ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI

ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE MANAGEMENT

Geopolitică. Afaceri, managemet și relații economice internaționale

“Renașterea islamică” și impactul său global

Prof. coordonator: Lucrare realizată de:

Conf. univ. dr. Florina Pînzaru Balahura Iustinian-Ioan

 CUPRINS

Introducere………………………………………………………………..1
Turcia……………………………………………………………………..2
Iran………………………………………………………………………..6
Primăvara
Arabă………………………………………………………….8
Albania…………………………………………………………………..12
Arabia Saudită…………………………………………………………...15
Qatar……………………………………………………………………..21

Bibliografie………………………………………………………………23
 I. INTRODUCERE

Schimbările geopolitice care au avut loc la începutul secolului 21 în cadrul națiunilor

lumii islamice și care par a fi punctul culminant al multor factori spontani sunt, de fapt, o
manifestare a unei schimbări calitative foarte complexe în echilibrul global al puterii.
Pentru unii analiști politici, toate acestea pot fi atribuite jocurilor scurte ale
politicienilor din cea mai puternică națiune din lume, Statele Unite, o moștenire a deficiențelor
lor, aparaent intelectuale. (https://orientalreview.org/2013/10/02/geopolitics-and-islam/) .

Etimologic, cuvântul Islam înseamnă supunerea față de voia lui Dumnezeu. Această
religie este a doua cea mai mare religie din lume cu peste 1 miliard de adepți. Islamul este una
dintre cele trei religii abrahamice, împreună cu creștinismul și iudaismul, care urmăresc
comunitățile lor înapoi la biblicul Avraam. Învățăturile de bază ale islamului se spune că au fost
descoperite lui Mohamedși au fost colectate și înregistrate în Coran. Musulmanii se bazează pe
Coran pentru învățăturile și orientările islamice fundamentale pentru viața lor.
(https://www.encyclopedia.com/philosophy-and-religion/islam/islam/muslim)

Renașterea islamică ar fi o formă de modernizare a lumii musulmane, o cale specifică de

a pune în valoare potențialul de dezvoltare și de afirmare al acestei lumi; ea nu este numai
intelectuală și culturală, nu este nici numai politică, ci vizează, în primul rând, o “reconstrucţie a
societății”. Se numește islamică pentru că este concepută în strânsă legătură cu doctrina și
valorile acestei religii.
Numitorul comun al tuturor acțiunilor initiate de grupările islamiste l-a
reprezentat constituirea unor structuri ale societății civile sau ocuparea instituțiilor deja existente
ale societății civile laice. Aceste noi structuri au preluat, în mod neoficial, dar efectiv, multe
dintre atribuțiile unor instituții de stat, interpunându-se practic între conducerea statului și
cetățean. – (Dobrescu, 2008, pp.348-349)

Secolul al XX-lea a fost fundamental pentru viitorul islamului. După cum am văzut,
naționalismul a rămas deasupra altor tendințe mai unificatoare. Iranul, statul cu cea mai mare
populație șiită din lume, nu a reușit să răspândească dincolo de granițele sale revoluția islamică
și, împreună cu ea, Shia. În același mod, Frăția Musulmană, în ciuda existenței acestei organizații
în mai multe state cu majoritatea populației musulmane, nu a reușit să-și răspândească ideile cu
modelul transnațional al organizației. Egiptul a dat naștere Frăției Musulmane ca organizație
panislamică și a câștigat alegerile din 2011 în acest stat. Modelele de stat din lumea musulmană
se dezvoltă în direcția opusă modelului dorit, luând naștere organiații extremiste precum Al-
Quaida sau ISIS care aspiră la renașterea califatului care va uni toți musulmanii lumii. În plus,
lipsa unei autorități islamice comune face ca autoritatea religioasă a unui stat să fie, în același
timp, în unele cazuri, liderul politic al țării.

(https://diplomacystatusquo.wordpress.com/2013/02/19/geopolitics-of-islam/)

II. TURCIA

Deoarece Turcia otomană se afla de partea învinsă în cadrul Primului Război Mondial,
alături de Germania și Austria, aliații din Tratatul de la Sevres din 1920 au sculptat Turcia și
împrejurimile sale, dând teritorii și zone de influență Greciei, Armeniei, Italiei , Marii Britanii și
Franței. Reacția Turciei la această umilință a fost kemalismul, filosofia lui Mustafa Kemal
Ataturk, care a condus o revoltă militară împotriva noilor puteri de ocupație și ar crea astfel
statul turc suveran din întreaga țară. Kemalismul a cedat de bunăvoie părțile non-anatoliene ale
Imperiului Otoman, dar a fost compensat prin cerința unui stat turcesc.
(https://worldview.stratfor.com/article/turkeys-geographical-ambition)
Cunoscând un succes în urma Războiului de Independeță, una dintre principalele
viziuni kemaliste a fost aceea de a transforma Turcia într-un stat- modernizat, industrializat și
secularizat. Ideea kemalistă a unei comunități naționale a contrazis concepția islamică a unei
comunități care este în esență religioasă. Din acest motiv, educația nu a fost privită de
revoluționarii kemaliști, un mijloc de conservare a culturii tradiționale, ci mijloc de
transformare totală a acesteia, deoarece caracteristicile acesteia au fost considerate ca fiind
stagnante pentru construirea națiunii și dezvoltarea culturii turcești.
Reformele lui Ataturk au constituit o transformare a istoriei pentru națiunea turcă. Ele au
implicat eliberarea națiunii din control și influență străină și control religios. Aceste reforme au
fost îndreptate, în principal, spre consolidarea autorității centrale actuale, la consolidarea
națiunii, la secularizarea statului și a societății turcești, la realizarea participării politice și la
schimbarea structurii socio-economice a țării.
Islamul din Turcia avea nevoie de o renaștere. Trebuia să își regândească valorile și rolul
într-o societate modernă. Alegerea lor au avut un impact semnificativ asupra cursului evoluțiilor
constituționale și politice din Turcia.

(http://www.ataturksociety.org/islam-and-secularism-in-contemporary-turkey/)

Potrivit lui Shaw, dintre reformele lui Ataturk se menționează introducerea votului pentru
femei, înlăturarea poligamismului și introducerea divorțului. Unele dintre acestea se referă la
descurajarea femeilor de a purta voalul și barbații să nu mai poarte fezzi. Kemalismul a fost și cel
care a respins scriptul arab al limbii turce. Ataturk a riscat rate mai mari de analfabetism pentru a
da limbajului un script latin. Ataturk a luptat totodată pentru transformrea turcilor în calitate de
europeni toate într-o încercare de a reorienta Turcia departe de Imperiul Otoman.
Pe lânga acestea, au fost introduse reforme cu privire la crearea unui control al banilor în
țară, urmând ca toată “moneda” să fie controlată de stat. După modelul sovietic, au fost costituite
două planuri cincinale care să sprijine economia Turciei, cu impact asupra industriei. (Shaw,
Shaw, 1978, p.391)

Între anii 1965 și 1969, grupurile de stânga reacționiste au devenit puternice alături de
dreptul naționalist. Aceasta a dus la o luptă din ce în ce mai virulentă, care se manifesta adesea în
ciocniri violente. Deficitul balanței de plăți s-a înrăutățit, inflația a crescut, iar în 1970 guvernul a
devalorizat moneda. La începutul anului 1971, violența civilă a crescut brusc. Totuși, problema a
fost că viziunea lui Ataturk de a îndrepta Turcia atât de ferm către Occident a intrat în
contradicție cu situația geografică a Turciei. În acest sens a fost necesară o schimbare. Turgut
Ozal, ales prim-ministru în anul 1983, a oferit-o.

Obligația politică a lui Ozal i-a permis să scoată treptat controlul asupra politicii interne
și asupra politicii externe departe de armată. În timp ce Atatürk și generațiile de ofițeri turci care
l-au urmat, gândindu-se la o Turcie care era o anexă a Europei, Ozal vorbea despre o Turcie a
cărei influență se întindea de la Marea Egee la Marele Zid Chinez. În mintea lui Ozal, Turcia nu
trebuia să aleagă între Est și Vest. Ea a fost consacrată geografic din ambele părți și ar trebui,
așadar, să încorporeze ambele lumi. Ozal a murit brusc în 1993, dând naștere unui deceniu
desconsiderat al politicii turcești, marcat de corupția și ineficiența din ce în ce mai puternică din
Turciei. (https://worldview.stratfor.com/article/turkeys-geographical-ambition)
Scena a fost stabilită pentru susținătorii islamici ai lui Erdogan să câștige o
majoritate parlamentară absolută în 2002. Erdogan a venit din Partidul Justiției și Dezvoltării
(AKP), partid islamist.
În ceea ce privește relația cu statele limitrofe, dar și alte state, AKP
a realizat relații strânse cu Europa cu privire la includerea acestea în Uniunea Europeană, însă a
avut un împiediment atunci când, în 2007, Nicolas Sarkozy a fost ales președintele Franței și care
a fost opozant al includerii Turciei în U.E.

În cadrul relațiilor cu Orientul Mijlociu, Turcia a început să devină un actor important în

regiune. Aceasta a stabilit legături cu Iranul și Siria, două țări cu care a avut relații tensionate în
trecut, adoptând o atitudine pro-palestiniană în conflictul arabo-israelian. Acest activism în
Orientul Mijlociu reprezintă un element important în politica externă a Turciei. În ultimii ani,
datorită acestui activism, Ankara și Statele Unite au început să aibă politici tot mai diversificate,
precum intervenții în Libia. Turcia, prin implicarea sa, urmărea de la statele din Orientul
Mijlociu prin care petrolul și gazele să treacă în Europa prin Turcia. (Angel, Larrabee, 2008,
pp.88-89)

III. IRAN

Creșterea nemulțumirii sociale în anii '70 în Iran, care a culminat cu revoluția la sfârșitul
deceniului, a avut câteva dimensiuni cruciale. Deși veniturile din petrol au continuat să fie o
sursă importantă de venit pentru Iran în anii '70, instabilitatea monetară mondială și fluctuațiile
consumului de petrol occidental au amenințat grav economia țării. Un deceniu de creștere
economică extraordinară, cheltuieli guvernamentale grele și o creștere a prețurilor petrolului din
cauza crizei din acelați an, au condus la rate ridicate ale inflației și la stagnarea puterii de
cumpărare și a standardului de viață al iranienilor (https://www.britannica.com/event/Iranian-
Revolution-of-1978-1979)

Instituțional, au fost create o serie de organe revoluționare pentru a pentru a promova

agenda islamică. Sistemul educațional, începând de la grădiniță și până la studii postuniversitare,
a fost revizuit în direcția doctrinelor islamice, a dogmelor teologice și a istoriei post-islamice a
Iranului. S-a preferat, atât în procesul de înscriere universitară, cât și în recrutarea cadrelor
universitare, angajamentul față de islam. Difuzările de orice natură de pe posturile de radio și de
televiziune, precum și filmele și publicațiile interne sunt strict cenzurate pentru a păstra
corectitudinea ideologică islamică.
Cea mai vizibilă și de departe cea mai îndrăzneață reușită a regimului constă în
aplicarea publică a unui cod de îmbrăcăminte islamic, închiderea barurilor și cazinourilor și
separarea sexelor. Datorită unui flux constant de venituri din exportul de petrol, regimul a reușit
să finanțeze importurile necesare și să subvenționeze atât producția internă, cât și consumul.
Unele proiecte de dezvoltare în domeniul transportului, irigării, energiei, petrochimiei și
metalelor - toate proiectate, inițiate sau în curs de construcție în timpul domniei șahului - au fost
finalizate în cele din urmă. (http://www.mepc.org/journal/islamic-fundamentalism-action-case-
iran)

Cu privire la relațiile externe, revoluția din Iran a fost considerată ca o reacție împotriva
influențelor din Vest, cu precădere ale Statelor Unite. Iranul a încercat așa-numitul “Export al
revoluției” prin susținerea organizațiilor islamice șiite din țări precum Irak și țări vecine din
Golful Persic în timpul războiului.

Astăzi, Iranul are a doua cea mai mare economie din cadrul MENA, dupa Arabia Saudită,
cu un PIB de 412 miliarde $. De asemenea, este clasată pe locul 2 din punct de vedere al
rezervelor de petrol și gaze naturale din lume. Activitatea economica și câștigurile guvernului
încă depind de exportul de petrol, mai ales spre Europa și spre Asia Estică. Guvernul iranian a
implementat o reformă majoră a programului de subvenționare al produselor petroliere, gazelor
și electricității, fapt ce a dus la o îmbunătățire a activităților economice.
În momentul de față rata șomajului este 12.7% ceea ce înseamnă ca peste 3.3
milioane de oameni nu sunt angajați, însă sărăcia se estimează că a scăzut de la 13.1% la 8.1%.
Inflația în Iran a ajuns la 10%, datorită exporturilor mari de petrol. Pe termen mediu și lung,
prognozele de creștere se vor baza pe reintegrarea Iranului în economia mondială, deoarece se
așteaptă investiții străine directe rezultat al evoluțiilor sectorului petrolier și al gazelor naturale.

Aceasta se numără printre membrii fondatori ai OPEC și al Organizației Țărilor

exportatoare de gaz. Pentru Iran, petrolul este cel care aduce în bugetul statului 42% dintre
exporturi cu o valoare de 40 miliarde $. Iranul are de asemenea legături economice cu țări vecine
precum Irak, Afghanistan și Emiratele Arabe Unite, în ciuda conflictelor din trecut.
(http://www.worldbank.org/en/country/iran/overview)

IV. Primăvara Arabă

Concentrându-ne atenția asupra evenimentelor actuale, în luna decembrie a anului 2010,

a izbucnit așa-numita Primăvară Arabă în statele din MENA. În acest sens, o serie de factori au
contribut pentru declanșarea protestelor ce au urmat. Acestea includ aspecte precum dictatura
sau monarhia absolută, încălcările drepturilor omului, instabilitate economică, sărăcie și o serie
de factori demografici precum procentul mare de tineri care au primit o educație bună și care
sunt nemulțumiți de lucrurile anterior menționate. Protestele care s-au răspândit în regiune la
începutul anului 2011 au început un proces de transformare politică și socială pe termen lung.
(Ogbonnaya, 2013, p. 6)

Potrivit aceluiaşi autor, cauzele economice au fost câştigul lunar al populaţiei din MENA
care a avut o creştere medie de doar 0.5% pe an între 1980 şi 2010 şi rata şomajului crescută de
peste 12%, acest fenomen menţinându-se în decursul a două decenii şi aproximativ 35 milioane
de oameni trăiau cu mai puţin de 2 dolari pe zi. Pg 7. + acelasi autor

https://www.researchgate.net/publication/284181844_The_Arab_spring_Its_origins_evolution_a
nd_consequences_four_years_on

În decursul unui an, evenimentele ce au avut loc în MENA au adus un val de schimbări
majore. Spre exemplu, revoluțiile din Tunisia și Egipt au dus la căderea a două regimuri
dictatoriale, ale lui Ben Ali și Mubarak. În Libia, a izbucnit un război civil care a avut drept efect
căderea regimului lui Gaddafi, războaie civile în Siria și Yemen, proteste majore în Bahrain,
Iordania, Maroc, Irak și proteste minore în Kuweit și Arabia Saudită. În multe dintre aceste state,
au fost riposte violente ale autorităților. (Salih, 2013, p.184)
 https://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2016/01/daily-chart-8

În MENA , grupările islamiste s+au dezvoltat rapid. Drept consecinţe pentru implicarea
acestora în susţinerea populaţiei şi influenţarea lor, partidele islamiste au câştigat alegerile. Spre
exemplu El Nahda, partidul islamic din Tunisia a avut 40% dintre voturi, în Maroc, alegerile
parlamentare au fost câştigate de Partidul Islamic pentru Justiţie şi Dezvoltare, iar în Egipt,
câştigător a fost Frăţia Musulmană.

https://www.researchgate.net/publication/284181844_The_Arab_spring_Its_origins_evol
ution_and_consequences_four_years_on

Totodată, au fost create zone de influență în urma Primăverii Arabe. Daca până la
moartea lui Gaddafi,China și Rusia investeau în petrolul din Libia, intervenția Statelor Unite
pentru înlăturarea acestuia a fost un pretext pentru a obține influență asupra opozanților săi. De
asemenea, singura țară susținută de Rusia după Primăvara Araba a fost Syria, sub Bashar Al-
Assad. (Mushta, Afzal, 2017 pp.7-9)

În urma Primăverii Arabe, economia a rămas îngrozitoare. FMI-ul nu se așteaptă la o

creștere ecnomică în MENA chiar dacă are un potențial mare de recuperare și forță de muncă
tânără. O explicație evidentă este că, în pofida progreselor semnificative înregistrate în
construirea unor guverne stabile, aceste țări rămân supuse riscurilor politice care îi sperie pe
investitorii privați. https://www.weforum.org/agenda/2016/03/what-happened-to-economic-
growth-after-the-arab-spring

Din cauza ratelor șomajului, situația devine cea mai gravă atunci când deficitul dintre
venituri și cheltuieli este încă agravat de lipsa serviciilor de asistență medicală și de educație,
forțând oamenii să reducă cheltuielile sau să împrumute bani pentru a-și îndeplini scopurile, dând
naștere la împrumuturi. S-a estimat că în 2011, rata șomajului a fost de 17,5% în Orientul
Mijlociu și la 15,5% în Africa de Nord. Africa de Nord a fost relativ rezistentă la criza
economică mondială, economia după Primăvara Arabă a scăzut potrivit unui raportt al Națiunior
Unite care analizează rata șomajulului în rândul persoanelor în vârstă de 15 - 24 din întreaga
lume. (Rosenberg, David. "Arab Spring Boosted Youth Unemployment, UN Says." The Media
Line, 23 May 2012)
 De asemenea, PIB ul a scăzut de la 4.2% în 2010 la 2.2% în 2011, crescând ușor până la
2.4%. Cele mai afectate au fost țările implicate violent.

http://www.consensuseconomics.com/News_and_Articles/Two_Years_of_Arab_Spring11
7.htm
 http://www.consensuseconomics.com/News_a
nd_Articles/Two_Years_of_Arab_Spring117.htm

V. Albania

Despre Albania, o țară din afara statelor arabe, putem spune că a primit calitatea de
membru al Organizației Conferința Islamică din decembrie 1992. Cifra globală ar fi de 2 506 000
de musulmani pentru o populație totală de 3.256.000. În ciuda deceniilor de secularism,
populaţia albaneză este împărţită. Se estimează că sunt 70% musulmani, 20% ortodocşi şi 10%
romano-catolici. Până în anul 1992, când i s-a conferit respectivul statut, Albania a fost singurul
stat ateu declarat oficial în lume. De atunci, practica religiei a fost reintrodusă treptat în
societatea albaneză. (Vickers,2008, p.1)

Istoric vorbind, nu există nicio evidenţă a oricărei prezenţe islamice în Albania, înainte de
ocupaţia otomană din 1385. Sub dominaţie otomană, pentru a converti albanezii la islam,
otomanii au apelat, pe lângă violența și discriminarea politică, la stimulente economice. Deja la
sfârșitul secolului al XVI-lea, impozitul pe venit a fost integrat în întregime , aplicându-se
diferențiat pe baza apartenenței religioase. În orașe, moscheele au fost scutite sau au trebuit să
plătească mai puțin din această taxă în comparație pentru cetățenii creștini. (Sinani, 2004, p.48)

În urma înfiinţări statului albanez independent din 1912, aceasta s+a prezentat ca o
națiune musulmană predominantă cu două treimi din populație practicantă. Dintre cele două
diviziuni principale ale islamului, islamul sunnit a fost cel care a devenit cel mai răspândit.
(Vickers, 2008, p.2)

Regimul comunist care a preluat puterea după sfârșitul celei de-al doilea Război Mondial,
a aplicat inițial o politică democratică față de religie și diferitele comunități religioase. Această
politică liberală s-a dovedit totuși a fi de scurtă durată. În anul 1967, Albania devine singura ţară
din lume care interzice oficial practicarea religiei. Au fost demolate locuri de cult, au fost închise
instituţii educaţionale religioase şi au fost închişi şi executaţi membri ai clerului. (Bayrakli,
Hafez, 2016, p.16)

Această perioadă a avut drept consecinţe anumite efecte sociale. În urma realizării unui studiu, în
ceea ce privește implicarea religioasă, următoarele concluzii raportate sunt de interes:
• frecventarea bisericii nu este foarte răspândită în rândul populației albaneze; un
sondaj efectuat în rândul albanezilor a indicat că doar 6,2% din aceștia dintre respondenți au
raportat că merg la biserică în mod regulat, 3,5% o dată pe lună, 3% numai cu ocazia sărbătorilor
religioase, 39,9% rar și 31,2% niciodată.
• Din 70% din respondenții care au raportat că se roagă, doar o minoritate (14,5%)
raportează că se roagă în mod regulat.
• Cunoștințele teoretice religioase stau la un nivel scăzut: 70% nu au doctrină
cunoaștere la toate.
(Cela1992, pp.115-125)

În urma căderii regimului comunisc, Parditul Democratic condus de Sali Berisha a

câştigat alegerile din 1992, fiind susţinuţi de liderii sunniţi. Una dintre principalele direcţii ale
Partidului este reabilitarea identității musulmane pentru a câștiga sprijinul unor segmente mari
ale populației, în special a locuitorilor din nord-estul Albaniei, care au fost marginalizate sub
conducerea comunistă.. Comunitatea musulmană are acum presa proprie (Lumina islamică și
Luminozitatea islamică) și a început să distribuie cărți religioase în limba albaneză. (Clayer,
2003, pp. 377-378)

Imediat după alegeri, Berisha a introdus o serie de reforme macroeconomice, incluzând

privatizarea în masă, obţinând sprijin din partea SUA, FMI, Banca Mondială făcând din Albania
cel mai vizibil beneficiar de ajutor pe cap de locuitor din Europa de SE. Situaţia din ţară, deşi
sărăcăcioasă a cunoscut o serie de schimbări economice, PIB-ul crescând în 1993 cu 11% şi în
1994 cu 7.4%. Totodată, inflaţia a ajuns la pragul de 40%, moneda a început să se stabilizeze şi
reformele fiscale a adus deficitul bugetar la 8% din PIB. (Kubicek, 1998, p.4)

De asemenea, albanezii au beneficiat de ajutor financiar din partea organizaţiilor arabe,

majoritatea musulmanilor albanezi neputând să practice ritualurile religioase. Țări precum Arabia
Saudită, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Turcia au făcut posibilă o reconstrucție a 400 de
moschei. Aceste fonduri au fost, utilizate şi pentru construirea a două instituții pentru formarea
noilor clerici. Totodată au fost ridicate spitale, iar o parte din fonduri au fost furnizate pentru a
sprijini orfani și invalzi.

De asemenea, între 1997 și 1998, după încheierea războiului în fosta Iugoslavie,

anumite grupări au încercat să intre în Kosovo sub pretextul sprijinirii rezistenței musulmanilor ,
iar liderii și finanțatorii organizațiilor teroriste din lumea arabă au încercat schimbarea războiului
de eliberare al poporului albanez în Kosovo într-un război religios.
(http://www.mepc.org/journal/islam-europe-quest-paradigm)
În ceea ce privește poziția vis-a-vis de relațiile străine, în urma Războiului Rece, Albania
a căutat și a menținut o relație de într-ajutorare cu Turcia, membră NATO, pe fondul conflictelor
geopolitice. După anii 1990, relațiile turco-albaneze au fost vizibile, mai ales prin acorduri
militare. Turcia a susținut, de asemenea Albania pentru aderarea în NATO. Albania a mai
întreținut relații externe puternice cu S.U.A în contextul Războiului din Kosovo. Suportul
Statelor Unite a fost unul de susținere a albanezilor musulmani din regiunea Kosovo. (Bogdani,
Loughlin, 2007, p.63)

Economia Albaniei este dominată de agricultură, care ocupă aproximativ jumătate din
forța de muncă, dar serviciile și turismul sunt din ce în ce mai importante. Țara rămâne una
dintre cele mai sărace din Europa, cu o creștere economică lentă împiedicată de o economie
informală mare și de o infrastructură slabă de energie și de transport. În zilel noastre, rata
șomajului determină emigrarea masivă. https://www.heritage.org/index/country/albania
 În zilele noastre, fluctuațiile PIB-ului Albaniei sunt determinate în funcție de sistemul
agrocol, de sistemul bancar, sistemul de comunicații și turismul.

Deoarece, în ultima vreme Albania a beneficiat de investiții străine, rata de șomaj a țării a
scăzut în decrusul a 5 ani de al 18%, până la 13.6% în anul 2018.

https://tradingeconomics.com/albania/indicators
 VI. ARABIA SAUDITĂ

Arabia Saudită este locul de naștere al Islamului, iar majoritatea nativilor săi sunt adepți
ai ramurii Sunni. În vremurile moderne, interpretarea Wahhābī a ramurii Sunni a fost deosebit de
influentă, iar cercetătorii musulmani susțin că opiniile sectei au fost o forță socială și politică
majoră. Wahhābismul, așa cum este numit în Occident, este o interpretare strictă a școlii Ḥanbalī
de jurisprudență islamică și este denumit de la Muhammad ibn'Abd al-Wahhab a cărui alianță
cu Ibn Sa'ūd a dus la înființarea primului stat Sa'ūdī.
Actualul guvern al Arabiei Saudite (adică familia Sa'ud) s-a bazat în mare măsură pe
religie - inclusiv legăturile sale strânse și continue cu Wahhabismul și statutul său de custode al
Mecca și Medina, cele două orașe sfinte ale islamului - pentru a-și stabili legitimitatea politică .
Regele trebuie să susțină islamul și să-și respecte preceptele și, la rândul său, este supus
constrângerilor sale. Dar uneori el și familia regală au fost criticate pentru că nu au făcut-o.
(https://www.britannica.com/place/Saudi-Arabia/Religion)

Cea mai puternică ţară arabă şi anume Arabia Saudită este ţara cu cele mai mare rezerve
de petrol din lume, fiind şi cea mai mare exportatoare, începând cu anul 1970. Fiind şi membru
fondator al Organzaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Arabia Saudită are o influenţă
aparte, alături de Iran, deoarece ceilalţi membri sunt exportatori mai mici şi au capacitate mai
mică de a manipula producţia de petrol.

Deoarece a avut venituri uriaşe din exporturile de petrol, s-a realizat un boom economic
între anii '70-'80. Spre deosebire de majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, în Arabia Saudită
s+au constituit proiecte de dezvoltare, transformând ţara dintr-una subdezvoltată într-un stat
modern. În această perioadă, somajul a fost aproape inexistent, mulţi muncitori venind din
străinătate pentru a lucra pe posturi tehnice iar venitul pe cap de locuitor era printre cele mai
mari din lume. Cum această perioadă nu putea dura până la nesfârşit, în 1973 are loc Criza
Petrolului, iar membrii OPEC au decis creşterea preţului barilului de petrol, impunând şi
embargou pe exporturile către Statele Unite şi Olanda.
Astăzi politica guvernamentală se concentrează în mare măsură pe dezvoltarea
economică, acordând prioritate consolidării creșterii economice în contextul încetinirii
economice globale şi scăderea dramatică a preţului barilului de petrol. Dezvoltarea economică,
se concentrează asupra a trei regiuni din stat şi anume Riyadh, Regiunea de Est şi pe coasta
Golfulul Persic unde se află majoritatea câmpurilor petroliere.

După cum se poate observa, în grafic este prezentată dezvoltarea principalelor sectoare de
muncă din Arabia Saudită.

Între 2010 şi 2017, exporturile au crescut foarte mult, atingând un apogeu în 2012, însă
situaţia post-criză le-a afectat, scăzând din 2014. Principalele ţări cu care se realizează
exporturile sunt Statele Unite, China, Japonia, Coreea de Sud şi India, din 2010 până în 2014
crescând exporturile de la 251 mld dolari până la 365 mld dolari, astfel şi creşterea PIB-ului a
fluctuat de la 8,5% în 2011, la o valoare negativă la începutul lui 2013 de -1.5%, revenind la
valorile pozitive din al patrulea trimestru.
(https://fanack.com/saudi-arabia/economy/#Current%20Economic%20Situation)
 (https://tradingeconomics.com/saudi-arabia)

Legea islamică, Sharíah, este sursa principală de legislație, dar promulgarea reală a
legislației și punerea în aplicare a politicii este adesea atenuată de factori mai luminoși cum ar fi
oportunitatea politică, politica interioară a familiei conducătoare și influența politicii, care rămân
puternice în regatul modern. (https://www.britannica.com/place/Saudi-Arabia/Government-
and-society#ref259145)
 Arabia Saudită și Iranul, care duc o luptă continuă pentru putere și influență se dezvoltă
în Orientul Mijlociu, dar analiștii nu sunt convinși că se va declanşa un război. Ţări vecine ale
acestora au fost trase în conflict, precum Qatar, Yemen, Siria și Libia, devenind câmpuri de luptă
de proximitate în lupta lor pentru dominația regională.
Relațiile dintre Arabia Saudită majoritar sunniţi și Iranul dominat de şiiţi s-au deteriorat
până la un nou nivel, în special în timpul războiului civil din Yemen și al crizei politice în Liban.
Acest lucru a dus la speculații că un război total ar putea fi declarat de către unul sau altul dintre
superputerile Orientului Mijlociu. Odată cu războiul civil din Yemen, de exemplu, Arabia Saudită
a sprijinit președintele Yemenului, Abdrabbuh Mansour Hadi, fiind sunnit. Între timp, Iranul
sprijină rebelii şiiţi Houthi loiali fostului președinte al țării.

O altă problema cu care se confruntă Arabia, este conflictul cu Yemenul. Pentru a înțelege
cauzele, puterea a fost preluată de președintele Abdrabbuh Mansour Hadi în noiembrie
2011.Transferul a fost forțat în încercarea de a readuce stabilitatea țării după Primăvara Arabă.
Hadi s-a luptat pentru a face față diferitelor probleme care afectează națiunea, inclusiv atacurile
al-Qaeda, corupția, lipsa de hrană și șomajul.
Lupta aceasta dusă de Hadi a determinat ridicarea mișcării Houthi, sprijinind
comunitatea minoritară şiită din Yemen. Oameni de rând din Yemen s-au alăturat acestei mișcări
din cauza reformelor promovate de Hadi. Cerând sprijinul Arabiei Saudite, Hati s-a reîntors în
Yemen și au recuperat instituțiile ocupate de rebeli. În acest timp, Arabia Saudită începe un
bombardament în sprijinul lui Hadi.
Intervenţia condusă de Arabia Saudită pare a fi una controversată. Unii
analişti suţtin faptul că intervenţia Arabiei Saudite în Yemen este în primul rând un război politic
şi geostrategic purtat prin interpuşi între Arabia Saudită şi Iran, mai exact dintre sunniți și șiiți.
Arabia Saudită constată că numeroase ţări din regiune au devenit aliate ale Republicii Islamice
(http://www.mei.edu/research/region/yemen )
În graficul de mai jos se prezintă zonele de influenţă împărţite între Arabia Saudită şi
Iran.
 (https://www.theguardian.com/world/2018/jan/04/2018-saudi-arabia-iran-rivalry-key-
middle-east-year-ahead)

(http://uk.businessinsider.com/economic-impact-of-the-severance-of-diplomatic-ties-
between-qatar-saudi-arabia-and-other-states-2017-6)
 VII. QATAR

Qatarul a ajuns în ultimele decenii să fie o putere regională, chiar dacă este un stat mic.
Aceasta a strâns legături cu Iranul şi a stabilit ulterior relaţii comerciale cu Israelul. De
asemenea, găzduieşte o mare bază americană.
Începând din anii '90, evoluţiile tehnologice şi economice au creat o piaţă globală
pentru gazele naturale lichefiate ce pot fi transportate pe nave, astfel facilitând transportul prin
ocolirea teritoriul saudit. Astăzi, Qatar controlează una dintre cele mai mari rezerve de gaz
natural din lume, fapt ce a dus la o evoluţie economică penru această ţară, de la 8.1 miliarde
dolari în 1995 la 210 miliarde dolari în anul 2014.

Aspirațiile Qatarului de a ieși din umbra Arabiei Saudite și de a dobândi influență

regională a condus la diverse alianțe cu Iranul, Hezbollah și Frăția Musulmană. Arabia Saudită și
Emiratele Arabe Unite au fost mult timp deranaţi de politica externă independentă și activă a
Qatarului, care proiecteză influență pe scară largă, încheiând adesea relații cu țări și organizații
care se află în conflict între ele.
De exemplu, implicaţiile sale în multe dintre conflictele dintre state au
apărut în timpul şi în urma Primăverii Arabe. Qatarul a sprijinit în mod activ islamiştii din punct
de vedere diplomatic şi economic în războaiele civile din Siria, împotriva lui Bashar al-Assad şi
în Libia împotriva lui Muammar Gaddafi, dar şi Frăţia Musulmană din Eigpt, pentru introducerea
noilor regimuri. (https://www.geopoliticalmonitor.com/backgrounder-qatar-crisis/)

Totodată, Qatarul încearcă să câştige o influenţă puternică prin relaţiile internaţionale pe

care le poartă. Spre exemplu, realizează o multitudine de investiţii în Europa. De exemplu, este
cel mai mare acţionar al băncii engleze Barclays, susţine diferite evenimente sportive (va găzdui
Cupa Mondială din 2022, susţine diferite echipe de fotbal), etc. Acum, pe fondul accelerării
Chinei ca şi putere economică mondială, Qatar îşi îndreaptă direcţia către aceasta cu privire la
investiţii directe. (https://www.theguardian.com/world/2012/jul/07/qatar-takes-on-the-world)

În concluzie, impactul avut de evenimentele petrecute în statele arabe de la începutul

anilor '60 ai secolului trecut până în zilele noastre, au dus la numeroase schimbări, de ordin
economic, politic, social. Acestea au avut un impact global datorită acestor schimbări, cele mai
multe dintre ele devenind puteri în foarte scurt timp şi dobândind o influenţă pe măsură. Pe
fondul importanţei asupra religiei islamice şi rolul jucat de aceasta în ascensiunea respectivelor
state, prin intermediul unor valori sau grupări, s-a încercat globalizarea acestei religii însă într-un
alt sens, ducând de cele mai multe ori la conflicte inter şi intra-statale, precum războaie
ideologice, civile, de influenţă şi economice.
 BIBLIOGRAFIE

Shaw, Standford Jay, Shaw, Ezel Kural , History of the Ottoman empire and modern
Turkey / 2. Reform, revolution and republic, editura Cambridge University, 1978, p.391
Dobrescu. Paul, Geopolitica, Editura Comunicare.ro, București 2008, pg. 348-349
Rabasa, Angel, Larrabee, Stephen, The Rise of Political Islam in Turkey, 2008,
editura Rand Corporation, pp.88-89
Ogbonnaya, Ufiem Maurice, Arab Spring in Tunisia, Egypt and Libya: A
Comparative Analysis of Causes and Determinants, National Institute for Legislative Studies,
National Assembly, Abuja – Nigeria, vol 12, no.3, 2013, p. 6
Salih, Kamal Eldin Osman, The Roots and causes of the 2011 Arab
Uprising, Kuweit University, 2013, p. 184
Mushtaq, Abdul Qadir, Afzal, Muhammad, Arab Spring: Its
Causes And Consequences, JPUHS, Vol.30, No.1, January - June, 2017, pp7-9
Rosenberg, David. Arab Spring Boosted Youth
Unemployment, UN Says, The Media Line, 23 May 2012. – sursă
Vickers, Miranda, Islam in Albania, 2008,
Advanced Research and Assessment Group, 2008, p.1
Sinani, Gjergij ,Historical and Legal
Aspects of Religion in Albania, Institute for Ethnic and Regional Studies, 2004, p.48
Bayrakli, Enes, Hafez, Farid,
European Islamophobia Report, editura Seta, 2016, p. 16 Cela, Elira, Historical
background and characteristics of the evolution of Islam in Albania, Innovation: The European
Journal of Social Science Research, 1992, pp. 115-125 Clayer, Nathalie, Religion et
nation chez les Albanais. XIXe-XXe Siècles, Les Editions Isis Istanbul, 2003, pp. 377-378
Kubicek, Paul, Albania’s
collapse and reconstruction, Journal of international affairs, March - May 1998, Volume III -
Number 1, p. 4 Bogdani, Mirela, Loughlin,
John, Albania and the European Union: The Tumultuous Journey Towards Integration and
Accession, I.B.Tauris & Co Ltd., 2007, p. 63
 https://orientalreview.org/2013/10/02/geopolitics-and-islam/
https://www.encyclopedia.com/philosophy-and-religion/islam/islam/muslim
https://diplomacystatusquo.wordpress.com/2013/02/19/geopolitics-of-islam/
https://worldview.stratfor.com/article/turkeys-geographical-ambition)
http://www.ataturksociety.org/islam-and-secularism-in-contemporary-
turkey/ https://www.britannica.com/event/Iranian-Revolution-of-1978-1979
http://www.mepc.org/journal/islamic-fundamentalism-action-case-
iran http://www.worldbank.org/en/country/iran/overview

https://www.researchgate.net/publication/284181844_The_Arab_spring_Its_origins_evolution_a
nd_consequences_four_years_on
https://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2016/01/daily-chart-8

https://www.researchgate.net/publication/284181844_The_Arab_spring_Its_origins_evolution_a
nd_consequences_four_years_on
https://www.weforum.org/agenda/2016/03/what-happened-to-economic-growth-after-the-
arab-spring

http://www.consensuseconomics.com/News_and_Articles/Two_Years_of_Arab_Spring117.htm

http://www.mepc.org/journal/islam-europe-quest-paradigm
https://www.heritage.org/index/country/albania
https://tradingeconomics.com/albania/indicators
https://www.britannica.com/place/Saudi-Arabia/Religion
https://fanack.com/saudi-arabia/economy/#Current
%20Economic%20Situation https://tradingeconomics.com/saudi-arabia
https://www.britannica.com/place/Saudi-
Arabia/Government-and-society#ref259145 http://www.mei.edu/research/region/yemen

https://www.theguardian.com/world/2018/jan/04/2018-saudi-arabia-iran-rivalry-key-
middle-east-year-ahead
http://uk.businessinsider.com/economic-impact-of-the-severance-of-diplomatic-
ties-between-qatar-saudi-arabia-and-other-states-2017-6
https://www.geopoliticalmonitor.com/backgrounder-qatar-crisis
https://www.theguardian.com/world/2012/jul/07/qatar-takes-on-the-world