În general, agresiunea poate fi manifestată în diferite moduri în dreptul internațional,
dar cel mai des se referă la o acțiune militară întreprinsă de un stat împotriva altuia, fără ca acesta
din urmă să fi atacat primul. În plus față de conflictul militar, agresiunea poate fi manifestată prin
alte mijloace, cum ar fi amenințarea cu forța, blocada economică sau financiară, campaniile de
propagandă, infiltrarea în afacerile interne ale altor state, spionajul, finanțarea unor grupări teroriste
sau a rebelilor în scopul destabilizării altor state, etc. Aceste acțiuni pot fi considerate agresiuni dacă
încalcă principiile enumerate mai sus șo aduc prejudicii grav securității, stabilității și prosperității
altor state.
În viziune profesorului Roșca Valentin, ,,în cadrul tribunalelor de la Nuernberg şi Tokyo a
fost determinat faptul că, crima de agresiune solicită anumite acte guvernamentale („agresiunea”
împotriva unui alt stat). Prin urmare, un războiul de „agresiune” poate avea loc numai dacă folosirea
forţei armate contravine dreptului internaţional. De asemenea, este necesară o folosire intensă a
forţei armate. Astfel, întru calificarea crimei de agresiune, folosirea forţei trebuie să atingă un
anumit nivel şi intensitate.”11 Înţelegem că nivelul de intensitate al acțiunilor care pot fi calificate ca
agresiune în dreptul internațional poate varia, de la acțiuni militare directe până la amenințări cu
forța sau destabilizarea internă a altor state.
În general, pentru a fi considerată agresiune, o acțiune trebuie să fie suficient de gravă încât
să pună în pericol suveranitatea, integritatea teritorială sau independența politică a altui stat. În plus
față de acest nivel extrem, există și alte niveluri de intensitate care pot fi considerate agresiune în
anumite circumstanțe. De exemplu, blocadele economice sau financiare care duc la o deteriorare
semnificativă a economiei unui stat pot fi considerate agresiune în anumite circumstanțe.
Campaniile de propagandă sau de dezinformare care vizează destabilizarea altor state sau
influențarea alegerilor..
,,Adiţional problematicii stabilirii actului şi intensităţii forţei referitoare la agresiune mărul
discordiei în procesul definirii agresiunii a reprezentat identificarea tipurilor şi formelor acesteia. A
constituit o dificultate în ce priveşte încercările de a include în calitate de acte de forţă ilegală

11
,, Tipuri şi forme ale agresiunii în dreptul internaţional”, Roșca Valentin, articol, Revista Moldovenească de Drept
Internațional și Relații Internaționale Nr. 3, 2012, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Tipuri%20si%20forme
%20ale%20agresiunii%20in%20dreptul%20international.pdf, accesat online la data de 03.05.2023, ora 16:05.

20
agresiunea directă şi indirectă şi de a stabili drept agresiune atacurile economice şi sociale. De
exemplu, cei care susţin ideea „războaielor de eliberare naţională, nu ar fi de acord ca ajutorul străin
pentru astfel de războaie să fie calificate ca o formă de agresiune indirectă.” 12 în viziunea mea, nu
există un consens general acceptat în dreptul internațional asupra dacă ajutorul acordat mișcărilor de
eliberare națională poate fi considerat o formă de agresiune.
În general, dacă ajutorul acordat este limitat la furnizarea de sprijin umanitar, logistic sau de
alt tip, atunci nu poate fi considerat agresiune în conformitate cu dreptul internațional. Cu toate
acestea, atunci când ajutorul acordat implică utilizarea forței armate sau furnizarea de arme și
muniții, acesta poate fi considerat o formă de agresiune. Acest lucru se datorează faptului că
utilizarea forței armate împotriva unui stat suveran este o încălcare suveranității și integrității
teritoriale a altor state.
În general, poziția statelor asupra ajutorului acordat mișcărilor de eliberare națională depinde
de contextul și de natura ajutorului acordat. Unele state consideră această formă de ajutor ca fiind
justificată în conformitate cu dreptul la autodeterminare a popoarelor, în timp ce altele o consideră o
formă de interferență în treburile interne ale altor state.
Profesorul Valentin Roșca ne explica că ,, În premieră definirea agresiunii purcede prin
Convenţiile de definire a agresorului din 1933. Caracteristic pentru aceste convenţii este că nu este
prezentă o definiţie expresă a agresiunii. Art. 2 al Convenţiei de la Londra din 3 iulie 1933 stabileşte
că „…agresor va fi considerat statul care primul va comite următoarele acţiuni….”.
În acelaşi context, în acea perioadă era promovată ideea scoaterii în afara legii a războiului în
calitate de instrument naţional (Ex. Pactul Briand-Kellog din 1928). Drept rezultat, procesul de
codificare a agresiunii şi a actelor care pot fi calificate drept acte de agresiune erau în conexiune
directă cu conceptul războiului sau la general a utilizării forţei în dreptul internaţional.
Astfel, Convenţia de la Londra din 3 iulie 1933 considera drept agresiune săvârşirea
următoarelor fapte bazate pe forţă:
· declaraţia de război, invadarea cu forţele armate, cu sau fără declaraţie de război, a teritoriului
unui alt stat;
· invazia cu forţele terestre, navale sau aeriene, cu sau fără declaraţie de război, a teritoriului,
navelor sau aeronavelor altui stat;
· blocarea navelor, coastelor sau porturilor unui alt stat;

12
Ibidem.

21
· acordarea de sprijin grupurilor înarmate formate pe teritoriul unui alt stat sau refuzul, în pofida
cererii statului invadat, de a lua pe teritoriul său toate măsurile care-i stau în putere pentru a lipsi
acele grupuri de orice ajutor sau protecţie.13
În propria opinie, în dreptul internațional, faptele bazate pe forță sunt considerate agresiune
din cauza faptului că utilizarea forței împotriva unui alt stat este o încălcare gravă a principiilor
fundamentale ale dreptului internațional, inclusiv principiul suveranității și integrității teritoriale a
statelor. Dreptul internațional recunoaște suveranitatea fiecărui stat și prevede că statele trebuie să se
abțină de la utilizarea forței împotriva altor state.
În viziunea doctorului Vasile Creţu, se califica ca şi acte de agresiune în acelaşi timp
şi ,,folosirea armelor de distrugere în masă (armele atomice, bacteriologice, chimice, etc.), precum şi
utilizarea forţelor armate aflate pe teritoriul altui stat prin violarea condiţiilor fundamentale ale
acordurilor în baza cărora are loc staţionarea lor ori menţinerea acestor forţe armate peste termenul
stipulat în asemenea acorduri”.14
După părerea mea, utilizarea armelor de distrugere în masă (ADM) - inclusiv armele
atomice, bacteriologice și chimice - este considerată în mod unanim ca fiind o formă gravă de
agresiune în dreptul internațional, deoarece aceste arme au un potențial enorm de crearea unei
catastrofe și pot cauza suferințe umane groaznice și pe termen lung. Convențiile internaționale,
precum ,,Convenția privind interzicerea armelor chimice” și ,,Convenția privind interzicerea armelor
biologice și toxinele”, interzic utilizarea, dezvoltarea, producerea, stocarea și transferul acestor
arme.
Totodată, utilizarea forțelor armate aflate pe teritoriul altui stat în afara acordurilor
internaționale sau menținerea acestor forțe armate peste termenul stipulat în aceste acorduri este, de
asemenea, considerată o formă de agresiune în dreptul internațional. Acest lucru se datorează
faptului că dreptul internațional recunoaște suveranitatea fiecărui stat și prevede că alte state nu ar
trebui să utilizeze forța împotriva altor state fără un motiv legitim. În acest sens, statele care mențin
forțele armate pe teritoriul altor state trebuie să respecte acordurile internaționale relevante și să
coopereze cu statul gazdă în vederea menținerii securității și a păcii în zonă.

13
,, TIPURI ŞI FORME ALE AGRESIUNII ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL”, ROȘCA Valentin, Revista
Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 3, 2012, accesat la data de 03.05.023, ora 19:25.
14
Ibidem.

22
 Se atestă o problemă în definirea agresiunii în dreptul internaţional, deoarece aceasta se
variația de interpretări și poate fi folosit într-un mod subiectiv. În plus, agresiunea poate fi percepută
diferit de către diferite state, în funcție de interesele lor geopolitice și economice.
În ceea ce privește dreptul internațional, există încă dezacorduri cu privire la modul în care
ar trebui să fie definită agresiunea, în special în ceea ce privește caracteristicile și condițiile care ar
trebui să fie incluse într-o definiție universală. De exemplu, unele state consideră că utilizarea forței
împotriva unui alt stat ar trebui să fie apreciată întotdeauna ca şi agresiune, în timp ce altele cred că
există circumstanțe în care utilizarea forței poate fi justificată, cum ar fi autoapărarea sau
îndeplinirea mandatelor Consiliului de Securitate al ONU.
De asemenea, fenomenul agresiunii poate fi percepută în mod diferit în funcție de contextul
politic și de interesele statelor implicate. De exemplu, un stat poate considera o acțiune militară a
altui stat drept agresiune, în timp ce acesta o poate justifica în lumina intereselor sale naționale sau
de securitate. Din aceste motive, definirea agresiunii în dreptul internațional rămâne un subiect de
dezbatere și negocieri între state și organizațiile internaționale.

1.3. Codificarea conceptului de securitate colectivă în Dreptul Internaţional Public

Codificarea conceptului de securitate colectivă în Dreptul Internațional Public este un proces

prin care se dezvoltă și se aplică norme și principii comune pentru asigurarea securității și stabilității
internaționale prin cooperarea între state și prin protejarea drepturilor și intereselor lor. Conceptul de
securitate colectivă se referă la un sistem de securitate în care statele colaborează pentru a preveni
sau a soluționa conflicte internaționale prin mijloace pașnice și prin utilizarea unor instrumente
juridice și politice, precum tratatele de securitate colectivă sau acordurile în acest sens. Iată câteva
exemple de instrumente internaționale care codifică conceptul de securitate colectivă:
· ,,Carta Națiunilor Unite” - acest document stabilește principiile fundamentale ale Dreptului
Internațional Public și prevede că statele membre trebuie să coopereze pentru a menține pacea și
securitatea internațională, prin mijloace pașnice și prin utilizarea forței numai în situații limitate.
De asemenea, Carta Națiunilor Unite instituie instrumentul Consiliului de Securitate, care are

23
 responsabilitatea principală pentru menținerea păcii și securității internaționale și are puterea de a
adopta măsuri pentru prevenirea și soluționarea conflictelor internaționale, inclusiv prin utilizarea
forței în conformitate cu Carta și dreptul internațional.
· ,,Tratatul de la Varșovia” acest tratat a fost semnat în 1955 și a stabilit o alianță militară între
statele comuniste din Europa de Est, care au convenit să ofere asistență militară reciprocă în cazul
unei agresiuni străine împotriva oricăreia dintre ele.
· ,,Tratatul de la Washington” – tratat care a fost semnat în 1949 și a creat Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO), care este o alianță militară între mai multe țări din Europa și
America de Nord. NATO a luat naştere ca un răspuns la amenințarea sovietică din timpul
Războiului Rece și a stabilit un sistem de apărare colectivă, prin care un atac asupra unui membru
NATO este considerat un atac asupra tuturor statelor membri.
· ,,Tratatul de neproliferare nucleară” - semnat în 1968 care prevede prevenirea răspândirii armelor
nucleare și promovarea dezarmării nucleare. Aici sunt stipulate obligațiile pentru statele
semnatare de a nu dezvolta sau achiziționa arme nucleare și de a coopera pentru promovarea
dezarmării nucleare.
· ,,Convenția asupra interzicerii folosirii armelor chimice și a distrugerii acestora” - această
convenție a fost semnată în 1993 și interzice dezvoltarea, producția, stocarea și utilizarea armelor
chimice.
Acestea sunt doar câteva exemple de instrumente internaționale care codifică conceptul de
securitate colectivă. În general, există numeroase tratate, convenții și acorduri internaționale care
guvernează securitatea colectivă și care sunt menite să apere integritatea statelor.
Vorbind despre evoluţia istorică a conceptului de ,,securitate colectivă”, afirmăm că, marele
savant, Hans Kelsen a abordat conceptul de securitate colectivă în cadrul teoriei sale generale a
dreptului internațional. Potrivit lui Kelsen, ,,securitatea colectivă” este un principiu fundamental al
dreptului internațional, care se bazează pe ideea că toate statele trebuie să conlucreze pentru a
preveni agresiunea și conflictul armat. Conform teoriei lui Kelsen, principiul securității colective se
bazează pe două idei principale. În primul rând, statele ar trebui să colaboreze pentru a menține
pacea și securitatea internațională, inclusiv, cum am menţionat şi mai sus, prin intermediul unor
organizații internaționale precum Națiunile Unite. În al doilea rând, statele ar trebui să accepte
autoritatea organizațiilor internaționale în aplicarea principiului securității colective, astfel încât să
se poată interveni în cazul în care un stat încalcă aceste principii și amenință pacea internațională.

24
Potrivit acestei accepțiuni, ,,securitatea colectivă” se bazează pe un sistem de norme internaționale,
care sunt recunoscute de toate statele și aplicate de către acestea. Această teorie a fost un punct de
referință important în dezvoltarea dreptului internațional și a influențat modul în care comunitatea
internațională abordează problemele de securitate globală în prezent. Principalele obiective ale
codificării securității colective includ:
· Stabilirea unui cadru legal și instituțional adecvat pentru abordarea conflictelor internaționale și
prevenirea izbucnirii unor conflicte în viitor.
· Consolidarea principiilor și valorilor democrației, drepturilor omului, respectului pentru
suveranitatea națională și a integrității teritoriale a statelor, precum și a altor norme fundamentale
ale dreptului internațional.
· Promovarea cooperării și a dialogului între statele membre ale comunității internaționale, precum
și întărirea relațiilor de încredere și înțelegere între acestea.
· Dezvoltarea și aplicarea unor mecanisme de prevenire și gestionare a conflictelor internaționale,
care să fie eficiente și sustenabile pe termen lung.
În general, codificarea securității colective reprezintă un proces esențial pentru consolidarea
securității internaționale și pentru promovarea păcii și stabilității în întreaga lume. Prin crearea unor
instrumente juridice instituționale puternice, comunitatea internațională își poate consolida
capacitățile de a preveni conflictele și pentru a gestiona crizele internaționale astfel asigurând o
lume mai sigură și mai prosperă pentru toți cetățenii săi.
Analizând codificarea ,,securităţii colective”, pot menţiona viziunea colegilor mei, care
susţine că anume Consiliul de Securitate al ONU (CSNU) ,,este unul din principalele organe ale
Națiunilor Unite, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale. Rolul său, descris în
Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a păcii, instituirea de sancțiuni
internaționale, precum și autorizația de acțiuni militare. Rolul Consiliului de Securitate este exercitat
prin intermediul rezoluțiilor Consiliului. Acesta a avut loc prima să sesiune, la 17 ianuarie 1946, la
Casa Bisericii, Londra. Încă de la prima ședință, Consiliul, care există în continuă sesiune, a călătorit
pe scară largă, având întâlniri în mai multe orașe, cum ar fi Paris și Addis Abeba, apoi cele curente
din New York.”15
După părerea noastră, acesta poate lua măsuri de precauție, cum ar fi impunerea de sancțiuni
economice, sau poate lua măsuri mai drastice, cum ar fi autorizarea utilizării forței militare în cazul
15
” Conflictele militare interne şi amestecul militar în mediul de securitate internațional ”, Proiect de cercetare, Josan
Daniela, Mahu Marian, Bodrug Vasile, USM, Chișinău 2021

25
în care există o amenințare la adresa păcii și securității internaționale. De asemenea, Consiliul de
Securitate poate organiza misiuni de menținere a păcii și poate furniza asistență umanitară în caz de
crize umanitare sau de dezastre naturale. Acesta are puteri considerabile, inclusiv dreptul de a
impune sancțiuni economice și militare, de a emite mandate de menținere a păcii și de a lua decizii
obligatorii pentru statele membre. În același timp, Consiliul de Securitate poate fi criticat pentru
faptul că membrii săi permanenți cu drept de veto pot bloca unele decizii importante, în special
atunci când acestea afectează interesele lor naționale. Trebuie să menţionăm că organul Consiliul de
Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) este un organ principal al ONU cu
responsabilitatea de a menține pacea și securitatea internațională, este compus din 15 membri, cinci
membri permanenți cu drept de veto (China, Franța, Rusia, Regatul Unit și Statele Unite) și zece
membri nepermanenți aleși pentru un mandat de doi ani de către Adunarea Generală a ONU,
conform articolului 23 al Cartei Naţiunilor Unite, care menţionează: ,,Consiliul de Securitate vă fi
alcătuit din cincisprezece membri ai Naţiunilor Unite. Republica China, Franţa, Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele
Unite ale Americii vor fi membri permanenţi al Consiliului de Securitate. Adunarea Generală va
alege alţi zece Membri ai Organizaţiei ca membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, ţinând
în special seama în primul rând de contribuţia Membrilor Naţiunilor Unite la menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale şi la înfăptuirea celorlalte scopuri ale Organizaţiei şi, de asemenea, de o
repartiţie geografică echitabilă.”16 Conceptul de securitate şi-a conturat existent pentru prima dată în
contextul apărării statelor la nivel internațional pentru prima dată la finalul anilor 1940, începutul
anilor 1950, în Statele Unite ale Americii. În viziunea Psihologului Dr. Flavia-Emilia STAN ,,
Cursurile în domeniul securităţii internaţionale au devenit o parte integrantă a programelor
universitare, iar securitatea s-a transformat într-un obiect central de studiu, făcând posibilă apariţia
unui număr tot mai mare de centre de cercetare în domeniul securităţii. În prezent, domeniul de
aplicare al securităţii internaţionale şi naţionale este unul dintre domeniile-cheie ale oricărui stat.
Acest lucru, la rândul său, necesită o abordare conştientă ale problemelor de securitate naţională şi
internaţională nu numai de către profesionişti, ci şi pentru ceilalţi cetăţeni. Din acest motiv
problemele de securitate naţională şi internaţională fac parte din programele instituţiilor de
învăţământ superior, publicaţii, adresate nu numai profesioniştilor, ci şi publicul larg.” 17 Eu, de
16
,,Carta Națiunilor Unite”.
17
,, Securitatea internaţională: aspecte globale şi regionale„ Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“,
Psiholog dr. Flavia-Emilia STAN, https://revista.unap.ro/index.php/revista/article/view/110/110, accesat online la data
de 05.05.2023, ora 18:05.

26
asemenea, consider, că, în timpul Războiului Rece, în special în Europa, noţiunea de securitate
colectivă a devenit un element cheie al politicii de apărare împotriva Uniunii Sovietice şi a blocului
comunist. Dovada acestui fapt este semnarea Tratatul de la Washington, în 1949, de către membrii
vest-europeni ai NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord), care prevedea ca ,,un atac
asupra unui membru NATO va fi considerat un atac asupra tuturor”. Acest angajament de securitate
colectivă a fost o parte importantă a politicii de descurajare a Uniunii Sovietice, care şi ea a
promovat ideea de securitate colectivă prin intermediul Tratatului de la Varşovia, semnat în 1955.
În continuare, Psihologul Dr. Flavia-Emilia Stan ne prezintă câteva modele de operaţionale ale
securităţii internaţionale. Primul tip de model de securitate internaţională este construit în funcţie de
numărul de entităţi în securitatea sistemului, şi anume:
,,a) Securitatea sistemului unipolar. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Statele Unite ale
Americii rămâne singura superputere, care încearcă să poarte „povara” de lider mondial, în scopul
de a preveni vidul de putere în relaţiile internaţionale şi pentru a asigura propagarea democraţiei
în întreaga lume. Modelul unipolar presupune consolidarea alianţelor militare, politice
conduse de Statele Unite ale Americii. Astfel, NATO, potrivit unor analişti, este autoritatea care
asigură stabilitatea în subsistemul transatlantic al relaţiilor internaţionale, prin armonizarea
relaţiilor dintre SUA şi statele europene într-o zonă strategică pentru a asigura prevenirea
conflictelor pe continentul european, şi nu numai. Acest lucru a fost demonstrat în practică în timpul
războiului din Balcani, în 1999, şi anume acela că NATO este principalul garant al securităţii
europene. Alte organizaţii regionale ca – UE, OSCE şi altele – pot juca, de asemenea, un rol
important în arhitectura de securitate europeană a secolului XXI.
În conformitate cu conceptul strategic al NATO adoptat în anul 1999, prin care membrii
Alianţei se angajau în apărarea comună, promovarea păcii şi a stabilităţii într-un spaţiu euroatlantic
lărgit, zona de responsabilitate a Alianţei s-a extins pentru a include şi regiunile învecinate. Din
punctul de vedere al unor experţi, aderarea sau deţinerea calităţii de membru NATO serveşte ca
indicator „democratic” de apartenenţă la civilizaţia occidentală. După răsturnarea regimului lui
Saddam Hussein, unii experţi au susţinut că, odată cu victoria SUA în Irak, s-a stabilit în cele
din urmă modelul unipolar al lumii, iar Washingtonul va conduce de fapt lumea în pace, fiind în
măsură să identifice modalităţi de abordare a noilor provocări cu care se confruntă comunitatea
mondială. Ar trebui remarcat, totuşi, că modelul unipolar al securităţii internaţionale suferă şi este
criticat, atât de către Rusia şi Statele Unite ale Americii, cât şi de către alte state. Deocamdată,

27
putem afirma că nici una din cele două mari puteri nu dispune de resursele necesare pentru a
exercita funcţiile de lider mondial. De asemenea, suntem conştienţi de faptul că acest rol
presupune costuri financiare substanţiale. Alte centre de putere – Uniunea Europeană, Japonia,
China – şi-au exprimat, de asemenea, opoziţia faţă de hegemonia unuia dintre principalii actori
(în formă deschisă sau disimulată). În plus, mulţi analişti străini cred că pentru un răspuns
adecvat la provocările din domeniul „securităţii” (crize financiare şi economice, dezastre ecologice,
terorismul, traficul de droguri, migraţia ilegală, războiul informaţional, şi aşa mai departe) trebuie
reconfigurat şi aparatul militar care, pur şi simplu nu mai face faţă.” 18 În viziunea mea, termenul de
"sistem unipolar" se referă la situația în care o singură putere dominantă controlează relațiile
internaționale și influențează dezvoltarea politicii internaționale. Aceasta este o situație rară și a fost
descrisă pentru prima dată în contextul relațiilor internaționale după căderea Uniunii Sovietice și
ascensiunea Statelor Unite ca putere hegemonică la nivel mondial. În această situație, securitatea
sistemului unipolar este legată de capacitatea puterii dominante de a menține și de a consolida
poziția sa în fața altor puteri. Dacă puterea dominantă este capabilă să-și mențină poziția, atunci
sistemul unipolar poate fi considerat stabil și securizat. Cu toate acestea, există și riscuri asociate cu
sistemul unipolar, inclusiv riscul de a genera opoziție și de a alimenta conflicte prin încercarea de a-
și impune interesele asupra altor puteri și națiuni. De asemenea, puterea dominantă poate deveni
prea sigură pe sine și poate fi tentată să ia decizii unilaterale care pot avea consecințe neașteptate sau
nedorite. În general, securitatea sistemului unipolar este dependentă de modul în care puterea
dominantă gestionează relațiile cu celelalte puteri și națiuni. Dacă puterea dominantă reușește să
construiască parteneriate și să asigure respectul pentru regulile și normele internaționale, atunci
sistemul unipolar poate fi considerat securizat și stabil.
Următorul model este:
,,b) ,,Securitatea „mai multor mari puteri”. Unii specialişti sugerează că cel mai bun
model de alianţă internaţională a „mai multor mari puteri” (după modelul Sfintei Alianţe), este acela
care îşi asumă responsabilitatea pentru menţinerea stabilităţii atât în lume, cât şi prevenirea şi
soluţionarea conflictelor regionale. Acest concept constă în o mai bună manipulare şi, în consecinţă,
o mai mare eficienţă, deoarece o astfel de alianţă îşi coordonează poziţiile şi decide mult mai uşor
(de exemplu, ONU). În acest caz, unii experţi sunt de acord pentru a forma această alianţă având la
bază cele „opt state puternic industrializate – G8” (în special, după războiul din Irak), în timp ce

18
Ibidem.

28
alţii insistă pe participarea indispensabilă a Chinei şi a Indiei. Cu toate acestea, criticii acestui model
indică faptul că acesta discriminează statele mici şi mijlocii. Sistemul de securitate este creat pe baza
statelor puternice din punct de vedere economic şi militar, nu pe bază legitimă şi nu se bucură de
sprijinul majorităţii membrilor comunităţii internaţionale. În plus, eficacitatea acestui model poate fi
subminată de rivalitatea dintre marile puteri sau de ieşirea din comunitatea internaţională a unuia sau
mai multor membrii.”19 Aici ne referim la un sistem internațional cu mai multe puteri, securitatea
este determinată în mare măsură de interacțiunea și relațiile dintre aceste puteri. Într-un astfel de
sistem, securitatea poate fi asigurată prin intermediul unui echilibru de putere, care presupune că
fiecare putere să aibă suficientă putere și influență pentru a-și proteja propriile interese și pentru a-și
promova agenda, dar nu suficientă putere pentru a domina celelalte puteri sau pentru a declanșa un
conflict armat. Un echilibru de putere poate fi realizat prin intermediul negocierilor, tratatelor și
acordurilor internaționale, precum și prin intermediul alianțelor și parteneriatelor între puteri. Într-un
sistem cu mai multe puteri, alianțele pot fi importante pentru asigurarea securității naționale,
deoarece puterea și influența unei națiuni pot fi sporite prin parteneriate cu alte națiuni. De
asemenea, cooperarea și dialogul dintre națiuni pot fi importante pentru menținerea securității
internaționale, precum și pentru prevenirea sau rezolvarea conflictelor. În cazul unor conflicte,
negocierile și diplomația pot fi utilizate pentru a ajunge la o soluție care să satisfacă interesele
tuturor părților implicate. În general, securitatea într-un sistem cu mai multe puteri este legată de
abilitatea puterilor de a coopera și de a gestiona divergențele, precum și de respectul pentru regulile
și normele internaționale. În cazul în care divergențele sunt gestionate eficient, iar regulile și
normele internaționale sunt respectate, atunci securitatea internațională poate fi asigurată într-un
sistem cu mai multe puteri.
Cel de-al treia model reprezintă:
,,c) Modelul multipolar. Dominaţia Statelor Unite este în mare măsură recunoscută, pentru
actori, cum ar fi Uniunea Europeană, Japonia, China, India. Rusia recunoaşte puterea Statelor
Unite, însă doreşte să redevină una dintre marile puteri. Pentagonul a anunţat că „pentru prima
dată în 14 ani, Rusia are mai multe focoase nucleare mobilizate decât SUA. În ciuda programului de
dezarmare nucleară, început în anul 1991, cele două puteri au reînceput să-şi consolideze forţa
nucleară. Acum, Rusia deţine 1.643 de ogive nucleare, cu una mai mult decât SUA. Din martie
2014, după ce a anexat Peninsula Crimeea, Federaţia Rusă a făcut eforturi impresionante pentru

19
Ibidem.

29
a-şi consolida forţa nucleară. Astfel, ruşii au mobilizat 131 de focoase nucleare în ultima
jumătate a anului 2014. Influenţa crescândă a acestor centre de putere este facilitată şi de
schimbările în relaţiile internaţionale, nu din punct de vedere militar, ci al dimensiunilor
economice, ştiinţifice, tehnice, informaţionale şi culturale ale acestui fenomen. Astfel, potenţialul
economic şi tehnico-ştiinţific al Japoniei şi al Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei –
Association of Southeast Asian Nations (ASEAN) sunt comparabile cu cel al Statelor Unite. De
exemplu, Japonia reprezintă a doua putere economică a lumii care împreună cu statele Unite,
Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada alcătuiesc „Grupul celor 7”.” 20 Sistemul
multipolar de securitate se referă la situația în care există mai multe puteri cu influență semnificativă
în relațiile internaționale și care concurează pentru putere și influență. Într-un astfel de sistem, nicio
putere nu poate domina sau controla complet relațiile internaționale, iar securitatea este asigurată
prin intermediul unui echilibru de putere și prin intermediul relațiilor diplomatice. În cadrul unui
sistem multipolar, puterile concurează pentru a-și promova propriile interese și pentru a-și proteja
propriile națiuni, dar în același timp își respectă reciproc interesele și se străduiesc să ajungă la
acorduri și soluții care să satisfacă toate părțile implicate. Aceasta poate fi realizat prin intermediul
negocierilor, tratatelor și acordurilor internaționale, precum și prin intermediul cooperării și
dialogului între puteri. Sistemul multipolar de securitate poate fi avantajos pentru națiunile mai mici
sau mai slabe, deoarece le oferă o mai mare flexibilitate și o mai mare capacitate de a-și proteja
interesele prin parteneriate cu diverse puteri. În același timp, acest sistem poate fi mai instabil și mai
vulnerabil la conflicte, deoarece puterile pot fi tentate să concureze și să își protejeze interesele prin
orice mijloace necesare. Pentru a asigura securitatea într-un sistem multipolar, este important ca
puterile să respecte regulile și normele internaționale și să colaboreze pentru a preveni conflictele.
De asemenea, este important ca puterile să își gestioneze rivalitățile și să își protejeze interesele prin
intermediul parteneriatelor și alianțelor, fără a recurge la acțiuni unilaterale sau la forță militară.
,,d) ,,Modelul global (universal). Susţinătorii acestui concept se bazează pe teza că
securitatea internaţională poate fi realizată cu adevărat numai la nivel global şi numai cu condiţia ca
toţi membrii comunităţii internaţionale să ia parte la crearea sa. Crearea acestui model este
posibilă numai dacă toate naţiunile şi popoarele vor împărtăşi la nivel global un minim de valori
umane şi civile şi un sistem de control unic. Acest model va fi rezultatul unei evoluţii treptate a
sistemului existent unde toate sistemele şi organizaţii de securitate internaţională recunosc rolul

20
Ibidem.

30
de lider al ONU.”21 Sistemul global de securitate se referă la ansamblul de instituții, norme, reguli și
practici care asigură securitatea la nivel mondial. Acest sistem este format din diferite organizații
internaționale, tratate și acorduri internaționale, precum și din statele și națiunile care cooperează
pentru a preveni conflictele și pentru a proteja securitatea internațională. În cazul în care un conflict
survine, sistemul global de securitate poate fi utilizat pentru a ajuta la rezolvarea acestuia prin
intermediul medierii, arbitrajului sau forței de menținere a păcii. În general, sistemul global de
securitate are ca obiectiv asigurarea păcii și stabilității internaționale, prevenirea și gestionarea
conflictelor, protejarea drepturilor și libertăților omului, precum și promovarea dezvoltării și
cooperării internaționale.
Al doilea tip de modele de securitate internaţională este determinată de natura relaţiei dintre
părţile la acest sisteme de securitate. În continuare mă voi referi la următoarele trei modele –
colectiv, universal şi de cooperare.
,,a) Securitate colectivă. Conceptul a apărut în vocabularul politic global şi s-a înrădăcinat în
practica diplomatică în anii 1920-1930, când s-au făcut încercări de a stabili un mecanism pentru a
preveni un alt război mondial. Principalele elemente ale securităţii colective sunt constituite de
prezenţa unui grup de state, unite printr-un scop comun (protecţie şi securitate) şi de sistemul de
măsuri politico-militare luate împotriva unui potenţial inamic sau agresor. Pot exista diferite tipuri
de securitate colectivă, care diferă unele de altele în funcţie de tipul de coaliţie interstatală şi
obiectivele stabilite între state. Aceasta poate fi o organizaţie ce cuprinde state cu structură similară
socială şi politică, istorie şi valori comune (de exemplu, NATO, Uniunea Europeană, ţările CSI
etc.), coaliţie ce apare ca urmare a ameninţării externe la acest grup, or interesul este reprezentat de
apărarea colectivă împotriva unui inamic comun. În general, securitatea colectivă se concentrează
pe probleme strategice, militare şi nu vizează abordarea altor aspecte ale securităţii internaţionale
(dimensiuni economice, sociale, de mediu şi altele). Începând cu anii ’90 s-a observat o creştere a
interesului pentru acest model din partea oamenilor de ştiinţă şi a politicienilor, ca urmare a
dinamicii statelor CSI, precum şi a extinderii NATO, a exacerbării fundamentalismului islamic, a
conflictelor locale şi regionale. Nu este o coincidenţă, Tratatul de la Taşkent din 1992 a fost
numit Tratatul privind Securitatea Colectivă.” 22 Acest model al securităţii este determinat în mare
măsură de natura relațiilor dintre părțile implicate în sistemul de securitate colectivă. Aceste relații
pot fi caracterizate prin gradul de încredere, respect și cooperare dintre state și națiuni. Într-un
21
Ibidem.
22
Ibidem.

31
sistem de securitate colectivă eficient, statele și națiunile cooperează pentru a-și asigura securitatea
comună, prin intermediul partajării informațiilor, cooperării economice și militare, precum și prin
intermediul acțiunilor comune în cazul unui atac împotriva oricărei părți a sistemului. Într-un astfel
de sistem, toate părțile se angajează să respecte tratatele și acordurile internaționale, să își protejeze
interesele comune și să colaboreze în vederea prevenirii conflictelor. Pe de altă parte, într-un sistem
de securitate colectivă slab, statele și națiunile se pot confrunta cu dificultăți în ceea ce privește
cooperarea și încrederea reciprocă. În această situație, puterea și influența fiecărei părți pot fi în
detrimentul altora, iar acțiunile unilaterale pot duce la escaladarea conflictelor și la destabilizarea
sistemului de securitate colectivă. În general, securitatea colectivă depinde de gradul de cooperare,
încredere și respect între părțile implicate în sistemul de securitate colectivă. Este important ca toate
părțile să își asume responsabilitatea pentru asigurarea securității comune și să lucreze împreună în
vederea prevenirii conflictelor și gestionării acestora în mod pașnic.
,,b) Securitatea comună. Conceptul a apărut pentru prima dată în raportul ,,Comisiei Palme”
în 1982. Acest concept este menit să sublinieze caracterul multidimensional al securităţii
internaţionale, precum şi necesitatea de a lua în considerare nu numai interesele legitime ale unui
grup restrâns de state, ci a tuturor membrilor comunităţii mondiale. Cadrul instituţional de
securitate la nivel mondial trebuie să fie preluat, în acest caz, de către o organizaţie globală,
cum ar fi ONU, şi nu de alianţe politico-militare ca în cazul securităţii colective. Unii specialişti
susţin faptul că deşi conceptul de securitate la nivel mondial reprezintă un pas semnificativ în
asigurarea securităţii acesta prezintă şi o serie de dezavantaje, cum ar fi: definiţie vagă a securităţii
internaţionale (conceptul de securitate a devenit sinonim cu binele public), lipsa de priorităţi,
cooperarea anevoioasă la nivel instituţional şi dificultăţile de punere în practică a unui sistem
regional sau global de securitate internaţională.” 23 Securitatea comună este o abordare a securității la
nivel mondial care se concentrează pe ideea că securitatea nu poate fi asigurată doar prin mijloace
militare sau politice, ci trebuie să fie un efort colectiv pentru a face față amenințărilor comune, cum
ar fi schimbările climatice, terorismul, migrația sau pandemiile. În acest sens, securitatea comună
sugerează că soluțiile la problemele de securitate globală trebuie să fie găsite printr-o cooperare
internațională amplă, prin intermediul instituțiilor și organizărilor globale, precum: Organizația
Națiunilor Unite (ONU), Uniunea Europeană (UE) sau alte organizații regionale și internaționale.
Prin contrast, securitatea colectivă se concentrează mai mult pe asigurarea securității naționale prin

23
Ibidem.

32
intermediul alianțelor politico-militare între state și națiuni, cum ar fi Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO), Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) sau Uniunea
Africană (UA). În general, ideea de securitate comună implică că problemele de securitate la nivel
mondial trebuie să fie abordate prin intermediul cooperării și coordonării internaționale, pentru a se
ajunge la soluții multilaterale și durabile. ONU este o organizație globală care are un rol important
în asigurarea securității internaționale, prin intermediul agențiilor sale specializate și a organizațiilor
subordonate, precum și prin intermediul Consiliului de Securitate, care are responsabilitatea
principală de a menține pacea și securitatea internațională.
,,c)Securitatea prin cooperare. Modelul a devenit popular pe la mijlocul anilor 1990. Acest
model combină cele mai bune părţi ale celor două concepte anterioare. Pe de o parte, acesta
recunoaşte caracterul multidimensional al securităţii internaţionale, iar pe de altă parte
stabileşte o ierarhie a priorităţilor ce vizează activităţile internaţionale. Modelul de securitate
prin cooperare preferă mijloacele paşnice de soluţionare a litigiilor, dar, în acelaşi timp, nu exclude
folosirea forţei militare (nu doar în ultimă instanţă, ci ca un instrument al diplomaţiei preventive şi a
păcii). Promovează cooperarea şi contactele dintre state aparţinând diferitelor tipuri şi sisteme
sociale şi se bazează pe sistemul existent de alianţe militaro-politice, recunoscând statul-naţiune
ca subiect principal al activităţilor internaţionale, acordând în acelaşi timp o mare atenţie
organizaţiilor multinaţionale. În acelaşi timp, modelul de dezvoltare al securităţii prin cooperare
este încă departe de a fi complet. Trebuie înţeleşi pe deplin anumiţi parametrii specifici, şi anume:
care instituţie ar trebui să devină nucleul unui nou sistem de securitate internaţională, care este
natura forţei şi limitele utilizării sale în relaţiile internaţionale contemporane, care sunt
perspectivele suveranităţii naţionale în contextul alianţelor politico-militare existente pentru a
construi un sistem echitabil şi ierarhic de relaţii internaţionale.” 24 Securitatea prin cooperare este un
model de abordare a securității internaționale care a devenit popular în anii '90, în contextul
schimbărilor geopolitice post-Războiul Rece și a creșterii complexității amenințărilor la adresa
securității internaționale. Acest model combină elemente ale securității colective și securității
comune, recunoscând că securitatea internațională este multidimensională și implică o gamă largă de
amenințări, inclusiv amenințări la adresa securității economice, sociale, politice și mediului. În
același timp, securitatea prin cooperare stabilește o ierarhie a priorităților care vizează activitățile
internaționale, ceea ce înseamnă că anumite amenințări sunt considerate mai importante decât altele

24
Ibidem.

33
și trebuie abordate în mod prioritar. De exemplu, în cadrul securității prin cooperare, amenințările
teroriste, proliferarea armelor de distrugere în masă și schimbările climatice sunt considerate
amenințări prioritare, care necesită o cooperare internațională puternică și acțiuni colective pentru a
le aborda în mod eficient. În același timp, alte amenințări la adresa securității internaționale, cum ar
fi conflictele regionale sau crizele economice, pot fi abordate prin intermediul unor eforturi
internaționale mai limitate sau prin intermediul cooperării regionale. Securitatea prin cooperare
presupune că soluțiile la problemele de securitate internațională trebuie să fie găsite prin intermediul
unei cooperări internaționale strânse, prin intermediul instituțiilor și organizațiilor internaționale și
prin intermediul dialogului și negocierilor diplomatice. De asemenea, securitatea prin cooperare
recunoaște importanța dezvoltării unei culturi a securității care să promoveze încrederea și
cooperarea între state și națiuni, în vederea creșterii securității internaționale și prevenirii
conflictelor.

II. SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE SECURITATE

Sistemul Internațional de Securitate (SIS) este o structură globală care se ocupă de

gestionarea și menținerea securității internaționale. Această structură implică statele membre ale
Organizației Națiunilor Unite (ONU), organizații regionale de securitate, precum și organizații și
alianțe militare. Scopul SIS este de a promova pacea, securitatea și stabilitatea internațională prin
prevenirea conflictelor și gestionarea acestora atunci când apar. Acesta acoperă o gamă largă de
amenințări la adresa securității, cum ar fi terorismul, războaiele, conflictele regionale, criminalitatea
transnațională, proliferarea armelor de distrugere în masă și instabilitatea economică și socială. SIS
este susținut de un set de instituții și tratate internaționale, cum ar fi ,,Carta Organizației Națiunilor
Unite”, ,,Tratatul de Neproliferare Nucleară” și ,,Convenția Națiunilor Unite împotriva Criminalității

34
Transnaționale Organizate”. De asemenea, organizațiile regionale, cum ar fi Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Uniunea Africană (UA), joacă un rol important în
gestionarea problemelor de securitate la nivel regional.
În general, SIS are ca obiectiv principal menținerea păcii și a stabilității internaționale, prin
prevenirea conflictelor și gestionarea acestora într-un mod eficient și echitabil. Acesta este construit
într-un mod complex și implică mai multe niveluri și actori. La nivel global sau universal, sistemul
este condus de ,,Organizația Națiunilor Unite (ONU)”. ONU se bazează pe ,,Carta Națiunilor
Unite”, care stabilește regulile și principiile de bază ale relațiilor internaționale. În cadrul ONU,
Consiliul de Securitate are un rol important în menținerea păcii și securității internaționale prin
emiterea de rezoluții și acțiuni coercitive în cazul în care există o amenințare la adresa păcii și
securității internaționale. Pe lângă ONU, există organizații regionale de securitate care joacă un rol
important în gestionarea problemelor de securitate la nivel regional. Aceste organizații
includ ,,Uniunea Africană (UA)”, ,,Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
(OSCE)”, ,,Organizația Statelor Americane (OSA)” și multe altele. Organizațiile regionale lucrează
împreună cu ONU pentru a menține pacea și securitatea la nivel global. În plus, există organizații
regionale militare internaționale, cum ar fi ,,Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)”,
care au ca obiectiv principal apărarea colectivă a membrilor săi. Aceste organizații militare au
capacitatea de a interveni în cazul unui conflict sau a unei amenințări la adresa securității membrilor
săi. SIS poate fi împărțit în două niveluri principale: regional și universal.
Sistemul regional de securitate se referă la organizațiile și acordurile care vizează securitatea
într-o regiune specifică. Aceste organizații regionale includ, printre altele, ,,Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)”, ,,Organizația Statelor Americane (OSA)”, ,,Uniunea
Africană (UA)”, ,,Liga Arabă și Organizația Cooperării de la Shanghai (SCO)”, ,,Organizația
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)”. Aceste organizații și acorduri au fost create pentru a
promova securitatea, stabilitatea și cooperarea într-o anumită regiune și să răspundă la amenințări
regionale specifice. De exemplu, OSCE se concentrează asupra securității politice, militare,
economice și umane în Europa și Asia Centrală.
Sistemul universal de securitate, pe de altă parte, se referă la Organizația Națiunilor Unite
(ONU) și la structurile sale asociate, precum Consiliul de Securitate și Agenția Internațională pentru
Energie Atomică (AIEA). Scopul principal al sistemului universal de securitate este menținerea

35
păcii și securității la nivel mondial, prin prevenirea și gestionarea conflictelor și amenințărilor
globale, cum ar fi terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă și schimbările climatice.
Deși există o separare între aceste două niveluri, ele sunt interconectate și se completează
reciproc. Organizațiile regionale de securitate și acordurile pot să ofere un cadru mai specific și
adaptat la necesitățile unei anumite regiuni, dar și să contribuie la securitatea globală. În același
timp, sistemul universal de securitate poate să ofere un cadru global și mai larg, dar poate să
beneficieze de cooperarea și acțiunea organizațiilor regionale în gestionarea problemelor de
securitate la nivel regional.
Există mai multe tratate internaționale care se referă la dreptul internațional. Printre cele mai
importante se numără:
· ,,Convenția de la Haga din 1899 și 1907” - aceste convenții stabilesc regulile pentru conduita
războiului și regulile pentru tratamentul prizonierilor de război.
· ,,Convenția de la Geneva din 1949” și protocoalele sale ulterioare - acestea stabilesc regulile
privind protecția victimelor conflictelor armate, inclusiv civili, prizonieri de război și personal
medical.
· ,,Convenția privind interzicerea utilizării, stocării, producției și transferului armelor chimice și a
celor biologice și a dezarmării din 1972”
· ,,Convenția privind interzicerea anumitor tipuri de arme convenționale din 1980 și protocolul
ulterior din 2001” - acest tratat interzice sau limitează utilizarea anumitor tipuri de arme
convenționale, cum ar fi minele antipersonal.
· ,,Tratatul de neproliferare a armelor nucleare din 1968” - acest tratat își propune să prevină
răspândirea armelor nucleare și să promoveze dezarmarea nucleară.
Aceste tratate și multe altele reprezintă eforturile comunității internaționale de a reglementa
și limita utilizarea forței în conflictelor armate și de a proteja victimele acestora.

2.1. Sistemul universal (Organizația Națiunilor unite)

După cum am menţionat şi în precedent principalul și cel mai masiv sistem universal de
securitate îl reprezintă Organizaţia Naţiunilor Unite. În viziunea doctorului Ionel Fănel Calea, ONU
s-a creat ca şi consecinţă a celui de-al doilea Război Mondial, de către principalii actori ai acelor
timpuri: Statele Unite ale Americii, U.R.S.S. şi Marea Britanie, pe care îi apropiau aceeaşi viziuni,

36
adică ,,coaliţia antihitleristă”. Astfel, ,, reprezentaţii a 26 de state au folosit denumirea de ,, Naţiunile
Unite” pentru a desemna această alianţă. Denumirea a fost dată apoi noii organizaţii
internaţionale.”25 ONU începe odată cu semnarea ,,Cartei Atlanticului” prin ,,Declaraţia de principii
privind modul de organizare a păcii” la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Carta Atlanticului
a fost semnată la 14 august 1941 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o întâlnire între
președintele american Franklin D. Roosvelt și prim-ministrul britanic Winston Churchill, la bordul
navei americane USS Augusta, ancorată în largul coastelor Canadei. Scopul principal al întâlnirii a
fost de a dezvolta un plan comun între Statele Unite ale Americii și Marea Britanie pentru a învinge
Puterile Axei și pentru a asigura pacea și securitatea internațională în urma războiului. În acest sens,
cei doi lideri au discutat despre strategiile militare, politice și economice necesare pentru a obține
aceste obiective. Carta Atlanticului a reprezentat un angajament solemn al celor doi lideri și a
statelor pe care le reprezentau, de a promova principii fundamentale ale democrației, libertății,
dreptului internațional și a unui sistem economic liber și deschis. Printre principiile enunțate în Carta
Atlanticului se numără:
· Respectarea suveranității naționale și a integrității teritoriale a tuturor statelor.
· Adoptarea unor măsuri eficiente pentru prevenirea și gestionarea conflictelor internaționale,
inclusiv prin cooperare și dialog între statele membre ale comunității internaționale.
· Asigurarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a unui sistem
economic liber și deschis, care să promoveze bunăstarea și prosperitatea pentru toți cetățenii.
Carta Atlanticului a reprezentat un punct de referință important în istoria relațiilor
internaționale, deoarece a marcat începutul unei noi etape de cooperare și solidaritate între națiunile
din întreaga lume, în vederea promovării păcii și securității internaționale.
Următorul eveniment întru susţinerea securităţii universal este ,,în octombrie 1943 la
Conferinţa de la Moscova a miniştrilor afacerilor externe ai U.R.S.S., S.U.A. şi Marii Britanii, unde
s-a adoptat un alt document numit ,,Declaraţia cu privire la securitatea generală” la care, ulterior a
aderat şi China. Acest document prevede ( la art. 4) că ,, în termenul cel mai scurt va trebui înfiinţată
o organizaţie internaţională universală, întemeiată pe principiul egalităţii suverane, care să cuprindă

25
,,Organizația Națiunilor Unite între trecut și prezent”, Ionel Fănel Calea, 2010, pag. 9
http://media0.webgarden.ro/files/media0:4bd0af5cbee24.pdf.upl/Organiza%C5%A3ia%20Na%C5%A3iunilor%20Unite
%20%C3%AEntre%20trecut%20%C5%9Fi%20prezent.pdf, accesat online la data de 09.05.2023, ora 12:32.

37
toate statele mari şi mici ”. 26 ,,Declarația cu privire la securitatea generală” a reprezentat un punct de
referință important în evoluția securității colective și a relațiilor internaționale.
,,La prima întâlnire la vârf între S.U.A., Marea Britanie şi U.R.S.S. de la Teheran dintre 28
noiembrie şi 1 decembrie 1943 s-a ajuns la un acord asupra organizării viitoare a Naţiunilor Unite,
dotate cu o Adunare Generală şi un Comitet Executiv. Ea era supravegheată după cum spunea
Franklin D. Roosevelt, de ,, patru agenţi de poliţie: U.R.S.S., S.U.A., Marea Britanie şi China”.
După o pregătire prealabilă, reprezentanţii S.U.A., U.R.S.S. şi Marii Britanii au elaborat mai multe
variante ale viitoarei organizaţii, s-a convocat reuniunea de la Dumbarton Oaks (lângă Washington )
care s-a desfăşurat între 21 august şi 9 octombrie 1944 între delegaţi ai S.U.A., U.R.S.S., Marii
Britanii şi Chinei. Documentul rezultat a fost numit ,, Propuneri pentru stabilirea unei organizaţii
internaţionale generale ”. Aceste propuneri au fost dezbătute ulterior la Conferinţa de la Ialta a
şefilor de state şi de guverne ai S.U.A., U.R.S.S. şi Marii Britanii, din 04-11 februarie 1945. În
hotărârile adoptate la încheierea conferinţei se consemnează acordul realizat asupra procedurii de
vot în cadrul Consiliului de Securitate, aprobându-se formula propusă de delegaţia S.U.A. în ceea ce
priveşte principiul unanimităţii marilor puteri membre ale Consiliului de Securitate: Marea Britanie,
Franţa, China, S.U.A. şi U.R.S.S.. Acest principiu va fi înscris în Charta O.N.U. aşa cum a fost
stabilit la Ialta.”27 Principalele elemente ale propunerilor de la Dumbarton Oaks includ:
· Crearea unei adunări generale a tuturor statelor membre ale ONU, care să fie responsabilă pentru
luarea deciziilor majore în cadrul organizației;
· Crearea unui consiliu de securitate, care să aibă puterea de a lua măsuri pentru menținerea păcii și
securității internaționale, inclusiv utilizarea forței armate;
· Stabilirea unei curți internaționale de justiție, care să judece conflictele dintre state sau alte
dispute internaționale;
· Crearea de organizații specializate, cum ar fi Organizația Internațională a Muncii (OIM) și
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care să abordeze probleme specifice legate de sănătate,
muncă și alte domenii.
Propunerile de la Dumbarton Oaks au fost ulterior negociate și dezvoltate în cadrul
Conferinței Națiunilor Unite de la San Francisco din 1945, unde s-a adoptat Carta Națiunilor Unite,
care a statuat crearea Organizației Națiunilor Unite în forma în care o cunoaștem astăzi.

26
Ibidem.
27
Ibidem.

38
 ,,A doua înţelegere importantă privea sistemul de tutelă asupra unor teritorii dependente
înlocuind regimul mandatelor prevăzut de Pactul Societăţii Naţiunilor (deşi de facto nu mai
funcţiona, Societatea Naţiunilor fiind desfiinţată de jure în anul 1946). La un punct de vedere s-a
ajuns şi în privinţa convocării Conferinţei pentru crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite. S-a convenit
să fie invitate statele beligerante care au semnat declaraţia Naţiunilor Unite din anul 1942 sau
declaraseră război puterilor Axei (Puterile Axei au fost națiunile care au luptat contra Aliaților în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cele trei puteri principale ale Axei au fost Germania
Nazistă, Italia Fascistă și Japonia imperialistă, care se numeau ,,Axa Roma-Berlin-Tokyo.) până la
data de 1 martie 1945. Aceste state urmau să devină membri originari sau fondatori. Cele trei mari
puteri au stabilit ca S.U.A. să devină ţara gazdă a lucrărilor Conferinţei Naţiunilor, ulterior
prevăzându-se ca ele să aibă loc la San Francisco, începând cu 25 aprilie 1945. Invitaţiile la
Conferinţă urmau să fie lansate de guvernul american în numele viitorilor membri permanenţi ai
Consiliului de Securitate. Astfel încât cele patru puteri (S.UA., U.R.S.S., Marea Britanie şi China)
au lansat invitaţiile numai în numele lor. La Conferinţa de la San Francisco au participat 50 de state,
la cele 46 de state îndeplinind condiţiile fixate la Ialta adăugându-se Bielorusia, Ucraina, Danemarca
şi Argentina. Nu a fost prezentă Polonia, ca urmare a nerecunoaşterii de către S.U.A. a guvernului
de orientare comunistă instalat în această ţara de trupele sovietice. Această practică urma să se
generalizeze în întreaga Europă Centrală şi de Est aflată în zona de ocupaţie sovietică. Ulterior
Poloniei i se va conferi calitatea de membru fondator, astfel încât în final numărul membrilor
fondatori a fost de 51 de state. Primele şedinţe ale Conferinţei au fost consacrate unor aspecte de
organizare a lucrărilor şi procedurii. A fost constituit un Comitet de Conducere alcătuit din şefii
celor 50 de delegaţii participante sub preşedenţia şefului delegaţiei S.U.A.. Comitetul avea
conducerea generală a Conferinţei şi decidea în orice problemă majoră politică sau de procedură. Un
Comitet Executiv restrâns, alcătuit din 14 state, printre care cele 4 puteri iniţiatoare, se ocupa de
problemele curente ale Conferinţei. Au mai fost formate două comitete generale: Comitetul
deplinelor puteri (din 6 state) şi Comitetul de coordonare (din statele alcătuind Comitetul Executiv,
care şi-au trimis aici experţii), având atribuţiile unui comitet de redactare. ” 28
Un aspect important în mecanismul Consiliului de Securitate este ,,dreptul de veto”. Dreptul
de veto este una dintre cele mai importante caracteristici ale sistemului de securitate colectivă al
Națiunilor Unite (UN). În Consiliul de Securitate al ONU, cele cinci puteri permanente - Statele

28
Ibidem.

39
Unite, Regatul Unit, Franța, Rusia și China - au drept de veto asupra oricărei decizii. Acest ,,drept de
veto” a avut un impact semnificativ asupra securității universale asigurate de Organizația Națiunilor
Unite. În multe cazuri, aceasta a dus la blocarea adoptării de decizii importante și necesare pentru a
preveni sau a gestiona crizele internaționale. De exemplu, între anii 1972 și 1990, Consiliul de
Securitate a adoptat doar două rezoluții privind Africa de Sud, în ciuda regimului de apartheid și a
violărilor drepturilor omului. Pe de altă parte, dreptul de veto poate fi utilizat și pentru a preveni
abuzurile puterii de către majoritate. În cazul în care o decizie ar putea afecta interesele vitale ale
unei puteri permanente, aceasta poate folosi dreptul său de veto pentru a împiedica adoptarea unei
decizii care ar putea avea consecințe negative pentru ea. Astfel, dreptul de veto a avut un impact
mixt asupra securității universale asigurate de ONU. Pe de o parte, poate împiedica adoptarea unor
decizii necesare pentru a preveni și a gestiona crize internaționale. Pe de altă parte, poate fi utilizat
pentru a preveni abuzurile puterii și pentru a asigura o protecție echilibrată a intereselor tuturor
statelor membre ale ONU.
Pentru a înţelege mai bine mecanismul ONU, trebuie să analizăm sistemul şi structura
organizaţiei respective. Aşadar ,,nucleul sistemului Naţiunilor Unite îl constituie cele şase organe
principale : Adunarea Generală ; Consiliul de Securitate ; Consiliul Economic şi Social ; Consiliul
de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. Pe lângă ele funcţionează numeroase
organe subsidiare. Sub aspectul compunerii, primele patru organisme sunt alcătuite din reprezentanţi
ai statelor, folosesc un sistem de votare şi o procedură în esenţă asemănătoare. Ultimele două
organisme nu sunt compuse din reprezentanţi ai statelor, ci au o structură diferită.. În ceea ce
priveşte sistemul de votare se aplică principiul un stat-un vot. O altă trăsătură a procedurii de vot
este cerinţa unei majorităţi de 2/3 sau simplă, în adoptarea deciziilor. Nu se aplică cerinţa
unanimităţi, cu excepţia Consiliului de Securitate calculându-se numai voturile celor prezenţi şi
votanţi, abţinerile fiind socotite în numărul voturilor.”29
Trebuie să menţionăm că Adunarea Generală este organul principal al ONU şi anume acesta
este singurul care include toate statele membre. Adunarea Generală nu are capacitatea legislativă,
adică nu poate emite legi, aici vorbim despre o conferinţă diplomatică care care rolul de pune la
dezbatere idei, probleme, rezoluţii. În cadrul acestei adunări se poate pune în discuţie orice ce
vizează Charta, astfel regăsim două funcţii ale Adunării Generale: prima - de menţinere a păcii şi a
securităţii şi a doua de colaborare politică între state. În viziunea Doctorului Ionel Fănel Calea,

29
Ibidem, pag. 28.

40
Adunarea Generală ONU are funcţii ,,legate de realizare scopurilor O.N.U., Charta le defineşte mai
întâi pe cele referitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, şi la colaborarea politică în
general. Pe scurt, asemenea funcţii se referă la : examinarea principiilor generale de colaborare
pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale; discutarea oricăror probleme privitoare la acest
domeniu; dreptul de a face recomandări Consiliului de Securitate asupra situaţiilor care ar pune în
primejdie pacea şi securitatea internaţională. De asemenea, iniţiază studii şi formulează recomandări
în scopul de a promova colaborarea internaţională în domeniul politic şi veghează la soluţionarea
paşnică a diferendelor internaţionale.”30 În viziunea mea, Adunarea Generală întruneşte următoarele
funcții:
· Funcţia de deliberare: Adunarea Generală este un forum în care reprezentanții tuturor statelor
membre pot discuta și dezbate probleme de interes comun și pot lua decizii cu privire la politicile
ONU. Adunarea Generală poate dezbate orice problemă care cade sub incidența Cartei ONU,
precum problemele de securitate internațională, dezvoltare economică și socială, drepturile
omului și justiția internațională.
· Luarea deciziilor: Adunarea Generală poate adopta rezoluții cu privire la orice subiect care este în
interesul comun al statelor membre, cu excepția chestiunilor care sunt deja sub incidența
Consiliului de Securitate.
· Coordonare: Adunarea Generală poate coordona activitățile ONU în diferite domenii, precum
dezvoltarea economică și socială, drepturile omului, afaceri juridice și politice, cooperare
internațională în domeniul sănătății și alții.
· Supervizare: Adunarea Generală poate superviza activitățile diferitelor agenții și programe ale
ONU, precum și ale Consiliului de Securitate, în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor atribuite
de Carta ONU.
· Buget: Adunarea Generală adoptă bugetul ONU și aprobă finanțarea diferitelor programe și
agenții ale ONU.
· Alegerea membrilor: Adunarea Generală alege membrii nepermanenți ai Consiliului de Securitate
și membrii altor organe ale ONU, precum și Secretarul General al ONU. Adunarea Generală a
ONU are rolul de a alege noi membri ai Organizației. Conform Cartei Națiunilor Unite, orice stat
pacific, care acceptă obligațiile Cartei și este capabil să le îndeplinească, poate deveni membru al
ONU. Admiterea unui nou membru este aprobată printr-o rezoluție a Adunării Generale, la

30
Ibidem.

41
 recomandarea Consiliului de Securitate. Cererea de aderare este trimisă Secretarului General,
care o comunică Consiliului de Securitate. Dacă Consiliul de Securitate recomandă admisia
noului stat, aceasta este supusă la vot în Adunarea Generală. Pentru a fi admis, un stat trebuie să
obțină voturile a două treimi din membrii prezenți și votanți în Adunarea Generală.
Doctorul Ionel Fănel Calea considera în lucrarea să: ,,Adunarea Generală alege membrii
nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, statele care alcătuiesc E.C.O.S.O.C. şi o parte din membri
Consiliului de Tutelă. Paralel cu Consiliul de Securitate, Adunarea Generală alege judecătorii Curţii
Internaţionale de Justiţie şi numeşte secretarul general la recomandarea Consiliului de
Securitate.”31Adunarea Generală este, prin urmare, un organ important al ONU care are o serie de
responsabilități și funcții esențiale în menținerea păcii și securității internaționale și promovarea
dezvoltării economice și sociale la nivel global.
Următorul organ important în organismul Organizaţiei Naţiunilor Unite îl reprezintă
Consiliul de Securitate. Conform Cartei Națiunilor Unite, Consiliul are responsabilitatea primară de
a identifica amenințările la adresa păcii și securității internaționale și de a dezvolta planuri de
acțiune pentru a aborda aceste amenințări. Consiliul de Securitate este format din cincisprezece
membri, cinci membri permanenți cu drept de veto și zece membri nepermanenți aleși de Adunarea
Generală pentru o perioadă de doi ani. Membrii permanenți, după cum am menționat și mai sus, ai
Consiliului de Securitate sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Regatul Unit, Franța și China.
Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii care sunt obligatorii pentru toți membrii ONU.
Acesta poate decide să impună sancțiuni, să trimită forțe de menținere a păcii sau să aprobe
intervenții militare în caz de amenințare la adresa păcii și securității internaționale. De asemenea,
Consiliul de Securitate are dreptul de a recomanda Adunării Generale a ONU să ia măsuri în cazul
în care se consideră că acestea sunt necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale.
Ionel Fănel Calea ne clarifica ca ,,puterile şi funcţiile Consiliului de Securitate, definite în linii
generale în prevederile cap. V al Chartei (Consiliul de Securitate) sunt explicate în două direcţii.
Prima direcţie se referă la atribuţiile Consiliului în soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale
(cap. VI). În baza cap. VI din Chartă se desfăşoară operaţiuni de menţinere a păcii sub mandat
O.N.U., ori numai autorizate de această organizaţie. A doua direcţie se referă la atribuţiile
Consiliului în cadrul acţiunilor ce pot fi întreprinse în caz de ameninţări contra păcii, violări ale ei şi
acte de agresiune. Acestea implică şi aplicarea unor măsuri de constrângere fără folosirea forţei

31
Ibidem.

42
armate şi cu folosirea forţelor armate (cap.VII). În baza prevederilor cap. VII se desfăşoară acţiunile
de impunere a păcii. Prima acţiune de acest sens a fost iniţiată de Consiliul de Securitate în anul
1950 împotriva R.P.D. Coreea, ca urmare a conflictului cu Coreea de Sud. Alte acţiuni similare au
fost întreprinse în anii 1990-1991 împotriva Irakului prin operaţiile Desert Shield şi Desert Storm.
Charta a conferit Consiliului de Securitate mai multe atribuţii adiţionale. Consiliului i s-a încredinţat
îndeplinirea cu ajutorul Consiliului de Tutelă a funcţiilor O.N.U., referitoare la zonele strategice.
Acestea sunt teritorii din Oceanul Pacific sub mandat japonez şi trecute în 1947 sub tutela S.U.A.
Conform Chartei ONU funcţiile Consiliului de Securitate sunt stipulate în art. 24:
1. ,, Spre a asigura acțiunea rapidă și eficace a Organizației, Membrii săi conferă Consiliului de
Securitate răspunderea principală pentru menținerea păcii și securității internaționale și recunosc
că, îndeplinindu-și îndatoririle impuse de această răspundere, Consiliul de Securitate acționează
în numele lor.
2. În îndeplinirea acestor îndatoriri, Consiliul de Securitate vă acționa în conformitate cu Scopurile
și Principiile Națiunilor Unite. Puterile specifice acordate Consiliului de Securitate pentru
îndeplinirea acestor îndatoriri sunt definite în Capitolele VI, VII, VIII și XII.
3. Consiliul de Securitate vă supune spre examinare Adunării Generale rapoarte anuale și, când va fi
necesar, rapoarte speciale.”32
Consiliul de Securitate își poate exercita funcțiile numai prin deciziile pe care le ia în această
privință. Dacă Consiliul de Securitate nu își îndeplinește funcțiile, acest lucru poate avea consecințe
negative asupra securității internaționale. De exemplu, poate duce la perpetuarea conflictelor și la
încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor, precum și la creșterea tensiunilor și
a instabilității în întreaga lume. Cu toate acestea, dacă Consiliul de Securitate nu își îndeplinește
funcțiile, există anumite mecanisme care pot fi utilizate pentru a asigura continuarea acțiunilor
pentru menținerea păcii și securității internaționale. Una dintre aceste mecanisme este Adunarea
Generală a ONU, care poate decide să ia măsuri pentru a preveni sau soluționa conflictele. De
asemenea, există organisme specializate în cadrul ONU care pot ajuta la gestionarea conflictelor,
cum ar fi Curtea Internațională de Justiție și Comisia de Drept Internațională. Iată o listă selectivă a
unora dintre cele mai importante decizii adoptate de Consiliul de Securitate de la fondare și până în
prezent:
· Adoptarea Cartei Organizației Națiunilor Unite (1945)
32
,,Charta ONU”, https://ro.wikisource.org/wiki/Carta_Organiza%C8%9Biei_Na
%C8%9Biunilor_Unite#Capitolul_V:_Consiliul_de_Securitate, accesat la data de 09.05.2023, ora 19:31.

43
· Adoptarea primei rezoluții a Consiliului de Securitate privind situația din Palestina (1948)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a creat Misiunea de Menținere a Păcii a ONU în Congo (1960)
· Adoptarea rezoluției care a pus capăt crizei rachetelor cubaneze (1962)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a creat Misiunea de Menținere a Păcii a ONU în Cipru (1964)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a impus embargoul asupra armelor împotriva Africii de Sud
(1977)
· Adoptarea rezoluției care a condamnat invazia sovietică a Afganistanului (1980)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a stabilit blocada asupra Irakului în urma invaziei Kuweitului
(1990)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a stabilit Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie
(1993)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a stabilit Misiunea de Menținere a Păcii a ONU în Kosovo
(1999)
· Adoptarea rezoluției care a stabilit Misiunea de Asistență a ONU pentru Irak (2003)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a stabilit Tribunalul Special pentru Liban (2007)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a condamnat utilizarea armelor chimice în Siria (2013)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a stabilit Embargoul Asupra Armei în Libia (2011)
· Adoptarea rezoluției prin care s-a stabilit reglementarea conflictului din Siria (2015)
Aceasta este doar o mică selecție de decizii importante adoptate de Consiliul de Securitate în
cei peste 75 de ani de existență. Consiliul de Securitate este responsabil cu menținerea păcii și
securității internaționale, iar deciziile sale au un impact semnificativ asupra relațiilor internaționale
și asupra vieții a milioane de oameni din întreaga lume.
Consiliul Economic este al treilea organ ONU. Consiliul Economic și Social (ECOSOC) este
una dintre cele șase organe principale ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), alături de Adunarea
Generală, Consiliul de Securitate, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul și Consiliul Tutelar.
ECOSOC este responsabil de coordonarea activităților economice și sociale ale ONU, precum și de
promovarea dezvoltării durabile și a cooperării internaționale în aceste domenii. Consiliul are 54 de
membri, care sunt aleși pentru un mandat de trei ani de către Adunarea Generală a ONU. Membrii
sunt selectați în așa fel încât să fie reprezentate toate regiunile geografice ale lumii. ECOSOC se
întâlnește în mod regulat pentru a discuta problemele economice și sociale globale și pentru a

44
coordona eforturile organizațiilor și agențiilor ONU în aceste domenii. Printre subiectele de interes
se numără reducerea sărăciei, dezvoltarea durabilă, egalitatea de gen, educația, sănătatea,
dezvoltarea tehnologică, migrația și multe altele. De asemenea, ECOSOC are un rol important în
monitorizarea progresului realizat în ceea ce privește realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă
(ODD), care sunt o serie de obiective globale stabilite de ONU pentru a aborda problemele de
dezvoltare durabilă până în 2030.
Funcţiile E.C.O.S.O.C. le regăsim în art.62-66 din Charta O.N.U.:
1. ,, Consiliul Economic și Social poate efectua sau iniția studii și rapoarte privind probleme
internaționale în domeniile economic, social, cultural, al învățământului, al sănătății și în alte
domenii conexe și poate face recomandări în privința tuturor acestor probleme Adunării
Generale, Membrilor Națiunilor Unite și instituțiilor specializate interesate.
2. El poate face recomandări în scopul de a promova respectarea efectivă a drepturilor omului și
libertăților fundamentale pentru toți.
3. El poate pregăti, spre a fi supuse Adunării Generale, proiecte de convenții în probleme de
competența sa.
4. El poate convoca, în conformitate cu regulile fixate de Națiunile Unite, Conferințe internaționale
în probleme de competența sa.”33
Aceste funcţii pot fi împărţite în mai multe categorii. Prima, unde se include rapoartele şi
recomandări în ceea ce vizează cooperarea socială, economică, educative, culturală, sanitara, se
referă la recomandări care ajuta la respectarea şi ocrotirea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. A doua categorie de funcţii face referinţă la instituţiile specializate cum ar fi:
încheierea de acorduri. A treia categorie de funcţii face parte din activitatea organelor principale ale
O.N.U. Aici regăsim: acordarea informaţiilor şi sprijinul necesar la solicitarea Consiliului de
Securitate, Consiliului de Tutelă, referitor la problemele ce ţin de competenţa E.C.O.S.O.C. A patra
şi ultima categorie de funcţii îndeplineşte serviciile aprobate de Adunarea Generală, atunci când
acestea sunt cerute de membrii organizaţiilor şi instituţiilor specializate. Aici se includ programele
de asistenţă tehnică care se oferă, în primul rând, pentru ţările care sunt abia în curs de dezvoltare.
ECOSOC a oferit mai multe programe și inițiative pentru țările în curs de dezvoltare, cu scopul de a
le sprijini în eforturile lor de a promova dezvoltarea economică și socială durabilă. Printre aceste
programe se numără:

33
Charta ONU.

45
· Programul de Dezvoltare Durabilă 2030 (Agenda 2030): ECOSOC a jucat un rol cheie în
dezvoltarea și promovarea acestei agende globale, care cuprinde 17 Obiective de Dezvoltare
Durabilă (ODD) pentru a aborda provocările economice, sociale și de mediu la nivel mondial.
Această agendă urmărește să mobilizeze eforturile guvernelor, sectorului privat și societății
civile.
· Inițiativa privind țările cu venituri medii: Această inițiativă a fost lansată de ECOSOC în 2011 și
are ca scop sprijinirea țărilor cu venituri medii să-și dezvolte economiile și să avanseze spre
obiectivele de dezvoltare durabilă. Inițiativa se concentrează pe sprijinirea dezvoltării
capacităților și îmbunătățirea accesului la finanțare și tehnologie pentru aceste țări.
· Fondul pentru țările mai puțin dezvoltate: Acest fond a fost creat de ECOSOC în 1971 și are ca
scop sprijinirea țărilor mai puțin dezvoltate să-și dezvolte economiile și să se integreze în
economia globală. Fondul oferă asistență tehnică și financiară pentru proiecte de dezvoltare,
precum și sprijin pentru creșterea capacităților instituționale și umane.
· Programul de Dezvoltare a Capacităților pentru Țările Africane: Acest program a fost lansat de
ECOSOC în 2006 și urmărește să sprijine țările africane să-și dezvolte capacitățile în domeniile
educației, științei și tehnologiei, infrastructurii și dezvoltării sectorului privat.
Consiliul de Tutela este următorul organ ONU. Consiliul de Tutelă a fost înființat pentru a
gestiona și supraveghea teritoriile care erau sub tutela statelor membre ale ONU în perioada
postbelică. Aceste teritorii fuseseră ocupate de unele state ca urmare a primului său celui de-al
doilea război mondial și urmau să fie pregătite pentru autodeterminare și independență.
Consiliul de Tutelă are următoarele atribuții principale:
· Să asigure dezvoltarea politică, economică, socială și educațională a teritoriilor sub tutela sa și să
promoveze dezvoltarea lor într-o manieră corespunzătoare nevoilor și intereselor locuitorilor
acestora.
· Să promoveze dezvoltarea instituțiilor politice și administrative ale teritoriilor sub tutela să și să
asigure guvernarea acestora într-un mod democratic și în conformitate cu drepturile omului.
· Să protejeze și să promoveze drepturile locuitorilor teritoriilor sub tutela să, inclusiv drepturile
minorităților.
· Să asigure gestionarea resurselor naturale și a mediului înconjurător din teritoriile sub tutela să
într-un mod durabil și responsabil.

46
· Să pregătească teritoriile sub tutela să pentru autodeterminare și independență, în conformitate cu
principiile Cartei ONU și cu dorințele locuitorilor acestora
Consiliul de Tutelă a încetat să existe în 1994, întrucât toate teritoriile care se aflau sub tutela
să și-au dobândit independența sau au fost integrate într-un stat independent. Componenţa acestuia
se regăseşte în art. 86 al Chartei ONU:
,,1. Consiliul de Tutelă se va compune din următorii Membri ai Națiunilor Unite:
a. Membrii care administrează teritorii sub tutelă;
b. acei Membri desemnați nominal în Articolul 23 care nu administrează teritorii sub tutelă;
c. atâția alți Membri aleși de Adunarea Generală pe o perioadă de trei ani, câți vor fi necesari pentru
că numărul total al membrilor Consiliului de Tutelă să fie egal repartizat între Membrii Națiunilor
Unite care administrează și cei care nu administrează teritorii sub tutelă.
2. Fiecare membru al Consiliului de Tutelă va desemna o persoană cu o calificare specială
care să-l reprezinte în Consiliu.”34
Așadar, Consiliul de Tutelă al Organizației Națiunilor Unite era compus din cinci membri
permanenți (Franța, Marea Britanie, China, Statele Unite și Uniunea Sovietică) și șase membri aleși
de Adunarea Generală a ONU pentru un mandat de trei ani. Membrii permanenți ai Consiliului de
Tutelă aveau puterea de veto asupra oricărei decizii luate de Consiliu. Consiliul de Tutelă era
sprijinit în activitatea sa de un Secretariat și de Comitetul pentru Teritorii Nedefinite, care era
responsabil cu supravegherea tuturor teritoriilor aflate sub tutela statelor membre ale ONU și cu
recomandarea acțiunilor adecvate. Comitetul pentru Teritorii Nedefinite era format din toți membrii
Consiliului de Securitate ai ONU și din toți membrii ECOSOC (Consiliul Economic și Social al
ONU).
Curtea Internațională de Justiție (CIJ) încă un organ al Organizației Națiunilor Unite
(ONU), cu sediul la Haga, în Țările de Jos, a fost înființată în 1945 prin Carta ONU și își are
rădăcinile din Curtea Permanentă de Justiție Internațională, care a fost înființată în 1922. CIJ are ca
scop soluționarea diferendelor internaționale prin aplicarea dreptului internațional. Ea poate fi
sesizată de state, organizații internaționale și alte entități autorizate în baza unui tratat sau a
consimțământului comun. CIJ nu are competențe penale și nu poate emite sentințe care să impună
sancțiuni sau să prevadă pedepse. CIJ este compusă din 15 judecători aleși pentru un mandat de
nouă ani de Adunarea Generală și de Consiliul de Securitate al ONU. CIJ are competența de a

34
Charta ONU.

47
judeca diferendele dintre state și poate fi sesizată în orice caz în care statele implicate și-au dat
consimțământul în mod expres sau implicit să i se adreseze. CIJ poate judeca, de asemenea, cereri
consultative trimise de organizațiile internaționale și de alte entități autorizate în baza dreptului
internațional. Deciziile CIJ sunt obligatorii și definitive și nu pot fi supuse niciunui alt recurs sau
apel. De asemenea, aceasta poate recomanda măsuri de urmat pentru a pune în aplicare decizia să,
dar nu are puterea de a le impune. Statele implicate într-un caz sunt obligate să pună în aplicare
decizia CIJ și să coopereze cu aceasta pentru a găsi o soluție acceptabilă pentru toate părțile
implicate.
Secretariatul ONU este ultimul organ al Organizației Națiunilor Unite (ONU), executive,
care ajută la implementarea programelor și politicilor adoptate de organisme ale ONU. Secretariatul
este condus de Secretarul General al ONU, care este numit de Adunarea Generală, la recomandarea
Consiliului de Securitate, pentru un mandat de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un
mandat. Secretariatul are sediul la New York și include peste 40.000 de angajați din întreaga lume,
proveniți din diverse domenii, precum afaceri politice, drept, finanțe, dezvoltare, afaceri umanitare,
comunicare, informatică și administrație. Secretariatul este responsabil cu administrarea și
implementarea programelor și politicilor adoptate de organisme ale ONU, inclusiv Consiliul de
Securitate și Adunarea Generală, precum și cu furnizarea de servicii și asistență pentru statele
membre ale ONU și pentru alte organizații și parteneri. Secretariatul are rolul de a facilita dialogul și
cooperarea între statele membre ale ONU și de a promova valorile și obiectivele Organizației
Națiunilor Unite, cum ar fi pacea, securitatea internațională, dezvoltarea durabilă, drepturile omului
și asistența umanitară. Secretariatul coordonează și implementează programele și activitățile ONU la
nivel global, inclusiv programe de dezvoltare economică și socială, operațiuni de menținere a păcii
și securității internaționale și programe de asistență umanitară.
În continuare enumer alte câteva organe ale ONU: Fondul ONU pentru Copii (UNICEF):
este responsabil pentru protecția și promovarea drepturilor copiilor din întreaga lume, Programul
ONU pentru Dezvoltare (UNDP): este responsabil pentru promovarea dezvoltării durabile și
reducerea sărăciei în întreaga lume, Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR): este responsabilă
pentru protejarea și asistența refugiaților și a persoanelor strămutate din cauza conflictelor armate,
persecuției sau a altor situații de urgență, Agenția ONU pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO):
este responsabilă pentru promovarea dezvoltării industriale durabile în țările în curs de dezvoltare,
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA): este responsabilă pentru promovarea

48
utilizării pașnice a energiei nucleare și prevenirea utilizării acesteia în scopuri militare, Oficiul
Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR): este responsabil pentru promovarea
și protejarea drepturilor omului la nivel global, Programul Alimentar Mondial (WFP): este
responsabil pentru furnizarea de asistență alimentară în situații de urgență și pentru combaterea
foametei și malnutriției în întreaga lume, Organizația Mondială a Sănătății (OMS): este responsabilă
pentru promovarea sănătății la nivel mondial și pentru coordonarea eforturilor de combatere a
bolilor și a epidemiilor la nivel global, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA): este responsabil
pentru promovarea sănătății reproductive și a drepturilor reproductive ale femeilor și tinerilor din
întreaga lume, Agenția ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO): este responsabilă pentru
promovarea agriculturii durabile și a securității alimentare la nivel global.
Conchidem că, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avut multe realizări importante în cei
peste 75 de ani de existență, dar și provocări și eșecuri. Iată câteva dintre reușitele ONU de la
înființarea sa până în prezent:
 Prevenirea unui război mondial: ONU a fost înființată după cel de-al doilea război mondial
pentru a preveni un alt conflict global. Deși nu a reușit să împiedice toate conflictele armate,
ONU a jucat un rol important în evitarea unui război mondial.
· Drepturile omului: ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1948, care a
stabilit un set de standarde pentru protecția drepturilor omului la nivel global. Această declarație
a inspirat multe legi și tratate internaționale care au protejat drepturile omului și au încurajat
respectarea lor.
· Dezvoltarea durabilă: ONU a adoptat Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă în 2015, care
stabilește 17 obiective globale pentru dezvoltare durabilă. Aceste obiective includ eliminarea
sărăciei extreme, combaterea schimbărilor climatice și promovarea unei societăți juste și
echitabile pentru toți oamenii.
· Operațiunile de menținere a păcii: ONU a efectuat numeroase operațiuni de menținere a păcii în
întreaga lume, cu scopul de a preveni conflictele armate și de a consolida pacea și stabilitatea.
Deși aceste operațiuni au avut parte de provocări și eșecuri, ele au ajutat la prevenirea unor
conflicte mai grave. ONU a încercat să prevină și să rezolve mai multe conflicte armate în
întreaga lume prin intermediul operațiunilor sale de menținere a păcii și al altor eforturi
diplomatice. Iată câteva dintre cele mai notabile conflicte armate în care ONU a jucat un rol:
Războiul din Coreea: ONU a intervenit în Războiul din Coreea (1950-1953), cu scopul de a

49
 preveni extinderea conflictului și a restabili granițele anterioare războiului. Această intervenție a
condus la formarea Zonei Demilitarizate de la frontiera dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud,
Criza rachetelor cubaneze: În 1962, ONU a jucat un rol important în prevenirea unui război
nuclear între SUA și Uniunea Sovietică, prin intermediul negocierilor și diplomației, Războiul
din Bosnia: ONU a instituit o operațiune de menținere a păcii în Bosnia și Herțegovina în 1992,
cu scopul de a preveni violența și de a proteja civili în timpul conflictului etnic din acea țară,
Războiul din Kosovo: În 1999, ONU a jucat un rol important în soluționarea conflictului din
Kosovo prin intermediul negocierilor și a intervenției militare NATO, Războiul din Liban: ONU
a instituit o forță de menținere a păcii în sudul Libanului în 1978, cu scopul de a preveni
conflictele între Israel și forțele libaneze. Această forță a rămas activă și astăzi. Acestea sunt doar
câteva exemple de conflicte armate în care ONU a jucat un rol important în prevenirea sau
rezolvarea lor. Cu toate acestea, ONU a avut parte și de eșecuri în prevenirea și rezolvarea altor
conflicte armate, cum ar fi războaiele din Afganistan și Irak.
· Controlul armelor nucleare: ONU a jucat un rol important în controlul armelor nucleare și a fost
responsabilă pentru încheierea mai multor tratate de reducere a arsenalului nuclear și de prevenire
a proliferării armelor nucleare.
În pofida acestor reuşite, ONU se confruntă și cu multe provocări și probleme nerezolvate,
cum ar fi conflictele armate, sărăcia, schimbările climatice și discriminarea.

2.2. Sistem regional de securitate internaţional (OSCE, NATO)

,,Lumea se transformă de multe ori în bine tocmai pentru că provocările de natură

revoluționară, neprevăzute sau violente determină schimbări în mecanisme și în comportamentul
actorilor. Problema care apare este dată de amplitudinea cu care aceste fenomene se produc și de
modul în care organismele internaționale le gestionează.”35
Este adevărat că în ultimii 70 de ani Europa a fost relativ lipsită de conflicte majore între
statele sale, iar această perioadă de pace este considerată una dintre cele mai lungi din istoria recentă
a continentului. Cu toate acestea, în ultimii ani, Europa a trecut prin mai multe crize care au afectat
stabilitatea și coeziunea să. Printre aceste crize se numără criză economică din zona euro, provocată

35
,, NATO și Uniunea Europeană – platforme comune pentru cooperarea regională”, Vasile ROMAN, general maior (r),
lector colaborator al Universității „A.I. Cuza” din Iași (România), Facultatea de Filozofie și Relații Internaționale,
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/8-16_13.pdf, accesat online la data de 10.05.2023. ora 13:52.

50
de datoriile suverane ale unor țări membre, precum și criza migrației, care a pus presiune pe sistemul
de azil și imigrație al Uniunii Europene și a stârnit tensiuni între statele membre. De asemenea,
există și o creștere a mișcărilor naționaliste și euro sceptice în unele țări europene, care pun la
îndoială valorile și instituțiile Uniunii Europene. Aceste crize au pus la încercare solidaritatea și
unitatea Europei și au arătat că există anumite probleme structurale în funcționarea Uniunii
Europene. În ultimii ani, au fost luate măsuri pentru consolidarea Uniunii Europene și pentru a face
față provocărilor actuale și viitoare, precum adoptarea unor politici economice comune, gestionarea
crizei migrației și consolidarea cooperării în domeniul securității.
Criza financiară din Grecia a fost, într-adevăr, una dintre primele crize majore care a afectat
Europa în ultimii ani. Acest lucru a dus la tensiuni între statele membre ale Uniunii Europene și la o
nevoie tot mai mare de cooperare și solidaritate între acestea pentru a gestiona criza. Fluxul masiv
de imigranți a fost o problemă majoră pentru Europa în ultimii ani, însă această decizie a fost luată
în urma unei crize umanitare fără precedent, generată de războaiele din Orientul Mijlociu și de
conflictele din Africa, care au determinat milioane de oameni să-și părăsească casele și să caute un
refugiu în Europa. Uniunea Europeană a încercat să găsească o soluție comună pentru această
problemă prin intermediul unor acțiuni colective, precum distribuirea echitabilă a imigranților între
statele membre, instituirea unor programe de integrare și susținere financiară pentru statele care
primesc cei mai mulți imigranți. Cu toate acestea, aceste inițiative s-au lovit de opoziția unor state
membre și de problemele de implementare la nivel local. ,,Tot în acest timp am asistat la intervenția
și retragerea Rusiei din Siria, fără să realizăm scopul prezenței și mai ales de efectele retragerii. Este
greu să ne pronunțăm dacă intervenția din Siria a fost o demonstrație de forță, o distragere a atenției
de la conflictul din Ucraina sau o modalitate de a demonstra că Rusia este parte din soluția
securității europene.”36
Intervenția Rusiei în Siria a început în septembrie 2015, fiind justificată prin dorința de a
susține guvernul președintelui Bashar al-Assad împotriva forțelor opoziției și a grupurilor teroriste
precum ISIS. Într-adevăr, intervenția Rusiei a adus câteva victorii militare importante asupra
grupurilor teroriste și a ajutat la consolidarea puterii guvernului sirian în anumite regiuni ale țării.
Cu toate acestea, intervenția Rusiei a fost criticată pentru că a contribuit la escaladarea conflictului
și la creșterea numărului de victime civile. Retragerea Rusiei din Siria a început în martie 2016, iar
președintele rus Vladimir Putin a afirmat că aceasta a fost realizată deoarece obiectivele inițiale ale

36
Ibidem.

51
intervenției au fost îndeplinite. Cu toate acestea, Rusia și-a menținut prezența militară în Siria și
după retragere, continuând să susțină guvernul Assad și să lupte împotriva grupurilor teroriste. În
ceea ce privește relația cu Europa, intervenția Rusiei în Siria a crescut tensiunile cu Occidentul, care
a criticat puternic intervenția și a impus sancțiuni economice împotriva Rusiei. Retragerea Rusiei
din Siria a fost privită de unii analiști ca o încercare de a reduce presiunea internațională și de a
obține o relaxare a sancțiunilor economice impuse de Occident. Conflictul din Ucraina reprezintă, de
asemenea, o problemă majoră pentru Europa, iar eforturile diplomatice de soluționare a acestuia au
fost încununate de puțin succes. În 2015, liderii Franței și Germaniei au negociat acordul de pace de
la Minsk, care a fost semnat de Ucraina, Rusia și separatiștii din estul Ucrainei. Cu toate acestea,
acordul nu a reușit să pună capăt luptelor și nici să restabilească controlul complet al Ucrainei
asupra teritoriului său. Deși sancțiunile economice au fost impuse Federaţiei Ruse, ele nu au reușit
să determine o schimbare semnificativă în comportamentul său față de Ucraina. Conflictul continuă
să se desfășoare în prezent, cu peste 10.000 de morți și sute de mii de persoane dispuse. În acest
context, Europa a fost nevoită să gestioneze și o criză umanitară, generată de valul de imigranți care
au venit în Europa din Ucraina și din alte căi de acces. Între timp, atentatele teroriste de la Paris și
Bruxelles au scos în evidență slăbiciunile Uniunii Europene în materie de securitate. Aceste atacuri
au demonstrat că nu există o coordonare suficientă între agențiile de securitate și serviciile de
informații din diferitele țări ale UE și că se impune o strategie mai coerentă și mai bine coordonată
în ceea ce privește prevenirea și combaterea terorismului. Totuși, UE a început să ia măsuri pentru
a-și consolida capacitățile de securitate și de prevenire a terorismului. Au fost create agenții de
securitate și de informații la nivel european, cum ar fi Europol și Eurojust, care să faciliteze
cooperarea între statele membre în acest domeniu. În plus, s-a înființat o agenție europeană de
securitate cibernetică și au fost luate măsuri pentru a-și îmbunătăți sistemul de protecție a
frontierelor și a intensifica monitorizarea fluxului de imigranți. ,, Nici fenomenul Brexit nu a ocolit
Europa și toate concesiile făcute Marii Britanii (fără certitudinea că la referendumul din iunie
britanicii vor vota pentru rămânerea în Uniune) au venit după analize empirice, fragmentate, dar
dorite rapid, pentru că problemele de securitate cu care Uniunea se confruntă sunt extrem de
presante.”37 Brexitul (ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană) are o serie de implicații pentru
securitatea regională a Europei. În primul rând, Brexitul poate avea un impact negativ asupra
cooperării în domeniul securității între Regatul Unit și celelalte state membre ale UE, în special în

37
Ibidem.

52
ceea ce privește combaterea terorismului și securitatea cibernetică. Regatul Unit are o puternică
capacitate în domeniul informațiilor și securității, iar participarea să la agenții de securitate ale UE,
cum ar fi Europol și Eurojust, a fost importantă pentru cooperarea transfrontalieră în combaterea
criminalității organizate și a terorismului. Brexitul poate reduce capacitatea UE de a se ocupa
eficient de aceste probleme. În plus, Brexitul poate avea implicații pentru securitatea frontierei
dintre Regatul Unit și Irlanda. Frontiera dintre cele două țări este singura frontieră terestră dintre
Regatul Unit și UE și a fost demilitarizată în 1998, ca parte a acordului de pace de la Belfast. În
viziunea profesorului Vasile Roman, ,, ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, Ucraina, Georgia
și în general în Caucaz, sunt propleme care nu reprezintă prioritățile Uniunii. În tot acest timp SUA
rămânea interesată de balanța bugetului apărării, de conflictele din Orientul Mijlociu, cantitatea de
forțe armate din Europa, de fenomenele din zona Oceanului Pacific, cu gândul că Europa este în
măsură să își gestioneze situația de securitate. Mai mult, preocuparea partenerilor de peste ocean s-a
axat, în ultimii doi ani, pe realizarea unui complex tratat economic cu Uniunea, pentru a regla o
viitoare piață de desfacere de aproape opt sute de milioane de consumatori și mai puțin pe chestiuni
de securitate (excepție fiind inițiativa de reasigurare europeană, determinată de criza ucraineană).
Nici Organizația Nord-Atlantică nu și-a pus problema transformării, reafirmării și reangajării în
menirea de garant de securitate a statelor membre, convinsă fiind că problematică se va rezuma în
continuare la managementul crizelor în Oriental Mijlociu sau Africa. Atașarea de către Rusia a
peninsulei Crimeea, împreună cu conflictul din Ucraina, a făcut ca la Summitul din Țara Galilor, din
2014, liderii politici și militari ai statelor membre, să pună problema unei reașezări a efortului de
apărare. Problemele au apărut în momentul în care s-a discutat despre modul în care este perceput
pericolul sau amenințarea, care sunt strategiile de acțiune și mai ales modul în care statele trebuie să
își regândească și să își redimensioneze efortul de apărare. În acest sens este în dezbatere problema
modului în care statele percep aria în care să își concentreze efortul, cunoscându-se faptul că
percepția pericolelor este diferită între țările din est și cele din vest.” 38
Eu consider că, un sistem de securitate internațională este un cadru de cooperare și
coordonare între diferite state pentru a menține securitatea și stabilitatea internațională. Acest sistem
implică adesea utilizarea de instrumente diplomatice, economice și militare pentru a preveni și a
gestiona conflictele între state. Există mai multe sisteme de securitate internațională care au fost
utilizate de-a lungul istoriei, iar unele dintre cele mai importante includ:

38
Ibidem

53
· Sistemul de la Versailles: Acest sistem a fost stabilit după Primul Război Mondial, cu scopul de a
preveni alte conflicte armate majore. Acesta a inclus crearea Ligii Națiunilor, care a avut rolul de
a rezolva conflictele internaționale prin mijloace diplomatice și a fost primul pas spre formarea
unei comunități internaționale.
· Sistemul de la Yalta: Acest sistem a fost stabilit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a
inclus cele trei puteri aliate, Statele Unite, Regatul Unit și Uniunea Sovietică. Aceste puteri au
stabilit granițele postbelice ale Europei și au încercat să împiedice extinderea comunismului.
· Sistemul de la Bretton Woods: Acest sistem a fost stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial
și a inclus crearea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale. Acesta a avut rolul de a
încuraja stabilitatea economică și financiară la nivel global.
· Sistemul de securitate colectivă al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO): Acest
sistem a fost creat în timpul Războiului Rece, după cum am menţionat, și este compus dintr-un
grup de state membre NATO care se angajează să ofere protecție militară reciprocă în caz de
amenințare la adresa securității colective.
· Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) care face parte din sistemul de
securitate internațională. OSCE a fost creată în timpul Războiului Rece și a evoluat de la o
organizație axată pe problemele de securitate din Europa la una care acoperă o gamă largă de
probleme, inclusiv drepturile omului, democratizarea, gestionarea conflictelor și cooperarea
economică și de mediu..
Acestea sunt doar câteva exemple de sisteme de securitate internațională, iar fiecare sistem a
fost dezvoltat pentru a face față problemelor specifice ale timpului său.
În continuare ne vom referi la ultimele două sisteme de securitate regional care au o
importanţă deosebită pentru perioada în care trăim: OSCE și NATO.
OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) se concentrează mai mult pe
prevenirea și rezolvarea conflictelor prin intermediul dialogului și cooperării între statele membre,
precum și prin promovarea respectării drepturilor omului și a democrației. OSCE are un rol
important în monitorizarea alegerilor, încurajarea dialogului și în conflictul din Ucraina. OSCE este
formată din 57 de state participante din Europa, Asia și America de Nord. Aceasta desfășoară
activități precum monitorizarea alegerilor, promovarea libertății presei și a libertății religioase,
sprijinirea dezvoltării economice și sociale, precum și gestionarea conflictelor și menținerea păcii.

54
 NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord), pe de altă parte, este o alianță militară
care are ca scop principal apărarea statelor membre împotriva oricăror amenințări la adresa
securității lor, inclusiv prin dezvoltarea capacității militare și prin colaborare între forțele armate ale
statelor membre. NATO a fost creată în timpul Războiului Rece pentru a contracara amenințarea
sovietică și are încă un rol important în ceea ce privește securitatea europeană și globală, inclusiv în
Afganistan și în lupta împotriva terorismului.
Secolul XX a fost, într-adevăr, o perioadă tulburătoare în istoria omenirii, caracterizată de
conflicte majore, revoluții, schimbări politice și economice și avansuri tehnologice remarcabile. În
această perioadă, lumea a fost martor unor evenimente istorice semnificative, cum ar fi cele două
războaie mondiale, războiul rece, revoluția tehnologică și globalizarea. Unul dintre cele mai
importante evenimente din secolul XX a fost, într-adevăr, înființarea Organizației Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO) în 1949. De-a lungul timpului, NATO și-a adaptat rolul și obiectivele
pentru a face față noilor provocări de securitate, cum ar fi terorismul internațional și instabilitatea
din vecinătatea să. Astăzi, NATO rămâne una dintre cele mai importante alianțe militare și politice
din lume, cu 30 de state membre și o capacitate de apărare puternică. Studiul istoriei NATO este
important pentru a înțelege evoluția sa de-a lungul timpului și rolul său în securitatea internațională.
În timp ce integrarea europeană continuă să avanseze, NATO rămâne o alianță-cheie pentru
securitatea Europei și a lumii. Înțelegerea istoriei sale poate ajuta la consolidarea cooperării între
statele membre și la dezvoltarea strategiilor adecvate pentru a face față provocărilor viitoare și
actuale. De-a lungul istoriei sale, NATO a jucat un rol important în menținerea păcii și stabilității în
Europa și în lume. Alianța a avut o importanță majoră în timpul Războiului Rece, împiedicând
expansiunea sovietică în Europa de Vest și ajutând la menținerea unei stabilități relative în Europa
timp de mai multe decenii. Alianța a fost implicată în numeroase operațiuni de menținere a păcii și
de combatere a terorismului, inclusiv în Balcani, Afganistan, Libia și în alte zone ale lumii. În plus,
NATO a fost implicat în dezvoltarea unor capacități de apărare colective, cum ar fi sistemul de
apărare antirachetă și sistemul de apărare cibernetică. ,, Formarea blocului NATO a fost un proces
care a cuprins mai multe perioade şi a încadrat în sine eforturile a mii de oameni. După încheierea
celui de-al Doilea Război Mondial, în lume se preconiza instaurarea unei noi ordini mondiale. În
opinia diplomatului american George F.Kennan, era necesar o separare între cele două părți ale
Europei, fiindcă după cum afirma acesta: ,,Acolo unde conduc ruşii se termină lumea noastră’’ 39
39
,, Istorie şi filozofie formarea blocului militaro-politic NATO. Politica externă 1949-1966”, Rodion RUSNAC,
Facultatea de Istorie şi Filosofie, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/3-6_11.pdf, accesat online la data de

55
Primul pas decesiv pentru formarea NATO, a fost semnarea ,,Tratatului de la Dunkerque”, la 4
martie 1947, între Regatul Unit și Franța. Acest tratat a fost semnat ca urmare a deciziei celor două
țări de a consolida cooperarea lor militară și a fost considerat un pas important către formarea unei
alianțe mai largi în Europa de Vest. Prin intermediul tratatului, cele două țări și-au promis sprijin
reciproc în cazul unei agresiuni germane sau a unei alte amenințări la adresa securității lor. Acest
tratat a deschis calea pentru crearea Uniunii Europene Occidentale (UEO) în 1954, care a fost
considerată prima încercare majoră de creare a unei structuri de securitate comune în Europa de
Vest. În data de 22 ianuarie 1948, diplomatul britanic Ernest Bevin a făcut o propunere în fața
Camerei Comunelor a Parlamentului britanic de a demara negocieri diplomatice cu reprezentanții
Franței, ai statelor Benelux și SUA în vederea creării Uniunii Vestice (Western Union). Această
uniune avea ca scop acordarea de ajutor reciproc în caz de conflict armat. Departamentul de
Securitate american a susținut planul, cu condiția că viitoarea alianță să nu aibă formula ,,Tratatului
de la Dunkerque”, deoarece la momentul respectiv nu exista o amenințare din partea vreunui stat
occidental, ci din partea Uniunii Sovietice și a țărilor comuniste din Europa de Est. În schimb, partea
americană a optat pentru un tratat după modelul ,,Tratatului de Ajutor Reciproc”, încheiat la 2
octombrie 1947 la Rio de Janeiro, dintre SUA și 20 de state ale Americii Latine, ceea ce a dus în
cele din urmă la crearea Pactului Atlanticului de Nord (NATO) în 1949. SUA a jucat un rol
important în formarea viitoarei Alianțe militare și și-a consolidat poziția după semnarea ,,Tratatului
de la Bruxelles” la 17 martie 1948, care a fost considerat o piatră de temelie a proiectului viitor. Din
iulie 1948, SUA și Canada au participat la întrunirile multilaterale și și-au exprimat disponibilitatea
absolută în vederea constituirii unui bloc militar transatlantic. SUA a devenit ,,motorul" acestei
clauze. Rezoluția Vandenberg adoptată la 11 iunie 1948 a dat de facto SUA dreptul de a crea și
adera la diferite blocuri militare. La 6 iulie 1948, s-au așezat la masa de negocieri
reprezentanții ,,Tratatului de la Bruxelles”, SUA și Canada, pentru a discuta caracterul viitoarei
alianțe, precum și partea politică, militară, strategică și limitele geografice ale acesteia. Dezbaterile
au inclus posibilitatea că statele scandinave, Italia, Portugalia, Spania, Turcia, Grecia și chiar Iranul
să fie incluse în alianță. Până la sfârșitul anului 1948, textul Tratatului era finalizat, iar la 4 aprilie
1949, miniștrii de Externe ai celor 12 state semnau Tratatul Atlanticului de Nord, la Washington.
Președintele Truman a afirmat că acesta era un document simplu, dar că, dacă ar fi existat în 1914
sau 1939, probabil că ar fi prevenit actele de agresiune care au dus la cele două războaie mondiale.

11.05.2023, ora 11:37.

56
După semnarea actului de înființare, au fost fondate instituțiile politico-militare ale NATO. Acestea
au inclus Consiliul Alianței, care a fost autoritatea politică a NATO și care a avut în subordinea sa
Secretariatul General și cel Internațional, precum și o serie de alte comitete adiacente. În decursul
perioadei, structurile interne ale blocului NATO au suferit schimbări esențiale, cele mai
semnificative restructurări având loc în 1949, 1952 și 1966. Astăzi organele NATO sunt:
· Consiliul Nord-Atlantic (North Atlantic Council - NAC) - este organul principal de decizie și
autoritatea supremă a NATO, format din reprezentanții țărilor membre. Consiliul Nord-Atlantic
se reunește la nivel de ambasadori și de miniștri de externe.
· Secretariatul General al NATO (NATO Secretary General) - este condus de Secretarul General și
oferă sprijin administrativ Consiliului Nord-Atlantic. Secretarul General este ales de Consiliul
Nord-Atlantic și este responsabil pentru gestionarea zilnică a organizației.
· Comandamentul Suprem Aliat din Europa (Supreme Allied Commander Europe - SACEUR) -
este responsabil pentru comanda operațională a forțelor militare ale NATO și este numit de
Consiliul Nord-Atlantic.
· Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare (Supreme Allied Commander
Transformation - SACT) - este responsabil pentru dezvoltarea și transformarea capacităților
militare ale NATO, precum și pentru sprijinirea activităților de planificare și coordonare.
· Comitetul Militar al NATO (Military Committee) - este format din șefii de stat-major din țările
membre și este responsabil pentru furnizarea de sfaturi militare și militare-strategice Consiliului
Nord-Atlantic.
· Agenția NATO pentru Achiziții și Logistică (NATO Support and Procurement Agency - NSPA) -
este responsabilă pentru achiziționarea de echipamente și servicii militare pentru țările membre. 40
Acestea sunt câteva dintre principalele organe ale NATO, altele incluzând Grupul de
Planificare Nucleară, Centrul Euro-Atlantic pentru Prevenirea Conflictelor, Centrul NATO pentru
Comunicare Strategică și Agenția NATO pentru Cercetare și Tehnologie.
De-a lungul istoriei sale, NATO s-a implicat în mai multe conflicte armate regionale, atât în
interiorul cât și în afara teritoriului său. Iată câteva exemple notabile:

40
https://shape.nato.int/page11283634/knowing-nato/episodes/the-nato-structure, accesat online la data de 11.05.2023,
ora 22:43.

57
· Războiul din Bosnia (1992-1995) - NATO a fost implicat în războiul din Bosnia prin efectuarea
de atacuri aeriene asupra pozițiilor sârbe în timpul operațiunii "Forța de Reacție Rapidă" (Rapid
Reaction Force) și prin furnizarea de sprijin logistic și de informații.
· Războiul din Kosovo (1998-1999) - NATO a intervenit în conflictul din Kosovo prin efectuarea
de atacuri aeriene asupra Serbiei și Muntenegrului, ca urmare a refuzului acestora de a respecta
cererile internaționale privind încetarea violențelor împotriva populației kosovare.
· Războiul din Afganistan (2001-prezent) - NATO a condus o misiune de stabilizare și
reconstrucție în Afganistan după căderea regimului taliban, în urma atacurilor teroriste din 11
septembrie 2001.
· Războiul din Libia (2011) - NATO a efectuat operațiuni aeriene pentru a proteja populația civilă
din Libia în timpul războiului civil din această țară.
· Conflictul din Ucraina (2014-prezent) - NATO a furnizat sprijin politic și militar pentru Ucraina
în timpul conflictului cu Rusia în Crimeea și estul Ucrainei.
· Războiul din Irak (2003-2011) - deși NATO nu a fost implicat direct în invazia din Irak,
organizația a furnizat sprijin logistic și informații în timpul conflictului, iar anumite țări membre
ale NATO (cum ar fi Statele Unite și Marea Britanie) au jucat un rol principal în acțiunile
militare.
· Conflictul din Siria (2011-prezent) - NATO a oferit sprijin politic și umanitar pentru opoziția
siriană și a condamnat guvernul sirian pentru violențele împotriva populației civile.
· Operațiunea "Active Endeavour" (2001-prezent) - NATO a lansat această operațiune de
supraveghere și interdicție în Marea Mediterană după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001,
pentru a preveni intrarea de teroriști și arme în Europa.
· Operațiunea "Ocean Shield" (2009-2016) - NATO a desfășurat această operațiune de combatere a
pirateriei în largul coastelor din Africa de Est, pentru a proteja navele comerciale de atacurile de
la bordul vaselor pirat.
· Misiunea "Resolute Support" (2015-prezent) - NATO desfășoară această misiune de sprijin
pentru forțele de securitate afgane, pentru a ajuta la menținerea stabilității și a preveni revenirea
la guvernarea talibană în Afganistan după retragerea trupelor de luptă ale NATO.
Acestea sunt doar câteva exemple de conflicte armate regionale în care NATO s-a implicat,
alături de altele în care a oferit sprijin sau asistență umanitară. Nu este ușor să se emită un verdict
simplu cu privire la valoarea politică a NATO. Există argumente atât pro, cât și contra NATO, iar

58
acestea sunt adesea influențate de percepția politică și de interesele geopolitice ale fiecărei țări. Pe
de o parte, NATO este considerat un succes în sensul că a contribuit la menținerea păcii și securității
în Europa de Vest timp de mai multe decenii, iar solidaritatea și unitatea să pot fi văzute ca fiind un
simbol al solidarității transatlantice și al angajamentului SUA față de Europa. Mai mult decât atât,
cooperarea militară a permis membrilor NATO să își îmbunătățească capacitățile de apărare și să
colaboreze în mod eficient în operațiuni militare din întreaga lume. Pe de altă parte, criticii NATO
susțin că alianța reprezintă o amenințare la adresa relațiilor internaționale și o provocare la adresa
stabilității și securității globale. Unii consideră că NATO acționează ca o forță de ocupație care pune
în pericol suveranitatea națională a țărilor, în timp ce alții cred că alianța ar promova un stil de viață
american hegemonic în detrimentul diversității culturale și a identității naționale. În general, poziția
politică privind NATO depinde de perspectiva politică și a intereselor fiecărei țări. În timp ce unele
țări consideră că NATO este un parteneriat necesar și benefic, altele cred că ar trebui să fie
restricționat sau chiar desființat.
Un al doilea important organ de securitate regional este OSCE (Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa), care a fost fondată în timpul Războiului Rece în 1975, ca
urmare a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE), care a avut loc în Helsinki,
Finlanda. Această conferință a fost organizată pentru a încerca să ajungă la un acord între blocurile
est și vestice cu privire la probleme de securitate și cooperare în Europa, inclusiv drepturile omului,
comerțul, știința și tehnologia. După semnarea Actului Final de la Helsinki, în 1975, CSCE a devenit
un forum important pentru dialogul între cele două blocuri, și a continuat să joace un rol important
în promovarea păcii, securității și cooperării în Europa. În 1990, după căderea Zidului Berlinului și a
Uniunii Sovietice, CSCE a fost reformată și redenumită ca OSCE, devenind una dintre cele mai mari
organizații de securitate regională din lume. De-a lungul anilor, OSCE a jucat un rol important în
gestionarea crizelor și conflictelor din Europa, inclusiv în Bosnia și Herțegovina, Kosovo și Ucraina.
OSCE are acum 57 de state membre, după cum am menționat și mai sus, inclusiv toate țările
europene, Canada și Statele Unite ale Americii. Organizația pentru Securitate și Cooperare în
Europa (OSCE) a fost creată la începutul anilor '70, în timpul Războiului Rece, ca un forum pentru
dialogul dintre Est și Vest și a evoluat într-o organizație care promovează pacea, stabilitatea și
cooperarea în Europa. În deceniul următor, OSCE a fost implicată în mai multe situații de criză,
inclusiv în cazul conflictului din fosta Iugoslavie și în regiunea Caucazului. ,,Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa joacă un rol important în prevenirea conflictelor atât la nivel

59
regional. OSCE a început să se implice mai intens în rezolvarea conflictelor odată cu începutul
anilor ’90. Destrămarea Uniunii Sovietice și a Republicii Federative a Iugoslaviei au dus la apariția
unor noi tipuri de conflicte regionale, mult mai complexe după natura și caracterul acestora. Dacă în
trecut, pe scară largă exista posibilitatea începerii unui conflict militar între două mari puteri, la
moment, conflictele regionale cu caracter intern sunt cele mai des întâlnite și sunt considerate drept
conflicte etnice și religioase. În aceste tipuri de conflicte un rol important îl joacă minoritățile
naționale. OSCE și-a asumat rolul de mediator al conflictelor regionale în Europa într-o perioadă
când o mare parte din Europa trecea printr-o instabilitate și tranziție. Anii ’90 au demonstrat că
conflictele regionale existau pe majoritatea continentelor: Haiti, Columbia, Tadjikistan, Cecenia,
Afganistan, Somalia, Nepal, Sudan, Sri Lanka, Rwanda, Orientul Mijlociu, Sierra Leone, Congo,
Bosnia, Republica Moldova și mai recent Crimeea. Putem face concluzii având la bază experiența
din Bosnia, Cecnia și Nagorno-Karabakh și alte conflicte. Odată ce conflictul ia amploare este foarte
dificil de a fi controlat, sau de a fi stopat. Ca rezultat, statele membre ale OSCE au concentrat toate
eforturile asupra prevenirii conflictelor”41
OSCE a jucat un rol important în gestionarea crizelor și conflictelor din Europa, inclusiv în
cazul conflictului din Transnistria, unde a ajutat la încheierea unui acord de încetare a focului și a
supravegheat implementarea acestuia. De asemenea, OSCE a fost implicată în gestionarea
conflictului din Nagorno-Karabah, unde a ajutat la monitorizarea liniei de contact dintre Armenia și
Azerbaidjan și a sprijinit procesul de pace. În plus, OSCE a fost implicată în monitorizarea
alegerilor și a drepturilor omului în mai multe țări din Europa, inclusiv în Belarus, unde a ajutat la
organizarea de alegeri democratice și la îmbunătățirea situației drepturilor omului. De asemenea,
OSCE a sprijinit reformele democratice și economice în Europa de Est și în Asia Centrală. Este
adevărat că prevenirea conflictelor este mult mai eficientă și mai ieftină decât intervenția într-un
conflict deja escaladat. OSCE își propune să prevină conflictul prin intermediul dialogului și
diplomației, încurajând cooperarea dintre state și promovând respectul pentru drepturile omului și
pentru dreptul internațional. OSCE poate contribui la prevenirea conflictelor prin intermediul mai
multor mecanisme, cum ar fi monitorizarea alegerilor, facilitarea dialogului dintre diferitele părți
implicate într-un conflict, promovarea înțelegerii interculturale și interetnice și gestionarea crizelor.
Este important să menționăm că, prevenirea conflictelor necesită o abordare cuprinzătoare și
multidisciplinară, implicând organizații internaționale, guverne naționale, societatea civilă și
41
SOSIN Artur. Rolul OSCE în prevenirea conflictelor. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/266-269_12.pdf,
accesat online la data de 11.05.2023, ora 22:05.

60
sectorul privat. De asemenea, este necesară o evaluare constantă a eficacității măsurilor de prevenire
și o adaptare continuă la schimbările politice și sociale care pot afecta stabilitatea regiunii. Este
foarte important să se ia în considerare impactul financiar în prevenirea și soluționarea conflictelor.
Din păcate, costurile financiare ale conflictelor sunt foarte mari, iar aceste costuri se resimt nu
numai în timpul conflictului, ci și în perioada post-conflictuală, care poate dura ani sau chiar
decenii. De aceea, este important că organizațiile implicate în prevenirea și soluționarea conflictelor
să evalueze riscurile financiare și să colaboreze cu companiile corporative pentru a găsi soluții
eficiente și durabile. În plus, implicarea companiilor și a oamenilor de afaceri în rezolvarea
conflictelor poate fi benefică din mai multe perspective. Companiile pot contribui financiar la
eforturile de prevenire și soluționare a conflictelor, dar și prin intermediul unor strategii de
comunicare eficiente și a unor programe de construire a păcii. Încorporarea tuturor acestor
dimensiuni în strategii pe termen lung poate contribui la succesul prevenirii conflictelor și la
reconstrucția post-conflictuală. Nu pot să afirm că OSCE este un organ pozitiv sau negativ din punct
de vedere politic, deoarece organizația își desfășoară activitatea într-un mod neutru și independent,
fără a favoriza sau a fi implicată într-un anumit curent politic. OSCE are ca scop promovarea
cooperării și dialogului între statele participante, respectarea drepturilor omului, a valorilor
democratice și a securității regionale, și se concentrează pe soluționarea problemelor și prevenirea
conflictelor, având un rol important în menținerea păcii și securității în Europa și în întreaga lume.
Este important să se înțeleagă că politicile și acțiunile fiecărui stat participant pot fi subiectul de
analiză și discuție în cadrul OSCE, dar organizația în sine trebuie să rămână neutră și independentă.
Organismele OSCE sunt structurile care ajută la coordonarea și implementarea activităților
organizației în diverse domenii. Acestea includ:
· Consiliul Ministerial - este organul decizional suprem al OSCE și se reunește o dată pe an la nivel
de miniştri ai afacerilor externe.
· Consiliul Permanent - este organul executiv principal al OSCE și este compus din ambasadorii
celor 57 de state membre ale OSCE.
· Secretariatul - este structura care susține activitățile Consiliului Permanent, oferind sprijin tehnic
și administrativ, și este condus de un Secretar General.
· Misiunile de teren - sunt structuri operaționale ale OSCE care sunt desfășurate pe teren în zonele
de conflict sau în regiuni în care există riscul apariției unor conflicte. Acestea sunt menite să
monitorizeze situația și să ofere asistență în implementarea acordurilor de pace.

61
· Rețeaua de centre de gestionare a crizelor - este formată din centrele de gestionare a crizelor din
statele membre și are rolul de a coordona reacția în cazul unor situații de urgență sau crize.
· Reprezentantul Special al Președintelui în funcție al OSCE pentru Conflictele din Ucraina - este
numit de către Președintele OSCE și are rolul de a coordona activitățile organizației în vederea
soluționării conflictului din Ucraina.
· Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale - este structura care se ocupă cu monitorizarea și
prevenirea conflictelor legate de minorități și cu promovarea drepturilor minorităților în țările
membre ale OSCE.42
Atât NATO cât și OSCE au jucat un rol important în încercarea de a contribui la securitatea
regională în contextul conflictului armat dintre Federația Rusă și Ucraina. NATO a luat mai multe
măsuri pentru a consolida securitatea în regiune. Acest lucru a inclus furnizarea de asistență și
sprijin militar către Ucraina și statele membre NATO din Europa de Est, precum și intensificarea
exercițiilor militare și a misiunilor de patrulare aeriene în regiune. În plus, NATO a creat o prezență
maritimă în Marea Neagră și a consolidat colaborarea cu alte organizații internaționale, precum
OSCE și UE, pentru a promova stabilitatea și securitatea în regiune. În acelaș timp, OSCE a avut un
rol important în încercarea de a ajuta la soluționarea conflictului din Ucraina. OSCE a desfășurat o
misiune specială de monitorizare a situației de securitate în regiune, denumită ,,Observatorii OSCE”.
Aceștia au monitorizat respectarea acordurilor de încetare a focului și a tratatelor de pace, și au
ajutat la coordonarea ajutorului umanitar pentru populația civilă afectată de conflict. În plus, OSCE
a jucat un rol important în facilitarea dialogului între părțile implicate în conflict, inclusiv prin
organizarea negocierilor la Minsk. În general, atât NATO cât și OSCE au încercat să își aducă
contribuția la stabilizarea situației din regiune și la promovarea securității. Cu toate acestea,
conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina rămâne încă nesoluționat și există încă provocări
semnificative în regiune.

III. VIABILITATEA MECANISMELOR DE SECURITATE

INTERNAȚIONALĂ ÎN CAZUL CONFLICTULUI ARMAT DINTRE
FEDERAȚIA RUSĂ ȘI UCRAINA.
42
https://www.osce.org/contacts/70264,accesat online la data de 11.05.2023, ora 22:41.

62
 Dreptul conflictelor armate, reprezintă ansamblul de reguli care reglementează modul în care
trebuie să se desfășoare un conflict armat, astfel încât să se reducă la minimum suferințele civile și
militare și să se protejeze bunurile culturale și mediul înconjurător. Acest domeniu este reglementat
de dreptul internațional umanitar și cuprinde reguli privind începerea și conducerea războiului,
tratamentul prizonierilor de război, protecția civililor și a bunurilor lor, precum și interzicerea
anumitor tipuri de arme și tactici militare. ,,Convențiile de la Haga din 1899 și 1907” și ,,Convenția
privind protecția bunurilor culturale din 1954” sunt principalele tratate internaționale care
reglementează acest domeniu. Acestea au fost adoptate pentru a preveni excesele din timpul
războiului și pentru a proteja civilii, prizonierii și bunurile culturale. Convențiile de la Haga
stabilesc reguli privind tratamentul prizonierilor de război, protecția civililor și a bunurilor lor în
timpul conflictului armat și interzicerea anumitor tipuri de arme și tactici militare. Regulamentul de
aplicare și protocolul,, Convenției privind protecția bunurilor culturale” reglementează protecția
patrimoniului cultural în timpul conflictului armat. Acestea prevăd că bunurile culturale trebuie să
fie protejate împotriva distrugerii, aprofundării sau apropierii de obiective militare, precum și
împotriva furtului sau traficului ilicit. De asemenea, acestea prevăd crearea de liste naționale ale
bunurilor culturale care trebuie protejate și crearea de autorități naționale pentru protecția
patrimoniului cultural..
,,Adăugător la acestea mai sunt şi următoarele:
· Protocolul cu privire la prohibiţia întrebuinţării în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare
şi a mijloacelor bacteriologice – Geneva, 17 iunie 1925;
· Convenţia privind neutralitatea maritimă – Havana, 20 februarie 1928;
· Tratatul privind protecţia instituţiilor artistice şi ştiinţifice, a monumentelor istorice (Pactul
Roerich) – Washington, 15 aprilie 1935;
· ,,Tratatul de la Londra”, partea a IV-a (proces-verbal privind regulile războiului submarin, 22
aprilie 1930) – Londra, 6 noiembrie 1936;
· ,,Tratatul cu privire la interzicerea amplasării de arme nucleare şi alte arme de distrugere în masă
pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul lor” – 11 februarie 1971;
· ,,Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producerii şi stocării armelor bacteriologice
(biologice) sau a toxinelor şi asupra distrugerii lor” – 10 aprilie 1972;
· ,,Convenţia asupra interzicerii tehnicilor de modificare a mediului în scopuri militare sau în orice
alte scopuri ostile” – 10 octombrie 1976;

63
· ,,Convenţia asupra interzicerii sau limitării utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate
ca producând efecte traumatizante excesive sau ca lovind fără discriminare, însoţită de patru
protocoale şi o rezoluţie” – 10 octombrie 1980;
· ,,Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, stocării şi utilizării armelor chimice şi
distrugerea acestora” – 13 septembrie 1992 (în vigoare din 29 aprilie 1997);
· ,,Convenţia pentru interzicerea folosirii, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi
pentru distrugerea lor” – Ottawa, 1997 (în vigoare din 01 martie 1999).”43
,,Iniţierea unui diferend militar interstatal trebuie să treacă anumite proceduri, să îmbrace în
prealabil o formă strict stabilită de normele dreptului internaţional. În această ordine de
idei, ,,Convenţia de la Haga din 18 octombrie 1907 cu privire la începerea ostilităţilor” stabileşte că
„puterile contractante recunosc că ostilităţile între ele nu trebuie să înceapă decât cu un avertisment
prealabil, ce va avea fie forma unei declaraţii de război motivată, fie pe cea a unui ultimatum cu
declaraţia de război condiţionată”. Acestea din urmă reprezintă cele două forme reglementate de
dreptul internaţional în care se realizează avertismentul prealabil în privinţa începerii acţiunilor
militare.”44 Această afirmație face referire la principiul anunțării conflictului armat, care este
prevăzut în Convenția de la Haga din 1907 și care afirmă că statele trebuie să anunțe cel puțin o dată
intenția lor de a declanșa un război și să ofere un motiv legitim pentru aceasta. Acest principiu a fost
adoptat pentru a reduce suferințele și distrugerile provocate de începerea neașteptată a ostilităților și
pentru a oferi timp pentru negocieri și mediere înainte de declanșarea forţei. Principiul anunțării
războiului a fost recunoscut de multe tratate internaționale și de jurisprudența internațională și este
considerat o normă de bază a dreptului internațional umanitar. Cu toate acestea, trebuie să se
sublinieze faptul că există situații în care o declarație prealabilă a războiului poate fi imposibilă sau
ineficientă, cum ar fi atacurile surpriză sau actele de agresiune mascată. Nu există informații
concrete despre un anunț oficial făcut de Federația Rusă către Ucraina cu privire la începerea unui
conflict armat. Invazia Rusiei în Ucraina în 2014 și escaladarea tensiunilor din 2022 au fost
caracterizate de o serie de acțiuni militare și politice, dar nu există un anunț explicit sau formal
despre declanșarea unui conflict armat. Invazia din 2014 a început cu prezența trupelor rusești în
Crimeea și cu anexarea ulterioară a peninsulei de către Rusia. Aceasta a fost urmată de o escaladare
43
Anatolie BULGAC, Sergiu SÎRBU. Drept Internaţional Umanitar. Catedra de medicină militară şi a calamităților,
Universitatea De Stat De Medicină Şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina
2019, https://library.usmf.md/sites/default/files/2019-10/Bulgac%20Drept%20international%20uman.pdf, accesat online
la data de 13.05.2023, ora 19:07.
44
Ibidem.

64
a violențelor în estul Ucrainei, în special în regiunile Donețk și Luhansk, unde au avut loc conflicte
armate între forțele ucrainene și separatiștii susținuți de Rusia. În ceea ce privește escaladarea
tensiunilor din 2022, care a dus la o invazie pe scară largă a Rusiei în Ucraina, nu există dovezi că
Federația Rusă a făcut un anunț oficial către Ucraina înainte de declanșarea acțiunilor militare.
Aceasta a fost o escaladare rapidă și neașteptată a conflictului. Este important de menționat că
relațiile dintre Ucraina și Rusia au fost tensionate în mod constant în ultimii ani, iar dialogul
diplomatic și negocierile de pace au avut loc în cadrul diferitelor platforme internaționale, cum ar fi
Grupul de Contact Trilateral și negocierile de la Minsk, dar acest lucru nu a evitat escaladarea și
conflictele armate.
,,În anul 1923, ,,Tratatul de asistenţă mutuală elaborat de Comisia a treia a Adunării Ligii
Naţiunilor”r a calificat războiul de agresiune ca fiind o crimă internaţională. În anul 1927, într-o
Declaraţie a Adunării Ligii Naţiunilor se preciza că „orice război de agresiune este şi rămâne interzis
… toate statele membre sunt obligate să se conformeze acestei Declaraţii”. 45 Această declarație a
Adunării Ligii Națiunilor din 1927 a stabilit că orice război de agresiune este interzis și trebuie să
rămână interzis. Toate statele membre ale Ligii Națiunilor au fost obligate să se conformeze acestei
declarații, ceea ce a reprezentat o importantă etapă în evoluția dreptului internațional și în
sensibilizarea statelor asupra necesității de a evita recurgerea la război ca soluție în soluționarea
conflictelor internaționale. Această declarație a pregătit terenul pentru viitoarele tratate
internaționale care au interzis războiul de agresiune și au promovat soluționarea pașnică a
conflictelor internaționale. Astăzi, în ceea ce privește conflictul armat dintre Federația Rusă și
Ucraina, comunitatea internațională, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, a condamnat agresiunea
și a cerut respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Principiile și normele
internaționale privind interzicerea agresiunii și promovarea păcii sunt fundamentale în relațiile
internaționale și sunt susținute de majoritatea statelor din lume.
,, Un moment crucial în evoluţia dreptului internaţional constituie semnarea la 27 august 1928
a „Tratatului general de renunţare la război”, tratat care condamnă războiul, cerând statelor să
apeleze numai la modalităţi paşnice de rezolvare a diferendelor. Acesta a fost semnat de un număr
mare de state, inclusiv Uniunea Sovietică (care a inclus Federația Rusă ca succesoare a Uniunii
Sovietice în relațiile internaționale). Tratatul a avut scopul declarat de a condamna și de a renunța la
război ca instrument de politică națională și de a promova soluționarea pașnică a conflictelor între

45
Ibidem.

65
state. Cu toate acestea, este important de menționat că Pactul Kellogg-Briand nu a avut mecanisme
puternice de aplicare și nu a reușit să împiedice izbucnirea sau desfășurarea unor conflicte armate
majore în perioada care a urmat. Deși semnarea tratatului a reprezentat un angajament simbolic al
statelor de a renunța la război, acesta nu a putut să prevină în mod eficient conflictele armate care au
urmat în deceniile ulterioare. Prin urmare, deși Federația Rusă (ca succesoare a Uniunii Sovietice) a
semnat Pactul Kellogg-Briand în 1928, se observă că acest tratat nu a fost suficient pentru a asigura
respectarea principiului renunțării la război și soluționarea pașnică a conflictelor. Cu alte cuvinte,
războiul de agresiune este scos în afara legii, iar dreptul internaţional nu mai recunoaşte decât o
singură situaţie legală – starea de pace. Totuşi, după intrarea în vigoare a tratatului, războiul mai
rămâne posibil în caz de legitimă apărare, pentru a face faţă obligaţiilor cuprinse în Pactul
Societăţilor Naţiunilor şi în caz de rupere a angajamentelor de către unul sau mai multe state
semnatare, caz care nu se atribuie Federației ruse, în contextul conflictului armat cu Ucraina.
După cel de-al Doilea Război Mondial, obiectivul fundamental al statelor devine excluderea
definitivă a războiului din viaţa internaţională. Astfel, Carta ONU stabileşte obligaţia statelor în
„abţinere în relaţiile sale internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie
împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod
incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite”. Acest principiu a fost reluat ulterior în numeroase
documente internaţionale, reafirmat şi dezvoltat. Carta ONU, în acelaşi timp, permite folosirea forţei
armate pentru exercitarea dreptului la legitimă apărare individuală sau colectivă, pentru sancţionarea
unui agresor şi pentru exercitarea dreptului la autodeterminare.” 46 Este important de menționat că,
deși războiul de agresiune este interzis, există anumite cazuri în care recurgerea la forță armată este
permisă în conformitate cu dreptul internațional, cum ar fi în legătură cu autoapărarea sau cu
aprobarea Consiliului de Securitate al ONU în vederea menținerii păcii și securității internaționale.
Cu toate acestea, astfel de situații sunt strict regulate de către dreptul internațional umanitar, care
impune respectarea unor principii precum necesitatea, proporționalitatea și distincția între
combatanți și civili.
,, În convenţiile adoptate după 1945, conflictul armat internaţional este definit ca o formă de
luptă armată dintre două subiecte cu personalitate internaţională, care nu implică recunoaşterea
formală de către beligeranţi. Reieşind din cele expuse, conflictele armate internaţionale pot fi
clasificate în următoarele tipuri:

46
Ibidem.

66
· conflicte interstatale declanşate printr-o declaraţie de război sau ultimatum;
· conflicte armate dintre două sau mai multe state, chiar dacă starea de război nu este recunoscută
de unul din ele;
· rezistenţa mişcărilor organizate în situaţii de ocupaţie totală sau parţială a teritoriului unui stat;
· lupte armate duse de entităţi nestatale: -
· războaie de eliberare naţională duse de mişcări de eliberare împotriva dominaţiilor coloniale;
· lupta popoarelor aflate sub regim de ocupaţie împotriva puterii ocupante;
· lupte duse de populaţiile majoritare dintr-un stat împotriva regimurilor rasiste.
O situaţie specială o reprezintă luptele desfăşurate la iniţiativa Consiliului de Securitate a
ONU împotriva unui stat agresor.”47 Aceasta este o clasificare corectă a conflictelor armate
internaționale, care sunt definite în conformitate cu dreptul internațional umanitar. În plus, este
important să se menționeze că, în ultimele decenii, conflictul armat internațional a evoluat și a
devenit mai complex, cu implicații care depășesc limitele clasificării tradiționale a războiului. De
exemplu, există conflicte armate hibride care implică o combinație de metode de luptă
convenționale și neconvenționale, cum ar fi dezinformarea, propagandă, atacuri cibernetice și
operațiuni speciale.
Un conflict armat fără caracter internaţional este o formă de conflict armat care se desfăşoară
pe teritoriul unui stat, între forţele armate ale acestuia şi o grupare armată non-guvernamentală sau
între două sau mai multe astfel de grupări.
O alta clasificare se referă la: ,,Conflictele armate fără caracter internaţional, conflictele
armate destructurante, tulburările interne”.48
Conflictele armate fără caracter internaţional. În general, acest tip de conflict armat este
legat de probleme interne ale unui stat, cum ar fi insurgenţe, revolte, rebeliuni sau tulburări civile. În
astfel de situaţii, forţele armate ale statului pot fi angajate în lupte cu grupări armate non-
guvernamentale, care îşi pot desfăşura activităţile atât în mediul urban, cât şi în zonele rurale ale
statului în cauză. În cazul unui conflict armat fără caracter internaţional, regulile aplicabile sunt
reglementate de dreptul internaţional umanitar, care prevede obligaţii pentru ambele părţi implicate
în conflict. Aceste obligaţii vizează protecţia persoanelor civile şi a altor persoane care nu participă
direct la ostilităţi, precum şi a infrastructurii civile şi a bunurilor culturale. Deşi nu se aplică regulile

47
Ibidem.
48
Ibidem.

67
specifice conflictelor armate internaţionale, astfel de conflicte sunt supuse principiilor generale ale
dreptului internaţional, care interzic folosirea forţei în afara contextului autoapărării şi impun
respectarea drepturilor omului şi a normelor de drept umanitar. ,,Protocolul adiţional ÎI, adoptat la
Geneva în anul 1977, defineşte în articolele 1 şi 2 conflictul armat fără caracter internaţional ca fiind
conflictul care „se desfăşoară pe teritoriul unui stat între forţele sale armate şi forţe armate dizidente
sau grupuri organizate care, sub comanda unui comandament responsabil exercită pe o parte a
teritoriului său un control care să le permită să ducă operaţiuni armate continue şi concertate şi să
aplice acest protocol”.49
Conflictele armate destructurante. Termenul de "conflicte armate destructurante" nu este
unul consacrat în mod oficial în dreptul internațional și poate fi interpretat diferit de către diferite
surse. În general, acest termen se referă la conflicte care implică grupuri armate non-statice, cum ar
fi grupuri teroriste, insurgenți sau miliții, care luptă împotriva forțelor guvernamentale sau a altor
grupuri armate non-statice într-un anumit teritoriu. Aceste conflicte pot fi caracterizate prin violență
extremă, distrugere masivă a infrastructurii civile și a bunurilor culturale și o lipsă de respect pentru
drepturile omului și regulile de drept. De asemenea, aceste conflicte pot fi marcate de încălcarea
flagrantă a dreptului internațional umanitar, cum ar fi atacurile asupra civililor, tortura și
tratamentele inumane sau degradante și utilizarea armelor chimice sau biologice.
Tulburările interne. Tulburările interne sunt situații de instabilitate sau conflict dintr-un stat
care implică grupuri non-statale, cum ar fi rebeli, insurgenți, grupuri teroriste, forțe de securitate sau
alte grupuri armate. Acestea pot fi provocate de o varietate de factori, inclusiv tensiuni etnice,
sociale, politice sau economice, încălcări ale drepturilor omului sau ale legii și ordinii. În cazul
tulburărilor interne, conflictul armat se desfășoară între forțele guvernamentale și grupurile non-
statale care încearcă să obțină sau să-și mențină controlul asupra unui teritoriu sau să impună o
anumită agendă politică. Aceste conflicte pot fi foarte violente și pot afecta grav populația civilă,
determinând migrația internă și fluxurile de refugiați. În general, dreptul internațional umanitar nu se
aplică conflictelor interne, cu excepția cazurilor în care autoritățile guvernamentale pierd controlul
asupra unei părți semnificative a teritoriului lor și conflictele interne se transformă într-un conflict
armat non-internațional, caz în care anumite reguli de drept internațional umanitar se aplică.
Începerea ostilităţilor şi instituirea stării de război Războiul terestru trebuie să fie însoţită
neapărat de un avertisment prealabil. ,, În această ordine de idei, Convenţia de la Haga din 18

49
Ibidem.

68
octombrie 190713 „cu privire la începerea ostilităţilor” stabileşte că „puterile contractante recunosc
că ostilităţile între ele nu trebuie să înceapă decât cu un avertisment prealabil, ce va avea fie forma
unei declaraţii de război motivată, fie pe cea a unui ultimatum cu declaraţia de război
condiţionată”.50 Starea de beligeranță implică în mod obișnuit ruperea sau suspendarea relațiilor
diplomatice și consulare între părțile implicate în conflict. Agenții diplomatici și consulii sunt
adesea retraşi, iar ambasadele și consulatele sunt închise. Aceasta se face în general pentru a proteja
agenții și personalul diplomatic și consular și pentru a evita eventualele incidente. De asemenea,
starea de beligeranță între părțile intrate în conflict armat poate afecta acordurile și tratatele
internaționale încheiate între ele. De obicei, astfel de acorduri și tratate sunt anulate sau suspendate
pe durata conflictului, iar aplicarea lor este oprită. Cu toate acestea, este important să se mențină
respectarea tratatelor și a normelor de drept internațional umanitar, care sunt de o importanță vitală
pentru protejarea civililor și a altor persoane vulnerabile în timpul conflictelor armate. Aici se
include şi lovirea proprietății statului inamic, inclusiv depozitele de arme, mijloacele de transport și
orice altă proprietate a statului care servește operațiunilor de război. Aceasta este o consecință a
faptului că părțile intrate în conflict sunt considerate inamice, ceea ce permite celorlalte părți să
acționeze împotriva lor cu forță și să-și protejeze propriile interese. Cu toate acestea, există norme și
reguli în dreptul internațional care limitează anumite acțiuni de război și protejează populația civilă
și anumite proprietăți, precum cele culturale sau religioase.
,,Convenţia de la Haga din 1907 a referitoare la legile şi obiceiurile războiului terestru” clar
enumera acţiunile interzise într-un conflict armat, astfel:
,, Art. 23. În afară de interdicţiile stabilite prin convenţii speciale, este mai ales interzis :
(a) a se întrebuinţa otravă sau arme otrăvite ;
(b) a ucide sau a răni prin trădare indivizi aparţinând naţiunii sau armatei inamice ;
(c) a ucide sau a răni pe un inamic care, predând armele sau ne mai având mijloace să se apere, s-a
predat fără condiţii ;
(d) a declara că nimeni nu va fi cruţat ;
(e) a folosi arme, proiectile sau materii de natură să pricinuiască suferinţe fără rost ;
(f) a folosi fără îndreptăţire pavilionul de parlamentare, drapelul naţional sau insignele militare şi
uniforma inamicului, precum şi semnele distinctive ale Convenţiei de la Geneva ;

50
Ibidem.

69
(g) a distruge sau sechestra proprietăţile inamice, afară de cazul când aceste distrugeri sau
sechestrări ar fi neapărat impuse de nevoile războiului;
(h) a declara stinse, suspendate sau neprimite în justiţie drepturile şi acţiunile naţionalilor părţii
adverse.
Art. 24. Şireteniile de război şi întrebuinţarea de mijloace necesare spre a procura informaţii
despre inamic în privinţa termenului sunt socotite ca licite.
Art. 25. Este interzis a ataca sau bombarda, prin orice fel de mijloc, oraşele, satele,
locuinţele sau clădirile care nu sunt apărate.
Art. 26. Comandantul trupelor de atac, înainte de a porni bombardamentul, şi afară de cazul
unui atac forţat, va trebui să facă tot ce depinde de el spre a preveni autorităţile.
Art. 27. În asediu şi bombardamente trebuie luate toate măsurile necesare pentru a cruţa, pe
cât posibil, clădirile destinate cultelor, artelor, ştiinţelor şi binefacerii, monumentele istorice,
spitalele şi locurile de adunare pentru bolnavi şi răniţi, cu condiţia ca aceste clădiri să nu fie
întrebuinţate în acelaşi timp într-un scop militar. Datoria asediaţilor este să marcheze aceste clădiri
sau locuri de adunare prin semne vizibile speciale, care vor fi dinainte aduse la cunoştinţa
asediatorului.
Art. 28. Este interzisă jefuirea unui oraş sau locuinţă chiar luată cu asalt”.51
Conform Convenției de la Haga din 1907 și a Protocolului din 1977 la Convenția de la
Geneva, există reguli și restricții stricte în ceea ce privește mijloacele și metodele de a vătăma
inamicul, inclusiv asediile și bombardamentele. Acestea trebuie să fie proporționale cu scopul
militare și nu trebuie să provoace suferințe inutile civililor sau distrugerea nedreaptă a proprietății
civile.
În continuare vom clarifica care sunt persoane autorizate să comită acte de ostilitate.
Convenţia de la Haga din 1907 atribuie calitatea de beligerant urmatoarei categorii de
persoane:
,, Arta. 1. Legile, drepturile şi datoriile războiului nu se aplică numai armatei, ci şi miliţiilor
şi corpurilor de voluntari care îndeplinesc următoarele condiţii :
1. Sunt conduşi de o persoană răspunzătoare pentru subordonaţii ei;
2. Au un semn distinctiv fix şi uşor de recunoscut de la distanţă ;
51
,,Conventia de la Haga din 1907 a referitoare la legile şi obiceiurile războiului terestru”,
https://www.arduph.ro/files/articles/Conven%C8%9Bia%20(Regulamentul%20)%20referitoare%20la%20legile
%20%C5%9Fi%20obiceiurile%20r%C4%83zboiului%20pe%20terestru,%20Haga,%2018%20octombrie%201907.pdf,
accesat online la data de 14.05.2023, ora 11:16.

70
3. poartă armele la vedere ; şi
4. Se conformează în operaţiunile lor legilor şi obiceiurilor războiului.
În ţările unde miliţiile sau corpurile de voluntari alcătuiesc armată sau fac parte din ea, acestea
sunt cuprinse sub denumirea de “armată”.
Art. 2. Populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului ia în mod spontan
armele pentru a lupta cu trupele năvălitoare fără să fi avut vreme şase organizeze potrivit articolului
întâi va fi socotită ca beligerantă dacă ea poartă armele la vedere şi dacă respectă legile şi obiceiurile
războiului.
Art. 3. Forţele armate ale Părţilor beligerante pot să se compună din combatanţi şi
necombatanţi.
În caz de capturare de către inamic, unii ca şi ceilalţi au drept la tratamentul prizonierilor de
război.”52
Persoanele enumerate mai sus poarta statut de ,,combatant”, adică ei au dreptul şi obligaţia de
a participa direct la conflictual armat internaţional. Aceste persoane pot fi considerate combatanți
dacă îndeplinesc anumite condiții, cum ar fi purtarea unui anumit fel de uniformă și distincții
vizibile, portul deschis al armelor și respectarea legilor și obiceiurilor de război. Aceste condiții sunt
menite să protejeze civili nevinovați de riscul de a fi confundați cu combatanții și atacați în mod
incorect. Pe de altă parte exista persoane neautorizate să participe la un conflict armat. Din această
categorie fac parte:
,,Mercenarul”, care ,,nu este încadrat în forţele militare ale părţii beligerante într-un mod care
ar genera răspunderea acesteia pentru acţiunile sale. Caracteristic pentru mercenari este faptul că
nuci un stat care a profitat de aceste servicii, nu se face responsabil pentru acţiunile acestora. De
aceea, apartenenţa la forţele armate constituie criteriul în baza căruia poate fi realizată diferenţierea
participanţilor la operaţiunile militare şi statutul juridic al acestora. În conformitate cu prevederile
dreptului internaţional umanitar, mercenarii sunt recunoscuţi drept criminali.” 53
Mercenarii sunt definiţi ca fiind persoane care sunt recrutate special în scopul de a lupta într-
un conflict armat. Ei sunt plătiţi pentru serviciile lor şi nu sunt membri ai forţelor armate ale unui
stat sau unei organizaţii internaţionale. Potrivit dreptului internaţional umanitar, mercenarii nu au
dreptul să fie consideraţi combatanţi şi nu sunt protejaţi de Convenţia de la Geneva în caz de

52
Ibidem.
53
,,Calificarea juridică a participanţilor în cadrul conflictului armat din estul Ucrainei”, Alexandru CAUIA, operă citată,
pag. 2.

71
capturare sau detenţie. De asemenea, actele comise de mercenari pot fi considerate crime de război
şi pot fi pedepsite ca atare. Ca să înţelegem mai bine statul mercenarului propun a îl comparam cu
cel al voluntarului. ,,Voluntarii” sunt ,, persoanele care din proprie iniţiativă se încadrează în forţele
armate ale unei părţi beligerante cu scopul de a lupta pentru apărarea intereselor acesteia. Spre
deosebire de mercenari participarea voluntarilor la operaţiunile armate de partea unei părţi la
conflict se recunoaşte ca fiind una legală, fapt stipulat în textul Convenţiei semnată la Haga cu
privire la drepturile şi obligaţiile statelor neutre şi persoanelor în timpul războiului terestru.”
,,Spionii”. Conform Convenţiei referitoare la legile şi obiceiurile războiului terestru, Haga,
18 octombrie 1907, Art. 29: ,,Nu poate fi socotit că spion decât individul care, lucrând pe ascuns sub
pretexte mincinoase, adună ori încearcă să adune informaţii în zona de operaţii a unui beligerant, cu
intenţia de a le comunica părţii adverse. De aceea, militarii nedeghizaţi care au pătruns în zona de
operaţii a armatei inamice în scopul de a culege informaţii nu sunt consideraţi ca spioni. Tot aşa, nu
sunt consideraţi spioni : militarii şi nemilitarii care-şi îndeplinesc pe faţă misiunea, fiind însărcinaţi
să transmită telegrame destinate fie propriei lor armate, fie armatei inamice. Fac parte din această
categorie şi indivizii trimişi în balon casă transmită telegramele şi, în genere, ca să întreţină
comunicaţiile între diferitele părţi ale unei armate sau ale unui teritoriu.” Spionii sunt persoane care
acţionează clandestin în beneficiul unui stat sau organizaţie, cu scopul de a obţine informaţii secrete
de la alte state sau organizaţii. Ei nu sunt recunoscuţi ca combatanţi şi sunt supuşi jurisdicţiei penale
a statului în care au fost capturaţi, deoarece activităţile lor sunt considerate ilegale. Convenţiile de la
Geneva nu prevăd un statut specific pentru spioni, dar aceştia trebuie să fie trataţi uman şi să
beneficieze de protecţia acordată de Convenţiile de la Geneva III şi IV, dacă sunt capturaţi în timpul
unui conflict armat.
În continuare, vom clarifica care sunt mijloacele şi metodele de război interzise. Conform
Regulamentului de la Haga din 1907, sunt interzise următoarele acțiuni în timpul războiului:
utilizarea de otravă sau arme otrăvite, uciderea sau rănirea unui inamic care s-a predat sau care nu
mai are arme pentru a se apăra, declarația că nimeni nu va fi cruțat, utilizarea incorectă a unui steag
de armistițiu, precum și alte acțiuni care contravin principiilor generale ale dreptului internațional.
De asemenea, Protocolul din 1977 referitor la restricțiile utilizării mijloacelor de luptă în războiul
terestru, aerian și naval interzice utilizarea metodelor și mijloacelor de luptă care produc efecte
dăunătoare larg răspândite și de lungă durată sau grave pentru mediul înconjurător.

72
 ,,Principiul invocat este acela că armele, proiectilele, materialele sau metodele de luptă de
natură să producă un rău superfluu (de prisos) sau suferinţe inutile ori excesive, respectiv care
lovesc fără discriminare, trebuie interzise. Este vorba, mai ales, despre armele de distrugere în masă:
· Folosirea armelor nucleare (care au un efect nediscriminatoriu absolut între obiective militare şi
civile, între combatanţi şi necombatanţi, între părţile în conflict şi terţi) a fost declarată ca fiind o
încălcare a Cartei ONU, iar cel care le foloseşte ca acţionând contra legilor umanităţii şi comiţând
o crimă împotriva umanităţii.
· Folosirea armelor biologice este prohibită prin Convenţia din 1972 privind interzicerea
perfecţionării, producerii şi stocării armelor biologice.
· Folosirea armelor chimice este prohibită prin Convenţia din 1993 privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.
· Folosirea armelor incendiare este limitată prin Convenţia din 1981 privind interziceri sau
restricţii referitoare la utilizarea anumitor arme convenţionale care pot fi considerate ca având
efecte excesiv de dăunătoare sau ca producând efecte nediscriminatorii.
· Folosirea minelor antipersonal este prohibită prin Convenţia din 1997 privind interzicerea
folosirii, stocării, producerii şi transferului minelor antipersonal şi distrugerea acestora.” 54
Există mai multe arme care sunt interzise în conflictul armat internațional, datorită efectelor
lor devastatoare și inumane asupra populației civile și/sau a mediului înconjurător. Printre aceste
arme se numără:
· Armele chimice: Acestea sunt substanțe toxice care sunt utilizate pentru a ucide sau a răni
oamenii și animalele. Convenția asupra armelor chimice interzice dezvoltarea, producerea,
stocarea și utilizarea acestor arme.
· Armele biologice: Acestea sunt organisme sau toxine care sunt utilizate pentru a ucide sau a răni
oamenii și animalele. Convenția asupra armelor biologice interzice dezvoltarea, producerea,
stocarea și utilizarea acestor arme.
· Mina antipersonal: Acestea sunt dispozitive explozive care sunt concepute pentru a fi activate de
o persoană și care cauzează daune grave sau moartea. Convenția asupra minelor antipersonal
interzice utilizarea, stocarea, producerea și transferul acestor mine.

54
,, Drept Internaţional Umanitar”, Anatolie BULGAC, Sergiu SÎRBU, opera citată, pag. 24.

73
· Gloanțele explozive: Acestea sunt gloanțe care sunt proiectate să explodeze la impact și să
cauzeze daune grave. Convenția asupra munițiilor explozive interzice utilizarea, stocarea,
producerea și transferul acestor gloanțe.
· Armele laser orbitor: Acestea sunt dispozitive care utilizează un fascicul de lumină puternic
pentru a orbii oamenii sau echipamentele. Protocolul din 1995 la Convenția privind armele
clasice interzice utilizarea acestor arme în timpul conflictelor armate.
· Armele nucleare: Acestea sunt dispozitive care utilizează forța exploziei nucleare pentru a
distruge sau a deteriora grav ținte. Tratatul de neproliferare nucleară (NPT) și Tratatul de
interzicere totală a testelor nucleare (CTBT) interzic dezvoltarea, producerea, stocarea și
utilizarea acestor arme.
Este important de menționat că interzicerea utilizării acestor arme nu garantează că ele nu vor
fi utilizate în conflictul armat internațional, însă reprezintă un pas important în limitarea efectelor
devastatoare ale războiului asupra populației civile și a mediului înconjurător.
În ceea ce privește viabilitatea mecanismelor de securitate internațională în contextul
conflictului armat dintre Federația Rusă și Ucraina, putem spune că acestea au fost puse la încercare
în mod semnificativ. Cu toate acestea, există în continuare eforturi ale organizațiilor internaționale,
inclusiv OSCE și NATO, pentru a gestiona conflictul și a aduce pacea în regiune. Unul dintre
principalii factori care afectează viabilitatea mecanismelor de securitate internațională este
implicarea directă a Federației Ruse în conflict. Aceasta a condus la încălcări constante ale
acordurilor de încetare a focului și a adus provocări semnificative pentru organizațiile internaționale
implicate în gestionarea conflictului.OSCE a jucat un rol important în gestionarea conflictului,
inclusiv prin desfășurarea Misiunii Speciale de Monitorizare (SMM) în Ucraina. Misiunea are ca
obiectiv monitorizarea situației de securitate, reducerea tensiunilor și promovarea soluțiilor
diplomatice în conflict. În ciuda provocărilor, Misiunea SMM a reușit să ofere informații importante
cu privire la situația din teren și să sprijine eforturile diplomatice pentru a ajunge la o soluție politică
pentru conflict. NATO a jucat de asemenea un rol important în asigurarea securității regionale.
Alianța a extins măsurile de securitate pentru a proteja statele membre din Europa de Est, care se
simt amenințate de agresiunea Rusiei în Ucraina. Aceste măsuri includ desfășurarea de trupe și
echipamente în statele membre NATO din Europa de Est, precum și consolidarea capacității de
apărare a acestora.

74
 În ciuda provocărilor, mecanismele de securitate internațională au demonstrat o anumită
viabilitate în gestionarea conflictului armat dintre Federația Rusă și Ucraina. Cu toate acestea, există
în continuare multe provocări și eforturi constante sunt necesare pentru a ajunge la o soluție politică
durabilă pentru conflict.

3.1. Calificarea legalităţii acţiunilor militare ale Federației Ruse împotriva Ucrainei .

Calificarea legalității acțiunilor militare ale Federației Ruse împotriva Ucrainei este un
subiect controversat și complex, cu opinii diferite de la actorii internaționali și experți în drept
internațional.
În opinia Ucrainei și a majorității țărilor membre ale OSCE, acțiunile militare ale Federației
Ruse împotriva Ucrainei sunt ilegale și violă principiile dreptului internațional, inclusiv
suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, non-intervenția în afacerile interne ale altor state și
respectul pentru drepturile omului. De asemenea, Ucraina și alți actori internaționali au acuzat Rusia
de anexarea ilegală a Crimeii și sprijinul separatiştilor din estul Ucrainei, inclusiv furnizarea de
arme, finanțare și trupe. Pe de altă parte, Rusia susține că intervenția să în Ucraina este justificată
din punct de vedere legal pentru a proteja drepturile etnicilor ruși din Ucraina și a apăra securitatea
națională. Aceste poziții nu sunt recunoscute de majoritatea actorilor internaționali și nu sunt în
conformitate cu principiile dreptului internațional. În ceea ce privește tratatele internaționale
relevante pentru acest conflict, Federația Rusă este parte la ,,Tratatul de la Helsinki din 1975”, care
stabilește principiile relațiilor internaționale, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a
statelor, și la ,Actul Final de la Helsinki din 1975”, care reiterează aceste principii și stabilește
mecanisme pentru soluționarea pașnică a conflictelor. Rusia este, de asemenea, parte la ,,Convenția
de la Geneva privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale” și la ,,Convenția de la
Geneva privind protecția victimelor conflictelor armate non-internațional”e. Aceste tratate interzic
utilizarea forței în afara cadrului legal și stabilesc drepturile și protecția civililor și a prizonierilor de
război. Altfel zis, majoritatea actorilor internaționali consideră că acțiunile militare ale Federației
Ruse împotriva Ucrainei sunt ilegale și violă principiile dreptului internațional, iar Rusia nu poate
invoca nicio justificare legală pentru aceste acțiuni.
În viziunea Doctorului în drept Alexandru Cauia ,, Conflictul аrmаt din Ucrаinа rămâne o
temă destul de ambiguă, pentru că, аceastа а fost etichetat în mod diferit de către actorii implicаţi:

75
operаţiune аntiteroristă, război civil, război interstаtаl, război de secesiune etc. Discursul despre
conflictul militаr din Ucrаinа ne împiedică să înţelegem esenţа lui, pentru că, poziţiile аctorilor
implicаţi conţin o doză înаltă de propаgаndă. Totodаtă, e foаrte importаnt să înţelegem tipul de
război cаre а аvut loc, pentru а evаluа schimbarea modului în care sunt duse conflictele moderne.
De exemplu, Crimeea а fost ocupată şi аnexаtă fără niciun foc de armă, iar, în regiunea Donbаss din
estul Ucrаinei, voluntаrii ruşi аu fost nucleul grupărilor аrmаte ilegаle cаre luptаu contrа forţelor
аrmаte аle Ucrаinei. E un nou tip de război, în cаre e dificil de аpreciаt cаre sunt аdevărаtele părţile
beligerаnte”.55 Este adevărat că există o ambiguitate în ceea ce privește calificarea legală a
conflictului armat din Ucraina, deoarece diferiți actori implicaţi în conflict au etichetat conflictul în
mod diferit. De exemplu, Rusia consideră că este un conflict intern și că acțiunile sale în Ucraina
sunt o intervenție legitimă pentru protejarea minorității rusești din Ucraina, în timp ce Ucraina
consideră că este un conflict interstatal, în care Rusia a invadat și ocupat ilegal teritoriul său. În ceea
ce privește dreptul internațional, este important să se țină cont de faptul că Rusia a încălcat
suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei prin anexarea Crimeii și sprijinul acordat
separatiştilor prorusi din estul Ucrainei. În plus, implicarea directă a Rusiei prin furnizarea de arme,
muniții, finanțare și susținere logistică pentru separatiștii proruși reprezintă, de asemenea, o
încălcare a dreptului internațional. Conform dreptului internațional, un conflict armat poate fi
considerat intern dacă se desfășoară pe teritoriul unui stat între forțele guvernamentale și grupurile
armate care încearcă să preia puterea prin mijloace violente. Cu toate acestea, în cazul Ucrainei,
Rusia a intervenit direct în conflict, iar prezența sa militară în Ucraina nu a fost recunoscută de
comunitatea internațională. De aceea, conflictul poate fi calificat ca unul interstatal. ,,Conflictul
armat din Ucraina urmează să fie divizat convenţional în două faze distincte, pentru a facilita
procesul de cercetare al statutului juridic al participanţilor în cadrul acestuia. Deci, în prima fază,
conflictul urmează să fie calificat drept unui cu caracter noninternaţional, dintre forţele armate
regulate ale guvernului de la Kiev şi detaşamentele înarmate ale insurgenţilor. În această perioadă
toate persoanele implicate activ şi direct în cadrul desfăşurării acţiunilor ostile urmează să fie
calificaţi drept participanţi în cadrul unui conflict armat noninternaţional.” 56

55
,, Calificarea juridică a participanţilor în cadrul conflictului armat din estul Ucrainei”, Alexandru CAUIA, doctor în
drept, conferenţiar universitar, ULIM, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/30_37_Calificarea%20juridica
%20a%20participantilor%20in%20cadrul%20conflictului%20armat%20din%20estul%20Ucrainei.pdf, accesat online la
data de 13.05.2023, ora 17:55.
56
ibidem.

76
 În prima fază a conflictului armat din Ucraina, calificat ca un conflict armat noninternaţional,
forţele armate regulate ale guvernului ucrainean au luptat împotriva detaşamentelor înarmate ale
insurgenţilor din regiunile Doneţk şi Lugansk. În această fază, toţi cei care au luat parte la acţiunile
ostile, inclusiv insurgenţii, erau consideraţi participanţi într-un conflict armat noninternaţional,
conform dreptului internaţional umanitar. ,,Odată cu implicarea masivă a forţelor armate sub
controlul efectiv al Federaţiei Ruse, conflictul armat se internaţionalizează şi se transformă din unul
armat noninternaţional în unul armat internaţional, ceea ce modifică substanţial statutul juridic al
persoanelor implicate în cadrul ostilităţilor. Pe lângă cei ce dispun de dreptul şi obligaţia de a
participa direct în cadrul conflictului armat internaţional – combatanţii – în cadrul războiului din
Ucraina au mai putut fi constataţi şi alte categorii de participanţi — mercenari, voluntari, combatanţi
nelegali”57
Vă propun în continuare să analizăm crimele de război ale Federaţiei Ruse către Ucraina şi
să apreciem legalitatea acţiunilor acestui stat. Cum a început ,,Hegemonia puterii executive – calea
spre represiune”?
"Eu sunt în război, prietenii mei sunt în război, iar pentru ceilalți este o zi obișnuită, o
sărbătoare." Interviu cu Zhenya Milikovskiy din trupa "Nervecells".
”În ianuarie 2000, Vladimir Putin a devenit președinte interimar al Federației Ruse. S-a
întâmplat în timpul celui de-al doilea război cecen. În același timp, sub pretextul amenințărilor
legate de operațiuni militare și terorism, în Rusia a început o perioadă de suprimare a libertăților
civile, care durează de aproape un sfert de secol. Primul Război Cecen (1994-1996) a fost larg
mediatizat de presă independentă, iar autoritățile au fost nevoite să facă față unui flux necontrolat de
informații. Jurnaliştii, activiştii pentru drepturile omului, activiştii civici care au organizat proteste
au jucat un rol în încheierea ostilităţilor. Acest lucru s-a întâmplat în ajunul alegerilor prezidențiale,
iar Kremlinul a ținut cont de această experiență. În ianuarie 2000, forțele de securitate ruse l-au răpit
pe jurnalistul de la Radio Liberty Andrei Babitsky în Cecenia, ceea ce a fost un semnal „disciplinar”
puternic pentru comunitatea jurnalistică. În iunie același an, Vladimir Gusinsky, proprietarul
holdingului Media-Most, care includea și canalul NTV, a fost arestat. După ce a petrecut trei zile în
închisoarea Butyrskaya, antreprenorul și-a vândut toate activele media către Gazprom - a fost
eliberat în străinătate. NTV a fost principala sursă alternativă de informare despre evenimentele
primului război cecen. Al doilea război a fost acoperit diferit - în mare parte bazat pe date oficiale și

57
Ibidem.

77
pe poziția guvernului. Kremlinul era preocupat nu numai de mass-media, ci și de elementele de
competiție democratică, chiar dacă imperfecte. Slăbiciunea politică și financiară a centrului, pe de o
parte, și organizarea unor alegeri destul de libere și competitive la toate nivelurile de guvernare, pe
de altă parte, au contribuit la formarea elitelor regionale. În același timp, s-a format un lobby
financiar și industrial, care era reprezentat de oligarhi. De-a lungul anilor '90, elitele au influențat
atât deciziile economice, cât și viața politică, inclusiv rezultatul alegerilor parlamentare și
prezidențiale. Arestarea în 2003 a lui Mihail Hodorkovski a marcat începutul unei politici de
„echidistanță oligarh”, termenul lui Putin pentru un pact tacit care interzice afacerilor să participe la
viața politică în afara proiectelor convenite cu Kremlinul. Aceste acțiuni au creat premisele pentru
construirea hegemoniei puterii executive, condusă de președinte, asupra tuturor celorlalte
ramuri. Primele alegeri parlamentare din epoca Putin din 2003 i-au lipsit de reprezentare pe cetățenii
pro-democrați: partidele liberale ,,Uniunea Forțelor Drepte” și ,,Yabloko”, pentru care separarea
puterilor era o valoare independentă, nu au intrat în Duma de Stat. Din acel moment, rolul partidului
pro-Putin Rusia Unită a crescut, iar alegerile au devenit din ce în ce mai controlate. Pentru aceasta s-
au folosit manipulări la nivel legislativ: nicio campanie în Rusia nu s-a desfășurat după aceleași
reguli (numai din 2009 au fost aduse cel puțin 266 de modificări în legislația electorală). Au fost
folosite și metode administrative pentru a restricționa accesul candidaților din opoziție la alegeri, și
falsificarea totală a rezultatelor. Treptat, opoziția a fost tăiată din politică publică la nivel federal,
regional și (cu unele excepții) municipal. Parlamentul a încetat să mai fie o instituție legislativă,
devenind, de fapt, parte a verticalei executive, organul de transformare a deciziilor prezidențiale și
guvernamentale în legi Legislația represivă, introdusă odată cu cenzura militară după invazia
Ucraina, a fost adoptată într-o singură zi, 4 martie 2022, în toate lecturile de către ambele camere ale
Parlamentului și semnate de președinte în aceeași zi.”58
Hegemonia puterii executive reprezintă concentrarea excesivă a puterii în mâinile
președintelui și ale guvernului în detrimentul puterii legislative și judiciare. Această situație poate
duce la o lipsă de echilibru și control în guvernare, ceea ce poate facilita o tendință spre represiune și
abuz de putere. În cazul Federației Ruse, puterea executivă a fost consolidată sub puterea
președinților Boris Elţân și Vladimir Putin, iar unele acțiuni ale guvernului rus au fost criticate ca
fiind represive, cum ar fi limitarea libertății presei și a drepturilor civile, înăsprirea controlului
58
,, Este deja evident: istoria regimului Putin este, în primul rând, istoria represiunilor și a războaielor”, Grigory Okhotin,
cofondatorul OVD-info, articol din presa rusa independenta ,,Meduza.io”, https://meduza.io/feature/2023/04/18/uzhe-
ochevidno-istoriya-putinskogo-rezhima-eto-prezhde-vsego-istoriya-repressiy-i-voyn, accesat online la data de
14.05.2023, ora 18:29.

78
asupra societății civile și a opoziției politice și utilizarea excesivă a forței împotriva demonstrațiilor.
Astfel, hegemonia puterii executive poate fi văzută ca o sursă a problemelor democratice din Rusia
și poate duce la o creștere a abuzurilor de putere și a represiunii în această țară. ,,În anii 2000,
Kremlinul s-a confruntat deja cu noi provocări post-Elțin. Pe de o parte, „revoluțiile de culoare” din
Georgia („revoluția trandafirilor” din 2003), Ucraina („revoluția portocalie” din 2004) și Kârgâzstan
(„revoluția lalelelor” din 2005) au fost percepute de elită conducătoare ca fiind o amenințare directă
la adresa propriei puteri. Pe de altă parte, stoarcerea oponenților politici din parlament și din alte
organe alese a dus la creșterea și radicalizarea opoziției extraparlamentare și la activarea societății
civile. Ca răspuns la aceste două tendințe, Kremlinul a lansat o „luptă împotriva ciumei portocalii”.
În 2004-2006, Partidul Naţional Bolşevic al lui Eduard Limonov a fost supus celei mai mari
presiuni. Național-bolșevicii au efectuat acțiuni directe, inclusiv confiscarea clădirilor
guvernamentale - ministere, săli de recepție și administrația prezidențială. Zeci de activiști au fost
arestați, iar în 2007 o instanță a declarat organizația „extremistă” și a interzis-o. În 2006-2007,
poliția a suprimat cu brutalitate Marșurile Disidenței (marșuri anti-Putin care au avut loc în toată
țara), și-a bătut și reținut participanții. În același timp, a început înăsprirea legislației privind
organizațiile publice, fondurile internaționale au fost expulzate din țară și s-au purtat campanii de
discreditare împotriva activiștilor pentru drepturile omului. Președinția lui Dmitri Medvedev (2008-
2012) a început, de asemenea, cu un război - un conflict de cinci zile cu Georgia , culminând cu
recunoașterea de către Rusia a Osetiei de Sud și Abhaziei ca state independente. După încheierea
ostilităților din Osetia de Sud, au fost înregistrate multe cazuri de încălcări ale drepturilor omului
împotriva georgienilor care locuiesc acolo (detenții arbitrare, violență, tortură și tratament
inuman). Răspunderea pentru aceste crime, conform deciziei CEDO privind revendicarea Georgiei,
revine Rusiei, care controla de facto acest teritoriu. Între timp, regimul lui Ramzan Kadyrov a
început să prindă rădăcini și să se întărească în Cecenia. În 2009, angajata Memorial Natalya
Estemirova a fost ucisă acolo, ceea ce a complicat foarte mult munca activiștilor pentru drepturile
omului din regiune (mai devreme, în 2006, jurnalista Novaya Gazeta Anna Politkovskaya a fost
ucisă care acoperă evenimentele din Cecenia). Cu toate acestea, practicile care se formau în
republicile transcaucaziene și în Cecenia nu aveau încă o influență directă și dominantă asupra
politicii interne a Rusiei. Cei patru ani ai „dezghețului” lui Medvedev au fost marcați de o „resetare”
geopolitică (îmbunătățirea relațiilor cu Statele Unite) și de destindere în interiorul țării. Cu toate
acestea, al doilea, practic, s-a rezumat la retorica liberală a președintelui. Pauză în politica represivă

79
a Kremlinului s-a încheiat cu o revenirea lui Putin la președinție în 2012 și trecerea lui Medvedev la
postul de prim-ministru. Această decizie, precum și frauda flagrantă de la alegerile parlamentare, din
decembrie 2011, au provocat proteste masive . Kremlinul le-a reacționat imitând reformele politice
(de exemplu, revenirea alegerilor guvernatorilor) – dar în realitate a fost o modalitate de a menține
puterea deplină în fața scăderii popularității Rusiei Unite și Putin. Și, cel mai important, puterea s-a
schimbat de la o represiune politică precisă la o represiune politică sistemică. Protestele din 2011-
2012 au fost însoțite de detenții în masă ale participanților și de dosarele penale în privința lor ( zeci
de activiști au fost condamnați la termeni reali). După revenirea oficială a lui Putin la Kremlin,
Duma de Stat a adoptat noi legi represive una după alta – legislația privind mitingurile a fost
înăsprită semnificativ, au fost adoptate legi privind „agenții străini”, „organizațiile indezirabile”,
interzicerea „propagandei gay” și multe altele. (din cauza căreia componența de atunci a Dumei de
Stat a fost supranumită „imprimantul înfuriat”).”59
Al treilea mandat al lui Vladimir Putin a adus cu sine o intensificare a represiunii politice în
Rusia. Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că represiunea politică a fost o practică obișnuită în
Rusia și înainte de mandatul lui Putin, începând din perioada sovietică. În perioada de tranziție post-
sovietică, au existat unele semne de îmbunătățire a situației drepturilor civile și a libertății de
exprimare, dar acestea au fost încetinite de adâncirea corupției și de o scădere a standardelor
democratice. De-a lungul anilor, puterea politică și economică au fost concentrate în mâinile unui
număr limitat de oligarhi și politicieni puternici, iar sistemul politic a devenit din ce în ce mai
autoritar. În timpul mandatului lui Putin, represiunea politică a fost utilizată din ce în ce mai des
pentru a elimina adversarii politici și pentru a submina opoziția. În plus, noile legi care restrâng
direct drepturile civile, cum ar fi legea "împotriva extremiștilor", au permis autorităților să
folosească represiunea ca o reacție sistematică la anumite acțiuni ale cetățenilor. Acest lucru a dus la
o instituționalizare a represiunii politice în Rusia și la o creștere a puterii agențiilor guvernamentale
de a controla populația. Astfel, putem spune că al treilea mandat al lui Putin a accelerat și a
amplificat tendința de restrângere a drepturilor civile și a intensificat represiunea politică în Rusia,
dar această practică a existat și înainte de mandatul său.
Din păcate evenimentele din 2014 au adus o creștere semnificativă a represiunii politice în
Rusia. Anexarea Crimeei și sprijinul acordat separatiştilor proruși din Donbass au dus la o creștere a
naționalismului și la o atitudine mai intolerantă față de opoziție. Blocarea mai multor rețele de mass-

59
Ibidem.

80
media și detențiile în masă a participanților la proteste sunt exemple clare ale restricționării libertății
de exprimare și a dreptului la adunare pașnică și-au lăsat amprenta. În plus, cazul lui Boris Nemțov,
un critic vocal al guvernului rus și susținător al Ucrainei, a fost o tragedie care a scos la iveală
nivelul de violență și represiune la care poate ajunge statul rus în confruntarea cu opoziția
politică.. ,,Din acel moment, represiunea a devenit nu doar o tehnologie internă, ci și o tehnologie de
export. Odată cu instituirea „controlului efectiv” asupra Crimeei și autoritățile locale au început să
aplice toate metodele de control politic și suprimare acumulate de forțele de securitate ruse. Sute de
prizonieri politici ucraineni și locuitorii dispar și sunt supuși violenței și torturii, mișcările sociale și
politice sunt interzise, libertatea de conștiință și de exprimare este suprimată. Reprimările
extralegale, dar instituționalizate (introduse în cadrul legislativ și procedural) au venit pe teritoriul
Ucrainei cu oficialii și forțele de securitate ruse. Folosirea violenței extrajudiciare (răpiri, dispariții,
tortură, execuții extrajudiciare) este o practică de lungă durată a armatei ruse, care a efectuat
„curățarea” și „filtrarea” populației în Cecenia și apoi în Osetia de Sud. Un lucru a fost pur și simplu
uitat în Rusia, puțini oameni au acordat atenție celuilalt. În 2016-2019, pe măsură ce „consensul
Crimeei” (o creștere bruscă a nivelului de sprijin pentru Putin după anexarea Crimeei) a fost epuizat,
nivelul de represivitate a crescut.. După protestele de amploare de la Moscova din 2019, legate de
excluderea deputaților independenți de la alegerile pentru Duma orașului, politica represivă a
autorităților a început să se schimbe dramatic. Pandemia Covid a făcut posibilă interzicerea aproape
completă a mitingurilor. Amendamentele constituționale care i-au permis lui Putin să rămână la
putere până în 2036 au fost adoptate pe fundalul unei epidemii, folosind noile „tehnologii electorale”
(alegerile au durat trei zile și votul electronic extrem de discutabil a fost testat pentru prima
dată). Aceasta a fost urmată de o încercare de otrăvire pe Alexei Navalnîi, proteste în masă și
detenții în legătură cu arestarea sa, care au marcat trecerea de la o politică de izolare la o politică de
distrugere a societății civile. Nivelul de represivitate, care a început să crească brusc cu un an și
jumătate înainte de invadarea Ucrainei, a slăbit semnificativ atât structurile de opoziție, cât și cele
civile. Dar un alt val de represiuni a început imediat după invazia rusă a Ucrainei - două zeci de mii
de oameni au fost reținuți pentru funcții anti-război, mii au fost aduși la răspundere administrativă
pentru postări anti-război pe rețelele de socializare, sute de activiști și politicieni au fost arestați ,
zeci de mii de resurse web au fost blocate.” 60

60
Ibidem.

81
 Este adevărat că autoritarismul lui Putin a evoluat în ultimii ani, iar politica sa externă
agresivă și angajarea în conflicte armate au condus la o schimbare semnificativă în ceea ce privește
cruzimea regimului. În plus, există o preocupare că regimul lui Putin ar putea deveni mai represiv în
ceea ce privește politica internă, mai ales având în vedere noile reguli de recrutare care ar putea
conduce la o creștere semnificativă a numărului de recruți. Cu toate acestea, nu este clar dacă
această evoluție a regimului lui Putin ar putea fi considerată o tranziție spre un regim totalitar. Acest
lucru depinde de mai mulți factori, cum ar fi intensitatea reprimării politice, nivelul de control al
statului asupra vieții private a cetățenilor și nivelul de control asupra mass-mediei și a informațiilor
disponibile pentru cetățeni. În viziunea Doctorului Grigory Ohotin, acesta politica a dus:
· ,,Spre distrugerea instituțiilor democratice: alegeri la toate nivelurile, parlamentarism și separarea
puterilor. Astăzi, influența alegătorilor asupra sistemului politic este complet absentă. Puterea
este concentrată într-o mână, sistemele existente de control și echilibru au fost distruse, nu există
feedback din partea societății.
· Spre distrugerea sistemului de drept: neexecutarea hotărârilor instanțelor supranaționale ,
subminarea principiului egalității armelor, pierderea independenței instanțelor și privarea
societății de subiectivitate juridică.
· La monopolizarea spațiului informațional: guvernul controlează, direct sau prin intermediul
companiilor de stat, marea majoritate a mass-media. Reprimarea, cenzura și legislația restrictivă
lasă puțin loc pentru mass-media independentă să funcționeze în țară.
· Spre dezinstituționalizarea societății civile: numeroase persecuții cu motivație politică a
activiștilor, stigmatizarea reprezentanților societății civile că „agenți străini”, închiderea
organizațiilor publice, restricțiile privind întrunirile și asociațiile pașnice au creat o atmosferă de
teamă în care cetățenii nu pot participa deschis la public. viaţa fără riscul represaliilor.
· Spre distrugerea fizică a opoziției: toate structurile socio-politice mari și independente din țară au
fost lichidate și interzise, toți liderii opoziției recunoscuți la nivel federal sunt fie în mormânt, fie
în închisoare, fie în exil.61
,,Luați împreună, acești factori au dus la distrugerea subiectivității politice a
societății. Autoritățile au creat condiții în care așa-zisa „opinie publică” se formează de sus, „din
cabinet”, iar deciziile politice pot fi adoptate de către un cerc restrâns de oameni (sau de către o

61
Ibidem.

82
singură persoană) izolat de public, politic.”62 Această politică a autorităților a dus la o pierdere a
transparenței și responsabilității în procesul decizional al Federației Ruse. Cu toate acestea, există și
un alt aspect al acestei probleme - oamenii sunt adesea apatici și deziluzionați față de politica și
deciziile guvernamentale, pentru că nu simt că au o voce sau o putere în procesul decizional, ceea ce
a dus la o scădere a angajamentului civic, lipsind sistemului politic de integritate.
Este adevărat că societatea civilă din Rusia a supraviețuit și s-a adaptat la politicile autoritare
ale Kremlinului. În ciuda restricțiilor și interdicțiilor, multe ONG-uri și organizații civice continuă
să funcționeze, chiar dacă sunt sub o presiune constantă. Mai mult, societatea civilă a jucat un rol
important în furnizarea de ajutor și susținere refugiaților ucraineni și altor grupuri vulnerabile din
Rusia. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că societatea civilă din Rusia se confruntă cu multe
provocări și amenințări, inclusiv cu limitarea finanțării externe și cu o legislație restrictivă, în ciuda
acestui fapt majoritatea mijloacelor media blocate continuă să funcționeze, mai mult, apar noi
proiecte media, inclusiv cele care acoperă războiul fără cenzură. Nici măcar emigrarea în masă și
forțată nu a afectat negativ societatea civilă, dimpotrivă, a făcut-o mult mai puternică, creând
premisele unei munci mai eficiente și, cel mai important, gratuit. Este important să menționăm că,
deși Kremlinul a încercat să restricționeze drepturile și libertățile esențiale, oamenii continuă să
lupte pentru ele. Grupurile de opoziție au reușit să supraviețuiască și să se adapteze la noile
circumstanțe. Protestele continuă să aibă loc, chiar dacă nu sunt la fel de ample, ca la începutul
războiului, și comunitatea continuă să susțină ONG-urile și drepturile omului prin diferite mijloace.
Deși există riscuri mari pentru cei care se implică, inclusiv arestări și dosare penale, mulți oameni nu
sunt descurajați și continuă să lupte pentru o societate liberă și democratică.
,,Activista ucraineană pentru drepturile omului Alexandra Matviychuk a spus în prelegerea ei
pentru Nobel: ,,Acesta nu este un război a două state, este un război a două sisteme - autoritarismul
și democrația. <...> Trebuie să începem reformarea sistemului internațional pentru a proteja oamenii
de războaie și regimuri autoritare. Avem nevoie de garanții efective de securitate și respect pentru
drepturile omului pentru cetățenii tuturor statelor, indiferent de participarea acestora la alianțe
militare, putere militară sau economică. Acest nou sistem trebuie să se bazeze pe drepturile
omului.”63
În continuare Vă propun să analizăm cum factorii enumeraţi mai sus au permis comiterea
crimelor de război de către Federația Rusă către Ucraina. În contextul conflictului armat din
62
Ibidem.
63
Ibidem.

83
Ucraina, au fost raportate numeroase încălcări ale dreptului internațional umanitar și potențiale
crime de război atribuite trupelor și forțelor pro-ruse. Acestea includ, dar nu se limitează la:
· Atacuri asupra populației civile: Există rapoarte și dovezi ale bombardării și atacurilor asupra
zonelor rezidențiale, inclusiv așezărilor civile, școlilor, spitalelor și infrastructurii civile, ceea ce a
dus la victime și distrugere semnificativă.
· Utilizarea armelor interzise: Există acuzații că Rusia sau forțele susținute de Rusia ar fi utilizat
muniție cu substanțe interzise, precum clorul, în timpul conflictului. Utilizarea armelor chimice
este considerată o încălcare gravă a dreptului internațional.
· Detenții și tortură: S-au semnalat cazuri de detenții ilegale, tortură și tratamente inumane sau
degradante ale prizonierilor de război și a persoanelor civile.
· Execuții extrajudiciare: Există rapoarte și dovezi cu privire la execuții sumare și extrajudiciare ale
civillor.
Vă propun să luați parte la o serie de confesiuni si probe din calvarul creat de către Federația
Rusă in Ucraina, spre exemplu: ,,După ce a intrat pe teritoriul Ucrainei pe 24 februarie, armata rusă
a ocupat câteva orașe din regiunea Kiev în doar câteva zile. La sfârşitul lui martie au fost nevoiţi
să se retragă . La plecare, trupele ruse au jefuit casele ucrainenilor și au lăsat în urmă sute de
victime printre civili, în timpul ocupației au fost violați și uciși. Brett Forrest, jurnalist pentru ediția
americană a The Wall Street Journal, care a sosit în Ucraina înainte de începerea unei invazii la
scară largă, s-a dovedit a fi unul dintre primii reporteri care au vizitat orașul Bucha și a vorbit despre
crimele de război rusești. către întreaga lume. La aniversarea eliberării regiunii Kiev, ,,Meduza”
(presă independentă Rusă) a vorbit cu Forrest despre cum au fost primele zile după retragere pentru
locuitorii din Bucha, care au reușit să iasă din subsoluri și au văzut zeci de cadavre întinse pe străzi -
și modul în care reporterii au acoperit aceste evenimente. ”64
Este foarte important, în viziunea mea, ca jurnaliștii să relateze despre astfel de crime de
război și să atragă atenția opiniei publice internaționale asupra acestor evenimente tragice. Acest
lucru ar trebui să contribuie la o mai mare sensibilizare a opiniei publice și la o presiune mai mare
asupra Rusiei și a regimului lui Putin, pentru ai opri acțiunile agresive și inumane în Ucraina, și în
alte părți ale lumii.

64
Interviu cu jurnalistul americat Brett Forrest, https://meduza.io/feature/2023/04/01/amerikanskiy-zhurnalist-brett-
forrest-popal-v-buchu-kogda-tam-esche-ne-bylo-drugih-reporterov-i-rasskazal-o-massovyh-ubiystvah-mirnyh-zhiteley-
vsemu-miru, accesat online la data de 14.05.2023, ora 19:09.

84
 În interviul sau, Brett Forrest zice: ,, Apropiindu-ne de oraș, am văzut dovezi ale unor lupte
aprige: vehicule blindate și tancuri distruse, magazine și clădiri rezidențiale distruse complet. Nu am
mai văzut așa ceva până acum. A devenit clar că aceasta era o chestiune serioasă. Dar am văzut
victime umane mai târziu. … Majoritatea victimelor erau civili, doar oameni obișnuiți. Nu am văzut
pe nimeni în uniformă militară: erau oameni în civil. Am văzut corpuri pe străzi, oameni în vârstă
care au fost uciși, oameni care mergeau pe biciclete, oameni care plecau de la magazin și încă țineau
saci cu alimente. Au început deja să se degradeze. Am văzut mai multe gropi comune în care
cadavrele păreau să fi fost pur și simplu aruncate, fără niciun respect. În timp ce mă plimbam prin
oraș în acea zi, am început să-mi dau seama că mă uitam la posibile dovezi ale crimelor de război,
atrocităților.”65
,,Pe 2 aprilie, unități și jurnaliști ucraineni au intrat în orașul Buca, regiunea Kiev. Cu o seară
înainte, primele videoclipuri au apărut pe canalele Telegram cu cadavrele unor civili întinse pe
strada Yablonskaya (fostă Kirova), la marginea orașului. Mărturiile de la Buci, pe care trupele ruse
le părăsiseră cu puțin timp înainte, au șocat lumea. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a
numit ceea ce se întâmplă acolo un genocid, președintele american Joe Biden a numit crime de
război. Moscova a oferit mai multe relatări contradictorii despre ceea ce s-a întâmplat, niciuna dintre
acestea nu recunoaște că armata rusă este responsabilă pentru masacre. Meduza a colectat și analizat
toate datele disponibile despre evenimentele din Bucha.”66
„Știam unde sunt punctele de control rusești, adică până la ce graniță se poate ajunge și unde
nu mai merita să mergem mai departe (spune Alla), dar pe 17 martie au apărut informații că se
acordă ajutor umanitar în sediul Consiliului Local Bucansk și, prin urmare, va exista un „culoar
verde”. Și că pe lângă mâncare ar trebui să existe medicamente. Și soțul meu s-a hotărât să meargă,
pentru că avea și nevoie de benzină pentru generator, de la care încărcam telefoanele. Soțul era
îmbrăcat „corespunzător”, își amintește Alla: o panglică albă pe mânecă, pe o bicicletă și pe un
rucsac (armata rusă a cerut civililor să-și indice statutul de „civili” cu ajutorul unor astfel de
bandaje). „Fiul Yura, avea și el legată o panglică albă. Soțul și fiul meu au decis să meargă direct pe
bicicletele lor. De îndată ce Ruslan și Yura s-au îndepărtat puțin de casă și au ajuns pe strada
Tarasovskaya, un militar rus a ieșit în întâmpinarea lor. Copilul spune că fața lui era acoperită cu
inscripția, „Rusia”, numai ochii și o parte a nasului erau vizibile. Armata le-a ordonat lui Ruslan și
65
Ibidem.
66
,, Cum au fost uciși oamenii în Bucha O reconstrucție detaliată a evenimentelor. Și analiza „versiunilor” de
propagandă de la Kremlin”, https://meduza.io/feature/2022/04/06/kak-ubivali-lyudey-v-buche, accesat online la data de
14.05.2023, ora 19:26.

85
Yura să se oprească. Au coborât de pe bicicletă, și-au ridicat mâinile, au explicat că merg după
ajutor umanitar și că nu reprezintă nicio amenințare. După cum am înțeles din cuvintele fiului meu,
soțul a început să se întoarcă puțin înapoi, pentru a verifica unde se află copilul. Și în acel moment
militarul a început să tragă. Yura a spus că tata a avut timp doar să sufle și a căzut față în față cu
copilul. „Ochii lui tati erau deschiși, tata nu s-a mai mișcat”...A cincea lovitură a fost îndreptată spre
capul lui Yura, dar acesta cădea deja, iar glonțul a trecut prin țesătura glugii. Ultima lovitură, a
șasea, a fost în capul soțului, deja în corp. De ce, în loc de un coridor umanitar, un soț și un fiu au
dat peste un nou punct de control?”
În ciuda tuturor eforturilor autorităților ruse de a nega responsabilitatea, este important să se
aducă în fața justiției toți cei implicați în aceste atrocități. Este important că comunitatea
internațională să se unească pentru a asigura că aceste crime nu rămân nepedepsite și pentru a
preveni astfel de acte în viitor.
Organizația internațională pentru drepturile omului Human Rights Watch a publicat un
raport privind crimele de război din teritoriile Ucrainei care se aflau sau se află sub controlul armatei
ruse. Activiștii pentru drepturile omului au documentat relatările martorilor oculari cu privire la
incidente care au avut loc în regiunile Cernihiv, Harkov și Kiev între 27 februarie și 14 martie. Ca
parte a pregătirii raportului, organizația a intervievat 10 persoane, care au fost martori oculari,
victime și rezidenți ai teritoriilor ocupate de forțele ruse. Raportul se referă la două execuții
extrajudiciare. ,,Pe 27 februarie în satul Stării Bîkov, regiunea Cernihiv, și pe 4 martie în Bucha,
regiunea Kiev. În primul caz, soldații ruși au reținut și executat cel puțin șase bărbați. În al doilea,
cinci au fost reținuți, puși în genunchi, după care unul dintre ei a fost împușcat în ceafă. Ce s-a
întâmplat cu restul nu este specificat. Pe 6 martie, în satul Vorzel, la 50 de kilometri nord-vest de
Kiev, militarii au aruncat o bombă fumigenă în subsolul unde se ascundeau o femeie și un copil de
14 ani, apoi au tras în ei când au ieșit. Copilul a murit pe loc, femeia a murit din cauza rănilor, două
zile mai târziu. Un locuitor al satului Malaia Rogan, regiunea Harkiv, le-a spus activiștilor pentru
drepturile omului că pe 13 martie, un militar rus a bătut-o, a violat-o de mai multe ori și i-a tăiat fața
și gâtul. Victima a reușit să evadeze la Harkov, unde a primit ajutorul medicilor. Un bărbat în vârstă
de 60 de ani a declarat că pe 4 martie, în satul Zabuchie, regiunea Kiev, un militar rus i-a amenințat
pe el și pe fiul său cu omor, după ce le-a percheziționat casa, unde au găsit benzină și o pușcă de
vânătoare. În plus, mulți ucraineni care au vorbit cu HRW și au spus că soldații ruși au luat mâncare,
haine, lemne de foc, topoare și combustibil de la ei.” „Cazurile pe care le-am documentat reprezintă

86
o brutalitate și violență deliberată de nespus împotriva civililor ucraineni”, a declarat Hugh
Williamson, șeful biroului HRW pentru Europa și Asia Centrală, solicitând ca cazurile să fie
investigate ca crime de război. Activiștii pentru drepturile omului au remarcat că toate părțile
implicate în conflictul armat sunt obligate să respecte dreptul internațional umanitar, legile
războiului și drepturile omului, care interzic uciderea, violența sexuală, tortura și tratamentul inuman
al prizonierilor și civililor. „Cine ordonă, comite intenționat, facilitează sau instigă astfel de acte este
răspunzător pentru crime de război. Comandanții care știau despre aceste crime, dar nu au încercat
să le oprească sau să-i pedepsească pe cei responsabili, sunt și ei responsabili pentru crime de
război”, se arată în raport.67
Raportul din aprilie 2022, publicat de către organizația de drepturi civile ,,Human Rights
Watch”include:
· Masacrul din Bucha: Organizația a documentat cel puțin 50 de civili uciși de trupele rusești în
orașul Bucha, iar mulți alții au fost arestați sau dispăruți. Corpurile multor victimelor au fost
găsite în casele lor sau pe străzile din oraș, iar multe dintre ele aveau semne evidente de execuție
extrajudiciară.
· Violența sexuală în Harkov: Human Rights Watch a documentat și cazuri de viol și abuz sexual
comise de soldații ruși împotriva femeilor și bărbaților în orașul Harkov. Raportul indică faptul că
aceste acte de violență sexuală sunt adesea utilizate ca instrument de tortură și umilință de către
militarii ruși.
· Atacurile împotriva civililor: Raportul evidențiază faptul că trupele ruse au atacat în mod
intenționat și sistematic civili și infrastructura civilă, cum ar fi spitalele și școlile. Aceste atacuri
au dus la moartea a mii de oameni și la distrugerea multor clădiri și infrastructură vitală.
· Utilizarea armelor interzise: Human Rights Watch susține că trupele ruse au utilizat arme
interzise de dreptul internațional, cum ar fi bombe cu fragmentare, bombe cu uraniu. Aceste arme
au provocat moartea sau rănirea multor civili și au cauzat daune semnificative infrastructurii
civile.

67
,, Puncte cheie din raportul Human Rights Watch despre crimele de război din Rusia în Ucraina Activități pentru
drepturile omului vorbesc despre execuția extrajudiciară în Bucha și violul în Harkov”,
https://meduza.io/feature/2022/04/03/glavnoe-iz-doklada-human-rights-watch-o-voennyh-prestupleniyah-rossii-v-
ukraine, accesat online la data de 14.05.2023, ora 19:32.

87
· Detenția și tortură: Raportul evidențiază faptul că trupele ruse au arestat și deţinut în mod arbitrar
mii de civili și prizonieri de război ucraineni. Acești oameni au fost adesea supuși la tortură, abuz
și condiții de detenție inumane.
În general, raportul subliniază gravitatea și amploarea abuzurilor comise de armata rusă în
Ucraina și necesitatea unei acțiuni urgente pentru a asigura responsabilitatea penală pentru aceste
crime de război.
Regizorul ucrainean de fim documentar și videograful ,,Associated Press”, Mstislav Chernov
și fotograful Yevhen Maloletka au sosit la Mariupol pe 24 februarie 2022, cu o oră înainte de
invazia rusă, ei au fost ultimii reporteri care au părăsit orașul, deja asediat la mijlocul lunii martie. În
20 de zile, au reușit să documenteze numeroasele crime de război comise de armata rusă și cantitatea
nesfârșită de durere pe care o îndurau ucrainenii. Cernov a montat un documentar din materialul
filmat, pe care l-a numit „20 de zile în Mariupol”. La un an de la începutul invaziei ruse a Ucrainei,
corespondentul special ,,Meduza”, Lilia Yapparova, a vorbit cu Mstislav Chernov despre cum a
început atacul și de ce filmările groaznice ale victimelor războiului, realizate sub bombardamente
necontenite, nu au reușit să oprească agresiunea.68
Un fragment din interviu:
,,- A fost ceva ce nu ai filmat la Mariupol?
- O mulțime de lucruri. Atentatul la supermarketul Port City, care s-a petrecut sub ochii
mei. Am fost apoi aruncat la pământ de un val exploziv, m-am târât și am auzit zgomotul unei
obuze care s-a prăbușit într-o clădire cu nouă etaje deasupra capului meu. Pietre și sticlă au căzut,
am văzut a doua explozie - și m-am târât în cealaltă direcție. Mulți oameni au murit în „Port City” și
în casele învecinate, dar nu am putut ajunge acolo. Când era deja întuneric, la spitalul nostru a venit
o femeie, care locuia tocmai în acea clădire de nouă etaje bombardată în fața ochilor mei. A venit și
a spus că stomacul soțului ei a fost tăiat cu sticlă. Dar nu erau ambulanțe în spital, linia frontului,
bombardamentul continuă. Nimeni nu a îndrăznit să meargă cu ea, i-au dat un scaun cu rotile și i-au
spus: „Ia-l”. Ea a plecat și s-a întors o oră mai târziu cu soțul ei. Măruntaiele i se revărsau din
stomac, ea le-a strâns înapoi în stomacul lui, a înfășurat un cearșaf și l-a dus sub foc la spital. Și
există sute, mii de astfel de povești. Și toate acestea nu au fost filmate. Încă visez la atacul aerian de
pe Port City, dar nu l-am filmat. În general, visez adesea Mariupolul, și totul în aceste vise este
amestecat: mereu fug undeva, ceva explodează în jurul meu, Port City se dovedește brusc a fi

68
https://www.youtube.com/watch?v=gNAedWlXXtI, link-ul fimului documentar.

88
undeva în Harkov. Cadavrele aflate în apropierea casei în care am copilărit în Harkov sunt
transferate la Mariupol. Și toate acestea par să facă parte dintr-un oraș uriaș în ruine. Și camera mea
se strică, bateria se oprește și nu pot fotografia nimic.
…- Filmul tău „20 de zile la Mariupol”, asamblat din materialul pe care l-ai filmat într-o
călătorie de afaceri, nu cruță spectatorul. În textul cu voce off, spui direct: „Doare să privești – dar
așa ar trebui să fie”. Ce a mai rămas în arhivele tale? Cum ai decis ce fotografie înfricoșătoare să
arăți și pe care să nu arăți?
- Mulți mai mulți oameni au murit în acele zile. Mulți alți copii au murit. Și din respect
pentru morți și pentru public, nu am putut pune un prim plan cu picioare tăiate, o falcă tăiată sau
jumătate de față. Deși la un moment dat am vrut. Antipatia de durere care este transmisă privitorului
trebuie dozată - trebuie să-l lăsați să expire. În caz contrar, fie va pleca, fie va închide emoțional, nu
va mai auzi și nu va mai simți. A fost o sarcină dificilă: cum să nu înstrăinăm privitorul și, în același
timp, să nu subestimați profunzimea tragediei. Noi, cu ceilalți realizatori, nu am vrut să permitem
spectatorului să accepte războiul ca pe ceva „nu atât de înfricoșător”. Uită-te la media oficială rusă,
vei vedea povești despre arme de înaltă precizie și tragerea unor arme care impresionează imaginația
și ochiul. Toate acestea par periculoase, dar frumoase. Și a trebuit să arăt războiul în tot dezgustul
lui insuportabil.”69
Maxim Levin este si el un fotoreporter ucrainean care a început cariera să în 2006. El a
colaborat cu diverse publicații ucrainene, printre care ,,Levîi Bereg”, ,,Hromadske” și ,,UNIAN” și a
lucrat cu agenții de știri internaționale precum ,,BBC”, ,,Associated Press” și ,,Reuters”. De
asemenea, Levin a realizat proiecte foto și video pentru ,,Organizația Națiunilor Unite”. ,, În 2022,
Levin a documentat mai întâi apărarea Harkovului, apoi a plecat în regiunea Kiev și a vizitat Bucha,
Borodyanka și Irpen, unde aveau loc bătălii aprige. Pe 13 martie, Levin a încetat să mai
comunice. Pe 2 aprilie, editorii Malului Stâng au raportat că cadavrul fotografului a fost găsit în
satul Guta-Mezhigorskaya, lângă Kiev. Organizația internațională ,,Reporteri fără frontiere”, care a
condus propria lui anchetă, a constatat că Maksim Levin și soldatul ucrainean Alexei Cernîșov, care
îl însoțea au fost uciși de armata rusă, posibil după interogatori și torturi. Potrivit unei versiuni, rușii
ar putea să confunde fotograful cu un soldat și să deschidă focul, apoi să ardă cadavrele și

69
,, „Deseori îl visez pe Mariupol. Fug undeva, ceva explodează în jur, iar camera se sparge - și nu pot filma nimic”
Interviu cu realizatorul de documentar Mstislav Chernov. Cu o oră înainte de război, a juns la Mariupol”,
https://meduza.io/feature/2023/02/25/mariupol-mne-snitsya-chasto-ya-kuda-to-begu-vokrug-chto-to-vzryvaetsya-a-
kamera-lomaetsya-i-ya-nichego-ne-mogu-snyat, accesat online la data de 14.05.2023, ora 19:45.

89
mașina. Potrivit alteia, armata rusă a oprit mașina lui Levin și Chernyshov, i-a dus în pădure pentru
interogatoriu, apoi a ucis și a ars probele.”70
Printre principalele dovezi fotografice publicate de către acesta au fost intitulate:
· ,,Personalul militar ucrainean se acoperă în poziții din apropierea bazei aeriene din orașul
Vasilkov, la 25 de kilometri sud de Kiev. Pe lângă baza aeriană, în Vasilkov există un mare
depozit de petrol și ateliere de reparații pentru dronele turcești Bayraktar, așa că orașul a avut o
importanță strategică pentru armata rusă. Dar Forțele Armate ale Ucrainei au reușit să mențină
controlul asupra lui Vasilkov. 26 februarie 2022”
· ,,Cadavrul unui soldat nemarcat de la periferia Harkovului, este probabil un soldat rus care a
murit în acțiune. Trupele ruse au atacat orașul din prima zi a războiului. Au existat bătălii în
suburbii, cartierele Harkov însuși au fost supuse atacurilor cu rachete. 24 februarie 2022”
· ,,Echipamentul militar spart al armatei ruse pe străzile din Borodyanka , un sat situat la 80 de
kilometri nord-vest de Kiev, care a fost sub ocupație rusă pe tot parcursul lunii martie. 3 martie
2022”
· ,,Un crater de obuze pe un pod din Bucha, un oraș la 33 de kilometri de Kiev, care, după
retragerea trupelor ruse la sfârșitul lunii martie, a devenit cunoscut lumii întregi. Aici au fost
făcute fotografii groaznice cu cadavrele unor civili morți întinși pe străzi. 28 februarie 2022”
· ,,Borodyanka după bombardare. 2 martie 2022”
· ,,Luptătorii Terodefense din regiunea Kiev îndepărtează un semn de pe drum pentru ca trupele
ruse să nu se poată orienta pe sol. 8 martie 2022”
· ,,Un soldat ucrainean se ascunde în tranșee în timpul unui raid aerian rusesc în apropierea satului
Demidov, la aproximativ 40 de kilometri nord de Kiev. Aceasta este una dintre ultimele fotografii
publicate cu Maxim Levin. 10 martie 2022”71
Acestea probe demonstrează crimele de război comise de către Federaţia Rusă, care a
încălcat regurile tratatelor internaţionale şi a atacat resursele necesare pentru supravieţuire,
infrastructura civilă, oraşe şi sate cu locuitori, și care continuă să o facă, fară nici un motiv.
Evgenii Maloletka este, de asemenea, un fotojurnalist care a lucrat din 2009, și a fotografiat
și el pentru publicații precum ,,Levîi Bereg”, ,,Hromadske” și ,,UNIAN”, colaborând

70
,, Fotografiile principale ale anului 2022 Nouă evenimente cheie ale războiului - prin ochii a nouă”, articaol publicat
de presa independent rusa, https://meduza.io/feature/2022/12/29/glavnye-fotografii-2022-goda, accesat online la data de
14.05.2023, ora 20:5.
71
Ibidem

90
cu ,,BBC”, ,,Associated Press și Reuters, și realizând proiecte foto și video pentru ,,ONU”. El a
documentat evenimentele din Euromaidan în 2013-2014 și s-a aflat împreună cu partenerul său,
jurnalistul video Mstislav Chernov, la Mariupol încă de la începutul invaziei la scară largă. În timpul
a 20 de zile petrecute acolo, Maloletka și-a concentrat atenția asupra distrugerii provocate de
bombardamente, a atacurilor asupra clădirilor rezidențiale și a muncii medicilor din spitalele locale.
Cele mai cunoscute și importante fotografii realizate de Maloletka în timpul războiului au fost cele
din maternitatea din Mariupol, unde a surprins drama și durerea mamelor și copiilor nou-născuți, și
cele ale gropilor comune unde locuitorii locali au fost forțați să-și îngroape vecinii și rudele care au
murit în urma bombardamentelor, foametei și bolilor. În septembrie, el a fost recompensat cu
premiul ,,Golden News Visa” pentru munca sa în Ucraina și a fost recunoscut drept fotograful anului
care filmează pentru agenții de către The Guardian în 2022.
Seria de fotografii care arata fărădelegile comise de către armata rusă în Ucraina sunt
intitulate:
· ,,O locuitoare din Mariupol se înfășoară într-o pătură lângă o mașină de pompieri distrusă în
timpul bombardamentului. Trupele ruse au intrat în Mariupol pe 2 martie - orașul este încă sub
ocupație. 10 martie 2022”
· ,,Sistemul de apărare aeriană ucraineană după o lovitură rusă în prima dimineață a războiului. 24
februarie 2022”
· ,,Un locuitor din Mariupol la cadavrul fiului său mort. 2 martie 2022”
· ,,Medicii fac respirație artificială unei fete care a fost rănită în timpul unuia dintre primele
bombardamente ale orașului. 27 februarie 2022”
· ,,Anastasia Yerashova, rezidenta din Mariupol, cu fiica ei, pe coridorul spitalului Mariupol. 11
martie 2022”
· ,,Salvatorii ucraineni transportă o femeie însărcinată care a fost rănită în timpul
bombardamentelor rusești. Ea și copilul ei au murit mai târziu. 9 martie 2022”
· ,,Explozie într-o clădire de locuințe de pe strada Metropolitan. Evgheni Maloletka însuși a
scris că tancul rusesc a tras la etajul șase al casei. Doi civili au fost uciși acolo. 11 martie 2022”
· ,,Locuitorii din Mariupol îngroapă morții într-o groapă comună. 9 martie 2022”.72
,,Înainte de război, Pavel Dorogoi, rezident din Harkiv, a fost angajat în
departamentul ,,Fotografie documentară și de arhivă” și a fotografiat arhitectura orașului său
72
Ibidem.

91
natal. După începerea unei invazii la scară largă, a rămas la Harkov și a înregistrat ceea ce se
întâmpla. Una dintre ,,împușcăturile sale” este dedicată metroului, în care locuitorii orașului s-au
refugiat în timpul bombardamentelor. Iată cum își descrie fotograful munca în metroul Harkov: Era
un „oraș într-un oraș” cu propria sa rutină. La șase dimineața s-au deschis porțile ermetice, iar
oamenii au ieșit în stradă, unii acasă, alții la muncă. Spre seară, cei mai mulți dintre ei s-au întors
înapoi, pentru că era înfricoșător să rămână acasă. În martie, până la 500 de oameni au petrecut
noaptea la stația în care locuiau tatăl meu și familia lui, iar în unele stații erau de la o mie și jumătate
până la două mii de locuitori din Harkov. Treptat, oamenii s-au instalat în subteran, au adus paturi
pliante, corturi, pături. Era frig în metrou, 15 grade, curenți de aer. Toți dormeau în haine și sub o
grămadă de pături. Luminile erau mereu aprinse și era zgomot. Mașinile erau folosite și pentru
dormit – erau considerate „scaune VIP”. Cel mai interesant lucru pentru mine a fost să observ cum
s-a dezvoltat viața de zi cu zi în condiții extreme: oamenii găteau mâncare, profesorii veneau la
copii, cineva citea, cineva tricota, cineva făcea manichiură.”73
Acestea sunt doar câteva dintre crimele de război comise de armata rusă în Ucraina.
Numeroase crime se comit in acesta clipa, mii de maturii, copii, animale suferă, își pierd viața și
speranța, numai pentru că un dictator are desăvârşita convingere că vrea reconstruirea unu imperiu.
,,A fost greu în primul moment al bombardamentului de a crede că acesta a fost un
bombardament. E greu de descris: totul se cutremură, tremură. Prima reacție este amorțeală,
stai. Gândurile au fost: cel mai probabil, toți vom fi uciși, așa că nu este nevoie să ne
frământăm. Trebuie doar să te îmbraci. Mama s-a ridicat și ea, a început să pregătească micul dejun,
a stricat toată mâncarea: orezul a fost ars. Așa că am petrecut această oră de dimineață - gătind fără
sens și stând în haine, într-o jachetă, nu este clar de ce. O oarecare confuzie, cuplată cu o încercare
de a păstra o față. Pe față, trebuie să fi fost extrem de amuzant. A început zorii - și atât de groaznic...
Fum galben a început să ne învăluie zona, deoarece depozitele militare au explodat sub Brovary. A
fost foarte interesant să urmăresc de la fereastră cum la șase dimineața oamenii fug în panică cu
lucrurile, cu copiii în mașini și se repăd pe străduțele cu viteză mare. Unde? Toate podurile au fost
oprite, toate drumurile au fost pline, echipamentul militar se mișca. Oamenii erau în disperare. Și
mama și cu mine, ca pe Titanic-ul care se scufunda, am băut whisky într-o căciulă de cilindru și
frac. Apoi a început această zi. La mama mea, suna telefonul la nesfârșit Desigur, îmi venea foarte
mult să plâng. Dar nu a funcționat, pentru că a venit cruzimea. Se întâmplă ceva foarte rău și nu poți

73
Ibidem.

92
face nimic. Rezervorul de la mașină gol, frigider gol, magazinele închise. A început căutarea hranei,
și acest lucru a fost puțin distrugător. Am fost surprins că oamenii din magazine s-au comportat
foarte normal. Am ajuns cumva la magazin: rafturi absolut goale, fără produse, fără oameni. Am
rămas atât de nedumeriți, și tipul a venit: ,,Acesta este pentru tine". Banana întreagă! Am văzut,
probabil, ochii unor oameni care erau complet speriați pentru că nu era nimic. Și și-au dat pâinea.
Un prieten de-al meu a fost foarte activ în sprijinirea lui Putin. M-a sunat. A intrat în panică
încercând să scape de la Kiev. Conversația a fost foarte dificilă, a fost deprimat, a plâns, a spus: „Da,
probabil că nu vom mai comunica, cu greu mă poți ierta pentru asta.” Mulți oameni au plâns în
primele zile, atât bărbați, cât și femei. Au fost reacții foarte diferite. Erau colegi care urmau să
rămână, apoi toți împreună au plecat eroic. Doctorul are întotdeauna o dilemă într-o astfel de
situație: ar trebui să stai cu pacienții tăi sau poți pleca? Mulți au spus: „Ne vom apăra”. Un prieten a
spus jalnic: „Este o onoare pentru mine să mor pentru acest oraș”. Dormi cu hainele pe tine, mănânci
puțin, primești apă în cadă, pentru că crezi că va fi oprită. Ziua te plimbi ca un animal în căutarea
hranei, încerci să te plimbi prin curți, nu pe străzi mari, pentru că avioanele zboară constant. A
trebuit să merg mult. Apoi raiduri aeriene și aceste excursii de opt ori într-un subsol prăfuit, unde o
grămadă de bătrâni, copii plâng, un bec în subsol, miros de canalizare.”
Federația Rusă și-a permis sa și răpească copii:,,Între 900.000 și 1,6 milioane de ucraineni ar
fi fost deportați în Rusia, 9.000 dintre dintre aceștia fiind copii separați de părinți sau ai căror părinți
au fost uciși. Acum o săptămână au fost readuși în țară 37 de copii răpiți de ruși din Harkov.
Niciunul dintre copii nu era orfan. Până în mai, adopția copiilor străini era interzisă în Rusia.
Președintele Vladimir Putin a semnat atunci un decret care să permită adoptarea copiilor din
Ucraina. Statul rus a pregătit o bază de date cu părinți care să poată prelua acești copii răpiți și le
acordă sume mari de bani pentru fiecare copil care dobândește cetățenie rusă. Într-un reportaj AP
News din 14 octombrie, este descris cum mii de copii au fost răpiți de armata rusă cu intenția să fie
crescuți ca cetățeni ruși și să li se șteargă identitatea. Statul rus ar fi mințit mii de copii că părinții lor
au murit sau că nu îi mai vor, i-a dus cu forța în orfelinate sau în familii adoptive ruse, și i-au folosit
pentru propagandă. Cei care aveau 17 ani în acele momente și au împlinit între timp 18 ani vor fi
trimiși pe front ca să lupte împotriva propriei țări. Rușii spun că dau dovadă de generozitate și de
milă.”74 Există, într-adevăr rapoarte despre cazuri de copii ucraineni care au fost răpiți și duși în
Rusia, de obicei în urma unor conflicte familiale sau custodiale între părinți de etnii diferite. De
74
Raport ONU: armata rusă a comis crime de război în Ucraina. https://romania.europalibera.org/a/crime-de-razboi-in-
ucraina/32091509.html, accesat online la data de 14.05.2023, ora 21:52.

93
asemenea, există preocupări cu privire la utilizarea copiilor că instrumente de propagandă în timpul
conflictului dintre Rusia și Ucraina. Într-un raport din 2018, Comitetul ONU pentru Drepturile
Copilului a recomandat Ucrainei să îmbunătățească protecția copiilor împotriva răpirilor și să
asigure recuperarea rapidă a copiilor răpiți. În același timp, Rusia a fost îndemnată să ia măsuri
pentru a preveni răpirile și pentru a restitui rapid copiii răpiți. În general, răpirea copiilor este
considerată o încălcare gravă a drepturilor copilului și poate avea efecte negative pe termen lung
asupra dezvoltării lor emoționale și psihologice. Este important ca autoritățile să ia măsuri pentru a
preveni aceste cazuri. ,,Potrivit martorilor oculari și voluntarilor, copiii sunt deportați în mai multe
moduri. Autoritățile ruse răpesc elevi ai școlilor-internat sau copii care și-au pierdut părinții. De
asemenea, copiii sunt luați de la părinți în timpul „filtrației” sau sub pretextul unor condiții proaste
de viață. Propaganda rusă susține că copiii sunt duși în tabere de sănătate în zone sigure. Pentru a
legaliza acest proces în Rusia, Duma de Stat a adoptat legi privind dobândirea simplificată a
cetățeniei ruse de către copii și reprezentanții lor legali și adoptarea simplificată a copiilor ucraineni
de către ruși. „Nici un singur decret al lui Putin nu conține o clauză sau o normă care să prevadă
obținerea consimțământului de la un copil, aflarea părerii acestuia”, spune Oksana Filipishina,
reprezentant al Grupului Helsinki Ucrainean pentru Drepturile Omului, care a lucrat pe probleme
legate de la răpiri de copii din 2014. Adică nu există abateri care să indice o încercare a „statului
Putin” de a adera la normele Convenției ONU privind drepturile copilului. În esență, acestea sunt
acte unilaterale de violență care vizează transferul copiilor de la un grup etnic la altul. Și acesta este
un semn de genocid”.”75
,,Un videoclip cu crima brutală circulă online, în care se arată cum armata rusă a tăiat capul
unui prizonier de război ucrainean. În seara zilei de 11 aprilie. Aparent, aceasta este o execuție
extrajudiciară a unui prizonier de război ucrainean. Din filmările video, se poate presupune că
persoanele care au comis crima sunt militari ruși. Nu se știe când, unde și de către cine a fost
înregistrat videoclipul, precum și cine exact a fost filmat în el. Judecând după situație, ar fi putut fi
înregistrată în vara lui 2022. Autenticitatea înregistrării nu a fost confirmată. În videoclip , un
bărbat în uniformă militară cu o banderolă galbenă (de tipul celor purtate de armata ucraineană ca
semn de identificare) zace la pământ. Probabil un prizonier de război. Peste el se profilează un
bărbat mascat în camuflaj cu o bandă albă (care, la rândul ei, este folosită de armata rusă). Un bărbat
75
„Ei învață să-și urască părinții și Ucraina și apoi iubesc Rusia”, a raportat Ukrayinska Pravda despre modul în care
autoritățile ruse răpesc și „reeduca” copiii ucraineni.”, articol din presa independenta rusa meduza.io,
https://meduza.io/feature/2023/05/04/oni-uchat-nenavidet-roditeley-i-ukrainu-a-potom-lyubit-rossiyu, accesat online la
data de 14.05.2023, ora 21:59.

94
cu un bandaj alb taie cu un cuțit capul unui bărbat întins pe pământ. Asta se întâmplă când este încă
în viață, el țipă de durere și cere să se oprească. Videoclipul arată mai multe persoane care
comentează ce se întâmplă. „Noi muncim, fraților! <...> Taie-o, la naiba! Rupe-i coloana
vertebrală! <...> Ce, să nu tăi niciodată capetele? Când capul mortului este deja separat de cadavru,
bărbatul din culise spune: „Pune-o într-o pungă, dă-o dracului și trimite-o comandantului.” 76
,,Biroul Procurorului General al Ucrainei investighează 171 de cazuri de violență sexuală din
partea armatei ruse. Acest lucru a fost anunțat de soția președintelui ucrainean Elena Zelenskaia.
Potrivit acesteia, printre victimele violenței, sunt inclusiv bărbații și copiii. Ea a subliniat, de
asemenea, că autoritățile ar putea să nu fie la curent cu alte cazuri, deoarece nu toate victimele sunt
dispuse sau capabile să vorbească despre experiențele traumatizante. ONU, care colectează date
despre crimele de război ruse din Ucraina, raportează că vârsta victimelor violenței sexuale din
partea armatei ruse este cuprinsă între 4 și 82 de ani.” 77 Din datele biroului Procurorului General al
Ucrainei rezultă că, din ianuarie 2023, cele mai multe cazuri de violență sexuală au fost depistate în
regiunile Herson și Kiev.
Astăzi, Federația Rusă este supusă la sancțiunilor economice și politice din partea
comunității internaționale. Aceste sancțiuni include restricții comerciale, înghețarea conturilor
bancare și interzicerea călătoriilor pentru oficialii ruși. De asemenea, Rusia suporta consecințe
geopolitice, cum ar fi izolarea internațională, deteriorarea relațiilor diplomatice și scăderea încrederii
în Rusia ca partener internațional. În plus, se confruntă cu costurile și pierderile materiale ale unui
conflict militar și poate afecta stabilitatea și securitatea regională, dar toţi acești factori nu opresc
groaza conflictului armat cu Ucraina, pe care Federația Rusa l-a inițiat din senin.

3.2. Rolul Consiliului de Securitate în soluționarea conflictului armat dintre Federația Rusă
si Ucraina.

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) are un rol important în

soluționarea conflictului armat dintre Federația Rusă și Ucraina. Acesta este responsabil de

76
https://meduza.io/feature/2023/04/12/v-internete-rasprostranyaetsya-video-na-kotorom-kak-zayavila-sbu-rossiyskie-
voennye-otrezayut-golovu-ukrainskomu-voennoplennomu, accesat online la data de 14.05.2023, ora 22:07.
77
,, Ucraina investighează 171 de cazuri de violență sexuală comise de armata rusă – și o numește „o altă armată din
arsenal Federației Ruse”. Asta este adevărat?”, https://meduza.io/episodes/2023/03/08/ukraina-rassleduet-171-sluchay-
seksualizirovannogo-nasiliya-sovershennogo-rossiyskimi-voennymi-i-nazyvaet-eto-esche-odnim-oruzhiem-v-arsenale-
rf-protiv-ukraintsev-tak-i-est, accesat online la data de 14.05.2023, ora 22:11.

95
menținerea păcii și securității internaționale și are puterea de a lua măsuri pentru a rezolva
conflictele și a preveni escaladarea acestora. În contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina,
Consiliul de Securitate a jucat un rol cheie în monitorizarea situației și luarea de măsuri pentru a
promova o soluționare pașnică. Acesta a organizat dezbateri și reuniuni speciale pentru a discuta
situația din Ucraina și pentru a apela la respectarea dreptului internațional și a suveranității și
integrității teritoriale a Ucrainei. Consiliul de Securitate are puterea de a adopta rezoluții obligatorii,
care pot impune sancțiuni și restricții asupra Federației Ruse pentru încălcarea dreptului
internațional și pentru escaladarea conflictului. Aceste rezoluții pot solicita încetarea imediată a
ostilităților, retragerea trupelor, dialogul și negocierile pașnice pentru soluționarea conflictului. De
asemenea, Consiliul de Securitate poate trimite misiuni de menținere a păcii și observatori
internaționali în zona conflictului pentru a monitoriza situația și a furniza informații și recomandări.
Totuși, este important de menționat că Consiliul de Securitate poate fi influențat de puterea de veto
exercitată de membri permanenți, inclusiv de Rusia. Acest lucru poate afecta capacitatea Consiliului
de Securitate de a adopta rezoluții sau de a impune sancțiuni în mod eficient. În ansamblu, Consiliul
de Securitate al ONU joacă un rol crucial în soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina prin
promovarea dialogului, negocierilor pașnice și respectării dreptului internațional.
,,Pe 14 noiembrie, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care cere ca Rusia să
fie responsabilă financiar pentru invazia sa militară a Ucrainei. Rezoluția a fost susținută de 93 de
țări (inclusiv Statele Unite și toate țările Uniunii Europene), 74 s-au abținut (de exemplu, Brazilia,
India, Serbia și Kazahstan) și alte 13 au votat împotrivă (inclusiv Rusia și China). Deja în a noua zi
de război, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a spus că Rusia va plăti integral pentru fiecare
casă, stradă și oraș distrus, iar rușii încă nu au învățat cuvântul „reparații”. Politicienii ucraineni și
comentatorii occidentali sunt siguri că Rusia trebuie să plătească despăgubiri pentru crimele de
război, genocidul și distrugerea din Ucraina. La începutul lunii august, biroul lui Zelensky a
creat chiar un grup de lucru specializat pe problema colectării despăgubirilor din Rusia. A început
deja negocierile privind transferul bunurilor rusești înghețate în favoarea Ucrainei la nivelul ONU,
UE și OSCE. Școala de Economie din Kiev estimează daunele cauzate de război numai
infrastructurii la 127 de miliarde de dolari începând cu 1 septembrie 2022. Restaurarea teritoriilor
ocupate din regiunile Donețk și Lugansk va costa Ucrainei cel puțin 22 de miliarde de dolari. Suma
proceselor corporative ucrainene intentate la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga chiar
înainte de începerea unei invazii militare pe scară largă (în legătură cu pierderea proprietății în

96
Crimeea și Donbas din 2014) a depășit de mult 10 miliarde de dolari. Reparațiile sunt, pur și simplu,
atunci când statul plătește victimele faptelor sale criminale. Acesta este unul dintre mecanismele
cheie ale dreptului internațional. Poate cel mai faimos exemplu de reparații din istoria lumii este
Tratatul de la Versailles, care a fost încheiat după Primul Război Mondial și a obligat Germania,
care pierduse și era recunoscută oficial ca agresor, să plătească sume colosale Franței și Belgiei.
Germania a fost capabilă să plătească pe deplin abia în 2010 (92 de ani mai târziu). După capitularea
în al Doilea Război Mondial, Germania și-a asumat și obligația de a plăti despăgubiri către URSS,
SUA, Marea Britanie și Franța. În același timp, Uniunea Sovietică nici măcar nu a așteptat
încheierea oficială a războiului: se crede că, chiar înainte de capitularea naziștilor, URSS a scos din
Germania până la 48 de mii de mașini „trofeu” cu echipamente industriale, obiecte de valoare. și
obiecte de artă, numind-o ,,reparații” . După cel de-al Doilea Război Mondial și în special
Tribunalul de la Nürnberg, a avut loc o schimbare fundamentală în dreptul internațional: reparațiile
nu au mai fost un instrument al relațiilor exclusiv între state. Acum se bazează în principal pe
anumiți cetățeni care au suferit crime de război ale statului. În lumea de astăzi, obligația de a plăti
despăgubiri poate apărea nu numai prin acord după război, ci și prin decizie a structurilor ONU - de
exemplu, Consiliul de Securitate sau Curtea Internațională de Justiție. Țările agresoare plătesc
despăgubiri nu numai în bani, ci și în proprietate (de exemplu, echipamente) sau proprietate
intelectuală (de exemplu, brevete), ele se angajează și să restaureze pe cheltuială proprie orașele și
infrastructura distruse în timpul războiului.78
Este adevărat că reparațiile acordate în urma unui conflict armat au, în general, o valoare
simbolică și nu pot compensa cu adevărat pierderile suferite. Deși valoarea financiară a
despăgubirilor poate fi semnificativă, consecințele umane și distrugerile materiale cauzate de un
război sunt adesea mult mai mari. Totuși, simbolistica reparațiilor și recunoașterea vinovăției sunt
aspecte importante în procesul de reconciliere și reconstrucție după un conflict. Prin acordarea
despăgubirilor, agresorul recunoaște în mod indirect responsabilitatea pentru crimele și distrugerile
cauzate. Acest lucru poate contribui la restabilirea încrederii și la încercarea de a construi o relație
post-conflict între părțile implicate. De asemenea, despăgubirile pot juca un rol în promovarea
dialogului și negocierilor între părți, oferind un cadru pentru discuții și negocieri referitoare la

78
,, ONU a cerut Rusiei să plătească despăgubiri Ucrainei. Desigur, Putin nu va face asta. Și cum să forțezi Kremlinul să
repare pagubele cauzate de război? Lansarea listei de corespondență Signal pe Meduza”,
https://meduza.io/feature/2022/11/15/oon-potrebovala-chtoby-rossiya-zaplatila-ukraine-reparatsii-razumeetsya-putin-
etogo-delat-ne-sobiraetsya-a-kak-voobsche-mozhno-zastavit-kreml-zaplatit-za-uscherb-ot-voyny, accesat online la data
de 15.05.2023, ora 11:52.

97
despăgubirile acordate și modalitatea în care acestea pot fi utilizate pentru reconstrucție și dezvoltare
ulterioară. În cele din urmă, despăgubirile pot servi și ca semnal al angajamentului internațional în a
asigura justiție și responsabilitate pentru crimele de război și încălcările drepturilor omului. Ele
reprezintă un efort de a asigura că victimele sunt recunoscute și că agresorul este responsabilizat
pentru acțiunile sale. Deși reparațiile acordate în urma unui conflict armat au o valoare simbolică și
limitată în comparație cu pierderile suferite, ele joacă un rol important în procesul de reconciliere,
recunoaștere a responsabilității și promovare a justiției. Este corect să afirmăm că este puțin probabil
ca Rusia să admită înfrângerea în războiul cu Ucraina și să recunoască public infracțiunile săvârșite
în cadrul operațiunii militare. Astfel de acțiuni necesită o schimbare semnificativă în politica și
conducerea Rusiei, care să fie dispusă să facă această recunoaștere și să accepte responsabilitatea
pentru acțiunile sale. În prezent, în regimul politic actual, este puțin probabil ca Rusia să recunoască
public responsabilitatea pentru crimele comise în cadrul conflictului din Ucraina. Chiar și în cazul
unui schimb de regim, nu există o garanție că noul regim ar fi dispus sau capabil să facă această
recunoaștere. Cu toate acestea, este important să menționăm că există presiuni internaționale și
eforturi ale organizațiilor pentru drepturile omului de a documenta și aduce la lumină încălcările
drepturilor umane și crimele de război comise în cadrul conflictului. Acestea pot juca un rol în
aducerea responsabilizării individuale a celor implicați în astfel de acțiuni și în crearea unui registru
oficial al infracțiunilor. Perspectivele și probabilitatea recunoașterii și acceptării responsabilității de
către Rusia vor depinde de evoluțiile politice, presiunile internaționale și schimbările în conștiința
publică. Este important ca comunitatea internațională să continue să urmărească și să documenteze
încălcările drepturilor umane și să exercite presiune pentru responsabilizarea celor implicați în astfel
de acțiuni. ,, Aproape toți comentatorii occidentali recunosc necesitatea reparațiilor,
dar subliniază cu atenție că dacă acestea sunt impuse Rusiei, precum Germania după Primul Război
Mondial, acest lucru nu va duce la nimic bun: țara deja nu trăiește bine. Economistul John Maynard
Keynes a prevăzut, după Tratatul de la Versailles, că umilirea și ruina deliberată a Germaniei vor
duce la noi conflicte și s-a dovedit a avea dreptate (Keynes l-a prezis pe Hitler în termeni generali
încă din 1919). Această lecție este acum și ea amintită de mulți. Noua rezoluție a Adunării Generale
a ONU prevede doar crearea unui registru care să înregistreze daunele pe care invazia militară rusă
le-a provocat Ucrainei, precum și dezvoltarea unui mecanism de plată a despăgubirilor. Apropo, pe
baza Adunării Generale a ONU, un mecanism internațional independent similar a fost
deja creat pentru a investiga crimele de război și reparațiile în contextul războiului din Siria. Cu

98
toate acestea, nicio instanță internațională nu poate acorda și, cel mai important, poate asigura plata
despăgubirilor Ucrainei, instrumentele juridice internaționale nu sunt suficiente, iar sancțiunile și
presiunea politică împotriva unui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și a unei
puteri nucleare au limite evidente ale acestora. Mai simplu spus, chiar dacă Rusia este cumva
„condamnată” la reparații și refuză să le plătească, nimeni, în general, nu o poate forța să facă acest
lucru. ONU nu are o procedură de excludere a membrilor permanenți din Consiliul de Securitate. Și
chiar dacă ONU încetează brusc să recunoască Rusia drept țara succesoare a URSS care a creat
organizația (ceea ce este extrem de puțin probabil), Kremlinul va avea totuși un alt argument - un
arsenal nuclear . Mai mult, țărilor occidentale le lipsește de facto orice strategie comună în problema
reparațiilor. Nu există răspunsuri clare la întrebările fundamentale. Cine este principala victimă a
agresiunii ruse - statul Ucrainei sau ucrainenii individuali afectați de război? Despăgubirile se
datorează civililor sau și personalului militar ? Sunt pentru supraviețuitorii violenței
sexuale ? Există un genocid ? Și asta nu este tot. Nu este greu de prevăzut că aceste întrebări vor
provoca (de fapt, ele provoacă deja) o mulțime de dispute și conflicte - în ciuda faptului că până
acum rămân pur teoretice.”79 Este adevărat că problema reparațiilor și despăgubirilor în cadrul
conflictului din Ucraina ridică numeroase întrebări și provocări în ceea ce privește determinarea
beneficiarilor, natura despăgubirilor și gradul de responsabilitate a Rusiei. Există o serie de aspecte
complexe care trebuie abordate în această privință. În primul rând, este important să se stabilească
cine sunt beneficiarii reparațiilor și despăgubirilor. Aceasta poate include atât statul Ucraina, care a
suferit consecințele agresiunii ruse, cât și ucrainenii individuali afectați de război, inclusiv civili și
personal militar. Este o provocare să se determine modul în care aceste reparații ar trebui distribuite
și să se asigure că sunt echitabile pentru toți cei afectați. În al doilea rând, tipul de despăgubiri este o
altă problemă importantă. Aceasta poate include despăgubiri financiare pentru distrugerea
proprietății, pierderile economice, daune morale, precum și compensații pentru violența sexuală și
alte încălcări ale drepturilor umane suferite de către supraviețuitorii conflictului. Identificarea și
evaluarea corectă a acestor daune sunt esențiale pentru a asigura o justiție adecvată. În plus, există
întrebări cu privire la existența unui genocid în cadrul conflictului. Aceasta necesită o analiză atentă
și investigații detaliate pentru a determina dacă anumite acțiuni și politicile Rusiei constituie un
genocid, conform definițiilor stabilite în dreptul internațional. Procesul de stabilire a reparațiilor și
despăgubirilor în astfel de conflicte este complex și necesită o abordare coordonată și consultări

79
Ibidem.

99
între diferitele părți implicate, organizații internaționale și comunitatea internațională în ansamblu.
Este important ca aceste întrebări să fie adresate și soluționate într-un mod transparent, echitabil și
în conformitate cu normele și standardele dreptului internațional. Este adevărat că există divergențe
și dispute în acest sens, dar este important ca comunitatea internațională să continue să abordeze
aceste probleme și să caute soluții pentru a aduce justiție și reconciliere în urma conflictului din
Ucraina. ,, Este evident că comunitatea internațională este interesată să rezolve conflictul și să-i
aducă pe făptuitori la cel puțin o anumită responsabilitate. Din păcate, statutul de membru
permanent al Consiliului de Securitate al ONU și arsenalul nuclear conduc la un avantaj geopolitic
disproporționat. Mai mult, crimele de război și încălcările flagrante ale drepturilor omului nu sunt
atribuite doar Rusiei. Astfel, Statele Unite au purtat război în Irak sub un pretext vădit deznădăjduit,
în timp ce China a transformat de fapt întreaga regiune într-un lagăr de concentrare pentru
reeducarea uigurilor. ( Există rapoarte și dovezi care indică faptul că China a reținut și închis în
masă uigurii și alte minorități musulmane din regiunea Xinjiang, considerându-le o amenințare la
adresa securității. Mai mult, au fost raportate cazuri de tortură, abuzuri sexuale, sterilizare forțată și
alte forme de violare a drepturilor omului împotriva acestor minorități. Cu toate acestea, nu există
nicio dovadă că acest conflict ar putea duce la un război mondial. China este o putere globală
importantă, iar comunitatea internațională a avut discuții și acțiuni împotriva abuzurilor împotriva
drepturilor omului din regiunea Xinjiang, dar un război mondial ar presupune o implicare militară și
diplomatică semnificativă din partea mai multor țări.) Într-un sens bun, problema reparațiilor și
despăgubirilor pentru prejudiciu merită discutată și în aceste cazuri. Dar, poate, chiar acum este mai
important să găsim un mecanism care să-l aducă pe agresor în fața justiției, indiferent de apartenența
la Consiliul de Securitate al ONU, și să nu conducă la un război nuclear.” 80 Altă modalitate de a
face Federația Rusă să plătească pentru război poate fi confiscarea activelor și transferul de fonduri
înghețate, cu toate acestea, există obstacole juridice și politice care fac acest proces dificil și
complicat. Mecanismele legale și instrumentele juridice disponibile în țările occidentale pot fi
limitate în acest sens. Aceasta se datorează faptului că, în multe cazuri aceste măsuri necesită decizii
judiciare sau aprobarea legislativă și pot fi supuse unor restricții legale și procedurale. Procesul de
identificare a persoanelor și entităților responsabile și de recunoaștere oficială a acestora drept
criminali de război poate fi complex și îndelungat. Astfel de procese necesită investigații detaliate,
probe solide și audieri judiciare, ceea ce poate duce la întârzieri și litigii legate de responsabilitatea

80
Ibidem.

100
individuală. De asemenea, oligarhii și persoanele sancționate pot utiliza resurse considerabile pentru
a contesta și a nega orice legătură cu politica Kremlinului sau cu conflictul armat. Aceasta poate
duce la procese lungi și complicate în instanțe, în care probarea vinovăției poate fi dificilă. În plus,
sancțiunile economice și financiare impuse de țările occidentale pot avea un impact asupra
populației în general, inclusiv asupra civililor nevinovați. Prin urmare, este important să se găsească
un echilibru între aplicarea sancțiunilor și protejarea drepturilor și bunăstării populației afectate.
Reparațiile și despăgubirile în urma unui conflict armat reprezintă o chestiune complexă și dificilă,
iar procesul de determinare a responsabilității și de aducere a justiției poate dura mulți ani. Cu atât
mai mult, în jur de ,,300 de miliarde de dolari deținute de Banca Centrală Rusă și înghețate în
conturi în Franța, Germania, Austria, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite și alte țări sunt, de
asemenea, sunt protejate de dreptul internațional. Pentru confiscarea lor, țările vor avea nevoie de
cel mai complicat act de echilibrare juridică. Majoritatea banilor sunt în bănci franceze – iar
autoritățile franceze au anunțat deja că nu îi vor retrage în favoarea Ucrainei. 81 Este important ca
aceste aspecte să fie abordate cu atenție și în conformitate cu principiile și standardele dreptului
internațional, pentru a asigura un proces corect și echitabil și pentru a contribui la reconcilierea și
reconstrucția post-conflict. ,,Cu toate acestea, țările ar putea adopta legi naționale care să permită
confiscarea bunurilor rusești înghețate. Acest lucru este cerut de rezoluția-cheie a Adunării Generale
a ONU privind reparațiile din 2005, adoptată doar în cazul în care țara agresoră refuză să
despăgubească sau neagă prejudiciul cauzat. Canada a adoptat prima astfel de lege vara aceasta .”82 ,,
Ceva în acest spirit a fost testat de ONU în 1995 în Irak - programul Oil-for-Food. Irakul s-a aflat
sub sancțiuni după Războiul din Golf, comunitatea mondială se temea că, după invazia eșuată a
Kuweitului, Saddam Hussein va încerca să-și construiască din nou puterea militară și să declanșeze
un nou conflict în regiune. Simplificând foarte mult, schema a funcționat așa; Irakul și-a vândut
petrolul, iar banii pentru el au mers într-un cont special la care guvernul irakian nu avea acces
direct. Unele dintre ele au fost primite de Kuweit ca despăgubiri, cealaltă a fost primită de coaliția
internațională care controla situația din Irak (în special, a furnizat zone de excludere aeriene în
nordul și sudul țării). În rest, Irakul putea achiziționa alimente, medicamente și alte bunuri necesare
care nu erau acoperite de embargo. Acum Rusia este deja forțată să vândă petrol la prețuri mici (are,
în general, un singur cumpărător major - China). Autorii programului pentru reconstrucția postbelică
a Ucrainei de la Centrul European de Cercetare a Politicii Economice (printre ei Serghei
81
Ibidem.
82
Ibidem.

101
Guriev) consideră că o taxă internațională pe o parte din veniturile petroliere ale Rusiei ar putea
merge la reparații și daune cauzate în timpul războiului. Poate că un astfel de model de despăgubiri
poate funcționa cu adevărat, dar numai după schimbarea regimului politic din Rusia. Experiența
Irakului a arătat că modelul petrol pentru alimente întărește ,,status quo-ul” în regimurile autoritare,
iar în cazul Rusiei, este puțin probabil să oprească ambițiile geopolitice.” 83 Există diverse opinii cu
privire la efectele unei taxe internaționale asupra veniturilor petroliere ale Rusiei și la posibilitatea
utilizării acestor fonduri pentru reparații și daune cauzate în timpul unui război. În ceea ce privește
situația Rusiei, este important să se ia în considerare mai mulți factori. În primul rând, piața
petrolului este un domeniu complex și influențat de multiple aspecte, cum ar fi cererea globală,
politica energetică, relațiile diplomatice și alți factori geopolitici. Prețurile petrolului sunt
determinate în mare măsură de forțele pieței și de interacțiunea dintre producători și consumatori.
Deși China este unul dintre cei mai importanți cumpărători de petrol rusesc, Rusia își exportă
petrolul și către alte țări și are diverse piețe de desfacere. Este adevărat că o scădere semnificativă a
prețurilor petrolului ar putea afecta veniturile Rusiei, dar aceasta nu ar fi neapărat rezultatul unei
taxe internaționale. În ceea ce privește ideea de a utiliza aceste fonduri pentru reparații și daune
cauzate în timpul unui război, există precedentul Irakului menționat în întrebare. Acolo, programul
"petrol pentru alimente" a fost implementat sub auspiciile Națiunilor Unite în anii '90, dar a fost
criticat pentru diverse probleme și abuzuri. Este important să se evalueze cu atenție orice astfel de
model de despăgubiri pentru a evita consecințele nedorite și utilizarea incorectă a fondurilor. Orice
model de despăgubire sau taxă internațională ar necesita o abordare coordonată și susținută din
partea comunității internaționale, iar punerea în aplicare ar depinde de acordul și cooperarea tuturor
părților implicate.
,,În conformitate cu articolul 24 din Carta Națiunilor Unite, statele membre ale ONU - în
prezent în număr de 193, ar trebui să acorde Consiliului ,,responsabilitatea principală pentru
menținerea păcii și securității internaționale". Dar ce se întâmplă când unul dintre membrii
permanenți duce el însuși un război de agresiune? "Unde este securitatea pe care Consiliul de
Securitate ar trebui să o asigure?", a întrebat retoric președintele ucrainean la reuniunea Consiliului
de Securitate. Reprezentanții Consiliului ar trebui să se asigure că ,,Rusia este eliminată, ca agresor
și cauză a războiului, astfel încât să nu mai poată bloca deciziile privind propria agresiune". Fără
reforme profunde, Consiliul de Securitate ar putea la fel de bine să se ,,dizolve", iar Organizația

83
Ibidem.

102
Națiunilor Unite ar putea fi ,,închisă", potrivit președintelui ucrainean. Rusia nu mai face parte din
Consiliul pentru Drepturile Omului - la fel ca și SUA, pentru o perioadă de timp. În timp ce
expulzarea Rusiei din Consiliul de Securitate este practic imposibilă, Rusia a fost într-adevăr
eliminată din alte organisme internaționale sau a demisionat ea însăși. La fel ca și în cazul
Consiliului Europei, calitatea de membru al Rusiei în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a
fost suspendată în urmă cu câteva zile. Cu toate acestea, votul nu a fost deloc categoric: 93 de
membri au votat pentru, dar și 24 împotrivă, printre care Algeria, Bolivia, China, Cuba, Coreea de
Nord, Eritreea, Etiopia, Iran și Siria, țări în care Rusia are influență sau care, precum China, lasă
Rusia să își urmeze calea din motive strategice. Consiliul pentru Drepturile Omului nu contează prea
mult la Kremlin. ,,Nu ne pasă prea mult de acest organism", a declarat săptămâna trecută pentru DW
fostul ministru adjunct de externe rus Andrei Fiodor. ,,Consiliul de Securitate este condamnat la
irelevanță dacă un stat cu drept de veto încalcă regulile", spune politologul Johannes Varwick de la
Universitatea din Halle. ,,Mă aștept să vedem un Consiliu de Securitate incapabil să acționeze timp
de ani de zile și care totodată să piardă din importanța Națiunilor Unite". ov. "Pentru noi cel mai
important lucru este Consiliul de Securitate și capacitatea noastră de a continua să fim prezenți acolo
și să ne exprimăm opiniile", a spus Fiodorov. Acesta a admis totuși că ,,există pericolul ca Rusia să
devină mai izolată”.84
Declarația politologului Johannes Varwick evidențiază o preocupare cu privire la capacitatea
Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite de a acționa în situații în care un stat cu drept de veto
încalcă regulile sau normele internaționale. Este important de menționat că opinia exprimată de
politologul Johannes Varwick reprezintă o perspectivă și că există și alte opinii cu privire la rolul și
importanța Consiliului de Securitate în astfel de situații. Relevanța și eficacitatea acestui organ
depind în mare măsură de voința politică a statelor membre de a coopera și de a acționa în interesul
comun al păcii și securității internaționale. Este adevărat că au existat numeroase încercări de
reformare a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a reflecta mai bine realitățile
geopolitice și echilibrul puterii în lumea contemporană. Propunerile menționate, cum ar fi acordarea
unor locuri permanente pentru țări precum Brazilia, India, Japonia și Germania, au fost discutate în
cadrul eforturilor de reformă. Există și alte propuneri, precum includerea Uniunii Europene ca
entitate, eliminarea dreptului de veto sau restrângerea utilizării sale. Aceste propuneri vizează să
răspundă preocupărilor legate de blocarea deciziilor importante în Consiliul de Securitate. Cu toate
84
Articol din presa, https://www.dw.com/ro/r%C4%83zboiul-din-ucraina-consiliul-de-securitate-al-onu-un-tigru-f
%C4%83r%C4%83-din%C8%9Bi/a-61458151, accesat online, la data de 15.05.2023, ora 12:23.

103
acestea, adoptarea oricăreia dintre aceste propuneri a întâmpinat dificultăți și nu s-a bucurat până
acum de succes. Motivele includ diferitele interese și priorități ale statelor membre, reticența unor
țări cu drept de veto de a-și limita puterea și dificultatea de a obține consens în cadrul organizației.
Reforma Consiliului de Securitate este un subiect complex și sensibil, care implică interese și
perspective divergente. Procesul de reformare necesită consensul tuturor celor 193 de state membre
ale Națiunilor Unite și o ratificare adecvată în cadrul organizației. Deși au existat propuneri de
reformă a Consiliului de Securitate, implementarea lor a fost dificilă și nu s-a reușit până în prezent.
Este un subiect care continuă să fie discutat în cadrul comunității internaționale, iar pozițiile și
abordările diferite reflectă complexitatea și dificultatea găsirii unui consens în acest sens.
Încă un organ care poate judeca crimele de război ale Federației Ruse este Curtea Penală
Internațională (CPI), o instanță judiciară internațională înființată prin intermediul Statutului de la
Roma în anul 1998 și a intrat în vigoare în 2002. Scopul principal al CPI este de a judeca și de a
aduce în fața justiției persoane acuzate de crime de genocid, crime împotriva umanității, crime de
război și crime de agresiune, în situații în care țările respective nu pot sau nu doresc să își judece
propriii cetățeni în mod adecvat. Cu toate acestea, pentru ca CPI să poată judeca o persoană sau o
situație specifică, trebuie să îndeplinească anumite criterii și condiții. Una dintre aceste condiții este
că statul în cauză nu poate sau nu dorește să judece în mod adecvat acuzațiile de crime
internaționale. Acest lucru înseamnă că, în cazul unui conflict între Ucraina și Rusia, CPI poate
interveni numai dacă Ucraina face o declarație prin care recunoaște jurisdicția CPI asupra situației și
solicită investigarea și urmărirea penală a persoanelor responsabile pentru presupusele crime
internaționale. Este important de menționat că Rusia nu este parte la Statutul de la Roma, care este
tratatul internațional care a înființat CPI. Prin urmare, în absența unei astfel de declarații din partea
Ucrainei sau a altor mecanisme internaționale, CPI nu are jurisdicție asupra Rusiei și nu poate iniția
investigații sau acțiuni legale împotriva acesteia pentru presupusele crime de război în Ucraina. În
schimb, conflictul din Ucraina poate fi abordat de alte organizații și tribunale internaționale, cum ar
fi Curtea Internațională de Justiție (CIJ), care se ocupă de disputele între state, sau Tribunalul Penal
Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) și Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda
(TPIR), care s-au ocupat de acuzațiile de crime internaționale în conflictele din acele regiuni. Curtea
Penală Internațională (CPI) și Curtea Internațională de Justiție (CIJ) sunt două instanțe
internaționale distincte, dar ambele fac parte din sistemul de justiție internațională. Diferența
principală între cele două instanțe este natura cazurilor pe care le judecă și jurisdicția lor. CPI are

104
competența de a judeca persoane individuale acuzate de crime de genocid, crime împotriva
umanității, crime de război și crime de agresiune. Aceste crime sunt considerate infracțiuni grave de
drept internațional și CPI are jurisdicția de a investiga și de a aduce în fața justiției persoanele
responsabile pentru aceste infracțiuni. Pe de altă parte, CIJ este principalul organ judiciar al
Organizației Națiunilor Unite (ONU) și are competența de a judeca disputele între state. CIJ judecă
cazuri privind probleme de drept internațional, cum ar fi interpretarea tratatelor internaționale,
delimitarea frontierelor, drepturile omului, dreptul maritim și alte aspecte legate de relațiile
internaționale. CIJ soluționează cazurile în baza consensului statelor implicate sau prin intermediul
unor mecanisme specifice prevăzute în tratatele internaționale. Ambele instanțe au rolul de a asigura
respectarea dreptului internațional și de a contribui la responsabilizarea statelor și a persoanelor
pentru încălcările grave ale acestuia. Cu toate acestea, CIJ se concentrează mai mult pe disputele
între state, în timp ce CPI se axează pe infracțiunile individuale grave de drept internațional.

3.3. Rolul OSCE în calitate de garant al respectării principiilor fundamentale ale Dreptului
Internațional Public.

În contextul conflictului armat dintre Federația Rusă și Ucraina, Organizația pentru

Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) are un rol important în calitate de garant al respectării
principiilor fundamentale ale Dreptului Internațional Public. OSCE este o organizație regională care
promovează cooperarea și dialogul între statele membre, cu accent pe securitatea, stabilitatea și
respectarea drepturilor omului. OSCE și-a asumat mai multe responsabilități în ceea ce privește
gestionarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Acestea includ monitorizarea situației de securitate,
facilitarea dialogului politic, medierea și facilitarea negocierilor, promovarea respectării drepturilor
omului și furnizarea de asistență umanitară. Una dintre misiunile-cheie ale OSCE în contextul
conflictului este Misiunea Specială de Monitorizare în Ucraina (OSCE SMM), care a fost înființată
în 2014. Misiunea monitorizează și raportează evoluțiile de pe teren, inclusiv încălcările
armistițiului, mișcările de trupe și situația drepturilor omului. De asemenea, OSCE, are un rol de
facilitare a dialogului între părți și contribuie la procesul de soluționare a conflictului. În plus, acesta
a fost implicat și în eforturile de mediere și negocieri, inclusiv prin intermediul Grupului de Contact
Trilateral (format din reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei și OSCE) și al procesului de la Minsk. Aceste
eforturi vizează obținerea unui acord politic și soluționarea conflictului pe cale pașnică. Totuși, este

105
important de menționat că OSCE se confruntă cu unele dificultăți în îndeplinirea mandatului său în
contextul conflictului din Ucraina. Accesul limitat în anumite zone conflictuale, încălcările
armistițiului și divergențele politice dintre părți au afectat capacitatea OSCE de a monitoriza și de a
promova soluții durabile. OSCE are un rol crucial în asigurarea respectării principiilor fundamentale
ale Dreptului Internațional Public în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina. Prin intermediul
monitorizării, dialogului politic și medierii, OSCE contribuie la gestionarea conflictului și la
promovarea păcii și securității în regiune.
După ce OSCE a vizitat Ucraina, acesta a întocmit un raport: „Dacă o evaluare detaliată nu a
fost posibilă, misiunea a găsit cazuri clare de încălcări de către forţele ruse în ceea ce priveşte
comportamentul lor în cursul ostilităţilor", spun reprezentanții OSCE. Aceştia evocă numeroase
atacuri asupra unor „spitale, case şi clădiri rezidenţiale, proprietăţi culturale, şcoli, infrastructuri de
apă şi de electricitate (...). Pare clar că zeci de mii de imobile au fost avariate sau distruse cu efecte
dezastruoase directe şi indirecte asupra civililor", spune OSCE. Dacă Rusia şi-ar fi respectat
obligaţiile internaționale, numărul civililor ucişi şi al răniților ar fi fost semnificativ mai mic", spun
raportorii OSCE, care fac referire specială la orașul-port Mariupol, unde civilii au fost asediați și
lipsiți atât de cele necesare supraviețuirii cât și de posibilitatea de a fi evacuați. Raportul poate
constitui bază pentru alte investigații internaționale, inclusiv pentru procesele care pot fi deschise
împotriva Rusiei invadatoare, dar și pentru responsabilizarea sa politică.” 85 Biroul Reprezentantului
Special și Coordonatorului OSCE a publicat un nou set de recomandări care abordează riscurile
exploatării online în contextul crizei umanitare din Ucraina și fluxului mare de solicitanți de azil.
Trecerea traficului de persoane în mare măsură în mediul online a generat noi provocări și necesită o
atenție sporită în combaterea acestui fenomen.. Aceste îndrumări practice sunt valoroase pentru a
ajuta aceste entități să înțeleagă și să răspundă la modalitățile de recrutare și publicitate online
folosite în traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală. Ele pot oferi orientări privind
investigarea și combaterea acestor activități criminale, precum și pentru a proteja victimele și a oferi
sprijin adecvat. Colaborarea între organizațiile internaționale precum OSCE, poliția, companiile de
tehnologie și ONG-urile este esențială pentru a aborda această problemă complexă și pentru a
asigura un răspuns coordonat și eficient. Prin furnizarea de îndrumări și sprijin practic, OSCE
contribuie la creșterea gradului de conștientizare și la dezvoltarea capacităților necesare pentru a
combate exploatarea online. În același timp, Într-adevăr, reuniunea miniștrilor de externe ai statelor
85
Articol din presa, https://romania.europalibera.org/a/osce-ucraina-raport/31803590.html, accesat online la data de
15.05.2023, ora 12.42.

106
membre ale OSCE, care a avut loc la Lodz, în Polonia, nu a reușit să ajungă la un acord sau o
declarație care să reflecte condamnarea Rusiei pentru agresiunea împotriva Ucrainei. Această
situație de impas ridică semne de întrebare cu privire la viitorul organizației. Pentru ca Rusia să fie
exclusă din OSCE, este, de asemenea, necesar acordul Rusiei în acest sens, ceea ce face dificilă
aplicarea sancțiunilor sau adoptarea unei poziții clare de condamnare în cadrul organizației. Este
important să menționăm că impasul în cadrul reuniunii OSCE arată dificultățile și diviziunile
existente între statele membre în abordarea crizei dintre Rusia și Ucraina. Disensiunile politice și
interesele divergente pot îngreuna luarea unei poziții unitare și adoptarea măsurilor concrete. Este
necesară o reflecție și o evaluare atentă a rolului și eficacității OSCE în abordarea conflictelor și
crizelor regionale. Situații precum aceasta subliniază nevoia de adaptare și consolidare a
mecanismelor și structurilor organizației pentru a face față provocărilor actuale. ,, După lansarea
acestei agresiuni, Rusia a blocat reînnoirea misiunii permanente a OSCE în Ucraina, blocând de
asemenea adoptarea bugetului şi nominalizarea organelor executive ale organizaţiei, pentru a
„instala haosul şi paralizia” în funcţionarea ei, a mai remarcat şeful diplomaţiei poloneze. Referindu-
se la propunerea asupra tribunalului special, el a subliniat că, deşi „majoritatea membrilor (OSCE)
sunt favorabili trimiterii autorilor crimelor (de război) în banca acuzaţilor”, este totuşi necesară
„găsirea unei soluţii legale”.”86
Principiile OSCE în raport cu faptul că Rusia comite crime de război în Ucraina sunt
fundamentate pe respectul pentru drepturile omului, autonomia teritorială, suveranitatea și
integritatea statelor, dezvoltarea democrației și consolidarea securității regionale. OSCE acordă o
importanță deosebită respectării acestor principii în toate statele membre, inclusiv în situațiile de
conflict și criză. OSCE consideră că rezolvarea conflictelor trebuie să se realizeze prin mijloace
pașnice și prin dialog politic, evitând escaladarea violenței și încălcările grave ale drepturilor
omului. Instituția promovează respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, inclusiv dreptul
la viață, dreptul la libertate și securitate, dreptul la justiție și drepturile minorităților. În ceea ce
privește situația din Ucraina și crimele de război comise de Rusia, OSCE a exprimat de mai multe
ori îngrijorarea și condamnarea față de astfel de acțiuni. Monitorizarea și raportarea abuzurilor și
încălcărilor drepturilor omului sunt aspecte esențiale ale mandatului OSCE și contribuie la
sensibilizarea și mobilizarea comunității internaționale în fața acestor fapte. OSCE colaborează cu
statele membre și cu alte organizații relevante pentru a facilita dialogul, medierea și soluționarea
86
Articol din presă, https://www.digi24.ro/stiri/externe/impas-total-la-osce-ca-sa-dea-rusia-afara-din-organizatie-este-
nevoie-de-acordul-rusiei-2171817, accesat online la data de 15.05.2023.

107
pașnică a conflictului din Ucraina. Aceasta include monitorizarea situației de securitate, facilitarea
schimbului de informații și sprijinirea procesului de pace. Este important de menționat că OSCE este
o organizație interguvernamentală, iar acțiunile sale sunt limitate de consensul și cooperarea statelor
membre. În cazul în care o situație particulară, cum ar fi crimele de război, necesită o acțiune mai
fermă, este necesară implicarea și coordonarea eforturilor internaționale, inclusiv a altor organizații
și instituții relevante. În concluzie, principiile OSCE în contextul în care Rusia comite crime de
război în Ucraina se bazează pe respectul pentru drepturile omului, autonomie teritorială,
suveranitatea și integritatea statelor, dezvoltarea democrației și consolidarea securității regionale.
OSCE condamnă astfel de acțiuni și își propune să faciliteze soluționarea pașnică a conflictului și
promovarea drepturilor omului în regiune.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Mecanismul internațional de securitate în contextul conflictului armat dintre Federația Rusă

și Ucraina a avut și continuă să aibă o funcționare mixtă și limitată. Pe de o parte, organizațiile și
mecanismele internaționale, precum Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și alte forțe de menținere a păcii, au jucat un rol
semnificativ în gestionarea și medierea conflictului. Aceste organizații au furnizat platforme de
dialog și negociere, au emis rezoluții și declarații care condamnă agresiunea și au mobilizat resurse
și forțe internaționale pentru a sprijini Ucraina. Pe de altă parte, mecanismul internațional de
securitate a întâmpinat anumite limite și dificultăți în gestionarea conflictului. Interesele divergente
ale statelor membre, veto-ul exercitat în organismele de decizie și lipsa de voință politică au
împiedicat anumite acțiuni decisive și prompte. În plus, complexitatea conflictului și adâncimea
cauzelor profunde au depășit capacitățile mecanismului internațional de securitate de a soluționa în
mod durabil criza. Este important de menționat că mecanismul internațional de securitate continuă
să joace un rol în gestionarea și rezolvarea conflictului. Eforturile diplomatice și politice sunt în
desfășurare pentru a încuraja încetarea ostilităților, pentru a promova dialogul și a găsi soluții
durabile pentru conflicte. Cu toate acestea, provocările persistă și este necesară o cooperare
internațională sporită și un angajament constant pentru a atinge pacea și stabilitatea în regiune.
Pe de alta parte, atingerea păcii în întreaga lume este un obiectiv nobil, dar și extrem de
complex, care necesită eforturi concertate și angajament la nivel global. constructive între state și
actori internaționali sunt esențiale pentru a rezolva conflictele și a preveni escaladarea lor.

108
Diplomația trebuie să fie bazată pe respect reciproc, încredere și disponibilitatea de a ajunge la
compromisuri. Promovarea și respectarea drepturilor omului, precum și justiția egală pentru toți,
sunt fundamentale pentru construirea unei societăți pașnice și stabile. Combaterea injustiției,
corupției și discriminării contribuie la prevenirea conflictelor și la consolidarea păcii. Inegalitățile
economice și sărăcia sunt factori care alimentează conflictele, sunt necesare investiții material și
spiritual pentru o dezvoltare durabilă, educație, acces la servicii de sănătate și reducerea sărăciei,
lipsa cărora poate contribui la reducerea tensiunilor sociale și la crearea unui mediu propice păcii. În
același timp reducerea armamentului și demobilizarea grupurilor armate non-statale, sunt pași
importanți în promovarea păcii. Educația pentru pace și conștientizarea importanței păcii sunt
esențiale pentru schimbarea mentalităților și a comportamentelor violente, împreună cu promovarea
valorilor de înțelegere, toleranță, respect reciproc și dialog contribuie la cultivarea culturii păcii. În
plus, promovarea dialogului, înțelegerii reciproce și cooperării între națiuni și diferite grupuri etnice
poate contribui la diminuarea tensiunilor și la evitarea conflictelor.
Este important să înțelegem că atingerea păcii în întreaga lume este un proces pe termen lung
și complex, care necesită angajament, voință politică și cooperare la nivel global. Este
responsabilitatea noastră, atât ca indivizi, cât și ca comunitate globală, să lucrăm împreună pentru a
construi un viitor mai pașnic și mai sigur pentru toți oamenii. Deși ne dorim cu toții pacea și
armonia, pare că suntem prizonierii unui cerc vicios în care războaiele se succed una după alta.
În final, impactul și eficiența mecanismului internațional de securitate în contextul
conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina sunt subiecte de dezbateri continue. Este imperativ ca
statele membre și comunitatea internațională să continue să lucreze împreună, să găsească soluții
negociate și să sprijine eforturile de reconstrucție și reconciliere pentru a evita escaladarea
conflictului și a promova pacea și stabilitatea în regiune.

109
BIBLIOGRAFIE

Tatate internaționale
1. Carta Națiunilor Unite adoptată în 1945
2. Convenția asupra interzicerii folosirii armelor chimice și a distrugerii acestora
3. Convenția de la Geneva din 1949
4. Convenția de la Haga din 1899 și 1907
5. Convenția privind interzicerea anumitor tipuri de arme convenționale din 1980 și protocolul
ulterior din 2001
6. Convenția privind interzicerea utilizării, stocării, producției și transferului armelor chimice și a
celor biologice și a dezarmării din 1972
7. Tratatul de la Varșovia din 1955
8. Tratatul de la Washington din 1949
9. Tratatul de neproliferare a armelor nucleare din 1968
10. Tratatul de neproliferare nucleară din 1968
11. Actul final de la Helsinki 1975
12. Convenția de la Viena din 1969 privind Dreptul Tratatelor
13. Convențiile de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar internațional
14. Declarația Universală a Drepturilor Omului: Adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite
în 1948.

110
 Carte cu un autor
15. CAUIA Alexandru. Calificarea juridică a participanţilor în cadrul conflictului armat din estul
Ucrainei. Chișinău, ULIM. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/30_37_Calificarea
%20juridica%20a%20participantilor%20in%20cadrul%20conflictului%20armat%20din
%20estul%20Ucrainei.pdf, accesat online la data de 13.05.2023, ora 17:55.
16. DORUL Olga. Conceptul de securitate colectivă în dreptul internaţional contemporan. În:
Revista moldovenească de drept internaţional şi relaţii internaţionale. %20de%20securitate
%20colectiva%20in%20dreptul%20International%20contemporan.pdf
17. ROȘCA Valentin. Conceptul de agresiune în doctrina dreptului internaţional public
contemporan. În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, NR. 1 (48), 2019,
https://journals.indexcopernicus.com/api/file/viewByFileId/599518.pdf, accesat online, la data
de 03.05.2023, ora 11:29.

Carte cu mai mulți autori

18. BULGAC Anatolie, SÎRBU Sergiu. Drept Internaţional Umanitar. Catedra de medicină militară
şi a calamităților. Universitatea De Stat De Medicină Şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”,
Chişinău Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2019.
https://library.usmf.md/sites/default/files/2019-10/Bulgac%20Drept%20international
%20uman.pdf, accesat online la data de 13.05.2023, ora 19:07.
19. JOSAN Daniela, MAHU Marian, BODRUG Vasile. Conflictele militare interne şi amestecul
militar în mediul de securitate internațional. Proiect de cercetare Chișinău. USM, 2021

Articole, studii
20. RUSNAC Rodion. Istorie și Filozofie. Formarea Blocului Militaro-Politic Nato. Politica
Externă 1949-1966. Facultatea de Istorie şi Filosofie.
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/3-6_11.pdf, accesat online la data de 11.05.2023,
ora 11:37.
21. ROMAN Vasile. NATO și Uniunea Europeană – platforme comune pentru cooperarea regional.
Iași, Ed.: Universitatea „A.I. Cuza” din Iași (România), Facultatea de Filozofie și Relații
Internaționale. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/8-16_13.pdf, accesat online la
data de 10.05.2023. ora 13:52.

111
22. SOSIN Artur. Rolul OSCE în prevenirea conflictelor.
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/266-269_12.pdf, accesat online la data de
11.05.2023, ora 22:05.
23. STAN Flavia-Emilia. Securitatea internaţională: aspecte globale şi regionale. În: Buletinul
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“.
https://revista.unap.ro/index.php/revista/article/view/110/110, accesat online la data de
05.05.2023, ora 18:05.
24. ROȘCA Valentin. Tipuri şi forme ale agresiunii în dreptul internaţional. În: Revista
Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 3, 2012,
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Tipuri%20si%20forme%20ale%20agresiunii
%20in%20dreptul%20international.pdf, accesat online la data de 03.05.2023, ora 16:05.
25. SOROCEANU Igor. Misiunea ONU în menținerea Păcii” de, student în anul IV, Facultatea de
Drept, Academia ,,Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republici Moldova.
accesat la data de 09.04.2023, ora 17:58, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/21-
24_6.pdf
26. CALEA Ionel Fănel. Organizația Națiunilor Unite între trecut și prezent. 2010, pag. 9
http://media0.webgarden.ro/files/media0:4bd0af5cbee24.pdf.upl/Organiza%C5%A3ia%20Na
%C5%A3iunilor%20Unite%20%C3%AEntre%20trecut%20%C5%9Fi%20prezent.pdf, accesat
online la data de 09.05.2023, ora 12:32.

Alte surse
27. https://shape.nato.int/page11283634/knowing-nato/episodes/the-nato-structure, accesat online la
data de 11.05.2023, ora 22:43.
28. https://www.osce.org/contacts/70264,accesat online la data de 11.05.2023, ora 22:41.
29. Conference on security and co-operation in europe final act.
https://www.osce.org/files/f/documents/5/c/39501.pdf, accesat in data de 03.05.2023, ora 12:38.
30. Declaration on principles of international law friendly relations and co-operation among states
in accordance with the charter of the United Nations.
https://www.refworld.org/pdfid/3dda1f104.pdf, accesat la data de 03.05.2023, ora 12:42.

112
31. Definition of aggression general assembly Resolution 3314 (XXIX). United Nations
Audiovisual Library of International Law. https://legal.un.org/avl/pdf/ha/da/da_ph_e.pdf
accesata online la data de 03.05.2023, ora 11:22.
32. РЖЕВСКАЯ Валентина. Законное применение силы и коллективная безопасность в
современном международном праве.
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/2.Zaconnoe%20primenenie%20sili%20i
%20colectivnaia%20bezopasnosti%20v%20sovremennom%20mejdunarodnom
%20prave_0.pdf,
33. Articol din presă. https://romania.europalibera.org/a/osce-ucraina-raport/31803590.html
34. Articol din presă. https://www.digi24.ro/stiri/externe/impas-total-la-osce-ca-sa-dea-rusia-afara-
din-organizatie-este-nevoie-de-acordul-rusiei-2171817
35. OKHOTIN Grigory. Este deja evident: istoria regimului Putin este, în primul rând, istoria
represiunilor și a războaielor. În: Meduza.io. https://meduza.io/feature/2023/04/18/uzhe-
ochevidno-istoriya-putinskogo-rezhima-eto-prezhde-vsego-istoriya-repressiy-i-voyn, accesat
online la data de 14.05.2023, ora 18:29.
36. CHERNOV Mstislav. Deseori îl visez pe Mariupol. Fug undeva, ceva explodează în jur, iar
camera se sparge - și nu pot filma nimic. Interviu cu realizatorul de documentar.
https://meduza.io/feature/2023/02/25/mariupol-mne-snitsya-chasto-ya-kuda-to-begu-vokrug-
chto-to-vzryvaetsya-a-kamera-lomaetsya-i-ya-nichego-ne-mogu-snyat, accesat online la data de
14.05.2023, ora 19:45.
37. Ei învață să-și urască părinții și Ucraina și apoi iubesc Rusia”, a raportat Ukrayinska Pravda
despre modul în care autoritățile ruse răpesc și „reeduca” copiii ucraineni. În: meduza.io,
https://meduza.io/feature/2023/05/04/oni-uchat-nenavidet-roditeley-i-ukrainu-a-potom-lyubit-
rossiyu, accesat online la data de 14.05.2023, ora 21:59.
38. Cum au fost uciși oamenii în Bucha. O reconstrucție detaliată a evenimentelor. Și analiza
„versiunilor” de propagandă de la Kremlin. https://meduza.io/feature/2022/04/06/kak-ubivali-
lyudey-v-buche, accesat online la data de 14.05.2023, ora 19:26.
39. Fotografiile principale ale anului 2022 Nouă evenimente cheie ale războiului - prin ochii a nouă.
În: medusa.io. https://meduza.io/feature/2022/12/29/glavnye-fotografii-2022-goda, accesat
online la data de 14.05.2023, ora 20:5.

113
40. ONU a cerut Rusiei să plătească despăgubiri Ucrainei. Desigur, Putin nu va face asta. Și cum să
forțezi Kremlinul să repare pagubele cauzate de război? În: meduza.io.
https://meduza.io/feature/2022/11/15/oon-potrebovala-chtoby-rossiya-zaplatila-ukraine-
reparatsii-razumeetsya-putin-etogo-delat-ne-sobiraetsya-a-kak-voobsche-mozhno-zastavit-
kreml-zaplatit-za-uscherb-ot-voyny, accesat online la data de 15.05.2023, ora 11:52.
41. Puncte cheie din raportul Human Rights Watch despre crimele de război din Rusia în Ucraina
Activități pentru drepturile omului vorbesc despre execuția extrajudiciară în Bucha și violul în
Harkov. https://meduza.io/feature/2022/04/03/glavnoe-iz-doklada-human-rights-watch-o-
voennyh-prestupleniyah-rossii-v-ukraine, accesat online la data de 14.05.2023, ora 19:32.
42. Raport ONU: armata rusă a comis crime de război în Ucraina.
https://romania.europalibera.org/a/crime-de-razboi-in-ucraina/32091509.html, accesat online la
data de 14.05.2023, ora 21:52.
43. Ucraina investighează 171 de cazuri de violență sexuală comise de armata rusă și o numește „o
altă armată din arsenal Federației Ruse”. Asta este adevărat? În: meduza.io.
https://meduza.io/episodes/2023/03/08/ukraina-rassleduet-171-sluchay-seksualizirovannogo-
nasiliya-sovershennogo-rossiyskimi-voennymi-i-nazyvaet-eto-esche-odnim-oruzhiem-v-
arsenale-rf-protiv-ukraintsev-tak-i-est, accesat online la data de 14.05.2023, ora 22:11.
44. Articol din presa. https://romania.europalibera.org/a/osce-ucraina-raport/31803590.html,
accesat online la data de 15.05.2023, ora 12.42.
45. Articol din presa. https://www.dw.com/ro/r%C4%83zboiul-din-ucraina-consiliul-de-securitate-
al-onu-un-tigru-f%C4%83r%C4%83-din%C8%9Bi/a-61458151, accesat online, la data de
15.05.2023, ora 12:23.
46. Articol din presă. https://www.digi24.ro/stiri/externe/impas-total-la-osce-ca-sa-dea-rusia-afara-
din-organizatie-este-nevoie-de-acordul-rusiei-2171817, accesat online la data de 15.05.2023.
47. https://meduza.io/feature/2023/04/12/v-internete-rasprostranyaetsya-video-na-kotorom-kak-
zayavila-sbu-rossiyskie-voennye-otrezayut-golovu-ukrainskomu-voennoplennomu, accesat
online la data de 14.05.2023, ora 22:07.
48. Film documentar. https://www.youtube.com/watch?v=gNAedWlXXtI.
49. Interviu cu jurnalistul americat Brett Forrest.
https://meduza.io/feature/2023/04/01/amerikanskiy-zhurnalist-brett-forrest-popal-v-buchu-

114
kogda-tam-esche-ne-bylo-drugih-reporterov-i-rasskazal-o-massovyh-ubiystvah-mirnyh-
zhiteley-vsemu-miru, accesat online la data de 14.05.2023, ora 19:09.

115