FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII DE

SECURITATE

MASTER: MANAGEMENTUL INTEGRĂRII EUROPENE ŞI AL

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Terorismul de sorginte fundamentalist islamică

Îndrumător- Conf. Univ. Dr. Stan Petrescu

Student- Stanciu Călin, An I, MIEAP

1
Terorismul de sorginte fundamentalist islamică, o poveste încă fără sfârşit,

Prin prezentul proiect se încercă evidenţierea importanţei fundamentalismului islamic în cadrul

terorismului internţional, şi totodată contestarea asocierii facută adesea între Islam şi terorism.
Războiul împotriva terorismului, este unul atât economic, prin dorinţa statelor din Orientul
Mijlociu de a deţine unicul control asupra propriilor resurse, cât şi prin sprijinul acordat de SUA
Israelului şi extinderea bazelor militare americane pe teritoriul Orientului Mijlociu, şi unul religios,
islamic, prin apelul la Islam al teroriştilor, care acţionează în numele lui Allah.
Atentatele de la 11 septembrie, săvârşite în numele lui Allah, au evidenţiat tehnicile avansate,
rezultat al globalizării, utilizate de terorişti, combinate cu practica autosacrificiului, care datează din
vremuri îndelungate, ei îmbină produsele dezvoltării tehnologice cu tradiţia.
Organizaţiile teroriste şi-au adaptat rapid structura, metodele şi mijloacele utilizate la noile
realităţi, au diversificat formele de pregătire a personalului şi au asigurat o mai pronunţată
conspirativitate a reţelelor, membrilor şi activităţilor. Inamicul cu care se confruntă Statele Unite ale
Americii şi aliaţii săi, în prezent, nu mai poate fi înfrânt prin metode clasice.
Teroriştii secolului al-XXI-lea acţionează în mod nediscriminator, cu victime aleatorii, stimulând
terorismul suicidar de masă, ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie, dar nu numai.
Evoluând de la formele de teroare apărute încă din antichitate, la formele complexe şi avansate
de astăzi, fenomenul terorist este unul dintre cele mai grave pericole la adresa omenirii, fapt înţeles de
majoritatea statelor, unindu-şi forţele pentru eradicarea lui.
Esenţial este să se facă distincţia între Islam şi terorism, astfel că războiul pornit după 11
septembrie 2001, este îndreptat împotriva teroriştilor şi nu a tuturor musulmanilor. Este cert că
majoritatea teroriştilor sunt musulmani, dar nu toţi musulmanii sunt terorişti. Prin recurgerea la
cunoaştere se pot evita astfel se asocieri eronate.
Conflictul dintre SUA şi aliaţii săi, pe de-o parte şi fundamentalistii islamici pe de altă parte,
poate fi vazută şi ca lupta dintre lumea occidentală creştină şi lumea musulmană, prima fiind
caracterizată de bogăţie, prosperitate, iar cealaltă de sărăcie şi marginalizare. O discrepanţă majoră între
două civilizaţii, ce produce frustrări şi gândiri radicale, ceea ce nu duce la transformarea tuturor
muslmanilor în terorişti.
Modernizarea este uneori percepută în lumea musumană ca o tendinţă de occidentalizare. Astfel,
efectele modernizării alimantează tendinţa spre extremism. Musulmanii au tendinţa de a se apăra, de a-şi
conserva religia şi tradiţia, văzând în Occident promotorul globalizării, un duşman, care le ameninţă
insăşi civilizaţia.
Acţiunile teroriste ale fundamentalistilor islamici nu sunt bazate pe motivaţii reale în ceea ce
priveşte perceperea realităţii, ci sunt determinate de interpretarea subiectivă a normelor religioase. Aşa
2
cum este şi în cazul organizaţiei Al-Qaeda, cu liderul său, Osama Bin Laden, care spune : „Uciderea
tuturor americanilor şi a aliaţilor lor, civili şi militari, este o datorie individuală pentru fiecare musulman
care o poate face în orice ţară în care este posibil”, afirmaţia nu este justificabilă de Coran şi în acelaşi
timp încurajează autosacrificiul, un subiect destul de disputat chiar şi în lumea Islamului. Nu există
precepte în Coran care să motiveze crima, astfel că Islamul nu se rezumă doar la islamismul extrem.
Fundamentaliţtii islamici se consideră aleşi de Allah pentru a conduce lupta, războiul sfânt,
împotriva necrdincioşilor. Sentimentul anti-occidental este destul de dezvoltat în multe dintre ţările
musulmane, în unele chiar se încearcă reimpunerea legii stricte islamice.

Islamul

Islamul este una dintre cele trei mari religii monoteiste (alături de creştinism şi iudaism)
întemeiată în veacul al VII-lea şi bazată pe textul sacru cunoscut sub titlul de „Coran”.
În arabă, „Islam” înseamnă supunere - supunerea faţă de Allah. Cuvântul „Allah” se referă la
acelaşi Dumnezeu ca al evreilor şi creştinilor.1 Etimologic, el provine din arabul „Aslama” care s-ar
traduce prin „a se supune”, „a se dărui cu totul”.
Principalele dogme ale Islamului sunt Unicitatea lui Allah, predestinarea lumii şi caracterul
necreat al Coranului. Conform Coranului, Islamul este „adevărata religie”, indiferent de profetul care a
iniţiat-o sau de epoca iniţierii. Islamul este „adeziunea la pacea lui Dunmezeu”. 2 Muhammad, a fost
întemeietorul religiei islamice, religia cea mai recent aparută dintre cele trei religii abrahamice
monoteiste: iudaism, creştinism şi islam, şi cel mai important profet al Islamului. În limba arabă numele
Muhammad înseamnă „cel demn de laudă”.
Coranul, cea mai importantă sursă de autoritate în Islam condamnă în mod clar terorismul,
spunând că dacă cineva omoară un om nevinovat, este ca şi cum a omorât toată umanitatea, şi cine
salvează o viaţa e ca şi cum a salvat întreaga umanitate (Coran 5:32). De asemenea, nici în razboi
Coranul nu permite vătămarea civililor sau distrugerea bunurilor acestora.3
A doua sursă doctrinară şi disciplinară a Islamului, după Coran, este Sunna - „Conduita” sau
„Rânduiala” , referindu-se la conduita profetului Muhammad, costituită din spusele şi faptele profetului,
aşa cum sunt ele cuprinse în hadith sau tradiţii, pe care le urmează jurisconsulţii şi teologii pentru a
preciza mai bine conţinutul legii islamice, izvorată din Coran. Sunna cuprinde spusele profetului
Muhammad, faptele acestuia şi ale unora dintre însoţitorii săi, pe care le-a aprobat. Culegerile de hadith
se bazează pe o moştenire orală, deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale cuvinte
pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat.

1
http://islamtomorrow.com/definition.asp
2
Dan, Laurenţiu, Niţă, Terorismul kamikaze, Editura Antet XX Press, 2005, p. 100.
3
http://www.islam-abc.ro/terorism.aspx .
3
 Termenul „hadith”, care are sensul literal de „noutate”, denumeşte o vorbă sau o cugetare
atribuită Profetului, prin care se încearcă o justificare sau o confirmare a unei practici aparţinând Sunnei.
ŞARI’A reprezintă totalitatea legilor elaborate ce au ca sursă Coranul, Hadithul şi Adunarea Apostolilor
lui Mahomed.4
Şaria (Şari’a), termen ce este denumeşte dreptul islamic, dar pe lângă legi, ea mai cuprinde
percepte ale igienei personale şi comunitare, legi de politeţe sau practici ritualice. Ea acoperă toate
aspectele vieţii, de la guvernare şi relaţii externe până la viaţa de zi cu zi. Legea islamică la nivel de
guvernare şi justiţie socială se aplică numai acolo unde guvernul este islamic.
Complexitatea Şariei se datorează faptului că ea nu este considerată drept o legislaţie, ci Legea şi
Norma de comportament ideală, descoperită de dumnezeu oamenilor.5
În funcţie de relaţionarea acţiunior umane cu Dumnezeu şi cu semenii, Dreptul islamic cuprinde două
mari secţiuni : Ibadat (Ritualuri) şi al-Ahwal al-Shakhsiyyah (Condiţiile individuale).
Partea ritualistă a dreptului canonic cuprinde cinci mari capitole : puritatea riruală, rugăciunea,
postul, darea rituală şi pelerinajul.
Partea a doua a Dreptului canonic cuprinde norme referitoare la relaţiile interumane : căsătoria,
contractele de căsătorie, îndatoririle soţilor, divorţul, testarea averilor, moştenirile, condiţiile necesare şi
modul de efectuare a tranzacţiilor comerciale.6
Pentru convertirea la Islam nu e nevoie decât de o simplă declaraţie de credinţă :„Nu există alt
Dumnezeu decât Allah, iat Muhammad este mesagerul Lui.” 7
Islamul are ca învăţătură de bază existenţa unui singur Dumnezeu atotputernic care a creat lumea
şi care nu poate avea fii sau fiice, deosebindu-se astfel de creştinism şi de religia arabilor dinaintea
apariţiei islamului prin monoteismul său strict. Coranul spune: „El este Dumnezeu, cel Unic! Dumnezeu
este Stăpânul! El nu zămisleşte şi nu este nascut”.
Religia musulmană cunoaşte două orientări religioase principale: sunnismul, majoritar în Islam,
şi şiismul. La baza diferenţierii dintre aceste două ramuri a stat un singur criteriu - alegerea persoanei
care trebuie să conducă comunitatea musulmană după moartea Profetului. Marea discordie (Fitna) care a
avut loc curând după dispariţia lui Mohammad este răspunzătoare de sciziunea care va marca evoluţia
ulterioară a Islamului. În timp ce sunniţii îi recunosc pe primii patru califi drept legitimi, dintre aceştia
şiiţii nu îl consideră calif adevărat şi urmaş al lui Mohammad decât pe Ali, ginerele acestuia. Şiiţii cred
de asemenea că seria de imami se termină cu unul care nu moare propriu-zis, ci rămâne ascuns pentru a

4
Neculai, Stoina, Istoric şi evoluţii ale conceptului de Jihad, http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a3.pdf.
5
Paul, Brusanowski, Stat şi religie în Orientul Mijlociu Islamic : de la teocraţia medineză instituită de Muhammad la frăţia
musulmană din perioada interbelică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2005, p. 72.
6
Ibidem, p. 80.
7
James, A., Bill, Carl, Leiden, Politics in the Middle East, Second Edition, Little, Brown and Company, 1984, USA, 1984, p.
39.
4
reveni într-o zi şi a instaura pacea şi dreptatea pe pământ. Acesta este numit Mehdi (al XII-lea imam
dispărut la vârsta de doar cinci ani).8
Civilizaţia islamică a furnizat un ideal comun, la care toţi musulmanii pot apela în numele
rezistenţei faţă de avansul occidentalilor.
Comunicaţiile globale şi imaginile transmise prin satelit au creat o conştiinţă proprie foarte
puternică printre musulmani, dar şi sentimentul unui asediu mai larg al Occidentului imperialist asupra
culturii islamice. Acest asediu nu este nimic modern; este vorba de neobosita ofensivă a Vestului către
dominaţia spaţiilor strategice, a resurselor şi chiar a culturii din lumea musulmană – nevoia de a crea un
Orient Mijlociu „pro-american”.9 Islamul a reprezentat o forţă unificatoare de prim ordin a întregului
Orient Mijlociu.
În religia islamică există lucrurile interzise care sunt numite „haraam” şi cele permise „halaal”,
lucruri rele dar nu total interzise „Makruh” şi lucruri recomandate dar nu obligatorii „Mustahab”.
Legislatia islamică este de origine divină. Motivul pentru care musulmanii se supun acestor legi
este pentru că Dumnezeu le comandă să facă astfel.
Religia islamică interzice: carnea de porc, carnea animalelor care au murit natural, băuturile
alcoolice, drogurile (în cazul in care nu sunt folosite ca medicament), vânătoarea ca sport, cultivarea
drogurilor şi a tutunului, adulterul, prostituţia, divorţul fără motiv sau ameninţarea cu divorţul,
maltratarea soţiei, neascultarea parinţilor, dispreţul, aroganţa, minciuna, superstiţiile, vrăjitoria,
înţelaciunea, blestemele, invidia, specula, împrumutul cu dobandă, jocurile de noroc, sinuciderea, mita,
risipa, bârfa şi indiferenţa în relaţiile umane.10
Cei cinci Stâlpi ai Islamului sunt: Sahada sau Marturisirea de credinţă, Salat ce reprezintă
Rugaciunea, Hajj însemnând Pelerinajul la Mekka, Postul din luna Ramadan, Zakat sau Dania rituală.
1. Sahada sau Marturisirea de credinţă: „Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu în afară de Allah
şi Mahomed este trimisul său”. Este principala modalitate prin care musulmanii îşi afirmă apartenenţa la
religia islamică. Mărturisirea de credinţă este omniprezentă în viaţa musulmanului.
2. Salat (Rugaciunea) : Rugaciunea este dovada practică a credinţei. Musulmanii fac rugăciunea
de cinci ori pe zi. Rugăciunile se efectuează în cele cinci momente importante ale zilei şi se numesc în
funcţie de acele momente când ea trebuie efectuată. Rugaciunea se face în direcţia Al-Kaaba (Casa
sfânta) aflată în Mekka.
Înainte de a se ruga, musulmanul trebuie să fie curat pe haine şi corp, iar locul unde intentionează
să facă rugăciunea trebuie să fie curat. Religia islamica interzice rugaciunea la Mahomed, alti profeţi sau
îngeri. Musulmanul se roagă doar la Dumnezeu. În afara de cele cinci rugaciuni obligatorii musulmanul
poate să facă şi alte rugaciuni opţionale.
8
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/originile-terorismului-ismailismul-si-asasinii_4248.html.
9
Graham E. Fuller, O lume fără Islam, Revista Foreign Policy, februarie-martie 2008, p. 73.
10
http://www.islam-abc.ro/lucruri-interzise.aspx .
5
 Rugăciunea rituală, „salat”, trebuie rostită întotdeauna în limba arabă. Rugăciunea de vineri este
obligatorie pentru toţi bărbaţii adulţi. Femeile nu participă.11
3. Pelerinajul la Mekka: Sunt scutiţi de această obligaţie minorii, robii, nevoiaşii, femeile
nemăritate sau cele nu au o rudă apropiată care să le însoţească.
Orice musulman care are capacitate financiară şi o buna stare de sănătate este obligat să
efectueze măcar o dată în viaţă acest pelerinaj. Al-Kaaba (casa lui Allah) este o clădire cubică cu un etaj
despre care religia islamică spune că a fost construită de Adam şi reconstruită mai tarziu de către
profetul Ibrahim şi fiul său Ismail.12
4. Postul din luna Ramadan: Luna Ramadan este a noua lună a calendarului Islamic şi
comemorează luna în care profetul Mahomed a primit revelaţia de la Dumnezeu. Timp de 30 de zile
musulmanii adulţi trebuie să postească din zori până la apusul soarelui. Ceea ce înseamnă abstinenţa de
la mâncare, băutură, fumat, parfumuri şi relaţii conjugale în timpul orelor de post.
13
Dispensele sunt acordate temporar. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează şi
bolnavii pot amâna postitul, urmând sa-l faca ulterior. În plus, musulmanii trebuie să-ţi modifice
comportamentul, să nu mintă, să nu-i jignească pe ceilalţi. Luna Ramadan este considerată o luna a
iertării şi a milei.
Religia islamică stabileste postul ca un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o
dovadă de credinţă.14
15
5. Zakat, numită şi sadaqa, este un fel de danie sau taxă pe avere. În limba arabă cuvantul
zakat înseamnă purificare, curăţire. Religia islamică stabileţte plata daniei ca un mod de a păstra averea
curaţită de lăcomie şi avariţie. Dania rituală obligatorie este de 2,5 % din valoarea veniturilor. Dania
rituală are o destinaţie precisă cum a menţionat Coranul: "Milosteniile din dania sunt numai pentru
saraci, pentru sărmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună întru
credinţă, pentru slobozirea robilor, pentru cei îndatorţi greu, pentru calea lui Allah şi pentru călătorul
aflat pe drum". Persoana care îl oferă nu trebuie să aştepte nimic în schimbul lui şi să nu urmărească
laude din partea celorlalţi pentru actele sale de caritate.

JIHAD-UL. RĂZBOIUL SFÂNT ÎMPOTRVIVA

„NECREDINCIOŞILOR”

11
Henri, Lammens, , Islamul : credinţe şi instituţii, Editura Corint, Bucureşti, 2003, p. 71.
12
http://www.islam-abc.ro/5stalpi.aspx.
13
Henri, Lammens, op. cit., p. 73.
14
http://www.islam-abc.ro/5stalpi.aspx .
15
Henri, Lammens, op. cit., p. 73.
6
 Cuvântul „jihad” derivă de la verbul „djahada” ce semnifică: „a fi harnic”, a face efort”, „a se
sforţa” sau „a lupta”.
Jihadul aproape că a devenit „al şaselea stâlp al Islamului”, a contribuit în mod hotărâtor la
expansiunea muslmană. Sharia a considerat permanent războiul sfânt ca fiind una dintre principalele
îndatoriri ale califului ( succesor al lui Mahomed). Jihadul continuă să fie considerat – spre deosebire de
obligaţiile individuale, fard ’ayn, precum rugăciunea şi ceilalţi „stâlpi ai Islamului” – ca o obligaţie
colectivă sau solidară, fard kifaya.16
„Războiul Sfânt“ al musulmanilor este purtat în numele lui Allah, care spune „luptaţi până nu vor
mai fi necredincioşi (fitnah), iar religia va fi numai pentru Allah“. 17 Cuvântul „jihad” poate însemna
război sfânt, dar el are un înteles mai general, însemnând „luptă”. Prin jihad înţelegem folosirea tuturor
energiilor şi resurselor pentru a stabili sistemul islamic de viaţă, pentru a obţine favoarea lui Allah. Spre
exemplu, jihadul poate fi o luptă cu tine însuţi, cand un musulman învaţă să-şi controleze propriile sale
dorinţe şi intenţii rele.18
Noţiunea contemporană de Jihad este reinventată, personalizată şi transformată într-un
instrument politic, „Războiul Sfânt” transformându-se într-un război al fundamentaţiştilor islamici cu
restul lumii.19 În pofida faptului că Islamul s-a răspândit prin război şi cucerire, când jihad înseamnă
război sfânt, având şi un înţeles de război de apărare, (Jihadul defnsiv) având ca scop înlăturarea
persecuţiei, şi nu răspândirea Islamului.
Există trei aspecte ale înţelegerii moderne a luptei sfinte: protecţia islamului împotriva
pericolelor interne, cum ar fi revoltele şi ereziile, jihadul ca luptă morală personală şi străduinţa
spirituală împotriva înclinaţiilor rele ale sinelui şi Jihadul ofensiv.
În timp ce Jihadul ofensiv este acceptat de ramura sunnită a Islamului (aproximativ 90% din
populaţia musulmană), acesta este interzis în ramura şiită (aproximativ 9%) care consideră că numai
Imamul (conducătorul spiritual şi temporal al noii comunităţi) este singurul în măsură să decidă
„Războiul Sfânt“.20 În numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanşat „războiul sfânt”,
Jihad-ul. Acest război, care este foarte complex şi se duce prin toate mijloacele posibile, are două
componente: 1.Realizarea şi menţinerea cu orice preţ a unităţii religioase şi etno-culturale a lumii
islamice, în acest sens principalele acţiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor arabi corupţi” şi pentru
impunerea regulilor, legilor şi obiceiurilor islamice; 2.Organizarea şi desfăşurarea unor ample şi

16
Henri, Lammens, op. cit., p. 75.
17
Neculai, Stoina, art, cit., http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a3.pdf .
18
http://www.islam-abc.ro/jihad.aspx .
19
Irena, Chiru, Cristian Barna, (Coordonatori), Contraterorism şi securitate internaţională, Editura Top Form, Bucureşti,
2008, p. 21.
20
Neculai, Stoina, art. cit., http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a3.pdf .
7
diversificate acţiuni împotriva Israelului şi a SUA, ţări pe care fundamentalismul islamic le consideră
răspunzătoare pentru situaţia statelor arabe.
Organizaţiile şi grupările fundamentaliste islamice declară că menirea lor este să ducă la
realizarea acestor obiective, iar legea lor unică este Coranul. Adevărul este că, uneori, jocul de interese a
fost mai presus decât Coranul.21 Jihadul de apărare trebuie să asigure: protecţia faţă de orice agresiune
asupra vieţilor şi proprietăţilor musulmanilor, în cazul unui atac din partea duşmanilor, textul Coranului
enunţă:“Cine vă atacă, atunci atacaţi-l şi pe el întocmai cum v-a atacat pe voi şi temeţivă de Dumnezeu”
(2,190), împiedicarea oricărei agresiuni şi persecuţii a musulmanilor din afara teritoriilor Islamului,
aceasta este foarte apropiată de ideea de libertate a religiei şi se bazează pe textul de la 4,77: “Şi ce vă
este că nu luptaţi pentru calea lui Dumnezeu şi pentru bărbaţi şi pentru femei şi pentru copii slabi, care
zic: „Doamne, scoate-ne din cetatea aceasta cu popor nelegiuit şi dă-ne din partea Ta un scut şi dă-ne din
partea Ta un ajutor”; Termenul Jihad este islamic şi are puterea de a anima în asociere nu doar cu
fundamentalismul în general, ci şi cu fundamentalismul islamic în particular, precum şi cu lupta armată
în care s-au angajat grupări ca Hamas şi Jihadul Islamic. Islamul are şi trăsături moderate şi liberale, dar
în prezent acestea sunt mult mai puţin proeminente decât filonul militant.22
Numai pentru organizaţiile radical-extremiste jihadul intern reprezintă lupta fizică şi folosirea
violenţei, folosind pentru aceasta o adevărată acrobaţie doctrinară, atât timp cât duşmanii împotriva
cărora trebuie să lupte sunt musulmani. Unele organizaţii văd în autorităţile civile care nu-i sprijină
trădătorii adevăratului Islam şi cheamă masele pentru a-i susţine în lupta împotriva unor asemenea
conducători. Alţii se consideră pe ei înşişi singurii musulmani adevăraţi şi tratează pe toţi cei ce nu
aparţin organizaţiei lor ca necredincioşi. Jihadul promovat de aceştia nu are sorţi de a fi pus în practică
datorită faptului că sunt o minoritate neglijabilă, însă speră să-şi extindă influenţa prin recrutare şi
convertire.
Atentatele din SUA din 11 septembrie 2001 au adus în prim plan lumea Islamului. Astfel termeni
asociaţi de regulă violenţelor din Orientul Mijlociu au ajuns la ordinea zilei. În acest context, cel mai
frecvent cuvânt utilizat a fost acela de Jihad (sau Război Sfânt), cuvânt prin care Osama bin Laden
ameninţa America şi civilizaţia occidentală.23 Totuşi, terorismul este clar respins de Islam şi nu poate fi
niciodată numit jihad.

ISLAMISM. FUNDAMENTALISM ISLAMIC

21
Gheorghe, Văduva, T E R O R I S M U L. DIMENSIUNE GEOPOLITICĂ ŞI GEOSTRATEGICĂ.RĂZBOIUL TERORIST.
RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORISMULUI, Academia de Înalte Studii Militare a Ministerului de Apărare al României.
Bucureşti, 2002, p. 33.
22
Benjamin R., Barber, vs. McWorld : How Globalization and Tribalism are Reshaping the World, Bucureşti, 2001. p. 198.
23
Neculai, Stoina, art. cit., http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a3.pdf.
8
 Islam - religia islamică sau comunitatea islamică formată din totalitatea musulmanilor;
Islamism - termen creat de Voltaire, care, în definitie modernă, se referă la versiunea extremistă a
islamului politic; deseori islamul este confundat cu islamismul; Musulman - adept al religiei islamice;
Islamist - militant, adept al curentului extremist din cadrul islamului politic; Islamic - ce aparţine
islamului, fie religiei, fie comunităţii.24
Islamismul, cunoscut şi sub numele de fundamentalism islamic, reprezintă o formă de utopie
politico-religioasă. Islamismul este reformularea în termeni ideologici moderni a principiilor de baza ale
unei religii tradiţionale (Islamul) care are origini comune cu iudaismul şi creştinismul. Islamismul este
alternativa ideologică oferită de lumea arabo-musulmană la invazia doctrinelor moderne ale
Occidentului: comunismul, socialismul, liberalismul capitalismul etc. Islamismul este sinonim cu
Islamul politizat.25
Termenul „fundamentalism” vine de la rădăcina cuvântului „fundare”, care înseamnă „o bază sau
fundaţie”. Definiţia fundamentalismului în referire cu religia este „credinţe religioase bazate pe o
interpretare literală a textului religios”. Un adevarat fundamentalism islamic este acela care aderă strict
la fundamentele Islamului, care pot fi definite numai după Coran şi viata şi învăţăturile Profetului
Muhammad.
„Fundamentalişti” au fost numiţi doar acei teologi musulmani care propovăduiau readucerea
doctrinei la fundamentele ei, la formele ei originare. Ulterior, termenul s-a extins la întreaga mişcare
poltico-religioasă care militează pentru o societate în care legea islamică (Sharia) să fie aplicată riguros
în toate domeniile vieţii. Un exemplu de astfel de societate ar fi cea din Iran de după Revoluţia din 1979
sau cea pe care vor s-o instaureze talibanii în Afganistan.26
În cea mai mare parte, activiştii islamişti influenţează acele segmente ale publicului musulman a
căror educaţie religioasă este precară. Faptul e tipic atât ţărilor musulmane, cât şi comunităţilor
musulmane din Vest. Ca o consecinţă a presiunilor sociale, islamiştii tind să adopte cauze care subliniază
confruntările politice şi sociale, dar a căror temelie religioasă şi norme sunt marginale.
Astfel, islamiştii sunt atraşi de interpretările cele mai radicale ale Jihadului, după cum au fost
dictate ele de Profet.27
O temă importantă este acceptarea deliberată a morţii, uitând cu totul de restul lumii. Eroismul
este un element principal în majoritatea scrierilor grupurilor islamice. Scopul nu e doar asigurarea
succesului misiunii şi acceptarea morţii de către luptător, dar şi dovedirea laşităţii inamicilor, care
preferă acestă lume celei care va veni, sau care devin agenţii diavolului deoarece: „ Admiră civilizaţia
Vestului şi care le beau dragostea şi veneraţia cu apă rece”. Această temă – conceptul adevăraţilor
24
Adrian Bucurescu, Islamul, in lumina Coranului, Ziarul România Liberă, 11. 08.2008.
25
http://www.bogdan-george-radulescu.ro/eseu1.html .
26
Mihai, Baciu, Fundamentalism şi terorism, http://www.flacarais.ro/baciu/guestbook.html,.
27
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol. III, an I,
septembrie 2006, p. 11.
9
credincioşi versus Partidul Diavolului este tipică scrierilor acelor grupuri care cultivă spiritul
„martiriului” sau înfaptuiesc atentate sinucigaşe.28
Asocierea morţii în luptă - martiriul – cu „căsătoria”. Această cogniţie (temă) apare frecvent în
testamentele lăsate în urmă de atacatorii sinucigaşi palestinieni şi e foarte posibil să fie un element de
autoconvingere înainte de operaţiune, împreună cu ideea numeroaselor femei frumoase care îl aşteaptă
pe martir (Shahid) în paradis.29
Cele 72 de fecioare, care reprezintă răsplata promisă martirilor în paradis joacă un rol important
în motivarea tinerilor islamişti spre a comite operaţiuni sinucigaşe. Un concept răspandit în ideologia
unor grupări ca : Hezbollah, Hamas, Jihadul islamic palestinian, ce reprezintă un stimul mai ales pentru
atentatorii tineri şi necăsătoriţi.
În arena palestiniană putem regăsi oameni total devotaţi interpretărilor radicale islamice ale
Hamas-ului şi Jihadului Islamic care au îndeplinit peste o sută de operaţiuni sinucigaşe din aprilie 1993.
Dar aceşti oameni trăiesc sub un regim conflictual continuu, în condiţii dificile, sub influenţa unei
îndoctrinări publice constante. În grădiniţele conduse de Hamas, pe pereţi, există inscripţii care spun:
„Copiii de grădiniţă de azi sunt Shuhada (sfinţii martiri) de mâine”. Inscripţiile aflate în sălile
universităţii Al-Najah din Bablus şi ale universităţii islamice din Gaza spun: „Israelul are bombe
nucleare, noi avem bombe umane”. Puterea exemplului martirilor răspândeşte şi în rândul populaţiei
senzaţia unei împuterniciri morale ca şi compensare a confruntării acestuia cu un duşman superior din
punct de vedere militar.
În cazul palestinienilor, ca şi în cazul şiiţilor din sudul Libanului, acest element al „martiriului
deliberat” (Ishtishhad) este semnifcativ. Operaţiunile sinicigaşe sunt considerate prestigioase de
majoritatea populaţiei iar învăţaţii islamici le conferă legitimitate absolută.30
În general, ţinta terorismului religios este schimbarea majoră a societăţii, prin impunerea Shariei
ca bază a conducerii acesteia. Deşi scopul lor final este determinarea schimbării politicii unui guvern,
spre deosebire de modul în care forţele armate ale statelor moderne înţeleg să desfăşoare operaţiunile
militare, grupările teroriste îşi concentrează eforturile împotriva ţintelor civile sau noncombatante.31
Pentru grupările fundamentalist islamice, convenţionalele legi ale războiului, de protejare a
noncombatanţilor, sunt un principiu nefolositor, atâta vreme cât convingerile lor despre modul de
desfăşurare a conflictului sunt de inspiraţie „divină”, conţinute de acele fatwa, emise de lideri religioşi,

28
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol. III, an I,
septembrie 2006, p. 11.
29
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol. III, an I,
septembrie 2006, p. 13.
30
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol. III, an I,
septembrie 2006, p. 13.
31
Alexandru, Cristian, Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările doctrinare ale
acesteia, Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007, p. 41.
10
care îndeamnă la atacarea populaţiei civile. Prin urmare, legile internaţionale sau umanitare nu au nici o
influenţă asupra acestor terorişti.32
Spre deosebire de modul clasic de desfăşurare a acţiunilor militare dintre două armate, terorismul
religios are, în general, ca primă ţintă, civilii şi infrastructura civilă.
Finalitatea urmărită de către grupărilor teroriste fundamentalist islamice, de tipul Al-Qaeda, este
subjugarea libertăţilor democratice şi religioase unei teocraţii islamice. Aceste grupări doresc înlăturarea
drepturilor fundamentale ale umanităţii în favoarea unei dictaturi religioase islamice, iar metodele
folosite sunt contare oricărei legi internaţionale.33
Globalizarea mijloacelor de comunicare în masă nu trebuie înţeleasă ca o receptare uniformă a
realităţii e către membrii fiecărei civilizaţii.
Grupările fundamentalist islamice sunt situate la periferia societăţii, mass-media occidentale
oferă o imagine distorsionată, prezentând radicalismul şi extremismul ca norme valorice ale societăţii în
lumea musulmană. La rândul lor, mass-media din lumea musulmană se bucură de un trecut mai puţin
glorios fiind supuse, cu rare excepţii, cenzurii regimurilor totalitare.34
În mileniul al III-lea am fost martorii violenţelor generate de publicarea caricaturilor care-l
înfăţişează pe profetul Mohamed purtând un turban sub forma unei bombe. Pentru musulmani, profetul
Mohamed primeşte cuvintele divine direct de la Dumnezeu şi reprezintă un simbol sacru, intangibil.
Musulmanii îşi trăiesc religia, şi-au păstrat credinţa vie şi nealterată de-a lungul istoriei.35
Încă din copilărie musulmanii sunt crescuţi în cultul veneraţiei şi respectului faţă de Profetul
Mohamed. Chiar şi musulmanii „seculari”, care nu practică ritualurile religioase, vor reacţiona
necondiţionat faţă de orice formă de insultă la adresa lui Mohamed, aspect condiţionat atat religios cât şi
cultural, în multe ţări islamice ofensele aduse Profetului finnd pedepsite cu moartea.36
Fenomenul terorist de sorginte fundamentalist islamică reprezintă o realitate contemporană.
„Războiul” dintre civilizaţia occidentală şi grupările fundamentalist islamice, a căror stindard este
Osama bin Laden, a scos la lumină o problemă acută dar ignorată: de la începutul anilor 1980 activitatea
grupărilor teroriste fundamentalist islamice au vizat contracararea influenţei economice, politice şi
culturale a lumii occidemtale, ilustrat mai ales de „imperialismul americano-sionist”. 37
Cele mai frecvente acte de terorism comise de extremiştii islamici sunt deturnarea unor avioane,
decapitarea, răpirea, asasinatul, bombele artizanele ascunse sub maşini sau atacurile sinucigaşe.

32
Alexandru, Cristian, Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările doctrinare ale
acesteia, Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007, p. 41.
33
Alexandru, Cristian, Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările doctrinare ale
acesteia, Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007, p. 43.
34
Cristian, Barna, Mass-media şi Islamul, Revista Terorismul Azi, vol. XI-XIII, an II, 2007, p. 41.
35
Cristian, Barna, Mass-media şi Islamul, Revista Terorismul Azi, vol. XI-XIII, an II, 2007, p. 43.
36
Cristian , Barna, Fundamentalismul Islamic si Cruciada Modernităţii, Revista Terorismul Azi, vol. III, an 1, septembrie
2006, p. 97.
37
Cristian , Barna, Fundamentalismul Islamic si Cruciada Modernităţii, Revista Terorismul Azi, vol. III, an 1, septembrie
2006, p. 97.
11
 Mişcările religioase, antiseculare, antimoderniste, „fundamentaliste” nu trec neobservate prin
istorie reprezentând imboldul motivaţional al acţiunilor teroriste din Egipt, Algeria, Indonezia, Pakistan,
Palestina, Israel, Liban şi din altă parte. Al-Qaida reprezintă, în mod spectaculos, violenţa extremismului
religios la scară globală.38
Resursele financiare pentru întreţinerea grupărilor teroriste provin, în special, din statele deţinătoare de
petrol din Golfului Persic, cum ar fi; Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrein. Aceste state
reprezintă monarhii absolute, iar cetăţenii lor sunt de aceeaşi confesiune, şi anume islamul vahhabizilor,
care este una din cele mai reacţionare confesiuni ale lumii musulmane.
Trei evenimente majore au marcat decisiv evoluţia statelor din zona Orientului Apropiat şi
Mijlociu. În ordine cronologică acestea sunt: înfiinţarea Statului Israel în 1948 şi conflictele consecutive
acesteia apărute între evrei şi arabi, în special în teritoriile palestiniene ocupate; revoluţia islamică din
Iran (1979); şi războiul sovieto-afgan (1979-1989).
Împreună cu uriaşul interes manifestat de marile puteri (URSS şi SUA) faţă de rezervele
petrolifere din zonă şi de posibilitatea obţinerii unor poziţii strategice în perspectiva unei bipolarităţi
îndelungate, aceste cauze au influenţat radicalismul islamic şi pe acest fond, escaladarea acţiunilor, cu
caracter terorist.39
Intervenţia armatei sovietice în Afganistan şi acţiunile ei împreună cu aliaţii locali împotriva
societăţii afganeze în anii 80, au determinat scopul esenţial al organizaţiei lui Usama ben Laden de a
deveni o contrapondere militară Uniunii Sovietice şi a promova interacţiunea cu diferite organizaţii
speciale de securitate şi apărare militară din mai multe ţări, ca mai apoi să aibă toată capacitatea de a
ţinti spre SUA. În timpul intervenţiei militare sovietice în Afganistan s-a creat un triunghi pakistanez.
Pakistanul a oferit teritoriu pentru pregătirea modjahezilor şi suport organizaţional. SUA au oferit
armament şi în unele cazuri instructori. Arabia Saudită a finanţat aceste acţiuni. Însă se simţea criza
capitalului uman. Usama ben Laden a fost cel care s-a evidenţiat din existentul captal uman în faţa
şeicului Abdulla Yusuf Azzam, decedat în împrejurări necunoscute. Principalul scop al şeicului era
instaurarea dominaţiei legilor islamului în toată lumea, respectiv „djihadul” şi mitraliera în locul
negocierilor, conferinţelor şi dialogului. Respectiv, programul şeicului a fost preluat de Ben Laden, care
şi-a propus următoarele obiective :
- crearea „internaţionalului islamic” şi organizarea înrolării în acesta a voluntarilor islamici din întreaga
lume cu ajutorul modjahezilor;
- crearea unei reţele teroriste islamice globale prin intermediul stabilirii legăturilor cu aceşti voluntari şi
cu mişcările islamice radicale;

38
Cristian, Barna, Cruciada Islamului, Editura Top Form, Bucureşti, 2007, p. 31.

39
Neculai Stoina, Fundamentalismul islamic, modalitate de manifestare a neoterorismului,
http://www.armyacademy.ro/reviste/2_2004/r2.pdf .
12
- crearea mitului de neînvingere (scoaterea armatei sovietice din Afganistan a semnificat victoria
islamului şi rezonanţa internaţională a acestei victorii a servit sursă de inspiraţie pentru islamiştii din
întreaga lume);
- crearea unei baze de cadre largi şi bine întemeiate de luptători calificaţi şi bine instruiţi,
capabili să exporte revoluţii islamice.
Destinul globalizant al Islamului a înregistrat cea mai traumatizantă întâlnire la falia de contact cu
civilizaţia occidentală, pentru majoritatea musulmanilor Occidentul devenind un simbol impenetrabil şi
de neînţeles al dominaţiei malefice şi imperialismului.
Construcţia ideologică a fundamentalismului islamic, ca „formă de rezistenţă a civilizaţiei
islamice la occidentalizare” este bazată pe tradiţie, etnicitate şi arhetipuri religioase precum: „infideli”,
„adoratori de idoli”, „cruciaţi”, „martiri”, „războaie sfinte”, „inamici ai Islamului”, „marele Satan”.
Acest vocabular fanatico-religios denotă natura violentă a fundamentalismului islamic, o provocare
totalitară atât faţă de Islamul tradiţional cât şi faţă de democraţia modernă.40
Dominat încă de diferenţe etnice şi religioase majore, Orientul Mijlociu posedă un sentiment
puternic de conştiinţă istorică şi de resentimente faţă de Occident. A fost invadat în mod repetat de
armatele imperialiste ale Vestului, resursele sale au fost acaparate, graniţele sale au fost redesenate la
comanda Occidentului, în conformitate cu diversele interese ale acestuia, a avut mereu parte de regimuri
dispuse să aceepte dictaturile Vestului. 41

RECONSIDERĂRI ŞI REORIENTĂRI ALE TERORISMULUI DE SORGINTE

FUNDAMENTALIST ISLAMICĂ DUPĂ 11 SEPTEMBRIE 2001

Evenimentele de la 11 septembrie au reprezentat un semnal de alarmă cu privire la evoluţia

terorismului fundamentalist islamic.
Data de 11 septembrie 2001 reprezintă un moment de răscruce în lupta împotriva terorismului
internaţional şi, de ce nu, un moment de răscruce al istoriei omenirii la început de mileniu III.42
Terorismul modern a început să existe prin forţe proprii din 11 septembrie 2001, devenind o
ameninţare la adresa securităţii naţiunilor şi la adresa drepturilor fundamentale ale umanităţii.
40
Cristian , Barna, Fundamentalismul Islamic si Cruciada Modernităţii, Revista Terorismul Azi, vol. III, an 1, septembrie
2006, p. 98.
41
Graham E. Fuller, O lume fără Islam, Revista Foreign Policy, februarie-martie 2008, p. 73.
42
Dumitru, Virgil, Diaconu, Terorismul. Repere juridice şi istorice, Editura All Beck, Bucureşti, 2004., p. 245.
13
Extinderea sa nu mai are graniţe, fiind reprezentat în domeniul micobiologiei, muniţiilor şi armelor
automatice, publicităţii, resurselor umane, medicinii, IT-ului, construcţiilor, finanţelor, turismului şi
fizicii.43
Actele de terorism care au avut loc în lume, începând cu luna septembrie a anului 2001, în SUA ,
scot în evidenţă o intensificare a contactelor şi cooperării internaţionale între grupurile de terorişti,
alături de o extindere a traficului de arme şi coordonare a acţiunilor. Mijloacele de comunicare şi
călătorie, marile instituţii publice s-au dovedit atât utile terorismului, cât şi vulnerabile la terorism.
Practicarea terorismului având ca bază fundamentalismul islamic vizează, în primul rând, Statele
Unite ale Americii ca superputere mondială, confirmarea fiind dată de atacurile din 11 septembrie 2001
asupra Turnurilor Gemene şi a clădirii Pentagonului.
Atacurile teroriste de la World Trade Center au creat o legatură puternică între Islam şi terorism.
Toţi cei 19 terorişti care au deturnat avioanele în atacurile din 11 septembrie erau musulmani. În acelaşi
timp, 15% dintre cele mai importante organizaţii teroriste de pe glob se afla în lumea musulmană.44
Atacurile de la 11 septembrie şi-au propus să rănească Statele Unite în partea lor decizională.
Pentagonul, Casa Albă şi World Trade Center reprezintă cele trei sfere principale de acţiune politică,
militară, guvernamentală şi economică şi cele trei căi prin care Statele Unite îşi fac simţită prezenţa de
jur-împrejurul globului.45
Ura faţă de lumea occidentală, şi în special, faţă de SUA, a fost evidentă când imaginile de la
locul atentatelor din 11 septembrie 2001 au fost difuzate pe tot globul, iar unii musulmani se bucurau, ba
chiar purtau afişe cu Osama bin Laden, tinerii fiind tentaţi să urmeze calea promovată de acesta.
Rezultatul acestor atacuri din septembrie 2001, fiind “războiul împotriva terorismului” declanşat
de SUA, având ca principale ţinte: pe Osama bin Laden şi organizaţia sa, Al Qaeda. Nimeni nu a crezut
că, după atentatele de la 11 septembrie 2001, când preşedintele Statelor Unite promitea eradicarea
terorismului mai aveau să fie încă 3 atentate puternice în Europa (Rusia, Spania şi UK), peste 700 de
46
atentate în Irak şi alte sute de atentate în diferite alte state , ca de exemplu: la Bali (Indonezie),
Kilambala (Kenya), Bogota (Columbia) şi Istambul (Turcia).
Atentatele de la metroul din Londra, din 7 şi 21 iulie 2005, au fost realizate de o nouă generaţie
de islamişti, recrutaţi din cei captaţi de predicile radicale ale marilor ideologi ai „Londonistanului”.47

43
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, art. cit., p. 5.
44
Virginia, Mircea, Islamul – de la producător de idei la izvor de terorism, http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?
item=1393&title=Islamul
45
Roger, Scruton, Vestul şi restul: globalizarea şi ameninţarea teroristă, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 123.
46
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, op. cit., p. 6.
47
Irena, Chiru, Cristian Barna (coordonatori), Marius, Lazăr, Cristian, Barna, Islam şi terorism în spaţiul european,
Contraterorism şi securitate internaţională, Editura Top Form, Bucureşti, 2008., p. 54.
14
 Dick Cheney, vicepreşedintele american consideră că “Războiul împotriva terorismului este
diferit faţă de războiul din Golf, în sensul că s-ar putea să nu se încheie niciodată. Cel puţin, nu în timpul
vieţii noastre.”
Un aspect demn de luat în considerare este impactul atentatelor teroriste de la 11 septembrie
2001 asupra politicii externe şi de securitate a statelor occidentale, dilema constând în adoptarea fie a
unei demarcaţii istorice de lumea islamică, fie doar adoptarea unor măsuri de securitate anti-teroriste
sporite.48
Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au permis SUA să intervină în Afganistan, Irak.
Implicaţiile militare ale SUA în Orientul Mijlociu au contribuit la înrăutăţirea atitudinii lumii islamice
faţă de lumea occidentală, susţinătorii ideilor radical islamiste promovând Jihadul şi fundamentalismul
în autodeterminarea naţională.
Unele consecinţe ale acestor evenimente par să accentueze discrepanţa relaţională între etnii şi
religii, ducând la înrolarea multor voluntari care aleg să moară pentru un ideal mai degrabă decât să le
fie încălcate unele drepturi socio-economice. Iar evenimentele din 11 septembrie devin un semn al
terorismului accentuat sau fundamentalist.49
Atacurile punitive realizate de SUA şi aliaţii săi împotriva terorismului, atât a presupuşilor
terorişti, cât şi împotriva celor ce sunt bănuiţi a găzdui terorişti, nu numai că fac victime, dar ajută şi la
recrutarea tinerilor pentru a susţine cauza terorismului.
Terorismul de dinainte de 11 septembrie 2001 este considerat ca un trecut al asasinatelor repetate
şi ucideri de oameni, motivate politic şi religios, iar după 11 septembrie 2001 elementul de noutate este
reprezentat de amploarea acţiunilor teroriste, diversificarea strategiilor şi mijloacelor folosite, precum si
dimensiunile distructive fără precedent. Azi, terorismul a evoluat, s-a perfecţionat continuu, adaptându-
se noilor condiţii ale epocii contemporane printr-o diversificare fără precedent în istorie.50
După 11 septembrie 2001 terorismul internaţional a fost privit ca fenomen ce a evoluat şi care a
dobândit un caracter universal, care trebuie abordat dintr-o manieră globală. Atât dreptul internaţional,
cât şi ONU sunt ineficiente în faţa creşterii fenomenului terorismului religios pe plan internaţional, fiind
o devărată provocare la adresa securităţii şi pacii mondiale.
Teroriştii ce au participat la atentatele de la WTC, nu se potrivesc profilului clasic al teroristului
sinucigaş, ei fiind oameni bine educaţi, cu pregătire tehnică şi bine integraţi în comunităţile americane,
căsătoriţi, care păreau să ducă o viaţă de familie normală, având un profil care sfidează statisticile.
După 11 septembrie 2001, ameninţarea teroristă nu vine atât din partea unui individ sau stat, cât
din cea a unor organizaţii care, rămase fără bază teritorială după „pierderea” Afganistanului şi
operaţiunile de pacificare a Irakului, au optat nu pentru repliere, ci pentru dispersie.
48
Cristian Barna, Terorismul, ultima soluţie?, Editura Top Form, Bucureşti, 2005, p. 46.
49
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, op. cit., p.7.
50
Ibidem, p.7.
15
 O altă problemă de importanţă majoră ar fi posibilitatea grupărilor teroriste de a intra în posesia
armelor de distrugere în masă, proliferarea acestora fiind considerata cea mai mare ameninţare potenţială
la adresa păcii şi securităţii mondiale. Iniţiativa în acest sens a fost luată de Organizaţia Naţiunilor Unite,
efectuând anumite demersuri în vederea semnării unor convenţii şi tratate internaţionale , atât pentru
cooperarea împotrive terorismului, dar şi pentru eliminarea ţi non-proliferarea armelor de distrugere în
masă.
Adunarea generală a ONU a reiterat importanţa răspunsurilor multinaţionale la terorism,
dezarmare şi proliferare, susţinând multilateralismul drept „principiu fundamental” în procesul de
negociere privind dezarmarea şi non-proliferarea, subliniind că se impune adoptarea urgentă a unor
decizii pentru a menţine pacea şi securitatea şi pentru a contribui la efectul global împotriva
terorismului, făcând apel la statele membre să-şi reînnoiască şi să-şi îndeplinească angajamentele de
cooperare asumate.51
Sistemele de control, acordurile şi tratatele de non-proliferare au încetinit cumva cursa
înarmărilor nucleare, dar dezvoltarea şi perfecţionarea acestei arme se continuă.
În Afganistan, în taberele organizaţiei Al-Qaeda s-au găsit anumite documente şi echipamente
care confirmă faptul că membrii acesteia dezvoltă un program de cercetare a armelor non-convenţionale,
totodată se presupune că Al-Qaeda ar deţine 20 de bombe nucleare de provenienţă rusă şi că acţionează
în scopul obţinerii de agenţi chimici.
Atentatele de la 11 septembrie au dat un nou impuls Agenţiei Naţional de Informaţii, care a
obţinut aprobarea de a face orice consideră necesar pentru a câştiga războiul contra terorismului. Astfel
s-a creat centrul de detenţie de la Guantanamo, din Cuba, au fost aprobate aşa-numitele “extrădări
extraordinare”, tactici care au făcut ca asupra SUA să planeze acuzaţii de încălcare a drepturilor omului,
de folosire a torturii sau de răpire a unor persoane de pe stradă.52
Primul asasinat din istoria de după 11 septembrie 2001 a avut loc în Yemen, în 2002. O rachetă
trasă dintr-un avion de observaţie teleghidat a distrus o maşină în care se afla un presupus agent Al-
Qaeda. Însă în aceeaşi maşină cu ţinta se afla şi un cetăţeam american de origine arabă. Surse din
comunitatea de informaţii spun că acţiunea a fost autorizată personal de preşedintele George Bush.53
După atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost luate prin surprindere foarte multe agenţii de
securitate atunci când societatea civilă devenise o ţintă a teroriştilor.54
Finanţarea este un punct critic în recrutarea adepţilor şi în realizarea operaţiilor teroriste de mare
anvergură.

51
Cristian, Barna, op. cit 2., p. 111.
52
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, op. cit., p. 21.
53
Ibidem., p. 25.
54
Ibidem, p. 29.
16
 Primul atac al războiului împotriva terorismului a avut loc pe 24 septembrie, când preşedintele
Bush a semnat decretul prezidenţial 13224 prin care s-au blocat avuţiile a 27 de terorişti, organizaţii şi
susţinători ai Al-Qaeda şi tranzacţiile SUA cu asemenea persoane sau entităţi. Ulterior, acest decret s-a
amendat şi s-au mai adăugat nume pe lista persoanelor şi organizaţiilor cunoscute ca surse de finanţare
ale actelor de terorism.55
Principala sursă de fianţare a operaţiunilor organizaţiei Al-Qaeda este moştenirea şi investiţiile
lui Osama bin Laden, dar sigur că există şi simpatizanţi ai acesteia care îşi aduc o contribuţie la bugetul
folosit pentru acţiunile teroriste. Alte surse de finanţare atât ale Al-Qaeda, cât şi ale altor organizaţii
teroriste, ar fi organizaţiile caritabile islamice, invocând unul din „Stâlpii Islamului”, zakat-ul, obligaţia
fiecărui musulman de a dona anual o anumită parte din avere.
Nu încape îndoială că fondurile teroriştilor se hrănesc din sistemul financiar internaţional. Drept
urmare, în cadrul războiului lor împotriva terorismului, guvernele occidentale şi-au declarat hotărârea de
a ţine o evidenţă computerizată permanentă a tuturor tranzacţiilor financiare care au loc în lume.56
Adoptarea, în unanimitate, la data de 28 septembrie 2001, de către Consiliul de Securitate al
ONU, a Rezoluţiei 1373/2001 pentru combaterea terorismului, a demonstrat hotărârea comunităţii
internaţionale de a refuza finanţarea, sprijinirea şi adăpostirea teroriştilor. Această rezoluţie este
apreciată ca fiind una dintre cele mai ample rezoluţii adoptate până în prezent de Consiliul de Securitate
al ONU, măsurile instituite având caracter obligatoriu pentru statele membre.57
Mai mult, rezoluţia 1373 sugerează că, un atac preventiv împotriva unei organizaţii teroriste este
permis.58
Această rezoluţie atacă modalitatea de operare a teroriştilor. Ea obligă statele membre să refuze
finanţarea, susţinerea şi cazarea teroroştilor. De asemenea se are în vedere creşterea schimbului de
informaţii legate de terorismul internaţional între membrii ONU. 111 ţări au luat măsuri să blocheze
finanţarea terorismului.59
Ca răspuns la atacul din 2001 asupra World trade Center, Consiliul de Securitate al Naţiunilor
Unite a adoptat Rezoluţia 1368, care recunoaşte dreptul natural al statelor de a invoca doctrina legitimei
apărări individuale sau colective, în conformitate cu Charta ONU. Mai mult chiar, preşedintele Bush a
impus o doctrină a „statului inamic şi a responsabilităţii statului” şi a promulgat „Patriot Act”, în fapt
prima lege antiteroristă a SUA.
55
Francis Taylor, Politica Statelor Unite în lupta împotriva terorismului, Revista Terorismul Azi, vol. III, an I, septembrie
2006, p. 51.
56
Robert Van de Weyer, Islamul şi Occidentul – O nouă ordine politică şi religioasă după 11 septembrie 2001, Editura Alfa,
Bucureşti, 2001, p. 90.
57
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=20721
58
Alexandru, Cristian, Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările doctrinare ale
acesteia, în Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007, p. 43.
59
Francis Taylor, op. cit., p. 51.
17
 Ţările europene, la rândul lor, au adoptat legi antiteroriste care restrâng liberul exerciţiu al
drepturilor omului şi care, implementează măsuri inimaginabile şi inacceptabile înainte de 2001. 60
Legislaţia antiteroristă defineşte toate tipurile de legi emise cu scopul de a lupta împotriva
terorismului. De obicei, dacă nu întotdeauna, ele apar după comiterea unor atacuri cu bombă sau
asasinate punctuale comise de terorişti. Legislaţia internaţională în materie de terorism include şi
amendamente speciale care permit guvernelor să ocolească legislaţiile propriilor lor ţări atunci cînd
combat activitatea infracţională ce are legătură cu terorismul, invocând „starea de necesitate”.61
Datorită acestei „suspendări” a proceduii legale obişnuite, legislaţia specială este comparată cu o
formă de dictatură care ar putea în mod injust să reprime orice formă de protest populat sub acoperirea
luptei antiteroriste, fiind un pericol la adresa democraţiei.
Acţiunile nedemocratice care se regăsesc în legislaţiile antiteroriste sunt detenţia fără proces şi
fără drept de apărare, aşa cum este în SUA şi unele ţări europene, dar şi percheziţiile şi înregistrările
telefonice fără mandate sau cu eludarea (ocolirea) prevederilor constituţionale, specifice SUA, dar şi
62
unor ţări din Europa de Est , ceea ce poate oferi o aparentă justificare grupărilor teroriste pentru
scopurile urmărite.
Membrii grupărilor teroriste de orientare religioasă, în special cele fundamentalist islamice, sunt
mult mai dispuşi să se bazeze, în realizarea atacurilor lor teroriste, pe ideea că acţiunile lor sunt parte a
unui nou „război religios”, ceea ce obligă ţările creştine sau laice să adopte o poziţie în consecinţă.63
Către sfârşitul secolului al XX-lea, naţiunile occidentale au început să recunoască terorismul ca
cea mai mare ameninţare existentă pe plan internaţional. SUA a definit terorismul ca „cea mai mare
ameninţare a lumii”, iar Codul Penal American ca : „Violenţa premeditată, motivată politic, comisă de
grupuri sub-naţionale sau de agenţii clandestine, împotriva ţintelor civile”.64
Evenimentele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii au demonstrat că populaţia
civilă reprezintă o ţintă preferată a organizaţiilor teroriste, iar atacurile din 23-26 octombrie 2002 din
Moscova, 11 martie 2004 din Madrid, 1-3 septembrie 2004 din Beslan şi din iulie 2005 din Londra au
adus argumente suplimentare în acest sens.65
De la 11 septembrie 2001, ameninţarea cu care se confruntă Occidentul s-a schimbat dramatic,
însă cele mai multe guverne îşi imaginează încă duşmanul după modelul vechii Al-Qaida. Inamicul de
astăzi nu este produsul ignoranţei izvorăte din sărăcie sau al spălării creierului de către reprezentanţii

60
Alexandru, Cristian, Miron, op. cit., p. 37.
61
Ibidem., p. 38.
62
Ibidem., p. 38.
63
Ibidem., p. 38.
64
Ibidem., p. 39.
65
Irena, Chiru, Ella, Ciupercă, Cristian, Barna, Tinerii din românia şi terorismul, în Revista Terorismul Azi, vol. XVIII –
XXI, an II, 2007, p. 57.
18
unei religii. Indivizii de care ar trebui să ne temem cel mai mult nu au fost antrenaţi în taberele teroriste
şi nu sunt subordonaţii lui Osama bin Laden. Adesea ei nici măcar nu aderă la cele mai austere şi mai
dogmatice principii ale islamismului radical. În schimb, noua generaţie de de terorişti constă din
ambiţioşi din diferite zone ale lumii care se autorecrutează, fără a avea şefi şi care sunt conectaţi la nivel
global prin internet. Ei sunt tinerii care caută senzaţii tari şi un sentiment al importanţei şi al
apartenenţei.66
Aspiranţii la statutul de terorişti care constituie nouă generaţie de terorişti doresc să se alăture
oamenilor pe care aceştia îi consideră eroi, fiind mai ales influenţaţi de invazia Irakului şi de mediul
virtual al internetului, care le oferă şi o presupusă unitate, formând reţele neoficiale care se
autofinanţează.
Ameninţarea crescândă la adresa statelor europene, reprezentată de fundamentalismul islamic, a
devenit o realitate îngrijorătoare. Există dovezi că, de la ocuparea Irakului de către forţele coaliţiei
internaţionale, în luna martie 2003, un număr important de tineri musulmani pleacă din statele europene
pentru a lua parte la „războiul sfânt” împotriva „infidelilor”.67
Un studiu american asupra atentatelor teroriste de după invazia din 2003 contrazice afirmaţiile
lui George Bush şi Tony Blair că războiul nu este de vină pentru izbucnirea violenţelor fundamentaliste
îî întreaga lume. Studiul este o încercare de măsurare a “efectului Irak” asupra terorismului global.
Cercetarea arată că numarul celor uciţi în atentate jihadiste în intreaga lume a crescut dramatic de
la începutul războiului din Irak în martie 2003 şi că acest război a contribuit considerabil la răspândirea
virusului ideologic al Al Qaeda, fapt indicat de numărul sporit de atentate teroriste din ultimii trei ani de
la Londra la Kabul şi de la Madrid la Marea Rosie.
Concluzia raportului, că invazia din Irak a avut un impact de departe mai mare, concretizat în
radicalizarea musulmanilor, este substanţial susţinută de serviciile de securitate britanice. 68
Războiul din Irak, a fost, după 2003 principalul motiv de indignare care s-a transformat în
extremism, al islamiştilor radicali, la care s-au adăugat evenimentele de la Abu Ghraib şi Guantanamo.
Propagarea ideilor comune şi părerilor radicale este facilitată de internet. Discursul colectiv existent pe
anumite forumuri reprezintă principalul motor de recrutare de noi membri, din diferite zone ale lumii
pentru a participa la „războiul sfânt”, atât de invocat de teroriştii islamişti .
Acţiunea SUA împotriva Irakului a fost considerată de către numeroase grupări teroriste
musulmane ( Hamas, Al-Qaeda. Jihad-ul Islamic, Hezzbolah, Ansar al-Islam etc.) drept o „invazie” şi, în
consecinţă, imediat după înlăturarea lui Saddam Hussein, acestea au început recrutarea de „martiri ai lui
Allah” în vederea executarii de atentate sinucigaşe împotriva forţelor Coaliţiei.69
66
Marc Sageman, Viitoarea generaţie a terorii, în Revista Foreign Policy, aprilie-mai 2008, p. 53.
67
Irena, Chiru, Cristian Barna (coordonatori), Marius, Lazăr, Cristian, Barna, op. cit. p. 55.
68
http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=1058&title=Terorismul_islamic .
69
Dan, Laurenţiu, Niţă, op. cit., p. 112.
19
 Comunicarea la nivel global are un rol esenţial în răspândirea doctrinelor religioase, făcându-le
cunoscute, contribuid astfel la aşa-numitul „război sfânt” global.
Noua generaţie de terorişti de astăzi reprezintă al treilea val de radicali mânaţi în luptă de
ideologia Jihadului global. Structura lor socială este una descentralizată, împrăştiată, un Jihad fără
conducere. 70
Caracteristică noii generaţii de terorişti este uşurinţa cu care tinerii marginalizaţi îşi pot
transforma frustrările în acte de terorism evocând ca motiv solidaritatea faţă de acei terorişti, pe care ei îi
au ca modele, aflaţi poate în alte colţuri ale lumii, pe care nu i-au întalnit şi pe care nu se ştie daca îi vor
întalni. Neavând legături cu acei terorişti cunoscuţi, tinerii noii generaţii de terorişti sunt aproape
imposibil de identificat.
În ultimii ani, radicalizarea ochi în ochi s-a transformat în radicalizarea online. Supravieţuirea
mişcării sociale pe care membrii Al-Qaida au inspirat-o depinde de fluxul continuu de noi membri. O
mişcare socială fără conducere este în permenenţă la mâna membrilor ei. Cum fiecare generaţie încearcă
să se definească în contrast cu cea precedentă, ceea ce atrage actuala generaţie de tineri aspiranţi la
radicalism ar putea să nu mai atragă pe următoarea. O sursă majoră de inspiraţie a actualei generaţii este
reprezentată de furia şi indignarea morală provocate de invazia Irakului. Pe măsură ce amprenta
Occidentului se diminuează acolo, la fel se va întâmpla şi cu dorinţa de a lupta cu Occidentul. 71
Utilizarea spaţiului public de comunicare, fie mass-media clasice, fie mai nou internetul, devine
unul dintre instrumentele predilecte ale acţiunilor psihologice utilizate de mişcările islamiste neo-
fundamentaliste, pentru care mariajul între stricta referinţă la Sharia şi utilizarea high-tech devine perfect
canonic.72
Dacă acţiunile punitive ale terorismului fundamentalist clasic erau îndreptate împotriva statelor
musulmane aliate puterilor occidentale, în prezent, acţiunile terorismului radical islamic contemporan
sunt îndreptate împotriva Occidentului.
După 11 septembrie 2001, strategia SUA în privinţa terorismului a fost urmărirea şi prinderea
celor care au participat la atentate. Astfel SUA au reuşit să diminueze din capacităţile organizaţiei Al-
Qaida, dar strategia utilizată nu are nici un efect pozitiv în lupta împotriva unui Jihad care nu poate fi
controlat, ba chiar stimulează răspândirea acestui fenomen prin publicitatea pe care o face acestor
terorişti, transformându-i în eroi în ochii unor tineri, încurajându-i sa le urmeze exemplul.
Terorismul radical islamic nu va dispărea niciodată pentru ca va fi învins de Occident.73
Atentatele de la 11 septembrie 2001 au dezvăluit un inamic modern, sofisticat, care diferă
esenţial de grupările musulmane fundamentaliste considerate teroriste de guvernele occidentale în
70
Marc Sageman,art. cit. p. 54.
71
Ibidem., p. 57.
72
Irena, Chiru, Cristian Barna (coordonatori),Marius, Lazăr, Cristian, Barna, op. cit., p. 53.
73
Marc Sageman, art. cit, p. 58.
20
ultimele două decenii. „Lumea mileniului trei se confruntă cu o masă amorfă de profesionişti fanatizaţi,
care operează în celule mici, ieşind la suprafaţă brusc, după o experinţă normală, sau chiar anodină, după
care se scufundă iar în existenţa cotidiană, la adăpostul metropolelor pe care visează să le distrugă”.74
Exportul radicalismului islamic dinspre zonele aflate pe axa răului spre cele cu conflicte
interconfesionale latente, coroborat cu alegerea Europei de Sud-Est ca zonă de refugiu şi refacere a
grupărilor extremist-teroriste, menţine în actualitate riscul ameninţărilor teroriste, probabilitatea
concretizării acestora fiind sporită de existenţa în aproape toate ţările din regiune a unor comunităţi
puternice de cetăţeni arabi, în rândul cărora se află şi susţinători sau membri ai organizaţiilor teroriste
Hamas, Hezbollah, Fraţii Musulmani, Al-Qaeda etc.
Schimbarea relaţiilor dintre Occident şi restul lumii, inclusiv ţările musulmane, este marea
provocare politică a zilelor noastre.75
Fundamentalismul islamic este un produs derivat al fenomenului modernizării şi o reacţie la
pierderea identităţii colective ce dublează tranziţia spre o societate globalizantă.76
Terorismul contemporan are deja un caracter mondial. El se axează îndeosebi pe extremismul
77
religios violent, pe extremismul politic şi pe efectele dezrădăcinării.
După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, capetele de acuzaţie
pentru terorism s-au înmulţit: uciderea copiilor la Beslan, decapitarea ostaticilor în Irak, atentate cu
maşini-capcană în Indonezia şi în Turcia, atentatele de la Madrid din 11 martie 2004, terorismul
sinucigaş de peste tot etc. Toate acestea au creat îngrijorare în rândul intelectualilor musulmani, liderilor
religioşi şi altor oameni importanţi ai lumii islamice. Aceştia s-au hotărât să denunţe terorismul, în
numele Islamului.78
Războiul împotriva terorismului îi loveşte, adesea, şi pe musulmanii moderaţi, chiar dată
terorismul nu trebuie atribuit lumii islamice, ci doar extremismului islamic.
Teroriştii au dovedit că sunt în măsură să opereze în lumea întreagă. Ei acţionează în Asia
Centrală, în Asia de Sud-Est, în Japonia, în China, în Rusia, în Caucaz, în Balcani, în Turcia, în Irak, în
Orientul Apropiat, în Africa, în Europa Occidentală, dar, de la atacurile din 11 septembrie 2001, mai
puţin pe teritoriul Statelor Unite. Teroriştii n-au încetat însă să-i atace pe americani şi pe prietenii şi
aliaţii lor, în special Israelul, oriunde au reuşit să o facă.

74
Dan, Laurenţiu, Niţă, op. cit., p. 29.
75
Robert, Van de Weyer, op. cit., p. 97.
76
Irena, Chiru, Cristian Barna (coordonatori),Marius, Lazăr, Cristian, Barna, op. cit. p. 57.
77
Gheorghe, Văduva, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale, în condiţiile
statutului României de membru NATO, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, p. 11.
78
Gherghe, Văduva, op. cit 2, p. 17.
21
 Valul de violenţă care a erupt după septembrie 2001, a evoluat într-o formă mai radicală, total
necunoscută de Israel până în anii recenţi.79 În special, anul 2002 este apogeul în ceea ce priveşte
numărul israelienilor morţi sau răniţi, fiind victime ale violenţei palestiniene.
SUA, a impus guvernelor arabe, după 11 septembrie 2001, să acţioneze decisiv împotriva
grupărilor fundamentalist islamice, arătând lumii musulmane că principala misiune a „guvernelor
apostate” este, în realitate, protejarea Occidentului. Această stare de fapt a legitimat campania teroristă a
Al-Qaeda împotriva Statelor Unite ale Americi, sprijinită din interiorul unor societăţi care îşi urăsc
proprii guvernanţi.80
După momentul 11 septembrie 2001 se constată o proliferare nemaiîntâlnită a atacurilor
sinucigaşe, mai ales în înfierbântata zonă a Orientului Mijlociu, prin folosirea centurii explozive, atacuri
aproape imposibil de prevenit şi care, prin imprevizibilitatea consecinţelor lor, soldate frecvent cu zeci
de persoane ucise, au un mare impact şi răsunet, rezonanţă urmărită de astfel de terorişti.81
Între 2005 şi 2006, în Orientul Mijlociu s-au remarcat conflictele dintre Israel, Hamas şi
Hezbollah („micul război” din 2006); criza programului nuclear iranian. La începutul anului 2007 se
constată un nou demers de soluţionare a problemelor regionale de securitate cu participarea marilor
puteri şi a instituţiilor internaţionale.82
Transformarea terorismului internaţional într-un fenomen social de amploare cu ameninţări
asimetrice nu a reuşit să dinamizeze procesul de intervenţie juridică şi să legalizeze procedurile de
aducere în instanţă pe plan internaţional.83
State ca Iranul, Siria, Arabia Saudită sau Libanul sprijinită terorismul, în mod direct sau indirect,
cu logistică, armament şi financiar si prin donaţiile, în aşa zisele scopuri umanitare, ale musulmanilor
care şi-au găsit adăpost în Statele Unite sau în Europa.
Grupările teroriste fundamentalist islamice au demonstrat că dispersia geografică oferă
securitatea necesară executării cu succes a acţiunilor, în vreme ce o ierarhie rigidă, nu. 84 Acţiunile lor se
desfăşoară pe tot globul.
Cu toate că terorismul contemporan este, preponderent, antiamerican şi antioccidental, noua
formă de terorism este în strânsă legătură cu globalizarea, astfel puterile promotoare ale globalizării, nu
doar SUA , ţările Uniunii Europene, ci şi Rusia, China, India şi multe alte ţări, angajate pe drumul
modernizării economiei, informaţiei, vieţii sociale şi culturii, au devenit ţinte ale unor lovituri teroriste

79
http://www.mfa.gov.il/MFA/Terrorism-
+Obstacle+to+Peace/Palestinian+terror+since+2000/Victims+of+Palestinian+Violence+and+Terrorism+sinc.htm .
80
Cristian, Barna, op. cit 1, p. 123.
81
Dumitru, Virgil, Diaconu, op. cit., p. 10.
82
Teodor, Frunzeti, Vladimir, Zodian, LUMEA 2007, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2007., p. 461.
83
Neculai, Stoina, art. cit., http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a3.pdf.
84
Cristian, Barba, op. cit. 2. p. 19.
22
devastatoare. Chiar bin Laden, cel mai căutat terorist de pe planetă, descria organizaţia pe care o
conduce ca pe un produs al globalizării sau ca o replică la aceasta.

În loc de concluzii

Terorismul este categoric interzis de Islam şi legea islamică respinge ideea că o tactica non-
legitimă poate vreodată conduce spre un efect pozitiv.
Nu fundamentalismul este principala cauza a terorismului numit şi islamic, ci condiţiile sociale şi
politice din zonă şi amestecul străin care, au trezit în musulmani intoleranţă şi fanatismului existente şi
în Islam ca în orice religie cu tendinţe universale.
Islamul nu se suprapune peste fundamentalismul islamic. Islamul nu e incompatibil cu
democraţia de tip occidental, iar democraţia de tip occidental şi drepturile omului nu sunt universale.
Ambele abordări (prima de dreapta, a doua de stînga) sunt false pentru că nu vorbesc despre islam.
Islamul, ca orice religie, este aplicată de nişte oameni care înţeleg diferit un acelaşi text. Islamul nu e
mai bun sau mai rău, mai sîngeros sau mai tolerant decît creştinismul, de pildă.
Islamismul şi islamul nu trebuie confundate, pentru că nu există nici un precept în Cartea Sfântă
a musulmanilor care să justifice asasinatele comise. Coranul pentru musulmani reprezintă „Cuvântul lui
Dumnezeu“. Dacă se menţine aceeaşi interpretare a convingerilor tradiţionale din religie, ca fiind opusă
formelor moderne, atunci se poate afirma că fiecare musulman este un fundamentalist. Aceasta se
datorează faptului că un musulman crede (din motive istorice, ideologice şi logice) că, într-adevăr,
23
Coranul este „Cuvântul lui Dumnezeu“, este sursa de îndrumare pentru această viaţă şi cheia Salvării în
Viaţa de Apoi.
S-a răspândi ideea că toţi teroristii de religie musulmană sunt fundamentalişti şi toţi
fundamentaliştii ar fi terorişti. Când se vorbeşte despre terorism, se face referire la Orientul Mijlociu şi
se asociază automat cu fundamentalismul islamic şi invers, fundamentalismul este asociat cu terorismul.
Semnul egalităţii între cei doi termeni, terorism şi musulman, a devenit foarte mediatizat, mai ales după
atentatele de la World Trade Center. Permeabilă sau nu, lumea Islamului, la fel ca şi alte lumi a fost şi
este caracterizată de multe tentaţii, căile de urmat fiind variate şi alese în consecinţă.
Este important de subliniat că Islamul nu se rezumă la islamismul extrem. Unii musulmani au
numit fundamentalismul islamic „maladia Islamului”. Totodată, Islamul nu trebuie să fie asociat
obligatoriu cu terorismul sinucigaş.
Laicizarea şi occidentalismul sunt văzute inamicii lumii msulmane. Se apreciază că Jihadul nu
poate fi înţeles pe deplin de occidentali, deoarece structura psihologică a unui musulman face parte din
cultura religioasă a Islamului.
Secolul al XXI-lea a oferit musulmanilor extremişti ideea de „retragere permanentă”, în care
Islamul ar fi asediat de cultura şi modernizarea occidentală. Superioritatea Occidentului, recunoscută de
altfel şi de către Islam, a dat acestui conflict, dintre occidentali şi Islam, un sens de disperare,
popularizat de către liderii religioşi ca un război de autoapărare în care Jihadul este singurul răspuns
posibil. Jihad este o stădanie pentru cauza lui Dumnezeu singur şi nu poate viola principiile Islamice,
deci nu poate şi asociat terorismului.
Orientul de Mijloc reprezintă terenul principal de confruntare dintre globalizarea democratică şi
respingerea acesteia de lumea musulmană. Conflictul din Irak a antrenat ansamblul Orientului Mijlociu,a
intensificat rezistenţa grupărilor fundamentaliste care se opun democratizării, şi implicit, puterii care o
promovează în plan internaţional, SUA.

Bibliografie

1. Barber, Benjamin R., Jihad vs. McWorld : How Globalization and Tribalism are Reshaping the
World, Bucureşti, 2001.
2. Barna, Cristian, Teroriamul, ultima soluţie?, Editura Top Form, Bucureşti, 2005.
3. Barna, Cristian, Cruciada Islamului, Editura Top Form, Bucureşti, 2007.
4. Bill, James, A., Leiden, Carl, Politics in the Middle East, Second Edition, Little, Brown and
Company, 1984, USA, 1984.

24
 5. Brusanowski, Paul, Stat şi religie în Orientul Mijlociu Islamic : de la teocraţia medineză
instituită de Muhammad la frăţia musulmană din perioada interbelică, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2005.
6. Chiru, Irena, Barna, Cristian (coordonatori), Contraterorism şi securitate internaţională, Editura
Top Form, Bucureşti, 2008.
7. Lammens, Henri, Islamul : credinţe şi instituţii, Editura Corint, Bucureşti, 2003.
8. Niţă, Dan, Laurenţiu, Terorismul kamikaze, Editura Antet XX Press, 2005.
9. Scruton, Roger, Vestul şi restul: globalizarea şi ameninţarea teroristă, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2004.
10. Van de Weyer, Robert, Islamul şi Occidentul – O nouă ordine politică şi religioasă după 11
septembrie 2001, Editura Alfa, Bucureşti, 2001.
11. Diaconu, Dumitru, Virgil, Terorismul. Repere juridice şi istorice, Editura All Beck, Bucureşti,
2004.
12. Văduva, Gheorghe, Terorismul. Dimensund geopolică şi geostrategică. Războiul terorist.
Războiul împotriva terorismului. Academia de Înalte Studii Militare a Ministerului de Apărare al
României. Bucureşti, 2002.
13. Văduva, Gheorghe, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării
naţionale, în condiţiile statutului României de membru NATO, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare, Bucureşti, 2005.

Presă:
Românua Liberă, 15 Iulie 2007.

Reviste:
Foreign Policy, februarie-martie 2008, aprilie-mai 2008,
Terorismul Azi, vol. III, an I, septembrie 2006; vol. XVIII-XXI, an II, 2007,

Surse online:
http://www.armyacademy.ro
http://www.cadranpolitic.ro
http://www.islam-abc.ro
http://www.islamtomorrow.com
http://www.mae.ro
http://www.mfa.gov.il

25
26