TERORISMUL MEDIATIC

Cuprins

Introducere...............................................................................................................3
1.Terorismul-incadrare conceptuala ...................................................................4
2. Mass-media........................................................................................................15
3. Terorismul si mass-media.................................................................................17
4.Terorismul publicitar/Ad-terorismul...............................................................25
Concluzii.................................................................................................................30

Bibliografie............................................................................................................31

1
 Introducere

Intr-o era in care informatia circula chiar inainte de a fi rostita , in care

comunicarea are un rol esential in crearea/modificarea/distrugerea imaginilor,
simbolurilor si reprezentarilor sociale, intr-o era in care comunicarea este totodata
un instrument cu doua taisuri pentru atingerea scopurilor, fie ele personale fie
organizationale (statale sau si politice), formele pe care le poate imbraca
terorismul ne pot afecta pe oricare din noi si este doar o kestiune de hazard daca
vom fi sau nu urmatoarele victime.
Imi propun prin aceasta lucrare, prin demersul documentaristic sa
circumscriu conceptul de Terorism , care este totodata si fenomen si sa-i prezint
campul de actiune.

2
 1. TERORISMUL- incadrare conceptuala

Ce este terorismul? Aparent un raspuns la indemana oricui, bazat pe anumite

reprezentari sociale in esenta un raspuns cu o mie de raspunsuri posibile....
Teoreticienii nu au cazut de acord asupra unei definitii unanim acceptata,
privind terorismul. Formularile au fost repinse fie ca fiind prea generale fie prea
specifice.
Înţelesurile date terorismului sunt numeroase şi foarte diversificate. Unele îl
plasează în forme extreme de manifestare a violenţei umane, iar cele mai multe îl
consideră un fenomen de patologie socială, adică o reacţie anormală, asimetrică,
chiar atipică şi, în general, cu totul disproporţionată la progres, la tendinţele
evolutive ale societăţii democratice1.
1 Dr. Atanasiu ,M. Dr.Repez , F. Securitatea şi apărarea ţării în contextul ameninţărilor teroriste Pag.13,”Evolutia
conceptului de terorism”,Univ.Nationala de Aparare Carol I,Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate

3
 Terorismul nu a apărut recent, el este foarte vechi, iar de-a lungul timpului a
cunoscut multiple forme de actiune a violentei : in plan fizic, psihic ori, mai nou,
virtual numit si cibernetic. Indiferent de mijloacele prin care s-a realizat esenţa a
rămas aceeasi: una înfricoşare, distrugătoare, ucigaşă.
Definiţiile îşi au importanţa lor întrucât analizează din mai multe puncte de
vedere un fenomen social – fenomenul terorismului – şi îl plasează într-un context
social şi el foarte diversificat şi foarte complex.
Notiunea de terorism vine pe filiera latina terror-terroris unde avea o
conotatie militara, prin faptul că era folosit de legiunile romane pentru a-şi impune
legea lor asupra populaţiilor cucerite, pe care le înspăimânta şi obliga la supunere.
Hitler avea si el o atitudine extrem de favorabila fata de terorism enuntand in
„Mein Kampf” unul din principiile dupa care se ghideaza: „singurul mijloc de a
castiga cu usurinta in fata ratiunii il reprezinta teroarea si forta”.
De altfel, conceptul teroare semnifică o stare de teamă extremă, care
paralizează şi înspăimântă.
Dificultatea definirii terorismului rezida in necesitatea unei formulari
exhaustive si obiective pentru demersul stiintific al cercetarii şi, în acelaşi timp,
pentru facilitarea operaţiunilor la scară internaţională împotriva autorilor actelor
teroriste.
O astfel de definţie ar trebui să ţină seama de trei aspecte2:
 esenţa terorismului este, practic, folosirea sau ameninţarea cu folosirea
violenţei; din acest punct de vedere, o activitate non-violentă (grevă, marşuri
paşnice etc.) nu poate fi încadrată în categoria terorismului;
 scopul terorismului este, întotdeauna, politic: înlăturarea unui regim de la
putere, a unui lider, a unui sistem politic sau a unor practici politice, sociale,
economice ş.a.m.d.; în absenţa unui scop politic, violenţa împotriva
populaţiei civile nu poate fi considerată decât o crimă, o infracţiune sau un
act de demenţă, fără legătură cu terorismul (N.B.: unii cercetători insistă

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/securitatea_si_apararea_tarii_in_contextul_amenintarilor_teroriste.pdf
2 Surugiu,G,2005,Mass-media şi terorismul,Universitatea din Bucureşti Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele
Comunicării pag.3

4
 asupra adăugării, alături de scopurile politice ale terorismului, şi pe cele
religioase şi ideologice; în general însă, se acceptă ideea că termenul
„scopuri politice” le acoperă şi pe cele ideologice şi religioase – acestea
fiind văzute mai degrabă ca motivaţii decât ca scopuri în sine;
 ţinta terorismului sunt civilii; terorismul trebuie distins, astfel, de alte forme
de violenţă politică (război de gherilă, insurecţie civilă etc.); o definiţie a
terorismului trebuie să scoată în evidenţă caracterul întenţionat al violenţei
împotriva populaţiei civile.
O definiţie exhaustivă a terorismului este dificil de prezentat în condiţiile în
care, după unii autori, pe plan mondial există până la această dată peste două sute
de abordări şi încercări de încadrare ştiinţifică şi juridică a acestuia.3
Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au
apărut în timpul „Conferinţelor Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, prin
intermediul lui Quintilliano Saladana, care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei
de la Haga, conceptul de „crimă internaţională” (ce includea în sfera sa de definire
crimele împotriva drepturilor omului şi crimele comise împotriva şefilor statelor
străine sau a reprezentanţilor diplomatici ai acestora). Datorită inabilităţii statelor
de a cădea de acord asupra definirii „crimei politice” sau a determinării exacte a
ceea ce constituie un act terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în
încercarea de a defini terorismul.
În cadrul conferinţei de la Copenhaga din anul 1935 se ajunge la definirea
juridică a terorismului ca „act voluntar comis împotriva vieţii, integrităţii fizice,
sănătăţii sau libertăţii oficialităţilor; orice act care primejduieşte o comunitate,
creează o stare de teroare în vederea schimbării autorităţi publice sau împiedicarea
acţiunilor acesteia, sau care urmăreşte deranjarea relaţiilor internaţionale ”.
Prima „Conferinţă a Ligii Naţiunilor pentru prevenirea şi pedepsirea
terorismului” a avut loc între anii 1935-1936, în cadrul acesteia adoptându-se
definirea actelor teroriste ca „actele criminale îndreptate împotriva unui stat, astfel
gândite şi concepute să creeze teroare în minţile persoanelor particulare, a
3 Cf. Gh. Arădăvoaice, Dumitru Iliescu şi Dan Niţă, Terorism, antiterrorism, contraterorism – istoric, actualitate,
perspective, Editura Antet, Bucureşti, 1997, p. 236.

5
grupurilor sociale sau a opiniei publice ”
La 9 decembrie 1985, ONU a adoptat pentru prima dată o rezoluţie de
condamnare a actelor teroriste, definindu-le ca „acte criminale”.
Plasat intr-o ontologie sociala diversificata si complexa fenomenul
terorismului este apreciat, in unele definitii, ca fiind normal, ca reactie la
„virusarea” sistemelor societale si la bulversarea sistemelor de valori, in timp ce
altele il plaseaza in formele extreme de manifestare a violentei umane. O a treia
categorie de definitii,cele mai multe, il considera ca un fenomen de patologie
sociala, adica o reactie anormala, asimetrica, chiar atipica si in general, cu totul
disproportionata la progres, la tendintele evolutive ale societatilor.
„Terorismul este o problemă a oamenilor care plonjează într-o logică a urii
fără limite, pentru care toate valorile ce fundamentează societatea noastră
occidentală şi mai ales respectul faţă de viaţa umană nu mai au curs“ .
Terorismul are o plajă foarte largă de scopuri, obiective şi nu poate fi redus la
ceea ce s-ar numi patologie socială. Dar el este un produs al societăţii omeneşti,
vine din interiorul civilizaţiilor şi se prezintă ca o trecere la limită, ca un summum
al acumulărilor negative.
Uneori este vorba de „grupuri teroriste locale care caută pur şi simplu să
utilizeze terorismul pentru a-şi procura resursele necesare ducerii războiului lor de
guerilă. Frontiera între banditism şi terorism este flexibilă. Este ceea ce, într-un
anume sens, s-a observat în Asia Centrală unde s-a procedat la sechestrarea
occidentalilor (în vederea răscumpărării lor) şi în Yemen.“.
Terorismul are cauze şi efecte. El se prezintă ca un aisberg, care ameninţă nu
numai cu ceea ce se vede, ci mai ales cu ceea ce nu se vede. Poate avea
explicaţii,nu însă şi justificări sau raţiuni suficiente. Terorismul frizează iraţionalul.
El nu este înfruntare sau confruntare, ci anormalitate, ură, patologie socială,
inteligenţă criminală,mârşăvie.
Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de complex, constând
din manifestarea spectaculoasă a violenţei, cu scopul de a atrage atenţia, a
înspăimânta, a chinui şi a impune un anumit tip de comportament, uneori, pur şi

6
simplu pentru a teroriza, printr-o gamă foarte diversificată de acţiuni-limită, în
care omul este deopotrivă armă şi victimă, călău şi condamnat.4
Într-un studiu al terorismului, Alex Schmid 5, analizează conținutul pentru
109 definiții ale terorismului găsind următoarea frecvență a conceptelor folosite:
 Violență și forță (apar în 83.5% dintre definiții)
 Motivații politice (65%)
 Frică, accent pe teroare (51%)
 Amenințare (47%)
 Efecte psihologice și reacții anticipate (41.5%)
 Discrepanță între obiective și victime (37.5%)
 Acțiuni intenționate, planificate, organizate și sistematice (32%)
 Metodă de luptă, strategie și tactică (30.5%)

Principalele elemente de definire a terorismului sunt:

Mijloace: acțiuni violente asupra populației neangajate.
Metoda: sabotaj, acte criminale aleatorii, panică.
Ținta: civili (necombatanți).
Scop: producerea unei schimbări politice majore.
Participanții: indivizi sau grupuri care se autodeclară nonstatale.
Al cincilea factor este foarte controversat. Unii analiști susțin punctul de
vedere american care consideră că se poate defini noțiunea de "stat terorist". Alții
consideră că există numai politicieni, guverne și structuri ale statului ce pot fi
implicate în susținerea și promovarea terorismului.
În conflictul asimetric dintre puterea de stat și terorism primele victime sunt
cetățenii inocenți, care sunt afectați fie de actul terorist propriu-zis, fie de răspunsul
exagerat al organelor de stat, fie de efectele economice colaterale.
"Nicio crimă politică nu poate ajunge la malurile adevărului" a spus celebrul
romancier Leonardo Sciascia, dar a fost contrazis de multe ori de istoria

4 Vaduva,Ghe et all ,2002,Terorismul dimensiune geopolitică şi geostrategică.Războiul terorist.Rrăzboiul

împotriva terorismului, MAN-Centrul de Studii Strategice,Bucuresti, pag. 18,
5 http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism

7
terorismului.
Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorității
populației civile necombatante de a susține puterea de stat sau cauza (dar niciodată
metodele) teroriștilor. Astfel terorismul poate avea ca rezultat:
1.Atingerea totală a scopurilor politice. În ciuda opiniei generale, terorismul este

o metodă eficientă de obținere a unei revendicări politice. Dacă organizația

teroristă e afiliată unei mișcări politice (grup terorist afiliat), iar motivele sunt
susținute de majoritatea populației civile implicate în conflict, victoria e numai o
problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
Formarea statului Israel, pentru mișcările Haganah și Irgun

Formarea Autorității Naționale Palestiniene, pentru Fatah, O.E.P.6

2.Atingerea parțială a scopurilor politice.Obținerea retragerii trupelor spaniole

din Irak înainte de termen prin schimbarea cursului alegerilor din Spania, în urma
atentatelor de la Madrid din 11 Martie 2004. - Al Qaeda
3.Prelungirea ciclului de Violență. Este un caz tragic de remiză între puterea

politică și terorism, exemplele cele mai cunoscute fiind Războiul civil din
Columbia si Conflictul din Cecenia.
4.Pornirea unui război. Actul terorist fiind folosit de către puterea politică de

stat ca pretext pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple
sunt: atentatul de la Sarajevo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial si
atentatele din 11 Septembrie 2001 care au fost folosite ca argument pentru a
justifica invazia din Irak.
5.Restrângerea libertăților individuale sau instaurarea unei dictaturi :

introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor din 11

Septembrie 2001.
6.Efecte economice colaterale. Efortul de luptă antiteroristă poate afecta temporar

economia unei regiuni sau țări. În unele cazuri efectele pot fi de lungă durată în
special în zonele care depind economic de industria turismului cum ar fi a doua
Intifadă și atentatele sinucigașe Hamas care au afectat puternic industria turismului

6 Organizatia de Eliberare a Palestinei

8
din Israel.
Structura organizatorica, niveluri de operare si etape de actiune
Organizaţiile teroriste au,in general, aceeasi structura de baza chiar daca sunt
animate de diverse interese, convingeri politice şi religioase. Elementele unei
structuri teroriste sunt:
 condiţii fundamentale,
 mediul internaţional,
 state,
 organizare internă şi
 conducere.
La baza apariţiei şi existenţei organizaţiilor teroriste stau condiţii
fundamentale, precum saracia,coruptia, conflictele religioase si etnice etc. ,
fenomene sociale ,reale sau fabricate la comanda care devin conditii de baza si
totodata surse de oportunitati pentru a fi exploatate de teroristi, pentru a-şi justifica
atacurile şi a-şi extinde aria de acţiune. Exploatând condiţiile prezentate,
organizaţiile teroriste angajează ucigaşi plătiţi sau mercenari, indiferent de
naţionalitatea lor.
Mediul internaţional defineşte graniţele în interiorul cărora organizaţiile
teroriste activează şi îşi desfăşoară acţiunile. Ca urmare a libertăţii de circulaţie şi a
tot mai multor graniţe deschise, acest mediu favorizează accesul teroriştilor la
elemente de infrastructură (adăposturi, baze de antrenament etc.), capacităţi şi
elemente de sprijin pe teritorii şi zone cât mai întinse.
Pentru a opera teroriştii au nevoie de baze sigure pe care le gasesc in si prin
sprijinul acordat de anumite state fie din ignoranţă, inabilitate politică sau cu
intenţie. Acest sprijin se concretizeaza fie sub forma fizica (ascunzători secrete,
terenuri şi baze de antrenament etc.), fie in plan virtual (sisteme de comunicaţii,
reţele financiare, frecvenţe şi spaţii de emisie etc.) fie ambele.Organizaţia
teroristă, odată înrădăcinată poate începe să se întărească şi să se extindă.
În cadrul structurii organizatorice interne, relaţiile de funcţionare între
membrii ei şi resursele de care dispun determină capacităţile grupării şi obiectivele

9
sale. În anumite cazuri, unele organizaţii teroriste recrutează, temporar, în
structurile lor, membri din ţările unde operează. În asemenea cazuri sunt folosite
mecanisme legale pentru a ascunde motivul real al angajării acestora astfel încât
teroriştii să pară a fi mercenari străini. În cea mai mare parte, structura
organizaţiilor teroriste este una transnaţională. Grupuri de terorişti cu obiective
precise dintr-o ţară pot sprijini activ, direct sau indirect, alte grupuri de la mii de
kilometri distanţă.
Niveluri la care operează reţelele teroriste
În opinia specialiştilor americani sunt trei niveluri la care operează reţelele teroriste
actuale, în funcţie de mărimea, forţa, suportul logistic şi financiar de care dispun:
 la primul nivel (cel mai de jos), acţionează acele organizaţii teroriste care, de
regulă, operează într-o singură ţară; obiectivele lor sunt limitate ca
suprafaţă, dar, în mediul actual, pot avea consecinţe internaţionale.
 la nivelul următor sunt acele organizaţii care acţionează regional. Aria de
responsabilitate şi acţiunile acestora transced cel puţin două-trei frontiere
internaţionale.
 la nivelul de vârf operează organizaţiile teroriste cu obiective globale;
acţiunile lor se întind pe două-trei continente sau chiar la scară mondială.
Aceste trei tipuri de organizaţii sunt strâns legate între ele prin, cel puţin,
două căi:
 pot coopera direct prin schimb de informaţii, personal, experienţă, acces la

fonduri, resurse şi baze de antrenament comune;

 ele se sprijină reciproc prin mijloace indirecte cum ar fi promovarea
aceleaşi ideologii şi realizarea unei imagini favorabile în media
internaţională, pentru justificarea cauzei pentru care luptă.
În vârful structurii se află conducerea organizaţiei care stabileşte strategia
generală şi direcţiile de acţiune ce leagă toate elementele enumerate mai sus.
Conducerea are o importanţă capitală, ea fiind inima organizaţiei. Pierderea
conducerii poate cauza intrarea în colaps a organizaţiei. Unele grupări sunt mai
conciliante şi promovează imediat o nouă conducere, dacă cea existentă a căzut sau

10
a eşuat. Alte organizaţii au adoptat o mai mare descentralizare cu o reţea largă de
celule autonome.
Cronologic, în linii mari, au fost identificate următoarele faze (etape) ale
pregătirii şi desfăşurării unei acţiuni teroriste:
 selectarea ţintei (obiectivului);
 culegerea de informaţii despre ţintă;
 planificarea acţiunii;
 atacul propriu-zis;
 exploatarea efectelor acţiunii.
Selectarea ţintei constă în alegerea ţintei atacului (stabilirea obiectivului) de
către gruparea teroristă sau individ.
Ţinta poate fi o persoană (de regulă, exponent al statului vizat: om politic,
ministru, ambasador, militar etc.) sau un obiectiv (ambasadă, sediu de minister,
secţie de poliţie, şcoală, spital, cazarmă militară etc.).
Obiectivul urmărit în selectarea victimei este acela de a produce rezultate
maxime cu riscuri minime. Preferă, de regulă, să aleagă ţinte simbol sau locurile
cele mai proeminente, dar, în acelaşi timp, dispun de cel mai slab sau vulnerabil
sistem de securitate.
Culegerea de informaţii despre ţintă se realizează după ce liderul grupării
sau, după caz, teroristul individual şi-a selectat victima. Informaţiile se pot obţine
pe căi nelegitime (folosirea unui informator necunoscut infiltrat în anturajul ţintei)
sau prin mijloace legitime (sursele publice de informare: mass-media, cărţile de
telefon, Internet-ul etc.).
Planificarea operaţiei este o etapă foarte importantă în pregătirea atacului
terorist. Pe timpul acestei faze atentatorul va întocmi în detaliu planul de atac
ţinând cont de următoarele elemente: alegerea timpului, locului şi condiţiilor
favorabile acţiuunii; elementul de surprindere a ţintei şi de evitare a surprinderii
din partea acesteia; resursele necesare (bani, vehicule, acte de identitate false, arme
şi muniţii etc.); locuri de refugiu şi adăpost; itinerarii de deplasare, posibilităţi de
mascare etc.

11
 Atacul propriu-zis reprezintă punerea în aplicare a planului de acţiune. De
multe ori s-a constatat că anumite grupări fac repetiţii sau simulări cu câteva zile
înaintea atacului propriu-zis. Iniţierea fazei de atac include, de regulă, etapa de
identificare a ţintei. Sarcina principală a persoanei responsabile cu identificarea
este aceea de a verifica dacă ţinta se află în locul prevăzut sau se deplasează pe
itinerarul respectiv şi de a transmite semnalul echipei de atac pentru ca aceasta să
pornească acţiunea sau, dimpotrivă, să renunţe la executarea ei .
Exploatarea efectelor acţiunii se realizează cel mai frecvent prin
mediatizarea foarte largă a evenimentului folosind tehnici şi metode diverse. În
urma atentatelor sau altor tipuri de acţiuni teroriste de amploare, aceştia pregătesc
şi realizează în mod voit o publicitate cât mai mare pentru a da impresia că sunt o
forţă puternică, de temut, faţă de care nu ar trebui sau nu ai putea să i te
împotriveşti.

Forme, metode şi procedee de acţiune teroristă

Principalele forme de manifestare a terorismului la începutul acestui
mileniu sunt: terorismul etnic, religios, informaţional, economic, politic,
psihologic, infracţional, genetic, spaţial, de tip gherilă, ciber-terorism etc.
Din analiza unor evenimente (situaţii) reale, rezultă că metodele de acţiune
cele mai des folosite în realizarea actelor teroriste sunt:
 acţiunea directă,
 acţiunea acoperită şi
 acţiunea indirectă.
Utilizarea uneia sau alteia dintre cele trei metode are la bază o diversitate de
factori ce ţin de obiectivele urmărite, de capacităţile şi structura organizaţiei, de
logistica avută la dispoziţie, de mediul în care se execută acţiunea şi altele.
Acţiunea directă constă în atacul armat deschis asupra ţintei vizate în scopul
ocupării obiectivului (cu sau fără luare de ostatici), capturării, răpirii sau nimicirii
unor persoane, creării de panică, derută şi groază în rândul populaţiei. În raport cu
scopul acţiunii, natura obiectivului vizat, condiţiile concrete existente în zonă şi

12
alte elemente de ordin tactic, sociologic şi psihologic, acţiunea directă face uz de o
serie de procedee de acţiune între care cele mai frecvente sunt: atentatul (asasinate,
răpiri, sechestrări de persoane, agresare psihică etc.); atacul asupra unor obiective
fixe (distrugerea, degradarea, ocuparea prin forţă); atacul asupra unor obiective
mobile (deturnarea unor mijloace de transport sau distrugerea acestora).
Atentatul reprezintă unul dintre principalele procedee de acţiune folosite de
terorişti şi se adoptă în scopul suprimării fizice a unor personalităţi marcante care
prin activitatea lor au afectat interesele grupării teroriste. De regulă, ţintele acestor
acţiuni sunt: şefi de state şi de guverne, diplomaţi, înalţi demnitari şi personalităţi
politice, oameni de afaceri, comandanţi militari etc. Ca modalităţi concrete de
executare a acţiunilor asupra personalităţilor vizate, elementele teroriste folosesc:
asasinatul, ră- pirea de persoane, sechestrarea (luarea de ostatici)
Răpirea de persoane se realizează în vederea ameninţării unor grupuri de
interese (social-politice sau economice), guvernelor sau autorităţilor statului cărora
li se impune satisfacerea unor revendicări de ordin politic, economic, juridic sau
militar solicitate de către grupările teroriste respective.
Sechestrarea de persoane (luarea de ostatici) este strâns legată de răpire. Pe
lângă revendicările politice, teroriştii mai pot solicita răscumpărarea ostaticilor pe
sume mari de bani dacă aceştia sunt oameni de afaceri sau persoane bogate.
Asasinatul reprezintă o tactică teroristă de impact, în general mai puţin
utilizată decât altele, şi vizează uciderea unor personalităţi publice sau indivizi
reprezentativi din mediul politic, economic, militar, religios etc. Asasinatul este cea
mai odioasă crimă săvârşită de terorişti, având rolul de a da exemplu a ceea ce vor
putea să facă în viitor.
Atentatul prin atac armat direct şi prin surprindere este un procedeu violent
adoptat în scopul suprimării fizice a persoanei vizate.
Atacul asupra unor obiective fixe cu foc, combinat cu acţiuni rapide şi prin
surprindere asupra elementelor sistemului de securitate, cuprinde: atacul în forţă pe
una sau mai multe direcţii şi, respectiv, atacul legendat.
Atacul obiectivelor mobile (deturnarea) presupune capturarea unui mijloc de

13
transport şi schimbarea direcţiei de deplasare a acestuia sub ameninţare.
Deturnarea se execută de obicei asupra aeronavelor, ori navelor maritime şi mai
puţin asupra mijloacelor de transport rutiere şi feroviare.
Acţiunea indirectă (psihologică) ca formă de luptă teroristă vizează
distrugerea echilibrului psihologic şi diminuarea capacităţii de rezistenţă psihică la
nivelul persoanelor, grupurilor de interese şi chiar a naţiunilor. Procedeele cele mai
des întâlnite în acţiunile teroriste indirecte sunt: ameninţările prin telefon sau
scrisori anonime la adresa personală sau a familiei; lansarea de alarme false prin
mass-media sau telefoane anonime care anunţă iminenţa producerii unui atentat
terorist; ameninţarea cu folosirea mijloacelor radioactive, chimice şi biologice. În
săptămânile următoare atacurilor de la WTC s-au înregistrat mii de alarme false
referitoare la posibile atacuri cu agenţi chimici şi bacteriologici, care au generat o
adevărată psihoză în rândul populaţiei7.

2.Mass-media

Termenul mass-media (lat. massa „ o cantitate mare de entitati

agregate”; medium, pl. media, mijloc de transmitere a ceva) este consacrat
mai intai in limba engleza referitor la mijloacele de comunicare in masa;
seturi de tehnici si metode de transmitere, de catre furnizori centralizati, a
unor mesaje unei audiente largi, eterogene si dispersate geografic. Intr-o
perspectiva institutionala, mass-media sunt considerate institutii sociale, atat
culturale cat si economice.
Primul astfel de mijloc de comunicare este tiparul mobil aparut la
mijlocul secolului XV. Se considera insa ca despre mass-media putem vorbi
abia la mijlocul secolului al XIX-lea, adica din momentul in care mass-
media au avut o audienta suficient de larga si eterogena.

7 Atanasiu,M, Stancila , L., Terorismul raul din umbra al inceputului de secol, 2014, p.59-73

14
 Ziarele si cartile publicate inaintea acestei perioade se adresau
exclusiv unor elite. In deceniul patru al secolului trecut, prin aparitia
fenomenului „penny press” (ieftinirea presei), audienta s-a marit in mod
deosebit, dar mai ales si-a schimbat structura, devenind o audienta de
masa.
Ieftinirea presei, inclusiv a cartilor, este principala cauza a acestui
fenomen, dar trebuie sa luam in calcul si schimbarea de orientare ,
publicatiile adresandu-se de acum incolo, in primul rand oamenilor
obisnuiti.
Dezvoltarea cea mai semnificativa s-a produs in acest secol prin
aparitia mass-mediei electronice. 8 Am putea spune ca secolul XX a fost al
revolutiei mass-media: prima jumatate a secolului a fost marcata de aparitia
cinematografului si a radiodifuziunii, a doua de extinderea la nivel de
masa a televiziunii pentru ca in ultimele doua decade sa-si faca aparitia
internetul 9 . Aceste tipuri de mass-media au avut si au un impact urias
asupra societatii si vietii sociale.

8 Zamfirescu, C., Vlasceanu, L (1993) Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti,Pag.342,343

9 Internet=Rețea internațională de calculatoare, formată prin interconectarea rețelelor locale și globale,
destinată să faciliteze schimbul de date și informații în diverse domenii. – Abr. din engl. Inter[national] Net[work]

15
 3. Terorismul si mass-media

Terorismul, poate fi definit astfel: folosirea internationala a violentei

sau amenintarea cu folosirea violentei de catre un stat, o organizatie sau o
persoana impotriva civililor sau a tintelor civile, cu scopul de a obtine
anumite rezultate politice.
Deoarece teama pe care o raspandeste terorismul nu este doar la nivelul
victimei ci la nivelul comunitatii de apartenenta, din punctul de vedere al
comunicarii sociale, terorismul poate fi definit ca un act psihologic pus in
practica pentru a obtine, prin intermediul mass-media, o reactie cat mai
puternica din partea audientei acestora.
Conceptul de audienţă îl presupune automat pe cel de public. Publicul
“aparţine” însă, astăzi mai mult ca oricând, mediilor de informare. Relaţia
acestora cu terorismul este una specială, nu de puţine ori afirmându-se că

16
“fără presă, nu ar exista terorism”. Sociologul francez Jean Baudrillard 1 0
recunoaşte deschis valabilitatea acestei paradigme: “(…) este adevărat că
terorismul nu există în sine, ca act politic original: el este ostaticul mass-
media, la fel cum mass-media reprezintă ostaticul lui.” În volumul citat,
Baudrillard ajunge la o concluzie şocantă: “dacă nu mai vreţi terorism, va
trebui să renunţaţi şi la informaţie”.
Desigur, această afirmaţie poate părea, la o primă lectură, de-a dreptul
brutală. Însă nu trebuie uitat că scopul ultim al actului terorist – atentatul –
este nu uciderea/mutilarea unor indivizi (de la funcţionari ai guvernului,
inclusiv poliţişti, până la simpli civili) ci inducerea unui curent de opinie
publică având ca motor frustrarea potenţialelor victime; şi, deoarece
intamplarea face ca nimeni să nu se poată considera la adăpost, potenţiale
victime sunt toţi membrii unei comunităţi. Iar mass-media trebuie să preia
mesajul terorii pentru ca o comunitate să devină consţientă de pericolul ce o
pândeşte.
Mass-media conditioneaza “vizibilitatea” actelor teroriste.Terorismul
este, oarecum, condiţionat de un lucru: nevoia de publicitare a atentatului.
Prin simpla raportare a incidentului, oferindu-l publicului ca subiect
de analiză o mişcare teroristă câştigă prestigiu.Iar când mediile de
informare, din motive diverse, decid să supraliciteze semnificaţia
incidentului, grupurile teroriste capătă credibilitate, platforma lor politico-
ideologică este făcută publică, dezbătută si nu în ultimul rând, cauza lor
ajunge, (şi nu de puţine ori) să fie asumată de diverşi indivizi prin simpla
exercitate a dreptului la liberă expresie.
Intrucat mass-media este singura care poate satisface nevoia
publicitatii actelor teroriste acest fapt induce frecvent o directionare clara a
atacurilor.
Si, ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie 2001 tintele devin,
astfel, obiectivele cu valoare de simbol (World Trade Center reprezenta

1 0 Jean Baudrillard,1996,Strategiile fatale, Polirom, Iaşi, p. 51,54

17
“inima” economiei americane, în timp ce Pentagonul – emblema puternicei
armate americane). La nivel simbolic, alaturi de cladiri, pot fi tinte ale
atacurilor teroriste si retelele de transport ori tehnologia insasi cu toată
infrastructura pe care o presupune. În 1997, expertul în terorism Robert
Kupperman, la acea vreme şef al Agenţiei Americane pentru Controlul
Armelor şi Dezarmare, avertiza că ponderea tot mai mare a tehnologiei în
viaţa societăţii schimbă radical natura ameninţării teroriste: “Aeronavele
comerciale, conductele de gaze naturale, reţeaua de alimentare cu energie
electrică, sondele de petrol, computerele care adăpostesc datele agenţiilor
guvernamentale şi ale firmelor particulare sunt exemple de ţinte preferate
pentru sabotaje, a căror distrugere ar avea efecte conexe de o intensitate cu
mult mai mare decât cea presupusă doar prin pierderea lor… Cu treizeci de
ani în urmă, teroriştii nu ar fi putut conta pe această extraordinară pârghie
de acţiune“.
Dependenţa de tehnologie se manifestă înclusiv în domeniul comunicaţiilor;
astfel, o organizaţie teroristă poate ataca reţelele informatice: în Japonia, o
grupare anonimă a atacat sistemul de control computerizat al transporturilor
feroviare, paralizându-l vreme de câteva ceasuri; programul de acţiune al
Brigăzilor Roşii Italiene (grup de extremă stângă) susţine că distrugerea
reţelelor de calculatoare reprezintă “un mod de a lovi în inima statului” 1 1; în
1999, studenţi ai Universităţii din Texas -simpatizanţi ai partidului nord-
irlandez Sinn Fein (aripa politică a IRA) – au “pus” pe Internet informaţii
confidenţiale despre bazele militare şi staţiile de poliţie britanice din Irlanda
de Nord.
Astfel de acţiuni au atras constant atenţia presei şi, implicit, pe cea a
opiniei publice internaţionale. Mass-media constituie însă, înainte de toate,
ţinta efortului de persuasiune venit din partea grupărilor teroriste. “În
efortul de a atrage atenţia publicului, teroriştii îşi duc la îndeplinire
acţiunile având drept subiect al strategiei lor însăşi mass-media; acest calcul
1 1 P. Fites, P. Johnson, M. Kratz, The Computer Virus Crisis, 2nd edition, New York, Van Nostrand Reinhold,
1992, p.63

18
strategic este bazat pe presupunerea că accesul la structurile comunicării de
masă reprezintă un atribut al puterii politice.” 1 2
Principalele caracteristici ale societăţii omeneşti moderne sunt cele
referitoare la puternica ei informatizare, adică la globalizarea informaţiei, a
actului comunicării, în general, şi, pe această bază, la creşterea
interdependenţei, în special. Cu alte cuvinte, societatea omenească tinde
spre un sistem integral global, dar deschis şi instabil, a cărui temelie se
construieşte şi se consolidează pe informaţie şi pe sistemele ei de valori. De
aceea, este foarte probabil ca, în viitor, terorismul să îşi aleagă cu
predilecţie ţintele din domeniul informaţiei, din cel al sistemelor de valori
comune ale lumii şi mai ales din sistemele de valori ale naţiunilor.
Atacurile teroriste asupra informaţiei este posibil să vizeze:
- distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicaţii, îndeosebi a
reţelelor, nodurilor şi centrelor complexe de transmisiuni ale statelor-
ţintă, ale unor instituţii internaţionale care promovează sau susţin
războiul antiterorist, ale altor structuri şi organisme care asigură
ordinea şi stabilitatea în ţări şi în lume;
- virusarea computerelor şi distrugerea reţelelor şi a bazelor de date,
îndeosebi din domeniile economic, financiar şi militar;
- preluarea piraterică a unor sisteme de comandă-control şi provocarea
unor conflicte grave şi chiar a unor catastrofe inimaginabile; 
- crearea unor structuri şi reţele speciale ciberteroriste care să opereze
în spaţiul informaţional;
- practicarea, pe scară largă, a pirateriei electronice 13 etc
Aici nu este vorba de mecanismele războiului informaţional şi
mediatic, ci de acţiuni teroriste. Deşi este foarte greu de operat o distincţie
netă între acest tip de război din domeniul informaţiei (care se pare că este

1 2 Alex Schmid, J.F. DeGraaf, Violence as Communication: Insurgent Terrorism and the Western News Media,
Beverly hills, CA Sage, 1982, p. 22
1 3Prin piraterie electronică înţelegand atât atacurile virulente în spaţiul cibersistemelor, cât şi pe cele
efectuate în lumea producătorilor de sisteme electronice de procesare a informaţiei, cu scopul de a le folosi ulterior
în acţiuni ciberteroriste

19
permanent) şi terorismul informaţional, există totuşi o separaţie destul de
clară între ele: terorismul vizează distrugerea fizică, în numele unor
idealuri sau al unor „vocaţii” mesianice, spectaculosul, crearea unor situaţii-
limită care să ducă la înfricoşarea populaţiei şi a conducerii politice (are,
deci, în cele mai multe cazuri, un obiectiv politic), în timp ce războiul
informaţional 14 şi mediatic (chiar dacă vizează tot un obiectiv politic)
urmăreşte, potrivit principiilor enunţate de Sun Tzî cu două milenii şi
jumătate în urmă, să învingă pe cât posibil fără a distruge fizic, să obţină
supremaţia strategică informaţională, de regulă, fără distrugerea
sistemelor şi, mai ales, fără pierderi inutile de vieţi omeneşti.
Războiul informaţional constă într-un sistem de acţiuni coerente, care
se intercondiţionează, duse la scară strategică, potrivit unei concepţii
elaborate şi controlate de factorul politic, pe când terorismul din spaţiul
informa- ţional, mediatic şi psihologic nu are nici o logică, nici o coerenţă,
este haotic, fragmentat în funcţie de interese, mentalităţi, idealuri, sloganuri,
credinţe, convingeri etc.Referindu-se la acest aspect un reprezentant al FBI
afirma la o conferinţă pe tema războiului informaţional: „daţi-mi zece
hackeri şi eu paralizez un stat în 90 de zile”.Analizând efectele acestui tip
de terorism se estimează că statele avansate teh- nologic sunt cele mai
expuse şi mai vulnerabile. În 1996, directorul CIA, John Deutch, mărturisea
că „atacurile hacker-ilor reprezintă al doilea pericol major pentru
securitatea Statelor Unite”.
În Marea Britanie, hackerii provoacă anual pagube de miliarde de
lire sterline în sectorul privat sau de stat prin penetrarea reţelelor
informatice. Referindu-se la costurile necesare pentru produ- cerea
cyber-insurgenţei, analistul american Robert Steel estima că este
posibil să „îngenunchezi” infrastructura unui stat avansat cu ceva mai
puţin de 1.000.000 $ şi cu zece specialişti în domeniul informaticii .
In aceste conditii securitatea nationala nu mai poate fi asigurata doar

14 Vasile Simileanu, Radiografia terorismului, Editura Top Form, Bucureşti, 2003, p. 74

20
prin propriile forte din cauza mondializarii informaţiei (dezvoltarea şi
proliferarea fără precedent a sistemelor de arme şi mijloacelor de distrugere)
si a omniprezenţei şi omnipotenţei ameninţărilor asimetrice, îndeosebi a
celor de natură endogenă, care îşi mută centrul de greutate în sfera
informaţională, mai târziu posibil în cea a ecosistemelor şi chiar în cea
genetică.
De aici, viitorul va configura, probabil, un sistem de reacţie care se va
baza pe mutarea accentului pe alte modalităţi de a duce războiul. Care vor
fi, deci, ameninţările de mâine? Şi, în consecinţă, care va fi configuraţia
războiului viitor? Terorismul – îndeosebi cel ciberinformaţional – pare a fi
doar un prim semnal care configurează, sumar dar semnificativ, dimensiunea
confruntărilor de mâine.

Terorismul mediatic incumbă două aspecte:

 cel al folosirii de către terorişti a mass-media pentru atingerea
scopurilor lor criminale, violente şi
 cel al terorizării populaţiei de către instituţii sau reprezentanţi ai
media.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, mari acţiuni
teroriste, au prilejuit, la contactul cu o realitate atât de crudă, de
inimaginabilă, declanşarea unui veritabil terorism mediatic. Telespectatorii
din întreaga lume au revăzut de zeci şi zeci de ori secvenţa lovirii
Gemenilor, au distins, sub explicaţia sugerată de comentatori, prin fundalul
înecat în fum al sinistrului, figura respingătoare a diavolului, presa a readus
în prim-plan catrenele lui Nostradamus despre Apocalipsă, lăsând spaţiu
suficient oricăror interpretări. Când datele unui eveniment mediatic devin
exclusivitatea câtorva grupuri de presă, cum sa întâmplat în destule cazuri,
terorizarea şi manipularea opiniei publice are un câmp foarte larg de

21
acţiune. Imagini, fotografii, date, declaraţii „fierbinţi” sunt acaparate, pot fi
trucate, amplificate sau minimalizate, ascunse ochilor publicului ş.a.m.d.
Dacă am revedea pe micile ecrane desfăşurarea summit-ului Americilor de
la Quebec din aprilie 2001, am remarca imediat imaginile unei aşezări
asediate, ocupată masiv de for- ţele de ordine, şi aceasta, spun unii ziarişti
de acolo, pentru că autorităţile au reuşit, prin câteva mijloace de
comunicare, să convingă lumea că în oraş se vor petrece acţiuni teroriste.
Justificarea intervenţiei s-a făcut prin mijloace de terorism mediatic:
invocarea probabilităţii utilizării violenţei de către un grup minoritar de
protestatari (după opinia multora compus din simpli manipulatori),
diabolizarea lor prin crearea unei imagini de veritabil bordel stradal. Cu
complicitatea mass-media, s-a indus ideea pregătirii unor atentate împotriva
unor şefi de state prezenţi la summit, de către „bărbaţi în negru”, s-a
înveninat atmosfera urbană paşnică, s-au încălcat, scrie o parte a presei,
libertăţi şi drepturi democratice elementare.

Terorismul mediatic pleacă de la posibilitatea :

 manipulării prin media,
 a negocierii între terorişti şi organele de ordine chiar pe postul
naţional de televiziune,
 a popularizării cauzei unor grupări teroriste prin mijloacele de
comunicare,
 a atragerii, pe această cale, de simpatizanţi din rândul oamenilor
paşnici.
 modelării opiniei naţionale şi internaţionale, prin:
 exacerbarea violenţei,
 folosirea imaginii apropiate de realitate (mult mai credibile), a
imaginii deformate pozitiv, deformate negativ, dezirabile,
indezirabile,virtuale (fără corespondenţă cu realitatea), subliminare
(ce se adresează subconştientului), a autoimaginii.

22
 Opinia publică americană şi internaţională a fost intens şocată şi
convinsă de necesitatea participării la conflictul din Golf, de exemplu, prin
declaraţia unei tinere studente arabe oarecare, de fapt fiica ambasadorului
Kuweitului în SUA, că văzuse cum soldaţi irakieni tăiau furtunurile de
oxigen ce alimentau incubatoarele cu copii imaturi dintr-o maternitate
kuweitiană, îi scoteau pe aceştia şi-i lăsau să moară goi pe pardoseala
spitalului, imagine (s-a constatat ulterior, de către un documentarist
canadian, Nel Doherty) confecţionată de firma Hill & Knowlton, pentru zece
milioane dolari primiţi de la o asociaţie compusă din membri ai guvernului
kuweitian şi înalţi funcţionari americani. Miza pe ideea că „o singură
imagine TV are un impact mai mare de 10.000 de cuvinte” (James R.
Schlesinger) face ca reacţia maselor faţă de suferinţele din Bosnia, Somalia,
Piaţa Tien-An-Men ş.a. să sporească considerabil când se uzează de aportul
mass-media. Pentru ascunderea adevărului sau secretul operaţiunilor în
multe conflicte (Malvine, Grenada, Panama, Africa de Sud, Rhodesia),
prezenţa ziariştilor în zona luptelor a fost interzisă sau restricţionată.
Tehnicile de manipulare mediatică pentru a justifica un război sau o
intervenţie dictatorială, antidemocratică, un genocid au fost, în timp,
folosite de multe ori: ele au susţinut acţiuni agresive armate, au vizat
diabolizarea unor conducători (exemple: Miloşevici sau Clinton), au
subliniat dezumanizarea adversarului, l-au acuzat pe acesta de crime de
război (vezi Bosnia), au atras oprobriul opiniei publice, au condus la
scăderea încrederii adversarului în informaţiile transmise prin mass-media,
au iscat conflicte între părţi, între grupări etnice ş.a.m.d.
Terorism mediatic este avalanşa de ştiri cu crime, violuri, bătăi,
transmise seară de seară, din raţiuni comerciale şi nu numai, pe toate
canalele de televiziune din România anului curent.
Tot terorism mediatic cu scop de răsturnare imagologică este şi cazul
Mihăilă Cofariu, prezentat de televiziunile occidentale, în acel martie 1990,
ca fiind un maghiar bătut cu bestialitate de români din Târgu Mureş, când,

23
de fapt, el era un ţăran român din Ibăneşti, ca şi alţi câţiva români ucişi în
aceleaşi împrejurări tragice. Se foloseşte, în astfel de cazuri, cu
preponderenţă, imaginea, însă şi cuvântul, care lansează idei-forţă, teme,
argumente, slogane, bine ordonate în creuzetul propagandistic şi
antipropagandistic al patronilor mijlocului de informare în masă respectiv.
Terorismul mediatic formează terorişti, propagă şi îndeamnă la
violenţă, dar şi destramă familii, distruge destine, loveşte sub centură, face
„dezvăluiri în exclusivitate”, reţine doar ceea ce este mai brutal, mai şocant,
ce violentează ochiul, omite detalii importante, imaginează scenarii de
coşmar, nu retractează, nu-şi cere scuze, nu revine.
Terorismul mediatic este un malaxor al manipulării prin comunicare,
al execuţiei în direct şi la comandă a unor persoane, personalităţi, instituţii,
state, naţiuni care refuză să fie dominate sau vor să domine, să se lase lovite
ori să înceteze de a-i lovi pe alţii, să ascundă adevărul sau să nu mai mintă,
să se înregimenteze într-o anume grupă sau să stea deoparte, să li se taie o
parte din trup sau să li se transplanteze în corp ceva străin. Pe scurt spus,
este o armă extrem de perfidă, care nimiceşte în masă, converteşte
conştiinţe, naşte şi susţine monştri.

4.Terorismul publicitar sau Ad-terorismul

Terorismul publicitar 15 reprezintă o formă terorismului mediatic care
este relaţionată direct cu tehnologiile moderne de comunicare şi informatice
care permite diseminarea în timp real a informaţiilor în formate audio-video
prin mijloacelor de comunicare în masă. Astfel, terorismul publicitar
exploatează din ce în ce mai mult latura psihologică a opiniei publice
bazându-se pe efectul mass-media. Aşadar, ad-terorismul are ca ţintă directă
manipularea psihică a publicului larg şi nu a victimelor propriu-zise ale
atacurilor teroriste.
Ad-terorismul, în general, însoţeşte toate celelalte tipuri de

1 5 Atanasiu,M, Stancila , L.,,p.59-73

24
terorism propagate. Aceasta datorită faptului că s-a creat o relaţie de
dependenţă nocivă biunivocă între terorism şi mass-media. Astfel,
terorismul, prin senzaţionalul oferit şi efectul psihologic produs, nu poate fi
omis de mass-media care funcţionează pe baza relaţiei cerere-ofertă cu
publicul larg, iar mass-media oferă platforma de publicitate (latura de ad-
terorism necesară pentru supravieţuire) care face cunoscută pretenţiile şi
acţiunile sale. 
Obiectivele prioritare urmărite sunt legate de atingerea scopului
central, ideologic, al organizaţiei, de exemplu, obţinerea unui anumit
avantaj politic, precum acela al creării unui stat islamic. Acestea sunt făcute
publice sub forma solicitărilor şi pretenţiilor teroriştilor, de obicei, în
momentul în care au ocupat un obiectiv de importanţă strategică pentru
autorităţile publice, deţin ostatici pe care îi folosesc ca mijloc de negociere
sau ameninţă cu detonarea unor bombe-umane în spaţii publice, aglomerate
dacă nu li se satisfac doleanţele. Cele mai multe cazuri sunt cele de eliberare
ale unor terorişti încarceraţi sau solicitarea de sume de bani pentru
răscumpărarea persoanelor răpite şi sechestrate de aceste grupări teroriste.
  Obiectivele secundare sunt multiple şi ţin de obţinerea suportului
material şi logistic pentru continuarea acţiunilor grupului respectiv pentru
atingerea scopului central: promovarea imaginii acestora, câştigarea de
adepţi sau membri, propagarea tipului de acţiune vehiculată, obţinerea de
resurse financiare pentru alimentarea terorismului, crearea de baze de
antrenament şi ascunzători, menţinerea relaţiilor cu oameni politici influenţi
şantajabili şi coruptibili, legitimarea propriilor acţiuni etc.
Principalele tehnici folosite de ad-terorism sunt:
 manipularea,
 propaganda şi
 marketing-ul de imagine.
Acestea sunt folosite pentru a atinge mai multe obiective, unele
prioritare şi altele secundare.

25
Psihologul Cristian Delcea defineste ad-terorismul ca fiind „reclama sau
publicitatea terorismului, o formă de comunicare, făcută prin intermediul
mass-media, de către terorişti, cu intenţia de persuasiune şi teroare. Este o
armă eficientă de manipulare şi intimidare, folosită de liderii grupă- rilor
teroriste, care se folosesc de mass-media, adresând un mesaj de teroare atât
către oamenii nevinovaţi, cât şi faţă de guvernele statelor din NATO şi UE
care sunt împotriva lor” 16
Manipularea şi propaganda. Teroriştii au învăţat repede că fără
publicizarea actelor lor, acestea nu îşi ating scopul, drept pentru care
exploatează la maxim latura crudă şi violentă a acestora.
Astfel, pentru a obţine unele avantaje, teroriştii mizează pe presiunea
indirectă exercitată de opinia publică asupra autorităţilor publice manipulată
în urma sensibilizării în urma vizualizării unor materiale, popularizate în
special prin Internet, în care victime inocente sunt ameninţate, torturate sau
decapitate.
De exemplu, AlQaida a folosit şi foloseşte postul TV Al Jazeera căruia
îi oferă exclusivitate asupra unor acţiuni întreprinse sau trimit pe adresa
postului TV casete cu înregistrări ale unor astfel de acte (persoane răpite
care solicită răscumpărare, interviuri ale unor lideri terorişti, declaraţii
publice etc.) tocmai pentru atingerea scopului de maximizare a efectelor
mediatice prin propagandă. În prezent, grupul Al-Qaida din Peninsula Arabă
publică Inspire, o revistă online, care are scopul de a-i disemina mesajele,
iar ISIS publică Islamic State News. Inspire atrage atenţia în prezent prin
obiectivul de incitare la iniţierea unor atacuri individuale asupra ţărilor
occidentale.
Terorismul publicitar foloseşte şi tehnici de marketing. Astfel, există
specialişti care consideră că „ISIS (Statul Islamic al Irakului şi Siriei Mari)
reprezintă noua marcă (brand) pentru teroare în America” Astfel, ISIS

1 6 Cristian Delcea, Psihologia terorismului - studiu psihologic asupra teroriştilor, Editura Diversitas,
Bucureşti, 2006, p. 53.

26
prezintă un grad ridicat de cunoaştere a modalităţilor de utilizare a mass-
media pentru propagarea mesajului său prin film ce par realizate cu
profesionalism ce apar pe platforme media precum YouTube şi Twitter.
Ziarul New York Times prezintă faptul că serviciile occidentale de
intelligence sunt „îngrijorate de abilitatea teroriş- tilor în a utiliza astfel de
arme aparent mai puţin letale: clipuri video cu stări de fapt, imagini ale
solului înregistrate de drone aeriene sau mesaje multilingve transmise pe
Twitter”. Mai nou, există şi altă utilizare a publicităţii pentru sprijinirea
„cauzei” teroriştilor. De exemplu, postul de televiziune BBC a atras atenţia
asupra faptului că există reclame publicitare ale diferitelor organizaţii
caritabile din Marea Britanie pe site-uri precum YouTube sau Dailymotion)
care sunt rulate înainte de filme ce prezintă acţiuni ale grupărilor teroriste
extremiste. Astfel, aceste reclame ale organizaţiilor caritabile pe baza
politicii duse de siteurile care găzduiesc astfel de reclame, oferă o cotă-
parte din veniturile obţinute şi persoanei care a încărcat conţinutul (de
obicei, promotor direct al violenţei de tip terorist), fonduri care sunt folosite
ulterior pentru finanţarea organizaţiile teroriste.

27
 Concluzii

Terorismul este un fenomen nimicitor,cel mediatic prezentandu-se ca un

adevarat malaxor al manipulării prin comunicare, al execuţiei în direct şi la
comandă, o armă care distruge în masă, converteşte conştiinţe, naşte şi susţine
monştri.
Keith Olbermann17 spunea: „cheia terorismului nu o reprezinta actul in sine,
ci frica de acel act.”
Tinand cont de cele spuse anterior precum si de faptul ca frica „este o stare
fiziologica care permite o adecvare a reactiei de lupta sau fuga in functie de

1 7 cunoscut comentator liberal american

28
pericol” rezulta ca intr-o era a globalizarii informatiei si pericolului terorismului
mediatic nu ai unde fugi, singura optiune fiind lupta. Lupta cu terorismul, inclusiv
mediatic incepe prin cunoasterea , constientizarea lui se dezvolta prin extinderea
solidaritatii, responsabilitatii politice, prin instrumentarea unei legislatii
corespunzatoare si desigur actiuni ferme, acestea atat la nivel national cat si
transfrontalier, international.

BIBLIOGRAFIE

Arădăvoaice,Gh., Iliescu D, Niţă D,(1997), Terorism, antiterrorism,

contraterorism – istoric, actualitate, perspective, Editura Antet, Bucureşti, p.
236.
Alex Schmid, J.F. DeGraaf, (1982)Violence as Communication: Insurgent
Terrorism and the Western News Media, Beverly hills, CA Sage, p. 22
Atanasiu , M. , Repez , F. (2013),”Evolutia conceptului de terorism”in
Securitatea şi apărarea ţării în contextul ameninţărilor teroriste ,
Ed.Univ.Nationale de Aparare Carol I,C.S.S.A.S. ,p.13,
Atanasiu,M, Stancila , L., Terorismul raul din umbra al inceputului de secol,
2014, Ed.Univ.Nationale de Aparare Carol I,C.S.S.A.S. ,p.59-73

29
Baudrillard,J.(1996), Strategiile fatale, Polirom, Iaşi, p. 51,54
Delcea C,(2006), Psihologia terorismului - studiu psihologic asupra teroriştilor,
Editura Diversitas, Bucureşti, p. 53.
P. Fites, P. Johnson, M. Kratz, (1992) The Computer Virus Crisis, 2nd edition,
New York, Van Nostrand Reinhold,, p.63
Surugiu,G,(2005), Mass-media şi terorismul,Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării pag.3
Simileanu V, (2003), Radiografia terorismului, Editura Top Form, Bucureşti,p. 74
Vaduva,Ghe et all ,(2002),Terorismul dimensiune geopolitică şi
geostrategică.Războiul terorist.Rrăzboiul împotriva terorismului, MAN-Centrul de
Studii Strategice,Bucuresti, pag. 18,
Zamfirescu, C., Vlasceanu, L (1993) Dictionar de sociologie, Editura Babel,
Bucuresti,Pag.342,343
Wikipedia-http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism

30