Capitolul 1: Terorismul – precizări generale;

1.1: Terorismul internațional;

1.2. Fundamentalismul religios- motivul atentatelor teroriste;
1.3: Noile amenințări în domeniul terorist pentru securitatea internațională;
1.3.1: Amenințări la adresa României;
1.3.2: Manifestările și evoluția terorismului în Europa;
1.4: Influența atacurilor teroriste asupra integrității populației.
Capitolul 2: Răspunsul forțelor armate la amenințarea teroristă;
2.1: Atitudinea și comportamentul forțelor armate față de teroriști;
2.2: Organizații internaționale de securitate;
2.2.1: NATO;
2.2.2: ONU;
2.2.3: OSCE;
2.2.4. UE.
2.3: Strategia de apărare a Romăniei.
Capitolul 3: Participarea militară a României în cadrul operațiilor
multinaționale de combatere a terorismului;
3.1: Cadrul legal de participare la misiuni antiteroriste în afara teritoriului național
al Romăniei;
3.1.1: Prevenirea și combaterea terorismului, prioritatea numărul unu pentru
Romănia;
3.2: Principalele misiuni internaționale ale Forțelor Terestre ale Romăniei în lupta
contra terorismului;
3.2.1: Irak;
3.2.2: Afganistan.

INTRODUCERE

Societatea actuală a evoluat destul de mult şi continuă să evolueze, în toate

domeniile. Acest lucru este extrem de benefic pentru populaţie, dar în acelaşi timp,
sporeşte riscurile şi ameninţările internaţionale, creşte vigilenţa şi numărul
măsurilor ce trebuiesc luate de organizaţiile internaţionale în domeniul securităţii,
pentru a asigura o bună dezvoltare a statelor şi continuarea procesului de
cooperare.
Despre terorism s-a auzit tot mai des în ultimii ani, întrucât acţiunile
desfăşurate de terorişti au fost tot mai frecvente şi au implicat un grad de violenţă
din ce în ce mai mare. Acesta a devenit deja o problemă globală şi nicio măsură de
securitate nu se ia fără a ţine cont şi de riscurile pe care le implică orice acţiune
teroristă.
Un fenomen care a căpătat o mare amploare și care carazterizează aproape
toate focarele de conflicte armate din ultimul deceniu este insurgența, fenomen
care a evoluat prin îmbinarea metodelor clasice de luptă folosite de insurgenți cu
metodele și procedeele de acțiune folosite de entitățile teroriste, fapt care a pus
structurile militare prezente în teatrele de operații în postura de a-și revizui și
reconsidera propriile misiuni, forme și procedee de acțiune.
Începând cu anul 2001, războiul global împotriva terorismului se dovedește
a fi un război aproape interminabil, iar pentru a triumfa este necesară o
transformare profundă a strategiilor adoptate, o viziune multidimensională privind
efectele care se doresc a fi obținute, folosind o abordare cât mai cuprinzătoare a
planificării operațiilor și soluții atitudinale modelate în funcție de cerințele tipului
de acțiune, care să contribuie la gestionarea tuturor situațiilor și la obținerea stării
finale dorite.
În acest sens, în viitor, Armata României prin capabilitățile identificate ca
fiind necesare trebuie să asigure participarea alături de forțele altor state membre
NATO, la lupta împotriva terorismului. Însă în mod tradițional, prin natura
destinației, misiunilor, înzestrării cu forțe și a pregătirii pentru luptă, structurile
forțelor armate române, precum și ale celorlalte armate ale statelor membre NATO
și UE nu au o pregătire specifică exclusiv necesară luptei contra structurilor
teroriste.
Lupta împotriva organizațiilor teroriste implică forțe militare, dincolo de
aspectele de legitimitate, o componentă de mare responsabilitate față de principiile
democrației, demnitatea umană și drepturile fundamentale ale omului, în relația cu
populația din zona de operații, dar și față de persoanele implicate care sprijină
aceste acte de terorism, dimensiunea aceasta având un rol important în câștigarea
credibilității și a încrederii populației din zona de operații, a celei cărui aparține
întreaga națiune-gazdă și a comunității internaționale.
 Capitolul 1: Terorismul- precizări generale

1.1. Terorismul internațional

Termenul de terorism nu este nou, deși de-a lungul timpului s-a

manifestat sub toate formele posibile, în funcție de treapta de civilizație,
rezultatul a fost mereu același: teroare, înfricoșare, distrugere și ucidere. Își
are proveniența în limba latină, de la cuvintele ”terror-terroris”, având o
conotație militară. În anul 1935, la conferința de la Copenhaga, noțiunea de
terorism a primit definiția ca fiind un ”act voluntar comis împotriva vieții,
integrității fizice, sănătății sau libertății oficialităților, orice act care
primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea
 schimbării autorității publice sau împiedicarea acțiunilor acesteia sau care
urmărește deranjarea relațiilor internaționale”1
Un aspect important de abordat este acela că prin adoptarea terorismului, la
fel ca și prin război, omenirea se neagă pe sine, considerând acest lucru o
modalitate de a se purifica. Terorismul a fost definit de către mulți
specialiști în diferite feluri, însă din toate definițiile concluzionăm un singur
lucru: scopul actului de terorism este acela al descurajării generale, accentul
punându-se pe efectul general al unui grup căruia îi este adresa atentatul și
nu pe victima de moment, precum celebrul gânditor militar chinez, Sun Tzu,
afirma ”omoră unul- terorizează o mie.”
În condițiile contemporane, activitatea teroristă a căpătat o amploare
destul de mare, caracterizându-se printr-o lipsă a hotarelor naționale
explicite, menținerea unor interacțiuni cu terțe centru sau organizații
teroriste, existența unei compoziții organizatorice rigide care este formată
strict din structuri de conducere și verigi operative, formarea unir grupuri
mobile de luptă și de acoperire și bineînțeles o dotare tehnică din ce în ce
mai avansată care de multe ori concurează cu dotarea tehnică a trupelor
guvernamentale, fiind dotate cu vaste rețele de adăposturi conspirative și
baze, poligoane de instrucție.
Terorismul internațional a căpătat amploare prin forțe proprii și a
reușit să se dezvolte, devenind cea mai mare amenințare la adresa securității
statelor și a drepturilor fundamentale ale omului. Numărul grupărilor
teroriste este imens, aproximativ 200, unele dintre ele având o autoritate
crescută, pe când altele sunt latente. În Orientul Mijlociu, America de Sud
și Africa întâlnim cele mai periculoase grupări care au misiunea de a
împrăștia teroare. Grupările teroriste care au căpătat notorietate sunt ” Al
Qaeda, a vestitului și răposatului Osama bin Laden, Organizația Hamas, ai
căror adepți sunt criminali fără conștiință și care transformă oameni din
rândurile religioșilor islamici în luptători cu sânge rece, care urmăresc
distrugerea locurilor sfinte și a persoanelor civile din Israel. Gruparea Al-
Jihad, cunoscută și sub numele de Gruparea Islamică, este o aripă militantă a
mișcării Frăția Musulmană, o organizație islamică anti- Israel,
antioccidentală”2. Terorismul internațional este caracterizat prin extraneitate
și anume implicarea mai multor state în actul de săvârșire al infracțiunii.
Produs al societății omenești, terorismul vine cu o plajă bogată de
scopuri și obiective care nu se pot reduce la ceea ce putem numi o patologie
socială. De multe ori discutăm despre organizații sau grupuri teroriste
locale care din dorința de a-și procura resursele necesare pentru a duce un
război de guerilă, se folosesc de terorism. ”Acest lucru s-a observat în Asia

1
WebEncyclo/Dossier.httm.
2
Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Terorismul, Risoprint, 2008, p.62
 Centrală unde s-a procedat la sechestrarea occidentalilor în vederea
răscumpărării lor.”3
În momentul de față terorismul internațional constituie un factor
distructiv și destabilizator , care pune în pericol securitatea oricărui stat și nu
permite dezvoltarea în condiții normale a relațiilor de natură diplomatică,
economică, socială și culturală a popoarelor. Rezultatul obținut este
materializat prin pierderi economice, morale și politice, dar în același timp
exercită și o presiune psihologică foarte mare asupra maselor. Judecând
terorismul prin prisma evoluției lui, acesta a fost și este favorizat în
continuarea de progresul permanent al mijloacelor de legătură și de
telecomunicații, de performanțele tehnicii militare și a sistemelor de
armament, dar și a substanțelor explozibile.
Analizând atacul din data de 11 septembrie 2001, observăm că
atentatele teroriste nu au fost îndreptate asupra clădirilor sau a unor
persoane, ci asupra însemnelor de natură politică, economică și militară.
Terorismului internațional i se atribuie cazurile în care atât personele care
săvârșesc atacul, teroriștii, dar și persoanele care suferă în urma atacului
sunt cetățeni ai aceluiași stat sau al unui stat diferit, iar incidentul s-a
petrecut în afara hotarelor acestor state; persoanele vizate pentru a fi atacate
de teroriști beneficiază de protecție internațională sau planificarea actului
terorist se desfășoară într-un stat, iar executarea atentatului în sine se face în
alt stat.
În zilele noastre, terorismul este reprezentat pe de-o parte de
structuri profesioniste care au capacitatea de a comite o infracțiune cu sânge
rece și sunt capabilă să suporte războaie diversioniste cu infiltrare masivă în
anumite conflicte locale și regionale, cu intenția de la prelua controlul unor
teritorii cu semnificative bogății subterane și resurse energetice, cum se
întamplă de exemplu în Kosovo și Cecenia. Aceste structuri profesioniste
sunt capabile de asemenea să evite pedeapsa. Pe de altă parte, în Israel și
Irak, întâlnim un terorism reprezentat de teroriști kamikadze care își doresc
și acceptă să moară pentru cauza în care cred. Persoanele care acceptă să
săvârșească acest sacrificiu sunt preponderent persoane care suferă de
maladii psihice, fiind dominate de patima de a comite o crimă, de a
împrăștia teroare și de a chinui. O altă categorie include oamenii disperați,
care fac acest lucru pentru o anumită sumă de bani sau există și persoane
obligate, forțate să accepte misiunea sinucigașă, deoarece le este amenințată
familia.
Conducătorii grupărilor teroriste comunică între ei, discutând despre
problemele legate de achiziționarea armamentului, a tehnicii, despre
securitatea reciprocă, dar de asemenea își împart responsabilitățile și
obligațiile în vederea desfășurării unei operații de mare amploare, așa cum
s-a întamplat în Libia sau Afghanistan. Pe lângă aceste aspecte, grupările
3
RAPPORT DE 2-eme PHASE 51-eme SESSION NATIONALE Comité 2 „ Les Fragilites de l’Europe
face au terrorisme“, mai 1999
 teroriste au în atenția lor recrutarea celor mai buni specialiști din alte
grupări.
Din cauza faptului că acțiunile teroriste au căpătat amploare, iar
persoanele vizate cel mai mult au fost șefi de stat, personal din guvern sau
alți oameni politici , statele au luat atitudine împotriva acestui flagel,
luptând la respingerea și reprimarea acestuia. Ca principal mod de
combatere la nivel internațional au încheiat o serie de convenții și
documente destinate acestui scop.
În perioada interbelică a fost adoptată Convenția de la Geneva, în anul
1937 privind prevenirea și reprimarea terorismului în care se menționează
faptul că ”statele se angajează să pedepsească persoanele vinovate pentru
atentatele împotriva șefilor de stat și a altor persoane care ocupă funcții în
stat, faptele care pun în pericol mai multe vieți omenești , acte diversioniste
asupra bunurilor private și de stat, păstrarea sau aprovizionareacu arme și
mijloace teroriste , falsificarea și introducerea de pașapoarte și alte
documente false, precum și pregătirea de acte teroriste”.4
Ulterior, odată cu terminarea celui de-al doilea război mondial
terorismul a cunoscut ”culmea succesului” , fapt pentru care prin convețiile
care s-au adoptat, pot enumera : Convenția asupra prevenirii și pedepsirii
crimelor săvârșite contra persoanelor care au primit protecție pe plan
internațional, adoptată în anul 1973 de către Adunarea generală ONU;
Convenția care a fost adoptată în anul 1979 de ONU prevede că persoana
care sechestrează sau ține închisă o altă persoană împotriva voinței sale în
vederea amenințării cu moartea, rănirea sau menținerea stării de sechestru cu
scopul de a constrânge statul din care provine, o organizație internațională
pentru a îndeplini un act sau de a se abține de la un altul, riscă să comită
infracțiunea de luare de ostatici. Pentru aceasta statutul, pe teritoriul căruia
se află, este obligat să-l rețină și să ia măsuri pentru urmărirea și finalizarea
procedurilor penale împotriva lui. În Convenția internațională împotriva
recrutării, a folosirii, a finanțării și a intrustruirii de mercenari care a fost
adoptată în anul 1989 în cadrul ONU, are în prim plan sancționarea tuturor
persoanelor care săvârșesc infracțiunea de a recruta, utiliza, finanța sau
pregăti mercenari pentru a participa direct la ostilități sau acte planuită de
violență.
În ciuda colaborării statelor și a depunerii eforturilor acestora pentru
combaterea terorismului, amploarea pe care acesta a căpătat-o în zilele
noastre atinge cote maxime, mai ales odată cu migrarea refugiaților din Siria
către statele europene, fiind vizate țări cu o mare însemnătate politică, în
locuri strategice și foarte populate cum ar fi aeroporturile, gări sau la diferite
zile festive sau sărbători naționale.

4
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/17.Terorismul%20International.pdf
1.2. Fundamentalismul religios- motivul atentatelor teroriste

Fundamentalismul este explicat în ”Marele Dicționar de Neologisme”5 ca

fiind ” o mișcare religioasă de origine protestantă care dezvoltă credința într-
un singur sens al cărții fundamentale a unei biserici, propovăduind
intoleranța față de alte credințe”6. Fundamentalismul în esența sa este un
termen sinonim cu integrismul, acesta fiind considerat un curent radical
fanatic, care nu are toleranță la compromisuri, cel mai frecvent având origini
de natură religioasă. Judecând din punct de vedere teologic,
fundamentalismul este păstrarea strictă a vechilor tradiții, apărarea lor și
respingerea influențelor moderniste. Sistemul omogen cultural, globalizarea,
este total respinsă de către islamici. În vederea apărării purității religiei și a
menținerii unei unități etno-culturale, fundamentalismul islamic se
manifestă prin ” războiul sfânt” sau jihad, dar și prin terorism. Aceasta este
una din obligațiile islamicilor, însă nu fundamentală așa cum sunt dania,
rugăciunea, pelerinajul sau mărturia de credință.
Așa cum am precizat mai sus, terorismul este o problematică de
actualitate, care capătă o amploare din ce în ce mai mare, făcând obiectul
cercetării și înțelegerii fenomenului. Printre tipurile de terorism se numără și
terorismul fundamentalist islamic, care este definit ca fiind cel mai periculos
tip de terorism de pe mapamond. În viziunea simpatizanților acestui
terorism, misiunea lor este una purificatoare , ținta lor principală fiind Statul
Israel și aliații săi, amenințând deseori cu moartea și distrugerea poporului.
Acțiunile lor nu cunosc noțiunea de milă sau compasiune, își folosesc toate
forțele, apelează la toate grupările islamice religioase și politice pentru a
lupta împotriva Israelului.
Fundamentalismul religios are capacitatea de a-și direcționa cu facil
potențialul de ură și de violență chiar și împotriva propriilor coreligionari
care se abat de la linia preceptelor absolutizate. Coranul și Sharia sau alte
precepte religioase mulsumane nu reprezintă sursa fundamentalismului
islamic sau a terorismului de origine extremist-islamică, însă aceasta este
constituită de dezvoltarea perimată a statelor musulmane în contextul unei
afirmări economice și politice a Occidentului creștin.
”Fundamentaliștii au fost numiți doar acei teologi musulmani care
propovăduiau readucerea doctrinei la fundamentele ei, la formele originare.
Ulterior, termenul s-a extins la întreaga mișcare politico-religioasă care
militează pentru o societate în care legea islamică (Sharia) să fie aplicată
riguros în toate domeniile vieții. Un exemplu de astfel de societate ar fi cea
din Iran de după Revoluția din 1979 sau cea pe care vor să o instaureze
talibanii în Afghanistan”7
5
Florin Marcu, Saeculum, 2000
6
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, disponibil la http://dexonline.ro/definitie/fundamentalism
7
Mihai, Baciu, Fundamentalism şi terorism, http://www.flacarais.ro/baciu/guestbook.html,.
 Activiștii islamiști vizează acele componente ale puplicului musulman
care dețin o educație religioasă precară și care se prezintă ușor influențabili.
” Islamiștii sunt atrași de interpretările cele mai radicale ale Jihadului, după
cum au fost dictate ele de Profet”.8

Dând timpul înapoi până în 1988, 1989 întâlnim gruparea Al-Qaeda

care a fost înființată de o mână de fanatici islamici, iar Osama bin Laden se
afla în fruntea grupării. Adepții acestei grupări după ce au fost recutați și
antrenați s-au întors în țara lor de origine unde au înființat celule ale Bazei.
Comparativ cu alte structuri teroriste, Al-Qaeda acționa diferit, funcționa
structurată pe sute de celule care operau independet, însă nu se abăteau de la
obiectivele organizației. Aceasta a fost catalogată ca o grupare
fundamentalist islamică deoarece promovează valorile tradiționale ale
credinței islamice. Paradoxal este, că deși refuzau cu vehemență
globalizarea, această structură reprezintă rezultatul acestui fenomen, în
primul rând prin folosirea internetului și a mass-mediei în vederea
transmiterii unor mesaje sau a utilizării noilor tehnologii în privința învățării
pilotării unui avion, acest lucru putând fi observat în atentatul de la 11
septembrie 2001.
După atentatul asupra World Trade Center, noțiunea de islamism a
câștigat mai multă atenție din partea orientalismului occidental și a
politologilor. Cu toate acestea, după acest eveniment, islamismul nu a mai
urmărit obiectivul său politic de a stabili statul islamic, ci a început să
acționeze în direcția înființării ”Comunității musulmane universale” bazată
pe legea islamică. Această formă de stabilizare a credinței individuale prin
respingerea valorilor ismalice tradiționale, adesea realizate prin aplicarea
violenței și a încălcării drepturilor omului se numește islamism radical.
Proveniența grupului islamic radical este regiunea țărilor sudice precum
Afganistan, Pakistan și Orientul Mijlociu. Islamiști radicali precum Sayyid
Qutb și Mohammad Farag consideră Jihadul ca o datorie permanentă și
individuală, deși nu constituie unul dintre cei cinci piloni ai islamismului.
Imensa expasiune globală a mișcărilor jihadiste este provocată de un
sentiment anti-vestic, în special anti-american. Manifestul pe care l-a avut
mâna dreaptă a lui Bin Laden, Ayman al Zawahirri,” cavalerii sub stindardul
profeților”9 a intenționat să schimbe jihadul de la cel mai apropiat inamic
până la ”inamicul îndepărtat”. Luând în considerare grupul radical al Al-
Qaeda, Bin Laden a menționat că ura față de America a început cu
nedreptatea față de patria sa.
Statul Islamic este o grupare sunnită și salafistă insurgentă, fiind afiliată
grupării Al-Qaeda care activează în Irak, Siria și un stat proclamat califat,

8
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol. III, an I,
septembrie 2006, p. 11.
9
Kepel, Gilles. The War for Muslim Minds: Islam and the West. Harvard University Press, p. 26
 nerecunoscut din punctul de vedere ai dreptului internațional. În primăvara
anului 2013, Abu Bakr al-Bagdadi a făcut public faptul că Statul Islamic din
Irak și Frontul al-Nusra fuzionează pentru a forma Statul Islamic în Irak și
Levant. Gruparea jihadistă activă în Siria a refuzat să adere la acea nouă
entitate și în prezent cele două grupări de află într-un conflict armat. ” La 15
iunie 2014, SIIL controla nordul Irakului și se afla la 100 de km de Bagdad,
după ce anterior au capturat orașe ca Mosul, Raqqa, Deir al Zawr, Ramadi
sau Fallujah. La 16 iunie 2014, ultimul oraș căzut în mâinile SIIL era Tal
Afar. Pe 29 iunie, SIIL a anunțat restabilirea Califatului Islamic, primul
după abolirea, în 1922, a celui rezultat din Imperiul Otoman. În iulie 2014
creștinii irakieni au început să părăsească în masă orașul Mosul, după ce în
ultima perioadă militanții SIIL i-au amenințat că îi vor omorî dacă nu se
converstesc la Islam sau dacă nu plătesc o taxă de protecție, Al- Qaeda s-a
dezis de SIIL, spunând că noul stat islamic din Irak încalcă legile sharia și
este deviat. SIIL a emis un decret prin care impune mutilarea organelor
genitale la femeile cu vârsta între 11 și 46 de ani. În august 2014, un britanic
fanatic-militant jihadist SIIL a ucis prin decapitare un jurnalist american
după ce SUA trimisese trupe speciale în Siria pentru a-l salva pe jurnalist,
însă misiunea a eșuat. La 12 octombrie 2014, militanții SIIL au ajuns la
porțile Bagdadului și controlau 50% din teritoriul orașului Kobani.”10
Omenirea este terifiată de numeroasele atentate marca ISIS, aceasta fiind o
grupare care se luptă cu o insurgență profund influențată de principiile
maoistului război politic prelungit și, în plus de asta, informat de succesele
și eșecurile mișcărilor anterioare ale Al- Qaeda din Irak din 2006-2008 și ale
altor grupuri jihadiste care încearcă să profite și să dețină teritorii în țări
precum Somalia, Yemen și Mali. Statul Islamic din Irak și al-Sham (ISIS)
sau statul islamic din Irak și Levant (ISIL), cunoscut acum ca statul islamic(
IS) a explodat pe agenda internațională de securitate prin confiscarea
teritoriului din Siria de est și părți mari din nordul și vestul Irakului. În scurt
timp ISIS a obținut succes pe câmpul de luptă, a amenințat cu supraviețuirea
unui stat irakian unificat, a destabilizat regiunea mai largă, a explodat
separațiile semenilor sunni-șiai, a proclamat așa numitul ”califat” și cel mai
important a demonstrat o înnăscută capacitate de a organiza și de a guverna.
Dovezile sugerează că ISIS conduce o insurgență violentă fondată pe
principiile lui Mao Zedong de război politic prelungit, deși circumstanțele
sau motivele revoluției chineze nu pot fi comparate cu interesele înguste ale
unei mișcări teroriste precum ISIS. Metodologia sa prelungită de război
hibrid oferă grupării ISIS o flexibilitate semnificativă pe câmpul de luptă.
Deplasarea spre și de la infracțiune și apărare este în mod inerent parte a
campaniei lor militare. ISIS evoluează continuu unde și când inamicul este
slab, informându-se despre momentul și locul când trebuie să lovească. În
momentul când a început pfensiva lor asupra Bagdadului și penetrarea

10
http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/viewFile/179/178 (vizitat la 03.06.2018).
sudică a provinciei Diyala a început să se oprească, ISIS a trecut în mod
previzibil la operațiunile de gherilă urbană din capitală și și-a schimbat
principalul efort militar către nordul Irbilului, detectând vulnerabilitățile din
Jurdish Peshmerga. Deși și-a demonstrat capacitatea de a obține reușită în
operațiile militare convenționale și de a deține teritoriul, ISIS își păstrează
capacitatea de a reveni la operațiunile de gherilă descentralizate în fața
opoziției militare copleșitoare. Aceasta ar trebui să fie o preocupare imediată
pentru aceia care desfășoară campanii militare la sol împotriva ISIS și există
toate motivele să creadă că luptătorii săi sunt pregătiți pentru acestă
eventualitate. ISIS s-a mobilizat și s-a axat în principal pe periferie și în
spațiul deșertic al Irakului și al Siriei. Din cauza necesității tactice, luptătorii
s-au mutat în spațiul negat, în special în granița dintre Irak și Siria, care este
complet necontrolată. Atunci când sunt înfrânți pe câmpul de luptă,
luptătorii ISIS vor folosi probabil acest teren pentru a se retrage în timp ce
alți luptători irakieni și sirieni se vor amesteca lent în populația locală și
insurgenții din interior. Propaganda ISIS s-a dovedit a fi destul de eficientă
atât în comunicarea conceptului său ideologic de ”stat islamic”, cât și a
recrutării străinilor. De fapt, ISIS urmează o metodologie mobilizată și
sistematică de mobilizare și îndoctrinare. Multiple rapoarte indică faptul că
luptătorii sunt atrași de narațiunile aglative ale mass-mediei sociale, de a
călători în regiunea acestora, intrând în Siria sau Irak prin Turcia, apoi se
îndreaptă spre casele de siguranță aflate de-a lungul frontierei, urmând să se
antreneze în tabere și centre inoculare înainte de a se alătura luptei. O mare
majoritate din recruți vin din Europa și din Orientul Mijociu mai larg, deși
ulterior au apărut rapoarte tot mai mari de numere subtanțiale care provin
din America și din Asia. Aceste mișcări au condus la o reală preocupare în
rândul guvernelor afectate că ISIS va stimula următoarea generație de
teroriști internaționali care vor lua înapoi în țările lor de origine experiențele
lor violente de jihad. Deși sprijinul poate proveni de asemenea prin asistență
financiară ilicită sau contrabandă cu arme, în multe cazuri propaganda
provoacă un subteran liniștit pentru a adopta metodologia ISIS. Desigur că
în cazul acesta amenințarea se abate de la granițele teritoriale ale Irakului și
Siriei și intră într-un domeniu uman global. Experții în domeniul securității
se îngrijorează acum cu privire la mișcările numeroase ale copiatorilor care
ar putea adopta o proprie versiune a războiului politic prelungit, menționând
că cel puțin o mișcare radicală a salafistului, în condiții corecte, a
demonstrat lumii că ar putea reuși în mod militar și că ar putea guverna
teritoriul. Impactul complet al acestui mesaj nu s-a manifestat pe deplin,
încă.
ISIS, prin conducerea sa, în ani de luptă, a dezvoltat o mișcare
insurgentă flexibilă și capabilă să valorifice rapid punctele slabe ale
structurilor de stat regionale și, în mod semnificativ aceste model este
exportabil. Ceea ce este necesar este o viziune strategică la fel de lungă și
angajamentul hotărât de a submina și coopta această mișcare politică
violentă. Prioritatea principală este o campanie de contrainsurgență care
neutralizează, dacă nu distruge, capacitatea de a lupta cu ISIS. Termenul de
contrainsurgență este utilizat în mod deliberat pentru a sublinia obiectivele
militare impuse de această campanie. Distrugerea unei capacități militare nu
este aceeași cu distrugerea unei mișcări sau ideologii. Comunitatea
națiunilor rămâne în imposibilitatea de a învinge ideologiile pervertite care
conduc aceste grupuri extremiste violente. Consider că într-o perioadă
prelungită, vorbind de ani, nu de luni, o coaliție militară foarte bine
pregătită, cu resurse și determinare, poate degrada substanțial brațul de luptă
al ISIS așa cum există el astăzi. Chiar și atunci, forțele de securitate se pot
aștepta să se confrunte cu o insurgență prelungită la un nivel scăzut, care va
necesita mult mai mult decât doar lovituri aeriene și forță de muncă.
Strategia actuală se îndreaptă în această direcție, deși permite prea mult unei
entități politice slabe cu putere militară din Irak să aibă riscuri inerente. Pe
termen scurt, un Consiliu de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a
aprobat o coaliție militară care ar trebui să conducă campania anti-
insurgență. Doar atunci când se vor ajunge la condiții politice și militare pre-
stabilite, ar trebui ca operațiunile să fie trecute la forțele de securitate
irakiene. Modelul propus are o structură și un concept similar cu cel al
Misiunii Uniunii Africane din Somalia (AMISOM), care a efectuat cea mai
mare parte a luptelor grele împotriva militanților Al Shabaab, în timp ce
somalezii au fost organizați și instruiți sub supravegherea donatorilor
inernaționali. Având în vedere capacitatea ISIS de a opera dincolo de
frontiere în anumite părți ale Irakului și Siriei, coaliția militară însărcinată
cu ISIS trebuie să aibă autoritatea de a opera în Siria de este pentru a
desfășura o campanie de combatere a insurgenței. În mod ideal, acest lucru
este sancționat de ONU sau, cel puțin, de Liga Arabă, deși operațiunile de
coaliție din Siria vor atrage probabil ostilitate din mai multe grupuri decât
ISIS. Chestiunea armării sau a opririi opoziției siriene va fi esențială pentru
acest efort. Este puțin probabil ca armata siriană liberă (FSA), de departe cea
mai puțin radicală din grupurile de opoziție, va întreprinde operațiuni
ofensive împotriva ISIS fără o certitudine că o condiție pentru sprijinul
internațional este răsturnarea regimului Assad.
Gruparea teroristă Hamas provine dintr-o aripă a organizației
”Frații Musulmani” din Fâșia Gaza. Această grupare a luat ființă în jurul
anului 1967, promovând Islamul și luptând pentru a obține susținerea
instituțiilor, universităților și a cercurilor religioase. Aripa politică și-a făcut
simțită prezența în vederea alegerii teritoriilor palestiniene, însă aceasta nu
dorește să accepte normele democratice, valorile sau instituțiile existente,
având ca argument că orice soluție la rezolvarea problemelor din regiunea
lor este imperios necesar să respecte preceptele islamice, după cum este
prevăzut în carta organizației. Liderii privesc mișcările teroriste ca pe o
modalitate eficientă de a-și rezolva problema palestiniană, neavând nicio
problemă în exprimarea liberă a punctului lor de vedere atât în declarații, cât
 și în interviuri, ba mai mult în acest mod doar încurajează acțiunile
sinucigașe și violențele împotriva forțelor de poliție și structurilor militare
israeliene, dar și împotriva civililor. Din cauza faptului că de-a lungul
timpului au fost uciși mai mulți lideri
Hamas, aceștia au decis păstrarea secretului asupra numelui conducătorului
organizației.

1.3. Noile amenințări în domeniul terorist pentru securitatea

internațională

” Securitatea este starea în care statul consideră că nu există niciun

pericol de atac militar, presiune politică și economică, astfel că ei pot urma
în mod liber dezvoltarea și progresul țării lor.”11
În prezent, indubitabil putem afirma că amenințările și provocările la
adresa mediului actual de securitate au tendința de a deveni din ce în ce mai
difuze, ușor predictibile și multidimensionale. Acestea constituie o
caracteristică atât externă a securității, cât și internă, devenind desigur o
componentă indispensabilă a politicilor și a strategiior de securitate.
Atacul terorist de la New York din 11 septembrie 2001 a fost momentul
care a marcat transformările mediului de securitate. După nefastul
eveniment, ”fenomenul de globalizare a securității a căpătat o mare
amploare, o importanță vizibil în creștere, dar și o serie de noi abordări la
nivelul tuturor organismelor internaționale.”12
” Riscurile, amenințările și pericolele au fost permanent prezente între
relațiile dintre oameni. Mai mult decât atât, pe parcurs, acestea și-au
perfecționat formele și metodele specifice și s-au aflat la baza cauzelor
nenumăratelor stări conflictuale care au umbrit evoluția societății omenești.
Toate aceste vulnerabilități sunt clasificate în dependență de probabilitatea și
timpul producerii, precum și nemijlocit de impactul acestora asupra
securității, fiind aranjate în următoarea ordine, de la inferior la superior: risc,
pericol, amenințare.”13
Printre cele mai stringente amenințări contemporane la adresa
mediului internațional de securitate se numără în primul rând amenințările
ce derivă din procele globalizării, globalizarea fiind fenomenul cu cel mai
mare impact și cea mai mare dezvoltare la nivel mondial, având un efect
negativ asupra mediului actual de securitate. Globalizarea a căpătat o
amploare deosebită după încheierea Războiului Rece, producându-se atunci

11
„Nonmilitary Aspects of Security. A Systems Approach”, Printed in Great Britain at the University Press,
Cambridge, Editor Dietrich Fischer, UNUDIR 1993, p.105
12
http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/viewFile/179/178 (vizitat la 03.06.2018).
13
Alexandrescu G. Amenințări la adresa securității. Bucureşti: Ed. Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
2004, p. 5-8.
 ”ruperea barierelor ideologice, culturale, politice, economice și tehnologice
dintre Vest și Est, dar și expansiunea principiilor de liberalizare a pieței de
capital.”14 Procesele incumbate de fenomenul de globalizare, vor genera
multiple tensiuni care vor influența în mod negativ mediul internațional de
securitate. ” Fragmentarea și integrarea , localizarea și internaționalizarea,
centralizarea și descentralizarea sunt doar câteva dintre situțiile care pot
genera insecuritate. Globalizarea nu este numai un drum direct și ușor către
pace și stabilitate, fenomenul în derulare putând crea și multe momente care
să amenințe securitatea existentă la anumite niveluri și perioade de timp.
Globalizarea funcționează ca un catalizator al numeroaselor amenințări
la adresa actualului mediu de securitate , iar efectele sale au adus în atenția
comunității internaționale problematici precum ”armele conveționale,
corupția, comunicațiile, asistența pentru dezvoltare, finanțele globale,
comerțul internațional, conflictele interstatale, sănătatea, drepturile omului,
comunicarea globală, conservarea naturii, armele nucleare, biologice și
chimice, poluarea, refugiații, migrația, traficul de ființe umane, traficul de
droguri, crima organizată transfrontalieră și, nu în ultimul rând,
terorismul.”15 Permeabilitatea frontierelor permite acestor provocări
transnaționale să-și mărească șansele de a se propaga la scară planetară,
generând o serie de alte noi provocări care se configurează cu o viteză și o
reacție extraordinară. ”Globalizarea manifestă prin accentuarea
interdependețelor multiple dintre state, precum și prin liberalizarea
fluxurilor mondiale de mărfuri, servicii, capital și informații, a făcut ca
riscurile interne și externe să se poată genera și potența în mod reciproc. Pe
fundalul unei creșteri a gradului de complexitate și de impredictibilitate al
amenințărilor internaționale, îmbunătățirea mediului de securitate
internațional impune ca măsurile interne de management al crizelor să fie
mai bine coordonate, iar schimbul de informații strategice între statele
implicate să se producă în timp real.”16

1.3.1: Amenințări la adresa României

Actualul mediu intern de securitate este caracterizat ca fiind unul

stabil, dar pentru a prezenta o imagine mai fidelă voi analiza fiecare
componentă care poate defini actualul mediu intern de securitate ca fiind
unul stabil și instabil. Domeniile sunt de nivel politic, economic, militar,
cultural în contextul apartenenței la Alianța Nord-Atlantică.

14
Ioniță L. Provocări la adresa mediului contemporan de securitate. Materialele conferinței ştiințifice
internaționale din 22-23 noiembrie 2012. Bucureşti: Ed. Universităţii Naționale de Apărare „Carol I”, 2012, p. 11-
12.
15
Ciobanu M. Vulnerabilități, riscuri şi amenințări la adresa securității mondiale la început de mileniu (I). Revista
Constelații Ieşene, anul III, nr. 1 (9), martie 2008. Iaşi: Ed. Organizația de Tineret a Despărțământului ASTRA „Mihail
Kogălniceanu”, 2008, p 131.
16
http://beta.ier.ro/documente/formare/Securitate_si_aparare.pdf (vizitat la 03.06.2018), p.3
 Politic: ”Alăturarea statului român la NATO, organizație de apărare
și securitate a spațiului euro-atlantic, oferă garanția implementării valorilor
în jurul cărora s-a constituit Alianța pe un spațiu larg al continentului
european, în acest mod se asigură stabilitatea și protecția necesare derulării
proceselor de transformare a societății românești.”17 În același timp se oferă
o stabilitate de a participa în mod activ la stabilizarea anumitor zone
fierbinți ale mapamondului prin îndeplinirea unor misiuni asumate. România
acționează în diferite direcții în vederea facilitării procesului de integrare
europeană și anume ”îndeplinirea aquis-ului comunitar, respectarea legilor,
combaterea corupției, precum și participarea în diverse structuri
instituționale multinaționale.”18 Astfel că putem vorbi de un proces de
transfer de suveranitate către Uniunea Europeană, punându-se accentul în
special pe domeniul politico-economic, acțiune necesară participării la
procesul de construcție europeană. Aspectele externe ale suveranității
naționale vor fi cele pe care se va pune foarte puternic accentul încercându-
se să mărească capacitatea de reglare a mecanismelor politico-economice și
pentru a oferi un nivel ridicat de coerență și eficiență. ”Transferul poate fi
considerat o provocare pentru că face apel direct la mentalitatea cetățeanului
român, care trebuie să facă trecerea de la mentalitatea de rezistență la
influențe externe, la cea de proiectare a influenței naționale la nivel
european.”19 Există opinii care nu aprobă nevoia unei astfel de mentalității,
opinii care au fost justificate prin reacțiile ca au precedat prin acceptarea
României în Alianța Nord-Atlantică și care nu au fost negative sau de
respingere. Ținând cont ca NATO este o alianță politico-militară, influența
acesteia asupra societății românești s-a resimțit în mod evident în domeniul
militar, pe când UE este o instituție cu caracter politic și economic, având o
influență puternic transformatoare asupra societății românești.
Militar: Axându-mă pe domeniul militar, pot spune că ”obiectivul
principal este dat de realizarea interoperabilității cu celelalte arme ale
statelor membre NATO. Este un obiectiv complex și cuprinde toate
dimensiunile instituției militare: structuri, pregătire-instrucție, înzestrare. De
asemenea nu exclude și componenta statutului social al militarilor și
relațiilor civili- militari. Ca membru NATO, statului român îi revin misiuni
importante în realizarea infrastructurii, trebuind să ofere capacitate de
susținere atât pentru Armata României, cât și pentru forțele aliate și
partenere aflate pe teritoriul național. Nerealizarea acestui obiectiv, cauzată
de lipsa capabilităților ca urmare a alocării unor cheltuieli limitate pentru
apărare, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea României pe plan
extern.”20

17
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/riscuri_si_amenintari_actualitate_si_perspectiva.pdf (vizitat la 13.06.2018),
p. 25
18
Ibidem
19
Ibidem
20
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/riscuri_si_amenintari_actualitate_si_perspectiva.pdf (vizitat la 13.06.2018),
p. 37
 Securitatea națională este în strânsă legătură cu securitatea
sistemului social-politic al unei țări fiind dependentă de anumiți factori ca
potențialul economic, industria competitivă, calitatea sistemului de
învățământ, bunăstarea cetățenilor, etc. Indubitabil o țară care a fost frecvent
invadată de armate străine arată o preocupare mult mai pronunțată față de
securitatea granițelor sale, decât o țară care a fost ferită de necaz. Ideea că
este imposibil pentru un stat să-și asigure securitatea la nivelul cheltuielilor
altor state a adus la apariția unor noi concepte și anume securitatea
colectivă, unde vorbim despre membrii unei alianțe care se obligă să nu
folosească forța unii împotriva celorlalți și să își vină reciproc în ajutor
atunci când unul dintre state este atac de un altul care este membru într-o
grupare rivală; securitatea comună, adică statele sau persoanele dintr-o
regiune trebuie sa fie și să se simtă în siguranță, nefiind posibilă de realizat
prin eforturile unui singur stat și securitatea cooperativă unde obiectul
central este constituit de prevenirea războiului, bazându-se pe conceptul: e
mai bine să previi decât să tratezi.

Terorismul internațional este promovat în primul rând de anumite

organizații islamiste și se va propaga în continuare, indiferent dacă unele
dintre sursele acestuia vor fi eliminate. Având în vedere că România este
membru activ al coaliției împotriva terorismului este de la sine înțeles că
mod direct proporțional va crește considerabil gradul de risc în legaturp cu
desfășurarea unor atentate de natură teroristă vizând obiective fie de pe
teritoriul național, fie din străinătate. Pe teritoriul național terorismul
internațional ar putea să cunoască și alte forme de manifestare ca de
exemplu obținerea de fonduri financiare și suport logistic.
Mediul de securitate actual este marcat de o serie de tranformări
profunde debutează odată cu începutul secolului XXI, transformări în care
fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind unul ireversibil.
Terorismul reprezintă unul dintre cele mai periculoase fenomene, care din
păcate capătă amploare din ce în ce mai mare pe măsură ce trece timpul,
fiind susținut și încurajat de o virulență impresionantă a curentelor
fundamentaliste care se bazează pe starea de frustrare și pe sărăcirea
extremă a unor zone large ale planetei.
Definit de imprevizibilitate, de o abilitate fantastică de a sfida normele
și rațiunea vieții civilizate, de producerea unor efecte emoționale asupra
opiniei publice, terorismul poate să genereze riposte care să destabilizeze
comunitatea internațională, să deturneze omenirea spre izolare, spre
suspiciune și soluții unilaterale. Sfidarea virulentă a acestui flagel, precum și
o serie de alte provocări sau amenințări nonmilitare ale lumii de astăzi vor
putea fi eliminate doar prin cooperare deschisaă, multilaterală, echilibrată și
perseverentă, focusată pe eradicarea rădăcinilor și cauzelor profunde, în
special a sărăciei extreme.
 Democrația este o sursă foarte importantă a mediului intern de
securitate. Țara noastră a parcurs o etapă dificilă după Revoluția din iarna
anului 1989 prin construirea statului de drept, a instituțiilor și a
mecanismelor democratice, prin declanșarea reformelor necesare pentru a
trece de la economia de comandă la economia de piață. Finalizarea acestor
procese, istorice și ireversbile, necesită încă eforturi costisitoare, dar, în
pofida neajunsurilor și neîmplinirilor care mai persistă, rezultatele de până
acum sunt de natură esențială inclusiv pentru securitatea țării.
” Principalii factori de risc la adresa securității naționale sunt
următorii: posibile evoluții negative în plan subregional în domeniul
democratizării, respectării drepturilor omului și dezvoltării economice care
ar putea genera crize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsă;
proliferarea tehnologiilor și materialelor nucleare, a armamentelor și
mijloacelor letale neconvenționale; proliferarea și dezoltarea rețelelor
teroriste, a crimei organizate transnaționale, a traficului ilegal de persoane,
droguri, armamente și muniție, materiale radioactive și strategice; migrația
clandestină și apariția unor fluxuri masive de refuagiați; acțiunile de incitare
la extremism, intoleranță, separatism sau xenofobie care pot afecta statul
român și promovarea valorilor democratice; declaje între nivelurile de
asigurare a securității și gradului de stabilitate din proximitatea României și
limitarea accesului statului român la unele resurse și oportunități regionale,
importante pentru realizarea intereselor naționale.”21
O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce post să
constea în acțiuni armate și nonarmate deliberate, având ca obiectiv
afectarea securității naționale prin provocarea de consecințe directe ori
indirecte asupra vieții economice și sociale a țării. Printre aceste tipuri de
riscuri șe numără:
- Terorismul politic transnațional sub formele sale biologice și
informatice;
- Acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport intern și
internațional;
- Acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor
informatice;
- Acțiunile destinate în mod premeditat afectării- sub diferite forme și
împrejurimi variate- a imaginii României în plan internațional, cu efecte
asupra credibilității și seriozității angajamentelor asumate;
- Agresiunea economico- financiară;
- Provocarea deliberată de catastrofe ecologice.
Din cele enumerate mai sus, terorismul internațional se manifestă într-o
formă acută fără precedent, prefigurând efecte multiple asupra securității
statelor și stabilității internaționale în general. În contextul în care

21
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/riscuri_si_amenintari_actualitate_si_perspectiva.pdf (vizitat la 13.06.2018),
p. 37
 constatăm o creștere a gradului de complexitate și de impredictibiliate al
terorismului internațional, va trebui ca măsurile interne de management
al crizelor să fie mai bine coordonate, sub cerința asigurării operative și
eficiente a participării țării noastre la eforturile internaționale de
combatere a acestei amenințări. România își reafirmă disponibilitatea de
a participa alături de comunitatea internațională la lupta împotriva
terorismului internațional și va dispune în permanență constituirea
mijloacelor adecvate pentru combaterea acestuia.

1.3.2: Manifestările și evoluția terorismului în Europa

” Terorismul privit ca fiind folosirea forței, a crimei, în scopul atingerii unor
obiective politice, atunci putem spune cu siguranță că aceasta datează din
antichitate. Unii afirmă că terorismul a apărut odată cu primii oameni. Teroriștii au
existat dintotdeauna, fiind, inițial acele persoane care nu erau de acord cu un
anumit regim politic și urmăreau răsturnarea acestuia prin orice mijloace evident
violente. Ulterior, terorismul s-a manifestat în strânsă legătură cu religia, existând
dintotdeauna grupuri de oameni care au considerat credința lor fiind singura reală,
iar toți ceilalți necredincioși meritând să moară.”
”În ceea ce privește politica, cel mai celebru grup terorist de la începuturile
istoriei este format din ”Asasini”, membri ai grupului islamic disident, care acționa
în perioada medievală, secolele XII-XIII. Aceștia urmăreau să răspândească groaza
în rândul necredincioșilor prin violență și crimă.”
În literatura de specialitate au fost identificate patru valuri ale terorismului,
fiecare cu propriile sale componente, diferite segmente de public, simpatizanți și
susținători sau mod de operare. Fiecare dintre aceste perioade sau valuri au durat
câteva decenii, trei sau patru decenii, după care s-au estompat treptat.”
Cele patru valuri sunt următoarele: în anii 1880, primul val denumit
„Valul Anarhiștilor” care a continuat timp de aproximativ 40 de ani, succesorul
său ”Valul Anti-Colonial”, a început în anii 1920, iar în anii 1960 a dispărut în
mare parte. Sfârșitul anilor 1960 a asistat la nașterea ”Noului Val de stânga”, ce s-a
disipat în anii1990, lăsând câteva grupări însă active în Sri Lanka, Spania, Franța,
Peru și Columbia. Al patrulea val sau ”Valul religios”, a început în 1979 și în cazul
în care urmărește modelul predecesorilor săi, va mai dura încă vreo douăzeci de
ani.”
” Exemple semnificative de teroare rebele, au apărut înaintea primului
val. Statele Unite ale Americii, de exemplu, a experimentat două succese majore.
Fiii Libertății, provocat de Stamp Act, ce erau organizaţii mafiote și coloniști încă
loiali regelui [4], forțând pe mulți să fugă din țară și să se stabilească în Canada.
Ku Klux Klan (KKK) a forțat guvernul federal să încheie „Reconstrucția”. Dar
cele două exemple americane erau specifice fiecărui timp și fiecărei țări. Aceste
grupări nu au avut paralele contemporane și nici emulatoare, pentru că şi-au făcut
munca murdară în secret. În schimb, experiența rusă, în anii 1880, s-a răspândit
rapid în alte părți ale Europei, cele două Americi și Asia, înainte de a ajunge la
vârf și a dispărea. În ciuda răspândirii extraordinare a activităților, spre deosebire
de exemplele americane, nici un grup din primul val nu şi-a atins obiectivul. Cele
trei valuri ulterioare prezintă modele similare, dar nu identice. Fiecare începe într-
o altă localizare, și grupările rebele participante, de multe ori, folosesc scopuri și
tactici care le diferențiază de participanți la alte valuri. În primul val, teroarea a
fost violența normală sau violență dincolo de convențiile morale care
reglementează violența. Mai exact, convențiile încălcate erau regulile de război
concepute pentru a distinge combatanți de la non-combatanți. Invariabil, cei mai
mulți privitori ar eticheta faptele ca fiind atrocități sau ofense. În această perioadă
au fost inventate dinamita şi presa rotativă. Atunci când cele două s-au reunit,
brusc partea de violență a crescut prin bombe, iar partea de comunicare a
terorismului și de informare a publicului despre actele de violență și de
propagandă, a crescut enorm. Rebelii s-au descris ca fiind teroriști, nu gherile,
urmărind descendența lor înapoi la Revoluția franceză, și, uneori, la Ordinul
Asasinilor din Islamul medieval. Ei au căutat ținte politice cu potențialitatea de a
zgudui populaţia. Judecând după un context atât de des întâlnit, a fost atât o artă,
cât și o știință. Tratatul de pace de la Versailles, concluzionând primului război
mondial, a stârnit speranța pentru al doilea val sau „Valul Anti-Colonial”.
Imperiile statelor învinse (care au fost în mare parte în Europa) s-au destrămat,
prin aplicarea principiului de autodeterminare. Acolo unde independența nu a fost
imediat fezabilă, teritoriile au fost înțelese ca fiind „mandate” destinate
independenței. Dar învingătorii nu au putut articula principiul fără a ridica, de
asemenea, întrebări cu privire la legitimitatea propriilor lor imperii. Tacticile celui
de-al doilea val au diferit, în unele privințe, de cele ale primului. Jafurile bancare
au fost mai puțin frecvente, în mare parte, deoarece sursele din diaspora au
contribuit, de această dată, cu mai mulți bani. Cea mai vizibilă a fost lecția învățată
că, asasinarea predominant a figurilor politice, de multe ori a fost
contraproductivă, și, astfel, puține atacuri asupra figurilor politice au avut loc. O
singură organizație a continuat vechea practică, Lehi (un grup revizionist britanic
etichetat „Stern Gang”), și s-a dovedit a fi mult mai puțin eficace decât concurenții
în lupta pentru independență. Noua strategie a fost, în primul rând, pentru a
elimina sistematic prin asasinări poliția, ochii și urechile unui guvern. În cel de-al
treilea val, radicalismul era adesea combinat cu naționalismul, la fel ca în Basque
Nation and Liberty (ETA), Armata Secretă armeană pentru Eliberarea Armeniei
(ASALA), Frontul de Eliberare Națională Corsican (FNLC) și IRA. Modelul ne
amintește de primul val, în care, uneori, anarhiștii se asociau cu aspirațiile
naționaliste, în special în grupările indiene, armene și macedoneniene. Cu toate că
eforturile timpurii au eșuat, legătura a fost reînnoită pentru motivul evident că
auto-determinarea face apel întotdeauna la un public mai mare decât aspirațiile
radicale. Cu toate acestea, majoritatea grupărilor au eşuat rapid. Supraviețuitorii nu
au făcut progrese mari, deoarece țările în cauză (Turcia, Spania și Franța) nu s-au
înțeles pentru a fi puterile coloniale și nici nu au afișat ambivalența necesară
pentru ca separatiștii să reușească. Termenul „terorism internațional” (utilizat în
mod obișnuit în timpul „Valului Anarhist”), a fost reînviat pentru a descrie
activitățile „Noului Val de stânga”. Etosul revoluționar a creat legături
semnificative între diferite grupări naționale. Răpiri a avut loc în cel puțin
șaptezeci și trei de țări, și au fost deosebit de importante în Italia, Spania și
America Latină. În cei paisprezece ani de după 1968, au existat numeroase
incidente internaționale, 409 răpiri și 951 luări de ostatici [5]. Inițial, s-au luat
ostatici pentru a obține efectul de levier politic, dar era evident că, în curând,
ostaticii (în special directori de companie) ar putea oferi mulţi bani. Companiile îşi
asigurau directorii, iar consecința neintenționată a fost că a produs răpiri mai
profitabile și mai ușor de săvârșit. Observatorii estimează că aproximativ 350
milioane $ au fost acumulate prin această practică în acea perioadă.””
” „Valul religios” a început în același deceniu ca și al treilea. În cele trei
valuri anterioare, identitatea religioasă a fost întotdeauna importantă. Identitățile
etnice și religioase adesea se suprapun, aşa cum luptele din Armenia, Macedonia şi
Irlanda ilustrează. Dar, obiectivul anterior, de a crea state suverane seculare, în
principiu, nu este diferit de cele prezente în lumea internațională. Religia are o
semnificație mult diferită în al patrulea val, furnizând justificări și organizarea
principiilor pentru Lumea Nouă care urmează să fie stabilită. Islamul este cea mai
importantă religie în acest val, dar trebuie să ne amintim că și alte comunități
religioase au produs terori. Astfel, Sikh a căutat un stat religios în Punjab, teroriștii
evrei au încercat să arunce în aer cel mai mare altar sacru al Islamului în Ierusalim,
și a dus o campanie de asasinare a primarilor palestinieni, un decantor religios a
ucis 29 de credincioși în mormântul lui Avraam (Hebron, 1994) și un
fundamentalist a asasinat prim-ministrul israelian Rabin (1995). Anul 1995 a fost,
de asemenea, anul în care Aum Shinrikyo, un grup care a combinat religiile
budistă, creștină, și teme religioase hinduse, a lansat un gaz paralizant în metroul
din Tokyo, omorând 12 persoane și rănind alte 3000. Asasinările și luarea de
ostateci, trăsături comune ale celui de-al treilea val, au persistat, dar „atentatul
sinucigaș cu bombă” a fost inovația tactică cea mai izbitoare și mortală, ea a
reafirmat tema martiriului primului val, neglijat de cei doi succesori săi. Grupările
din cel de-al patrulea val, mult mai mult decât omologii lor din al treilea val, au
făcut atacuri masive împotriva organizaţiilor militare și guvernamentale.
Americanii, în special, au devenit ținte frecvente. O ambuscadă în Somalia, a forțat
trupele americane, care au evacuat Libanul, să abandoneze o altă misiune.
Atacurile sinucigașe cu bombă asupra posturilor militare din Yemen, Arabia
Saudită și un distrugător american, au rămas fără răspuns. În mod similar,
ambasadele din Kenya și Tanzania au fost bătute, cauzând pierderi mari în
populațiile locale. În 1993, primul atac de succes săvârşit de către teroriști străini
pe teritoriul american a avut loc, primul bombardament asupra World Trade
Center. Acesta a fost urmat de eforturi nereușite de a coordona noi atacuri în
America, în ajunul noului mileniu. În cele din urmă, atacurile masive din 11
septembrie au avut loc, iar „războiul” împotriva terorii a fost lansat. Al patrulea val
a produs o organizație cu un scop și model de recrutare unic în istoria terorismului,
şi anume, Al Qaeda, condusă și finanțată de Osama Bin Laden. Aceasta urmărește
să creeze un singur stat, pentru toți musulmanii, un stat ce a existat odată, și unul
care ar fi guvernat de Sharia, legea islamică. Aspirația rezonează în populațiile
sunnite în Orientul Mijlociu, Africa și Asia. În trecut, fiecare organizație teroristă a
recrutat dintr-o singură bază națională. Al-Qaeda căuta membri din toate părțile
lumii, inclusiv cei care au plecat să trăiască în Occident, deși arabii, mai ales din
Egipt și Arabia Saudită, furnizau cei mai mulți recruți. Unitatea sa era consolidată
prin experiența comună în Afganistan, unde, practic, toți recruții erau antrenaţi [6].
Primul pas în atingerea obiectivului său era de a consolida grupurile islamice
rebele din diferite state ale lumii, iar americanii au sprijinit statele naţionale
existente. Eliminarea influenței americane în aceste state este o condiție prealabilă
de reunificare. Forțând americanii să-și retragă trupele din cele mai sfinte altare ale
Islamului este primul pas, iar al doilea este de a instala o furie generală asupra
influenței americane în trupele palestiniene și irakiene. Din moment ce Al-Qaeda
nu şi-a atins nici unul dintre obiectivele sale, iar atacurile produse, practic, au
rămas fără răspuns, atacurile din 11 septembrie ar putea fi înțelese ca o încercare
disperată de a revitaliza, prin declanșarea reacțiilor americane.”
” Din fericire, țara noastră a fost ferită până acum de atentate grave.
Începând cu anii 1970, au existat diverse tentative de atacuri teroriste,xînsă au fost
îndreptate asupra anumitor persoane, în majoritatea cazurilor oficiali israelieni și
au fost dejucate de autoritățile române.”
Un celebru cazxde terorism este cel cunoscut sub numele
”operațiunea Autobuzul”, petrecut pe 23 august 1981, atunci când trei indivizi-
Andrei Drăgănescu, Viorel Butincu și Mircea Emil Muntean- au luat ostatici
călătorii unui autobuz de navetiști din județul Junedoara, intenționând să-i
folosească pentru a fugi din țară.””Cei trei teroriști aveau la ei mai multe arme și l-
au obligat pe șofer să meargă spre Timișoara, încercând să treacă granița. Ajunși
aproape de aeroportul din Timișoara, cei trei au cerut un elicopter de la Crucea
Roșie si 30.000 de dolari. Deoarece autoritățile nu le-au îndeplinit cererea, cei trei
au încercat să treacă cu forța de barajul improvizat.”
”Forțele armate au început să tragă asupra autobuzului, iar în final au
murit șase oameni și au fost răniți alți doisprezece, înainte ca teroriștii să fie
capturați și arestați. După capturare, cei trei au fost executați din ordinul lui
Nicolae Ceaușescu..”

1.4: Influența atacurilor teroriste asupra integrității populației

””Literatura de specialitate clasifică grupările teroriste de pe glob

conform următoarelor patru tipologii: naționalist- separatiste, fundamentalist-
religioase, non-religioase și social revoluționare. Această clasificare este bazată pe
supoziția că grupurile pot fi diferențiate prin ideologia lor politică. Categoria
social-revoluționară a fost numită și idealistă. Teroriștii idealiști luptă pentru o
cauză radicală, o convingere religioasă sau o ideologie politică, inclusiv pentru
anarhism. Toate grupările teroriste au ceva comun și anume strategiile lor de luptă
individuală sau de grup restrâns, iar categoriile terorismului sunt de tip violent,
sinucigaș, agresiv, distrugător, neținând seama de civilii nevinovați și organizațiile
cu caracter religios sau politic.”
”Internaționalizarea tot mai pronunțată a vieții economice și politice
provoacă iritarea unir grupuri de populație, ale căror valori și stiluri de viață sunt
afectate, oferindu-le tot mai multe ocazii de a acționa împotriva unei instituții.
Capacitatea crescândă a unor grupări teroriste de a dobândi arme cu putere
distructivă extraordinară, consecință a dezvoltării tehnologice, cât și slăbiciunea
instituțiilor publice din unele țări, le oferă teroriștilor posibilitatea de a comite acte
pe care nici nu le-ar fi putut concepe în trecut.”22
” În plus de asta, existențaxunei rețele de mass-media cu extindere
globală, care asigură posibilitatea unei relatări instantaneea unui eveniment
oriunde pe glob, le conferă teroriștilor certitudinea că actele lor, oricât de oribile ar
fi, nu vor avea un impact limitat, ci vor dobândi audiență mondială. Pe de altă
parte, chiar terorismul oferă o soluție pe care societățile deschise o pot exploata
fără a suferi transformări, putând lua măsuri de marginalizare a terorismului și
transformare a atitudinii populației față de acesta, astfel încât comiterea unor acte
de terorism să devină puțin probabile.”
”Doctrina de luptă împotriva terorismului a fost îmbogățită și prin
noua ”Concepție de apărare împotriva terorismului” elaborată de NATO, care
conține măsuri antiteroriste și contrateroriste binedefinite.Terorismul și
contraterorismul sunt forme complementare de luptă armată care trebuie analizate
cu multă atenție.”
”În plan economic, pericolul terorist este perceput ca un generator de
consumuri însemnate de resurse materiale și finaciare pentru a asigura și garanta
securitatea națională, astfel că, amenințarea teroristă face ca instituțiile statului cu
competențe în materie de securitate să fie într-o permanentă stare de alertă, să
monitorizeze orice mișcare fizică sau virtuală a teroriștilor internaționali, să
consume resurse materiale pentru a asigura un serviciu de veghe permanentă și de
intervenție promptă ori de câte ori este necesar, să țină ocupată o importantă
resursă umană.”
În plan militar, terorismul a adus o serie de schimbări care, prin
natura, conținutul și formele de manifestare, se regăsesc și în domeniul
securității naționale. După 11 septembrie 2001, numeroase țări iau parte la
ceea ce s-a numit războiul împotriva terorismului internațional, iar în acest
context a fost constituită Coaliția militară internațională e luptă împotriva
terorismului, care a adunat la un loc structuri militare din diferite țări și a
declanșat, sub egida ONU, în anul 2003, războiul din Irak. Fiecare stat
democratic și-a reorganizat forțele armate pentru a le face capabile să ducă
lupta împotriva terorismului internațional. Fenomenul terorist face ca
dimensiunea militară a securității naționale să dobândească noi valențe și
capabilități de luptă împotriva terorismului internațional. ”
22
http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/49/alexeioana.pdf?sequence=1&isAllowed=y (vizitat la
16.06.2018) p. 3
 ”În plan organizațional, amenințarea teroristă percepută ca fiind
posibilă și relativ continuă, deși difuză în cea mai mare parte a timpului, îndeosebi
după atentatele din septembrie 2001 din SUA, a determinat mutații profunde în
organizarea și desfășurarea activității antiteroriste și de combatere a terorismului.
În majoritatea statelor democratice, dar în special în cele vizate de teroriști, au fost
create structuri organizatorice capabile să răspundă eficace posibilelor acte
teroriste.”23 ”Creearea acestor structuri organizaționale ale statului a necesitat
eforturi economice, finaciare și umane serioase, iar funcționarea lor optimă
constituie, de asemenea, un consum de resurse umane, financiare șimateriale.
Existența și funcționarea non-stop a acestor instituții ale statului este esențială dacă
se dorește asigurarea și garantarea securității naționale, respectiv a tuturor
cetățenilor. În ultima perioadă, în diferite țări au apărut societăți militare private și
societăți de securitate private care îndeplinesc pentru guvern sau diferite
organizații internaționale, firme transnaționale, persoane fizice, organizații
neguvernamentale diverse, o serie de servicii contra cost printre care se numără și
servicii în materie de securitate.”
În plan psihosocial, amenințarea teroristă are ca efecte imediate
diminuarea coeziunii sociale și a consensului național, afectarea climatului din
societate și a relațiilor interumane. Cauzele sunt datorate instaurării în sânul
populației a sentimentelor de teamă generate de posibilitatea actelor teroriste pe
teritoriul naționale, diminuarea încrederii cetățenilor în capacitatea instituțiilor
abilitate prin lege cu competențe în materie de securitate, de a preveni și combate
efectiv actele teroriste îndreptate împotriva persoanelor, a personalităților politice
și militare ori din cauza informațiilor difuzate de către media privind atentatele
teroriste comise în alte țări, dar care generează stări emoționale cum ar fi
suspiciunea, neîncrederea, frica și alienarea. Toate aceste schimbări de natură
psihocială afectează atât direct, cât și indirect securitatea națională. În mod direct,
securitatea națională este atinsă de aceste sentimente și stări emoționale, prin
diminuarea moralului colectiv și individual, atât al persoanelor ce activează în
structuri organizaționale cu sarcini în materie de securitate, cât și al unor categorii
largi de cetățeni, potențiale ținte ale actelor teroriste.”

Capitolul 2: Răspunsul forțelor armate la amenințarea

teroristă;

2.1: Atitudinea și comportamentul forțelor armate față de teroriști

23
http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/49/alexeioana.pdf?sequence=1&isAllowed=y( vizitat la
16.06.2018) p.74
 ”Forțele armate pot fi alcătuite din militari profesioniști, a căror
singură ocupație este pregătirea de luptă sau lupta propriu-zisă sau din rezerviști,
care sunt cetățeni ce se mobilizează la nevoie. În această situație, avantajul este că
o astfel de armată este ușor de întreținut și reprezintă o povară mai mică pe umerii
societații, totuși este mai puțin pregătită și organizată decât o armată alcătuită în
întregime din profesioniști. Rolul forțelor armate este pus în evidență prin sistemul
misiunilor ce le revin acestora prin prevederile constituționale și ale legilor privind
apărarea națională. În esență, armata națională îndeplinește doua mari de categorii
de misiuni:”
”- misiuni tradiționale, referindu-se la garantarea suveranității,
independenței, integritații teritoriale și unității țării. Acest lucru presupune
ca armata să fie gata în orice moment, să dea riposta cuvenită oricărei
agresiuni militare venită din partea altui stat sau grup de state, coperarea cu
organele civile investite în gestionarea crizelor datorate unor urgențe și
dezastre, colaborarea cu instituțiile statului cu atribuții în combaterea
terorismului, traficului cu persoane, cu droguri, cu arme, pregătirea
populației, e economiei și a teritoriului pentru apărarea potrivit prevederilor
legii în materie; garantarea democrației constituționale;”
”””-misiuni noi care includ apărarea colectivă în sistemele de alianță
militară, misiuni umanitare; misiuni de menținere, restabilire și impunere a
păcii; lupta împotriva terorimului internațional; misiunile de observare în
zone relativ instabile din punct de vedere militar, politic și social; misiuni de
reconstrucție a armatelor unor state ce pășesc pe calea dezvoltării
democratice; diplomația militară; misiuni de poliție militară. Efectiv,
rolurile jucate de armata națională în ceea ce privește lupta împotriva
terorismului internațional se diferențiază semnificativ atunci când este vorba
de activitatea sa pe teritoriul național și de ceea ce face în afara acestuia.”
”Pe plan național, armata are un rol oarecum limitat în raport
cu celelalte instituții ale statului cu competențe în materie de securitate. Un
grup de reflecție a pus în evidență că soluția militară este ineficace
împotriva celor mai multe grupări teroriste. Pentru a învinge Al-Qaeda, se
preconizează o nouă strategie bazată pe serviciul de informații și poliție și
pe schimbarea vocabularului.”24
”De altfel, se pare că organizațiile teroriste internaționale și-au
diminuat în ultima vreme actele specifice atât ca urmare a măsurilor de
prevenire adoptate în toate statele lumii, cât și a reduceroo sau încetării
activității unor organizații teroriste din diferite motive.Astfel, 27 de grupuri
teroriste și-au încetat activitatea după atingerea obiectiveor, de exemplu
FLN algerian, 114 grupuri teroriste au depus armele ca urmare a unui acord
politic cu statul. În ceea ce privește cei care realmente au fost învinși, 107
grupuri teroriste, făcându-se prin mijloace polițienești și juridice, în
principal in formațiile umane, infiltrarea celulelor, arestarea liderilor și
Laurent SUPLY, La “guerre contre le terrorisme” ne sert à rien, Le Figaro avec AFP, 29/07/2008.
24
 dezvoltarea legislației antiteroriste. Doar 20 de grupuri au fost distruse pe
câmpul de luptă prin mijloace militare.”25
”Pe timp de pace,armata, pe plan național, participă la îndeplinirea
unor misiuni legale care sunt încredințate de puterea politică și care privesc
garantarea ordinii constituționale, spijinul pe care îl acordă celorlalte instituții ale
statului care au atribuții în materie de protecție a populației în caz de catastrofe
naturale și/sau accidente tehnologice. În plus de asta, forțele armate primesc de la
puterea politică să îndeplinească misiuni pe plan extern și anume, misiuni
umanitare, misiuni de menținere, restabilire și impunere a păcii. În condiții de
război , forțele armate contribuie la apărarea și securitatea națională și colectivă.
Formele, metodele și procedeele de luptă au un caracter profund și semnificativ.
Activitatea forțelor armate atât la pace cât și la război se face în numele statului, în
concluzie acțiunea militară ara atât legitimitate, cât și legalitate.Deși sunt diferite
ca structuri, armata și poliția, luptă pentru același scop, menținerea securității
statului, de aceea trebuie să existe o colaborare benefică între cele două instituții
pentru a lupta eficace împotriva terorismului internațional. ”
”Atentatele săvârșite la 11 septembrie 2001 au creat un precedent
contribuind la a face din terorism o miză mondială ce se înscrie într-un discurs
universal și într-un context caracterizat prin absența unei amenințări strategice
pentru forțele armate, deși această justificare a recursului la forțele armate pentru a
lupta contra terorismului ridică două întrebări:””Amenințarea teroristă este
suficient de pertinentă pentru a ascunde amenințările tradiționale și să devină
amenințarea de combătut de către forțele armate? Este ea suficent de pertinentă
pentru a influența asupra misiunilor tradiționale ale forțelor armate? Prima operație
de mare amploarea cu folosirea masivă a forței militare, operația Freedom
Enduring , a demonstrat că guvernul american este capabil de reacții imediate și că
el poate proiecta forțele necesare de a da lovituri inamicului pentru a garanta
securitatea țării, deși, această campanie s-a relevat un succes în măsura în care ea a
privat rețeaua Al-Qaeda de baza sa operațională și logistică, însă ea n-a afectat
potențialul distructiv al rețelei.”26
”Loviturile militare aplicate organizației teroriste Al-Qaeda nu au dus
la încetarea activității acesteia, ci au fortificat-o într-o anumită măsură, altfel că
folosirea forțelor armate pentru a lupta împotriva terorismului nu va rămâne fără
efect pervers în măsura sistemului organizațional și a capacității destructive a
acestora. Sigur că, folosirea focului unei structuri militare contra unui adversar a
cărui fluiditate este resursa primară, este evident că îi dă o consistență într-un fel îi
asociază victime ale focului militar, îi permite să se solidifice, trecând la acțiuni
izolate cu forme mai organizate care aparțin de gherilă, îi dă ceea ce anterior nu
avea: o susținere umană și logistică, dar și o bună capacitate de a se organiza.” ”
Distrugerea organizată naște alte forme organizate de nimicirea care, la rândul său,
generează o dinamică a violenței ale cărei efecte se vor pierde după finele
conflictului. Dacă acțiuniea polițiștilor tradițională contra grupurilor teroriste are
25
Ibidem, p2
26
Jean-Paul HANON, Militaires et lutte antiterroriste, http://conflits.revues.org/index1636.html, p.10
printre altele ca obiectiv criminalizarea actului terorist de așa manieră în a-i detașa
de orice legitimitate și orice pretenție la a concura statul, în schimb folosirea
forțelor armate se înscrie pe sensul contrar acestei dinamici. Folosirea forțelor
armate, cum au demonstrat-o acțiunile din Irak sau Afganistan, alimentează ciclul
provocare-represiune-justificare căutat de grupurile teroriste, căci represiunea este
cea din care teroriștii își trag credibilitatea operațională și politică.”27 Având în
vedere cadrul în care ne aflăm, folosirea forțelor armate consideră teroriștii ca fiind
un actor strategic și recunoașterea aptitudinii lor de a concura cu statul, făcând
dintr-un grup terorist mic un inamic de tip militar și asimetric, lucru care justifică
rolul forțelor armate în conflictele de natura asta.
Din păcate forțele armate nu dispun de o pregătire necesară sau de
mijloace de luptă adecvate pentru a putea lupta adecvat contra terorismului. Am
menționat și în capitolul anterior că teroriștii acționează în grupuri mici sau
individual. Forțele armate nu dispun sub nicio formă de personal calificat care să
îndeplinească misiunea de a urmări, monitoriza terți indivizi suspectați de activități
teroriste sau de apartenența la o vreo organizație teroristă internațională, să-i
aresteze atunci când sunt prinși în plin fapt pe teritoriul național. Totodată,
mijloacele de luptă și anume echipamentele militare ți armamentul individual, sunt
foarte greu de folosit în îndeplinirea sarcinilor contra teroriștilor. În concluzie
putem afirma că o implicare mai mare din partea forțelor armate în lupta împotriva
terorismului internațional este ineficace și chiar contraproductivă.
”Implicarea forțelor armate în lupta împotriva terorismului este strict
reglementată prin lege. Întrebuințarea forțelor armate pentru îndeplinirea de sarcini
specifice poliției, serviciilor interne de informații și ale justiției le-ar deturna de la
menirea lor esențială de apărare a țării, a populației sale față de orice agresiune
militară externă din partea altui stat sau grup de state. În plus de asta, un aport mai
semnificativ al forțelor armate în lupta împotriva terorismului internațional, pe
plan intern, ar contraveni legilor naționale cu privire la prevenirea și combaterea
terorismului..”” În România legea referitoare la prevenirea și combaterea
terorismului prevede ca sarcini pentru forțele armate următoarele: Ministerul
Apărării Naționale face parte din Sistemul național de prevenire și combatere a
terorismului ; la solicitarea Serviciului Român de Informații, în funcție de
amploarea și natura acțiunii teroriste, pot fi angrenate, în condițiile legii, forțe cu
misiuni specifice din Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării
Naționale; autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desemnează
experți permanenți, care constituie un grup de lucru ce se întrunește o dată la 6 luni
sau ori de câte ori este nevoie; în structura organizatorică a autorităților și
instituțiilor publice componente ale SNPCT se înființează compatimente speciale,
cu funcționare permanentă, și se desemnează persoane care asigură suportul
structural și funcțional pentru desfășurarea coerentă a activităților de cooperare,

27
LINHART, D., Réclusion révolutionnaire. La confrontation en prison entre les organisations clandestines et
l’Etat. L’Allemagne dans les années 1970, in Prison et résistances politiques. Le grondement de la bataille, Cultures
& Conflits, n°55, automne 2004, pp. 113-148
precum și legătura continuă cu CCOA.”28 Potrivit strategiei naționale de securitate
a României ” la îndeplinirea acestei sarcini structurile militare participă în situații
deosebite și pentru unele activități.”29
În concluzie este total ineficace și realmente contra-productiv să se
încredinteze armatei misiunea de a duce lupta împotriva teroriștilor, care
acționează individual sau în grupuri mici de 2-3 persoane pe teritoriul național.
Această misiune intra în competența altor structuri ale statului cum ar fi: agenții de
informații, poliție, justiție. Natura acestor acte teroriste se înscrie mai mult în
penal, decât în acțiuni combative legitime și legale.

2.2: Organizații internaționale de securitate;

Alături de legislaţia în vigoare, un rol important în prevenirea şi

combaterea terorismului şi în menţinerea unui climatul internaţional de securitate,
îl au şi organizaţiile intenaţionale de securitate, deoarece acestea oferă nu numai
cadrul în care sunt luate deciziile de cooperare, dar şi mecanismele necesare pentru
implementarea acestor decizii la nivel practice, respectiv pe latura de prevenire si
combater a terorsmului. Organizaţiile internaţionale au devenit un element
important al sistemului securităţii internaţionale, mai ales după cel de al doilea
război mondial, când numărul acestora a început să crească considerabil. Specific
Organizaţiile internaţionale de securitate este faptul că acestea se bazează pe
consensul statelor de a coopera în probleme privind reducerea violenţei
şiasigurarea păcii şi securităţii în lume, prin aplicarea unei largi game de acorduri
şi mecanisme.

Principalele organizaţii internaţionale de securitate sunt:

- Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)

- Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

- Uniunea Europeană (UE)

- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)

2.2.1. Organizaţia Naţiunilor Unite a luat fiinţă în urma Conferinţei din

San Francisco, din 26 iunie 1945, grupând, iniţial, 51 de membri30. Carta ONU,
actul constitutiv al ONU, a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945.Scopul
principalal al acestui formu intenaţional conform art.1 al Cartei a fost de “a ferii”
generaţiile viitorae de flagelui războiului, menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale dar şi promovarea cooperării economice, sociale, culturale şi

28
Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, art.6, 12
(4) şi 13 (2)

29
Strategia naţională de securitate în România, http://www.presidency.ro/sta tic/ordine/SSNR/SSNR.pdf, p.38
30
România a aderat la ONU în anul 1955
umanitare. ONU, este urmaşa al Ligii Naţiunilor, forul similar care a existat între
cele două războaie mondiale şi avea un obiectiv similar cu cel al ONU Aceasta a
eşuat în mod fundamental, dovadă că primul război mondial a fost urma de un al
doilea război mondial, mai lung, mai extins şi cu mai multe victime. Cele 6
organisme principale ale ONU sunt:
-Adunarea Generală a ONU (AG) care este organul deliberative al Organizaţiei, iar
printre cele mai importante ale Adunării Generale se numără : exprimarea
principiilor generale de cooperare în vederea menţinerii pacii şi securităţii precum
şi punerea în discuţie a acestor probleme privind menţinerea păcii şi securităţii.
- Consiliul de Securitate (CS) are ca obiectiv principal luarea măsurilor necesare
pentru asigurarea păcii şi securităţii internaţionale prin emiterea unor rezoluţii cu
character obligatoriu;
-Consiliul Economic şi Social (ECOSOC);
-Consiliul de Tutelă (CT);
- Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ).
-Secretariatul General ONU;31
Principalele argumente care plasează organizaţia într-o poziţie unică pentru a
susţine lupta împotriva terorismului sunt:
- numărul mare de membri adică practic toate statele lumii;
- lider strategic la nivel mondial, prin Consiliul de Securitate, care are puteri largi,
inclusiv de a emite rezoluţii obligatorii, sub capitolul VII al Cartei ONU reprezintă
autoritatea legală şi morală pentru adoptarea unor măsuri de prevenire a
terorismului, recunoscute internaţional;
- respectarea drepturilor omului, având în vedere abordarea non-militară, bazată pe
supremaţia legii, a ONU. Organizaţia însăşi a făcut paşi importanţi din acest punct
de vedere, prin revizuirea mecanismului de listare respective delistare a
persoanelor şi a entităţilor teroriste.
- forum de discuţii şi loc de întâlniri. ONU a fost gazda a numeroase întânliri
international în domeniul combaterii terorsmului, care au asezat la masa
discuţiilor statele şi reprezentanţii societăţii civile;
- cadru internaţional pentru schimbul de informaţii şi expertiză, personal
specializat în realizarea cooperării internaţionale;
- furnizor de asistenţa pentru dezvoltarea de capabilităţi în domeniul combaterii
terorismului;
- monitorizare, ONU este principalul for internaţional şi care are un foarte bun în
rolul de monitor asupra fenomenului teroris atât din punct de vedere al evoluţie cât
şi al politicilor şi strategiilor derulate în domeniul prevenirii şi combaterii.
2.2.2.Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianță
politico-militară care a luat nasşere în urma semnării la Washington a Tratatului
Atlanticului de Nord, în annul 1949. Este formată din 28 de state32 din Europa şi
America de Nord, state suverane ce îşi păstrează îşi păstreză în suveranitatea şi

31
Adrian Năstase, Bogdan Aurescu- Curs Universitar.Drept internaţional Public. Sinteze, Ediţia 6 revăzută şi
adăugită, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2011, pp118-119
32
România, devine membru oficial al NATO la 29 martie 2004
independenţa şi care oferă un forum de consultare asupra problemelor politice şi
militare, precum şi non-militare ce pot afecta securitatea statelor membre; NATO
este o alianţă politică şi de apărare; capacitatea sa de apărare are drept scop
descurajarea agresiunii sau oricărei alte forme de presiune, iar dispozitivul său
militar se bazează pe principiul că ţările membre trebuie să menţină colectiv o
apărare adecvată pentru descurajarea agresiunii şi pentru a-şi păstra integritatea
teritorială şi a restabili pacea.
NATO şi-a exprimat permanent, determinarea în privinţa combaterii terorismului,
îmsă atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite au plasat lupta
împotriva terorismului pe primul loc în agenda NATO. Din acest moment s-a
putut observa progrese semnificative din partea Alianţi în lupta împotriva
terorismului, prin reorganizarea şi alinerea tuturor domeniilor sale de activitate
pentru a face faţă acestei ameninţări.
Principalele argumente care recomandă NATO drept una dintre cele mai bine
dotate organizaţii internaţionale pentru a combate ameninţarea terorismului sunt:
- în primul rând, principalul punct forte al NATO în lupta împotriva terorismului
este art. 5 al Tratatului, conform căruia un atac armat îndreptat asupra unuia sau
mai multora dintre aliaţi va fi considerat un atac asupra tuturor acestora;
- în al doilea rând, NATO pune la dispoziţia membrilor , a aliaţilor şi a
organizaţiilor internaţionale un forum permanent pentru consultări politice, care
reprezintă numitorul comun împotriva terorismului,materializat prin în primul rând
împărtăşirea tuturor informaţiilor, inclusiv a celor secrete, dar şi colaborare, atunci
când este cazul, aliaţii şi partenerii conlucrează în privinţa modului de gestionare a
situaţiilor generate de atacurile teroriste;
- în al treilea rând, NATO are posibilitatea de a organiza o gamă completă de
operaţii militare multinaţionale, inclusiv pentru lupta împotriva terorismului,
datorită structurii militare integrate, capacităţii de planificare operaţională şi
posibilităţii de a beneficia de un spectru larg de resurse şi capabilităţi militare
nord-americane şi europene de care beneficiază;
- în al patrulea rând, NATO poate să-şi adapteze continuu capabilităţile sale
militare la noile ameninţări şi riscuri.33
2.2.3. Uniune European UE este o comunitate de 28 de state34, reunite în
jurul unor valori politice, economice, culturale si sociale comune.Uniunii
Europeană îşi fundamentează bazele începând cu anul 1958, când ia fiinţă
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și în Comunitatea
Economică Europeană (CEE), formată iniţial din șase state respective Belgia,
Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda.Tratatul de la Maastricht semnat în
anul 1993 este cel care pus bazele Uniunea Europeană sub prezenta denumire şi în
forma actuală.
Terorismul este o realitate veche şi persistentă în ţările UE, iar ca reacţie la
ameninţarea teroristă comunitatea UE a depus eforturi în direcţii de acţiune care
vizează:
33
http://www.nato.int/docu/review/2008/04/AP_CTRT/RO/index.htm
34
România, devine membră a U.E . la 1ianuarie 2007
- crearea unor politici şi strategii coerente în lupta contra terorismului
- elaborarea şi implementarea unor programe îndreptate căte modernizarea
capabilităţilor existentela nivelul UE, în vederea adaptării la noilor tipuri de
terorism;
- organizarea şi desfăşurarea unor operaţiuni de combatere a terorismului.
UE se bazează în domeniul combaterii terorismului pe prevederile art. 2 din
Tratatul UE, conform căruia se oferă cetăţenilor Uniunii Europene un spaţiu de
libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este
asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind
controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum şi prevenirea
criminalităţii şi combaterea acestui fenomen. Acelaşi tratat face referire în mai
multe articole la terorism ca la o formă serioasă de criminalitate care trebuie
prevenită şi combătută prin dezvoltarea de acţiuni comune pe trei direcţii:
cooperare între forţele de poliţie, autorităţile vamale, Europol; cooperare judiciară;
uniformizarea, unde este necesar, a legislaţiei în materie penală.
Coordonatele principale ale implicării UE în domeniul combaterii terorismului
sunt:
- definirea şi impunerea unui set forte de valori comune în prevenirea şi
combaterea terorismului;
- elaborarea şi impunerea de politici pentru a ajuta statele să coopereze mai bine şi
să acţioneze mai bine în plan intern;
- schimbul de informaţii pentru asigurarea cadrului de discuţii şi cooperare între
statele member pe latura prevenirii şi combaterii;
- dirijarea activităţilor în materie care sunt desfăşurate de statele membre,deoarece
UE are o vedere de ansamblu foarte bună, care îi permite să identifice atât
plusurile cât şi minusurile acestor activităţi şi să asigure astfel o bună coordonare a
acestora.
Astfel după momentul 11 Septembrie, primul pas în această direcţie s-a
concretizat în adoptarea, de către Consiliul European35 a unui „Plan de acţiune
antiteroristă”,ulterior prevederile acestuia au fost puse în aplicare prin intermediul
instrumentelor legislative, implementate la nivelul tuturor statelor membre.Dintre
toate aceste instrumente legislative de mare rezonanţă este Decizia-cadru
2002/475/JAI privind combaterea terorismului adoptat în iunie 2002,care obligă
țările UE să-și armonizeze legislaţiile interne și să introducă sancțiuni pentru
infracțiunile teroriste;în cuprinsul deciziei sunt definte clar infracțiunile teroriste,
infracțiunile care privesc grupurile teroriste sau infracțiunile care au legătura cu
activități teroriste, în acelaşi timp fiind stabiliteşi normele pentru transpunere la
nivelul fiecărei ţarii UE. Trebuie menţionat că ulterior această decizie-cadru
2002/475/JAI a fost modificată prin decizie (2008/919/JAI)36

35
Consiliul European este o instituția a Uniunii Europene care definește orientarea și prioritățile în ceea ce priveşte
politice generale ale Uniunii Europene, acesta este compus din şefii de state sau de guvern ai statelor membre și din
președintele Consiliului European și președintele Comisiei.
36
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al33168
 În anul 2005, în contextual creşterii numărului acţiunilor teroriste (ne amintim
că în martie 2004 la Madrid, are loc cel mai sângeros atac terorist din istoria
“Bătrânului Continent” în urma căruia 190 de personae şi-au pierdut viaţa dintre
care 16 români, iar alte 1.9000 a fost rănite) este adoptată Strategia UE privind
combaterea terorismului, structurată pe patru piloni şi anume: “Prevenire”,
“Protecţie”, “Monitorizare” şi “Răspuns”. Fiecare dintre aceşti piloni are obiective
clar definite; primul plion “Prevenire” are ca obiectiv determinarea fundamentele
insecurităţii şi factorilor care generează apariţia terorismului; toate măsurile care
duc la creşterea securităţii trebuie întreprin fără a afecta drepturile şi libertăţile
individului.
Pilonul doi “Protecţie” al Strategiei vizează protejarea cetăţenilor şi a
infrastructurii,cu ajutorul Sistemului Informatic privind Vizele (VIS) şi a
Sistemului Informatic Schengen de a doua generaţie (SIS II).
Ce-al treilea pilon “Monitorizare” are ca scop urmărirea şi investigarea
activităţilor desfăşurate de terorişti, atât la nivel comunitar, dar şi internaţional. Se
are în vedere împiedicarea în orice mod a comunicării dinte terorişi şi
destructurarea reţelelor teroriste prin eliminarea mijloacelor de obţinere a
resurselor financiare şi materiale necesare, bineînţeles scopul final al pilonului trei
este aducerea teroriştilor în faţa jus Cel de-al patrulea pilon “Răspuns” cuprins
măsuri ce trebuie luate pentru a diminua urmările unui atac terorist, prin
consolidarea capacităţii de răspuns, a cetăţenilor, precum şi a autorităţilor.37
Pentru a atinge rezultate cât mai notabile în lupta contra terorismului,la nivel
institutional se ia decizia pentru crearea funcţiei de Coordonator UE pentru
combaterea terorismului, iniţiativa aparţine Consiliul European, Astfel Înaltul
Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate comună de atunci,
Javier Solana îl numeşte în annul 2007 pe Gilles de Kerchove coordonator al UE
pentru lupta împotriva terorismului. Lui Gilles de Kerchove, îi revin următoarele
responsbilităţi:
- monitorizarea implementării instrumentelor legislative ale UE la nivel naţional;
- coordonarea activităţii Consiliului UE pe latura combaterii terorismului;
- supravegherea tuturor mecanismelor de combatere a terorismului aflate la
dispoziţia UE şi înaintarea unor rapoarte periodice către Consiliul UE;
- îmbunătățirea comunicării dintre UE și țările terțe în acest domeniu;
- confirmarea faptului că UE joacă un rol activ în lupta contra terorismului.38
2.2.4.Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este
o organizaţie de securitate regională, pentru spațiul "de la Vancouver la
Vladivostok"; a fost înfiinţată în anul 1994, numără 57 de țări39 din Europa,
Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nordcare.
Direcţiile de actiune ale OSCE în ceea ce priveşte lupta contra terorsmului sunt
orientate în sensul consolidării valorilor comune şi al asistării statelor membre în
edificarea unor societăţi democratice bazate pe statul de drept; prevenirii

37
http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/
38
http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/counter-terrorism-coordinator/
39
România devine în anul 1991,membru cu drepturi depline al OSCE
conflictelor locale, al restaurării păcii în zona de tensiune; al eliminării unor
deficite reale şi perceptibile de securitate şi al evitării creării de noi diviziuni
politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizează prin promovarea unui
sistem de securitate prin cooperare în deplină egalitate.
Alături de aceste patru mari organizaţii internaţionale de securiate sus
menţionate, există şi Organizatii internationale de securitate de importantă
secundară; dintre care amintim:
- Comunitatea Statelor Independente (CSI) formată din Armenia, Azerbaidjan,
Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Ucraina
și Uzbekistan.
- GUAM, organizaţie formată din Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan şi
Republica Moldova;
- Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) din care fac parte Rusia,
China,Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan;
- Asociatia Natiunilor Sud-Est Asiatice (ASEAN) din care fac parte Indonezia,
Malaiezia, Filipine, Singapore și Thailanda.40

2.3: Strategia de apărare a României

Prin modernizarea României cu toții înțelegem o creștere vizibilă a

nivelului de trai pentru cetățeanul comun și o schimbare a atitudinii a statului față
de doleanțele acestuia, însă această modernizarea nu este posibilă fără o
modernizarea a sistemului de securitate națională, aceasta fiind cea mai importantă
dintre politicle unei națiuni. Prin scopul pe care îl are și anume acela de a asigura ”
starea de normalitate democratică la care aspiră societatea, făurirea prosperității
economice, echilibrul social și stabilitatea politică”41, apărarea națională a fost
definită ca o mare politică sau ca o mare strategie. Sigur că, evoluția continuă a
socieții românești, depășirea perioadei de tranziție și instalarea democrației
instituțiilor sale, fie ele încă fragile constituie procese care sunt aflate încă în plină
desfășurare și modernizare cu scopul de a responsabiliza, promova și instaura noile
valori europene și euroatlantice.
Prezenta atacurilor teroriste săvârșite pe data de 11 septembrie 2001 în
Statele Unite ale Americii care au vizate obiective simbol ale puterii și populației
americane, urmând atacurile de aceeași natură înfăptuite la Madrid, Londra,
Moscova sau Istanbul au dovedit faptul că terorismul internațional de sorginte
extremist-religioasă, fiind structurat în rețele transfrontaliere constituie cea mai
mare și gravă amenințare la adresa vieții, libertății și drepturilor omului, precum și
a democrației și a celorlate valor fundamentale pe care se bazează comunitatea

40
Vasile Popa, Alexandra Sarcinschi-Perspective în evoluţia organizaţiilor internaţionale de securitate, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, ” Carol I”, Bucureşti 2007, pag.40
41
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.2
euro-atantică. Dovedit este faptul că rețele teroriste internaționale au liber acces la
o tehnologie modernă și au potența de a beneficia de transferuri bancare și o serie
de mijloace de comunicare facile și rapide, de sprijinul organizațiilor etnico-
religioase prin infrastructură și asistență, dar și de un suport al criminalității
transfrontaliere organizate sau de suportul regimurilor corupte ori incapabile de a
guverna democratic. ” Acestea pot provoca pierderi masive de vieți omenești și
distrugeri materiale de mare amploare, iar prin accesul posibil la armele de
distrugere în masă, consecințele acțiunilor lor pot deveni davastatoare. Caracterul
deschis al societaților democratice moderne, ca și cerințele globalizării, determină
ca fiecare stat în parte cât și comunitatea internațională în ansamblu, să rămână
vulnerabile în fața terorismului internațional, astfel că imperativul contracarării
acestui flagel și al cooperării forțelor democratice pentru contracarea lui constituie
o cerință vitală, inclusiv prin acțiuni comune desfășurate în zonele care generează
terorism.”42
În perioada post-decembristă a anului 2001 s-a încercat elaborarea
unei strategii de apărare a României, această fiind menită să vizeze aderarea la
Alianța Nord-Atlantică și integrarea în Uniunea Europeană, precum o definirea
clară a intereselor naționale de securitate, stabilirea obiectivelor care duc la
protejarea și afirmarea intereselor de securitate, o evaluare reală a mediului
internațional de securitate, identificarea factorilor majori de risc din mediul intern
și extern și desigur direcții de acțiune și principalele mijloace pentru a asigura
securitatea națională a României. Elaborarea acesteia s-a făcut în strictă
conformitate cu prevederile existente ale legii în materie, iar prezenta Strategie de
securitatea națională a României asigura în mod necesar continuitatea conferită de
lege în abordarea succesivă de către documentele similare precedente ale
problematicii securității statului român.
În primăvara anului 2006 s-a constatat că România are nevoie de o
upgradare a Strategiei de apărare, având în vedere faptul că secolul XXI a debutat
abrupt și violent printr-un cutremur politic de o amploare planetară. ” Ca
instrument național ce dă forță și valoare practică acestor cerințe, strategia de
securitate națională este un concept integrator de sinteză, ea se operaționalizează
printr-un ansamblu de decizii, planuri, măsuri și acțiuni menite să prevină și să
contracareze eficient riscurile și amenințările ce pun în pericol valorile și interesele
naționale, precum și valorile care dau identitate și unitate construcției europene.”43
Prima strategie de apărare după aderarea României la NATO a fost și cea care a
înregistrat momentul intrării acesteia în Uniunea Europeană, fiind cea care reflecta
modificările suferite de mediul de securitate intern și extern, dar și realitățile și
tendințele globale. ” Securitatea națională se asigură prin forțe proprii și prin
cooperare cu aliații și partenerii, în coformitate cu prevederile strategiilor proprii,
ale conceptelor strategice ale Alianței și cu strategia de securitate a Uniunii
Europene, aceasta vizând armonizarea eforturilor naționale cu angajamentele

42
http://www.afas.ro/wp-content/uploads/2016/09/Strategia-de-securitate-nationala-a-Romaniei.pdf (vizitat la
20.06.2018) p.7
43
http://old.presidency.ro/static/ordine/CSAT/SSNR.pdf (vizitat la 20.06.2018), p.2-3
internaționale și intetificarea unor modalități de lucru apte să prevină și să
contracareze oportun amenințările.”44
”România, fiind un stat membru care are drepturi depline în NATO
și UE, necesită o strategie de apărare națională capiblă să-i asigure o diminuare
substanțială a decalajelor față de statele amplu dezvoltate din spațiul comunitar, să
prevină și să contracareze amenințările adresate cetățenilor, comunităților, națiunii,
dar și statului român, să fie în măsură să gestioneze operativ și eficient eventualele
situații de criză și să participe activ la procesele de integrare și de cooperare.
Totodată strategia de securitate națională, trebuie să reflecte modificările care au
avut și care vor avea loc în mediul de securitate intern și extern, realitățile și
tendințele globale. Aceasta este o parte integrantă a securității europene și
euroatlantice și reprezintă un tot unitar care este fundamentat pe efort național, pe
acțiune comună, cooperare și parteneriat. ”
”Strategia națională de securitate răspunde necesității și obligației
de apărare legitimă contra riscurilor și amenințărilor ce periclitează drepturile și
libertățile fundamentale ale cetățeanului, dar și bazele existenței statului român,
fiind vizate cu prioritate domeniile și activitățile consacrate stării de legalitate,
siguranței cetățeanului, securității publice și apărării naționale. Aceasta se
realizează prin măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială,
juridică, administrativă și militară, prin activitate de informații, contrainformații și
securitate, dar și prin gestionarea eficientă a crizelor conforme cu normele de
conduită ale comunității democratice internaționale.”
Atât construcția, cât și viabilitatea unei strategii de apărare națională
sunt date de modul de abordare a următoarelor domenii de abordare:
a) Domeniul politico- administrativ: realizarea obiectivelor de apărare
națională necesită dezvoltarea capacității normative a statului român menit
să respecte principiul separării puterilor în stat și să asigure refoma
instituțională;
b) Domeniul economic:”relansarea economiei constituie o prioritate a
securității naționale, respectiv a politicii economice a statului, de aceea
trebuie sa se țină cont de anumite direcții de acțiune cum ar fi: consolidarea
stabilității macroeconomice și adoptarea unor politici fiscale coerente prin
reglementări simplificate și stimulative, îmbunătățirea mediului de afaceri,
diminuarea birocrației, stimularea întreprinderilor mici și mijlocii. ”
c) Domeniul social;
d) Domeniul educației, cercetării și culturii;
e) Domeniul siguranței naționale și ordinii publice:”acest domeniu reprezintă o
componentă importantă a securității naționale a României prin situarea sa la
confluența apărării intereselor statului și ale cetățeanului. Acțiunile specifice
în domeniul menținerii ordinii publice și a siguranței naționale vor viza
prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, apărarea cetățenilor, a
proprietăților private și publice, precum și a infrastructurii de interes

44
http://old.presidency.ro/static/ordine/CSAT/SSNR.pdf (vizitat la 20.06.2018), p. 3
 strategic. În această direcție se urmărește o armonizare a legislației și a
procedurilor specifice cu reglementările internaționale și cu standardele UE
cu privire la foțele și serviciile de ordine publică, o consolidare a relațiilor
de parteneriat cu statele membre NATO și UE, dar și dezvoltarea legăturilor
cu cele care apațin altor state și o continuare a participării forțelor de ordine
publică, civilă și militară la misiuni internaționale; reglementarea
răspunderii Ministerului Administrației și Internelor și a Ministerului
Justiției precum și structurilor acestora în vederea eradicării abuzurilo și
ilegalităților; servicii de informații, poliție, minister public și justiție care să
facă posibilă aplicarea cu strictețe a legii (..); combaterea eficace a
terorismului, corupției și crimei organizate, inclusiv prin terțe forme de
cooperare regională și subregională; îmbunătățirea cooperaării dintre
autoritățile sistemului de apărare și cel al justiției cu cei din sociatatea civilă;
securizarea frontierei de stat în concordanță cu interesele naționale și
exigențele UE, în același timp cu modernizarea procedurilor de control la
frontieră, dar și protecția dreptului la intimitate, la propria imagine și la
corecta informare a cetățeanului.”
f) Domeniul apărării naționale:”țara noastră trebuie să acționeze pentru
perpetuarea reformei armatei conformă cu standardele statelor membre
NATO și UE pentru a se dezvolta capacitatea de apărare credibilă, modernă
și eficientă, avându-se în vedere întărirea controlului civil asupra forțelor
armate, în concordanță cu principiile și valorile democrației, dar și
consolidarea statutului României de generator de securitate, prin continuarea
și îmbunătățirea contribuției la stabilitatea regională. Pentru acest lucru,
principalele direcții de acțiune urmărite sunt: îndeplinirea obiectivelor
asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice și asigurarea interoperabilității cu
forțele acesteia; dezvoltarea cooperării militare bilaterale și multilaterale
pentru a se realiza obiectivele pe care România și le-a asumat, ca membru cu
drepturi depline al Alianței; constituirea și consolidarea capabilităților
necesare pentru a îndeplini cu perfomanță obligațiile asumate de țara noastră
în vederea participării în cadrul unor operații de menținere a păcii, de
salvare, de combatere a terorismului și de asistență umanitară la nivell
subregional sau chiar regional.”
Analiza făcută mai sus cu privire la mediul de securitate, la
riscurile și amenintările care se manifestă în spațiul adiacent de securitate,
dar și în lume au impus ca noua strategie de apărare națională a României să
cuprindă pe lângă riscurile și amenințările analizate și alte domenii precum
cel energetic, alimentar, sănătate publică, sanitar, ecologic, cultural,
financiar și altele. Problematica de actualitate de referă la lupta contra crimei
organizate, a terorismului, dar și împotriva traficului de arme, care impune o
colaborare directă și nemijlocită între principalele instituții internaționale.
”
În Strategia de apărare națională a României sunt
menționate principalele riscuri și amenințări care pot pune în pericol țara noastră,
precum și valorile și interesele ca stat membru al comunității europene și
euatlantice: ” Terorismul internațional structurat în rețele transfrontaliere;
proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele regionale; criminalitatea
transfrontalieră organizată; guvernarea ineficientă.”45, toate acestea constituie o
amenințare la mediul actual de securitate intern.
Strategia de apărare a României este un document programatic amplu,
desigur de nivel național care are ca scop clar consolidarea unui stat modern și
prosper cu un profil regional aparte, pe deplin integrat în comunitatea europeană și
euroatlantică, ferm angajat în promovarea democrației și a libertăii, cetățenii
acesteia locuind în siguranță într-o lume complexă, dinamică și conflictuală.
Scopul fundamental al acesteia îl reprezintă mobilizarea națiunii pentru a accelera
procesele de modernizare, de integrare și de dezvoltare, capabilă să garanteze
securitatea și prosperitatea țării. Pentru a obține acest scop, strategia urmărește
îndeplinirea unor obiective clare cum ar fi: identificare oportună și contracararea
proactivă a riscurilor și amenințărilor, prevenirea conflictelor și managementul
eficient al riscurilor, situațiilor de criză și al consecințelor acestora.
”Promovarea, protejarea și apărarea valorilor și intereselor naționale se
realizează prin următoarele căi: participarea activă la înfăptuirea securității
internaționale; construirea unei noi identități europene și euroatlantice a României;
securitatea și stabilitatea regională în contextul unei noi pradigme; asumarea
rolului de vector dinamic al securității în regiunea Mării Negre; abordarea
cuprinzătoare și adecvată a problematicii securității interne; buna guvernare
folosită ca un instrument esențial în construcția securității naționale; economia
competitivă și performantă fiind un pilon al securității naționale, trasnformarea
instituțiilor cu responsabilități în domeniul securității naționale, precum și
dezvoltarea și protecția activă a infrastructurii strategice. Aceste căi reprezintă
direcții prioritare de acțiune ale instituțiilor statului român, ale organizațiilor civice
și ale cetățenilor și se materializază prin măsuri de operaționalizare și
transformarea instituțiilor cu responsabilități în domeniul securității naționale.”

45
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.13
Capitolul 3: Participarea militară a României în cadrul operațiilor
multinaționale de combatere a terorismului

Implicarea României în misiuni de sprijin al păcii a început în

februarie 1991 în războiul din Golf, îndeplinind misiuni în Somalia și Angola și
continuând cu operațiunile din Balcani, urmând recent misiuni în Afganistan și
Irak, acest lucru reprezentând clar intenția țării noastre de a se integra în Alianță.
În ianuarie 1994, România a aderat la Parteneriatul pentru Pace, fiind prima țară
care a reușit acest lucru. Această participare ”a reprezentat un stagiu indispensabil
în procesul integrării care a întărit credibilitatea Romîniei ca factor de stabilitate și
securitate în sud-estul Europei.”46 ””

3.1: Cadrul legal de participare la misiuni antiteroriste în afara

teritoriului național al României

În anul 2004, România s-a integrat în Alianța Nord-Atlantică fiind

primită în rândul statelor membre, însă dobândirea acestui statut a presupus și
presune în continuare, pe lângă împlinirea satisfacțiilor aspiraționale, o seri de
obligații militare și nu doar atât. Făcând acest pas, armata României a intrat într-o
etapă de transformare, menită creării unei forțe flexibile și expediționare, fiind
capabilă să-și asume responsabilitățile sporite în securitatea colectivă, în
managementul crizelor și în operațiunile de combatere a terorismului.
În această direcție, a început dezvoltarea unui nou set de misiuni și
responsabilități pentru instituția militară care încorporează cerințele și
responsabilitățile asumate de țara noastră odată cu aderarea în NATO. Misiunile
respective formează în momentul de față fundamentul pentru procesul început în
anul 2003 în vederea revizuirii fundamentale a forțelor armate. ”Noua structură de
forțe implementează o viziune focalizată pe creșterea capacităților de reacție
rapidă, dislocabile și sustenabile în teatre de operații, corespunzătoare obiectivului
major de îmbunătățire a contribuției militare la întreaga gamă de operațiuni ale
Alianței. Astfel este prevăzută creșterea graduală a pachetului de forțe oferit
Alianței, adică forțe sub comanda NATO, forțe destinate NATO, forțe
nominalizate pentru NATO, alte forțe pentru NATO. În același timp va spori
substanțial rolul expediționar al forțelor noastre armate, ceea ce necesită personal
profesionist capabil să îndeplinească activități cu unu înalt grad de specializare. În
acest context, a fost luată decizia privind profesionalizarea completă a forțelor
până în 2007. Constituția României revizuită în 2003 oferă cadrul juridic necesar
implementării acestui obiectiv.”47

46
http://www.armyacademy.ro/reviste/1_2004/Prezent%20si%20perspective.pdf (vizitat la 21.06.2018), p.2
47

https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/misiunile_strategice_ale_armatei_romaniei_in_cadrul_aliantei_nord_atlantic
e.pdf (vizitat la 22.06.2018), p. 39
 Integrarea României în cadrul NATO semnifică adoptarea unui
ansamblu coerent de diverse măsuri, atât ca natură cât și conținut la nivelu
societății românești și a instituției militare. ” Această întrucât integrarea, ca proces
presupune derularea sa pe dimeniunile umană, socială, culturală, militară, politică,
normativă, instituțională, materială și nu numai.”48 Aceste dimeniuni evidențiază
necesitățile de transformare a societății românești și implicit a armatei române
pentru a asigura compatibilitatea cu valorile, principiile și normele din statele
membre ale Alianței Nord-Atlantice, dar și interoperabilitatea între armatele
aliaților.
Pentru a realiza obiectivul principal de apărare și de asigurare a
stabilității, Organizația Atlanticului de Nord și-a asumat o serie de misiuni
fundamentale de securitate: ” favorizarea unui mediu stabil de securitate
euroatlantică prin angajarea în rezolvarea disputelor pe cale pașnică; constituirea
într-un forum de consultări între aliați asupra problemelor care aduc atingeri
intereselor lor vitale și pentru coordonarea eforturilor în direcția contracarării
riscurilor și amenințărilor comune; descurajarea și apărarea împotriva
amenințărilor cu agresiunea la adresa statelor membre conform art. 5 și 6 din
Tratatul de la Washington; pregătirea și angajarea activă în gestionarea crizelor,
inclusiv în desfășurarea operațiunilor de răspuns la crize; extinderea și
consolidarea parteneriatului, cooperării și dialogului cu celelalte țări din zona
euroatlantică, pentru a mări transparența, încrederea reciprocă și capacitatea pentru
acțiuni comune.”49
”România, înainte de dobândirea statului de țară membră NATO, dar
și după aceasta a participat și continuă să participe activ, responsabil și voluntar la
diverse misiuni sub egida NATO. În anexa numărul 1 sunte prezentate principalele
misiuni NATO la care România a participat și încă participă. Prin această analiza,
descoperim că țara noastră participă voit și contribuie concret la stabilitatea și
securitatea regională și internațională, dar și capacitatea sa de a-și îndeplini
angajamentele luate la aderarea în Alianța Nord-Atlantică. Apărarea colectivă, în
scopul căreia România luptă, reiese din Art.5 al Tratatului de la Washington,
misiuni care au avut și vor avea loc atât timp cât va exista NATO. Conceptul
Strategic al Alianței care a fost adoptat la Summitul de Lisabona apreciază că
apărarea colectivă este una din sarcinile fundamentale esențiale ale Alianței.
Astfel, afirmă că ” Membrii Alianței vor fi gata întotdeauna să-și acorde asistență
mutuală împotriva unui atac, conform art. 5 al Tratatului de la Washington. Acest
angajament rămâne ferm și constrangător. NATO va lua măsuri de descurajare și
de apărare împotriva oricărei amenințări de agresiune și împotriva oricărei
provocări emergente de securitate care ar compromite securitatea fundamentală a
unuia sau a mai multor aliați sau chiar a întregii Alianțe.”50”

48
A se vedea: Constantin MOŞTOFLEI, Nicolae DOLGHIN, Petre DUŢU, Raporturile dintre armată şi societate în
procesul integrării europene şi euro-atlantice a României, Editura UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2005, pp. 6- 17
49
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, NATO: Ghid informativ,
http://nato.md/uploads/site%20docs/nato%20- %20ghid%20informativ%20finaaal.pdf, pp.6-7.
50
Engagement actif, défense moderne, http://www.nato.int/cps/fr/natolive /official_texts_68580.htm
 ”În cadrul dat, România ca fiind stat membru NATO, ia parte și
va lua și pe viitor la misiuni în vederea realizării apărării colective. Prin urmare,
aceasta este misiunea strategică esențială la care Armata Română este chemată să
participe de o manieră constantă, permanentă, activă, dar și responsabilă. După
nefastul eveniment din 11 septembrie 2001, atacurile teroriste asupra SUA au fost
apreciate ca fiind o agresiune asupra unui stat membru al NATO și s-a declanșat o
lupta asiduă împotriva terorismului internațional. Așadar, din această perspectivă,
lupta alianței contra terorismului internațional poate fi considerată o misiune
strategică. Participarea țării noastre în cadrul misiunilor Alianței, în vederea
gestionării crizelor și conflictelor se poate considera tot o misiune strategică, doar
dacă se iau în vedere o serie de caracteristici ale acestui tip de misiune: ”scopul-
asigurarea stabilității și securității regionale și globale; durata ei în timp- astfel de
misiuni durează vreme îndelungată deoarece conform concepției NATO de
gestionare a crizelor, nu se referă doar la dimensiunea militară, ci privește în egală
măsură, stabilizarea, reconstrucția post- conflict, revenirea la normalitate
(democrație, stat de drept, bună guvernare, drepturile omului); multitudinea
resurselor umane, materiale și finaciare alocate, viziunea strategică și concepția
clară pe care se fundamentează.”51”
”România este angajată la executarea misiunilor umanitare atât
sub egida NATO, dar și UE și ONU. ”Legea 42/2004 sitpulează care sunt
misiunile pe care Armata României le poate executa în afara teritoriului național,
astfel că se poate aprecia faptul că România participă la îndeplinirea de misiuni în
afara teritoriului național sub egida NATO în mod responsabil, activ și în consens
cu poribilitățile umane și economice, precum și potrivit angajamentelor asumate la
aderarea la Alianța Nord- Atlantică.”52”

3.2: Principalele misiuni internaționale ale Forțelor Terestre ale României în

lupta contra terorismului

”Operația Active Endeavour (OAE) este o modalitate prin care NATO

a răspuns imediat la atacurile teroriste întamplate în 11 septembrie 2001 în SUA,
fiind și o urmare a invocării pentru prima dată a Art. 5 al Tratatului Nord-Atlantic,
semnat la Washington ,la 9 aprilie 1949. Această operațiune a fost lansată în luna
octombrie a anului 2001, având scopul de a combate terorismul, de a detecta și
preveni acțiunile teroriste și a traficului cu arme de distrugere în masă în Marea
Mediterană. Ținând cont de procesul constant de adaptare de către Alianță a rolului
său în domeniul combaterii terorismului, mandatul operației este periodic revizuit
și prelungit. În perioada 2005-2011, dar și în 2013, România a participat la OAE,
anual, cu o fregată având un echipaj de 205 militari. În anii 2014 și 2015,

51
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/misiunile_strategice_ale_armatei_romaniei_in_cadrul_aliantei_nord_atlanti
ce.pdf
52
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/misiunile_strategice_ale_armatei_romaniei_in_cadrul_aliantei_nord_atlanti
ce.pdf
contribuțiile României la activitățile maritime Aliate s-au desfășurat ca parte a
Forței Navale Permanente a NATO. Ulterior, în cadrul Summit-ului NATO de la
Varșovia, aliații au decis transformarea OAE într-o operație maritimă mai amplă-
Sea Guardian- fiind capabilă șă îndeplinească un spectru mai larg de misiuni.”
3.2.1: Irak: ”România a participat la o serie de misiuni pe teritoriul
statului Irak, aceste misiuni având un scop clar de aplanare a conflictelor, dar și de
aducerea de ajutoare umanitare în zonele afectate. Prin implicarea acesteia în
războiul din Irak, țara noastră și-a pus în practică pe plan militar, responsabilitățile
pe care statul român și le-a asumat prin aderarea la NATO. România a participat la
MNF-1 ( Forța Multinațională) până în data de 31 iulie 2009. Militarii români au
participat atât la executarea de misiuni de stabilizare și reconstrucție, cât și la
activități de instruire a militarilor irakieni. Trupele românești au participat în
cadrul Batalionul de infanterie, Companiei de poliție militară și Detașamentului de
geniu dislocate la Al Hillah, Nasiriah și Babilon. Din 31 iulie 2009, România
menține prezența militară românească în programul NATO Training Mission în
Irak (NTM-1). Contribuția României la NMT-1 s-a desfășurat în baza
Memorandum of Understaning semnat pe data de 26 ianuarie 2009. Ulterior
militarii români au mai participat doar în NMT-2. Principalele misiuni pe care le-a
îndeplinit Batalionul de Infanterie au fost paza și securitatea unor puncte critice,
care erau situate pe căile de comunicații sau în zonele urbane, precum și paza
taberei; asigurarea protecției forțelor coaliției și sprijinul libertății de mișcare a
acestora pe comunicațiile din aria de responsabilitate; misiuni de luptă,
independent sau în compunerea căreia a acționat, în cooperare cu subunități de
elicopetre, în special pe timp de noapte.”
Companie de Poliție militară a fost detașată în Irak în anul 2003 la An
Nassiryiah unde a rămas până în martie 2004, apoi la Camp Mittica până în iulie
2005 și ulterior au revenit în țară. Principalele misiuni executate de aceasta s-au
concretizat în menținerea și restabilirea ordinii și disciplinei; culegerea de date și
informații; executarea recunoașterilor; sprijinirea ONG-urilor și a poliției locale;
supravegherea activităților în vederea respectării convențiilor; executarea patrulării
raionului de staționare a Forței Multinaționale, în vederea prevenirii atacurilor cu
mortiere sau rachete balistice; asigurarea securității unor aeroporturi; asigurarea
protecției personalităților militare și civile.
Armata României, prin implicarea sa în Războiul din Irak, joacă un
rol însemnat în asigurarea apărării colective a statelor membre ale Alianței Nord-
Atlantice și prin aceasta, la rândul său, are certitudinea că va fi, la nevoie, susținută
de aliații săi.

3.2.2: Afganistan: ”În urma tragicelui eveniment de la 11

semptebrie 2001, așa cum am precizat și în capitolele anterioare, România a decis
să participe alături de alte state ale lumii, la Coaliția internațională de combatere a
terorismului, coaliție condusă de SUA. La 24 ianurie 2002, conducerea Operațiunii
”Enduring Greedom” (OEF), țara noastră a primit solicitarea din partea expresiei
armate a Coaliției de a contribui la această milisiune. La doar câteva zile de la
solicitare, forțele armate române s-au mobilizat și au contribuit efectiv cu un
număr de 46 de militari, constând într-un pluton de poliție militară, o aeronavă C
130 B Hercules și personal de stat major. Aceștia au participat la Operațiunea
NATO ”Fingal” care s-a desfășurat la acea dată sub egida ONU. Ulterior,
Parlamentul României a hotărât creșterea nivelului de partcipare cu trupe la
această operațiune, aprobând dislocarea uui batalion de infanterie cu un efectiv de
405 militari. În vara anului 2002, a început aventura afgană a Batalionului 26
Infanterie ” Neagoe Basarab”, condus de domnul lt. col. Nicolae Ciucă. Misiunile
generale ale militarilor români au inclus: ” consolidarea securității pentru
desfășurarea proiectelor de reconstrucție și dezvoltare în zonele de
responsabilitate; securizarea și controlul liniilor de comunicații de-a lungul
autostrăzii Kabul-Kandahar și în vecinătatea rutelor cheie; instruirea unităților
Armatei Naționale Afgane pentru a desfășura acțiuni de luptă în mod independent
(în vederea preluării responsabilităților privind asigurarea stabilității și securității
de la forțele Coaliției); participarea la acțiuni militare de stabilizare și securizare
împreună cu partenerii din Coaliție și Forțele Afgane; menținerea progreselor
obținute prin interzicerea contactului forțelor insurgente cu populația; sprijinirea
extinderii autorității guvernului afgan și dezvoltarea capacității instituțiilor
guvernamentale, în paralel cu coordonarea eforturilor de reconstrucție.”53”
”Până în anul 2006 inclusiv, mai multe batalioane de infanterie
din cadrul armatei române au luat parte la OEF. Începând cu anul 2008, a fost
introdus în teatrul de operații un element de comandă și control, care are misiunea
de a conduce operații în sprijinul păcii sub egida NATO, cooperând cu forțele
aparținând ISAF și armatei afgane, în aria lor de responsabilitate. Pe parcurs,
funcție de evouția și de misiunile forțele armate române în teatru, acest element a
fost redimensionat și transformat. Efectivele românești au fost suplimetate în 2010
cu aproximativ 600 de militari, deoarece s-a decis introducerea a încă un batalion
de manevră. Aceste batalioane execută misiuni în cooperare cu Forțele NATO și
ANA/ ANSF cu scopul de a elimina influența insurgenților și menținerea
controlului operațional și a libertății de mișcare din zona de responsabilitate, dar și
pentru sprijinirea autorităților afgane în consolidarea securității. Lansarea
conceptului ”Echipe pentru Reconstrucția Provinciilor a constituit o nouă
provocare pentru Armata României, care a participat cu ofițeri CIMIC, ofițeri
specialiști în construcții, poliție militară și medici, care au avut ca responsabilitate
acordarea expertizei de specialitate pentru a stimula procesul de reconstrucție a
Afganistanului, participarea la realizarea coordonării între organizațiile care au
participat la reconstrucție și la extinderea influenței autorităților afgane centrale și
în afara capitalei.. ”
”Cele două tipuri de misiuni din Afganistan sunt ISAF (
International Security Assistance Force) și Enduring Freedom. În cadrul ISAF
particip majoritatea țărilor, fiind vorba de o misiune de asistență și securitate în
zonele relativ liniștite, scăpate de sub controlul talibanilor, deți și aici mai apar

53
http://www.romania-actualitati.ro/romania_in_afganistan-54168 (vizitat la 23.06.2018)
atentatori, dar mai degrabă sub forma teroriștilor sinucigași. Misiunea de bază este
reprezentată de Enduring Freedom, cea de luptă efectivă, care încearcă să smulgă
de sub controlul taliban regiunile montane și mai greu accesibile, în special cele
situate lângă granița afgano- pakistaneză, transformată într-un sanctuar pentru
talibani și Al-Qaeda. România participă la ambele misiuni, la cea de-a doua având
peste 600 de militari angajați, alături de puține țări NATO care riscă să-și trimită
militarii în astfel de acțiuni primejdioase.”
România împlinește 15 ani de luptă asiduă ,alături de alte state
membre NATO, contra terorismului și a demonstrat că armata română se prezintă
ca o instituție reformată și solidă, interoperabilă și compatibilă cu armatele statelor
membre alianței, fiind un factor activ de securitate, contribuitor major la
îndeplinirea angajamentelor internaționale ale statului român.
 CONCLUZII

”Analiza pe care am realizat-o în această lucrare asupra terorismului și

a luptei împotriva acestui flagel, a scos în evidență faptul că aceasta reprezintă,
odată cu intrarea în actualul secol și mileniu, cea mai gravă amenințare precum și
un risc masiv la adresa civilizației umane. Prin urmare, prevenirea și combaterea
acestui fenomen a devenit o prioritate absolută a lumii civilizate, această luptă
constituind desfășurarea unor acțiuni concentrate de natură politică, economică,
financiar- bancară, informațională, militară și mediatică pentru a înțelege cauzele
și resorturile sale spirituale, a tuturor surselor și a resurselor de care dispune, a
structurilor organizaționale, a sistemului de relații și de vulnerabilități care pot fi
exploatate pentru a câștiga aceasta confruntare. Globalizarea terorismului,
declanșată în urmă cu mai bine de un deceniu, a adus în rândul problemelor de
securitate nevoia unei strategii globale de luptă care să includă o serie de măsuri
pentru prevenirea săvârșirii actelor teroriste și pentru stoparea proliferării
fenomenului terorist, însă o astfel de strategie nu putea să nu ia în considerare și
posibilitatea invervenției militare pentru anihilarea conducătorilor, distrugerea
infrastructurii organizațiilor teroriste, a surselor se susținere financiară și materială
și a teroriștilor inclusiv. Problematica abordată în studiul pe care l-am făcut duce la
concluzia că în cadrul concepției de abordare integrată și cuprinzătoare, sub toate
aspectele- militare și civile, a stabilizării și reconstrucției statelor măcinate de
terorism, precum și de conflicte interne, planificarea și desfășurarea operațiilor de
combatere a terorismului au loc într-un mediu multidimenional, fiindu-i specificări
surprinzătoare provocări, atât pentru structurile militare ale Armatei României
participante la astfel de operații, dar și pentru organizațiile nonmilitare, care au un
tot din ce în ce mai important. Acest lucru impune structurilor de forțe militare să
adopte o gamă largă de instrumente, să coopereze cu diverși actori și să combine
eficient terțe modalități de acțiune politică, civilă și militară pentru a se realiza
obiectivele stabilite în lupta contra terorimului și a genera efectele ce definesc o
stare finală dorită.”
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
*** Constituţia României, Monitorul Oficial al României, partea I, nr.
767, Bucureşti, 2003.

*** Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015-

2019,

București, 2015.

*** Ghidul strategiei naționale de apărare a țării pentru perioada 2015-

2019, București, 2015.

*** Carta albă a apărării, București, 2015.

*** Strategia militară a României, București, 2016.

2. Field Manual, FM 3-24 Contrainsurgency, Departament of the Army, USA,

2006

3. Andreescu, Anghel; Enuță, Cătălin, Terorismul mileniului III, Editura Sitech,

Craiova, 2015.

4. Andreescu, Anghel; Radu, Nicolae, Jihadul islamic, Editura RAO, București,

2015.

5. Atanasiu, Mirela; Stăncilă, Lucian, Terorismul – răul din umbră al începutului

de secol, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București,
2014.
6. Constantin, Eugen; Stăncilă, Lucian; Stoian, Gabriela, Abordarea
cuprinzătoare a efectelor în operațiile postconflict, Editura UNAp „Carol I”,
București, 2012.

7. Păunescu, Marius Valentin, Operații de contrainsurgență, Editura Universității

Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2016.
8. Popescu, Alba Iulia Catrinel, Ce se ascunde în spatele Boko Haram?, Editura
Top Forum, București, 2016.
9. Popescu, Constantin; Grigore-Rădulescu, Maria, Protecția juridică a
drepturilor omului. Curs universitar, Editura Universul Juridic, București,
2014.

10. Sîrbu Gabriela, Dimensiunea juridică a cooperării internaționale pentru

prevenirea, combaterea și sancționarea terorismului, Teză de doctorat,
Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București, 2015.

11. Stăncilă, Lucian, Dimensiunea militară a operației antiteroriste, Editura

Universității

12. http://www.nato.int.

13. http://www.un.org/terrorism/a57273.htm.

14. http://ue.eu.int.

15. http://www.ohchr.org.