Sunteți pe pagina 1din 176

Cristian BARNA

În era globalizãrii informaþionale societatea civilã poate

FORME DE MANIFESTARE A TERORISMULUI CONTEMPORAN


ºi trebuie sã joace un rol important în cunoaºterea, prevenirea
ºi combaterea ameninþãrilor teroriste. Acest deziderat poate fi
însã atins doar dacã ºi organizaþiile de intelligence înþeleg
necesitatea promovãrii culturii de securitate în prevenirea
ºi combaterea terorismului, oferind cetãþenilor „know-how” în
înþelegerea fenomenului ºi „unelte” în identificarea ºi diagnoza
unor activitãþi care pot fi catalogate drept teroriste sau în
sprijinul unor grupãri teroriste.
Faptul cã Serviciul Român de informaþii a înþeles
necesitatea conlucrãrii strânse cu cetãþenii în prevenirea
ºi combaterea terorismului pe teritoriul României este
demonstrat ºi de promovarea unui program universitar de
master în „Managementul informaþiilor în combaterea
terorismului”, care se deruleazã sub egida Academiei Naþionale
de Informaþii „Mihai Viteazul” ºi cu sprijinul activ al Direcþiei
Generale Prevenire ºi Combatere Terorism.
Acest suport de curs reprezintã doar o micã parte din
acest demers de promovare a culturii de securitate pe palier
antiterorist, obiectivul urmãrit fiind acela de a oferi cursanþilor
un instrument util în cunoaºterea ºi înþelegerea elementelor de
bazã ale evoluþiei fenomenului terorist, precum ºi în formarea
ºi perfecþionarea deprinderilor necesare analizei formelor de
manifestare a terorismului în societatea contemporanã.

Autorul

Cristian BARNA

A Colecþia

ul
ca

z
i Vi t ea
de
m i ei N

ISBN 978-606-532-105-2
ih a

þio „M
a

nal þii
ed e Informa
Editura Academiei Naþionale de Informaþii „Mihai Viteazul”
- Bucureºti, 2014 -
C o n f . u n i v . d r . C R I S TI A N BA R N A

FORME DE MANIFESTARE
A TERORISMULUI CONTEMPORAN
– note de curs universitar –

70
Cristian BARNA

2
Forme de manifestare a terorismului contemporan

C o n f . u n i v . d r . C R I S TI A N BA R N A

FORME DE MANIFESTARE
A TERORISMULUI CONTEMPORAN
– note de curs universitar –

Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”


Bu cu reş t i , 2 0 1 4
3
Cristian BARNA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


BARNA, CRISTIAN
Forme de manifestare a terorismului contemporan /
Cristian BARNA – Bucureşti : Editura Academiei Naţionale
de Informaţii ”Mihai Viteazul”, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-532-105-2

323.28(100)

COLECTIVUL DE REDACŢIE
Redactor-şef: George IANCU
Tehnoredactare:Alexandra-Mihaela VIZITIU
Coperta: Lucian COROI
Florin ENACHE
Bun de tipar: 04.03.2014. Apărut: mai 2014
Tipărit sub comanda nr. 1438241/07.03.2014
Editura Academiei Naţionale de Informaţii
„Mihai Viteazul”
© Bucureşti, 2014
Telefon: 021 4106550/1186 sau 1215
Fax: 0213104714
ISBN 978-606-532-105-2
RL 01449525/155/03.03.2014/IG/VAM/1ex/171 pagini

4
Forme de manifestare a terorismului contemporan

C U P RI N S

Argument …………………………………………………... 7

Tema I
Terorismul: delimitări conceptuale ……………………..... 9
O definiţie operaţională a terorismului ……………………. 21

Tema II
Terorismul în istoria omenirii – tipologia formelor de
manifestare a terorismului ………………………...……… 31
1. Terorismul de sorginte anti-colonialistă şi de eliberare
naţională …………………………………………………….. 35
2. Terorismul de sorginte etnic-separatistă ………………. 41
3. Terorismul de extremă stângă ………………………….. 46
4. Terorismul de extremă dreaptă …………………………. 48
5. Grupările teroriste anarhiste şi cele care promovează un
extremism domestic …………………………………………. 49
6. Terorismul religios ……………………………………... 49
6.1. Terorismul de sorginte fundamentalist islamică:
declanşarea Jihad-ului împotriva civilizaţiei occidentale …... 54
Al Qaeda: istorie şi prezent ………………………... 60
Al Qaeda în epoca post bin Laden: sfârşitul epocii
Jihad-ului global? …………………………………………... 67

Tema III
Strategii antiteroriste: variabile care influenţează
eficienţa implementării acestora ………………………….. 75
11 septembrie 2001: declanşarea războiului global
împotriva terorismului! ……………………………………… 80
5
Cristian BARNA

Rolul intelligence-ului în combaterea terorismului ……….. 84


Rolul operaţiunilor militare în combaterea terorismului
internaţional …………………………………………………. 90
Tema IV
Combaterea conexiunilor dintre terorism şi alte ameninţări
la adresa securităţii internaţionale …………......................... 103
1. Combaterea finanţării prin criminalitate financiar-
bancară şi prin activităţi contabile …...……………………… 103
2. Combaterea terorismului prin suprimarea conexiunilor
cu crima organizată transnaţională ………………………….. 109
3. Combaterea cyber-terorismului ………………………… 114
4. Anihilarea accesului grupărilor teroriste la arsenalele de
distrugere în masă …………………………………………… 118

Tema V
Terorism şi antiterorism în România …………………….. 123
România şi spectrul ameninţării teroriste …………………. 123
Combaterea ameninţării teroriste pe teritoriul României …. 127

Tema VI
Rolul Serviciului Român de Informaţii în prevenirea şi
combaterea terorismului pe teritoriul României ………… 141

Bibliografie selectivă ………………………………………. 155

6
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Argument

Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 au impus,


fără drept de apel, necesitatea obţinerii de informaţii privind
acţiunile grupărilor teroriste. Dar specificul acţional al acestora,
în celule de mici dimensiuni, independente, fără structuri
ierarhice care să implice comunicare şi planificare operaţională,
îngreunează activitatea serviciilor de informaţii.
La nivel tactic, intelligence-ul reprezintă o dimensiune
intrinsecă a strategiilor antiteroriste şi contrateroriste. Interfaţa
dintre unităţile de intervenţie antiteroriste şi cele specializate în
obţinerea de informaţii este asigurată de echipe mixte,
informaţiile obţinute fiind folosite de unităţile de intervenţie în
scopul iniţierii de acţiuni de prevenire, descurajare sau ripostă,
o bună comunicare între cele două segmente implicate
reprezentând elementul esenţial în reuşita contracarării unui
atentat terorist.
Totodată, intelligence-ul joacă un rol important în
stabilirea intenţiilor de acţiune, a modului de operare şi a
infrastructurii logistice a unei grupări teroriste. Mai ales că un
accent important în managementul informaţiilor privitoare la
ameninţările teroriste este pus pe elaborarea unor strategii de
obţinere de informaţii necesare prevenirii, contracarării sau cel
puţin minimalizării efectelor acţiunilor grupărilor teroriste,
demers care trebuie să aibă la bază o analiză riguroasă. De
menţionat că modul clandestin de acţiune al grupărilor teroriste,
prin comiterea de atentate de către celule reduse numeric şi
puternic motivate de fanatismul religios sau de ideologia
extremistă promovată, reprezintă un element de dificultate
sporită în acest sens.

7
Cristian BARNA

În era globalizării informaţionale un rol important în


managementul informaţiilor în prevenirea şi combaterea
ameninţărilor teroriste poate şi trebuie să-l joace societatea
civilă, care nu trebuie să rămână doar un simplu beneficiar al
actorilor instituţionali angrenaţi în asigurarea securităţii
cetăţenilor şi statelor ci să devină şi contributor la obţinerea de
informaţii care să permită cunoaşterea, prevenirea şi combaterea
ameninţărilor teroriste.
Acest deziderat poate fi însă atins doar dacă şi serviciile
de informaţii înţeleg necesitatea promovării culturii de securitate
în prevenirea şi combaterea terorismului, oferind cetăţenilor
„know-how” în înţelegerea fenomenului şi unelte în
identificarea şi diagnoza unor activităţi care pot fi catalogate
drept teroriste sau în sprijinul unor grupări teroriste.
Faptul că Serviciul Român de informaţii a înţeles
necesitatea conlucrării strânse cu cetăţenii în prevenirea şi
combaterea terorismului pe teritoriul României este demonstrat
şi de promovarea unui program universitar de master în
„Managementul informaţiilor în combaterea terorismului”, care
se derulează sub egida Academiei Naţionale de Informaţii
„Mihai Viteazul” cu sprijinul activ Direcţiei Generale Prevenire
şi Combatere Terorism.
Acest suport de curs reprezintă doar o mică parte din acest
demers de promovare a culturii de securitate pe palier antiterorist,
obiectivul urmărit prin susţinerea acestui curs fiind acela de a
oferi cursanţilor un instrument util în cunoaşterea şi înţelegerea
elementelor de bază ale evoluţiei fenomenului terorist, formarea
şi perfecţionarea deprinderilor necesare analizei formelor de
manifestare a fenomenului terorist contemporan, precum şi a
mecanismelor naţionale şi internaţionale implicate în prevenirea
şi combaterea ameninţărilor teroriste.

8
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Tema I
Terorismul: delimitări conceptuale

Activităţile teroriste sunt rareori fenomene izolate având


tendinţa de a reflecta simpatii nebuloase, dorinţe şi aspiraţii
ale unor segmente mai mari ale societăţii de apartenenţă,
constituindu-se în mijloace de protest socio-politic.
Terorismul reprezintă o ameninţare globală care nu ţine
cont de principiile fundamentale ale legii, ordinii şi respectării
drepturilor omului. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au
demonstrat lumii întregi că teroriştii sunt mult mai bine organizaţi
şi mai capabili să acţioneze la nivel global decât se considera.
Concepţiile despre capabilităţile şi motivaţiile teroriştilor de
victimizare a civililor nevinovaţi s-au schimbat radical.
Terorismul modern, sfidând normele şi legile războiului
convenţional, îşi dirijează atacurile asupra populaţiei civile, care
reprezintă o ţintă facilă şi eficientă pentru terorişti. Tehnica
atacurilor nediscriminatorii sporeşte panica generală şi induce
sentimentul de insecuritate în rândul populaţiei. Oricine,
oriunde, oricând poate fi victima următorului atentat terorist.
Această ameninţare subminează încrederea populaţiei că poate
duce o viaţă normală, iar când rutina cotidiană a fiecărui individ
trebuie să cuprindă şi un plan de acţiune în cazul unui potenţial
atentat terorist viaţa acestuia devine încărcată de anxietate.
Frica indusă în rândul unei populaţii, care trăieşte sub
ameninţarea terorismului, are două componente: una raţională,
produsă de riscul unei morţi violente, în urma unui atac terorist
şi una iraţională, care nu are nici o legătură cu probabilitatea
9
Cristian BARNA

statistică ca cineva să fie ucis sau rănit într-un atac terorist şi/sau
ca un atentat să aibă loc. Astfel, prin amplificarea ameninţării,
lăsând să se înţeleagă că acea moarte violentă poate apărea la
fiecare colţ de stradă sau staţie de metrou, teroriştii vizează
declanşarea fricii iraţionale şi a sentimentului de insecuritate în
rândul populaţiei.
Aşadar, terorismul este un război psihologic, o exprimare
a influenţei sociale, care foloseşte propria imaginaţie a victimei
împotriva sa. Ţinta teroristului este să izoleze individul de grup,
să fragmenteze o societate într-o masă de indivizi înspăimântaţi,
care se ascund şi care nu sunt în stare să-şi continue viaţa de zi
cu zi. Mai mult, grupările teroriste intenţionează să submineze
credinţa indivizilor în valorile colective ale societăţii în care
trăiesc, amplificând ameninţarea până la un punct în care
siguranţa pare să aibă o importanţă mai mare decât toate
celelalte valori socio-politice asumate.
Dar de ce devin oamenii terorişti? Este vorba de
disperarea lor faţă de lumea în care trăiesc, care nu mai poate fi
schimbată prin mijloace politice obişnuite? Este vorba de orbire
ideologică sau poate chiar nebunie? Prieteni nepotriviţi?
„Background-ul social”? Sau putem găsi rădăcinile terorismului
în psihicul uman, o incredibilă supra-presiune psihică care
trebuie să răbufnească în violenţă arbitrară şi fără noimă? 1
Analizele contemporane privind terorismul tind să ofere
doar o perspectivă unilaterală, pe termen scurt, în funcţie de
interesele naţionale. Terorismul este perceput ca fiind ceva
„diferit” de statul respectiv, deşi uneori este parte a acestuia.
Astfel, terorismul este considerat ca fiind generat de „alţii”, de
acţiunile unor grupuri externe sau ale unor indivizi aflaţi în
opoziţie cu statul atacat. Caracterizarea teroristului ca „rău” sau
„alienat mintal”, aşa cum se întâmplă adesea, accentuează ideea

1
Artus, Helmut M: Războiul împotriva terorismului. Structurile legitimării
şi delegitimării, în Cristian Barna (coord.): Sfârşitul terorismului şi noua
(dez)ordine mondială, Editura TopForm, Bucureşti, 2009.
10
Forme de manifestare a terorismului contemporan

de „alteritate” şi distrage atenţia de la contextul social şi politic


în care apare terorismul.
Pentru a putea înţelege terorismul şi condiţionalităţile
acestui fenomen este necesar să înţelegem reţeaua cognitivă,
psiho-socială şi politico-ideologică, extraordinar de complexă şi
interdependentă, formată din indivizi care au conexiuni cu
terorismul sub orice formă şi la orice nivel, în diferite grade de
implicare. Pentru că, terorismul este un fenomen violent aparte
datorită motivaţiilor ideologico-politice sau religioase urmărite.
După unii cercetători ai fenomenului: „terorismul este, în
mod fundamental şi firesc, de natură politică”. 2
Însă, dată fiind multitudinea de caracteristici ale
fenomenului terorist pe care trebuie să le avem în vedere,
abordarea conform căreia acesta este doar de natură politică nu
este general acceptată. 3
Jessica Stern consideră că nici o definiţie a terorismului
nu este limitată la „autor sau scop”. Această abordare nu exclude
obiectivele politice urmărite de terorişti dar caută şi alte
motivaţii, cum ar fi cele pur criminale sau religioase. Pentru
Stern, „evocarea intenţionată a groazei este ceea ce delimitează
terorismul de asasinatul simplu sau de actul de violenţă”. 4
Actele teroriste sunt spectaculoase, concepute să
îngrozească şi să influenţeze o audienţă largă, mai presus de
victimele propriu-zise. Scopul este de a folosi impactul
psihologic al violenţei sau al ameninţării cu violenţa pentru a
induce o schimbare politică, socială sau religioasă.

2
Rapoport, David C.: Fear and Trembling: Terrorism in Three Religious
Traditions, American Political Science Review, vol. 78, no. 3, 1984.
3
Eqbal, Ahmad: ‘Terrorism: Theirs & Ours, in Howard, Russell D; Sawyer,
Reid L: Terrorism and Counterterrorism: Understanding the New Security
Environment, Guilford, McGraw-Hill/Dushkin, 2003.
4
Stern, Jessica: The Ultimate Terrorists, Cambridge, Harvard University
Press, 2001.
11
Cristian BARNA

Grupările teroriste tind să-şi justifice metodele insistând


că au fost obligaţi să apeleze la acestea, datorită ineficienţei altor
mijloace politice şi economice şi denunţă considerarea acţiunilor
întreprinse drept acte de terorism. Teroriştii afirmă că sunt, mai
degrabă, luptători sau soldaţi în numele unei cauze, motivând că
sunt forţaţi de circumstanţe să folosească strategii, tactici şi
metode teroriste, diferite de cele ale regimurilor sau statelor
împotriva cărora luptă, care sunt mai bine echipate şi dispun
de alte instrumente de legitimare.
Paul Pillar susţine că motivaţiile politico-ideologice sunt
o premisă a terorismului care este „în mod fundamental diferit
de alte forme ale violenţei prin motivaţiile care-l determină.
Preocupările teroriştilor sunt macro-preocupări, despre cum să
schimbe organizarea socială sau politică la scară largă;
‹‹Politicul›› în această privinţă depăşeşte nu numai tradiţionala
ideologie extremistă (de stânga sau de dreapta) ci şi cele ce
adesea sunt descrise ca motivaţii politice sau sociale”. 5
Este adevărat că, multe dintre problemele de definire a
terorismului apar din cauza unei analize deficitare a conceptelor.
Un act de terorism nu este un eveniment rupt de istorie şi de
context; actul terorist este parte dintr-un proces iar înţelegerea
terorismului presupune recunoaşterea acestui fapt. Prin natura
lor, forţele pe care le implică terorismul nu sunt doar militare
sau politice. Terorismul este determinat, la un anumit nivel, de
factori sociali şi culturali, iar la un alt nivel, de factori
psihologici şi comportamentali. Dacă nu sunt abordaţi toţi
factorii, atunci terorismul nu va putea fi delimitat conceptual şi
cu atât mai puţin eradicat acţional.
Dacă identificarea terorismului prin metode este probabil
cel mai simplu mod de a găsi o definiţie utilă a acestui fenomen
acest lucru este valabil doar în cazul existenţei unui acord
general asupra modalităţii de diferenţiere între mijloacele
teroriste şi cele non-teroriste.

5
Pillar, Paul R.: Terrorism and U.S. Foreign Policy, Brookings Institute
Press: Washington DC, 2001.
12
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Indiferent de ideologie, apariţia terorismului presupune


existenţa unui individ care are oportunitatea de a se implica în
activităţi teroriste. Răspunsul la întrebarea de ce o persoană se
implică în activităţi teroriste şi o alta nu, este o chestiune care nu
trebuie să fie tratată superficial. Atât timp cât prin terorism se
înţelege doar un comportament violent, subsumat unei cauze
ideologico-politice, utilitatea conceptului este redusă,
propagandistică. 6
Pentru că terorismul rezidă într-un complex de factori
cauzali - psihologici, economici, politici, religioşi şi sociali.
Deoarece este un fenomen multi-cauzal, ar fi eronat ca un act de
terorism să fie explicitat singular, de exemplu prin nevoia
psihologică a teroristului de a acţiona violent.
Dinamismul acestor factori este dat, în principal, de
influenţa contextului şi a trecutului. Aceste influenţe nu pot fi
modificate deoarece au apărut în contextul socializării individului
(în familie, la locul de muncă etc.), pe un fundal religios, social sau
cultural. Aceşti factori contribuie, în mod evident, la alegerile pe
care un individ le face în ceea ce priveşte propriul comportament,
putând oferi o orientare şi o motivaţie conduitei acestuia, dar nu se
poate spune despre aceşti factori că, într-adevăr, „cauzează”
anumite acţiuni. Ei au legătură mai degrabă cu motivaţia implicării
individului, nu cu evenimentul în sine.
Pentru Paul Wilkinson, cauzele apariţiei terorismului sunt:
conflictele etnice, religioase şi ideologice, sărăcia, presiunile
modernismului, inegalităţile politice, lipsa de canale de comunicare
paşnice, tradiţia violenţei, slăbiciunea şi incompetenţa unui guvern,
erodarea încrederii într-un lider şi dezacordurile profunde dintre
elitele politice ale unui stat. 7

6
Merari, Ariel: Terrorism as a Strategy of Insurgency, Terrorism and
Political Violence, vol. 5, no. 4, Frank Cass Publishing, London, 1993.
7
Wilkinson, Paul. Political Terrorism, Macmillan, Londra, 1974.
13
Cristian BARNA

Mediile care oferă condiţii pentru apariţia terorismului le


includ pe cel naţional şi internaţional, dar şi sub-naţional
(universităţile, identificate drept principal teren de recrutare,
unde mulţi terorişti au fost expuşi prima oară ideologiei
marxist-leniniste, fundamentalismului islamic sau altor idei
revoluţionare şi unde aderă la grupuri radicale). 8
Unii analişti, precum Martha Crenshaw, abordează
terorismul din punct de vedere organizaţional, ca un mod de
acţiune raţional-strategic, caracteristic unui grup structurat şi nu
unui individ: „actele de terorism sunt comise de grupuri care iau
decizii colective, bazate pe credinţe comune, nivelul de
angajament individual faţă de grup şi credinţele acestuia fiind
cel care variază”. 9
Contextul organizaţional/politic/social se referă la mediul
în care se găseşte individul, având în vedere că atât trăsăturile
politice cât şi cele organizaţionale au efect asupra experienţelor
individului în context social.
Abordarea organizaţională poate fi relevantă pentru
organizaţiile de gherilă, cu o structură tradiţională, dar nu pentru
grupările teroriste de tip reţea. Grupările teroriste de factură
religioasă sunt adesea dominate de un singur lider (Osama bin
Laden) fiind puţin probabil ca deciziile să fie luate în mod
colectiv, de către un organism de conducere. Conform celor mai
multe mărturii, liderii terorişti dau instrucţiuni locotenenţilor lor
să deturneze un avion, să asasineze o persoană, să arunce în aer
o ambasadă şi aşa mai departe, lăsând detaliile operaţionale pe
seama locotenenţilor. De asemenea, liderul suprem poate asculta
sfaturile locotenenţilor săi, dar decizia finală îi aparţine.
8
Hudson, Rex A.: The Sociology and Psychology of Terrorism: Who
Becomes a Terrorist and Why? Federal Research Division Library of
Congress, Washington DC, 1999.
9
Crenshaw, Martha: Questions to Be Answered, Research to Be Done,
Knowledge to Be Applied in Reich, Walter (ed.): Origins of Terrorism:
Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, Cambridge University
Press, 1990.
14
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Abordarea etologică a terorismului sugerează că potenţialii


terorişti devin agitaţi într-un mod favorabil violenţei în faţa
prezentărilor atentatelor teroriste de către mass-media. Teroriştii
sunt predispuşi la manipularea victimelor lor, a presei, a publicului
şi a autorităţilor, uneori având nevoie numai să vadă că terorismul a
funcţionat pentru a deveni agresivi.
Conform exponenţilor acestei abordări, teroristul este
„un individ frustrat care a devenit agitat experimentând în mod
repetat sindromul luptei. Mai mult, după aceste prime stări de
agitaţie, teroristul caută să se elibereze printr-un act agresiv şi să
înlăture parţial cauza iniţială a frustrării sale, prin atingerea
scopului politic care până atunci i-a fost refuzat” 10.
În contrast cu politologii şi sociologii, interesaţi de
contextul politic şi social în care acţionează grupările teroriste,
psihologii sunt interesaţi în primul rând de nivelul individual
sau micro-grupal al fenomenului terorist, al personalităţilor,
credinţelor, atitudinilor şi motivaţiilor teroriştilor.
Frederick Hacker identifică trei categorii de indivizi care
comit acte de terorism: nebuni, criminali şi cruciaţi. Dacă nebunii
sunt motivaţi de criterii de neconceput pentru majoritatea
populaţiei iar criminalii de câştigul personal, cruciaţii nu caută să
obţină avantaje personale ci prestigiu sau putere pentru o cauză
colectivă. Fără îndoială, majoritatea indivizilor care comit atentate
teroriste se percep ca fiind cruciaţi, Hacker subliniind că teroristul
cruciat este un individ normal, un profesionist bine antrenat şi
dedicat total cauzei pe care o serveşte 11.

10
Jenkins, Brian M (ed.): Terrorism and Beyond: An International
Conference on Terrorism and Low-Level Conflict. Santa Monica, California,
Rand Corporation, 1982.
11
Hacker, Frederick J: Crusaders, Criminals, Crazies: Terror and Terrorism
in Our Time, W.W. Norton, New York, 1996.
15
Cristian BARNA

Deşi psihologia duce lipsă de studii cantitative, din care


să rezulte curente şi să se dezvolte teorii generale asupra
terorismului, aceasta pare să se concentreze asupra câtorva teorii
despre cum devine individul terorist:
- teoria frustrare-agresiune: multe din comportamentele
teroriştilor sunt un răspuns la frustrările determinate de diferite
necesităţi şi scopuri de natură politică, economică sau personală.
Paul Wilkinson critică însă ipoteza frustrare-agresiune pentru că
are „foarte puţine de spus despre psihologia socială a prejudecăţii
şi urii... şi despre fanatismele care joacă un rol important în
încurajarea violenţei extreme, terorismul politic neputând fi înţeles
în afara contextului, ideologiilor, credinţelor şi modurilor de viaţă
teroriste sau potenţial teroriste” ; 12
- teoria controlului fricii are la bază o serie de ipoteze
care demonstrează că punerea sub semnul întrebării a unei
viziuni asupra lumii provoacă anxietate existenţială. Viziunea
asupra lumii este o modalitate de apărare în faţa anxietăţii
provocate de ideea morţii. Conform acestei teorii, o viziune
comună asupra lumii oferă indivizilor, în viaţa de zi cu zi, o
modalitate de apărare în faţa inevitabilei anxietăţi existenţiale:
teama de moarte. Atunci când încrederea în sine este redusă sau
legitimitatea concepţiei despre viaţă şi lume este incertă, teama
de moarte va creşte – experienţă extrem de tulburătoare –
îndemnându-i pe potenţialii terorişti să caute o soluţie;
- teoria reducerii incertitudinii porneşte de la ideea că
incertitudinea existenţială este un factor perturbator.
Apartenenţa la un grup este atractivă pentru cei cu identitate
incertă deoarece le oferă acestora o identitate socială, construită
în jurul unui model reprezentat adesea de liderul grupului.

12
Wilkinson, Paul: Terrorism: International Dimensions in Contemporary
Terrorism, Facts on File, New York, 1986.
16
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Evaluarea gradului de identificare cu membrii unui grup,


precum şi imposibilitatea de a face o distincţie clară între sine şi
ceilalţi, reprezintă indicatori eficienţi, cu ajutorul cărora se poate
aprecia gradul de vulnerabilitate faţă de influenţa grupărilor
teroriste. Teoria reducerii incertitudinii porneşte de la ideea că
cele mai multe persoane se alătură unui grup pentru a-şi atenua
senzaţia de incertitudine, care se manifestă în contextul crizelor
economice sau războaielor. Corespondenţa cu cazul musulmanilor
auto-radicalizaţi din Europa este evidentă; 13
- apelând la teoria identităţii negative a lui Erik
Erikson, Jeanne Knutson sugerează că terorismul presupune,
în mod conştient, o identitate negativă, individul apelând
la mijloace teroriste ca rezultat al sentimentelor de furie şi
neputinţă, datorate lipsei de alternativă. 14
Teoria identităţii sociale arată că pe măsură ce se
formează grupurile, iar membrii lor se raportează la identitatea
grupului creşte probabilitatea de a face comparaţii între grupuri.
Percepţiile despre realitatea socială sunt influenţate de miturile
transmise cu privire la grupurile respective. Dacă membrii
grupurilor constată că statutul lor are un impact negativ asupra
propriului concept de sine, membrii grupului vor încerca să
modifice ierarhia existentă. Atunci când grupurile consideră
această ierarhie ca fiind temporară şi instabilă şi sunt de părere
că situaţia actuală este injustă, aceste percepţii acţionează
concertat pentru a face posibilă schimbarea.

13
Hogg, M. A: Uncertainty and extremism: Identification with high
entitativity groups under conditions of uncertainty in V. Yzerbyt, C. M. Judd,
O. Corneille (eds.): The psychology of group perception: perceived
variability, entitativity and essentialism, Psychology Press, New York, 2003.
14
Knutson, Jeanne N: Social and Psychodynamic Pressures Toward a
Negative Identity, in Yonah, Alexander; Gleason, John M (eds.): Behavioral
and Quantitative Perspectives on Terrorism, Pergamon, New York, 1981.
17
Cristian BARNA

- teoria auto-categorizării: pe măsură ce indivizii


trec de la o reprezentare de sine personală, individualizată
la o categorizare în funcţie de grup, atitudinile, comportamentul
şi percepţia despre propria persoană vor fi influenţate într-o
măsură mai mare de grupul de referinţă. Categorizarea în funcţie
de grup duce la depersonalizarea sinelui şi a celorlalţi. Astfel,
percepţia despre sine şi ceilalţi este structurată şi simplificată
de prototipul grupului. 15
În situaţii caracterizate de un grad ridicat de
incertitudine, se va accentua tendinţa apariţiei şi identificării cu
grupuri extrem de omogene. Altfel spus, grupurile extrem de
omogene şi care nu tolerează diversitatea în interiorul lor se vor
dovedi atractive pentru persoanele care se confruntă cu un grad
ridicat de incertitudine. Chiar dacă depersonalizarea determinată
de categorizarea în funcţie de un anumit grup nu implică
neapărat dez-individualizare (pierderea totală a conceptului de
sine) sau dezumanizarea membrilor out-group-ului, presiunea
exercitată poate justifica recurgerea la violenţă faţă de „ceilalţi”.
- teoria narcisism-agresiune arată că la mijloace
teroriste de acţiune vor apela „indivizii cu probleme psihologice,
narcisiste şi personalitate labilă”. Datele examinate de Jerrold
Post indică faptul că mulţi terorişti au eşuat în viaţa lor
personală, educaţională şi vocaţională fiind atraşi în grupări
teroriste de filozofia „noi-contra-lor”. 16
O concluzie poate fi desprinsă în urma acestei analize a
fenomenului şi anume că teroriştii nu se raportează realităţii
sociale sau politice în acelaşi fel cu oamenii obişnuiţi. Martha
Creenshaw afirmă că „acţiunile grupărilor teroriste se bazează

15
Hogg, M. A. şi Abrams, D: Social identifications: A social psychology of
intergroup relations and group processes, Routledge, Londra, 1988.
16
Post, Jerrold M: Terrorist Psycho-Logic: Terrorist Behavior as a Product of
Psychological Forces in Reich, Walter (ed.): Origins of Terrorism: Psychologies,
Ideologies, Theologies, States of Mind. Cambridge University Press, 1990.
18
Forme de manifestare a terorismului contemporan

pe o interpretare subiectivă a lumii. Variabilele care influenţează


acţiunile teroriştilor sunt de ordin politic, economic, cultural sau
legate de dinamica intra-grupală. Convingerile membrilor
grupărilor teroriste pot părea iraţionale societăţii însă reprezintă
atribute valorizante de netăgăduit în cadrul propriei grupări”. 17
Din acest punct de vedere, concepţia teroriştilor despre
ordinea socială este subordonată ideologiei grupării de referinţă
(marxist-leninistă, anarhistă, naţionalistă, fundamentalist
islamică). Programele politico-ideologice reprezintă o condiţie
primară în existenţa unei grupări teroriste. Ideile, conceptele şi
principiile doctrinare ale grupărilor teroriste servesc drept
funcţiuni psihologice, facilitând mobilizarea indivizilor care
împărtăşesc aceleaşi credinţe. Motivaţiile unor grupări teroriste
pot să provină din trecut, ideologii contemporani doar „ajustând
şi modificând” vechile tipare pentru a se potrivi realităţilor
politice şi socio-economice moderne.
În plan teleologic, Bruce Hoffman identifică cinci
obiective urmărite de grupările teroriste: atenţia, cunoaşterea,
recunoaşterea, autoritatea şi guvernarea. Potrivit acestei tipologii
grupările teroriste urmăresc promovarea (atenţia), popularizarea
(cunoaşterea) şi legitimarea unei ideologii (recunoaşterea) în
rândul populaţiei civile. Conform lui Hoffman, grupările
teroriste au reuşit uneori să parcurgă aceste trei etape, însă prea
puţine sunt cele cărora li s-a recunoscut un statut oficial
(autoritatea) şi de control politic (guvernarea), reacţiile şi
obiectivele urmărite prin terorismul politic fiind mai accentuate
în primele trei etape enumerate. 18

17
Crenshaw, Martha: Questions to Be Answered, Research to Be Done,
Knowledge to Be Applied in Reich, Walter (ed.): Origins of Terrorism:
Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, Cambridge University
Press, 1990.
18
Burgess, Mark: Terrorism, The Problems of Definition, Center for Defense
Information, Washington DC, www.cdi.org.
19
Cristian BARNA

Recunoaşterea presupune mediatizarea, în vederea


legitimării cauzei urmărite de o grupare teroristă, comiterea unui
atentat atrăgând atenţia şi galvanizând opinia publică. Pentru
grupările teroriste, mass-media reprezintă uneltele critice în
propagarea mesajului, iar acţiunea violentă asigură acoperirea
mediatică. De asemenea, există voci care susţin că, dacă nu se
oferă spaţiu mediatic violenţelor teroriste, acestea vor escalada
până când mass-media se vor conforma nevoii de publicitate
urmărite de terorişti. Nu în ultimul rând, chiar şi ameninţarea cu
violenţa poate aduce publicitate cauzei teroriste.
De altfel, grupările teroriste au nevoie de susţinere
logistică, recruţi, arme, motiv pentru care sunt preocupaţi de
recunoaşterea activităţilor întreprinse şi în sprijinul construirii şi
susţinerii propriei infrastructuri. Din acest motiv teroriştii
revendică actele comise.
Intimidarea: când grupările teroriste realizează că le
lipseşte sprijinul public pot apela la activităţi de natură a
determina societatea să acţioneze în sensul îndeplinirii
pretenţiilor ridicate. Aceasta este “teroarea” terorismului, ţinta
vizată fiind populaţia ca ansamblu, exploatarea fricii şi anxietăţii
fiind pârghiile prin care organismele guvernamentale sunt
forţate să dea curs solicitărilor teroriştilor. Grupările teroriste
vor alege ţintele în funcţie de ideologia urmărită, de exemplu,
grupările de extremă stânga vor viza obiective financiare sau
industriale, exponente ale dominaţiei capitaliste, în vreme ce
„eco-teroriştii” vor viza sabotarea facilităţilor industriale care
afectează mediul înconjurător.
Coerciţia: exercitarea de presiuni asupra actorilor
instituţionali pentru a adopta solicitările grupărilor teroriste,
comiterea de atentate fiind urmată de revendicări şi de
ameninţarea cu alte violenţe. Răpirile şi deturnările sunt tactici
exemplificative pentru că le conferă teroriştilor posibilitatea de a
negocia şi de a-şi atinge scopurile propuse, fără a aduce
prejudicii ireparabile victimelor.
20
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Pierderile colaterale de vieţi omeneşti din rândul


populaţiei reprezintă un argument demn de luat în considerare,
grupările teroriste fiind conştiente că revendicările lor ar putea
să nu fie receptate, în confuzia care urmează unor incidente care
ar putea provoca reacţii negative populaţiei şi care ar mandata
actorii instituţionali să adopte măsuri de retorsiune şi să nu
negocieze cu gruparea teroristă.
Aşadar, puterea unei grupări teroriste constă mai degrabă
în ameninţarea cu violenţa decât în violenţa în sine; răpirile,
deturnările, asasinatele politice şi actele de violenţă care nu
cauzează pierderi umane din rândul populaţiei fiind mijloace de
acţiune la care apelează grupările teroriste care urmăresc
coerciţia actorilor instituţionali.
Provocarea: grupările teroriste pot recurge la acte
destinate a provoca o reacţie a actorilor instituţionali care să fie
resimţită negativ de societatea civilă: raiduri poliţieneşti în
scopul identificării celor responsabili pentru comiterea unui
atentat, blocarea străzilor, măsuri represive împotriva civililor
care nu au adus nici un prejudiciu legii, acţiuni care ar putea
reduce încrederea populaţiei: „brutalitatea este o reacţie
guvernamentală indusă... care a permis teroriştilor să aibă câştig
de cauză în multe situaţii”. 19
O definiţie operaţională a terorismului
Terorismul, concept cu conotaţii emoţionale negative,
conţine motivaţii diferite pentru popoare diferite, fiind vitală
diferenţierea condiţiilor, variate şi variabile, în care se manifestă
violenţa teroristă.

19
Post, Jerrold M: Terrorist Psycho-Logic: Terrorist Behavior as a Product
of Psychological Forces in Reich, Walter (ed.): Origins of Terrorism:
Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind. Cambridge University
Press, 1990.
21
Cristian BARNA

Grupările teroriste se descriu a fi mişcări de eliberare


naţională, luptători împotriva opresiunilor sociale, economice,
religioase sau imperialiste (sau a oricărei combinaţii între acestea),
printre revendicările acestora numărându-se schimbarea ordinii
sociale, conform ideologiei urmărite, aspiraţiile asociate cu credinţe
religioase, contracararea abuzurilor de ordin etnic, problemelor
legate de mediu, de protecţia animalelor sau de chestiuni sociale
controversate cum ar fi avorturile. 20
Multitudinea grupărilor teroriste, eterogenitatea naţională
şi socio-culturală a indivizilor care le compun, precum şi
scopurile urmărite face dificilă tentativa de a identifica un
„ideal-tip” al unei grupări sau terorist. Jerrold Post subliniază că
există o atât de mare diversitate de personalităţi în cadrul unei
grupări teroriste întrucât este practic imposibil de a alcătui un
„profil al teroristului”. 21
O definiţie nominală a conceptului de terorism constă în
specificarea înţelesului acestui termen cu ajutorul altor termeni
al căror înţeles au aceiaşi semnificaţie: violenţă, act criminal,
inducerea unei stări de teamă, vizarea unor ţinte din cadrul
populaţiei non-combatante, ameninţare asimetrică etc.
Definiţia operaţională, adică traducerea conceptelor în
„evenimente observabile”, este o etapă importantă în stabilirea
dimensiunii conceptuale a fenomenului terorist, reprezentând un
procedeu eficient de a decide dacă o calitate (indicator
operaţional) poate fi atribuită unei unităţi sociale.
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că definirea
terorismului reprezintă un demers subiectiv, definiţia fiind
puternic influenţată de cel care o formulează. De pildă, statele
care sponsorizează terorismul acţionează în direcţia influenţării
comunităţii internaţionale în a defini terorismul de aşa manieră
20
Merari, Ariel: Terrorism as a Strategy of Insurgency, Terrorism and
Political Violence, vol. 5, no. 4, Frank Cass Publishing, London, 1993.
21
Hudson, Rex A, op. cit.
22
Forme de manifestare a terorismului contemporan

încât grupările teroriste pe care le sponsorizează să fie excluse


din această clasificare. Astfel, Iranul promovează o definiţie a
terorismului conform căreia comiterea unor acţiuni asimilabile
atentatelor teroriste să fie permisă în cazul „luptătorilor pentru
libertate naţională”.
Fără a ne propune să analizăm auto-descrierea unei grupări
terorist anume, precizăm că terorismul şi lupta pentru libertate
reprezintă concepte care descriu două aspecte diferite ale
comportamentului uman. Primul dintre acestea caracterizează o
modalitate de luptă şi cel de-al doilea o cauză de acţiune. Scopurile
grupărilor considerate teroriste sunt foarte variate, cele mai întâlnite
fiind inducerea schimbării sociale de extremă stângă sau dreaptă,
ideologia religioasă, criteriul etnic şi aspectele de ordin general
legate de mediu, drepturile animalelor sau politica avorturilor.
Terorismul ar putea fi definit ca folosirea deliberată a
violenţei împotriva populaţiei pentru a obţine beneficii politice,
ideologice sau religioase. În definirea acestui fenomen este
importantă diferenţierea între scopurile urmărite şi mijloacele de
atingere a acestora, o grupare teroristă neputând fi asimilată unei
mişcări de eliberare naţională deoarece, chiar dacă scopul final
este legitim, mijloacele folosite (atentate care produc victime din
rândul populaţiei, în scopul de a exercita presiuni politice asupra
actorilor instituţionali), nu justifică atingerea acestor scopuri.
Atentatul terorist, latura acţională şi vizibilă a fenomenului,
reprezintă asocierea cu orice act ilicit de extremă violenţă, comis
de unul sau mai mulţi indivizi sau de grupări organizate, acţionând
în nume propriu sau cu aprobarea, încurajarea, sprijinul tacit sau
susţinerea unui stat, săvârşite împotriva unor persoane sau bunuri,
în scopul îndeplinirii unui obiectiv ideologic, politic, social
sau religios, susceptibil să pună în pericol numeroase vieţi
omeneşti sau bunuri importante şi să aducă grave prejudicii păcii
şi securităţii la nivel naţional şi internaţional.

23
Cristian BARNA

Atentatul terorist mai poate fi definit ca „un act voluntar


comis împotriva vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii oficialităţilor;
orice act care primejduieşte o comunitate, creează o stare de
teroare în vederea schimbării autorităţii publice sau împiedicarea
acţiunilor acesteia, sau care urmăreşte destabilizarea relaţiilor
internaţionale” 22.
De menţionat că primele încercări de definire a
terorismului au fost iniţiate de Quintilliano Saladana, în timpul
„Conferinţei Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, din
1925, prin introducerea conceptului de „crimă internaţională”
(care includea crimele împotriva drepturilor omului şi crimele
comise împotriva şefilor de state sau a reprezentanţilor
diplomatici ai acestora). Ulterior, datorită inabilităţii statelor
lumii de a ajunge la un acord asupra definirii „crimei politice”
sau actului terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în
încercarea de a defini terorismul.
Prima „Conferinţă a Ligii Naţiunilor pentru prevenirea şi
pedepsirea terorismului” a avut loc în 1935, atentatele teroriste
fiind definite ca „acte criminale îndreptate împotriva unui stat,
astfel gândite şi concepute, încât să terorizeze indivizii,
grupurile sociale şi opinia publică” 23.
Conform Rezoluţiei 52/210 a Adunării Generale ONU,
atentatele teroriste sunt: „actele criminale înfăptuite în scopuri
politice, cu intenţia de a provoca populaţiei o stare de teroare şi
care nu pot fi justificate în nici o circumstanţă, indiferent de
motivaţiile politice, filozofice, ideologice, rasiale, etnice,
religioase sau de orice altă natură care le-ar putea justifica” 24.

22
Boaz, Ganor: Terrorism: No Prohibition Without Definition, www.ict.org.il.
23
Bodunescu, Ion: Flagelul terorismului internaţional, Editura Militară,
Bucureşti, 1978.
24
*** United Nations General Assembly Resolution no. 51/210, Measures to
eliminate international terrorism, www.un.org.
24
Forme de manifestare a terorismului contemporan

În continuare, vom cita câteva definiţii, relevante prin


rolul jucat în combaterea acestui fenomen de către instituţiile
naţionale şi internaţionale care le-au formulat.
Terorismul este definit în „US Federal Regulations
Code” ca: „folosirea ilegală a forţei şi a violenţei împotriva
persoanelor sau proprietăţilor pentru a intimida sau a forţa un
guvern sau populaţia civilă, în vederea atingerii unor obiective
politice sau sociale” 25.
Totodată, Departamentul de Stat al SUA face următoarele
delimitări conceptuale privind fenomenul terorist:
- termenul de „terorism” defineşte violenţa premeditată,
motivată politic, îndreptată împotriva ţintelor non-combatante de
grupările sub-naţionale sau de agenţi clandestini, de obicei cu
intenţia de influenţa o audienţă;
- termenul de „terorism internaţional” defineşte
terorismul care implică cetăţeni sau teritorii aparţinând mai mult
decât unei singure ţări;
- termenul de „grup terorist” defineşte orice grup care
practică sau subordonează grupuri semnificative care practică
terorismul internaţional 26.
Paul Pillar, fost adjunct al Centrului de Combatere a
Terorismului din cadrul CIA, identifică patru elemente - cheie
ale atentatului terorist:
- este un act premeditat şi nu o violenţă impulsivă;
- este politic şi nu infracţional, ca în cazul violenţei
folosită de grupări criminale;
- este îndreptat împotriva civililor şi nu a ţintelor
militare sau a trupelor combatante;

25
*** U.S. Code of Federal Regulations, www.whitehouse.gov.
26
Cofer, Black: Introduction, Patterns of Global Terrorism 2002, www.state.gov.
25
Cristian BARNA

- este executat de către grupări sub-naţionale şi nu de


către forţele armate ale unui stat 27.
Departamentul Apărării al SUA: „terorismul este
folosirea cu bună ştiinţă a violenţei, nejustificată legal şi pentru
a produce teamă, cu intenţia de a forţa sau intimida guvernele
sau societăţile să le accepte revendicările, care sunt în general
politice, religioase sau ideologice” 28.
Biroul pentru Respectarea Constituţiei din Germania:
„terorismul este o luptă în scopuri politice, prin atentate la viaţa
şi proprietatea altor persoane, în special prin intermediul unor
crime atroce: producerea de victime omeneşti, asasinate,
pretinderea de răscumpărări pentru o persoană răpită, incendieri,
organizarea unei explozii sau prin intermediul altor acte de
violenţă, folosite ca preludiu pentru asemenea acte criminale” 29.
O definiţie britanică cuprinzătoare a terorismului:
„pentru obţinerea efectelor dorite, teroriştii se bazează nu atât de
mult pe caracterul imprevizibil al acţiunilor ci mai degrabă pe
luarea prin surprindere a ţintei şi pe declanşarea violenţei în
mediile în care, în mod normal, nu se întâmplă astfel de
evenimente. Terorismul este utilizarea sistematică şi bine
gândită a actelor de violenţă ofensivă împotriva guvernului şi a
maselor largi, precum şi împotriva proprietăţii publice şi private
pentru a constrânge unele persoane, grupuri, comunităţi să-şi
modifice comportamentul şi politica promovată” 30.
27
Pillar, op. cit.
28
*** Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms, United
States Department of Defense Office of Joint Chiefs of Staff Publication,
www.dtic.mil.
29
Waldheim, Kurt: Memoriu prezentat la cea de a XXVII-a sesiune a Adunării
Generale a ONU, www.un.org.
30
Thackrah, John R: Encyclopedia of Terrorism and Political Violence,
Routledge & Kegan Paul, New York, 1987.
26
Forme de manifestare a terorismului contemporan

O abordare conceptuală a terorismului a fost realizată


de doi cercetători olandezi de la Universitatea din Laiden,
Alex Schmid şi Albert Jongman, care au adunat 109 definiţii
şi le-au analizat în funcţie de componentele principale, descoperind
că preponderenţa elementului violenţă era covârşitoare (83,5% din
cazuri); urmau scopurile politice (65%), teama indusă (51%),
arbitrariul şi acţiunea nediscriminatorie asupra ţintelor alese
(21%) şi victimizarea civililor, non-combatanţilor, neutrilor şi
persoanelor neimplicate (17,5% )31.
La rândul său, Cindy Combs identifică cel puţin
următoarele elemente definitorii ale fenomenului terorist:
- este un act de violenţă ;
- are un scop sau o motivaţie politico-ideologică;
- ţintele vizate sunt membri ai populaţiei civile;
- caută să intimideze o audienţă, mizând pe crearea
terorii în rândul acesteia 32.
De menţionat este şi definiţia elaborată de Alex Schmid:
„terorismul reprezintă folosirea unui mijloc de acţiune violent,
comis în mod repetat şi în scopul de a induce teamă, de către
indivizi, grupări sau organisme statale (semi)-clandestine,
în scopul atingerii unor scopuri politice sau criminale, fiind
diferit de asasinat prin faptul că ţinta directă a violenţei nu
reprezintă ţinta vizată de scopul propus. Victimele umane
ale atentatelor teroriste sunt alese atât la întâmplare cât şi în

31
Schmid, Alex P; Jongman, Albert J: Political Terrorism, NorthHolland Publishing
Company, Amsterdam, 1988.
32
Combs, Cindy C: Terrorism in the Twenty-First Century, Prentice Hall,
New Jersey, 2001.
27
Cristian BARNA

mod selectiv-simbolic, dintr-o populaţie ţintă, pentru a servi


ca generatori de mesaj” 33.
Pornind de la elementele definitorii ale fenomenului
terorist, identificate de Alex Schmid şi Albert Jongman, propunem
următoarea schemă operaţională de definire a terorismului:

Indicatori Indici
Dimensiuni
operaţionali
atentate teroriste - numărul atentatelor;
- frecvenţa atentatelor;
- efectivele forţelor de combatere
desfăşurate de factorii de decizie;
- numărul victimelor;
- arsenalul folosit de gruparea teroristă
în comiterea atentatului;
zona de acţiune a
Violenţa acţională

- suprafaţa zonei de conflict;


grupării teroriste - suprafaţa zonelor limitrofe afectate de
activitatea grupării teroriste;
- suprafaţa zonelor asupra cărora
acţiunile grupării teroriste au un impact
indirect (unde gruparea are susţinători
sau organizează acţiuni de retorsiune)
grupări teroriste - numărul grupărilor;
- perioada de propagare a violenţei;
- tipul de legături (dacă există) dintre
diferite grupări teroriste;
- gradul de susţinere a populaţiei civile
în numele cărora activează

33
Schmid, op. cit.
28
Forme de manifestare a terorismului contemporan

ideologia - numărul de adepţi sau/şi simpatizanţi;


susţinută - recurenţa apariţiei temporale;
- zona de influenţă;
Motivaţii politico-ideologice

- gradul de violenţă subsumat ideologiei


promovate
legitimitatea - gradul de aderenţă al populaţiei faţă de
ideologiei manifestările paşnice ale ideologiei
susţinute analizate;
- suprafaţa de acoperire;
- numărul de state/organizaţii în care
este considerată legitimă
gradul de
activizare al puternic/scăzut
ideologiei
- numărul victimelor din rândul civililor;
Acţiunea nediscriminatorie

victimizarea
a grupărilor teroriste

civililor - raportul dintre adepţii grupării şi restul


populaţiei;
- frecvenţa soldării cu victime din
rândul populaţiei/organizaţiilor militare;
gradul de protecţie - gradul ridicat/scăzut de protecţie directă;
a populaţiei de către - raportul dintre efectivele militare şi
forţele de ordine
populaţia protejată
audienţa - aspectul cantitativ: mare/mică;
Influenţarea/audienţa scontată de

subsumată - aspectul calitativ: negativ/pozitiv


beneficiarii - mass-media;
audienţei
gruparea teroristă

- gruparea teroristă;
- instituţiile guvernamentale sau
internaţionale
impactul audienţei - direct: creşterea/scăderea frecvenţei
asupra modului de atentatelor teroriste;
acţiune
- indirect: perioada de remanenţă
a atentatelor în memoria socială a
comunităţii vizate
29
Cristian BARNA

De menţionat că unii experţi în materie de terorism sunt


sceptici cu privire la tentativele de a defini acest fenomen,
Walter Laqueur considerând că „chiar dacă s-ar ajunge la o
definiţie obiectivă, nevalorizată a terorismului, care să acopere
toate aspectele şi caracteristicile sale importante, tot ar fi
respinsă de unii cercetători, din motive ideologice” 34.
În opinia noastră, găsirea unei definiţii a terorismului
unanim acceptate are şi alte valenţe decât îmbogăţirea
cunoaşterii ştiinţifice în materie de terorism contribuind la
eficientizarea strategiilor, la nivel internaţional şi naţional,
de combatere a acestui fenomen.
Fără a ne entuziasma faţă de obţinerea consensului în
privinţa definirii terorismului, trebuie remarcat că cercetarea
efectuată de Schmid si Jongman reflectă abordările occidentale,
nefiind neîmpărtăşit de majoritatea statelor arabe, fapt care ar
putea arunca o imagine îndoielnică asupra legitimităţii
campaniilor internaţionale de combatere a terorismului, mai ales
în măsura în care operaţiunile militare nu sunt dublate de măsuri
politice şi sociale care să facă neatractive profiturile obţinute de
„statele eşuate” în schimbul oferirii de baze logistice grupărilor
teroriste internaţionale.

34
Laqueur, Walter: The Age of Terrorism, Little Brown Company, Boston, 1987.
30
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Tema II
Terorismul în istoria omenirii – tipologia formelor
de manifestare a terorismului

Terorismul nu este un fenomen nou, forme de


manifestare violentă atipice fiind consemnate cu milenii în
urmă. Stabilirea unui moment istoric anume, pentru apariţia
fenomenului terorist, este un demers la fel de dificil pentru
istorici, precum definirea cu acurateţe a acestui fenomen, pentru
cercetătorii ştiinţelor sociale.
Formele iniţiale de manifestare a terorismului au avut la
bază motivaţii religioase, primele grupări care ar putea fi
considerate teroriste fiind „Sicarii” şi „Zeloţii”, de origine
iudaică, care au apărut în timpul ocupaţiei romane din Orientul
Mijlociu, în secolul I î. Hr. 35
Şi susţinătorii altor religii au recurs la metode care, în
prezent, ar putea fi considerate teroriste, o astfel de grupare fiind
„Asasinii” – o ramură a sectei musulmane şiite „Ismailite”, care
a activat în secolul al XI-lea, în Orientul Mijlociu. Ca şi
„Sicarii”, „Asasinii” îşi ucideau victimele în plină zi (mai ales
politicieni sau clerici care refuzau să adopte versiunea purificată
a Islamului, pe care aceştia o propovăduiau cu forţa) 36.
Ca şi în cazul grupărilor teroriste de sorginte
fundamentalist islamică din zilele noastre, „Asasinii” credeau că
sacrificarea vieţii proprii în asemenea acţiuni reprezenta un act
de sacralitate, un garant al accederii necondiţionate în paradis.
35
Rapoport, David C.: Fear and Trembling: Terrorism in Three Religious
Traditions, American Political Science Review, vol. 78, no. 3, 1984.
36
Burgess, Mark: A Brief History of Terrorism, 2003, www.cdi.org.
31
Cristian BARNA

Cultul sacrificiului de sine a fost un element caracteristic


şi în cazul atentatelor executate de către „Strangulatori” – un
cult religios indian a cărui adepţi îşi strangulau, în mod ritualic,
victimele (de obicei călători, aleşi la întâmplare) ca o jertfă
adusă zeiţei hinduse Kali, care simboliza teroarea şi distrugerea.
După cum afirma David Rapoport, aceste ritualuri pot fi
considerate ca manifestare neviciată a terorismului de natură
religioasă, „anterior secolului al XIX-lea, religia reprezentând
singura justificare acceptabilă a terorii” 37.
O ideologie teroristă laică care să activizeze grupări sociale
reprezentative, cu impact similar celor generate de credinţele
religioase, nu au apărut până la Revoluţia Franceză din 1789, epocă
în care istoricii au plasat apariţia conceptului de „terorism” ca
derivat al „regimului terorii”, termenul cel mai adecvat pentru a
descrie realităţile sociale şi istorice caracteristice Franţei din
perioada 1793-1794. Conceput ca un instrument de stat, „regimul
terorii” a fost instaurat cu intenţia de a consolida puterea
guvernului revoluţionar nou înfiinţat şi de a-l proteja de elementele
sociale şi politice considerate „subversive”.
În virtutea acestei justificări, de o înaltă „moralitate”,
aproximativ 40.000 de persoane au fost executate, prin
ghilotinare. Revoluţia franceză s-a înecat într-o paranoică baie
de sânge iar terorismul a dobândit, cum era de aşteptat, conotaţii
negative, prin asocierea cu acţiunile sângeroşilor promotori ai
acestui instrument de intimidare politică.
Conceptele nou apărute de „naţionalism” şi „cetăţenie”,
ambele constituindu-se atât într-o cauză cât şi într-o rezultantă a
Revoluţiei franceze, au contribuit la identificarea unui nou tip de
manifestare a terorismului, preponderent laic. Ulterior, apariţia
unor ideologii politice, cum ar fi marxismul, au dus la
manifestarea unui sentiment de răzvrătire împotriva ordinii
existente, mijloacele de acţiune teroriste uneltele de promovare a
scopurilor politice urmărite.

37
Rapoport, op. cit.
32
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Ca etapă distinctă în delimitarea istorică a fenomenului


terorist, înainte de izbucnirea primului Război mondial, în
Europa devenea vizibil un mod de acţiune politică, care mai
târziu va primi numele de terorism de stat. De exemplu, anterior
asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, la 28 iunie 1914,
de către „Tinerii Bosniaci” (grupare care milita împotriva
colonialismului austriac), armata sârbă era implicată în
sprijinirea, antrenarea şi înarmarea unor grupări care promovau
doctrina ultranaţionalismului 38.
Anii 1930 au fost martorii unui val de asasinate politice
prin mijloace teroriste, „Liga Naţiunilor Unite” propunând
semnarea unor convenţii care să reglementeze prevenirea şi
pedepsirea terorismului, precum şi crearea unui tribunal
internaţional 39.
În perioada interbelică, terorismul s-a manifestat tot mai
mult ca o reacţie a diferitelor categorii sociale şi grupări politice
împotriva măsurilor opresive luate de către regimurile totalitariste
din Germania nazistă, Italia fascistă şi Rusia stalinistă.
După al doilea Război mondial focarul acestor acţiuni
s-a deplasat din Europa spre coloniile din Orientul Mijlociu,
Asia şi Africa, grupările naţionaliste apărute împotrivindu-se
încercărilor statelor europene de a-şi permanentiza prezenţa în
colonii, acţionând ca un catalizator în declanşarea unor mişcări
de eliberare naţională.
Astfel, mişcările de eliberare naţională din Kenya,
Malaiezia, Cipru şi Palestina (foste dominioane britanice sau
franceze) au fost purtate de grupări care ar putea fi numite mai
degrabă teroriste.

38
Burgess, op. cit.
39
Guelke, Adrian: The Age of Terrorism and the International Political System,
I. B. Tauris, New York, 1998.
33
Cristian BARNA

În era contemporană, teroriştii nu se raportează realităţii


sociale sau politice în acelaşi fel cu actorii instituţionali sau
societatea civilă. Martha Creenshaw afirmă că „acţiunile
grupărilor teroriste se bazează pe o interpretare subiectivă a
lumii. Variabilele care influenţează acţiunile teroriştilor sunt de
ordin politic, economic, cultural sau legate de dinamica
intra-grupală. Convingerile membrilor grupărilor teroriste pot
părea iraţionale societăţii însă reprezintă atribute valorizante
de netăgăduit în cadrul propriei grupări” 40. Din acest punct de
vedere concepţia teroriştilor despre ordinea socială este
subordonată ideologiei organizaţiei de referinţă (marxist-leninistă,
anarhistă, naţionalistă, fundamentalist islamică).
Programele politico-ideologice reprezintă o condiţie
primară în existenţa unei grupări teroriste. Ideile, conceptele şi
principiile doctrinare ale grupărilor teroriste servesc drept
funcţiuni psihologice, facilitând mobilizarea indivizilor care
împărtăşesc aceleaşi credinţe.
Astfel, motivaţiile unor grupări teroriste pot să provină
din trecut, ideologii contemporani „ajustând şi modificând”
vechile tipare pentru a se potrivi realităţilor politice şi socio-
economice moderne.
Întrucât ideologia care animă grupările teroriste
reprezintă, în ultimă instanţă, imboldul în vederea comiterii unor
acte abominabile, considerăm că o tipologie funcţională a
fenomenului terorist trebuie să fie realizată în raport cu acest
indicator motivaţional. Astfel, în funcţie de ideologia
promovată, putem identifica următoarele tipuri de organizaţii
teroriste: naţionaliste, etnic-separatiste, religioase, extremiste (de
stânga sau de dreapta) şi anarhiste (motivate de susţinerea unor
idei cu caracter social sau conexe crimei organizate).

40
Crenshaw, op. cit.
34
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Cu toate acestea, tipologia fenomenului terorist nu se


bazează pe o delimitare clară, de exemplu grupări etnic-
separatiste precum ETA sau PKK îmbrăţişând o ideologie
marxist-leninistă. Un exemplu similar este reprezentat de
gruparea palestiniană HAMAS care poate fi caracterizată atât
fundamentalist islamică cât şi eliberare naţională 41.

1. Terorismul de sorginte anti-colonialistă şi de


eliberare naţională

Grupările teroriste de eliberare naţională acţionează în


direcţia satisfacerii revendicărilor teritoriale în favoarea
propriului grup, prin atragerea atenţiei asupra luptei de
„eliberare naţională”, pe care adepţii grupării o consideră
ignorată de către comunitatea internaţională. Acest tip de
terorism a înregistrat unele dintre cele mai mari succese în
câştigarea de simpatii şi concesii din partea comunităţii
internaţionale. Analiştii susţin că grupările teroriste naţionaliste
tind să modereze folosirea violenţei până la un nivel la care să
atragă atenţia comunităţii internaţionale însă fără a stârni
antipatia propriei comunităţi naţionale.
Grupările teroriste naţionaliste caută să elimine
regimurile „străine”, din această categorie făcând parte
organizaţiile militante israeliene „Irgun” şi „Lehi” (care luptau
împotriva dominaţiei britanice din Palestina anilor 1940) sau
Frontul de Eliberare Naţională (care se opunea dominaţiei
franceze din Algeria anilor 1950).

41
Cubert, H. M: The Militant Palestinian Organizations and the Arab-Israeli
Peace Process, Terrorism & Political Violence, 1992.
35
Cristian BARNA

Hezbollah: „Partidul lui Allah” – studiu de caz


La mijlocul anilor 1970, Musa al-Sadr oferea tinerilor
şiiţi din Liban o alternativă la partidele de stânga înfiinţând
„Mişcarea Dezmoşteniţilor”, în scopul obţinerii de drepturi
politice de către populaţia libaneză aflată sub ocupaţie. La un an
după înfiinţarea Mişcării, în 1975, Musa al-Sadr înfiinţează şi
miliţia Amal (speranţă, în traducere), ca braţ militar al „Mişcării
Dezmoşteniţilor”, cu scopul de a creşte influenţa comunităţii
şiite din sudul Libanului, ce nu se simţea respectată nici de
creştini-maroniţi, nici de către musulmanii suniţi.
Alături de al-Sadr au venit şi alţi lideri religioşi, dintre
care cei mai mulţi studiaseră la Najaf, care au lucrat la
construirea reţelelor sociale şi religioase în zonele locuite de
comunitatea şiită din Beirut. Printre ei se aflau şi Sayyed
Muhammad Hussein Fadlallah, (care este astăzi una din cele mai
respectate surse de emulaţie pentru musulmanii şiiţi nu numai
din Liban) şi Sayyed Hassan Nasrallah.
Între 1978 şi 1982, o serie de evenimente a propulsat în
prim plan gruparea şiită: două invazii militare ale Libanului în
1978 de către Israel, dispariţia inexplicabilă a lui Musa al-Sadr
şi revoluţia islamică din Iran.
În acelaşi an, pentru a-i respinge pe luptătorii
Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) aflaţi atunci în
Liban, Israelul invadează sudul ţării, provocând refugierea a
250.000 de persoane. Relaţiile musulmanilor şiiţi din sudul ţării
cu palestinienii din OEP încep să se deterioreze, cu toate că
împărtăşeau aceleaşi sentimente faţă de inamicul comun, Israel,
întrucât şiiţi libanezi încep să perceapă Organizaţia pentru
Eliberarea Palestinei ca fiind un alt opresor şi o sursă a
problemelor cu care se confruntă.
Prima consecinţă a acestor două evenimente a fost
revitalizarea Amal, care a început să se angajeze tot mai des în
luptă în sudul Libanului, împotriva gherilelor Organizaţiei
pentru Eliberarea Palestinei.
36
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Şiiţii aveau din ce în ce mai mult sentimentul că stânga


libaneză eşuase, atât în ceea ce priveşte obţinerea de drepturi
suplimentare pentru săraci cât şi în protejarea populaţiei şiite din
sudul Libanului împotriva luptelor dintre OEP şi Israel.
În anul următor, revoluţia islamică din Iran a oferit un
nou model musulmanilor şiiţi din lumea întreagă, precum şi o
viziune asupra unei lumi alternative capitalismului liberal
occidental, diferită de cea zugrăvită de mişcările de stânga.
Revoluţia islamică din Iran a mai generat şi alte consecinţe
ce au favorizat apariţia Hezbollah şi radicalizarea musulmanilor
şiiţi. Una din ele este legată de expulzarea musulmanilor şiiţi
din Irak, devenit neospitalier, mare parte din ei membrii ai Hizb
al-Dawa (Partidul Chemării Islamice), partid islamic creat în 1958,
în Irak, ca alternativă la Partidul Comunist. Printre cei ce s-au
refugiat în Liban, îi menţionăm pe tinerii clerici şiiţi Subhi
al-Tufayli şi Abbas al-Musawi, ce au avut roluri importante
în conducerea timpurie a Hezbollah. De menţionat că al-Musawi
a înfiinţat un seminar religios în Baalbek, unde l-a avut ca student
şi protejat pe Hasan Nasrallah, viitorul lider al Hezbollah42.
Ultimul ingredient – fără îndoială cel mai important –
în acest amalgam de evenimente, a fost a doua invazie israeliană a
Libanului, în iunie 1982. De această dată, hotărâte să alunge
complet Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei din Liban, trupele
israeliene au înaintat până în nord şi au asediat Beirutul. Zeci de
mii de libanezi au fost omorâţi şi răniţi în cursul acestei invazii, iar
450.000 de libanezi au fost forţaţi să se refugieze43.
Sunt voci care spun că şi dacă Israelul nu ar fi lansat
invazia Libanului în 1982, tinerii revoluţionari şiiţi şi-ar fi urmat
calea în a fraterniza cu Revoluţia islamică din Iran, însă este clar că
invazia a grăbit apariţia şi dezvoltarea Hezbollah ca mişcare de
42
Norton, Augustus Richard: Hezbollah. A short history, 2009, Princeton
University Press.
43
Deeb, Lara: Hizballah: A Primer, July 31, 2006, http://www.merip.org/mero/
mero073106.
37
Cristian BARNA

eliberare naţională a Libanului. Chiar şi israelienii, prin vocea lui


Ehud Barak, au afirmat că invazia lor a fost principala cauză a
radicalizării şiiţilor libanezi, cel în cauză declarând că „atunci când
am intrat în Liban....nu exista Hezbollah. Prezenţa noastră acolo
a favorizat apariţia Hezbollah”.44
Mai mult, în acelaşi an, sub protecţia şi supervizarea
armatei israeliene comandate de Ariel Sharon, pe atunci ministru
israelian al apărării, o unitate de miliţie a falangiştilor libanezi
creştini a pătruns în taberele de refugiaţi musulmani de la Sabra
şi Chatila, în Beirut, unde au violat, asasinat şi mutilat atroce
mii de civili.
În urma evenimentelor din 1982, mulţi dintre membrii
Amal au părăsit acest partid, care era din ce în ce mai puţin
implicat în luptele populare împotriva sărăciei şi a ocupaţiei
israeliene. În acei ani, un număr redus de grupuri armate compuse
din tineri, organizaţi sub steagul Islamului, au apărut în valea
Bekka şi la periferiile Beirutului. Aceste grupuri luptau împotriva
armatei israeliene de ocupaţie, luând parte, de asemenea, la
războiul civil libanez, în care se confruntau aproape cincisprezece
armate şi miliţii diverse. Cu timpul, aceste grupuri au fuzionat,
fondând Hezbollah, dar existenţa formală a acestei grupări, precum
şi a aripii sale armate, nu a fost proclamată decât în 16 februarie
1985, prin publicarea „Scrisorii deschise adresate oprimaţilor din
Liban şi din lumea întreagă” în care erau definite trei scopuri
principale:
- eradicarea colonialismului occidental pe teritoriul
Libanului şi eliminarea definitivă a americanilor, francezilor şi
aliaţilor lor din Liban;
- aducerea în faţa justiţiei a celor care comiseseră
atrocităţi în timpul războiului civil (în special a falangiştilor –
membrii creştini – maroniţi ai partidului Al Kateb);

44
Norton, op. cit.
38
Forme de manifestare a terorismului contemporan

- instaurarea unui stat islamic, prin voinţa poporului,


singurul sistem de guvernare considerat capabil să garanteze
libertatea şi justiţia.
Scopul iniţial al Hezbollah a fost acela de a lansa o
revoltă contra ocupaţiei israeliene, care în cele din urmă avea să
îmbrăţişeze şi ideea de a alunga din Liban forţele occidentale.
Aceste ţeluri aveau să fie urmărite sub stindardul Islamului,
sponsorizarea Iranului şi sprijinul Siriei. Ambele ţări urmau să-i
cultive reciproc dezvoltare, chiar dacă aveau interese diferite.
Treptat, Hezbollah s-a transformat într-o organizaţie
paramilitară şi a început să folosească lansatoare de rachete şi
detonarea de încărcături explozibile în loc de răpiri crime sau
deturnări. La nivelul anilor 1980, militanţi asociaţi într-un fel
sau altul cu organizaţia Hezbollah au lansat o campanie teroristă
atât împotriva Forţelor Multinaţionale trimise în Liban, în 1982,
pentru a supraveghea evacuarea militanţilor OEP din Beirut, cât
şi a cetăţenilor vestici ce locuiau în capitală.
Atacurile executate în această perioadă includ:
- atacul cu maşină capcană din 23 octombrie 1983,
asupra cazărmii din Beirut a Forţei Multinaţionale de Intervenţie
care s-a soldat cu moartea a 248 puşcaşi marini americani
şi 58 paraşutişti francezi;
- răpirea şefului staţiei CIA din Beirut, în martie 1984;
- la 14 iunie 1985, deturnarea cursei TWA 847;
- la 17 martie 1992, atentatul sinucigaş de la ambasada
Argentinei din Buenos Aires soldat cu 29 de morţi şi 250 de răniţi;
- atacarea Centrului Comunităţii Evreieşti din Argentina
în 1994.
De la începutul anilor 1990, mai exact atacul asupra
Centrului Comunităţii evreieşti din Argentina din 1994,
Hezbollah nu a mai executat atacuri la nivel internaţional, o
mutaţie în acest sens fiind implicarea în comiterea atentatului
terorist de la Burgos, din 18 iulie 2012, care însă nu a fost
39
Cristian BARNA

revendicat. Hezbollah ar fi abandonat acest tip de acţiuni


datorită necesităţii de a transforma organizaţia într-o forţă
politică credibilă în interiorul Libanului şi pentru a încerca să
obţină recunoaşterea internaţională.
Hezbollah a sponsorizat însă acţiuni teroriste în
Teritoriile Palestiniene şi Irak, fără să participe direct, împotriva
unor ţinte israeliene, pregătirea şi susţinerea logistică acordată
altor grupări teroriste permiţându-i acesteia să-şi mascheze
implicarea, care în alte circumstanţe ar fi afectat rolul public şi
oficial al Hezbollah.
Mai ales că, în cursul anilor 1990, a început procesul de
„libanizare” al Hezbollah, 45 de integrare în jocul politic din
Liban. „Libanizarea” presupunea acceptarea unui Liban
multiconfesional apropierea de forţele politice neislamice,
precum şi importanţa crescută arătată oferirii de ajutor social
simpatizanţilor săi şiiţi.46
Cu toate acestea, Hezbollah nu vede o contradicţie
între participarea la guvernare şi păstrarea unei miliţii înarmate.
Această poziţie plasează Hezbollah în contradicţie cu Rezoluţia
1559 a Consiliului de Securitate al ONU care prevede
desfiinţarea şi dezarmarea tuturor miliţiilor libaneze şi non-
libaneze, precum şi cu forţele politice care caută să pună în
aplicare rezoluţia menţionată.
De menţionat că, în anul 2006, înainte de declanşarea
războiului dintre Israel şi Hezbollah, Hassan Nasrallah a participat
la o serie de discuţii cu celelalte forţe politice din Liban, care aveau
ca scop negocierea termenilor de dezarmare a organizaţiei. Acest

45
Norton, Augustus Richard: Hizballah of Lebanon: Extremist Ideals
vs. Mundane Politics, (A Paper for the Muslim Politics Project), Council
on Foreign Relations, 1999
46
Harik, Judith Palmer: Hezbollah – The changing face of terrorism,
Ed. I. B. Tauris, New York
40
Forme de manifestare a terorismului contemporan

dialog nu a ajuns la niciun rezultat, parţial datorită insistenţei cu


care Hezbollah a afirmat că miliţiile sale erau în continuare
necesare în scopul asigurării apărării Libanului.
2. Terorismul de sorginte etnic-separatistă
Ca şi grupările teroriste anti-colonialiste, grupările
etnic-separatiste au adoptat metode teroriste pentru a-şi face
publice scopurile politice urmărite, fiind percepute de către
statele vizate ca o ameninţare la suveranitatea şi integritatea
teritorială, precum în cazul grupării separatiste basce „Patria
Bască şi Libertatea” (ETA) din Spania.
Menţionăm că atingerea deplină a scopurilor propuse de
către separatişti este foarte rară, de cele mai multe ori reuşind
să ducă la îndeplinire doar unele obiective:
- recrutarea de noi elemente care să contribuie la
răspândirea pe o scară mai mare a „rebeliunii”;
- atragerea atenţiei comunităţii internaţionale asupra
revendicărilor lor;
- obţinerea legitimităţii la scară internaţională;
- obţinerea unor concesii politice parţiale din partea
adversarilor lor.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă ETA, campania
prelungită de atentate teroriste pentru obţinerea independenţei
provinciei basce conducând la acordarea unei largi autonomii
administrative acestei provincii de către guvernul spaniol.
Un alt exemplu îl constituie campania de atentate
teroriste declanşată de „Armata Republicană Irlandeză” (IRA) în
scopul obţinerii independenţei provinciei Ulster. Deşi nu a fost
adoptată nici o măsură concretă pentru schimbarea statutului
politico-administrativ al provinciei s-a constatat o deschidere
mai mare din partea Marii Britanii de a rezolva problema
nord-irlandeză, pentru a pune capăt atentatelor. Astfel, acordul
anglo-irlandez, încheiat în anul 1985, garanta alipirea Ulsterului
41
Cristian BARNA

la Republica Irlanda, dacă cetăţenii acesteia s-ar fi pronunţat


în acest sens prin referendum. 47
Din categoria grupărilor teroriste naţionaliste şi etnic
separatiste mai fac parte şi „Organizaţia pentru Eliberarea
Palestinei” care, începând cu anii 1990, au renunţat la comiterea
de atentate teroriste, precum şi „Partidul Muncitorilor din
Kurdistan” (PKK), în prezent redenumit „Congresul Poporului
din Kurdistan” (KHK).
Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK) – studiu
de caz
La 27 noiembrie 1978, lua naştere Partidul Muncitorilor
din Kurdistan (Partiya Karkeren Kurdistan), cu o ideologie de
stânga, marxist-leninistă, care s-a implicat în conflicte violente
cu alte formaţiuni de dreapta din Turcia, la acea vreme.
Anterior în anii 1970, când fondatorul PKK, Abdullah
Öcalan studia ştiinţele politice la Universitatea din Ankara,
acesta fiind activ în cadrul mişcărilor de stânga, grupul său fiind
cunoscut drept „Apocular” („adepţii lui Apo”), o ramură a Dev
Genc, organizaţie a tineretului de stânga.
Deşi cu sediul iniţial în Ankara, organizaţia şi-a îndreptat
atenţia spre sud-estul Turciei, unde Öcalan a considerat că poate
să-şi construiască o bază pentru activităţi, utilizând sistemul
clanurilor din regiune, în special cele care au mai avut conflicte
cu guvernul. Aşadar, în perioada 1976 – 1978, organizaţia şi-a
construit o structură de comandă în sud-estul Turciei, situaţie
care a intrat în atenţia serviciilor de informaţii turceşti.
PKK a fost înfiinţată propriu-zis în 27 noiembrie 1978
(în satul Fis, districtul Lice din Diyarbakir). În cadrul
congresului în care s-a hotărât înfiinţarea sa, partidul nu a primit
un nume anume, la începutul anului 1979, publicaţiile
organizaţiei fiind semnate cu numele Revoluţionarii
47
Merari, Ariel: Terrorism as a Strategy of Insurgency, Terrorism and
Political Violence, vol. 5, no. 4, Frank Cass Publishing, London, 1993.
42
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Kurdistanului. Numele PKK a fost dat organizaţiei câteva luni


mai târziu (aprilie 1979) în urma unui atac asupra lui Mehmet
Celal Bucak, membru de rang înalt al Partidului Justiţiei 48.
Bucak a fost „condamnat” de PKK pentru „exploatarea
ţăranilor” şi „colaborare cu guvernul”, sens în care s-a încercat
asasinarea lui. Acţiunea, care a eşuat însă, este cunoscută drept
prima acţiune teroristă a PKK. Răspunsul autorităţilor din Turcia
a fost unul pe măsură. În noiembrie, organizaţia a fost listată de
către autorităţile turce cu numele de Apocular (încă nu era
cunoscut numele de PKK) şi membri ai acesteia au fost capturaţi
în provinciile Hilva şi Siverek. Tribul Bucak a devenit un rival al
PKK, ciocnirile între cele două entităţi continuând ani întregi
după aceea.
Iniţial, obiectivul politic a fost eliberarea Kurdistanului, în
manifestul din 1978, „Calea spre Revoluţia Kurdistanului”
(Kurdistan Devrimin Yolu) scris de (cel puţin atribuit lui) Abdullah
Öcalan, PKK proclamându-se o mişcare naţional-democratică şi
revoluţionară. De-a lungul evoluţiei, Öcalan a încercat să dezvolte
propria sa versiune de socialism, rupându-se de principiile marxist-
leniniste şi înlocuind aspiraţiile kurzilor cu o nouă agendă politică,
şi anume ideea unei constituţii a kurzilor, subordonată principiilor
de „democraţie radicală” şi „confederalism democratic”.
Perioada 1978-1982 a fost marcată de numeroase ciocniri
violente între grupuri şi facţiuni politice rivale. Öcalan a părăsit
Turcia în 1979, înainte de lovitura militară, şi s-a stabilit în
Valea Bekaa, beneficiind de sprijinul grupării radicale armene
ASALA, al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei şi al Siriei.

48
Jongerden, Joost; Akkaya, Ahmet Hamdi: Born from the Left – The
making of the PKK , CEU Political Science Journal. Vol. 3, No. 1.
43
Cristian BARNA

Prima bază de antrenament a PKK a fost stabilită în 1982


în Valea Bekaa, teritoriu aflat, la acea dată, sub controlul Siriei.
În perioada respectivă, PKK a intrat în contact cu alte organizaţii
paramilitare care promovau o ideologie de stânga, Organizaţia
pentru Eliberarea Palestinei (de altfel al doilea Congres al PKK a
avut loc în regiunea libaneză Ain al-Hilweh, în apropiere de cea
mai mare tabără de refugiaţi palestinieni), ETA şi, într-o mai mică
măsură, cu Armata Republicană Irlandeză. Pe de altă parte, au
fost stabilite contacte cu grupări politice de stânga din Germania,
ca urmare a migraţiei masive a kurzilor spre această ţară.
Reîntorcându-ne la relaţia dintre PKK şi ASALA (Armata
Secretă Armenă pentru Eliberarea Armeniei) sunt cunoscute
atacurile cu bombă întreprinse în comun de cele două entităţi
(fără a fi înregistrate victime umane): asupra Consulatului General
Turc din Strasbourg (9 noiembrie 1980) şi asupra companiei
Turkish Airline din Roma (19 noiembrie 1980).
La al doilea Congres al PKK (august 1982) s-a luat
decizia ca organizaţia să înceapă pregătirile pentru insurgenţa
în Turcia. În acest scop fuseseră deschise tabere de antrenament
în Siria şi în Valea Bekaa, iar echipe de propagandă erau trimise
la graniţa cu Turcia pentru a contacta populaţia locală. Primul
mare atac al PKK a avut loc la 15 august 1984 şi a fost condus
de Mahsum Korkmaz, fondatorul aripii militare. Atacul a avut
ca ţintă un punct al Jandarmeriei din Eruh (Siirt), fiind ucis
un soldat şi rănite nouă persoane (şase soldaţi şi trei civili).
În acelaşi timp a fost atacată şi Jandarmeria din Şemdinli
(provincia Hakkari), fiind ucişi doi ofiţeri şi rănite două
persoane (un ofiţer şi un soldat) 49. Atacurile au fost urmate de
un raid împotriva poliţiei din Siirt (17 august), un atac în
Yüksekova în care au fost ucise trei gărzi de corp ale
Generalului Kenan Evren şi o ambuscadă în Çukurca (provincia
Hakkari) în care au fost ucişi 8 soldaţi turci.

49
Chronology of the Important Events in the World/PKK Chronology
(1976-2006), http://www.turkishweekly.net.
44
Forme de manifestare a terorismului contemporan

După aceste prime atacuri, violenţa PKK a escaladat,


pierderile de vieţi omeneşti crescând exponenţial de la an la an.
Dacă în perioada 1984 -1991 au fost ucise 2500 de persoane,
între 1991-1992 numărul se ridică la 17500, iar până în 2008
la aproximativ 44000 de persoane (evaluare care aparţine
statului turc). 50
În 1999, după ce Turcia a ameninţat Siria cu războiul,
din cauza sprijinului acordat PKK, Öcalan a fost obligat să
părăsească Siria, fiind capturat în Nairobi, Kenya (15 februarie
1999). După proces, a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi
întemniţat pe Insula Imrali.
Ramura armată a PKK
Prima tabără de antrenament a militanţilor PKK a fost
înfiinţată în 1982 în Valea Bekaa, aflată la acea dată sub control
sirian. În 1993, după ce Öcalan părăseşte Siria, taberele din zonă
sunt desfiinţate, tabăra principală fiind transferată în nordul
Irakului, unde exista un vacuum de control statal. Aici PKK
înfiinţează o adevărată enclavă cu tabere de antrenament, şi
centre de comunicare. Taberele situate în apropierea graniţei cu
Turcia sunt utilizate ca baze de infiltrare a militanţilor PKK în
Turcia iar cele din Munţii Qandil au o structură mai dezvoltată,
incluzând un spital, generatoare de electricitate şi provizii
pentru perioade îndelungate 51.
Metamorfoze
KADEK – în 2002, la cel de-al VIII-lea Congres al
organizaţiei, PKK şi-a schimbat denumirea în KADEK –
Congresul Libertate şi Democraţie în Kurdistan şi şi-a luat
angajamentul să sprijine drepturile kurzilor prin activităţi
nonviolente. În acelaşi timp însă, un purtător de cuvânt al

50
Zürcher, Erik J: Turkey: A modern History, I. B. Tauris & Co Ltd, Londra, 2005.
51
Gareth, Jenkins: Turkey Weighs Military Options Against PKK Camps in
Iraq, Global Terrorism Analysis, 16.10.2007.
45
Cristian BARNA

organizaţiei a lăsat să se înţeleagă că ramura sa armată, HPG –


Forţa de Apărare a Poporului nu va depune armele, organizaţia
păstrându-şi astfel capacitatea de a realiza operaţiuni armate.
Noua organizaţie şi-a ales şi un consiliu de conducere, identic cu
cel anterior al PKK. În cursul anului nu au mai avut loc atacuri
teroriste, fiind însă lansate ameninţări privind reizbucnirea
violenţelor în cazul în care condiţiile de detenţie în cazul lui
Öcalan nu se îmbunătăţesc.
KONGRA-GEL – nouă schimbare de nume are loc în
2003, când fosta PKK/KADEK se transformă în Congresul
Poporului din Kurdistan. Ceea ce caracterizează această
etapă din istoria organizaţiei este „îmbinarea” a două poziţii
radical opuse: pe de o parte promovarea unor intenţii/declaraţii
paşnice şi dezvoltarea în acest sens a unei întregi platforme
politice, iar pe de altă parte continuarea atacurilor şi refuzul
de a-şi dezarma membrii.
În 2004, PKK şi alias-urile sale, KADEK, KONGRA-GEL
sunt listate ca organizaţii teroriste de către guvernul SUA.
Perioada din 2004 şi până în prezent a fost caracterizată de
numeroase declaraţii de încetare a focului din partea PKK,
precum şi de creşterea numărului de ciocniri cu forţele de
securitate turce în sud-estul Turciei. Autorităţile din Turcia au
fost nevoite să facă faţă atât atacurilor venite din partea
gherilelor kurde din tabăra PKK din nordul Irakului cât şi
sprijinului substanţial al populaţiei kurde din sud-estul Turciei
pentru organizaţia teroristă.
3. Terorismul de extremă stângă
În anii 1960 şi 1970, numărul grupărilor care ar putea fi
descrise ca teroriste a crescut şi a inclus nu numai mişcările de
eliberare naţională şi etnic-separatiste ci şi pe cele de extremă
stânga (comuniste) precum „Facţiunea Armata Roşie” (fosta
Republică Federală Germană) şi „Brigăzile Roşii” (Italia).
46
Forme de manifestare a terorismului contemporan

În prezent, grupările teroriste de extremă stângă au


dispărut aproape în întregime din Europa, Germania anihilând
nucleul „Facţiunii Armata Roşie”; Italia – „Brigăzile Roşii”; iar
Franţa şi Belgia – „Acţiunea Directă” şi „Celulele Combatante
Comuniste”.
Ideologia comunistă conferea grupărilor teroriste de
extremă stângă motivaţia de a acţiona împotriva „clasei
exploatatoare capitaliste” şi instituţiilor care o susţin. Dacă ne
axăm pe analiza ideologiei promovate de grupările teroriste de
sorginte comunistă din Italia sau din fosta Republică Federală a
Germaniei, „Brigăzile Roşii” respectiv „Facţiunea Armata
Roşie” putem să identificăm o similitudine teleologică
(răsturnarea regimului capitalist) dar o strategie diferenţiată în
privinţa selectării ţintelor. 52
Astfel, chiar dacă „Brigăzile Roşii” au identificat
inamicul în corporaţiile americane care „conduceau din umbră
Italia” şi în NATO, ţinta directă a fost administraţia centrală
italiană, în vreme ce „Facţiunea Armata Roşie” era motivată de
distrugerea imperialismului ca putere politică exercitată în stat. 53
De menţionat că dispariţia acestor grupări din Europa a
fost accelerată, în mare măsură, de dispariţia URSS. Oricum,
nu este indicat să ignorăm influenţa continuă a ideologiilor
de extremă stângă asupra mişcărilor revoluţionare din aşa-
numitele „state ale Lumii a III-a”. De exemplu, gruparea
teroristă „Calea Luminoasă” din Peru se consideră promotoarea
revoluţiei comuniste în America Latină. Cu toate că evoluţia
grupării a fost încetinită de arestarea liderului său, „Calea
Luminoasă” încă reprezintă o ameninţare serioasă pentru viaţa
locuitorilor precum şi pentru bunăstarea economică şi socială în
multe părţi ale acestui stat şi serveşte ca model pentru alte
grupări similare din statele învecinate.

52
Pisano, V. S.: The Dynamics of Subversion and Violence in Contemporay
Italy, Hoover Institution Press, California, 1987.
53
Drake C. J.: The Role of Ideology in Terrorists' Target Selection, Terrorism
and Political Violence, vol. 10, no. 2, Londra, 1998.
47
Cristian BARNA

4. Terorismul de extremă dreaptă


Ameninţarea cu violenţa din partea extremei drepte,
sub forma grupărilor neo-fasciste şi neo-naziste este prezentă
în Statele Unite, Canada, Africa de Sud, America Centrală
şi de Sud, precum şi în Europa şi în fosta Uniune Sovietică.
În Africa de Sud grupările extremiste, cum ar fi Afrikaner
Weerstandsbeweging, continuă să reprezinte un pericol pentru
viaţa şi bunăstarea economică şi socială a populaţiei, comiţând
asasinate politice care au ca ţintă destabilizarea vieţii politice.
În Europa, în ultimii ani, problema renaşterii violenţei de
extremă dreaptă a devenit o ameninţare mult mai serioasă decât
violenţa propagată de extrema stângă. De exemplu, în Germania,
nemulţumirile provocate de lupta între diferitele partide politice,
de nivelul ridicat de şomaj şi de numărul sporit de imigranţi, au
creat un climat în care extremismul de dreapta a luat amploare.
Astfel, ministerul de Interne german estimează că, la ora actuală,
există aproximativ 75 de grupări de extremă dreaptă active, cu
peste 65.000 de membri, dintre care aproape 10% au săvârşit cel
puţin un act de violenţă.
Violenţa promovată de grupările rasiste, a înregistrat o
creştere semnificativă în Europa, din Rusia până în Marea
Britanie, partidele neo-fasciste obţinând rezultate surprinzătoare
în alegerile din Italia, Austria şi alte câteva ţări continentale iar
în Marea Britanie, unde performanţele electorale ale extremei
drepte au fost aproape nule, frecvenţa atacurilor rasiste a crescut
în mod dramatic. Oricum, se preconizează că terorismul de
extremă dreaptă va rămâne în continuare la un nivel naţional
neexistând semnale ale internaţionalizării acestui fenomen, un
exemplu în acest sens fiind absenţa unui curent terorist
islamofob care să se inspire din atentatul terorist comis de
Anders Breivik în Norvegia.

48
Forme de manifestare a terorismului contemporan

5. Grupările teroriste anarhiste şi cele care promovează


un extremism domestic
Atacurile împotriva personalului medical, clinicilor şi
spitalelor, săvârşite de către participanţii la campania împotriva
avorturilor din SUA sau împotriva cercetătorilor sau
laboratoarelor din Marea Britanie, de către susţinătorii
drepturilor animalelor, reprezintă indicii privind existenţa unui
terorism anarhist.
Deşi acest tip de grupări extremiste au ca scop mai
degrabă schimbarea unor realităţi socio-politice, potenţialul
de a pune în primejdie viaţa sau bunăstarea socială şi economică
a populaţiei nu trebuie subestimat. Astfel, în acţiunile lor,
teroriştii au dat dovadă de multă ingeniozitate, contaminând
produse şi sabotând sistemele informatice. Terorismul generat
de probleme specifice tinde să se dezvolte mai ales în zonele
puternic urbanizate, cu sisteme politice democratice.
Grupările teroriste motivate de susţinerea unor idei cu
caracter social (împotriva avorturilor, antiglobalizare etc.), precum
şi cele conexe crimei organizate nu sunt caracterizate de o
ideologie propriu-zisă însă modul de acţiune al acestora indică
atingerea obiectivului urmărit prin recurgerea la violenţă.
6. Terorismul religios
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au demonstrat,
o dată în plus, cât de periculos este radicalismul religios când
apelează la tehnici teroriste.
Grupările teroriste motivate de scopuri religioase
întrebuinţează violenţa pentru a promova ceea ce acestea
consideră a fi scopuri comandate de către divinitate, adesea
alegându-şi categorii largi de duşmani-ţinte în încercarea de a
determina schimbări sociale majore.

49
Cristian BARNA

O diferenţiere majoră între terorismul de ordin religios şi


cel motivat de ideologii politice seculare este conferită de
sistemul de valori şi de mecanismele de legitimare a atentatelor
teroriste. Astfel, pentru grupările teroriste de sorginte religioasă,
violenţa presupune o dimensiune sacramentală, transcendentă
care promovează comiterea de atentate teroriste fără nici un fel
de constrângere de ordin social sau politic 54.
De asemenea, în vreme ce grupările teroriste seculare
consideră că folosirea nediscriminată a violenţei este contra-
productivă cele religioase se situează la polul diametral opus,
violenţa acţională fiind motivată de nevoia de sacrificiu în
atingerea ţelului divin urmărit.
Din punct de vedere teleologic, dacă grupările teroriste
seculare înţeleg să folosească violenţa doar ca un instrument în
atingerea scopurilor propuse, o dovadă în acest sens fiind
reprezentată de faptul că, în prezent, majoritatea grupărilor
naţionaliste, etnic-separatiste sau extremiste sunt dispuse să
renunţe la comiterea de atentate şi să negocieze prin mijloace
politice (a se vedea cazul IRA, ETA, OEP), grupările religioase
privesc declanşarea violenţelor şi ca un scop în sine.
Şi nu în ultimul rând, între grupările teroriste seculare şi
cele de inspiraţie religioasă există o diferenţă de auto-percepţie
şi de motivaţie acţională. În vreme ce grupările seculare
consideră că prin acţiunea lor vor produce unele corecturi ale
unui sistem social sau politic, viabil în ansamblul său, grupările
religioase doresc să provoace schimbări radicale ale ordinii
existente, această alienare socială având un caracter mult mai
distructiv şi mai puţin selectiv în alegerea ţintelor.
Aşadar, fiind motivaţi de imperative morale şi spirituale,
grupările fundamentaliste percep realitatea prin lentila

54
Taheri, Amir: Holy Terror: The Inside Story of Islamic Terrorism, Sphere
Books, Londra, 1987.
50
Forme de manifestare a terorismului contemporan

distorsionantă a credinţelor religioase. Un exemplu în acest sens


este oferit de Harold Cubert, care susţine că Frontul pentru
Eliberarea Palestinei (care promova o ideologie marxistă), nu a
identificat corect motivaţia ostilităţii populare din Orientul
Mijlociu faţă de civilizaţia occidentală, generată de ameninţarea
valorilor islamice de către civilizaţia occidentală şi doar într-o
mai mică măsură de exploatarea economică a populaţiei din
regiune de către capitalismul occidental. Acest fapt a condus la
diminuarea popularităţii Frontului pentru Eliberarea Palestinei,
în vreme ce discursul grupărilor teroriste de sorginte
fundamentalist islamică (mai ales HAMAS), de apărare a
identităţii religioase, ca şi componentă a identităţii naţionale
palestiniene, a fost bine receptat de populaţie 55.
Harakat Al Muqawam Al Islamiya (HAMAS) –
studiu de caz
HAMAS (cuvânt cu înţelesul de „curaj”, „bravură”)
şi-a început activitatea în Teritoriile Palestiniene, odată cu
izbucnirea primei Intifade, în decembrie 1987 56. Gruparea
a jucat un rol important în acte subversive violente şi operaţiuni
teroriste de anvergură împotriva Israelului. Era, în mod evident
un nou organism, dar, de fapt, reprezenta doar un alt nume
pentru ramura din Fâşia Gaza a organizaţiei extremist-teroriste
fundamentalist islamice „Al-Mujamma al-Islamia”.
Până în decembrie 1987, organizaţia „Al-Mujamma al-
Islamia” reprezenta cea mai importantă grupare islamică
radicală care acţiona în Cisiordania. Organizaţia a fost înfiinţată
de şeicul Ahmed Yassin, în anul 1973, şi a acţionat oficial ca

55
Cubert, Harold M: The PFLP's Changing Role in the Middle East, Frank Cass
Publishing, Londra, 1997.
56
Pivariu, Corneliu: Terorismul, Editura Pastel, Braşov, 2005.
51
Cristian BARNA

asociaţie nonpolitică. Grupul se identifica cu ideologia Fraţilor


Musulmani, având drept obiectiv „reîntoarcerea la religie” 57.
Prestigiul organizaţiei se baza atât pe capacităţile
ideologice, cât şi pe cele practice, fiind o mişcare a cărei
contribuţie la viaţa social-politică nu a fost mai puţin importantă
decât lupta împotriva ocupaţiei israeliene. O schimbare
importantă în cadrul organizaţiei a fost tranziţia de la pasivitatea
faţă de ocupaţia israeliană la activităţi militante şi violente de
amploare, în special în Fâşia Gaza. Mişcarea şi-a schimbat
denumirea în Mişcarea de Rezistenţă Islamică – HAMAS şi şi-a
declarat caracterul palestinian şi islamist 58.
Sub conducerea lui Ahmed Yassin, gruparea nou-
înfiinţată şi-a concentrat activitatea în trei direcţii: propagandă,
asigurare financiară şi menţinerea legăturii cu Fraţii Musulmani
din străinătate.
Şeicul Yassin – arestat de către autorităţile israeliene în
1989 şi exilat la Amman, Iordania – a condus HAMAS până în
2004, când şi-a pierdut viaţa într-un atac lansat de elicoptere
militare israeliene. De altfel, armata israeliană încercase de mai
multe ori să-l ucidă pe liderul spiritual al grupării.
Ca urmare a asasinării lui Ahmed Yassin, Abdel Aziz
al-Rantissi, purtătorul de cuvânt şi conducătorul politic al
HAMAS, a fost numit liderul grupării din Fâşia Gaza. O lună
mai târziu, Rantissi era ucis de către forţele israeliene cu două
rachete lansate asupra autoturismului cu care se deplasa. După
uciderea lui Abdel Aziz al-Rantissi, HAMAS a decis ca, pentru
protecţia viitorului lider, identitatea acestuia să rămână secretă.
În august 1988, HAMAS a publicat „Carta Islamică”, în
care şi-a conturat ideologia. Publicarea acestui document a

57
www.cia.gov.
58
Jaber, Hala: Născuţi cu răzbunarea-n sânge, Editura „Antet”, Oradea, 1998.
52
Forme de manifestare a terorismului contemporan

constituit o nouă fază a dezvoltării mişcării şi a scos în evidenţă


forţa de acţiune a organizaţiei 59.
HAMAS se auto-definea drept „ramura palestiniană a
Fraţilor Musulmani”, constituind, de fapt, o formă de identificare
publică prin care îşi acoperea natura activităţilor reale. Ideologia
HAMAS corespundea curentului principal dezvoltat în cadrul
organizaţiei Fraţii Musulmani. În timpul primei intifade priorităţile
sale s-au schimbat, HAMAS acordând atenţie, îndeosebi,
promovării „caracterului islamic al Palestinei”, în raport de care a
apreciat „declanşarea imediată a Jihad-ului, ca unică soluţie pentru
rezolvarea problemei palestiniene” 60.
Prin declanşarea ideologiei Jihad-ului pentru eliberarea
Palestinei şi prin adoptarea unei politici de acţiuni violente,
inclusiv teroriste, HAMAS îşi asigura cadrul necesar
consolidării poziţiei sale în desfăşurarea acţiunilor de revoltă din
Teritoriile Palestiniene Ocupate.
În timp, HAMAS s-a dovedit a fi cea mai importantă
mişcare fundamentalist islamică palestiniană. Activitatea
organizaţiei s-a schimbat semnificativ când aceasta a adoptat
politica violenţei, care includea organizarea de acte teroriste, fiind
înfiinţate în acest scop „comitete de şoc”. Totodată, activităţile
propagandistice ale HAMAS s-au concentrat în moschei, folosite
inclusiv pentru ascunderea de arme.
HAMAS a adoptat o structură organizatorică care cuprinde
două organisme paralele: unul clandestin şi celălalt public.
Componenta clandestină este divizată în cinci organisme:
• structura militară, acţionează în batalioanele Izz al-Din
al-Qassam;

59
www.alqassam.ps.
60
www.palestine-info.com.
53
Cristian BARNA

• structura de securitate, este responsabilă de culegerea


de informaţii, de contraspionaj în rândul altor organizaţii
(care acţionează în Teritoriile Palestiniene), de interogarea şi
supravegherea colaboratorilor, paza personalităţilor şi a
documentelor organizaţiei. Această structură se ocupă, de asemenea,
şi de asigurarea securităţii activităţii celorlalte componente
organizatorice ale mişcării şi este foarte activă în închisori;
• structura organizatorică;
• structura intitulată „Arabii Israelieni” – „coloana a V-a”
a HAMAS;
• structura „Dawa”, are responsabilităţi pe linia recrutării
şi pregătirii activiştilor, precum şi a organizării tuturor activităţilor
instituţiilor civile ale mişcării. HAMAS apreciază în mod deosebit
importanţa acestei structuri, alocându-i cel mai mare buget.
Componenta publică urmăreşte realizarea a două
obiective principale:
a) controlarea şi adaptarea vieţii religioase în spirit
fundamentalist – în acest scop, HAMAS deţine controlul
comitetelor de caritate, al fundaţiilor, moscheilor, instituţiilor
educaţionale, începând de la grădiniţe şi până la universităţi;
b) asigurarea poziţiilor de putere în plan politic şi a
recunoaşterii din partea societăţii civile palestiniene.
6.1. Terorismul de sorginte fundamentalist islamică:
declanşarea Jihad-ului împotriva civilizaţiei occidentale
Din punct de vedere al unui cadru psiho-istoric,
fundamentalismul religios continuă să izbucnească în perioade
de timp diferite, în mod individual sau colectiv.
Terorismul religios fie promovează un punct de vedere
dictat de convingerea că religia deţine singura cheie spre o eră
„mesianică” şi respingând celelalte căi către aceasta, fie
foloseşte fenomenul religios pentru a-şi justifica ideologia
revoluţionară şi violentă.

54
Forme de manifestare a terorismului contemporan

David Rapoport subliniază că, până în secolul al XIX-lea,


când au apărut mişcările naţionaliste, de extremă stângă sau
anarhiste, „războiul sfânt” reprezenta principalul mobil acţional
al terorismului. 61
În epoca modernă, chiar dacă majoritatea musulmanilor
nu sunt terorişti, când armata israeliană bombardează taberele
militare ale Hezbollah din Liban sau ale HAMAS din Teritoriile
Palestiniene, musulmani din New York, Londra şi Paris
organizează demonstraţii de protest, condamnând însă prea puţin
acţiunile teroriste în numele Islamului, soldate cu pierderi de
vieţi omeneşti, precum cele din SUA, Marea Britanie, Spania,
Sudan, Egipt, Algeria, Afganistan, Irak sau Indonezia, lista
rămânând deschisă.
Lista neagră a acţiunilor care au ajuns să simbolizeze
„teroarea islamică” pare a fi fără sfârşit. Conflicte violente au
avut loc între musulmani şi sârbii ortodocşi din Balcani, evreii
din Israel, hinduşii din India, budiştii din Burma şi catolicii
din Filipine.
„Războiul” dintre civilizaţia occidentală şi grupările
fundamentalist islamice, a căror stindard este Osama bin Laden, a
scos la lumină o problemă acută dar ignorată: de la începutul
anilor 1980 activitatea grupărilor teroriste fundamentalist islamice
au vizat contracararea influenţei economice, politice şi culturale a
lumii occidentale, identificată mai ales cu „imperialismul
americano-sionist”.
Construcţia ideologică a fundamentalismului islamic, ca
„formă de rezistenţă a civilizaţiei islamice la occidentalizare”
este bazată pe tradiţie, etnicitate şi arhetipuri religioase precum:
„infideli”, „adoratori de idoli”, „cruciaţi”, „martiri”, „războaie
sfinte”, „pământ sfânt”, „inamici ai Islamului”, „partidul lui

61
Rapoport, David C: Sacred Terror: A Contemporary Example from Islam,
in Reich, Walter (ed): Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies,
Theologies, States of Mind, Cambridge University Press, 1990.
55
Cristian BARNA

Dumnezeu” şi „marele Satan”. Acest vocabular fanatico-religios


denotă natura violentă a fundamentalismului islamic, o
provocare totalitară atât faţă de Islamul tradiţional cât şi faţă de
democraţia modernă 62.
În prezent, ne confruntăm cu o creştere a numărului de
musulmani pentru care orice atac asupra unui alt musulman,
oriunde s-ar afla acesta, este perceput ca fiind viu, real şi
personal, iar Al Qaeda reprezintă suma sentimentelor de furie
ale musulmanilor din lumea întreagă, care pot avea satisfacţie
doar printr-o umilire de proporţii uriaşe a Statelor Unite ale
Americii şi a aliaţilor acesteia, oriunde şi oricând este posibil. 63
Necesitatea declanşării Jihad-ului, scopul declarat al
grupării fundamentalist islamice Al Qaeda, este motivată de
nevoia de auto-apărare a musulmanilor împotriva unei
„conspiraţii globale a americanilor şi evreilor”. 64
Osama bin Laden proclama, într-o casetă trimisă
televiziunii qatariote Al Jazeera: „cerem tuturor musulmanilor
sinceri să acţioneze, să îndemne şi să mobilizeze naţiunea
[islamică] pentru a se elibera de sub dictatura regimurilor
[musulmane] nedrepte şi renegate aflate la putere, robii Statelor
Unite ale Americii”. 65
Al Qaeda nu este numai o grupare teroristă internaţională
ci reprezintă, pentru adepţii fundamentalismului islamic,
simbolul luptei împotriva cotropirii lumii musulmane de către

62
Boroumand, Ladan; Boroumand, Roya: Terror, Islam, and Democracy,
www.journalofdemocracy.org
63
Kramer, Martin: Suicide Terrorism in the Middle East: Origins and
Response, November 8, 2005, www.washingtoninstitute.org
64
Paz, Reuven: The Global Jihad Brotherhood: Egyptian Islamic Jihad and the
Islamic Movement of Uzbekistan, Policywatch, No. 561, September 24, 2001.
65
*** Al-Jazriah TV, February 11, 2003, www.aljazeera.com.
56
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Occidentul „infidel”. La rândul său, Osama bin Laden s-a


transformat într-un simbol care canalizează sentimentul de furie
al lumii musulmane împotriva Statelor Unite ale Americii
(binladenism).
Osama bin Laden a încercat să inducă ideea unei „stări de
asediu” a „infidelilor” asupra lumii islamice, adică existenţa unui
„conflict al civilizaţiilor” occidentală şi islamică. 66
Binladenism-ul este o concepţie simplistă şi violentă
asupra lumii, care împarte omenirea în „slujitorii lui Allah”
(Dar al-Islam) şi „infideli” (Dar al-Harb), cele două părţi fiind
într-un conflict permanent. Pentru bin Laden, lumea islamică
(Dar al-Islam) a căzut în necredinţă şi apostazie, doctrina
fundamentalist islamică reprezentând unica salvare a lumii
musulmane. 67
În ceea ce priveşte Occidentul (Dar al-Harb), bin Laden
considera că musulmanii au avut parte doar de agresiune,
injustiţie şi nedreptate din partea „cruciaţilor” şi „sioniştilor”.
Masacrele musulmanilor din Qana (Liban), Burma, Kaşmir,
Assam, Filipine, Fatani, Ogadin, Somalia, Eritrea, Cecenia şi
Bosnia sunt încă proaspete în memoria noastră. Toate acestea
au avut loc sub ochii lumii occidentale, care nu numai că nu
a împiedicat aceste atrocităţi ci, sub acoperirea nedreaptă
a Organizaţiei Naţiunilor Unite, i-au împiedicat pe fraţii noştri
să se apere. Apărătorii Islamului s-au trezit şi au realizat că sunt
principala ţintă a agresiunii din partea alianţei „cruciaţilor”
cu „sioniştii”. Propaganda mincinoasă, cu privire la necesitatea

66
Bergen, Peter: The gift of hindsight, The Guardian, September 7, 2002,
www.guardian.co.uk.
67
Forte, David: Radical Islam vs. Islam, Ashbrook Center for Public Affairs
at Ashland University, Ohio, September 2001, www.ashbrook.org.
57
Cristian BARNA

apărării „drepturilor omului”, a fost dată în vileag de masacrarea


musulmanilor din orice colţ al lumii”. 68
Analizând decretul religios (fatwa), emis de Osama bin
Laden, în anul 1998, prin care îndemna musulmanii la „război
sfânt” împotriva Statelor Unite ale Americii, Bernard Lewis
subliniază modul în care acesta interpretează atât realitatea
(de exemplu, etichetarea prezenţei forţelor militare americane
în Arabia Saudită, la invitaţia casei regale saudite, considerată
„o invazie a locurilor sfinte de către cruciaţi”) cât şi preceptele
religiei islamice (cerând uciderea, fără discriminare, a „tuturor
infidelilor” americani, oriunde s-ar afla aceştia în lume). 69
Conform lui bin Laden, „uciderea americanilor şi
aliaţilor acestora, atât militari cât şi civili, este o datorie sfântă.
Orice musulman care crede în Allah şi doreşte să ajungă în
Paradis trebuie să ucidă americani, cu orice preţ!” 70
Mesajul lui Osama bin Laden vorbeşte de obligaţia
musulmanilor de a ridica stindardul Jihad-ului împotriva
„infidelilor” care au cotropit „locurile sfinte” ale Islamului.
Eliberarea acestora reprezintă cea mai mare victorie pentru
musulmani, fiind datoria fiecărui musulman, chiar cu preţul
sacrificiului suprem (ishtihad). 71
Conform lui Michael Scheuer, invadarea Afganistanului
şi Irakului a fost percepută de majoritatea covârşitoare a

68
Bin Laden, Ossama: Declaration of War against the Americans Occupying the
Land of the Two Holy Places, Al Quds Al-Arabi, August 1996.
69
Lewis, Bernard: License to Kill: Ossama bin Ladin’s Declaration of Jihad,
Foreign Affairs, No.77, 1998.
70
*** The Fatwah Urging Jihad Against Americans, signed by Usamah
Bin-Ladin; Ayman al-Zawahiri, leader of the Jihad Group in Egipt; Abu-Yasir
Rifa'i Ahmad Taha, a leader of the Islamic Group; Sheikh Mir Hamzah, secretary
of the Jamiat-ul-Ulema-e-Pakistan; and Fazlul Rahman, leader of the Jihad
Movement in Bangladesh, Al-Quds al-Arabi, Febuary 23, 1998.
71
Bin Laden, Ossama: Declaration of War against the Americans Occupying
the Land of the Two Holy Places, Al Quds Al-Arabi, August, 1996.
58
Forme de manifestare a terorismului contemporan

celor 1,3 miliarde de musulmani ca o declaraţie de război


a Occidentului (mai ales a SUA) împotriva lumii islamice.
Scheuer afirmă că musulmanii au început să perceapă
SUA ca pe o putere colonială care, împreună cu Israelul,
deţin forţe militare în cele mai importante locuri sfinte
ale religiei islamice: Arabia Saudită (Mecca, Medina), Irak
(Najaf, Kerbala), Ierusalim. 72
Aşadar, Al Qaeda hrăneşte marea mulţime a susţinătorilor
săi cu o filozofie a injustiţiei sociale, a „imperialismului”
occidental şi a răzbunării. Imagini ce prezintă distrugeri, oameni
fără case sunt difuzate în lumea întreagă datorită dezvoltării
spectaculoase a tehnologiilor informaţionale. Tocmai aceste
imagini sunt folosite de Al Qaeda pentru a recruta şi trimite în linia
întâi terorişti, în războiul global declarat „imperialismului”
occidental.
Osama bin Laden a dat un nou sens conceptului de „război
sfânt” şi nu a recunoscut altă limită în purtarea acestui război decât
cea proprie, folosindu-se de orice arme sau mijloace.
Motivaţia invocată de Al Qaeda pentru declanşarea
Jihad-ului este „starea de asediu” sub care se află lumea islamică
în raport cu civilizaţia occidentală, care justifică declanşarea
unor acţiuni de auto-apărare. Pentru musulmanii care cred
în legitimitatea declanşării Jihad-ului, folosirea oricăror mijloace,
inclusiv a celor teroriste, în această confruntare este justificată. 73
Noţiunea contemporană de Jihad este reinventată,
personalizată şi transformată într-un instrument politic.
Grupările neo-fundamentaliste islamice promovează necesitatea

72
Abedin, Mahan: Michael Scheuer on the 'War on Terror', Jamestown
Foundation's Terorism Monitor, December 10, 2004, www.jamestown.org.
73
Paz, Reuven: Radical Islamist Terrorism: Points for Pondering, June 20,
2001, www.ict.org.il.
59
Cristian BARNA

declanşării Jihad-ului ca îndatorire permanentă a fiecărui


musulman de a lupta până la moarte împotriva Occidentului.
Aşa cum Gilles Kepel subliniază, după războiul din
Afganistan împotriva „infidelilor” comunişti, cultura Jihad-ului
a devenit globală. Dacă nu ar fi existat ideologia unificatoare a
Jihad-ului împotriva „infidelilor” care au cotropit un teritoriu
islamic, mujahedinii afgani nu ar fi fost nici atât de numeroşi şi
nu ar fi avut parte nici susţinerea logistică a unor state şi
organizaţii islamice. 74
„Victoria” mujahedinilor din Afganistan împotriva URSS,
una dintre cele mai mari puteri ale lumii de la acea dată, a
transformat ideologia Jihad-ului într-o forţă politică globală în
lumea islamică.
Acest episod a reprezentat un reper la început de mileniu
III, când grupările fundamentalist islamice au fost nevoite să
identifice, în istoria şi gândirea islamică, elemente doctrinare care
să legitimeze violenţa politică împotriva civilizaţiei occidentale.
Astfel, Jihad-ul este motivat ideologic ca război de auto-
apărare împotriva „conspiraţiei globale a americanilor şi
evreilor”, orice mijloace violente fiind permise. Această „frăţie
globală jihadistă” este structurată în jurul Al Qaeda, facilitând
cooperarea între musulmani de diferite naţionalităţi şi origini
pentru derularea de acţiuni teroriste şi conexe acestora (strângere
de fonduri, spălare de bani, aprovizionare cu armament etc.). 75
Al Qaeda şi-a arogat dreptul de a vorbi în numele
Islamului, justificând organizarea atentatelor teroriste ca parte a
Jihad-ului global, pe care lumea islamică are obligaţia să-l
declare Occidentului, singura modalitate de a reduce decalajul
asimetric de forţe dintre „musulmani” şi „infideli”.
Al Qaeda: istorie şi prezent

74
Kepel, Gilles: Understanding the Modern Jihad, The War for Muslim
Minds: Islam and the West, Belknap Publishing, Cambridge, 2004.
75
Paz, Reuven, op. cit.
60
Forme de manifestare a terorismului contemporan

În anii 1980, Statele Unite ale Americii au început să


susţină mult mai agresiv regimul taliban şi grupările
fundamentalist islamice care luptau în Afganistan împotriva
fostei Uniuni Sovietice. În acea perioadă, CIA a pregătit,
înarmat şi finanţat acele grupări fundamentalist islamice care
mai târziu vor forma Al Qaeda.
Dacă e să ne întoarcem în timp, în anul 1979, cetăţeanul
palestinian Abdullah Azzam, membru al grupării fundamentalist
islamice „Fraţii Musulmani”, înfiinţa „Maktab al-Khidamat –
MAK” (Biroul de Servicii), cu scopul de a recruta tineri
musulmani care doreau să lupte împotriva „inamicului infidel”
care cotropise Afganistanul. Unul dintre tinerii recruţi a fost
Osama bin Laden. 76
Fervoarea religioasă a lui bin Laden s-a declanşat în
decembrie 1979, acesta alăturându-se mujahedin-ilor din
Pakistan, la doar câteva zile de la invazie. La începutul anilor
1980 acesta s-a întors în Arabia Saudită pentru a recruta şi pregăti
voluntari arabi, de diferite naţionalităţi, care să lupte alături de
mujahedin-ii afgani, punând bazele „Frontului Salvării Islamice”.
În acea perioadă, Osama bin Laden a furnizat sprijin
financiar şi s-a implicat în pregătirea militară a combatanţilor
care luptau împotriva URSS. MAK a lansat musulmanilor
chemarea de a lupta în Afganistan, bin Laden asigurând sprijin
material şi logistic noilor recruţi şi creând tabere de instrucţie.
Guvernul afgan a pus la dispoziţie terenuri şi resurse, iar bin
Laden a racolat experţi în războiul de gherilă, sabotaj şi
operaţiuni sub acoperire. Se estimează că circa 10.000 de
luptători au urmat cursuri de pregătire în tabăra lui bin Laden
din Peshawar, Pakistan. Dintre aceştia, o zecime proveneau din
rândurile cetăţenilor de origine afgană, aproape jumătate erau
76
Williams, Paul L: Al Qa’ida. Broterhood of Terror, Pearson Education,
London, 2002.
61
Cristian BARNA

originari din Arabia Saudită, iar alţii proveneau din Algeria,


Egipt, Yemen, Pakistan şi Sudan.
În 1986, apare în scenă Ayman al-Zawahiri, care pleacă
din Egipt cu destinaţia Arabia Saudită şi mai apoi Pakistan,
pentru a lucra ca chirurg într-un centru medical situat la graniţa
cu Afganistanul. Aici, se alătură lui Osama bin Laden (pe care îl
întâlnise pentru prima dată în 1980, la Peshawar, în Pakistan,
unde se afla ca voluntar al Crucii Roşii Internaţionale pentru
a asigura servicii medicale refugiaţilor afgani) şi se implică
în administrarea MAK. Zawahiri îşi va folosi conexiunile în
mediile islamiste egiptene în scopul recrutării de voluntari
pentru frontul afgan, mai ales din rândul membrilor grupării
„Jihadul Islamic Egiptean” (din care acesta făcea parte). 77
Ayman al-Zawahiri îşi va impune, treptat, viziunea
asupra scopurilor şi principiilor Jihad-ului: un „război sfânt”, în
numele lui Allah, pentru eliberarea teritoriilor locuite de
musulmani de sub orice influenţă venită din partea Occidentului
capitalist sau a URSS-ului comunist. În zece ani de lupte
crâncene, mujahedinii arabi au învins URSS. După încheierea
războiului din Afghanistan, al-Zawahiri şi bin Laden au decis ca
Al Qaeda, grupare alcătuită din foşti veterani afgani în „războiul
sfânt”, să devină o reţea internaţională care să exporte Jihad-ul
împotriva guvernelor musulmane considerate renegate, a
Israelului şi SUA.
În acel moment, Osama bin Laden era şeful unei grupări
de mujahedini – „arabii afgani”, care număra între 10.000
şi 20.000 de membri. Unii dintre aceştia s-au întors în ţările
de origine, animaţi de dorinţa de a răsturna „guvernele de
necredincioşi aflate sub influenţa Occidentului infidel" şi de a

77
*** Time Special Report: Inside Al Qa’ida, Time, vol. 158, nr. 21,
November 12, 2001.
62
Forme de manifestare a terorismului contemporan

instaura regimuri islamice. De exemplu, în Egipt şi Algeria,


„veteranii afgani” au sprijinit grupările fundamentalist islamice
autohtone în lupta împotriva guvernelor laice din aceste ţări, iar
în Sudan au primit locuri de muncă şi au fost sprijiniţi să-şi
înfiinţeze tabere de pregătire. Şi în Afganistan, majoritatea
taberelor de pregătire ale mujahedin-ilor au continuat să
funcţioneze. De asemenea, în anii 1990, aceşti mujahedini şi-au
făcut simţită prezenţa în conflictele din Somalia, Bosnia,
Kosovo şi Cecenia.
Abdul-Bari Atwan, care l-a intervievat pe Osama bin
Laden, în anul 1996, în peşterile din munţii Khorassan,
Afganistan, unde acesta îşi stabilise sediul central, vorbeşte
despre musulmanii care-l înconjurau: „luptătorii Al Qaeda erau
din majoritatea statelor arabe şi aveau vârste diferite, însă
majoritatea tineri cu educaţie superioară: doctori, ingineri,
profesori. Aceşti mujahedini îşi respectau liderul şi erau gata să
moară pentru apărarea lui” . 78
Un moment important în acest „război sfânt” a fost
reprezentat de invazia irakiană în Kuweit, în 2 august 1990, când
bin Laden a cerut guvernării saudite, care se temea să nu
împărtăşească aceiaşi soartă cu Kuweitul, să nu-şi compromită
legitimitatea în lumea islamică, permiţând „infidelilor”
americani să amplaseze baze militare pe „teritoriul sfânt”,
solicitarea sa fiind însă ignorată.
În aceste circumstanţe, Osama bin Laden a fost forţat de
dinastia saudită, care se temea de criticile virulente ale clericilor
musulmani la adresa prezenţei americane, să părăsească Arabia
Saudită. În consecinţă, în anul 1991, bin Laden împreună cu
familia sa şi un număr mare de adepţi s-au mutat în Sudan, unde
78
Atwan, Abdul-Bari: Bin Ladin Interviewed on Jihad Against US, Al Quds
Al Arabi, November 27, 1996.
63
Cristian BARNA

şi-a stabilit baza logistică pentru organizarea atentatelor teroriste


ce vor urma:
- în perioada 1992-1993, Mohamed Atef, membru al
organizaţiei Al Qaeda, a organizat, sub coordonarea lui Osama
bin Laden (care se afla în Khartum), mai multe atentate
împotriva trupelor americane şi ONU staţionate în Somalia,
printre care se numără şi asasinarea militarilor americani, care
participau la misiunea umanitară „Operaţiunea Restaurarea
Speranţei” din Somalia;
- începând cu anul 1993, a pus bazele unor firme
comerciale (Asma Ltd şi Tanzanite King) în Nairobi, Kenya, ca
acoperire pentru operaţiuni teroriste. Astfel, în ultima parte a
anului 1993, membrii Al Qaeda din Kenya au pus la punct
detaliile atentatului terorist asupra Ambasadei SUA din Nairobi,
ca răzbunare faţă de prezenţa forţelor americane în Somalia. Ali
Mohamed, membru Al Qaeda a supravegheat ambasada SUA şi a
făcut numeroase fotografii şi schiţe ale locaţiei pe care le-a predat
lui Osama Bin Laden. De asemenea, Ali Mohamed a recunoscut
că a pregătit terorişti pentru Al Qaeda, în taberele de pregătire din
Afganistan în perioada 1992-1996;
- în iunie 1995, a oferit sprijin teroriştilor egipteni care
au încercat să-l asasineze pe preşedintele egiptean Hosni
Mubarak, pe când acesta se afla în vizită oficială în Etiopia.
- în anul 1995, atentat cu bombă asupra militarilor care
desfăşurau exerciţii militare comune americano-saudite la Riad,
Arabia Saudită;
- în august 1996, cotidianul Al Quds al Arabi publică
prima fatwa emisă de Osama bin Laden, „Declaraţie de război
împotriva ocupanţilor americani a locurilor sfinte şi a celor două
moschei”, în care acesta proclama că: „cea mai recentă şi cea
64
Forme de manifestare a terorismului contemporan

mai gravă dintre agresiunile suferite de către musulmani de la


moartea profetului este ocuparea pământurilor pe care se află
cele două locuri sfinte (Mecca şi Medina) – de către armatele
cruciaţilor americani şi ale aliaţilor lor”;
- în februarie 1998, Al Qaeda emitea un decret religios, la
care au subscris şi alte grupări fundamentalist islamice, prin care se
afirma că orice musulman are datoria de a ucide cetăţeni americani
şi aliaţi ai acestora (civili sau militari), oriunde s-ar afla;
- în 7 August 1998, atentatori sinucigaşi intrau cu o
maşină plină de explozibil în zidurile ambasadei americane din
Nairobi, Kenya. În urma acestui atentat au murit 213 de persoane
şi au fost rănite alte 4500. În aceeaşi zi, aproximativ la aceeaşi
oră, în ambasada americană din Dar es Salaam, Tanzania, era
detonat un dispozitiv exploziv, ucigând 11 persoane. Al Qaeda a
revendicat ambele atentate;
- în decembrie 1999, cetăţeanul algerian Ahmed
Ressam, membru Al Qaeda, era prins la frontiera dintre Canada
şi SUA, în timp ce încerca să introducă cinci kilograme de
material explozibil în SUA. Ahmed Ressam a recunoscut că
intenţiona să arunce în aer aeroportul internaţional din Los
Angeles, la trecerea dintre ani;
- în 12 octombrie 2000, USS Cole a fost lovită de o
barcă încărcată cu explozibil, în timp ce alimenta cu combustibil
în portul Aden, Yemen. 17 membri ai echipajului au murit şi alţi
40 au fost răniţi, Al Qaeda revendicând atentatul;
- 19 atentatori sinucigaşi, identificaţi ca membri Al Qaeda,
au deturnat patru avioane din SUA, în 11 septembrie 2001.
După comiterea acestor atentate sângeroase, SUA
au făcut din Osama bin Laden „inamicul public numărul 1”.
Nu cu mult înainte de dispariţia acestuia de pe scena Jihad-ului
global, generalul Stanley McChrystal declara că: „deşi
capturarea sau uciderea lui Osama bin Laden nu va reprezenta

65
Cristian BARNA

înfrângerea Al Qaeda, nu cred că putem înfrânge definitiv


Al Qaeda atâta vreme cât acesta nu va fi capturat sau ucis.” 79
Nu putem să nu menţionăm că SUA au pierdut un bun
prilej să-l captureze pe Osama bin Laden, în decembrie 2001, în
timpul luptelor de la Tora Bora, conform unui raport întocmit de
reprezentanţii democraţilor din Comisia pentru relaţii externe a
Congresului SUA, dat publicităţii în noiembrie 2009, cu câteva
zile înainte de anunţul lui Barack Obama privind suplimentarea
cu 30.000 de soldaţi a trupelor SUA din Afganistan. În raport se
menţionează că eşecul capturării liderului Al Qaeda a alterat
cursul războiului şi a contribuit la recrudescenţa mişcărilor
insurgente din Afganistan şi Pakistan: „înlăturarea lui bin Laden,
în decembrie 2001, nu ar fi eliminat ameninţarea extremistă
mondială, dar fuga în Pakistan i-a permis acestuia să devină un
simbol puternic, care a continuat să atragă fluxuri financiare
importante şi să inspire fanatici din întreaga lume”.
Conform raportului menţionat, care citează martori din
cadrul armatei SUA, pentru capturarea lui bin Laden, în
decembrie 2001, mai era nevoie doar de o unitate de puşcaşi
marini care să blocheze depresiunea prin care se ajunge de la
Tora Bora în Pakistan, cererea fiind însă refuzată de Donald
Rumsfeld, Secretarul Apărării din SUA la acea dată, care şi-a
motivat decizia prin faptul că numărul militari americani din
Afganistan era deja prea ridicat şi nu se impunea suplimentarea
numărului acestora. 80

79
Mihailescu, Robert: Uciderea sau capturarea lui bin Laden este cheia
pentru infrangerea al-Qaīda – generalul Stanley McChrystal, 9 decembrie
2009, www.hotnews.ro.
80
Committee on Foreign Relations: Tora Bora Revisited: how we failed to get
bin Laden and why it matters today, 30 noiembrie 2009,
www.foreign.senate.gov.
66
Forme de manifestare a terorismului contemporan

De menţionat că, în acea perioadă, soldaţii americani,


sprijiniţi de forţele afgane, lansaseră o ofensivă asupra munţilor
Tora Bora, pentru capturarea lui bin Laden, despre care se credea
că se ascunde în regiune, strategii militari americani respingând
cererile de suplimentare a trupelor pentru lansarea unui asalt rapid
în regiune, preferând să se bazeze pe lovituri aeriene şi lăsând
forţele afgane să conducă atacul la sol, în timp ce forţele
pakistaneze aflate la frontieră trebuiau să blocheze eventualele căi
de fugă ale luptătorilor Al Qaeda în Pakistan. Conform SUA,
armata pakistaneză nu ar fi reuşit în demersul său!
Intervenţia temerară a forţelor americane din noaptea de
2 mai 2011, asupra unei reşedinţe din localitatea Abbottabad,
situată la 60 de kilometri de Islamabad, a făcut o lume întreagă
să răsufle uşurată la vestea că Osama bin Laden a fost ucis.

Al Qaeda în epoca post bin Laden: sfârşitul epocii


Jihad-ului global?
Cu ocazia comemorării a 10 ani de la atacurile din 11
septembrie 2001, Osama bin Laden planifica un atentat
de proporţii în Statele Unite, potrivit documentelor găsite
în locuinţa acestuia din Abbottabad, Pakistan. 81
Conform documentelor menţionate, Osama bin Laden
era extrem de preocupat de organizarea unor acţiuni teroriste
împotriva SUA, chiar neglijând alte ţinte, această „fixaţie”
conducând la disensiuni cu susţinătorii săi. Bin Laden le solicita
adepţilor săi să recruteze persoane cu altă religie decât cea
musulmană, care să fie „oprimaţi pe teritoriul SUA”, în special
de origine africană şi latino-americană, în scopul de a organiza

81
Siobhan Gorman: Bin Laden plotted new attacks, The Wall Street Journal,
15 iunie 2011, www.wsj.com.
67
Cristian BARNA

un atentat care să coincidă cu cea de-a 10-a comemorare a


atacurilor de la 11 septembrie 2001. 82
În perioada care a urmat zilei de 2 mai 2011, Augusto
Valeriani, specialist în regiunea Orientului Mijlociu, consideră
că nu va mai exista o figură capabilă să egaleze puterea
simbolică a lui Osama bin Laden, deoarece acea capacitate de a
cataliza asupra sa toate spaimele Occidentului şi speranţele
salafismului nu mai poate fi identificată şi coagulată într-o
singură persoană. În prezent, atât mediul de securitate
internaţional cât şi contextul simbolic în care Al Qaeda operează
este profund schimbat. 83
Eliminarea lui Osama bin Laden din ecuaţia jihadistă
este, fără îndoială, semnalul apunerii paradigmei de securitate
numită „terorism global de inspiraţie Al Qaeda”. Asta nu
înseamnă că ameninţarea jihadistă va dispărea ci că, pe de-o
parte, vom asista la o „teritorializare” a terorismului de sorginte
fundamentalist islamică, posibila consolidare a poziţiilor
militanţilor Al Qaeda din Irak şi Afganistan în Africa de Nord
putând avea urmări negative pentru întreaga lume, dar mai ales
pentru Europa, aşa cum indicau şi alertele teroriste la finalul
anului 2010 din Franţa, Marea Britanie şi Germania.
Din perspectivă operaţională, eliminarea lui Osama bin
Laden este irelevantă pentru Al Qaeda şi mişcarea jihadistă, în
general. Din octombrie 2001, când Osama bin Laden a scăpat
din încercuirea de la Tora Bora, ulterior declanşării operaţiilor
americane în Afganistan, rolul acestuia în cadrul organizaţiei s-a
redus la unul ideologic şi, în mare parte, simbolic. Ca atare,

82
Greg Miller, Karen DeYoung: Bin Laden’s preoccupation with U.S. said
to be source of friction with followers, The Washington Post, 12 mai 2011,
www.washingtonpost.com.
83
Dacrema, Eugenio: I mutamenti nel mondo arabo e le nuove strategie
comunicative: intervista al Prof. Valeriani, Equilibri, 27 iunie 2011.
68
Forme de manifestare a terorismului contemporan

nucleul Al Qaeda a fost eclipsat de alţi actori jihadişti,


pierzându-şi chiar şi rolul de lider ideologic al jihadismului.
Acest lucru s-a datorat faptului că, după atentatele teroriste de la
11 septembrie 2001, nucleul Al Qaeda s-a refugiat în Pakistan,
izolarea reducându-i semnificativ abilitatea de a executa atacuri
teroriste, devenind mai mult un instrument de propagandă,
îndrumare şi inspiraţie pentru alte grupări jihadiste.
Conform preşedintelui Serviciului Federal German de
Informaţii, Ernst Uhrlau: „eliminarea lui Osama bin Laden nu a
însemnat sfârşitul Al Qaeda, grupările afiliate recâştigându-şi
independenţa. Nu este de acord în totalitate cu acest lucru Asiem
El-Difraoui, conform căruia structura descentralizată a Al Qaeda
nu se va schimba cu nimic. Al Qaeda va avea în continuare
„filiale” autonome, cu nucleul istoric în regiunea frontierei
afgano-pakistaneze. Africa de Nord nu va juca rolul decisiv,
important va fi Yemenul, unde Al Qaeda este reprezentată de
mai multe sute de luptători. 84
În acest trend se înscrie şi Hassan Abou Hanieh,
specialist în mişcări islamiste din Iordania, care estimează că bin
Laden „era un fel de ghid spiritual şi nu unul militar sau politic
care să traseze directive grupărilor afiliate Al Qaeda” şi că
gruparea „ar putea exploata evenimentele din Libia, Yemen
şi Siria spre a dobândi un suflu nou prin impulsionarea de
revendicări populare”. 85
Aşadar, „primăvara arabă” şi dispariţia din prim-plan a
lui Osama bin Laden nu anunţă un regres al terorismului la nivel
internaţional, la periferia mişcărilor de protest din lumea arabă

84
Tretbar, Christian: Osama ist tot, die Ideologie von Al Qaida lebt weiter,
Tagesspiegel, 03 mai 2011.
85
Perreault , Laura Julie, op. cit.
69
Cristian BARNA

putând apare un proces de radicalizare, exploatat de grupările


jihadiste. 86
Cu privire la rolul jucat de Al Qaeda în „primăvara
arabă”, Philipp Holtmann consideră că, deşi părea că gruparea
teroristă a fost luată pe nepregătite de prăbuşirea regimurilor
dictatoriale din Africa de Nord, a reacţionat însă la schimbare,
jihadiştii întrezărind oportunităţi în prăbuşirea acestor regimuri
în Egipt, Tunisia, Libia şi mai ales în Siria.
Conform lui Philipp Holtmann, pe forumurile jihadiste, o
temă curentă era cea legată de faptul că deoarece serviciile de
securitate sunt slăbite de aceste revolte populare apar spaţii
libere de acţiune. 87
Ca urmare, jihadiştii au profitat şi profită de
dezorganizarea armatelor şi poliţiilor, de luptele civile şi
insurecţii, de accesul la depozite de arme pe care nimeni nu le
mai păzeşte, precum şi de deziluzia celor care şi-au pus speranţe
mari în schimbările de regim şi a căror speranţe s-au năruit.
Conform lui Dominique Thomas, în Egipt au ieşit din
închisori mii de oameni, printre care şi jihadişti cu CV-uri
impresionante, iar în Libia au fost semnalaţi jihadişti care s-au
întors din exil pentru a lupta de partea insurecţiei, aceste revolte
fiind noi teritorii care s-au deschis pentru ei. 88
La rândul său, Ernst Uhrlau, fostul preşedinte al
Serviciului Federal de Informaţii din Germania, consideră că,
deşi Al Qaeda nu a jucat niciun rol în revoltele din lumea arabă,
grupările afiliate acesteia au profitat de situaţia creată. Astfel,
în Libia, au fost devastate depozitele de armament, iar armele

86
*** Terrorismus nach Bin Laden, BND – Chef warnt vor fanatischen
Einzeltäternl, 6 May 2011, www.spiegel.de.
87
Ehrhardt, Christoph: Al Qaida in Libyen. Das Chaos als Chance,
Frankfurter Allgemeine Zeitung, 25 februarie 2011.
88
Siţa, Pepa: Al-Qaeda ar putea profita de revoltele din lumea arabă,
estimează experţii, Agerpres, 11 martie 2011.
70
Forme de manifestare a terorismului contemporan

au ajuns nu doar la rebeli, ci şi în sudul ţării, în sfera de


influenţă a Al Qaeda din Maghrebul Islamic. 89
De asemenea, Al Qaeda din Maghrebul Islamic a profitat
de pe urma conflictului libian pentru a recruta simpatizanţi
pentru cauza sa, care nu este în mod obligatoriu ideologică.
Războiul din Libia şi toţi africanii care, din cauza acestuia, s-au
trezit fără mijloace de subzistenţă pe teritoriul libian au fost
atraşi de această grupare. 90
Astfel, Al Qaeda din Maghrebul Islamic a recrutat
combatanţi din rândul tinerilor sahelieni săraci şi a mercenarilor
africani care au fugit din Libia. Încă din 2011, serviciile de
informaţii ale statelor din regiunea Sahel avertizau că Al Qaeda din
Maghrebul Islamic se pregătea să întreprindă acţiuni de proporţii în
sudul Algeriei şi în Mauritania, lucru confirmat de atentatul terorist
din Algeria din 2011, revendicat de secta islamistă Boko Haram,
precum şi luarea de ostateci de la Inamenas, din 2013, revendicată
de Al Qaeda din Maghrebul Islamic. 91
În Libia, grupările jihadiste precum fostul Grup Islamic
de Luptă Libian, care s-a contopit în Al Qaeda din Maghrebul
islamic, au văzut în războiul civil din Libia o mare oportunitate,
pumnul de fier al regimului Gaddafi, care i-a strivit atât de mult
timp, fiind anihilat. Noman Benotman, fost lider al grupării
afiliate Al Qaeda din Libia, declara la acea dată că „jihadişti
independenţi” s-au alăturat forţelor rebele din Libia. 92

89
Heflik, Roman; Holz, Karsten Kamm: Ernst Uhrlau: Die Welt wird
unkalkulierbarer, 18 April 2011, www.abendblatt.de.
90
Musumeci, Giampaolo: Al Qaeda nel Maghreb dopo la morte di Bin Laden
- L’INTERVISTA, 11 maio 2011, www.blog.panorama.it.
91
Benshimon, Samuel: AQMI : une résurgence radicale?, 22 august 2011,
www.sahelintelligence.com.
92
Lake, Eli: Ex-Al Qaeda Fighters May Have Joined Rebels, The
Washington Times, 30 March 2011.
71
Cristian BARNA

Unul dintre liderii rebelilor libieni, în timpul luptelor cu


forţele loiale regimului Gaddafi, era Abdel-Hakim al-Hasidi care
recunoscuse public că existau luptători Al Qaeda în rândul
forţelor rebele, proveniţi din prima linie a războiului împotriva
forţelor aliate din Irak şi Afganistan. 93
Abdel-Hakim al-Hasidi şi Sufyan Ben Qumu sunt doar
doi dintre foştii mujahedini afgani (primul fiind deţinut la
Guantanamo Bay) care au luat parte la conflictul civil din Libia. 94
În context este de menţionat şi că, în 2010, Seif al-Islam
Gaddafi, unul din fiii fostului dictator libian, invita un grup
de analişti occidentali pe probleme de terorism să asiste la
eliberarea din închisoare a 214 terorişti islamici, despre care
pretindea că ar fi fost „reabilitaţi”. 95
Şi în 2011, potrivit lui Noman Benotman, sute de
militanţi islamişti, arestaţi de regimul lui Muammar Gaddafi
în timpul insurgenţei din Irak, despre care se ştia că susţin Al
Qaeda, s-au aflat printre prizonierii eliberaţi de la închisoarea
„Abu Salim” din Tripoli.96
Toţi aceşti jihadişti fuseseră îndeaproape monitorizaţi de
regimul lui Gaddafi, documente recuperate din arhivele serviciilor
de securitate libiene reflectând îngrijorarea fostului regim în
legătură cu ameninţarea jihadistă. Documentele menţionate
dezvăluie detalii referitoare la preocuparea constantă a lui

93
Swami, Praveen; Squires, Nick; Gardham, Duncan: Libyan rebel
commander admits his fighters have al-Qaeda links, 25 martie 2011,
www.telegraph.co.uk.
94
Levinson, Charles: Ex-Mujahedeen Help Lead Libyan Rebels, The Wall
Street Journal, 02 aprilie 2011.
95
Stern, Jessica: Arab revolutions don’t mean end for Al Qaīda, April 20,
2011, www.boston.com.
96
Robertson, Nic; Cruickshank, Paul: Islamic militants among prisoners freed
from Libyan jail, CNN International, 27 august 2011, www.articles.cnn.com.
72
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Muammar Gaddafi de a-i supraveghea îndeaproape pe jihadiştii


libieni, mai ales pe cei care au luptat în Irak şi Afganistan. 97
În ceea ce priveşte războiul civil din Siria, Al Qaeda
joacă un rol important în luptele duse împotriva forţelor loiale
regimului lui Bashar al Assad, regim care se foloseşte de
prezenţa jihadiştilor în Siria pentru a justifica intervenţiile
sângeroase împotriva forţelor rebele.
Un raport prezentat de New York Times, în 2012,
dezvăluia faptul că Al Qaeda acţionează în umbra revoluţiei
siriene prin intermediul grupării Jabhat Al Nusra (Frontul pentru
protecţia cetăţenilor din Levant) şi a brigăzilor Abdullah Azzam
şi Al Baraa ibn Malik.
Rolul Al Qaeda în Siria este analizat de Ed Husain,
într-un articol publicat de Council on Foreign Relations, care
apreciază că rebelii sirieni ar fi mai slab organizaţi dacă nu ar
avea Al Qaeda în rândurile lor, afluxul de jihadişti din Arabia
Saudită, Turcia, Iordania, Irak sau nordul Africii aducând
disciplină, fervoare religioasă, experienţa de luptă din Irak,
precum şi finanţare de la simpatizanţii suniţi ai acestei grupări. 98
La rândul său, la începutul lunii aprilie 2013, Serghei
Lavrov, ministrul de externe al Federaţiei Ruse, îşi exprima
îngrijorarea cu privire la extinderea influenţei Al Qaeda, în Siria,
arătând că Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Al Qaeda din Irak a
declarat că gruparea Jabhat Al Nusra, care luptă alături de forţele
armate rebele siriene, este afiliată grupării pe care o conduce. De
asemenea, Viktor Ivanov, directorul Serviciului de Control al
Traficului de Droguri din Federaţia Rusă, declara că circa 20.000
de mercenari care luptă alături de rebelii sirieni sunt plătiţi din
banii rezultaţi din traficul de droguri din Afghanistan. 99

97
Erdbrink, Thomas; Warrick, Joby: Documents, declarations highlight
Libyan concerns about Islamists, 31 august 2011, www.washingtonpost.com.
98
Husain, Ed: Al-Qaeda's Specter in Syria, www.cfr.org, August 6, 2012.
99
Papij, Dan: Al-Qaeda luptă alături de rebelii sirieni, www.stiri.rol.ro,
18 aprilie 2013.
73
Cristian BARNA

Şi Hoshyar Zebari ministrul de externe irakian declara, în


2012, că are „informaţii solide” conform cărora militanţi Al
Qaeda s-au infiltrat în Siria, pe la graniţa cu Irakul, menţionând
că ţara sa avertizează, de ani de zile, autorităţile de la Damasc cu
privire la fluxul de militanţi Al Qaeda dintre Irak si Siria. 100
Dacă cea mai importantă prezenţă jihadistă din Siria
se întinde de-a lungul graniţei cu Irak, în Arabia Saudită
este cultivat un curent de opinie care condamnă uciderea
suniţilor de către regimul „necredincios” alawit şi cheamă la
Jihad împotriva acestuia. 101
Deşi preocupat de pericolul coagulării unor nuclee
jihadiste în proximitatea sau chiar pe teritoriul său, regimul
saudit a considerat că prozelitismul grupărilor jihadiste va
conduce la recrutarea acelor saudiţi care au viziuni radicale,
pe care îi va convinge să li se alăture în Siria, degrevând
astfel serviciile de securitate saudite de efortul monitorizării
acestora pe teritoriul naţional, dar mai ales că grupările jihadiste
vor slăbi puterea regimului alawit, prin exercitarea controlului
asupra unei importante părţi a teritoriului acestui stat, provocând
fisuri în „arcul şiit” care se întinde din Iran prin Irak, Siria
şi până în Liban. 102
În ceea ce priveşte SUA şi statele occidentale, întrucât
ne aflăm la sfârşitul erei terorismului internaţional de inspiraţie
Al Qaeda, acestea vor să se asigure că Al Qaeda nu va fi
capabilă să deturneze revolta siriană, căderea regimului lui
Bashar al Assad putând conduce la apariţia unui sanctuar
al jihadiştilor în Siria, la fel cum s-a întâmplat şi în Afganistan
în anii 1990, motiv pentru care sunt preocupate de evitarea
100
*** Irakul este ingrijorat de infiltrarile Al Qaīda in Siria, www.stiri.rol.ro,
6 iulie 2012 .
101
Kamran Bokhari: Jihadist Opportunities in Syria, 14 februarie 2013,
www.stratfor.com.
102
Scott Stewart: The Consequences of Intervening in Syria, 31 ianuarie
2013, w w w . s tratfor.com.
74
Forme de manifestare a terorismului contemporan

instalării unei stări de haos în această ţară, cum s-a întâmplat în


Irak în perioada 2003-2007, pe fondul căreia grupările jihadiste
şi-ar întări poziţia. 103

103
Kaplan, Robert D: Syria and the Limits of Comparison, August 28, 2013,
www.stratfor.com.
75
Cristian BARNA

Tema III
Strategii antiteroriste: variabile care influenţează
eficienţa implementării acestora

Stabilirea unui cadru instituţional adecvat, la nivel


internaţional, regional şi naţional, care să asigure eficienţa
implementării unor strategii de acţiune antiteroristă bazate pe
multilateralism şi pe respectarea drepturilor omului, va fi
legitimată de un parteneriat real între actorii implicaţi în
combaterea terorismului.
Un rol important în acest sens îl joacă adoptarea unor
decizii comune la nivelul forurilor internaţionale precum şi
transpunerea obiectivă a acestora la nivel regional şi naţional.
De menţionat că, pentru a fi eficientă, activitatea de
combatere a terorismului trebuie să corespundă unor criterii
generale:
- deoarece terorismul este o ameninţare globală,
campania antiteroristă trebuie să se bazeze pe cooperarea
multilaterală a statelor şi organizaţiilor internaţionale;
- la nivel naţional este necesară acţiunea concertată a
actorilor statali, sectorului privat şi societăţii civile;
- acţiunea militară împotriva grupărilor teroriste trebuie
să fie dublată de măsuri economice, juridice, diplomatice şi de
culegere de informaţii.
Scopurile unei campanii antiteroriste sunt:
- identificarea şi localizarea grupărilor teroriste,
anihilarea capacităţii operaţionale a acestora;
- distrugerea bazelor logistice, adăposturilor;
- blocarea finanţării grupărilor teroriste;
76
Forme de manifestare a terorismului contemporan

- stabilirea unei coaliţii internaţionale a statelor care


respectă Rezoluţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite privind
combaterea terorismului;
- acordarea de asistenţă statelor care solicită sprijin în
scopul iniţierii unor campanii antiteroriste pe teritoriul naţional;
- izolarea pe plan internaţional a statelor care susţin
grupările teroriste;
- iniţierea de eforturi diplomatice şi acordarea de
ajutoare umanitare statelor sau populaţiilor care nu-şi
pot asigura nivelul minim de subzistenţă;
- asigurarea stabilităţii regionale şi internaţionale,
soluţionarea paşnică a conflictelor etnice, adică reducerea
factorilor catalizatori ai apariţiei şi dezvoltării grupărilor
teroriste;
- protejarea populaţiei civile şi a teritoriului naţional al
unui stat prin sporirea măsurilor de securitate, combaterea
proliferării armelor de distrugere în masă şi a criminalităţii
organizate 104.
Conform analistului Boaz Ganor, în urma unei analize
comprehensive a strategiilor antiteroriste, pot fi identificate
câteva variabile („parametri ai antiterorismului”), în funcţie
de care poate fi alcătuit un „ideal tip” al unei campanii
antiteroriste:
- disponibilitatea de a negocia cu grupările teroriste,
când şi în ce condiţii factorii de decizie sunt dispuşi să
negocieze (în cazul unei luări de ostateci sau a unei alte situaţii
de criză generată de un atentat terorist), măsura în care aceştia
sunt dispuşi să cedeze solicitărilor atentatorilor;

104
Erdmann, Andrew P: Beating the Terrorist Challenge, Joint Session of
American Legion National Security and Foreign Relations Commissions,
Charlotte, NC, August 24, 2002.
77
Cristian BARNA

- atitudinea adoptată de un stat faţă de susţinătorii


grupărilor teroriste, impunerea unor sancţiuni diplomatice,
militare sau economice, statelor care sponsorizează terorismul
sau iniţierii unor negocieri, în vederea convingerii acestora
să renunţe la astfel de practici;
- mijloacele de acţiune folosite împotriva grupărilor
teroriste (forţe de ordine, campanii militare);
- „raţionalitatea” solicitărilor grupărilor teroriste în
corelaţie cu politica statului sau organizaţiei vizate;
- finalitatea strategiei antiteroriste aplicate: anihilarea
grupării teroriste, limitarea pagubelor produse sau suprimarea
cauzelor care au generat apariţia fenomenului terorist;
- capacităţile instituţionale, resursele financiare şi
logistice investite în implementarea strategiei antiteroriste;
- ofensivitatea strategiei antiteroriste;
- adoptarea unei strategii de descurajare a grupării
teroriste;
- apariţia „efectului de bumerang” în urma aplicării
măsurilor antiteroriste – escaladarea violenţelor şi nu suprimarea
acestora;
- capcana democraţiei” – îngrădirea drepturilor civile
ale populaţiei în scopul combaterii fenomenului terorist, chiar cu
riscul erodării valorilor fundamentale ale democraţiei;
- transparenţa strategiilor antiteroriste - popularizarea
măsurilor de prevenire a atentatelor şi de anihilare a iniţiatorilor
acestora, în scopul descurajării grupărilor teroriste sau acest fapt
va conduce la avertizarea atentatorilor şi la limitarea opţiunilor
factorilor de decizie 105.
Considerăm că aceşti parametri sunt inter-conectaţi,
importanţa mai mare sau mai redusă acordată unuia dintre
aceştia constituind elementul de diferenţiere a strategiilor

105
Boaz, Ganor: Israel’s Counter-Terrorism Policy: 1983-1999, Efficacy Versus
Liberal Democratic Values, www. ict.org.il.
78
Forme de manifestare a terorismului contemporan

antiteroriste, pe o scală care variază între o atitudine radicală şi


una flexibilă a factorilor de decizie faţă de activitatea grupărilor
teroriste care acţionează în aria de responsabilitate.
Aşa cum am menţionat, un aspect important în adoptarea
unei strategii antiteroriste îl constituie evitarea „capcanei
democraţiei”, prin respectarea drepturilor omului în procesul
culegerii de informaţii, interogării suspecţilor, procedurii de
incriminare, colectării probelor sau aplicării unor măsuri
punitive în timpul campaniei antiteroriste.
De altfel, grupările teroriste sunt pe deplin conştiente de
considerentele prohibitive pe care le implică respectarea
valorilor democratice în elaborarea şi implementarea unei
strategii antiteroriste, acţionând în aşa fel încât să submineze
legitimitatea actorilor instituţionali în faţa opiniei publice, prin
denunţarea încălcării drepturilor omului şi valorilor democratice.
De menţionat că prin elaborarea unui strategii antiteroriste
care să respecte valorile democratice, actorii instituţionali pot
acţiona în scopul limitării încălcărilor drepturilor fundamentale.
Pentru realizarea acestui deziderat o strategie antiteroristă trebuie
să se înscrie pe următoarele coordonate:
- inviolabilitatea cadrului legislativ existent sau
modificarea acestuia, precum şi protejarea integrităţii fizice a
populaţiei civile, pe parcursul desfăşurării campaniei antiteroriste;
- exercitarea controlului societăţii civile şi existenţa
unei transparenţe totale a agenţiilor guvernamentale implicate în
combaterea terorismului;
- asigurarea cadrului juridic al tuturor acţiunilor întreprinse;
- stabilirea unor criterii universale de definire a unei
grupări teroriste;
- culegerea de informaţii poate fi realizată prin limitarea
unor libertăţi fundamentale (supravegherea suspecţilor,
interceptarea comunicaţiilor) doar în urma mandatării, în avans şi
pe baza unor dovezi clare;
79
Cristian BARNA

- respectarea procedurilor de incriminare a suspecţilor


de implicare în activităţi teroriste;
- respectarea drepturilor omului şi a convenţiilor
internaţionale în reţinerea şi incriminarea suspecţilor de terorism;
- evitarea aplicării de pedepse publice;
- respectarea dreptului la libera informare.
Având în vedere coordonatele de acţiune descrise mai
sus, actorii instituţionali trebuie să aibă în vedere descurajarea
grupărilor teroriste de a iniţia atentate, anihilarea bazelor
logistice, managementul situaţiilor de criză cu luare de ostateci,
efectele psihologice şi sociale ale atentatelor teroriste în rândul
populaţiei, precum şi culegerea de informaţii referitoare la
grupările teroriste.
Acţiunile de influenţă şi descurajare a grupărilor
teroriste de a comite atentate se realizează prin adoptarea unor
măsuri extraordinare de protejare a ţintei vizate. Deşi foarte dificil
de realizat, descurajarea grupărilor teroriste este una dintre cele
mai eficiente acţiuni în prevenirea comiterii unor atentate.
Anihilarea celulelor teroriste: actorii instituţionali
trebuie să analizeze oportunitatea acestor acţiuni în funcţie de
următoarele criterii: frecvenţa raidurilor asupra presupuselor
baze logistice ale grupărilor teroriste, importanţa ţintelor vizate,
conservarea mijloacelor de acţiune folosite, impactul pe care
anihilarea unor baze teroriste l-ar putea avea asupra opiniei
publice (evitarea atacării lăcaşurilor de cult sau a taberelor de
refugiaţi, adăposturi preferate de membrii grupărilor teroriste),
oportunitatea iniţierii unor acţiuni militare împotriva grupărilor
teroriste şi posibilitatea escaladării violenţelor.
Managementul situaţiilor de criză cu luare de
ostateci: având în vedere variabilele care influenţează luarea de
decizii în aceste cazuri (viteza cu care factorii de decizie trebuie
să acţioneze şi presiunea exercitată de societatea civilă) au fost
identificate următoarele criterii care stau la baza adoptării unei
80
Forme de manifestare a terorismului contemporan

strategii optime: oportunitatea atacării în forţă a poziţiilor


ocupate de terorişti (cazul luării de ostateci de la Lima, din
1999, când organizaţia teroristă peruană „Tupac Amaru” a luat
ostateci invitaţii la un dineu al Ambasadei Japoniei sau cel de la
teatrul „Dubrovka” din Moscova, din 2002 şi de la şcoala din
Beslan, din 2004, când rebelii ceceni au ocupat clădirile şi au
ameninţat cu detonarea acesteia), solicitările grupării teroriste,
perioada de timp acordată de terorişti pentru îndeplinirea
solicitărilor, eventuale ameninţări la integritatea fizică a
ostatecilor, capacitatea de comunicare a negociatorilor cu
reprezentanţii grupării teroriste.
Efectele psiho-sociale ale atentatelor teroriste în
rândul populaţiei: actorii instituţionali urmăresc atât eliminarea
ameninţării la integritatea fizică a cetăţenilor cât şi reducerea sau
eliminarea fricii iraţionale a populaţiei faţă de caracterul
nediscriminatoriu al atentatelor teroriste.
Astfel, este necesar ca factorii de decizie să pună la
dispoziţia opiniei publice datele şi informaţiile menite să
contracareze acţiunile psihologice ale grupărilor teroriste şi să
manifeste operativitate şi transparenţă în informarea cetăţenilor
cu privire la comiterea unor atentate sau referitor la acţiunile
întreprinse în scopul combaterii activităţii grupărilor teroriste 106.

11 septembrie 2001: declanşarea războiului global


împotriva terorismului!
În concepţia lui Zygmunt Bauman, 11 septembrie 2001
ar fi demonstrat, fără putinţă de tăgadă, limitele capacităţii
noastre de a gândi şi înţelege evoluţia societăţii în care trăim.
Devenind insesizabile diferenţele dintre prieten şi inamic, civil

106
Boaz, Ganor: Terror as a Strategy of Psychological Warfare, July 15,
2002, www.ict.org.il.
81
Cristian BARNA

şi militar, este afectată şi natura coaliţiilor: coaliţii vremelnice


se conturează şi dispar în permanenţă contribuind astfel, în mod
paradoxal, la perpetuarea „dezordinii globale”.
Conform lui George Cristian Maior, 11 septembrie 2001
a demonstrat că „deşi putem să raţionalizăm convenţional
relaţiile internaţionale prin prisma unei unice noţiuni de ordine
internaţională, există mai multe lumi internaţionale care se
inserează în această ordine şi se mişcă în ea... ameninţările la
adresa stabilităţii sale, în primul rând terorismul şi armele de
distrugere în masă, vin din direcţii obscure, care nu mai pot fi
localizate precis, numai în arealul statului clasic” şi că războiul
împotriva terorismului „va produce, pe termen lung, consecinţe
geopolitice generatoare de noi ordini şi diviziuni.” 107
Şi pentru Michael Dillon, „nesiguranţa generalizată”
reprezintă provocarea majoră care caracterizează această nouă
ordine mondială. Cum se distinge prietenul de duşman? Cum se
delimitează teatrele de război? Cum se evaluează durata
ostilităţilor? În faţa unei realităţi şi a „unui discurs al ameninţării
fără sfârşit” despre asigurarea securităţii, care motivează
războiul şi legitimează ordinea politică determinantă, strategii
încearcă să definească resursele pe care se bazează. Pentru că
atunci când inamicul este teroristul, pare de-a dreptul imposibil
de a fi localizat sau de a-i evalua potenţialul de acţiune.
Pe această „nesiguranţă generalizată” este centrată
analiza lui Zygmunt Bauman, pentru care mutaţia cea mai
semnificativă este sfârşitul epocii teritorialităţii - sfârşit simbolic
înscris în memoria colectivă de atentatele teroriste din 11
septembrie 2001. Ce dovadă mai grăitoare a dispariţiei
capacităţii de apărare a teritoriului putem găsi decât atentatele

107
Maior, Cristian George: Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii
internaţionale în secolul XXI, Editura RAO, Bucureşti, 2010.
82
Forme de manifestare a terorismului contemporan

teroriste din 11 septembrie 2001? Forţă şi slăbiciune, ameninţare


şi securitate au devenit „chestiuni extrateritoriale care exced
aplicarea unor soluţii teritoriale”. 108
Dacă în perioada Războiului Rece ameninţarea unei
invazii militare sau a unui conflict nuclear reprezenta principalul
element avut în vedere în elaborarea strategiilor militare, în
prezent, politica de apărare şi securitate naţională a unui stat este
motivată în special de descurajarea apariţiei unor conflicte etnice
sau de confruntarea cu grupări teroriste sau criminale,
internaţionale sau autohtone.
Ameninţarea care ar putea necesita intervenţia
organizaţiei militare este generată de către actori non-
statali (grupări teroriste transnaţionale, sindicate ale crimei
organizate şi ale traficanţilor de droguri), aflaţi într-o căutare
permanentă de baze logistice. 109
Aceste mutaţii în strategiile de securitate naţională şi
internaţională sunt condiţionate, în primul rând, de necesitatea
prevenirii unor conflicte care izvorăsc din dispute interne şi care
lasă în urmă moşteniri grele: dislocări ale populaţiei, valuri de
refugiaţi şi catastrofe umanitare, putându-se extinde şi la nivel
inter-statal, datorită intereselor statelor vecine de a exploata
oportunităţile de câştig sau de a limita efectele adverse
intereselor lor naţionale.
În categoria acestor actori internaţionali sunt incluse
statele cu o slabă guvernare, tensiuni etnice, culturale sau
religioase, cu economii falimentare sau graniţe permisive şi care
reprezintă un cadru favorabil apariţiei fenomenului terorist.

108
Bauman, Zygmunt: Reconnaissance Wars of the Planetary Frontierland,
Theory Culture and Society, vol.19, nr. 4, August 2002.
109
*** Global Trends 2015 (GT): A Dialogue About the Future With
Nongovernmental Experts, www.cia.gov.
83
Cristian BARNA

În aceste state, grupările interne vor contesta guvernarea iar


reţelele transnaţionale teroriste vor căuta să le transforme în
baze logistice pentru acţiunile lor.
Ca urmare, după atentatele teroriste din 11 septembrie
2001, războiul împotriva terorismului a reprezentat obiectivul
principal al campaniilor militare declanşate de SUA în Irak şi
Afganistan, scopul declarat fiind anihilarea teroriştilor de
pretutindeni sau a celor care-i sprijineau în „războiul împotriva
Occidentului infidel”.
George Cristian Maior consideră că: „pe viitor, va trebui
să ne obişnuim cu ideea unor acţiuni militare duse departe
de frontierele cunoscute, în Afganistan, Irak sau cine ştie care
alte regiuni”.
Concomitent, campaniile militare din Afganistan şi Irak
au propulsat pe agenda comunităţii internaţionale dezbaterea
privitoare la aplicarea legilor conflictului armat în combaterea
terorismului internaţional.
Din punct de vedere militar, devine evident că armatele
moderne se confruntă cu limitări serioase când este vorba despre
un război asimetric, purtat în zone izolate, caracterizate de
condiţii climatice ostile, relief muntos, inaccesibil, împotriva
unor inamici care se confundă cu componenta etnică şi
religioasă locală, foarte greu de identificat şi localizat.
Un astfel de război este un război informaţional în care
atacul armat chirurgical (în special aerian) este inutil în absenţa
intelligence-ului. Nu puterea de foc, nu lipsa mobilităţii
reprezintă neajunsul, ci capacitatea de a avea acces la informaţii
în timp util. Organizarea Al Qaeda de tip „reţea”, necunoaşterea
reliefului, a dialectelor, obiceiurilor locale, dublate de ermetismul
cultural al lumii musulmane a făcut ca accesul la informaţii de
valoare să fie foarte dificil pentru o persoană din exteriorul
acestei lumi.
84
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Rolul intelligence-ului în combaterea terorismului


Este de netăgăduit că intelligence-ul joacă un rol important
în combaterea terorismului, un accent important punându-se pe
riscul încălcării unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, chiar
dacă practici precum supravegherea suspecţilor, interceptarea
comunicaţiilor şi culegerea secretă de informaţii prin intermediul
humint-ului (surselor secrete umane) sunt realizate în deplină
concordanţă cu normele juridice la nivel naţional.
În cazul activităţii cu sursele secrete umane, dilema
constă în proporţia în care un agent secret are dreptul să se
infiltreze în rândul membrilor unei grupări teroriste, activităţile
pe care le întreprinde în scopul câştigării încrederii acestora,
riscul implicării agenţilor în activităţi infracţionale sau teroriste
în folosul grupării în care aceştia sunt infiltraţi. 110
Culegerea de informaţii reprezintă elementul-cheie al
operaţiunilor antiteroriste. La nivel tactic, culegerea de
informaţii este o componentă integrată a strategiilor antiteroriste.
Interfaţa dintre unităţile de intervenţie antiteroriste şi cele
specializate în obţinerea de informaţii este asigurată de echipe
mixte, informaţiile obţinute fiind folosite de unităţile de
intervenţie în scopul iniţierii de acţiuni de prevenire, descurajare
sau ripostă, o bună comunicare între cele două segmente
implicate reprezentând factorul esenţial în reuşita contracarării
unui atentat terorist.
Exemple ale unor succese în combaterea terorismului,
datorate unei activităţi eficiente şi susţinute de culegere de
informaţii, sunt identificarea şi capturarea lui Yousef Ramzi
Yousef, organizatorul atentatului din 1993 asupra World Trade
Center; identificarea şi extrădarea lui Carlos „Şacalul”,
procesele intentate de Germania unor terorişti responsabili

110
Boaz, Ganor: Israel’s Counter-Terrorism Policy: 1983-1999, Efficacy
Versus Liberal Democratic Values, www. ict.org.il.
85
Cristian BARNA

de iniţierea unor deturnări sau asasinări pe teritoriul acestui stat,


în cursul anilor 1970-1980, precum şi incriminarea unor ofiţeri
de informaţii libieni implicaţi în organizarea atentatului terorist
asupra unei curse aeriene Pan Am, din Scoţia, 1988. 111
Un caz aparte este reprezentat de acţiunea serviciilor de
informaţii israeliene, confruntate cu iniţierea sau comiterea unor
atentate teroriste sinucigaşe. În opinia noastră perioadele în care
nu se comit atentate nefiind datorate lipsei de iniţiativă a
grupărilor teroriste ci eficienţei dovedite de serviciile secrete în
identificarea şi dejucarea intenţiilor atentatorilor.
Pentru că, deşi multe atentate teroriste au fost dejucate
datorită succeselor obţinute în culegerea de informaţii acestea nu
sunt făcute publice, datorită specificului conspirativ al acestei
activităţi. Astfel, penetrarea grupării teroriste Al Qaeda de către
FBI, ulterior comiterii atentatului terorist asupra World Trade
Center din 1993, a contribuit la dejucarea unui atentat cu bombă
asupra clădirii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al tunelului
Lincoln din New York. Mai mult, ulterior comiterii atentatelor
teroriste asupra ambasadelor SUA de la Nairobi şi Dar-es-
Salam, din 1998, au fost dejucate atentate planificate Al Qaeda
care vizau ţinte din SUA, Pakistan, Iordania şi Israel, fiind
arestaţi activişti şi simpatizanţi ai acestei grupări teroriste.
În acest sens, mai menţionăm că, în 10 august 2006,
poliţia londoneză a declarat că un atentat terorist, prin care se
intenţiona aruncarea în aer a unui avion, a fost dejucat. Acest
atac viza zboruri care plecau din Marea Britanie în direcţia
SUA, fiind vizate cu precădere liniile aeriene ce aparţineau
companiilor United, Continental şi American Airlines.
Conform unor oficiali ai poliţiei metropolitane din
Londra, au fost efectuate 21 de arestări în Londra, şi
Birmingham, majoritatea suspecţilor fiind musulmani de origine

111
Karmon, Ely: The Role of Intelligence in Counter Terrorism, www.ict.org.il.
86
Forme de manifestare a terorismului contemporan

pakistaneză. Deşi autorităţile britanice şi americane au afirmat


că informaţiile care au condus la dejucarea complotului
sugerează legături puternice cu Al Qaeda, serviciile de securitate
germane opinau, la acea dată, că cei care au planificat atentatul
de la Londra ar constitui o grupare independentă în cadrul reţelei
jihadiste internaţionale, fiind inspirată de Al Qaeda însă fără
legătură directă cu aceasta.
Trebuie să subliniem că, împotriva eforturilor depuse în
identificarea şi prevenirea comiterii unor atentate teroriste,
nefastul episod 11 septembrie 2001, atentatul asupra USS Cole
sau atentatele sinucigaşe din Irak şi Afganistan reprezintă un
semnal de alarmă în vederea sporirii cooperării internaţionale în
domeniul culegerii de informaţii.
Din punct de vedere instituţional, serviciile de informaţii
au implementat strategii de combatere a terorismului prin care se
urmăreşte pregătirea sau specializarea unor unităţi speciale de
intervenţie şi optimizarea metodelor de culegere de informaţii
din interiorul grupărilor teroriste.
Totodată, schimbul de informaţii privind grupările
teroriste a cunoscut un trend ascendent, bazat mai ales pe
cooperare bilaterală între serviciile de informaţii, cu respectarea
strictă a normelor de conspirativitate prevăzute de acest tip
de activitate.
Un accent important în culegerea de informaţii privitoare
la ameninţările teroriste este pus pe elaborarea unor strategii
de obţinere de informaţii necesare prevenirii, contracarării, sau
cel puţin minimizării efectelor acţiunilor grupărilor teroriste.
De menţionat că modul de acţiune al grupărilor teroriste,
comiterea de atentate de către celule reduse numeric şi puternic
motivate de fanatismul religios sau de ideologia extremistă
promovată, reprezintă un element de dificultate sporită în
penetrarea cu surse secrete umane a acestora.

87
Cristian BARNA

Însă infiltrarea unor surse de informaţii în cadrul unor


grupări teroriste, de genul Al Qaeda, reprezintă o necesitate
stringentă! O mărturie clară a efectelor dezastruoase ale
potenţialului scăzut al surselor secrete umane în interiorul
acestei grupări este reprezentat de insuccesul atacurilor SUA cu
rachete de croazieră sau cu drone ale SUA asupra unor tabere de
instrucţie de pe teritoriul Afganistanului, presupuse locaţii în
care s-ar fi aflat Osama bin Laden sau alţi lideri Al Qaeda,
cauzate de informaţiile imprecise deţinute.
Un alt aspect demn de luat în considerare este acoperirea
informativă a aşa-numitelor „state eşuate” (Yemen, Sudan,
Somalia etc.) în care, din cauza lipsei unui control poliţienesc
sau al acţiunii eficiente a structurilor naţionale de informaţii,
grupările teroriste îşi organizează baze logistice şi tabere de
antrenament.
Nu în ultimul rând, internaţionalizarea fenomenului
terorist şi existenţa unor „state-sponsor” sau a unor baze
logistice ale grupărilor teroriste constituie ameninţări la adresa
securităţii internaţionale care pot necesita intervenţia militară,
cum este cazul operaţiunilor din Kosovo, Orientul Mijlociu sau
Africa, fapt ce implică o culegere eficientă de informaţii
referitoare la grupările teroriste ce acţionează în zonele vizate. 112
Referitor la mijloacele şi metodele folosite în culegerea
de informaţii, atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001
au impus, fără drept de apel, humint-ul, ca principală metodă
în combaterea terorismului, dat fiind specificul de acţiune
grupărilor teroriste, în celule de mici dimensiuni, independente,
fapt care îngreunează monitorizarea acestora.

112
*** Countering The Changing Threat of International Terrorism, Report
of the National Commission on Terrorism, www.state.gov.
88
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Aşadar, una dintre puţinele opţiuni viabile de culegere de


informaţii referitoare la activitatea grupărilor teroriste este
penetrarea acestora cu surse secrete umane, „de încredere”,
capabile să furnizeze informaţii în timp util, pentru a putea fi
prevenită comiterea unor atentate.
Nu întâmplător accentul est pus pe „de încredere”, fiind
cunoscute multe situaţii, atât în cazul Hezbollah şi HAMAS, cât
mai ales în ceea ce priveşte Al Qaeda sau grupările teroriste afiliate
acesteia, în care ofiţeri de informaţii au plătit cu viaţa în încercarea
de a recruta surse secrete umane care să le permită obţinerea de
informaţii din interiorul grupărilor teroriste menţionate.
Un exemplu în acest sens este atentatul terorist de la baza
americană Chapman din provincia Khost, Afganistan, în urma
căruia au fost ucise opt persoane, între care şapte agenţi CIA.
La acea dată, Mustafa Abu al-Yazid, numărul 3 din Al
Qaeda, declara că atacul împotriva bazei Chapman a fost o
răzbunare pentru moartea liderului taliban Baitullah Mehsud,
precum şi a doi lideri Al Qaeda, Abu Saleh al-Somali şi
Abdullah Saeed al-Liby. Primii doi au fost ucişi în
bombardamente ale unor avioane fără pilot aparţinând CIA.
Această declaraţie a fost confirmată de informaţii provenite din
surse americane, conform cărora agenţii CIA din baza Chapman
acţionau în vederea localizării bazelor logistice Al Qaeda şi
talibane din Pakistan şi Afganistan, pentru a deveni ţinte ale
atacurilor aeriene ale avioanelor fără pilot ale NATO. 113
Atacatorul a fost identificat ca fiind Humam Khalil
Abu-Mulal al-Balawi, a cărui misiune din partea CIA era să-i
localizeze pe membri nucleelor jihadiste din regiune. Acesta fusese
invitat în baza CIA din Khost, în data de 30 decembrie 2009,

113
Novac, Adrian: Atentatul impotriva bazei CIA din Afganistan a fost o razbunare
pentru asasinarea unor lideri Al-Qaīda, www.hotnews.ro, 7 ianuarie 2010.
89
Cristian BARNA

după ce, în prealabil, anunţase ca deţine informaţii despre Ayman


al-Zawahiri.
Încrederea CIA şi GID (Departamentul General de
Informaţii din Iordania) în Humam Khalil Abu-Mulal al-Balawi
era mare datorită faptului că, anterior solicitării acestei întâlniri
cu ofiţerul de legătură, sub pretextul că-l localizase pe Ayman
al-Zawahiri, acesta furnizase informaţii veridice despre baze ale
talibanilor din Pakistan. Acest lucru dovedea faptul că al-Balawi
reuşise să se infiltreze la nivel înalt în structurile jihadiste.
Dar cum a decurs operaţiunea? Medicul iordanian de
origine palestiniană Humam Khalil Abu-Mulal al-Balawi
provenea din localitatea Zarqa (oraşul în care s-a născut liderul
Al Qaida din Irak, Abu Mousab al-Zarqawi). Sub pseudonimul
Abu Dujanah al-Khurasani, acesta a activat ca administrator al
forumului de discuţii Al-Hesbah foarte popular printre jihadişti,
considerat ilegal în Iordania. Din cauza activităţii sale pe acest
forum, autorităţile iordaniene l-au arestat, în 2007, în perioada în
care a fost încarcerat într-o închisoare iordaniană fiind recrutat
de serviciul de informaţii iordanian.
La începutul anului 2009, în cadrul unei misiuni comune
GID/CIA, al-Balawi a fost trimis în Pakistan, sub acoperirea că
urma cursuri de perfecţionare în medicină. Ulterior, sub
pseudonimul al-Khurasani, al-Balawi declara, într-un interviu
postat pe un forum jihadist, că s-a alăturat talibanilor afgani. Nu
este foarte clar dacă al-Balawi a fost într-adevăr recrutat de
talibani. Cel mai probabil, al-Balawi a intrat în contact cu
membri ai Mişcării Talibane din Pakistan (TTP), oferindu-se să
lucreze pentru această grupare. Misiunea trasată de talibani a
fost aceea de a câştiga încrederea CIA şi apoi de a crea un
„eveniment” care să determine prezenţa a cât mai mulţi agenţi
CIA la locul de întâlnire.
Ca o concluzie sumbră a acestui atentat, în încercarea de
a identifica „miezul slab” al strategiei americane în Afganistan,
90
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Barack Obama declara că soluţia este acoperirii nevoii acute


de informaţii...
Rolul operaţiunilor militare în combaterea terorismului
internaţional
În curentul de opinie generat de atentatele teroriste de la
11 septembrie 2001, legitimitatea declanşării unui război
împotriva Afganistanului a fost intens invocată, dată fiind lipsa
unei alternative de acţiune directă împotriva teroriştilor
sinucigaşi. În cazul declanşării războiului din Irak, în primăvara
anului 2003, administraţia Bush a încercat să schimbe această
paradigmă, invocând atât necesitatea măsurilor preventive
contra teroriştilor cât şi împotriva unor regimuri politice ostile,
în speţă cel condus de Saddam Hussein. 114
Să admitem oare că motto-ul acestui „război mondial
împotriva terorismului” este întrebarea retorică lui Donald
Rumsfeld: „Reuşim să ucidem sau să capturăm jihadişti mai
repede decât se nasc?” Majoritatea analiştilor sunt de acord cu
John Lehman, fost comandant al marinei SUA: „categoric NU”!115
Este de domeniul evidenţei că războiul pe care SUA l-a
declarat terorismului i-a întărit pe inamicii săi, promotorii
fundamentalismului islamic şi i-a slăbit pe aliaţii săi „moderaţi”
din lumea musulmană.
Mai ales că, din perspectiva respectării convenţiilor
internaţionale, un răspuns de natură militară la un atentat terorist
este considerat cel puţin injust dacă nu ilegal. Dacă vom face
referire la Rezoluţia 1373/2001 a Consiliului de Securitate al

114
Benjamin, Charles: La théorie de la guerre juste face au terrorisme et la
lutte antiterroriste, disponibil la Centre d’etudes des politiques etrangeres et
de securite, Universite du Quebec a Montreal, 2007, www.cepes.uqam.ca.
115
Bishara, op. cit. 5.
91
Cristian BARNA

ONU vom observa că aplicarea acestui principiu de drept este


obligatorie pentru toate statele, prevăzându-se că doar actorii
statali pot iniţia acţiuni împotriva grupărilor teroriste care
acţionează pe teritoriul naţional, inclusiv în scopul anihilării
sprijinului financiar acordat terorismului. 116
Rezoluţia ONU mai prevede că fiecare stat membru este
obligat să aducă teroriştii în faţa justiţiei, pentru ca aceştia să fie
judecaţi în conformitate cu gravitatea actelor pe care le-au
comis. În consecinţă, fiecare stat are obligaţia, asumată prin
convenţiile internaţionale la care aderă, de a respecta strategia
„aplicării legii interne” şi de a sprijini cooperarea inter-statală
în ceea ce priveşte asistenţa în domeniul investigării delictelor
de terorism.
În cazul în care o grupare teroristă acţionează pe cont
propriu, fără sprijin şi/sau adăpost oferit de către un actor statal,
„aplicarea legii interne a unui stat” este singura cale legală
de a lupta împotriva terorismului, alte state având dreptul
doar să acorde asistenţă judiciară şi poliţienească, precum şi
obligaţia să respecte prevederile convenţiilor internaţionale
privind „extrădarea şi dreptul naţional de punere sub acuzare”. 117
Pe de-o parte, normele de drept internaţional impun
limite severe cu privire la legalitatea înlăturării unui regim
politic care se face vinovat de complicitate la un atac armat
săvârşit de o terţă parte. Pe de altă parte însă, când o grupare
teroristă beneficiază de sprijinul unui stat, „mutatis mutandis”
avem de-a face cu o situaţie total diferită şi în acest caz o
operaţiune militară poate fi privită ca un act de auto-apărare. Dar
şi în acest caz, o campanie militară împotriva terorismului este

116
*** United Nations Security Council Resolution no. 1373/2001(UN 1373),
www.un.org
117
Cogen, Marc: Specific questions related to military actions against
international terrorism, Ghent University Press, 2001
92
Forme de manifestare a terorismului contemporan

permisă de prevederile dreptului internaţional doar dacă


aplicarea legii naţionale nu a dat rezultate.
Ca legitimare a invocării de către un stat a dreptului
la auto-apărare, operaţiunile militare pot reprezenta o opţiune
în cazul eşecului aplicării principiului asigurării ordinii de
drept de către actorii statali incriminaţi, în scopul atingerii
următoarelor obiective:
- reinstaurarea legii şi ordinii în statele pe teritoriul
cărora acţionează grupări teroriste;
- pedepsirea celor responsabili pentru declanşarea unor
atacuri teroriste şi care au găsit refugiu pe teritoriul altor state;
- prevenirea unor viitoare atacuri ale unor grupări
teroriste care deţin baze logistice pe teritoriul altor state.
Pentru o corectă delimitare conceptuală a domeniului
abordat este necesar să distingem între terorism şi alte forme de
conflict violent, precum lupta de gherilă sau chiar războiul
convenţional. Susţinând această teză, Stein Tönnesson,
cercetător al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Pace
din Oslo, identifică trei tipuri de conexiuni între activităţile
teroriste şi conflictele armate convenţionale:
- combinaţii ale războiului şi luptei de gherilă care pot
conduce la răspândirea folosirii metodelor teroriste;
- „zdrobirea” grupurilor marginalizate, mai ales în
ultima fază a conflictelor, fapt ce determină actorii combatanţi
să folosească tactici teroriste pentru a „submina” soluţionarea
conflictului;
- fenomenul de „contra-lovitură”, în care grupări
antrenate şi sprijinite de puteri externe pot genera o „cultură a
violenţei” care, mai târziu, ar putea declanşa atât izbucnirea unor

93
Cristian BARNA

războaie civile cât şi comiterea unor atacuri teroriste împotriva


foştilor sponsori/susţinători. 118
Atentatele teroriste încalcă, într-un mod flagrant, regulile
de purtare a unui conflict armat, acceptate prin convenţii
internaţionale. Dacă în cazul luptelor de gherilă sau a războaielor
convenţionale acordurile privind protecţia non-combatanţilor sunt
doar uneori ignorate, în cazul atentatelor teroriste refuzul de a
distinge între combatanţi şi non-combatanţi a devenit o strategie
de acţiune.
Astfel, convenţiile internaţionale referitoare la conflictul
armat dintre două state interzic rănirea soldaţilor luaţi prizonieri
şi atacul asupra non-combatanţilor, aceste principii trebuind
extinse şi la definirea conflictului militar dintre un stat şi un
actor non-statal, formele de manifestare consacrate ale acestui
tip de conflict fiind războiul de gherilă (folosirea deliberată a
violenţei împotriva armatei sau personalului de securitate al unui
stat în scopul de a obţine beneficii politice, ideologice sau
religioase) şi atentatele teroriste.
Conceptele de terorism şi război de gherilă sunt de multe
ori considerate interşanjabile. Dincolo de o anumită neglijenţă
din partea mass-media, politicienilor şi chiar a analiştilor faţă de
utilizarea corectă a terminologiei, această sinonimie determină o
confuzie în privinţa definirii terorismului.
După cum subliniază Walter Laqueur, răspândirea largă
a termenului impropriu de „gherilă urbană” pentru a defini
atentatele teroriste a contribuit la crearea acestei confuzii. Acest
termen a fost utilizat de insurgenţi pentru a descrie atentatele
teroriste ca extensie sau substitut al războiului de gherilă.

118
*** Terrorism and armed conflict - Report on a Seminar co-organized by
the International Peace Research Institute, Oslo and Stockholm International
Peace Research Institute, 8-9 December 2002; www.prio.org.
94
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Totuşi, putem identifica diferenţe tactice între strategiile


teroriste şi cele ale luptei de gherilă. Astfel, spre deosebire de
terorism, lupta de gherilă are menirea de a stabili controlul fizic
asupra unui teritoriu. În unele cazuri, forţele armate
guvernamentale deţin controlul teritoriului în timpul zilei
sau sunt capabile să securizeze principalele rute de transport
în vreme ce grupările de gherilă deţin controlul în timpul nopţii
sau a teritoriilor situate în proximitatea rutelor de tranzit. 119
Nevoia de a deţine controlul teritorial constituie un
element-cheie în strategia grupărilor de gherilă, deoarece se
constituie în premisă pentru crearea infrastructurii necesare
operaţionalizării unei armate regulate şi furnizează potenţial
uman pentru recrutarea de noi insurgenţi.
Acţiunile grupărilor teroriste nu reclamă un control
tangibil asupra teritoriului. Neignorând faptul că teroriştii
încearcă să-şi impună voinţa asupra unui public-ţintă şi că-şi
mediatizează comportamentul pentru a răspândi teroare, această
influenţă nu implică linii de demarcaţie geografică.
Date fiind aceste delimitări conceptuale, este oare
legitimă declanşarea unei campanii militare împotriva unor state
suspectate că adăpostesc terorişti?
Pentru că, dacă nu poate fi dus un război clasic împotriva
teroriştilor, cu siguranţă că, un astfel de război, poate fi purtat
contra regimurilor politice care le oferă susţinere logistică sau
azil. De la un anumit punct, pretind unii analişti, sprijinul unui
regim politic pentru o grupare teroristă constituie o ameninţare
suficient de gravă pentru a legitima declanşarea unui război în

119
Laqueur, Walter: Guerrilla. A Historical and Critical Study, Little Brown,
Boston, 1976.
95
Cristian BARNA

scopul înlăturării de la putere a celor care se fac vinovaţi de


acest lucru. 120
Justificarea potrivit căreia aceste state trebuiesc atacate
poate fi identificată de faptul că acţiunile lor:
- îi fac răspunzători pentru faptul că erau informaţi despre
acţiunile teroriste dar nu au întreprins nimic pentru a le stopa;
- intervenţia împotriva lor constituie un element de
descurajare, avertizând alte state cu privire la necesitatea sporirii
vigilenţei faţă de posibilele grupări teroriste care acţionează pe
teritoriul lor. 121
Drept urmare, în pofida faptului că strategia de acţiune a
grupărilor teroriste nu reclamă un control tangibil asupra
teritoriului, bombardarea zonelor în care se presupune că sunt
localizate tabere de instrucţie sau baze logistice ale grupărilor
teroriste a devenit o practică uzuală în combaterea terorismului,
fiind cea mai facilă acţiune de pedepsire şi de secătuire de resurse
a grupărilor teroriste.
Bruce Hoffman consideră că aceasta este strategia optimă,
omiţând însă să aducă în discuţie faptul că, uneori, aceste strategii
produc victime nevinovate. Bombardamentele aeriene îşi greşesc
deseori ţinta producând „victime colaterale”. 122
De menţionat că opţiunea intervenţiei militare este cea
mai facilă tactică antiteroristă. Cu toate acestea, operaţiunile de
acest gen sunt organizate doar în circumstanţe speciale,
problema principală fiind că teroriştii nu reprezintă un mediu
„bogat în ţinte”. Forţele armate sunt pregătite să desfăşoare şi
operaţiuni terestre dar, în perioada post-operaţiune a ocupării
unui teritoriu, nevoia de manevre defensive poate împiedica

120
Glennon, Michael: The Fog of Law: Self Defense, Inhrenece and
Incoherence in Article 51 of the United Nations Charter, Harvard Journal of
Law and Public Policy, vol. 35, no. 2, 2002.
121
Cook, Martin L: Ethical Issues in Counterterrorism Warfare, www.scu.edu.
122
Lesser, Ian; Hoffman, Bruce; Arquilla, John; Ronfeldt, David; Zanini, Michele:
Countering the New Terrorism, RAND Corporation, Santa Monica, 1999.
96
Forme de manifestare a terorismului contemporan

anihilarea completă a teroriştilor. La fel de real este că


operaţiunile militare pot fi necesare în încercarea de a anihila
sprijinul acordat de unele state grupărilor teroriste. 123
Există două considerente care trebuie analizate legat
de acest aspect:
- necesităţile de ordin militar, care permit desfăşurarea
unor acţiuni care, în alte condiţii, nu ar fi fost etice. De exemplu,
dacă nu există nici un alt mod de a ataca o ţintă atunci tacticile
şi armele care în situaţii normale sunt de neacceptat, devin
legitime. Este totuşi important a nu se confunda „necesităţile”
cu „oportunităţile” în declanşarea unor operaţiuni militare
împotriva grupărilor teroriste. Există totuşi situaţii în care
nu există alternative, fiind necesară iniţierea unui atac militar
(de cele mai multe ori aerian);
- tendinţa grupărilor teroriste de a-şi amplasa bazele
logistice în zone locuite de civili, în încercarea de a-i folosi drept
„scuturi umane”. Atunci când este posibil nu trebuie precupeţit nici
un efort pentru a separa ţintele de „scuturile umane”.
Care este nivelul acceptabil de „victime colaterale” în
cazul unei intervenţii militare împotriva terorismului? Cu cât o
campanie militară este mai prelungită, cu atât creşte şi riscul
legat de pierderile de vieţi omeneşti din rândul civililor.
Declaraţii precum „campania militară va dura atât timp cât va fi
necesar” încearcă să evite problematica anterior menţionată
inducând temeri în rândul populaţiei cu privire la riscul unei
campanii militare pe termen lung.
O altă chestiune se referă la riscul transformării
populaţiei statului atacat în refugiaţi. Un val masiv de refugiaţi
poate fi considerat ca „efect colateral” al unei campanii militare
împotriva terorismului? Pentru că, în acest caz, asigurarea unor
programe speciale de asistenţă umanitară trebuie avută în vedere
în cazul unei intervenţii militare.

123
LeMay, Curtis: Counterterrorism: Military and Economic Options, Naval War
College Press, 2001.
97
Cristian BARNA

Nu în ultimul rând, Statele Unite ale Americii, ca lider


mondial în combaterea terorismului, atât anterior atentatelor din
11 septembrie 2001, dar mai ales după aceea, şi-a adus
contribuţia la operaţionalizarea unei coaliţii militare
internaţionale care să acţioneze în vederea anihilării grupărilor
teroriste. Această iniţiativă riscă să provoace însă
disfuncţionalităţi în ecuaţia arsenalului militar la nivel
internaţional. Astfel, dotarea cu armament performant a unor
state sărace sau care sunt conduse de regimuri dictatoriale, fără a
se lua în considerare modul în care acest arsenal ar putea fi
folosit, riscă să submineze, pe termen mediu şi lung, securitatea
internaţională, dată fiind posibilitatea apariţiei unor noi conflicte
inter-statale sau acutizarea celor latente (ex: India vs. Pakistan),
instaurarea sau consolidarea unor regimuri militare dictatoriale
sau folosirea acestora împotriva civililor.
Conform analistului Bruce Blair, o soluţie mai bună ar fi
o reformă a forţelor armate, în direcţia creării unor unităţi de
luptă care să corespundă caracterului asimetric al războiului
împotriva terorismului şi care să fie înzestrate cu un arsenal
adecvat intervenţiilor de acest tip. 124

Coaliţii militare internaţionale în combaterea terorismului


a. Operaţiunea „Enduring Freedom - Afghanistan”
La solicitarea SUA, invocându-se articolul 5 al Tratatului
Organizaţiei Nord Atlantice, a fost demarată operaţiunea
„Enduring Freedom”, iniţial fiind preconizat a se numi „Infinite
Justice” (denumirea fiind modificată pentru a nu ofensa
comunitatea islamică, în cadrul căreia doar Allah are dreptul de
a impune justiţia divină).
Obiectivul acestei campanii militare era capturarea lui
Osama bin Laden şi a altor lideri Al Qaeda, prevenirea iniţierii
de către această grupare de noi atentate teroriste şi înlăturarea

124
Blair, Bruce G: Terror Atacks Define New Military Agenda , www.cdi.org.
98
Forme de manifestare a terorismului contemporan

regimului taliban de la conducerea Afganistanului, acest stat


fiind acuzat că a oferit găzduire şi sprijin logistic teroriştilor.
Până la finele lunii octombrie 2001, forţele coaliţiei
militare internaţionale distruseseră întreaga apărare anti-aeriană
talibană, întreprinseseră acţiuni de teren împotriva bazelor din
Qandahar ale molah-ului Mohamed Omar, liderul regimului
taliban şi conduseseră atacuri concertate, împreună cu forţele
anti-talibane, împotriva bazelor logistice ale Al Qaeda şi ale
talibanilor. La 78 de zile de la începerea campaniei, un nou
guvern era instaurat, iar forţele talibane şi celulele Al Qaeda
mai acţionau doar izolat, în zone greu accesibile 125.
b. Operaţiunea „Active Endeavour” reprezintă
contribuţia militară a forţelor navale ale NATO în combaterea
acţiunilor teroriste la nivel internaţional. Misiunea acestora
era de a desfăşura operaţiuni navale în estul Mării Mediterane,
în scopul asigurării principalelor căi maritime şi a destructurării
rutelor de transport a activiştilor şi echipamentului logistic
al grupărilor teroriste.
Astfel, ca urmare a invocării articolului 5 din „Tratatul
de la Washington”, începând cu luna octombrie 2001, Forţa
NATO de Menţinere a Securităţii în Marea Mediterană
(STANAVFORMED) a constituit avanpostul forţelor navale
ale NATO, care ar putea fi dislocate în zonă, în cazul unui
conflict armat 126.

c. Operaţiunea „Iraqi Freedom”


În data de 19 martie 2003, o coaliţie militară
internaţională, condusă de SUA şi Marea Britanie şi la care au
aderat 30 de state ale lumii, a demarat o campanie de anvergură
în scopul răsturnării regimului irakian condus de Saddam

125
*** Operation Enduring Freedom – Afghanistan, www.GlobalSecurity.org.
126
*** Operation Active Endeavour , www.GlobalSecurity.org.
99
Cristian BARNA

Hussein, acuzat de dezvoltarea unui arsenal chimic şi biologic şi


de sprijinirea logistică a Al Qaeda.
În 27 de zile de la debutul conflictului, a cărei
legitimitate a fost puternic contestată la nivel internaţional,
producând o răcire fără precedent a relaţiilor dintre statele
membre NATO, a fost stabilit controlul terestru asupra
principalelor zone-cheie ale Irakului, fără însă a fi descoperite
mărturii fizice ale programelor de obţinere a armelor chimice şi
biologice irakiene 127.
De asemenea, pe cât de facilă a fost cucerirea teritoriului
irakian, pe atât de dificilă a fost asigurarea securităţii post-
conflict, forţele coaliţiei internaţionale confruntându-se cu
puternice mişcări insurgente irakiene, teritoriul acestui stat
devenind un adevărat refugiu pentru membrii Al Qaeda şi ai
altor grupări jihadiste.
Rolul intervenţiilor militare în cadrul strategiei SUA
de combatere a terorismului
Începând cu anii 1970, SUA a iniţiat programe care să
contribuie la dezvoltarea capacităţilor de luptă împotriva
terorismului. Deşi iniţial aceste capabilităţi au fost create doar
pentru cazurile de luare de ostateci, eşecul rezolvării crizei de la
Ambasada SUA de la Teheran, din 1980, a arătat necesitatea creării
unor formaţiuni mult mai puternice de luptă. Aşadar, încă din anii
1980, SUA a demarat un program de operaţionalizare a unor
capacităţi de luptă ofensivă antiteroristă care să întreprindă acţiuni
militare în teritoriile în care acţionează grupările teroriste128.
a. Operaţiunea „El Dorado Canyon”

127
Bowman, Steve: Iraq. U.S. Military Operations, U.S. Library of Congress,
Washington, 2003.
128
*** The Role of the Military in Counterterrorism Strategy, Hearing no. 6
at the U.S. National Commission on Terrorist Attacks, www.cia.gov.
100
Forme de manifestare a terorismului contemporan

În 15 aprilie 1986, în urma exploziei unei bombe


cu consecinţe dramatice (200 de persoane rănite, dintre care
63 de militari americani), care a avut loc în incinta unui local
din Berlin, frecventat de personalul militar american dislocat
pe teritoriul Germaniei, SUA a decis lansarea operaţiunii
„El Dorado Canyon”, prin care au fost întreprinse raiduri aeriene
de lovire a unor ţinte de pe teritoriul Libiei.
Operaţiunile aeriene aveau drept obiectiv atacarea
bazelor logistice ale grupărilor teroriste de pe teritoriul Libiei,
reprezentând o acţiune de pedepsire şi de descurajare a acestui
stat de a mai organiza atentate teroriste. În cadrul acestui raid
aerian au fost lovite următoarele obiective:
- taberele „Aziziyah (Tarabulas)” din Tripoli, considerate
a fi centrul de comandă al grupărilor teroriste libiene;
- taberele „Gărzilor Jamahiriyah” din Benghazi,
considerate tabere de instrucţie a teroriştilor libieni;
- baza militară libiană „Murrat Side Bilal”, din zona
Tripoli, unde se presupunea că sunt antrenate în activităţi de
comando unităţi ale grupării teroriste „Frontul pentru Eliberarea
Palestinei”;
- bazele militare din jurul aeroportului din Tripoli,
considerate zone de transfer pentru grupările teroriste;
- baza aeriană „Benina”, situată în sud-estul localităţii
Benghazi, de unde ar fi putut fi putut decola MIG-uri libiene,
care să intercepteze bombardierele americane.
Din punct de vedere tactic, operaţiunea a reprezentat un
succes fiind lovite toate ţintele, cu excepţia bazei militare
aeriană „Benina”, fără a se întâmpina nici un obstacol din partea
apărării anti-aeriene sau aviaţiei libiene. Trebuie să menţionăm
însă că au fost atinse şi ţinte civile, precum Ambasada Franţei

101
Cristian BARNA

şi cartiere rezidenţiale din Tripoli fiind provocate victime


din rândul civililor 129.

b. Operaţiunea „Southern Watch”


În 26 iunie 1993, forţele navale ale SUA au lansat un
atac cu rachete de croazieră „Tomahawk”, având drept ţintă
sediul Serviciului de informaţii irakian din Bagdad, ca acţiune
de pedepsire a atentatului eşuat la adresa Preşedintelui SUA,
în timpul vizitei efectuate de acesta în Kuweit, în cursul lunii
aprilie 1993.
Astfel, de pe USS Peterson (amplasat în Marea Roşie)
au fost lansate 14 rachete, iar de pe USS Chancellorsville
(amplasat în Golful Persic) au fost lansate 9 rachete, 16 dintre
acestea atingându-şi ţinta, în vreme ce alte trei au lovit un cartier
rezidenţial producând nouă victime din rândul civililor 130.
c. Operaţiunea „Infinite Reach”
După atacurile teroriste asupra ambasadelor din Nairobi
şi Dar es Salaam, din 7 august 1998, consilierii militari ai
preşedintelui Bill Clinton au analizat oportunitatea unor
operaţiuni militare împotriva Al Qaeda. Conform serviciilor
secrete americane, mai mulţi lideri ai grupării teroriste
menţionate (inclusiv Osama bin Laden) urmau să se întâlnească
la o bază logistică din Afganistan, sens în care Bill Clinton a
dispus organizarea de atacuri aeriene asupra unor ţinte din
Afganistan.
Una din dilemele apărute a fost dacă SUA să lovească
şi ţinte Al-Qaeda din Sudan, printre care se număra şi o fabrică
de medicamente în care se presupunea că erau produse arme
biologice. Preşedintele SUA a fost de acord cu lovirea acestei
ţinte, atacul fiind lansat pe data de 20 august 1998, rachetele
129
*** Operation El Dorado Canyon, www.GlobalSecurity.org
130
*** Operation Southern Watch, Cruise Missile Strike, www.GlobalSecurity.org
102
Forme de manifestare a terorismului contemporan

lovind ţintele vizate, însă nefiind ucişi nici Osama bin Laden şi
nici vreun alt lider al grupării teroriste 131.
d. Operaţiunea „Millennium Plots”
La sfârşitul anului 1999, Comandamentul Reunit al
Forţelor Armate al SUA a efectuat pregătiri în scopul
contracarării unor posibile atentate teroriste ale grupării Al
Qaeda. Astfel, au fost identificate 30 de potenţiale ţinte ale unor
atacuri aeriene, identificate ca baze logistice ale grupării
teroriste menţionate.
Deşi în urma atacului sinucigaş asupra crucişătorului
USS Cole, revendicat de Al Qaeda, se intenţiona atacarea
locaţiilor menţionate, oficialii de la Pentagon au avut rezerve
faţă de eficienţa unor atacuri aeriene asupra bazelor de
antrenament ale Al Qaeda, costul unei rachete de croazieră fiind
considerat disproporţionat de mare în raport cu efectul scontat.
În plus, atacurile aeriene din 1998 demonstraseră ineficienţa
acestui tip de acţiune 132.
e. Operaţiunea „Infinite Resolve” sau „Planul Delenda”
Unul dintre principalele obiective ale operaţiunii
„Infinite Reach” a fost acela de a-l lichida pe Osama bin Laden,
însă acest obiectiv nu a fost îndeplinit. Atacurile au avut drept
scop şi distrugerea unor tabere de antrenament despre care se
credea că aparţin Al Qaeda. În 20 august 1998, comandantul
Statului Major al Armatei SUA de la acea dată, generalul Hugh
Shelton, solicita elaborarea unui plan de acţiune care prevedea
atacuri suplimentare.
Drept urmare, generalul Richard Clarke elabora
un proiect de acţiune politico-militară, denumit „Delenda”
(lat. „a distruge”). Componenta militară a acestui plan
presupunea atacuri aeriene regulate, de precizie, care ar fi urmat

131
*** Operation Infinite Reach , www.GlobalSecurity.org
132
*** Operation Millennium Plots, www.GlobalSecurity.org
103
Cristian BARNA

să aibă loc ori de câte ori se primeau informaţii despre anumite


ţinte, într-un efort concentrat, sistematic pentru distrugerea
infrastructurii Al Qaeda.
Deşi planurile nu au fost puse în aplicare, armata
SUA a actualizat în mod regulat, în eventualitatea iniţierii
acestei operaţiuni, listele cu posibilele ţinte, inclusiv în luna
martie a anului 2001. Utilizarea atacurilor aeriene devenise
„opţiunea din oficiu”, după eliminarea celorlalte opţiuni prezentate
în planul de operaţiuni. Totuşi, se considera că eficienţa
operaţiunilor militare de acest gen era limitată de lipsa de
„informaţii utilizabile”. Prin această sintagmă se înţelegea
lipsa de informaţii precise în legătură cu locaţia exactă în care se
afla bin Laden, precum şi durata şederii sale 133.

133
*** Operation Infinite Resolve, www.GlobalSecurity.org
104
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Tema IV
Combaterea conexiunilor dintre terorism şi alte ameninţări
la adresa securităţii internaţionale

1. Combaterea finanţării prin criminalitate financiar-


bancară şi prin activităţi contabile
În contextul internaţionalizării infracţionalităţii, grupările
criminale şi teroriste sunt permanent preocupate pentru a găsi
surse de finanţare cât mai stabile, un rol important în această
direcţie jucându-l derularea unor activităţi economice care să le
asigure veniturile necesare şi să permită mascarea provenienţei
banilor rezultaţi din activităţi ilegale. Un factor de dificultate în
combaterea finanţării grupărilor teroriste îl reprezintă faptul că
acestea utilizează mecanisme de tranzacţie şi plăţi în numerar
care nu se desfăşoară prin intermediul băncilor, un exemplu în
acest sens fiind sistemul Al Hawala, folosit iniţial pe scară largă
pentru tranzacţiile cu droguri şi armament.
Este necesară o analiză serioasă asupra măsurilor
legislative care ar putea fi adoptate pentru a crea un sistem
eficient de stopare a finanţării terorismului, sistemul de control
financiar existent, atât la nivel naţional cât şi internaţional, fiind
axat mai mult pe blocarea spălării de bani decât pe sarcini
specifice de detectare şi blocare a tranzacţiilor financiare folosite
în scopuri teroriste.
Rezoluţia Adunării Generale ONU nr. 54/109 din
9 decembrie 1999 şi „Convenţia Internaţională pentru
Suprimarea Finanţării Terorismului” urmăresc consolidarea
105
Cristian BARNA

legislaţiei internaţionale antiteroriste şi optimizarea cooperării


internaţionale în vederea eradicării surselor de finanţare a
grupărilor teroriste 134.
De asemenea, Rezoluţia Consiliului de Securitate
ONU nr. 1373/2001 statuează că, în virtutea „Capitolului VII
din Charta Naţiunilor Unite”, această organizaţie va acţiona
în direcţia:
- identificării şi eradicării surselor de finanţare ale
actelor teroriste;
- incriminării deţinerii cu intenţie sau colectării prin orice
mijloace, direct sau indirect, de fonduri pentru folosirea sau având
ştiinţa folosirii în scopul îndeplinirii unor acţiuni teroriste;
- îngheţării, fără întârziere, a fondurilor şi a altor
resurse ale persoanelor care comit, intenţionează să comită,
participă sau facilitează comiterea de acţiuni teroriste;
- interzicerii obţinerii de fonduri, resurse şi alte servicii
pentru persoanele sau entităţile suspecte de implicare în acţiuni
teroriste şi aflate pe teritoriul statelor semnatare.
Este necesar un efort bine coordonat, la nivel internaţional,
pentru a controla aria largă de răspândire a organizaţiilor care
transferă fonduri în folosul grupărilor teroriste. Multe state s-au
alăturat iniţiativei SUA în această direcţie, blocând milioane de
dolari din fondurile teroriştilor. În acest scop, în 15 ianuarie 2003,
Adunarea Generală ONU a adoptat rezoluţia 1456, în care se
stipulează „rolul pe care Consiliul de Securitate al ONU îl joacă, în
conformitate cu Rezoluţia 1373/2001, în adoptarea de către statele
membre a măsurilor financiare, legale şi tehnice, necesare
suprimării finanţării grupărilor teroriste, precum şi pentru
ratificarea convenţiilor şi protocoalelor internaţionale relevante”135.

134
*** United Nations General Assembly Resolution No.54/109/1999, www. un.org.
135
Salov, Vladimir P: Financing Weapons Acquisitions by Terrorists, www.un.org.
106
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Principala acuză a Organizaţiei Naţiunilor Unite este că,


fie şi atunci când încearcă să stopeze finanţarea grupărilor
teroriste, statele membre nu acţionează concertat, invocând
constrângeri legale. În acest sens, o cooperare mai strânsă a fost
reclamată şi de Grupul de la Wolfsberg, o coaliţie formată
din cele mai puternice bănci din lume.
De asemenea, SUA a solicitat tuturor statelor să impună
reglementări pentru prevenirea spălării de bani prin sisteme
financiar-bancare alternative, ameninţând chiar că va întocmi o
listă neagră cu statele care nu se vor conforma împotriva cărora
va coaliza celelalte state membre pentru implementarea de
sancţiuni economice. Există un număr de organizaţii capabile să
ofere asistenţă statelor în scopul întăririi instituţiilor financiare şi
sistemelor de monitorizare a transferului de fonduri.
Astfel, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială
asigură asistenţă tehnică statelor mai puţin dezvoltate, în efortul
de a le ajuta să-şi îmbunătăţească instituţiile financiare legale.
La rândul său, Grupul Egmont (organizaţie alcătuită din
diviziuni de informaţii financiare din 69 de ţări), împreună cu G-8,
contribuie la dezvoltarea capacităţilor statelor care sunt incapabile
să identifice şi să controleze tranzacţiile monetare ilegale136.
În Africa, Asia Centrală şi Caucaz, dificultatea blocării
finanţării grupărilor teroriste este datorată mai degrabă lipsei de
proceduri şi instituţii eficiente, decât reticenţei politice. Băncile
din aceste zone operează pentru depistarea spălării de bani sau a
altor tranzacţii suspecte pe baza unor informaţii vagi, cu un
personal insuficient pregătit.
Punctele nevralgice din aceste regiuni, mai ales în statele
islamice, sunt sistemele informale de transfer de fonduri care

136
Wayne, Earl Anthony: Financial Aspects of the International Coalition’s
War on Terrorism: Steps Toward Leadership for the OSCE, www.osce.org.
107
Cristian BARNA

supravieţuiesc acolo unde tranzacţiile formale s-au dovedit prea


complicate sau prea scumpe.
Astfel, grupările fundamentalist islamice îşi finanţează
activităţile teroriste cu ajutorul unei reţele alcătuită din organizaţii
caritabile şi umanitare, structuri infracţionale, firme-paravan,
sisteme bancare ilegale şi neregulate de tip Al Hawala dar şi prin
apelul la contribuţiile provenite din aşa-zisa taxă islamică pe
bunăstarea personală (zakat) a simpatizanţilor acestor grupări.
În acest scop grupările teroriste derulează tranzacţii prin
intermediul mai multor „firme-paravan”, ceea ce le permite
introducerea banilor în circuitul legal. Tot prin intermediul
acestor firme sunt reciclaţi şi banii obţinuţi de grupările teroriste
în urma unor donaţii venite de la simpatizanţi sau a colectării
unor taxe de protecţie. Al Hawala reprezintă o metodă rapidă,
sigură şi care nu implică riscuri mari pentru cei care o folosesc,
inclusiv grupări criminale sau teroriste, având ca scop
expedierea de bani sau transferul de valori în lumea întreagă.
Aşa cum am menţionat, o altă sursă de sprijin financiar
pentru grupările teroriste fundamentalist islamice este
reprezentată de activităţile diverselor organizaţii de caritate,
campaniile de strângere de fonduri urmărind atât scopuri
caritabile cât şi obţinerea de fonduri pentru activităţi teroriste.
Din acest motiv, campaniile umanitare şi actele de caritate
constituie o provocare sensibilă pentru actorii instituţionali care
trebuie să discearnă între organizaţiile legitime, cele şantajate în
vederea obţinerii de fonduri şi cele care oferă un sprijin pro-
activ grupărilor teroriste.
De menţionat că, anterior comiterii atentatelor teroriste
din 11 septembrie 2001, autorităţile americane erau conştiente
că existau organizaţii caritabile islamice care alimentau cu
fonduri unele grupări teroriste. De exemplu, investigatorii
atentatului terorist de la World Trade Center, din 1993, au
descoperit că finanţarea fusese suportată de o companie ce
108
Forme de manifestare a terorismului contemporan

importa „apă sfântă” din Mecca, via Pakistan. Conform unui


raport al Departamentului Trezoreriei al SUA, organizaţiile
caritabile şi umanitare reprezintă de mult timp o sursă predilectă
a finanţării grupărilor teroriste de sorginte fundamentalist
islamică, cu sau fără ştirea membrilor acestora sau a donatorilor.
De asemenea, unele organizaţii caritabile islamice
nu numai că au finanţat activitatea unor grupări teroriste, dar au
facilitat, în mod activ, operaţiuni derulate de acestea. De exemplu,
Mercy International Relief Organization (MIRO), împreună cu
alte organizaţii similare, au jucat un rol central în atentatul terorist
cu bombă, revendicat de Al Qaeda, asupra ambasadei SUA din
Kenya în anul 1998. La procesul ce a avut loc la New York, în
care au fost condamnate patru persoane, pentru implicare în
atentate, un fost membru Al Qaeda a deconspirat numele unor
organizaţii caritabile islamice care sponsorizau această grupare,
inclusiv MIRO. Conform acestuia, MIRO a transferat arme din
Somalia în Kenya iar Abdullah Mohammad, unul din atentatorii
de la Nairobi, a adus opt cutii care conţineau documente şi
paşapoarte false ale lui Wadi el-Hage (unul dintre membrii Al
Qaeda condamnaţi) la sediul MIRO din Kenya 137.
De menţionat că organizaţiile de caritate islamice strâng
mii de milioane de dolari anual, contribuţiile caritabile (zakat)
fiind considerate a fi o datorie sfântă pentru fiecare musulman,
dovedindu-se însă dificil de ţinut sub control de către autorităţile
din statele musulmane şi nu numai. De exemplu, Benevolence
International Foundation, o organizaţie caritabilă islamică din
Chicago, a fost acuzată că a întocmit o listă de contribuţii
benevole pentru copii orfani pentru a justifica cheltuielile
efectuate pentru un terorist rănit, fiind acuzată de spălare de bani

137
Levitt, Matthew: The Network of Terrorist Financing, www.washingtoninstitute.org
109
Cristian BARNA

în momentul în care n-a declarat transferul a 1,4 milioane USD


dintr-o bancă elveţiană 138.
Nu în ultimul rând, musulmani bogaţi, adepţi ai doctrinei
fundamentalist islamice, pot să sponsorizeze grupările teroriste.
Un exemplu este cetăţeanul saudit Mustafa Ahmad
al-Hasnawi care a finanţat atentatele teroriste de la 11
septembrie 2001 sau Yasin Al-Qadi, un marcant om de afaceri
din Jeddah, Arabia Saudită, preşedintele „Fundaţiei Muwafaq”,
care a sprijinit numeroase grupări teroriste de sorginte
fundamentalist islamică, printre care se numără şi Al Qaeda sau
HAMAS. Conform administraţiei americane, Al-Qadi i-a oferit
suma de 27.000 USD lui Muhammad Salah, liderul HAMAS
din Statele Unite ale Americii, în anul 1992 şi a „împrumutat”,
cu suma de 820.000 USD, „Institutul pentru Studierea Coranului”
(Quranic Literacy Institute), o „organizaţie-paravan” a HAMAS
din Chicago. Din cauza legăturilor cu gruparea HAMAS,
guvernul american a îngheţat fondurile lui Muhammad Salah cât
şi ale „Institutului pentru Studierea Coranului”. De asemenea,
oficiali americani susţin că „Fundaţia Muwafaq” este o
„organizaţie-paravan” prin care cetăţenii saudiţi înstăriţi trimit
milioane de dolari organizaţiei Al Qaeda 139.
De menţionat că nu există un mecanism unic de colectare
şi distribuire a „banilor saudiţi” destinaţi promovării
wahhabismului şi nu numai. Fondurile provin din surse publice
şi private şi sunt repartizaţi, prin intermediul mai multor
organizaţii caritabile, fundaţii şi intermediari la destinatarii
acestora din lumea întreagă (uneori aceştia fiind, aşa cum

138
O'Neill, Paul: US - European Union Designation of Terrorist Financiers,
www.usinfo.state.gov
139
Karasik, Theodore; Benard, Cheryl: Muslim Diasporas and Networks, in
Rabasa, Angel M.... [et al.]: The Muslim World after 9/11, RAND Corporation,
Santa Monica, 2004, www.rand.org
110
Forme de manifestare a terorismului contemporan

am arătat, membri ai unor grupări teroriste de sorginte


fundamentalist islamică).
Este foarte dificil de evaluat în ce proporţie finanţatorii
şi donatorii organizaţiilor caritabile islamice saudite cunosc,
cu certitudine, destinaţia finală al fondurilor, însă există dovezi
concludente că unele fonduri îşi croiesc drumul înspre grupările
teroriste fundamentalist islamice.
De aceea, reţelele umanitare islamice, sub acoperirea
unor organizaţii non-guvernamentale umanitare sau de caritate,
au jucat un rol important în dezvoltarea extremismului şi a
terorismului. Astfel de reţele de sprijin din comunităţile
musulmane din diaspora, în special cele din Europa,
au reprezentat puncte-cheie în finanţarea şi desfăşurarea
de operaţiuni teroriste.
2. Combaterea terorismului prin suprimarea
conexiunilor cu crima organizată transnaţională
Crima organizată transnaţională, conform definiţiei
formulate de Organizaţia Naţiunilor Unite, reprezintă o
„infracţiune a cărei rază de acţiune şi ale cărei efecte, directe sau
indirecte, afectează mai mult decât un singur stat” 140.
Conexiunile crimei organizate cu terorismul conduc la
expansiunea semnificativă a capabilităţilor financiare, materiale
şi operaţionale ale grupărilor teroriste. Grupările implicate în
acţiuni de crimă organizată folosesc intimidarea şi violenţa
directă ca pârghii în exercitarea unor presiuni asupra guvernelor,
în scopul protejării sferelor de influenţă, proprietăţilor şi
veniturilor obţinute din activităţile criminale.

140
Luneev, Viktor: Terrorism and Organized Crime, Russian Academy of
Sciences Institute of State and Law Criminal, 2002.
111
Cristian BARNA

Grupările infracţionale, prin folosirea noilor tehnologii,


modalităţi de finanţare şi comunicaţii în scopul îndeplinirii
planurilor lor ilegale, devin întreprinzători criminali. Probabil
cel mai alarmant aspect al acestui stil de crimă antreprenorial
este maniera implicită în care traficul de droguri şi terorismul
sunt întreţesute, procente importante provenite din vânzările de
stupefiante constituind o sursă sigură pentru finanţarea
terorismului.
Pe de altă parte, multe dintre tehnicile şi echipamentele
necesare grupărilor de crimă organizată sunt comune cu cele
uzitate de grupările teroriste. Traficul de carne vie, falsificarea
documentelor de călătorie, traficul de arme, furturile auto,
contrabanda şi tranzacţiile financiare ilegale sunt „arme” la fel
de valoroase atât pentru terorişti ca şi pentru infractori.

Traficul de droguri şi terorismul


Conexiunile între terorism şi traficul de droguri îmbracă
diverse forme: facilitarea, protejarea, transportul şi perceperea
de taxe de protecţie, precum şi implicarea directă a grupărilor
teroriste în traficul de droguri în scopul auto-finanţării acţiunilor
întreprinse.
De menţionat că traficanţii de droguri şi teroriştii sunt
dependenţi de aceleaşi nevoi logistice şi de trafic ilicit de
materiale, persoane sau transfer de fonduri. Desfăşurarea unor
acţiuni concertate este avantajoasă pentru ambele categorii,
primii beneficiind de capabilităţile militare ale grupărilor
teroriste în vreme ce acestea au la dispoziţie o sursă de
consultanţă privind transferul de fonduri şi spălarea de bani.
Totodată, traficanţii de droguri pot beneficia de rute de transport
sigure, prin regiunile în care acţionează sau dispun de baze
logistice grupările teroriste.
112
Forme de manifestare a terorismului contemporan

De asemenea, ambele categorii de grupări criminale


beneficiază de pe urma coruperii unor oficiali guvernamentali,
a căror servicii le asigură „protecţia” operaţiunilor, şi le conferă
accesul la documente falsificate, inclusiv paşapoarte sau
acte de vamă.
Asemănările nu se opresc aici, metodele folosite pentru
operaţiuni de spălare de bani şi de transfer de fonduri de către
grupările criminale şi cele teroriste fiind similare, ambele
folosindu-se de sistemul bancar al statelor care nu deţin o
legislaţie şi instituţii bine reglementate.
O altă asemănare constă în faptul că grupările teroriste şi
reţelele de trafic de droguri sunt structurate în celule
organizaţionale care cuprind un număr limitat de membri,
operaţiunile derulate de către acestea fiind compartimentate.
Organizaţia Naţiunilor Unite estima că prin traficul ilicit
de stupefiante se obţine un profit anual de ordinul sutelor de
miliarde USD, grupările teroriste putând fi beneficiari ai unui
procent din această sumă fără ca autorităţile să aibă cunoştinţă 141.
De exemplu, conexiunea dintre grupările teroriste
şi reţelele de trafic de droguri din Columbia reprezintă un
impediment în negocierile de pace dintre guvernul columbian
şi Forţele Armate Revoluţionare Columbiene (FARC), care
„practică schimbul cocainei pe arme sau cumpără arme
cu fonduri provenite din vânzarea drogurilor” 142.
Dacă în trecut „statele sponsor” asigurau susţinere
logistică şi financiară grupărilor teroriste, în prezent, deoarece
acestea se află sub o atentă monitorizare, grupările teroriste
s-au reorientat către traficul de droguri, ca sursă de obţinere

141
Casteel, Steven: Drugs and Terrorism a Dangerous Mixture, www.dea.gov.
142
Beers, Rand: Narco-Terror: The Worldwide Connection Between Drugs
and Terror, www.state.gov.
113
Cristian BARNA

de venituri. În acelaşi timp, traficul de droguri este considerat


o armă cu două tăişuri, fiind considerat nu numai o sursă
de venituri ci şi o modalitate de slăbire a „inamicilor”, prin
supra-saturarea populaţiei cu droguri care provoacă dependenţă.
Constrângerile şi „oportunităţile” menţionate sunt
invocate de liderii grupărilor teroriste pentru a justifica, faţă de
membrii şi simpatizanţii acestora, decizia de a se implica în
activităţi ilicite, în multe cazuri aflate în contradicţie cu
preceptele morale ale ideologiei promovate 143.
În acest sens este de menţionat că, după evenimentele din
11 septembrie 2001, FARC este considerată mai mult o grupare
teroristă decât o reţea de trafic de droguri, accentul fiind pus
pe suprimarea activităţilor teroriste iar implicarea în traficul
de droguri fiind considerat o sursă de finanţare.
De asemenea, organizaţia teroristă Calea Luminoasă
(Sendero Luminoso) din Peru este puternic finanţată prin taxele
colectate de la traficanţii de droguri iar în Paraguay şi în
regiunile de frontieră cu Brazilia şi Argentina, mai puţin
controlate de autorităţi, membrii unor grupări teroriste de
sorginte fundamentalist islamică (HAMAS, Hezbollah) sunt
implicate atât în traficul de droguri cât şi în spălarea de bani,
contrabandă şi trafic de arme 144.
Astfel, Hezbollah este implicat în traficul de cocaină pe
ruta America Latină-Europa-Orientul Mijlociu, exportând opium
cultivat în Beka’a Valley, regiune din sudul Libanului,
controlată militar de această grupare. De menţionat că
implicarea acestei grupări teroriste în traficul de droguri şi în
alte activităţi ilicite ar putea prolifera, având în vedere declinul
finanţării din partea unor „state sponsor” precum Siria şi Iran.

143
*** Drugs & Conflict Debate, Paper No 3, November 2001.
144
Gray, Mike: Drugs & Terrorism, www.dea.gov.
114
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Şi nu în ultimul rând, conexiunea dintre traficul de


droguri şi terorism este o caracteristică comună în Asia, mai ales
în Afganistan, prin taxele impuse de către regimul taliban
producţiei ilicite de opium finanţându-se acţiunile Al Qaeda 145.
Contrabanda cu armament, catalizator al activităţilor
teroriste
Traficul cu armament, un domeniu foarte profitabil
pentru organizaţiile criminale. Livrările de armament pe „piaţa
neagră” s-au înmulţit dramatic, creştere cauzată mai ales de
tranzacţionarea ilicită a armamentului provenit din arsenalele,
insuficient păzite şi controlate, din statele ex-sovietice.
În prezent există dovezi ca traficanţii vând armament provenit
din arsenalele amplasate pe teritoriul fostelor republici sovietice
din Asia Centrală unor grupări teroriste de sorginte
fundamentalist islamică sau unor state considerate nesigure
sau primejdioase. Traficul ilegal de armament reprezintă şi o
problemă internă pentru statele din Asia Centrală, alimentând
criminalitatea organizată, conflictele etnice şi facilitând
comiterea de atentate teroriste 146.
Teroriştii utilizează pentru transportul armelor atât căile
terestre cât şi cele maritime. Această tendinţă de a utiliza căile
maritime de către grupările teroriste creşte odată cu nevoia acestora
de a-şi transporta armele şi echipamentele în toată lumea şi cu
înmulţirea surselor din care se pot procura arme şi muniţii.
Chiar şi Al Qaeda a folosit pe scară largă navele
maritime, inclusiv explozivul utilizat în cele două atentate cu
bombă de la ambasada SUA din Nairobi (Kenya) şi Dar es
Salaam (Tanzania) fiind transportat în acest mod 147.

145
Beers, op. cit.
146
*** Stopping the spread of small arms and light weapons, www.osce.org.
147
Zimmermann, D: Terrorism Transformed: The “New Terrorism”, Impact
Scalability and the Dinamic of Reciprocal Threat Perception în The
Quarterly Journal of PfP Consortium of Defense Academies and Security
Studies Institute, 2004.
115
Cristian BARNA

De menţionat că, după primul „război din Golf”,


exporturile de armament către Orientul Mijlociu au cunoscut o
creştere fără precedent, fapt care ar putea contribui la pierderea
controlului armelor din regiune, dat fiind faptul că, deşi
contractele sunt semnate pentru o perioadă limitată de timp,
licenţele pentru comerţul cu armament sunt acordate pe patru ani
iar producţia acestora poate dura mult mai mult 148.
Organizaţia Naţiunilor Unite susţine că armamentul uşor
(puştile de asalt, grenadele, armele semi-automate, minele anti-
personal) sunt instrumente eficiente în organizarea unor atentate
teroriste şi în purtarea unor conflicte regionale, fostul Secretar
General, Boutroz Galli, afirmând că ONU nu s-a implicat
suficient în stoparea proliferării acestui tip de arsenal.
La rândul său, într-un studiu realizat asupra
armamentului uşor, Michael Renner arată că producţia şi
comerţul acestui tip de armament nu este corespunzător
monitorizat la nivel internaţional fapt care contribuie la
alimentarea arsenalelor grupărilor teroriste şi criminale 149.
3. Combaterea cyber-terorismului
Ultima decadă a secolului al XX-lea a fost marcată de
atenţia crescândă acordată unei noi forme de conflict, războiul
cibernetic. Spaţiul virtual s-a transformat într-un teren propice
schimburilor de informaţii, sistemele informaţionale servind atât
ca arsenal cât şi ca ţinte ale războiului cibernetic 150.
Riscul unui atac cibernetic implică mutaţii în asigurarea
securităţii internaţionale, datorită importanţei acordate
infrastructurii informatice de către elita militară şi societatea
civilă. În acest context, cyber-terorismul constituie o ameninţare

148
Stohl, Rachel: Terrorism- Arms sales and Military Aid, www.cdi.org.
149
Davis, Lynn E: Bureau of Political Military Affairs, www.usinfo.state.gov.
150
***National Research Council, Computers at Risk: Safe Computing in the
Information Age, Washington, DC: National Academy Press, 1991
116
Forme de manifestare a terorismului contemporan

atipică, grupările teroriste putând viza infrastructura informatică


guvernamentală sau a corporaţiilor internaţionale.
Walter Laquer afirma că „de ce să asasinezi un politician
sau să provoci victime din rândul populaţiei dacă o perturbare
electronică ar produce rezultate mult mai dramatice şi mai
durabile” 151.
RAND Corporation consideră că ameninţarea
cyber-terorismului trebuie să fie luată în calcul în elaborarea
strategiilor de acţiune antiteroristă 152.
Este adevărat că, în scopul comiterii de atacuri
informatice grupările teroriste vor trebui să-şi dezvolte capacităţi
operaţionale performante. Acest tip de atacuri trebuie privite
din perspectiva utilităţii pentru grupările teroriste, în comparaţie
cu atentatele teroriste „clasice” sau cele cu arme de distrugere
în masă, deoarece nu implică, în mod necesar, un număr mare de
victime civile, fapt care ar diminua resentimentele opiniei
publice faţă de mijloacele de acţiune folosite de grupările
teroriste pentru a-şi face cunoscute solicitările.
Altfel, „destructurarea” cauzată de atacurile informatice
ar putea avea un efect prea limitat pentru ca grupările teroriste
să-şi atingă scopurile, dat fiind faptul că actorii instituţionali vor
dezvolta strategii de combatere a acestor ameninţări, fără a se
confrunta cu prea multe pierderi colaterale.
În plus, pentru a duce la îndeplinire atentate cibernetice,
grupările teroriste ar trebui să apeleze la serviciile unor
hackeri profesionişti monitorizarea acestora reprezentând
o preocupare centrală a actorilor instituţionali abilitaţi în

151
Laquer, Walter: Post Modern Terrorism, Foreign Affairs Vol. 75, No. 5,
October 1996.
152
Arquilla, John; Ronfeldt, David; Zaninni, Michelle: Networks, Netwar and
Information Age Terrorism in Countering the New Terrorism, Washington
DC: RAND Corporation, 1998.
117
Cristian BARNA

elaborarea strategiilor antiteroriste, hackerii demonstrându-şi


disponibilitatea de a-şi oferi serviciile 153.
Astfel, în timpul „războiului din Golf” din 1991, un grup
de hackeri olandezi care au penetrat sistemul informatic al
Departamentului Apărării al SUA au încercat să-şi ofere
serviciile irakienilor, fiind însă reţinuţi de poliţia olandeză 154.
Majoritatea analizelor referitoare la folosirea hacker-ilor
în comiterea de atentate teroriste subliniază facilitatea unor
astfel de acţiuni, pornindu-se de la premisa că grupările teroriste
pot contracta uşor serviciile acestora, chiar şi în mod legendat,
prin folosirea unor intermediari. Astfel, hackerii pot fi angajaţi
pentru a face o „estimare” a sistemelor informatice ale
adversarilor sau pentru a identifica ţinte şi mijloace de atac
cyber-terorist. În ceea ce priveşte comiterea de astfel de atentate
grupărilor teroriste le-ar fi mult mai uşor să-şi disimuleze şi să-şi
protejeze resursa umană angrenată 155.
Prin intermediul atacurilor cibernetice, grupările teroriste
pot atenta la infrastructura guvernamentală, folosindu-se
de mijloace mecanice, electromagnetice sau digitale, prin
întreruperea legăturilor optice sau sabotarea mijloacelor tehnice
de comunicaţie şi control.
De asemenea, capacitatea hacker-ilor de a penetra
sistemele informatice securizate presupune şi spargerea
codurilor unor baze de date sofisticate şi sabotarea sistemelor de
operare informatice guvernamentale sau utilizarea unor viruşi,
efectul acestora putând crea imposibilităţi de gestionare sau

153
Carter, Aston; Deutch, John; Zelikow, Phillip: „Countering Catastrophic
Terrorism”, Foreign Affairs, No. 6, November/December 1998.
154
*** Computer Security: Hackers Penetrate DOD Computer Systems,
General Accounting Office, Washington, DC, November 20, 1991.
155
Schwartau, Winn: Cyber Terrorism: Protecting Your Personal Security in
the Electronic Age, Thunder Mouth Press, New York, 1996.
118
Forme de manifestare a terorismului contemporan

suprasolicitări ale reţelei informatice, destabilizând activitatea


instituţiilor vizate.
Totodată, grupările teroriste, în afară unor atacuri
cibernetice, folosesc tehnologia informaţională şi ca un mijloc
de facilitare a comunicaţiilor şi pentru protejarea informaţiilor
şi instrucţiunilor transmise între membrii acesteia. Este de
notorietate detonarea dispozitivelor explozive prin intermediul
telefoanelor mobile, „modus operandi” specific Armatei de
Eliberare Irlandeze, extremiştilor algerieni sau HAMAS.
Conform lui John Arquilla, gruparea Afgan, compusă
din experţi egipteni în tehnologie informaţională, au pus la punct
o reţea de comunicaţii prin Internet, pentru ca grupările teroriste
să poată comunica fără să poată fi interceptate sau colecta
informaţii (prin accesul la sateliţi comerciali) pentru a identifica
ţinte ale unor viitoare atacuri 156.
De asemenea, grupările teroriste pot utiliza atacurile
cibernetice în scopul susţinerii acţiunilor propriu-zise. Dat
fiind faptul că sistemele digitale de monitorizare şi securizare
devin din ce în ce mai dependente de tehnologia informatică,
un atac cibernetic reprezintă un sprijin real pentru comiterea
de atentate teroriste.
De exemplu, New York Times a publicat un articol despre
o breşă a sistemului de securitate informatic utilizat în
aeroporturi, închisori, instituţii financiare şi ale administraţiei
guvernamentale care permitea unor potenţiali agresori să
penetreze zone cu grad ridicat de securitate, să distrugă baze de
date şi să modifice parole de acces. Chiar şi sistemul de urgenţă
911 ar putea fi o ţintă pentru un atac cibernetic. Iar o paralizare
a comunicaţiilor, în scopul încetinirii reacţiei şi răspunsului
în cazuri de urgenţă, poate reprezenta un mijloc de creştere
a impactului unui atentat terorist 157.

156
Arquilla, John (et al): Networks, Netwar and Information Age Terrorism,
RAND Corporation, 1998.
157
Markoff, John: Airports Told of Flaw in Security System, New York Times,
February 8, 1998.
119
Cristian BARNA

Cel mai cunoscut exemplu de atentat cyber-terorist a fost


comis de Internet Black Tigers, o ramură a grupării teroriste
Mişcarea de Eliberare a Tigrilor Eelamului Tamil, care a blocat
serviciile de poştă electronică a majorităţii ambasadelor sri-
lankeze pentru o perioadă de două săptămâni 158.
Deşi în arealul informaţional, distincţia dintre atentate
teroriste şi disfuncţiile uzuale ale sistemelor informatice, hacking
sau spionaj este dificil de realizat, actorii instituţionali trebuie să
creeze scenarii ale potenţialelor agresiuni de acest gen, în scopul
identificării şi anihilării ameninţării cyber-teroriste.
De menţionat că SUA consideră cyber-terorismul ca o
ameninţare la adresa securităţii naţionale, alocând resurse
semnificative pentru combaterea acestui fenomen chiar dacă, din
considerente economice şi tehnologice, capacitatea guvernului
american de a proteja infrastructura informatică (mai ales în ceea
ce priveşte activitatea comercială) este limitată. În plus, normele
şi valorile democratice care protejează drepturile cetăţeneşti
reprezintă un factor suplimentar de îngreunare a acţiunilor de
monitorizare a ameninţării teroriste din spaţiul virtual 159.
4. Anihilarea accesului grupărilor teroriste la arsenalele
de distrugere în masă
În ciuda preferinţelor demonstrate ale teroriştilor pentru
explozibili convenţionali, analiştii militari consideră că cea mai
mare ameninţare constă în abilitatea grupărilor teroriste de a
obţine şi folosi arme de distrugere în masă, proliferarea acestui
tip de arsenal în comiterea atentatelor teroriste fiind strâns
corelată cu creşterea numărului de victime.
De menţionat că, odată cu sfârşitul Războiului rece,
ecuaţia globală de securitate a suferit mutaţii semnificative
iar riscul proliferării armelor de distrugere în masă a înregistrat

158
Church, William: CIWARS Intelligence Report, May 10, 1998.
159
Li, Ben: Cyberterror and Civil Rights. Is freedom the cost of online
safety?, Gauntlet Publication Society, 2001, www.ucalgary.ca.
120
Forme de manifestare a terorismului contemporan

un trend ascendent. În prezent, tot mai multe state caută să-şi


îmbunătăţească arsenalul de arme de distrugere în masă; tot mai
multe state au acces pe piaţa furnizorilor iar grupările teroriste
caută să intre în posesia unui astfel de arsenal.
Un studiu CIA dezvăluie prognozele pesimiste ale
analiştilor militari, potrivit cărora grupările teroriste desfăşoară
experimente în scopul obţinerii unor agenţi chimici 160.
De asemenea, în „Strategia de Securitate Internă
a SUA” se stipulează că „strategiile, tehnologiile şi materiale
folosite la construirea unor arme mortale pentru omenire
(chimice, biologice, radiologice şi nucleare) tind să se
răspândească în mod necruţător” 161.
Potrivit lui David Kay, riscul ca grupările teroriste să
recurgă la folosirea armelor de distrugere în masă, necesită o
evaluare permanentă din perspectiva:
- accesului grupărilor teroriste la capabilităţi de
distrugere în masă;
- mutaţiilor ideologice care pot influenţa strategia de
acţiune a grupărilor teroriste;
- existenţei unor vulnerabilităţi în sistemul de securitate
al arsenalelor de distrugere în masă, care să le permită
teroriştilor să dobândească acest tip de armament;
- consecinţelor unui atac terorist cu arme de distrugere
în masă;
- barierelor de ordin politic, tehnologic şi militar
împotriva atacurilor teroriste cu arme de distrugere în masă;
- capacităţii actorilor instituţionali de a descuraja
grupările teroriste să folosească acest tip de arsenal 162.

160
*** Terrorist CBRN: Materials and Effects, May 2003, www.cia.gov.
161
*** National Strategy for Homeland Security, Office of Homeland Security, 2002.
162
Smith, James M; Thomas William C (eds.): The Terrorism Threat and
U.S. Government Response: Operational and Organizational Factors, USAF
Institute for National Security Studies, Colorado, March, 2001.
121
Cristian BARNA

Proliferarea armelor de distrugere în masă poate conduce,


în mod dramatic, la creşterea numărului de victime a atacurilor
teroriste. Din fericire, utilizarea armelor non-convenţionale
de către terorişti a fost rară, înregistrându-se doar patru atacuri
semnificative:
- în 1984, în Oregon, o grupare religioasă a acţionat
pentru blocarea derulării alegerilor electorale, infestând cu
salmonella salata dintr-un restaurant, îmbolnăvind astfel un număr
de 751 persoane;
- în 1990, în Sri Lanka, Mişcarea de Eliberare a Tigrilor
Eelamului Tamil a atacat armata locală cu acid clorhidric, rănind
peste 60 de militari şi reuşind să ocupe poziţiile acestora;
- în 1995, în Tokyo, gruparea anarhistă Aum Shinrikyo
a pulverizat gaz sarin în mai multe staţii de metrou ucigând
12 persoane şi rănind alte 5000 163;
- în 2001, în SUA, expedierea prin poştă a unor plicuri
care conţineau bacili de antrax.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au determinat
comunitatea internaţională să se axeze asupra problematicii
terorismului ca ameninţare globală, fiind inclusă şi problema
potenţialului de utilizare a armelor de distrugere în masă în
comiterea unor atentate teroriste 164.
În acest sens, Departamentul pentru Arme de Distrugere
în Masă din cadrul ONU sprijină demersurile de dezarmare şi
non-proliferare a arsenalelor de distrugere în masă, cooperând
cu organizaţiile inter-guvernamentale şi agenţiile specializate, în
special cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA),
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice şi cu
Organizaţia de Interzicere a Testelor Nucleare 165.
„Tratatul de Non-Proliferare a Armelor Nucleare”
solicită statelor care nu posedă arme nucleare să adere la

163
Hoffman, Bruce: Terrorism and Weapons of Mass Destruction: An Analysis
of Trends and Motivations, RAND Corporation, 1999, www.rand.org.
164
Greenstock, Jeremy: UN anti-terrorism panel agrees on three-point action plan,
www.un.org/News.
165
*** Weapons of Mass Destruction Branch, www.un.org/disarmament page.
122
Forme de manifestare a terorismului contemporan

prevederile internaţionale în vigoare iar statelor care deţin astfel


de arme să se angajeze să le distrugă 166.
„Tratatul de Non-Proliferare a Armelor Nucleare”, la fel
ca şi „Convenţia Armelor Biologice” sau „Convenţia Armelor
Chimice” caută să prevină proliferarea unor astfel de arme,
să reducă posibilităţile de obţinere de către grupările teroriste a
unor componente necesare fabricării armelor de distrugere
în masă şi promovează o politică echitabilă la nivel global 167.
Demersurile Organizaţiei Naţiunilor Unite trebuie văzute
în contextul convenţiilor internaţionale pentru consolidarea
cooperării internaţionale împotriva terorismului. Aceste convenţii,
împreună cu convenţiile pentru eliminarea şi non-proliferarea
armelor de distrugere în masă, oferă un cadru instituţional
pentru eliminarea ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii
internaţionale. În acest sens, Adunarea Generală a ONU a reiterat
importanţa răspunsurilor multinaţionale la terorism şi proliferare,
susţinând multilateralismul drept „principiu fundamental” în
procesul de negociere privind dezarmarea şi non-proliferarea,
subliniind că se impune adoptarea urgentă a unor decizii pentru
a menţine pacea internaţională şi securitatea şi pentru a contribui
la efortul global împotriva terorismului şi făcând apel la statele
membre să-şi reînnoiască şi să-şi îndeplinească angajamentele
de cooperare asumate 168.
De asemenea, demersurile internaţionale împotriva
deţinerii şi proliferării armelor chimice constituie o altă
preocupare constantă, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor
Chimice desemnând un grup de lucru pentru implementarea
recomandărilor organizaţiei privind combaterea terorismului 169.

166
Dhanapala, Jayantha: The Impact of 11 September 2001 on the
Disarmament Agenda for the 21st Century, www.un.org/disarmament page.
167
Dhanapala, Jayantha: Multilateral Approaches to WMD Threats After
September 11, www.un.org/disarmament page.
168
*** United Nations General Assembly Resolution 56/54 T, www.un.org.
169
*** Executive Council of the Organization for the Prohibition of Chemical
Weapons (OPCW) working group to develop recommendations for OPCW’s
contribution to the global anti-terrorism effort, www.un.org .
123
Cristian BARNA

Referitor la terorismul nuclear, cu puţin timp înaintea


atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Agenţia
Internaţională de Energie Atomică (AIEA) şi-a exprimat
angajamentul de a combate sustragerea armelor nucleare,
organizând o conferinţă internaţională pe tema „Securitatea
materialelor nucleare şi surselor radioactive, măsuri de
prevenire, interceptare şi răspuns la utilizarea ilicită”, în cadrul
căreia s-a adoptat o rezoluţie privind protecţia materialelor
şi dispozitivelor nucleare 170. Totodată, AIEA este angrenată în
consolidarea dispozitivelor de securitate a materialelor nucleare
şi în implementarea unor măsuri suplimentare în stoparea
grupărilor teroriste de a obţine „bomba murdară”, avertizând
asupra nivelului precar de securitate a resurselor radioactive
din statele fostei Uniuni Sovietice 171.
La rândul său, G-8 a conceput un proiect de securizare
a arsenalului de distrugere în masă din Rusia, fiind alocate
20 miliarde USD pentru prevenirea accesului grupărilor teroriste
la stocurile de arme nucleare şi chimice rămase pe teritoriul
statelor nou-apărute în Asia Centrală şi nu numai, după
destrămarea Uniunii Sovietice 172.
În context, Uniunea Europeană a adoptat un document
intitulat „Principii fundamentale pentru o strategie europeană
împotriva proliferării armelor de distrugere în masă” iar SUA
a adoptat „Strategia Naţională de Combatere a Armelor de
Distrugere în Masă”. Conform misiunilor stabilite de Congresul
SUA: „Strategia stabileşte o concepţie comprehensibilă
de combatere a ameninţării generate de armele de distrugere
în masă (nucleare, radiologice, biologice şi chimice). Astfel de

170
*** Security of Material, Measures to Prevent, Intercept and Respond to
Illicit Uses of Nuclear Material and Radioactive Sources., www.iaea.org.
171
*** IAEA calls for tougher precautions against terrorist ‘dirty bomb’,
www.iaea.org.
172
*** The Final Declaration of G8 Kananaskis Summit, www.g8.cdn.
124
Forme de manifestare a terorismului contemporan

arme le oferă teroriştilor posibilitatea de a ucide un număr


însemnat de persoane” 173.
O altă iniţiativă a SUA în acest domeniu este „Actul
Nunn-Lugar-Domenici privind utilizarea de către grupările
teroriste a armelor de distrugere în masă” care trasează directive
departamentelor şi agenţiilor federale abilitate în acordarea de
asistenţă şi echipament autorităţilor locale în acţiunea de răspuns
la actele de terorism ce implică utilizarea armelor radiologice,
biologice şi chimice 174.

173
*** The National Security Strategy of the United States of America,
September 17, 2002, www.whitehouse.gov/news/releases/2002/12.
174
Taylor, Eric R: Are We Prepared for Terrorism Using Weapons of Mass
Destruction? Government’s Half Measures, www. policybriefs.com
125
Cristian BARNA

Tema V
Terorism şi antiterorism în România

România şi spectrul ameninţării teroriste


În România nu există grupări teroriste autohtone,
principalele ameninţări de natură teroristă la adresa securităţii
naţionale a României derivând din evoluţiile externe ce pot
influenţa dinamica unor organizaţii străine, clasificate pe plan
internaţional drept grupări teroriste. Acestea sunt reprezentate în
România de celule operaţionale care, deşi nu au întreprins
acţiuni teroriste asupra unor obiective de pe teritoriul naţional,
reprezintă o ameninţare difuză dar continuă.
România poate fi supusă ameninţărilor teroriste din cel
puţin trei perspective: ca stat-membru al Alianţei Nord-Atlantice
şi Uniunii Europene, deci ca parte a civilizaţiei occidentale
împotriva căreia sunt orientate o parte din atacurile teroriste şi
îndeosebi cele ale grupărilor fundamentalist islamice; ca ţară
situată în vecinătatea faliei musulmane din zona Mării Negre şi a
Balcanilor şi ca participantă activă la războiul global împotriva
terorismului.
De asemenea, conform lui George Cristian Maior,
Directorul Serviciului Român de Informaţii, nivelul ameninţării
teroriste este amplificat de faptul că pe teritoriul naţional se află
baze militare ale SUA şi că vor fi amplasate componente ale
scutului american antirachetă, “elemente de atractivitate” pentru
grupările teroriste. 175

175
*** Versiunea oficială - Asigurări contratero, interviu cu Directorul SRI,
domnul ambasador George Cristian Maior, Foreign Policy România, ediţia
din septembrie-octombrie 2012.
126
Forme de manifestare a terorismului contemporan

În acest sens este de menţionat declaraţia lui Bahador


Aminian Jazi, ambasadorul iranian în România, conform căruia
decizia ţării noastre de a găzdui elemente ale scutului antirachetă
european nu schimbă în vreun fel relaţiile dintre Romania si
Iran, în pofida faptului că Romania are relaţii foarte bune cu
SUA, chiar şi în domeniul militar. Bahador Aminian Jazi afirmă
că, până când cooperarea României cu SUA în privinţa scutului
antirachetă nu va dăuna interesului său naţional, în mod direct,
Iranul nu-l va considera ca fiind o ameninţare la adresa sa. 176
Declaraţia diplomatului iranian nu poate fi însă scoasă
din contextul mai larg al poziţiilor oficiale iraniene referitoare la
problematica scutului antirachetă! Hossein Salami, comandantul
adjunct al Gărzilor Revoluţionare din Iran a avertizat că ţara sa
va ataca orice stat al cărui teritoriu va fi folosit de „duşmani"
pentru a lansa un atac militar împotriva sa 177, în vreme ce Ali
Khamenei, liderul religios suprem din Iran, declara că ţara sa
sprijină grupările Hezbollah şi HAMAS 178, a căror membri şi
simpatizanţi au fost semnalaţi şi pe teritoriul României.
O altă dimensiune a ameninţării teroriste la adresa
României este dată de prezenţa pe teritoriul naţional a unor
străini originari din state musulmane, cunoscute ca exportatoare
de ameninţări teroriste. Ţara noastră este folosită îndeosebi ca
loc de tranzit, refugiu sau bază logistică, nivelul de ameninţare
la adresa securităţii naţionale fiind influenţat de apariţia sau

176
Mixich, Vlad; Blagu, Bety: Ambasadorul Iranului la Bucuresti: „Scutul
american antiracheta din Romania este indreptat impotriva Rusiei”, 19 iunie
2011, www.hotnews.ro.
177
Novac, Adrian: Lider al Garzii Revolutionare: Vom ataca orice tara de pe
teritoriul careia se vor lansa raiduri impotriva Iranului, 5 februarie 2012,
www.hotnews.ro.
178
Zips, Martin: Simpsons-Verbot in Iran, 8 Februar 2012, http://www.
sueddeutsche.de/medien/simpsons-verbot-in-iran-gelbe-gefahr-1.1278031.
127
Cristian BARNA

perpetuarea unor manifestări violente în zone puternic afectate


de terorism (Afganistan, Pakistan, Liban, Irak, Siria, Yemen,
Turcia, Teritoriile Autonome Palestiniene, Somalia, Mali etc.),
precum şi de accentuarea mesajelor anti-occidentale difuzate
în mediile fundamentalist islamice.
Mai ales că dispariţia graniţelor ameninţării teroriste este
o realitate confirmată de atentatul de la Burgas, din iulie 2012,
care urmează atentatelor din martie 2012 de la Toulouse, iulie
2011 de la Oslo, iulie 2005 de la Londra, martie 2004 de la
Madrid, atentate care marchează extinderea zonei frecvent vizate
de terorişti, reprezentată de vestul Europei, prin atacarea unor
ţinte din sud-estul Europei. 179
Un alt factor care a influenţat dinamica ameninţărilor la
adresa securităţii naţionale îl constituie implicarea unor grupări
teroriste, cu reprezentare pe teritoriul naţional, în activităţi
de migraţie ilegală spre Occident, ţara noastră fiind tranzitată de
persoane provenite din Orientul Mijlociu, Asia sau Africa, unele
dintre acestea fiind cunoscute pentru implicare în activităţi
teroriste în zonele de provenienţă.
De asemeni, transferurile de bani în scopul sprijinirii
activităţilor teroriste prin metode ilegale reprezintă o ameninţare
la adresa securităţii naţionale a României, grupările teroriste
vizând şi obţinerea de fonduri, prin derularea unor activităţi
licite (comerţ, import-export) sau ilicite (trafic de droguri,
de armament, migraţie ilegală, contrabandă etc.) pe teritoriul
ţării noastre.
România a intrat efectiv în preocupările unor grupări
teroriste începând cu anii 1972, când membri ai grupării

179
*** Versiunea oficială – Asigurări contratero, interviu cu Directorul SRI,
domnul ambasador George Cristian Maior, Foreign Policy România, ediţia
din septembrie-octombrie 2012.
128
Forme de manifestare a terorismului contemporan

palestiniene Septembrie Negru preconizau ocuparea Ambasadei


Israelului din Bucureşti şi asasinarea ambasadorului.
La 24 august 1975 au intrat în România doi membri
ai grupării teroriste Baader Meinhof din R.F. Germania, care
urmau să se întâlnească la Bucureşti cu un terorist palestinian,
cadru de conducere al grupării Septembrie Negru. În urma
acţiunii structurilor de luptă antiteroristă a fost descoperită,
în autoturismul cu care au intrat în ţară teroriştii germani,
o cantitate importantă de arme, grenade, explozivi plastici,
documente false şi alte materiale, persoanele implicate fiind
declarate indezirabile.
Un alt caz a fost acela al unui emisar palestinian, lider al
Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, care a venit în
România pentru a racola adepţi din rândul studenţilor palestinieni
şi pentru a pregăti acţiuni teroriste. Din informaţiile obţinute a
rezultat că gruparea menţionată viza atacarea ambasadelor
Egiptului, Iranului şi Israelului precum şi a diplomaţilor acestor
ţări, emisarul efectuând personal recunoaşterea şi studiul asupra
Ambasadei Israelului din Bucureşti.
Ocuparea Ambasadei Egiptului la Bucureşti, la 19
noiembrie 1977, de către nişte studenţi arabi, a demonstrat
necesitatea constituirii unor forţe de intervenţie antiteroristă
specializate.
Pe 20 august 1991, un comando indian, compus din patru
terorişti, a fost la originile unei tentative de asasinat a
ambasadorului Indiei la Bucureşti, în timp ce acesta îşi efectua
plimbarea zilnică, împreună cu soţia, pe bulevardul Aviatorilor.
Intervenţia promptă a unităţii speciale de luptă antiteroristă,
aflaţi în dispozitivul de protecţie fizică a ambasadorului, a făcut
ca atentatul să se soldeze cu un eşec 180.

180
*** Activitatea naţională antiteroristă, în Revista Profil, Nr. 8, 2005.
129
Cristian BARNA

Alte ameninţări teroriste la adresa securităţii naţionale a


României sunt determinate de evoluţia fenomenului migraţiei
clandestine, favorizată şi de o serie de vulnerabilităţi ale
regimului de frontieră, precum şi de accentuarea interferenţei
dintre terorism şi unele segmente ale crimei organizate, ca sursă
de finanţare a acţiunilor teroriste.
Traficul cu armament şi produse strategice este
componenta cu cel mai mare grad de risc pentru securitatea şi
stabilitatea în regiunea Mării Negre, din care face parte şi ţara
noastră, intensificarea contrabandei cu armament fiind stimulată
de schimbările politice şi sociale din ţările lumii şi de creşterea
rolului grupărilor de tip mafiot în spaţiul post-sovietic. Pe acest
fond şi în perspectiva obţinerii unor profituri financiare
considerabile, unele organizaţii criminale şi-au multiplicat
acţiunile de procurare şi comercializare de armament
convenţional, dar şi de tehnologii, componente şi materiale
necesare fabricării armelor de distrugere în masă.
Combaterea ameninţării teroriste pe teritoriul României
Pentru combaterea terorismului la nivel global, România
acţionează, în cadrul NATO, Uniunii Europene şi a altor
organizaţii internaţionale, în direcţia promovării şi consolidării
democraţiei, sprijinirii guvernelor şi instituţiilor de securitate şi
apărare în lupta împotriva terorismului, participării la operaţiuni
multinaţionale, asistenţă în procesul de prevenire, contracarare,
precum şi de reconstrucţie post-conflict. De asemenea, angajarea
în campania internaţională împotriva terorismului, inclusiv prin
participare militară, reprezintă un reper major al strategiei de
securitate naţională a României.
În plan intern, în conformitate cu „Strategia de securitate
naţională a României”, lupta împotriva terorismului vizează
creşterea gradului de protecţie a cetăţenilor, instituţiilor statului,
infrastructurilor critice, misiunilor diplomatice, obiectivelor
militare, precum şi a altor obiective de interes naţional,
130
Forme de manifestare a terorismului contemporan

înfăptuindu-se atât prin mijloace poliţieneşti, de impunere a legii


şi de natură militară, cât mai ales prin activitatea de informaţii
şi contrainformaţii.
De menţionat că „Strategia de securitate naţională a
României” analizează riscurile şi ameninţările la adresa securităţii
naţionale din perspectiva posturii de ţară membră a Alianţei
Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. Astfel, deşi pericolul unor
agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil,
neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi
majore la adresa securităţii şi capacităţii de acţiune în vederea
îndeplinirii obligaţiilor internaţionale asumate 181.
În ceea ce priveşte monitorizarea activităţii desfăşurate
pe teritoriul naţional de către grupări teroriste, direcţiile
prioritare de acţiune vizează:
- promovarea unei concepţii integrate de prevenire la
nivel naţional, pe de o parte, şi de cooperare externă,
pe de altă parte, în scopul creşterii capacităţii de
identificare şi de înlăturare a ameninţărilor teroriste,
în raport cu elementele de dinamică transnaţională
ale fenomenului terorist;
- identificarea, punerea sub control şi restrângerea
posibilităţilor de acţiune ale grupărilor teroriste
prezente pe teritoriul României şi care aduc atingere,
direct sau indirect, securităţii naţionale;
- stabilirea strategiilor, planurilor şi acţiunilor teroriste,
care pun în pericol interesele României;
- sesizarea anticipată a surselor de risc terorist, derivate
din evoluţia fenomenului migraţiei ilegale, în vederea

181
*** Strategia de securitate naţională a României (SSNR): „România
Europeană, România Euro-Atlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară
democratică, mai sigură şi prosperă”, www.presidency.ro.
131
Cristian BARNA

restrângerii surselor de consolidare a potenţialului


uman aderent grupărilor teroriste;
- monitorizarea activităţilor derulate pe teritoriul naţional
de către grupări teroriste internaţionale, în scopul
stopării acţiunilor de propagandă, prozelitism în rândul
cetăţenilor români sau străini, precum şi ale celor care
pot contribui, pe căi legale sau ilicite, la obţinerea de
fonduri pentru grupările teroriste;
- descoperirea şi blocarea activităţilor de confecţionare,
deţinere şi comercializare de armament, muniţii,
substanţe toxice, radioactive, explozive sau
bacteriologice, de sustragere a unor astfel de produse
din depozitele existente ori de introducere în România,
inclusiv în vederea tranzitării, realizate de/în conexiune
cu elemente sau grupări teroriste;
- identificarea conexiunilor existente/potenţiale între
grupări teroriste şi structuri ale crimei organizate,
autohtone ori transnaţionale, în derularea unor acţiuni
comune, contrare intereselor de securitate ale României;
- relevarea şi înlăturarea eventualelor vulnerabilităţi în
paza şi protecţia antiteroristă a obiectivelor autohtone
şi străine, vizate de atacuri teroriste;
- asigurarea interoperabilităţii conceptual-instituţionale şi
organizatorice pe linia cooperării cu alte servicii
externe partenere, în scopul monitorizării ameninţărilor
transnaţionale, precum şi reducerii ori eliminării
riscurilor de această natură.
Conform „Strategiei de securitate naţională a României”,
instituţiile statului trebuie să-şi mobilizeze resursele şi
instrumentele aflate la dispoziţie pentru următoarele obiective:
descoperirea la timp, prevenirea, combaterea şi zădărnicirea
132
Forme de manifestare a terorismului contemporan

activităţilor şi acţiunilor teroriste pe teritoriul naţional; protecţia


instituţiilor, a cetăţenilor români şi a străinilor aflaţi în România
împotriva atacurilor teroriste; interzicerea folosirii teritoriului
României pentru pregătirea unor acţiuni teroriste împotriva
altor state.
În contextul eforturilor vizând consolidarea securităţii
interne, lupta împotriva terorismului vizează creşterea gradului
de protecţie a cetăţenilor, comunităţilor şi colectivităţilor umane,
a instituţiilor statului şi organizaţiilor civice, a infrastructurii
economice, de transport şi de asigurare a funcţiunilor sociale
vitale, a misiunilor diplomatice, obiectivelor şi activităţilor
militare, precum şi a altor obiective de interes naţional. Acţiunile
ce au ca scop înfăptuirea acestor obiective se desfăşoară pe întreg
teritoriul naţional, atât prin mijloace poliţieneşti şi de impunere
a legii, cât şi prin activitatea de informaţii, contrainformaţii sau
prin mijloace de natură militară 182.
În acest sens, prin „Legea nr. 535 privind prevenirea
şi combaterea terorismului”, ratificată de Parlamentul României
în 25 noiembrie 2004, a fost aprobată „Strategia naţională
de prevenire şi combatere a terorismului”. Acest document
îşi propune îndeplinirea următoarelor obiective:
- protejarea teritoriului naţional contra atacurilor
teroriste, precum şi a obiectivelor româneşti din
exteriorul ţării;
- diminuarea constantă a tuturor categoriilor de riscuri la
adresa securităţii naţionale a României, generate de
activităţile nucleelor sau elementelor teroriste prezente

182
(SSNR), op. cit.
133
Cristian BARNA

pe teritoriul naţional, derulate independent sau în


asociere cu diverse alte entităţi străine şi autohtone;
- participarea, la parametrii şi pe căile cele mai
adecvate, la eforturile de prevenire şi combatere a
fenomenului terorist.
Referitor la modalităţile concrete de realizare a acestor
obiective, în conţinutul documentului sunt transpuse
următoarele măsuri:
- armonizarea cadrului legislativ naţional cu obligaţiile
asumate de statul român prin convenţii internaţionale
şi prin acordurile bi- şi multilaterale în materie de
antiterorism, la care România este parte;
- adoptarea de reglementări juridice care să asigure
cadrul legal necesar îndeplinirii tuturor misiunilor ce
revin Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Terorismului”, inclusiv sub aspect penal, cu instituirea
unor proceduri derogatorii de la dreptul comun, pe
coordonatele instrumentării şi sancţionării judiciare a
faptelor prin care terorismul se exprimă şi este
alimentat ori favorizat în orice mod.
În toate etapele şi demersurile procesului de edificare şi
operaţionalizare, precum şi în funcţionarea curentă a Sistemului
Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, conform
protocolului de funcţionare, instituţiile abilitate vor respecta:
- principiul deplinei legalităţi, care impune respectarea
strictă a prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare,
precum şi ale documentelor internaţionale, la care
România este parte;
- principiul prevenirii săvârşirii de acte teroriste care
consacră caracterul prioritar şi imperativ al necesităţii

134
Forme de manifestare a terorismului contemporan

identificării anticipate şi înlăturării, în timp util,


a premiselor de apariţie a unei ameninţări teroriste;
- principiul complementarităţii şi coerenţei în
cooperare, care impune instituţiilor din sistem
să inter-relaţioneze.
Instituţiile componente ale SNPCT desfăşoară activităţi
specifice, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele lor
legale, în scopul prevenirii, respectiv combaterii ameninţărilor
teroriste, precum şi a altor activităţi adiacente.
Misiunile SNPCT pe dimensiunea prevenirii terorismului
se realizează prin activităţi:
- informativ-operative, derulate în interiorul şi exteriorul
teritoriului naţional, care contribuie la fundamentarea
tuturor celorlalte categorii de misiuni ale sistemului;
- împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a
grupărilor teroriste, derulate în interiorul şi exteriorul
teritoriului naţional;
- împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace
specifice de acţiune, precum şi cu resurse financiare,
logistice şi informaţionale a entităţilor teroriste,
derulate în interiorul şi exteriorul teritoriului;
- de pază, protecţie şi alte forme speciale de
descurajare, de către unităţi specializate din cadrul
instituţiilor componente ale sistemului, în asigurarea
securităţii principalelor categorii de factori umani şi
de obiective autohtone şi străine de pe teritoriul
naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti
din străinătate, potenţial vizate de acţiuni teroriste;

135
Cristian BARNA

- de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile generate


de acţiuni teroriste cu diverse mijloace specifice,
în vederea limitării/combaterii efectelor acestora;
- de informare şi relaţii publice, prin care cetăţenii români
din ţară şi străinătate să fie informaţi, în mod adecvat, în
legătură cu modalităţile în care se pot proteja cel mai
eficient de riscurile teroriste iar pe de altă parte să li se
acorde posibilitatea de a colabora activ cu instituţiile
din sistem în prevenirea şi combaterea terorismului.
O atenţie aparte va trebui să fie acordată, în context,
descurajării falselor alarme teroriste;
- de relaţionare externă, prin care România să-şi facă
cunoscută poziţia oficială faţă de terorismul
internaţional şi prin care să se realizeze cooperarea
internaţională în lupta antiteroristă;
- destinate optimizării continue a cadrului legislativ
aplicabil tuturor categoriilor de misiuni ce revin
sistemului, pe coordonatele instrumentării şi sancţionării
judiciare a faptelor de terorism 183.
Referitor la culegerea de informaţii în scopul prevenirii
şi combaterii actelor de terorism, „Legea nr. 51/1991 privind
siguranţa naţională a României”, în conţinutul art. 3, reţine ca
ameninţări teroriste:
- acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică
sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii
importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau
organizaţii internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie
asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii,

183
*** Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului, Anexă
la Hotărârea CSAT nr. 36 din 5 Aprilie 2002, www. presidency.ro.
136
Forme de manifestare a terorismului contemporan

tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii


internaţionale;
- actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea, în
orice mod, a oricăror activităţi al căror scop îl constituie
săvârşirea de asemenea fapte;
- atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice
mijloace;
- sustragerea de armament, muniţie, materiale explozive
sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile
autorizate să le deţină, contrabanda, producerea,
deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în
alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi
posesia de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin
acestea se pune în pericol siguranţa naţională 184.
Acelaşi act normativ stipulează că „siguranţa naţională
se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea
ameninţărilor interne sau externe” iar instituţiile statului abilitate
în culegerea de informaţii sunt:
- Serviciul Român de Informaţii, în obţinerea
informaţiilor din interiorul ţării;
- Serviciul de Informaţii Externe, în obţinerea din
exterior a datelor referitoare la siguranţa naţională;
- Serviciul de Pază şi Protecţie, în asigurarea protecţiei
demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul
prezenţei lor în România, precum şi asigurarea pazei
sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora.
Totodată, în scopul descurajării intenţiilor unor grupări
teroriste de a comite atentate pe teritoriul României, se
realizează paza şi protecţia specializată a obiectivelor autohtone
şi străine de pe teritoriul naţional, precum şi intervenţia

184
*** Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
137
Cristian BARNA

antiteroristă nemijlocită, atribuţii ce revin SRI, SPP şi MAI,


potrivit cadrului legislativ în vigoare:
- Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului Român de Informaţii prevede că Brigada
Antiteroristă execută intervenţia asupra obiectivelor
atacate sau ocupate de terorişti, (în scopul capturării
sau anihilării acestora, eliberării ostatecilor şi
restabilirii ordinii de drept); asigură protecţia
antiteroristă a demnitarilor români şi străini, precum şi
a altor persoane şi concură la realizarea protecţiei
antiteroriste a demnitarilor români şi străini gardaţi de
Serviciul de Pază şi Protecţie (în situaţia în care
aceştia sunt ameninţaţi cu acte de terorism) 185;
- Legea nr. 191/1991 privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului de Pază şi Protecţie stipulează că SPP
intervine, independent sau în cooperare cu alte
organe prevăzute de lege (SRI, MApN, MAI), pentru
[...] capturarea sau anihilarea elementelor teroriste
ori agresive 186;
- Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului de Interne prevede că una dintre
atribuţiile acestei instituţii este de coordonare
a activităţii unităţilor din subordine care participă la
prevenirea, neutralizarea şi lichidarea elementelor
teroriste de pe teritoriul României 187;

185
*** Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de
Informaţii, www.cdep.ro.
186
*** Legea nr. 191/1991 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Pază
şi Protecţie, www.cdep.ro.
187
*** Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de
Interne, www.cdep.ro.
138
Forme de manifestare a terorismului contemporan

- Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi


funcţionarea Jandarmeriei Române prevede că această
instituţie îndeplineşte, împreună cu celelalte instituţii
ale statului, misiuni de prevenire, neutralizare
şi lichidare a actelor teroriste şi diversioniste pe
teritoriul României 188.
În ceea ce priveşte cadrul legislativ în materie de
antiterorism, România a manifestat o preocupare constantă
pentru adoptarea şi implementarea unui sistem de reglementări
care să asigure condiţiile necesare derulării operative şi eficiente
a unor acţiuni energice de natură să asigure prevenirea şi
combaterea terorismului, sub toate formele sale de manifestare,
atât pe teritoriul naţional, cât şi a celor determinate de
necesitatea participării ţării noastre la eforturile comunităţii
internaţionale de combatere a acestei ameninţări.
De menţionat că principalele dispoziţii legale româneşti,
referitoare la actele de terorism, sunt cuprinse în „Legea
nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”,
„Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 141/2001 pentru
sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a
ordinii publice” şi „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
159/2001 pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului
financiar-bancar în scopul finanţării de acte de terorism”.
Potrivit „Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi
combaterea terorismului”, constituie acte de terorism săvârşirea
următoarelor infracţiuni, în scopul tulburării grave a ordinii
publice, prin intimidare, teroare sau crearea unei stări de panică:

188
*** Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române, www.cdep.ro.
139
Cristian BARNA

- omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav,


vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă,
lipsirea de libertate în mod ilegal;
- distrugerea şi distrugerea calificată;
- infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor, nerespectarea regimurilor materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive, precum şi
nerespectarea regimului materiilor explozive;
- comunicarea de informaţii privind traficul aerian, ştiind
că acestea sunt false, dacă prin acest fapt se periclitează
siguranţa zborului;
- folosirea oricărui dispozitiv, armă sau substanţă, în
scopul producerii unui act de violenţă împotriva unei
persoane care se află pe un aeroport care deserveşte
aviaţia civilă, precum şi săvârşirea oricărui act de
violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate
la bordul unei aeronave civile;
- plasarea sau folosirea ilegală a oricărui dispozitiv,
substanţă sau armă pentru distrugerea sau avarierea
gravă a dotărilor care aparţin unui aeroport sau unei
aeronave care nu este în serviciu, dar se află pe
un aeroport, întreruperea serviciilor aeroportului
(dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa
aeroportului), distrugerea sau deteriorarea gravă
a instalaţiilor şi a echipamentelor pentru protecţia
navigaţiei aeriene ori tulburarea în orice mod a
funcţionării serviciilor de navigaţie aeriană (dacă fapta
este de natură să pună în pericol siguranţa zborului),
precum şi plasarea sau înlesnirea plasării pe o aeronavă
civilă, prin orice mijloace, a unui dispozitiv, a unei
140
Forme de manifestare a terorismului contemporan

arme sau substanţe, apte să distrugă sau să-i producă


deteriorări, care să o facă inaptă de zbor sau care sunt
de natură să pericliteze siguranţa zborului;
- preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace,
precum şi exercitarea fără drept a controlului asupra
aeronavei 189.
Constituie, de asemenea, acte de terorism:
- introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în
subsol sau în apă, de produse, substanţe, materiale,
microorganisme sau toxine, de natură să pună
în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori
a mediului înconjurător;
- ameninţările cu bombă sau cu materii explozive, dacă
au ca scop tulburarea gravă a ordinii publice, prin
intimidare, teroare sau crearea unei stări de panică.
În conţinutul aceleiaşi legi sunt utilizaţi următori termeni
pentru definirea ameninţării teroriste:
- „entitate teroristă” – persoană, grupare, grup structurat
sau organizaţie care comite sau participă la acte
teroriste; se pregăteşte să comită acte teroriste;
promovează sau încurajează terorismul; sprijină,
sub orice formă, terorismul;
- „terorist” – persoana care a săvârşit o infracţiune
prevăzută şi sancţionată de prezenta lege ori
intenţionează să pregătească, să comită, să faciliteze
sau să instige la acte de terorism;

*** Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (LPCT),


189

www.cdep.ro.
141
Cristian BARNA

- „grupare teroristă” – grup structurat, mai mare de


două persoane, care acţionează concertat pentru
comiterea de acte teroriste;
- „organizaţie teroristă” – structură constituită ierarhic,
cu ideologie proprie de organizare şi acţiune, având
reprezentare atât la nivel naţional, cât şi internaţional,
şi care, pentru realizarea scopurilor specifice foloseşte
modalităţi violente şi/sau distructive;
- „acţiuni teroriste” – pregătirea, planificarea,
favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea şi
controlul asupra actului terorist, precum şi orice
alte activităţi desfăşurate ulterior comiterii acestuia,
dacă au legătură cu actul terorist;
- „contraterorism” – ansamblul măsurilor defensive,
realizate anterior producerii atacurilor teroriste, folosite
pentru reducerea vulnerabilităţii factorilor umani,
specifici şi nespecifici şi a factorilor materiali;
- „antiterorism” – ansamblul măsurilor ofensive
realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor,
eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul
producerii unui atac terorist;
- „criza teroristă” – reprezintă situaţia de fapt creată
anterior sau în urma săvârşirii unui atac terorist, prin
care sunt întrerupte sau afectate grav o serie de
activităţi economice, sociale, politice etc.; sunt puşi
în pericol factori umani sau factori materiali importanţi;
siguranţa populaţiei sau a unei colectivităţi este expusă
la riscuri majore; este necesar a se acţiona prin măsuri

142
Forme de manifestare a terorismului contemporan

defensive ori ofensive pentru înlăturarea ameninţărilor


generate de situaţia de fapt creată 190.
De asemenea, prin OUG 159/2001, sunt interzise toate
operaţiunile financiar-bancare între rezidenţi şi nerezidenţi
şi constituie infracţiune fapta persoanei de a pune la dispoziţie
sau de a colecta fonduri, direct sau indirect, ştiind că aceste
fonduri sunt folosite, în total sau în parte, pentru săvârşirea
actelor de terorism, precum şi fapta persoanei de a realiza
fonduri în scopul finanţării actelor de terorism 191.
Dispoziţiile Codului Penal referitoare la participaţie,
inclusiv instigarea şi complicitatea, se aplică în mod
corespunzător în cazul actelor de terorism. De asemenea, ca
ameninţare la adresa securităţii naţionale, terorismul reprezintă
una dintre situaţiile ce impun instituirea stării de urgenţă
pe teritoriul României 192.

190
(LPCT), op. cit.
191
*** „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea
şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării de
acte de terorism”, www.gov.ro.
192
*** „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.1/1999, privind regimul
stării de asediu şi regimul stării de urgenţă”, www.gov.ro.
143
Cristian BARNA

Tema VI
Rolul Serviciului Român de Informaţii în prevenirea
şi combaterea terorismului pe teritoriul României

George Cristian Maior subliniază că ameninţările la


adresa securităţii naţionale a României, circumscrise
fenomenului terorist, sunt monitorizate şi contracarate de
Serviciul Român de Informaţii, în cooperare atât cu instituţiile
componente ale Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere
a Terorismului cât şi cu partenerii externi.
Misiunea Serviciului Român de Informaţii, ca autoritate
naţională în prevenirea şi combaterea terorismului, este
de a proteja populaţia României de ameninţări teroriste prin
culegere de informaţii în scopul identificării şi eliminării
vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa României,
generate de acţiuni ale unor exponenţi ai grupărilor teroriste,
precum şi împiedicării importului de terorism dinspre zonele de
conflict către ţara noastră şi spaţiul european 193.
În vederea îndeplinirii rolului ce-i revine în coordonarea
tehnică a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Terorismului, la nivelul Serviciului Român de Informaţii a fost
constituit Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, care
înglobează şi reprezentanţi ai altor instituţii din cadrul SNPCT şi
care are drept sarcini prioritare:
- urmărirea materializării „Strategiei naţionale de
prevenire şi combatere a terorismului”;

193
*** Prevenirea şi combaterea terorismului, www.sri.ro.
144
Forme de manifestare a terorismului contemporan

- procesarea analitică a fluxului de date primite de la


celelalte instituţii din sistem şi asigurarea informării lor
adecvate, în baza unor documente integrate privind
problematica teroristă;
- arhivarea acestor informaţii şi gestionarea bazei de date
unificate;
- asigurarea schimbului de informaţii referitoare la
grupări teroriste, cu structuri partenere străine;
- asigurarea unui cadru permanent de discuţii, la nivel de
experţi, privind căile de optimizare a activităţii SNPCT;
- asigurarea, în caz de nevoie (criză teroristă), a
suportului logistic şi operaţional operaţionalizării unui
Centru Naţional de Acţiune Antiteroristă, care va fi
integrat în sistemul general de gestionare a crizelor,
organizat conform legii.
Florian Coldea, Prim-adjunctul Directorului Serviciului
Român de Informaţii, arată că în România, în comparaţie cu alte
state, s-a reuşit prevenirea riscurilor şi ameninţărilor teroriste în
stadiul incipient, SRI derulând acţiuni de prevenire de genul
nepermiterii intrării în România, expulzării şi declarării ca
persoane indezirabile a unor suspecţi de terorism, nivelul de
alertă antiteroristă rămânând neschimbat 194.
La acest capitol trebuie menţionat faptul că, în ultimii
ani, un număr important de suspecţi de terorism, membrii sau
simpatizanţi ai unor grupări teroriste de sorginte fundamentalist
islamică (afiliate Al Qaeda), anti-israeliene (HAMAS,
Hezbollah) sau etnic-separatiste kurde (Congresul Muncitorilor
din Kurdistan) au fost expulzaţi din România.

194
*** Reportajele Telejurnalului – România ca o ţintă, TVR 1, 6 ianuarie 2013.
145
Cristian BARNA

Măsuri preventive în scopul anihilării riscurilor şi


ameninţărilor la adresa României generate de importul de
terorism de sorginte fundamentalist islamică
În anul 2013, cetăţeanul irakian Harpah Salah Aldain
Nayyef Khalid (alias Salid Harba) şi cetăţeanul libanez de origine
siriană Zeiab Abdul Rahman (alias Abdul Razak Harba) au fost
expulzaţi din România şi declaraţi indezirabili, ca urmare a
implicării lor în sprijinirea financiară şi în promovarea unor
mişcări jihadiste din Orientul Mijlociu. Cei în cauză au facilitat
intrarea ilegală în România a unor persoane care proveneau de pe
spaţii proliferante de ameninţări teroriste, iar prin acţiunile lor au
reuşit radicalizarea în convingerile religioase (până la un nivel
extremist) a unor persoane care şi-au dat acceptul de a lupta în
misiuni ale unor grupări extremiste din Orientul Mijlociu 195.
Un alt exemplu în acest sens îl constituie expulzarea, în
anul 2005, a cinci cetăţeni arabi suspecţi de implicare în activităţi
de recrutare de adepţi, în vederea constituirii unei celule
fundamentalist islamice de inspiraţie Al Qaeda care acţiona în Iaşi
şi Bucureşti, prin promovarea ideologiei acestei grupări şi prin
intenţia declarată de a asigura sprijin logistic unor celule teroriste,
în cazul în care s-ar fi decis comiterea unor atentate teroriste pe
teritoriul României. Liderul celulei era cetăţeanul saudit Musaab
Ahmed Mohamed Mujalli, despre care s-a stabilit că a urmat
stagii de pregătire în taberele Al Qaeda din Afganistan. Musaab
Ahmed Mohamed Mujalli deţinea materiale propagandistice care

195
Popescu, Andrei Luca: Un irakian şi un libanez, expulzaţi din România
pentru că promovau şi finanţau Jihadul. Ce afaceri aveau cei doi suspecţi
de terorism, 24.05.2013, http://www.gandul.info/stiri/un-irakian-si-un-libanez-
expulzati-din-romania-pentru-ca-promovau-si-finantau-jihadul-ce-afaceri-aveau-
cei-doi-suspecti-de-terorism-10898770.
146
Forme de manifestare a terorismului contemporan

promovau Jihad-ul, precum şi un ghid de construire şi utilizare a


unui dispozitiv exploziv, fiind preocupat de stabilirea de legături
cu structuri afiliate Al Qaeda şi de planificarea unor atentate
teroriste în România 196.
La fel s-au petrecut lucrurile şi în cazul cetăţeanului
yemenit Mohtar Hashedi, reţinut în luna iulie 2006, la Constanţa,
fiind ulterior expulzat pentru acţiuni de natură să pună în
pericol siguranţa naţională a României, cel în cauză urmărind
recrutarea unor cetăţeni musulmani în scopul înfiinţării
unei celule teroriste 197.
De asemenea, se pare că o parte dintre teroriştii implicaţi
în atentatele de la 11 martie 2004 din Madrid ar fi trecut prin
România dar autorităţile române au aflat abia după comiterea
atentatelor teroriste. Conform cotidianului italian Il Secolo XIX,
existenţa unei rute balcanice de migraţie ilegală a teroriştilor
era bănuită de mai mult timp de serviciile secrete din statele
europene. Aderarea României la Uniunea Europeană ar fi
transformat ţara noastră într-o potenţială poartă de acces a
adepţilor ideologiei fundamentalist islamice către Occident,
unde se alăturau celulelor teroriste deja existente pe teritoriul
mai multor state 198.
În acest context Il Secolo XIX arăta că autorităţile
italiene au emis, la 6 noiembrie 2007, mandate de arestare
pentru circa 20 de persoane acuzate de terorism internaţional,
în urma unei anchete care a vizat descoperirea, pe teritoriul
italian, a unei celule teroriste de sorginte fundamentalist
islamică, cu ramificaţii şi în alte state europene.
196
Belciuganu, Razvan: Teroristi Al Qaīda expulzati din Romania Jurnalul
National, 6 octombrie 2005.
197
*** Terorist arestat, Evenimentul zilei, 2 iulie 2006, www.evz.ro.
198
Ionescu, Tina: Indicii în Italia privind activitatea în România a unei reţele
teroriste internaţionale, Mediafax, 13 noiembrie 2007.
147
Cristian BARNA

Legăturile suspecţilor din România cu Italia au fost


dezvăluite, la 28 noiembrie 2007, când a fost arestat Kamel
Abbachi, în cadrul anchetei „Rinascita”, soldată cu arestarea mai
multor suspecţi, în Italia, Franţa, Portugalia şi Marea Britanie,
acuzaţi de recrutare de voluntari pentru „războiul sfânt” din
Afganistan şi Irak, precum şi pentru facilitarea migraţiei ilegale
şi falsificare de documente.
La acea dată SRI preciza că, încă din anul 2002,
monitorizase activ conexiunile din România ale unei reţele de
criminalitate transfrontalieră, cu relevanţă în plan terorist. Conform
SRI, ca urmare a informaţiilor obţinute, în perioada 2003-2004,
autorităţile române au declarat ca persoane indezirabile mai mulţi
cetăţeni străini din acest grup. De asemenea, în cadrul acţiunilor de
cooperare internaţională, SRI a informat mai multe servicii
partenere, printre care şi partenerul italian, inclusiv cu privire la o
parte din elementele apărute în Il Secolo XIX 199.
La finalul anului 2011, a fost rândul cetăţeanului irakian
Al Dulaimi Ali Asae Mohamad să fie trimis în judecată, fiind
acuzat că, tot prin intermediul unei reţele de migraţie ilegală
care acţiona pe ruta Irak-Bulgaria-România-Ungaria-vestul
Europei, a facilitat accesul în ţara noastră a unor cetăţeni irakieni
căutaţi în ţara de provenienţă pentru acte teroriste în favoarea
Al Qaeda din Irak.
Exemplele nu se opresc aici, în anul 2012 cetăţeanul
tunisian Hassine Mohamed Amine fiind declarat indezirabil
pentru desfăşurarea de acţiuni propagandistice şi de prozelitism
în favoarea unei mişcări cu orientare extremist teroristă care
susţinea ideologia Al Qaeda, cel în cauză fiind preocupat să
dezvolte în România capacităţi de radicalizare a unor cetăţeni
de aceeaşi religie.

199
*** SRI nu deţine date privind existenţa unor tabere de antrenament
Al-Qaīda în România, Mediafax, 13 noiembrie 2007.
148
Forme de manifestare a terorismului contemporan

În acelaşi registru se înscrie şi cazul cetăţenilor


pakistanezi Ramzan Muhammad şi Adeel Muhammad
care au fost declaraţi indezirabili, în luna decembrie 2012,
deoarece au întreprins activităţi pregătitoare pentru comiterea
unei acţiuni teroriste pe teritoriul României de către o structură
extremistă teroristă afiliată ideologic Al Qaeda. Ramzan
Muhammad şi Adeel Muhammad urmau să asigure sprijin
pentru desfăşurarea întregii operaţiuni îngrijorător fiind
faptul că unul dintre cei în cauză deţinea cunoştinţe cu privire la
confecţionarea unor dispozitive explozive improvizate.
De asemenea, pentru punerea în aplicare a acţiunii preconizate,
aceştia au încercat cooptarea unor persoane cunoscute ca
susţinători ai unor grupări jihadiste.
O mutaţie semnificativă în evoluţia ameninţării
fundamentalist islamice la nivelul României a fost aderarea
cetăţeanului român Florin Lesch la o celulă bosniacă a grupării
Fraţii musulmani. Conform SRI, cel în cauză a participat la
tabere de pregătire religioasă în România şi pe teritoriul fostei
Iugoslavii şi şi-a exprimat deschis, în mediul relaţional,
adeziunea la „războiul sfânt”.
Florin Lesch a trimis mai multor posturi de televiziune
din România şi din străinătate o serie de mesaje de ameninţare,
în numele „cauzei islamice”. După convertirea la religia
islamică şi alegerea pseudonimului Aynan Hassan Abger (fost
soldat în cea de-a VII-a Brigadă a „Armatei Islamice Bosniace”)
Lesch a menţinut legătura cu adepţi ai fundamentalismului
islamic din România şi din străinătate, în special cu musulmani
din regiuni cunoscute ca pepiniere ale grupărilor teroriste
de sorginte fundamentalist islamică, fiind arestat sub acuzaţia
de intenţie de comitere a unui atentat terorist cu maşină-capcană
în Timişoara 200.

200
Kiss, Tiberiu: Teroristul n-avea cazier, 28 Iunie 2006, www.jurnalul.ro.
149
Cristian BARNA

Aparent, Florin Lesch nu este însă singurul român care


ar fi îmbrăţişat preceptele fundamentalist islamice! Conform
Mariei Nedelcovici, bunica Monei Thwany, soţia lui Taimur
Abdulwahab, atentatorul sinucigaş din luna decembrie
2010 din Stockholm, Mona este cea care l-ar fi radicalizat pe
soţul ei. Mona Thwany, fiica unui tunisian şi al unei românce,
ar fi devenit adeptă a preceptelor fundamentalist islamice în
timpul unui pelerinaj în Tunisia, pe care l-a efectuat împreună
cu tatăl ei.
De menţionat că familia Monei a emigrat în Suedia
în 1995, de unde a plecat să studieze în Marea Britanie,
în 2001, unde l-a cunoscut pe Taimur, cei doi căsătorindu-se
în 2006. Farasat Latif, secretarul Centrului Islamic din Luton,
frecventat de Taimur Abdulwahab, afirmă însă că acesta s-ar
fi radicalizat în timp ce urmărea înregistrări video pe internet,
contrazicând astfel afirmaţiile potrivit cărora Mona l-ar fi
radicalizat pe soţul său 201.

Măsuri preventive în scopul anihilării riscurilor


şi ameninţărilor la adresa României generate de importul
de terorism datorat participării ţării noastre cu militari
în Afganistan
La data de 17 decembrie 2010, cetăţeanul afgan Mustafa
Nabizada, cunoscut pentru opiniile sale pro-talibane şi anti-
americane, a fost declarat indezirabil, cel în cauză având în
intenţie comiterea unor atentate teroriste în locaţii aglomerate

201
Crişan, Magda: Românca Mona, autorul moral al atacului din Suedia?
16 decembrie 2010, www.adevarul.ro.
150
Forme de manifestare a terorismului contemporan

din Bucureşti. Tot în luna decembrie 2010, 13 migranţi ilegali


(12 afgani şi un egiptean) au fost declaraţi indezirabili. Ahmad
Zazae, unul dintre afgani declara, la acea dată, că intenţiona,
la ordinele unui lider taliban din Afganistan, să comită un atentat
terorist asupra unui obiectiv din Germania sau a unui obiectiv
german din Afganistan 202.
În luna octombrie 2012 alţi doi cetăţeni afgani, Zazai
Anwar Sadat şi Kharouti Muhammad Sadiq, au fost expulzaţi şi
declaraţi indezirabili deoarece intenţionau să pună bazele unei
celule de sprijin pentru grupări teroriste care intenţionau să
comită atentate în statele europene care participă la operaţiunile
militare Afganistan, inclusiv în România 203.
În luna noiembrie 2013 a fost rândul cetăţenilor afgani
Mansoor Shah Ghafoory, Addaljalil Khan, Ahmadzai Faisal,
Ahmad Shafi să fie declaraţi indezirabili, sub acuzaţia că erau
adepţii unei grupări teroriste afiliate Al Qaeda şi că desfăşurau
în Romania activităţi de propagandă de sorginte fundamentalist
islamică şi de radicalizare a unor adepţi. Conform lui Sorin
Sava, purtătorul de cuvânt al SRI, cetăţenii afgani deţineau
cunoştinţe cu privire la confecţionarea de dispozitive explozive
improvizate şi aveau pregătire specifică atentatorilor sinucigaşi
iar pe timpul sederii în ţara noastră au menţinut şi au

202
*** Calendar contraterorism 2013, Direcţia Generală de Prevenire şi
Combatere Terorism, Serviciul Român de Informaţii, 2013.
203
*** Doi terorişti afgani, prinşi în România, Money.ro TV, 29 octombrie 2012,
http://www.money.ro/doi-teroristi-afgani--prinsi-in-romania_1231884.html.
151
Cristian BARNA

permanentizat legături cu elemente teroriste aflate în afara


graniţelor României 204.

Măsuri preventive în scopul anihilării riscurilor şi


ameninţărilor la adresa României generate de importul de
terorism datorat activităţii grupărilor teroriste anti-israeliene
Un prim indiciu cu privire la interesul manifestat de
Hezbollah la adresa României este prezenţa în ţara noastră, în
anul 1996, a lui Ali Safwan Mohsen, unul dintre membrii
Hezbollah implicaţi în deturnarea cursei aeriene a companiei
Trans World Airlines, pe ruta Atena-Roma, în anul 1995 205.
După mai bine de un deceniu, în noiembrie 2006,
cetăţeanul libanez Mahmoud Ahmad Mahmoud era declarat
indezirabil, pentru activităţi de sprijin financiar, logistic şi
operaţional în favoarea Hezbollah, precum şi de racolare a unor
membri şi simpatizanţi ai grupării menţionate în scopul
operaţionalizării unei grupări de crimă organizată (trafic de
armament, valută, droguri etc.) 206 .
De asemenea, în anul 2011, autorităţile române îi
reţineau pe cetăţeanul turc de etnie kurdă Cetin Aksu şi pe
cetăţeanul iranian Siavosh Henareh, care intenţionau să cumpere
armament şi muniţie pentru Hezbollah. În cadrul acestei
operaţiuni, anchetatorii români au colaborat cu Agenţia

204
Neagu, Alina: 4 cetateni afgani, declarati indezirabili si expulzati din
Romania. SRI: Cei 4, adeptii unei grupari afiliate Al Qaeda, 8 noiembrie
2013, http://m.hotnews.ro/stire/15983665.
205
Laslau, Andi: Arabii din Romania, radiografie completă, Evenimentul Zilei,
27 aprilie 2005, http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1230577-arabii-din-romania-
radiografie-completa.htm.
206
*** Calendar contraterorism 2013, Direcţia Generală de Prevenire şi
Combatere Terorism, Serviciul Român de Informaţii, 2013.
152
Forme de manifestare a terorismului contemporan

Americană Antidrog (DEA), pe lângă cei doi fiind arestaţi, în


Insulele Maldive, Bachar Wehbe şi Tazar Gul, ambii de
naţionalitate libaneză 207.
Cu privire la indiciile referitoare la faptul că doi dintre
planificatorii atentatului terorist de la Burgas, din luna iulie
2012, suspectaţi că ar fi membri Hezbollah, ar fi ieşit din
Bulgaria prin România, fostul ministru bulgar de Interne Tvetan
Tvetanov a declarat că, înainte ca atentatul să aibă loc, aceştia
ar fi părăsit Bulgaria via România 208.
Din România, cei doi suspecţi, care se pare că aveau
dublă cetăţenie, canadiană şi libaneză, respectiv australiană şi
libaneză (fiind studenţi în ştiinţe inginereşti în Liban), ar fi luat
avionul către Turcia, după care s-ar fi deplasat în Liban 209.
Conform lui Sorin Sava, întrucât nicio instituţie abilitată
în prevenirea şi combaterea terorismului nu a atenţionat
Serviciul Român de Informaţii că există indicii că cei doi
ar fi plănuit atacuri teroriste, libera circulaţie a acestora
era garantată 210.
Tot ca urmare a comiterii atentatului terorist de la Burgas,
în luna august 2012, opt etnici palestinieni au fost declaraţi
indezirabili de către autorităţile române, cei în cauză ajungând pe
teritoriul ţării noastre folosind o rută de migraţie ilegală care
acţiona pe direcţia Gaza-Macedonia-Serbia-România. În paralel
cu derularea unor demersuri de a-şi reglementa legal şederea

207
*** Cum sunt ademeniţi terorişti în România, 28 iulie 2011, www.adevarul.ro.
208
*** European Union must respond to Hezbollah’s attack in Bulgaria,
Washington Post http://articles.washingtonpost.com/2013-02-05/opinions/
36762850_1_hezbollah-lebanese-government-iranian-nuclear-scientists.
209
Benari, Elad:Bulgaria’s Interior Minister Certain Hizbullah was Behind
Attack, 2/15/2013, http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/165294
210
Balasz, Barabas: Teroriştii, trafic prin România, Digi 24, 10.02.2013.
153
Cristian BARNA

în România, etnicii palestinieni păstrau legătura (folosind reţelele


informaţionale) cu persoane din afara ţării care aveau conexiuni
cu Hezbollah şi HAMAS. Cei în cauză proveneau din tabere
de refugiaţi din Libia, Siria şi Fâşia Gaza şi intenţionau
să operaţionalizeze o reţea de migraţie ilegală în România care,
date fiind conexiunile lor cu Hezbollah şi HAMAS, puteau
facilita tranzitarea sau stabilirea pe teritoriul ţării noastre a unor
membri sau simpatizanţi ai acestor grupări teroriste 211.
Aceasta nu este singura activitate pe care cetăţeni de
naţionalitate palestiniană au întreprins-o pe teritoriul României
în favoarea HAMAS, un alt exemplu fiind cetăţenii israelieni de
origine palestiniană Nazmi Hussein şi Abdel Salam Zidan
arestaţi de autorităţile israeliene, în anul 2003, sub acuzaţia că au
ajutat HAMAS să lanseze atacuri anti-israeliene. Nazmi Hussein
a declarat că, în perioada în care urma cursuri de religie „la o
moschee din România”, a contactat un membru al grupării Fraţii
Musulmani care l-a pus în legătură cu o celulă HAMAS.
HAMAS i-ar fi solicitat lui Nazmi Hussein să mai recruteze şi
alţi cetăţeni israelieni, cel în cauză implicându-se în recrutarea
lui Salam Zidan, în anul 1999 şi întocmind o listă cu alte
persoane împreună cu care a studiat în România şi despre care
credea c-ar fi doritori să se alăture acestei grupări 212.
În anul 2013 a fost rândul cetăţeanului libanez Hussein
Kassem Ghzayel să fie reţinut (împreună cu 6 persoane de
cetăţenie română şi libaneză) sub acuzaţia că au efectuat
demersuri în vederea procurării ilegale a mai multor arme letale

211
*** Kovesi, la RomâniaTV: Persoanele care vor fi expulzate aveau
legături cu Hamas, 24 august 2012, www.RTV.net.
212
Constantinoiu, Marina; Stanciu, Elena: Teroristi recrutati in Romania,
25 Octombrie 2005, www.jurnalul.ro
154
Forme de manifestare a terorismului contemporan

(pistoale mitralieră, aruncătoare etc.) şi a altor echipamente


militare, în scopul comercializării acestora către Hezbollah şi
diferite facţiuni militare/paramilitare din Liban, Palestina şi
Siria. Grupul infracţional viza atât achiziţionarea de armament
şi muniţie, cât şi derularea de activităţi circumscrise migraţiei
ilegale, membrii grupării fiind acuzaţi şi că au racolat şi adus pe
teritoriul României cetăţeni de origine libaneză, sub pretextul
venirii la studii universitare, cu scopul transportării ilegale a
acestora în Germania 213.
Măsuri preventive în scopul anihilării riscurilor
şi ameninţărilor la adresa României generate de importul
de terorism etnic-separatist kurd
În aprilie 2001, cetăţeanul turc de origine kurdă Hasan
Kaya a fost reţinut şi expulzat din România, după obţinerea unor
informaţii potrivit cărora cel în cauză era cel mai dur
„recuperator” al Partidului Municitorilor din Kurdistan (PKK)
din ţara noastră. Astfel, încă din perioada 1998-1999, Hasan
Kaya formase un nucleu de circa 30 de militanţi PKK din
România pe care îi utiliza pentru estorcarea oamenilor de afaceri
turci sau kurzi 214.
În februarie 2002, era rândul Orhan Kop (alias Salih
Bingoltekin) să fie expulzat. Orhan Kop era coordonatorul
echipelor de colectori de fonduri (membri şi simpatizanţi activi

213
Irimescu, Maria: Doctorul–terorist de la Craiova a fost reţinut. Cum a ajuns
gruparea Hezbollah în Oltenia, 11 Aprilie 2013, http://www.evz.ro/
detalii/stiri/pregatiri-pentru-hezbollah-de-la-craiova-doctorul-terorist-retinut-
1032339.html
214
*** SRI desfiinteaza un raport turcesc privind finantarea din Romania a
PKK, http://stirile.rol.ro/print/sri-desfiinteaza-un-raport-turcesc-privind-
finantarea-din-romania-a-pkk-85160.html
155
Cristian BARNA

ai PKK) în beneficiul grupării menţionate, care acţionau inclusiv


prin mijloace şi metode violente. Orhan Kop era membru PKK
şi executase în Turcia, în perioada 1996-1999, o pedeapsă
privativă de libertate pentru implicarea în activităţi teroriste.
La data de 13 iunie 2002 era expulzat Tayfur Orum (alias
Erbil Mutalip), liderul PKK din România la acea dată. Tayfur
Orum ordonase reluarea acţiunilor de ameninţare, inclusiv prin
folosirea de metode şi mijloace violente, asupra etnicilor kurzi
rezidenţi în ţara noastră, în scopul determinării acestora să ofere
sprijin financiar şi logistic în favoarea PKK. Serviciile secrete
din statele europene au comunicat că reţinerea şi expulzarea lui
Tayfur Orum din Romania a contribuit la prevenirea unei
operaţiuni majore a PKK în Europa de vest 215.
La data de 23 septembrie 2003, Ozkizil Cemal era
declarat indezirabil, cel în cauză angrenându-se pe teritoriul ţării
noastre în colectarea de fonduri (inclusiv prin mijloace violente
sau conexe crimei organizate), propagandă, migraţie ilegală în
favoarea unor conaţionali, membri sau simpatizanţi ai PKK.
În anul 2006 a fost rândul lui Adyaman Serefhan să fie
declarat indezirabil, cel în cauză angrenându-se pe teritoriul ţării
noastre în activităţi de propagandă şi de colectare de fonduri,
precum şi al lui Huseyin Calan (fost luptător de gherilă al PKK,
în perioada 1990-2004, motiv pentru care Turcia a emis un
mandat internaţional de arestare pe numele lui). Huseyin Calan
se angrenase în activităţi de colectare de fonduri pe teritoriul

215
Terzi, Anatol: Romania, baza a terorismului kurd, 28 august 2010,
http://karadeniz-press.ro/kara/romania-baza-a-terorismului-kurd/
156
Forme de manifestare a terorismului contemporan

ţării noastre, motiv pentru care a fost declarat indezirabil şi


predat autorităţilor turce 216.
Cu privire la finanţarea PKK de pe teritoriul României, la
începutul anului 2012, într-un comunicat al Departamentului
Trezoreriei SUA, se preciza că trei societăţi comerciale cu sediul
în România aveau legături cu PKK. Cele trei firme erau Geleri
Import Export, Gelro Impex si Mega Group şi erau controlate de
Zeyneddin Geleri, împreună cu Cerkez Akbulut şi Omer Boztepe,
care se află de mai mulţi ani în Republica Moldova, cei în cauză
fiind acuzaţi că „aparţin unei grupări de trafic de droguri cu sediul
în România, care utilizează întreprinderi de export-import pentru
activităţi ilegale în Europa”217.
În acest context este important de menţionat că, la
începutul anului 2005, Curtea de Apel Bucureşti l-a expulzat
şi declarat indezirabil pe Zeyneddin Geleri, persoană asociată cu
PKK (el însuşi ar fi recunoscut apartenenţa la această grupare),
în baza unor „indicii temeinice şi grave că acesta desfăşoară
activităţi de natură să pună în pericol siguranţa naţională” 218.
Vigilenţa cu care autorităţile române acţionează în scopul
suprimării finanţării PKK de pe teritoriul ţării noastre este
probată şi de declararea ca indezirabil a lui Kurt Muslum, în
anul 2013. Cel în cauză a fost acuzat de angrenarea, pe teritoriul
României, în colectarea şi scoaterea de fonduri în folosul
grupării teroriste menţionate 219.

216
*** Calendar contraterorism 2013, Direcţia Generală de Prevenire şi
Combatere Terorism, Serviciul Român de Informaţii, 2013.
217
*** Statele Unite au identificat trei firme româneşti care au legături cu
PKK, 01.02.2012, www.evz.ro.
218
*** Hotărârea CEDO în cauza Geleri împotriva României, 22 iunie 2012,
www.avocatnet.ro.
219
*** Un cetăţean de etnie kurdă, membru al organizaţiei teroriste PKK,
declarat indezirabil pentru 10 ani, 8 februarie 2013, www.gandul.info.
157
Cristian BARNA

Bibliografie selectivă

1. Abedin, Mahan: Michael Scheuer on the 'War on Terror',


Jamestown Foundation's Terorism Monitor, December 10, 2004,
www.jamestown.org.
2. Arquilla, John (et al): Networks, Netwar and Information
Age Terrorism, RAND Corporation, 1998.
3. Arquilla, John; Ronfeldt, David; Zaninni, Michelle:
Networks, Netwar and Information Age Terrorism in Countering the
New Terrorism, Washington DC: RAND Corporation, 1998.
4. Artus, Helmut M: Războiul împotriva terorismului.
Structurile legitimării şi delegitimării, în Cristian Barna (coord.):
Sfârşitul terorismului şi noua (dez)ordine mondială, Editura
TopForm, Bucureşti, 2009.
5. Atwan, Abdul-Bari: Bin Ladin Interviewed on Jihad
Against US, Al Quds Al Arabi, November 27, 1996.
6. Balasz, Barabas: Teroriştii, trafic prin România, Digi 24,
10.02.2013.
7. Bauman, Zygmunt: Reconnaissance Wars of the
Planetary Frontierland, Theory Culture and Society, vol. 19, nr. 4,
August 2002.
8. Beers, Rand: Narco-Terror: The Worldwide Connection
Between Drugs and Terror, www.state.gov.
9. Belciuganu, Razvan: Teroristi Al Qaīda expulzati din
Romania Jurnalul National, 6 octombrie 2005.
10. Benari, Elad:Bulgaria’s Interior Minister Certain Hizbullah
was Behind Attack, 2/15/2013, http://www.israelnationalnews.com/
News/News.aspx/165294.
158
Forme de manifestare a terorismului contemporan

11. Benjamin, Charles: La théorie de la guerre juste face au


terrorisme et la lutte antiterroriste, disponibil la Centre d’etudes des
politiques etrangeres et de securite, Universite du Quebec a Montreal,
2007, www.cepes.uqam.ca.
12. Benshimon, Samuel: AQMI: une résurgence radicale?,
22 august 2011, www.sahelintelligence.com.
13. Bergen, Peter: The gift of hindsight, The Guardian,
September 7, 2002, www.guardian.co.uk.
14. Bin Laden, Ossama: Declaration of War against the
Americans Occupying the Land of the Two Holy Places, Al Quds
Al-Arabi, August 1996.
15. Bin Laden, Ossama: Declaration of War against the
Americans Occupying the Land of the Two Holy Places, Al Quds
Al-Arabi, August 1996.
16. Bishara, Marwan: Des guerres asymétriques au «chaos
constructif», Le Monde Diplomatique, www.monde-diplomatique.fr,
octobre 2006.
17. Blair, Bruce G: Terror Atacks Define New Military
Agenda , www.cdi.org.
18. Boaz, Ganor: Israel’s Counter-Terrorism Policy: 1983-1999,
Efficacy Versus Liberal Democratic Values, www. ict.org.il.
19. Boaz, Ganor: Terror as a Strategy of Psychological
Warfare, July 15, 2002, www.ict.org.il.
20. Boaz, Ganor: Terrorism: No Prohibition Without
Definition, www.ict.org.il.
21. Bodunescu, Ion: Flagelul terorismului internaţional,
Editura Militară, Bucureşti, 1978.
22. Boroumand, Ladan; Boroumand, Roya: Terror, Islam,
and Democracy, www.journalofdemocracy.org.
23. Bowman, Steve: Iraq. U.S. Military Operations, U.S.
Library of Congress, Washington, 2003.

159
Cristian BARNA

24. Burgess, Mark: A Brief History of Terrorism, 2003,


www.cdi.org.
25. Burgess, Mark: Terrorism, the Problems of Definition,
Center for Defense Information, Washington DC, www.cdi.org.
26. Carter, Aston; Deutch, John; Zelikow, Phillip: „Countering
Catastrophic Terrorism” Foreign Affairs, No. 6, November/
December 1998.
27. Casteel, Steven: Drugs and Terrorism a Dangerous
Mixture, www.dea.gov.
28. Chronology of the Important Events in the World/PKK
Chronology (1976-2006), http://www.turkishweekly.net.
29. Church, William: CIWARS Intelligence Report, May 10, 1998.
30. Ciubotaru, Andra: Analiza Stratfor: Irelevanta tactica a
mortii lui Osama bin Laden, 2 mai 2011, www.hotnews.ro.
31. Cofer, Black: Introduction, Patterns of Global Terrorism
2002, www.state.gov.
32. Cogen, Marc: Specific questions related to military
actions against international terrorism, Ghent University Press, 2001.
33. Combs, Cindy C: Terrorism in the Twenty-First Century,
Prentice Hall, New Jersey, 2001.
34. Constantinoiu, Marina; Stanciu, Elena: Teroristi recrutati
in Romania, 25 Octombrie 2005, www.jurnalul.ro.
35. Cook, Martin L.: Ethical Issues in Counterterrorism
Warfare, www.scu.edu.
36. Country Reports on Terrorism 2011, U.S. Department of
State, August 2012.
37. Crenshaw, Martha: Questions to Be Answered, Research
to Be Done, Knowledge to Be Applied in Reich, Walter (ed.): Origins
of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind,
Cambridge University Press, 1990.

160
Forme de manifestare a terorismului contemporan

38. Crenshaw, Martha: Questions to Be Answered, Research


to Be Done, Knowledge to Be Applied in Reich, Walter (ed.): Origins
of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind,
Cambridge University Press, 1990.
39. Crişan, Magda: Românca Mona, autorul moral al
atacului din Suedia? 16 decembrie 2010, www.adevarul.ro.
40. Crisis Group interview, Sezgin Tanrıkulu, CHP deputy
chairman, Ankara, July 2012.
41. Cubert, H. M: The Militant Palestinian Organizations and
the Arab-Israeli Peace Process, Terrorism &Political Violence, 1992.
42. Cubert, Harold M: The PFLP's Changing Role in the
Middle East, Frank Cass Publishing, Londra,1997.
43. Dacrema, Eugenio: I mutamenti nel mondo arabo e le
nuove strategie comunicative: intervista al Prof. Valeriani, Equilibri,
27 iunie 2011.
44. David Ariosto: Ex-Afghan spy chief details hunt for
bin Laden, 10-year war, CNN International, 02 august 2011, http://
articles.cnn.com.
45. Davis, Lynn E: Bureau of Political Military Affairs,
www.usinfo.state.gov.
46. Deeb, Lara: Hizballah: A Primer, July 31, 2006, http://
www.merip.org/mero/mero073106.
47. Dhanapala, Jayantha: Multilateral Approaches to WMD
Threats After September 11, www.un.org/ disarmament page.
48. Dhanapala, Jayantha: The Impact of 11 September 2001
on the Disarmament Agenda for the 21st Century, www.un.org/
disarmament page.
49. Drake C. J: The Role of Ideology in Terrorists' Target
Selection, Terrorism and Political Violence, vol. 10, no. 2, Londra, 1998.
50. Ehrhardt, Christoph: Al Qaida in Libyen. Das Chaos als
Chance, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 25 februarie 2011.

161
Cristian BARNA

51. Eqbal, Ahmad: „Terrorism: Theirs & Ours” in Howard,


Russell D; Sawyer, Reid L: Terrorism and Counterterrorism:
Understanding the New Security Environment, Guilford, McGraw-
Hill/Dushkin, 2003.
52. Erdbrink, Thomas; Warrick, Joby: Documents,
declarations highlight Libyan concerns about Islamists, 31 august
2011, www.washingtonpost.com.
53. Erdmann, Andrew P: Beating the Terrorist Challenge,
Joint Session of American Legion National Security and Foreign
Relations Commissions, Charlotte, NC, August 24, 2002.
54. Forte, David: Radical Islam vs. Islam, Ashbrook Center
for Public Affairs at Ashland University, Ohio, September 2001,
www.ashbrook.org.
55. Gareth, Jenkins: Turkey Weighs Military Options Against
PKK Camps in Iraq, Global Terrorism Analysis, 16.10.2007.
56. Glennon, Michael: The Fog of Law: Self Defense, Inhrenece
and Incoherence in Article 51 of the United Nations Charter, Harvard
Journal of Law and Public Policy, vol. 35, no. 2, 2002.
57. Gorman, Siobhan: Bin Laden plotted new attacks, The
Wall Street Journal, 15 iunie 2011, www.wsj.com.
58. Gray, Mike: Drugs & Terrorism, www.dea.gov.
59. Greenstock, Jeremy: UN anti-terrorism panel agrees on
three-point action plan, www.un.org/News.
60. Guelke, Adrian: The Age of Terrorism and the
International Political System, I. B. Tauris, New York, 1998.
61. Hacker, Frederick J: Crusaders, Criminals, Crazies:
Terror and Terrorism in Our Time, W. W. Norton, New York, 1996.
62. Harik, Judith Palmer: Hezbollah – The changing face of
terrorism, Ed. I. B. Tauris, New York.
63. Heflik, Roman; Holz, Karsten Kamm: Ernst Uhrlau: Die
Welt wird unkalkulierbarer, 18 April 2011, www.abendblatt.de.

162
Forme de manifestare a terorismului contemporan

64. Hoffman, Bruce: Terrorism and Weapons of Mass


Destruction: An Analysis of Trends and Motivations, RAND Corporation,
1999, www.rand.org.
65. Hogg, M. A. şi Abrams, D: Social identifications: A
social psychology of intergroup relations and group processes,
Routledge, Londra, 1988.
66. Hogg, M. A: Uncertainty and extremism: Identification
with high entitativity groups under conditions of uncertainty in V.
Yzerbyt, C. M. Judd, O. Corneille (eds.): The psychology of group
perception: perceived variability, entitativity and essentialism,
Psychology Press, New York, 2003.
67. Hudson, Rex A.: The Sociology and Psychology of
Terrorism: Who Becomes a Terrorist and Why? Federal Research
Division Library of Congress, Washington DC, 1999.
68. Husain, Ed: Al-Qaeda's Specter in Syria, www.cfr.org,
August 6, 2012.
69. Ionescu, Tina: Indicii în Italia privind activitatea în România
a unei reţele teroriste internaţionale, Mediafax, 13 noiembrie 2007.
70. Irimescu, Maria: Doctorul–terorist de la Craiova a fost
reţinut. Cum a ajuns gruparea Hezbollah în Oltenia, 11 Aprilie 2013,
http://www.evz.ro/detalii/stiri/pregatiri-pentru-hezbollah-de-la-craiova-
doctorul-terorist-retinut-1032339.html.
71. Jaber, Hala: Născuţi cu răzbunarea-n sânge, Editura
„Antet”, Oradea, 1998.
72. Jenkins, Brian M (ed.): Terrorism and Beyond: An
International Conference on Terrorism and Low-Level Conflict. Santa
Monica, California, Rand Corporation, 1982.
73. Jongerden, Joost; Akkaya, Ahmet Hamdi: Born from the Left
– The making of the PKK , CEU Political Science Journal. Vol. 3, No. 1.
74. Kamran Bokhari: Jihadist Opportunities in Syria,
14 februarie 2013, www.stratfor.com.

163
Cristian BARNA

75. Kaplan, Robert D: Syria and the Limits of Comparison,


August 28, 2013, www.stratfor.com.
76. Karasik, Theodore; Benard, Cheryl: Muslim Diasporas
and Networks, in Rabasa, Angel M.... [et al.]: The Muslim World after
9/11, RAND Corporation, Santa Monica, 2004, www.rand.org.
77. Karmon, Ely: The Role of Intelligence in Counter
Terrorism, www.ict.org.il.
78. Kepel, Gilles: Understanding the Modern Jihad, The War for
Muslim Minds: Islam and the West, Belknap Publishing, Cambridge, 2004.
79. Kiss, Tiberiu: Teroristul n-avea cazier, 28 Iunie 2006,
www.jurnalul.ro.
80. Knutson, Jeanne N: Social and Psychodynamic Pressures
Toward a Negative Identity, in Yonah, Alexander; Gleason, John M
(eds.): Behavioral and Quantitative Perspectives on Terrorism,
Pergamon, New York, 1981.
81. Kramer, Martin: Suicide Terorism in the Middle East:
Origins and Response, November 8, 2005, www.washingtoninstitute.org.
82. Lake, Eli: Ex-Al Qaeda Fighters May Have Joined
Rebels, The Washington Times, 30 March 2011.
83. Laquer, Walter: Post Modern Terrorism, Foreign Affairs
Vol. 75, No. 5, October 1996.
84. Laqueur, Walter: Guerrilla. A Historical and Critical
Study, Little Brown, Boston, 1976.
85. Laqueur, Walter: The Age of Terrorism, Little Brown
Company, Boston, 1987.
86. Laslau, Andi: Arabii din Romania, radiografie completa,
Evenimentul Zilei, 27 aprilie 2005, http://www.hotnews.ro/stiri-
arhiva-1230577-arabii-din-romania-radiografie-completa.htm.
87. LeMay, Curtis: Counterterrorism: Military and Economic
Options, Naval War College Press, 2001.

164
Forme de manifestare a terorismului contemporan

88. Lesser, Ian; Hoffman, Bruce; Arquilla, John; Ronfeldt,


David; Zanini, Michele: Countering the New Terrorism, RAND
Corporation, Santa Monica, 1999.
89. Levinson, Charles: Ex-Mujahedeen Help Lead Libyan
Rebels, The Wall Street Journal, 02 aprilie 2011.
90. Levitt, Matthew: The Network of Terrorist Financing,
www.washingtoninstitute.org.
91. Lewis, Bernard: License to Kill: Ossama bin Ladin’s
Declaration of Jihad, Foreign Affairs, No.77, 1998.
92. Li, Ben: Cyberterror and Civil Rights. Is freedom the cost
of online safety?, Gauntlet Publication Society, 2001, www.ucalgary.ca.
93. Luneev, Viktor: Terrorism and Organized Crime, Russian
Academy of Sciences Institute of State and Law Criminal, 2002.
94. Maior, Cristian George: Incertitudine. Gândire strategică
şi relaţii internaţionale în secolul XXI, Editura RAO, Bucureşti, 2010.
95. Maior, Cristian George: Noul Aliat. Regândirea politicii
de apărare a României la începutul secolului XXI, Editura RAO,
Bucureşti, 2009.
96. Manaz, Abdullah: Armenian question and terrorism
from past to present, http://www.stradigma.com.
97. Markoff, John: Airports Told of Flaw in Security
System, New York Times, February 8, 1998.
98. Merari, Ariel: Terrorism as a Strategy of Insurgency,
Terrorism and Political Violence, vol. 5, no. 4, Frank Cass Publishing,
London, 1993.
99. Mihailescu, Robert: Uciderea sau capturarea lui bin
Laden este cheia pentru infrangerea al-Qaīda - generalul Stanley
McChrystal, 9 decembrie 2009, www.hotnews.ro.
100. Miller, Greg; DeYoung, Karen: Bin Laden’s
preoccupation with U.S. said to be source of friction with followers,
The Washington Post, 12 mai 2011, www.washingtonpost.com.

165
Cristian BARNA

101. Mixich, Vlad; Blagu, Bety: Ambasadorul Iranului la


Bucuresti: „Scutul american antiracheta din Romania este indreptat
impotriva Rusiei” , 19 iunie 2011, www.hotnews.ro.
102. Musumeci, Giampaolo: Al Qaeda nel Maghreb
dopo la morte di Bin Laden - L’INTERVISTA, 11 maio 2011,
www.blog.panorama.it.
103. Neagu, Alina: 4 cetateni afgani, declarati indezirabili si
expulzati din Romania. SRI: Cei 4, adeptii unei grupari afiliate Al
Qaeda, 8 noiembrie 2013, http://m.hotnews.ro/stire/15983665.
104. Newman, G (ed.): United Nations Office for Drug
Control and Crime Prevention. Global Report on Crime and Justice,
Oxford University Press, 1999.
105. Norton, Augustus Richard: Hezbollah. A short history,
2009, Princeton University Press.
106. Norton, Augustus Richard: Hizballah of Lebanon:
Extremist Ideals vs. Mundane Politics, (A Paper for the Muslim
Politics Project), Council on Foreign Relations, 1999.
107. Novac, Adrian: Atentatul împotriva bazei CIA din
Afganistan a fost o răzbunare pentru asasinarea unor lideri Al-Qaīda,
www.hotnews.ro, 7 ianuarie 2010.
108. Novac, Adrian: Lider al Gărzii Revoluţionare: Vom
ataca orice tara de pe teritoriul căreia se vor lansa raiduri împotriva
Iranului, 5 februarie 2012, www.hotnews.ro.
109. O'Neill, Paul: US – European Union Designation of
Terrorist Financiers, www.usinfo.state.gov.
110. Papij, Dan: Al-Qaeda luptă alături de rebelii sirieni,
www.stiri.rol.ro, 18 aprilie 2013.
111. Paz, Reuven: Radical Islamist Terorism: Points for
Pondering, June 20, 2001, www.ict.org.il.
112. Paz, Reuven: The Global Jihad Brotherhood: Egiptian
Islamic Jihad and the Islamic Movement of Uzbekistan, Policywatch,
No. 561, September 24, 2001.
166
Forme de manifestare a terorismului contemporan

113. Pillar, Paul R.: Terrorism and U.S. Foreign Policy,


Brookings Institute Press: Washington DC, 2001.
114. Pisano, V. S: The Dynamics of Subversion and Violence
in Contemporay Italy, Hoover Institution Press, California, 1987.
115. Pivariu, Corneliu: Terorismul, Edit. Pastel, Brasov, 2005.
116. PKK-Armenian relations, http://www.ermenisorunu.gen.tr.
117. Popescu, Andrei Luca: Un irakian şi un libanez,
expulzaţi din România pentru că promovau şi finanţau Jihadul.
Ce afaceri aveau cei doi suspecţi de terorism, 24.05.2013.
118. Post, Jerrold M: Terrorist Psycho-Logic: Terrorist
Behavior as a Product of Psychological Forces in Reich, Walter (ed.):
Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of
Mind. Cambridge University Press, 1990.
119. Rapoport, David C.:Fear and Trembling: Terrorism
in Three Religious Traditions, American Political Science Review,
vol. 78, no. 3, 1984.
120. Rapoport, David C: Sacred Terror: A Contemporary
Example from Islam, in Reich,Walter (ed): Origins of Terrorism:
Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, Cambridge
University Press, 1990.
121. Robertson, Nic; Cruickshank, Paul: Islamic militants
among prisoners freed from Libyan jail, CNN International, 27 august
2011, www.articles.cnn.com.
122. Salov, Vladimir P: Financing Weapons Acquisitions by
Terrorists, www.un.org.
123. Schmid, Alex P; Jongman, Albert J: Political
Terrorism, NorthHolland Publishing Company, Amsterdam, 1988.
124. Schwartau, Winn: Cyber Terrorism: Protecting Your
Personal Security in the Electronic Age, Thunder Mouth Press, New
York, 1996.
125. Scott Stewart: The Consequences of Intervening in
Syria, 31 ianuarie 2013, www.stratfor.com.
167
Cristian BARNA

126. Sherman, Jason: Philippines To See Boost in U.S.


Military Financing, Defense News, November 5-11, 2001.
127. Siţa, Pepa: Al-Qaeda ar putea profita de revoltele din
lumea arabă, estimează experţii, Agerpres, 11 martie 2011.
128. Smith, James M; Thomas William C (eds.): The
Terrorism Threat and U.S. Government Response: Operational and
Organizational Factors, USAF Institute for National Security Studies,
Colorado, March, 2001.
129. Songün, Sevim: History of PKK in Turkey, 14.09.2009,
http://www.hurriyetdailynews.com.
130. Stern, Jessica: Arab revolutions don’t mean end for Al
Qaīda, April 20, 2011, www.boston.com.
131. Stern, Jessica: The Ultimate Terrorists, Cambridge,
Harvard University Press, 2001.
132. Stohl, Rachel: Terrorism- Arms sales and Military Aid,
www.cdi.org.
133. Swami, Praveen; Squires, Nick; Gardham, Duncan:
Libyan rebel commander admits his fighters have al-Qaeda links,
25 martie 2011, www.telegraph.co.uk.
134. Taheri, Amir: Holy Terror: The Inside Story of Islamic
Terrorism, Sphere Books, Londra, 1987.
135. Taylor, Eric R: Are We Prepared for Terrorism Using
Weapons of Mass Destruction? Government’s Half Measures,
www. policybriefs.com.
136. Terzi, Anatol: Romania, baza a terorismului kurd,
28 august 2010, http://karadeniz-press.ro/kara/romania-baza-a-
terorismului-kurd/.
137. Thackrah, John R: Encyclopedia of Terrorism and
Political Violence, Routledge & Kegan Paul, New York, 1987.
138. Tretbar, Christian: Osama ist tot, die Ideologie von Al
Qaida lebt weiter, Tagesspiegel, 03 mai 2011.

168
Forme de manifestare a terorismului contemporan

139. Waldheim, Kurt: Memoriu prezentat la cea de a XXVII-


a sesiune a Adunării Generale a ONU, www.un.org.
140. Wayne, Earl Anthony: Financial Aspects of the
International Coalition’s War on Terrorism: Steps Toward
Leadership for the OSCE, www.osce.org.
141. Wilkinson, Paul. Political Terrorism, Macmillan,
Londra, 1974.
142. Wilkinson, Paul: Terrorism: International Dimensions
in Contemporary Terrorism, Facts on File, New York, 1986.
143. Williams, Paul L: Al Qa’ida. Broterhood of Terror,
Pearson Education, London, 2002.
144. Zimmermann, D: Terrorism Transformed: The „New
Terrorism”, Impact Scalability and the Dinamic of Reciprocal Threat
Perception în The Quarterly Journal of PfP Consortium of Defense
Academies and Security Studies Institute, 2004.
145. Zips, Martin: Simpsons-Verbot in Iran, 8 Februar 2012,
http://www.sueddeutsche.de/medien/simpsons-verbot-in-iran-gelbe-
gefahr-1.1278031.
146. Zürcher, Erik J: Turkey: A modern History, I. B. Tauris
& Co Ltd, Londra, 2005.
147. *** Tora Bora Revisited: how we failed to get bin Laden
and why it matters today, 30 noiembrie 2009, www.foreign.senate.gov.
148. ***Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.1/1999,
privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, www.gov.ro.
149. *** Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.159/2001
pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar
în scopul finanţării de acte de terorism, www.gov.ro.
150. *** Activitatea naţională antiteroristă, în Revista
Profil, Nr. 8, 2005.
151. *** Calendar contraterorism 2013, Direcţia Generală de
Prevenire şi Combatere Terorism, Serviciul Român de Informaţii, 2013.

169
Cristian BARNA

152. *** Calendar contraterorism 2013, Direcţia Generală de


Prevenire şi Combatere Terorism, Serviciul Român de Informaţii, 2013.
153. *** Calendar contraterorism 2013, Direcţia Generală de
Prevenire şi Combatere Terorism, Serviciul Român de Informaţii, 2013.
154. *** Countering the Changing Threat of International
Terrorism, Report of the National Commission on Terrorism,
www.state.gov.
155. *** Crime in the United States: Uniform Crime Reports,
www.fbi.gov.
156. *** Cum sunt ademeniţi terorişti în România, 28 iulie
2011, www.adevarul.ro.
157. *** Department of Defense Dictionary of Military and
Associated Terms, United States Department of Defense Office of
Joint Chiefs of Staff Publication, www.dtic.mil.
158. *** Doi terorişti afgani, prinşi în România, Money.ro
TV, 29 oct 2012, http://www.money.ro/doi-teroristi-afgani--prinsi-in-
romania_1231884.html.
159. *** Drugs & Conflict Debate, Paper No 3, November 2001.
160. *** European Union must respond to Hezbollah’s attack
in Bulgaria, Washington Post http://articles.washingtonpost.com/2013-
02-05/opinions/36762850_1_hezbollah-lebanese-government-iranian-
nuclear-scientists.
161. *** Executive Council of the Organization for the
Prohibition of Chemical Weapons (OPCW) working group to develop
recommendations for OPCW’s contribution to the global anti-terrorism
effort, www.un.org.
162. *** Hotărârea CEDO în cauza Geleri împotriva
României, 22 iunie 2012, www.avocatnet.ro.
163. *** IAEA calls for tougher precautions against
terrorist ‘dirty bomb’, www.iaea.org.
164. *** Irakul este ingrijorat de infiltrarile Al Qaīda in Siria,
www.stiri.rol.ro, 6 iulie 2012.
170
Forme de manifestare a terorismului contemporan

165. *** Kovesi, la RomâniaTV: Persoanele care vor fi


expulzate aveau legături cu Hamas, 24 august 2012, www.RTV.net.
166. *** Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi
funcţionarea Jandarmeriei Române, www.cdep.ro.
167. *** Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului Român de Informaţii, www.cdep.ro.
168. *** Legea nr. 191/1991 privind organizarea şi
funcţionarea Serviciului de Pază şi Protecţie, www.cdep.ro.
169. *** Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului de Interne, www.cdep.ro.
170. *** Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a
României.
171. *** Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea
terorismului (LPCT), www.cdep.ro.
172. *** Lider al talibanilor ucis într-un raid american,
23 decembrie 2006, www.bbcromanian.com.
173. *** National Strategy for Homeland Security, Office
of Homeland Security, 2002.
174. *** Operation Active Endeavour, www.GlobalSecurity.org.
175. *** Operation El Dorado Canyon, www.GlobalSecurity.org.
176. *** Operation Enduring Freedom – Afghanistan,
www.GlobalSecurity.org.
177. *** Operation Enduring Freedom – Philippines
Balikatan, 2002-1, www.GlobalSecurity.org.
178. *** Operation Infinite Reach, www.GlobalSecurity.org.
179. *** Operation Infinite Resolve, www.GlobalSecurity.org
180. *** Operation Millennium Plots, www.GlobalSecurity.org
181. *** Operation Southern Watch, Cruise Missile Strike,
www.GlobalSecurity.org

171
Cristian BARNA

182. *** Osama bin Laden Is Still in Pakistan Says CIA, The
Telegraph, 12 iunie 2009 www.telegraph.co.uk.
183. *** Prevenirea şi combaterea terorismului, www.sri.ro.
184. *** Reportajele Telejurnalului - România ca o ţintă,
TVR 1, 6 ianuarie 2013.
185. *** Security of Material, Measures to Prevent,
Intercept and Respond to Illicit Uses of Nuclear Material and
Radioactive Sources., www.iaea.org.
186. *** SRI desfiinteaza un raport turcesc privind
finantarea din Romania a PKK, http://stirile.rol.ro/print/sri-
desfiinteaza-un-raport-turcesc-privind-finantarea-din-romania-a-pkk-
85160.html.
187. *** SRI nu deţine date privind existenţa unor tabere de
antrenament Al-Qaīda în România, Mediafax, 13 noiembrie 2007.
188. *** Statele Unite au identificat trei firme româneşti
care au legături cu PKK, 01.02.2012, www.evz.ro.
189. *** Stopping the spread of small arms and light
weapons, www.osce.org.
190. *** Strategia de securitate naţională a României
(SSNR): „România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru o
viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă”,
www.presidency.ro.
191. *** Strategia naţională de prevenire şi combatere a
terorismului, Anexă la Hotărârea CSAT nr.36 din 5 Aprilie 2002,
www.presidency.ro
192. *** Terorist arestat, Evenimentul zilei, 2 iulie 2006,
www.evz.ro.
193. *** Terrorism and armed conflict – Report on a
Seminar co-organized by the International Peace Research Institute,
Oslo and Stockholm International Peace Research Institute, 8-9
December 2002; www.prio.org.

172
Forme de manifestare a terorismului contemporan

194. *** Terrorismus nach Bin Laden, BND-Chef warnt vor


fanatischen Einzeltätern, Der Spiegel, 06 mai 2011.
195. *** Terrorismus nach Bin Laden, BND-Chef warnt vor
fanatischen Einzeltätern, 6 May 2011, www.spiegel.de.
196. *** Terrorist CBRN: Materials and Effects, May 2003,
www.cia.gov.
197. *** The Fatwah Urging Jihad Against Americans,
signed by Usamah Bin-Ladin; Ayman al-Zawahiri, leader of the Jihad
Group in Egipt; Abu-Yasir Rifa'i Ahmad Taha, a leader of the Islamic
Group; Sheikh Mir Hamzah, secretary of the Jamiat-ul-Ulema-e-
Pakistan; and Fazlul Rahman, leader of the Jihad Movement in
Bangladesh, Al-Quds al-Arabi, Febuary 23, 1998.
198. *** The Final Declaration of G8 Kananaskis Summit,
www.g8.cdn.
199. *** The National Security Strategy of the United States of
America, September 17, 2002, www.whitehouse.gov/news/releases/
2002/12.
200. *** The Role of the Military in Counterterrorism
Strategy, Hearing no. 6 at the U.S. National Commission on Terrorist
Attacks, www.cia.gov.
201. *** Time Special Report: Inside Al Qa’ida, Time, vol.
158, nr. 21, November 12, 2001.
202. *** U.S. Code of Federal Regulations, www.
whitehouse.gov.
203. *** Un cetăţean de etnie kurdă, membru al organizaţiei
teroriste PKK, declarat indezirabil pentru 10 ani, 8 februarie 2013,
www.gandul.info
204. *** United Nations General Assembly Resolution 56/54
T, www.un.org.
205. *** United Nations General Assembly Resolution
no. 51/210, Measures to eliminate international terrorism, www.un.org.
173
Cristian BARNA

206. *** United Nations General Assembly Resolution


No. 54/109/1999, www.un.org.
207. *** United Nations Security Council Resolution no.
1373/2001(UN 1373), www.un.org.
208. *** Versiunea oficială – Asigurări contratero, interviu
cu Directorul SRI, domnul ambasador George Cristian Maior,
Foreign Policy România, ediţia din septembrie-octombrie 2012.
209. *** Versiunea oficială – Asigurări contratero, interviu
cu Directorul SRI, domnul ambasador George Cristian Maior,
Foreign Policy România, ediţia din septembrie-octombrie 2012
210. *** Clinton către guvernul pakistanez: Nu cred că
doriţi să capturaţi conducerea alīdaQa , 30 octombrie 2009,
www.antena3.ro.
211. *** Computer Security: Hackers Penetrate DOD
Computer Systems , General Accounting Office, Washington, DC,
November 20, 1991.
212. *** Global Trends 2015 (GT): A Dialogue About the
Future With Nongovernmental Experts, www.cia.gov.
213. *** National Research Council, Computers at Risk:
Safe Computing in the Information Age, Washington, DC: National
Academy Press, 1991.

174
Forme de manifestare a terorismului contemporan

175

S-ar putea să vă placă și