UNIVERSITTEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIALE, UMANISTE ȘI ALE

NATURII

PROGRAMUL DE MASTERAT
GEOPOLITICĂ, ISTORIE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator
Prof. Univ. Dr. Renata TATOMIR

Masterand
DOBRE Marina-Andreea

București
2020
 UNIVERSITTEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIALE, UMANISTE ȘI ALE

NATURII

PROGRAMUL DE MASTERAT
GEOPOLITICĂ, ISTORIE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

TERORISMUL INTERNAȚIONAL
ȘI PROBLEMA GLOBALIZĂRII

Coordonator
Prof. Univ. Dr. Renata TATOMIR

Masterand
DOBRE Marina-Andreea

București
2020

2
 Cuprins
Introducere.................................................................................................................................................4
Capitolul I. Actualitatea și complexitatea temei cercetate......................................................................6
Capitolul II. Conceptele.............................................................................................................................8
II.1. Terorismul......................................................................................................................................8
II.1.1. Evoluţia terorismului în plan internaţional: istoric şi tipologie...........................................9
II.1.2. Aspecte privind noțiunea de terorism..................................................................................11
II.1.3. Evoluția terorismului............................................................................................................13
II.1.3.1. Problema înarmării și a informării teroriștilor și a organizațiilor teroriste.......................13
II.1.3.2. Terorismul cibernetic...........................................................................................................14
II.1.3.3. Penetrarea terorismului Islamic în Europa........................................................................15
II.1.4. Principalele organizaţii teroriste..........................................................................................16
II.1.4.1. Organizaţia teroristă ISIS...................................................................................................17
II.2. Globalizarea..................................................................................................................................20
II.2.1. Conceptul de globalizare. Definiţie; analiză conceptuală vs realitate desemnată.............20
II.2.1.1. Cauzele globalizării............................................................................................................22
II.2.1.2. Efectele globalizării............................................................................................................24
II.2.1.3. Terorismul ca efect negativ al globalizării........................................................................27
II.2.2. De la statul-națiune la globalizare............................................................................................32
II.2.3. Paradigme geopolitice puse în legătură cu globalizarea.........................................................32
II.2.4. Globalizarea și noua ordine mondială.....................................................................................34
II.2.5. Impactul globalizării aupra mediului de securitate................................................................35
Capitolul III. Globalizarea terorismului. Riscuri la adresa securităţii naționale și informaţionale. .36
III. 1. Poate globalizarea să prevină terorismul?...............................................................................37
III. 2. Impactul social al globalizării asupra ţărilor în curs de dezvoltare.......................................39
III. 3. Terorismul - reflecție a tendințelor globalizării.......................................................................40
III.4. Mijloace de neutralizare a insecurității.....................................................................................40
III.5. Securitatea naţională, componentă a securităţii globale..........................................................40
CONCLUZII.............................................................................................................................................44
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................................45

3
 INTRODUCERE

Actul terorist de la 11 Septembrie 2001 și ulteriorul război global împotriva terorismului

dezvăluie dezavantajele globalizării și modul în care fluxurile de bunuri, tehnologie, informații și
oameni pot avea efecte distructive asupra statelor. Globalizarea se definește drept unul dintre cele
mai complexe fenomene care au marcat dezvoltarea societății umane, prin extinderea
conexiunilor economice, politice și culturale. În contrast, terorismul se identifică cu ideea de
violență politică împotriva unor actori nonstatali. Evenimentele din ultimul deceniu au consacrat
caracterul global al terorismului contemporan și au certificat faptul că expansiunea acestui
fenomen reprezintă o amenințare la adresa securității cetățenilor datorită consecințelor negative
pe care le determină în plan economic, politic, social și moral.
Demersul pe care mi-am propus să îl întreprind prin prezenta lucrare constă în analizarea
a două fenomene de amploare: terorismul – ca fenomen general care marchează lumea
contemporană în sensul celui mai grav flagel internațional - și globalizarea, pornind de la o
abordare conceptuală, incluzând aspecte normative și teoretice, și înglobând apoi implicații ce țin
de aspecte cauzale, factori determinați și reglementări privind prevenirea terorismului
internațional. În esență, lucrarea examinează dimensiunele teoretice ale terorismului
internaţional, bazele sale ideologice, precum şi conexiunea acestuia cu procesele globalizării.
Momentul atentatelor teroriste îndreptate împotriva Statelor Unite a marcat un punct de
răscruce în ceea ce privește modul în care instituțiile statului se raportau la pericolul terorist și
implicit au determinat „reformularea” unei strategii de apărare și prevenire a viitoarelor posibile
amenințări. Înainte de aceste atenatate, specialiștii în economie, științe politice și alte domenii s-
au dedicat efortului de a studia impactul terorismului asupra economiei și societății. Alte studii s-
au focusat pe ideea opusă, aceea de a studia influența economiei și a conflictelor sociale asupra
terorismului. Studiile recente relevă o altă dimensiune a demersului științific și anume tendința
multor cercetători de a aplica metode teoretice și empirice pentru a cerceta terorismul.
În era post 9/11, SUA au construit o infrastructură de culegere a informațiilor, de derulare
de operațiuni militare și o legislație antiteroristă, care au stat la baza constituirii de agenții
specializate, precum: Deprtamentul pentru Securitate Teritorială și Centrul Național de
Contraterorism și Administrația Securității Transporturilor.
Terorismul este un act premeditat de amenințare performat de un individ sau de un grup
de indivizi pentru a obține avantage economice sau sociale, recurgând la intimidare, ca prim
demers

4
în atingerea scopului propus. Înțelegerea factorilor care facilitează terorismul este importantă.
Terorismul este un fenomen care s-a extins considerabil în ultimul deceniu, provocând costuri
umane și materiale considerabile comunității internaționale. Înțelegerea terorismului este rareori
limitată, comparativ cu alte forme de violență politică, precum războiul civil. Evenimentele
toamnei americane, primăverii spaniole (2004), ruse (2010), vara anului 2011, actul terorist din
28 mai 2010 din India, și multe altele, au pus țările lumii să analizeze dintr-un alt unghi
fenomenul terorismului și totodată să se solidarizeze și să se mobilizeze în cadrul unei lupte
asidue împotriva manifestării și extinderii terorismului1.
Am structurat lucrarea în Introducere și trei capitole, cărora le-am adăugat comcluziile și
bibliografia.
În primul capitol am prezentat actualitatea temei cercetate pe plan internațional și,
implicit, pe plan național.
În capitolul al doilea, constituit din două părți ample, am prezentat cele două concepte,
terorismul și globalizarea, în evoluția, complexitatea și cauzalitatea lor.
În capitolul al treilea am prezentat și dezvoltat relația dintre cele două concepte și
fenomene care marchează omenirea în prezent, terorismul și globalizarea, evidențiind faptul că
actualmente asistăm la fenomenul de globalizare a terorismului, cel mai important flagel al
timpului prezent.
Globalizarea este fenomenul principal care are un deosebit impact și asupra mediului de
securitate, atât pozitiv (dezvoltare) cât şi negativ în sensul în care apar noi riscuri şi ameninţări.
Globalizarea oferă o şansă imensă de evoluţie economică, a vieţii în general, dar care diferă de la
ţară la ţară. Acesta evoluţie globală depinde de capacitatea fiecărui stat de a exploata efectele şi
oportunităţile pe care le prezintă globalizarea. Dacă pentru o ţară globalizarea poate să reprezinte
mai multe lucruri pozitive, pentru o altă ţară globalizarea poate genera mai multe efecte negative,
cum ar fi stări de instabilitate şi conflict, sărăcie, noi riscuri şi ameninţări.
Unul dintre efectele negative ale globalizării îl reprezintă terorismul. Terorismul a devenit
transnaţional în internaţional şi datorită globalizării. Teroriştii din ziua de azi nu îşi mai conduc
atentatele din peşteri, dintr-un singur loc ei călătoresc liber, comunică din faţa calculatoarelor, au
acces la internet, reţele de socializare şi fac chiar afaceri şi tranzacţii bancare.
Din cauza globalizării, organizaţiile teroriste acţionează în toată lumea chiar dacă nu au
structuri complexe. O organizaţie teroristă poate acţiona concomitent în Europa, Japonia, China,
Rusia, Africa şi chiar în America. În era globalizării, teroriştii nu mai sunt restricţionaţi în sensul
că ei nu mai sunt dependenţi de o anumită bază ci au propriile lor baze la un singur loc de unde să

1
Dincă, Dincă 2005, 3.

5
îşi coordoneze actele şi acţiunile teroriste. Majoritatea acţiunilor sunt întreprinse şi cu ajutorul
comunicaţiilor IT.
Războiul contra terorismului a demonstrat că securitatea naţională, în calitate de
componentă a securităţii globale, îşi poate susţine interesele mult dincolo de spaţiul de interes
strategic. Aceasta pentru că terorismul nu are graniţe. Într-o măsură importantă, apreciază
specialiştii, conflictele interetnice şi tendinţele separatiste, asociate cu naţionalismul extremist şi
extremismul religios, pot afecta securitatea naţională şi genera un potenţial de conflict cu
influenţe mari asupra securităţii unor regiuni întregi sau chiar a lumii.

6
 CAPITOLUL I. ACTUALITATEA ȘI COMPLEXITATEA TEMEI
CERCETATE

În condiţiile actuale fenomenul terorismului preia un caracter interplanetar şi apare ca o

problemă nouă, globală foarte periculoasă pentru întreaga comunitate mondială. Acest fenomen
de natură internaţională tot mai mult ameninţă securitatea ţărilor şi a cetăţenilor lor, atrage după
sine serioase consecinţe morale, economice, sociale, politice, influenţînd puternic, din punt de
vedere psihologic, diferite segmente ale populaţiei, lipsînd de viaţă mulţi oameni. Drept
particularitate principală a terorismului contemporan se impune numărul în creştere a
infracţiunilor, pe fundalul unei executări cinice şi dure. Victime ale terorismului, tot mai frecvent,
devin oamenii care nu au tangenţe cu fenomene politice concrete. Se extinde tendinţa modificării
orientărilor de scop a teroriştilor – comiterea actelor de terorism neînsoţite de cerinţe politice,
lipsa de răspundere pentru crimele comise.
Actualitatea problemei date sporeşte în legătură cu faptul că diferitele metode ale
activităţii teroriste sunt aplicate atât în destabilizarea situaţiei social-politice, cât şi în presingul
efectuat asupra organelor de putere sau asupra altor oponenţi politici. Acţiunile organizaţiilor
teroriste sunt îndreptate în special spre agravarea şi destabilizarea situaţiei într-o anumită regiune
a lumii, dar şi spre dobândirea puterii, reîmpărţirea teritorială, schimbarea prin forţă a sistemului
constituţional. Tot mai des organizaţiile teroriste au îndrumătorii săi spirituali, deţin ideologia
proprie şi elaborează obiective strategice, au structură organizaţională complicată, beneficiază de
protectori
bogaţi.
Actualitatea cercetării date este determinată şi de noile tendinţe ale dezvoltării mondiale,
care în mare parte sunt vizate de procesele contemporane ale globalizării. Acestea din urmă au
pătruns în toate sferele vieţii social-economice şi politice, au cuprins diferite continente şi regiuni
ale lumii. Statul şi societatea devin reciproc dependente. Noile mijloace globale şi sisteme de
comunicaţie determină forţa şi intensitatea fluxurilor de informaţie în lumea globală, dar cu toate
acestea scade importanţa hotarelor de stat şi mijloacelor tradiţionale de apărare a ţărilor de
pericolul terorismului.
Terorismul internaţional contemporan este condiţionat în mare măsură de procesele de
globalizare, de contradicţiile etapei actuale a dezvoltării globale, de crizele economice mondiale.
Tot mai mult se manifestă tendinţele de concreştere a terorismului religios, naţional şi politic.
Conducătorii grupărilor teroriste, în afara scopurilor politice, religioase, teritoriale, naţionale

7
activează şi pentru asigurarea beneficiilor materiale, accesului la putere, pentru redistribuirea
valorilor materiale şi de stat.
Cercetătorii în domeniu remarcă îndeosebi tendinţa de proliferare a terorismului
internaţional în diferite forme ale businessului ilegal şi de colaborare cu comunităţile de
infractori. Terorismul contemporan posedă structuri forte, echipamente materiale şi economico-
financiare de proporţii. Exemplele Afganistanului, Caucazului de Nord, Orientului Apropiat, a
patronilor şi donatorilor tenebri, dar influenţi, demonstrează că terorismul actual este capabil să
ducă războaie, să participe în conflicte armate de proporţii2.
Cauzele externe ale resurgenței terorismului internaţional le deducem din creşterea
numărului de manifestări teroriste în zonele apropiate şi îndepărtate; instabilitatea social-politică
a unor state; existenţa conflictelor armate în ţări aparte; orientările strategice ale serviciilor
secrete a unor state şi organizaţii internaţionale; „transparenţa” de curând a hotarelor, mărirea
fluxului de cetăţeni străini din ţările Orientului Apropiat.
În legătură cu cele expuse devine tot mai actuală şi necesară elaborarea unor măsuri
eficiente internaţionale şi naţionale de combatere a terorismului internaţional, iar de aici şi
cercetarea mai profundă a problemelor teoretice şi practice ale acestuia în condiţiile globalizării,
atât în filiera filosofică şi social-politică, cât şi de pe poziţiile necesităţilor practicii sociale
contemporane.
Fenomenul terorismului, între care şi terorismul internaţional, este multiaspectual şi
multifactorial. De aceea, acest fenomen este analizat de specialiştii diferitor ramuri ale ştiinţelor
sociale: filosofi, istorici, politologi, sociologi, jurişti, economişti şi reprezentanţi ai altor ştiinţe.
Specificul şi unicitatea problemei cercetate induce o abordare interdisciplinară.
O direcţie mai puţin studiată cercetează terorismul internaţional ca fenomen şi consecinţă
a proceselor de globalizare. În această filieră merită a fi menţionată cercetarea problemelor
societăţii globale contemporane: problema globală de supravieţuire; problema globală a
securităţii; formarea sistemului securităţii internaţionale, prin prisma trecerii multor state la
societatea informaţională; dezvoltarea structurilor reţea globale, sociale şi economice,
corporaţiilor transnaţionale (CTN); virtualizarea structurilor financiare globale şi ordinii
mondiale.
Apariţia unor noi probleme globale ale omenirii au generat noi perceperi şi noi abordări
ale proceselor globalizării şi ale terorismului ca fenomen conex. Respectiv, a apărut şi necesitatea
de a studia bazele ideologice ale terorismului internaţional contemporan şi factorii ce contribuie
la răspândirea lui în contextul globalizării. Un interes aparte pentru cercetători prezintă

2
Ejova 2007, 3-8.

8
particularităţile social-politice ale terorismului internaţional ca reflexie şi consecinţă a tendinţelor
şi contradicţiilor globalizării. Aceasta are o importanţă practică deosebită, întrucît formarea unui
mecanism interstatal funcţional de luptă împotriva terorismului este posibil doar cu condiţia că el
se va baza pe rezultatele obiective ale cercetărilor ştiinţifice, precum şi va lua în calcul efectele
politicii antiteroriste ale ţărilor lumii şi comunităţii internaţionale în ansamblu.

9
 CAPITOLUL II. CONCEPTELE

II.1. TERORISMUL

Noțiunea de terorism își are originea din punct de vedere etimologic în cuvântul teroare”.
În dicționarul limbii române, Vasile Breban definește „teroarea” ca o „groază provocată prin
amenințări sau prin alte mijloace de intimidare” 3. De asemenea, The Wordsworth Encyclopedia,
apreciază că terorismul reprezintă o violență sistematică îndreptată către scopuri politice,
îndeosebi de mică amploare4. În dicționarul Le Petit Larousse, terorismul este considerat ca un
ansamblu de acte de violență comise de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau
pentru a schimba ordinea de drept5.
Pornind de la definiția generală potrivit căreia „terorismul este o formă de manifestare
acută a violenței”, totuși, se poate aprecia că aceasta nu este singura caracteristică de bază a
acestui fenomen. În art. 1 din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, sunt
precizate pe lângă caracteristicile enumerate în art. 1 lit. a, b, c, în plus, faptul că, sfera de acțiune
a terorismului nu cunoaște limite, manifestându-se în aproape toate domeniile vieții politice și
sociale cum ar fi: obținerea independenței politice a unui stat; schimbarea sau menţinerea
structurii economice sau sociale dintr-un stat sau chiar dintr-o anumită regiune ș.a.
Terorismul a devenit internațional în momentul apariției unor organizații și grupuri care,
prin metodele și acțiunile folosite au depășit frontierele statelor, iar componența organizațiilor
teroriste este formată din persoane de naționalități diferite. După această etapă se extind zonele de
acțiune, dar se păstrează metodele folosite, atât cele convenționale cât și cele neconvenționale.
„Acțiunile teroriste sunt pregătite, în majoritatea cazurilor, într-un alt stat decât cel unde
urmează să fie executate și să producă efecte. În astfel de cazuri actele de terorism sunt de
natură transnațională”6.

3
Breban 1992.
4
The Wordsworth Encyclopedia, 2114.
5
Le Petit Larouse en couleur 1995, 1002.
6
Legea 535/2004, art. 3.

10
 Caracteristicile principale ale terorismului la nivel internațional
Sursa foto: ubi-orbi.com, http://ubi-orbi.com/wp-content/uploads/2015/01/terror.jpg

II.1.1. Evoluţia terorismului în plan internaţional: istoric şi tipologie

Terorismul nu este un fenomen sau o invenţie care a apărut în secolul în care trăim, el a
apărut și s-a adaptat odată cu evoluția societății și a civilizației umane. În ciuda tuturor
eforturilor la scară largă de a combate terorismul extremist internațional, acestea continuă să
reprezinte o amenințare la adresa siguranței naţionale a multor state și chiar a lumii. Este cât se
poate de evident faptul că, de-a lungul timpului el a îmbrăcat mai multe forme specifice fiecărui
secol. Din ce în ce mai multe țări s-au confruntat cu atacuri teroriste. Aceste atacuri au cauzat
victime și numeroase pagube materiale. Aceasta explică și interesul tot mai crescut pentru
această
problemă stringentă a omenirii.

11
 Globalizarea terorii. Tipuri de atacuri teroriste.
Sursa foto: Belgrade Initiative 4 Digital and Public Diplomacy,
https://www.bidd.org.rs/public-diplomacy-globalization-terror/

 Terorismul internațional

Terorismul a devenit internațional sau transnațional prin faptul că au apărut organizații și

grupări teroriste care prin metodele folosite și amploarea acțiunilor pe care le întreprind depășesc
frontierele unei țări, incluzând naționalități din state distincte. Tendința de internaționalizare a
terorismului se materializează prin extinderea zonelor de acțiune și prin proliferarea metodelor și
tehnicilor folosite. Forma aceasta de terorism performează același gen de acțiuni: crime, atacuri
armate, amenințări, lansări de bombe, care, în general, sunt clasate drept criminale. Tendința de
internaționalizarea a terorismului reprezintă o amenințare la adresa sucurității și înțelegerii între
popoare. Atunci când apare, subvenționat fiind de scopuri de diversiune și destabilizare, el
generează ostilitate, neîncredere și agresiune între popoare.

12
 Concentrarea atenției asupra terorismului internațional, în ultimii ani, a încurajat
interpretarea conform căreia structurile de a căror finanțare depinde, în cele mai multe cazuri,
funcționarea „ONG-urilor crimei”, reprezintă o veritabilă amenințare la adresa securității
intrenaționale.

 Terorismul de stat

Acest nou concept cu care se operează tot mai frecvent când se abordează fenomenul
terorist desemnează raporturile conflictuale și antagonice dintre state, raporturi determinate de
folosirea violenței și a terorii cu scopul obținerii unor avantaje de ordin ecomonic, politic, militar
sau de altă natură. După cum apreciază unii teoreticieni, terorismul de stat, ca reflecție a opoziție
dintre ideologiile politice, constituie cea mai periculoasă formă de terorism internațional, de
natură să afecteze stabilitatea și pacea pe plan global. Unii teoreticieni occidentali, precum J. F.
Revel susțin că terorismul de stat are ca țintă atacarea democrațiilor și discreditarea lor
(terorismul de stat „lovește înainte de toate democrațiile”).
Până la evenimentele din 11 Septembrie, terorismul era asociat cu securitatea internă. În
ultimii ani, dimensiunea transnațională a terorismului și a criminalității s-a accentuat. Deși sunt
considerate de către analiști a fi amenințări distincte, cu efecte incomparabile, ambele reprezintă
activități umane ilicite desfățurate, îndeosebi, de actori nonstatali din interiorul sau din exteriorul
unui stat.
Principalele motivații ale organizațiilor transfrontalire sunt de natură economică și
implică forme diverse de piraterie, contrabandă și activități financiare ilegale, însă motivațiile
politice asupra cărora se concentrează grupările teroriste suscită interesul comunităților
internaționale. Putem vorbi, în practică, și de o combinare a celor două forme de amenintăți mai
sus menționate, când întrebuințăm o acțiune financiară ilegală, ca de exemplu traficul cu
armament, în scopul finanțării activităților teroriste. Fluxurile economice au dezvoltat un cadru
prielnic proliferării
traficului ilegal cu armament, droguri, dar și oameni (copii, prostituate, organe).
Asemenea fluxuri transfrontaliere testează capacitatea statelor și a actorilor internaționali
de a gestiona corespunzător dinamica activităților economice, la nivel planetar. Puterea de care
dispun aceste tipuri de organizații și pe care o performează pentru a provoca teamă, instabiliatate,
distrugeri etc a devenit evidentă odată cu evenimentele din 11 Septembrie. Noii actori capabili să
genereze un conflict militar sunt, în actualul context, grupările teroriste și nu statul națiune, cum
se întâmpla cu câteve decenii în urmă. Deși sursele care generează fenomenul terorist sunt

13
multiple și complexe, globalizarea se evidențiază atât ca scop cât și ca mijloc prin care terorismul
se extinde și dobândește noi valențe de putere. Din îmbinarea criminalității transfrontaliere cu
terorismul rezultă o nouă amenințare la adresa securității: armele de distrugere în masă.
Permeabilitatea granițelor și perfecționarea tehnologiei specifice crește posibilitatea înfăptuirii
unui atat terorist din partea unei grupări care deține armament de distrugere în masă. De aceea,
armele de distrugere în masă au devenit una dintre cele mai importante caracteristici ale mediului
de securitate.

II.1.2. Aspecte privind noțiunea de terorism

Problemă majoră a acestui flagel numit terorism este că el provoacă întotdeauna victime
în rândul persoanelor nevinovate (în special copii sau populație civilă în general), care nu au nici
cea mai mică legătură cu motivarea și idealurile organizațiilor teroriste invocate în executarea
actelor de terorism.
O primă provocare a Serviciilor de Securitate din întreaga lume, în lupta antiteroristă, a
reprezentat-o rezultatele alegerilor palestiniene din 25 ian. 2006 a organizației islamiste Hamas
(una dintre cele mai puternice grupări teroriste) și constituie o lovitură grea dată eforturilor
depuse de diplomațiile tuturor statelor care luptă împotriva terorismului. Toate guvernele lumii şi
serviciile lor de informaţii, au supravegheat îndeaproape alegerile din Palestina, au prevăzut
oarecum un număr important de voturi în favoarea Hamas, dar nimeni nu se aștepta la o victorie
zdrobitoare a acestei organizații, care și-a adjudecat 76 de locuri din cele 132 ale Parlamentului
Palestinian.
Mișcarea Islamică de Rezistență, cunoscută sub numele Hamas (zel, în limba arabă) este o
grupare creată la 14 decembrie 1987, al cărei obiectiv declarat este distrugerea Israelului și
crearea unui stat islamic pe teritoriul acestuia. Gruparea a apărut la foarte scurt timp după
declanșarea primei revolte palestiniene (Intifada) şi ca o consecinţă a acesteia din 1987 și a
declanșat o campanie de atentate sinucigașe împotriva Israelului, organizând asemenea atacuri de
la începutul celui de-al doilea val de violențe, în 2000. Mișcarea a fost creată de un grup de
militanți islamiști, în frunte cu șeicul Ahmed Yassin. După o primă analiză se observă că
gruparea teroristă Hamas are un comportament de structură defectuos organizată, întrucât unii
membri acționează clandestin, iar alții fățiș, prin moschei sau instituții de servicii sociale pentru a
recruta membri, a strânge bani și a face propagandă mișcării. Gruparea a devenit din ce în ce mai
populară printre toţi palestinienii din întreaga lume în ultima vreme, fiind percepută drept o
organizație neafectată de corupție. Mai mult decât atât, Hamas are o vastă rețea de fundații care

14
desfăşoară acțiuni de caritate, mai ales în școli. Responsabilă pentru marea majoritate a
atentatelor sinucigașe anti-israeliene, care au făcut sute de victime în ultimii ani, gruparea Hamas
și-a văzut popularitatea crescând spectaculos odată cu declanșarea Intifadei în 2001. Latura
armată a grupării, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, este responsabilă pentru cele mai sângeroase
atentate anti-israeliene. Pe lângă latura armată, gruparea teroristă Hamas mai are şi o altă latură,
să zicem administrativă disimulată în partid politic. Chiar dacă gruparea Hamas s-a vrut a fi
cunoscută mai mult ca şi partid politic, în septembrie 2003, UE a inclus Hamas pe lista neagră a
organizațiilor teroriste. Statele Unite au refuzat categoric orice negociere cu gruparea, pe care o
clasifică drept teroristă. Este foarte important de observat faptul că gruparea nu a lovit interesele
americane în zonă, limitându-se numai la atacuri împotriva obiectivelor, fixe și mobile israeliene,
în teritorii Fâşiei Gaza și în Israel. În aceste teritorii disputate între Israel şi autoritatea naţională
Palestiniană trăiesc, în prezent aproximativ 200000 de evrei israelieni. Răpirea, la data de 25
iunie 2006, a caporalului israelian Ghilad Shalit, a determinat ripostă masivă a statului Israel, a
dus la desfăşurarea în Fâșia Gaza a peste 3.000 de militari și arestarea a peste o treime din
membrii Parlamentului Palestinian. S-au purtat negocieri cu participarea activă a Egiptului și
Germaniei, iar prețul stabilit pentru eliberarea militarului israelian ar fi fost eliberarea a 600
palestinieni, inclusiv toate femeile și minorii deținiți de Israel.
Pe 27 aprilie 2011 Fatah-ul și Hamas-ul au făcut o reconciliere la Cairo. Acest eveniment
a provocat o mare îngrijorare în rândul Israelului. Rolul de mediator l-a avut Egiptul care și-a
întărit rolul de forță în acea vreme în lumea arabă. Întrebarea care se pune este dacă această
„înţelegere “va funcţiona. Mai mult decât atât, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud
Abbas, intenţionează ca în septembrie 2011 să obțină, în cadrul unei Rezoluții a ONU, declararea
statului Palestina7. Pe teritoriul României, organizația face eforturi susținute pentru a influența
comunitatea palestiniană existentă. Peste 60 de membri ai acestei organizații își desfășoară
activitatea în București, Iași, Cluj și Timișoara. Potrivit serviciilor secrete, activitățile membrilor
în România sunt „amenințări grave la adresa siguranței și securității naționale”8.

II.1.3. Evoluția terorismului

Pericolul reprezentat de structurile teroriste a cunoscut o evoluție constantă acestea

recurgând la metode tot mai complexe. În raport de natura mijloacelor folosite în atacurile
teroriste, acestea pot fi:

7
Newsweek Nr. 18/2011.
8
Antipa 2006, 194-195.

15
 A) Metodele convenţionale se referă la utilizarea unor mijloace cum ar fi: arme uşoare şi
aruncătoare de grenade; arme de artilerie şi infanterie; atacuri cu D.E.I. (dispozitive explozive
improvizate); maşini capcană; atentate sinucigaşe ș.a.
B) Metodele neconvenţionale au în vedere răpirile care sunt motivate de mai mulți factori
financiari, politici, ideologici, țintele vizate fiind jurnaliști, diplomați, funcționari publici, turiști,
etc.
Terorismul nu este un fenomen nou apărut pe scena lumii, dar ritmul rapid de propagare,
amploarea rețelelor ce le susțin se datorează și exploziei fenomenului globalizării. Se vehiculează
din ce în ce mai des ideea că terorismul reprezintă una dintre fețele nedorite ale globalizării.
Principalele cauze ale acțiunilor teroriste sunt: sărăcia, discrepanțele sociale, lipsa de educație,
etc.

II.1.3.1. Problema înarmării și a informării teroriștilor și a organizațiilor teroriste

La baza multor atacuri teroriste stă manualul teroristului numit Enciclopedia Jihadului
scrisă de către teroristul arab Abu Hamza. Conform celor scrise de acesta, teroriștii sunt sfătuiți
să amplaseze bombe în locurile aglomerate (aeroporturi, stadioane, pieţe publice, gări, școli etc.)
pentru a obţine un număr cât mai mare de victime pentru a obține un impact emoțional cât mai
mare. Pe lângă acestea, manualul teroristului cuprinde și tehnici de spionaj și culegere de
informații unde sunt descrise: importanța informațiilor; criteriile de culegere a informațiilor;
sursele de informații: a) surse publice - deschise (ziare, reviste, tv.) și b) surse secrete (indivizi
recrutați, documente furate, spionaj etc)
Culegerea de informații prin mijloace secrete privesc, în primul rând, informații despre
personalul guvernamental, militar, personalități ale statului țintă iar pe de altă parte, informații
despre baze militare, clădiri strategice, ambasade ale statelor țintă

16
 Harta terorismului golbal în anul 2016.
Sursa foto: Wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Global_Terrorism_Index

Finanțarea terorismului

Fără o finanțare serioasă terorismul internațional nu ar fi la nivelul la care este azi, iar
desfășurarea acțiunilor teroriste nu ar mai fi posibile. Banii cu destinația grupărilor teroriste nu
stau în conturi ci ei merg direct în sponsorizarea de acțiuni teroriste și de înarmare a acestor
organizații. Pe plan internațional țările membre ale Națiunilor Unite au convenit un plan care să
vizeze acțiuni de prevenire și contracarare a fenomenului de finanțare a terorismului. Majoritatea
fondurilor provin din acțiuni de spălare a banilor și acțiuni de crimă organizată (prostituție, trafic
de droguri, trafic de persoane, etc.).

II.1.3.2. Terorismul cibernetic

Amploarea terorismului cibernetic a făcut ca pe agenda de lucru a Summit-ului NATO de

la Bucureşti din 2007 să se afle și problema acestui tip de atac asimetric. Prin accesul la internet
și prin intermediul lui, organizațiile teroriste pot realiza atacuri asupra unor rețele informatice
guvernamentale sau private care pot afecta securitatea națională a statului țintă cauzând prejudicii

17
financiare foarte importante. Tot prin intermediul internetului, teroriștii își pot face propagandă,
schimb și culegere de informații și chiar finanțare.
Pentru ducerea la îndeplinire a acestor acțiuni, organizațiile teroriste recurg la recrutarea
de hackeri, persoane motivate ideologic ori având beneficii materiale și băneşti. În prezent
folosirea internetului de către organizațiile teroriste a fost îndeosebi pentru comunicare. Totuși,
au fost și cazuri în care s-a folosit internetul pentru atacuri cibernetice ale structurilor de
securitate ale unor țări, atacuri care au avut și vor avea un impact psihologic major în rândul
populației.
În sensul prevenirii atacurilor cibernetice, în 2009 România a înființat sub autoritatea
Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației, Centrul de Răspuns la Incidenţele de
Securitate Informatică cu scopul de a asigura securitatea mediului IT&C. Prin această structură a
avut în vedere constituirea unor baze de date care să țină cont de incidenţele virtuale, să
contracareze aceste incidente și să limiteze prejudiciile cauzate. Aceste măsuri sunt un răspuns la
soluțiile adoptate de către celelalte state ale UE împotriva atacurilor cibernetice. În acest sens a
fost implementată Directiva 114 din 2008 a Consiliului UE prin OUG 98/2010.

II.1.3.3. Penetrarea terorismului Islamic în Europa

Această penetrare a terorismului Islamic în Europa s-a făcut pentru prima dată în Kosovo.
Partizanul implementării terorismului în Kosovo a fost UCK - mișcarea separatist-teroristă a
extremiștilor albanezi din Kosovo și Metohia. Vrând să-și creeze o imagine publică de grupare
care militează pentru „drepturile omului “, această grupare și-a angajat o firmă specializată pentru
a face lobby în acest sens (Hill&Knowlton- firmă de relații publice în SUA). Cu tot acest lobby,
UCK-ul nu s-a sfiit să întrebuințeze metode teroriste (asasinate, diversiuni) pentru stabilirea unui
guvern ilegal, a unei autorități paralele și a unui sistem de educație diferit de cel de stat. Sursele
occidentale au consemnat o serie de date interesante cu privire la finanțarea, organizarea și
scopurile UCK în regiune. Este de notorietate faptul că Teheranul a sprijinit UCK încă din 1997,
obiectivul principal al Iranului în Kosovo fiind consolidarea comunității musulmane. Pentru
această, grupuri de albanezi au fost trimise în Iran să studieze metodele Islamului militant.
Strategia UCK a fost de a escalada violențele, astfel încât o intervenție din exterior să devină o
opțiune clară9.
Unul dintre motivele radicalizării musulmanilor din Europa ar fi faptul că războiul
împotriva terorismului din Afganistan și Irak a fost perceput de majoritatea celor 1,3 miliarde de

9
Ziua, Dosare ultrasecrete nr. 496/2008)

18
musulmani ca o declarație de război a Occidentului. Este foarte posibil ca tineri musulmani care
trăiesc în ţări din Europa, care nu trăiesc în zone de conflict, nu au fost niciodată în vreo tabără de
pregătire a unei grupări teroriste să devină totuși teroriști sinucigași deoarece se radicalizează în
urma legăturii cu ideile de origine fundamentalist islamică.
Statele europene plătesc prețul pentru azilul politic acordat musulmanilor. Conform
statisticilor, un procent important al populației musulmane din Marea Britanie provine din
Pakistan, India și Orientul Apropiat iar în Germania majoritatea musulmanilor provin din Turcia
și Bosnia. În Franța din totalul de 5 milioane de musulmani peste jumătate dintre aceștia au primit
cetățenie și provin din Algeria și Oriental Apropiat10.

Elemente prezentate în rețea globală care duc la recrudescența terorismului.

Sursa foto: semanticscholar.org,
https://www.semanticscholar.org/paper/The-age-of-hyperconflict-and-the-nexus-%3A-a-
study-of-Botma/b44421ce45fe753195b3f2d68fe578efed45c9c0

10
Intelligence nr. 19/2011.

19
 II.1.4. Principalele organizaţii teroriste

- Al-Qaida şi grupări afiliate acestora (Arabia saudită, Irak, Algeria)

- Ansar al-Sunna (Irak)
- Hezbolah
- Brigăzile martirilor Al-Aqsa, comitetul pentru jihad şi rezistenţa populară, Hamas şi Brigăzile
Ezze din Al Qassem (Fâşia Gaza)
- Grupul Islamic armat (Algeria)
- Gruparea jihad din Marea Sirie (Liban)
- Abu Sayaff (Filipine)
- Armata islamică din Irak (Irak)
- Şoimii libertăţii kurdistanului (Turcia)
- Lashkar-e-Jhangvi (Pakistan)
- Grupul Salafist pentru chemare şi lupta (Algeria)
- Congresul poporului din kurdistan KHK-Kongra-Gel (Turcia)
- Brigăzile Abu Hafs al Masri (Marea Britanie)
- Gruparea separatist basca ETA (Spania)
- Grupări ale rebelilor separatist musulmani (India)
- Organizaţia teroristă ISIS (Stat islamic în Irak şi Levant)

II.1.4.1. Organizaţia teroristă ISIS

Fiind de maximă actualitate şi ţinând cont de tipologia atipică am să fac o analiză a

acestei grupări teroriste care ridică probleme de maximă actualitate (a se vedea decapitarea unor
ziarişti răpiţi). Organizaţia teroristă ISIS este o organizaţie teroristă desprinsă din ramura radicală
a grupării Al- Qaeda. Ţinând cont şi de ultimele acţiuni ale grupării putem concluziona în sensul
că această organizaţie teroristă acţionează cu o brutalitate ieşită din comun fapt ce a dus la
urmărirea şi analizarea activităţilor acestora cu o atenţie deosebită în ultimul timp.
Dacă iniţial documentele puse la dispoziţie de autorităţile irakiene dădeau senzaţia că
gruparea ar fi doar o gloată de persoane dezorganizate, după o analiză amănunţită a serviciilor de
informaţii s-a constatat mai degrabă, faptul că este o organizaţie teroristă complexă cu un scop
politic foarte clar conturat şi cu o structură militară solidă, toate aceste lucruri în ideea de a avea

20
un stat exclusiv suniit, ştiind faptul că, în majoritate, statul irakian este format din populaţie
suniita şi şiită.
În mare, organizaţia se aseamănă cu o entitate. Această asemănare a organizaţiei teroriste
ISIS cu o entitate corporativă a fost făcută pentru prima dată de către directorul de cercetare al
Institutului american Jessica Lewis. Aceasta susţine faptul că „rapoartele prezintă performanţă
grupului terorist în acelaşi mod în care prezinţi detalii pentru a obţine finanţare”. Tot în aceste
rapoarte, oficialul american adaugă faptul că „în acestea se afirmă că organizaţia teroristă
acţionează precum o armată şi că are ambiţii de construcţie statală”. Acest aspect este observat în
rapoartele sale şi de către Nigel Inkster director al departamentului de ameninţări transnaţionale
la Institutul Transnaţional pentru Studii Strategice. Acesta susţine faptul că membrii grupării
teroriste „au alcătuit rapoartele precum o companie, cu perspectiva clară asupra structurii,
planificării şi strategiei organizaţiei teroriste”. Conform rapoartelor serviciilor de informaţii
grupul însumează aproximativ 15.000 de luptători cu experienţă în războiul terorist. În cea mai
mare parte finanţarea provine din contrabandă cu petrol exploatat din Siria, bani proveniţi de la
grupările jihadiste private din Golful Persic. Tot pentru finanţare, gruparea se foloseşte de acte de
înşelăciune şi răpiri. Apogeul financiar a fost atins în anul 2014 după ce membrii grupării au
reuşit să fure 450 de milioane de dolari de la o bancă din Mosul.
Pentru a-şi promova mesajele şi pentru a-şi aduna adepţi, gruparea foloseşte, cu un mare
succes, platformele de socializare Facebook şi Twitter. Faţă de această ultimă platformă de
socializare, specialiştii americani susţin faptul că, „în folosirea Twitter gruparea este mai
sofisticată decât în majoritatea companiilor americane”11.
Chiar dacă gruparea are un statut aşa-zis etnic, prin folosirea platformelor de socializare,
gruparea ISIS a devenit cea mai populară grupare teroristă, sfera de popularitate extinzându-se
din Orient şi în Europa unde, potrivit serviciilor secrete ar avea un număr de 2000 de luptători.
Principalul obiectiv al grupării îl constituie consolidarea poziţiei atât în Irak cât şi în Siria.
Dacă pentru consolidarea poziţiei în Siria membrii grupării ISIS s-au luptat cu organizaţia
teroristă Jabnat Al-Nusra şi cu grupuri de rebeli sirieni, pentru consolidarea poziţiei în Irak
membrii grupării au atacat armata şi forţele de securitate irakiene pregătite de către SUA. Tocmai
de această consolidare a poziţiei în Irak depinde viitorul grupării ISIS. Dacă gruparea îşi
consolidează această poziţie, este greu de crezut că gruparea ar mai putea fi eradicată.
Iniţial ISIS a purtat numele de Statul Islamic în Irak şi Levant. Iniţial această grupare
teroristă, parte din ea, a fost condusă de Abu Musab al-Zarqawi, facţiune care poartă numele de
Tawhid al-Jihad, iar ulterior după ce a fuzionat cu Al-Qaida s-a intitulat Statul Islamic din Irak.

11
Aero Zelin- expert în problematică grupărilor jihadiste.

21
Din anul 2010 conducerea reţelei teroriste a fost preluată de către Abu Bakr Al-Baqhdadi,
preluare ce a făcut posibilă fuzionarea cu un grup jihadist sirian intitulat Jabhat Al-Nusra. Acest
grup jihadist avea legături strânse cu renumita grupare teroristă Al-Qaida. După fuziune gruparea
este denumită generic Statul Islamic în Irak şi Levant. Chiar cu o zi înainte de proclamarea
Califatului ISIS devine Statul Islamic.
Schimbarea numelui de către liderul Al-Zarqawi în Statul Islamic din Levant şi Irak, ne
duce la concluzia că Al-Zarqawi dorea ca limitarea grupării să se facă asupra teritoriului Irakului,
de a se limita la această regiune. La preluarea conducerii de către Al-Baghdadi, acesta a dorit
reconstrucţia Califatului. În acest sens, la denumirea iniţială acesta adaugă cuvintele Al-Shaw.
Al-Shaw-ul este denumirea veche a Damascului şi a teritoriilor acestuia, teritorii care erau
conduse de califi.
Înainte de distrugerea de către mongoli în anul 1258 a vechiului Califat, acesta se întindea
din capitală Irakului Bagdad, până în Israel. În toate discursurile sale Al-Baghdadi proclamă
„refacerea Califatului” şi redarea demnităţii, a puterii şi a drepturilor musulmanilor. Toate aceste
mesaje publice ale liderului Al-Baghdadi vin într-o perioadă în care Orientul Mijlociu trece prin
cea mai gravă perioadă din istorie, cu state precum Siria, Irak, Libia, Egipt şi chiar Israel aflate
angrenate în situaţii de conflict. Ceea ce trebuie să dea de gândit este ascensiunea Statului Islamic
în lupte pentru refacerea Califatului. Raportat la Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, Statul
Islamic este gruparea care a reuşit să acapareze cel mai mare teritoriu cucerit vreodată în Orientul
Mijlociu, lucru pe care nu l-a reuşit nicio altă grupare în ideea de a redesena graniţele Orientului
Mijlociu.
Abu Musab Al-Zarqawi s-a născut la 30 octombrie 1966 în oraşul Zarqa din Iordania.
Datorită numeroaselor probleme cu legea acesta a fost arestat şi a stat cinci ani în închisoare. În
această perioadă acesta devine adeptul salafismului radical mişcare ce reprezintă un crez al
Statului Islamic. Salafismul radical reprezintă o doctrină care propovăduieşte respectarea strictă a
perceptelor islamice vechi, profetului Mahommed şi urmaşii acestuia. Totodată această doctrină
respinge vehement orice influenţa externă şi occidentală. În traducere cuvântul salafism provine
din cuvântul arab „salaf” care înseamnă strămoş.
După eliberarea să din închisoare, Al-Zarqawi pleacă în Afganistan pentru a deveni
mujahedin. În Afganistan, în anul 2000, Al-Zarqawi îl întâlneşte, pentru prima dată, pe Osama
Bin Laden. În acest context Osama Bin Laden, conştient de curajul lui Al-Zarqawi, îi propune
acestuia ca organizaţia de luptători mujahedini pe care o conduce să devină parte a Organizaţiei
Al-Qaida. Spre surprinderea tuturor Al-Zarqawi respinge oferta motivând că nu este pregătit încă
să lupte cu S.U.A. El motivează că doreşte să formeze un stat cu adevărat islamic prin lupta

22
împotriva guvernului iordanian. În acest sens, pe teritoriul Afganistanului, mai exact la Herat
lângă frontiera iraniană, Al-Zarqawi înfiinţează o tabără de antrenament, unde erau antrenaţi
atentatori sinucigaşi îndeosebi pentru misiuni în Orientul Mijlociu.
Din decembrie 2004 Osama Bin Laden îl recunoaşte pe Al-Zarqawi ca fiind liderul Al-
Qaida din Irak. Odată numit şef al reţelei Al-Qaida din Irak, Abu Musab Al-Zarqawi elaborează
două planuri de atac. Pe de o parte acesta încercă atragerea a numeroşi susţinători şi a resurselor
necesare pentru lupta împotriva S.U.A. Pe de altă parte Al-Zarqawi a continuat şirul atacurilor
împotriva şiiţilor.
Din anul 2006 de la moartea lui Al-Zaqawi şi până în anul 2010, odată cu preluarea
conducerii de către Abu Bakr Al-Baghdadi, gruparea Al-Qaida din Irak trece printr-o perioadă de
destabilizare.
Abu Bakr Al-Baghdadi s-a născut la data de 28 iulie 1971 în Samarra, Irak şi pretinde că
este un descendent direct al profetului Mahommed. După preluarea conducerii organizaţiei Al-
Qaida din Irak acesta redenumeşte gruparea cu vechiul nume Statul Islamic din Irak. Totodată
acesta îşi continuă visul în sensul reconstituirii Califatului Bagdadului drept urmare acesta
continuă planul avut în vedere şi de către predecesorul său Al-Zarqawi, plan care se baza pe lupta
împotriva şiiţilor, a conducerii Siriei şi a Irakului acceptând, puţin câte puţin, teritorii oraşe şi sate
impunând domnia Sariei peste teritoriile cucerite. În anul 2014 Abu Musab Al-Baghdadi se
autoproclama calif al Statului Islamic.

23
 II.2. GLOBALIZAREA

II.2.1. Conceptul de globalizare. Definiţie; analiză conceptuală vs realitate

desemnată

Un excurs temporal în geneza şi impunerea conceptului de globalizare îl localizează, prin

anii ‘60-‘70, ascuns sub noţiunea de „internaţional” 12, pentru ca ultimele decenii să-l impună prin
sintagme ca „economie globală“, „guvernare globală“ ş.a.m.d., aducându-l abia după 1990 în
sfera globalistpostmodernistă, cu denumirea actuală, atât de intens dezbătută şi mediatizată.
Originea termenului de globalizare este situată în anii '60 ai secolului precedent, însă abia
la sfârșitul anilor '80 termenul a început să fie uzitat frecvent în articolele unor economiști
japonezi, apărute în Harvard Business review, iar un deceniu mai târziu, termenul a fost
identificat cu sintagma „conceptul anilor 90”. Termenul rămâne unul extrem de controversat,
neavând o definiție precisă și nici universal acceptată, similar altor concept centrale din
vocabularul științelor politice, precum putere, democrație, autodeterminare națională.
Sfera academică a Relațiilor Internaționale a consemnat în ultimii ani o dezbatere internă,
structurată de-a lungul următoarelor puncte de discuție: model de conceptualizare a termenului,
instrumente și metode adecvade de măsurare a fenomenului, încadrarea temporară, evaluarea
normativă, impactul asupra statelor. Utilitatea academică a conceptului este aceea de a furniza
înțelegerea realității internaționale în al treilea deceniu al mileniului trei.
Mulţi autori au încercat, unii cu mai multe şanse, alţii cu mai puţine să definească
globalizarea în mai multe moduri. Unii susţin că definirea globalizării este una simplă, alţii că
este una complicată. În ciuda opiniilor diferite, definirea globalizării, pe cât de simplă pare pe atât
de dificilă este; iar multitudinea de definiţii ne duce cu gândul la definiţia terorismului care are
sute de variante.
Proces prin care lumea tinde să devină un spaţiu unic, globalizarea este fie contestată (de
conservatori), promovată cu curaj (de liberali), ca măsură a prosperităţii universale, păcii şi
libertăţii, fie tratată ca pe un pericol, din unghiul suprateritorialităţii şi dimensiunii planetare a
relaţiilor sociale (de critici)13. Hiperglobaliştii plasează globalizarea în domeniul economicului,
tratând-o ca proces de „denaţionalizare” a economiilor, prin dezvoltarea unei economii fără
graniţe, cu instituirea unor reţele transnaţionale de producţie, comerţ şi finanţe, mult mai
puternice decât statele înseşi. Se consideră chiar că globalizarea economică creează şi va crea noi

12
Seligman, Johnson 1957.
13
Schulte 1996.

24
forme de organizare socială ce vor înlocui în final statele-naţiune tradiţionale 14. Adepţii
hiperglobalizării, văzute ca fenomen, în primul rând, economic, preconizează o economie globală
tot mai integrată, cu o polarizare crescândă în plan social, cu instituţii de guvernare globală şi
extensie globală, de fapt o nouă ordine mondială, în care suveranitatea şi autonomia statală se
erodează continuu.
Scepticii resping ideea subminării puterii guvernelor naţionale sau a suveranităţii statelor
de către internaţionalizarea economică sau guvernarea globală, care are o natură iluzorie.
Transformativiştii văd în globalizare o puternică forţă transformatoare a societăţilor, instituţiilor
de guvernare şi a ordinii mondiale, un proces istoric de durată, contradictoriu şi modelat de
factori conjuncturali15, care duce la o stratificare globală de societăţi şi comunităţi tot mai
angrenate în ordinea globală şi, pe de altă parte, de societăţi şi comunităţi tot mai marginalizate,
la ruperea relaţiei dintre suveranitate, teritorialitate şi puterea statală.
Definită ca proces de lărgire, adâncire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea
este situată într-un continuum spaţio-temporal al schimbării, cu „legarea şi extinderea activităţii
umane peste regiuni şi continente”16. O diferenţiere a acestui proces de cele de localizare,
naţionalizare, regionalizare şi internaţionalizare duce, firesc, la definirea conceptului de
globalizare nu ca stare singulară, ci ca proces sau set de procese ateritoriale de structurare şi
stratificare globală a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale 17, generator de fluxuri şi reţele
transcontinentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puterii.
Între definirea globalizării ca fenomen ce exprimă dezvoltarea relaţiilor sociale şi
economice, care se extind în întreaga lume, potrivit lui Anthony Giddens, deci ca etapă viitoare a
procesului de dezvoltare socială, politico-economică şi culturală a omenirii 18, şi ca „ansamblul
fenomenelor ce rezultă din deschiderea crescândă a economiilor spre mărfuri şi capitaluri
străine », după Bernard Guillochon, distingem similitudini privitoare la impactul globalizării
asupra dezvoltării şi integrării în structurile mondiale şi la implicaţiile sale profunde în toate
domeniile de activitate umană. Este vorba aici de o deschidere activă şi necesară a statelor şi
comunităţilor spre exterior, ca un răspuns util la complexitatea în continuă creştere a proceselor
dintr-o lume tot mai interconectată.
Exprimarea cea mai sintetică a acestui proces complex este dată de „Strategia de
Securitate Naţională a Statelor Unite: O nouă Eră” (2002), care îl defineşte ca un proces „de
14
Held, McGrew, Goldblatt, Perraton 2004, 27.
15
Ibidem, 31.
16
Ibidem, 39.
17
Ibidem, 40, 51-52.
18
Giddens 1991, 727, apud Mureşan 2005, 7-8.

25
accelerare a integrării economice, tehnologice, culturale şi politice, alături de guvernare
democratică, economie de piaţă, respectarea drepturilor omului, dinamism economic şi revoluţia
comunicaţiilor”.
Dacă ne-am referi la necesitatea globalizării, din punct de vedere al graniţelor teritoriale,
am constata că suveranitatea, puterea statală şi teritorialitatea sunt, azi, complex interrelaţionate,
prin apariţia de forme noi non-teritoriale de organizare economică şi politică în domeniul global –
corporaţii multinaţionale, agenţii internaţionale, mişcări sociale transnaţionale –, ce obligă statul-
naţiune să fie mult mai dinamic în relaţiile sale cu lumea exterioară, să cedeze, cum apreciază
transformativistul J. Rosenau, unele din atributele sale de centru sau formă principală de
guvernare şi autoritate din lume.
În acest sens, după Elmar Altvater, globalizarea este procesul de surmontare a graniţelor
apărute de-a lungul istoriei, sinonim cu eroziunea (dar nu cu dispariţia) suveranităţii statelor
naţionale, care se înfăţişează ca o „detaşare” a economiei de piaţă de normele morale şi legăturile
instituţionalizate dintre societăţi.
Globalizarea poate fi definită ca un set de procese ce transformă organizarea spațială a
relațiilor și tranzacțiilor sociale și generează fluxuri și rețele transcontinentale și regionale de
acțiune, interacțiune și putere. Globalizarea generează schimbări în plan economic, politic, social,
cultural, prin extinderea activităților economice, intensificarea interconexiunilor și
interdependenței în plan comercial, financiar, comunicațional, cultural, accelerarea circulației
informațiilor, ideilor, bunurilor, capitalului, oamenilor, în condițiile evoluției rapide a sistemelor
moderne de transport și comunicare și prin estomparea pregnantă a distincției tradiționale dintre
afacerile interne și cele internaționale, în virtutea caracterului intrusiv al dreptului internațional.
Din definiția globalizării nu trebuie eliminată dimensiunea militară, care, în ultimii ani, s-
a manifestat în special prin lupta împotriva terorismului. Din aceste considerente rezultă că
securitatea unei anumite zone, fie că este vorba de Europa de Est sau de Orientul Apropiat, este
inseparabilă de securitatea globală.
La începutul secolului al XXI-lea eforturile specialiștilor s-au concentrat asupra
dezvoltării unor noi forme de cooperare și politici de securitate care să răspundă amenințărilor
determinate de
globalizării insecurității, în condițiile în care formele tradiționale de luptă împotriva
amenințărilor și pericolelor la adresa securității nu mai sunt eficiente.
Globalizarea este un proces care cuprinde cauzele, cursul şi consecinţe ale integrării
transnaţionale şi transculturale umane şi activităţii non-umane. (Dr. Nayaf Al-RF Radhan-
Director Centrul de la Geneva pt politica de securitate). Globalizarea presupune un proces amplu,

26
 global care însumează integrarea economică, stabilitate culturală. Este un concept care a suscitat
de-a lungul timpului mai multe controverse. Dacă unii asimilează globalizarea cu progres,
dezvoltare şi stabilitate, integrare şi cooperare, pentru alţii globalizarea reprezintă regresie şi
destabilizare.
Părţi pozitive:
- Libertatea de circulaţie a indivizilor
- Schimbul de tehnologii
Globalizarea reprezintă o multitudine culturală, economică, politică şi religioasă astfel
încât noţiunile enumerate mai sus să se folosească în termeni şi la un nivel global vorbind astfel
despre politici globale, economii globale, etc. Exemplificând am putea spune că într-o economie
globală crizele economice au efecte chiar şi în cele mai mici state şi economii din lume.

II.2.1.1. Cauzele globalizării

Legitimată de nevoia obiectivă de dezvoltare şi democraţie, dar şi aceea de justificare „a

schimbărilor dorite la nivelul politicii şi economiei“, de „punere în scenă a transformărilor
politice”19, globalizarea sistematizează într-un proces în care interdependenţa duce la implicaţii
enorme, oblige statele să coopereze pentru a-şi atinge scopurile şi a-şi servi interesele20.
Privitor la multicauzalitatea globalizării, în cercurile academice americane este cristalizată
ideea că mondializarea sa declanşat pentru că democraţiile au ieşit victorioase, în secolul XX, în
lupta lor prelungită cu ideologiile totalitare.
Dispariţia ordinii bipolare a războiului rece a deschis calea spre un succes al activităţii
internaţionale, într-un climat în care guvernele reprezentative, pieţele libere, dezvoltarea relaţiilor
comerciale şi a colaborării multilaterale au devenit etalon al progresului în atâtea locuri. Cauzele
globalizării consistă, în mod concret, în opinia lui Robert Gilpin, în progresul tehnologic şi
interacţiunea forţelor pe piaţă, care cresc nivelul integrării economiei mondiale.
Mai direct spus, cauzele globalizării trebuie căutate în barierele vamale, costurile de
transport, liberul schimb la nivel regional, GATT/OMC, progresul tehnologic. După R.Gilpin,
globalizarea economică a fost determinată de schimbări politice, economice şi tehnologice.
Compresia timpului şi spaţiului, datorită progreselor în comunicaţii şi transporturi, a redus
substanţial costurile comerţului internaţional, determinând statele industrializate şi mai puţin
industrializate să ia măsuri de reducere a barierelor impuse comerţului şi investiţiilor.

19
Czempiel www.dadalos.org/globalisierungrom/grundkurs-2/regionalisierung.htm
20
Gilpin 2004, 24.

27
 Între cauzele globalizării trebuie să situăm, în primul rând, progresul tehnic, valoarea
globală a informaţiei, caracterul transfrontalier al economiei, al sistemului educaţional, al
relaţiilor sociale, în ofensiva frontierei democratice care depăşeşte frontierele politice limitate,
sectariste şi, mai ales, totalitare. Politica democratică este cea care exprimă cel mai bine
interesele democratice ale populaţiilor, ce devin globale, planetare.
Globalizarea mai rezultă din imperativul combaterii ameninţărilor, care ele însele sunt
globale. Nevoia de solidaritate socială este, în acelaşi timp, o cauză ce devine tot mai mult nevoie
de solidaritate socială pentru protecţia mediului, a fiinţei umane şi a societăţii umane, în
ansamblu.
O cauză esenţială ar fi şi existenţa frontierelor-linii care delimitează şi opun societăţile
politice, statele şi imperativul transformării lor în linii ce identifică şi unesc identităţile politice.
Studiul raportului dintre globalizare şi reconstrucţia sau reconfigurarea identităţilor politice,
economice, culturale, militare, de alianţă, multinaţionale şi ale centrelor de putere este extrem de
edificator pentru impactul acestui proces atotcuprinzător într-o lume globalizantă. Dezvoltarea
reţelelor globale determină o interdependenţă statală în anumite industrii. Pieţele financiare se
globalizează. Apar alianţele strategice globale, dar şi noi actori ce doresc să devină competitori
globali21. Noile identităţi politice, economice, culturale etc. conduc la conştientizarea tot mai mult
a lumii ca un întreg, cum apreciază Roland Robertson, percep la justa dimensiune
interdependenţele globale. Analiştii acceptă, azi, o lume multicentrică, potrivit concepţiei lui
Huntington, dar se gândesc şi la varianta postmodernistă noncentrică. Plonjăm tot mai adânc într-
un spaţiu universal al umanităţii, dezvoltat pe nivelurile politic, economic şi socio-cultural, prin
democratizare în politică, liberalizare în economie şi universalizare în cultură 22. O cultură
globală, însă, ca să ne referim la ultima parte a acestei aserţiuni, va avea o identitate imprecis
definită, fiind constituită artificial. Ea va putea fi construită, dar va rămâne, cum vădesc
cercetătorii domeniului, „la condiţia artificiului”23, comunităţile însele, state-naţiuni sau grupuri
etnice, opunându-se, într-un spirit identitar activ, diseminării unei culturi şi identităţi globale.
La fel, noua identitate economică globală, rezultată din convergenţa valorilor, instituţiilor
şi politicilor economice naţionale, practic a sistemelor economice naţionale, spre un model unic,
dovedeşte, cum arată analişti de marcă 24, o omogenizare semnificativă a instituţiilor economice şi
sociale naţionale, ceea ce face ca însuşi viitorul economiei globale să apară, la începutul noului
secol, destul de incert, prin prisma instabilităţii previzionate, datorate regionalismului economic,
21
Nica, www.mie.ro/media/Romana/2003/Publicatii/ro/ue/informatizare.htm
22
Şandru, www.symposion/Sandru Symposion. I.pdf
23
Ibidem, 35.
24
Gilpin 2004, 241.

28
instabilităţii financiare şi protecţionismului comercial, ca şi lipsei fundamentelor politice pentru o
economie mondială unificată şi stabilă. Cât priveşte identitatea politică viitoare a lumii, aceasta s-
ar structura - cu aportul SUA, unica superputere post război rece, ce poate reprezenta, potrivit lui
Zbigniew Brzezinski25, „fie catalizatorul pentru o comunitate globală, fie pentru haos global” -,
după o evoluţie graduală a puterii, ca „o comunitate globală cu interese convergente, formalizată,
cu aranjamente supranaţionale care să-şi asume prerogativele de securitate ale, până mai ieri,
statelor naţionale”.

II.2.1.2. Efectele globalizării

Globalizarea are o sumă apreciabilă de efecte, positive şi negative. Ca elemente pozitive,

se evidenţiază: amplificarea şi liberalizarea comerţului, a investiţiilor şi fluxurilor financiare,
extinderea valorilor democratice, apărarea identităţii individuale, protecţia mediului înconjurător,
dar şi „libera circulaţie” a securităţii. Trebuie să fim de acord cu analistul Hans Blommestein, că,
pentru prima oară în istorie, azi, o piaţă tehnologică globală transformă lumea financiară, cea a
afacerilor, cea politică şi psihologia, făcându-le de nerecunoscut. Din perspectiva pieţei libere 26,
globalizarea va genera o prosperitate fără precedent, pe măsură ce tot mai multe naţiuni vor
participa la economia globală, iar fluxurile tehnologice şi financiare dinspre ţările dezvoltate spre
cele mai puţin dezvoltate vor determina o egalizare a bogăţiei şi o dezvoltare a întregii lumi. John
Gray accentuează că globalizarea, pe care o vede ca pe o interconectare susţinută de tehnologie
între evenimente politice, economice, culturale mondiale, are, în acest ultim spaţiu, efect de
hibridizare a culturilor, păstrare, înnoire şi dezvoltare a identităţilor culturale.

25
Brzezinski, Z. 2004.
26
Bryan, Farell 1996, la care face referire Gilpin 2004, 221.

29
 Efectele globalizării.
Sursa foto: Quora, https://www.quora.com/What-are-the-effects-of-globalisation

Globalizarea extinde punţile de comunicare dintre comunităţi. Deţine pentru aceasta

suficiente canale, cum ar fi companiile multinaţionale, ONG-urile, domeniul educaţional,
Internetul, care, în era informaţională, sunt de un real folos migraţiei internaţionale şi sporirii
contactelor umane.
Dar globalizarea are şi efecte negative, cum sunt: scăderea siguranţei la toţi indicatorii,
globalizarea fenomenelor cronice locale şi regionale, mondializarea marii criminalităţi organizate
(traficul de arme, droguri, persoane), radicalizarea fanatismelor etnice şi religioase, a
terorismului. În plan cultural, după Jean-Pierre Warnier, globalizarea fragmentează culturile în
„subculturi”: rap, homosexualitate, a vârstei a treia, a fanilor fotbalului etc., sau culturi de „nişă”,
care nu oferă soluţii de integrare pentru indivizii ce le compun.

30
 Aspectele negative sunt multiple şi pentru că globalizarea este un proces necontrolat,
necondus, neguvernat. Scăpată de sub controlul politic, globalizarea economică duce, de
exemplu, la haos economic şi la devastare ecologică în multe părţi ale lumii 27. De notat aici şi
influenţa globalizării asupra democraţiei: aceasta, după Joseph Stiglitz (La grande desillusion,
Fayard, 2002), pare să înlocuiască dictatura elitelor naţionale cu dictatura finanţei internaţionale.
Îngrijorătoare sunt, de exemplu, fenomenele de fragmentare şi slăbire a coeziunii sociale, de
localism, pe întinse arii ale globului 28. Practic, prin globalizare, are loc o deteriorare a distribuţiei
veniturilor, se multiplică crizele financiare şi economice, cu mari efecte asupra vieţii sociale şi
politice, inclusiv pericolul dezintegrării statale.
Analiştii procesului de globalizare conchid că progresul intens pe care îl aduce în diverse
domenii este neuniform. Mai mult, globalizarea face ca structurile economice şi sociale care nu
se adaptează rapid să se tensioneze la extrem, putând cauza conflicte majore. Cei frustraţi
economic, social şi de altă natură pot recurge la diverse mijloace de protest, cu sprijinul
tehnologiilor moderne. Economiştii români29 cred, în acest sens, că marea provocare pentru
omenire, în epoca globalizării, este de a reduce sursele de slăbire a coeziunii sociale, sentimentul
de frustrare al unor grupuri şi comunităţi, neînţelegerile între civilizaţii.
Din perspectivă naţionalistă30, globalizarea creşte inegalitatea economică şi şomajul în
cadrul economiilor industrializate, produce restrângerea şi chiar prăbuşirea programelor sociale şi
a statului bunăstării, în numele competitivităţii internaţionale, distrugerea culturilor naţionale şi a
autonomiei politice naţionale, migraţia ilegală, criminalitatea etc. După 11 septembrie 2001, am
constatat cu toţii că globalizarea favorizează apariţia şi proliferarea unor ameninţări şi riscuri
asimetrice ale căror efecte negative sunt resimţite în ţări de pe toate continentele. Terorismul
devine, brusc, o ameninţare globală. Dacă globalismul anulează, practic, posibilitatea unui război
între marile puteri, terorismul, crima organizată şi proliferarea armelor de distrugere în masă,
extremismul etnic şi religios stau la baza conflictelor armate.
Crima organizată transfrontalieră este apreciată ca fenomen rezidual al procesului de
globalizare. Din unitatea tensiunilor globalizante şi localizante rezultă glocalizarea, termen
aparţinând lui Roland Robertson. Crima organizată transfrontalieră exprimă foarte bine noul
concept al glocalizării: ea speculează oportunităţile oferite de revoluţia în domeniul
comunicaţiilor31, pentru a creşte abilitatea reţelelor proprii, a prolifera acţiunile acestora şi a le
27
Havel 2004.
28
Dăianu, www.cerope.ro/pub/study51ro.htm
29
Ibidem.
30
Gilpin 2004, 221.
31
Hedeşiu 2004, 124.

31
consolida poziţia în diferite state. Dacă se porneşte de la faptul că civilizaţia industrială, extinsă
azi în întreaga lume, este originară din Europa, atunci ţinta specifică a europenilor trebuie să fie,
cum bine arăta Vaclav Havel, ca Europa unită să reprezinte un exemplu pentru restul lumii despre
modul în care combate diferitele pericole şi erori ce ne asaltează (din unghiul globalizării,
evident), o realizare autentică a responsabilităţii globale a continentului.

II.2.1.3. Terorismul ca efect negativ al globalizării

Unul dintre efectele negative ale globalizării îl reprezintă terorismul. Terorismul a devenit
transnaţional în internaţional şi datorită globalizării. Teroriştii din ziua de azi nu îşi mai conduc
atentatele din peşteri, dintr-un singur loc ei călătoresc liber, comunică din faţa calculatoarelor, au
acces la internet, reţele de socializare şi fac chiar afaceri şi tranzacţii bancare.
Din cauza globalizării, organizaţiile teroriste acţionează în toată lumea chiar dacă nu au
structuri complexe. O organizaţie teroristă poate acţiona concomitent în Europa, Japonia, China,
Rusia, Africa şi chiar în America. În era globalizării, teroriştii nu mai sunt restricţionaţi în sensul
că ei nu mai sunt dependenţi de o anumită bază ci au propriile lor baze la un singur loc de unde să
îşi coordoneze actele şi acţiunile teroriste. Majoritatea acţiunilor sunt întreprinse şi cu ajutorul
comunicaţiilor IT.
Globalizarea este fenomenul principal care are un deosebit impact asupra mediului de
securitatea atât pozitiv (dezvoltare) cât şi negativ în sensul în care apar noi riscuri şi ameninţări.
Globalizarea oferă o şansă imensă de evoluţie economică, a vieţii în general dar care diferă de la
ţară la ţară. Acesta evoluţie globală depinde de capacitatea fiecărui stat de a exploata efectele şi
oportunităţile pe care le prezintă globalizarea. Dacă pentru o ţară globalizarea poate să reprezinte
mai multe lucruri pozitive, pentru o altă ţară globalizarea poate genera mai multe efecte negative,
cum ar fi stări de instabilitate şi conflict, sărăcie, noi riscuri şi ameninţări.
Cele mai importante cauze ale globalizării au la bază trei componente ale integrării pieţei
internaţionale: producţia internaţională, piaţa şi finanţele internaţionale. Revoluţia IT-ului
îngreunează controlul statelor în ceea ce priveşte mişcarea de capital în afara graniţelor. Efectele
globalizării schimbă rapid şi radical omenirea ceea ce face să producă un uriaş dezechilibru între
state.
În privinţa procesului de globalizare nu există încă o definiţie universal acceptată şi nici
definitivă întrucât acesta subinclude o multitudine de procese complexe privind domenii diverse
ale societăţii umane. Ca atare, globalizarea poate fi definită ca un fenomen, o strategie, o
ideologie sau toate la un loc.

32
 Trebuie demarcată noţiunea de globalizare şi mondializare. Mondializarea este o mişcare
mondială care nu include liberalizarea, reprezintă mai mult declararea unui teritoriu specific – un
oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi
drepturi la scară internaţională. Gobalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese
având ca obiectiv realizarea integrării internaţionale la nivel economic, militar, politic, socio-
cultural şi de securitate, conducând la uniformizarea nivelului de trai şi de dezvoltare la scară
planetară.
Fondul Monetar Internațional (FMI) defineşte globalizarea drept „creşterea în
interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi varietăţii
tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi
mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei” 32. În management, globalizarea reprezintă
un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru
bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de
exemplu, să vândă aceleaşi maşini şi săpunuri sau produse alimentare prin campanii publicitare
similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite. În domeniul software, globalizarea este
termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizare şi localizare.

32
FMI, World Economic Outlook, mai 1997.

33
 Globalizarea ca fenomen agravant al terorismului.
Sursa foto: Debate.org, https://www.debate.org/opinions/has-globalization-worsened-international-
terrorism-does-globalization-increase-education-and-does-this-cut-terrorism

Scurt istoric

Prima formă de globalizare a fost realizată de Alexandru cel Mare, în urma cuceririi unei
mari părți din Asia și Orientul Apropiat, cărora li s-au adăugat Egiptul și cetățile grecești, pe toate
integrându-se în imperiul său. Fără îndoială, însă, etalonul globalizării în lumea antică a fost
reprezentată de Imperiul Roman la apogeul expansiunii sale, în sec. II d. Hr.
Pentru lumea modernă, prima eră a globalizării poate fi stabilită ca fiind aceea a
liberalizării, eră în care aurul definea standardul economic. Această perioadă s-a bazat pe Pax
Britannica şi pe schimbul de bunuri în numerar. Globalizarea s-a intensificat odată cu
industrializarea având ca bază teoretică munca lui David Ricardo în lucrarea “Avantajul
comparativ” şi în “Legea generală a echilibrului” a lui Say care susţineau deopotrivă că ţările care

34
vor face comerţ extern eficient vor înlătura automat orice neajunsuri temporare în cerere sau
ofertă. Practic, pe măsură ce statele au îmbrăţişat era globalizării – bunurile, capitalul şi forţa de
muncă circulau liber între acestea - inegalităţile dintre ţări au început să dispară treptat. După cel
de-al doilea război mondial globalizarea a fost condusă prin runde de negocieri sub auspiciile
GATT privind îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb, perioadă urmată de crearea
Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) pentru medierea divergenţelor comerciale. Ulterior
s-au semnat numeroase acorduri comerciale bilaterale, inclusiv secţiuni ale Tratatului de la
Mastricht şi NAFTA pentru reducerea tarifelor vamale şi a barierelor comerciale. Prin urmare,
odată depăşite barierele comerciale, comerţul şi investiţiile interstatale au cunoscut o dezvoltare
fără precedent generând dezvoltare tehnologică şi economică, dar şi reţele teroriste internaţionale
şi organizaţii criminale. Astfel, globalizarea a adus noi provocări umanităţii, fiind vizibile nu
numai beneficiile cât şi efectele secundare distrugătoare în mediile economice, politice, militare,
religioase, sociale, ambientale, demografice şi culturale. Globalizarea reprezintă un fenomen
global şi atotcuprinzător care înlătură normele clasice de organizare, diluează delimitările dintre
problemele interne şi afacerile externe ale statelor, dintre economie şi securitate naţională,
suveranitatea nemaifiind o chestiune de „totul sau nimic”.
Se pot distinge patru aspecte privitoare la globalizarea economică care indică patru tipuri
de fluxuri: de bunuri şi servicii (liberul schimb), de persoane (migraţia), de capital (pieţe
financiare internaţionale) şi de tehnologie. Una din consecinţele globalizării economice o
reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii
(globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice.

Efectele globalizării

Efectele globalizării sunt multiple putând uni sau dezbina umanitatea. Se pot discerne
efecte pozitive şi negative, precum:

efecte pozitive:
~ internaţionalizarea producţiei datorită firmelor cu activitate globală;
~ asimilarea rapidă a noilor tehnologii;
~ privatizarea capătă proporţii mondiale;
~ telecomunicaţiile elimină distanţele şi apropie fizic oamenii şi asigură conştientizarea
problemelor globale;
~ pieţele financiare şi comerciale trec în faza de integrare a activităţii şi funcţionării lor;

35
 ~ încurajarea reformelor politice şi economice;
~ întărirea dorinţei oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege şi prin lege;
~ stimularea integrării;
~ reducerea probabilităţii războiului şi a recurgerii la utilizarea forţei militare;
~ îmbogăţirea culturală prin simbioză şi convergenţă etc.
efecte negative:
~ fragmentarea şi slăbirea coeziunii sociale;
~ creşterea inegalităţilor pe plan intern şi extern;
~ distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;
~ proliferarea armamentului şi a crimei transnaţionale;
~ sărăcirea valorilor culturale şi naţionale sub presiunea globalizării şi extinderii tehnicilor de
informare şi comunicare;
~ folosirea unor metode legale şi financiare sofisticate de a atinge limitele legilor şi standardelor
locale pentru a controla balanţa dintre muncă şi
servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate şi a le întoarce împotriva lor;
~ răspândirea capitalismului din ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare etc.
Aşa cum remarca Kofi Annan „globalizarea este o sursă de noi provocări pentru
umanitate. Numai o organizare mondială este capabilă să facă faţă provocărilor la nivel planetar.
Când acţionăm împreună, suntem mai puţin vulnerabili faţă de catastrofele ce ne lovesc pe fiecare
dintre noi”. Prin urmare, criminalitatea (trafic de armament, materiale nucleare şi de droguri,
imigraţia ilegală, spălarea banilor) şi terorismul – consecinţe negative1 ale exploziei globalizării
determinate în special revoluţiei tehnologice, transferului electronic, accesului liber la Internet şi
tehnologiei de telecomunicaţii supersofisticate – vor putea fi combătute eficient numai prin
efortul comun al statelor, efort ce este înlesnit în acelaşi timp de globalizare. Lupta împotriva
celor mai grave consecinţe negative33 ale globalizării (criminalitatea şi terorismul) rezidă în:
- aplicarea de sancţiuni diplomatice şi economice statelor care finanţează, pregătesc şi
sprijină din motive proprii mişcările şi grupurile teroriste;
- folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei armate;
- utilizarea represaliilor militare.
În ceea ce priveşte obiceiurile, tradiţiile şi tezaurul cultural au de suferit la prima vedere
datorită uniformizării culturale realizate prin mijloacele de informare în masă (televizor, presă,

33
A nu se înţelege că aceste fenomene nu existau şi înaintea globalizării, însă ritmul lor a fost accentuat de
procesul de globalizare.

36
Internet, radio etc.). În realitate însă acestea vor putea fi păstrate prin intervenţia fiecărui stat prin
legi interne şi sprijin extern34.
Un accent deosebit trebuie pus pe dimensiunea culturală a sărăciei (apatie,
neparticipare la viaţa culturală şi artistică a comunităţii, lipsă de încredere, sentiment de
inutilitate, abandon şcolar, devalorizare a şcolii şi a menirii ei sociale) întâlnită atât la
comunităţile sărace dar şi la cele bogate, existând şi excepţii, respectiv indivizi, grupuri şi
comunităţi care deşi trăiesc în sărăcie încearcă s-o depăşească prin cultură, învăţătură, ştiinţă de
carte şi informare continuă, dar şi comunităţi cu înalte standarde economice care nu au nicio
preocupare şi nevoi culturale, valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani şi
avuţie sub diferite forme. Ne întâlnim aici cu fenomenul de dezumanizare şi barbarizare indus de
globalizare.
Cu toate acestea, considerăm, la rândul nostru, că patrimoniul cultural devine în mod
deosebit semnificativ întrucât dezvăluie legătura dintre globalizare şi identitatea culturală arătând
că pe măsură ce procesele de globalizare progresează, identitatea culturală şi diversitatea sunt
puternic afirmate şi apărate tocmai prin conservarea lui 35. În plus, identităţile culturale puternice
pot, la rândul lor, să facă societăţile să participe cu mai multe contribuţii şi beneficii în folosul
lor, transformând în efecte pozitive tendinţele de globalizare, şi, în acelaşi timp, apărându-se de
uniformizarea culturală.
În ţara noastră sărăcia se corelează cu corupţia direct proporţional, fiind o problemă de
acută actualitate care îşi trage seva în restructurarea continuă a sectoarelor şi ramurilor economiei
naţionale cu eficienţă scăzută, în moştenirea comunistă şi bineînţeles în propagarea fenomenului
de corupţie. În general, întreaga umanitate se confruntă cu sărăcia, până în prezent, în mod
paradoxal, încercările concertate ale statelor în eradicarea acestui fenomen fiind sortite eşecului.
Studiile Băncii Mondiale propun strategia „empowerment” sau împuternicirea săracilor pentru
a-şi lua destinele în propriile lor mâini36. Realizarea în practică a acestei strategii se va face numai
în condiţiile existenţei unui îndelungat proces social la scara istoriei şi a globului, desfăşurat pe
ambele dimensiuni ale existenţei – timpul şi spaţiul, îmbrăcând în fiecare ţară un model propriu.
Elementele cheie ale strategiei empowerment-ului sunt: accesul la informaţie, participarea,
responsabilitatea şi capacităţile organizaţionale locale.
Pentru a conchide, globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori
ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei care şi-au
asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt
34
Wolfensohn 2000.
35
Cernea 2000.
36
Narayan 2003.

37
real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră. Se
consideră că cel mai mare pericol pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora
dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport
sau Internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor
vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării
societăţii viitorului37.
Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă
(McDonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-ştiinţa invadatoare şi
transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic,
riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură,
politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în
evoluţia umanităţii. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina
globalizarea38.

II.2.2. De la statul-națiune la globalizare

Impactul globalizării asupra statului națiune reprezintă subiectul central al discursului

știițific contemporan. Efectele fenomenului globalizării sunt surprinse într-un mod distinct de
către analiști. Unele voci afirmă că globalizarea a influențat negativ evoluția statului națiune, prin
faptul că a diminuat considerabil numărul funcțiilor și atribuțiilor ce îi reveneau acestuia. Pe de
altă parte, există și voci care susțin că statele dețin capacități sporite de a se adapta la schimbările
produse de
globalizare, recurgând la o strategie de eficientizare a metodelor, prin care reușesc să îți aroge cu
succes principalele atribute.
Deși dimensiunea instituțională, și cea teritorială au fost ținte ale unor schimbări
considerabile, dimensiunea națională are mai multe șanse de a rezista globalizării. Indiferent de
dimensiunea pe care o comportă discursul politic, evenimentele din ultimul deceniu atestă starea
permanentă de transformare prin care trece statul-națiune. Unul din cele mai controversate
probleme cu care se confruntă statul-națiune este multiculturalismul, fenomen declanșat, stimulat
și favorizat de globalizare.
Majoritatea tensiunilor și conflictelor din diverse regiuni au avut sorginte de natură etnică
sau religioasă. Lipsa cooperării și înțelegerii dintre fenomenele culturale distincte constituie o
sursă de conflict și totodată un impediment în calea dezvoltării unor relații interculturale
37
Wikipedia, www.ro.wikipedia.org
38
Isac, Ecobici, 2007, 51-54.

38
prolifice. Într-o societate multiculturală, în care fiecare grup cultural, etnic sau religios și-a
construit propriul sistem de percepere și explicarea a lumii, promovarea unor relații corecte între
diferitele comunități reprezintă un demers susceptibil.

II.2.3. Paradigme geopolitice puse în legătură cu globalizarea

Pentru a reliefa o teorie interesantă și utilă în explicarea și interpretarea tendințelor din

actualul sistem internațional, în continuare voi prezenta paradigma lui Samuel Huntington.
Lucrarea lui Samuel Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii lumii, a fost
formulată ca un răspuns la teza lui Francis Fukuyama și a teoreticienilor care consemnau sfârșitul
istoriei odată cu prăbușirea regimului comunist in 1989 și stingerea conflictului ideologic dintre
cele două superputeri, SUA și URSS. Acest sfârșit era consacrat de extinderea democrațiilor
liberale, a pluralismului politic, a drepturilor și libertăților omului. Huntington, în schimb,
considera că starea naturală ce va caracteriza lumea va fi una definită de un raport conflictual
diferit, de ordin cultural și religios, între civilizații. În acest sens el afirmă:
„Este ipoteza mea că sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă nu va fi
determinată de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune în rândul rasei umane și
sursa conflictelor va fi cea culturală”39.
Potențialele surse ce vor genera viitoarele conflicte, trebuie analizate prin raportarea la
conceptul de civilizație ca forma cea mai înaltă de exprimare a identității culturale. Situația
actuală de pe scena internațională pare să confirme această viziune. Proliferarea acțiunilor
distructive ale Grupării Stat Islamic în Siria și Irak atrag atenția asupra pericolului iminent ce
amenință securitatea globală. Islamul își afirmă propriile valori culturale , arogându-și în același
timp dreptul de a propaga aceste valori la nivel global. Pretențiile hegemonice ale statelor
musulmane vor intra în contradicție cu valorile statelor democratice și astfel vor izbucni
viitoarele conflicte civilizaționale, al căror substrat este unul profund religios.
Factorul religios va deveni, astfel, ghidul statelor rătăcite printre reperele abstracte ale
contemporaneității. Atacurile teroriste îndreptate împotriva civililor sunt justificate, motivate și
organizate în virtutea valorilor propagate de religie. Un eveniment recent ce creditează această
ipoteză este atentatul din 12/7, de la redacția „Charlie Hebdo”. Ni se dezvăluie astfel, „violența
intrinsecă a imaginarului religios”. Acest nou tip de terorism are o latură bazată pe „violența
arhaică”, după cum denumește Jacques Derrida termenul40. Ne punem astfel întrebarea: se simt

39
Huntington 1997, 47.
40
Derrida 2002, 12.

39
amenințate valorile religioase ale islamului de noua ordine mondială caracterizată prin
multipolaritate și multiculturalism? Răspunsul este unul complex și greu de formulat. Izvoarele
lui sunt profund ancorate în structurile arhitecturii noii ordini globale. Putem oferi însă un
exemplu de abordare a acestei întrebări (deși interpretări pot fi nenumărate), prin corelarea
vulnerabilității unor state la atacurile teroriste internaționale cu anumite particularități pe care le
întrunește un regim politic. Astfel, unii teoreticieni sugerează că statele care performează un
anumit tip de acțiuni la adresa altor entități în virtutea regimului politic caracteristic, sunt
predispuse să atragă atenția grupărilor teroriste. Aceste state care se implică în direcționarea
politicii internaționale sunt susceptibile de a crea resentimente, spre deosebire de statele care
urmăresc o politică externă izolaționistă. Conform acestui deziderat, target-ul atacurilor teroriste
sunt statele democratice, datorită politicii pe care o performează la nivel internațional. Factorii
care explică această teză constau în existența unor aspecte specific regimurilor democratice:
participarea politică și libertatea presei, care asigură un context în care treoriștii acționează facil.
O altă perspectivă de abordare a fenomenului terorist a fost formulată de către Benjamin
Barber, drept replică la paradigma hungtintoniană. Acesta remarca faptul că ceea ce se petrece în
actualul context internațional nu poate fi stigmatizat prin sintagma „ciocnire a civilizațiilor”, ci
„un război în interiorul civilizațiilor, o luptă care exprimă ambivalența din cadrul fiecărei
culturi ... ambivalența fiecărui individ jonglând beneficiile evidente ale modernității cu la fel de
evidentele sale costuri”41. Terorismul, considerat „o versiune depravată a realității” este generat
de cause economice. Sistemul economic capitalist care celebrează ideologia de piață, privatizarea
bunurilor publice și comercializarea tuturor lucrurilor private, obstrucționează accesul guvernului
în sistemul economic. Într-o sociatate caracterizată de libertatea totală față de interferență
autorității publice - guvernamentale- se instaurează o stare de anarhie care generează teroarea -
una din multiplele boli contagioase. Ceea ce a devenit evident după 11 Septembrie este faptul că
terorismul actual se bazează pe acceeși stare de dezordine de pe urma cărora beneficiază și
instituțiile financiare și comerciale. Singura alternativă viabilă împotriva combaterii terorismului
este lupta democrațiilor. Realitatea postcomunistă se prezintă bilateral: atât cu tendințe dictate de
violență și anarhie, dar și cu tendință asiduă a statelor democratice de a-și propaga valorile și
aspirațiile. Paradigma lui Barber, formulată prin viziunea maniheistă asupra lumii post-Război
Rece incintă cititorul prin faptul că îl instigă la reflecții asupra potențialilor inamici ai statelor
democratice.

41
Barber 2005, 71.

40
 II.2.4. Globalizarea și noua ordine mondială

Istoria universală a a secolului al XX-lea se încheie cu profunde prefaceri de ordin politic,

național și internațional, „contabilizând” transformări calitative și cantitative al căror bilanț
rămâne dificil de realizat cu exactitate. Schimbările preconizate la nivel geopolitic și cronopolitic
s-au confirmat și concretizat la începututul secolului XXI în fizionomia spațiilor politice.
Analizele obiective asupra evenimentelor produse au dus la contestarea unei noi stări a lumii
descrise a fi globalizate sau mondializate.
Globalizarea a fost unul dintre fenomenele cele mai aprig contestate din ultimele decenii,
subiectul primar al multor cărți, articole și dezbateri aprinse. Teoreticieni din domenii diverse
susțin că lumea de astăzi este organizată de accelerarea globalizării, care se manifestă prin
consolidarea și dominația unui sistem economic capitalist mondial/global, care tinde să substituie
statul națiune prin corporații și organizații transnaționale, să erodeze culturile și tradițiile locale și
să le înglobeze într-o cultură mondială/globală.
Majoritatea opiniilor politice converg către poziția care susține că globalizarea este o
tendință de actualitate, dar există discuții contradictorii în ceea ce privește natura, efectele și
viitoarea evoluție a acestui fenomen.
Discursurile pe tema globalizării s-au polarizat în jurul a două tendințe, pro și contra.
Criticii susțin că globalizarea este un alt concept ce desemnează capitalismul global și
imperialismul, find astfel condamnat să instituie capitalul în toate sferele vieții, în timp ce
susținătorii percep globalizarea ca o forță ce generează progresul, libertatea, democrația,
prosperitatea, fericirea. Conform acestei perspective, globalizarea este benefică, generând noi
oportunități economice, democratizare politică, diversitate culturală, precum și deschidere către o
lume nouă (creează noi interacțiuni între popoare). Analizând globalizarea conform viziunii
detractare, realitatea se prezintă distinct: globalizarea este un fenomen nociv, care se manifestă
prin intensificarea dominației și controlului națiunilor supradezvoltate asupra celor subdezvoltate,
crescând astfel hegemonia celor ce posedă în detrimentul celor ce nu posedă. Printre argumentele
care suțin această orientare se mai numără și cele de ordin cultural și ecologic (globalizarea
produce omogenizare culturală, alterarea mediului înconjurător, distrugerea speciilor naturale).
Indiferent dacă ne numărăm printre partizanii viziunii pozitive sau a celei negative, un aspect este
concludent: globalizarea este un fenomen inevitabil, într-o continuă ascensiune, independent de
orice intervenție de control.

41
 II.2.5. Impactul globalizării aupra mediului de securitate

Globalizarea se caracterizează prin anumite efecte de natură economică, politică, militară,

socială (religioasă, culturală etc) și ecologică, ceea ce implică diverse avantaje și implicit
pericole. Perceperea acestor aspecte este deosebit de importantă, deoarece interacțiunile dintre
aceste două dimensiuni generează amenințări, riscuri și primejdii la adresa securității
internaționale. Efectele de natură economică și culturală au cel mai mare efect asupra omenirii.
Dimensiunea culturală a globalizării este deosebit de importantă. Expansiunea ideilor religioase
este facilitată de fenomenul globalizării.
Puterea și coeziunea valorilor religioase a sporit implicarea factorului religios în
structurile politico-sociale ale diverselor comunități, în care autoritățile tradiționale erau atinse de
depreciere și declin. Prin acest demers se accelerează procesul de renaștere a identității culturale
și religioase. Însuși fenomenul globalizării este un factor generator al extinderii criminalității
transnaționale și a terorismului, prin faptul că extinde inegalitățile economice, ceea ce îi
determină pe actorii statali sau nonstatali de a se implica în astfel de forme de acțiune criminală.
De asemenea, globalizarea, prin intensificarea fluxurilor de bunuri, servicii, capital, etc și prin
extinderea, la nivel internațional, a fenomenului corupției, a sporit frecvența acțiunilor
antisociale.
O altă dimensiune importantă a globalizării este cea militară. Specifice începutului
secolului al XXI – lea este diminuarea numărului conflictelor intra și intersatale și o extindere a
conflictelor zonale, determinate, în principal de factori etnico-religioși.
Este interesant faptul că încă de acum 15 ani, într-un studiu din 2005, Centrul pentru
Informații de Apărare a dezvăuit faptul că în cele cinci mari regiuni ale globului se înregistrau, la
acea dată, 22 de conflicte armate majore și un număr de 28 de „puncte fierbinți” pe cale să se
transforme în războaie, ale căror cauze prezentau profunde implicații religioase, ideologice,
etnice sau teritoriale.
Puternica informatizare și globalizarea actului comunicării sunt factorii care instituie un
sistem integral global, a căruin temelie se consolidează pe informație și pe sistemul ei de valori.
Gama variată de tehnologii oferă cadrul perfect derulării unor campanii propagandistice și de
publicitate, grupările teroriste dispunănd astfel de pârghii moderne pentru impunerea propriilor
interese. Internetul oferă oportunități diversificate de acțiune, de partajare a ainformațiilor și chiar
de angajare activă în timp real în discuții virtuale (servește ca mediu de propagare a
cyberterorismului). Adaptându-se la mutațiile tehnologice ce îi permit o finanțare imediată și

42
cvasianonimă, teroriștii apelează la internet pentru a colecta fonduri financiare necesare
executării de acte teroriste. Acțiunile de natură teroristă în cyberspațiu în vederea creării unor
perturbații grave în sistemul de comunicții, distrugerea sistemelor de comandă și control, a
sistemelor bancare și virusarea bazelor de date, constituie principarele repere ale spațiului de tip
cyberterorism.

43
 CAPITOLUL III. GLOBALIZAREA TERORISMULUI. RISCURI LA
ADRESA SECURITĂŢII NAȚIONALE ȘI INFORMAŢIONALE

La aproape două decenii de la debutul terorismului modern prin atacul Al-Qaeda asupra
„turnurilor gemene” din SUA, apoi propagarea pe plan mondial a acestuia prin atentatele ce au
avut loc în Spania, Marea Britanie, Franţa, Blegia, dar mai ales cele declanşate de ISIS şi
formarea Califatului în Orientul Mijlociu, se poate aprecia că s-a schimbat dramatic viziunea
lumii despre viitor, nesiguranţa şi teama au devenit o realitate crudă – nimic nu va mai fi ca
înainte42. Vom trăi într-un „viitor extraordinar de dinamic, turbulent, multidimensional, asupra
căruia va domni incertitudinea”43. Ali Laďdi – cercetător la Institutul pentru Relaţii
Internaţionale şi Strategice44 - aprecia că Al-Qaeda este rezultatul pierderilor colaterale
determinate de globali zare, în acele zone care mai mult au pierdut decât au câştigat de pe urma
ei, mai ales în lumea arabă. Vechiul Război Rece – de natură ideologică – s-a transformat în
război economic, ceea ce numim astăzi globalizare. Astfel pentru populaţia musulmană, religia a
rămas singurul refugiu al identităţilor ameninţate al independenţei şi suveranităţilor naţionale.
Terorismul internaţional nu este numai creaţia lumii arabo-musulmane, ci şi o parte din
atitudinea agresivă şi războinică a Islamului, a liderilor politici care au interese şi ambiţii
divergente. Ce se ascunde de fapt în spatele unei anume disperări, umilinţa, sărăcia, religia sau
poate globalizarea a înlesnit considerabil răspândirea terorismului, prin aceea că se pot mişca mai
uşor, pot avea acces la tehnologii moderne, inclusiv pilotaj al aeronavelor (SUA – 2001).
Al-Qaeda s-a născut după momentul globalizării din 1989 – sfârşitul Războiului Rece,
Căderea Zidului Berlinului. La toate acestea au participat şi SUA cu finanţare, Arabia Saudită şi
alte state, precum şi în vidul creat după înlăturarea unor dictatori cum au fost Saddam, Gaddafi,
dar şi neînţelegerile dintre marile puteri ale lumii. Piaţa s-a globalizat; însă nu şi valorile ori
cultura.
Informaţia a devenit o armă în războiul economic – astfel nu întâmplător în Strategia SUA,
viabilitatea economică este parte componentă a acesteia. Astfel forţa puterii este formată din:
utilizarea forţei militare, a bogăţiei şi a cunoştinţelor sau a informaţiilor. Învingătorii vor fi cei ce
reuşesc să strângă, să analizeze şi să sintetizeze rapid anasamblul informaţiilor oficiale şi
neoficiale. Nu întâmplător unele state precum: SUA, China, India, Israel, Coreea de Sud

42
Andreescu, Dulgheru, 2016, 62.
43
Canton 2010, 18.
44
Laďdi 2007, 3.

44
investesc enorm în tehnologia forţelor speciale, ale inovaţiilor în general. Lumea arabă este cea
mai în urmă rămasă în ceea ce priveşte modernizarea, evoluţia – nu cunoaşte democraţia, nu are
conducători vizonari, economia este la un nivel scăzut, are consumatori docili, PIB-ul (celor 22
de state arabe) cât cel al Spaniei, cu brevete de peste 20 de ori mai mici decât ale Israelului.
Se consideră că situaţia economică şi starea politică sunt principalele determinante ale
conflictului terorist şi nu neaparat diferenţele dintre religii. Pentru a combate terorismul este
necesar a se înţelege care sunt rădăcinile factorilor nocivi, o diagnosticare corectă pentru o
vindecare mai eficientă a securităţii, o strategie ancorată în realitate, un dialog cu statele
musulmane. Terorismul este faţa întunecată a globalizării, iar războiul economic şi impactul
acestuia asupra identităţii naţiunilor este motorul istoriei noastre contemporane.
Globalizarea va fi cea mai reuşită revoluţie, care va duce la acumularea democraţiei
globale, a liberului schimb, a pieţelor libere sau va adânci sărăcia. Reţelele teroriste organizate la
nivel mondial se vor baza pe fenomenul globalizării pentru a se ajunge la o destabilizare
mondială, care să adune fonduri tot mai mari, noi recruţi din statele sărace sau chiar bogate din
Occident să comită noi acte de terorism. Nu întâmplător, James Canton 45 precizează că cele cinci
războaie ale globalizării sunt: terorismul, crima organizată, traficul de droguri, falsificarea,
sărăcia. Numeroase studii au demonstrat că sărăcia duce la apariţia conflictelor, crima organizată,
drogurile şubrezesc securitatea oricărui stat.

III. 1. Poate globalizarea să prevină terorismul?

Specialiştii în domeniu apreciază că se poate, dacă globalizarea devine o forţă a păcii şi

securităţii şi nu doar un mijloc de îmbogăţire a unor state bogate şi puternice; dacă se va diminua
sărăcia se va dezvolta democraţia şi evident întări securitatea. De cele mai multe ori, pentru
teroriştii islamici inamicul este chiar civilizaţia occidentală, cu dominaţia ei asupra celei
musulmane. De aceea schimbarea relaţiilor dintre Occident şi restul lumii, (inclusiv ţările
musulmane) este marea provocare a prezentului.
Posibil ca în „lumea musulmană” – adoptarea politicilor corecte de globalizare pentru
prosperitate ar grăbi probabil respingerea religiei organizate poate chiar respingerea islamului
extremist. Pe măsură ce oamenii vor ieşi din sărăcie, vor dobândi o educaţie superioară, acces la
informaţie ş.a.; religia îşi va pierde din legitimitate.
Scopul principal al actelor teroriste începând cu cele din septembrie 2001 din New York
(SUA), Madrid (Spania), Londra (Marea Britanie), Paris (Franţa), Bruxelles (Belgia), a fost să

45
Canton 2010, 206.

45
 răspândescă teroare şi nesiguranţă; şi au reuşit. Terorismul modern este, însă, un fenomen global
– ce obligă societatea globală să găsească o soluţie la această problemă capitală. Se constată că
nimic nu pare capabil să pună capăt lipsei de implicare a UE şi nu numai.
Nimeni nu pare să mai aibe iniţiativa promovării realelor valori ale unei societăţi, fie ea
şi societate mondială, unită; conştientizarea realităţii şi a urmărilor produse pe termen lung sunt
necesare, chiar vitale pentru menţinerea celor fireşti şi crearea uni climat sigur de trai pentru
oameni. S-a ajuns ca o minoritate militantă şi decisă, fanatică, să combată cu succes majoritatea
„obosită” a lumii de astăzi.
„Islamizarea este deja un fapt în Europa Occidentală. Elitele Occidentului pregătesc
minuţios, dogmatic şi somnambulic un rit funerar de la care aşteaptă ultima satisfacţie” 46.
Jurnalistul Traian Ungureanu concluzionează că „Occidentul riscă să iasă din istorie prin
pasivitatea de care dă dovadă”.47
Analizând atentatele teroriste din ultimii doi ani, ce au avut loc în Occident, se poate lesne
constata fragilitatea sistemului de informaţii şi de contracarare a pericolelor la care este supusă
Europa. Multiple cauze demonstrează cele de mai sus:
- erori de organizare ale sistemelor de informaţii şi de răspuns la evenimentele teroriste;
- falii mari de insecuritate la: frontiere, punctele nevralgice precum aeroporturile, metrourile,
alte mijloace de transport, clădiri simbolice etc.;
- eşecuri mari de integrare ale migranţilor;
- neaplicarea legilor prezente pentru a nu fi catalogaţi antidemocratici;
- violenţa tinerilor fără repere, fără o educaţie adecvată – uşor de acaparat de către
organizaţiile teroriste;
- educaţia naţională prezintă numeroase carenţe;
- serviciile de informaţii acţionează superficial, prea puţin cooperante, nu acţionează optim;
- laxatismul judiciar exagerat;
- guvernare deficitară;
- lipsa de viziune a forţelor politice şi de ordine publică şi chiar siguranţă naţională.
Autorii unor atentate teroriste sunt născuţi în state ale Europei, ale SUA şi s-au înrolat în
trupele ISIS, făcând încă o dată dovada de cangrenă ideatică, de puterea armei împotriva libertăţii
de exprimare, forţa armei împotriva raţiunii şi valorilor unor societăţi democratice, cangrenă care
se poliferează, fiind hrănită de frustrări, neputinţe, lipsa de educaţie.

46
Ungureanu 2006, 231.
47
Ungureanu 2006, 231.

46
 Valul de islamofobie poate pune în pericol convieţuirea paşnică a celor de bună credinţă
din rândul musulmanilor şi societăţile Occidentului. Desigur, dreptul de a avea opinii diferite
presupune înfruntarea pe terenul ideilor şi nu al armelor, al războaielor murdare, cu multe
pierderi colaterale.
„Atât timp cât Islamul va rămâne Islam şi Occidentul va rămâne Occident, acest conflict
fundamental între două mari civilizaţii şi moduri diferite de trai va continua să definească
relaţiile lor în viitor chiar aşa cum le-a definit timp de 14 secole.”48
Terorismul, ca efect al globalizării, evoluează direct proporţional cu evoluţia globalizării.
Cu toate că, împotriva terorismului a început un război global, acest fenomen continuă să fie
principala ameninţare a lumii secolului XXI. Terorismul a devenit internaţional şi datorită
fenomenului de globalizare prin apariţia unor grupări care întreprind acţiuni în afară sau în
interiorului graniţelor unor ţări cu rolul de a recruta persoane de diferite naţionalităţi.
Globalizarea este un termen frecvent utilizat dar semnificaţia sa este una ambiguă, chiar şi un
rândul celor care folosesc acest termen uzual. Globalizarea nu este acelaşi lucru ca şi globalismul,
care indică aspiraţiile pentru un scop şi pentru o stare de lucru în care valorile sunt împărtăşite de
către cinci miliarde de oameni., fie că sunt simpli cetăţeni, consumatori sau producători cu un
interes în acţiuni colective, concepute pentru a rezolva problemele comune.
Universalismul nu reprezintă o valoare care este îmbrăţişată de întreaga umanitate, nici
măcar ipotetic. (Jamns Rosenan-Dinamica Globalizării lucrare prezentată la Convenţia Studii
Internaţionale de Asociere SUA)(The Dynamics of Globalisations Towards an Operaţional
Formulation).

III. 2. Impactul social al globalizării asupra ţărilor în curs de dezvoltare

Impactul social al globalizării diferă de la stat la stat. Dacă într-o ţară dezvoltată impactul
este minim, în rândul ţărilor în curs de dezvoltare, impactul este unul foarte puternic. Susţinătorii
globalizării susţin faptul că sărăcia la nivel mondial a scăzut în ultimele decenii datorită
globalizării. În schimb criticii globalizării susţin contrariul.
În prezent globalizarea reprezintă o problemă pe cât de familiară pe atât de controversată.
Chiar dacă numai termenul de globalizare este prea cuprinzător, acesta este folosit pentru a
include creşteri ale politicilor comerciale.
Globalizarea este un proces în curs de dezvoltare şi este în totală interdependenţă între
state şi cetăţenii săi. Multe dintre problemele cu care se confruntă ţările şi care sunt evidenţiate de

48
Huntington 1997, 187.

47
analişti ai fenomenului globalizării, sunt vorbe. Unii dintre analişti fac referire la problemele
economice, alţii la cele non-economice. Adevărul este că, în timp ce unele probleme ale ţărilor
provin din procesul de integrare la nivel mondial, altele nu provin din acest proces.
În ceea ce priveşte economia globală, marea provocare o reprezintă sărăcia, iar cel mai
simplu drum spre combaterea sărăciei îl reprezintă creşterea economică. Acesta creştere
economică necesită o bună şi comună aplicare a politicilor economice, un cadru de politici
comune care vizează o... majoră spre integrarea în economia globală.
Globalizarea este, în esenţă un fenomen complex, ea implică toate sferele, de la economic
la cel tehnologic, politic, cultural, religios.
În concluzie cunoaşterea globalizării se realizează în mod substanţial în funcţie de modul în care
este definit conceptul.
Totodată globalizarea reprezintă o provocare cu care se confruntă toate statele lumii,
indiferent de nivelul economic de dezvoltare, de stabilitate financiară, de creştere economică şi de
standardele de ţară. Există diferite căi, metode care pot fi luate în considerare pentru a atinge
obiective comine, specifice globalizării. Pentru a atinge nivelul maxim de dezvoltare comună
fiecare ţară trebuie să aibă în vedere natura distinctivă a economiei şi politicilor sociale proprii, în
sensul că nu este obligatoriu ca o strategie care este bună pentru un stat să fie la fel de bună
pentru un alt stat.
III. 3. Terorismul - reflecție a tendințelor globalizării

În ultimul deceniu, terorismul a crescut ca amploare, din cauza unor motive proprii
precum: capitalul uman, potențialul material și financiar crescut, perfecționarea continuă a
modului de operare și organizare, dar și exploziei globalizării. Într-o societate globalizată,
organizațiile care operează în afara legii nu mai au nevoie de o bază teritorială de unde să își
coordoneze acțiunile. Inovațiile tehnologice au creat posibilitatea grupările teroriste de a-și
gestiona planurile, indiferent de locul unde se află. Utilizarea calculatoarelor, a internetului, și a
telecomunicațiilor facilitează comiterea de infracțiuni de către structurile criminale, ai căror
autori rămân neidentificați. Schimbul de informații a înlesnit propagarea de la o cultură la alta a
diferitelor valori tradiționale care caracterizeză o societate, producându-se astfel schimburi
culturale, în detrimentul tradițiilor seculare și a valorilor identitare.
Ca urmare a acestor fenomene, grupurile fundamentaliste propovăduiesc întoarcerea la
canoanelor religioase, la promovarea învățămintelor biblice și la practicile islamului. Putem
spune că globalizarea a facilitat expansiunea ideilor religioase. În momente de incertitudine,

48
asociate cu stări de insecuritate, valorile și instituțiile religioase au reprezentat un adevărat factor
de coeziune socială.

III.4. Mijloace de neutralizare a insecurității

NATO, prin Conceptul Strategic (2010), UE , prin Strategia de securitate europeană

(2003), ONU, prin Declarația Mileniului (2000), alături de alte organizații internaționale de
securitate, au elaborat o serie de documente ce propun strategii de contracarare a globalizării
insecurității. Însă, aceste documente nu fac decât să traseze în linii generale obiectivele de acțiune
pentru combaterea terorismului, partea cea mai dificilă rămânând aceea de a implementa aceste
politici. Rolul principal în atingerea acestui deziderat îi revenine statelor națiune care, în
contextul proliferării globalizării, reprezintă mediile prielnice de găzduire a insecurității. Dar
statul modern se află într-o criză acută de autoritate, născută din interconectarea mecanismelor
administrative de pretutindeni și slăbirea responsabilităților pe care le comportă statul în politicile
interne, în special cele din domeniul social.

III.5. Securitatea naţională, componentă a securităţii globale

Anul 2001 a adus, brutal, în spaţiul securităţii Americii, schimbări de rezonanţă care au
influenţat viziunea analiştilor despre securitate, în general, şi securitatea naţională, în special. Ca
atare, astăzi, recunoaşte Zbigniew Brzezinski, securitatea Statelor Unite „nu mai este în mâinile
Americii”, ci se joacă „la intersecţia subtilă dintre puterea globală a acesteia şi globalizare”49.
Componentă a securităţii globale, securitatea naţională capătă, după încheierea războiului
rece, o dimensiune nouă, deoarece, acum, ameninţările la adresa sa, după Barry Buzan, „devin
din ce în ce mai difuze şi nu mai au un caracter exclusiv militar”. Proliferarea ameninţărilor
teroriste, ecologice, culturale, a riscurilor la adresa siguranţei naţionale incumbă apelul la
mijloace diverse – militare şi nonmilitare, naţionale şi internaţionale – care conduc la o
întrepătrundere a elementului securitar naţional cu cel regional sau global, în măsură să asigure
stabilitatea şi securitatea prin mecanisme de cooperare şi coordonare, prin regionalizarea şi
globalizarea relaţiilor militare şi de Securitate.

49
A se vedea, mai pe larg, comentariul lui Dungaciu asupra ideilor lansate de Brzezinski, în America la
ora opţiunilor majore: dominaţie sau conducere globală?, Politica nr. 45 din 16 dec. 2004.

49
 Mai mult decât atât: în condiţiile actuale, securitatea naţională nu poate fi „total detaşată
de condiţiile sistemice globale”50. Interconectarea strategică mondială, existenţa factorilor
sistemici, a acţiunii marilor puteri influenţează decisiv statutul militar al fiecărui stat în parte,
potenţialul său militar, ca şi securitatea acestuia. Securitatea naţională este strâns legată de cea
mondială, în contextul noii ordini globale, fapt confirmat de realitatea că acţiunile statale
unilaterale au o eficienţă îndoielnică în planul securităţii.
De notat, în acest caz, că fiecare stat membru al ONU beneficiază, practic, pentru
securitatea proprie, de securitatea colectivă, în virtutea prevederilor Cartei ONU 51, ce stipulează
acţiunea organizaţiei împotriva actelor de agresiune, în vederea reinstaurării păcii. Trebuie să
adăugăm la acest punct un comentariu: prin procesul de perfecţionare pe care îl suportă în ultima
perioadă, ONU devine tot mai implicată în securitatea statelor.
Slăbiciunile şi inconsistenţele manifestate de ONU în sfera securităţii globale nu au putut
mina complet autoritatea celei mai mari organizaţii care veghează asupra securităţii colective şi,
implicit, a celei naţionale. Activismul ONU în domeniul pacificării sau al menţinerii păcii de
după 1990 i-a conferit acesteia o semnificaţie globală din ce în ce mai mare, care nu poate fi
diminuată de cele câteva nereuşite înscrise pe agenda de securitate. Am putea spune chiar că, în
prezentul conflictelor intrastatale de intensitate redusă şi al celor regionalizate, ONU acţionează
mai eficient decât în trecuta epocă a conflictelor mondiale.
Alături de aceasta, alte foruri multilaterale, cum este OSCE, îşi pun amprenta pe politica
de securitate naţională, demonstrând raporturile de determinare existente între securitatea lumii şi
cea statală. Să mai adăugăm un element: în sfera securităţii a intervenit mai recent strategia
parteneriatelor52, prin care este gestionat noul mediu de securitate. În cadrul parteneriatelor
strategice, securitatea naţională şi cea internaţională se edifică prin conlucrare şi cooperare,
excluzându-se confruntarea dintre marii actori globali şi cei regionali, dintre statele-pirat şi
statele-nucleu, totul „într-o nouă formulă de armonizare a intereselor şi de prevenire a
conflictelor majore între marii actori, între nucleele în jurul cărora se constituie sau se
reconstituie centrele de putere SUA, UE, Rusia, China, Japonia, India, Lumea Arabă” 53. Se
creează şi menţine, astfel, un mediu de securitate ce permite stăpânirea armelor de distrugere în
masă şi prevenirea conflictelor şi războaielor de mare intensitate.
Războiul contra terorismului a demonstrat că securitatea naţională, în calitate de
componentă a securităţii globale, îşi poate susţine interesele mult dincolo de spaţiul de interes
50
Held et al. 2004, 128.
51
Capitolele I şi VII ale Cartei ONU.
52
Pentru detaliere, a se vedea Mureşan, Văduva 2004, 156, 162-165.
53
Ibidem, 99.

50
strategic. Aceasta pentru că terorismul nu are graniţe. Într-o măsură importantă, apreciază
specialiştii54, conflictele interetnice şi tendinţele separatiste, asociate cu naţionalismul extremist şi
extremismul religios, pot afecta securitatea naţională şi genera un potenţial de conflict cu
influenţe mari asupra securităţii unor regiuni întregi sau chiar a lumii.

Sursa foto: Foreign Policy Research Institute, https://www.fpri.org/article/2020/01/trends-in-

terrorism-whats-on-the-horizon-in-2020/

Interdependenţa şi interacţiunea economică ale statelor lumii impun o coordonare

concentrată a eforturilor pentru securitate, fiind necesar ca instrumentele de aplicare şi realizare
ale acesteia să fie gestionate de către organisme şi instituţii de securitate colectivă recunoscute şi
abilitate internaţional. În cazul „statelor eşuate”, fără un guvern funcţional, securitatea naţională
este greu afectată de actori nonstatali, care îşi exercită puterea în folosul propriu, afectând
climatul regional şi global.
Analiza raportului actual securitate naţională – securitate globală a determinat guvernele
şi organizaţiile internaţionale să conştientizeze faptul că prevenirea şi stăpânirea conflictelor şi

54
Orzeaţă 2003.

51
crizelor, controlul, menţinerea şi impunerea păcii nu mai sunt posibile fără implicarea conjugată a
tuturor actorilor de securitate, de la cei mai mari până la cei mai mici.
Măsura în care fiecare actor contribuie la stabilitatea şi securitatea mondială este foarte
diferită. Lipsa de performanţă în procesul globalizării economice şi în guvernare reduce la
maximum aportul unor state la securitatea regională şi globală, le periclitează chiar securitatea
proprie. Or, trebuie să-i dăm dreptate autorului Strategiei europene de securitate, Javier Solana,
care spune că protecţia cea mai bună pentru securitatea noastră este o lume compusă din state
democratice bine guvernate.
Politicile active fac faţă dinamismului noilor ameninţări. Problemele sunt rar soluţionate
de o singură ţară sau fără o susţinere regională, subliniază Strategia Solana. O lume mai sigură
este o lume unită şi echitabilă, bazată pe un sistem de securitate global, eficace, sprijinit pe
sistemele de Securitate statale şi instituţionale viabile.

52
 CONCLUZII

În deceniul al treilea al sec. al. XXI-lea, mediul internațional de securitate este marcat de
transformări profunde, globalizarea se afirmă tot mai mult ca un proces ireversibil, lumea se
integrează în structuri tot mai complexe și interdependente, care generează noi riscuri și
amenințări.
Fenomenul globalizării are implicații asupra ordinii internaționale și presupune o
diversitate de aspecte. Pe lângă aspectul pozitiv pe care îl determină în dezvoltare, globalizarea
fiind considerată forma cea mai complexă a internaționalizării activităților economice, există și
aspecte negative care își pun amprenta asupra unui stat globalizat. Acest lucru se explică prin
faptul că procesul globalizării se desfășoară pe mai multe paliere: economic, cultural, politic,
social, și determină astfel interdependențe între anumite evenimente ce au loc în diferite părți ale
globului. Astfel, deciziile, evenimentele și activitățile care au loc într-o anumită regiune pot avea
efecte asupra altor părți ale lumii. Se creeză astfel ideea unui spațiu universal în care se
propulsează oameni, idei, valori, bunuri fără să se mai țină cont de barierele interstatale. Aspectul
negativ evidențiază faptul că procesele care se desprind din fenomenul globalizării determină o
puternică presiune asupra statelor-națiune și provoacă erodarea valorilor tradiționale, de coeziune
socială, pe care se bazează comunitățile.
În ansamblu, globalizarea presupune acțiuni și efecte complexe, nelimitându-se doar la
remodelarea economiei globale. Ea influențează și organizează politicile internaționale și
strategiile de securitate, deoarece interconectează evenimente contradictorii care se petrec
pretutindeni: unele state dezvoltă pretenții hegemonice, altele pierd putere, unele regiuni aspiră la
suveranitate, altele o pierd, suprastructuri, precum Uniunea Europeană, dezvoltă sisteme
complexe, dimensiunea culturală locală își pierde esență, pe când cea religioasă își dobândește
viabilitatea etc.
Întrucât procesul de determinare a unor cauze care generează proliferarea insecurității
globale este foarte complex, se încearcă abordarea unei metode mai puțin anevoioase, și anume,
aceea de creare a unor instrumente specifice care să contracarareze amenințările, în anumite
domenii ale vieții umane.

53
BIBLIOGRAFIE

Surse primare

Center for Defense Information 2005, “World at War”, The Defense Monitor.

FMI 1997, World Economic Outlook, May.

Guvernul României 2002, Planul naţional anti-sărăcie şi promovare a incluziunii sociale, iulie.

Surse secundare (cărți, studii, articole)

Alexe, I.-V. 2015, „Impactul terorismului asupra societăţii”, Impactul transformărilor socio-
economice și tehnologice la nivel national, european si mondial, Nr.3/2015, Vol.3, pp. 70-79.

Andreescu, A., Dulgheru, V. 2016, „Globalizarea terorismului. Riscuri la adresa securităţii

informaţionale”, Revista de Ştiinţe Militare 4/2016, nr. 45, Editura Academiei Oamenilor de
Știință din România, pp. 62-66.

Antipa, Maricel 2006, „Vectori de risc la adresa securității României”, Terorismul cauze și
implicații de ordin geopolitic, Editura Top Form, București, pp. 194-195.

Arădăvoaice, G., Iliescu D., Niță, L. D. 2002. Terorism, antiterorism, contraterorism. București,
Antet.

Barber, B. 1995, Jihad vs. McWorld: Terrorism's Challengeto Democracy, New York, Ballantine
Books.

Bryan, L., Farell, D. 1996, Market Unbound: Unleashing Global Capitalism, John Wiley, New
York.

Brzezinski, Z. 2004, The Choice: Global Domination Or Global Leadership, New York.

54
Canton, J. 2010, Provocăriile viitorului. Principalele tendinţe care vor reconfigura lumea în
următorii 5, 10, 20 de ani, Editura Polirom, Iaşi.

Cernea M. Michael 2000, Cultural Heritage Preservation and Management in the MENA Region,
Executive Summary, July 2000, The World Bank MNSED, Washington D.C.

Cernea M. Michael, Christopher McDowell (eds) 2000, Risks and Reconstruction, Experiences of
Resettlers and Refugees, The World Bank, Washington D.C.

Czempiel, E.-O., “Regionalisierung und Globalisierung – Herausforder ungen der deutschen

Auβenpolitik”, Dadalos, www.dadalos.org/globalisierungrom/grundkurs-2/regionalisierung.htm

Dăianu, D., Globalizarea: între elogii şi respingere, www.cerope.ro/pub/study51ro.htm

Derrida, J. 2002, Acts of religion, New York, Routledge.

Dincă, C.-F., Dincă, R.-M. 2005, “Terorismul internațional ca reflecție a tendințelor și

contradicțiilor globalizării”, Revista Centrului de Strategii Aplicate nr. 5/iunie, pp. 102-114.

Dudwick Nora 2003, When Things Fall Apart, Qualitative Studies of Poverty in Former Soviet
Union, The World Bank, Washington D.C.

Dungaciu, D. 2004, “America la ora opţiunilor majore: dominaţie sau conducere globală?”,
Politica nr. 45, 16 dec.

Ejova, C. 2007, Terorismul internaţional în contextul globalizării (analiză politologică),

Chișinău.

Giddens, A. 1991, Sociology, Cambridge, Plity Press.

Gilpin, R. 2004, Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global, Polirom.

Goodwin, Jeff 2006. A theory of Categorical Terrorism, New York, Oxford University Press.

55
Isac, C., Ecobici, N. 2007, “Efectele globalizării”, Analele Univeristăţii "Constantin Brâncuşi"
din Târgu-Jiu, Nr. 1, Vol. II, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Participare Internaţională
“Globalizare și Identitate” Târgu Jiu, 2-3 Iunie, 2006 , p. 51-54.

Havel, V. 2004, „Lecţiile comunismului”, Ziua, 2004-11-16, www.ziua.net/display.php?

id=31887&data=2004-11-16

Hedeşiu, E. 2004, „Crima organizată transfrontalieră – sursă de risc cu implicaţii asupra

securităţii naţionale a României”, Surse de instabilitate la nivel global şi regional. Implicaţii
pentru România, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti.

Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J. 2004, Transformări globale. Politică,
economie şi cultură, Editura Polirom.
Huntington, S. P. 1997, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet,
Bucureşti.

Huntington, Samuel 2007. Ciocnirea civilizațiilor și refacerea lumii. București, Antet.

Kellner, D. 1998, Globalization, Terrorisme, and Democracy: 9/11and its Aftermath.

Laďdi, Ali 2007, Efectul de bumerang. Cum a determinat globalizarea apariţia terorismului,

Editura House of Guides, Bucureşti.

Mureşan, M., Văduva, G. 2004, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti.

Mureşan, M. 2005, „Globalizare, integrare, dezvoltare – pilonii unei lumi durabile”, Impact
Strategic nr. 1/2005, pp. 7-8.

Narayan, D. (editor) 2003, Voices Empowerment and Poverty Reduction, The World Bank,
Washington D.C.

Năstase, A. 2000, Bătălia pentru viitor, Editura New Open Media.

56
Nica, D. Uniunea Europeană în era societăţii informaţionale şi globalizării,
www.mie.ro/media/Romana/2003/Publicatii/ro/ue/informatizare.htm

Orzeaţă, M. 2003, „Opinii privind provocările viitorului pentru securitatea naţională – conflictele
interetnice şi religioase”, GMR, nr. 3, gmr.mapn.ro/Arhiva-pdf/2003/Revista-3.pdf

Paşcu, I.M. 2002, Combating Terrorism. NATO and Transatlantic Dimension, Bucureşti,
Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.
Popa, C. și Popa, D. 2001, Globalizarea și mediul actual de securitate, București, Editura
Universitară.

Sandler, T. 2001, „New frontiers of terorrisme research: An introduction”, Journal of Peace

Research.

Sarchinschi, A. 2006, Globalizarea insecurității. Factori și modalități de contracarare,

București, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

Savun, B., Phillips, J. B. 2009, „Democracy, Foreign Policy and Terrorism”, Journal of Conflict
Resolution.

Schulte, J. A. 1996, „Beyond the Buzzard: Toward a Critical Theory of Globalization”, în

Koffman, E., Youngs, Gillian (eds.), Globalization. Theory and Practice, Pinter, London.

Seligman, E. A. (ed.), Johnson, A. (ed. asociat) 1957, Enciclopedia of the Social Sciences, The
Macmillan Company, New York.

Servier, J. 2002, Terorismul, București, Institutul European.

Şandru, D. Globalizare şi identitate din perspectiva postmodernităţii, în www.symposion/Sandru

Symposion. I.pdf

Ungureanu, T. 2006, Războiul timpurilor, declin occidental şi asediu islamic, Editura Humanitas,
Bucureşti.

57
Wikipedia, www.ro.wikipedia.org

Wolfensohn D. James 2000, “Opening Keynote Address, în vol. Culture Counts, Financing,
Resources and the Economics of Culture in Sustainable Development”, Proceedings of the
Conference Florence, Italy, The World Bank, Washington D.C.

58