ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

DISERTAȚIE
TEMA: „SECURITATEA EUROPEANĂ PE FLANCUL
SUDIC“

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC

AUTOR
Student masterand

– SIBIU, 2019–
 REFERAT DE APRECIERE
a disertației

1. Numele și prenumele absolventului:

2. Domeniul de studii universitare de masterat:

3. Programul de studii universitare de masterat:

4. Tema disertației:

5. Aprecieri asupra conținutului teoretic al disertației (se marchează cu

X):

Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului

minim mediu ridicat excelent
Identificarea stadiului actual al cercetării în
domeniu
Gradul de relevanță a conținutului teoretic
în raport cu tema abordată
Capacitatea analitică și spiritul critic în
raport cu suportul teoretic
Construcția logică a argumentației teoretice
Capacitatea de orientare în selecția
bibliografiei (relevanță, actualitate)
Citarea corectă a ideilor și a conceptelor conform declarației pe propria
preluate din alți autori, evitarea plagiatului răspundere a autorului lucrării
 6. Aprecieri asupra componentei practic-aplicative a disertației:

Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului

minim mediu ridicat excelent
Corectitudinea și caracterul logic al
demersului de cercetare
Corectitudinea formulării obiectivelor
cercetării
Calitatea metodelor și instrumentelor de
cercetare
Corectitudinea și eficiența utilizării
metodelor și instrumentelor de cercetare
Pertinența concluziilor formulate de autor,
derivarea logică a acestora din studiului realizat
Aplicabilitatea soluțiilor, a propunerilor
formulate
Originalitatea abordării practic-aplicative a
temei, contribuții personale ale autorului

7. Aprecieri privind redactarea disertației:

Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului

minim mediu ridicat excelent
Corectitudinea și claritatea exprimării,
bogăția limbajului de specialitate
Calitatea grafică a lucrării
Respectarea exigențelor de redactare
conform Ghidului metodologic

8. Considerații finale:

Apreciez disertația cu nota ------------------------- și o recomand

pentru a fi susținuță în prezența comisiei examenului de disertație.
 Data Coordonator științific

CUPRINS
Introducere..............................................................................................7
Cap.1. Dinamica securității în flancul sudic al Europei......................9
1.1 Securitatea și globalizarea în mediul contemporan........................9
1.2 Dinamica mediului de securitate..................................................11
1.3 Securitatea globală........................................................................15
1.4 Securitatea prin cooperare............................................................18
Cap. 2. Cauze ale instabilității regionale în statele din sudul
Europei..............................................................................................................21
2.1 Zona balcanică............................................................................22
2.2 Regiunea Iberică.........................................................................25
Cap. 3 Noile amenințări ale actualului mediu de
securitate...........................................................................................................29
3.1 Imigrația- amenințarea continuă a mediului de securitate.............29
3.2 Terorismul......................................................................................42
ANEXE:
1. Țările de origine ale imigranților și destinația acestora .....................54
Concluzii.................................................................................................55
 Bibliografie.............................................................................................57

Introducere

În mod evident, ultimele două decenii au pus amprenta asupra Sudul

Europei, transformând-o astfel în cea mai nesigură zonă de pe continent. Criza
financiară intercontinentală, cu nucleul inițial în Statele Unite ale Americii au
provocat îndeosebi probleme de natură economică și socială cu o pondere
importantă în mai multe țări din zona mediterană, membre ale Uniunii
Europene, care au amenințat moneda unică Euro, simbol vizibil și important al
integrării europene. Printre acestea, un aport important la amplificarea
tensiunilor îndelungate și a conflictelor din Sudul Europei, l-au avut crizele
politice, revoltele sociale, violența armată, precum și războaiele din Africa de
Nord și Orientul Apropiat. Evenimentele menționate au avut drept rezultat un
aflux sport de imigranți și persoane în căutare de locuri de muncă, acestea
afectând în mod negativ stabilitatea socială și politică în climatul din aceste
state. Repercusiunile politice ce au urmat, au afectat funcționarea Spațiului
Schengen, o realizare emblematică a integrării europene.
Stabilitatea politică și economică din jumătatea estică a Europei de Sud
a fost afectată în mod special, fiind aruncată ă umbră peste îmbunătățirile și așa
destul de modeste din ultima decadă. Consultând statisticile conflictelor armate
la nivel mondial, dintre toate continentele, Europa a avut parte de cea mai mare
cădere după recenta creștere din anii 90. Puterea politică, tensiunile interne
nerezolvate, disputele politice sau teritoriale, extremismul motivat de conflicte
religioase, competiția pentru energie sau resursele naturale insuficiente în
apropierea Europei au fost amplificate de mai multe aspecte care țin de tendința
de globalizare, implicit accesul la mijloacele de informare mass-media, dar și pe
termen lung, de către progresul inevitabil al emancipării atât individuale, cât și
colective.
 CAP.1 DINAMICA SECURITĂȚII ÎN SUDUL EUROPEI

1.1 Securitatea și globalizarea în mediul contemporan

Existența și evoluția societății omenești depinde de resursele sale materiale,

energetice, umane, de aplicarea în practică a rezultatelor științei și a tehnicii
contemporane, dar în mod special de mediul său de securitate. Prin prisma
acestuia, lumea se poate caracteriza prin stabilitate și echilibru și poate progresa
sau în mod contrar, aflată într-un climat de insecuritate și instabilitate, viitorul
poate fi nesigur și poate genera confruntări sau un război – tuturor împotriva
tuturor.
Problema securității mediului său a fost, este și va continua să fie
controversată. Climatul concurențial și conflictual, prezența în planul relațiilor
internaționale a multor grupuri de interese economice, strategice și politice au
determinat lipsa unui consens și a unui mod comun de abordare a securității
mondiale, dar și a impunerii unui model de securitate unanim acceptat.
Problema reală a sistemului de relații internaționale este în continuare
”managementul corect, inteligent și etic al puterii, pentru că fără a realiza un
echilibru al puterii la cote rezonabile, dăinuirea umanității este amenințată.”1
Mediul de securitate reprezintă atât o necesitate, dar și o realitate a lumii
contemporane, acest lucru fiind dat de ansamblul condițiilor, a proceselor și a
fenomenelor politice, diplomatice, economice, sociale, culturale, militare,
ecologice și informaționale, interne și internaționale, care condiționează nivelul
de protecție al individului, comunității, al statului, al zonei, pe timpul
promovării propriilor interese ale acestora. În funcție de aria de desfășurare a
acestuia, se poate discuta de mediul de securitate global, continental, național,
regional, zonal. Actualul mediu de securitate este rezultatul clar al profundelor
schimbări care s-au produs la sfârșitul secolului trecut și începutul secolului
actual, odată cu dispariția sistemului bipolar prin dezintegrarea URSS, prin
căderea sistemului comunist, prin semnarea Tratatului de la Varșovia, a
reunificării Germaniei, prin extinderea Uniunii Europene, prin încercarea
impunerii statului de unic actor mondial al Statelor Unite ale Americii, și nu în
ultimul rând al procesului de democratizare a relațiilor internaționale. Mediul de
securitate contemporan poate fi definit ca fiind unul extrem de complex,
dinamic și greu de evaluat, efect al acțiunii unor factori cu precădere
impredictibili. În zilele noastre putem spune că ne aflăm într-o perioada de
1
(1) K. Waltz, Teoria politicii internationale, Iasi, Ed. Polirom, 2005, p. 178
tranziție, de la sistemul bipolar unde SUA și URSS erau superputeri, lucru care
a generat și a impus mediul de securitate al comunității mondiale, în care
celelalte puteri regionale, zonale, aveau un rol insignifiant în impunerea
climatului de securitate, întrucât nu dispuneau de capacitatea și dimensiunea
politică-militară, economică de a se manifesta ca puteri mari sau concurențiale,
spre un sistem unipolar sau multipolar.

1.2.Dinamica mediului de securitate

Tendința sistemului multipolar se impune în securizarea vieții

internaționale, fiind creat și bazat pe puterile regionale. În spectrul puterilor
regionale se includ statele care, urmare a forței lor politico-economice, militare
și a relațiilor internaționale, au capacitatea de a influența activitatea statelor
naționale, a organizațiilor mondiale, dar și a altor participanți non-statali, de a
decide în interesul lor- fac obiectul Federația Rusă, China, Japonia, India și
Uniunea Europeană. Sistemul de securitate se afirmă prin multipolaritate, lucru
agreat de marea majoritate a statelor lumii, fiind totodată în consens cu acțiunile
de democratizare a relațiilor internaționale. După repartizarea geografică, SUA-
continetul nord-american, UE și Rusia Europa, China, Japonia, India-Asia, prin
influența politică și globală, prin forță econimică și militară, aceste state conferă
și asigură atât echilibru, cât și stabilitatea mediului de securitate. Dețin controlul
de a impune tranformări, de a modifica substanțial mediul de securitate, de a-i
afirma și controla activitatea.
Actualul mediu de securitate se diferențiază mult față de vechiul mediu
care a caracterizat perioada secolului trecut, acesta adunând noi elemente de
conținut, structură, repartizare sau inițiativa de evoluție.
Prin urmare, dacă în vechiul climat domnea insecuritatea și
instabilitatea se regăsea la fel în toate zonele geografice, în actualul mediu, zona
europeană se detașează de mediul de securitate din Asia, America și Africa. Cu
toate că Europa a generat două conflagrații mondiale și a dispus de un foarte
mare potențial nuclear, aceasta nu se află astăzi amenințată din interior de un
conflict militar de proporții, iar climatul său de securitate este mult mai stabil și
echilibrat. Natura conflictelor din Europa nu este una majoră, acestea putând fi
aplanate și controlate. Această situație este datorată existenței Alianței Nord-
Atlantice, a Uniunii Europene care generează și imprimă un alt tip de politică de
securitate, un nivel diferit de dezvoltare economică, dar și o altă calitate a vieții
care poate estompa și elimina mare parte din amenințările și riscurile la adresa
securității europene.
Cu toate acestea, amenințările la mediul de securitate european își au
originea în exteriorul acesteia, explicându-se astfel trecerea de la apărare
colectivă la securitate colectivă, unde NATO a creat un parteneriat cu Federația
Rusă în realizarea scutului antirachetă. Se observă vizibil o îmbunătățire a
procesului de regionalizare a climatului de securitate, urmare a implicării mai
accentuate a organizațiilor internaționale ca ONU, OSCE, în îndeplinirea
misiunilor de menținere a păcii cu caracter regional: ONU în Kosovo, zona
Balcani, Cipru,Macedonia,Bosnia Herțegovina, iar OSCE în Cecenia, Georgia.
Vorbind de actualul mediu de securitate, observăm că acesta a suferit
schimbări considerabile și în strategia înarmării. Dacă în perioada Războiului
Rece, producția în cantități mari de armament clasic și nuclear, constituia
principala caracteristică a strategiei înarmării, având ca justificare multiplii
dușmani, odată cu terminarea acestei perioade, prioritatea acestei strategii a fost
înlocuită de dezarmarea și neproliferarea tehnologiilor și armamentului nuclear.
Ulterior, cantitatea a avut de pierdut în favoarea calității armamentului.
Armamentul nuclear are un rol extrem de important în amenințarea și
punerea în pericol a securității umane, dar și un rol de descurajare a populații,
având în vedere consecințele folosirii sale. Rolul descurajator al armelor
nucleare a fost un subiect exagerat de mulți analiști politico-militari, care
consideră aceasta o cheie către stabilitatea mondială și obținerea păcii.
Nemaivorbind de poziția și perspectiva din care este analizat, armamentul
nuclear nu a fost și nu va putea fi niciodată ă sursă de securitate și pace. Un
exemplu îl constituie accentul pe care președintele Vladimir Putin a pus accent
pe armele nuclear, drept garant și simbol al supremației rusești, în condițiile
războiului din Ucraina și a scăderii economiei. În contextul unui discurs care
avea drept nucleu conflictul ucrainean, în vara anului 2014, președintele Putin
afirma ”ar trebui să înțeleagă că e bine să nu se pună cu noi”, adresându-se
celorlalte tări.
”Cu toate acestea, noua versiune a doctrinei militare ruse, publicată la
25 decembrie 2014, nu schimbă politica cu privire la armele nucleare, ce vor fi
folosite numai în eventualitatea unui atac cu arme de distrugere în masă ce ar
pune în pericol însăși existența statului. Noua doctrină nu prevede o lovitură de
prevenire, așa cum au solicitat unii din armată.”2

Deși, tonul agresiv al președintelui este direct proporțional cu o

modernizare extinsă a armelor nucleare rusești, lucru care reflectă încăpățânarea
țării de a ține pasul cu arsenalul american. Rusia dorește mai multe focoase
încărcate pe submarine, după ce au dezvoltat racheta balistică Bulava. Această
modernizare include și sisteme de livrare noi. În luna ianuarie a anului 2015,
Rusia a anunțat public că va reintroduce trenurile ce transportă rachete balistice
intercontinentale în interiorul țării, astfel încât să fie mai dificil de țintit.
Reintroducerea rachetelor de croazieră pe continentul european este o problemă
care divizează elita politică americană, deși majoritatea republicană din congres
merg pe principiul ca răspunsul american să fiu robust, având în vedere că rușii
au încălcat tratatele de neprolificare în vigoare, prin testarea rachetelor.
”Având în vedere că atât Rusia și SUA își modernizează arsenalele, iar
Moscova se bazează tot mai mult pe puterea nucleară ca factor de descurajare,
Hans Kristensen, director al Proiectului de Informații Nucleare, de la Federația
Oamenilor de Știință Americană, consideră că ne confruntăm cu o perioadă de
2
http://independent.md/sua-si-rusia-pericol-de-revenire-la-epoca-rivalitatii-nucleare/#.VwU0WKSLTU
competiție tot mai profundă.”3
Posibilitatea unui război nuclear este destul de mare, acesta putându-se
declanșa în urma unei erori sau viziuni greșite a factorilor de decizie politici și
militari, din cauza unei erori umane sau tehnice. Nu trebuie lăsat deoparte
pericolul nutrit de organizațiile teroriste care pot intra în posesia armamentului
nuclear.
În zilele noastre, insecuritatea generată de armamentul nuclear este
înlocuită de alte fenomene și procese precum corupția, conflictele etnice,
religioase și în mod special de terorismul internațional. Acest fenomen,
terorismul internațional, nu are granițe, acesta generalizându-se la nivelul
întregii planete. Indiferent de forma în care se manifestă, individual, colectiv,
politic, religios, statal sau sponsorizat, terorismul a devenit principala sursă de
insecuritate a unui stat și principala amenințarea a mediului de securitate.
Comparativ cu alte pericole, terorismul poate fi întreprins de orice persoană cu
minime cunoștințe în domeniul armamentului. Actele teroriste nu au granițe sau
limite, acesta se poate manifesta în orice loc- gară, aerogară, aglomerații urbane,
inclusiv în centre sau sedii militare, cum a fost atacul teroriste de la 11
septembrie 2001 la Pentagon. Simpatizanții teroriști sunt greu de depistat,
aceștia fiind recrutați din toate categoriile, grup sau clasă socială, indiferent de
vârstă, sex, etnie. Pericolul generat de teroriști este mult mai amplu deoarece
atacurile sale lovesc atât civilii, cât și forțele de ordine sau militare. Impactul
creat de acesta asupra populației este deosebit de emoțional și reușesc să pună
sub presiune factorii politici și militari de decizie, mult mai puternic decât al
unui atac militar.
Un pericol la fel de mare pentru mediul de securitate îl constituie și
confruntările etnice, religioase, naționaliste care sunt capabile să mobilizeze și
să manipuleze mase mari de oameni, promovând acțiuni naționaliste, soviniste,
extremiste și se folosesc în situațiile de forță și violență asupra unor grupuri
minoritare, religioase, etnice și naționale.

1.3.Securitatea globală

Noul mediu de securitate dobândit în urma globalizării, a noilor tendințe

de dezvoltare, impun regândirea, reconfigurarea și reinterpretarea unor noi
concepte precum securitatea, suveranitatea națională și independența, de la
forma lor clasică, la cea actuală. Este necesar să înțelegem noțiunea de
securitate din mai multe dimensiuni, fiind necesar să includă elemente și
aspecte noi ale amenințării sociale, economice, factori de natură culturală,
mediu, drepturi și libertăți cetățenești asumate unei noi dezvoltări și a unei
evoluții a factorului uman. Globalizarea împreună cu efectele pe care le crează,
interdependența și complementaritatea dezvoltării sociale, societățile
multinaționale și transfrontaliere, circulația persoanelor, a forței de muncă,

3
http://www.ziare.com/international/rusia/sua-si-rusia-in-pericol-de-revenire-la-epoca-rivalitatii-
nucleare-1
internaționalizarea capitalului, activitatea organizațiilor internațional precum
NATO, ONU, OSCE și UE, au limitat suveranitatea, constituind un deficit al
acesteia ce are un nou mod de abordarea a conceptului. Ceea ce rezultă că este
dificil de realizat o partajare și o precizare a limitelor unor probleme de
suveranitate internă sau externă, având în vedere că astăzi, numeroase elemente
de suveranitate au fost preluate de ONU, UE și alte organizatii internaționale.
Discutând de noul mediu de securitate, observăm că a avut loc o
reierarhizare a dimensiunilor sale, cele militare cu statut determinant au fost
înlocuite de cele economice, politice, informaționale, dar și influențele în
relațiile internaționale. De asemenea se modifică și conceptul de superputere,
acesta nemairezumându-se doar la dimensiunea militară. Definiția unei națiuni
puternice este dată de supremația acesteia în toatel domeniile: economic, politic,
militar, informațional, tehnologic, științific. Analizând superputerea SUA,
analiștii susțin că în cel mult 20 de ani aceasta nu va mai fi cea mai mare putere,
fiind astfel înlocuită de puterile regionale precum China- remarcată pentru
puternica creștere economică-, India având la bază potențialul său informațional
și demografic și nu în ultimul rând Rusia, lăudându-se resurse energetice și de
materii prime.
Se observă că SUA este în declin ca superputere economică, militară si
politică și nu mai beneficiază de susținere internă și externă a acțiunilor sale
internaționale, dar în mod special militare. Toate puterile regionale sunt adepte
ale multi-polarismului întrucât tind și își doresc fiecare să fie una din puteri.
Acestea fiind de părere că securitatea se apără mai bine într-un cadru global,
lucru care vine ca o reacție la sistemul unipolar al Statelor Unite ale Americii, la
hegemonia sa. În cadrul actualului mediu de securitate au apărut actori
internaționali, cu trăsături care nu se încadrează în cadrul clasic și nu dispun de
un teritoriu național, de exemplu Al-Qaeda, care promovează cu totul alte
interese decât cele politice, economice, naționale așa cu face secta Aum care își
propune să instaureze o formă de religie la nivel mondial sau zonal, având în
vedere alte obiective decât cele clasice cum ar scopul Al-Qaeda si anume,
impunerea adevăratei religii islamice în forma sa tradițională și izgonirea
americanilor din statele musulmane. Aceste fenomene sunt generate de mediul
de securitate. Excluzând toate derapajele sale, tendința majoră a actualei
evoluții a mediului de securitate este extinderea, stabilizarea și democratizarea
sa. Actualul mediu de securitate este unul nou, mult mai sigur și care întrunește
adeziunea majorității actorilor internaționali.

1.4. Securitatea prin cooperare

Schimbările și transformările continue generează noi riscuri și

amenințări, influențând în acest mod actualul mediu de securitate. Provocările
prezente în lumea formată după Războiul Rece au nevoie de o redefinire a
conceptului tradițional al securității. Următoarea agendă de securitate ar trebui
să fie fundamentată pe baza unor noi modalități de abordare a riscurilor
asimetrice și non-convenționale, înglobând noi tipuri de solidaritate
internațională. În această context, observăm faptul că realizarea obiectivelor de
securitate ale statelor se poate face doar prin cooperare internațională, lucru care
cuprinde modalitați de acțiune conjugată a le statelor care împart interese și
valori comune.
Europa aspiră și se îndreptă spre un mediu de securitate prin cooperare,
având ca element definitoriu integrarea politico-economică și extinderea
comunității statelor care promovează același valori, valorile democratice. În
prezent riscul de apariție a unei confruntări militare majore pe continent a fost
diminuat semnificativ. Cu toate acestea, nu este exclusă instabilitatea și criza
subregională, tendința de fragmentare și marginalizarea sau izolarea unor state.
O provocare realmente serioasă la adresa sistemului internațional reprezintă
numărul crescut de ”societăți fragile” și, implicit, instabilitatea acestora de a
controla evoluțiile interne a propriilor teritorii. Astfel că, asistăm la dezvoltarea
noilor mecanisme de asigurare a securității continentale și globale, fiind bazate
pe prevenirea conflictelor, creșterea rolului modalităților diplomatice și a
capacităților civile de a manageria crizele.
Nefastul atentat asupra turnurilor gemene din data de 11 septembrie
2001 a pus în atenție faptul că securitatea reprezintă mult mai mult de securitate
militară și că, având în atenție interdependențele globale și noile riscuri, nu mai
este suficientă abordarea securității doar din prisma factorului militar. Condiția
”sine qua non” pentru un management cooperativ al securității, nu este
constituită doar de reformele instituționale, dar și de angajamentul ferm față de
principiile comunității europene și transatlantice. Toate acestea includ
indivizibilitatea securității, transparența, angajamentul global și regional al
comunității națiunilor democrate menită să întărească cooperarea multilaterală
în confruntarea cu noile amenințări.
Reuniunea de la Nisa a dat naștere unei Europe politice, act care tinde
să construiască o pilitică externă proprie bazată pe promovarea democrației și a
statului de drept care reprezintă esența Noului Concept Strategic al Alianței.
Eforturile Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene sunt direcționate către
un scop comun, deși modalitățile de acțiune diferă. Procesele de extindere ale
NATO și UE, deși diferite, sunt complementare și corespund complementarității
la nivel procesual pentru creșterea prospererității și asigurarea stabilității și
securității pe continent. Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate și Apărare
(ESDP) și consolidarea capabilităților europene de management al crizelor va
avea un impact pozitiv asupra Alianței Nord-Atlantice și a legăturii
transatlantice, atât timp cât vor contribui la întărirea pilonului european de
securitate și apărare în cadrul Alianței.
O Europă unită va reprezenta o singură voce, cea a unui partener
euroatlantic cu un potențial economic și militar pe măsura provocărilor și a
proceselor de globalizare. Un astfel de partener poate contribui în mod
semnificativ la dezvoltarea Inițiativei Capabilităților de Apărare, lansată de
NATO la reuniunea de la Washington și este capabil de asumarea unor
responsabilități suplimentare. O dezvoltare continuă a integrării europene va
constitui o condiție prealabilă a menținerii și în viitor a parteneriatului
transatlantic.

CAP. 2 CAUZE ALE INSTABILITĂȚII REGIONALE ÎN

STATELE DIN SUDUL EUROPEI

A existat și există o conexiune strânsă între dezvoltarea geopolitică din

zona Euro-Atlantică și securitatea regională din Sudul Europei. Schimbările din
relațiile de putere din interiorul sau din exteriorul zonei au influențat echilibrul
dintre conflict și cooperarea interregională. Amenințările posibile și reale la
adresa securității Europei de Sud au pus în pericol și restul zonelor din
continent. În plus de asta, în ultimele două decade Europa de Sud a reprezentat
o puternică sursă de insecuritate care și-a extins influența pe tot continentul.
Amestecul eterogen și multidimensional și sensibilitatea crescută la schimbările
principalelor puteri continentale sunt două caracteristici puternice ale Europei
de Sud care se evidențiază.
Instabilitatea geopolitică din sudul Europei are rădăcini istorice.
Europa de Sud- Zona Balcanică a reprezentat, din punct de vedere cultural,
lingvistic și religios, cea mai complexă comuniune de popoare și minorități
etnice raportat la suprafață, drept urmare, Europa de Sud nu a reușit niciodată să
devină o zonă de consens cultural, politic și economic.

2.1. Zona Balcanică

Zona Balcanică este considerată cea mai instabilă zonă a continentului

european. De-a lungul ultimelor două secole, diverse revolte de natură socială și
războaiele ce s-au dat între puterile continentale,
au generat revolte, revoluții, destrămări de state, războaie interne,
terorism și în această regiune.Războiul din Bosnia și Herțegovina, cel mai
recent conflict din Balcani, a avut loc între 1991 și 1995 și a reprezentat pe
lângă tensiunile dintre etnii, rezultatul regimurilor comuniste din regiune,
dizolvarea fostei Uniuni Sovietice și a Pactului de la Varșovia, dar și problemele
tranziției către democrație și economia de piață.
Un aport extrem de important în problematica exploziei de conflicte
interetnice a avut-o instabilitatea socială, dificultățile economice și revoltele
politice. Gravitatea lor a fost amplificată de mijloacele moderne de comunicare
și exploatată de politicieni lipsiți de scrupule. Instabilitatea politică și violența
au condus, începând cu anii '70, la fragmentarea Ciprului, a Moldovei și a
Iugoslaviei. Procesul de "balcanizare" a dublat numărul de state existente în
sudul Europei de la 7 la 14. S-a estimat că războaiele balcanice au produs cel
puțin 130.000 de morți și mai mult de două milioane de refugiați și persoane
strămutate, cele mai tragice fiind înregistrate în Bosnia și Herțegovina, Croația
și Kosovo. Ulterior, un alt efect distructiv al războiului a fost constituit de
munițiile și armele rămase care au furnizat piața ilegală europeană, care le-a
răspândit în Europa și în afara ei. Mai mult, estimările arată că cel puțin un
milion de mine antitanc și antipersonal au fost plantate și încă nedescoperite .
Deși au existat activități de încorporare extinse și pe termen lung susținute atât
de SUA, cât și de celelalte țări europene, activitatea este în desfășurare și în
acest moment și, deși rezultatele sunt satisfăcătoare, încă mai există încă 2100
km2 de zone suspecte încă Bosnia și Herțegovina și Croația. În Serbia rurală
există, de asemenea, mii de elemente de muniție periculoase ca urmare a
bombardamentului NATO în 1999.
Europa de Sud și-a câștigat reputația de a fi singura țară gazdă a mai
multor misiuni ONU de menținere a păcii și a primei misiuni NATO "străine".
În 1995, după eșecul misiunilor ONU, CSCEOSCE și EECEU, și numai după o
ezitare considerabilă din partea puterilor occidentale conduse de SUA, ei au
decis să forțeze pacea în Balcanii de Vest prin forță. Sfârșitul ostilităților a fost
în cele din urmă realizat în 2003 în Croația, Bosnia și Herțegovina, Kosovo și
Macedonia.
Fragmentarea politică și conflictele armate, dar și căderea politicilor
economice comuniste din sudul Europei au dus la afectarea economiilor și
infrastructurii la scară foarte largă. Ca rezultat, majoritatea fostelor țări
comuniste din sudul Europei nu au atins nici măcar nivelul industrial și agricol
înainte de 1991. În unele părți ale Balcanilor de Vest, pierderile de război,
migrația resurselor umane și naturale, distrugerea fostului sistem integrat
transportul și energia sistemelor, fragmentarea economică și pierderea piețelor
de export în Europa și în întreaga lume au erodat rapid rezultatele pozitive ale
sistemului economic anterior. De asemenea, distribuția diferențiată a pierderilor
și efectele războaielor a dus la o diferență mai profundă între venitul pe cap de
locuitor pentru țările din zonă și o creștere explozivă a șomajului. În unele
dintre aceste țări, șomajul a devenit cel mai mare pe continent. Războaiele din
Balcani au dus la o creștere substanțială a traficului de război susținut sau
tolerat de guvern. Războiul a contribuit, de asemenea, la răspândirea crimei
organizate în Europa de Vest. Creșterea șomajului și a sărăciei în unele regiuni
au stimulat corupția, crima organizată, migrația ilegală și alte traficuri ilegale, în
special în domeniul drogurilor și armelor ușoare.
Schimbările majore în geopolitică de la începutul anilor 1990, precum
și criza neutralității și a alinierii greșite au condus la o relansare politică și
militară radicală în Europa de Sud. Profitând de reducerea substanțială a
influenței sovietice, practic întreaga regiune a devenit orientată politic și
economic către Occident. Sfârșitul ciocnirilor dintre țările NATO și Pactul de la
Varșovia și lipsa largă de resurse minerale, energetice sau naturale au dus la o
scădere considerabilă a importanței geopolitice a regiunii. Europa de Sud a
încetat să mai fie subiectul principal al dominației politice și militare a
superputerilor mondiale. Sursele conflictelor extraregionale interne și externe au
fost astfel reduse la minim. Balcanii de Vest nu mai sunt "barilul de pudră" al
Europei, așa cum a fost în 1914. Era conflictelor religioase, ideologiilor și
încercărilor de a reprograma granițele pare să se fi încheiat. Regiunea a început
să devină atractivă din punct de vedere economic, iar perioada în care a fost
considerată o sursă de conflict și costuri extreme din celelalte țări părea să se
încheie.
"Strategia europeană de securitate" adoptată de Consiliul Europei în
2003 a identificat următoarele amenințări majore pentru membrii UE:
proliferarea armelor de distrugere în masă, fragmentarea statului, terorismul și
crima organizată, securitatea cibernetică, securitatea energetică și schimbările
climatice. Alte documente ale UE menționează, de asemenea, ca probleme reale
sau potențiale conflictele interne și externe ale statelor vecine, precum și
securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Sondajele de opinie
desfășurate în majoritatea țărilor europene arată că există și alte amenințări și
preocupări, cum ar fi cele legate de insecuritatea umană, cum ar fi lipsa de
locuri de muncă, criminalitatea, corupția sau catastrofele naturale.
Odată cu impunerea externă a securității, o stare aparentă de liniște în
regiune a fost menținută în Balcanii de Vest de diverse protectorate externe din
Bosnia și Herțegovina și Kosovo. În Bosnia și Herțegovina, coaliția condusă de
NATO a fost înlocuită de structura mult mai redusă a EUFOR, cu 2000 de trupe
inițial și în prezent reduse la aproximativ 600 de soldați. Este susținută de o
mică structură NATO și de o capacitate de intervenție rapidă "în așteptare". Cu
toate acestea, în Kosovo, NATO deține aproximativ 6 000 de soldați în structura
multinațională, în timp ce UE menține o structură EULEX cuprinzând forțele de
poliție, procurorii și administrația a circa 1500 de persoane.
Deși mult mai scăzut decât perioada "războiului rece", rivalitatea de
influență dintre SUA și Federația Rusă s-a reînnoit. Rusia utilizează exporturi
de energie și investiții în zone în care încă mai are o influență, în special în
sectorul energiei sârbe, Republica Serbia a Bosniei și Herțegovinei, precum și în
domeniul imobiliar din Muntenegru. Există arme nucleare operaționale prezente
în interiorul sau în apropierea Europei de Sud-Est. Încă din iulie 2011, SUA a
ajuns la un acord cu România privind amplasarea unei baterii de sisteme anti-
rachete pe teritoriul său. De asemenea, în România și Bulgaria există centre de
instruire și de tranzit pentru Armata SUA. Acest lucru demonstrează rolul viitor
al țărilor din sudul Europei în conformitate cu declarațiile SUA și NATO
privind sistemul de apărare antirachetă împotriva potențialelor amenințări în
Iran, în timp ce Rusia vede dezvoltarea acestor sisteme într-o perspectivă
complet diferită.
Un aspect foarte important al securității regionale de la sfârșitul
războiului rece până în prezent a fost schimbarea considerabilă a nivelului
cheltuielilor pentru apărare, a aprovizionării militare, a stocurilor de arme
convenționale, a producției de arme și a exporturilor. Aceste mișcări sunt bine
reflectate în numărul de statistici privind armele convenționale înainte și după
punerea în aplicare a Tratatului CFE semnat în 1990.
În fosta Iugoslavie, reduceri au început după sfârșitul războiului din 1995
și au dus la un număr mult mai mic de arme militare și convenționale grele
comparativ cu cele din anii 1980 în fosta Iugoslavie. Reducerea activelor
militare active a fost redusă cu aproape jumătate, iar cea a forțelor de rezervă cu
două treimi. Pe de altă parte, două dintre vechile state NATO (Turcia și Grecia)
au continuat să majoreze cheltuielile de armare, în principal ca urmare a
conflictelor nerezolvate din Cipru și a spațiului aerian de pe Marea Egee.
Această politică a contribuit în mare măsură la transformarea Greciei aproape în
faliment. Datorită dezacordurilor dintre NATO și Moscova, Tratatul privind
forțele armate convenționale în Europa, adoptat în 1999, nu a fost pus în
aplicare pe deplin.
Un alt aspect al securității regionale este existența unor instalații nucleare.
Există doar 5 unități operaționale nucleare în zonă și un număr mic de
laboratoare de cercetare în acest domeniu. Deși țările din Europa de Sud s-au
alăturat regimului de neproliferare nucleară, problema siguranței nucleare
(inclusiv a deșeurilor nucleare) încă există. Gravitatea problemei a fost redusă
după închiderea a 4 din cele 6 reactoare construite după tehnologia sovietică din
Kozloduy, Bulgaria.
Violența armată a continuat să-și facă simțită prezența în zona balcanică.
Începând din 2011, conflictele din Kosovo, Serbia și Macedonia au fost re-
erupte, guvernul din Bosnia și Herțegovina este întotdeauna o sursă de
instabilitate, forțele armate sârbe au fost în conflict cu forțele KFOR, violența
etnică din Macedonia a fost înregistrată.
În zonă, singurul stat existent, cu statut juridic provocat, este Republica
Kosovo. A contribuit la adăugarea tensiunilor politice pe de o parte între SUA,
țările din Europa de Vest și Federația Rusă, pe de altă parte. Proclamarea
independenței Kosovo în 2008 a împărțit, de asemenea, membrii NATO și UE.
Deși existența acestui stat a fost oarecum sigură, Kosovo rămâne un stat fragil
cu lacune mari în securitatea internă asupra populației, a teritoriului și a
frontierelor.
Situațiile nerezolvate în noile state emergente ca urmare a desființării
Iugoslaviei sunt încă surse de potențial conflict. Mai mult, amenințările publice
au fost făcute recent ca urmare a acuzațiilor de intenții succesioniste împotriva
unor politicieni și personalități importante din Bosnia și Herțegovina și Serbia.
Deci, potențialul pentru conflictele interetnice din aceste țări, inclusiv în
Macedonia sau în alte foste țări iugoslave, rămâne actual. În plus, există unele
probleme delicate nesoluționate printre cele 6 federații recunoscute pe plan
internațional, cum ar fi unele secțiuni de frontieră succesive încă contestate, în
special pe Dunăre sau în Marea Adriatică. Aceste probleme, exploatate efectiv
de demagogii politici și amplificați de mass-media, pot duce cu ușurință la o
deteriorare ulterioară a climatului de securitate regional.
De asemenea, o altă problemă politică care trebuie menționată în acest
domeniu rămâne problema minorităților etnice, cum ar fi cetățenii romi, precum
și cel puțin o jumătate de milion de refugiați sau persoane strămutate. Europa de
Sud a cunoscut și este probabil să se confrunte cu revolte în masă, proteste
violente și vandalism cauzate de probleme economice, șomaj ridicat sau
nemulțumire politică în Albania, Serbia, Croația și Grecia. În cel mai rău caz,
Grecia pare a fi presiunea politică dată de emigrare și de situația economică
gravă care pune în pericol UE și moneda europeană în 2015.
În concluzie, putem spune că transformările politice și economice
radicale din ultimele decenii au schimbat foarte mult zona balcanică. Pe de o
parte, ea a câștigat democrația, iar statele îndepărtează conducerea comunistă și
rezolvă parțial problemele lor etnice. Demilitarizarea zonei a dus, de asemenea,
la o îmbunătățire substanțială a securității statului. Conducerea politică a învățat
din experiențele conflictelor și încearcă să rezolve în mod pașnic pe cele încă
contestate. Supravegherea internațională prin prezența trupelor străine a dus la o
creștere a stabilității care a dus la atragerea investițiilor inaccesibile și a
împrumuturilor. Pe de altă parte, instabilitatea politică, voința legislativă și
multitudinea de etnii mențin încă o stare de nesiguranță și pun locul crimei
organizate, imigrației ilegale sau persecuției politice. Cu toate acestea, există
motive de optimism, dar moderat, că zona balcanică poate deveni un spațiu de
democrație, prosperitate și stabilitate, îmbunătățirea securității europene și nu
diminuarea acesteia, așa cum a făcut-o până acum.

CAP. 3. NOILE AMENINŢĂRI ALE ACTUALULUI MEDIU DE

SECURITATE

3.1 Terorismul

Ce este fenomenul terorismului? Cine poate fi considerat terorist? Până în

prezent, nu a fost posibilă formularea unei definiții universal acceptate a acestor
noțiuni. În unele cazuri, accentul se pune pe modul în care funcționează
organizațiile, altele evidențiază motivația și caracteristicile actelor sau ale
persoanelor care le comit.
Terorismul nu este un fenomen recent, ci unul istoric care a fost certificat
încă din antichitate, însoțind toate perioadele istorice. Recrudescența acestui
fenomen, mai ales în secolul al XX-lea, ia determinat pe autori ca Jay Mallin să
afirme, încă din deceniul opt al secolului trecut, că "nu există pace, nu mai
există război, există doar terorism" multe dintre ele la sfârșitul anilor '70 au fost
exagerate, însă evenimentele tragice de intensitate intensă și recentă nu au
precedat-le, cum ar fi cele din 11 septembrie 2001, cele din Madrid din 11
martie 2004, cele din Anglia, Irak, Turcia sau Beslan , a confirmat ideea lui
Mallin.
După cum bine se ştie, o definiţie este în esenţă o ecuaţie care redă exact
sensurile unui cuvânt. În cazul conceptului de terorism, situaţia este puţin
diferită din cauza naturii sale emoţionale, a conotaţiei negative a termenului şi
discursului politic pe care îl presupune, deoarece „toate acestea contribuie la
mărirea complexităţii surprinderii sale în totalitatea componentelor ce-l
caracterizează“ 4
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române termenul derivă din
cuvântul francez „terrorisme“ şi îl explică prin totalitatea actelor de violenţă
comise de un grup sau de un regim reacţionar.
De la înființarea O.N.U. până în prezent, terorismul a reprezentat o
preocupare constantă a acestui forum mondial, care a dus la adoptarea a cel
puțin 12 convenții (13 cu adoptarea Convenției privind Terorismul Nuclear)
pentru prevenirea și combaterea terorismului. Cu toate acestea, încercarea de a
elabora o definiție legală general acceptată a terorismului nu a dus la rezultatele
așteptate. Lipsa acestei definiții ridică cele mai complicate probleme.
De exemplu, după atacurile din 11 septembrie 2001, Consiliul de
Securitate al O.N.U. a invitat statele membre să lupte împotriva terorismului. A
fost formată o coaliție fără precedent la nivel mondial condusă de SUA, care a
declanșat așa-numitul "război împotriva terorii".
Scopul final urmărit de terorism este de natură politică, oricare ar fi
psihologia grupului sau motivele personale ale persoanelor care recurg la acte
de terorism. Prezența obiectivelor politice este esențială, separând terorismul de
alte acte criminale. Terorismul este legat de persoane sau grupuri care încearcă
să răstoarne regimurile politice, să corecteze deficiențele sociale sau să erodeze
ordinea politică internațională.
Terorismul a devenit astăzi internațional sau transnațional în fața
organizațiilor și a grupurilor teroriste care, prin metodele folosite și amploarea
acțiunilor lor, trec frontierele unei țări includ naționalități din state diferite.
După cum a remarcat autorul francez George Levasseur, "o importantă sursă de
terorism internațional cu caracter politic se găsește în special în recrudescența
mișcărilor ireductive"5. În plus, există o anumită tendință de a coaliza și chiar de
a unifica grupurile teroriste, în special cele din Europa Occidentală.
Internaționalizarea terorismului este urmată de extinderea domeniilor sale
de acțiune, precum și de modificările calitative ale metodelor de acțiune. Ca
orice formă de terorism, cea internațională recurge la același tip de acțiune:
asasinate, răpiri, lansări de bombe, atacuri armate, amenințări, acte care sunt în
general criminalizate.
Din 1968 până în 1989, se estimează că mai mult de 40.000 de persoane
4
Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Oradea, Editura Antet, 2002, p.
7.
5
Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme interna-tional, Lyon, Editura Pedone, 1977, p. 61.
și-au pierdut viața după acte teroriste internaționale și peste 20.000 au fost
rănite.
Deplasând spre internaționalizare, terorismul a devenit o amenințare
gravă la adresa păcii și înțelegerii între popoare. El dezvoltă, prin acțiunile sale,
neîncredere și chiar ostilitate atunci când pare a fi susținut, subvenționat sau
organizat în scopuri agresive, diversiune, destabilizare națională și
internațională.
„Terorismul internaţional – concluziona o reuniune de specialişti –
reprezintă utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea unei violenţe, ce creează o
stare generalizată de teamă în scopuri politice, de către un individ sau un grup
atunci când el acţionează în favoarea sau împotriva unei autorităţi
guvernamentale, când asemenea acţiuni urmăresc să influenţeze atitudinea şi
comportamentul unui grup social mai cuprinzător decât victimele imediate şi
când prin naţionalitatea sau legăturile externe ale autorilor, localizarea lor,
natura victimelor lor, instituţionale sau umane, sau mecanismul de înfăptuire,
ramificaţiile lor depăşesc frontierele naţionale ale unui stat“ 6
Atentatele sângeroase din 11 septembrie 2001 care au lovit Statele Unite
au afectat profund mediul de securitate mondial, provocând transformările sale
profunde. Această dată se reflectă în memoria umanității ca moment al
începutului războiului global împotriva terorismului.
Pentru cele mai multe dintre statele lumii, evenimentele de la 11
septembrie 2001 reprezintă debutul revizuirii aliaţilor, a relaţiilor mondiale,
chiar al formării de noi alianţe, pe baza intereselor reciproce în ceea ce priveşte
asigurarea securităţii7.
Problema colaborării internaționale în lupta împotriva terorismului a fost
pe agenda Adunărilor Generale ale ONU de peste 30 de ani. În rezoluțiile
adoptate, statele membre ale ONU sunt invitate să adere la Convențiile
universale, să ia măsuri pentru eradicarea condițiilor prealabile ale terorismului
internațional prin soluționarea pașnică a conflictelor locale și regionale; lupta
hotărâtă împotriva traficului de droguri, care combate în special terorismul;
luând măsuri ferme pentru a se asigura că teroriștii sunt privați de posibilitatea
de a se adăposti în orice stat, indiferent dacă sunt sau nu membri ai unor
acorduri internaționale.
Prin Rezoluția nr. 1368 din 12 septembrie 2001 a Consiliului de
Securitate al ONU, actele teroriste americane. au fost calificați drept acte de
agresiune armată directă, care, conform art. 51 din Carta Națiunilor Unite
acordă dreptul la legitimă apărare individuală și colectivă.
În conformitate cu Rezoluția nr. 1373 din 28 septembrie 2001, Comitetul
antiteror, care supraveghează executarea obligațiilor de combatere a
terorismului de către toate statele, a fost înființat și funcționează în cadrul ONU.
Rezoluțiile Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite 1387, 12
6
Concluziile simpozionului asupra terorismului în lumea con-temporană – Glassboro State College, 26-28 aprilie
1978. În: International Terrorism in the Contemporary World, ed. By Marius S. Livingston, Greenwood Press,
1978.
7
Andreescu A., 11 septembrie 2001 – provocarea secolului XXI în materie de terorism, Bucureşti, 2002.
noiembrie 2001, 1450 din 13 decembrie 2002, 1455 din 17 ianuarie 2003 și
1456 din 20 ianuarie 2003 reflectă clar voința statelor anti-terorism prin
indicații și recomandări concrete. În conformitate cu prevederile acestor
rezoluții, statele sunt implicate activ în prevenirea și suprimarea finanțării
actelor teroriste, blocarea resurselor financiare și a activelor bancare în sprijinul
terorismului și a altor mijloace. Cooperarea multilaterală și schimbul de
informații operative, aderarea la Convențiile și protocoalele de combatere a
terorismului sunt directive-cheie în lupta împotriva terorismului.
Este de remarcat faptul că dreptul internațional contemporan sa dezvoltat
treptat, în convenții internaționale de natură universală și regională, bazându-se
pe criterii distincte ca o chestiune de reglementare care stabilește cooperarea
reciprocă a statelor în lupta împotriva terorismului internațional.
La nivel regional, Uniunea Europeană, prin țările membre, a manifestat o
preocupare crescândă față de existența sa, de a cunoaște riscurile și amenințările
la adresa securității comunității europene și de a construi un sistem de securitate
global, viabil și eficient.
Tratatul de la Maastricht din 1992 și includerea în articolul "k" a
tratatului a dispozițiilor privind justiția și afacerile interne a deschis calea unei
cooperări strânse în ceea ce privește activitățile antiteroriste din cadrul Uniunii
Europene.
Simpla existență a unui temei juridic pentru această problemă nu este
totuși suficientă pentru a rezolva toate problemele. Există încă probleme legate
de protecția drepturilor omului, dreptul la viața privată și respectul suveranității
și integrității naționale ale statelor membre. Aceste chestiuni rămân subiectul
unei dezbateri aprinse într-un proces menit să creeze un sistem integrat de
schimb de informații care să permită UE să își coordoneze activitățile de
combatere a terorismului.
Analiza naturii pericolelor și a riscurilor pentru securitatea comunității
europene evidențiază modificările majore ale acestor planuri.
În lupta sa dusă împotriva terorismului , Uniunea Eropeană s-a axat pe
trei elemente de bază .
1. În primul rând, agenţiile naţionale continuă să joace rolul principal în
lupta împotriva terorismului, adică guvernele naţionale deţin controlul absolut
asupra forţelor lor de poliţie, agenţiilor lor de securitate şi informaţii şi a
autorităţilor lor juridice.
2. În al doilea rând, aceste agenţii naţionale trebuie să-şi extindă
activitatea în afara graniţelor pentru a fi eficiente. Există un program vast
privind cooperarea practică la nivel european şi instrumentele care să faciliteze
această cooperare. Exemplele în acest sens includ: Europol-ul, destinat
cooperării forţelor de poliţie; Eurojust-ul, care permite cooperarea judecătorilor
şi a procurorilor; Centrul de Situaţii, unde serviciile de informaţii şi securitate
analizează împreună ameninţările teroriste din afara şi din interiorul Uniunii
Europene; şi Agenţia Graniţelor Europene din Varşovia, care a fost recent
înfiinţată pentru a ajuta forţele de frontieră să-şi împărtăşească experienţa şi cele
mai bune practici.Pe aceasă baza s-a adoptat un program pe termen lung privind
legislaţia , de exemplu pentru combaterea finanţării teroriştilor şi îngreunarea
trecerii frontierei de către aceştia.
3. Cea de a treia principală linie de acţiune este aceea de a întări
cooperarea dintre Uniunea Europeană şi partenerii de pretutindeni. Aceştia sunt
organizaţiile internaţionale, în primul rând ONU, precum şi Agenţia
Internaţională pentru Energia Nucleară (IAEA) de la Viena şi Organizaţia
pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) de la Haga. De asemenea, U.E.
cooperează din ce în ce mai strâns cu Statele Unite, Canada, Norvegia şi
Elveţia, precum şi cu ţările din imediata vecinătate estică şi sudică a Uniunii
Europene, încercând să ofere asistenţă în domeniul contra-terorismului unor ţări
ca Marocul, Iordania şi altele. Cu cât acestea se auto protejează mai mult, cu
atât va fi mai bine pentru securitatea naţiunilor.
Măsurile antiteroriste au fost instituite ca instituții internaționale de
combatere a terorismului, după cum urmează:
Grupul TREVI (Terorism, Radicalism, Extremism, Violență) format în
1976 în Luxemburg. Cu această ocazie, miniștrii Justiției și Afacerilor Interne
din țările Comunității Economice Europene (Piața Comună) au decis să
dezvolte cooperarea în lupta împotriva terorismului. Din 1986, S.U.A. participă
activ ca observator la întâlnirile trimestriale ale TREVI privind măsuri specifice
de combatere a terorismului prin cooperare și cooperare internațională.
Grupul de lucru Quantica (QWG), a cărui activitate se caracterizează prin
întâlniri anuale ale reprezentanților agențiilor de aplicare a legii și ale agențiilor
de informare din UE și Canada, Australia și SUA. Conferințele sunt organizate
cu țările membre organizatorice pe principiul rotației. Temele reuniunilor includ
o gamă largă de aspecte legate de terorism, coordonarea investigațiilor și
schimbul de informații, precum și elaborarea documentației privind fenomenul
terorismului și, respectiv, măsurile de combatere a terorismului.
Europol este sigla pentru Oficiul European de Poliţie prevăzut de art. „k-
1(9)” din Tratatul de la Maastricht şi din Convenţia privind Europol. Reprezintă
o instituţie supranaţională creată pe baza Convenţiei privind Europol care a fost
semnată la 26 iulie 1995. Potrivit prevederilor Convenţiei, principalele obiective
ale acesteia se referă la crearea cadrului de colaborare a statelor membre în baza
art. „k-1(9)” din Tratatul de la Maastricht în vederea îmbunătăţirii eficienţei
cooperării autorităţilor competente în prevenirea şi combaterea criminalităţii
internaţionale, violenţelor teroriste, spălării banilor şi altor infracţiuni de acest
gen8.
Din ianuarie 2005, serviciile de securitate și informații europene au
abordat în comun amenințările teroriste. Anterior, acest lucru a fost făcut numai
de serviciile de informații, astfel încât analiza amenințărilor sa referit doar la
amenințări în afara Uniunii Europene și a fost destinată miniștrilor afacerilor
externe. Astăzi, sa adăugat expertiza serviciilor noastre de securitate și există o
8
Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag. 329-
330.
imagine integrată a amenințărilor din interiorul și din afara, care este oferită nu
numai miniștrilor de externe, ci și miniștrilor justiției și afacerilor interne.
Acesta acoperă o varietate de aspecte, inclusiv privind finanțarea terorismului.
În mai 2006, Planul de acțiune privind combaterea terorismului a fost
actualizat, detaliind acțiunile care trebuie întreprinse în acest domeniu.
Deși, în ultimii ani, lupta împotriva terorismului a constituit baza pentru
adoptarea a numeroase acte legislative pentru consolidarea cooperării în Europa
și a stabilit standarde comune în acest domeniu în urma atacurilor teroriste din
Statele Unite, Madrid, Londra, privind cu ocazia Adunării Parlamentare
Europene din 2-3 octombrie 2006, care a dezbătut raportul de punere în aplicare
al Comisiei Europene privind Programul de la Haga, a fost că "decizia UE de
combatere a terorismului nu este transpusă / transmisă corect la nivel național,
în cazul în care anumite state membre se confruntă cu întârzieri semnificative în
transpunerea Deciziei-cadru privind combaterea terorismului. "
Mai mult, înregistrările privind registrele de pasageri (PNR) și Swift au
arătat că lupta împotriva terorismului nu poate fi continuată fără a ține seama de
drepturile fundamentale.
Cooperarea internaţională cu serviciile de informaţii ale statelor membre
ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, Uniunii Europene, precum şi
cu alte servicii de informaţii, a fost redimensionată recent şi inclusă ca un
capitol distinct în „Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate”,
aprobată de CSAT la 23 iunie 2004. Pornind de la condiţiile complexe şi diverse
ale mediului internaţional de securitate, documentul avertizează că identificarea,
controlul şi contracararea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi
internaţionale exced posibilităţile structurilor naţionale de informaţii, necesitând
conjugarea eforturilor şi experienţei cu structurile similare ale aliaţilor ori ale
altor servicii de informaţii partenere.9
Acţiunile Serviciului de Informaţii Externe (SIE) ce vizează anticiparea şi
diminuarea riscurilor generate de terorismul internaţional şi criminalitatea
organizată au la bază, cu precădere, activităţi operaţionale proprii, dar şi
menţinerea unor relaţii eficiente de cooperare cu serviciile externe de
specialitate care manifestă un interes similar.
În dezvoltarea cooperării cu serviciile specializate ale partenerilor noștri,
în primul rând cu NATO și UE, am urmărit valorificarea superioară a relațiilor
deja stabilite în lupta împotriva terorismului și trecerea centrului de greutate de
la schimbul de informații cu un caracter general al cooperării privind cazurile și
acțiunile care sunt concepute pentru a facilita identificarea și analiza factorilor
transnaționali de risc asimetric.
În cadrul acțiunilor de combatere a crimei organizate, sa pus accentul pe
cunoașterea, evaluarea și determinarea evoluției criminalității transfrontaliere, a
riscurilor directe pe care le reprezintă pentru securitatea națională și a celei
aliate, precum și a informațiilor operative ale factorii de decizie și, după caz,

9
Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, Bucureşti, iunie 2004 .
serviciile partenere. Cu ajutorul acestora, a fost creată o "linie de apărare
avansată" pentru a preveni transferul activităților de crimă organizată în
imediata vecinătate a țării - țara de graniță a NATO - regiunea balcanică, spațiul
CSI și Orientul Mijlociu.
Terorismul este dezastruos prin consecințele sale la toate nivelurile.
Regula care câștigă în litigiu cel care produce mai multă pierdere adversarului
nu se mai aplică în cazul actelor de terorism. De fapt, obiectivul luptei
împotriva terorismului internațional și nu numai absența actelor teroriste.
Oricum, acest obiectiv nu a fost realizat în parte, chiar dacă s-au mobilizat forțe
militare importante și alte forțe calitative și calitative. Poate că, dacă cineva
consideră că generarea terorismului implică idei, ideologii și interese diferite ca
natură și intensitate, atunci se va concluziona că terorismul este o problemă
politică și nu doar militară. Prin adoptarea unui astfel de concept de terorism pot
exista soluții de lungă durată care să diminueze și să dispară în timp acest
fenomen. În combaterea terorismului, au fost abordate mai multe modele de
securitate. Acestea includ următoarele: modelul de securitate al NATO; modelul
de securitate promovat de Uniunea Europeană și modelul complementarității
NATO și UE. România, ca membru al NATO, participă alături de alte țări
partenere la lupta împotriva terorismului internațional.
Terorismul internațional este interzis în orice situație, necondiționat și
fără acceptarea unor excepții. Nicio rațiune de rațiune ideologică, rasială, etnică,
religioasă sau de altă natură nu poate justifica acțiuni criminale menite să
terorizeze populațiile largi ale populației.
Sunt convins că terorismul este în prezent o sfidare a întregii lumi
civilizate. Prin urmare, eradicarea sa este o sarcină primordială a civilizației și
ar consta în crearea unor bariere împotriva acestui fenomen extrem de periculos.

3.2. Imigrația- amenințarea continuă a mediului de securitate

În ciuda eforturilor remarcabile ale Uniunii Europene în ceea ce privește

ajutorul umanitar, drama se înmulțește cu fiecare zi în urmă, iar autoritățile
europene și naționale sunt, de fapt, depășite de problema generică a așa-numitei
"crize imigrante / refugiați". O situație copleșitoare pentru care nu există soluții
minunate. Criza imigranților nu este doar criza imigranților, ci și criza
europeană. Acum este momentul în care asumarea responsabilităților nu mai
este opțională.
Uniunea Europeană și statele sale membre au o responsabilitate juridică,
dacă nu morală, de a acorda azil persoanelor care au nevoie de protecție
internațională. Cu toate acestea, aceștia pot solicita protecție internațională
numai după ce au ajuns pe teritoriul unui stat membru. Prin urmare, în loc să
anticipăm situația dramatică actuală, Europa sa ascuns în spatele unei bariere
geografice prea adesea irelevante: Marea Mediterană. Dar, așa cum este natural,
disperarea persoanelor amenințate de persecuție sau de moarte nu are limite. În
fața unei realități dezolante, cetățenii Europei au ales să-și închidă ochii de prea
mult timp.
Pentru a nu ști de câte ori, în ultimii ani, se testează solidaritatea între
statele membre ale UE; o solidaritate ale cărei principii și valori sunt descrise
frumos în tratatele UE, dar care sunt din ce în ce mai greu de aplicat în realitate.
Mai mult decât oricând, se așteaptă dovezi de solidaritate din partea noilor
membri ai uniunii. Mai mult decât oricând, România ar putea dovedi, de
exemplu, că solidaritatea intra-europeană, din care am avut și că vom beneficia,
nu este doar un mit.
Nu se întoarce prea departe în istorie, este evident că Orientul Mijlociu,
precum și unele țări din Africa de Vest (companii și state petroliere) au căutat
mai mult de un secol să profite de resursele de petrol și de regiunile de gaz din
Cause. Sfârșitul războiului rece a însemnat creșterea tensiunilor și a prezenței
mai agresive a occidentților. Intervențiile occidentale în Irak și Libia au fost
sfârșitul vechii dictaturi și care au beneficiat de anumite denominațiuni (în
special șiiți în Irak) au dus la o implozie a acestor state ca națiune.
Dincolo de cotele de dezbatere, fiecare sute de mii de refugiați pot
absorbi Germania, așa-numita deteriorare a fundațiilor creștine europene, criza
umanitară uriașă, există o problemă potențială insolubilă. "Aceasta este în
esență o criză de securitate", remarcă Anne Applebaum în Washington Post. Și,
de câțiva ani, "europenii au ales să pretindă că războaiele din Siria și Libia sunt
problema altcuiva".
Poate că una dintre marile probleme ale factorilor de decizie europeni
este lipsa de atenție strategică. Astăzi se ocupă de criza ucraineană, mâine de
Grexit sau Brexit, ziua după refugiați. Campania libiană a NATO împotriva lui
Gaddafi oferă exemplul perfect. Inițial considerat un model de intervenție
reușit, patru ani mai târziu este o rețetă mai sigură pentru fabricarea unui stat
eșuat. Sub presiunea știrilor și sub spectrul repetării unei noi Srebrenica, aviația
franco-britanică sa grăbit să oprească avansarea armatei guvernului către
Benghazi. Ulterior, sprijinită de Alianță, rebelii vor triumfa împotriva regimului
Gaddafi, dar fără ca operațiunea condusă de securitate să fie urmată de un efort
persistent de stabilizare post-conflict. Rezultatul? Postul Gaddafi din Libia
devine o Somalia mediteraneană, un domeniu al războiului împotriva tuturor și
unul dintre principalii exportatori de refugiați care se îndreaptă spre Europa.
Există voci care cred că o operațiune a UE ar fi trebuit să urmeze o
operațiune a Alianței. "NATO și-a îndeplinit misiunea stabilită de Consiliul de
Securitate, iar rezoluțiile din 1970 și 1973 au cerut NATO să stabilească o
carantină maritimă împotriva comerțului cu arme și a unei zone de interzicere a
aerului asupra Libiei pentru a proteja populația civilă. coordonatele mandatului
Consiliului de Securitate s-au încheiat. Responsabilitatea postconflict a revenit
ONU și, într-o oarecare măsură, în cadrul UE, fiind organizația internațională cu
cele mai mari câștiguri prin implicarea în reconstrucția post-conflict.
Cinci ani de inactivitate în fața unei uriașe tragedii umane sunt prea
multe pentru a rămâne nepedepsit din punct de vedere politic, economic și
social. Marile puteri occidentale au crezut că ar putea scăpa de un război civil
devastator și de creșterea stării islamice, dar erorile strategice se termină pentru
noi toți în club, iar proiectul colectiv de lege se ridică de la o zi la alta.
Turcia tocmai a deschis "capul" în taberele de refugiați (în care există
două milioane de sirieni, nu 120.000 care se plâng că Uniunea Europeană
trebuie să răscumpere astăzi), arătând lumii toată slăbiciunea, ipocrizia și
lașitatea unor lideri și state europene nu știu ce să facă cu atât de puțin felie
primită de la disperarea unei națiuni pe care au asistat-o tacere de ani de zile.
Uniunea Europeană nu pare să facă față crizei imigrării, subliniind că
trebuie să treacă de urgență la o "revizuire a capitalului" (politică, instituțională
și morală) pentru a-i transforma în actor principal la nivel mondial, umanist și
favorabil conflictului. "Cotele necesare", atunci când sunt propuse, au generat o
problemă mai degrabă decât o soluție, prin modul netransparent în care au fost
calculate.
Rusia speculează slăbiciunile și încetinește procesul decizional al
Occidentului și încearcă să obțină un punctaj strategic în Siria, fiind primul care
a început operațiunile militare efective împotriva statului islamic pe teritoriul
sirian.
Din martie 2011, de la începutul revoltei siriene (războiul civil), văzută ca
parte a primăverii arabe, au trecut cinci ani. Atâta timp cât atât Statele Unite, cât
și Uniunea Europeană, aceasta din urmă, în ansamblul său și mai ales prin
puterile sale stabilite, ar fi putut contribui la stoparea conflictului devastator din
Siria și, în general, la stabilizarea Orientului Mijlociu. Este sigur că nu au făcut-
o, când complicațiile și costurile de astăzi nu au avut loc încă.
Ei păreau să facă acest lucru în august 2013 (și dovada utilizării armelor
chimice împotriva populației civile, de aici și "legitimarea" societăților
democratice ale Occidentului), dar președintele american și prim-ministrul
britanic s-au ascuns în ultimul moment parlamentele lor, susținând că au nevoie
de aprobarea organelor naționale de aplicare a legii pentru atacurile aeriene.
Semnele din mass-media occidentală au fost divergente, un semn al confruntării
opțiunilor strategice mari și a fost pentru prima dată că un înalt oficial
internațional (fostul procuror Carla Del Ponte, acum un expert al ONU) a
declarat că atacul cu gaz de la Sarin ar fi fost instrumental o fracțiune extremistă
în cadrul opoziției siriene. La început, știrile au ajuns să fie acceptate până la
sfârșitul anului 2013, chiar și presa de masă occidentală. De atunci, vorbește
despre o intervenție în Siria au încetat practic.
În războiul civil din Siria, peste 250.000 de persoane au murit după
unele rapoarte. Zeci de orașe și sate și mii de familii au fost distruse. Aproape
patru milioane de sirieni au fugit în 2011-2013 în țările vecine, în special în
Turcia (aparent mai mult de două milioane), dar și în Iordania, Liban sau Egipt,
ani înainte de a se muta în Europa sub forma organizată la care asistăm acum.
De fapt, unii dintre cei care vin în aceste zile pe insulele grecești provin din
Turcia. Dar, desigur, nu sunt numai sirieni, irakieni și afgani, există, de
asemenea, libieni sau alți africani disperați față de sudul Italiei etc., practic,
întreaga lume a Islamului dezintegrat, de la Africa de Vest la Pakistan, găsește,
pentru diverse motive, calea către pace și dezvoltare pe propriile sale meleaguri.
Niciunul din aceste lucruri nu a dat seama liderilor occidentali, prea
preocupați de redresarea economică și confortul din țările lor, după care a fost
umplut ulciorul din Orientul Mijlociu și disperarea poate fi vărsată vreodată
asupra păcii și bunăstării Uniunea Europeana. Abordările moi și inerțiale,
ezitările, ezitările și evaziile nu au dus la nimic bun. A fost suficient pentru ca
Turcia să "lase puțin mai departe de robinet", arătând nemulțumirea față de
atitudinea Occidentului asupra Siriei, astfel încât europenii, altfel buni la teoria
crizei și a gestionării conflictelor, arată cât de slabi sunt la prima drama
operațiuni umanitare semnificative care au loc pe continent după încheierea
celui de-al doilea război mondial. Dar nu una care, în termeni reali, este
imposibil de gestionat de o uniune prosperă de 28 de state și 500 de milioane de
cetățeni.
Este puțin probabil ca refugiații să stingă. Este o chestiune de timp
înainte de a ne întoarce în anii 1990, când valurile a sute de mii de refugiați
creată de războaiele civile purtate pe ruinele fostei Iugoslavii au amenințat că
destabilizează Europa, forțând NATO să răspundă. A fost un prim test al
credibilității Alianței în lumea postbelică. Ideea este că politica externă și de
securitate comună în prezent reprezentată în prezent de Federica Mogherini a
fost creată tocmai în acest scop: să doteze UE cu instrumentele necesare pentru
gestionarea crizelor în imediata sa apropiere. Libia și chiar Siria devin testele de
maturitate ale Europei.
Dar să depășim definițiile. Refugiații sunt oameni care doresc un
refugiu temporar din cauza ororilor cauzate de războiul de origine, dar căutând
o revenire după stabilizarea zonei. Refugiații sunt protejați printr-o convenție
stabilită la nivel internațional din 1951, iar confuzia cu imigranții poate avea
consecințe potențial mortale pentru aceștia.
În plus, fiecare țară gestionează imigranții în conformitate cu propriul
cadru legislativ, în timp ce refugiații beneficiază de o protecție juridică
recunoscută pe plan internațional.
Fiecare refugiat este un imigrant, dar nu orice imigrant este refugiat.
Noi numim migranții o categorie mai largă de persoane care, din diverse
motive, se mută dintr-o țară în alta. Migranții în general au motive diferite de a-
și părăsi țara și de a merge în altă țară. În cazul refugiaților, motivele sunt legate
de persecuție și conflict. Migranții aleg să plece acasă, pentru o viață mai bună,
migranții economici doresc un serviciu mai bun, o viață mai bună, în timp ce
refugiații părăsesc acasă pentru a-și salva viața. Această discriminare este
esențială, un refugiat nu are de ales. Dacă ar putea, el ar rămâne acasă. Dar nu
rămâne pentru că viața este periclitată.
Refugiații sunt persoane care fug de conflicte armate sau de persecuții.
La sfârșitul anului 2014, în lume erau 19.5 milioane de persoane. Situația lor
este adesea atât de periculoasă și intolerabilă încât să traverseze frontierele
naționale pentru a căuta refugiu în țările vecine și, astfel, să devină recunoscuți
refugiații internaționali cu acces la asistența statului, UNHCR (Înaltul
Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) și alte organizații. Ei sunt
recunoscuți tocmai pentru că este prea periculos pentru ei să vină acasă și au
nevoie de adăpost în altă parte. Acestea sunt persoane pentru care refuzul de a
acorda azil are consecințe potențial mortale.

Refugiații sunt protejați de o serie de legi internaționale. Convenția de la

Geneva din 1951 privind statutul refugiaților definește cine este refugiat și
precizează drepturile fundamentale pe care statele trebuie să le acorde. Unul
dintre principiile cheie din dreptul internațional este că refugiații nu ar trebui să
fie exilați sau returnați în situații în care viața și libertatea lor sunt amenințate, a
spus UNHCR.
Imigranții, pe de altă parte, sunt oameni care aleg să se mute, nu pentru
o amenințare directă de persecuție sau moarte, ci mai ales pentru a-și îmbunătăți
viața prin găsirea unui loc de muncă sau, în unele cazuri, pentru educație,
reunificarea familiei sau din alte motive. Spre deosebire de refugiații care nu se
pot întoarce în țările lor în siguranță, imigranții nu se confruntă cu un astfel de
impediment. Dacă vor să meargă acasă, vor continua să primească protecția
guvernelor lor, arată UNHCR.
Pentru guvernele individuale, această distincție este importantă. Statele
administrează imigranții în conformitate cu legile și procedurile lor de imigrare
și cu refugiații prin intermediul regulilor privind refugiații și azilul, care sunt
definite atât în legislația națională, cât și în cea internațională. Țările au
responsabilități specifice față de oricine solicită azil pe teritoriile lor sau la
granițele lor. UNHCR ajută țările să-și gestioneze responsabilitățile privind
azilul și protecția refugiaților.
Guvernele naționale din Berlin, Paris, Roma etc. vor vota la Bruxelles,
solicitând soluții urgente pentru fluidizarea fluxurilor și ajutor financiar pentru
construirea de noi centre de primire. Italia și Grecia, în special, depășite în
totalitate de situație, solicită de urgență relocarea urgentă a refugiaților și
solidaritatea din alte țări europene. Răspunsurile primite sunt modeste, fiecare
stat având în vedere propriul buget și propria sa securitate. Pentru țările cele mai
de dorit pentru solicitanții de azil (Germania, Franța, Olanda, Belgia etc.),
soluția cea mai protectivă pare să fie reintroducerea controalelor la frontierele
naționale, o soluție de sine stătătoare pentru statele suverane, eliminarea
Acordului spațial Schengen, un pas mare în construcția europeană, cu valoarea
simbolică a eșecului unei idei fundamentale a Europei integrate. Deși Marea
Britanie nu face parte din spațiul Schengen și are dreptul de a asigura frontiera,
ea se plânge și de "scurgerile" imigranților de la Calais prin intermediul
Eurotunel. Dar de ce imigranții vizează Uniunea Europeană? Simplu: deoarece
este cel mai accesibil și cel mai generos sistem social. Cine este bogăția
acumulată, după secole de supremație și dezvoltare globală, în țările europene?
Pentru europenii, vom spune imediat că bunăstarea este susținută de impozitele
și taxele plătite de cei aproximativ 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii,
precum și de companiile care operează pe teritoriul celor 28 de state membre.
Creșterea zidurilor și transformarea într-o fortăreață inaccesibilă este prima
tentație a europenilor care se simt rușinați. Unele țări (inclusiv Ungaria) au
început ridicarea fizică a gardurilor la frontieră. Probabil că, până la revizuirea
politicilor sociale, de asistență și de azil, până la consolidarea mecanismelor de
control intern și de securitate internă, sunt necesare măsuri de reducere a
intrărilor ilegale pentru a evita un dezastru umanitar în cadrul Uniunii. Dar, pe
termen lung, ideea izolării este o iluzie. În cazul în care situația din Orientul
Mijlociu și Africa nu va îmbunătăți în mod sensibil în anii următori, asaltul
asupra Europei va continua ca un indicator al eșecului marilor puteri occidentale
de a gestiona dosarele fierbinți politice internaționale (războiul civil în Siria,
extinderea statului islamic, prăbușirea Afganistanului, Irakul, Libia, sărăcia în
Africa).
În mod natural, asaltul refugiaților din vecinătatea sudică asupra Uniunii
Europene nu poate schimba fundamental soarta Europei. La urma urmei, și dacă
există zece milioane de imigranți, nu este sfârșitul lumii pentru o Uniune cu 28
de state și 500 de milioane de oameni. Dar o va schimba ireversibil, într-un mod
pe care nu-l putem imagina azi: politică (revizuirea tratatelor și acordurilor,
inclusiv Schengen), socială (reducerea drastică a generozității sistemelor
sociale) ca valori, mod de viață și securitate va trăi din ce în ce într-o lume
incertă, suspiciune, temeri și control sporit de către autorități), cultural și
educațional. Campania masivă de presă din aceste luni a semnalat aceste
schimbări structurale profunde, iar asocierea subtilă a crizei de imigrare cu
terorismul islamic pe continent pregătește meticulos un cocktail exploziv în
Europa.
Ideea că Uniunea Europeană trebuie să se ferească de asaltul lumii
musulmane disperate și eșuate pe calea modernității va fi mai adânc și mai
adânc în mintea următoarei generații, de la Marea Britanie la Ungaria, cu toate
consecințele (majoritatea negative) generate de o astfel de resetare.
În loc să discute cota obligatorie pentru refugiați impusă statelor membre
ale UE și să nu construiască garduri, discuții privind costurile integrării
refugiaților și despre capacitatea UE de a finanța integrarea cu țările membre.
În ceea ce privește proiectul european, probabil cea mai dificilă
problemă este funcționalitatea Spațiului Schengen. Mișcarea în cadrul Uniunii
Europene a devenit deja mai dificilă, iar dezbaterile se îndreaptă spre
reconsiderarea spațiului de liberă circulație. Austria și Germania se îndreaptă
către securitatea frontierelor, Danemarca a suspendat legăturile feroviare cu
Germania, iar Republica Cehă și Slovacia au anunțat deja posibilitatea
reintroducerii controalelor.
În concluzie, imigranții, în opinia mea, reprezintă o provocare și o
oportunitate în același timp pentru Europa. Abilitatea decidenților europeni de a
înclina echilibrul într-o parte sau alta depinde în mod esențial de viitorul
construcției europene. Nu este pentru prima dată când Europa și, în special,
Germania sunt asaltați de imigranți. În plus, nu suntem europeni, singurii care
se confruntă cu acest lucru. Potrivit statisticilor privind imigrația,
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA acordă SUA un statut
permanent de rezident legal - cu beneficii similare față de propriii cetățeni - la 1
milion de imigranți anual. Întrebarea este dacă UE are capacitatea și în special
disponibilitatea de a sprijini o astfel de abordare. Dar Europa va fi greu să se
adapteze la această nouă situație. Unul trebuia să doneze 5 euro pentru ceva ce
se întâmplă la mii de kilometri distanță, iar celălalt trebuie să îl aibă lângă Gara
de Nord, așa cum se întâmplă acum la Bruxelles. Cum și dacă vor putea adapta
liderii și cetățenii europeni la această nouă situație va răspunde la întrebarea
dacă UE merită rolul său de lider în lume.

CONCLUZII

Zona Europei de Sud-Est rămâne o zonă plină de neprevăzut, de acţiuni şi

fapte controversate şi anume coexistenţa unor tensiuni destabilizatoare cu
acţiuni privind stabilitatea, cooperarea şi dezvoltarea regională.
În ultima perioadă s-au făcut paşi importanţi în privinţa politicii de azil şi
migraţiune, traficul de fiinţe umane, managementul frontierelor, traficul de
droguri, traficul ilegal de armament, corupţia şi crima organizată. Totodată, sunt
necesare iniţiative privind consolidarea transparenţei şi a predictibilităţii în
domeniul securităţii militare, dezvoltarea cooperării regionale, prevenirea
dezastrelor şi combaterea ameninţărilor de natură teroristă.
Zona Balcanilor a constituit din totdeauna o regiune cu un grad de risc
ridicat pentru securitatea continentului european. În ultimul timp, democraţia în
Balcani s-a dezvoltat şi a devenit mai puternică, dar există încă riscul ca unele
state să se confrunte cu stări de instabilitate politică, economică şi socială, mai
cu seamă că actuala criză mondială poate constituie un element de instabilitate
statală, dar şi regională.
Statele din zonă au optat pentru integrarea în structurile Uniunii
Europene şi ale NATO, considerând că aceste instituţii pot asigura securitatea şi
dezvoltarea viitoare, iar celelalte fac eforturi mari pentru a îndeplini condiţiile
de aderare şi integrare în aceste structuri.

NATO a făcut eforturi deosebite pentru menţinerea stabilităţii în regiune.

Alianţa este pusă în faţa unor probleme mult diferite faţă de perioada
Războiului Rece, trebuie să facă faţă unor noi provocări, să-şi schimbe tacticile
şi doctrinele, să coopereze şi să se adapteze cu statele invitate pentru aderare cât
şi cu statele non-membre NATO.
Problemele zonei balcanice sunt departe de a fi rezolvate, eforturile
diplomatice, intervenţia forţelor de menţinere a păcii, pot rezolva problemele pe
moment, este nevoie de timp pentru ca politica, democraţia reală, dezvoltarea
economică, schimbarea mentalităţilor să contribuie la ştergerea (cel puţin
mentală) a expresiei că Balcanii sunt butoiul cu pulbere al Europei. Nimeni nu
poate garanta că state care, în prezent, promovează politica de dezvoltare
regională, după trecerea unei perioade de timp în care se vor dezvolta economic
şi militar nu vor reînvia ambiţii teritoriale sau de purificare etnică, iar dacă mai
adăugăm şi interesul unor state puternice din afara zonei balcanice, trebuie ca
statele din zonă, prin forţele militare de care dispune, indiferent de
transformările structurale, să fie capabile să-şi apere integritatea teritorială.

Anexa 1

ŢĂRILE DE ORIGINE
ALE IMIGRANŢILOR ŞI DESTINAŢIA ACESTORA (2015)10

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/80/Map_of_the_European_Migrant_Crisis_2015.
10

png
 BIBLIOGRAFIE

1. A. Toffler, Puterea in miscare, Editura Antet, Bucuresti, 1995

2. K. Waltz, Teoria politicii internationale, Iasi, Ed. Polirom, 2005
3.http://independent.md/sua-si-rusia-pericol-de-revenire-la-epoca-
rivalitatii-nucleare/#.VwU0WKSLTIU
4.http://www.ziare.com/international/rusia/sua-si-rusia-in-pericol-de-
revenire-la-epoca-rivalitatii-nucleare-1341494
5. Carta albă a apărării din 11.04.2016
6. Ronald D. Asmus, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig, O nouă
strategie euro-atlantică pentru regiunea Mării Negre, Institutul Român
de Studii Internaţionale „Nicolae Titulescu”,2004, p. 18.
7. Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, 2004
8. http://www.policy.hu/npopescu/publications/ue_trans.pdf
9.https://sovereignukraine.net/2015/07/21/rising-threat-transnistria-
prepares-for-war/
10. http://www.mae.ro/node/9968
11. http://www.mfa.bg/SEECP/index.php/ Priorities of the Bulgarian
Chairmanship-in-office of the South-East European Cooperation Process /2015-
2016/
12. http://www.rcc.int/pages/7/14/structure
13.http://www.ats.rs/upload/dl/Brochure,_Newsletters,_Presentations/R
CC_Lidija_Topic.pdf
14. Jay Mallin, The terrorism as a militaryweapon, International
Terrorism in the Contemporary World, Greenwood Press,London, 1978
15. Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D., Terorism, antiterorism,
contraterorism, Oradea, Editura Antet, 2002
16. Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme interna-
tional, Lyon, Editura Pedone, 1977
17. Concluziile simpozionului asupra terorismului în lumea con-
temporană – Glassboro State College, 26-28 aprilie 1978. În: International
Terrorism in the Contemporary World, ed. By Marius S. Livingston, Greenwood
Press, 1978
18. Andreescu A., 11 septembrie 2001 – provocarea secolului XXI în
materie de terorism, Bucureşti.
19. Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
20. Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, Bucureşti,
iunie 2004
21. Gijs de Vries – alocuţiune în Subcomitetul Europa al Comitetului
pentru Relaţii Internaţionale al Camerei Reprezentanţilor, Washington D.C., 14
septembrie 2004.
22. http://www.bbc.com/news/world-europe-33986738
23.http://www.contributors.ro/economie/imigrantii-o-provocare-si-o-
oportunitate-in-acelasi-timp-pentru-europa/ -
24.http://www.theguardian.com/uk-news/2015/aug/10/10-truths-about-
europes-refugee-crisis
25. http://www.ft.com/intl/indepth/europe-migrant-crisis
26.http://www.contributors.ro/global-europa/%E2%80%9Einsula
%E2%80%9D-uniunii-europene-sub-asaltul-disperarii-lumii-islamice/
27. http://www.bbc.com/news/world-middle-east-22424188
28.http://www.globalresearch.ca/the-mainstream-now-admits-that-the-
syrian-rebels-have-chemical-weapons/5363039
29.http://www.independent.co.uk/news/world/refugee-crisis-where-are-
all-these-people-coming-from-and-why-10490425.html
30.http://www.al-monitor.com/pulse/originals/2015/09/turkey-syria-
european-union-refugees-we-pay-you-keep-policy.html
31.http://egyptianstreets.com/2015/05/11/what-keeps-isis-running-the-
funding-and-support-of-a-terror-organization/
 32.http://www.theguardian.com/world/2014/jun/15/iraq-isis-arrest-
jihadists-wealth-power
33. http://www.bbc.com/news/world-middle-east-24403003
34.http://www.nytimes.com/2015/07/28/world/middleeast/turkey-and-
us-agree-on-plan-to-clear-isis-from-strip-of-northern-syria.html?_r=0
35. http://www.bbc.com/news/blogs-trending-34188569
36.http://www.theguardian.com/world/2015/sep/09/russia-complains-of-
strange-hysteria-over-its-presence-in-syria
37.http://www.contributors.ro/global-europa/costul-inactiunii-
occidentului-in-siria-razbunarea-subtila-a-turciei-si-asaltul-migrantilor-asupra-
europei-rusia-preia-initiativa/
38.http://www.europuls.ro/politic-extern-sp-1559511527/relex/716-
crizarefugiati