CUPRINS

INTRODUCERE .................................................................................................................... 2

CAPITOLUL I
DIMENSIUNI CRIMINOLOGICE PRIVIND TERORISMUL .................................. 4
I.1. Conceptualizarea criminologică a terorismului .................................................................. 4
I.2. Terorismul “zonelor gri” – parte a criminalității strategice ................................................ 7
I.3. Constituie teroriştii o categorie deosebită de criminali? ..................................................... 8
I.4. Elemente psihologico-criminologice privind pregătirea şi derularea acţiunilor
teroriste ..................................................................................................................................... 9

CAPITOLUL II
ATENTATORUL TERORIST: AGENT DE ACȚIUNE CRIMINALĂ ................... 12
II.1. Atentatorii teroriști destabilizatori ai ordinii sociale ....................................................... 14
II.2. Teroriștii – infractori de drept comun ............................................................................. 16
II.3 – Atentatorii teroriști profesioniști (instituționali) ........................................................... 22
II.4. Atentatori teroriști fanatici .............................................................................................. 24
II.5. Atentatorii teroriști răzbunători ....................................................................................... 27

CAPITOLUL III
PROFILUL PSIHO-SOCIOLOGIC AL ATENTATORULUI TERORIST .............. 32
III.1. Trăsături psiho-sociologice de bază ale atentatorului terorist ........................................ 34
III.2. Femeile-terorist .............................................................................................................. 36
III.3. Atentatorul terorist sinucigaș ........................................................................................ 38
III.4. Lupul singuratic – modelul teroristului modern ............................................................ 41
III.5. Profilul terorist al jihadistului occidental ....................................................................... 46

CAPITOLUL IV
DIPLOMATIA IN COMBATEREA TERORISMULUI ........................................... 50
IV.1. Terorismul modern ........................................................................................................ 50
IV.2. Abordarea diplomatică a problematicii terorismului modern ........................................ 51
IV.3. Inițiativa diplomatică românească pentru incriminarea jurdică a “crimei de terorism”..53

CONCLUZII .......................................................................................................................... 56

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................... 58

1
 INTRODUCERE

Terorismul, prin  amploarea  şi formele  sale  de  manifestare la începutul acestui

mileniu, a devenit o amenințare omniprezentă, cu caracter complex, extins la nivel mondial.
În funcție de scopurile urmărite de actul terorist, de modalitățile de atingere a țintei
propuse, se disting diverse tipuri și forme de terorism.
De-a lungul timpului, criminologii, sociologii și politologii s-au preocupat atât pentru
identificarea cauzelor generatoare de terorism, cât și pentru elaborarea și implementarea unui
sistem de politici de prevenire a acestuia.
În sfera acestor preocupări se înscriu și încercările de definire a terorismului, de
încadare juridică a acestuia, de stabilire a caracteristicilor și motivațiilor actelor de terorism,
în încercarea cuprinderii acestora în zona infracționalității.
În cercetările criminologice privind terorismul, specialiștii și-au pus întrebarea dacă
terorișii nu constituie decât o categorie aparte de criminali, perspectivă din care problematica
terorismului migrează din sfera politică în cea a criminalităţii.
Din acest punct de vedere, teoretic, teroriștii pot fi asimilați unor asasini atipici, care
folosesc, în general, moduri de operare violente împotriva unor victime alese aleatoriu, cu
care nu au legături prealabile.
Practic, teroriştii pot fi considerați agenți de acțiune criminală din categoria
criminalilor extremiști însetați de putere în domeniul social, obsedați să convingă opinia
publică vizată sau grupul social țintit să privească lumea conform propriilor standarde de
legitimitate politico-socială.
Teroriștii nu sunt însă niște simpli criminali, în sensul comun al termenului, întrucât ei
încalcă legea nu pentru avantaje personale, ci în numele unei credințe, a unui crez.
În context, „noul terorist” nu devine decât o figură emblematică a unei postmodernităţi
extreme, un obiect de studiu al științelor sociale, criminologice și juridice, în încercarea de a
răspunde necesităților societății de combatere și contracarare a fenomenului terorist.
Privind lucrurile din această perspectivă, lucrarea prezentă își propune, apelând la o
serie de lucrări de specialitate de referință în domeniu, să studieze autorul atentatului terorist,
pentru a surprinde caracteristicile psiho-emoționale, comportamentale și motivaționale care îl
împing pe acesta să se angreneze în comiterea atacurilor teroriste.
2
 Cunoscând profilul moral, psihologia şi mentalitatea teroriștilor contemporani, sperând
a înțelege mai bine substratul personalității lor, societatea poate năzui la găsirea unor soluții,
socio-juridice și diplomatice, pentru reducerea bazinului de recrutare al acestora și, astfel,
diminuarea fenomenului.

3
 CAPITOLUL I
DIMENSIUNI CRIMINOLOGICE PRIVIND TERORISMUL

I.1. Conceptualizarea criminologică a terorismului

În anul 103 î.e.n., în Lex Apelia, legiuitorii romani asimilau terorismul cu orice
acțiune internă sau externă împotriva integrității statului, catalogată drept Crimen Majestatis1.
Din punct de vedere etimologic, termenul de terorism vine din latinescul “terror-
terroris”, având conotaţie militară, și înseamnă spaimă provocată deliberat prin acte de
violență publică. Legiunile romane folosau terorismul pentru a impune legea prin
înspăimântarea populaţiei, care, astfel, devenea supusă.
În limba arabă, “terorism” însemna “consumator de haşiş” şi desemna o grupare de
musulmani sectanţi fanatici, care sub influenţa drogurilor erau folosiţi de conducătorii ei
pentru a răspândi, prin violenţă şi crimă, teroare în rândul populaţiei.
În perioada modernă, conceptul de terorism capătă o multitudine de definiții, în
încercarea de a surprinde fenomenul în totalitatea sa. Dificultatea apare, însă, în momentul în
care trebuie făcută distincția între terorism și mișcările insurgente sau naționalist-separatiste,
având în vedere că terorismul a fost folosit adesea ca formă de luptă neconvențională pentru
eliberare națională2.
Primele încercări de definire juridică a terorismului au avut loc la „Conferinţele
Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, prin introducerea conceptului de „crimă
internaţională” (ce includea în sfera sa crimele împotriva drepturilor omului şi crimele comise
împotriva şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ale acestora). În cadrul
conferinţei de la Copenhaga (1935) s-a ajuns la definirea juridică a terorismului ca „act
voluntar comis împotriva vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii oficialităţilor; orice
act care primejduieşte o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării
autorităţii publice sau împiedicării acţiunilor acesteia sau care urmăreşte deranjarea relaţiilor
internaţionale”3.
Prima „Conferinţă a Ligii Naţiunilor pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului”
(1935-1936) definește actele teroriste ca „acte criminale îndreptate împotriva unui stat, astfel

1 V.Ursa – Criminologie - Ed.Didactico-Stintifica, pag.243

2 http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Terorismul71237.php
3 Radj Cărbune, Analiza terorismului din perspectivă juridică
https://radjcarbune.wordpress.com/2015/03/05/analiza-terorismului-din-perspectiva-juridica/
4
gândite şi concepute să creeze teroare în minţile persoanelor particulare, a grupurilor sociale
sau a opiniei publice”.
În consecință, terorismul a fost şi încă mai este privit ca o infracţiune. El reprezintă
acea practică de rezolvare, prin folosirea de mijloace violente, a divergențelor dintre grupuri
de interese, organizații criminale sau indivizi, precum și pentru impunerea unor revendicări
politice, economice, religioase, etnice sau de altă natură, urmărindu-se preponderent
înspăimântarea unor colectivități de oameni, a opiniei publice, care la rândul lor să exercite
presiuni asupra autorităților guvernamentale pentru satisfacerea revendicărilor pretinse.
Prin urmare, actele teroriste se deosebesc de infracțiunile de drept comun prin scopul
și efectele lor, respectiv provocarea panicii, dezordinii și spaimei în colectivitățile organizate.
În Terrorism: How the West Can Win, 1985, Benyamin Netanjahu asociază actul
terorist cu o crimă deliberată, sistematică, de rănire și amenințare a nevinovaților, pentru a
induce teama.
Formelor de luptă teroristă le corespund metode caracteristice comiterii infracțiunilor:
răpirea, luarea de ostatici, sechestrarea de persoane, deturnarea mijloacelor de transport,
atacul armat împotriva țintelor, la care se adaugă ocuparea sediilor unor instituții politice sau
de stat, provocarea de incendii sau de explozii, acțiuni de comando, sabotaje, contaminare
radioactivă, chimică și biologică.4
Terorismul are ca motivaţie intrinsecă interpretarea subiectivă a realităţii, care diferă
de percepţiile oficiale, ale guvernelor şi societăţilor cu care se confruntă teroriştii, și care
reprezintă motivul frustrării lor5. Una din crizele existenţiale ale teroriştilor constă în obsesia
acestora de a convinge opinia publică vizată, grupul social ţintă, să privească lumea prin ochii
lor, în conformitate cu propriile standarde de legitimare politico-socială.
Caracteristicile infracțiunii de terorism sunt, în esență, urmatoarele:
- intenția autorilor de a provoca o stare de groază, tulburare și agitație;
- luarea victimelor, fără discriminare, prin surprindere;
- stare de pericol general cretă de metodele si mijloacele folosite în atentat.
Considerând elementul subiectiv al infracțiunii, terorismul se clasifică în6:
- terorism de drept comun, ce include fapte care intră sub incidența legii penale, ca
infracțiune obișnuită agravată de modalitatea de comitere și teroarea rezultată.

4 http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Terorismul71237.php
5http://www.criminalistic.ro/particularitati-ale-procesului-de-identificare-a-victimelor-in-cazul-atentatelor-
teroriste/
6 Geamănu Grigore, Drept internațional Contemporan, Ed. Didactică și Pedagogică, 1966
5
 - terorism social, ce urmărește impunerea unei doctrine sociale, a unei ideologii,
distrugerea unei orânduiri sociale;
- terorismul politic, al cărei principală caracteristică este elementul intențional,
subiectiv, de ordin politic, acțiunea teroristă țintind statul și reprezentanții acestuia.
Terorismul politic, prin natura și esența lui, trebuie declarat delictum juris gentium, supus
principiului universalității;
- terorism național/intern, infracțiune violentă cu efecte interne.
În legislația românească, terorismul este privit ca o infracţiune tradiţională (omor,
distrugere etc.) comisă cu intenţie, peste care se suprapune o motivaţie superioară, transpusă
în mobilul şi/ori scopul cerut de Legea nr. 535/2004. Astfel, art. 32 din Legea nr. 535/2004, ce
precizează: “constituie acte de terorism următoarele infracţiuni [n.n – cu trimitere la
infracţiuni tradiţionale] săvârşite în condiţiile prevederilor art. 2 [ce cuprinde un criteriu mixt,
material şi subiectiv]” nu face decât să întărească, cel puţin parțial, ideea sancţionării unei
motivaţii superioare asociate unei infracţiuni tradiţionale tipice.7
Terorismul implică, în esență, folosirea calculată a violenţei inopinate şi ilegale
împotriva non-combatanţilor şi a altor ţinte simbolice, sub forma omuciderilor, răpirii,
şantajului incendierii criminale, atentatelor cu explozivi, intimidării mediatice și altor forme
de manifestare a terorii pentru atingerea unor scopuri de natură antisocială.
Scopul psihologic al terorismului este de a face publică o cauză politică sau religioasă,
de a atinge obiective politico-sociale, prin constrângerea psihologică a unui guvern, unei
organizații, a unui individ și/sau a societății civile să accepte cauza și revendicările în numele
acesteia.
Strategiile de combatere a fenomenului terorist prin mijloace penale ar trebui să
implice elaborarea unui sistem juridic și a unui set de proceduri clare, coerente, în acord cu
principiile statului de drept, care să asigure, prin eliminarea amenințării de natură extremist-
teroristă, liniștea și ordinea publică.
Precizările ulterioare privind încadrarea terorismului în sfera acţiunilor politice au
adus clarificări suplimentare în judecarea acestui tip de acte asociate lui. Având determinaţie
politică, terorismul devine echivalent războiului, este o alternativă la războiul convențional şi
anume este un război asimetric, iar războiul este o continuare a politicii prin mijloace
alternative.
Rolul terorismului în conflictele politice a căpătat consistență mai cu seamă după cel
de-al Doilea Război Mondial, legat de mișcările separatiste de eliberare națională (ETA, IRA,

7 http://lege5.ro/Gratuit/gu3dsnzr/legea-nr-535-2004-privind-prevenirea-si-combaterea-terorismului
6
PKK). Pe fondul existenței obiectivelor politice, scopul operațiunilor teroriste era influențarea
deciziile politice, determinarea unui guvern ori a unui grup politic aflat la putere să se
conformeze intereselor teroriste. Actualmente, teroriștii și-au extins portofoliul ţintelor vizate,
pentru a cuprinde și ținte de natură economică sau civilă, mai nou fiind vizaţi reprezentanţi ai
unor organizaţii umanitare, dar şi simboluri ale unor state sau colectivităţi din întreaga lume.
Astfel, turismul a devenit o țintă a teroriștilor, acțiunile îndreptate împotriva turiștilor fiind
generatoare de insecuritate, dar și de pierderi economice.
Există astăzi în lume un terorism de natură infracțională, caz în care teroriştii nu sunt
motivaţi politic sau religios, scopul lor de natură strict criminală urmărind o finalitate
pecuniară.
Practic rezultă forme de terorism hibrid, în care terorismul de natură infracțională se
combină cu cel politico-ideologic sau religios, primul oferind suport logistic și financiar celui
de-al doilea. Un exemplu în acest sens sunt practicile SI sau cazul Mokhtar Belmokhtar.

I.2. Terorismul “zonelor gri” – parte a criminalității strategice

În ultima perioadă, terorismul clasic tinde să stabilească o relație de simbioză cu crima

organizată și violența politică de tip insurgent, dirijată contra instituțiilor fundamentale ale
statului, combinația rezultată fiind criminalitatea strategică.
Aceasta urmărește, prin crerea unei economii subterane, paralele, uzurparea puterii
politice prin scăderea credibilității instituțiilor democratice ale statului, pe care le corupe și le
pervertește, diminuându-le capacitatea de apărare a intereselor cetățeanului.
În context, criminalitatea strategică se află, adesea, la baza unor serii de conflicte de
mică intensitate, cronicizate la nivel substatal, combinația dintre conflictele etnice, anarhie,
integrismul religios, criminalitatea și narco-terorism constituind un complex de factori
destabilizatori, de amenințare.
Conjugarea acestor factori de destabilizare și de amenințare poartă, în general,
denumirea de "terorism specific zonelor gri", "zona-gri", desemnând combinația/interacțiunea
dintre terorismul clasic, violența de tip insurgent și criminalitate.
Potrivit INTERPOL, organizațiile teroriste care practică asasinate, deturnări și
distrugeri de mijloace de transport, răpiri de persoane, sunt considerate organizații criminale8.

I.3. Constituie teroriştii o categorie deosebită de criminali?

8 Claudio Edmond Apostol, Terorismul zonelor gri – Caracteristici și areal de dezvoltare, Sesiune de comunicări
științifice “Perspective ale securității și apărării în Europa”, Universitatea Națională de Apărare Carol I, 2009
7
 În cercetările criminologice privind terorismul specialiștii și-au pus întrebarea dacă
terorișii nu constituie decât o categorie aparte de criminali, perspectivă din care problematica
terorismului migrează din sfera politică în cea a criminalităţii.
Teoretic, și teroriștii sunt asasini atipici, care nu au legături prealabile cu victima
aleasă aleatoriu, pe criterii simbolice (simbol al unui “duşman de clasă”, de religie etc.) sau
absolut fără nici un criteriu. Folosesc, în general, moduri de operare violente, pentru a
manipula și impresiona opinia publică.
Ca și în cazul ucigaşilor în serie, se observă tendința de dezumanizare a victimei. De
exemplu, instrucţiunile găsite în maşina unuia dintre autorii atentatului din 11 septembrie
2001 compara victimele cu animalele oferite ca jertfă9.
Teroriştii care pretind că acţionează din raţiuni ideologice se consideră luptători,
militari. Acționând clandestin, ca membri ai unor grupări independente, fără uniformă,
atacând civili, au îi realitate puține lucruri în comun cu profesia de militar. Din imaginea
combatantului au împrumutat extremele și, deși, își spun “militanţi” sau “martiri” au puține
trăsături comune cu un martir – o persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri

îngrozitoare sau moartea pentru ideile și convingerile sale, dar care nu îi ucide pe

ceilalți10.
Adesea, în special în cazul unui regim de ocupație străină, îi regăsim în rezistenţă,
luptând în războiul neconvenţional.
Prin urmare, ca și ucigaşii în serie şi ucigaşii în masă, care își exprimă setea de putere
în domeniul public, teroriştii pot fi asimilați unei categorii de criminali extremiști ai puterii în
domeniul social11.
Prin prisma actelor comise şi mijloacelor folosite, a valorilor ideologice sub care
acţionează, a modalităților de recrutare, selectare, instruire şi antrenament, grupările teroriste
nu pot accepta în rândurile lor decât anumite personalităţi, cu o anumită structură internă şi
trăsături specifice dominante.
În esență, teroristul este un agent de acțiune criminală, instruit pentru a face față
situațiilor critice, cu aptitudini fizice şi intelectuale deosebite, rezistenţi la condiţii dificile de
viaţă şi antrenament.

9 A. Bossard, B. Verrecchia, L. Négrier-Dormont, Psihiatria și criminalitatea extremă

10 Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul - Studii și cercetări asupra fenomenului terorist, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008
11 A. Bossard, B. Verrecchia, L. Négrier-Dormont, Psihiatria și criminalitatea extremă
8
 I.4. Elemente psihologico-criminologice privind pregătirea şi derularea acţiunilor
teroriste

Atentatele planificate și pregătite de grupările și organizațiile teroriste sunt de cele mai

multe ori un efect al unor sentimente de frustrare dobândite în lupta de înlăturare a unor stări
de lucruri neacceptate de un grup social, prin folosirea unor mijloace violente, ilegale12.
Atentatele teroriste, similar unor activități aparținând infracționalității de drept comun,
sunt precedate de o activități de observare, studiere și documentare perseverentă a țintei
vizate, în vederea stabilirii vulnerabilităților de securitate a acesteia și a factorilor de risc.
Urmare studiului minuțios al țintei, sunt alese judicios coordonatele spațio-temporale ale
atentatului, în scopul asigurării reuşitei și obținerii efectului maxim scontat (impact mass-
media, transmiterea mesajului politico-ideologic, soluționarea revendicărilor, obținerea
recompensei materiale).
Odată stabilită şi documentată ținta actului terorist, urmează acţiunile preparative
ale atentatului. Acestea presupun procurarea substanţelor exploziv-incendiare, de mijloace
financiare și de logistică (autovehicule, tehnică de comunicaţie, documente de identitate,
mijloace de confecţionare și mascare a armelor și/sau explozibilului).
Deşi axate pe obiective politico-sociale şi diplomatice, acțiunile teroriste s-au grefat
adesea pe activități infracţionale de drept comun sau aparținând crimei organizate, de natură a
asigura suportul logistico-financiar (răpiri de persoane în scopul răscumpărării, trafic,
contrabandă etc.). Totodată, în pregătirea unui atentat intră și atragerea unor complici, de
exemplu a unor autohtoni, care asigură, uneori involuntar, suport logistic acțiunii (ex:
găzduirea teroriştilor înainte sau după comiterea actului, ascunderea explozibilului şi
armamentui, atragerea țintei în anumite locuri pentru şantaj sau asasinat, contactul cu emisari
ai organizaţiilor extremiste, acoperirea și motivarea şederii îndelungate într-o ţară a
atentatorilor, obţinerea de date și informații privind ţinta).
Acțiunile preparative preced elaborării detaliate a planului de acţiune, un plan
tactic de derulare a atacului în teren. Din punct de vedere al tacticii folosite se remarcă două
tipuri principale de acțiune:
1)  cele în care teroriștii supraviețuiesc în urma executării atentatului;
2)  misiunile sinucigașe
Sub aspect psihologic, acţiunile teroriste propriu-zise sunt de două categorii13:

12 Pintea Alexandru, Apecte psihologice şi criminologice cu privire la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor

teroriste, 2010
13 Ibidem
9
 - acţiuni de confruntare directă, în care teroristul riscă, se expune direct represiunii
forțelor de ordine, moneda de schimb a supravieţuirii sale constituind-o eliberarea ostaticilor
capturați. Astfel de acţiuni au ca țintă personalităţi politice şi diplomatice, obiective fixe
(ambasade şi reşedinţe diplomatice, lăcaşe de cult, aeroporturi etc.) sau mobile (aeronave,
autovehicule, vase maritime) şi vizează răpirea, sechestrarea şi luarea de ostatici;
- acţiuni teroriste executate de la distanţă, în care atentatorul acționează de la depărtare
față de locul atentatului, fapt ce îi oferă protecție fizică și identitară față de forțele de ordine.
Astfel de atentate presupun:
a) plasarea de dispozitive exploziv-incendiare în obiective (clădiri, locuri publice etc.);
b) acționarea acestora prin mijloace telecomandate;
c) expedierea de colete/scrisori “capcană” sau care conţin substanţe chimice periculoase;
d) infestarea cu substanţe toxico-bacteriologice a unor locații sau obiecte;
e) terorismul psihologic (ameninţarea şi şantajarea unor personalităţi politice,
diplomatice; terorizarea populaţiei prin zvonuri, știri și alarmele false etc.).
În etapa post-acţiunii, teroriștii fie se retrag de la locul faptei după un plan prealabil
stabilit, fie supraveghează de la distanţă sau sub diverse acoperiri efectele acţiunii lor.
Considerând acest aspect, forțele de ordine se infiltrează în mulţimea oamenilor care asistă la
derularea efectelor unui act terorist, în încercarea de a descoperi eventuala prezenţă în mulţime a
unor terorişti sau complici14.
Acţiunea teroristă solicită intens psihologia atentatorilor, puternic angajați emoţional și
afectiv pe întregul parcurs al derulării acesteia. Starea de tensiune afectivă, de nelinişte şi
încordare a teroriștilor cunoaște o serie de variații: creşte odată cu începerea acţiunii,
deplasarea şi pătrunderea acestora în obiectiv şi, eventual, aşteptarea momentului oportun
(exemplu îmbarcarea sau decolarea avionului).
Starea de nervozitate atinge, de regulă, intensitatea maximă odată cu declanşarea acţiunii,
odată cu capturarea obiectivului/a ostatecilor. La acest moment teroriştii afișează, de obicei, cele
mai violente şi periculoase comportamente, mergând de la bruscări şi loviri, până la uciderea celor
care opun rezistenţă. Ulterior, starea de încordare şi tensiune a teroriştilor scade din intensitate,
putând manifesta chiar îngăduinţă faţă de ostatici.
Neliniştea teroriştilor crește însă în intensitate odată cu creșterea sentimentului de
nesiguranţă şi a incertitudinii privind posibilele riposte şi reacţii ale autorităţilor. La acest
moment, teroriştii doresc să negocieze cu reprezentanții autorităţilor. Cu cât negocierile

14 Pintea Alexandru, Apecte psihologice şi criminologice cu privire la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor

teroriste, 2010

10
întârzie, cu atât crește și starea lor de tensiune şi incertitudine, fapt ce îi determină să comită,
uneori, abuzuri asupra ostaticilor cu scopul grăbirii inițierii negocierilor.
Starea emoţional-afectivă a teroriştilor oscilează în continuare, funcţie de rezultatul
negocierilor, de evoluţia generală a evenimentelor şi de starea psiho-comportamentală a
ostaticilor. Prelungirea negocierilor conduce la apariția unei stări de epuizare psihică și fizică a
atentatorilor, care încep să comită erori, acesta fiind momentul optim pentru descurajarea
psihologică şi capturarea lor.

11