Cuprins

Introducere ...................................................................... 2

Capitolul I Război şi terorism ...................................... 4

 Definiţii date terorismului…………………………. 4

 Forme de manifestare a terorismului …………….. 6

 Terorismul ca reacţie a celui slab împotriva celui

puternic………………………………………….. 6
 Terorismul ca instrument de presiune politică .. 9
 Terorism informaţional, terorism mediatic şi
ciberterorismul………………………………….. 11
 Terorismul ca instrument de constrâ ngere
Terorismul economic. Terorismul financiar
Terorismul tehnologic………………………….. 17
 Terorismul de stat …………………………….... 20

 Evenimentul din 11 septembrie 2001…………..... 29

Capitolul II Politica militară şi externă din S.U.A..... 44

Capitolul III Concepţia apărării împotriva

terorismului si structuri de reacţie împotriva
terorismului ....................... 51

Concluzii ............................................................................. 57

Bibliografie ........................................................................ 61

1
 Introducere

Încep această lucrare prin a defini termenul de terorism şi aici

il pot cita cel mai bine pe Maricel Antipa şi anume că ˝ Terorismul
este ansamblul acţiunilor şi ameninţă rilor credibile ca acţiuni ilegale,
determinate strict de manifestă rile umane violente şi care
influenţează , în modalită ţile dorite de protagonişti cursul
evenimentelor şi prin aceasta autorită ţile statului. ˝

Aşadar, terorismul a început să trăiască prin forţe proprii,

devenind cea mai mare ameninţare la adresa securită ţii popoarelor şi
la adresa drepturilor fundamentale ale omului. După cum constată m,
terorismul pune azi o serie de probleme de interes naţional şi
internaţional care scapă controlului statelor individuale. Actele de
terorism care au avut loc în lume, începâ nd cu luna septembrie a
anului 2001, în SUA , scot în evidenţă o intensificare a contactelor si
cooperă rii internaţionale între grupurile de terorişti, ală turi de o
extindere a traficului de arme şi coordonare a acţiunilor. Mijloacele
de comunicare şi că lă torie, marile instituţii publice s-au dovedit atâ t
utile terorismului, câ t şi vulnerabile acestuia. In lipsa unei înţelegeri
comune asupra crimei internaţionale, a unei poziţii ferme şi unanime
în cadrul O.N.U., au apă rut noi forme de manifestare ale terorismului
(a se vedea situaţia din Irak şi consecinţele acesteia pe plan
internaţional), iar regimurile politice din unele state au oferit refugii
pentru terorismul mondial.

2
 În concluzie, cum putem lupta împotriva terorismului, cum ne
apă ră m ?

Potrivit reputatului analist în domeniu, John Richard Thackrah,

“ prima mă sură de apă rare împotriva terorismului este să înveţi câ t

mai multe despre terorişti, să le înţelegi motivaţiile şi metodele şi,
astfel, să le poţi anticipa atacurile sau cel puţin să limitezi pagubele în
cazul în care atacurile nu pot fi prevenite “. Această trimitere la
cunoaştere vizează nu numai organele abilitate, ci întreaga societate
civilă , vizează formarea unei culturi civice participative, la nivelul
fiecă rui cetă ţean, pentru a sprijini activ lupta împotriva terorismului
şi chiar pentru a evita obstrucţionarea involuntară a forţelor
destinate a acţiona, aşa cum s-a întâ mplat recent la şcoala din Beslan
– Osetia de Nord .

3
 CAPITOLUL I

Război şi terorism

 Definiţii date terorismului

În ciuda ră spâ ndirii actelor teroriste în întreaga lume,

terorismul nu are o definiţie precisă şi nici una larg acceptată . Ca
mulţi alţi termeni politici, definiţiile acceptate , atâ tea câ te sunt, au un
caracter peiorativ.

Unele guverne au tendinţa să eticheteze ca acte teroriste toate

actele de violenţă comise de opozanţii lor politici, deşi extremiştii
antiguvernamentali pretind că sunt victimile terorii dezlă nţuite de
guverne asupra lor. Sociologii politici susţin că , în principiu, nu se
poate da nici o definiţie deoarece însuşi procesul de elaborare a unei
definiţii face parte dintr-un context mai larg de contestare a
ideologiilor şi obiectivelor politice. Definiţiile susţin argumentul că
perspectivele se schimbă în funcţie de momentul câ nd şi unde are loc
actul terorist. Alţi sociologi nu includ în terorism acţiunile violente
care se desfă şoară într-un context revoluţionar pe care o serie de
oameni l-ar considera ca avâ nd un caracter terorist. Pot aparea o
serie de confuzii date de comportamentul manifestat de un individ
care din considerente politice comite un act violent care poate fi
aparent similar cu un act să vâ rşit de un criminal sau de un
dezechilibrat mintal.

Terorismul este şi o problemă morală şi încercă rile de a da o

definiţie acestui fenomen pornesc de la supoziţia că unele tipuri de
violenţă politică sunt justificabile, în timp ce altele nu. În consecinţă ,
violenţa a fost definită în diferite feluri, implicâ nd recurgerea la forţă ,
la puterea coercitivă , la autoritate şi legitimitate.

4
 Câ teva exemple:

“Terorismul este utilizarea sistematică a intimidă rii pentru atingerea

unor obiective politice.” (MOSS – 1971)

“Violenţa, pentru a intra în categoria actelor teroriste, trebuie să fie

de natură politică .” (WEISBAND şi ROGULY - 1976)

“Utilizarea violenţei are la bază prezumpţia că victima vizată este

nerezonabilă şi incapabilă de a înţelege punctul de vedere al
teroristului.” (QURESHI – 1976)

“Terorismul politic se defineşte ca intimidarea prin coerciţiune şi

este una din cele mai vechi metode de război psihologic.”
(WILKINSON – 1977)

“Terorismul este folosit pentru a crea o atmosferă de disperare sau

frică , pentru a slă bi încrederea populaţiei în guvern şi în
reprezentanţii maselor.” (LEISER -1977)

“Terorismul politic este ameninţarea şi/sau folosirea unor forme

diverse de violenţă politică excesivă pentru atingerea obiectivelor şi
scopurilor politice.” (SCHULTZ - 1978)

“Terorismul este utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea violenţei

politice extreme pentru a provoca frică , teamă sau panică în râ ndul
unui grup-ţintă , mult mai numeros decâ t numă rul victimelor
imediate .” (HEYMAN – 1980)

Terorismul este o problemă a oamenilor care plonjează într-o

logică a urii fă ră limite, pentru care toate valorile ce fundamentează
societatea noastră occidentală şi mai ales respectul faţă de viaţa
umană nu mai au curs.

5
 Terorismul are o plajă foarte largă de scopuri şi obiective şi nu
poate fi redus la ceea ce s-ar numi patologie socială . Dar el este un
produs al societă ţii omeneşti, vine din interiorul civilizaţiilor şi se
prezintă ca o trecere la limită , ca un summum al acumulă rilor
negative.

Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de

complex, constâ nd în manifestarea spectaculoasă a violenţei, cu
scopul de a atrage atenţia, a înspă imâ nta, a chinui şi a impune un
anumit tip de comportament, uneori, pur şi simplu pentru a teroriza,
printr-o gamă foarte diversificată de acţiuni-limită , în care omul este
deopotrivă armă şi victimă , că lă u şi condamnat.

Terorismul are cauze şi efecte. El se prezintă ca un aisberg, care

ameninţă nu numai cu ceea ce se vede, ci mai ales cu ceea ce nu se
vede. Poate avea explicaţii, nu însă şi justifică ri sau raţiuni
suficiente. Terorismul frizează iraţionalul. El nu este înfruntare sau
confruntare, ci anormalitate, ură , patologie socială , inteligenţă
criminală , mâ rşă vie.

Terorismul militar nu este altceva decâ t un terorism practicat

prin mijloace militare de că tre structuri militare. Sunt bine cunoscute
formele de terorism militar din regimurile dictatoriale, ca şi cele care
se practică îndeosebi în America Latină .

 Formele de manifestare ale terorismului

 Terorismul ca reacţie a celui slab împotriva celui

puternic

De obicei, reacţia celui slab împotriva celui puternic nu se

6
numeşte terorism, ci ră zvră tire, nesupunere, revoltă . Terorismul nu
este ră zvră tire, aşa cum nici ră zvră tirea nu este terorism. De regulă ,
nu cel slab îl terorizează pe cel puternic, ci cel puternic îl terorizează
pe cel slab. De aici nu rezultă că cel slab nu-l poate teroriza pe cel
puternic, ci doar că , pentru a teroriza, ai nevoie de putere.
Terorismul, ca reacţie a celui slab împotriva celui puternic, este, în
principiu, o ră zvră tire la terorism (sau la ceea ce cel care se
ră zvră teşte consideră terorism), este adică terorism contra terorism.
Aceasta-i esenţa, numai mijloacele sunt diferite.

Cel puternic face ce vrea, cel slab face ce poate. Justifică rile care
s-au adus de duşmanii declaraţi ai Statelor Unite pentru actul de
terorism din 11 septembrie 2001 (deşi nimeni nu şi-a asumat în mod
serios, pâ nă acum, aceste atentate) sunt de notorietate.

Ele înseamnă , în esenţa lor: terorism contra terorism.

Terorismul exercitat de lumea a treia contra terorismului exercitat de
America în lumea a treia, îndeosebi în lumea islamică . Acesta-i
limbajul în care vorbesc o parte din statele lumii islamice. Americanii
folosesc bani şi sisteme sofisticate de arme, organizaţiile teroriste
anti-americane folosesc oameni. Folosesc oameni nu numai pentru
motivul că nu dispun de sisteme sofisticate de arme, ci şi pentru acela
că ele consideră că arma cea mai performantă şi, în concluzie, cea mai
eficientă o reprezintă omul dispus la sacrificiul de sine pentru cauză .
Astfel de oameni au existat şi vor exista totdeauna, iar numele lor nu
este numai acela de fundamentalişti islamici, ci şi de japonezi,
americani, germani, francezi, chinezi, ruşi, româ ni etc. Romanii
spuneau cu mâ ndrie: „Dolce et decorum est pro patria mori”, iar dacii
considerau trecerea în nefiinţă ca o să rbă toare importantă . De aici nu
rezultă , desigur, că sacrificiul de sine este un act terorist, rezultă doar

7
faptul că terorismul foloseşte cea mai eficientă şi cea mai veche armă
a tuturor timpurilor: sacrificiul de sine.

Terorismul, ca reacţie a celui slab împotriva celui puternic, are foarte

multe cauze.

Acestea rezidă în principiu din:

- inegalitatea socială , polarizarea bogă ţiei şi a să ră ciei;

- aroganţa puterii;

- lupta pentru putere şi supremaţie;

- ura celui slab împotriva celui puternic, izvorâ tă din negarea

ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă ;

- proliferarea disperă rii;

- exercitarea de că tre cel puternic a unor presiuni şi acţiuni pe

care cel slab le consideră a fi acte sau acţiuni teroriste;

- incompatibilită ţi grave în perceperea sistemelor de valori;

- existenţa unor tensiuni, convingeri şi prejudecă ţi care cer alt

proiect al lumii;

- hotă râ rea de a distruge nu pentru a se construi, ci pentru a

spulbera;

- nevoia de a fi luat în seamă .

Acţiunile teroriste din partea celui slab împotriva celui

puternic nu au reguli, nici zone preferenţiale, nici frontiere. Ele se
desfă şoară pretutindeni şi vizează , de regulă :

- asasinarea unor personalită ţi;

8
 - distrugerea unor obiective culturale, economice şi militare;

- producerea unor catastrofe cu morţi şi ră niţi;

- spargerea codurilor sistemelor de comandă şi control,

virusarea şi perturbarea reţelei Internet, distrugerea sistemelor de
comunicaţii, instalaţiilor portuare şi aeroportuare, a nodurilor de cale
ferată , lucră rilor de artă etc.

Forţele şi mijloacele folosite în astfel de acţiuni şi reacţii sunt

cele pe care le au la îndemâ nă organizaţiile teroriste sau pe care şi le
pot procura. Niciodată nu se va şti cu precizie câ nd, unde, cum şi cu
ce forţe şi mijloace vor acţiona teroriştii. În momentul câ nd astfel de
acţiuni şi reacţii sunt previzibile şi, ca atare, parabile, organizaţia care
le întreprinde îşi pierde raţiunea de a mai exista şi, din acest motiv,
intră în conservare sau se desfiinţează .

De regulă , cele mai multe din acţiunile teroriste importante ale

celui mai slab împotriva celui puternic se pregă tesc timp îndelungat
şi se desfă şoară pe teritoriul celui puternic, loviturile fiind bine
aplicate, fie în punctele sale cele mai vulnerabile, fie în zonele sale
cele mai puternice („lovitura de decapitare”).

 Terorismul ca instrument de presiune politică

Mişcă rile anarhiste europene ale începutului de secol au

reprezentat primele exemple de terorism politic. Reconstrucţia
Europei democratice pe model liberal, după ră zboi, a suscitat noi
violenţe teroriste împotriva sistemului socio-economic instaurat.
Acestea sunt exprimate sub diferite forme. Mişcă rile de extremă
stâ ngă europeană din anii 70 - 80 - în Germania (Baader Meinhof), în
Italia (Brigă zile Roşii), în Franţa (Acţiunea Directă ) - care aveau ca

9
obiectiv să doboare capitalismul, sunt urmate de un terorism de
extremă dreaptă legat de efectele conjugate ale „noii să ră cii” şi de
„frica” faţă de fluxurile migratoare slab controlate într-o Europă în
plină transformare. Skinheads, mişcă rile neo-naziste active în
Germania de Est, ultranaţionaliştii flamanzi apropiaţi de Vlaamsblok,
chiar extrema dreaptă franceză , după pră buşirea speranţelor sale
electorale ar putea să aleagă , în anumite condiţii, expresi a cea mai
violentă .

Aceasta nu înseamnă însă neapă rat terorism. Actul terorist

distruge, înspă imâ ntă , creează situaţii-limită , apelează la faptul
împlinit, seamă nă adică teroare. Iar teroarea politică are foarte multe
faţete. Majoritatea organizaţiilor teroriste din lume, inclusiv
fundamentalismul islamic, practică , de fapt, un terorism politic. Însă
nu numai aceste organizaţii sunt vinovate de virulenţa terorismului
politic, disimularea, dar omniprezenţa, omnipotenţa, impactul grav şi
consecinţele complexe ale acestui tip de

terorism asupra societă ţilor, statelor şi oamenilor. Terorismul de stat

este, în toată dimensiunea lui, un terorism politic.

Formele de manifestare ale terorismului politic sunt

numeroase. Ele se încadrează totuşi în câ teva categorii:

- terorismul explicit sau implicit pus în aplicare de majoritatea

statelor cu regimuri totalitare;

- terorismul exercitat de organizaţiile politice extremiste

(majoritatea organizaţiilor teroriste din Europa şi din America latină ,
spre exemplu, au la bază ideologii politice de natură comunistă , unele
neo-nazistă sau din sfera a ceea ce am putea numi exclusivismul sau
fundamentalismul politic);

10
 - terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese
etc.;

- terorismul puterii.

Terorismul este folosit ca instrument de presiune politică .

Obiectivele terorismului politic – cel puţin cele enunţate în diferite
împrejură ri – se înscriu în general în urmă toarea scală :

- cucerirea puterii politice prin violenţă ;

- opoziţia la imperialism şi oligarhie;

- lupta pentru reforme sociale (altele decâ t cele obişnuite, de

regulă , prin distrugerea violentă a celor existente);

- lupta pentru putere şi influenţă ;

- lupta pentru imagine;

- lupta pentru identitate;

- crearea şi întreţinerea stă rii de haos.

Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanţă în timpul

ră zboiului rece, ca modalitate de subminare reciprocă , prin violenţă
non-statală , a celor două ideologii –capitalistă şi socialistă -, fiind mai
mult un terorism ideologic. Fiecare dintre cele două superputeri – şi,
la umbra lor, o mulţime de alte organizaţii, organisme sau cercuri de
interese – încuraja, la nivel regional, terorismul politic, sub aproape
toate formele şi formulele sale, de la cele psihologice şi
informaţionale, la atacuri şi asasinate.

În momentul de faţă , o mare parte din organizaţiile teroriste din

Europa occidentală , din America latină , din Asia şi din Africa, inclusiv
din lumea arabă , poartă această amprentă a luptei împotriva
capitalismului. În realitate, este vorba de o luptă pentru putere sau

11
pentru impunerea unui anumit tip de putere.

 Terorismul informaţional, terorismul mediatic si

ciberterorismul

Terorismul este terorism şi, poate, n-ar trebui să -l fragmentă m,

să -l împă rţim în categorii şi să -l analiză m pe pă rţi, ci ca întreg, ca
fenomen. El este periculos pentru oricare om, oriunde s-ar afla el şi
orice ar face el, dar este la fel de periculos şi pentru instituţii, pentru
state, pentru organizarea socială , adică pentru societatea omenească ,
în filosofia şi integralitatea ei. Este o altă concluzie foarte importantă .

Principalele caracteristici ale societă ţii omeneşti moderne sunt

cele referitoare la puternica ei informatizare, adică la globalizarea
informaţiei, a actului comunică rii, în general, şi, pe această bază , la
creşterea interdependenţei, în special. Cu alte cuvinte, societatea
omenească tinde spre un sistem integral global, dar deschis şi
instabil, a că rui temelie se construieşte şi se consolidează pe
informaţie şi pe sistemele ei de valori.

De aceea, este foarte probabil ca, în viitor, terorismul să îşi

aleagă cu predilecţie ţintele din domeniul informaţiei, din cel al
sistemelor de valori comune ale lumii şi mai ales din sistemele de
valori ale naţiunilor.

Atacurile teroriste asupra informaţiei este posibil să vizeze:

- distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicaţii,

îndeosebi a reţelelor, nodurilor şi centrelor complexe de transmisiuni
ale statelor-ţintă , ale unor instituţii internaţionale care promovează
sau susţin ră zboiul antiterorist, ale altor structuri şi organisme care

12
asigură ordinea şi stabilitatea în ţă ri şi în lume;

- virusarea computerelor şi distrugerea reţelelor şi a bazelor de

date, îndeosebi din domeniile economic, financiar şi militar;

- preluarea piraterică a unor sisteme de comandă -control şi

provocarea unor conflicte grave şi chiar a unor catastrofe
inimaginabile;

- crearea unor structuri şi reţele speciale ciberteroriste care să

opereze în spaţiul informaţional;

- practicarea, pe scară largă , a pirateriei electronice.

Aici nu este vorba de mecanismele (în cea mai mare parte

previzibile) ale ră zboiului informaţional şi mediatic, ci de acţiuni
teroriste. Deşi este foarte greu de operat o distincţie netă între acest
tip de ră zboi din domeniul informaţiei (care se pare că este
permanent) şi terorismul informaţional, există totuşi o separaţie
destul de clară între ele: terorismul vizează distrugerea fizică , în
numele unor idealuri sau al unor, vocaţii” mesianice, spectaculosul,
crearea unor situaţii-limită care să ducă la înfricoşarea populaţiei şi a
conducerii politice (are, deci, în cele mai multe cazuri, un obiectiv
politic), în timp ce războiul informaţional şi mediatic (chiar dacă
vizează tot un obiectiv politic) urmă reşte, potrivit principiilor
enunţate de Sun Tzî cu două milenii şi jumă tate în urmă , să învingă
pe câ t posibil fă ră a distruge fizic, să obţină supremaţia strategică
informaţională , de regulă , fă ră distrugerea sistemelor şi, mai ales,
fă ră pierderi inutile de vieţi omeneşti. Ră zboiul informaţional constă
într-un sistem de acţiuni coerente, care se intercondiţionează , duse la
scară strategică , potrivit unei concepţii elaborate şi controlate de
factorul politic, pe câ nd terorismul din spaţiul informaţional,

13
mediatic şi psihologic nu are nici o logică , nici o coerenţă , este haotic,
fragmentat în funcţie de interese, mentalită ţi, idealuri, sloganuri,
credinţe, convingeri etc.

Nici o ţară din lume, nici chiar SUA, nu-şi mai poate asigura
securitatea prin forţe proprii, şi aceasta din cel puţin două motive:

1. mondializarea informaţiei, dezvoltarea şi proliferarea fă ră

precedent a sistemelor de arme şi mijloacelor de distrugere;

2. omniprezenţa şi omnipotenţa ameninţă rilor asimetrice,

îndeosebi a celor de natură endogenă , care îşi mută centrul de
greutate în sfera informaţională , mai tâ rziu posibil în cea a
ecosistemelor şi chiar în cea genetică , afectâ nd direct mecanismul
intim al vieţii umane – informaţia ereditară – acizii nucleici.

De aici, viitorul va configura, probabil, un sistem de reacţie care se

va baza pe mutarea accentului pe alte modalită ţi de a duce războiul.

Care vor fi, deci, ameninţă rile de mâ ine? Ş i, în consecinţă , care

va fi configuraţia ră zboiului viitor?

Terorismul – îndeosebi cel ciberinformaţional – pare a fi doar

un prim semnal care configurează , sumar dar semnificativ,
dimensiunea confruntă rilor de mâ ine.

Terorismul mediatic incumbă două aspecte: cel al folosirii de

că tre terorişti a mass-media pentru atingerea scopurilor lor
criminale, violente şi cel al teroriză rii po- pulaţiei de că tre instituţii
sau reprezentanţi ai media. Evenimentele din 11 septembrie 2001
din Statele Unite, mari acţiuni teroriste, au prilejuit, la contactul cu o
realitate atâ t de crudă , de inimaginabilă , declanşarea unui veritabil
terorism mediatic.

14
 Telespectatorii din întreaga lume au revă zut de zeci şi zeci de
ori secvenţa lovirii Gemenilor, au distins, sub explicaţia sugerată de
comentatori, prin fundalul înecat în fum al sinistrului, figura
respingă toare a diavolului, presa a readus în prim-plan catrenele lui
Nostradamus despre Apocalipsă , lă sâ nd spaţiu suficient orică ror
interpretă ri. Câ nd datele unui eveniment mediatic devin
exclusivitatea câ torva grupuri de presă , cum s-a întâ mplat în destule
cazuri, terorizarea şi manipularea opiniei publice are un câ mp foarte
larg de acţiune.

Imagini, fotografii, date, declaraţii „fierbinţi” sunt acaparate,

pot fi trucate, amplificate sau minimalizate, ascunse ochilor
publicului, etc.

Dacă am revedea pe micile ecrane desfă şurarea summit-ului

Americilor de la Quebec din aprilie 2001, am remarca imediat
imaginile unei aşeză ri asediate, ocupată masiv de forţele de ordine, şi
aceasta, spun unii ziarişti de acolo, pentru că autorită ţile au
reuşit,prin câ teva mijloace de comunicare, să convingă lumea că în
oraş se vor petrece acţiuni teroriste. Justificarea intervenţiei s-a fă cut
prin mijloace de terorism mediatic: invocarea probabilită ţii utiliză rii
violenţei de că tre un grup minoritar de protestatari (după opinia
multora compus din simpli manipulatori), diabolizarea lor prin
crearea unei imagini de veritabil bordel stradal. Cu complicitatea
mass-media, s-a indus ideea pregă tirii unor atentate împotriva unor
şefi de state prezenţi la summit, de că tre „bă rbaţi în negru”, s-a
înveninat atmosfera urbană paşnică , s-au încă lcat, scrie o parte a
presei, libertă ţi şi drepturi democratice elementare.

Terorismul mediatic pleacă de la posibilitatea manipulă rii prin

15
media, a negocierii între terorişti şi organele de ordine chiar pe
postul naţional de televiziune, a populariză rii cauzei unor grupă ri
teroriste prin mijloacele de comunicare, a atragerii.

Terorism mediatic este avalanşa de ştiri cu crime, violuri, bă tă i,

transmise seară de seară , din raţiuni comerciale şi nu numai, pe toate
canalele de televiziune din Româ nia anului curent. Tot terorism
mediatic cu scop de ră sturnare imagologică este şi cazul Mihă ilă
Cofariu, prezentat de televiziunile occidentale, în acel martie 1990, ca
fiind un maghiar bă tut cu bestialitate de româ ni din Tâ rgu Mureş,
câ nd, de fapt, el era un ţă ran româ n din Ibă neşti, ca şi alţi câ ţiva
româ ni ucişi în aceleaşi împrejură ri tragice. Se foloseşte, în astfel de
cazuri, cu preponderenţă , imaginea, însă şi cuvâ ntul, care lansează
idei-forţă , teme, argumente, slogane, bine ordonate în creuzetul
propagandistic şi antipropagandistic al patronilor mijlocului de
informare în masă respective această cale, de simpatizanţi din râ ndul
oamenilor paşnici. El mai pleacă de la posibilitatea dovedită a
modelă rii opiniei naţionale şi internaţionale, prin exacerbarea
violenţei, prin folosirea imaginii apropiate de realitate (mult mai
credibile), a imaginii deformate pozitiv, deformate negativ,
dezirabile, indezirabile, virtuale (fă ră corespondenţă cu realitatea),
subliminare (ce se adresează subconştientului), a autoimaginii.

Opinia publică americană şi internaţională a fost intens şocată

şi convinsă de necesitatea participă rii la conflictul din Golf, de
exemplu, prin declaraţia unei tinere studente arabe oarecare, de fapt
fiica ambasadorului Kuweitului în SUA, că văzuse cum soldaţi irakieni
tă iau furtunurile de oxigen ce alimentau incubatoarele cu copii
imaturi dintr-o maternitate kuweitiană , îi scoteau pe aceştia şi-i lă sau
să moară goi pe pardoseala spitalului, imagine (s-a constatat ulterior,

16
de că tre un documentarist canadian, Nel Doherty) confecţionată de
firma Hill & Knowlton, pentru zece milioane dolari primiţi de la o
asociaţie compusă din membri ai guvernului kuweitian şi înalţi
funcţionari americani. Miza pe ideea că „o singură imagine TV are un
impact mai mare de 10.000 de cuvinte” (James R. Schlesinger) face ca
reacţia maselor faţă de suferinţele

din Bosnia, Somalia, Piaţa Tien-An-Men ş.a. să sporească considerabil

câ nd se uzează de aportul mass-media. Pentru ascunderea adevă rului
sau secretul operaţiunilor în multe conflicte (Malvine, Grenada,
Panama, Africa de Sud, Rhodesia), prezenţa ziariştilor în zona
luptelor a fost interzisă sau restricţionată . Tehnicile de manipulare
mediatică pentru a justifica un ră zboi sau o intervenţie dictatorială ,
antidemocratică , un genocid au fost, în timp, folosite de multe ori: ele
au susţinut acţiuni agre-

sive armate, au vizat diabolizarea unor conducă tori (exemple:

Miloşevici sau Clinton), au subliniat dezumanizarea adversarului, l-au
acuzat pe acesta de crime de ră zboi (vezi Bosnia), au atras oprobriul
opiniei publice, au condus la scă derea încrederii adversarului în
informaţiile transmise prin mass-media, au iscat conflicte între pă rţi,
între grupă ri entice.

Terorismul mediatic formează terorişti, propagă şi îndeamnă la

violenţă , dar şi destramă familii, distruge destine, loveşte sub
centură , face „dezvă luiri în exclusivitate”, reţine doar ceea ce este mai
brutal, mai şocant, ce violentează ochiul, omite detalii importante,
imaginează scenarii de coşmar, nu retractează , nu-şi cere scuze, nu
revine. Este un malaxor al manipulă rii prin comunicare, al execuţiei
în direct şi la comandă a unor persoane, personalită ţi, instituţii, state,

17
naţiuni care refuză să fie dominate sau vor să domine, să se lase
lovite ori să înceteze de a-i lovi pe alţii, să ascundă adevă rul sau să nu
mai mintă , să se înregimenteze într-o anume grupă sau să stea
deoparte, să li se taie o parte din trup sau să li se transplanteze în
corp ceva stră in. Pe scurt spus, este o armă extrem de perfidă , care
nimiceşte în masă , converteşte conştiinţe, naşte şi susţine monştri.
Este şi motivul fundamental pentru care acesta se cere eradicat,
interzis, printr-o legislaţie corespunză toare.

 Terorismul ca instrument de constrâ ngere. Terorismul

economic. Terorismul financiar. Terorismul
tehnologic

Încă din antichitate, lumea a fost nevoită să suporte numeroase

constrâ ngeri, unele venite din mediul geografic de viaţă , generate de
lupta pentru un anumit tip de existenţă (care s-a complicat din ce în
ce mai mult), altele ţinâ nd de legile de compunere şi funcţionare a
societă ţii omeneşti, adică de procesualitatea organică a acesteia.
Viaţa socială este, în general, un sistem de constrâ ngeri în acţiune.
Omul este liber în mă sura în care se conformează dreptului şi
constrâ ngerilor naturale şi sociale

în care tră ieşte. Hegel definea libertatea ca necesitate înţeleasă .

Există însă numeroase alte constrâ ngeri artificiale, folosite de om

împotriva omului, pentru obţinerea unor avantaje, pentru dominare,
pentru putere. Terorismul este, de la originea lui şi pâ nă azi, atâ t în
mâ na celor puternici, câ t şi la îndemâ na celor slabi, un mijloc extrem
de constrâ ngere.

Nu este adevă rat că terorismul se defineşte ca o reacţie a omului

18
disperat. Omul disperat nu este terorist. Terorismul nu este doar o
reacţie; el este o acţiune premeditată , gâ ndită , calculată , care se
înscrie în spaţiul inteligenţei negative, al inteligenţei perverse,
criminale.

Se pune, în mod firesc, întrebarea: Aşa era şi pe vremea

legiunilor romane sau a conchistadorilor care au invadat civilizaţia
aztecă ? Aşa era, desigur. Terorismul nu a fost niciodată altceva decâ t
o acţiune sau o ripostă asimetrică , dusă în condiţii de iniţiativă
strategică sau tactică , prin care s-a urmă rit mereu acelaşi scop:
terorizarea.

Adică înfricoşarea dusă la limită , îngrozirea, omorâ rea.

Terorismul este un ră zboi de un tip special, care vizează

distrugerea de vieţi şi de sisteme de valori. Niciodată un ră zboi
obişnuit nu-şi propune să distrugă un sistem de valori. El urmă reşte
doar învingerea unei armate, dacă se poate chiar fă ră pierderi de vieţi
şi distrugeri materiale, supunerea unei ţă ri, realizarea unui scop
politic.

Doar terorismul vizează distrugerea de dragul distrugerii.

Pentru a se cuibă ri şi prolifera, el vizează , de asemenea, periferia
societă ţii, zona ei nevă zută , greu controlabilă şi care, adesea, este
oprită să acceadă la sistemele de valori naţionale şi internaţionale.

Revista internaţională şi strategică , în numă rul 43, se ocupă de

relaţiile internaţionale ilicite. Mafia rusă , cea albaneză , chineză ,
operaţiunile de spă lare a banilor, traficul de droguri, de arme şi
prostituţia etc. sunt ameninţă ri grave care, de regulă , sunt analizate
ca procese în sine, fă ră responsabilită ţi, fă ră teritorializare, fă ră
cauze.

19
 Dar, din pă cate, nici studiul publicat în revista respectivă şi nici
altele nu abordează frontal problema activită ţii ilicite a statelor,
responsabilitatea lor pentru proliferarea unor astfel de ameninţă ri,
componenta ilegală , ca să nu spunem teroristă , a unor activită ţi de
stat. Fenomenul pare să devină o componentă a relaţiilor
internaţionale. Produsul să u brut, spre exemplu, este evaluat la 800 –
1500 miliarde dolari, adică mai mare decâ t produsul intern brut al
Spaniei. Dispunâ nd de astfel de sume, terorismul poate destabiliza cu
uşurinţă politicile naţionale sau regionale, dacă se doreşte acest
lucru. Tot în cadrul terorismului financiar se înscrie şi procurarea
(sau recuperarea) de fonduri prin luarea de ostatici, prin ameninţă ri,
şantaje, spargeri de

bă nci, atacarea unor mijloace care transportă bani sau valori etc.

Nevoile de finanţare a terorismului nu sunt foarte mari. De cele

mai multe ori, acţiunile teroriste sunt duse de unul sau câ ţiva
terorişti, în general, idealişti sau fanatici, care nu au nevoie de
stimulente prea mari pentru a-şi face treaba. Unii din aceşti idealişti
sau fanatici sunt studenţi, oameni de diferite meserii, foşti sau chiar
actuali militari etc. Armele folosite de terorişti, încă rcă turile,
explozibilul etc. nu costă foarte mult şi se procură destul de uşor.

Sursele de procurare a banilor (de finanţare) sunt familiare în

lumea teroriştilor: atentate, spargeri de bă nci, trafic de droguri.
Acestea sunt cele obişnuite. Există însă şi altele, mult mai
substanţiale şi care, în viitor (ca şi în trecut), nu vor înceta să existe:
oameni foarte bogaţi, cercuri de interese interne sau internaţionale
din tot spectrul activită ţilor umane, de la cele economice, la cele ale
lumii interlope, organizaţii şi chiar state.

20
 De-a lungul istoriei terorismului, finanţarea cea mai substanţială
a fost asigurată şi va fi şi în continuare asigurată de instituţii
puternice, interesate în proliferarea (în interes propriu) a
terorismului, a haosului, şi de state.

De aceea, acţiunea Statelor Unite şi a coaliţiei antiteroriste mai

întâ i râ nd împotriva statelor teroriste sau care favorizează
terorismul trebuie evaluată ca o „lovitură de decapitare“ în primul
râ nd împotriva finanţatorilor şi susţină torilor acestui flagel.

 Terorismul de stat

Terorismul de stat este, fă ră îndoială , o formă a terorismului

politic, poate forma lui cea mai gravă , cea mai accentuată . Terorismul
de stat este foarte vechi. De aici şi vine aversiunea populaţiilor faţă de
regimurile totalitare sau militarizate. De-a lungul timpului,
numeroase state şi-au terorizat populaţiile care intrau, într-o formă
sau alta, sub jurisdicţia lor. Dar au terorizat şi statele care nu se
puteau opune politicii lor.

Formele de terorism de stat sunt numeroase şi nelipsite pe

planetă . Cu toate că dintotdeauna omenirea le condamnă şi luptă prin
orice mijloace împotriva lor, ele nu încetează încă să existe.

În timpurile moderne, terorismul de stat s-a dezvoltat mai ales

în ţă rile latinoamericane supuse dictaturilor, dar şi în Grecia anilor
1967-1974. Mulţi autori consideră că , în Indonezia, în Coreea de Sud
şi în alte ţă ri, terorismul de stat consistă în mobilizarea şi chiar
militarizarea societă ţii pentru a lupta împotriva inamicului interior.

Există o osatură ideologică a terorismului de stat care constă

într-o anume doctrină a naţionalismului exacerbat, intoleranţei şi

21
altor exclusivită ţi. Acestea erau câ ndva promovate şi de doctrina
Monroe din vremea ră zboiului rece. Aceasta debutează cu o politică
de contrainsurecţie, ale că rei puncte forte sunt loviturile de stat din
Gua-

temala din 1954, din Brazilia din 1964, din Chile din 1973, precum şi
guerilele din Uruguay şi din alte locuri. În Guatemala, între 1976 şi
1983, un milion de oameni (din cele 9 milioane, câ t este populaţia
acestei ţă ri) au fost deplasaţi pentru că au încercat să susţină
guerilele. Dintre aceştia, între 261.000 şi 600.000 (cifră oficială ) au
fost dislocaţi cu forţa şi puşi sub controlul armatei şi patrulelor de
autoapă rare civilă .

Militarizarea societă ţii, controlul strict al informaţiei şi cenzura

sunt modalită ţi ale terorismului de stat. Asasinatele şi deportă rile
masive practicate de regimul stalinist, deportă rile în Bă ră gan şi
condamnarea la ani grei de închisoare pe motive politice, practicate
de guvernele Româ niei în perioada anilor 1946-1964, ca şi practicile
altor guverne din fostul sistem comunist, dar nu numai de acestea, ci
şi de altele, din toată

lumea, pe motive extrem de diversificate – de la protecţia intereselor

statelor respec- tive şi pâ nă la apă rarea valorilor naţionale – sunt
forme ale terorismului de stat.

Terorismul de stat (terorismul instituţiilor) a îmbră cat, de-a

lungul timpului, forme diferite, între care:

• sclavagismul;

• inchiziţia;

• genocidul;

22
 • deportarea populaţiilor;

• invazia;

• trecerea prin foc şi sabie a populaţiilor sau ţă rilor care nu se

supuneau dictaturii celui mai puternic;

• dictatura militară ;

• dictatura politică ;

• cotropirea diferitelor state de că tre state mai puternice şi

impunerea unor regimuri de viaţă insuportabile;

• birul;

• practicarea de că tre conducerea statului a unui regim sever faţă

de populaţie privind impozitele, asigurarea locurilor de muncă ,
neacordarea drepturilor legitime, ascultarea telefoanelor, violarea
corespondenţei etc.;

• şantajul;

• presiunea politică etc.

Dar terorismul de stat mai este înţeles, în zilele noastre, şi

altfel, ca raliere a diferitelor regimuri politice şi conduceri ale unor
state, de regulă din lumea a treia (dar nu numai), la fenomenul
terorist, la sponsorizarea, susţinerea şi proliferarea lui, precum şi la
încurajarea folosirii asasinatului, violenţei, pirateriei şi altor
procedee de exercitare a presiunilor de tot felul şi de înspă imâ ntare a
populaţiilor.

Cadrul general de problematizare

Desemnarea unui stat ca sponsor al terorismului şi impunerea

sancţiunilor corespunză toare reprezintă un mecanism al că rui scop

23
este izolarea naţiunilor ce folosesc terorismul ca expresie a voinţei
lor politice.

Este importantă izolarea şi exercitarea presiunilor asupra

acestui tip de state, astfel încâ t ele vor renunţa la folosirea şi/sau
sponsorizarea terorismului şi vor sancţiona juridic teroriştii.

Terorismul de stat a scă zut în intensitate în ultimele decenii, însă ,

cu toate acestea, a devenit extrem de importantă adoptarea unui prag
zero de toleranţă a statelor vis-à -vis de activită ţile teroriste din
interiorul graniţelor lor. În anii ’80 şi la începutul anilor ’90, Iranul şi
grupă rile teroriste pe care acesta le sponsorizează au fost
responsabile pentru majoritatea atacurilor teroriste din Orientul
Mijlociu. Deşi Iranul continuă să practice terorismul de stat, începâ nd
cu 1997, câ teva facţiuni importante din această ţară au încercat să -i
schimbe imaginea internaţională din aceea de stat care sponsorizează
terorismul în aceea a unei forţe constructive în regiune.

De asemenea, sub presiunea sancţiunilor internaţionale şi a

izolă rii, Sudanul şi Libia par să -şi fi redus suportul acordat grupă rilor
teroriste internaţionale, Sudanul chiar declarâ nd că doreşte să
acţioneze în sensul ieşirii sale de pe lista terorismului alcă tuită de
SUA. Pe această listă mai sunt şi Iranul, Irakul, Siria, Cuba, Coreea de
Nord şi Afganistanul.

Introducerea unui stat pe lista terorismului este posibilă numai

dacă respectivul stat, deşi nu se angajează direct în acţiuni teroriste,
acordă sprijin grupă rilor teroriste, furnizâ ndu-le fonduri, armament
şi orice alt tip de suport material sau oferindu-le posibilită ţi de
instrucţie, suport logistic, adă post şi facilită ţi diplomatice.

State care sponsorizează terorismul

24
Statele Unite ale Americii, ală turi de aliaţii să i şi de Naţiunile Unite,
au stabilit o mare varietate de sancţiuni, mai ales economice, pe care
le aplică şi le vor aplica statelor care continuă să sprijine terorismul:

Afganistan:

- SUA nu a recunoscut guvernarea talibană şi, de aceea, nu a inclus

Afganistanul pe lista statelor care sponsorizează terorismul, însă

grupuri

extremiste islamice au aici baze de antrenament şi de operaţii;

- talibanii au permis funcţionarea câ torva baze de antrenament ale

unor grupă ri non-afgane şi au oferit suport logistic membrilor
diverselor organizaţii teroriste;

- în prezent, talibanii îl adă postesc pe Osama ben Laden, terorist

internaţional suspectat de conducerea atacurilor asupra ambasadei
din Africa, asupra USS Cole în Portul Aden, asupra WTC şi Pentagon.

Sancţiuni: Rezoluţia 1267 a Consiliului de Securitate al

Naţiunilor Unite interzice orice zboruri ce nu sunt în scopuri
umanitare în şi din interiorul Afganistanului, îngheaţă conturile lui
Osama ben Laden, impune embargo asupra armelor talibanilor,
închide toate sediile talibanilor de peste ocean şi restricţionează
dreptul la că lă torie al înalţilor oficiali talibani.

Grupă ri pe care le susţine: al Qaida.

Coreea de Nord:

- în anul 2000, Republica Populară Democrată Coreea s-a angajat în

trei

runde de discuţii asupra terorismului, iar rezultatul a fost semnarea

unei

25
 declaraţii comune RPD Coreea – SUA împotriva acestui fenomen;

- cu toate acestea, Coreea de Nord continuă să sprijine Liga

Comunistă Japoneză – Facţiunea Armata Roşie;

- există indicii care acuză RPD Coreea de vâ nzare de arme direct sau
indirect că tre diverse grupă ri teroriste (oficialii filipinezi au declarat
că Frontul Eliberă rii Islamice Moro a cumpă rat armament de la
Coreea de Nord);

- în prezent, acordă adă post pentru cinci membri Yodo-go care au

deturnat un avion în anul 1970 în Coreea de Nord.

Sancţiuni: SUA a impus un embargo asupra armelor.

Grupă ri susţinute: Liga Comunistă Japoneză – Facţiunea Armata

Roşie.

Cuba:

- se pare că , în ultimii ani, nu a sponsorizat direct activită ţi teroriste,

probabil datorită noii sale politici în privinţa dezvoltă rii economiei,
mai ales a turismului, şi cultivă rii unor relaţii mai bune cu celelalte
state;

- încă acordă adă post câ torva terorişti ETA şi unor terorişti americani
refugiaţi;

- Havana menţine legă turi cu alte state care sponsorizează

terorismul;

- Forţele Armate Revoluţionare Columbiene şi Armata de Eliberare

Naţională au o prezenţă permanentă pe insulă .

Sancţiuni: SUA a impus un embargo asupra comerţului şi

că lă toriilor.

26
Grupă ri susţinute: ETA (Basque Fatherland and Liberty), fugitivi
americani, FARC (Forţele Armate Revoluţionare Columbiene) şi ELN
(Armata de Eliberare Naţională ).

Iran:

- este unul dintre cele mai active state care au sponsorizat terorismul
în anul 2000;

- Corpul de Gardă Revoluţionar (IRGC) şi Ministerul Informaţiilor şi al

Securită ţii sunt instituţii de stat implicate în planificarea şi execuţia
câ torva acte teroriste şi continuă să acorde sprijin unor grupă ri
teroriste;

- continuă să ajute grupă ri teroriste ce acţionează pe teritoriul

israelian şi se opun procesului de pace dintre Israel şi vecinii să i;

- oferă fonduri, adă post, baze de antrenament şi armament

urmă toarelor

grupă ri: Hezbollah, HAMAS, Jihadul Islamic Palestinian şi Frontul

Popular pentru Eliberarea Palestinei – Cartierul general (facţiunea
condusă de Ahmad Jibril);

- furnizează armament, baze de antrenament şi asistenţă logistică

grupă rilor extremiste din Golf, Africa, Turcia şi Asia Centrală ;

- încă nu a fost revocat decretul (fatwa) împotriva lui Salman Rushdie

şi nu a fost retrasă recompensa pentru asasinarea sa (2,8 milioane $).

Sancţiuni: Actul de Sancţionare a Iranului şi Libiei din 1996

prevede privarea de anumite facilită ţi a companiilor stră ine care
investesc în sectorul energetic iranian.

Grupă ri susţinute: Hezbollah-ul libanez, HAMAS, Jihadul Islamic

27
Palestinian, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, Frontul Popular
pentru Eliberarea Palestinei – Cartierul general (facţiunea condusă
de Ahmad Jibril).

Irak:

- în anul 2000, acest stat a planificat şi a sponsorizat terorismul

internaţional.

Deşi Bagdadul s-a concentrat pe activită ţile antidisidente de peste

hotare,

regimul continuă să sprijine diverse grupă ri teroriste;

- Serviciul de Informaţii Irakian continuă să intimideze şi să încerce

să reducă la tă cere oponenţii din stră ină tate ai regimului (în special
pe producă torii postului de radio „Libertate pentru Irak”);

- Bagdadul denunţă şi neagă legitimitatea personalului Naţiunilor

Unite care lucrează în Irak (un irakian a deschis focul asupra biroului
Organizaţiei pentru Hrană şi Agricultură a Naţiunilor Unite din
Bagdad, ucigâ nd două persoane şi ră nind şase; criminalului i s-a
permis să ţină o conferinţă de presă larg mediatizată în care şi-a
justificat acţiunea prin duritatea sancţiunilor Naţiunilor Unite);

- în Bagdad îşi au sediul câ teva grupă ri teroriste, printre care: Frontul

Arab pentru Eliberare, Organizaţia 15 Mai (inactivă ), Frontul pentru
Eliberarea Palestinei, Organizaţia Abu Nidal;

- oferă sprijin grupă rii teroriste iraniene Mujahedin-e Khalq (MEK).

Sancţiuni: Naţiunile Unite menţin încă un embargo asupra

comerţului cu Irakul, exceptâ nd doar hrana, materialele medicale şi
alte provizii cu scop umanitar. Irakului i se permite să exporte o
cantitate limitată de petrol pentru a putea plă ti cheltuielile

28
umanitare.

Grupă ri susţinute: Frontul Arab pentru Eliberare, Organizaţia

15 Mai (inactivă ),Frontul pentru Eliberarea Palestinei, Organizaţia
Abu Nidal, Mujahedine Khalq.

Libia:

- începâ nd cu anul 1992, Libia refuză să se conformeze Rezoluţiei

Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite care ordonă predarea
celor doi agenţi de informaţii libanezi suspecţi în atacul asupra
zborului Pan Am 103 deasupra Scoţiei, în 1987. Rezoluţia cere şi
acordarea de compensaţii şi cooperarea cu autorită ţile internaţionale
în investigarea acestui atac şi a celui asupra zborului UTA 772;

- este principalul suspect în câ teva operaţiuni teroriste, incluzâ nd

atacul cu bombe asupra discotecii Labelle din Berlin (1986) în care
au fost ucişi doi soldaţi americani, un civil turc şi au fost ră nite peste
200 de persoane;

- deşi respinge Organizaţia Abu Nidal şi se distanţează de extremiştii

palestinieni, Libia menţine contacte cu grupă ri ce folosesc violenţa
împotriva procesului de pace din Orientul Mijlociu (Jihadul Islamic
Palestinian şi Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Cartierul
general) Sancţiuni: Actul de Sancţionare a Iranului şi Libiei din 1996
prevede privarea de anumite facilită ţi a companiilor stră ine care
investesc în sectorul energetic libanez. Naţiunile Unite menţin
embargoul aerian şi asupra armelor, aprobă îngheţarea fondurilor
libaneze din alte ţă ri şi interzic comerţul cu echipament petrolier cu
Libia.

Grupă ri susţinute: Organizaţia Abu Nidal, Jihadul Islamic

Palestinian şi Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Cartierul

29
general.

Siria:

- continuă să asigure adă post şi ajutor câ torva grupă ri teroriste,

dintre care

unele au baze de antrenament şi alte facilită ţi pe teritoriul sirian;

- câ teva grupă ri teroriste îşi au cartierul general chiar în Damasc:

Frontul

Popular pentru Eliberarea Palestinei – Cartierul general (facţiunea

condusă de Ahmad Jibril), Jihadul Islamic Palestinian, Abu Musa’s
Fatah-the-Intifada, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei
(facţiunea condusă de George Habash), HAMAS;

- pare a susţine acordul cu Ankara în ceea ce priveşte neacordarea de

spri-

jin grupă rii Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), deşi unele
surse relevă faptul că , pe teritoriul sirian, există adă posturi pentru
membri PKK;

- deşi pretinde că este fidelă procesului de pace, Siria nu se opune

atacuri-

lor anti-israeliene ale Hezbollah-ului şi ale grupă rilor extremiste

palestiniene;

- Damascul este un punct de tranzit primar pentru teroriştii care

că lă toresc

spre Liban şi care asigură armamentul pentru Hezbollah.

Sancţiuni: SUA a impus un embargo asupra armelor. De asemenea,

este restricţionat exportul de înaltă tehnologie că tre Siria.

30
Grupă ri susţinute: Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei –
Cartierul general (facţiunea condusă de Ahmad Jibril), Jihadul Islamic
Palestinian, Abu Musa’s Fatah-the-Intifada, Frontul Popular pentru
Eliberarea Palestinei (facţiunea condusă de George Habash), HAMAS.

Sudan:

- la sfâ rşitul anului 2000, Sudanul semnase 12 convenţii

internaţionale pentru combaterea terorismului;

- a închis Conferinţa Populară Arabă şi Islamică ce servea drept

forum al teroriştilor;

- continuă să ofere adă post diverselor grupă ri teroriste,

incluzâ nd: al-Qaida,organizaţia egipteană al-Gama’a al-Islamyya,
Jihadul Islamic Egiptean,Jihadul Islamic Palestinian, HAMAS.
Majoritatea grupă rilor folosesc Sudanul ca bază de asistenţă a
compatrioţilor din stră ină tate;

- violează Rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite

ce ordonă predarea celor trei suspecţi în tentativa de asasinat a
preşedintelui egiptean Hosni Mubarak.

Sancţiuni: SUA interzice toate importurile şi exporturile dintre SUA şi

Sudan, dar şi investiţiile americane în această ţară .

Grupă ri susţinute: al-Qaida, organizaţia egipteană al-Gama’a al-

Islamyya, Jihadul Is- lamic Egiptean, Jihadul Islamic Palestinian,
HAMAS.

 Evenimentul din 11 septembrie 2001

Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri

sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au

31
avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineata acelei zile, 19 teroristi
Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri.
Teroristii au preluat controlul avioanelor, pră busind două dintre ele
în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorâ nd
toate persoanele de la bord si multi alti oameni care lucrau în clă diri.
Ambele clă diri s-au pră busit în decurs de două ore, distrugâ nd si
avariind si alte clă diri din jur.

Teroriștii au pră bușit un al treilea avion în clă direa Pentagon din

Arlington, Virginia, lâ ngă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a
pră bușit pe o câ mpie de lâ ngă Shanksville în zona rurală a statului
Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au
încercat să recâ știge controlul avionului, pe care teroriștii îl
îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai
zborurilor.

În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv

teroriștii.Majoritatea covâ rșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv
cetă țeni din 90 de ță ri. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel
puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi
cauzată de expunerea la praful ridicat în urma pră bușirii World
Trade Center.[5] Statele Unite au ră spuns la aceste atacuri lansâ nd un
„Ră zboi împotriva terorismului”, invadâ nd Afganistanul pentru a
înlă tura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adă postea
teroriști al-Qaeda, și adoptâ nd legea USA PATRIOT Act. Multe alte ță ri
și-au întă rit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor
de aplicare a legii.

Unele burse americane de acțiuni au ră mas închise în toată

să ptă mâ na atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după

32
redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de
asigură ri. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de
dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower
Manhattan.

Avariile Pentagonului au fost reparate în decurs de un an, iar

Monumentul Pentagonului a fost construit în acel loc. Procesul de
reconstrucție a început la World Trade Center. În 2006, s-a ridicat un
nou turn de birouri în locul clă dirii 7. Clă direa 1 World Trade Center
este în construcție și, cu o înă lțime 541 m la terminarea sa în anul
2011, va deveni una dintre cele mai înalte clă diri din America de
Nord. Inițial, se dorea să se mai construiască încă trei turnuri între
2007 și 2012 în zonă .

Atacurile

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, nouă sprezece

teroriști au deturnat patru avioane comerciale care se deplasau că tre
San Francisco și Los Angeles de la Boston, Newark, și Washington,
D.C. (Aeroportul Internațional Dulles Washington).La 8:46 a.m.,
zborul American Airlines numă rul 11 s-a pră bușit în Turnul de Nord
al World Trade Center, urmat de zborul United Airlines numă rul 175
care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m. Un alt grup de teroriști a
condus zborul American Airlines numă rul 77 în Pentagon la ora 9:37
a.m.Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numă rul 93, a că rui
țintă finală se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite fie Casa
Albă , s-a pră bușit lâ ngă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03
a.m, după ce pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriștii.

În timpul deturnă rii avioanelor, teroriștii au folosit armele

pentru a înjunghia și/sau ucide piloții de avion, stewarzi și pasageri.

33
De la pasageri care au telefonat din avioane, s-a aflat că s-au folosit
cuțite pentru a înjunghia stewarzi și, în cel puțin un caz, un pasager,
în timpul a două dintre deturnă ri.Unii pasageri au putut să dea
telefoane folosind serviciul aerian de radiotelefonie și unele telefoane
mobile, și au dat detalii, inclusiv că mai mulți teroriști erau în fiecare
avion, că s-au utilizat gaze lacrimogene, și că unii oameni de la bord
au fost înjunghiați. Comisia 9/11 a stabilit că doi dintre teroriști
cumpă raseră unelte multifuncționale de mâ nă Leatherman.[19] Un
steward din zborul 11, un pasager din zborul 175 și pasageri din
zborul 93 au spus că teroriștii au bombe, dar unul dintre pasageri a
spus că el credea că sunt false. Nu s-au gă sit urme de explozivi la
locul pră bușirii, iar Comisia 9/11 a concluzionat că cel mai probabil
bombele erau false.

În zborul 93 United Airlines, cutiile negre au ară tat că echipajul

și pasagerii au încercat să preia controlul avionului de la teroriști
după ce au aflat prin telefon că alte avioane deturnate similar se
pră bușiseră în clă diri în aceeași dimineață . Conform stenogramei
discuțiilor din zborul 93, unul dintre teroriști a ordonat ca avionul să
fie întors după ce a devenit clar că aveau să piardă controlul
avionului în fața pasagerilor. La scurt timp după aceea, avionul s-a
pră bușit pe un câ mp de lâ ngă satul Shanksville din orașul Stonycreek,
comitatul Somerset, Pennsylvania, la 10:03:11 a.m. ora locală
(14:03:11 UTC). Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor,
a declarat într-un interviu din 2002 acordat lui Yosri Fouda, un
jurnalist de la al Jazeera, că ținta zborului 93 era Capitoliul Statelor
Unite, care primise numele de cod „Facultatea de Drept”.

Trei clă diri din Complexul World Trade Center s-au pră bușit în
urma avariilor structurale suferite în ziua atacurilor. Turnul de sud

34
(WTC 2) s-a pră bușit aproximativ la ora 9:59 a.m., după ce a ars timp
de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce
efectua zborul United Airlines 175. Turnul de nord (WTC 1) s-a
pră bușit la ora 10:28 a.m., după ce a ars timp de aproximativ 102
minute. La pră bușirea turnului de nord, resturile clă dirii au avariat
grav clă direa WTC 7.

Integritatea sa structurală a fost compromisă și mai mult de

incendii, și clă direa s-a pră bușit mai tâ rziu în acea zi, la ora 5:20 p.m.

Atacurile au creat confuzie pe scară largă printre organizațiile

de presă și printre controlorii de trafic aerian din toate Statele Unite.
Tot traficul aerian internațional civil a fost oprit și nu s-a mai permis
aterizarea pe pă mâ nt american timp de trei zile. Avioanele deja în
zbor au fost fie întoarse din drum, fie redirecționate spre aeroporturi
din Canada sau din Mexic. Sursele media au transmis știri
neconfirmate și adesea contradictorii pe parcursul zilei. Unul dintre
cele mai cunoscute astfel de zvonuri a fost acela că o mașină -capcană
fusese detonată la sediul Departamentului de Stat al SUA din
Washington, D.C. La scurt timp după prima relatare a pră bușirii de la
Pentagon, CNN și alte instituții media au relatat un incendiu izbucnit
la Washington Mall. O altă relatare care a ajuns pe liniile AP era cea
că un avion Delta Air Lines—zborul 1989—fusese deturnat. Această
relatare s-a dovedit și ea a fi falsă ; se crezuse pentru scurt timp că
avionul ar fi prezentat riscul de a fi deturnat, dar a ră spuns la apelul
controlorilor și a aterizat în siguranță în Cleveland, Ohio.

Victime

2.993 de oameni și-au pierdut viața, inclusiv cei 19 teroriști:

246 în cele patru avioane (din care nu a supraviețuit nimeni), 2.603

35
în New York în clă diri și la sol, și 125 la Pentagon. Încă 24 de
persoane ră mâ n încă date dispă rute. Toți morții din atacuri au fost
civili, cu excepția a 55 de militari care au murit la Pentagon. Peste 90
de ță ri și-au pierdut cetă țeni în atacurile de la World Trade Center.În
2007, instituția de medicină legală din New York a adă ugat-o pe
Felicia Dunn-Jones la lista victimelor atacurilor din 11 septembrie.
Dunn-Jones a murit la cinci luni după 9/11 în urma unei boli de
plă mâ ni legată de expunerea la praf în timpul pră bușirii World Trade
Center.

NIST a estimat că se aflau aproximativ 17.400 de civili în

complexul World Trade Center în momentul atacurilor, iar statisticile
autorită ții portuare din New York și New Jersey arată că 14.154 de
persoane erau de regulă în Turnurile Gemene înainte de 8:45 a.m.
Marea majoritate a celor de sub zona de impact au fost evactuați în
siguranță , împreună cu 18 persoane aflate în zona de impact din
turnul de sud. 1.366 de oameni aflați la etajele de impact sau
deasupra acestora au murit în Turnul de Nord. Conform raportului
comisiei, sute de oameni au murit pe loc în urma impactului, iar
restul au ră mas în clă dire și au murit după ce s-a pră bușit turnul.600
de oameni au murit imediat sau au fost prinși sub dă râ mă turile
Turnului de Sud.

Cel puțin 200 de oameni au murit după ce au să rit din turnurile

în flă că ri (cum arată și fotografia „The Falling Man”), că zâ nd pe stră zi
și pe acoperișurile clă dirilor din apropiere la sute de metri
dedesubt.Unii din cei care se aflau în fiecare turn deasupra punctului
de impact s-au dus spre acoperiș în speranța de a fi salvați cu
elicopterul, dar ușile de acces pe acoperiș erau încuiate. Nu a existat
niciun plan pentru salvarea cu elicopterul, și la 11 septembrie, fumul

36
gros și că ldura intensă ar fi împiedicat orice elicopter să efectueze
operațiuni de salvare.

În total, 411 lucră tori ai serviciilor de urgență care au fost

prezenți la locul dezastrului au murit în timp ce încercau să salveze
oameni și să stingă incendii. New York City Fire Department (FDNY)
a pierdut 341 pompieri și 2 paramedici. Poliția New York City a
pierdut 23 de lucră tori. Poliția Autorită ții Portuare a pierdut 37 de
oameni, și au murit și alți 8 tehnicieni medicali și paramedici de la
unită ți de urgență private.

Cantor Fitzgerald L.P., o bancă de investiții cu sediul în etajele

101–105 ale World Trade Center 1, a pierdut 658 de angajați,
considerabil mai mulți decâ t orice altă companie.Marsh Inc., aflată
imediat sub Cantor Fitzgerald la etajele 93–101 (locul de impact al
zborului 11), a pierdut 295 angajați, iar Aon Corporation 175 de
angajați.După New York, New Jersey a fost statul cel mai puternic
lovit, orașul Hoboken suferind cele mai multe morți.

La câ teva să ptă mâ ni după atacuri, numă rul estimat al morților

era de peste 6.000. Municipalitatea a putut identifica ră mă șițele doar
a aproximativ 1.600 dintre victimele de la World Trade Center.
Medicii legiști au colectat „aproximativ 10.000 de fragmente
neidentificate de os și țesut care nu au putut fi legate de niciuna din
persoanele de pe lista morților”. În 2006 încă se mai gă seau
fragmente de oase în timpul pregă tirilor pentru demolarea clă dirii
Deutsche Bank.

Distrugeri

Pe lâ ngă Turnurile Gemene de câ te 110 etaje din World Trade

Center, numeroase alte clă diri din zona World Trade Center au fost

37
distruse sau grav avariate, inclusiv World Trade Center 7, World
Trade Center 6, World Trade Center 5, World Trade Center 4,
Marriott World Trade Center (WTC 3), și complexul World Financial
Center și biserica ortodoxă greacă Sfâ ntul Nicolae.

Clă direa Deutsche Bank de vis-a-vis de complexul World Trade

Center peste strada Liberty a fost demolată ulterior din cauza
condițiilor toxice din interiorul turnului de birouri. Sala Fiterman a
Colegiului Comunitar Manhattan de la West Broadway nr. 30
urmează și ea să fie demolată din cauza avariilor. Alte clă diri
învecinate, printre care West Street nr. 90 și clă direa Verizon au
suferit avarii majore, dar au fost restaurate. Clă dirile World Financial
Center, One Liberty Plaza, Millenium Hilton, și Church Street nr. 90 au
suferit avarii moderate. Echipamentul de comunicații de pe Turnul de
Nord inclusiv antemele radio și de televiziune au fost distruse, dar
stațiile media au rerutat rapid semnalele și au reluat emisia. În
comitatul Arlington, o parte din Pentagon a fost grav avariată de
incendiu și o secțiune a clă dirii s-a pră bușit.

Atacatorii și motivațiile lor

La câ teva ore după atac, FBI a reușit să afle numele și, în

majoritatea cazurilor, datele personale ale piloților și teroriștilor
suspecți. Bagajele lui Mohamed Atta, care nu au prins legă tura de la
zborul dinspre Portland la zborul 11, conțineau documente ce au
relevat identită țile tuturor celor 19 teroriști, și alte indicii importante
cu privire la planurile, motivele și situația lor. În ziua atacurilor, NSA
și agențiile germane de informații au interceptat comunicații care
fă ceau referire la Osama bin Laden.

38
 La 27 septembrie 2001, FBI a publicat fotografii ale celor 19
teroriști, împreună cu informații despre posibilele lor naționalită ți și
nume false. Cincisprezece dintre teroriști erau din Arabia Saudită , doi
din Emiratele Arabe Unite, unul din Egipt, și unul din Liban.
Mohamed Atta era liderul celor 19 teroriști.Aceștia erau adulți bine
educați, ale că ror mentalită ți erau complet formate.

Ancheta FBI, denumită operațiunea PENTTBOM, a fost cea mai

mare și mai complexă anchetă din istoria FBI, și a implicat munca a
peste 7.000 de agenți speciali.Prin interogarea suspeciților în cazul
atacului USS Cole din Yemen, FBI a reușit să facă legă tura între
teroriști și al-Qaeda.[ Guvernul american a concluzionat că al-Qaeda,
condusă de Osama bin Laden, poartă responsabilitatea atacurilor, FBI
afirmâ nd că „dovezile care leagă al-Qaeda și pe bin Laden de atacurile
de la 11 septembrie sunt clare și irefutabile”. Guvernul Regatului Unit
a ajuns la aceeași concluzie în ce privește vinovă ția al-Qaeda și a lui
Osama bin Laden pentru atacurile de la 11 septembrie.

Plănuirea atacurilor

Ideea atacurilor de la 11 septembrie i-a venit lui Khalid Sheikh

Mohammed, care i-a prezentat ideea lui Osama bin Laden în 1996. La
acel moment, Bin Laden și al-Qaeda erau într-o perioadă de tranziție,
mutâ ndu-se înapoi din Sudan în Afganistan. Atentatul cu bombă de la
ambasada SUA din Sudan și fatwā din 1998 a lui bin Laden au marcat
un punct de cotitură , bin Laden intenționâ nd acum să atace Statele
Unite.

La sfâ rșitul lui 1998 sau la începutul lui 1999, bin Laden i-a dat
lui Mohammed aprobarea de a începe organizarea atacului. În
primă vara lui 1999 au avut loc o serie de întâ lniri între Khalid Sheikh

39
Mohammed, Osama bin Laden, și secundul să u Mohammed Atef
Mohammed a furnizat suportul operațional al atacului, inclusiv la
selecția țintelor și cu aranjamentele de că lă torie ale teroriștilor. Bin
Laden a obiectat la unele idei ale lui Mohammed, respingâ nd unele
ținte potențiale cum ar fi Turnul US Bank din Los Angeles deoarece
„nu era destul timp de pregă tire pentru o asemenea operațiune”.

Bin Laden a fost liderul operațiunii, aducâ nd și ajutor financiar,

și a fost implicat în alegerea participanților la atacuri. Bin Laden îi
alesese inițial pe Nawaf al-Hazmi și pe Khalid al-Mihdhar, ambii
jihadiști cu experiență , care luptaseră în Bosnia. Hazmi și Mihdhar au
sosit în SUA la jumă tatea lui ianuarie 2000, după ce au că lă torit în
Malaezia să participe la summitul al-Qaeda de la Kuala Lumpur. În
primă vara lui 2000, Hazmi și Mihdhar au luat lecții de zbor în San
Diego, California, dar ambii nu prea vorbeau engleză și nu au învă țat
bine să zboare și în cele din urmă au folosit doar ca teroriști de
„forță ” și nu ca piloți.Spre sfâ rșitul lui 1999, un grup de oameni din
Hamburg, Germania, printre care Mohamed Atta, Marwan al-Shehhi,
Ziad Jarrah și Ramzi Binalshibh au sosit în Afganistan. Bin Laden a
ales acești oameni pentru atacuri deoarece erau educați, vorbeau
engleză și aveau experiență cu traiul în Occident. Noii recruți au fost
că utați după capacită ți speciale, ceea ce a permis liderilor al-Qaeda
să -l identifice și pe Hani Hanjour, care avea deja licență de pilot
comercial.

Hanjour a sosit la San Diego în ziua de 8 decembrie 2000, și i s-

a ală turat lui Hazmi. Curâ nd după aceea, ei au plecat în Arizona, unde
Hanjour s-a mai reantrenat. Marwan al-Shehhi a sosit la sfâ rșitul lui
mai 2000, Atta a sosit la 3 iunie 2000, iar Jarrah la 27 iunie 2000.
Binalshibh a cerut de mai multe ori viză pentru Statele Unite, dar,

40
fiind yemenit, viza i-a fost respinsă pe motiv că ar fi putut depă și
perioada de ședere și ar fi ră mas ca imigrant ilegal. Binalshibh a
ră mas la Hamburg, ocupâ ndu-se de coordonare dintre Atta și Khalid
Sheikh Mohammed. Cei trei membri ai celulei de la Hamburg au
învă țat să piloteze în Florida de sud. În primă vara lui 2001, au
început să sosească în Statele Unite și teroriștii de forță . În iulie 2001,
Atta s-a întâ lnit cu Binalshibh în Spania, unde și-au coordonat
detaliile atacurilor, inclusiv alegerea finală a țintelor. Binalshibh a
transmis și dorința lui Bin Laden ca atacurile să aibă loc câ t mai
curâ nd cu putință .

Motive

Atentatele au fost consistente cu misiunea al-Qaeda, descrisă în fatā

din 1998 a lui Osama bin Laden, Ayman al-Zawahiri, Ahmed Refai
Taha, Mir Hamzah, și Fazlur Rahman. Această declarație începe cu un
citat din Coran: „ucide pă gâ nii oriunde-i vei gă si” și extrapolează de
aici pentru a concluziona că este „de datoria fiecă rui musulman” să
„ucidă americanii pretutindeni”. Bin Laden a elaborat această temă în
„Scrisoare că tre America” din octombrie 2002: „sunteți cea mai rea
civilizație văzută vreodată în istoria lumii: sunteți națiunea care, în
loc să conducă după Sharia lui Allah în Constituția și în Legile sale, a
ales să -și inventeze propriile legi după cum dorește. Separați religia
de politici, în contradicție cu pura natură care afirmă Absoluta
Autoritate a Domnului și Creatorului vostru.”

Multe din concluziile Comisiei 9/11 în raport cu motivele

atentatorilor au fost susținute și de alți experți. Expertul în
antiterorism Richard A. Clarke explică în cartea sa din 2004, Against
All Enemies, că deciziile de politică externă a SUA, inclusiv

41
„împotrivirea față de Moscova în Afganistan, introducerea de militari
americani în Golful Persic”, și „întă rirea Israelului ca bază pentru un
flanc sudic împotriva URSS” au contribuit la motivațiile al-Qaeda.
Alții, cum ar fi Jason Burke, corespondent de politică externă pentru
The Observer, se concentrează pe un aspect mai politic al motivațiilor,
spunâ nd că „bin Laden este un activist cu un simț foarte clar al ceea
ce vrea și al felului în care speră să -l obțină . Mijloacele sale sunt mult
în afara normelor de activism politic [...] dar agenda sa este în esență
una politică .”

Diverși cercetă tori și-au îndreptat atenția și spre strategia de

ansamblu a lui bin Laden ca motivație pentru atacuri. De exemplu,
corespondentul Peter Bergen afirmă că atacurile fă ceau parte dintr-
un plan de a determina creșterea prezenței militare și culturale a
Statelor Unite în Orientul Mijlociu, forțâ ndu-i pe musulmani să se
confrunte cu „relele” unui guvern nemusulman și să aducă la putere
guverne islamice conservatoare în regiune. Michael Scott Doran,
corespondent pentru Foreign Affairs, accentuează și mai mult
utilizarea „mitică ” a termenului „spectaculos” în ră spunsul lui bin
Laden la atentate, explicâ nd că el încearcă să provoace o reacție
viscerală în Orientul Mijlociu și să se asigure că cetă țenii musulmani
vor reacționa câ t se poate de violent la o creștere a implică rii
americane în regiunea lor.

Urmări

Răspunsul imediat

Atentatele de la 11 septembrie au avut efecte majore imediate

asupra americanilor. Numeroși polițiști și lucră tori ai serviciilor de
urgență din toată țara au venit la New York City pentru a ajuta la

42
recuperarea cadavrelor dintre resturile contorsionate ale Turnurilor
Gemene. Donațiile de sâ nge din toată țara au avut o creștere în
să ptă mâ nile de după 9/11. Pentru prima dată în istorie, toate
avioanele civile care nu fac zboruri de urgență din SUA și din mai
multe state, inclusiv Canada au fost oprite imediat, ținâ nd în loc zeci
de mii de pasageri din toată lumea. Toate zborurile internaționale din
spațiul american au fost oprite de Administrația Federală a Aviației,
aproape cinci sute de zboruri fiind întroarse din drum sau
direcționate spre alte ță ri. Canada a primit 226 dintre aceste zboruri
și a lansat Operațiunea Panglica Galbenă pentru a trata numă rul
mare de avioane aflate la sol și de pasageri opriți din drum.

Operațiunile militare de după atac

Consiliul NATO a declarat că atentatele asupra Statelor Unite

vor fi considerate un atac asupra tuturor statelor NATO și, ca atare,
satisfac condițiile articolului 5 al cartei NATO. După întoarcerea în
Australia dintr-o vizită oficială în SUA efectuată chiar în momentul
atacurilor, Primul Ministru al Australiei John Howard a invocat
articolul IV din tratatul ANZUS. Imediat după atacuri, administrația
Bush a anunțat un ră zboi împotriva terorismului, cu scopul declarat
de a aduce pe Osama bin Laden și organizația al-Qaeda în fața justiției
și de a preveni apariția altor rețele teroriste. Aceste scopuri urmau să
fie îndeplinite prin diverse metode, inclusiv sancțiuni economice și
militare împotriva statelor suspecte de adă postirea teroriștilor și
prin creșterea colaboră rii între serviciile de informații și
supraveghere. A doua cea mai mare operațiune a ră zboiului global
american împotriva terorismului în afara Statelor Unite, și cel mai
mare legat direct de terorism, a fost ră sturnarea regimului dictatorial
taliban din Afganistan de o coaliție sub conducere americană . Statele

43
Unite nu au fost singura țară care a crescut nivelul de pregă tire
militară , alte exemple notabile fiind Filipine și Indonezia, ță ri cu
propriile lor conflicte interne și cu terorismul islamic. Oficialii
americani au speculat imediat după aceea și posibila implicare a lui
Saddam Hussein. Deși aceste suspiciuni au fost nefondate, asocierea
aceasta a contribuit la acceptarea de că tre public a invadă rii Irakului
în 2003.

Schimbări în politica externă și în relațiile internaționale

ale SUA

Ca rezultat al atentatelor de la 11 septembrie, politica externă

americană a suferit schimbă ri abrupte dramatice. După cum s-a
ară tat mai sus, atentatele au avut ca rezultat direct declararea de SUA
a ră zboiului din Afganistan încă din 2001, și a facilitat indirect
declararea ră zboiului americano-irakian din 2003. Atentatele au dat
aripi planurilor militare cum ar fi cele ale autorilor „Doctrinei
atacului militar preventiv”, și această strategie militară a condus la
declanșarea ră zboiului din Irak. Atentatele de la 11 septembrie au
determinat administrația Bush să relaxeze semnificativ nivelul de
respectare de că tre SUA a Convenției de la Geneva, avâ nd ca rezultat
autorizarea unor „tehnici de interogare avansate”, metode pe care
administrația Obama le-a interzis ulterior ca fiind un tip de tortură .

În primii ani de după atentatele de la 11 septembrie, susținerea

internațională a unui ră spuns agresiv al SUA a fost mare, dar, pe
mă sură ce au trecut anii și administrația Bush nu a adus rezultatele
promise, respectiv prinderea lui Bin Laden sau reducerea
terorismului islamic extremist, susținerea internațională a politicilor
administrației Bush a început să slă bească . În cele din urmă ,

44
mandatul lui Bush s-a încheiat cu un nivel de aprobare internațională
a politicilor sale externe de mai puțin de 20%. După ce alegerile din
SUA din 2008 au ară tat că americanii nu au mai dorit politici militare
agresive ca reacție la atentatele din 11 septembrie, și după ce a fost
ales un guvern care s-a angajat să schimbe acele politici, suportul
internațional pentru America a început să crească din nou.

Efecte pe termen lung

Urmări în plan economic

Atentatele au avut un impact economic semnificativ asupra

piețelor americane și din toată lumea. Bursa de acțiuni New York
(NYSE), Bursa Americană de Acțiuni (AMEX) și NASDAQ nu s-au mai
deschis la 11 septembrie și au ră mas închise pâ nă la 17 septembrie.
Câ nd s-au deschis bursele de acțiuni, indicele Dow Jones a scă zut cu
684 de puncte, sau 7,1%, pâ nă la 8921, o scă dere record pentru o
singură zi. Pâ nă la finele să ptă mâ nii, DJIA a că zut cu 1.369,7 puncte
(14,3%), cea mai mare scă dere a sa pe o perioadă de o să ptă mâ nă din
istorie la acea vreme, depă șită doar în 2008 în timpul crizei
financiare mondiale. U.S. stocks lost $1.4 trillion in value for the
week.

Economistul și consultantul Randall Bell a fost angajat de statul

și de orașul New York să evalueze pagubele economice de la World
Trade Center. El a scris în cartea sa, Strategy 360, „Daunele suferite
de World Trade Center, estimate de Primă ria New York City, erau
uluitoare:

- cură țarea și stabilizarea zonei WTC - 9,0 miliarde de dolari;

- repararea și înlocuirea infrastructurii distruse - 9,0 miliarde de

dolari;

45
 - reconstruirea World Trade Center în clă diri mai mici - 6,7
miliarde de dolari; Repararea și restaurarea altor clă diri
avariate - 5,3 miliarde de dolari;

- pierderea chiriilor pe clă dirile distruse - 1,75 miliarde de

dolari.”

În New York City, s-au pierdut 430.000 de locuri de muncă -luni

și 2,8 miliarde de dolari în cele trei luni de după atentatele de la 11
septembrie. Efectele economice au fost concentrate mai ales în
sectoarele economice de export. Produsul Intern Brut al orașului se
estimează că ar fi scă zut cu 27,3 miliarde de dolari în ultimele trei
luni ale lui 2001 și în tot anul 2002. Guvernul federal a furnizat 11,2
miliarde de dolari fonduri de asistență pentru administrația locală
din New York City în septembrie 2001, și 10,5 miliarde de dolari la
începutul lui 2002 pentru dezvoltare economică și refacerea
infrastructurii.

Atentatele de la 11 septembrie au afectat micile afaceri din

Lower Manhattan din preajma World Trade Center, distrugâ nd sau
ducâ nd la mutarea a 18.000 dintre acestea. Small Business
Administration a oferit ajutoare în împrumuturi.Aproximativ 2.87
milioane de metri pă trați de spații de birouri din Lower Manhattan
au fost avariate sau distruse. Mulți s-au întrebat dacă aceste locuri de
muncă vor reapă rea și dacă se va mai reface baza de impozitare.
Studiile asupra efectelor economice ale atentatelor 9/11 arată că
piața imobiliară a spațiilor de birouri din Manhattan și locurile de
muncă din birouri au fost mai puțin afectate decâ t se credea inițial
din cauza nevoii industriei serviciilor financiare de interacțiune față
în față .

46
 Apațiul aerian nord-american a fost închis timp de câ teva zile
după atacuri și numă rul de că lă torii aeriene a scă zut după
deschidere, ceea ce a dus la o scă dere de aproape 20% a capacită ții
de transport aerian, și la exacerbarea problemelor financiare din
industria aeriană americană .

CAPITOLUL II

Politica militară şi externă în S.U.A

Odată depă şit momentul încheierii „Ră zboiului Rece”, SUA, care
a ră mas singura superputere mondială , în pofida acordurilor
internaţionale la care este parte şi a eforturilor depuse pe linia
stopă rii proliferă rii nucleare, consideră că principalul pericol, cel al
unui atac nuclear asupra teritoriului american, este încă de

47
actualitate. Prin urmare, pentru moment, politica militară a SUA se
bazează pe descurajarea nucleară .

Câ t priveşte armamentul convenţional existent, se estimează că

acesta nu poate ameninţa direct securitatea SUA, dar ameninţă rile
îndreptate asupra intereselor americane în afara teritoriului propriu
sunt considerate ameninţă ri directe la adresa SUA.

De aceea, avâ nd ca determinante aceste două raţiuni, puternic

marcate de atacul terorist înregistrat la 11.09.2001, prin
Departamentul american al apă ră rii, SUA a trecut la o acţiune de
revizuire fundamentală a politicii militare, care urmă reşte
modificarea conceptelor doctrinar-strategice de ducere a ră zboiului,
a structurii forţelor armate, dar şi gă sirea unor noi modalită ţi de
creştere a siguranţei şi securită ţii armamentului nuclear. În acest
sens au fost supuse analizei urmă toarele domenii:

- rolul armamentului nuclear în cadrul strategiei americane de

securitate;

- noile cerinţe impuse structurii forţelor nucleare;

- modul de întrebuinţare a armamentului nuclear;

- cooperarea cu noile state posesoare de armament nuclear,

formate prin destră marea URSS, în vederea continuă rii
procesului de dezarmare nucleară .

În acest context, doctrina militară a SUA are la bază noua

strategie de apă rare, complet diferită de cea din perioada „Ră zboiul
Rece”, care, în conformitate cu orientă rile enunţate, urmă reşte
realizarea interesului naţional al SUA, potrivit urmă toarelor
fundamente:

48
 - descurajarea şi apă rarea strategică , prin reorientarea (nu
abandonarea) programului „Iniţiativa de apă rare strategică ”, că tre un
altul, respectiv „Programul naţional de apă rare antirachetă ” – NMD.
Acest program permite apă rarea teritoriului SUA împotriva
rachetelor balistice nucleare, a forţelor militare avansate aflate pe
teritoriul altor state şi a aliaţilor. Bazat pe tehnologii dezvoltate în
programul SDIA, acest program este mai puţin costisitor, asigurâ nd
însă descurajarea orică rei iniţiative de atac la adresa SUA;

- prezenţa avansată , care are un scop: sublinierea interesului

SUA, în aceste regiuni; creşterea stabilită ţii regionale; intervenţia
rapidă în situaţii de criză ; exerciţii comune; asistenţă umanitară şi de
securitate; reprezentarea FA, ale SUA, prin vizite, contracte, acorduri,
înţelegeri etc. Acest fundament doctrinar are în vedere în primul
râ nd că , în situaţia reducerii efectivelor staţionate în afara graniţelor
SUA, cele ră mase să fie dotate corespunză tor, iar în al doilea râ nd
realizarea unui sistem de legă turi care să asigure dislocarea rapidă
de forţe suplimentare;

- ră spunsul la criză , care este unul din elementele esenţiale ale

actualei strategii. Potrivit acestui fundament, FA, ale SUA trebuie să
fie capabile să descurajeze prin prezenţă , acţiuni demonstrative sau
acţiuni de luptă unilaterale ori combinat. Strategia militară a SUA
prevede crearea capacită ţii armatei de a lupta simultan în două
conflicte regionale şi de a învinge. În acelaşi timp, capacitatea de
apă rare a teritoriului SUA nu va slă bi, iar forţele armate vor fi
capabile de a da un ră spuns nimicitor orică rui agresor;

- capacitatea de refacere. Acest fundament reprezintă

capacitatea SUA de a forma, instrui şi introduce în luptă noi unită ţi,

49
ceea ce presupune o ridicată capacitate de mobilizare rapidă a
forţelor luptă toare, existenţa unor centre de instruire rapidă , cu
cadre pregă tite în acest scop şi activitatea industriei civile pentru
producerea de echipament şi tehnică militară .

Doctrina militară a SUA este, aşadar, parte constitutivă a

politicii militare şi strategiei de apă rare a teritoriului, temele centrale
de conţinut ră mâ nâ nd integrate conceptului „bă tă liei aeroterestre”.
„...acelea ale Luptei Aero-Terestre şi ale operaţiunilor Aero-

Terestre”19 într-o viziune coerentă şi mereu actualizată pentru a

ră spunde condiţiilor actuale şi viitoare ale practicii militare. Potrivit
regulamentului de luptă al Trupelor de Uscat al SUA, FM 100-5, în
vigoare, aceste teme dezvoltă ideile privind ducerea ră zboiului, într-o
serie de domenii importante, prin care:

• trecerea de la independenţă la interdependenţa serviciilor;

• de la apă rare la ofensivă şi apoi la un mai potrivit echilibru

între cele două acţiuni;

• de lupta dintr-o bucată într-un loc, la operaţiuni simultane în

adâ ncimea câ mpului de luptă .

Efectele acestor precepte doctrinare au fost materializate în

ră zboiul din Irak care a reprezentat prima aplicaţie pe scară
completă a doctrinei Luptei Aero-Terestre actualizate.

Această doctrină reţine pă rţile cele mai bune din doctrinele

anterioare, este o doctrină completă pentru toate dimensiunile
câ mpului de luptă , inclusiv pentru situaţiile de proiectare a forţei şi
vizează utilizarea întregului potenţial al forţelor armate americane
potrivit obiectivelor interesului naţional de descurajare a orică rei

50
iniţiative de atac la adresa SUA şi de apă rare a teritoriului naţional.
Aceste obiective se constituie ca fundamente primordiale ale actualei
strategii de apă rare a SUA, complet diferită de cea din perioada
„Ră zboiului Rece”. În acest context, ţă rile şi elementele apreciate ca
fiind cele care ameninţă din punct de vedere militar securitatea SUA
sunt în ordine: R.D.Coreană , Rusia, statele din Orientul Mijlociu şi
Asia de Sud, China, instabilitatea generată în lume, armele de nimicire
în masă , precum şi armele convenţionale.

Câ t priveşte „bă tă lia aeroterestră ”, apreciem că SUA, acordă

importanţă deosebită şi activează cu perseverenţă pentru
implementarea acestui concept doctrinar în teoria şi practica
militară . Dovada preocupă rilor în acest sens este includerea acestuia
în documentele politico-militare oficiale ale SUA şi fundamentarea
Doctrinei militare comune pentru operaţii unificate (general valabile
şi obligatorie pentru toate structurile militare), a că rei esenţă este
unitatea de efort, dublată de unitatea de comandă şi care este
apreciată ca fiind esenţială în atingerea eficienţei maxime în acţiunile
militare integrate. Totodată , preocupă rile sunt dovedite de
includerea aceluiaşi concept doctrinar şi în conţinutul doctrinelor
categoriilor de forţe ale armatei, chiar pe baza acestui concept.

Fă ră îndoială , „bă tă lia aeroterestră ”, constituie unul din

conceptele acestui început de secol XXI, care a deschis noi
perspective în dezvoltarea artei militare contemporane. Conchizâ nd
cu privire la aceasta SUA, beneficiind de posibilitatea experimentă rii
în confruntă ri militare a noilor tipuri de tehnică , dar şi a unor noi
orientă ri doctrinare (ex. utilizarea pe scară largă a armelor
electronice) şi chiar doctrine şi strategii de îmbună tă ţire a acestora în
operaţie şi luptă (Doctrina „Powell”, strategia „Joint Vision – 2010”,

51
doctrina „Clinton”, politica spaţială naţională ), a putut să extragă , în
premieră şi în folos propriu, concluzii pertinente privind
îmbună tă ţirea categoriilor de forţe şi genurilor de armă în acţiunea
militară . Una din aceste concluzii este şi cea potrivit că reia, în
timpurile moderne, nici o categorie de forţe ale armatei n-a câ ştigat
singură un ră zboi, victoria într-o confruntare militară fiind rezultatul
efortului comun a două sau mai multe categorii. Acest aspect a fost cu
prisosinţă confirmat de ră zboiul din proximitatea teritoriului nostru
naţional, respectiv fosta Iugoslavie, şi probabil în campania
antiteroristă începută în Afganistan şi continuată pe aşa-zisa „Axă a
Ră ului”.

Privind organizarea „bă tă liei aeroterestre”, doctrina militară a

SUA evidenţiază că este o condiţie sine qua non materializă rii noii
concepţii de ducere a acţiunilor militare moderne. Această cerinţă
decurge din realitatea că , în viitor, câ mpul de luptă nu va mai permite
luxul unei continue experimentă ri a structurilor, fie ele de execuţie
sau de conducere. Ca atare, în armata SUA ca de astfel în toate
armatele moderne, tendinţa este ca organizarea de pace să fie câ t mai
apropiată de cea adoptată la ră zboi, dacă nu chiar identică .

Dacă doctrina Powell care s-a folosit în ră zboiul din Golf se

referă la câ ştigarea ră zboaielor prin întrebuinţarea unei puteri
militare covâ rşitoare americane, actuala doctrină menţine aspectele
comune care se referă la:

- nevoia de a menţine pierderile americane la un nivel câ t mai

scă zut;

- nevoia de a se preveni diluarea misiunilor;

- extinderea graduală a responsabilită ţilor SUA.

52
 Pentru viitor – potrivit ultimelor orientă ri doctrinare
(doctrina Clinton – 1996), care au apă rut în mod gradual, ca o reacţie
la o serie de probleme în domeniul politicii externe -, forţele armate
ale SUA vor fi folosite în mod repetat ca forţe militare pentru scopuri
limitate – prin evitarea angajă rii acţiunilor de luptă terestre, aceste
acţiuni fiind rezervate pentru aliaţi -, aceasta reprezentâ nd diferenţa
majoră faţă de doctrina Powell a că rei esenţă era întrebuinţarea
masivă a forţei militare cu o gamă largă de scopuri.

Prin urmare SUA se vor angaja numai în conflictele de mică

intensitate, ce presupun desfă şurarea unor grupă ri de forţe aliate a
că ror superioritate trebuie să reducă pierderile în personal şi să
diminueze implicaţiile de ordin politic, care pot duce la escaladarea
conflictului, urmă rind totodată şi închiderea rapidă a ostilită ţilor.

Potrivit doctrinei militare a SUA, în principal, grupă rile de

forţe americane vor participa la îndeplinirea urmă toarelor misiuni:

- cucerirea şi ocuparea unor obiective importante

(aerodromuri, porturi, noduri de comunicaţii) de pe teritoriul
„statului ţintă ” sau de pe teritoriile ocupate de pă rţile beligerante;

- controlul mişcă rilor de trupe şi al că ilor de evacuare –

aprovizionare ale uneia din pă rţile beligerante;

- participarea la întă rirea blocadelor maritime sau terestre şi a

embargourilor asupra comerţului;

- crearea şi protejarea unor zone de protecţie pentru

populaţia civilă ;

- controlul şi prezentarea unor zone de protecţie în faţa

acţiunilor de natură teroristă ;

53
 - crearea condiţiilor pentru introducerea în operaţie a forţelor
de menţinere a pă cii;

- sprijinirea constituirii autorită ţilor administraţiei civile.

Se apreciază că , în fapt, această doctrină tră dează atâ t

compromisul fragil, incert, la care au ajuns „intervenţioniştii” şi
„izolaţioniştii” de la Washington, câ t şi sentimentul că povara
financiară a păcii mondiale apasă , mult mai greu, pe umerii
contribuabililor nord-americani.

CAPITOLUL III

Concepţia apărării împotriva terorismului si structuri

de reacţie împotriva terorismului

O bună perioadă de timp, terorismul a fost şi mai este încă

privit ca infracţiune, ca exercitare extremă a violenţei pentru
obţinerea unor efecte în stradă , în lumea interlopă , în mediile

54
corupte. Preciză rile care s-au fă cut ulterior cu privire la încadrarea
terorismului în sistemul acţiunilor politice aduc o oarecare claritate
în judecarea actelor de acest tip. Avâ nd determinaţie politică ,
terorismul este ră zboi, şi anume ră zboi asimetric.

Definiţia clausewitziană potrivit că reia ră zboiul este

continuarea politicii prin alte mijloace ră mâ ne valabilă . Deşi
terorismul poate fi definit foarte bine, aşa cum este uneori definit şi
ră zboiul, ca sfâ rşit al politicii.

Războiul terorist şi războiul antiterorist

Dacă terorismul este război, apoi acest ră zboi este de un tip

deosebit, necunoscut pâ nă acum. Este un ră zboi care se
caracterizează prin:

- lipsa unui teatru anume, mai exact, extinderea teatrului de

confruntare la nivelul întregii planete şi chiar în cosmos;

- ciberspaţialitatea;

- marea diversitate a acţiunilor;

- folosirea omului ca armă , ca mijloc de luptă ;

- lipsa de coordonare strategică unitară ;

- intempestivitatea;

- surprinderea;

- menţinerea iniţiativei strategice prin acţiuni surprinză toare,

desfă şurate cu repeziciune, oriunde şi oricâ nd.

Mai întâ i, dacă un astfel de ră zboi există , acesta este de o cu totul

altă natură decâ t cele pe care le cunoaştem noi pâ nă în prezent, cu
doi adversari sau blocuri bine identificate care se înfruntă după

55
reguli cunoscute, în mod esenţial cu forţe militare, oameni şi
material. Avem aici, pe de o parte, o coaliţie care tinde puţin câ te
puţin să devină universală (ceea ce constituie o configuraţie inedită )
şi, pe de altă parte,

fie un individ sau un grup încă neidentificat cu claritate, şi o entitate

multiformă , terorismul, care acţionează cu mijloace non-militare şi
după forme fă ră precedent.

Acest ră zboi este deteritorializat. Noţiunea de teritoriu, chiar şi

de stat, era fundamentală în conflictele trecutului: fiecare protagonist
se identifica cu un teritoriu unde se implantau grosurile forţelor
militare; se că uta cucerirea de teritorii sau apă rarea de teritorii. Aici
(este vorba de atacurile din 11 septembrie 2001 N.N.) a fost vizat
teritoriul american, dar nu pentru a fi cucerit (cel mult, s-a că utat
«pedepsirea» pentru felul să u de a fi). Câ t despre riposta americană ,
aceasta-şi defineşte cu greu ţintele, teritoriul pe care să -l lovească ,
că ci adversarul este deteritorializat: (...)

Acest ră zboi este asimetric. Deja am subliniat asimetria culturală ,

care opune iluminaţii care nu au nici un fel de teamă de moarte
(dimpotrivă , îşi fac un titlu de glorie din a muri cum se vede în Sri
Lanka sau în Palestina) occidentalilor care caută , din contră , să
radieze moartea, şi mai ales moartea violentă , din peisajul lor mintal.

Asimetria se observă şi în mijloacele folosite: avioane civile,

dirijate contra unor turnuri civile, faţă de portavioane sau rachete
care, în pofida numă rului lor şi nivelului tehnologic, sunt puţin
adaptate unui conflict asimetric; singure forţele speciale, mijloacele
de informaţii şi poliţia teritorială , ca şi embargourile financiare fiind

56
de natură să aducă un pic de simetrie în aceste mijloace şi, deci, să
aducă oarecare succese.“

Ră zboiul terorist, astfel privit, necesită o ripostă pe mă sură , dar

nimeni nu este pregă tit pentru o astfel de ripostă , pentru că nimeni
nu s-a gâ ndit vreodată că terorismul – care nu era decâ t o formă
extremă de protest sau de supunere prin voinţa celui mai puternic –
ar putea deveni ră zboi, şi încă ră zboi planetar. Ş i astă zi, mulţi analişti
se îndoiesc de o astfel de dimensiune dată terorismului. Poate că ,
într-un fel, asta s-a şi dorit: să se creeze imaginea unei ameninţă ri
permanente, a unui ră zboi permanent, cu care lumea să se lupte,
vrâ nd-nevrâ nd, pâ nă în pâ nzele albe…

Totuşi, atacurile de la 11 septembrie au existat. Ameninţarea

teroristă nu mai este o glumă , nu mai este o simplă formă de protest
sau un mod de a supune lumea folosit odinioară de legiunile romane
şi existent încă şi astă zi în mentalitatea unor puteri, dar sub altă
formă şi sub alte formul

„Actele de ră zboi produse la 11 septembrie 2001 contra

Statelor Unite au depă şit terorismul obişnuit. O veritabilă reflecţie
strategică şi militară trebuie să fie angajată pentru a determina ce
mijloace şi ce strategii sunt necesare democraţiilor noastre pentru a
contracara în mod eficient această ameninţare. Lupta împotriva
terorismului internaţional nu este numai o problemă de securitate
interioară care afectează anumite ţă ri, ci ea constituie o veritabilă
provocare strategică lansată împotriva democraţiilor noastre şi
valorilor noastre“ – spune un general francez.

Este limpede că problema combaterii terorismului cere altfel

de soluţii decâ t cele de pâ nă acum. Este vorba de o altfel de concepţie,

57
de o altfel de reacţie, de o altfel de strategie. Pentru că terorismul nu
mai este ce a fost. El devine o ameninţare foarte gravă , ale că rei
consecinţe pot degenera în monstruozită ţi.

„Folosirea forţei trebuie să urmă rească o logică de finalitate. (…)

Astă zi, strategia militară trebuie să fie concepută şi aplicată după noi
modele. Este vorba de a combina, în totalitatea teatrelor de operaţii şi
potrivit unui ritm impus de adversar, acţiuni de natură foarte diversă ,
fizice şi altele, realizate de formaţii articulate şi angajate.

Este limpede că problema combaterii terorismului cere altfel

de soluţii decâ t ce le de pâ nă acum. Este vorba de o altfel de
concepţie, de o altfel de reacţie, de o altfel de strategie. Pentru că
terorismul nu mai este ce a fost. El devine o ameninţare foarte gravă ,
ale că rei consecinţe pot degenera în monstruozită ţi.

Este limpede că problema combaterii terorismului cere altfel

de soluţii decâ t cele de pâ nă acum. Este vorba de o altfel de concepţie,
de o altfel de reacţie, de o altfel de strategie. Pentru că terorismul nu
mai este ce a fost. El devine o ameninţare foarte gravă , ale că rei
consecinţe pot degenera în monstruozită ţi.

„Folosirea forţei trebuie să urmă rească o logică de finalitate.

(…) Astă zi, strategia militară trebuie să fie concepută şi aplicată după
noi modele. Este vorba de a combina, în totalitatea teatrelor de
operaţii şi potrivit unui ritm impus de adversar, acţiuni de natură
foarte diversă , fizice şi altele, realizate de formaţii articulate şi
angajate sub forma de “vectori operaţionali” dimensionaţi şi ajustaţi
potrivit obiectelor suloţionate şi efectelor dorite.

Terorismul a fost considerat pâ nă acum o treabă a poliţiei şi,

eventual, a unora din forţele speciale. Forţele speciale n-au fost

58
create totuşi pentru combaterea terorismului, ci pentru acţiuni
militare speciale, în special pentru cercetare, obţinere de informaţii,
diversiune şi acţiuni în adâ ncimea dispozitivului inamic, la sute de
kilometri, de mare importanţă şi de mare risc.

Practic, în afara structurilor de informaţii şi a celor de ordine

internă şi de ordine publică , nu există , la ora actuală , structuri viabile
care să combată terorismul internaţional. Convenţiile încheiate şi
celelalte documente internaţionale au avut toată grija să deceleze
între actele teroriste – care au fost considerate acţiuni ale unor extre-
mişti pentru a obţine unele avantaje: bani, eliberarea unor camarazi
etc. – şi acţiunile cu conotaţie politică . Se dorea să nu se amestece
lupta pentru libertă ţi democratice (îndeosebi din ţă rile care, pe
vremea aceea, erau comuniste şi din ţă rile lumii a treia) şi mişcă rile
teroriste care, în viziunea legiuitorului internaţional, erau altceva.

Viziunea s-a schimbat, terorismul se consideră o ameninţare

asimetrică la adresa întregii lumi şi, ca atare, lumea va trebui să -i
constituie structuri de protecţie şi de combatere a acestei ameninţă ri.

Acestea se cer realizate atâ t la nivel internaţional, câ t şi la nivel

naţional şi constau în principiu în:

• legislaţie foarte clară şi rapidă în domeniu, la care să adere, pe

câ t posibil,

• toate statele şi toate naţiunile, care să scoată definitiv

terorismul în afara legii şi să instituie o reacţie mondială a lumii
civilizate, a întregii lumi, împotriva lui;

• structuri integrate (la nivelul comunită ţilor internaţionale şi la

niveluri naţionale) pentru descoperirea şi combaterea organizaţiilor
teroriste şi a acţiunilor acestora;

59
 • structuri ale societă ţii civile, care să ducă la eradicarea, prin
mijloace culturale şi ale educaţiei civice a terorismului din viaţa
societă ţilor.

Concluzii

Terorismul, o amenintare primitiva, în raport cu stadiul

civilizatiei, la începutul secolului XXI, este o amenintare majora si are
o "evolutie" dramatica pentru omenire cunoscâ nd însa metodele si
mijloacele de punere în practica a acestuia, precum si capacitatile de
a lua în vizor tinte de nivel strategic.

Analiza terorismului ca fenomen care însoteste istoria de-a

lungul evolutiei ei a demonstrat ca, în cele mai multe cazuri, bazele

60
acestuia sunt de natură socială , etnică , politica, ideologică sau
religioasă .

În afara terorilor cu un spectru mai îngust sau mai larg de

actiune pe care le genereaza, terorismul, în functie de amploarea lui,
poate afecta grav si pe termen lung atâ t structura sociala, câ t si
individul ca atare, caruia perceperea realitatii îi este distorsionata,
efectele resimtindu-se în dezorganizarea societatii.

Unul din scopurile terorismului este sa disipeze puterea, sa

genereze haos si sa creeze un vid de solutii la situatia nou creata,
pentru ca apoi, pe fondul fragilitatii oricarei potentiale decizii, sa
ofere variante "reale", din timp pregatite, de redresare a respectivei
situatii.

Terorismul trebuie "adus" (controlat si îngradit) de la nivelul

global la cel regional, ulterior la nivel subregional si national, la
nivelul grup pâ na la ultima veriga - individul.

Pe plan militar victoria finala în aceasta campanie va depinde, în

special, de doi factori: vointa politica internationala sustinuta si
constituirea capabilitatilor în domeniul prevenirii si combaterii
fenomenului terorist. Iar lucrul cel mai important care se impune este
ca permanent sa fie analizate si monitorizate toate amenintarile
si riscurile de natura terorista sau cele care pot facilita
desfasurarea de actiuni teroriste. Accentul trebuie pus pe latura
preventiva, astfel ca fenomenul sa fie tinut sub control, nu sa se
astepte situatia de a interveni printr-o riposta contra-terorista.

61
 Extinderea fenomenului terorist si periculozitatea deosebita a
acestuia au determinat actiuni conjugate pentru contracararea lui si
realizarea unei coalitii la nivel global.

Consideram ca asistă m, astă zi, în noul context geostrategic, la o

concentrare impresionanta de forte si capacitati, la nivel planetar,
continental si regional; concentrarea de forte fiind dublata de un
consens politic greu de imaginat cu câ tva timp în urma. State aflate
pâ na mai ieri pe pozitii divergente, considerate chiar ireconciliabile,
se gasesc acum pe acelasi front al luptei împotriva terorismului.

Terorismul - ansamblul acţiunilor şi ameninţă rilor credibile ca

acţiuni ilegale, determinate strict de manifestă rile umane violente şi
care influenţează , în modalită ţile dorite de protagonişti cursul
evenimentelor şi prin aceasta autorită ţile statului.

Deşi organizarea de stat americană se sprijină pe Constituţia

de la Philadelphia, s-a putut observa că multe din prevederile ei sunt
ambigue, iar amendamentele care i-au fost aduse nu au eliminat
formulă rile neclare. Din ambiguitatea textului constituţional a
rezultat o creştere a atribuţiilor organului executiv, în detrimentul
celorlalte organe de stat.

Întreaga putere executivă a fost încredinţată unui Preşedinte,

care nu este ales de adună rile legiuitoare, ci de corpul electoral, prin
vot indirect. Astfel, prin modul să u de alegere, Preşedintele apare
egalul camerelor. Independenţa executivului se asigură şi prin faptul
că nici Preşedintele, nici miniştrii numiţi de Preşedinte nu pot fi siliţi
să se retragă printr-un vot de neîncredere al adună rilor legiuitoare
înainte de expirarea mandatului lor. De aceea, chiar dacă

62
Preşedintele şi miniştrii nu dispun de majoritate în Congres, ei
continuă să ră mâ nă la posturile lor.

Faţă în faţă cu acest executiv puternic, Constituţia S.U.A. a

creat o putere legiuitoare numită Congres, formată din două camere:
Camera Reprezentanţilor şi Senatul.

Din analiza textului Constituţiei S.U.A. a rezultat că puterea

legiuitoare este reglementată în condiţii care par să tindă la
asigurarea autonomiei acesteia, faţă de Preşedinte. În acest sens
Constituţia precizează că , oricâ t de grave ar fi conflictele care s-ar
produce între puterea executivă şi cea legislativă , şeful statului nu are
dreptul de a dizolva Congresul.

Deşi Constituţia pare să organizeze două puteri absolut

separate şi avâ nd o importanţă politică egală , nu de puţine ori
raportul de forţe dintre ele s-a rezolvat în favoarea puterii executive.
Iar atunci câ nd Preşedintele face parte din partidul care are
majoritatea în Congres, supremaţia puterii executive asupra celei
legislative se realizează cu uşurinţă , ca o consecinţă a faptului că
Preşedintele este în acelaşi timp şi personalitatea cea mai puternică a
partidului respectiv, oarecum personificarea acestuia. Un eşec al
Preşedintelui ar fi o înfrâ ngere a partidului să u politic, după cum un
succes al Preşedintelui ar fi o victorie pentru acest partid.

Dar, puterea executivă îşi menţine primordialitatea asupra

celei legiuitoare chiar şi în cazul în care ea nu dispune de majoritatea
în Congres. Această situaţie este o urmare a faptului că Preşedintele
poate să împiedice ca o mă sură votată de Congres să devină
obligatorie, folosindu-se, după cum s-a observat, de aşa-numitul
„drept de veto” legislativ pe care i-l rezervă Constituţia. Cum vetoul

63
legislativ prezidenţial nu poate fi înfrâ nt de Congres decâ t cu
majoritatea de două treimi a celor două camere – majoritatea de care
partidul de opoziţie nu dispune niciodată în practică -, această
prerogativă dă Preşedintelui o armă deosebit de puternică împotriva
Congresului, o armă prin care poate izbuti să -i paralizeze orice
acţiune.

Câ nd Congresul s-a sufocat de putere prezidenţială , a recurs la

unicul mijloc legal pus la dispoziţie de Constituţie: procedura
impeachmentului. Dar aceasta s-a produs numai de două ori în istoria
constituţională a S.U.A. În rest, Congresul s-a vă zut frustrat de o serie
de prerogative care au trecut în competenţa Preşedintelui.

Bibliografie

1. Antipo Maricel, Securitatea si terorismul. Editura Celsius,

Bucuresti, 2004.
2. Chiriac Mircea, Politici si strategii de securitate la începutul
secolului XXI, Editura U.N.Ap, Bucuresti, 2005.

64
3. Alexandrescu Grigore, Vaduva Gheorghe, Dinu Mihai-stefan,
Studii de securitate si aparare, vol.I, Editura U.N.Ap., Bucuresti,
2005.
4. Mostoflei Constantin, DUŢ U, Petre, SARCINSCHI Alexandra,
Studii de securitate si aparare, vol.II, Editura U.N.Ap., Bucuresti,
2005.
5. Gerrard Cowan , NATO Summit 2010: New Strategic Concept
brings mix of old and new. In: JANE'S DEFENCE WEEKLY, vol.
47, no. 48, 1 December 2010.
6. Tigner, Brooks, Interpretations Vary on NATO's New Strategy.
In: JANE'S DEFENCE WEEKLY, vol. 47, no. 48, 1 December
2010.
7. Institute for National Strategic Studies, Allied Command
Structures in the New NATO, Washington DC, National Defense
University Press Publications.

8. Institute for National Strategic Studies, Allied Command

Structures in the New NATO, Washington DC, National Defense
University Press Publications, 1997.

9. Securing Cyberspace for the 44th Presidency: A Report of the

CSIS Commission on Cybersecurity for the 44th Presidency,
Center for Strategic and International Studies, Washington,
D.C., 2008.

10. Rowland L.Tanner, Simulations of ELF radiation

generated by heating the high-latitude D- region, Plasma
Physics Division, Beam Physics Branch, New York, 1999.

65
11. Schneier, Bruce, Beyond Fear: Thinking Sensibly about
Security in an Uncertain World, Copernicus Books, London,
2001.

66