Sunteți pe pagina 1din 4

Negociere si Conflict in Relatiile

Internationale
Teorii privind aparitia razboiului
Razboiul este o forma de interactiune in care doua sau mai multe armate duc o lupta de interese.
Atunci cand se vorbeste de razboi civil, se vorbeste de fapt de o diputa in interiorul unei societati
pentru preluarea guvernarii statului si nu pentru mentinerea suveranitatii ca si in cazul unei dispute
intre doua state.
In cadrul oricarui teatru de razboi pot exista una sau mai multe campanii militare. O campanie
militara include nu doar lupta propriu-zisa ci si inteligenta, miscari de trupe, aprovizionare,
propaganda, si alte componente. Conflictul continuu este adeseori denumit o batalie, desi aceasta
terminologie nu se potriveste in totalitate conflictelor care implica doar avioane, rachete si bombe,
in absenta unor trupe terestre sau a unor forte navale. Un razboi civil reprezinta utilizarea fortei
pentru rezolvarea diferendelor interne. Este de remarcat faptul ca razboiul nu se limiteaza la specia
umana; furnicile si cimpanzeii, si probabil si alte animale, se angajeaza in conflicte masive intraspecie.
Exista un dezacord in literatura de specialitate cu privire la originile razboiului. Unii considera ca
razboiul a existat mereu, in timp ce altii subliniaza lipsa unor dovezi clare pentru existenta
razboiului in trecutul nostru preistoric, si faptul ca numeroase societati pasnice, non-militare au
existat si inca mai exista. Dar, razboiul a inceput de obicei datorita a doua motive: teritoriu si
putere. Original, razboiul consta in raiduri de mica anvergura. De la nasterea statului cu
aproximativ 5000 de ani in urma, activitatea militara a aparut aproape pe intreg globul pamantesc.
Descoperirea prafului de pusca si progresul tehnologic accelerat a dus la modernizarea razboiului.
Raportul Human Security Report 2005 mentiona un declin semnificativ in numarul si gravitatea
conflictelor odata cu sfarsitul Razboiului Rece la inceputul anilor 1990. Totusi, dovezile examinate in
editia din 2008 a studiului Pace si Conflict indica faptul ca declinul numarului de conflicte a stagnat
in ultimii ani.

a)

Teorii sociologice

Sociologia a fost de mult preocupata de originile razboiului, si mii de teorii au fost


avansate, numeroase dintre acestea fiind contradictorii. Sociologia s-a divizat astfel in mai
multe scoli. Una dintre acestea, Primatul Politicii Domestice, bazata pe lucrarile lui Eckart
Kehr si Hans-Ulrich Wehler, vede razboiul ca fiind un produs al conditiilor domestice, doar
tinta agresiunilor fiind determinata de realitatile internationale. Astfel, Primul Razboi
Mondial nu a fost produsul unor dispute internationale, a tratatelor secrete sau a balantei
de putere ci un produs al situatiei economice, sociale si politice a fiecaruia dintre statele
implicate. Aceasta teorie difera de cea a Primatului Politicii Externe dezvoltata de Carl von
Clausewitz si Leopold van Ranke, care sustin ca deciziile oamenilor de stat si situatia
geopolitica sunt principalele cauze ale unui razboi.

b)

Teoriile demografice

Teoriile demografice pot fi grupate in doua categorii, teorii malthusiene si teorii privind
abundenta tineretului. Teoriile maltusiene considera expansiunea populatiei si resursele
limitate ca fiind sursele conflictelor violente. Se considera de catre mathusieni ca aceasta
teorie poate explica descresterea relativa a numarului razboaielor in ultimii cincizeci de ani,
in special in lumea dezvoltata, unde descoperirile din agricultura au facut posibila sprijinirea
unei populatii mai mari decat inainte, si unde controlul sarcinilor a incetinit in mod dramatic
cresterea populatiei.
Teoriile privind abundenta tineretului difera semnificativ de teoriile malthusiene. Adeptii sai
considera ca o combinatie intre o mare cohorta de tineri barbati si lipsa oportunitatilpr de
angajare in mod regulat pe timp de pace ca fiind un risc pentru aparitia violentei. In timp ce
teoriile malthusiene se concentreaza pe disparitatea intre o populatie in crestere si
resursele naturale disponibile, teoria privind abundenta tineretului se concentreaza pe
disparitatea dintre excesul de tineri de sex masculin si pozitiile sociale disponibile in cadrul
sistemului social de diviziune a muncii. Cei care au contribuit la dezvoltarea teoriilor privind
abundenta tineretului sunt sociologul francez Gaston Bouthoul, sociologul american Jack
Goldstone si sociologul german Gunnar Heinsohn.
c) Teoriile rationale
Teoriile rationala privind razboiul presupun ca ambele parti implicate in conflict sunt
rationale, ceea ce inseamna ca fiecare parte doreste sa obtina cel mai bun rezultat posibil
cu cea mai mica pierdere in vieti omenesti si proprietati de partea sa. Datoria acestei
asumptii, daca ambele state ar sti dinainte cum se va sfarsi razboiul, ar fi mai bine pentru
ambele sa accepte pur si simplu rezultatele post-razboi fara a trebui sa plateasca efectiv
costurile razboiului. Acest lucru se bazeaza pe notiunea, acceptata de majoritatea
oamenilor de stiinta incepand cu Carl von Clausewitz, ca razboaiele sunt reciproce, ca toate
razboaiele necesita atat o decizie de a ataca cat si o decizie de a se opune atacului. Teoriile
rationale ofera trei motive pentru care statele nu pot ajunge la o intelegere si in schimb
recurg la razboi: indivizibilitatea chestiunilor, asimetria informatiilor, si inabilitatea de a
realiza angajamente credibile. Indivizibilitatea problemelor apare atunci cand cele doua
parti nu pot evita razboiul prin negociere deoarece chestiunea pentru care se lupta nu
poate fi impartita intre ei, doar detinuta in intregime de una sau cealalta dintre parti.
Chestiuni religioase, precum controlul asupra Templului din Ierusalim, sunt mai probabil a fi
indivizibile decat chestiunile economice.
d) Teoriile economice
O alta scoala de gandire considera razboiul ca fiind rezultatul competitiei economice intr-un
sistem international competitiv si haotic. Din aceasta perspectiva, razboaiele incep cu
scopul de a gasi noi piete, noi resurse naturale sau bogatie. Indisputabil cauza a unor
razboaie, de la construirea imperiului britanic la invadarea de catre nazisti in 1941 a Uniunii
Sovietice, aceasta teorie a fost aplicata multor altor conflicte. Cel mai adesea aceasta
teorie este invocata de cei aflati la stanga spectrumului politic, care sustin ca acest tip de
razboaie servesc intereselor celor bogati dar sunt purtate de cei saraci. Unii dintre cei aflati
la dreapta spectrumului politic ar putea aduce ca contraargument faptul ca saracia este
relativa si un sarac dintr-un stat poate fi relativ bogat intr-un alt stat. Astfel de
contraargumente devin mai putin valabile odata ce mobilitatea in crestere a capitalului si
informatiei uniformizeaza distributia bogatiei in lume, sau atunci cand avem in vedere ca
diferentele relative de bogatie, si nu cele absolute, sunt cele care alimenteaza conflictele.
Mai sunt si cei din extrema dreapta a spectrumului politic care ofera sprijin, in special
fascistii, prin faptul ca insista asupra dreptlui natural al celui puternic asupra a tot ceea ce
nu poate fi retinut prin forta de catre cel slab. Unii care se afla la centrul spectrumului
politic, capitalisti, lideri mondiali, inclusiv presedinti ai Statelor Unite, isi exprima sprijinul
pentru o viziune economica asupra razboaielor.

e) Teoriile marxiste
Teoriile marxiste privind razboiul argumenteaza ca toate razboaiele iau nastere din lupta de
clasa. Acestea considera razboaiele ca fiind actiuni imperiale pentru a creste puterea

claselor conducatoare si a diviza proletariatul lumii prin a-i opune pe cei care fac parte din
ultima clasa pentru idei precum nationalismul sau religia. Razboaiele sunt consecinte
naturale ale sistemului pietelor libere si a claselor, si nu vor disparea pana ce nu va avea
loc o revolutie mondiala.
f)

Teoriile stiintelor politice

Exista cateva diferite scoli ale teoriilor relatiilor internationale. Adeptii realismului in
relatiile internationale considera ca motivatiile statelor pentru a recurge la razboi sunt
nevoia de securitate si asigurarea supravieturii. O alta scoala de gandire, care uneori
contrazice viziunea realista, sustine ca exista numeroase dovezi empirice pentru a sustine
ca statele care sunt democratii nu se razboiesc unele cu celelalte, o idee cunoscuta in
literatura de specialitate drept teoria pacii democratice. Dar in ultimii 25 de ani factori
etnici si economici au condus la lupte barbare si acerbe in inima Europei in fosta Republica
Yugoslavia. Implicarea altor armate ca si NATO a fost necesara pentru pacificarea zonei.
Deci a aparut o alta motivatie pentru implicarea statelor in razboi, si anume impunerea
standardelor democratice tuturor structurilor din cadrul unei societati, inclusiv cetatenilor
acelei tari sau teritoriu. Alti factori includ diferentele in credintele morale si religioase,
dezacordurile economice si in materie de comert, declararea independentei si altele.

Negocierile
Negocierile reprezint att ca extindere, ca accesibilitate ct i ca
potenial de soluionare, una dintre cele mai nsemnate ci de rezolvare
i prevenire a conflictelor. Caracterul lor neoficial a intrigat de multe ori
pe juriti care, de cele mai multe ori, sunt tentani s exploateze cile
oficiale aflate la cellalt capt al spectrului soluiilor, ca de exemplu
arbitrajul, soluiile judiciare sau instituiile i acordurile regionale.
Negocierile au drept raiune gsirea i construirea unei soluii la o
problem clar definit: rezolvarea unui conflict, de preferin nainte de
intrarea sa n faza violent.
Teoria negocierilor a reuit s identifice situaiile dificile i de
nesoluionat, cum ar fi litigiile de distribuie i problemele identitare i
s le ocoleasc, de multe ori recurgnd la soluii inovative, de
canalizare a intereselor prilor spre abordri n baza unor interese
comune.
Problema negocierilor internaionale a intrat n atenia teoreticienilor,
ct i a practicienilor diplomaiei de mai multe secole, nti n Frana,
dar studiul sistematic al negocierilor, bazat pe proceduri standardizate
a nceput s fie considerat o parte a procesului diplomatic de baz abia
din anul 1960. n paralel s-a dezvoltat i teoria relaiilor internaionale,
n cadrul creia negocierile au ocupat un loc distinct, mai ales avnd n
vedere c acestea au fost i nc sunt considerate a avea un caracter
dual, att de art, ct i de tiin.
Aspectele principale ale procesului de negociere sunt caracterizate de discuii n
care:
- fiecare parte prezint oferte iniiale celeilalte pri;
- fiecare parte i prezint acele puncte pe care le consider de nenegociat,
asupra crora nu admite poziii divergente
- prile se angajeaz s ofere anumite recompense sau, dimpotriv, s utilizeze,
dup caz, sanciuni, spre a determina cealalt parte s fac concesii;
- se fac concesii de una sau de ambele pri, astfel nct punctele de vedere ale
prilor devin mai apropiate;

- una sau ambele pri i retrag, parial sau integral, ofertele precedente, iar
unele concesii sunt admise atunci cnd pericolul de blocare al negocierilor devine
iminent;
- n final, atunci cnd dinamica acceptrii de concesii depete presiunea
divergenelor, prile tind s ajung la puncte de vedere convergente, n
interiorul plajei cuprinse ntre punctele lor de vedere de la demararea
negocierilor.

n general, rezultatul negocierilor poate fi evaluat n funcie de patru criterii:


-

Echitatea. Echitatea se refer la msura n care acordul este


perceput de ctre pri ca drept sau echitabil. Este, fr ndoial, un
concept subiectiv. Acesta include componente, ca de exemplu:
acordarea unui tratament nediscriminatoriu tuturor prilor, echitate
distribuit, n sensul c toate prile beneficiaz n mod egal, n
concordan cu anumite standarde universale.

Stabilitate. Durabilitatea n timp a acordurilor ncheiate este, de asemenea,


important. Un acord poate fi considerat stabil dac nici una dintre pri nu are
motive de a abdica de la respectarea sa. Acest criteriu deriv din cele anterioare,
n msura n care fiecare parte l consider echitabil i aductor de beneficii i
consider c este n interesul su s-l implementeze integral i cu bun credin.

Acordul. Primul i cel mai important criteriu se refer la faptul c prile ajung
sau nu la acord. Pentru ca un acord s aib durabilitate, el trebuie s ofere
tuturor prilor implicate condiii mai bune, mai avantajoase dect le aveau n
lipsa sau naintea acordului. Uneori negocierile nu sunt conduse viznd ca obiect
principal realizarea unui acord, ci obinerea de efecte secundare, ca de
exemplu satisfacerea opiniei publice interne i internaionale.

Eficiena. Aceasta se refer la extinderea pe care prile sunt dispuse s o


acorde nelegerilor semnate, n funcie de constrngerile inerente situaiei.