ACASĂANALIZETERORISMUL – ÎNTRE CRIMINOLOGIE ȘI DIPLOMAȚIE

TERORISMUL – ÎNTRE CRIMINOLOGIE ȘI

DIPLOMAȚIE
14/06/2016 Laurențiu Nedianu Analize

NEDIANU
LAURENȚIU

„TERORISMUL – ÎNTRE CRIMINOLOGIE ȘI DIPLOMAȚIE”

LUCRARE DE DISERTAȚIE

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

STUDII DE SECURITATE

(2015)

CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………….. 2

CAPITOLUL I

DIMENSIUNI CRIMINOLOGICE PRIVIND TERORISMUL ……………………………. 4

I.1. Conceptualizarea criminologică a terorismului ………………………………………………………… 4

I.2. Terorismul “zonelor gri” – parte a criminalității strategice ………………………………………… 7

I.3. Constituie teroriştii o categorie deosebită de criminali? …………………………………………….. 8

I.4. Elemente psihologico-criminologice privind pregătirea şi derularea acţiunilor

teroriste ……………………………………………………………………………………………………………………. 9

CAPITOLUL II

ATENTATORUL TERORIST: AGENT DE ACȚIUNE CRIMINALĂ ………………. 12

II.1. Atentatorii teroriști destabilizatori ai ordinii sociale ………………………………………………. 14

II.2. Teroriștii – infractori de drept comun ………………………………………………………………….. 16

II.3 – Atentatorii teroriști profesioniști (instituționali) ………………………………………………….. 22

II.4. Atentatori teroriști fanatici …………………………………………………………………………………. 24

II.5. Atentatorii teroriști răzbunători …………………………………………………………………………… 27

CAPITOLUL III

PROFILUL PSIHO-SOCIOLOGIC AL ATENTATORULUI TERORIST ………….. 32

III.1. Trăsături psiho-sociologice de bază ale atentatorului terorist …………………………………. 34

III.2. Femeile-terorist ……………………………………………………………………………………………….. 36

III.3. Atentatorul terorist sinucigaș ……………………………………………………………………………. 38

III.4. Lupul singuratic – modelul teroristului modern …………………………………………………… 41

III.5. Profilul terorist al jihadistului occidental …………………………………………………………….. 46

CAPITOLUL IV
DIPLOMATIA IN COMBATEREA TERORISMULUI ……………………………………. 50

IV.1. Terorismul modern ………………………………………………………………………………………….. 50

IV.2. Abordarea diplomatică a problematicii terorismului modern …………………………………. 51

IV.3. Inițiativa diplomatică românească pentru incriminarea jurdică a “crimei de terorism”..53

CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………………….. 56

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………. 58

INTRODUCERE

Terorismul, prin amploarea şi formele sale de manifestare la începutul acestui mileniu, a devenit o amenințare
omniprezentă, cu caracter complex, extins la nivel mondial.

În funcție de scopurile urmărite de actul terorist, de modalitățile de atingere a țintei propuse, se disting diverse tipuri și
forme de terorism.

De-a lungul timpului, criminologii, sociologii și politologii s-au preocupat atât pentru identificarea cauzelor generatoare
de terorism, cât și pentru elaborarea și implementarea unui sistem de politici de prevenire a acestuia.

În sfera acestor preocupări se înscriu și încercările de definire a terorismului, de încadare juridică a acestuia, de stabilire a
caracteristicilor și motivațiilor actelor de terorism, în încercarea cuprinderii acestora în zona infracționalității.

În cercetările criminologice privind terorismul, specialiștii și-au pus întrebarea dacă terorișii nu constituie decât o
categorie aparte de criminali, perspectivă din care problematica terorismului migrează din sfera politică în cea a
criminalităţii.

Din acest punct de vedere, teoretic, teroriștii pot fi asimilați unor asasini atipici, care folosesc, în general, moduri de
operare violente împotriva unor victime alese aleatoriu, cu care nu au legături prealabile.

Practic, teroriştii pot fi considerați agenți de acțiune criminală din categoria criminalilor extremiști însetați de putere în
domeniul social, obsedați să convingă opinia publică vizată sau grupul social țintit să privească lumea conform propriilor
standarde de legitimitate politico-socială.

Teroriștii nu sunt însă niște simpli criminali, în sensul comun al termenului, întrucât ei încalcă legea nu pentru avantaje
personale, ci în numele unei credințe, a unui crez.
În context, „noul terorist” nu devine decât o figură emblematică a unei postmodernităţi extreme, un obiect de studiu al
științelor sociale, criminologice și juridice, în încercarea de a răspunde necesităților societății de combatere și
contracarare a fenomenului terorist.

Privind lucrurile din această perspectivă, lucrarea prezentă își propune, apelând la o serie de lucrări de specialitate de
referință în domeniu, să studieze autorul atentatului terorist, pentru a surprinde caracteristicile psiho-emoționale,
comportamentale și motivaționale care îl împing pe acesta să se angreneze în comiterea atacurilor teroriste.

Cunoscând profilul moral, psihologia şi mentalitatea teroriștilor contemporani, sperând a înțelege mai bine substratul
personalității lor, societatea poate năzui la găsirea unor soluții, socio-juridice și diplomatice, pentru reducerea bazinului
de recrutare al acestora și, astfel, diminuarea fenomenului.
CAPITOLUL I

DIMENSIUNI CRIMINOLOGICE PRIVIND TERORISMUL

I.1. Conceptualizarea criminologică a terorismului

În anul 103 î.e.n., în Lex Apelia, legiuitorii romani asimilau terorismul cu orice acțiune internă sau externă împotriva
integrității statului, catalogată drept Crimen Majestatis[1].

Din punct de vedere etimologic, termenul de terorism vine din latinescul “terror-terroris”, având conotaţie militară, și
înseamnă spaimă provocată deliberat prin acte de violență publică. Legiunile romane folosau terorismul pentru a impune
legea prin înspăimântarea populaţiei, care, astfel, devenea supusă.

În limba arabă, “terorism” însemna “consumator de haşiş” şi desemna o grupare de musulmani sectanţi fanatici, care sub
influenţa drogurilor erau folosiţi de conducătorii ei pentru a răspândi, prin violenţă şi crimă, teroare în rândul populaţiei.

În perioada modernă, conceptul de terorism capătă o multitudine de definiții, în încercarea de a surprinde fenomenul în
totalitatea sa. Dificultatea apare, însă, în momentul în care trebuie făcută distincția între terorism și mișcările insurgente
sau naționalist-separatiste, având în vedere că terorismul a fost folosit adesea ca formă de luptă neconvențională pentru
eliberare națională[2].

Primele încercări de definire juridică a terorismului au avut loc la „Conferinţele Internaţionale pentru Unificarea Legii
Penale”, prin introducerea conceptului de „crimă internaţională” (ce includea în sfera sa crimele împotriva drepturilor
omului şi crimele comise împotriva şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ale acestora). În cadrul
conferinţei de la Copenhaga (1935) s-a ajuns la definirea juridică a terorismului ca „act voluntar comis împotriva vieţii,
integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii oficialităţilor; orice act care primejduieşte o comunitate, creează o stare de teroare
în vederea schimbării autorităţii publice sau împiedicării acţiunilor acesteia sau care urmăreşte deranjarea relaţiilor
internaţionale”[3].
Prima „Conferinţă a Ligii Naţiunilor pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului” (1935-1936) definește actele teroriste
ca „acte criminale îndreptate împotriva unui stat, astfel gândite şi concepute să creeze teroare în minţile persoanelor
particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice”.

În consecință, terorismul a fost şi încă mai este privit ca o infracţiune. El reprezintă acea practică de rezolvare, prin
folosirea de mijloace violente, a divergențelor dintre grupuri de interese, organizații criminale sau indivizi, precum și
pentru impunerea unor revendicări politice, economice, religioase, etnice sau de altă natură, urmărindu-se preponderent
înspăimântarea unor colectivități de oameni, a opiniei publice, care la rândul lor să exercite presiuni asupra autorităților
guvernamentale pentru satisfacerea revendicărilor pretinse.

Prin urmare, actele teroriste se deosebesc de infracțiunile de drept comun prin scopul și efectele lor, respectiv provocarea
panicii, dezordinii și spaimei în colectivitățile organizate.

În Terrorism: How the West Can Win, 1985, Benyamin Netanjahu asociază actul terorist cu o crimă deliberată,
sistematică, de rănire și amenințare a nevinovaților, pentru a induce teama.

Formelor de luptă teroristă le corespund metode caracteristice comiterii infracțiunilor: răpirea, luarea de ostatici,
sechestrarea de persoane, deturnarea mijloacelor de transport, atacul armat împotriva țintelor, la care se adaugă ocuparea
sediilor unor instituții politice sau de stat, provocarea de incendii sau de explozii, acțiuni de comando, sabotaje,
contaminare radioactivă, chimică și biologică.[4]

Terorismul are ca motivaţie intrinsecă interpretarea subiectivă a realităţii, care diferă de percepţiile oficiale, ale
guvernelor şi societăţilor cu care se confruntă teroriştii, și care reprezintă motivul frustrării lor[5]. Una din crizele
existenţiale ale teroriştilor constă în obsesia acestora de a convinge opinia publică vizată, grupul social ţintă, să privească
lumea prin ochii lor, în conformitate cu propriile standarde de legitimare politico-socială.

Caracteristicile infracțiunii de terorism sunt, în esență, urmatoarele:

– intenția autorilor de a provoca o stare de groază, tulburare și agitație;

– luarea victimelor, fără discriminare, prin surprindere;

– stare de pericol general cretă de metodele si mijloacele folosite în atentat.

Considerând elementul subiectiv al infracțiunii, terorismul se clasifică în[6]:

– terorism de drept comun, ce include fapte care intră sub incidența legii penale, ca infracțiune obișnuită agravată de
modalitatea de comitere și teroarea rezultată.

– terorism social, ce urmărește impunerea unei doctrine sociale, a unei ideologii, distrugerea unei orânduiri sociale;

– terorismul politic, al cărei principală caracteristică este elementul intențional, subiectiv, de ordin politic, acțiunea
teroristă țintind statul și reprezentanții acestuia. Terorismul politic, prin natura și esența lui, trebuie declarat delictum juris
gentium, supus principiului universalității;

– terorism național/intern, infracțiune violentă cu efecte interne.

În legislația românească, terorismul este privit ca o infracţiune tradiţională (omor, distrugere etc.) comisă cu intenţie,
peste care se suprapune o motivaţie superioară, transpusă în mobilul şi/ori scopul cerut de Legea nr. 535/2004. Astfel, art.
32 din Legea nr. 535/2004, ce precizează: “constituie acte de terorism următoarele infracţiuni [n.n – cu trimitere la
infracţiuni tradiţionale] săvârşite în condiţiile prevederilor art. 2 [ce cuprinde un criteriu mixt, material şi subiectiv]” nu
face decât să întărească, cel puţin parțial, ideea sancţionării unei motivaţii superioare asociate unei infracţiuni tradiţionale
tipice.[7]
Terorismul implică, în esență, folosirea calculată a violenţei inopinate şi ilegale împotriva non-combatanţilor şi a
altor ţinte simbolice, sub forma omuciderilor, răpirii, şantajului incendierii criminale, atentatelor cu explozivi,
intimidării mediatice și altor forme de manifestare a terorii pentru atingerea unor scopuri de natură antisocială.

Scopul psihologic al terorismului este de a face publică o cauză politică sau religioasă, de a atinge obiective politico-
sociale, prin constrângerea psihologică a unui guvern, unei organizații, a unui individ și/sau a societății civile să accepte
cauza și revendicările în numele acesteia.

Strategiile de combatere a fenomenului terorist prin mijloace penale ar trebui să implice elaborarea unui sistem juridic și
a unui set de proceduri clare, coerente, în acord cu principiile statului de drept, care să asigure, prin eliminarea
amenințării de natură extremist-teroristă, liniștea și ordinea publică.

Precizările ulterioare privind încadrarea terorismului în sfera acţiunilor politice au adus clarificări suplimentare în
judecarea acestui tip de acte asociate lui. Având determinaţie politică, terorismul devine echivalent războiului, este o
alternativă la războiul convențional şi anume este un război asimetric, iar războiul este o continuare a politicii prin
mijloace alternative.

Rolul terorismului în conflictele politice a căpătat consistență mai cu seamă după cel de-al Doilea Război Mondial, legat
de mișcările separatiste de eliberare națională (ETA, IRA, PKK). Pe fondul existenței obiectivelor politice, scopul
operațiunilor teroriste era influențarea deciziile politice, determinarea unui guvern ori a unui grup politic aflat la putere să
se conformeze intereselor teroriste. Actualmente, teroriștii și-au extins portofoliul ţintelor vizate, pentru a cuprinde și
ținte de natură economică sau civilă, mai nou fiind vizaţi reprezentanţi ai unor organizaţii umanitare, dar şi simboluri ale
unor state sau colectivităţi din întreaga lume. Astfel, turismul a devenit o țintă a teroriștilor, acțiunile îndreptate împotriva
turiștilor fiind generatoare de insecuritate, dar și de pierderi economice.

Există astăzi în lume un terorism de natură infracțională, caz în care teroriştii nu sunt motivaţi politic sau religios, scopul
lor de natură strict criminală urmărind o finalitate pecuniară.

Practic rezultă forme de terorism hibrid, în care terorismul de natură infracțională se combină cu cel politico-ideologic
sau religios, primul oferind suport logistic și financiar celui de-al doilea. Un exemplu în acest sens sunt practicile SI sau
cazul Mokhtar Belmokhtar.

I.2. Terorismul “zonelor gri” – parte a criminalității strategice

În ultima perioadă, terorismul clasic tinde să stabilească o relație de simbioză cu crima organizată și violența politică de
tip insurgent, dirijată contra instituțiilor fundamentale ale statului, combinația rezultată fiind criminalitatea strategică.

Aceasta urmărește, prin crerea unei economii subterane, paralele, uzurparea puterii politice prin scăderea credibilității
instituțiilor democratice ale statului, pe care le corupe și le pervertește, diminuându-le capacitatea de apărare a intereselor
cetățeanului.

În context, criminalitatea strategică se află, adesea, la baza unor serii de conflicte de mică intensitate, cronicizate la nivel
substatal, combinația dintre conflictele etnice, anarhie, integrismul religios, criminalitatea și narco-terorism constituind
un complex de factori destabilizatori, de amenințare.

Conjugarea acestor factori de destabilizare și de amenințare poartă, în general, denumirea de „terorism specific zonelor
gri”, „zona-gri”, desemnând combinația/interacțiunea dintre terorismul clasic, violența de tip insurgent și criminalitate.

Potrivit INTERPOL, organizațiile teroriste care practică asasinate, deturnări și distrugeri de mijloace de transport, răpiri
de persoane, sunt considerate organizații criminale[8].
I.3. Constituie teroriştii o categorie deosebită de criminali?

În cercetările criminologice privind terorismul specialiștii și-au pus întrebarea dacă terorișii nu constituie decât o
categorie aparte de criminali, perspectivă din care problematica terorismului migrează din sfera politică în cea a
criminalităţii.

Teoretic, și teroriștii sunt asasini atipici, care nu au legături prealabile cu victima aleasă aleatoriu, pe criterii simbolice
(simbol al unui “duşman de clasă”, de religie etc.) sau absolut fără nici un criteriu. Folosesc, în general, moduri de
operare violente, pentru a manipula și impresiona opinia publică.

Ca și în cazul ucigaşilor în serie, se observă tendința de dezumanizare a victimei. De exemplu, instrucţiunile găsite în
maşina unuia dintre autorii atentatului din 11 septembrie 2001 compara victimele cu animalele oferite ca jertfă[9].

Teroriştii care pretind că acţionează din raţiuni ideologice se consideră luptători, militari. Acționând clandestin, ca
membri ai unor grupări independente, fără uniformă, atacând civili, au îi realitate puține lucruri în comun cu profesia de
militar. Din imaginea combatantului au împrumutat extremele și, deși, își spun “militanţi” sau “martiri” au puține
trăsături comune cu un martir – o persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile
și convingerile sale, dar care nu îi ucide pe ceilalți[10].

Adesea, în special în cazul unui regim de ocupație străină, îi regăsim în rezistenţă, luptând în războiul neconvenţional.

Prin urmare, ca și ucigaşii în serie şi ucigaşii în masă, care își exprimă setea de putere în domeniul public, teroriştii pot fi
asimilați unei categorii de criminali extremiști ai puterii în domeniul social[11].

Prin prisma actelor comise şi mijloacelor folosite, a valorilor ideologice sub care acţionează, a modalităților de recrutare,
selectare, instruire şi antrenament, grupările teroriste nu pot accepta în rândurile lor decât anumite personalităţi, cu o
anumită structură internă şi trăsături specifice dominante.

În esență, teroristul este un agent de acțiune criminală, instruit pentru a face față situațiilor critice, cu aptitudini fizice şi
intelectuale deosebite, rezistenţi la condiţii dificile de viaţă şi antrenament.

I.4. Elemente psihologico-criminologice privind pregătirea şi derularea acţiunilor teroriste

Atentatele planificate și pregătite de grupările și organizațiile teroriste sunt de cele mai multe ori un efect al unor
sentimente de frustrare dobândite în lupta de înlăturare a unor stări de lucruri neacceptate de un grup social, prin folosirea
unor mijloace violente, ilegale[12].

Atentatele teroriste, similar unor activități aparținând infracționalității de drept comun, sunt precedate de o activități de
observare, studiere și documentare perseverentă a țintei vizate, în vederea stabilirii vulnerabilităților de securitate a
acesteia și a factorilor de risc. Urmare studiului minuțios al țintei, sunt alese judicios coordonatele spațio-temporale ale
atentatului, în scopul asigurării reuşitei și obținerii efectului maxim scontat (impact mass-media, transmiterea mesajului
politico-ideologic, soluționarea revendicărilor, obținerea recompensei materiale).

Odată stabilită şi documentată ținta actului terorist, urmează acţiunile preparative ale atentatului. Acestea presupun
procurarea substanţelor exploziv-incendiare, de mijloace financiare și de logistică (autovehicule, tehnică de comunicaţie,
documente de identitate, mijloace de confecţionare și mascare a armelor și/sau explozibilului).

Deşi axate pe obiective politico-sociale şi diplomatice, acțiunile teroriste s-au grefat adesea pe activități infracţionale de
drept comun sau aparținând crimei organizate, de natură a asigura suportul logistico-financiar (răpiri de persoane în
scopul răscumpărării, trafic, contrabandă etc.). Totodată, în pregătirea unui atentat intră și atragerea unor complici, de
exemplu a unor autohtoni, care asigură, uneori involuntar, suport logistic acțiunii (ex: găzduirea teroriştilor înainte sau
după comiterea actului, ascunderea explozibilului şi armamentui, atragerea țintei în anumite locuri pentru şantaj sau
asasinat, contactul cu emisari ai organizaţiilor extremiste, acoperirea și motivarea şederii îndelungate într-o ţară a
atentatorilor, obţinerea de date și informații privind ţinta).

Acțiunile preparative preced elaborării detaliate a planului de acţiune, un plan tactic de derulare a atacului în teren.
Din punct de vedere al tacticii folosite se remarcă două tipuri principale de acțiune:

1) cele în care teroriștii supraviețuiesc în urma executării atentatului;

2) misiunile sinucigașe

Sub aspect psihologic, acţiunile teroriste propriu-zise sunt de două categorii[13]:

– acţiuni de confruntare directă, în care teroristul riscă, se expune direct represiunii forțelor de ordine, moneda de
schimb a supravieţuirii sale constituind-o eliberarea ostaticilor capturați. Astfel de acţiuni au ca țintă personalităţi politice
şi diplomatice, obiective fixe (ambasade şi reşedinţe diplomatice, lăcaşe de cult, aeroporturi etc.) sau mobile (aeronave,
autovehicule, vase maritime) şi vizează răpirea, sechestrarea şi luarea de ostatici;

– acţiuni teroriste executate de la distanţă, în care atentatorul acționează de la depărtare față de locul atentatului, fapt
ce îi oferă protecție fizică și identitară față de forțele de ordine. Astfel de atentate presupun:

1. a) plasarea de dispozitive exploziv-incendiare în obiective (clădiri, locuri publice etc.);

2. b) acționarea acestora prin mijloace telecomandate;
3. c) expedierea de colete/scrisori “capcană” sau care conţin substanţe chimice periculoase;
4. d) infestarea cu substanţe toxico-bacteriologice a unor locații sau obiecte;
5. e) terorismul psihologic (ameninţarea şi şantajarea unor personalităţi politice, diplomatice; terorizarea populaţiei
prin zvonuri, știri și alarmele false etc.).

În etapa post-acţiunii, teroriștii fie se retrag de la locul faptei după un plan prealabil stabilit, fie supraveghează de la
distanţă sau sub diverse acoperiri efectele acţiunii lor. Considerând acest aspect, forțele de ordine se infiltrează în
mulţimea oamenilor care asistă la derularea efectelor unui act terorist, în încercarea de a descoperi eventuala prezenţă în
mulţime a unor terorişti sau complici[14].

Acţiunea teroristă solicită intens psihologia atentatorilor, puternic angajați emoţional și afectiv pe întregul parcurs al
derulării acesteia. Starea de tensiune afectivă, de nelinişte şi încordare a teroriștilor cunoaște o serie de variații: creşte
odată cu începerea acţiunii, deplasarea şi pătrunderea acestora în obiectiv şi, eventual, aşteptarea momentului oportun
(exemplu îmbarcarea sau decolarea avionului).

Starea de nervozitate atinge, de regulă, intensitatea maximă odată cu declanşarea acţiunii, odată cu capturarea
obiectivului/a ostatecilor. La acest moment teroriştii afișează, de obicei, cele mai violente şi periculoase comportamente,
mergând de la bruscări şi loviri, până la uciderea celor care opun rezistenţă. Ulterior, starea de încordare şi tensiune a
teroriştilor scade din intensitate, putând manifesta chiar îngăduinţă faţă de ostatici.

Neliniştea teroriştilor crește însă în intensitate odată cu creșterea sentimentului de nesiguranţă şi a incertitudinii privind
posibilele riposte şi reacţii ale autorităţilor. La acest moment, teroriştii doresc să negocieze cu reprezentanții autorităţilor.
Cu cât negocierile întârzie, cu atât crește și starea lor de tensiune şi incertitudine, fapt ce îi determină să comită, uneori,
abuzuri asupra ostaticilor cu scopul grăbirii inițierii negocierilor.

Starea emoţional-afectivă a teroriştilor oscilează în continuare, funcţie de rezultatul negocierilor, de evoluţia generală a
evenimentelor şi de starea psiho-comportamentală a ostaticilor. Prelungirea negocierilor conduce la apariția unei stări de
epuizare psihică și fizică a atentatorilor, care încep să comită erori, acesta fiind momentul optim pentru descurajarea
psihologică şi capturarea lor.
CAPITOLUL II

ATENTATORUL TERORIST: AGENT DE ACȚIUNE CRIMINALĂ

Atentatorul terorist este un agent de acțiune criminală, care comite o infracțiune în mod conștient, pe fondul unei
motivații pe care acesta o consideră superioară. Ele este instruit de organizația teroristă în spiritul valorilor idelogice
promovate de aceasta și antrenat în condiții speciale în folosirea metodelor și mijloacelor necesare comiterii atentatelor
teroriste.

Una din caracteristicile esențiale ale acestui tip de criminal constă în obsesia sa de a convinge opinia publică vizată sau
grupul social țintit să privească lumea potrivit propriilor standarde de legitimitate politico-socială.

În studiul său Adevărata faţă a teroriştilor. Psihologia şi sociologia actorilor Jihadului, Denoël 2005, psihiatrul Marc
Sageman, se întreba dacă teroriştii nu sunt decât doar niște indivizi care încalcă legea. Constatarea cercetătorului era însă
că teroriștii nu sunt simpli criminali, în sensul comun al termenului, întrucât ei încalcă legea nu pentru avantaje personale,
ci în numele unei credințe, a unui crez. În context, Sageman se întreabă dacă nu cumva „noul terorist, nihilist şi integral”
nu este decât o figură emblematică a postmodernităţii noastre extreme[15].

Motivația comiterii unui atac terorist are întotdeauna drept fundament un sistem de convingeri, format din imagini, mituri
dominante, simboluri, percepții și interpretări eronate, care fac trecerea de la nemulțumire și/sau frustrare la acțiune
violentă în speranța schimbării statusului real, dar neconform, al societății țintite în atac.

Sistemul de convingeri al atentatorului terorist provine din mediul politico-social în care acesta se formează, trăiește, din
factori socio-culturali variabili, din istoria, tradițiile, cultura, religia sa.

O dată intrați în conflict deschis cu societatea, teroriștii acceptă clandestinitatea și auto-izolarea plină de tensiune și
nesiguranță, ceea ce potențează adoptarea unui set rigid de convingeri neconforme cu realitatea socială dată. Ripostele
societății sau ale statului amenințat inhibă flexibilitatea și deschiderea mentală a teroriștilor față de compromis sau
schimbarea punctului de vedere[16].

Totodată, dezumanizarea inamicului devine dominanta gândirii lor. Inamicul este perceput abstract, monolitic și
impersonal, ca fiind „capitalismul burghez”, „imperialismul”, „pericolul comunist” sau „sionismul”[17].

Majoritatea teroriștilor se consideră victime, nu agresor, se percep reprezentanți ai celor oprimați: muncitori, țărani,
minorități etnice sau religioase etc., grupuri considerate incapabile să se apere singure.

Teroriștii au conștiința superiorității lor morale, consideră că sunt mai sensibili, mai nobili, niște idealiști pe care
societatea nu îi merită.
Tendința organică a terorismului spre pseudo-legitimizare este reflectată chiar de folosirea curentă a unor termeni juridici
complecși pentru a încadra atentatul terorist într-un areal legal, justificativ. Astfel, teroriștii nu consideră atentatul o crimă
sau un asasinat, ci o „execuție dupa o judecată”, victimele sunt „niște tradatori”, „vânzători de țară, popor sau neam”.

Teroriștii își proiectează imaginea actelor lor cu ajutorul simbolisticii

militare, încercând să acrediteze ideea unui război convențional contra inamicului desemnat. Pentru teroriști, victimele
atentatelor, chiar și cele colaterale, sunt reprezentanții „dușmanului”. În cazul în care admit și existența unor victime
nevinovate, răspunzător pentru acestea este guvernul care a refuzat să le satisfacă revendicările sau le-a ignorat
amenințările.

Refuzarea asumării responsabilității actelor de violență este caracteristică terorismului, la fel ca și tendința de a considera
orice acțiune „un succes” – particularitate definitorie a terorismului.

Atentatorul terorist nu are sentimente de vinovățe raportat la faptele comise. El este convins de vinovăția celorlalți.
Acțiunile sale transced standardele, normele de comportament social și moral. De aceea, teroriștii sunt foarte selectivi în
perceperea informațiilor comunicate, în acceptarea faptelor, având încredere doar în canalele de informații proprii, care le
alimentează și le întrețin convingerile. Astfel, modelele de ,,rea-credință înnăscută a inamicului” îi face pe teroriști să nu
accepte realitatea dramatică, falsitatea convingerilor lor, absurditatea demersurilor lor, gesturile conciliatoare fiind
interpretate ca încercări de înșelăciune. Prin urmare, capacitatea teroriștilor de adaptare la starea de pace și echilibru este
extrem de limitată.

Din punct de vedere al elementului motivaţional, se evidențiază următoarele tipuri de atentatori terorişti: destabilizatorii
ordinii sociale, infractorii de drept comun, profesioniștii, fanaticii (politici, naționaliști, religioși), răzbunătorii.

II.1. Atentatorii teroriști destabilizatori ai ordinii sociale

Teroriştii destabilizatori nu pot accepta ordinea socială stabilită, pe care o consideră o presiune deghizată. De obicei
psihopați cu un echilibru psihic labil, marcați de complexe de inferioritate şi tendinţa de a ieşi în evidenţă și de a fi în
centrul atenţiei, ei consideră stabilitatea socială este o tiranie mascată. Terorismul reprezintă pentru ei stadiul final al unei
nesociabilităţi cronicizate.

Destabilizatorii psihopați se regăsesc, în general, printre „lupii singuratici” care vor să „salveze lumea”, să o facă mai
bună sau mai apropiată gusturilor lor, prin intermediul unei crime.

Situați la periferia vieţii comunitare, provenind, în general, din medii defavorizate, complexaţi şi neîmpliniţi, acest tip de
atentatori încearcă să se răzbune pe o societate în care nu s-au putut integra, pe un mod de viaţă incompatibil cu
psihologia lor deviantă.

Victimele furiei lor antisociale devin reprezentanţii și simbolurile societăţii în care nu se pot integra, iar modul lor de
operare derivă chiar din modul lor de viaţă în care acţiunea solitară predomină. Ducând o viaţă de multe ori singuratică,
cu puţine contacte sociale, laconici, neîncrezători, atentatorii psihopați solitari pot fi greu depistați de organele
specializate și atunci numai în cazurile în care îi trădează accesele de furie, exprimarea violentă a convingerilor lor,
trimiterea scrisorilor de ameninţare[18].

Periculozitatea acţiunilor acestui tip de atentatori derivă din imposibilitatea purtării de negocieri cu aceștia în situaţii de
criză. Psihopaţii au ierarhii valorice complet diferite de cele general acceptate, percep deformat realitatea, au alte viziuni
asupra riscurilor și şanselor de reuşită, fiind total ilogici şi imprevizibili, astfel că a invoca normele de drept, a apela la
sentimente de înțelegere și compasiune sunt, în cazul lor, încercări destinate eșecului. Atentatele comise de psihopați
reuşesc întrucât motivațiile comiterii lor scapă logicii general acceptate.

***
 La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik (Fig.1),
extremist de dreapta, dușman declarat al
multiculturalismului și „invaziei musulmane” în
Europa, a detonat o bomba in fața sediului Biroului
primului-ministru Jens Stoltenberg, atac soldat cu opt
morți.

Ulterior, el a mers pe Insula Utoya, unde, îmbăcat în

Figura 1 polițist, a
deschis focul, omorând alte 69 de persoane, în cel mai grav masacru comis recent în
Norvegia. Atentatorul, care a recunoscut comiterea atacului în care 77 de persoane
au murit și 151 au fost rănite a fost acuzat oficial de „acte de teroare” și
„omucidere voluntară”. Analiza psihiatrilor desemnați de tribunal a concluzionat
că acesta ar suferi de „schizofrenie paranoidă”.

***

La 8 iulie 2013, cetățeanul român Oliver Stan (Fig.2),

pătrunde în Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”
din Iași, purtând un rucsac în care se afla un dispozitiv
exploziv artizanal. Specialiştii au concluzionat, ulterior,
că bărbatul suferă de schizofrenie paranoidă, în prezent
Figura 2 aflându-se internat în ospiciu.

***

La 15 decembrie 2014, Man Haron Monis (Fig. 3),

cetățean australian de origine iraniană, convertit la
sunnism extremist, comite un atac terorist asupra unei
cafenele din centrul orașului Sydney, incident soldat cu trei
morți și șase răniți.

Erijat în victimă a hărțuirii religioase a autorităților

australiene, convins de asemănarea cu fondatorul Wikileaks,
Figura 3 Julian Assange,

dar și de veleitățile sale în astrologie, numerologie şi magie neagră, eliberat pe

cauțiune pentru uciderea soției, un singuratic izolat de comunitatea musulmană
locală, Man Haron Monis este un caz de atentator terorist instabil mental.
II.2. Teroriștii – infractori de drept comun

Corespondenţa dintre liderul Al-Qaida Ossama ben Laden şi Atiyah Abd al-Rahman, „managerul financiar” al
organizației teroriste[19], prezentată de procurorii federali americani ca probă în procesul lui Abid Naseer, agent
pakistanez al reţelei, condamnat pentru susţinerea terorismului şi planificarea unui atac cu bombă într-un centru
comercial britanic, a relevat faptul că, în 2010, oficialii afgani au plătit cinci milioane de dolari organizației Al-Qaida
pentru răscumpărarea consulului general afgan la Peshawar, Pakistan, Abdul Khaliq Farahi, luat ostatic de către terorişti
în septembrie 2008.

Investigațiile au arătat că suma plătită a fost constitută dintr-un milion de dolari provenit dintr-un fond secret al CIA
destinat președinției afgane și alte patru milioane strânse de oficiali afgani de la alte ţări[20].

Începând cu anul 2008, Al Qaeda a obținut cel puțin 125 milioane USD din răscumpărările plătite de guvernele sau
companiile europene occidentale în schimbul eliberării cetățenilor lor răpiți de organizație, în anul 2013, suma
reprezentând 66 milioane USD. Trezoreria SUA estima că, numai în anul 2011, Al Qaeda și filialele sale reușiseră să
strângă 120 de milioane USD din răscumpărări.

Totodată, începând cu anul 2008, și Al Qaeda din Maghrebul Islamic a obținut din răscumpărări de peste 90 de milioane
USD din Elveția, Spania, Austria și Franța, în timp ce Al Shabaab din Somalia a primit 5,1 milioane USD din Spania, iar
AQAP aproape 30 de milioane USD, una din tranșe venind din Qatar și Oman[21].

***

La rândul lor, teroriștii Statului Islamic (SI) au reușit să pună la punct propriul sistem de finanțare[22], apelând la o serie
de infracțiuni precum:

– Contrabanda cu petrol – asigură 1 – 2 milioane de USD/zi. Petrolul provine de la rafinăriile din Irak și Siria
controlate de teroriștii SI. Se estimează că teroriștii produc aproximativ 44.000 de barili de petrol/zi în Siria și 4.000 de
barili/zi în Irak, pe care îl vând sub prețul pieței în Turcia.

– Răscumpărări din rapiri – investigațiile jurnalistice au dovedit că o serie de companii au fost dispuse să plătească
pentru răscumpărarea angajaților lor răpiți de SI. În plus, deși francezii au negat că ar negocia cu jihadiștii, surse oficiale
au declarat că autoritatile de la Paris au fost dispuse sa plătească eliberarea a doi francezi răpiți de SI.

– Contrabandă cu artefacte furate și antichități

Teroriștii permit și chiar solicită localnicilor din teritoriile controlate să facă săpături arheologice, cu condiția să
primească un procent din valoarea obiectelor descoperite. În plus, jihadiștii fac trafic cu artefactele descoperite. Aceste
acțiuni au cauzat daune ireparabile patrimoniului cultural din Siria și Irak.

 Taxa de supraviețuire

SI a impus firmelor și gospodăriilor care doresc să dispună de facilități esențiale, cum ar fi alimentarea cu energie
electrică sau dreptul de a transporta anumite bunuri, să plătească o taxă de supraviețuire.

 Bani din jafuri

În iunie 2014, teroriști SI au jefuit mai multe bănci din Mosul, de unde au furat în jur de 500 de milioane de dolari.
  Trafic de organe

Ambasadorul irakian la ONU, Mohamed Alhakim, a solicitat Consiliului de Securitate să investigheze posibilitatea ca SI
să recurgă la prelevarea organelor celor executați, în scopul traficării acestora și finanțării activităților extremiste.

***

În țara noastră, Al Dulaimi A. A. Mohamad, sub identitate reală sau folosind identităţi fictive, prin intermediul unor
societăţi comerciale special constituite în acest scop, a înlesnit la peste 250 de cetăţeni irakieni intrarea, şederea sau
tranzitarea României.

Cinci dintre aceștia[23], cercetați/urmăriți penal pentru acte de terorism comise în numele organizaţiei Al Qaeda în Irak, au
preluat astfel, în total, peste 270 de firme cu importante datorii, creând un important prejudiciu financiar statului
român[24].

***

Un exemplu de profil terorist, în care terorismul jihadist se îmbină cu cel de natură infracțională, cel din urmă asigurând
suportul financiar-logistic al primului este cazul Mokhtar Belmokhtar, a cărui fișă este prezentată în continuare.

Mokhtar Belmokhtar

Nume: Mokhtar Belmokhtar

Abu Khaled, Khaled Abou El Abbas, The One-
Eyed, The Uncatchable, Mr. Marlboro, The Prince,
Pseudonime/porecle: MBM, al-Aouer, Bal’ur, Laaouar şi MBM.
Data şi locul naşterii: 1 iunie 1972/Ghardaïa, Algeria
Domiciliu: Gao, Mali (posibil)
Rezidenţă: Nelocalizată
Naţionalitate/Cetăţenie: Algeriană
Căsătorit cu 4 (patru) cetăţene tuarege şi, respectiv,
de naţionalitate arabă din nordul Mali, descendente
Stare civilă: din familii autohtone proeminente.
Omar Hamaha, unchi prin căsătorie, este
Rude prin alianţă: comandantul unei grupări afiliate AQIM.
Luptător terorist, lider jihadist, finanţator terorism,
Ocupaţie: traficant, răpitor, comerciant de arme.
Apartenenţă Al-Mulathameen/The Masked Brigade („Those who
organizaţională: Sign with Blood Brigade”)[25], Al-

Funcţie:
Referinţe ideologice:
Motivaţie ideologică:
Activitate jihadistă armată
şi de suport (finanţare):
Qaeda, AQIM(filială regională afiliată ideologiei
AQ, cu baza în Mali), GSPC, GIA
Comandant al organizaţiei Al-Mulathameen
(„Masked”) Brigade (a.k.a. al-Mua’qi’oon Biddam)
– „Those who Sign with Blood” Brigade
Uciderea ideologului iordaniano-palestinian
Abdullah Azzam în 1989. Jihadiştii formatori Abu
Qatada, Abu Muhammad al-Maqdisi, and Abu Talal
al-Masri.
Jihad
– manifestă interes pentru Jihad din
perioada copilăriei.
– 1991 (19 ani) – călătoreşte în Afganistan pentru a
lupta alături de mujahadeeni împotriva guvernului
comunist pro-sovietic instituit după retragerea
trupelor sovietice. Se implică activ în Războiul civil
din Afganistan.
Este antrenat în taberele Al Qaeda afgane
din Khalden şi Jalalabad. Susţine că a luptat pe
fronturile de la Qardis, Jalalabad și Kabul.
În Afganistan şi-a pierdut ochiul stâng într-o
explozie (de unde porecla The One-Eyed).
– 1993 – se întoarce în Algeria, formează prima
celulă a Shahada Katibat (Batalionul Martirilor) în
Ghardaïa, ulterior integrată în gruparea
islamistă GIA (Armed Islamic Group of
Algeria)[26], ajungând la rang de comandant
(comandant sau emir al celei de-a noua
regiuni, Sahrawi).
– sfârşitul anilor 90 – părăseşte GIA, intrată în
proces de divizare şi dizolvare
– 1998 – se alătură GSPC (Salafist Goup for
Preaching and Combat)[27], urmându-l pe Hassan
Hattab, şi devine comandant operaţional.
Se deplasează în Tamanrassat, Algeria, pentru a
procura fonduri destinate jihadului. Treptat, pune
bazele unei reţele complexe de trafic în sudul
Algeriei.
Trafichează ţigări (de unde porecla de Mr.
Marlboro), droguri, maşini furate, diamante şi
 persoane, banii obţinuţi fiind folosiţi pentru
achiziţionarea de arme destinate grupărilor
insurgente.

Răpeşte occidentali (diplomaţi, medici, asistenţi

sociali, turişti) din Franţa, Germia, Austria, Anglia,
Spania, Elveţia, Italia, Olanda, Suedia şi Canada,
pentru obţinerea de bani din răscumpărare.

– 2006 (când GSPC se transformă în AQIM), este

desemnat comandantul unei brigăzi Al-Qaeda din
Maghrebul Islamic (AQIM), cu arie operaţională
în Mauritania. Capătă autoritate sporită în Algeria şi
Mali.

Perceput ca o ameninţare la adresa puterii şi

autorităţii pe care o deţinea, emirul Abu Musab
Abdel Wadoud (a.k.a. Abdelmalek Droukdel) îi
conferă puteri sporite rivalului lui Belmokhtar,
comandantul Abdelhamid Abou Zeid.

– decembrie 2012 – părăseşte AQIM urmare a

divergenţelor cu organizaţia (insubordonare, refuză
întrunirile, ordinele, raportările, dialogul cu
superiorii).

Îşi înfiinţează şi devine comandantul propriei sale

grupări denumită Al-Mulathameen („Masked”)
Brigade (cunoscută şi ca al-Mua’qi’oon Biddam
(„Those who Sign with Blood” Brigade), afiliată
organizaţiei mamă Al – Qaeda (emir Ayman al-
Zawahiri), şi, în prezent aliată a grupării
militante Movement for Oneness and Jihad in
West Africa, de asemenea afiliată ideologiei AQ.

– august 2013 – gruparea sa fuzionează cu MUJAO

pentru a constitui organizația jihadistă militantă Al-
Mourabitoun, care, în septembrie 2014, se afiliază
ISIL.
– AQIM: Abdelhamid Abou Zaid Essoufi şi Yahia
Djouadi

– foarte bune cu tuaregii;

Relaţii: – are aliaţi în guvernul Mali.

– iune 2005, atacul garnizoanei militare mauritaneze
din El Mreiti, soldat cu moartea a 15 militari
Atentate/atacuri în care a mauritanezi şi intrarea unei cantităţi semnificative
fost implicat: de armament în posesia atacatorilor.
 – 16 ianuarie 2013 – Atacul şi luarea de ostateci de
la In Aménas.

În replică la intervenţia Franţei în Mali, gruparea

condusă de Belmokhtar ia peste 800 de ostateci la
complexul de gaze naturale Tigantourine, exploatat
de British Petroleum în apropiere de In Aménas
(Algeria).

Atacul s-a soldat cu uciderea a 39 de ostatici şi a

unui algerian, înaintea recapturării complexului de
către forţele algeriene, care au eliminat 29 de
membri ai Brigazii şi au capturat 3 dintre aceştia.

– 23 mai 2013 – atentat cu autocamioane capcană

împotriva minei de uraniu, deţinute de francezi
în Arlit, Niger, şi împotriva unei baze militare
situată la 150 mile depărtare de Agadez.
– în 2003, a răpit 32 de turişti (francezi, nemţi,
austrieci şi elveţieni) în Deşertul Sahara, în
schimbul cărora se estimează că a obţinut o
răscumpărare în valoare de 6.5 milioane USD.

– în 2008 este implicat în răpirea diplomaţilor

canadieni, oficiali ONU, Robert Fowler şi Louis
Răpiri de persoane: Guay, pe care îi ţine în captivitate 130 de zile.
Condamnat pentru: Terorism, crimă
– 2004 – condamnare pe viaţă pentru constituire
grup terorist, jaf, lipsire de libertate şi folosire de
arme ilegale;

– 2007 – condamnare la moarte (în lipsă) pentru

constituire grup terorist, implicare în atacuri armate,
răpiri de cetăţeni străini, import şi trafic de arme
ilegale;

Cazier constituit de – 2008 – condamnat la moarte (în lipsă) pentru

autorităţile algeriene: uciderea a 13 ofiţeri vamali
În 2003, ONU îl desemnează pe Belmokhtar ca
fiind terorist afiliat Al Qaeda, iar SUA îl listează ca
finanţator al unei organizaţii teroriste.

În iunie 2013, guvernul SUA anunţă oferirea unei

recompense de 5 milioane USD pentru obţinera de
informaţii care conduc la localizarea acestuia.
Statut internaţional:
 În 15 iunie 2015 Mokhtar Belmokhtar a fost ţinta
unui raid aerian american, în urma caruia guvernul
libian l-a declarat oficial decedat.
Personalitate jihadistă dominantă în regiunea
sahariană, adept al islamismului salafit şi al
ideologiei Al Qaeda, cu experienţă operaţională
militară îndelungată.

Element fundamental al jihadismului algerian (din

1993) și de conexiune/contact la nivelul reţelei
internaţionale Al Qaeda între AQ core (organizaţia
mamă) şi filiala regională AQIM.

Facilitator logistic de bază în regiune pentru

terorismul jihadist.

Personalitate puternică, dominantă, ambiţioasă, cu

tendinţe de insubordonare.

Spirit conducător, independent, întreprinzător, cu

evidente abilităţi relaţionale, organizaţionale şi
Profil psihologic: operaţionale.

II.3 – Atentatorii teroriști profesioniști (instituționali)

Grupările teroriste „instituţionale” sunt susținute de state sau organizaţii puternice, de diverse serviciile de spionaj, care le
susțin financiar și logistic și, uneori, le justifică ideologic acțiunile.

Prin grija susținătorilor lor, acestea dispun de mijloacele materiale şi logistice, reţele informative, canale de transmitere a
informaţiilor, documente de identitate, baze de antrenament şi instrucţie, locuri de adăpost, armament sofisticat,
explozibil de mare putere, dispozitive de detonare comandată de la distanţă etc.

Cu excepţia unor cazuri foarte rare, atentatorii terorişti profesionişti acţionează exclusiv din raţiuni politice sau sociale.
Atentatele lor nu reprezintă materializarea unor impulsuri sau motivații individuale.

În general, teroriştii înregimentați instituțional sunt cei mai periculoşi: au îndemânare, precizie, profesionalism, neavând
reticenţe sentimentale, morale sau umane. Ei acționează profesionist, la comanda superiorilor, în cadrul unui program de
acțiune bine stabilit și organizat, care urmărește materializarea acțiunii de comando în siguranță și mai puțin publicitatea
media.

Este cazul operativilor Hezbollah aparținând Unit 910 (ESO), Unit 1800 sau Unit 133, recrutați, pregătiți, antrenați și
instruiți mai degrabă după principiile muncii specifice serviciilor de informații.

Profilul membrilor acestor grupări teroriste “instituționale” se apropie foarte mult de acela al unui ofițer de informații.
Astfel, acești teroriști urmează pregătire militară și de securitate, știu să culeagă date și informații, să-și construiască
legenda, să documenteze țintele, să execute misiuni de recunoaștere și supraveghere.

***
Atentatul de la Burgas a fost un atentat anti-israelian executat în Bulgaria, la 18 iulie2012, la aeroportul Sarafovo din
localitate. În momentul atentatului, turiștii israelieni, care sosieră cu un avion charter, urcau în autobuze pentru a fi
transferați în stațiunea balneară aflată la nord de Burgas. Autobuzul țintit de atentat urma să transporte 42 de israelieni.

Atacul, realizat prin detonarea unei încărcături explozibile, într-o acțiune aparent sinucigașă, a provocat moartea a șapte
persoane (cinci israelieni, șoferul bulgar al autobuzului și presupusul atentator)[28].

Probele găsite la locul faptei (Fig.4) și declarațiile liderului salafit Omar Bakri, au determinat, inițial, investigatorii să
presupună că autorul atentatului sinucigaș ar fi fost algerianul cu cetățenie suedeză Mehdi Ghezali (Fig.5), fost deținut la
Guantanamo[29], care ar fi acționat sub o identitate americană falsă din Michigan. Totodată, s-a presupus existența unui
complice bulgar, ulterior infirmată de autorități.

Fig. 4

Figura 5

Investigațiile Europol, probele criminalistice și sursele de informații au indicat implicarea Hezbollah în comiterea
atentatului.

La 25.07.2013, urmare cercetărilor unor conturi Facebook atribuite atentatorilor, MAI bulgar a prezentat fotografiile a doi
suspecți de comiterea atentatului de la Burgas: cetățeanul australian Meliad Farah (cunoscut și sub numele „Hussein
Hussein”) și cetățeanul canadian Hassan al-Haj, ambii operativi Hezbollah, teroriști instituționali (Fig. 6)[30].

Se presupune că, ulterior comiterii atentatului, cei doi au fugit în Liban.

Figura 6

II.4. Atentatori teroriști fanatici

Atentatorii teroriști fanatici, adesea sinucigași, manifestă o hotărâre și o determinarea deosebită de a comite atentatul și,
prin acesta, sacrificiul, inclusiv cel suprem, pentru îndeplinirea idealului lor politic, naţional sau religios.

Terorismul sinucigaş reprezintă modul de acţiune caracteristic unor grupări teroriste tamile, libaneze, kurde şi cecene. El
este specific unui cadru organizaţional, atentatele sunt pregătite şi comise în numele unei cauze politico-ideologice sau
religioase[31].

Până la atentatele 9/11 din SUA, purtând marca Al Qaeda, statisticile indicau faptul că atentatorii fanatici, sinucigași,
proveneau, de obicei, din păturile sociale cele mai sărace şi mai defavorizate, dintre indivizii aparținând mediilor sociale
marcate de lipsuri și mizerie, favorizante apariției și dezvoltării urii, xenofobiei, şovinismului și obscurantismului
religios.

După atentatele 9/11, experții în terorism au evidenţiat o revoluție completă a profilului atentatorului sinucigaş. Datele
publicate referitoare la autorii atentatelor din SUA nu mai corespundeau portretului atentatorului sinucigaş clasic: bărbat
cu vârsta 18-27 ani, necăsătorit, uşor influenţabil.

Mutaţii substanţiale s-au observat, ulterior, şi în cazul profilului atentatorilor asociați organizaţiilor teroriste palestiniene.
Odată cu creșterea numărului de victime ale atentatelor produse împotriva intereselor israeliene, s-a constatat o
transformare a profilului socio-profesional al atentatorilor, concomitent cu apariţia femeilor terorist-sinucigaş, creşterea
numărului copiilor implicaţi în comiterea atentatelor sinucigaşe, apariţia unor atentatori cu nivel superior de pregătire și
instruire, cu vârste mai mari, ce proveneau din familii cu o situaţie materială peste medie.

***

11 septembrie 2001

Atentatele teroriste sinucigașe coordonate și desfășurate de Al Qaeda pe teritoriul SUA la 11 septembrie 2001, soldate cu
2996 de morți și și peste 6000 de răniți, constituie un reper marcant în istoria comiterii de atentate teroriste.

Cei 19 teroriști Al Qaeda (Fig.7) participanți la acţiunea sinucigaşă din 11 septembrie au deturnat patru avioane de
pasageri, pe care le-au transformat în „rachete de atac” al unor obiective simbol americane (World Trade Center /New
York, Pentagonul, Washington).

Raportul Comisiei 9/11 a arătat că „principalul arhitect” al întregii operațiuni 9/11 a fost Khalid Sheikh Mohammed, care
i-a prezentat lui Ossama Ben Laden ideea unui astfel de atac încă din 1996. De altfel, Khalid Sheikh Mohammed a
coordonat și susținut financiar și atentatul din 1993 împotriva World Trade Center.

Figura 7

Motivația lui Khalid Sheikh Mohammed, fost student în SUA, de altfel, a constituit-o puternicul dezacord față de politica
americană de favorizare a Israelului. Aceleași sentimente i-au motivat și pe cei 19 pirați ai aerului, teroristul de pe zborul
AA11 Abdulaziz al-Omari, afirmând în testamentul său video, „lucrarea mea e un mesaj adresat celor ce m-au auzit și
celor ce m-au văzut și în același timp este un mesaj adresat necredincioșilor să părăsească peninsula Arabă învinși și să
înceteze să-i mai ajute pe lașii evrei în Palestina.”

Și din punct de vedere criminologic, atentatele din SUA au reprezentat un moment marcant. Cei 19 terorişti sinucigaşi
implicaţi în atentate au evidenţiat un profil psihologic al teroristului sinucigaş total diferit, ceea ce a dus la revoluționarea
tuturor teoriilor existente în domeniu până la acel moment. [32]

Astfel, prima constatare a fost nivelul superior de educație și pregătire al teroriștilor, majoritatea licenţiaţi. Șapte dintre ei
dobândiseră prin instrucție brevete de pilot. Unii dintre ei urmaseră studii în străinătate și vorbeau fluent cel puţin două
limbi străine. De exemplu, Waleed Alsheri, care s-a aflat la bordul AA11, absolvise o facultate de aeronautică în 1997 şi
obţinuse licenţă de pilot de la Universitatea Aeronautică Embry-Riddle (Daytona Beach, Florida), important loc de
formare și pregătire a piloţilor civili din SUA.

Al doilea aspect interesant l-a constituit vârsta atentatorilor (unul avea 41 de ani, altul 33 de ani, doi aveau 28 de ani,
ceilalți între 25 și 26 de ani), care, comparată cu media de vârstă a teroriştilor sinucigaşi din Orientul Mijlociu, situată de
obicei sub 23 de ani, a arătat că în acest atentat s-au implicat bărbați maturi și nu adolescenţi debusolaţi. De altfel, parte
dintre cei 19 erau căsătoriţi şi duceau o viaţă de familie aparent normală. Astfel, Abdulaziz Alomari locuia împreună cu
soţia şi cei trei copii într-o vilă din Florida, în apropierea şcolii de pilotaj pe care a urmat-o. De asemenea, Ahmed Al
Haznawi şi Ziad Samir Jarah, aflaţi la bordul avionului prăbuşit în Pensylvannia, locuiau într-un cartier din Lauderdale,
Florida.

Până și statusul social și nivelul de trai al atentatorilor contraziceau teoriile de până atunci: unul din terorişti era fiu de
diplomat, altul provenea dintr-o familie de avocaţi bogaţi. Cu toţii erau integrați în viaţa urbană, în tumultul zonelor
metropolitane.

Prin urmare, atentatorii 9/11 au ieșit din tiparul atentatorilor sinucigaşi din Intifada palestiniană, fiind persoane educate,
cu pregătire tehnică, bine integrate în comunităţile americane din Florida, California sau Virginia. Toți duceau o viaţa
confortabilă, dispunând de mijloace materiale suficiente, câţiva dintre ei având și conturi în bănci europene.
Nici unul nu avea înfățișarea tipică unui militant islamist, comportamentul afișat fiind cel specific al majorității
americanilor din clasa de mijloc: închiriau maşini, urmau cursuri, frecventau săli de sport și baruri, încălcând prevederile
Coranului referitoare la alcool, comandau pizza şi făceau rezervări prin Internet.

Anchetatorii au stabilit că parte dintre atentatorii 9/11 intraseră în mod legal în SUA, cu vize turistice sau de studii, încă
din anul 2000, iar pilotul avionului care a lovit Pentagonul, Hani Hanjour, se afla pe teritoriul american încă din anul
1990.

În context, un al treilea element ieșit din tipare a fost hotărârea cu care şi-au dus la capăt misiunea, deşi stătuseră mult
timp la distanță de fanatismul cercurilor care i-a determint, în final, să îşi dea viaţa pentru cauză și să devină „martiri”.
Până la momentul 9/11, practica demonstrase că toți teroriştii sinucigaşi, pentru a nu se răzgândi sau îşi trăda, mai mult
sau mai puţin voluntar, intenţiile, realizau misiunile imediat după finalizarea stagiului de „îndoctrinare” intensivă[33].

Pe acest fond, teroriștii au demonstrat o capacitate deosebită de planificare, pregătire şi coordonare a acțiunilor
operațiunii, o perfectă cunoaşterea a sistemului de securitate aviatic american, meticulozitate, determinare şi motivaţie
ieşite din comun.

Atentatele 9/11 nu au avut ca scop satisfacerea unor revendicări. Unicul lor suport l-a constitit ura extremă, combinată cu
un simţ exagerat al datoriei, ce i-a determinat pe atentatori să accepte moartea pentru a descuraja și demoraliza
„inamicul”, prin atacarea și distrugerea celor mai importante simboluri ale acestuia, chiar pe teritoriul lui. Hotărârea
fermă cu care şi-au urmat planul pe parcursul unui interval de timp îndelungat a conferit dinamicii terorismului
dimensiuni noi.

II.5. Atentatorii teroriști răzbunători

Atentatul Charlie Hebdo

La 7 ianuarie 2015, doi atacatori mascați, înarmați cu puști de asalt Kalașnikov, au atacat birourile editoriale Charlie
Hebdo, lăsând în urmă 12 morți (10 jurnaliști și 2 polițiști) și 11 răniți. Ulterior atacului, suspecții au avut o serie de
confruntări cu forțele de ordine, fiind în cele din urmă eliminați la 9 ianuarie 2015.

Ținta principal a atentatului a fost caricaturistul Stéphane Charbonnier zis și Charb, desemnat de AQAP, care a și
revendicat atacul, ca țintă în revista organizației Inspire.

Investigațiile oficiale i-au desemnat ca suspecți pe frații Saïd Kouachi (34 de ani) și Chérif Kouachi (32 de ani)[34].

Sprijinul financiar în organizarea atentatului a fost asigurat, potrivit unor persoane din anturaj, de către Amedy
Coulibaly (aka Abu Bashir Al-Ifriqi), autorul atacului asupra unui magazin evreiesc din Paris (9 ianuarie 2015), comis de
către acesta în numele Statului Islamic.

 Portretul terorist al fraților Kouachi

Chérif Kouachi s-a născut la 29.11.1982, în arondismentul 10 din Paris. În 1994 este internat, alături de mama sa și
fratele său în Corrèze, la Centrul Monédières din Treignac, o casă de copii cu caracter social. Mama moare în 1995, astfel
că cei doi frați rămân în centru până în anul 2000[35].
În timpul liceului, colegii îl considerau violent, impulsiv și îi atribuie proiecte de atentate teroriste împotriva unor
magazine evreiești din Paris. Comite furturi și infracțiuni minore.

Începe să fie atras de „jihad” în 2003, o dată cu frecventarea moscheii Adda’wa, unde îl întalnește pe Farid Benyettou,
care avea să devină șeful filierei irakiene Buttes-Chaumont[36], și cu care, împreună cu fratele său, urmează cursuri de
îndoctrinare islamică. Modul de viață al celor doi frați se schimbă radical (Fig. 8).

Ceea ce îi marchează pofund este, însă, intervenția americano-britanică din Irak (martie 2003). Ulterior, în timpul
procesului său din 2008, Chérif Kouachi mărturisește: „tot ce am văzut la televizor, torturile în inchisoarea Abu Ghraib,
toate acestea m-au motivat”.

Începe și pregătirea militară când un apropiat al moscheii îi învață să mânuiască un Kalașnikov.

Pentru a justifica plecările în Irak, în perioada 2003-2005, tinerii din anturajul moscheii își exprimă dorința de
perfecționare a limbii arabe. Parte din colegii săi ajung în Siria, la Damasc, la școli coranice, dar Chérif Kouachi este
arestat la Paris, în ianuarie 2005, înaine de a părasi Franța.

În detenție (ianuarie 2005-octombrie 2006), Chérif Kouachi găsește un nou mentor în persoana recrutorului Al
Qaeda Djamel Beghal, condamnat la 10 ani închisoare pentru plănuirea unui atentat, în 2001, împotriva ambasadei SUA
la Paris (Fig. 8). Se observă încă odată rolul important pe care îl joacă mediul închisorilor franceze în procesul de
radicalizare islamică a deținuților[37].

La ieșirea din închisoare, în 2006, Chérif Kouachi se angajează la o pescărie, dar continuă să păstreze legaturile cu o
serie de indivizi din rețeaua Buttes-Chaumont. Potrivit datelor existente, el ar fi participat și la organizarea evadării
radicalistului islamic Smain Ait Ali Belkacem, condamnat în 2002 la închisoare pe viață pentru participarea la atentatul
de la stația Musee-d’Orsay (1995).

Reîncarcerat în mai 2010, dar eliberat în luna octombrie a aceluiași an, Chérif Kouachi a reușit să înșele vigilența
autorităților, care nu au realizat pericolul potențial pe care acesta îl reprezenta.

Potrivit unor surse diplomatice franceze, autoritățile yemenite informaseră serviciile de securitate americane referitor la
prezența fratelui său, Said Kouachi, născut la 07.09.1980, în Yemen, în anul 2011, în medii radicale islamice[38].

Figura 8

 Portretul terorist al lui Amedy Coulibaly

 Născut la 27.02.1982, într-o suburbie din sud-estul
Parisului, într-o familie de emigranți musulmani din
Mali, Amedy Coulibaly (Fig. 9) avea la 17 ani la
activ 6 condamnări (5 pentru jaf armat și una pentru
trafic de droguri). Era singurul băiat într-o familie cu
10 copii. Un raport psihiatric indică o personalitate
imatură, psihopată.

Pe perioada detenției (2004-2007) ia contact

cu Djamel Beghal și cu Chérif Kouachi, se
convertește la Islamul radical, devenind ulterior parte
a rețelei Buttes-Chaumont.

S-a căsătorit în 2009 cu Hayat Boumeddiene (Fig.

10).

Vajnic apărător al valorilor

Fig. 9 – Amedy Coulibaly,
pregătit să lupte împotriva
necredincioșilor
islamice, Coulibalydevenise pătruns de ideea că
trebuie să lupte împotriva necredincioșilor, care
încalcă legile coranice, motiv pentru care a sprijinit
comiterea atentatului împotriva Charlie Hebdo și s-a
implicat în comiterea atacului asupra unui magazin
evreiesc, fiind împușcat de forțele de intervenție.

Atentatul de la Paris împotriva redacției revistei Charlie Hebdo s-a comis pe fondul unor ironii constante ale unor
jurnaliști transformate, în timp, în satire țintite religios.

Religia fiecărei persoane este un lucru intim, o demonstrație personală atâta vreme cât nu lezează alegerea/religia
celuilalt. În contextul atentatului terorist islamic de la Paris, Papa Francisc a declarat că „Nu poți să glumești pe seama
religiei sau să insulți credința altora. Există o limită. Fiecare religie care își respectă oamenii are demnitatea sa. Există
limite și în libertatea de exprimare”.

Organizația teroristă, oricare ar fi ea, nu trebuie provocată. Oricine este provocat poate reacționa în mod imprevizibil, cu
atât mai mult cu este vorba de fundamentaliști fanatici.

Religia islamică și membrii oricărei organizații teroriste nu trebuie satitizați sau ironizați. Chiar dacă studiile psihiatrice,
din perspectivă psihopatologică, arată că atentatorii teroriști dețin un echilibru psihic în momentul comiterii atacului, ei se
simt lezați în puterea pe care și-o arogă de la sine putere.

Provocarea teroriștilor prin satiră este strict interzisă. Aceștia nu dispun de simțul umorului, iar racolarea indivizilor în
scopul comiterii atentatelor vine pe fondul faptului că teroristul, deși fundamentalist, fanatic, este, totuși, perfect lucid în
îndeplinirea misiunii date, analizând permanent situația. Perfect rațional în momentul comiterii atacului, dar manipulat și
îndoctrinat religios, el este animat de simbolica martirului (în special în cazul teroriștilor suicidari).

Studiile psihologice și biografice privind teroriștii concluzionează că „o patologie mentală moștenită/ereditară este
absentă în aceste cazuri”.

În cazul atentatului terorist de la Paris, victimele au provocat deliberat „criminalul”. Cât timp „criminalul” te avertizează,
iar tu continui să îl provoci, trebuie să fii pregătit a-ți asuma consecințele. Din punct de vedere criminologic, putem
afirma că victima a contribuit esențial la ațâțarea infractorului pentru a comite actul infracțional. Criminalul nu a făcut
decât să analizeze extrem de bine situația: dacă lichidează victima provocatoare, totul se va opri.
În acest caz, vorbim despre un act criminal care ar fi putut fi evitat dacă „victima” nu era hiper-provocatoare de-a lungul
timpului, căci libertatea presei presupune și riscuri ce pot pune în pericol viața[39].

CAPITOLUL III

PROFILUL PSIHO-SOCIOLOGIC AL ATENTATORULUI TERORIST

Atentatorul terorist este, în general, o persoană cu bune abilități fizice și aptitudini intelectuale, admis de organizație
urmare unui proces de recrutare strict, instruit în spiritul valorilor idelogice promovate de organizație și antrenat în
condiții speciale în folosirea metodelor și mijloacelor necesare comiterii atentatelor teroriste.

Grupările teroriste tind să se formeze pe fondul existenței unor frustrări legate de o defavorizare de ordin politic, rasial,
etnic, religios. Abordarea extremistă a grupării pleacă din convingerile că scopul – înlăturarea cauzelor defavorizatoare
generatoare de frustrare – nu va putea fi atins pe cale legală.

Acest scop capătă valoare absolută, motiv pentru care apartenența la grupul terorist conferă membrului valoare
superioară, auto-importanță și prețuirea sinelui, asocierea cu imaginea eroului salvator, concomitent cu un anumit grad de
depersonalizare, care face posibilă înfruntarea tuturor riscurilor.

Susținătorii fanatici ai unei cauze rezultă urmare unui proces de diminuare al propriului Eu, care se contopeste cu un Eu
colectiv, adesea absurd și nebulos, pe principiul „distruge pentru a salva”.

Numeroși specialiști au încercat să contureze portretul teroristului pe baza evidențelor – datele biografice și psihologice
despre liderii și membrii unor organizații teroriste, despre atentatorii implicați în comiterea atentatelor teroriste.

Astfel, în studiul Adevărata faţă a teroriştilor. Psihologia şi sociologia actorilor Jihadului, Denoël 2005, psihiatrul Marc
Sageman a încercat să creioneze profilul teroristului jihadist, rezultatele cercetării sale evidențiind următoarele aspecte[40]:
– teroriştii nu sunt niște indivizi disperaţi, fără un statut socio-profesional şi economic. Realitatea a dovedit că, în
momentul în care s-au alăturat jihadului, majoritatea subiecților aveau o activitate profesională de nivel înalt (profesor,
medic, arhitect, etc.) și/sau mediu (poliţist, militar, student etc.), un procent mic de persoane fiind fără calificare.

– teroriștii nu sunt sociopați și/sau psihopați. Instabilitatea emoțională, dificultatea acceptării regulilor, lipsa „spiritului
de martir” a acestor categorii de persoane nu sunt compatibile cu admiterea și integrarea într-o grupare structurată, cum
este cea de tip terorist;

– în majoritatea lor teroriștii nu prezintă tulburări mentale importante, cu excepția unor sporadice episoade tranzitorii
nesemnificative, specifice ansamblului populaţiei. Fanatismul nu poate fi asimilat unei tulburări mentale, astfel că nici în
biografia teroriștilor sinucigași nu au fost găsite patologii mentale dovedite, care să justifice din punct de vedere patologic
gestul[41].

Ca disciplină distinctă, psihologia terorismului se ocupă de studiul științific al comportamentelor antisociale și al

cognițiilor de tip terorist, precum și al indivizilor cu înclinații violent-agresive specifice terorismului, pentru a explica
modul de gândire, cogniția, motivațiile, personalitatea, comportamentul, reacțiile și acțiunile acestora.

Concluziile în domeniu s-au dovedit a avea o relevanță criminologică certă, în special pe palierul de prevenție și control
al fenomenului.

Cunoscând profilul moral, psihologia şi mentalitatea teroristului contemporan, sperând a înțelege mai bine substratul
personalității lor, societatea poate năzui la diminuarea bazinului de recrutare al acestora și, în final, a fenomenului.

Cu toate acestea, eforturile cercetătorilor de a contura un profil unitar, unic, general valabil, nu s-au soldat cu succes, între
teroriști existând tot atât de multe asemănări pe câte diferențieri.

În primul rând nu există o ideologie teroristă unică, grupările teroriste urmărind cauze ideologice extrem de variate. De
aici, diversitatea grupărilor teroriste și diferențele dintre membrii lor, ceea ce face imposibilă încadrarea acestora în
stereotipuri și hazardantă generalizarea.

Pe fondul complexității fenomenului terorist contemporan, conturarea portretului atentatorului terorist trebuie să ia în
calcul elemente biografice, de dezvoltare psihosocială și emoțională, de relaționare cu mediul extremist recrutor și cu
ținta vizată prin actul terorist întreprins[42].

III.1. Trăsături psiho-sociologice de bază ale atentatorului terorist

Abilități și trăsături psiho-comportamentale

Atentatorul terorist are un tip de personalitate specială, care îi permite să reziste fizic și psihic condiţiilor dificile de
instruire și antrenament, să accepte privațiunile și să facă față situațiilor critice apărute pe parcursul comiterii atentatului.

Definitorii pentru profilul său sunt: caracterul, stăpânirea de sine, tenacitatea şi cruzimea, atentatorii fiind, în general,
indivizi apţi a face față factorilor de risc și de agresiune. În comiterea atentatelor, dovedesc calități de forță și energie
psihofiziologică, abilități de păstrare a vigorii fizice și psihice, tenacitate și capacitate de a depăși obstacolele[43].
Aceste trăsături sunt dezvoltate și potenţate prin instruire și antrenament specific şi prin procesul de îndoctrinare
ideologică-religioasă, care urmăreşte fanatizarea teroristului, “câştigarea” sa totală de partea cauzei grupului, asociată cu
rezistenţa sa la orice tip de presiuni morale, afective sau logice. Fanatismul, cruzimea şi spiritul de sacrificiu par a-i
caracteriza, prin excelenţă, pe atentatorii terorişti musulmani.

Atentatorul terorist este un individ cu bune abilități fizice și intelectuale, o persoană practică, tenace, cu spirit de
inițiativă, hotărâtă, determinată, viguroasă și rezistentă fizic și psihic, crudă. Totodată, sunt vizate persoane cu abilități
deosebite pentru o eficiență maximă a muncii operative (culegerea de informații, asigurarea logistică, strângerea de
fonduri).

În comiterea atacurilor, atentatorii teroriști au relevat o serie de aptitudini precum:

 capacitatea de a identifica problema nou ivită în situații neprevăzute;

 raționament deductiv, pe baze logice;
 raționament inductiv, prin corelarea logică a elementelor disparate;
 ordonarea informației în succesiunea optimă;
 flexibilitate în clasificare, prin găsirea unor moduri de grupare alternativă;
 orientare spațială bună în locurile noi (spații închise);
 vizualizare mentală anticipativă;
 rapiditate și flexibilitate în cuprinderea informațiilor;
 atenție selectivă;
 viteză de percepție și de reacție;
 eficiență și dozarea optimă a timpului;
 forță statică și dinamică;
 rezistența fizică și psihică;


Aspectul fizic

Teroriștii nu ies, de obicei, în evidență prin aspect și/sau comportament, putându-se pierde ușor în mulțime. De înălțime
medie, nu au o fizionomie sau trăsături deosebite, de natură a facilita identificarea lor. Se îmbracă, vorbesc, se poartă
obișnuit, în acord cu mediul. Pot recurge la deghizări și operații estetice.

Vârsta

Vârsta membrilor grupărilor teroriste se situează între 22-31 de ani, în timp ce liderii au între 45 și 55 de ani. Vârsta
optimă de recrutare a viitorilor atentatori este între 12-16 ani. De obicei, sunt preferați recrutării cei inclinați spre violență
și orfanii.

Sexul

Terorismul rămâne o preocupare dominant masculină, majoritatea operațiunilor teroriste (peste 80%) fiind plănuite și
executate de către bărbați.

Femeile au, în general, rol de suport. Cu toate acestea, femeile au jucat roluri importante în mișcările extremiste de
dreapta sau de stânga, fiind adesea angrenate în operațuni teroriste urbane (ex: în America Latină).

În ultima perioadă, organizaţiile teroriste contemporane au implicat tot mai mult femeile în atentate teroriste, inclusiv
sinucigaşe, în tentativa de a folosi în misiuni tactici și categorii sociale noi.

Starea civilă
Teroristul necăsătorit este preponderent. Nevoia de mobilitate, flexibilitate, inițiativă, securitate și devotamentul total față
de cauză sunt incompatibile cu responsabilitățile familiale. Cu toate acestea, au existat și cazuri de atentatori teroriști
căsătoriți.

Mediul de proveniență

Teroriștii trebuie să fie extrem de familiarizați cu mediul în care operează. Prin urmare, este de preferat ca ei să fie
oameni din arealul în care acționează, din mediul urban sau rural, în funcție de specificul grupării teroriste căreia îi
aparțin, al acțiunilor desfășurate și al zonei în care operează.

Nivelul de instruire/educație

Studiile relevă că marea majoritate a teroriștilor au cel puțin studii medii. În ultima vreme, profilul tradiţional al
teroristului s-a modificat substanţial. Adesea, teroriștii sunt licențiați ai unor instituții de învățământ superior, devenite,
uneori, loc de recrutare.

Originea socială și ocupația

De obicei, membrii unei grupări teroriste provin din pătura medie a societății, convertiți la Islamul radical sau având
descendență musulmană.

Ca ocupație, teroriștii preferă locurile de munca de unde să se poată face nevăzuți cu ușurință când situația o impune și
greu de ieșit în evidență în activitatea curentă.

III.2. Femeile-terorist

În istoria terorismului, prezența femeilor nu este un lucru inedit, existând grupări teroriste (de extremă stângă sau dreaptă)
în cadrul cărora femeile au deţinut o pondere mare. Elementul de noutate recentă este, însă, participarea feminină în
atentate sinucigaşe.

Înaintea anului 2000, numai două organizaţii extremist-teroriste foloseau frecvent femei în misiuni sinucigaşe: Partidul
Muncitorilor din Kurdistan (PKK)[44] şi Tigrii Eliberării din Tamil Eelam (LTTE)[45].

În Orientul Mijlociu, primele atentate sinucigaşe având autori femei s-au petrecut la jumătatea anilor ’80 și au vizat ținte
israeliene din sudul Libanului. Potrivit experților israelieni, gruparea teroristă palestiniană Brigăzile Martirilor „Al-
Aqsa”, înființată în septembrie 2000, dispunea de o unitate specială formată numai din femei-terorist sinucigaş.

Apariţia femeilor-terorist sinucigaş în conflictul israeliano-palestinian a fost rezultatul disperării femeilor palestiniene,
dar și al modificării tacticilor organizaţiilor teroriste în condițiile în care serviciile speciale israeliene monitorizau atent
tinerii palestinieni, susceptibili de terorism conform profilului conturat la acea vreme.

Un alt indiciu al disperării, care a condus dus la o „palestinizare” a conflictului ruso-cecen, a fost amplificarea prezenţei
femeii-terorist sinucigaş. Creșterea atacurilor sinucigaşe cecene comise împotriva ţintelor ruse de teroristele cecene
catalogate ca „văduve negre” a venit pe motivaţia dorinţei acestora de a răzbuna uciderea soţilor, părinţilor, fraţilor sau
copiilor lor de către forţele militare ruse.

Preferința organizațiilor teroriste pentru implicarea femeilor în comiterea atentatelor sinucigaşe a fost determinată de o
serie de convingeri între care:

– femeile nu pot realiza operaţiuni „hit-and-run”, moartea fiind preferabilă riscurilor capturării;
– femeile nu atrag foarte mult atenţia forţelor de securitate, fiind adesea considerate inofensive. Prin urmare, pot ajunge
mult mai ușor în proximitatea ţintei;

– prin sacrificiul lor, efectul mediatic creat este superior actorilor masculini;

– femeile-terorist sunt mult mai organizate, devotate, capabile, tenace, mai rezistente la stres și durere chiar și față de
bărbații teroriști. Dacă bărbații se implică în terorism pentru putere și glorie, femeile, mult mai idealiste, consideră că
astfel vor asigura o viață mai bună urmașilor lor.

– comparativ cu bărbații, femeile par mult mai motivate, din dorința de a se evidenția în societăți în care se simt asuprite,
oprimate și limitate, de a primi recunoaștere și apeciere din partea camarazilor, de a-și expune convingerile religioase
radicale și, nu în ultimul rând, din feminism. Sacrificându-se, femeia ajunge în comunitățile în care este lipsită de
egalitatea șanselor să se ridice la demnitatea condiţiei masculine[46].

***

Hayat Boumeddiene (Fig. 10), născută la 26.06.1988, în

Villiers-sur-Marne, Paris, Franţa, provine dintr-o familie
algeriană cu şapte copii. Rămâne orfană de mamă la 6 ani,
context în care ajunge împreună cu unii dintre fraţi la orfelinat,
unde dezvoltă un comportament violent.

Se căsătorește în legea islamică în 2009, cu Amedy

Coulibaly[47], membru al filierei irakiene Buttes-Chaumont,
Figura 10 din care făceau parte și frații Kouachi.

Mult mai radicală în convingeri decât soțul său, Hayat l-a sprinit în organizarea
atacului comis și revendicat de către acesta în numele Statului Islamic asupra unui
magazin evreiesc din Paris, într-o sincronizare aproape perfectă cu atentatul
împotriva Charlie Hebdo.
Reușește să părăsească Franța via
Madrid-Turcia și ajunge în Siria, apărând
atât într-una dintre postările video ale
Statului Islamic, dar și în revista acestuia
de propagandă Dabiq, căreia i-a acordat
un interviu în care își exprimă satisfacția
și susținerea față de atentatele din Paris.

Figura 11

Mesajul pe care îl lansează femeilor din Statului Islamic este următorul[48]: “Surorile mele, fiți baza sprijinului și
siguranței soților, fraților, taților și fiilor voștri. Fiți-le sfătuitoare de nădejde. Ei trebuie să-și găsească liniștea și pacea
în preajma voastră. Nu le îngreunați calea. Facilitați-le tot ceea ce le este necesar. Fiți tari și curajoase. Este esențial ca
faptele voastre să fie sincere în fața lui Allah și să așteptați răsplata Lui.”

Practic, rolul femeilor, aparent secundar, devine esențial, atât în susținerea morală a jihadiștilor și acțiunilor lor, dar mai
ales în formarea și educarea copiilor – viitoarea generație jihadistă.
III.3. Atentatorul terorist sinucigaș

Terorismul sinucigaş a făcut obiectul a numeroase studii, care au luat în considerare factori patologici și traumatici,
sociali, colectivi și individuali, efectele procesului de recrutare și îndoctinare și simbolistica ideii de “martir”.

Înţelegerea fenomenului presupune o abordare pluralistă, care să considere factori de natură strict individuală cumulați cu
factori socio-culturali, geopolitici, de mediu etc. Naţionalismul extrem şi radicalismul religios au adesea un rol esențial,
angajarea individului în terorismul sinucigaş constituind adesea un act raţional.

Cercetările au evidențiat în fapt un paradox: teroriştii sinucigaşi nu sunt niște sinucigaşi dezechilibrați psihic.

În totalul atentatelor teroriste sinucigaşe, ponderea autorilor cu probleme psihice este foarte scăzută, studiile în domeniu
stabilind că majoritatea membrilor operativi ai organizaţiilor teroriste sunt psihologic normali, cazurile de patologie
psihică fiind reduse (tendinţe minore de depresie clinică, alcoolism sau abuz de droguri)[49].

Constatând inexistența prevalării semnificative a tulburărilor mentale la terorişti, unii specialişti au avansat ca factori
favorizatori tulburările de personalitate (tip narcisist, paranoic sau „autoritar”), grevate pe traume din copilărie.

Adesea aflați în țări străine, departe de cultura și rădăcinile lor, viitorii adepți ai terorismului găsesc refugiu spiritual în
moschei, unde, adesea, întâlnesc elemente extremist-religioase, care îi îndrumă pe calea jihadului și le activează un
puternic potenţial de sacrificiu voluntar şi de omucidere în masă.

Religia, ideologia, cultura au uneori rol determinant asupra motivaţiei individuale a atentatorilor sinucigași, lucru vizibil
în cazul grupărilor teroriste palestiniene, în care s-a dezvoltat „subcultura martirajului”, care glorifică sacrificiul suprem
pentru cauza palestiniană şi împotriva poporului israelian.

Alteori, precum în cazul PKK, atentatorii terorişti au fost obligați prin constrângere să comită atentatul sinucigaș.

Majoritatea cercetărilor indică relativa inexistenţă prealabilă a unor factori psihologici individuali și absenţa unui cadru
socio-economic caracterizat de sărăcie sau carenţe educaționale. S-a observat însă faptul că, uneori, indivizii afișau
aşteptări prea mari raportat la oportunităţile existente.

Teroriştii sinucigaşi, în majoritatea lor, nu au afișat aprioric un parcurs criminologic special. Sinuciderile teroriste au
survenit, mai degrabă, pe un fond profund religios, în care acestui tip de sacrificiu i se asociază o formă de imortalitate
simbolică și recunoaşterea postumă, atât a atentatorului, cât și a familiei sale. De aici, mai dispuși către acest tip de
angajament par a fi tinerii, dorinţa lor de a deveni martiri părând să fie o puternică alegere identitară, susceptibilă a
satisface aspiraţiile idealiste elevate. A-ţi sacrifica viaţa poate fi, totodată, o exprimare a opțiunii de a nu renunţa la
identitatea etnică, religioasă, culturală.

Teroriştii sinucigaşi au fost mânați în acțiune de diverse motivaţii individuale[50]:

– dorinţa de a atrage atenţia asupra unei cauze, a unei injustiții;

– recompense sociale (prestigiu, notorietate);

– dorinţa revanșardă/de răzbunare;

– angajamentul/sentimentul datoriei față de grup/comunitate;

– năzuinţa spre împlinire și puritate religioasă (gestul este o opţiune conştientă de a accede la Paradis);

– imortalitate și avantajele materiale ulterioare ale familiile lor.

În cazul palestinienilor, pe fondul superiorității militare a inamicului, atentatele sinucigaşe vin ca o manifestare a
disperării, fiind susținute în proporție ridicată la nivelul populației, care le consideră o formă eficientă de rezistenţă la
ocupaţie în dorinţa de a ajuta generaţia următoare să trăiască liberă.

Prin presiunea exercitată, majoritatea atentatorilor sinucigaşi sunt manipulaţi de organizaţia din care fac parte, care joacă
un rol esențial în comiterea majorităţii atentatelor sinucigaşe. Ea participă activ în toate etapele: planificare, asigurarea
logisticii, desemnarea atentatorului și alegerea ţintelor. Implicarea organizaţiei în atentatul sinucigaş este demonstrată și
de înregistrările video realizate înaintea comiterii acestuia, în care atentatorul, înconjurat de simbolurile grupării teroriste
pe care o reprezintă, motivează actul său.

Din punct de vedere organizațional, s-a dovedit că sinuciderile teroriste au sporit coeziunea și au ridicat moralului
grupului de apartenență a teroristului, au generat mai multe victime comparativ cu alte forme de atentat terorist[51], au
evidențiat și favorizat superior obiectivele organizației, au efecte psihologice deosebite asupra populaţiei-ţintă, atrag noi
adepți, conferă un avantaj net asupra grupărilor rivale, sunt mai avantajoase din punct de vedere tactic și mai ieftine sub
raport cost/beneficiu.

Martirajul are o valoare simbolică în toate culturile, iar moartea unui membru al organizaţiei teroriste îi conferă acesteia
legitimitate sporită, mesajul transmis opiniei publice fiind acela că pentru organizaţia în cauză nu există cale de
întoarcere. Glorificarea atentatelor sinucigașe, cultul martirilor promovat de organizație, ritualistica sunt de natură a îi
pune pe aspiranții la misiunea sinucigașă în imposibilitatea de a se răzgândi fără a-şi pierde onoarea şi locul din societate.

Din punct de vedere organizaţional, datele au evidențiat trei elemente principale în pregătirea atentatorului sinucigaş:
îndoctrinarea, angajamentul grupului şi angajamentul personal.

Îndoctrinarea atentatorilor sinucigași este realizată de o persoană cu autoritate din grupare, pe teme naționaliste și
religioase, urmărindu-se creșterea motivației și determinării îndeplinirii misiunii.

Angajamentul grupului stimulează coeziunea candidaţilor la operaţiuni sinucigaşe, prin loialitatea reciprocă de a duce la
bun sfârşit atentatul. Pregătirea pentru atentat este adesea realizată în celule formate din mai mulţi voluntari, înţeleşi să nu
încalce angajamentul.

Loialitatea personală este garantată, în principal, de mesajele video ale atentatorului, în care acesta își ia angajamentul
ducerii misiunii la îndeplinire.

Pornind de la vasta cazuistică, din chestionarea şi testarea psihologică a atentatorilor care au eșuat, din intervievarea
familiilor sinucigașilor, pe baza detaliilor demografice şi biografice ale acestora, experţii israelieni au întocmit un portret
robot al teroristului sinucigaş palestinian angrenat în cea de-a doua Intifada[52]:

– Vârsta medie: 22 de ani cu o marjă de -4/+16, în consecință tânăr, fără nimic de pierdut;

– Statutul social – 99% persoane singure (orfani, celibatari), acestea fiind mai dispuse să se ofere voluntar pentru misiuni
sinucigaşe. De altfel, politica organizaţiilor palestiniene este să recruteze numai persoane singure pentru acest tip de
operaţiuni;

– Sex – doar 4% din palestinienii sinucigaşi au fost femei. Înaintea celei de-a doua Intifade numai bărbaţii participau la
astfel de misiuni, organizaţiile palestiniene fiind grupuri religioase, care obiectau la implicarea femeilor în astfel de
operaţiuni.

– Statut economico-social – factorul economic al familiilor sinucigaşe palestiniene era ridicat. Nivelul de instruire al
sinucigaşilor era, în general, mai ridicat decât al societăţii palestiniene, 88% dintre aceştia având o pregătire superioară.

– Factorii de personalitate şi psihopatologici – persoane credule, cu personalitate comună, ușor de manipulat (li se
promite post-mortem Paradisul și ajutoare financiare substanțiale familiei), fără o simptomatologie patologică evidentă
(în jur de o treime din sinucigaşii palestinieni prezentau tendinţe minore de sinucidere pe fondul depresiei clinice, a
alcoolismului sau abuzului de droguri).
III.4. Lupul singuratic – modelul teroristului modern

Inițiatorul curentului operaţiunilor spontane, plănuite și comise de persoane (lone wolves) şi/sau celule (pack of lone
wolves) din toată lumea, neconectate între ele, este Abu Musab al-Suri.

Născut în 1958 în Alep (Siria), al-Suri a participat la insurecţia Hamas (1982), a luptat împotriva sovieticilor în
Afganistan, s-a alăturat Frăţiei Musulmane în Siria, l-a întâlnit pe Osama bin Laden în Sudan și s-a mutat în anii ’90 la
Londra, unde a participat la pregătirea atentatelor din Franţa (1995), din Madrid (2004) şi Londra (2005).

Apropiat al lui bin Laden, al-Suri s-a întors apoi în Afganistan pentru a-i antrena pe recruţii salafişti, fiind acuzat că i-ar fi
instruit inclusiv pe atentatorii Al Qaeda care au comis atentatul de la 11 septembrie 2001.

Treptat, al-Suri a devenit critic la adresa lui bin Laden, pe motivul că acesta ar fi transformat Al Qaeda într-o organizație
ierarhizată, fiind interesat de publicitate şi control absolut asupra discipolilor.

În context, al-Suri își înfiinţează propria tabără în Afganistan şi își expune viziunea într-o teză de 1.600 pagini,
intitulată “Apel la rezistenţa islamică mondială”, postată pe Internet în 2004, în care militează pentru operaţiuni
spontane, puse la cale de persoane („lupi singuratici”) şi/sau celule de maximum 10 oameni, din întreaga lume, care să nu
fie conectate între ele[53].

Conceptul lansat de al-Suri arăta că vremea organizaţiei teroriste centralizate a trecut, că ea trebuie destructurată,
permiţând afirmarea individului, format şi radicalizat singur pe Internet, care îşi alege liber cea mai convenabilă ţintă şi,
apoi, trece la acţiune. În termeni de producție media, un reality show cu o singură replică („Allahu Akbar!”), la care
paticipă unul, cel mult doi, protagoniști, care, după o regie proprie, folosind decorul spațiului public și o recuzită
modestă, aflate la îndemâna oricui, sunt mai puţin interesați de provocarea unor pagube uriaşe, dar mai mult de
impresionarea opiniei publice, de la care doresc să obțină reacţia scontată. Acești protagoniști sunt, în general, animați de
dorinţa de a ieşi din anonimatul imigraţiei şi al periferiei societăților occidentale pentru a ataca valorile fundamentale, de
cultură și civilizație, ale acestora.

Sintagma „lup singuratic” îi desemnează pe teroriştii ale căror acțiuni nu se încadrează în tiparele consacrate şi nu sunt
revendicate de organizaţiile teroriste cunoscute, între care îi exemplificăm pe Mohamed Merah (Franța), Michael Zehaf
– Bibeau (Canada), fraţii Țarnaev (SUA) şi cuplul „măcelarilor” londonezi Michael Adebolajo și Michael Adebowale.

Mohamed Merah – atentatorul terorist de la Toulouse și Montauban/Franța

În perioada 11-19 martie 2012, Mohamed Merah (Fig.

11) a comis o serie de atacuri armate în Toulouse și
Montauban (Franța), având ca țintă militari francezi și
civili evrei, în urma cărora care șapte persoane și-au
Figura 12 pierdut viața, iar cinci au fost rănite.

Născut la 10 octombrie 1988 în Toulouse din părinți algerieni, crescut într-o atmosferă xenofobă în mediul sărac al unei
familii cu cinci copii, care, ulterior, s-a destrămat, mai mult șomer, cunoscut de poliție ca minor violent cu multe
antecedente infracționale mărunte, Merah a îmbățișat salafismul în perioada detenției (2007-2009).

Radicalizarea lui a crescut după două călătorii făcute din inițiativă personală în Afganistan și Pakistan. Deși susținea că
era mujahedin și că avea legături cu Al Qaeda, unele surse îl desemnau ca având probleme psihologice.
Înainte de a fi ucis de forțele de intervenție franceze, Merah a sunat la postul TV France 24, pentru a-și asuma crimele din
Toulouse și Montauban, comise pe motivul că “armata franceză s-a implicat în războiul din Afganistan și, respectiv,
pentru a-i răzbuna pe copiii arabi uciși în Palestina”[54].

Nu și-a exprimat decât regretul că nu a putut ucide mai mulți oameni, scopul său nefiind acela de a deveni martir.

Pentru profesorul Dominique Thomas, specialist în extremism islamic, Merah pare să fie “un delicvent foarte greu de
integrat în societate, care nu a reușit să primească o educație […] animat de un sentiment de ură și dorință de răzbunare
și care nu pare că deține o ideologie structurată a Jihadului, chiar daca pretinde că este afiliat Al-Qaida.”

***

Michael Zehaf – Bibeau

În octombrie 2014, în Ottawa (Canada), ca reacție la

implicarea Canadei în operațiunile împotriva Statului
Islamic, atacatorul canadian de origine libiană convertit la
Islam Michael Zehaf – Bibeau (Fig. 12) a împușcat un
militar aflat la Monumentul Național al Eroilor de Război
1. cu o carabina Winchester model 1894 și, ulterior, a
pătruns în Parlamentul Canadian, unde s-a reușit
Figura 13 anihilarea lui.

Biografia sa îl arată ca fiind un infractor mărunt, constant consumator de droguri, cu unele probleme mentale[55].

***

Tamerlan și Dzhokhar Țarnaev

La 15 aprilie 2013, la maratonul de la Boston

(SUA) are loc un atentat comis de doi frați de
origine
cecenă, Tamerlan și DzhokharȚarnaev, care
au detonat două bombe artizanale
manufacturate din oale sub presiune. Atacul s-a
Figura 14 soldat cu trei morți și 264 de răniți.

Dintre cei doi frați urmăriți ulterior incidentului de către forțele de ordine a rămas în viață cel mic, Dzhokhar Țarnaev,
condamnat de justiția americană la pedeapsa capitală[56].

Inițial niște tineri emigranți naturalizați și aparent integrați în societatea americană, cei doi frați, implicați doar în
incidente minore de violență domestică, au luat contact cu propaganda islamistă radicală promovată pe Internet,
dedicându-se cauzei cecene. De aici, schimbarea stilului de viață și chiar intenția lui Tamerlan de a se muta în Daghestan
pentru a participa direct la Jihad.

În 2011, FSB (Rusia) a informat FBI cu referire la orientarea radical islamică a lui Tamerlan și la intenția acestuia,
materializată în anul 2012, de a călători în Caucazul de Nord, fără a-l putea împiedica însă. Pe perioada șederii în
Daghestan, forțele de ordine l-au documentat ca apropiat al cercurior islamite salafite, conexat insurgenței autohtone, la
care însă nu accede, recrutorul său fiind ucis de forțele locale de poliție. Incidentul l-a determinat să se reîntoarcă în SUA,
unde a comis, împreună cu fratele său, atentatul.
***

Michael Adebolajo și Michael Adebowale

La 22 mai 2013, în Woolwich (Marea Britanie), soldatul Lee Rigby a fost mai întâi lovit cu automobilul, iar apoi
decapitat, de către doi islamiști de orgine nigeriană, cetățenii britanici născuți în Regatul Unit, Michael Adebolajo și
Michael Adebowale (Fig.14). Cei doi au fost colegi la Universitatea din Greenwich[57].

Michael Adebolajo, creștin convertit la Islamul salafit, supus influenței mișcării islamice radicale al-Muhajiroun, interzisă
în Marea Britanie, s-a deplasat în 2010 în Kenya, pentru a se antrena alături de Al-Shabaab, însă autoritățile locale l-au
arestat și l-au predat britanicilor. În urma incidentului a rămas traumatizat.

Profilul lui indică la bază o persoană violentă, cu istoric infracțional, consumatoare de droguri, antisocială, beligerantă,
pasionată de jocuri video violente. Motivația atacului său nu ține de dogma religioasă, ci de dorința de a obține faima
construită în jurul imaginii sale mentale proiectate de soldat angajat în lupta pentru o cauză radicală.

Deși provine dintr-o familie creștină, Michael Adebowale nu a putut fi convins să renunțe la Islamul radical, pe care l-a
îmbrățișat sub influența anturajului.

Figura 15[58]

În concluzie, profilul “lupului singuratic”, denumit și “terorist free lancer”, reunește o serie de trăsături comune:

– tineri naturalizați sau aparținând celei de-a doua sau a treia generație de imigranți musulmani în spațiul occidental;

– crescuți adesea la periferia societății, fără mari posibilități de afirmare;

– cu predispoziție spre violență și infracționalitate, reflectată de condamnări anterioare și incidente cu forțele de ordine și
de securitate;

– convertiți la Islamul radical de sorginte salafită;

– neafiliați unei grupări teroriste structurate și, deci, aflați în afara unei structuri de comandă și control;

– cunoscuți cu unele probleme identitare și dezechilibre emoționale;

– lipsit de empatie, singuratic;

– comportament antisocial;

– autoradicalizați prin expunerea voluntară la propaganda fundamentalistă promovată prin Internet;

– plănuiesc atentate nesofisticate, cu mijloace neconvenționale, precare;

– se autofinanțează;

– acționează solitar, nu comunică cu nimeni;

– aleg singuri ținta, locul și momentul atacului, logistica.

III.5. Profilul terorist al jihadistului occidental

În ultima perioadă, o serie de tineri născuți în Occident devin atentatori teroriști, asasini în numele unei ideologii fanatice.

Aparent tineri inteligenţi, integrați, incapabili de atrocități, aceștia maifestă un fond de violență latentă, materializată întâi
în delicvență și apoi, sub influența propagandistică radicală a unor cercuri de îndoctrinare extremistă, active atât în spațiul
fizic, cât mai ales în cel virtual, în acte de terorism.

Realitatea este, însă, că vestul Europei a înregistrat o serie de eșecuri în integrarea musulmanilor și, uneori, prin politici
concesive a favorizat coagularea chiar pe teritoriul său a unor nuclee islamiste radicale, implicate în recrutarea,
îndoctrinarea, radicalizarea și recrutarea tinerilor pentru a lupta în teatre de război.

De exemplu, mișcarea radicală salafistă Sharia4Belgium[59] a acționat constant pentru trimiterea de tineri din Belgia
pentru a lupta în Siria, sens în care a oferit inclusiv sprijin logistic. Organizații similare tip „Sharia4” au luat ființă în
toată lumea, constituind o rețea internațională de răspândire a ideologiei jihadiste prin Internet, de îndoctrinare și
recrutare de luptători jihadiști pentru teatrele de conflict.

Cel mai elocvent exemplu este cazul Angliei, unde gruparea Al-Muhajiroun (“Emigranții”), devenită ulterior Islam4UK,
condusă de islamiștii radicali Muhammad Omar Bakri și Anjem Choudary, a militat constant pentru instituirea Sharia,
a Islamului ca alternativă politico-ideologică viabilă și a Califatului Islamic, context în care a reușit stabilirea unor filiere
de recrutare și trimitere a tinerilor britanici în zone de conflict, în special Siria.

La o primă observație, jihadiștii occidentali se înscriu în profilul general al teroristului: bărbat, în vârstă de 20-30 de ani,
licențiat, având descendență musulmană sau convertit la Islamul radical, adesea cu un istoric marcat de activism Islamic
și un trecut infracțional minor.

În general, recruții sunt atrași de propaganda radicală, de un cult, de o ideologie extremistă și nu de o cultură religioasă.
Sunt indivizi neintegrați social, care nu își mai găsesc menirea și utilitatea în mediul occidental. Ei se alătură jihadului din
diverse motive: spirit de aventură, ieșire din anonimat, asimilarea cu imaginea de eroi, sentimente anti-americane și anti-
israeliene, idealism, compasiune pentru frații și surorile din zonele de conflict etc..

În general, sunt persoane motivate, mânate adesea de convingerea că, prin faptele și acțiunile lor vor crea o nouă lume,
vor rescrie istoria și vor reinstaura ordinea religioasă, vor contribui la construirea unui nou stat (Statul Islamic) și vor
pregăti lumea pentru momentul apocaliptic. Substratul religios al acestor convingeri se găsește în Hadith, Profetul
prezicând faptul că pe câmpia situată la NE de Alep, în Dabiq (Siria), armatele musulmane se vor întâlni și înfrunta cu
cele occidentale.

Pe fondul vidului ideologic manifest în Occident, trendul afilierii la Jihad pare a fi unul constant crescător, fiind atrași
indivizi cu profiluri extrem de variate.

Analizând cazul lui Mohammed Emwazi, cunoscut ca “Jihadi John” (Fig. 15), putem observa încadrarea sa în
profilul general al jihadistului occidental cu descendență musulmană.

Născut în 1988 în Kuweit, vine în Marea Britanie

în 1994, unde urmează sistemul educațional
britanic. Nu ridică probleme deosebite pe
parcursul școlarizării și, în 2009, își ia licența la
Universitatea din Westminster[60].
1.
Momentul de cotitură este august 2009, când
Figura 16 încearcă să meargă în Tazania alături de doi
 prieteni, cunoscuți ca afiliați fenomenului
jihadist.

I se refuză intrarea în această țară și reîntors în Marea Britanie, ridică suspiciuni autorităților, care presupun că
tânărul ar fi încercat să ajungă în Somalia, pentru a se alătura Al Shabaab.

Emwazi făcea, în fapt, parte dintr-o celulă în adormire denumită The London Boys, trei dintre membrii acesteia
având conxiuni cu furnizarea de fonduri şi de sprijin logistic pentru activităţi conexate terorismului în Somalia.

După o vizită de aproape un an (2009-2010) la familia tatălui în Kuweit, odată întors în Marea Britanie va mai
încerca să revină la aceasta, însă fără succes. În 2013 se îndreaptă către Statul Islamic, devenind faimos prin
aparițiile sale succesive, în perioada 2014-2015, în înregistrări video ce înfățișează execuții ale unor occidentali
prin decapitare.

Interesant pentru autoritățile franceze a fost, însă, să constate că în secvențele video din noiembrie 2014, asociate
presupusei decapitări de către Jihadi John a asistentului umanitar american Peter Kassig, precum și a unor
militari sirieni, apar și doi cetățeni francezi convertiți la Islamul radical: Maxime Hauchard și Mickael Dos
Santos.

Maxime Hauchard[61], alias Abdallah Al-Faransi,

s-a născut în 1992 într-o mică localitate din
Normandia.

S-a convertit la Islam la 17 ani. În 2012 a călătorit

în Mauritania într-un program de voluntariat, iar
în 2013 a plecat în Siria, dornic să readucă legea
Figura 17 lui Allah pe pământ,

să contribuie la “extinderea frontierelor Statului Islamic” și să sfârșească martir, convins că aceasta îi este
menirea.

În mai 2014, într-o postare pe Facebook, Hauchard explică:

« Ici, on n’est plus une organisation, on n’est plus Al-Qaïda, on n’est plus une guérilla, on n’est plus cachés ; nous
somme un Etat. Ça veut dire quoi ? Moi je vis à la caserne, mais par exemple il y a beaucoup de frères qui sont mariés,
peut-être avec une, deux, trois ou quatre femmes, qui ont des enfants, ils ont des maisons dans lesquelles il vivent avec
leurs familles, ils ont un travail. Il peut être soldat, s’occuper de la logistique, ou travailler dans l’administration et
rester dans son bureau, il peut travailler dans le service de Dawa [prosélytisme], dans la station de radio, il peut être
juge dans un des tribunaux, il peut travailler à l’hôpital, ou dans la police. Eh oui, nous avons mis en place des services
publics, et il faut bien des frères qui y travaillent. Tous les mois nous avons un salaire, l’eau et l’électricité sont gratuits
pour tous. Il n’y a pas d’impôt ou de taxe, l’Etat te donne une maison et une prime pour le mariage et pour chaque
enfant. Et le travail des soldats est varié: tu peux faire partie des divisions d’attaque, de l’artillerie, des snipers, des
chars, ou monter la garde aux frontières ou sur un barrage routier. Bref c’est le Djihad, mais dans un Etat islamique. ».

În traducere:

« Aici, nu mai este o organizație, nu mai suntem al-Qaeda, nu mai suntem o gherilă, nu mai este ceva ascuns; suntem un
stat. Ce înseamnă? Eu locuiesc în barăci, dar de exemplu, există mai mulți frați care sunt căsătoriți, poate cu una, două,
trei sau patru femei, care au copii, au case în care locuiesc cu familiile lor, au un loc de muncă. Poți fi soldat, poți să te
ocupi de partea logistică sau să ai loc de muncă în administrație și să rămâni în birou, poți lucra în Dawa [prozelitism]
la postul de radio, poți fi judecător într-o instanță, se poate lucra în spital sau în poliție. Da, ne-am înființat servicii
publice, și trebuie să existe frați care să lucreze acolo. În fiecare lună avem un salariu, apa și energia electrică sunt
gratuite pentru toți. Nu există nici o taxă sau comision, statul oferă o casă și o primă pentru căsătorie și pentru fiecare
copil. Iar activitatea militarilor este variată: puteți fi parte din diviziuni atac, artilerie, lunetiști de pază a frontierelor
sau de constituire de blocade. Pe scurt, este Jihad, dar într-un Stat Islamic.»

Astfel, tot mai mulți tineri lipsiți de siguranța zilei de mâine, de certitudinea unei cariere, de asistență socială, o
locuință sau ocupații stabile aleg să părăsească valorile democrației occidentale, pentru a emigra într-un stat nou
înființat, fie el și Statul Islamic, dar care oferă case, locuri de muncă, salarii lunare, facilități sociale – în esență
elemente indispensabile creării și susținerii unei familii, în acest caz extinsă cu până la…patru soții și, evident,
mult mai mulți copii raportat la oportunitățile occidentale.

În context, putem observa că motivațiile economico-financiare și protecția socială ar putea deveni motorul
trendului plecărilor multor tineri occidentali spre Statul Islamic, tabloul fiind completat și de tinerele dornice de
un mariaj, fie el și cu un jihadist, în condițiile în care întemeierea unei familii în multe țări occidentale a început să
devină un lux, date fiind eforturile de susținere financiară pe care le implică.
CAPITOLUL IV

DIPLOMATIA IN COMBATEREA TERORISMULUI

IV.1. Terorismul modern

Având determinaţie politică, terorismul, ca și războiul, este adesea un mijloc alternativ diplomației în soluționarea
diferendelor.

Fenomenul terorist contemporan a devenit, practic, o manifestare a schimbării tipului naturii conflictelor armate, o nouă
formă de ducere a războiului, rezultată din revoluția tehnologică, trasformările politico-sociale și structurale la nivel
statal, regional și mondial, dinamica centrelor de greutate ale puterii la nivel internațional.

Multiple teorii ale conspirației pun adesea o serie de atentate teroriste pe seama atingerii unor interese de moment, adesea
discutabile, de către anumiți actori statali sau facțiuni politice, care s-ar folosi de fapt de impactul emoțional generat de
actul terorist în diverse scopuri: pentru a atenționa și transmite un mesaj de dezaprobare la adresa politicii duse de un alt
stat, pentru a certifica necesitatea adoptării unor decizii la nivel intern sau la nivelul forurilor internaționale, pentru a
justifica alocarea de fonduri suplimentare la bugetul aferent apărării, siguranței și securității naționale etc.

Țintit de toate serviciile de intelligence, mediul terorist a devenit adesea un teren de confruntare și înfruntare al acestora,
confiscat uneori pentru atingerea unor scopuri politice, prin metode informativ-operaționale precise.

Uneori, întâlnim vehiculate prin Internet scenarii neconfirmate la nivel oficial, care susțin ipoteze potrivit cărora
atentatorii teroriști au fost, de fapt, inițial agenți infiltrați de serviciile speciale în mediul terorist, dar care, din anumite
motive, au devenit agenți dubli și s-au întors împotriva celor care i-au recrutat pentru misiunile de infiltrare.

Alteori, există opinii potrivit cărora anumite structuri teroriste au fost create și susținute logistic și financiar, chiar prin
intermediul unor servicii speciale, în scopul creării unor situații tensionate în teren, de natură a facilita slăbirea,
înlăturarea oponentului politic, prin inducerea unor probleme interne care să-i abată și să-i mențină atenția ocupată.

Scenariile operaționale, o dată create și puse în practică, au scăpat uneori ulterior de sub control, fiind adesea contracarate
de altele, mult mai periculoase și amenințătoare, conducând per ansamblu la creșterea violenței, apariția unor focare
multiple de conflict, cu deteriorarea în ansamblu a mediului de securitate.

Pe acest fond, incapacitatea și lipsa inițiativei elitelor conducătoare de a rezolva problemele stringente ale societății,
contestarea ordinii instituite, monopolurile economico-financiare într-un mediu concurențial, politicile cvasioficiale de
segregare rasială, decăderea sistemelor de control social, dezvoltarea tehnologică în domeniul comunicațiilor și folosirea
mijloacelor de informare în masă și a mijloacelor moderne de comunicare cu rea credință, libertatea de mișcare, scăderea
nivelului de conștiință, săracia, ura de rasă, corupția, crima organizață, șomajul, creșterea numerică a populației alături de
condiția socio-economică tot mai precară a unor grupuri sociale defavorizate, lipsa de asistență și protecție a tinerilor,
exacerbarea sentimentului religios, au constituit factori importanți de favorizare a proliferării fenomenului terorist.

Astfel, Occidentul, prin libertățile și democrația oferită în egală măsură tuturor, prin oportuntățile economico-financiare,
a atras de-a lungul timpului valuri de emigranți ai căror descendenți resimt în prezent un puternic sentiment de
dezrădăcinare și marginalizare, de inadaptabilitate și neintegrare socială, la care autoritățile caută încă soluții.
În context, pe fondul instabilității politice, economice și sociale manifeste în tot mai multe colțuri ale lumii,
tradiționaliștii islamiști conservatori încearcă să impună forțat, prin violență, o ordine religioasă islamică, bazată pe o
ideologie radicală, fundamentalistă, aflată în totală disonanță cu conceptele lumii moderne.

Terorismul de stat s-a diminut treptat, motivațiile de sorginte politică s-au atenuat, locul lor fiind, însă, luat de cele de
natură etnică și religioasă, scopul fundamental nemaifiind obținerea controlului politic, ci eradicarea totală a dușmanilor
vizați.

Pe acest fond, mijloacele diplomației tradiționale folosite pentru rezolvarea diferendelor politice nu mai pot fi folosite cu
succes, fiind necesare mecanisme diplomatice moderne, adaptate noilor provocări.

IV.2. Abordarea diplomatică a problematicii terorismului modern

Diplomația are un rol important, de neînlocuit, în lupta împotriva terorismului modern. Spre deosebire de diplomația
tradițională, cea adaptată necesităților actuale cuprinde o sferă lărgită, în care la dialog nu mai participă doar diplomații
de carieră, ci și reprezentanții societății civile, ai asociațiilor și organizațiilor cetățenești, ai unor organisme non-
guvernamentale, alături de cercetători, analiști, oameni de știință[62].

Dialogurile bilaterale interstatale sunt completate de relațiile multilaterale, necesitatea negocierii unor problematici
apărute în contextul globalizării, cum este și cea a terorismului, atrăgând după sine creșterea rolului agendelor de discuții
în formate internaționale de negociere.

În adresarea problematicii terorismului și soluționării conflictelor asimetrice, dialogul deschis este adesea completat de
așa-numita diplomație secretă, aflată într-o conexiune strânsă cu terorismul motivat politic.

Presiuni diplomatice pot fi exercitate asupra statelor sau entităților care susțin organizațiile teroriste, în același timp
putându-se ajunge la medierea unor situații tensionate, de conflict, negocierea și semnarea unor acorduri menite să
aplaneze până la înlăturare vectorul de amenințare teroristă.

Activitatea diplomatică modernă desfășurată în sensul combaterii terorismului presupune[63]:

– o abordare standardizată a problematicii, de natură a accentua obligativitatea statelor de a nu acorda sprijin politic sau
logistic activităților teroriste;

– accentuarea necesității eradicării cauzelor generatoare de activitate teroristă;

– culegerea de date de natură să ateste din faze incipiente activitățile de natură teroristă, în scopul eliminării acestora;

– organizarea de consultări la nivelul organismelor regionale și internaționale abilitate, în scopul planificării unor acțiuni
coerente, concertate pe linia combaterii proliferării fenomenului terorist.

Desigur, când mijloacele diplomatice eșuează, intervenția militară împotriva terorismului și violenței rămâne singura
opțiune, mai ales că organizațiie teroriste bazate pe ideologii fundamentaliste nu sunt foarte deschise dialogului și
cooperării. Radicalizați, îndoctrinați, total dedicați cauzei în numele căreia acționează, teroriștii refuză negocierea cu
reprezentanții autorităților, considerând că aceasta ar reprezenta un act de trădare.

În cazul răpirilor și luărilor de ostatici, în schimbul eliberării acestora, teroriștii solicită autorităților o anumită atitudine,
conduită, luare de poziție (schimbarea unei linii politice guvernamentale, retragerea participării militare în teatrele de
război, punerea în libertate a unor confrați deținuți, garantarea siguranței proprii) sau mijloace materiale. În aceasă
situație guvernele sunt puse într-o postură foarte delicată, conștiente fiind că orice concesie făcută teroriștilor constituie
doar o soluționare de moment a situației de criză, care nu va face decât să încurajeze exacerbarea altor manifestări
violente în viitor.

În lupta împotriva terorismului global, diplomația devine o armă. Lupta împotriva unor rețele teroriste cu caracter
transfrontalier, solicită eforturi de cooperare internațională concertate în jurul unui mod de acțiune unitar, coerent.

Astfel, activitatea diplomatică în domeniul combaterii terorismului nu mai este doar sarcina strictă a diplomaților de
profesie, ci și a celorlalte organisme abilitate precum, de exemplu, cele cu atribuții în domeniul siguranței și securității
cetățenilor.

Diplomația multilaterală, în sfera căreia intră rezoluțiile ONU și multiple convenții internaționale privind combatera și
contracararea terorismului, contribuie semnificativ la îmbunătățirea cadrului internațional de reglementare a acțiunii
antiteroriste.

Evident, diplomația, singură, nu poate schimba comportamentul teroriștilor, care nu se lasă impresionați de adoptarea
unor convenții sau a unor rezoluții la nivel internațional. În schimb, aceasta oferă suportul de bază tuturor mijloacelor și
metodelor folosite în lupta împotriva terorismului, una din direcțiile importante în care trebuie dirijat efortul fiind aceea a
identificării și eradicării metodelor și mijloacelor de finanțare teroristă.

Unitatea diplomației la nivel internațional împotriva terorismului s-a manifestat în ultima perioadă inclusiv prin
participarea șefilor de state și guverne, a miniștrilor de externe la marșurile internaționale de solidaritate împotriva
terorismului.

În urma atentatului împotriva Charlie Hebdo, lideri din diverse colțuri ale lumii au defilat alături pe străzile pariziene,
transmițând un mesaj clar al unității în lupta împotriva terorismului, mitingul de solidaritate transformându-se progresiv
într-un summit cu înaltă rezonanță diplomatică.

Similar, urmare atentatului terorist comis în Tunis la Muzeul Bardo (18.03.2015), parlamentul tunisian a organizat un
marș de solidaritate împotriva terorismului, condus de însuși preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi. La manifestare au
luat parte numeroase personalităţi politice din UE şi din lumea arabă, membri ai guvernului, parlamentului şi conducerii
partidelor politice tunisiene.

IV.3. Inițiativa diplomatică românească pentru incriminarea jurdică a “crimei de terorism”

Preocupările României pentru încadrarea terorismului în crima internațională datează din perioada interbelică.

În 1926 o inițiativă a Romaniei a fost promovată în acest sens la Societatea Națiunilor privind posibilitatea elaborării unei
convenții pentru incriminarea universală a terorismului.

În perioada 1935-1937, juristul și diplomatul român Vespasian Pella a reprezentat România în cadrul unui comitet de
experți, constituit de Societatea Națiunilor, cu scopul redactării unei „convenții internaționale destinate reprimării
conspirațiilor sau crimelor comise cu un scop politic și terorist”[64].

Efortul s-a finalizat în noiembrie 1937, grație și importantei contribuții românești, prin adoptarea a doua
convenții: Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului, care definea infracțiunea de terorism și prin care
statele se obligau sa incrimineze actele de terorism și Convenția privind crearea unei Curți Penale Internaționale, prin
care se crea mecanismul pentru pedepsirea faptelor prevazute în prima Convenție. Pe fondul evenimentelor care au
condus la izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial, cele doua convenții nu au mai intrat, însă, în vigoare.

În prezent, pe fondul creșterii numărului și amplorii atacurilor teroriste, precum și al diversificării metodelor de atac, se
remarcă o intensificare a eforturilor comunității internaționale pe linia găsirii unor mijloace de combaterea cât mai
eficientă a fenomenului terorist, inclusiv prin folosirea tuturor instrumentelor juridice internaționale disponibile.
Ministrul român al afacerilor externe, dl. Bogdan Aurescu, a supus reflecției Consiliului Afacerilor Externe al UE din 9
februarie 2015 propunerea înființării unei Curți Internaționale privind combaterea și judecarea crimei de terorism, idee
pe care a reluat-o în declarația sa oficială, remisă în contextul participării, la 29 martie 2015, la marșul de solidaritate
împotriva terorismului organizat în Tunisia: „Tragicul atentat care a avut loc la Muzeul Bardo a adus în atenţie, o dată
în plus, stringenta nevoie pentru o cât mai strânsă şi eficientă cooperare internaţională pentru combaterea oricărei
forme de terorism. Am supus spre reflecţie, în acest sens, iniţiativa creării unui nou instrument juridic – o Curte
Internaţională care să judece crima de terorism. Am convingerea că dreptul internaţional poate contribui eficient la
eforturile de anihilare a acestui fenomen”[65].

Conceptul a fost expus de ministrul român de externe în cadrul Conferinței ministeriale a UE cu statele partenere din
Vecinatatea Sudica (Barcelona, 13 aprilie 2015), fiind primit cu real interes de catre participanți din diverse zone
geografice, inclusiv din Orientul Mijlociu.

La 16 aprilie 2015, inițiativa României începe să prindă contur, prin consultările organizate de Ministerul Afacerilor
Externe român, la nivel de experți juridici, cu reprezentanți ai ministerelor afacerilor externe din Olanda și Spania.

Procesul de reflecție va presupune implicarea a cât mai multor state, din diverse zone ale lumii, pe fondul interesului
crescut al comunității internaționale pentru prevenirea și combaterea fenomenului terorist.

Discuțiile la nivel de experți au demarat, practic, un proces amplu de consultări în scopul elaborării unui concept detaliat
privind înființarea și funcționarea unui viitor for jurisdicțional – Curtea Internațională pentru crima de terorism[66].

În prezent, UE are nevoie de un răspuns ferm al justiției criminale la adresa terorismului, care să cuprindă sfera de
investigație și condamnarea celor care plănuiesc acte de terorism, sunt suspecți de recrutarea, pregătirea și finanțarea
terorismului sau instigă la comiterea de atentate teroriste.

Multe state membre UE fac eforturi pentru elaborarea unei legislații naționale și comunitare mult mai coerente, care să
incrimineze ca infracțiuni acte conexate fenomenului luptătorilor străini din teatre de conflict.

Prin urmare, pe fondul proliferării fenomenului terorist la nivel internațional, există șanse reale ca, în contextul eforturilor
globare de prevenire, combatere și contracarare a acestuia, diplomația românească să reușească de această dată să scrie o
nouă filă în dreptul internațional, prin încadrarea terorismului în sfera crimei internaționale și crearea unui nou instrument
juridic de luptă împotriva acestuia.
CONCLUZII

La începutul acestui mileniu, terorismul, prin amploarea şi formele sale de acțiune și manifestare, constituie o
amenințare complexă, extinsă la nivel mondial.

Fenomenul terorist contemporan a devenit, practic, o expresie a schimbării tipului naturii conflictelor armate, o nouă
formă de ducere a războiului, rezultată din revoluția tehnologică, trasformările politico-sociale și structurale la nivel
statal, regional și mondial, respectiv, din dinamica centrelor de greutate ale puterii la nivel internațional.

Se disting diverse tipuri și forme de terorism, funcție de scopurile urmărite de actul terorist și de modalitățile de atingere
a obiectivului vizat. De aici și dificultățile în eforturile de definire a terorismului, de încadare juridică a acestuia, de
stabilire a caracteristicilor și motivațiilor actelor de terorism, în încercarea includerii acestora în zona infracționalității.

În cercetările criminologice privind terorismul, specialiștii și-au pus întrebarea dacă terorișii nu constituie decât o
categorie aparte de criminali, perspectivă din care problematica terorismului migrează din sfera politică în cea a
criminalităţii.

Din acest punct de vedere, teoretic, teroriștii pot fi asimilați unor asasini atipici, care folosesc, în general, moduri de
operare violente împotriva unor victime alese aleatoriu, cu care nu au legături prealabile. Practic, pot fi considerați agenți
de acțiune criminală din categoria criminalilor extremiști însetați de putere în domeniul social, niște infractori care comit
cu intenție o crimă în numele unei motivații considerate “superioară”.

Teroriștii nu sunt însă niște simpli criminali, în sensul comun al termenului, întrucât ei încalcă legea nu pentru avantaje
personale, ci în numele acestei motivații.

Eforturile cercetătorilor de a contura un profil unitar, unic, general valabil al teroristului, nu s-au soldat cu succes, între
teroriști existând tot atât de multe asemănări pe câte diferențieri.

Lipsa unei ideologii teroriste unice face ca grupările teroriste să se raporteze unor cauze ideologice extrem de variate, de
unde diversitatea și diferențele dintre membrii acestora, ce face imposibilă generalizarea și încadrarea în stereotipuri.

O serie de concluzii rezultate din cercetările criminologice frapează: atentatorii sinucigași nu sunt, în realitate, niște
sinucigași, iar catalogarea teroriștilor drept persoane psihopate și dezaxate constituie o gravă eroare.

Pe fondul complexității fenomenului terorist contemporan, conturarea portretului atentatorului terorist trebuie să ia mai
degrabă în calcul elemente biografice, de dezvoltare psihosocială și emoțională, de relaționare cu mediul extremist
recrutor și cu ținta vizată prin actul terorist întreprins.

În context, teroristul contemporan nu devine decât o figură emblematică a unei postmodernităţi extreme, un obiect de
studiu al științelor sociale, criminologice și juridice, în încercarea de a răspunde necesităților societății de combatere și
contracarare a fenomenului terorist.
Cunoscând profilul moral, psihologia şi mentalitatea teroriștilor moderni, sperând a înțelege mai bine substratul
personalității lor, societatea poate năzui la găsirea unor soluții, socio-juridice și diplomatice, pentru reducerea bazinului
de recrutare al acestora și, astfel, diminuarea fenomenului.

Diplomația are un rol important, de neînlocuit, devenind o armă în lupta împotriva terorismului contemporan. Spre
deosebire de diplomația tradițională, cea adaptată necesităților actuale cuprinde o sferă lărgită, în care la dialog nu mai
participă doar diplomații de carieră, ci și reprezentanții societății civile, ai asociațiilor și organizațiilor cetățenești, ai unor
organisme non-guvernamentale, alături de cercetători, analiști, oameni de știință.

Evident, diplomația, singură, nu poate schimba comportamentul teroriștilor, dar oferă suportul de bază tuturor mijloacelor
și metodelor folosite în lupta împotriva terorismului. Și, desigur, când mijloacele diplomatice eșuează, intervenția militară
împotriva terorismului și violenței rămâne singura opțiune.

Pe fondul creșterii numărului și amplorii atacurilor teroriste, precum și al diversificării metodelor de atac, se remarcă o
intensificare a eforturilor comunității internaționale pe linia găsirii unor mijloace de combaterea cât mai eficientă a
fenomenului terorist, inclusiv prin folosirea tuturor instrumentelor juridice internaționale disponibile.

În prezent, UE are nevoie de un răspuns ferm al justiției criminale la adresa terorismului, care să cuprindă sfera de
investigație și condamnarea celor care plănuiesc acte de terorism, sunt suspecți de recrutarea, pregătirea și finanțarea
terorismului sau instigă la comiterea de atentate teroriste.

În context, iniţiativa diplomației românești privind crearea unui nou instrument juridic – Curtea Internaţională care să
judece crima de terorism – ar putea scrie o nouă filă în dreptul internațional privind combaterea terorismului.

BIBLIOGRAFIE

1. Ursa – Criminologie – Ed.Didactico-Stintifica, pag.243

2. Radj Cărbune, Analiza terorismului din perspectivă juridică;
3. Brynjar Lia, Architect of Global Jihad: The Life of Al-Qaeda Strategist Abu Mus’ab Al-Suri, Columbia Univsity
Press, 2008
4. Institute for Economics &Peace: Global Terrorism Index – Measuring and understanding the impact of terrorism,
2014
5. Revista Dabiq, Nr.7, 12 februarie 2015
6. Paraschiva Bădescu, Diplomația preventivă într-o lume globalizată
7. Haris Pesto, The role of diplomacy in the fight against terrorism, 2010
8. Marc Sageman, Psihologia şi sociologia actorilor Jihadului, Denoël 2005
9. Iliescu Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului suicidar: cine devine terorist și de ce?, 2006
10. Claudio Edmond Apostol, Terorismul zonelor gri – Caracteristici și areal de dezvoltare, Sesiune de comunicări
științifice “Perspective ale securității și apărării în Europa”, Universitatea Națională de Apărare Carol I, 2009
11. Bossard, B. Verrecchia, L. Négrier-Dormont, Psihiatria și criminalitatea extremă
12. Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul – Studii și cercetări asupra fenomenului terorist, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2008
 13. Pintea Alexandru, Apecte psihologice şi criminologice cu privire la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor teroriste,
2010
14. Geamănu Grigore, Drept internațional Contemporan, Ed. Didactică și Pedagogică, 1966
15. Marc Sageman, Adevărata faţă a teroriştilor. Psihologia şi sociologia actorilor Jihadului, Denoël 2005
16. Miron Alexandru Cristian, Natura antiumanistă a terorismului contemporan, Teză de doctorat, Universitatea
Babeș-Bolyai, 2010
17. Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul – Studii și cercetări asupra fenomenului terorist, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2008
18. http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Terorismul71237.php
19. https://radjcarbune.wordpress.com/2015/03/05/analiza-terorismului-din-perspectiva-juridica/
20. http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Terorismul71237.php
21. http://www.criminalistic.ro/particularitati-ale-procesului-de-identificare-a-victimelor-in-cazul-atentatelor-teroriste/
22. http://lege5.ro/Gratuit/gu3dsnzr/legea-nr-535-2004-privind-prevenirea-si-combaterea-terorismului
23. http://www.nytimes.com/2015/03/15/world/asia/cia-funds-found-their-way-into-al-qaeda-coffers.html?_r=0
24. http://www.businessinsider.com/al-qaeda-funds-from-ransom-2014-7#ixzz3VssRJb4Z
25. http://www.ziare.com/international/statul-islamic/cum-fac-bani-jihadistii-de-la-statul-islamic-1349059
26. http://www.dcnews.ro/diicot-a-trimis-in-judecata-un-irakian-acuzat-de-legaturi-cu-al-qaida_142375.html
27. https://en.wikipedia.org/wiki/Al-Qaeda_in_the_Islamic_Maghreb1
28. http://ro.wikipedia.org/wiki/Atentatul_de_la_Burgas
29. http://en.wikipedia.org/wiki/Mehdi_Ghezali[1]
30. http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2015/04/241205.htm
31. http://en.wikipedia.org/wiki/Charlie_Hebdo_shooting
32. http://www.bbc.com/news/world-europe-30722038
33. https://twitter.com/afpfr/status/553945642012143616
34. http://edition.cnn.com/2015/01/13/world/kouachi-brothers-radicalization/
35. http://www.juspedia.ro/13195/femeia-%E2%80%93-terorist-sinucigas/
36. http://ro.wikipedia.org/wiki/Atacurile_armate_din_Toulouse_%C8%99i_Montauban
37. http://en.wikipedia.org/wiki/2014_shootings_at_Parliament_Hill,_Ottawa
38. http://stirileprotv.ro/stiri/international/jokar-tarnaev-autorul-atentatelor-de-la-boston-a-fost-condamnat-la-
moarte.html
39. http://www.dailymail.co.uk/news/article-2332551/Woolwich-murder-MI5-investigate-links-hate-preacher-Anjem-
Choudary-Lee-Rigbys-alleged-killers.html
40. http://www.dailymail.co.uk/news/article-2332551/Woolwich-murder-MI5-investigate-links-hate-preacher-Anjem-
Choudary-Lee-Rigbys-alleged-killers.html
41. http://www.bbc.com/news/uk-31641569
42. http://www.ibtimes.com/who-maxime-hauchard-france-identifies-isis-executioner-22-year-old-convert-
1724958[1]
43. http://marsilia.mae.ro/romania-news/5053
44. http://www.mediafax.ro/politic/bogdan-aurescu-a-expus-la-tunis-initiativa-de-creare-a-unei-curti-internationale-
contra-terorismului-14078101

http://www.dcnews.ro/bogdan-aurescu-despre-infiin-area-cur-ii-interna-ionale-pentru-combaterea-crimei-de-
terorism_474231.html

[1]
V.Ursa – Criminologie – Ed.Didactico-Stintifica, pag.243

[2] http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Terorismul71237.php

[3]
Radj Cărbune, Analiza terorismului din perspectivă juridică

ANALIZA TERORISMULUI DIN PERSPECTIVĂ JURIDICĂ

[4]
http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Terorismul71237.php

[5]http://www.criminalistic.ro/particularitati-ale-procesului-de-identificare-a-victimelor-in-cazul-atentatelor-

teroriste/

[6] Geamănu Grigore, Drept internațional Contemporan, Ed. Didactică și Pedagogică, 1966

[7]
http://lege5.ro/Gratuit/gu3dsnzr/legea-nr-535-2004-privind-prevenirea-si-combaterea-terorismului

Claudio Edmond Apostol, Terorismul zonelor gri – Caracteristici și areal de dezvoltare, Sesiune de
[8]

comunicări științifice “Perspective ale securității și apărării în Europa”, Universitatea Națională de Apărare Carol I,
2009

[9]
A. Bossard, B. Verrecchia, L. Négrier-Dormont, Psihiatria și criminalitatea extremă

Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul – Studii și cercetări asupra fenomenului terorist, Ed. Risoprint, Cluj-
[10]

Napoca, 2008

[11]
A. Bossard, B. Verrecchia, L. Négrier-Dormont, Psihiatria și criminalitatea extremă

Pintea Alexandru, Apecte psihologice şi criminologice cu privire la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor teroriste,
[12]

2010

[13]
Ibidem

Pintea Alexandru, Apecte psihologice şi criminologice cu privire la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor teroriste,
[14]

2010

[15] Marc Sageman, Adevărata faţă a teroriştilor. Psihologia şi sociologia actorilor Jihadului, Denoël 2005

Miron Alexandru Cristian, Natura antiumanistă a terorismului contemporan, Teză de doctorat, Universitatea Babeș-
[16]

Bolyai, 2010

Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul – Studii și cercetări asupra fenomenului terorist,
[17]
Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008

Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul – Studii și cercetări asupra fenomenului terorist,
[18]
Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008

Recuperată din computerele şi documentele confiscate de către echipa US Navy SEAL în raidul din mai 2001 în care
[19]

Ossama ben Laden a fost eliminat în complexul său din Abbottabad, în Pakistan.

[20]
http://www.nytimes.com/2015/03/15/world/asia/cia-funds-found-their-way-into-al-qaeda-coffers.html?_r=0

[21] http://www.businessinsider.com/al-qaeda-funds-from-ransom-2014-7#ixzz3VssRJb4Z

[22]
http://www.ziare.com/international/statul-islamic/cum-fac-bani-jihadistii-de-la-statul-islamic-1349059

OMAR FARID AHMED, FALAH M. SALEM, AQEEL MOHAMMED DHUYAB, OMAR KH. ASSEY şi
[23]

MUNTASIER KH. AASSI

[24]
http://www.dcnews.ro/diicot-a-trimis-in-judecata-un-irakian-acuzat-de-legaturi-cu-al-qaida_142375.html

[25] Brigada Mascată („Cei ce semnează cu sânge”)

The Armed Islamic Group of Algeria (GIA) – organizaţie extremistă islamică care a militat pentru răsturnarea
[26]

guvernului algerian şi înstituirea statului islamic.

Salafist Goup for Preaching and Combat (GSPC) – organizaţie militantă islamistă salafită din Algeria, care a militat
[27]

pentru răsturnarea guvernului algerian şi înstituirea statului islamic şi a realizat atentate sinucigaşe împotriva unor
obiective (ţinte) guvernamentale algeriene. S-a transformat, în 2006, în Al-Qaeda in the Islamic Maghreb (AQIM).

[28] http://ro.wikipedia.org/wiki/Atentatul_de_la_Burgas

[29]
http://en.wikipedia.org/wiki/Mehdi_Ghezali

[30]
http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2015/04/241205.htm

[31]
Iliescu Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului suicidar: cine devine terorist și de ce?, 2006

[32]
Iliescu Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului suicidar: cine devine terorist și de ce?, 2006

[33]
Iliescu Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului suicidar: cine devine terorist și de ce?, 2006

[34]
http://en.wikipedia.org/wiki/Charlie_Hebdo_shooting

[35]
http://www.bbc.com/news/world-europe-30722038

Filera Buttes-Chaumont și-a lua denumirea de la un parc , loc de întâlnire al radicalilor francezi de origine algeriană.
[36]

A facilitat recrutarea și radicalizarea tinerilor musulmani, scopul fiind trimiterea acestora în teatre de operațiuni (Irak),
având totodată conexiuni cu AQAP.

[37]
https://twitter.com/afpfr/status/553945642012143616

[38]
http://edition.cnn.com/2015/01/13/world/kouachi-brothers-radicalization/

Alin Leș, psiholog expert criminolog, Societatea Română de Criminologie și Criminalistică, Filiala Sibiu
[39]

Președinte

[40]
Marc Sageman, Psihologia şi sociologia actorilor Jihadului, Denoël 2005

[41]
Ibidem

Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul – Studii și cercetări asupra fenomenului terorist,
[42]
Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008

[43]
Ibidem

[44]
Organizație etnic-separatistă cu ideologie radicală de stânga.
 Organizație naționalist-separatistă din nordul Sri Lanka, în prezent defunctă. Cel mai notoriu atentat terorist comis de
[45]

o membră a LTTE a fost cel de asasinare a premierului indian Rajiv Gandhi (21 mai 1991).

[46]
http://www.juspedia.ro/13195/femeia-%E2%80%93-terorist-sinucigas/

În 2010, Amedy Coulibaly şi Chérif Kouachi au fost implicaţi în tentativa de eliberare a islamistului algerian Smain
[47]

Ait Ali Belkacem, condamnat în 2002 la închisoare pe viață pentru participarea la atentatul de la stația Musee-d’Orsay
(1995). Coulibaly face închisoare, în timp ce pentru Chérif Kouachi nu au existat suficiente probe pentru condamnare.

[48]
Revista Dabiq, Nr.7, 12 februarie 2015

[49] Iliescu Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului suicidar: cine devine terorist și de ce?, 2006

[50]
Iliescu Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului suicidar: cine devine terorist și de ce?, 2006

[51]
În medie, unui atentat sinucigaș îi revin 11 victime/atac, comparativ cu alte forme de terorism, care produc 2
victime/atac, potrivit Institute for Economics &Peace: Global Terrorism Index – Measuring and understanding the impact
of terrorism, 2014

[52] Iliescu Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului suicidar: cine devine terorist și de ce?, 2006

Brynjar Lia, Architect of Global Jihad: The Life of Al-Qaeda Strategist Abu Mus’ab Al-Suri, Columbia Univsity
[53]

Press, 2008

[54]
http://ro.wikipedia.org/wiki/Atacurile_armate_din_Toulouse_%C8%99i_Montauban

[55]
http://en.wikipedia.org/wiki/2014_shootings_at_Parliament_Hill,_Ottawa

[56]
http://stirileprotv.ro/stiri/international/jokar-tarnaev-autorul-atentatelor-de-la-boston-a-fost-condamnat-la-moarte.html

[57]
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2332551/Woolwich-murder-MI5-investigate-links-hate-preacher-Anjem-
Choudary-Lee-Rigbys-alleged-killers.html

[58]
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2332551/Woolwich-murder-MI5-investigate-links-hate-preacher-Anjem-
Choudary-Lee-Rigbys-alleged-killers.html

Mișcare înființată în 2010 având ca principal obiectiv impunerea Sharia în Belgia, interzisă, al cărui lider, belgianul de
[59]

origine marocană Fouad Belkacem (aka Abu Imran), a fost condamnat la 11.02.2015 la 12 ani închisoare.

[60]
http://www.bbc.com/news/uk-31641569

[61]
http://www.ibtimes.com/who-maxime-hauchard-france-identifies-isis-executioner-22-year-old-convert-1724958

[62] Paraschiva Bădescu, Diplomația preventivă într-o lume globalizată

[63]
Haris Pesto, The role of diplomacy in the fight against terrorism, 2010

[64]
http://marsilia.mae.ro/romania-news/5053
[65]
http://www.mediafax.ro/politic/bogdan-aurescu-a-expus-la-tunis-initiativa-de-creare-a-unei-curti-internationale-
contra-terorismului-14078101

[66]
http://www.dcnews.ro/bogdan-aurescu-despre-infiin-area-cur-ii-interna-ionale-pentru-combaterea-crimei-de-
terorism_474231.html