UNIVERSITATEA"VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE DISERTAŢIE

COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Lavinia-MihaelaVLĂDILĂ

ABSOLVENT:
Elena-Raluca MĂTUȘA

Târgoviște 2019
UNIVERSITATEA"VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

Relațiile diplomatice dintre Rusia și Arabia

Saudită în secolele XX-XXI

COORDONATOR:
Conf. univ. dr.Lavinia-Mihaela VLĂDILĂ

ABSOLVENT:
Elena-Raluca MĂTUȘA

Târgoviște 2019
 CUPRINS

LISTĂ DE ABREVIERI.............................................................................................4
Capitolul I..................................................................................................................... 5
Aspecte generale pivind relațiile diplomatice și studiile de securitate.........................5
1.1.Diplomație și securitate.......................................................................................5
1.2. Diplomație și alte modalități de reglementare a conflictelor internaționale.....7
Capitolul II....................................................................................................................9
Rusia și relația cu Orientul Mijlociu............................................................................9
2.1. Interesele Rusiei în regiune...............................................................................9
2.2. Relațiile ruso-saudite in perioada interbelică..................................................11
2.3. Războiul de șase zile.........................................................................................16
2.4. Poziţia Uniunii Sovietice.................................................................................18
2.5.Conflictul dintre Qatar și Arabia Saudită.........................................................20
2.5.1. Contextul declanșării conflictului și urmările...........................................20
2.5.2. Rusia– arbitrul în conflictul dintre dintre Qatar și Arabia Saudită..........24
Capitolul III................................................................................................................26
Relațiile diplomatice dintre Rusia și Arabia Saudită.................................................26
3.1. Istoria și evoluția globală.................................................................................26
3.2. Relațiile dintre Rusia și Arabia Saudită după perioada Războiului Rece.......28
3.3. Primăvara arabă și implicarea Rusiei în Siria................................................31
3.4. Arabia Saudită şi Rusia lucrează la un pact istoric.........................................33
CONCLUZII...............................................................................................................36
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................37

3
 LISTĂ DE ABREVIERI

1. ONU – Organizația Națiunilor Unite;

2. SUA – Statele Unite ale Americii;
3. NATO –Organizația Tratatului Atlanticului de Nord;
4. KGB–Comitetul Securității Statului;
5.UNSCOP–Comitetul Special al Națiunilor Unite din Palestina;
6. URSS–UniuneaRepublicilorSovieticeSocialiste;
7. MNNA–Aliat Major non-NATO;
8. OPEC–Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol;
9. BBC–corporație britanică de radio și televiziune;
10. RT– televiziune rusească;
11. CCG–Consiliului de Cooperare din Golf;
12. ISIS–Organizația Statul Islamic;
13. Ed.–editura;
13. p. – pagina;
14. pp. – paginile;
15. etc. – etcaetera.

4
 Capitolul I

Aspecte generale pivind relațiile diplomatice și studiile de securitate

1.1. Diplomație și securitate

„Diplomația este aplicarea inteligenței și tactului în desfășurarea relațiilor
oficiale între guvernele statelor independente.” 1.
Conform doctrinei diplomația este activitatea desfășurată de către un stat prin
intermediul reprezentanților săi,în scopul realizării politicii sale externe, sau cu alte
cuvinte, diplomația este știința ce stăpânește cel mai bine arta concilierii interesele
statelor în vederea consolidării și fructificării relațiilor interstatale.Odată cu trecerea
timpului, diplomația a fost supusăîn mod inevitabil transformărilor cotidiene ale
societății, aceasta fiind considerată drept oglinda exterioară a realității interne a
societății, eficiențadiplomației statelor fiind consecința conectării la cerințele și
realitățileinterne.Dacă la început îndatoririle diplomației erau destul de limitate, de la
negocierea de acorduri comerciale și de război și până la alianțe în vederea soluționării
conflictelor, astăzidiplomația este angrenată în numeroase probleme de interes general
internațional legate de sănătate, turism, mediu, telecomunicații etc., inclusiv în
domeniul securității.2
Să nu confundăm totuși noțiunea de diplomație cu cea de politică externăpentru
că, la modul general, politica externăpune accentul pe esență,pe relațiile efective dintre
două sau mai multe state, ce conduc spre acțiuni concrete (concretizateîn tratate și
acorduri), diplomația este mijlocul prin care se urmărește realizarea obiectivelorce țin
de domeniul politicii externe, fiind mecanismul cu ajutorul căruia statele
interacționează înafara frontierelor.3
Conform obiceiului, sistemele diplomatice și-au creat și dezvoltatun mecanism
de reprezentare, de strângere și de comunicare a informațiilor, diplomația fiind

1
Shaun Riordan, Noua Diplomatie. Relatii internationale Moderne, traducere de Nicolae Nastase,
Editura Antet, Prahova, 2004, p. 17.
2
Ibidem, p. 18.
3
Raymond Cohen, „The Diplomatic System-Role and Function of Diplomacy", in Theoretical
Background: Diplomacy and Conflict Resolution, Hebrew University, Jerusalem, 1997, p.5.
5
instituțiade bazăa sistemului internațional și în aceeași măsurăo unealtă prin
intermediul căreia guvernanții își pot urmări propriile obiective politice.4
La început funcțiile diplomației erau puține ca număr, acesteia fiindu-i conferite
funcții de reprezentare, informare și negociere, urmând ca ulterior să i se atribuie altele
noi ca de exemplu: dezvoltarea intereselor comerciale ale statelor, cultivarea relațiilor
de prietenie cu guvernul țării-gazdăși mediile sociale, protejarea conaționalilor aflați
peteritoriul țării-gazdă, desfășurarea de activități consulare, crearea și îmbunătățirea
imaginiițării pe care o reprezintă etc.5
În ceea ce privește noțiunea de securitate, aceasta poate fi definitădreptiscusința
de care dă dovadă un statîn vederea ocrotirii valorile sale interne în fața pericolelor
externe.6
Din punct de vedere conceptual securitatea se împarte în:
 securitate militară– este totalitatea capacităților militare ofensive și
defensive ale statelor;
 securitate politică– presupune stabilitate organizațională a statului, a
sistemului de guvernământ și a ideologiei care i-a conferit temei;
 securitate economicăși socială– este acea latură care se îngrijește să
asigure accesul la resurse, la sursele de finanțare și la piețele necesare susținerii bună-
stării și puterii statului cât și a cetățeanului).7
Conform studiilor de securitate se face distincția evidentăîntre abordarea
tradiționalistă a securității, care punea accentul pe stat și pe dimensiunea militarăși
abordarea ce vizează lărgireasfereiagendei de securitate prin analizaminuțioasă a
problemelor militare și non-militare. Mediul actual de securitate se descrieprintendințe
ce privesc amenințări geopolitice și militare pe care stateleși forțele lor armate vor fi
nevoite să le înfrunte pe viitor. Conform spuselor experților ONU sunt evidente în
prezent două categorii de riscuri general valabile la adresa securității
internaționaleprecum: cele de tip soft (sărăcia, bolile contagioase, șomajul, degradarea

4
C. Hill and W. Wallace, ‘Introduction: Actors and Actions’, in C. Hill (ed.), The Actors in Europe’s
Foreign Policy, London: Routledge, 1996, p. 12.
5
Vasile Puscas, Relatii internaționale contemporane, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1999, pp. 61-62.
6
Alexandra Sarcinschi, Elemente noi in studiul securitatii nationale si internationale, Editura
Universitatii Nationale de Aparare, Bucuresti, 2005, p. 7.
7
Buzan Barry, Popoarele, statele si teama: O agenda pentru studii de securitate internationala in
epoca de dupa Razboiul Rece, Editura Cartier, Chisinau, 2000, p. 31.
6
mediului, extremismul religios etc.) și cele de tip hard (terorismul, proliferarea armelor
de distrugere în masă, conflictele intra și inter-statale, etc.).8

1.2. Diplomațieșialtemodalități de reglementare a conflictelorinternaționale.

Laînceputul secoluluiXIX s-a pus accentul pe descoperirea și dezvoltarea

tehnicilor de reglementare pașnică a conflictelor dintre state, convențiile de arbitraj și
clauzele de compromis au fost inserate în tratate, oferind competență arbitrilor pentru a
tranșa diverse conflicteinteretnice, fiind din ce în ce mai prezentă ideea menținerii
păcii prin respectarea dreptului internațional și impunerea unei justiții internaționale
independente. 9
Astfel în cadrul Societăților Națiunilor s-a adoptat Protocolul pentru
reglementarea pașnică a diferendelor internaționale (la Geneva, 1924), în care era
prevăzutăcompletarea articolelor Pactului Societății Națiunilor, stabilindu-se proceduri
care să asigure obținerea unei soluții pașnice a conflictelor, recurgându-se la Curtea
Permanentă de Justiție Internaționalăși la Consiliul Societății Națiunilor.
Acestemijloace pașnice de soluționare a diferendelor sunt:
 Negocierile directe – acea situație în care două state membre,care deși nu
au interese convergente, în final reușesc să ajungă la un compromis avantajos pentru
ambele părți. Negocierile directe sunt purtate de către ministerele afacerilor externe ale
statelor, șefii guvernelor, sau în unele cazuri chiar șefii de stat.10
 Bunele oficii–semnifică demersul întreprins pe lângă statele-părți la un
litigiu, de către un stat terț sau organizație internațională, din proprie inițiativă sau la
cererea părților, având scopul de a determina statele litigante sărezolve conflictul pe
calea negocierilor diplomatice.Terțul nu participă la negocieri și nu aduce propuneri în
vederea soluționării conflictelor, doar faciliteazăînceperea negocierilor. Bunele oficii
au drept obiectiv prevenirea apariției conflictelordintre state cât și soluționarea celor
deja apărute. 11

8
Ana-Maria Bolborici, Diplomatia Uniunii Europene si Criza din Orientul Mijlociu la inceputul
secolului al XXI-lea, Editura Institutul European, București, 2016, pp. 36-38.
9
Ibidem, p. 38.
10
Lora Anne Viola, Talking States: A Theory of Diplomacy, Department of Political Science,
University of Chicago, 2004, pp. 8-13.
11
Buzan Barry, op. cit., p. 33.
7
  Medierea – presupune intervenția unui terțîn procesul de negocierepentru
a propune soluții în vederea rezolvării conflictului.
 Ancheta internațională –este acțiunea preliminară rezolvării unui conflict
ce presupune stabilirea concretă a faptelor și alcătuirea unei imagini de ansamblu a
stăriiconflictuale.
 Concilierea internațională – reprezintă activitatea comisieiînsărcinate cu
rezolvarea litigiilorcenu au putut fi soluționate prinnegocieri directe.12

12
Ana-Maria Bolborici, op. cit.,pp. 40-41.
8
 Capitolul II

Rusia și relația cu Orientul Mijlociu

2.1. Interesele Rusiei în regiune

Există în lume puține regiuni care au fost și sunt măcinate de conflicte, precum
este Orientul Mijlociu. Totuși putem afirma că Orientul Mijlociu este un teritoriu ce
reprezintă tot mai bine Războiul Rece, un loc unde Rusia și-a impus influența în mod
considerabil comparativ cu SUA, și prin urmare Orientul Mijlociu este zona unde se
poate observa cu ușurință atât declinul politicii externe rusești, cât și momentele de
glorie ale diplomației de la Moscova. Rusia este statul care după momentulprăbușirii
comunismului din 1991 și-a pierdut pentru o bună perioadă de timp sfera de influență
din zonă din cauza faptului că nu își mai putea impuneatât de ușorcultura socio-
politicăprecum o făcea odinioarămai ales datorită prezenței SUA în Israel13.
Contrar acestui aspect, Rusia a demonstrat că nu va renunța la influența pe care
a avut-o în era comunistă în Golful Persic și în același timp nu va renunța la
demersurile întreprinse în vederea stabilirii viitorului țărilor din regiune. Cum poate
Rusia să decidă soarta Orientului Mijlociu? Răspunsul este foarte simplu având în
vedere adversitatea dintre Rusia și SUA din Consiliul de Securitate al ONU.
Globalizarea a făcut din această rivalitate un punct de maxim interes pentru relațiile
diplomatice, în special datorită implicării mijloacelor și metodelor mai puțin
tradiționale în acest joc al puterii. Ambiția nestăvilită a Rusiei de a-și clădi un nou
imperiu nu va putea fi oprită prea curând.14
Împrejurările în care se desfășoară politica externă a Orientului Mijlociu sunt
cruciale pentru înțelegerea pozițiilor complet diferite ale statelor implicate în această
confruntare. Din această cauză trebuie puse întrebări esențiale pentru a găsi un răspuns
precis. Care a fost profilul hărții Orientului Mijlociu și de ce acest teritoriu este atât de
important pentru comunitatea internațională și cum arată elita care conduce în prezent
Orientul Mijlociu? Trebuie luat în considerare și interesul sporit de care Rusia a dat
dovadă în secolul XX pentru această regiune. În timpul regimului comunist,Rusiase

13
H. Kassim, B. Guy Peters and V. Wright, The National Co-ordination of EU Policy: the Domestic
Level, Oxford University Press, 2000, pp. 25-29.
14
C. Hill and W. Wallace, op. cit., p. 15.
9
temeasă nu-i fie atacate granițele ce o separau de Occident și încerca pe cât mai mult
posibil să se protejeze în același timp și de un eventual atac din partea statelor arabe. 15
Din aceastăcauză și în prezent Rusia aspirăsă mențină relații diplomatice cu
Iranul și Siria, deoarece există posibilitatea ca Rusia să se folosească la un anumit
moment de puterea nucleară a Iranului. Sancțiunile cear fi trebuit a fi aplicate Siriei au
stârnit un valde reacții în Rusia care nu dorește aplicarea unor sancțiuni ce ar avea
drept consecință declanșarea unui conflict militar. Să nu își dorească totuși Rusia un
conflict militar care i-ar putea permite să atace SUA și celelate state din Europa care
susțin aplicarea acelor sancțiuni din ce în ce mai puternice asupra Siriei? Franța este
unul dintre statele europene care și-a închis ambasada din Damasc, un lucru pe care l-a
făcut și în Egipt înainte de înlăturarea regimului Mubarak; să fie acesta oare semnalul
care a făcut ca Rusia să ia o poziție defensivă?16
În cele din urmă de ce ar mai conta Rusia pentru comunitatea internațională,
comunitate ce încearcă să sesepare deMoscova prin măsuri care pot conduce la o nouă
criză a gazului. În prezent Rusia are o conducere care dă dovadă de lipsă de
transparență în privința sistemul democratic, dar în fond nu tocmai acest lucru apropie
Rusia de Siria și de Iran? 17
Rusia a rămas constantă în apărarea anumitor interese în Orientul Mijlociu și va
rămâne un personaj important pentru Orientul Mijlociu întrucât este membru
permanent al Consiliului de Securitate al ONU și poate opri în orice moment
rezoluțiile ONU. Chiar a amenințat că va bloca o posibilă rezoluție ce ar putea permite
o intervenție militară în Siria, însă cât timp va putea Rusia bloca aceste rezoluții, acest
lucru nu știm. 18
Să nu uităm în anul 1999,NATO a acționat împotriva Siriei pentru a proteja
Albania fără a avea aprobarea Consiliului de Securitate, fapt ce a marcat o
despărțireevidentă între intervențiile precedente ce aveau drept țintă operațiunile de
menținere a păcii.19

15
P. B. Evans, H. K. Jacobson and R. D. Putnam, Double-Edged Diplomacy: International
Bargaining and Domestic Politics, Berkeley, University of California Press, 1993, pp. 22-23.
16
Ibidem, p. 29.
17
Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, Ed. Humanitas, București, 2015, p. 46.
18
ShibleyTelhami, Michael Barnett, Identity and Foreign Policy in the Middle East,
CornellUniversity Press, 2002, p. 23.
19
Edward Said, L’Orientalisme. L’Orientcrée par l’Occident ,Seuil, 1980, p. 22.
10
 Puterea de veto a Rusiei înfrânează ambiția Washingtonului de a dobândi
supremația, atât în Balcani, cât și în Orientul Mijlociu. În același timp, Rusia rămâne o
potențialăamenințare nucleară care nu se vaferi să își folosescă armele nucleare dacă ar
fi vreodată necesar acest lucru. Cu toate acestea Rusia a dovedit cooperare în procesul
de dezarmare, însă întrebarea este:pentru cât timp va mai coopera Rusia dacă ONU nu
va renunța atât la sancțiunile aplicate Iranului,cât și Siriei?Rusia încearcă de ceva
vreme să deslușească de una singură situația din Siria, deoarece în clipa de față se
confruntă cu propria criză politică, criză negată de liderii de la Kremlin care vor să
reprime orice formă de protest,ascunzâdu-se reciproc de faptul că au primit ajutor
financiar din partea lideriloreuropeni,aceștia cerându-le în schimb plecarea de la putere
a actualei guvernări.20
În concluzie, singurul lucru ce i-a rămas Rusiei de făcut este să susțină statele
care au o doctrină asemănătoare acesteia pentru a avea certitudinea că nu va rămâne un
stat izolat. În mod cert, Rusia a avut momentele ei de slăbiciune, dar a rămas încă o
mare forță, mai ales după venirea lui Vladimir Putin la putere, însă începe să devină
din ce în ce mai slab pregătită în privințaserviciile de spionaj, agenții Serviciului de
Informații Externe al Federației Ruse (S.V.R., rezultat în urma divizării K.G.B. în
1991) începând să fie descoperiți din ce în ce mai des, iar acest aspect ne demostrează
cum un stat poate deveni slab în efortuldepus spre a reveni în poziția de mare putere. 21
Așadar o rezoluție proprie a Rusiei în Orientul Mijlociu este un lucru foarte
puțin probabil, luându-se în calcul evenimentele petrecute acum ceva timp când Marea
Britanie, Franța și Germania au atacat fără să țină seama de eventualele consecințe. În
fond, Rusia înainte de a solicita să îi fie respectat statutul în Consiliul de Securiate ar
trebui întâi să își revizuiască propria atitudine față de scuritatea internă.22

2.2. Relațiileruso-saudite in perioada interbelică

Este puțin cunoscut faptul că Riyadh și Moscova se bucurau de relații deosebit
de calde între anii 1920 -1930. Uniunea Sovietică era, de fapt, un pionier diplomatic în

20
ShibleyTelhami, Michael Barnett, op. cit., pp. 25-26.
21
Ibidem, p. 29.
22
Bill James, The study of Middle East politics, 1946-1996: a stocktaking, Middle East Journal , vol.
50, no. 40, p. 505.
11
Arabia Saudită: a fost primul stat care la recunoscut pe Abdulaziz Al Saud (tatăl
regelui Salman) ca rege al Hejazului și sultan al Nejdului în februarie 192623.
Oglindirea sovietică de farmec din Peninsula Arabică în anii 1920 a fost punctul
culminant al numeroaselor încercări ale Moscovei de a-și impune influența în regiune.
Încă din 1900, navele militare imperiale ruse au început să frecventeze Golful și să
facă apeluri în porturi în Kuweit printre alte destinații. Vasul de croaziera Varyag rus a
vizitat Kuweitul în decembrie 1901, iar căpitanul său a fost întâmpinat de Emir
Mubarak Al Sabah, în ciuda acordului său cu Marea Britanie de a nu primi oaspeți
militari străini. În timpul acestei vizite, rușii au fost prezentați pentru prima dată lui
Abdul Rahman Al Saud, exilat în Kuweit la vremea respectivă, alături de fiul său mai
mare Abdulaziz, care după un an a recucerit Riaydhul de la rivalii lor, Casa Rashid. 24
În timp ce Casa lui Al Saud a căutat sprijin internațional, Marea Britaniel-a
privit cu tânărul Abdulaziz cu mult scepticism, motiv pentru care a intrat în contact cu
consulul rus din orașul persan Bushehr, invitându-l la o vizită. Consulul a vizitat
Kuweitul în 1903, însoțit de o navă militară rusă, care a provocat indignare la
Londra.25
Dar numai după revoluția bolșevică, Moscova a decis să se concentreze serios
asupra Golfului. La fel ca și Imperiul Rus, Uniunea Sovietică a văzut valoarea
prezenței diplomatice în regiune ca o modalitate de a concura cu Marea Britanie. 26
În afara relațiilor cu Casa Al Saud, Uniunea Sovietică s-a uitat la Regatul Hejaz,
al cărui conducător Sharif Hussein controla Mecca și Medina, ca la o modalitate de a
ajunge la întreaga lume musulmană. Fiind în contradicție cu Londra, Hussein a fost în
căutarea unor puternici aliați străini, motiv pentru care reprezentantul său la Roma a
purtat discuții cu sovieticii.27
Comunicarea diplomatică extinsă între Georgy Chicherin, comisarul poporului
sovietic pentru afacerile externe și diplomații sovietici dezvăluie cât de importantă este
în viziunea sa Peninsula Arabă și a rolul pe care URSS l-ar putea juca în lumea
musulmană. Referindu-se la numirea unui trimis musulman sovietic la Hejaz,

23
OlivierCarré, L’Orient arabe aujourd’hui , Editions Complexe, Paris, 1991, p. 26.
24
Ibidem, pp. 27-29.
25
Valentin Naumescu, Teme de politică internațională. Conflicte, tensiuni, dezbateri., Editura
Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 20117, pp. 35.
26
Ibidem, p. 39.
27
Valentin Naumescu, Teme de..., p.76.
12
Chicherin a remarcat în memoriul său către Iosif Stalin că "Intrarea în Mecca este de o
importanță crucială pentru noi pentru că ne-ar crește influența în Arabia și în afara ei".
El a recunoscut că pelerinajul anual la Mecca, Hajj, a fost o oportunitate perfectă de a
ajunge la mii de musulmani din coloniile britanice și franceze și a inflama sentimentul
anti-colonial.28
Scrisorile diplomatice de la comisarul sovietic pentru afacerile externe au
ordonat lui Karim Abdraufovich Khakimov, consulul sovietic la Jeddah,să se
poziționeze ca un aliat al tuturor arabilor fără a-și manifesta în mod deschis preferința
pentru vreuna din părți. "Dacă Ibn Saud urmărește o politică de unire a arabilor, acest
lucru va fi în interesul nostru și va trebui să încercăm să ne apropiem de el, așa cum
am făcut și în ceea ce privește cu Hussein, care a încercat să unească Arabia", a scris
Chicherin lui Khakimov. Uniunea Sovietică a văzut unificarea arabilor ca un prim pas
către împuternicirea musulmanilor din regiune și subminarea guvernării britanice
asupra lor.29
În decembrie 1924, Abdelaziz a cucerit Mecca, iar Khakimov a fost convins că
a venit momentul potrivit pentru el să încerce să se prezinte lui Ibn Saud. În aprilie
1925, când Jeddah era asediat, i s-a permis să facă Umrah, un pelerinaj la Mecca, unde
era baza lui Ibn Saud, obținând astfel șansa să-l întâlnească - lucru pe care niciunui
diplomat occidental nemusulman nu i s-a permis să-l facă. Scrisorile lui Hakimov la
Moscova dezvăluie că întâlnirea sa cu Abdulaziz a fost extraordinar de bună și chiar
ideea sa de mediere sovietică dintre Hejaz și Nejd a fost percepută pozitiv de Ibn Saud.
Până la sfârșitul anului 1925, Ibn Saud controla Jeddah, iar în februarie 1926 s-a
declarat Rege al Hejazului și sultan al Nejdului. De îndată ce misiunea sovietică a aflat
vestea, Khakimov a făcut ceea ce i-a adus în cele din urmă respectul și prietenia lui Ibn
Saud. Pe 16 februarie, Karim Khakimov a condus mașina sa personală care avea
montat un steag sovietic prin Jeddah către reședința lui Ibn Saud în deșert pentru a
preda o notă formală care recunoștea statutul de rege. Uniunea Sovietică a fost primul
stat care și-a recunoscut noul titlu. Abdulaziz a răspuns cu o scrisoare mulțumind

Brenda Shaffer,Partners in Need: The Strategic Relationship of Russia and Iran, Washington, D.C.:
28

Washington Institute for Near East Policy, 2001, pp. 30-33.

Julien Nocetti,From Moscow to Mecca: Russia's Saudi Arabian Diplomacy, IFRI, Paris, 2010, pp.
29

33-35.
13
Uniunii Sovietice pentru neutralitatea sa în timpul războiului cu Hussein și și-a
exprimat disponibilitatea pentru "relațiile cu guvernul URSS și cetățenii săi".30
Relațiile sovieto-saudite s-au îmbunătățit și mai mult atunci când la iunie 1926 a
fost convocat Congresul Panislamic din Mecca, al cărui obiectiv a fost rezolvarea
disputei privind orașele Mecca și Medina. La momentul respectiv, controlul lui Ibn
Saud asupra orașelor sfinte a avut mulți adversari printre notabilii islamici, motiv
pentru care a fost foarte important ca regele să fie recunoscut la congres. 31
Realizând acest lucru, Uniunea Sovietică a făcut ceea ce a contrazis
fundamentele ideologiei sale ateiste: a trimis șase savanți sovietici să participe la
congres. Moscova, cu cei 30 de milioane de musulmani sovietici, l-a susținut pe regele
Abdulaziz, oferind voturile pentru ca acesta să fie ales președinte al congresului. În
plus, ca rezultat al eforturilor lui Khakimov, vicepreședinte al conferinței a fost
desemnat un delegat sovietic. După ce a stabilit relații diplomatice complete cu regele
Abdulaziz, Uniunea Sovietică a trimis în 1928 un nou șef al misiunii în regat, Nazir
Bey Turyakulov.32
Principala preocupare a Marii Britanii cu privire la influența sovietică de la
Jeddah a fost că aceștia răspândeau propagandă comunistă printre musulmani în timpul
Hajj. Într-adevăr, aceasta a fost una dintre ideile pe care Moscova le-a avut pentru
diplomații săi de la Jeddah, dar, în realitate, sovieticii au avut dificultăți să transmita
mesajul lor atât la localnici, cât și la pelerini.33
Confruntându-se cu o mare rezistență, diplomații sovietici au decis să se
concentreze asupra creării legăturilor comerciale între porturile sovietice ale Mării
Negre și Hejaz. Khakimov a reușit să-l convingă pe regele Abdulaziz să ridice
restricțiile împotriva bunurilor sovietice care existau în regat din cauza lobby-ului
londonez. În anii 1929-1930, mărfurile sovietice au fost transportate în regat din orașul
portuar Odessa. Cea mai mare realizare a diplomaților sovietici de la Jeddah a fost
intrarea pe piața kerosenului și benzinei, dominată aproape în întregime de britanici.

30
LazărM., Noua geopolitică a Orientului Mijlociu, conflictul arabo-israelian, publicat în lucrarea
Annales Universitatis Apulensis – Historica, Alba Iulia, Nr. 4-5, 2000-200, p. 31.
31
Ana-Maria Bolborici, Diplomatia Uniunii..., pp. 32-33.
32
ShibleyTelhami, Michael Barnett, Identity…, pp.39-41.
33
Pierderea Riyadului de către Moscova în 1938, https://www.aljazeera.com/indepth/opinion/moscow-
lost-riyadh-1938-171014113525997.html, accesat în data de 01.06.2019.
14
Uniunea Sovietică a trimis, de asemenea, un grup de medici în regatulpentru a avea
grijă de pelerini pe durata Hajj.34
Ca urmare a eforturilor lui Khakimov de a-și dezvolta în continuare legăturile
cu Ibn Saud, fiul său, Prințul Faisal (ce a devenit rege în 1969) a vizitat Uniunea
Sovietică în timpul călătoriei sale extinse în Europa în anul 1932. În timp ce vizita
Azerbaidjanul sovietic, ceea ce trecea printr-un boom petrolier, prințul Faisal a fost
impresionat de industria petrolieră a țării, exprimând dorința sa de a folosi aceeași
tehnologie în regat.35
Medicii sovietici au continuat să lucreze în regat și misiunea diplomatică a
continuat să funcționeze răspândind propaganda sovietică printre saudiți. În 1937, soția
consulului sovietic, fiind și aceasta medic de profesie, a rămas timp de câteva luni cu
soția favorită a prințului Faisal.36
După ce a petrecut câțiva ani în Yemen și Moscova, Karim Khakimov s-a întors
la Jeddah ca șef al misiunii în 1935, sperând să revitalizeze relația ce încetase treptat
odată cu absența sa îndelungată. Khakimov a încercat să negocieze cu regele noi
contracte comerciale, dar Moscova nu mai era interesată. Era momentul în care Hitler
devenea din ce în ce mai puternic în Europa, iar Stalin, care era sceptic față de
prezența URSS-ului în Golf încă de la început, nu mai vedea parteneriatul cu regele
Abdulaziz a fi unul benefic. De fapt, renunțarea la orice ambiție politică pentru Golf a
fost un gest gândit de URSS în scopul asocierii cu Anglia, al cărui sprijin Uniunea
Sovietică l-a căutat împotriva lui Hitler.37
Cariera avocatului sovietic din Arabia s-a încheiat brusc când a căzut victima
epurării politice realizate de Stalin în 1937. În toamna lui septembrie a acelui an, a fost
rechemat la Moscova pentru o vizită de rutină la ministerul de externe, dar la sosirea sa
a fost arestat fiind bănuitde spionaj. Colegul său Turyakulov care a lucrat cu el la
dosarul saudit a fost executat în octombrie 1937. Khakimov a fost executat în ianuarie
1938.38

34
OlivierDa Lage, Géopolitique de l’Arabie Saoudite, Editions Complexe, 1996, p. 40.
35
Robert Gilpin, War and Change in World Politics, Cambridge University Press, Cambridge, 1981,
pp. 53-55.
36
Beverley-Milton Edwards, Hinchcliffe P., Conflicts in the Middle-East since 1945, New York: Ed.
Routledge., 2004, pp. 79-83.
37
OlivierCarré, L’Orient..., p. 66.
38
President Vladimir Putin and King of Saudi Arabia Abdullah bin Abdul Aziz Al Saud held talks in
Riyadhkremlin.ru, 11 February 2007, accesat în data de 25.05.2019.
15
 Regele Abdulaziz a fost supărat la vestea că cei doi diplomați sovietici pe care
i-au considerat prietenii săi au fost uciși. La două luni după ce Khakimov a fost
executat la Moscova, geologii americani au descoperit cele mai mari depozite de țiței
din lume în Dhahran. Acest lucru a determinat Uniunea Sovietică să numească un nou
șef de misiune în Jeddah în 1938. Regele Abdulaziz, totuși, a refuzat întâlnirea
spunând că nu dorește să vadă pe nimeni altul decât Khakimov sau Turyakulov în
Jeddah. El a acuzat Moscova că a provocat o revoluție în lumea musulmană și a rupt
legăturile diplomatice cu Uniunea Sovietică. În septembrie 1938, toți diplomații
sovietici rămași în Arabia au ieșit din Jeddah, iar misiunea a fost închisă. Cu URSS-ul
eliminat ca rival, Marea Britanie și SUA au preluat dezvoltarea și exploatarea
petrolului saudit.39
Relațiile dintre Rusia și Arabia Saudită au fost restaurate pe deplin abia în anul
1992, după prăbușirea Uniunii Sovietice. Au trecut mulți ani, însă relațiile ruso-saudite
nu s-au dezvoltat dincolo de vizitele simbolice. Eforturile diplomatice ale lui Karim
Khakimov de a crea legături puternice și durabile între Moscova și Riyadh rămân de
neegalat.40

2.3.Războiul de șasezile

În anul 1967 se face trecerea de la recunoaşterea pe plan internaţional a

suveranităţii Israelului, realizată în urma războiului de independență din 1948-1949, la
constituirea unui stat ale cărui graniţe nu mai erau recunoscute.Importanţa conflictului
a fost dată şi de implicarea efectivă a Statelor Unite ale Americii și Uniunii Sovietice.
Părţile beligerante erau pe de o parte, Israelul, susținut de Statele Unite ale Americii şi,
de cealaltă parte, erau situate statele arabe, Iordania, Siria șiEgipt, sprijinite fiind, de
Uniunea Sovietică. Conform ministrului apărării, Moshe Dayan, forţele israeliene au
declanşat, la data de 5 iunie 1967 ora 7:45, un atac surpriză asupra bazelor aeriene ale
Egiptului,bombardându-se 19 aerodromuri, iar 300 dintre cele 340 de avioane egiptene
au fost distruse41.

39
Ibidem.
40
Riyadh Envoy Light Sheds on First 'Historic' Visit of Saudi King to RussiaSputnik, 26 July 2017.,
accesat în data de 21.05.2019.
41
Pierre H., Războiul de 6 zile - victorie compromisă, București: Ed. Corint, 2002, p.23.
16
 Războiul arabo-israelian din 1967 a reprezentat un conflict al cantităţii şi al
calităţii. Egiptul, susţinut de celelate state arabe a reprezentat elementul cantitativ, iar
Israelul a reprezentat elementul calitativ. „Statele arabe depăşeau Israelul de câteva ori
ca suprafaţă, iar ca număr al populaţiei raportul era 14,5 la 1 în favoarea arabilor şi la
fel înclina balanţa şi în domeniul resurselor. La fel era perceputpotenţialul de putere pe
plan militar, fiind favorabil părţii arabe, astfel: 1,4 la 1 în efective; 1,4 la 1 în tancuri;
1,7 la 1 piese de artilerie şi 1,4 la 1 în avioane.” 42
Preşedintele Egiptului, Gamal Abdel Nasser, în încercarea lui de a atrage
sprijinul sovietic, deși era clar că Egiptul se află în imposibilitatea realizării unui
contraatac şi fiind conştient de faptul că Uniunea Sovietică va reacţiona în cazul
implicării Statelor Unite ale Americii, a recurs la convingerea regelui Iordaniei şi a
celorlate țări arabe că Israelul a fost susţinut în declanşarea atacurilor din 5 iunie de
către forţele britanice şi americane, și la cooptarea acestor state în lupta împotriva
Israelului, solicitându-le să facă publică aceastăalianță, ceea ce a dus la ruperea
relaţiilor diplomatice a numeroase ţări arabe cu SUA. 43
Pe teritoriul Iordaniei, regele Hussein declanşează atacul asupra Israelului,
urmărind înaintarea înspre Ierusalim şi ocuparea stabilimentelor aparţinând
Organizaţiei Naţiunilor Unite. Israelul l-a somat pe regele Iordaniei să înceteze orice
acţiune pentru a nu atrage un răspuns violent din partea forţelor israeliene, întrucât
războiul era purtat cu Egiptul, nu cu Iordania. Conducătorul Iordaniei a ignorat
somația, fiindcă se temea că dacă nu va acţiona va risca şă-şi piardă regatul. De
asemenea, acesta a fost influenţat în acţiunile sale de către preşedintele Nasser, care
prin intermediul convorbirilor telefonice l-a convins pe Hussein că deține controlul
asupra situaţiei cu Israelul, inamicul urmând să fie învins. 44
Răspunsul dat de către Israel forţelor iordaniene a fost cât se poate de ferm,la
data de 6 iunie 1967 distrugându-le 29 de avioane în drumul spre ocuparea Fâşiei
Gaza. În ziua următoare, la data de 7 iunie, forţele israeliene au continuat
avansarea,prin ocuparea sudului Sinaiului, armata israeliană ajungând să controleze, la
data de 8 iunie, întreaga Peninsula Sinai și malul stâng al Canalului Suez. 45

42
Ibidem, pp. 46-47.
43
Richard Bordeaux Parker, The Six Day War: A Retrospective, University Press of Florida, 1996,
pp. 52-53.
44
Bregman A.,Israel’s Wars. A history since 1947, New York: Ed. Routledge, 2004, p. 83.
17
 La data de 10 iunie, Moscova anunţa că va recurge la măsurile necesare de
ordin militar, în cazul în care Israelul, care a fost atenţionat să-şi oprească campaniile
de cuceriri, nu va înceta orice înaintare, exista risculdeclanșării unui război nuclear. 46
Încetarea ostilităţilor are loc în mai multe etape, cu o oarecare întârziere
datorată solicitărilor statelor arabe ca Israelul să părăsească necondiţionat teritoriile
ocupate, aceste solicitări fiind până la urmă acceptate. Astfel, Iordania este prima care
pune capăt conflictului cu Israelul, la data de 7 iunie 1967. La data de 8 iunie
capitulează Egiptul, iar la data de 10 iunie 1967 este încheiată înţelegerea de retragere
a Israelului din Siria.47
Organizaţia Naţiunilor Unite adoptă la data de 22 noiembrie 1967, rezoluţia
242, prin intermediul căreia era prevăzută retragerea Israelului de pe suprafaţa
teritoriilor ocupate. Prevederile acestei rezoluţii s-au dovedit a fi destul de neclare,
lucru care a contribuit la declanșarea conflictelor următoare. 48
La sfârşitul războiului, Israelul deţinea o suprafaţă de 88.000 de kilometri
pătrați în comparaţie cu cei 20.250 pe care îi deţinea înainte de începerea conflictului,
iarpericolul distrugerii statului israelian de către forţele arabe fuseseînlăturat. Noile
cuceriri teritoriale urmau să provoace, pe viitor, disensiuni chiar în interiorul statului
Israel, o parte a populaţiei dorind întrebuinţarea acestora, iar cealaltă parte a
locuitorilor evrei susţinea returnarea teritoriilor cucerite deţinătorilor de drept. 49

2.4.PoziţiaUniuniiSovietice

45
Charles D. Smith,Palestine and the Arab-Israeli Conflict: A History with Documents, Publisher:
Bedford/St. Martin's, VII-th ed., October 6, 200, p. 78.
46
MichaelB.Oren, Six days of war: June 1967 and the making of the modern Middle East, Londra, Ed.
Penguin Books, 2003, p. 37.
47
Herzog, C.,The arab-israeli wars: war and peace in the Middle East, New York: Ed. Vintage
Books, 1983, pp. 356-357.
48
Pierre H., Războiul..., p. 50.
49
Florea Marin,Orientul Mijlociu înainte şi după 1967: eseu de geopolitică, Bucureşti, Ed. Editura
Universităţii de Apărare ”Carol I”, 2007, pp. 40-42.
18
 Îndesfăşurarea de forţe din perioada 5-10 iunie 1967, UniuneaSovietică a
susţinutputerilearabe. Prinimplicareaînrăzboiul din 1967
sovieticiiurmăreauobţinereastabilităţiişiasigurareasecurităţiiteritoriuluisirianşi,
înaceeașimăsură, consolidarearelaţiilordintreEgiptşiSiria, state considerate
dreptprincipalealiate de cătreliderii de la Moscova,
urmărindmobilizareaacestoraînvedereapregătiriiunuiposibilatacisraelian. 50
Înperioadapremergătoaredeclanșăriiconflictului, aavut loc un schimb de
telegrameîntrereprezentanţiiputeriisovieticeşiamericaniîn care era
supusădezbateriiproblemarăzboiuluiarabo-israelian, punându-se accent pe
soluționareape calepaşnică a acestuia. Sovieticii au lăsatsă se înţeleagăîn mod
clarcăînsituațiaîn careIsraelulvaluainiţiativauneiacţiunimilitare,
UniuneaSovieticăvaveniînajutorulţărilor atacate.
51
Prineforturiledepuseînsensulrezolvării pe caleamiabilăa conflictului,
UniuneaSovieticăurmăreaevitareapericoluluiizbucniriiunuieventual război nuclear.
ÎnsăURSS, înscopulextinderiiinfluenţeiînOrientulMijlociu a recurs la
vânzareamasivăde armament cătreEgipt. Cu toatecăcei de la conducereaURSS-
uluiaususţinutdesfăşurareaforţeloregipteneîn PeninsulaSinai, aceștia nu au fost de
acord cu acţiuneapreşedintelui Gamal Abdel Nasser de a blocaStrâmtoarea Tiran
navigaţieiisraeliene. 52
UniuneaSovietică, susținândputerilearabe, aasociatînfrângereaacestora cu o
diminuarea prestigiuluilor la nivelinternaţional. Din moment cearabii au
fostînfrânțiîncadrulrăzboaielor, s-au iscatnumeroasediscuţiişiteorii a
uneieventualetrădări din partea URSS, astfel,UniuneaSovietică era obligată,
înacestecondiţii, să-şireorientezepoliticaexternă. Eavaîntreprinde, în special înperioada
post-conflict, o serie de acţiuniînvederearedobândiriirolului de mare putereînzonă. 53
Lideriisovietici se simţeauameninţaţişi de o eventualăimplicare a Chineipe
teritoriulOrientuluiMijlociu, sub
pretextulacordăriiajutoruluiumanitarşiprinîncercareapromovăriipolitici anti-
sovieticeînscopuldiminuăriiinfluenţeiacestoraînzonă.54
50
Georges Corm,Le Proche-Orient éclaté:u1956-1991, Gallimard, 1991, pp. 46-48.
51
Beverley-Milton Edwards, Hinchcliffe P., Conflicts in the..., pp. 35-36.
52
Ibidem, p. 39.
53
Olivier Carré,L’Orient..., p. 67.
54
Florea, Marin, Orientul Mijlociu..., p. 49.
19
 Conflictul arabo-israelian a semnificat o prelungire a tensiunilor deja existente
între SUA şi URSS din perioada Războiului Rece. Încercând extinderea influenţei în
zona Orientului Mijlociu, SUA şi Uniunea Sovietică au încercat să transforme statele
din regiune în state „clientelare” menite să devină aliaţi de bază în vederea realizării
propriilor lor interese. 55
Interesul major dovedit de cele două mari puteri în zona desfăşurării
conflictului s-a datorat în cea mai mare parte poziţiei strategice şi resurselor bogate de
petrol ale teritoriilor disputate. Doctrina Truman a precizat clar că interesul
americanilor era de a împiedica expansiunea sovietică în ţările arabe, care constituia o
ameninţare la adresa intereselor strategice şi a aprovizionării cu petrol. 56
Războiul dintre Israel şi puterile arabe a avut un impact major asupra
bipolarismului, deoarece a atras implicarea celor două mari puteri, fiecare urmărind-şi
în mod serios propriile scopuri şi interese. SUA a fost cea care a ieşit cu fruntea sus în
urma angajării în conflict de partea Israelului, consolidându-şi astfel poziția pe plan
internaţional şi deţinând un rol important în desfăşurarea evenimentelor politice din
Orientul Mijlociu. Nu este o noutate că nu există astăzi reacţii clare din partea ONU la
schimbul de atacuri de proporţii inegale între combatanţi, ci doar îndemnurile verbale
la încetarea ostilităţilor. 57
În urma unei scurte analize privind conflictul, se conturează trei mari
evidenţe,respectiv, noul statut de principală putere în Orientul Mijlociu i-a conferit
Israelului, odată cu trecerea timpului, capacitatea de a acţiona liber învederea
gestionarii conflictului cu palestinienii, implicaţiile organizaţiilor internaţionale fiind
insesizabile (ONU, NATO – Israel fiind inclus în MNNA (Major non-NATO ally),
acțiunile defensive devenind ofensive;intensificarea tensiunii dintre israelieni şi
palestinieni, care a depăşit natura religioasă şi teritorială, mai importantă fiind acum
exercitarea puterii obținuteîn urma acestuirăzboi şi reducerea la tăcere a forţelor
adverse; căderea Uniunii Sovietice a însemnat desăvârşirea parteneriatului dintre Israel
si SUA, care până astăzi a rămas de neclintit, susţinerea Israelului fiind recunoscută de
toţi preşedinţii americani, justificată prin raţiuni politice şi morale.58

55
George Mutin, Géopolitique du monde arabe, Ellipses Marketing, 2001, p. 65.
56
Massoulie F.,Conflictele din Orientul Mijlociu, București, 2003, Ed. All, pp. 100-102.
57
Herzog, C.,The arab-israeli..., pp. 70-71.
58
Nouschi André, Pétrole et relations internationales depuis 1945 , Armand Colin, 1999, pp. 39-41.
20
2.5.Conflictul dintre Qatar și Arabia Saudită.

2.5.1.Contextul declanșării conflictului și urmările

În anul 2017, statul Qatar ar fi plătit o răscumpărare de aproximativ 1 miliard de
dolari pentru eliberarea unor membri din familia regala, răpiți în Irak, în timpul unei
partide de vânătoare. Comandanții unor grupuri militante implicate și oficiali
guvernamentali din regiune au declarat pentruFinancial Times că Statul Qatar a plătit
această sumă de bani pentru a asigura eliberarea a 26 de membri ai unei expediții
aflate la vânătoare în sudul Irakului și aproape 50 de militanți capturați de jihadiști în
Siria. Conform acestor mărturii, Doha a plătit această răscumpărare către un grup
militant afiliat Al-Qaida ce operează în Siria și către oficiali de securitate iranieni.
Această înțelegere, ce s-a consumat în luna aprilie a anului 2017, a tras semnale de
alarmă în rândul statelor vecine Qatarului cu privire la rolul statului în finanțarea
terorismului într-o zonă marcată de conflicte multiple și rivalități religioase, state care
au initiat o blocada asupra statului Qatar. Oficialii de la Doha au negat că finanțează
grupurile teroriste din zonă și au criticat blocada impusă de statele vecine ca „fiind
fundamentată pe acuzații ce nu au nicio bază în realitate59.
Arabia Saudită, Bahrein, Egipt și Emiratele Arabe Unite au închis sau
restricționat traficul aeronavelor provenind de pe cele trei aeroporturi civile din Qatar:
Al Khor, Doha și Hamad. Cele patru țări le-au acordat cetățenilor lor din Qatar un
termen de 14 zile să le părăsească teritoriul, în timp ce diplomații au doar 48 de ore la
dispoziție.60
Autoritățile saudite au închis birourile Al Jazeera, televiziune din Qatar, de pe
teritoriul sau, la doar câteva ore după ce o alianță de țări arabe condusă de Arabia
Saudită a anunțat întreruperea relațiilor diplomatice cu Qatarul. Riyadhul a acuzat
televiziunea qatareză că transmite o ideologie militantă impusă de guvernul de la
Doha. Cu o lună înainte, Egiptul a interzis 21 de website-uri, printre care și principalul
site al televiziunii Al Jazeera.61
Qatarul, a cărui singură frontieră terestră este cea cu Arabia Saudită, depinde de
importurile de alimente, provenite în special din zona Golfului Persic. Și exporturile de

59
Da Lage Olivier,Géopolitique de l’Arabie Saoudite, Editions Complexe, 1996, pp. 36-38.
60
Ibidem, p. 40.
61
Kenneth N. Waltz, Omul, statulşirăzboiul. O analizăteoretică, traducere de Mihaela Sadovschi,
Instututul European, Iaşi, 2001, pp. 30-35.
21
mașini-unelte, echipamente electronice și animale se face mai ales pe cale terestră.
Turismul ar putea fi de asemenea afectat de izolarea Qatarului de către țările vecine. 62
Excomunicarea Qatarului de către Arabia Saudită îşi are rădăcinile încă din
1995, iar istoria veche a conflictului şi viitorul acestuia pot fi cel mai bine explicate de
disputele privind gazele naturale, relatează Bloomberg.63
În anul respectiv, tatăl actualului emir al Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al
Thani, şi-a înlăturat de la putere propriul tată, pro-saudit, şi a efectuat prima livrare de
gaze naturale lichefiate, de la cel mai mare zăcământ din lume. Zăcământul offshore
North Field, unde se află practic toate rezervele de gaze al Qatarului, este împărţit cu
Iranul, rivalul Arabiei Saudite. 64
Rezerva de gaze a transformat Qatarul nu doar în cea mai bogată naţiune din
lume, cu un venit anual pe cap de locuitor de 130.000 de dolari pe an, ci şi în liderul de
pe piața de gaze naturale lichefiate. Atenţia suplimentară acordată gazelor naturale
diferenţiază Qatarul de vecinii săi, care s-au concentrat asupra productiei de petrol, în
Consiliul de Cooperare din Golf şi a permis emiratului să pună capăthegemoniei
Arabiei Saudite.Qatarul şi-a dezvoltat propriile legături cu alte puteri, între care Iranul,
Statele Unite (Qatarul găzduieşte Comandamentul Central al SUA) şi, mai recent, cu
Rusia. Fondul suveran de investiţii al Qatarului a convenit cu guvernul Federației Ruse
anul trecut să investească 2,7 miliarde de dolari în grupul petrolier rus Rosneft.
”Qatarul era un fel de stat vasal al Arabiei Saudite, dar s-a folosit de autonomia creată
de averea adusă de gaze pentru a-şi construi un rol independent”. 65
„Restul regiunii a căutat o oportunite pentru a tăia aripile Qatarului”, a arătat
Jim Krane, cercetător la Baker Institute al Rice University în Houston, Texas.
Oportunitatea a venit când preşedintele american Donald Trump a vizitat recent Arabia
Saudită şi a făcut apel la conştiinţa tuturor statelor pentru a izola Iranul. Producţia de
gaze naturale a Qatarului nu este supusă restricţiilor OPEC, cartelul petrolului dominat
de Arabia Saudită. Noul emir al Qatarului, care a supravieţuit unei tentative de lovitură
de stat în 1996, nu a construit conducte care să integreze Qatarul în pieţele statelor
vecine din Golf. Doi oficiali din guvernul de la Doha au acuzat în timpul procesului
62
Robert Gilpin, War and Change in World Politics, Cambridge University Press, Cambridge, 1981,
p. 15-17.
63
Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse, Relaţii internaţionale, editura Polirom, Iaşi, 2008, pp. 234.
64
Nouschi André, Pétrole et ..., pp. 43-45.
65
Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse, Relaţii...., p. 237.
22
complotiştilor loviturii de stat, în anul 2000, că Bahrainul a ajutat la organizarea
acesteia cu consimţământul Arabiei Saudite, potrivit BBC.66
La momentul respectiv, statele bogate producătoare de petrol considerau gazele
naturale ca fiind lipsite de valoare, utile numai pentru a fi injectate în puţurile
petroliere pentru a eficientiza procesul de extracţie. Singura conductă construită,
proiectul Dolphin, care conectează zăcământul North Field al Qatarului de Emiratele
Arabe Unite şi Oman, a funcţionat numai la jumătatate-două treimi din capacitate.
Contractele semnate în 2016 ar trebui să completeze restul, dar majoritatea
exporturilor de gaze ale Qatarului vor continua să meargă pe pieţe din Asia şi Europa.
Recent, cererea de gaze naturale lichefiate utilizate pentru producția de electricitate a
crescut și în statele din Golf. Averea acumulată de Qatar din exporturile de gaze a
permis emiratului să dezvolte politici externe incomode pentru statele vecine. 67
Qatarul a sprijinit mişcarea Fraţii Musulmani în Egipt, Hamas în fâşia Gaza şi
facţiuni înarmate respinse de Emiratele Arabe şi Arabia Saudită în Libia şi Siria.
Exporturile de gaze au plătit şi pentru reţeaua globală de televiziune Al Jazeera, care în
diferite momente a nemulţumit majoritatea guvernelor din Orientul Mijlociu. Mai mult
decât atât, comerțul cu gaze naturale au ajutat Qatarul să promoveze o politică de
angajament cu Iranul şiit, pentru a-şi asigura sursa bunăstării. Frustările regionale au
fost amplificate în 2005, când Qatarul a amânat dezvoltarea viitoare a North Field,
care ar fi furnizat o cantitate mai mare de gaze pentru exporturile locale. 68
Qatarul a explicat că trebuie să testeze cum răspunde zăcământul la exploatare,
negând că cedează la sensibilităţile Iranului, care a exploatat mai lent partea sa de
zăcământ. Moratoriul de doi ani a fost ridicat în aprilie, 10 ani mai târziu, după ce
Iranul a ajuns pentru prima oară la ritmul de extracţie al Qatarului. ”Lumea se întreabă
ce aşteaptă Arabia Saudită să facă Qatarul. Par să dorească ca acest emirat să cedeze
complet, dar acesta nu va clasifica Fraţii Musulmani drept o organizaţie teroristă,
deoarece nu este. Şi nu se va distanța de Iran, întrucat ar risca o relaţie crucială pentru
economia sa”, a explicat Gerd Nonneman, profesor pentru relaţii internaţionale şi
studii pentru regiunea Golfului în campusul din Doha al Georgetown University.69

66
Robert Gilpin, War and…, pp. 17-20.
67
Christine M. Helms, Iraq: EasternFlank of the Arab World , Brookings Institution Press, 1984, pp.
35-36.
68
Da Lage Olivier, Géopolitique..., pp. 41-42.
23
2.5.2. Rusia– arbitrulînconflictuldintredintre Qatar șiArabia Saudită.
Influenţa SUA înOrientulMijlociua intratîntr-un declin abrupt, mai alesdupăce,
ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov,
începemediereauneidisputeatipiceizbucniteîntre Arabia Saudităşi Qatar - ambele
considerate aliatetradiţionale ale SUAînregiuneaGolfului.70
“Qatarul şi adversarii săi din Orientul Mijlociu trebuie să înceapă rapid un
dialog pentru a rezolva această disputădintre ei”, a declarat ministrul rus de Externe în
cursul unei vizite diplomatice în Arabia Saudită.
În cadrul unei conferinţe de presă la Jeddah, Lavrov a precizat că toate părţile
implicate în disputa regională trebuie să pună capăt neînţelegerilor prin mijloace
diplomatice paşnice.71
“Am confirmat poziţia noastră în favoarea soluţionării neînţelegerilor prin
intermediul negocierilor, prin exprimarea directă a temerilor şi prin obţinerea de soluţii
care vor lua în calcul îngrijorările şi interesele tuturor părţilor”, a adăugat Lavrov. 72
În 5 iunie 2017, Arabia Saudită,Emiratele Arabe Unite,Bahrainul și Egiptul au
suspendat relaţiile diplomatice cu guvernul Qatarului, după ce au acuzat ţara că susţine
terorismul, acuzaţie negată vehement de Doha.73
“Suntem interesaţi ca eforturile noastre de mediere să producă rezultate şi
nedorimremedierea unității Consiliului de Cooperare din Golf (CCG)”, a precizat
demnitarul rus.74
SUA și Kuweitul au eşuat în încercarea lor de a media criza diplomatică, iar
Turcia a amplificat tensiunile din regiune prin trimiterea propriilor soldaţi în Qatar în
semn de susţinere a acesteia, conform Reuters.75
Puternica monarhie saudită doreşte să se dea dovadă de “seriozitate în găsirea
unei soluţii la această criză, soluţie care va duce la implementarea principiilor
promovate de toate ţările: să nu se susţină terorismul, să nu fie primiţi invitaţi nedoriţi,

69
Patrick Wintour, Gulf plunged into diplomatic crisis as countries cut ties with Qatar. The
Guardian,acces în data de 14.05.2019.
70
Florea, Marin, Orientul Mijlociu..., p. 61.
71
Beverley-Milton Edwards, Hinchcliffe P.,Conflicts..., pp. 51-53.
72
Katie Hunt, Elizabeth Roberts, Victoria Brown, Qatar: We're 'willing to talk' to resolve diplomatic
crisis,CNN, accesat în data de 16.05.2019.
73
Herzog, C.,The arab-israeli..., pp. 363-364.
74
P. B. Evans, H. K. Jacobson și R. D. Putnam, Double-Edged Diplomacy: International Bargaining
and Domestic Politics, Berkeley, University of California Press, 1993, pp. 78-80.
75
Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse, Relaţii..., p. 237.
24
să nu se răspândească ura, să nu se intervină în probleme interne ale celorlalţi”, a
declarat ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir, citat de Reuters, după ce în
prealabil Riyadhul a suspendat din nou discuţiile cu guvernul Doha, susţinând că
acesta “distorsionează faptele”.76
Al-Jubeir și Lavrov au discutat, de asemenea, despre planurile pentru zonele
tampon pentru stingerea conflictului în Siria, precum şi despre unificarea facţiunilor
opoziţiei siriene înarmate.
“Regatul susţine crearea unor zone de detensionare a conflictului şi aşteaptă să
înceapă un proces politic care va pune capăt crizei siriene”, a precizat ministrul saudit
de Externe.

76
Kenneth N. Waltz, Omul, statulşirăzboiul…, pp. 50-53.
25
 Capitolul III

Relațiile diplomatice dintre Rusia și Arabia Saudită

3.1. Istoriașievoluțiaglobală

RelațiadintreRusiași Arabia Saudităeste un fenomenrelativnoușipoate fi privită

ca fiindneprietenoasă la începutîncontextulgeopolitic regional.
Componenteleimportante ale acestei relații se bazează uneori pe sprijinul Arabiei
Saudite față de fundamentaliștii sau jihadiștii din regiunea post-sovietică și ca o altă
realitate a regiunii Orientului Mijlociu și politicaexternă a Rusiei, sprijinulRusieifață
de Iran compunerivalitateageopoliticădintreRusiașiArabiaSaudită ca
puterimajoreîncontextulregional / global. 77
Tensiunilecauzate de
diferențeledintreideologiișiluptaregionalăpentrususținereaintereselorproprii au
devenitprincipaliifactorideterminanți airelațieidintreRusiași Arabia Saudită, atât în
perioada sovietică, cât și în era Federației Ruse. Cu toate acestea, pe măsură ce
schimburile globale de echilibru politic se întâmplă în regiunea Orientului Mijlociu,
conceptul tradițional de relații neprietenoase dintre Rusia și ArabiaSaudităs-a
confruntat cu posibilitatea de diminuare mai ales în anii 2000. 78
Această posibilitate reală de abordare politică nu înseamnă că problemele
divizării convenționale și rivalitatea au fost depășite. Rusia și Arabia Saudită rămân în
continuare în opoziție una față de cealaltăprivind anumite aspecte critice, cum ar fi
piața energiei, viitorul Siriei, extinderea islamului etc. 79
Astfel, relația Rusia- Arabia Saudită depinde în mod firesc de interesele lor
diferite în problemele controversate, cum ar fi piața energiei și dinamica situației
politice din Orientul Mijlociu. În ciuda acestei situații, Rusia dorește să-și reafirme

77
Christine M. Helms, Iraq: Eastern…, p. 40.
78
Julien Nocetti,From Moscow to Mecca: Russia's Saudi Arabian Diplomacy, IFRI, Paris, 2010, pp.
25-27.
79
Ibidem, p. 29.
26
prezența în lumea arabă prin îmbunătățirea imaginii și influenței sale în problemele
regionale prin îmbunătățirea relațiilor sale cu statele din Golf.80

După prăbușirea Uniunii Sovietice, cel mai important eveniment global a fost
atacul din 11 septembrie din Statele Unite. Acesteveniment a devenit unul dintre cei
mai importanți factori de modelare a Orientului Mijlociu ca urmare a schimbării
conceptului de politică externă a SUA față de "războiul împotriva terorii". Alături de
conceptul de politică externă a Rusiei, orientat spre Vest și lipsit intervenție, în epoca
lui BorisYeltsin, relația dintre lumea arabă și Rusia a scăzut considerabil. 81
Totuși, în acea perioadă, politica externă a Rusiei se ocupa cu împiedicarea
terorismului internațional și a fundamentalismului islamist să intre în Federația Rusă.
Aceasta a fost o problemă de securitate națională pentru Federația Rusă, deoarece au
existat mișcări islamiste și separatiste care puteau destabiliza regiunea sudică a
Federației Ruse. O altă chestiune importantă a evoluției internaționale pentru Rusia a
fost păstrarea avantajului în principalele sectoare strategice, cum ar fi energia, petrolul,
energia nucleară și producția de arme.82
Un alt factor al mediului politic global aflat în schimbare, important pentru
Federația Rusă, după atacurile din 11 septembrie și doctrina americană "Războiul
împotriva Terorii" este declinul puterii americane și apariția unor puteri în creștere de
la începutul anilor 2000. Această situație, slăbirea puterii americane și determinarea la
nivel internațional, au oferit creat o mare oportunitate pentru Federația Rusă, în special
împreună cu faptul că, în Rusia, aspirațiile geopolitice de a recupera statutul de super-
putere al Federației Ruse și de a reafirma influența politică a Rusiei asupra teritoriilor
post-sovietice. Prin urmare, pentru Federația Rusă, prin îmbunătățirea relațiilor cu
lumea arabă, Rusia ar putea obține avantajele slăbirii credibilității și influenței SUA în
această regiune, astfelprezentându-se ca o alternativă la politica internațională
dominată de Vest.83
Pe scurt, relațiile dintre Rusia și Arabia Saudită au apărut ca o oportunitate
promițătoare pentru interesele fiecărei părți. Îmbunătățirea acestei relațiis-a desfășurat
80
Vladimir Tismaneanu, Reinventarea politicului. Europa Rasariteana de la Stalin la Havel, Ed.
Polirom, Iași, 1990, pp. 41-43.
81
Ismael Tareq Y.,The Communist Movement in the Arab World, New York City: RoutledgeCurzon,
2005., pp. 139-141.
82
Julien Nocetti,From Moscow..., p. 32.
83
CIA warns Arab activist of potential threat from Saudi Arabia. The Guardian, accesat în 07.05.2019.
27
în paralel cu noile orientări ale politicii externe rusești, care vede Orientul Mijlociu ca
o sferă geopolitică de influență pentru a impune noile obiective ale politicii externe
ruse, cum ar fi reafirmarea statutului de super-putere și confruntarea cu unipolaritatea
SUA. Astfel, posibilitatea apropierii dintre Rusia și Arabia Saudită prezintă unele
contradicții și limite ale politicii ruse față de lumea arabo-musulmană, iar Rusia aplică
o politică de promovare a intereselor sale, ceea ce face ca balanțele din Orientul
Mijlociu să fie mai complexe.84

3.2. Relațiile dintre Rusia și Arabia Saudită după perioada RăzboiuluiRece

Poziția regiunii Golfului și a Arabiei Saudite în conceptul de politicăexternă a

Rusiei a fost, în general, stabilăîntimpulRăzboiuluiRece. Era Războiului Rece a asistat
la o expoziție de opoziție și ostilitate reciprocăîntreactoriisusținți de URSS
înOrientulMijlociușiactorii din Sud, respectivYemen, Irak, Siria, Etiopia, Pakistan și
Afganistan. Insurgența islamistă din Arabia Saudită, ce a avut loc în 1979, a fost unul
dintre cele mai remarcabile exemple ale acestei confruntări. În acest punct, prăbușirea
URSS a dat naștere avantajului pentru partea saudită, deoarece poate folosi resursele
financiară și umanitare pentru a încuraja fundamentaliștii în zonele post-sovietice și
chiar în interiorul granițelor Rusiei însăși, în timp ce producția și prețurile petrolului în
problemele globale ale pieței au continuat să depindă de Arabia Saudită și alte state din
Golf. 85
Pe măsură ce evoluția postbelică a războiului rece a progresat, procesul de
schimbare în Rusia-Arabia Saudită a început după îmbunătățirea intervenția SUA din
Irak din 2003. Efectul financiar al acestei intervenții s-a propagat asupra pieței
energiei,prețul petrolului crescând considerabil, și a dus la avantaje importante atât
pentru Arabia Saudită, cât și pentru Rusia, iar fricțiunile tradiționale au început să se
reducă.86
Aceste îmbunătățiri au reprezentat pragmatismul în politica externă a Rusiei. În
acea perioadă, relațiile rusești cu terțe părți, cum ar fi Siria și Iran, care sunt relevante
atât pentru interesele Rusiei, cât și pentru ale Arabiei Saudite din regiune, nu au fost

84
Julien Nocetti,From Moscow..., pp. 55-60.
85
Ismael Tareq Y.,The Communist..., pp.143-145.
86
OlivierDa Lage, Géopolitique..., pp. 48-63.
28
modificate. Au existat, de asemenea, diverse controverse în relațiile Rusia-Arabia
Saudită cauzate de faptul că Rusia a avut o relație strânsă cu Irakul în epoca lui
Saddam Hussein și această realitate nu era favorabilă în relația Rusia-Arabia Saudită.
De asemenea, comerțul cu armament între Rusia și Iran, în special în ceea ce privește
vânzarea de arme, rachete și tehnologie nucleară și îmbunătățirea relației Rusiei cu
Israelul, au fost principalele puncte de incompatibilitate între Rusia și Arabia Saudită. 87
Evenimentele internaționale, creșterea cererii globale de petrol și creșterea
prețurilor aduc Rusia și Arabia Saudită mai aproape; cu toate acestea,au mai existat și
alte aspecte care le plasau în opoziție una față de cealaltă. Federația Rusă se confrunta
cu prima problemă internă serioasă după epoca URSS, și anume situația din Republica
autonomă Cecenia. Arabia Saudită, pe fondul apartenenței la ramura sunnită a
Islamului, sprijinea separatiștii din Republica Autonomă Rusă din Cecenia. 88
Acest fapt a respins complet orice posibilitate de cooperare între cele două părți.
De asemenea,Rusia a considerat Arabia Saudită ca susținător al talibanilor ceea ce a
dăunat intereselor rusești. În plus, Moscova a acuzat Arabia Saudită de promovarea
islamismului radical printre musulmani în Rusia și în teritoriile post-sovietice.
Tensiunile dintre cele două părți au crescut după reocuparea Ceceniei de către Rusia în
1999. Această reocupare a fost văzută ca un act inuman față de musulmanii din
Cecenia de către Arabia Saudită. În acea perioadă fluctuantă, momentul de vârf în
relațiile Rusia-Arabia Saudită a fost vizita prințului Abdullah la Moscova în 2003. A
fost o încercare importantă de a îmbunătăți relația ruso-saudită.89
Principalii factori care au stat la baza acestei posibilități de reconciliere au fost,
în primul rând, intervenția Statelor Unite în Afganistan și Irak, bazată pe doctrina
privind războiul împotriva terorismului. Afganistanul și Irakul au fost principalele
zone controversate ale rivalității geopolitice dintre Rusia și Arabia Saudită în
perioadaRăzboiuluiRece. Din punct de vedere istoric, Arabia Saudită a avut legături cu
talibanii, iar Rusia sprijinea regimul lui Saddam Hussein în Irak. Un alt factor a fost
că, din momentul preluării puterii în Rusia de către Vladimir Putin, relația SUA-Rusia
a început să fie tensionată. Și aceasta a făcut ca Rusia să caute actori alternativi și
deschideri împotriva dominației SUA și a influenței occidentale în regiunile post-
87
AntonenkoOksana, Russia's Military Involvement in the Middle East, Middle East Review of
International Affairs, December 2000, pp. 100-105.
88
Ibidem, p. 110.
89
Robert Gilpin, War and Change…, pp. 67-73.
29
sovietice. Arabia Saudită ar putea prezenta alternativa necesară pentru politica externă
a Rusiei. La începutul lumii post-9/11, intervenția condusă de SUA în Afganistan a
fost susținută de Rusia lui Putin în scopul cooperării împotriva terorismului
internațional, a extremismului islamist și a îmbunătățirii relației Rusia-Occident prin
acordarea respectului Washingtonului de către Moscova ca partener strategic. În acea
perioadă, atât Statele Unite, cât și Federația Rusă vedeau Arabia Saudită ca principală
sursă sau susținător al grupărilor islamiste. Cu toate acestea, considerațiile Rusiei s-au
schimbat complet după lansarea intervenției SUA în Irak în 2003.90
Operațiunea a fost contestată atât de Moscova, cât și de Riyadh, iar Rusia lui
Putin a început să renunțe la ideile occidentale în politica externă și a devenit mai
sceptică față de politica externă americană și puterile occidentale. În această imagine,
Arabia Saudită a devenit un aliat potențial împotriva dominației SUA, împreună cu
Iranul. Acest proces a fost întărit de tulburările din ce în ce mai mari din relațiile
saudito-americane care au convins Arabia Saudită că îmbunătățirea relațiilor cu Rusia
ar putea fi utilă. Ulterior, în următorii ani, Rusia și Arabia Saudită au îmbunătățit
relațiile în diferite domenii, ambele părți au susținând că împărtășesc același punct de
vedere cu privire la terorismul și au anunțat căvor coopera în lupta împotriva
terorismului. Astfel, problema Ceceniei înceta să mai afecteze relațiile Rusia-Arabia
Saudită.91
În 2006, au fost inițiate zboruri directe între Arabia Saudită și Rusia ca
reprezentant al îmbunătățirii relațiilor bilaterale. În 2007, liderul rus Vladimir Putin a
vizitat Arabia Saudită în scopul creșterii relațiilor de afaceri cu Arabia Saudită.Ambele
părți au interesulde a face ca acest proces să funcționeze. Rusia avea nevoie de
investiții străine pentru susținerea creșterii și stabilității economice, iar Arabia Saudită
căuta zone economice protejate și stabile pentru a face investiții. 92
Astfel, volumul crescut al comerțului reciproc și al investițiilor a fost acceptabil
pentru ambele părți. Intrarea Rusiei în economia Arabiei Saudite s-a produs în cea mai
mare parte însectorul energetic. Acordurile și contractele mutuale au fost semnate între
firmele de energie rusești și cele din Arabia Saudită în acest proces. În această relație

90
Steven Rosefielde, The Civilian Labour Force and Unemployment in the Russian Federation,
Europe-Asia Studies, Vol.52, No.8 (December 2000), pp. 1435-1439.
91
Brenda Shaffer,Partners in Need: The Strategic Relationship of Russia and Iran, Washington, D.C.:
Washington Institute for Near East Policy, 2001, pp. 153-156.
92
Ibidem, pp. 158-160.
30
economică, Rusia a fost dispusă să beneficieze de avantajele sale în sectoarele armelor
și tehnologiilor nucleare și a încercat să vândă arme și tehnologii nucleare Arabiei
Saudite. Și pentru Arabia Saudită, cumpărarea de arme ruse ar putea constitui un atu
util împotriva firmelor americane de arme care vând în mod tradițional arme Arabiei
Saudite. Și pentru că Arabia Saudită a fost tentată să atingă tehnologia nucleară,
intrarea rusească în economia Arabiei Saudite a fost interesantă pentru ambele părți,
așa cum se vede.93
Îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia si Arabia Saudită a avut un impact
important asupra politicii ruse din Orientul Mijlociu, Rusia încercând să protejezecu
atenție echilibrul dintre relația sa cu Iranul și cea cu Arabia Saudită. Rusia lui Putin a
încercat să utilizeze rivalitatea dintre Arabia Saudită și Iran în scopul vânzării de arme
către ambele țări. Cu toate acestea, faptul că Iranul a primit asistență din partea Rusiei
în programul de energie nucleară a menținut o lipsă de încredere în relațiile dintre
Rusia și Arabia Saudită. 94
O altă componentă a contradicției cu politicile rusești din Orientul Mijlociu,
relevante pentru Arabia Saudită, a fost că vânzarea de arme a Rusiei către Siria,
considerată ca putere-satelit iraniană de către Arabia Saudită. Întrucât relațiile saudi-
siriene s-au deteriorat, politica externă pragmatică rusească a continuat, iar Rusia a
exploatat rivalitatea. De fapt, acele vremuri erau relativ stabile și favorabile în relațiile
Rusia-Arabia Saudită față de anii războiului rece. Cu toate acestea, conceptul de
politică externă în schimbare a Rusiei în timp și regândirea identității au îndepărtat
viziunea regională a Rusiei în Orientul Mijlociu. Cel mai important semnal a fost
“Primăvara arabă” începută în 2010.95

3.3. PrimăvaraarabășiimplicareaRusieiînSiria

Odată cu declanșarea“Primăverii arabe”, influența politică a Rusiei în Orientul

Mijlociu, care se afla la un minim istoric după prăbușirea Uniunii Sovietice, s-a redus
și mai mult datorită actorilor și ideologiilor ce au generat„Primăvara arabă”. Rusia a

93
Mark N. Katz,Saudi-Russian Relations in the Putin Era,The Middle East Journal; Autumn 2001; 55,
4; Research Library Core, pp. 62-64.
94
Joseph S. Nye, Descifrarea Conflictelor Internaționale – Teorie și istorie, Ed. Antet, Filipeștii de
Târg, Prahova, 2005, pp. 79-83.
95
Steven Rosefielde, The Civilian..., pp. 1440-1443.
31
privit la început procesul ca fiind evenimente susținute de Occident pentru extinderea
influenței vesticecontrar intereselor Federației Ruse în regiune. Rusia, trecută prin
experiența "revoluțiilor culorilor" în care a învinovățit puterile occidentale de
susținerea mișcărilor pro-occidentale împotriva guvernelor post-sovietice, era sceptică
în legătură cu astfel de mișcări populare. Astfel, “Primăvara arabă” a refuzat poziția
Rusiei în regiune.96
Acest eveniment a modelat relația Rusia-Arabia Saudită și a adus cele două
puteri în opoziție una față de cealaltă, în special după ce curentul ideologic
al“Primăverii arabe” s-a răspândit în Siria. În chestiunea Siriei, Rusia a considerat
revolta civilă drept o operațiune susținută de Occident împotriva guvernului aliatului
tradițional al Rusiei,președintele Bashar Al Assad,iar când grupurile de opoziție din
Siria care se confruntă cu Assad s-au înarmat și radicalizat,statele din Golf în frunte cu
Arabia Saudită au sprijinit grupurile anti-guvernamentale. 97
Astfel, relația fluctuantă dintre Rusia și Arabia Saudită a devenit clar
conflictuală. Pe măsură ce conflictele persistă în Siria între grupurile de opoziție,
organizațiile teroriste și guvernul sirian, iar Rusia sprijină poziția lui Assad și
consideră că guvernul este singurul actor legitim, situația din regiune nu a ajuns la o
concluzie clară de la începutul conflictului, iar poziția Arabiei Sauditea suferit
schimbări semnificative.98
Pe măsură ce conflictele continuă în septembrie 2015, Rusia a inițiat o
campanie aeriană în Siria contracarând inclusiv atentatele cu bombă ale coaliției
islamice anti-Assad și ISIS. Ca o consecință a intervenției rusești timpurii, frontul
sunnit, susținut de Arabia Saudită, a slăbit. Și Arabia Saudită, prin urmare, a fost
forțată să ajungă la un compromis în problema siriană. Intervenția Rusiei nu s-a
confruntat cu o reacție puternică din partea Ligii Arabe. 99
Atât Arabia Saudită, cât și statele membreLigii Arabe nu au putut face decat o
declarație princare au cerut Rusiei să pună capăt operațiunii sale împotriva grupurilor
de opoziție. Relația dintre Rusia și Arabia Saudită, care se numără printre factorii
96
Florea, Marin, Orientul..., pp.120-122.
97
Valentin Naumescu, Teme de politică internațională. Conflicte, tensiuni, dezbateri., Editura
Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2017, pp. 196-199.
98
Philippe Droz-Vincent, State of Barbary:From the Arab Spring to the Return of Violence in Syria,
Middle East Journal, Winter Edition, 2014, pp. 59-65.
99
Charles Lister, Dynamic Stalemate: Surveying Syria’s military landscape, Brookings Dooha Center,
2014, pp. 113-115.
32
determinanți ai oricărei soluționări a războiului sirian, s-a schimbat după implicarea
Rusiei în Siria, iar oficialii saudiți au negociat cu omologii lor ruși de mai multe
ori,ajungând chiar la un acord de achiziționarea a două nave de producție rusească.
Arabia Saudită a decis să promită că va aloca fonduri de 10 miliarde dolari în
economia Rusiei.100
În această fază, apropierea Rusiei de Arabia Saudită s-a bazat pe obiectivul
Rusiei de a determina reducerea producției de petrol de către Organizația Țărilor
Exportatoare de Petrol (OPEC) și de a controla prețurile petrolului pe piața mondială.
Problemele actuale ale relațiilor dintre Rusia și Arabia Saudită au fost legate de
creșterea prețurilor pe piața petrolului, influențarea perioadei de tranziție siriene și
oferirea posibilității de a refuza alianța Rusia-Iran de către Arabia Saudită. 101

3.4. Arabia Saudită şi Rusia lucrează la un pact istoric

Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a declarat că Riyadhul şi

Moscova au în vedere un acord pe termen lung pentru extinderea alianţei în vederea
reducerii livrărilor de petrol, alianță încheiată în ianuarie 2017, după prăbuşirea
preţurilor ţiţeiului:„Lucrăm să trecem de la un acord pe un an la un acord pe 10-20 de
ani. Avem un acord de ansamblu, dar nu am stabilit detaliile”, a afirmat prinţul într-un
interviu acordat Reutersla New York102.
Rusia, care nu a făcut niciodată parte din OPEC, a colaborat cu cartelul în
timpul crizelor anterioare de supraproducţie, dar un acord pe termen de 10-20 de ani ar
fi fără precedent.
Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din cadrul OPEC, a recrutat
Rusia şi alţi producători de petrol din afara OPEC pentru a ajuta la reducerea
excedentului de ofertă de petrol, după ce preţurile acestuia s-au părbuşit de la peste
100 de dolari pe baril în 2014 la sub 30 de dolari pe baril în 2016.103

100
Philippe Droz-Vincent, op. cit., p. 67.
101
Intervenția Rusiei în Războiul civil din Siria,https://ro.wikipedia .org/wiki/Interven
%C8%9Bia_militar%C4%83_a_Rusiei_%C3%AEn_R%C4%83zboiul_civil_din_Siria, accesat în data
de 08.06.2019.
102
Florea, Marin, Orientul..., pp.132-139.
103
As Their Clout Wanes, Saudi Arabia and Russia Extend Oil Production Cuts NYT, 15 May 2017,
accesat în data de 01.06.2019.
33
 Ulterior, cotaţia petrolului şi-a revenit la 70 de dolari pe baril, dar creşterea
rapidă a producţiei exploatărilor de şist din Statele Unite a plafonat cotaţiile.
Informaţiile referitoare la alianţa în domeniul petrolului vin într-o perioadă în
care Riyadhul şi Moscova au colaborat pentru a-şi consolida relaţiile economice, chiar
dacă nu sunt de acord în conflictul din Siria, în care susţin tabere opuse.
Riyadhul îi susţine pe rebelii ce luptă cu armata preşedintelui Bashar al-Assad,
în timp ce forţele ruse şi iraniene îl sprijină pe Assad. Asta înseamnă că Rusia este de
partea Iranului, ţară rivală a Arabiei Saudite.104
Lucrurile au luat însă o turnură neașteptată începând din data de 04.10.2017, cu
vizita de 3 zile a regelui din Arabia Saudită Salman bin Abdelaziz în Rusia, este
menită să deschidă un nou capitol istoric în relațiile dintre Moscova și Riyadh. Dar nu
numai faptul că monarhul saudit a mers în Rusia pentru prima dată de când legăturile
sale au fost restaurate în 1992, au făcut din această vizită, una remarcabilă. 105
Cu întoarcerea Rusiei în arena Orientului Mijlociu, cele două puteri regionale
cu ambiții globale au fost în mod natural predispuse să devină rivali pe probleme ce
variază de la Siria la petrol și Iran.
În ciuda tuturor situațiilor, Moscova și Riyadh s-au apropiat de înțelegerea
reciprocă - și de coordonarea - cu privire la aceste probleme, cu vizita regelui Salman,
cea mai remarcabilă evoluție a acestei relații.106
Întrebarea rămâne, totuși, ce a motivat regele saudit să viziteze Moscova, dat
fiind că de câte ori această călătorie a fost reprogramată de când Salman bin Abdulaziz
a urcat pe tron în ianuarie 2015.107
Este probabil că decizia de a angaja Rusia mai activ are de-a face cu calculele
Regatului Saudit pe termen lung privind politica externă, în timp ce decizia finală de a
ajunge la Moscova ar fi putut fi motivată de jocul puterii interne a Arabiei Saudite.
Regatul intră într-o nouă etapă de succesiune, unde se așteaptă ca fiul regelui
Salman să devină următorul monarh. Prințul Mohammed, de 33 de ani, nu are
experiența necesară, iar poziția sa de viitor rege ar putea fi contestată. 108

104
Ibidem.
105
Valentin Naumescu, Teme de..., pp. 213-217.
106
Mark N. Katz,Saudi-Russian..., pp. 88-89.
107
Ibidem, p. 91.
108
Joseph S. Nye, Descifrarea Conflictelor..., pp. 95-98.
34
 Micul său război victorios în Yemen și blocada din Qatar arata mai degrabă o
răsplată a imaginii sale acum, în timp ce programul său de restructurare a economiei
țării atrage multă scepticism.109
Nereușind să obțină susținere pentru fiul său în țară, regele Salman încearcă să
asigure sprijinul internațional pentru tranziția puterii către Mohammed bin Salman,
Rusia, cu prestigiul sau politic în ascensiune în Orientul Mijlociu, a devenit țara a cărei
susținere poate fi crucială pentru acest plan.110
Observatorii care urmează relațiile ruso-saudite se luptă să interpreteze călătoria
regelui Salman la Moscova în sensul că dacă aceasta este o recompensă pentru ceva pe
care Vladimir Putin l-a făcut deja sau o plată în avans pentru ceva pe care Riyadh îl
așteaptă să îl facă.111
Pentru Riyadh, Orientul Mijlociu este marcat acum de un dezechilibru
periculos, cu Statele Unite care si-au diminuat prezența și Iranul crescându-și influența
sa. Rusia este un partener convenabil care ar putea umple golul lăsat de Statele Unite și
va ține pe loc Teheranul.112
În același timp, Moscova este motivată de interesele sale pragmatice în regiune.
Este puțin probabil să exagereze, încercând să devină brokerul de putere în regiune,
poziție deținută anterior de SUA. Acest lucru lasă Riyadh-ului suficient spațiu pentru
a-și proiecta propria putere în Orientul Mijlociu.113
De asemenea, și Rusia are așteptări largi în ceea ce privește vizita Regelui.
Moscova este vizibil confuză de faptul că un val de întâlniri cu înalți oficiali saudiți în
ultimii doi ani a avut ca rezultat doar într-o mulțime de promisiuni și foarte puțină
cooperare reală.114
În 2015, Riyadh-ul s-a angajat să investească 10 miliarde de dolari în Rusia, pe
angajament care incă nu a produs efecte, și a semnat numeroase acorduri în sectorul
energetic și de apărare, nici unul dintre ele ne ducând la contracte. Șeful
producătorului de arme rusești Rostec a spus, anul trecut, că promisiunile din Arabia

109
Ibidem, p. 100.
110
Meeting with Deputy Crown Prince, Defence Minister of Saudi Arabia Mohammad bin Salman Al
Saud kremlin.ru, accesat în data de 12.05.2019.
111
Ibidem.
112
AntonenkoOksana, Russia's Military Involvement in the Middle East, Middle East Review of
International Affairs, December 2000, pp. 125-126.
113
Philippe Droz-Vincent, op. cit., p. 77.
114
AntonenkoOksana, Russia's..., pp. 130-133.
35
Saudită de cumpărare de arme nu conduc niciodată la contracte, ci sunt mai degrabă
văzute ca o pârghie politică.115
În ciuda faptului că președintele rus și regele saudit s-au întâlnit anterior, este
această vizită, în mare parte simbolică, a regelui la Moscova, cea care semnifică
repornirea relațiilor.116
Ambele țări au obiective politice clare și ar fi nerezonabil să se aștepte la un
progres major. Vizita nu ajută prea mult Rusia să înlocuiască Statele Unite ca aliat
cheie al Riyadh, dar aceasta ar putea deveni o măsură de consolidare a încrederii
îndepărtarea unei alte variabile din ecuația geopolitică din Orientul Mijlociu.117

115
Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse, Relaţii..., p. 260..
116
Ibidem, p. 268.
117
Mark N. Katz,Saudi-Russian..., pp. 110-115.
36
 CONCLUZII

Relația dintre Rusia și Arabia Saudită se referă, în mod tradițional, la

geopolitică regională în Orientul Mijlociu începând cu perioada războiului rece și până
în prezent. Relația neprietenoasă s-a datorat diferențelor dintre ideologii și luptei
regionaleîn scopulrealizării interesului propriu dar și faptului că erau considerate o
amenințare una la adresa celeilalte. Cu toate acestea, pe măsură schimbării balanței
politice globale cu evenimente semnificative, precum atacurile din 11 septembrie sau
Primăvara arabă, conceptul și poziția politicii externe a Rusiei sunt într-o permanentă
schimbare.
În conformitate cu atitudinea pragmatică a politicii externe a Federației Ruse în
epoca lui Putin, Rusia cautăsă-și satisfacă interesele chiar și în privința soluționării
problemelor controversate, cum ar fi piața energiei și natura dinamică a situației
politice din Orientul Mijlociu, configurându-și astfel politica și relația cu Orientului
Mijlociu, în speță Arabia Saudită. Rusia dorește să-și reafirme poziția în lumea arabă,
ba chiar exploatează rivalitatea dintre Arabia Saudită și Iran în scopul vânzării de arme
pentru ambele părți, configurării prețurilor petrolului și confruntării cu Statele Unite în
probleme regionale. TotodatăRusia sprijină regimul Assad nu doar pentru a-și păstra
contractele de armament, investițiile în petrol și accesul naval, și nici nu este doar
îngrijorată că prăbușirea lui Assad va duce la trecerea Siriei de la un aliat rus la un
american. Lucrul de care Rusia se teme, de fapt, este că declinul regimului Assad va
însemna sfârșitul unui obstacol important care a contracarat ascensiunea unei mișcări
fundamentale sunnite, condusă de Arabia Saudită, care va încerca să continue să se
răspândească.
Ideologiile proliferate în cadrul Primăverii arabe pun Arabia Saudită ferm în
tabăra contrarevoluționară. Cu toate acestea, după ce și-au dat seama că nu pot opri
schimbarea, saudiții au încercat să o coopteze. Ironia este că au sprijinit schimbarea în
Libia, sub umbrela Ligii Arabe și au sprijinit intervenția militară, în timp ce în Yemen
au sprijinit pe Al Saleh și au încercat, în același timp, să dezvolte o conducere
alternativă cu legături de patronaj cu regimul saudit. Pe scurt, Arabia Saudită a lucrat
la menținerea status quo-ului asupra schimbării democratice în orice mod, cu excepția
cazului în care schimbarea era în concordanță cu interesele lor percepute. Protestele

37
din Siria au fost văzute ca o oportunitate de a câștiga Siria înapoi în tabăra arabă, după
ce președintele Bashar al Assad seapropiase din ce în ce mai mult de Iran, oponent
tradițional al Arabiei Saudite.
Revoltele ce au avut loc cu prilejul Primăverii arabe au demonstrat puterea
demonstrațiilor în masă și a protestului pașnic, precum și capacitatea mass-mediei de a
proteja și de a-și comunica obiectivele lumii exterioare.TumultulPrimăverii arabe a
arătat, de asemenea, guvernelor autocratice și restului lumii că milioane de oameni
care trăiesc în națiunile islamice cred în expresie liberă și guvernare democratică.

38
 BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri universitare și alte lucrări de

specialitate
1. Barry Buzan, Popoarele, statele si teama: O agenda pentru studii de securitate
internationala in epoca de dupa Razboiul Rece, Editura Cartier, Chisinau, 2000.
2. Bolborici Ana-Maria, Diplomatia Uniunii Europene si Criza din Orientul Mijlociu
la inceputul secolului al XXI-lea, Editura Institutul European, București, 2016.
3. Bregman Ahron, Israel’s Wars: A History Since 1947, Routledge, Londres, 2002.
4. Carré Olivier, L’Orient arabe aujourd’hui , Editions Complexe, Paris, 1991.
5. CioculescuȘerban,Războiul de Șase Zile, înMagazin istoric mai 2007.
6. Cohen Raymond, „The Diplomatic System-Role and Function of Diplomacy", in
Theoretical Background: Diplomacy and Conflict Resolution, Hebrew University, Jerusalem, 1997.
7. CormGeorges,Le Proche-Orient éclaté:1956-1991, Gallimard, 1991.
8. Corm Georges, Orient și Occident, Dacia, 1999.
9. Da Lage Olivier, Géopolitique de l’Arabie Saoudite, Editions Complexe, 1996.
10. DawishaAdeed, Footprints in the Sand. The Definition and Redefinition of Identity in
Iraq’s ForeignPolicy, ShibleyTelhami, Michael Barnett, eds. Identity and Foreign Policy in the
Middle East, Cornell University Press, 2002.
11. Dieckhoff Alain, Întruparea unei națiuni. Israel și modernitatea politică, București,
Ed. Hassefer, 2010.
12. Edwards Beverley-Milton, Hinchcliffe P., Conflicts in the Middle-East since 1945,
New York: Ed. Routledge., 2004.
13. Evans P. B., Jacobson H. K. și Putnam R. D., Double-Edged Diplomacy:
International Bargaining and Domestic Politics, Berkeley, University of California Press, 1993.
14. Florea Marin, Orientul Mijlociu înainte şi după 1967: eseu de geopolitică, Bucureşti,
Ed. Editura Universităţii de Apărare ”Carol I”, 2007.
15. Gilpin Robert, War and Change in World Politics, Cambridge University Press,
Cambridge, 1981.
16. Goldstein Joshua S., Pevehouse Jon C., Relaţii internaţionale, editura Polirom, Iaşi,
2008.
17. Helms Christine M., Iraq: EasternFlank of the Arab World , Brookings Institution
Press, 1984.
18. Herzog C.,The arab-israeli wars: war and peace in the Middle East, New York: Ed.
Vintage Books, 1983.

39
 19. Hill C. and Wallace W., ‘Introduction: Actors and Actions’, in C. Hill (ed.), The
Actors in Europe’s Foreign Policy, London: Routledge, 1996.
20. Ismael Tareq Y.,The Communist Movement in the Arab World, New York City:
RoutledgeCurzon, 2005.
21. James Bill, The study of Middle East politics, 1946-1996: a stocktaking, Middle East
Journal , vol. 50, no. 40.
22. Karsh Efraim, The Arab-Israeli Conflict - The Palestine War 1948, Osprey
Publishing, 2002.
23. Kassim H., Peters B. Guy and Wright V., The National Co-ordination of EU
Policy: the Domestic Level, Oxford University Press, 2000.
24. KatzMark N.,Saudi-Russian Relations in the Putin Era,The Middle East Journal;
Autumn 2001; 55, 4; Research Library Core.
25. Kramer Martin, Ivory Towers on Sand: The Failure of Middle Eastern Studies in
America, Washington Institutefor Near East Policy:Policy Papers, no. 58, 2001.
26. KurzmanDan,Genesis 1948, The First Arab Israeli War, 1970.
27. Lazăr M., Noua geopolitică a Orientului Mijlociu, conflictul arabo-israelian,
publicat în lucrarea Annales Universitatis Apulensis – Historica, Alba Iulia, Nr. 4-5, 2000-2001.
28. ListerCharles, Dynamic Stalemate: Surveying Syria’s military landscape, Brookings
Dooha Center, 2014.
29. Mansfield Peter, O istorie a Orientului Mijlociu, Ed. Humanitas, București, 2015.
30. Massoulie F.,Conflictele din Orientul Mijlociu, București, 2003, Ed. All.
31. Mureşan Sabin, Prinrăzboispre pace: un drum închis; experienţeirakiene, Ed. Eikon,
2005.
32. Mutin George, Géopolitique du monde arabe, Ellipses Marketing, 2001.
33. Naumescu Valentin, Teme de politică internațională. Conflicte, tensiuni, dezbateri.,
Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 20117.
34. NocettiJulien,From Moscow to Mecca: Russia's Saudi Arabian Diplomacy, IFRI,
Paris, 2010.
35. Nouschi André, Pétrole et relations internationales depuis 1945 , Armand Colin,
1999.
36. Nye Joseph S., Descifrarea Conflictelor Internaționale – Teorie și istorie, Ed. Antet,
Filipeștii de Târg, Prahova, 2005.
37. Oksana Antonenko, Russia's Military Involvement in the Middle East, Middle East
Review of International Affairs, December 2000.
38. OrenMichaelB., Six days of war: June 1967 and the making of the modern Middle
East, Londra, Ed. Penguin Books, 2003.
39. Parker Richard Bordeaux, The Six Day War: A Retrospective, University Press of
Florida, 1996.

40
 40. Philippe Droz-Vincent, State of Barbary:From the Arab Spring to the Return of
Violence in Syria, Middle East Journal, Winter Edition, 2014.
41. Pierre H., Războiul de 6 zile - victorie compromisă, București: Ed. Corint, 2002.
42. Puscas Vasile, Relatii internaționale contemporane, Editura Sincron, Cluj-Napoca,
1999.
43. Radosh Allis, RadoshRonald A Safe Haven. Harry S. Truman and the founding of
Israel, HarperCollins Publishers.
44. Riordan Shaun, Noua Diplomatie. Relatii internationale Moderne, traducere de
Nicolae Nastase, Editura Antet, Prahova, 2004.
45. RosefieldeSteven, The Civilian Labour Force and Unemployment in the Russian
Federation, Europe-Asia Studies, Vol.52, No.8 (December 2000).
46. Said Edward, L’Orientalisme. L’Orientcrée par l’Occident ,Seuil, 1980.
47. Salamé Ghassan,Démocraties sans démocrates. Politiques d’ouverture dans le
monde arabe, Paris,Fayard, 1994.
48. Sarcinschi Alexandra, Elemente noi in studiul securitatii nationale si internationale,
Editura Universitatii Nationale de Aparare, Bucuresti, 2005.
49. Shaffer Brenda,Partners in Need: The Strategic Relationship of Russia and Iran,
Washington, D.C.: Washington Institute for Near East Policy, 2001.
50. SmithCharles D.,Palestine and the Arab-Israeli Conflict: A History with Documents,
Publisher: Bedford/St. Martin's, VII-th ed., October 6, 2000.
51. TelhamiShibley, Barnett Michael, Identity and Foreign Policy in the Middle
East, Cornell University Press, 2002.
52. TismaneanuVladimir, Reinventarea politicului. Europa Rasariteana de la Stalin la
Havel, Ed. Polirom, Iași, 1990.
53. Viola Lora Anne, Talking States: A Theory of Diplomacy, Department of Political
Science, University of Chicago, 2004.
54. Waltz Kenneth N., Omul, statulşirăzboiul. O analizăteoretică, traducere de Mihaela
Sadovschi, Instututul European, Iaşi, 2001.

II.Surse Internet

1. Meeting with Deputy Crown Prince, Defence Minister of Saudi Arabia Mohammad
bin Salman Al Saud kremlin.ru, accesat în data de 12.05.2019.
2. As Their Clout Wanes, Saudi Arabia and Russia Extend Oil Production Cuts NYT, 15
May 2017, accesat în data de 01.06.2019.
3. https://www.aljazeera.com/indepth/opinion/moscow-lost-riyadh-1938-
171014113525997.html, Pierderea Riyadului de către Moscova în 1938, accesat în data de
01.06.2019.
41
 4. President Vladimir Putin and King of Saudi Arabia Abdullah bin Abdul Aziz Al Saud
held talks in Riyadhkremlin.ru, 11 February 2007, accesat în data de 25.05.2019.
5. Riyadh Envoy Sheds Light on First 'Historic' Visit of Saudi King to RussiaSputnik, 26
July 2017., accesat în data de 21.05.2019
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Interven%C8%9Bia_militar%C4%83_a_Rusiei_
%C3%AEn_R%C4%83zboiul_civil_din_Siria, Intervenția Rusiei în Războiul civil din Siria, accesat în
data de 08.06.2019.
7. CIA warns Arab activist of potential threat from Saudi Arabia. The Guardian, accesat
în 07.05.2019
8. Picaudou Nadine,The Historiography of the 1948 War, Online Encyclopaedia of Mass
Violence, 1er novembre 2008, accesat în data de 06.04.2019.
9. Wintour Patrick,Gulf plunged into diplomatic crisis as countries cut ties with Qatar.
The Guardian,acces în data de 14.05.2019.
10. Katie Hunt, Elizabeth Roberts, Victoria Brown,Qatar: We're 'willing to talk' to
resolve diplomatic crisis,CNN, accesat în data de 16.05.2019.

42