DREPTUL TRATATELOR ȘI PRACTICA NEGOCIERII

DIPLOMAȚIA CORPORATISTĂ
 DIPLOMAȚIA CORPORATISTĂ

CUPRINS:

Capitolul 1 Delimitări conceptuale

Capitolul 2 O privire peste umăr – scurt istoric al fenomenului corporatist

Capitolul 3 Multinaționalele – caracteristici, importanță și influență

Studiu de caz IKEA

Bibliografie

2
 DIPLOMAȚIA CORPORATISTĂ

Abstract: Dupa cel de al II lea război mondial, favorizate de dezvoltarea transporturilor, a

tehnologiei, a comertului, au aparut marile firme - corporațiile, care nu mai împart un oraș ci o
întreagă lume. Într-o perioadă așa de alertă, rolul diplomatului clasic este înlocuit de diplomatul
corporatist – mai sigur pe el, mai aspru, cu acces la informații și stăpân pe investiții care
depășesc PIB-ul unei țări medii. Corporațiile sunt hulite și iubite, pot ridica nivelul de trai acolo
unde activează, dar pot să și afecteze atât concurenții locali cât și economia din zonă. Cum orice
Goliat este bântuit de un David, și transnaționalele cele mai impunătoare au pierdut bătălii cu
câte un O.N.G Important este să dezvoltăm a relații echilibrate, de tip win-win, cu mediul
corporatist.
Cuvinte cheie: diplomație, globalizare, relații publice, diplomație corporatistă, transnaționle

1 Delimitări conceptuale

În general și în mod tradițional, diplomaţia poate fi definită ca managementul relaţiilor

internaţionale prin negociere şi nu prin forţă sau alte mijloace. De asemenea,.diplomaţia poate fi
interpretată şi ca arta negocierii, adaptându-se treptat la realitate, în funcţie de schimbările din
mediul politic.
Dacă diplomaţia secolelor VII şi VIII poate fi.catalogată ca o.diplomaţie secretă în care
opinia statelor mici era neglijabilă, noua diplomaţie este deschisă, se bazează pe aprecierea
opiniei publice şi pe comunicare, fiind modificate foarte multe practice.ale diplomaţiei de tip
vechi.
Conceptul de diplomaţie contemporană a cuprins nuanţele de acţiune din perioada care a
urmat încheierii.războiului rece. Nuanţa.importantă a diplomaţiei.contemporane a constituit-o
metamorfoza treptată şi slăbirea.conceptului de stat, interdependenţa politică şi economică,
apariţia companiilor multinaţionale şi a actorilor subnaţionali şi creşterea importanţei
organizaţiilor nonguvernamentale şi a negocierilor internaţionale (Henry Kissinger, K.
Hamilton şi R Langhorne, G.V.G. Krishnamurthy).
Limitele conceptului de diplomaţie sunt modificate de schimbările intervenite în
conceptele de. suveranitate,.globalizare, inovaţie tehnologică şi creşterea importanţei
mecanismelor internaţionale de monitorizare şi a agenţiilor de finanţare şi donator
Termenul de diplomație corporatistă este vast si nu este clar batut in cuie. Astfel, acest
concept concretizat în sec. XX ar putea fi explicat, în funcție de aspectul pe care dorim să-l
subliniem, în comparație. cu alți termini apropiați, aflați în aceeași sferă de interese – diplomațe,

3
 relații publice, relații internaționale, globalizare,
responsabilitate corporativă.
De asemenea,expresia poate fi privită ca un proces
prin care corporațiile trec în prim plan, afirmandu-și
propriile.valori, și acționând ca adevarate instituții
în societate, darșfiind mai flexibile si având mai
multă putere decât o instituție guvernamentală.
Cerințele operaționale ale companiilor
multinaționale care acționează la nivel global sunt
similare cu cele ale serviciilor diplomatice, implică
negocieri atât cu guvernele cât și cu alte
corporații. Companiile sunt obligate să dezvolte din ce în ce mai mult servicii de presă, de
comunicare și strategii de conducere. De asemenea, acestea sunt obligate să urmărească
evoluțiile politice interne din țările unde își desfășoară activitatea, influențând politicile în
favoarea propriilor interese.1
La ora actuală, puține companii multinaționale majore s-ar baza pe o ambasadă pentru
a aranja o întâlnire cu un ministru sau cu un șef de guvern local. Un asemenea demers ar
echivala cu recunoașterea unui statut inferior al entității corporatiste respective. 2
Creșterea radicală a investițiilor străine directe înregistrate în ultimii ani i-a obligat pe
investitori să îți dezvolte propriile structuri și capacități diplomatice. Diplomația corporatistă
trebuie să țintească atât spre guvernele străine, cât și spre alte companii. Multe dintre abilitățile
cerute pentru negocierea și medierea relațiilor intercorporatiste se regăsesc și în diplomația
clasică, cu mențiunea că, față de omologii lor guvernamentali, diplomații corporatiști trebuie să
dispună de o formulare mult mai clară a principalelor interese ale companiilor, a strategiilor și
tacticilor folosite pentru atingerea obiectivelor.
De asemenea, odată cu dezvoltarea noii diplomații a luat avânt și o industrie nouă -
asigurarea de risc politic. 3Corporațiile își pot asigura investițiile împotriva riscurilor de
naționalizare, modificări ale reglementărilor, ca și contra unor amenințări tradiționale, cum ar fi
războaiele civile.

1
S.Riordan, Noua Diplomație, Ed. Antet XX Press, Prahova, 2004, p. 81.
2
Idem, p.81
3
Idem , p 82

4
2. O privire peste umăr – scurt istoric al fenomenului corporatist

is
also a process by which corporations intend to be recognized as representatives of
something that might be a concept or a country or its related values. In this case,
it is essential to create a sincere adaptation of the corporate values to the societal
values if a corporation wishes to have a symbiotic relationship with key stakeholders.
‘Corporate diplomacy’ thus becomes a complex process of commitment towards
society, and in particular with its public institutions, whose main added value to the
corporation is a greater degree of legitimacy or “license-to-operate,” which in turn
improves its power within a given social system. By proposing a certain notion of
‘corporate diplomacy’ the authors intend to evocate an important role that modern
corporations are increasingly playing through their public relations practice and which
might be shaping the definition of corporations as institutions within society
is
also a process by which corporations intend to be recognized as representatives of
something that might be a concept or a country or its related values. In this case,
it is essential to create a sincere adaptation of the corporate values to the societal
values if a corporation wishes to have a symbiotic relationship with key stakeholders.
‘Corporate diplomacy’ thus becomes a complex process of commitment towards
society, and in particular with its public institutions, whose main added value to the
corporation is a greater degree of legitimacy or “license-to-operate,” which in turn
improves its power within a given social system. By proposing a certain notion of
‘corporate diplomacy’ the authors intend to evocate an important role that modern
corporations are increasingly playing through their public relations practice and which
might be shaping the definition of corporations as institutions within society
is
also a process by which corporations intend to be recognized as representatives of
something that might be a concept or a country or its related values. In this case,
it is essential to create a sincere adaptation of the corporate values to the societal
values if a corporation wishes to have a symbiotic relationship with key stakeholders.
‘Corporate diplomacy’ thus becomes a complex process of commitment towards
society, and in particular with its public institutions, whose main added value to the
corporation is a greater degree of legitimacy or “license-to-operate,” which in turn
improves its power within a given social system. By proposing a certain notion of
‘corporate diplomacy’ the authors intend to evocate an important role that modern
corporations are increasingly playing through their public relations practice and which
might be shaping the definition of corporations as institutions within society
is
also a process by which corporations intend to be recognized as representatives of
something that might be a concept or a country or its related values. In this case,
it is essential to create a sincere adaptation of the corporate values to the societal
values if a corporation wishes to have a symbiotic relationship with key stakeholders.
‘Corporate diplomacy’ thus becomes a complex process of commitment towards

5
society, and in particular with its public institutions, whose main added value to the
corporation is a greater degree of legitimacy or “license-to-operate,” which in turn
improves its power within a given social system. By proposing a certain notion of
‘corporate diplomacy’ the authors intend to evocate an important role that modern
corporations are increasingly playing through their public relations practice and which
might be shaping the definition of corporations as institutions within society
is
also a process by which corporations intend to be recognized as representatives of
something that might be a concept or a country or its related values. In this case,
it is essential to create a sincere adaptation of the corporate values to the societal
values if a corporation wishes to have a symbiotic relationship with key stakeholders.
‘Corporate diplomacy’ thus becomes a complex process of commitment towards
society, and in particular with its public institutions, whose main added value to the
corporation is a greater degree of legitimacy or “license-to-operate,” which in turn
improves its power within a given social system. By proposing a certain notion of
‘corporate diplomacy’ the authors intend to evocate an important role that modern
corporations are increasingly playing through their public relations practice and which
might be shaping the definition of corporations as institutions within society
Originile corporaţiilor transnaţionale sunt strâns legate de marile descoperiri geografice şi
de colonizarea lumii de către Anglia şi Olanda, urmate mai apoi de Spania, Franţa sau Portugalia.
Compania Indiilor de Est au desfăşurat activităţi comerciale în Africa, America sau Asia.
Momentele care au dat aripi fenomenului corporatist, aşa cum îl vedem noi astăzi, au fost
dezvoltarea capitalismului şi revoluţia industrială, care au permis creşterea fără precedent până
atunci a productivităţi muncii şi, implicit, a producţiei. Tehnologia performantă a permis
dezvoltarea tehnicilor de stocare a mărfurilor şi reducerea duratei transporturilor, ceea ce a dus la
reducerea costurilor şi impulsionarea activităţilor cu străinătatea.
De-a lungul secolului XIX şi începutul secolului XX, căutarea asiduă de resurse minerale,
petrol, precum şi presiunea pentru protejarea sau dezvoltarea pieţei au făcut ca multe companii
din Statele Unite şi Europa Occidentală să înceapă să desfăşoare activităţi peste graniţe.
Compania americană United FruitCompany controla 90% din importul de banane în SUA în

6
1899, iar Royal Dutch Shell deţinea 20% din producţia rusească de petrol, la începutul primului
război mondial.
În perioada interbelică cererea de resurse naturale a stimulat fuziunile dintre marile firme,
activitatea transnaţionalelor americane înflorind, în vreme ce investiţiile europene au cunoscut
declinul. În aceeaşi perioadă, în Japonia se formează aşa numitele “zaibatsu”(Mitsui &
Mitsubishi), ele fiind, în fapt, corporaţii gigant care lucrau împreună cu guvernul japonez, având
poziţie de oligopol în sectoarele cheie ale economiei japoneze: industrie, finanţe şi comerţ.
Investiţiile în străinătate au fost dominate în primele două decenii postbelice de
corporaţiile americane, simţindu-se însă şi prezenţa celor europene şi japoneze. După cel de-al
doilea război mondial s-a înregistrat o mare cerere de bunuri şi servicii, fapt care a alimentat
dezvoltarea afacerilor internaţionale.
Acţiunile de amploare iniţiate de guvernul american, ca planul Marshall, menit să ajute la
reconstrucţia economiilor europene şi japoneze, au incurajat S.U.A. să privească spre exterior, iar
firmele din această ţară să aibă o perspectivă globală. În plus, firmele americane aveau capital
pentru a investi, iar în acest mod corporaţiile multinaţionale au devenit un fenomen american.
Investiţiile străine americane au crescut de la 12 mld. USD în 1950, la aproape 80 mld.
USD în 1970. În anii “50, băncile din Statele Unite, Europa şi Japonia au început să investească
sume enorme în acţiuni, încurajând fuziunile şi concentrările de capital. Remarcabilele progrese
realizate în domeniul transporturilor, tehnicii de calcul şi comunicaţiilor au accelerat
internaţionalizarea investiţiilor şi comerţului, noile metode de publicitate ajutând corporaţiile
transnaţionale să dobândească noi segmente de piaţă.
Combinarea creşterii investiţiilor străine directe, schimbărilor tehnologice, pieţelor
financiare internaţionale şi a unei game largi de măsuri de dereglementare şi privatizare au făcut
posibil pentru companiile transnaţionale să fie printre conducătorii economiei globale.
Provocarea pentru evoluţia ţărilor şi a uniunilor de comerţ internaţional este să se asigure
că aceste companii respectă drepturile angajaţilor în fiecare loc din lume în care influenţa lor
se face simţită şi să se stabilească un dialog global, între acestea şi firmele multinaţionale.

3.Multinaționalele – caracteristici, importanță și influență

Companiile transnaţionale joacă acum un rol important în economiile tuturor ţărilor şi în
relaţiile economice internaţionale, devenind un subiect din ce în ce mai important pentru

7
guverne. Prin investiţiile străine directe, corporațiile pot aduce beneficii substanţiale atât ţărilor
de origine cât şi ţărilor gazdă prin contribuţii la utilizarea eficientă a capitalului, tehnologiei şi
resurselor umane între ţări şi îndeplineasc un rol important în promovarea bunăstării economice

şi sociale.
Dar companiile transnaţionale, organizându-şi operaţii dincolo de cadrul lor naţional, pot
conduce la abuzuri prin concentrarea puterii economice şi la conflicte cu obiectivele de politică
naţională.
Astfel, ţinta comună a tuturor statelor este de a încuraja contribuţiile pozitive prin care
companiile transnaţionale pot realiza progresul economic şi social şi să minimizeze sau să
rezolve dificultăţile care pot să apară din derularea operaţiilor lor.
Firmele multinaţionale prezintă următoarele caracteristici:
1. controlul activităţilor economice în mai multe ţări;
2. abilitatea de a obţine avantaje din diferenţele geografice dintre ţări şi regiuni în dotarea cu
factori şi în politici guvernamentale;
3. flexibilitatea geografică, abilitatea de a dispune de resurse şi operaţii între localităţi la
scară globală.

8
 Schimbarea sistemului economic global este realizată de firmele multinaţionale prin
deciziile lor de a investi sau nu în anumite zone geografice. Companiile transnaţionale, prin rolul
lor, devin în aceste condiţii cele mai puternice forţe de presiune pentru adâncirea globalizării
activităţii lor economice.m cont. Trebuie să ținem cont că aceste entități își desfășoară activitatea
într-un cadru dinamic, turbulent chiar în anumite perioade sau zone, în economia mondială.
Corporaţiile transnaţionale reprezintă, fără îndoială, principalul agent al globalizării
economiei contemporane, dispunând de o forţă economică superioară multor state naţionale.
General Motors s-a dezvoltat ca societate transnaţională prin achiziţia companiilor Opel
(Germania), Vauxhall (Marea Britanie), Isuzu şi Suzuki (Japonia), Saab (Suedia), Daewoo
(Coreea); Ford pin achiziţia companiilor britanice Jaguar şi Aston Martin, precum şi a
companiilor Mazda (Japonia) şi Kia (Coreea); Chrysler prin fuziunea cu Daimler-Benz, devenind
unul din cei mai mari producători de automobile din lume.4
Într-o încercare de a sintetiza impactul companiilor transnaţionale asupra economiei
mondiale, putem menţiona următoarele5:
 două treimi din comerţul mondial se derulează prin intermediul primelor 500 de companii
transnaţionale; prin urmare, mai rămîne doar o treime din comerţul mondial care să se
desfăşoare conform teoriilor clasice privind comerţul, la preţurile pieţei;
 40% din comerţul mondial pe care îl controlează companiile transnaţionale reprezintă, de
fapt, comerţ intrafirmă;
 veniturile realizate de primele 200 de corporaţii din lume echivalează cu 31,2% din PIB-
ul mondial;
 companiile transnaţionale deţin 90 % din licenţele tehnologice la scară mondială;
 din primele 100 de economii ale lumii, 51 sunt corporaţii transnaţionale;
 veniturile cumulate ale General Motors şi Ford depăşesc PIB-ul agregat al tuturor ţărilor
din Africa subsahariană; veniturile primelor 6 corporaţii japoneze egalează PIB-ul
cumulat al Americii Latine; primele 10 corporaţii din lume au venituri mai mari decât cel
mai puţin dezvoltate 100 de ţări, luate la un loc.
Valoarea cumulată a activelor celor mai mari 100 de companii transnaţionale este de
8.000 miliarde USD, din care jumătate sunt active în străinătate (în afara ţării de
origine).Volumul cumulat al vânzărilor anuale ale acestor 100 de companii transnaţionale este de

4
Steian Dumitrescu, Ana Bal „Economie Mondială” Editura Economică Bucureşti 2002
5
, Liviu – “Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Editura Polirom, Iaşi 2007, p.21 -22,

9
5.500 miliarde euro, din care mai mult de jumătate (3.000 miliarde) sunt vânzări în străinătate.
De asemenea, aceste 100 cele mai mari companii transnaţionale au împreună 14,6 milioane de
angajaţi, din care aproape jumătate (7,2 milioane) sunt in străinatate.

Evoluția mondială economică a primelor zece corporații multinaționale și influența lor

asupra resurselor de petrol și tehnologiei derivate este evident: 6

Tipul, denumirea și specificul activității primelor zece corporații active în anii 2007 – 2009:
2007
Firma, țara de origine,
activitatea
Wall-Mart Stores – SUA-4
Exxon Mobile – SUA - 1
Royal Dutch Shell–
Olanda/Anglia-1
British Petroleum –Anglia-1
General Motors – SUA-2
Toyota Motor –Japonia-2
Chevron Corporation –
SUA-1
Daimler AG-Germania-2
ConocoPhillips-SUA-1
Total SA –Franța-1
2008
Firma, țara de origine,
activitatea
General Electric –SUA-4
Royal Dutch Shell–
Olanda/Anglia-1
Vodafone Group – Anglia-1
British Petroleum –Anglia-1
Toyota Motor –Japonia-2
Exxon Mobile – SUA – 1
Total SA –Franța-1
E.ON-Germania-4
Electricite de France-4
Arcelor Mittal-Luxemburg-4
2009
Firma, țara de origine,
activitatea
General Electric –SUA-4
Royal Dutch Shell–
Olanda/Anglia-1
Toyota Motor –Japonia-2
Exxon Mobile – SUA – 1
British Petroleum –Anglia-1
HSBC – Anglia -3
AT&T, Telecom services-SUA-4
Wall-Mart Stores – SUA-4
Banco Santander-Spania-3
Chevron Corporation –SUA-1

Societatea transnaţională tinde să-şi lărgească continuu sfera de dominaţie atât în

interiorul ţării de origine, cât şi pe pieţele situate în diferite alte ţări. Orice firmă transnaţională
se manifestă concomitent în trei spaţii economice: cel naţional-în cazul societăţii-mamă; cel
străin în cazul filialelor; cel internaţional - ori de câte ori este vorba despre schimburile dintre
unităţile care o compun sau dintre acestea şi restul lumii. Prin apariţia şi dezvoltarea acestor
societăţi, sfera de activitate a întreprinderii se extinde considerabil. Ea nu mai este o entitate
izolată deoarece are loc o interacţiune între domeniile micro, macro şi global economice.
Companiile transnaţionale înfiinţând filiale în diferite ţări ale lumii creează - îndeosebi
prin tipul de investiţii directe ''greenfield" - noi locuri de muncă, iar prin transferul de
tehnologie şi management creează condiţii de creştere a productivităţii muncii, de care depinde
în mod decisiv nivelul de salarizare a forţei de muncă.

6
Revista Română de Statistică nr.11/2010

10
 În ţările unde se fac investiţii străine directe, piaţa de desfacere capătă dimensiuni mai mari,
este mai bine aprovizionată, se dezvoltă serviciile, se modernizează căile şi mijloacele de
transport, creşte accesul la credite bancare, sunt mai bine satisfăcute nevoile de informare şi
comunicare, se extinde şi se perfecţionează învăţământul general şi cel pe diverse specialităţi
O companie multinaţională are o influenţă benefică asupra ţărilor în care acţionează, fapt
demostrat şi prin prezentarea activităţilor desfăşurate. Principalele beneficii oferite de o
multinaţională se referă la următoarele domenii:
 ea poate crea noi locuri de muncă direct sau prin creşterea afacerilor adiacente locale cum
ar fi bănci sau asigurări; ea iniţiază un proces multiplicator care generează mai multe
venituri în măsura în care noii angajaţi îşi cheltuiesc salariile pe consum.
 firmele multinaţionale furnizează training şi educaţie pentru angajaţi, creând în acest fel o
forţă de muncă înalt calificată; aceste noi aptitudini pot fi transferate către alte domenii din
ţara gazdă; deseori, aptitudinile manageriale şi antreprenoriale învăţate de la firmele
multinaţionale sunt o importantă sursă de capital uman.
 firmele multinaţionale vor crea venituri din taxe pentru guverne, dar şi alte venituri dacă ele
achiziţionează bunuri naţionale existente în principal prin procese de privatizare.
În ceea ce priveşte problemele create de firmele multinaţionale, acestea pot fi sintetizate
astfel:

 firmele multinaţionale angajează în mare măsură manageri expatriaţi pentru a se asigura că

veniturile generate sunt menţinute în cadrul unui grup relativ redus de persoane; iar un
punct de atracţie pentru firmele multinaţionale este reprezentat de posibilităţile de a
beneficia de forţă de muncă ieftină, ceea ce se reflectă în nivele scăzute ale salariilor;
aceste lucruri pot conduce la o adâncire a distribuţiei veniturilor şi nici la un transfer al
aptitudinilor manageriale.
 investiţiile firmelor multinaţionale în ţările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare implică
adesea folosirea metodelor de producţie intensive în capital.
 firmele multinaţionale se angajează în preţuri de transfer schimbând producţia între diferite
ţări astfel încât să beneficieze de taxe mai scăzute în diferite ţări; prin aceste operaţiuni, ele
pot minimiza povara de taxe şi impozite din partea guvernelor.

11
 cum multe firme multinaţionale sunt foarte mari şi au o putere considerabilă, ele pot
exercita influenţe asupra guvernelor pentru a obţine regimuri preferenţiale privind
concesiuni la taxe, subvenţii şi concesii.

STUDIUL DE CAZ - IKEA

Specificul firmei

IKEA este o companie privată care

comercializează mobilier casnic la preţuri reduse.
Compania este pioner în comercializarea de
mobilier ambalat în cutii de dimensiuni reduse, fiind în prezent cel mai mare retailer de mobilier.
Compania a fost fondată în Suedia, în 1943 de către Ingvar Kamprad, iar în prezent este deţinută
de către o fundaţie olandeză, controlată de către familia Kamprad. Inter IKEA Systems B.V. este
proprietarul/francizorul mărcii comerciale IKEA şi a conceptului Ikea. Este o companie olandeză
cu birouri în Olanda, Suedia şi Belgia.

În 1974, Kamprad a introdus produsele de mobilier în linia IKEA. Forţa de muncă locală
pe care a folosit-o i-a permis costuri scăzute. Mobila a fost un success şi în 1951, Kamprad a
decis să oprească producţia tuturor celorlalte bunuri şi s-a axat pe mobilă. În 1953, s-a deschis
primul showroom IKEA. În prezent IKEA deţine peste 320 de magazine în 38 de ţări.

IKEA este în prezent deţinută de un ansamblu complicat de organizaţii non-profit, şi

corporaţii cu scop comercial din Olanda, Luxemburg şi alte câteva ţări. Această complexă
structură oranizaţională se pare că a fost creată de Ingvar Kamprad pentru a evita taxele
menţinându-şi însă controlul asupra IKEA. Firma este divizată în principiu în două părţi:
operaţional şi francize. Cele mai multe din operaţiunile întreprinse de IKEA inclusiv
managementul majorităţii magazinelor sale, design-ul şi fabricarea mobilei şi achiziţionarea
materialelor de la furnizori sunt supravegheate de Ingka Holding, o firmă privată daneză. Din
cele 320 de magazine IKEA din 38 de ţări, 223 sunt conduse de Ingka Holding, restul sunt
francize. Conceptul IKEA precum şi marca firmei sunt deţinute de o altă firmă daneză Inter
IKEA System. Fiecare magazin IKEA, inclusiv cele conduse de Ingka Holding, plătesc o taxă de
franciză de 3% firmei Inter IKEA System.

Cel care deţine în final Inter IKEA Systems este foarte greu de aflat, fiind un sistem de
conducere foarte complicat. Inter IKEA Systems este deţinut de IKEA Holding, o companie

12
înregistrată în Luxemburg. La rândul ei, IKEA Holding aparţine unei companii cu acelaşi nume
din Antilele Olandeze care este condusă de o companie asistată în Curaçao. Cei care deţin
această companie sunt sub anonimat dar se crede că ar fi membrii ai familiei Kamprad.

Ingvar Kamprad deţine în continuare controlul asupra conducerii IKEA prin intermediul
fundaţiei non-profit Ingka. Comitetul executiv al fundaţiei care este format din 5 persoane şi este
condus şi controlat de domnul Kamprad care numeşte membrii board-ului de la Ingka Holding,
aprobă orice schimbare ce survine la Ingka Holding şi are dreptul să împiedice noi emisiuni de
acţiuni.

Strategia IKEA este bazată pe managementul costurilor prin contractarea producătorilor

proveniţi în mare parte din ţări cu forţă de muncă ieftină care au acces la materii prime şi au
dezvoltată infrastructura. Producţia în cantităţi mari a articolelor standardizate permite realizarea
economiilor. În schimbul contractelor pe termen lung, închirierea echipamentului şi a asistenţei
tehnice din partea IKEA, furnizorii fabrică doar la preţuri reduse pentru IKEA. De asemenea
furnizorii trebuie să transporte componentele la unul dintre centrele mari de distribuţie cum ar fi
cel din Almhult. Cele doisprezece centre de distribuţie aprovizionează apoi diverse magazine
care sunt de fapt mini-depozite.

Compania se bucură de numeroase avantaje în urma practicării producţiei pe bază de

contract: investiţii minime de capital, timp şi expertiză managerială, control asupra
marketingului, protejarea mărcii, evitarea riscului valutar şi a problemei finanţării, evitarea
problemelor legate de stabilirea preţului, surmontarea barierelor legate de importuri şi ISD-uri.

IKEA are şi producţie proprie – aproximativ 10% din totalul vânzărilor. Cu toate că
noi fabrici au fost deschise în Letonia, Polonia şi România numărul total ajungând la 30, IKEA
doreşte ca producţia proprie să nu depăşească 10% în principal pentru a asigura flexibilitate.

Mod de operare peste hotare

Pe plan mondial Ikea numără peste 315 de magazine deschise în 38 de ţări, operate în
sistem de franciză, prezentând următoarea dispersie geografică:Australia, Austria, Belgia,
Canada, China, Cipru, Cehia, Danemarca, Finlanda,Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda,
Israel, Italia, Japonia, Kuweit, Malaezia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia,
Arabia Saudită, Slovacia, Spania, Suedia, Elveţia, Taiwan, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite
ale Americii

IKEA -Domeniile de interes

Protecţia mediului

În 1990, IKEA l-a invitat Karl-Henrik Robert, fondator al The Natural Step, pentru a
aborda consiliului de administraţie. Robert trebuia să implementeze o strategie privitoare la
protecţia mediului în cadrul companiei, plan care a fost adoptat în 1992. Planul s-a concentrat

13
asupra schimbărilor structurale, care să permită "maximizarea impactului resurselor investite şi
reducerea energiei necesare pentru a aborda problemele izolate." Măsurile luate au fost:

1. Înlocuirea policlorurii de vinil (PVC), din imagini de fundal, textile pentru acasă, perdele de
duş, abajururi, şi mobilier; a fost eliminat şi din ambalaje şi va fi introdus în cabluri
electrice;
2. reducerea utilizării de formaldehidă în produsele sale, inclusiv textile;
3. eliminarea de acid de uscare a lacurilor;
4. producerea unui model de scaun (OGLA), făcut 100% din deşeuri provenite din plastic;
5. reducerea consumului de crom pentru tratamentul superficial al metalelor;
6. limitarea utilizării de substanţe, cum ar fi cadmiu, plumb, PCB, PCP, AZO şi pigmenţi;
7. utilizarea lemnului din păduri gestionate cu responsabilitate, care replantează;
8. folosind numai materiale reciclabile pentru ambalarea plată şi "pur" pentru materialele de
ambalaj care să ajute la reciclare.
9. introducerea unor biciclete de închiriere cu remorci pentru clienţii din Danemarca
10. IKEA a oprit furnizarea de pungi de plastic gratuite pentru clienţi, dar oferă pungi
reutilizabile pentru vânzare.
11. Restaurantele IKEA, folosesc numai tăvi refolosibile, cuţite, furculiţe, linguri, etc.

În anul 2001, IKEA a fost una dintre primele companii care aveau propriile trenuri de
marfă, distribuind în diferite ţări ale Europei produsele sale.

În august 2008, IKEA a anunţat că a creat IKEA GREENTECH, un fond de capital de €

50 milioane. Situat în Lund (oraş universitar în Suedia), aceasta va investi în 8-10 companii în
următorii cinci ani, cu accent pe panouri solare, surse alternative de lumină, materiale de produs,
eficienţa energetică şi economisirea apei şi de purificare. Scopul este de a comercializa
tehnologii ecologice de vânzare în magazinele IKEA în termen de 3-4 ani.

Fundaţia INGKA doreşte să promoveze „inovaţia în arhitectură şi design interior”. Având

un câştig net de 36 miliarde de dolari,fundaţia este neoficial cea mai mare organizaţie
caritabilă din lume,depăşind mult mai cunoscuta organizaţie a lui Bill şi Melinda Gates, care are
un venit de aproximativ 33 miliarde dolari. În ciuda acestui fapt, fundaţia face puţine acte
caritabile, informaţiile detailate nefiind disponibile deoarece în Olanda aceste informaţii nu sunt
cerute de către autorităţi. Totuşi, IKEA este implicată în diferite activităţi caritabile patronate de
UNICEF. Acestea includ:

• În urma tsunami-ului din 2004 IKEA Australia a facut o campanie şi a donat pentru
fiecare dolar cheltuit înca un dolar;

• În 2006, dupa cutremurul din Pakistan, IKEA donează 500000 de paturi regiunii
afectate;

• IKEA furnizează mobilier pentru peste 100 de şcoli din Liberia, şcoli care au luat fiinţă
cu spijinul IKEA;

14
 • În 2008 când a avut loc cutremurul din China, IKEA Beijing a vândut jucăria crocodil
(€3.70), iar toate veniturile încasate au fost donate pentru copiii din zona afectată.

Trebuie să menționăm că Româna este una din țările în care Ikea are investiții serioase.
Peste 40 de furnizori în România, furnizează grupului produse în valoare de aproximativ 100
de milioane de euro anual. Primii doi furnizori de ceramică Ikea din Balcani sunt românii de la
Ipec Alba-Iulia şi Cesiro Sighişoara, pe locul al treilea aflându-se bulgarii de la Kalinel.
Compania Ipec din Alba-Iulia, cel mai mare furnizor de ceramică al Ikea din Balcani.
De asemenea, Ikea a stimulat o investiţie de milioane de euro la Târgu Lăpuş prin
construirea în oraş a celei mai mari fabrici de producţie a poliuretanului din estul Europei, dar
se vor deschide şi secţii de prelucrare a lemnului şi a PAL-ului, o fabrică de producţie de vatelină
şi una de tapiţerie.

Bibliografie

http://www.ikea.com/ms/ro_RO/about_ikea/the_ikea_way/history/2000.html
http://www.ikea.com/ms/ro_RO/about_ikea/newsroom/press_contacts/index.html
http://adevarul.ro/economie/afaceri/al-doilea-magazin-ikea-romania-amanunte-despre-tranzactie-
planurile-expansiune-proprietarului-sau-1_55803abacfbe376e3557d314/index.html
https://en.wikipedia.org/wiki/IKEA
http://knowledge.wharton.upenn.edu/article/building-relationships-external-stakeholders-2/

Liviu VOINEA, Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Editura Polirom, Iaşi 2007
Shoun RIORDAN, Noua Diplomație, Ed. Antet XX Press, Prahova, 2004
David KORTEN, Corporațiile conduc lumea, Ed, Samizdat

15