REZUMAT:

Lucrarea de faţă abordează gestiunea costului fiscal al unei entităţi economice prin prima
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor pe care le suportă, ca urmare a impunerii acestora de către
stat prin intermediul instrumentelor sale de politica fiscală. Potrivit raportului Paying Taxes 2010
realizat de PricewaterhouseCoopers şi Banca Mondială, România are cel mai „greoi“ sistem
fiscal din Uniunea Europeană, fiind urmată de Polonia şi Italia evaluând povara administrativă
pe care trebuie să o suporte companiile pentru a se conforma legislaţiei fiscale şi, de asemenea,
prin calcularea ponderii cheltuielilor fiscale ca procent din profitul înainte de impozitare. Astfel,
România se clasează pe locul 149 din 183 de economii analizate în ceea ce priveşte uşurinţa
plăţii impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, în uşoara scădere faţă de acum un an, când se situa pe
locul 146, deoarece în ciuda recesiunii globale, guvernele de pretutindeni au rămas totuşi
interesate de reformele fiscale. Raportul arată că 45 de state din întreaga lume au simplificat
modalităţile de plata a taxelor, cu 25% mai multe decât în anul precedent, însă în ţara noastră
sistemul fiscal nu a făcut un pas înainte, iar plata impozitelor şi taxelor în economia locală nu s-a
uşurat. Potrivit aceluiaşi raport menţionat mai sus, prin comparaţie, la nivel global numărul
mediu de plăţi necesare pentru compania standard pe care s-a bazat studiul de caz din raport este
de 31 de plăţi efectuate pe parcursul unui an, ceea ce înseamnă că în România se efectuează de
aproape 4 ori mai multe plăţi de impozite, taxe şi contribuţii. Însă, din perspectiva cotei fiscale
totale, care măsoară ponderea cheltuielilor fiscale ca procent din profit înainte de impozitare,
România a făcut progrese faţă de anul trecut, procentul scăzând de la 48% la 44,6%, nivel ce
reprezintă media statelor europene. De asemenea, tot în medie, o companie plăteşte 9,5 taxe
diferite, iar impozitul pe profit reprezintă numai 12% dintre plăţi, 26% din timpul necesar pentru
îndeplinirea cerinţelor legislaţiei fiscale şi 38% din costul taxelor.
Prin prisma datelor expuse anterior am ales ca ipoteză de lucru tratarea costului fiscal la o
entitate economică din punctul de vedere al cheltuielilor fiscale cu impozitele directe deoarece
acestea din urmă reprezintă una dintre formele cele mai vechi de impunere, cu o pondere
semnificativă în prelevarea de venituri la bugetul statului, fiind într-o continuă evoluţie în
domeniul fiscal, care afectează considerabil dezvoltarea şi însuşi existenţa fiscală a unei entităţi
economice.
Conceptul de cost fiscal este prezentat adesea cu nuanţe diferite, accentuându-se, de regulă,
asupra laturii sale referitoare la tipurile de impozite promovate de un stat. De fapt, costul fiscal
nu poate fi conceput decât ca un mixaj între modalităţile de procurare a resurselor la dispoziţia
statului şi cele privind destinaţiile ce se dau acestor resurse. Costul fiscal este expresia politicii
fiscale, o componentă a politicii financiare a statului, care cuprinde, atât ansamblul
reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor şi concretizând opţiunile
statului în materie de impozit şi taxe, cât şi deciziile privind cheltuielile publice ce se finanţează.
La baza legitimităţii existenţei costului fiscal la nivelul unei economii, stă necesitatea statului de
a-şi acoperi cheltuielile pe care trebuie să le efectueze în vederea înfăptuirii roului sau
economico-social.
Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor
fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta
prelevare se face prin intermediul impunerii fiscale1 în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi
fără contraprestaţie directă din partea statului. Acesta are o importanţă deosebită în cadrul
1
„Impunerea fiscală este o formă de constituire a unei părţi din veniturile statului, caracterizată prin prelevarea conform legii a
unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Persoanele fizice sau
juridice în cauză sunt, în principal, cetăţeni români sau agenţi economici cu domiciliul în România, dar pot fi şi cetăţeni străini
sau agenţi economici străini care desfăşoară activitate în România, în măsura în care ei dobândesc venituri sau posedă averi în

1
costului fiscal pentru că ele reprezintă principalul mijloc de formare a veniturilor statului,
reprezentând în mod frecvent peste 90% din totalul acestora şi trebuie acordată atenţie
modificărilor aduse în permanenţă pentru adaptarea la noile condiţii economice, şi prin urmare
asupra sa se va axa cercetarea de faţă.
Taxele reprezintă contravaloarea serviciilor executate de stat, la cererea persoanelor fizice şi
juridice (acte notariale, menţiuni la contractul şi statutul societăţilor comerciale, acte
testamentare, etc), valoarea taxelor raportat cu serviciul prestat de stat este mult mai mare.
Contribuţiile reprezintă obligaţii ale agentului economic la asigurări sociale de stat, sănătate,
pensii, şomaj, fiind achitate de persoanele fizice şi juridice care utilizează forţa de muncă pe
durata nedeterminată sau determinată.
Deoarece impozitele justifică definiţia costului fiscal, vom analiza în continuare natura acestora.
Astfel impozitele sunt percepute ca un rău necesar, fără existenţa acestora statul fiind pus în
imposibilitatea de a-şi putea desfăşura activităţile cu care este mandatat.
La baza stabilirii impozitelor stau o serie de principii:
Neutralitatatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu
formă de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin.
Certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru
fiecare plătitor.
Echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice prin impunerea celei mai mari părţi a veniturilor
realizate cu aceeaşi cotă de impozitare. Astfel, la nivelul persoanelor fizice se ajunge la
respectarea dezideratului” la venituri egale impozite egale”.
Eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal,
astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoanele
fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor
decizii investiţionale majore.
Pentru a evidentia modalitatea de aplicare a impozitelor, a procedurii şi determinării plăţii
lor, vom face în continuare o prezentare a elementelor tehnice ale impozitelor:
Subiectul impozitului sau contribuabilul, este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la
plata impozitului.
Suportatorul impozitului, este persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri suportă în mod
efectiv impozitul.
Obiectul impozitului este bunul supus impozitării. În funcţie de impozit putem avea ca obiect al
impunerii.
Sursa impozitului, indică din ce anume se plăteşte impozitul adică din venit sau avere.
Cota sau impozitul unitar reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere.
Asieta fiscală, dă expresie modului de aşezare a impozitelor şi cuprinde totalitatea operaţiunilor
pentru identificarea subiecţilor impozabili, stabilirea mărimii materiei impozabile şi a
cuantumului impozitelor datorate statului.
Termenul de plată precizează durata până la care impozitul trebuie plătit acest termen are
caracter imperativ.

Impozitele şi taxele discutate ca venituri ale bugetului de stat, se împart în două categorii:

2
a) venituri curente
b) venituri din capital (provin din valorificarea unor bunuri ale societăţilor comerciale cu
capital de stat sau a rezervei de stat).
Veniturile curente la rândul lor sunt clasificate în două grupe:
1.Veniturile nefiscale provin din vărsăminte efectuate de Banca Naţională a României din
profitul net, al regiilor autonome, veniturile de la instituţiile publice, taxele consulare etc.
Ponderea lor în totalul veniturilor curente este foarte mică.
2. Venituri fiscale: sunt formate din sumele provenite din impozitele directe şi indirecte.
Impozitele directe sunt suportate de persoane fizice sau juridice care le plătesc în cunoştinţă de
cauză (impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende, impozitul
pe clădiri etc.). Impozitele directe vizează existenţa venitului sau averii, în timp ce impozitele
indirecte vizează utilitatea acestora. În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor,
impozitele directe se pot grupa în reale şi personale.
Impozitele indirecte sunt cele pe care nu le suportă cel care le plăteşte. Ele sunt suportate în
general de consumatorul final (accize, taxa pevaloare adăugată, taxele vamale, taxele de
consumaţie etc.). Fiind percepute în cote proporţionale asupra valorii mărfii vândute şi a
serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitatea de măsură, impozitele indirecte crează impresia
falsă că ar fi suportate în aceeaşi măsură de toate păturile sociale, că ar asigura o repartiţie
echitabilă a sarcinilor fiscale. Ele ignoră capacitatea de contribuţie a cumpărătorului şi, deci,
conţin un element de inechitate socială. Introducerea sau creşterea impozitelor indirecte duce la
accentuarea inflaţiei.
Toate impozitele-directe şi indirecte contribuie la scăderea nivelului de trai al populaţiei, dar în
mod diferit. Astfel, în timp ce impozitele directe duc la scăderea veniturilor nominale ale
diferitelor categorii sociale, cele indirecte nu le afectează veniturile nominale, dar le micşorează
în schimb puterea de cumpărare. În urma instituirii unui impozit indirect asupra unei anumite
mărfi, consumatorul va putea să-şi procure o cantitate mai mică din marfa respectivă, decât
înainte de aplicarea acestuia.
O importanţă sporită o constituie aşezarea impozitului prin care se impune real costul fiscal
asupra constribuabilului, şi care presupune:
· constatarea şi evaluarea materiei impozabile;
· stabilirea cuantumului impozitului datorat de către contribuabil;
· perceperea/încasarea impozitului.
Aceasta se realizează pe baza sistemului de impunere fiscală care printr-un ansamblu de operaţii
şi măsuri încearcă să asigure eficienţa impozitelor şi să ţină cont de respectarea unor principii de
bază. Aşezarea impozitelor este un complex de operaţiuni privind stabilirea obiectului impozabil,
determinarea cuantumului impozitului şi perceperea impozitului. Stabilirea obiectului impozabil
are în vedere constatarea materiei impozabile (care este în sarcina organului fiscal) şi evaluarea
acesteia (efectuată de organul fiscal însuşi sau în conlucrare cu chiar contribuabilul sau cu o terţă
persoană). Evaluarea se poate face indirect sau direct.
Determinarea cuantumului impozabil are în vedere calculul sumei de plată. În cazul în care se
ţine cont principiului echităţii fiscale se practică două modalităţi principale de impunere: în sume
fixe şi în cote procentuale.
Impunerea în sume fixe este destul de limitată, deoarece nu răspunde bine cerinţei de corelare a
sarcinii fiscale cu puterea economică a contribuabilului. Azi este utilizată pentru aşezarea unor
impozite indirecte (ca de pildă acciza în sumă fixă pentru ţigări şi alcool) sau a unor taxe (în
special locale).

3
Impunerea în cote procentuale este larg utilizată, fiind, în zilele noastre, principala modalitate
de aşezare a impozitului, deoarece asigură o bună corelare a sarcinii fiscale atât cu puterea
economică a contribuabilului, cât şi cu situaţia sa personală. Sunt în uz trei variante:
1. în cote proporţionale;
2. în cote progresive, cu alternativele:
• cote progresive simple,
• cote progresive compuse său cote progresive pe tranşe;
3. în cote regresive.

Transpunerea în practică a prevederilor cuprinse într-un sistem fiscal şi a procedurilor

elaborate de administraţia fiscală în vederea determinării sarcinii fiscale a unei entităţi,
presupune existenţa unui mecanism, a unui angrenaj, bine pus la punct, cu norme şi reguli bine
determinate.
Prin corelarea rolul alocativ, cu cel distributiv şi chiar cel reglator ale statului, rezultă implicaţia
imperativă a resurselor financiare pe care statul şi le procură prin vânzarea anumitor prestaţii,
prin fiscalitate şi, dacă aceste resurse nu sunt suficiente, prin împrumut, toate acestea realizate
prin promovarea şi realizarea principiilor fiscale: principii de echitate fiscală, principii de politica
financiară, principii de politică economică. Între politica practicată de stat şi natură şi
dimensiunea costului fiscal suportat de o entitate/contribuabil există o legătură directă iar
înţelegerea cauzalităţii acestei relaţii pentru a evidenţia importanţa costului fiscal în cadrul
proiectării şi implementării acestuia în cadrul economiei unui stat este absolut necesară.
Potrivit autorului Niculeasa Irinel în lucrarea sa „Regimul Juridic al colectării obligaţiilor fiscale”
legătura dintre aceste aspecte „este dată de faptul că gradul de conformare voluntară2 a
contribuabililor la impunerea statală este în raport direct proporţional cu modul în care celelalte
instrumente de politică fiscală sau politică monetară sunt aplicate şi implementate de către
autorităţile publice cu atribuţii în domeniu. Mai mult, politica fiscală în ansamblu reprezintă un
subsistem al sistemului economic, în sensul că aceasta evoluează şi suportă schimbări,
determinate în mare parte de realităţile economice”.
Politica europeană în domeniul impozitării are două mari componente: impozitarea directă – care
este responsabilitatea statelor membre şi impozitarea indirectă, ce afectează libera circulaţie a
bunurilor şi serviciilor. Spre deosebire de reglementările în domeniul TVA şi accize, la impozitul
pe profit reglementările europene privesc numai situaţiile de transferuri intracomunitare de
fonduri (capital, venituri, profituri etc), astfel încât regulile de impozitare rămân la latitudinea
statului Român. Impactul asupra agenţilor economici a fost favorabil în principal companiilor
rezidente în România pentru veniturile obţinute din România pe două axe:
- Scutirea de impozit pe dividende a dividendelor plătite către acţionari persoane juridice din UE,
în anumite condiţii. Pe cale de consecinţă a fost obligatorie stabilirea unei astfel de măsuri şi
pentru dividendele plătite către persoane juridice române, respectând aceleaşi condiţii;
- Asigurarea neutralităţii fiscale a unei fuziuni (sau divizări etc) efectuate de o persoană juridică
română cu o persoană juridică din alt stat membru.
Conform raportului Taxation trends în the European Union realizat de Comisia Europeană pe
anul 2009 cu privire la principalele măsuri fiscale practicate ca răspuns la dezvoltarea economică
şi a crizei financiare, România a adoptat un prim set de măsuri fiscale: rata de reducere a TVA-
ului (de la 19% la 5%) pentru construirea de locuinţe sociale şi, sub rezerva unor condiţii,
locuinţe private de maximum 120 m² şi o valoare de 380 000 lei (aproximativ 90 000 €),

4
contribuabilii care realizează venituri din activităţi agricole vor fi obligaţi să plătească un impozit
de 2% pe venitul lor brut, scăderea contribuţiilor angajatorilor pentru accidente de muncă şi
profesionale boli cu 0,5%, creşterea nivelului de deductibilitate de asigurare voluntară de
sănătate (de la € 200 la € 250) şi pragul de deducere pentru angajaţilor contribuţia la programele
de pensii facultative (200 € pentru € 400), creşterea capacităţii de deductibilitate pentru
contribuţiile la pensii facultative şi de sănătate din venituri personale şi corporate, scutiri
temporare de impozit pe câştigul de capital din valori mobiliare de tranzacţionare pe piaţa
bursieră românească, tipuri specifice de câştigurile de capital realizate de nerezidenţi sunt acum
obiectul unei scutiri fiscale permanente, reducerea impozitelor pe dividende ale nerezidenţilor la
16% la 10%, reducerea taxei de poluare auto, creşterea accizelor la băuturi alcoolice, ţigări şi
combustibili începând cu aprilie 2009.
În ceea ce priveşte evoluţia impozitelor directe pe fondul compensării efectelor crizei financiare
globale, s-au propus şi adoptat o serie de măsuri fiscale speciale, dintre care amintim mai jos pe
cele considerate din punctul de vedere al autorului cu impact semnificativ asupra fiscalităţii
suportate de o entitate economică cu sediul în România, dintre care amintim:

 introducerea din anul 2005 a cotei unice de impozitare asupra profitului impozabil şi a
venitului impozabil în valoare de 16% , şi implicit a impozitului forfetar potrivit noii grile
de impozitare convenite de Ministerul Finanţelor cu patronatele începând cu 01.05.2009.
 Schimbarea regimului fiscal al unei microîntreprinderi. Dacă în trecut cota de impozitare
pe veniturile microintreprinderilor a fost de: 2% în anul 2007; 2,5% în anul 2008; 3% în
anul 2009”, arată articolul 107 al Codului fiscal valabil pentru 2010, microintreprinderile
vor plăti de la la 1 ianuarie 2010 un impozit pe profit sau pe venit de 16%, deoarece
impozitul redus pe venit, de 3%, „expira” la 31 decembrie 2009, potrivit Codului fiscal
pe 2010, toate microintreprinderile trebuind să se declare că plătitoare de impozit pe
profit.
 De asemenea s-au adoptat măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri în scopul
depăşirii dificultăţilor financiare şi relansării circuitului comercial, anume scutirea
impozitului reinvestit, prin HG 1620/2009 pentru modificarea şi completarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG
44/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 31 decembrie 2009. Profitul investit
în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
lucru), folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit. Entităţile
au obligaţia de a păstra în patrimoniu activele respective cel puţin o perioadă egală cu
jumătate din durată lor normală de funcţionare.
 Altă iniţiativă a vizat obligaţia de plată de către entităţile economice a impozitului pe
profit anual, cu plăti anticipate efectuate trimestrial, conform articolului nr. 34 din Codul
fiscal literă a şi b, actualizate cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a
anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se
efectuează plăţile anticipate. Termenul până la care se efectuează plată impozitului anual
este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit. Intrarea în vigoare
sistemului de plată anuală a impozitului pe profit cu efectuarea de plăti anticipate se va
amâna însă până în anul 2012. Măsură a fost luată prin OUG nr. 22/2010, ceea ce va
determină majorarea veniturilor bugetare cu 625,7 milioane lei (0,12% din PIB) în 2010
ce are că efect păstrarea în sectorul privat a diferenţei dintre plată anticipată şi impozitul
pe profit real.

5
Alte măsuri aplicate au fost:
· acordarea deductibilităţii limitate a cheltuielilor de funcţionare, întreţinere şi reparaţii,
exclusiv cheltuieli privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele
cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, la cel mult un singur
autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii.
· Considerarea că nedeductibile (în perioada 01.05.2009 – 31.12.2010) a cheltuielilor cu
combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv
transportului rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească
3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul
şoferului.
· Impozitarea rezervelor din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, efectuate
după data de 01 ianuarie 2004, care sunt deduse la calculul profitului impozabil prin
intermediul amortizării fiscale sau a cheltuielilor privind activele cedate şi/sau casate.
Tendinţele evoluţiei costului fiscal în România este analizat şi detaliat în raportul
menţionat mai sus pentru anul 2009, în care structura sarcinii fiscale iese în evidenţă prin
următoarele aspecte: ocupă locul patru la nivelul impozitelor indirecte în UE după Bulgaria,
Cipru şi Malta, acestea având o cotă de aprovizionare 43,4% din veniturile fiscale totale
comparativ cu o 38,4% media pe UE, în timp ce cotă de contribuţii sociale este de 33,6% (în UE-
27 29,5%) şi impozite directe de doar 23,0% (UE-27 - 32,3%). Nivelul scăzut al impozitelor
directe se datorează în principal la cel mai mic impozitele pe venitul personal (doar 3,3% din
PIB), în valoare de aproximativ 40% din media UE-27.

Analiza costului fiscal prin prisma impozitelor directe impune, în opinia autorului,
cercetarea şi documentarea asupra acelor impozite directe semnificative care formează sarcina
fiscală suportată de o entitate economică. Astfel, pe baza ipotezei de lucru menţionate în
capitolul anterior, analiza costului fiscal la o entitate economică se va axa asupra costurile fiscale
generate de impozitul pe profit, de impozitul de natură salarială prin prisma cheltuielior cu
angajaţii suportate de către angajator şi de impozitul pe dividende. Aceste impozite influenţează
într-o pondere considerabilă rezultatele economico-financiare ale entităţii. Agenţii economici pot
să fie stimulaţi sau frânaţi de către reglementările fiscale în desfăşurarea activităţii lor.

 În domeniul impozitului pe profit asistăm, în ultima perioadă, la o serie de modificări

menite pe de o parte la înlocuirea bazei volatile cu o baza impozabilă certă, iar pe de altă parte la
acordarea de stimulente fiscale (ex.: deduceri pentru cheltuielile de cercetare dezvoltare, scutirea
de impozit a profitului reînvestit). Din punctul de vedere al guvernanţilor acestea ar trebui să
asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi contribuabilii. Modificările impozitului pe
profit, după părerea unor specialişti în fiscalitate, au mai degrabă un impact negativ pentru
mediul de afaceri, iar aspectele pozitive sunt minore, în condiţiile în care tot mai puţini
întreprinzători înregistrează profit. Principalele modificări apărute sunt:
a) Deduceri pentru cheltuielile de cercetare dezvoltare OUG 200/2008 aprobata prin
Legea 343/2009 în vigoare din 16 noiembrie 2009:
- deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil în proporţie de 20% a
cheltuielilor eligibile pentru aceste activităţi; deducerea suplimentară se calculează
trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează
potrivit dispoziţiilor art. 26 din Codul fiscal;

6
 - aplicarea metodei de amortizare accelerată şi în cazul aparaturii şi echipamentelor
destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.
- La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislaţia
în vigoare se aplică trimestrial sau potrivit prezentelor norme metodologice, după caz,
astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii. În aplicarea
prevederilor privind cheltuielile de cercetare-dezvoltare se elaborează norme privind
deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, aprobate prin ordin comun al
ministrului finanţelor publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării
b) Introducerea impozitului minim OUG nr. 34/2009 în vigoare din 14 aprilie 2009

Impozit forfetar pentru 2009 si 2010

Cifra de afaceri (CA) Impozit 2009 Impozit 2010
0 - 52.000 lei (12.000 euro) 1.467 lei (341 euro) 2.200 lei (500 euro)
52.001 - 215.000 lei (50.000 euro) 2.867 lei 4.300 lei (1.000 euro)
215.001 - 430.000 lei (100.000 euro) 4.333 lei 6.500 lei
430.001 - 4,3 mil. lei (1 mil. euro) 5.733 lei 8.600 lei
4.3 mil. lei - 21.5 mil. lei (5 mil. euro) 7.333 lei 11.000 lei
21.5 mil. lei - 129 mil. lei (30 mil. euro) 14.667 lei 22.000 lei
> 129 mil. lei 28.667 lei 43.000 lei
Sursa Codul fiscal

Pentru încadrarea în tranşa de venituri totale se iau în calcul veniturile totale, obţinute din orice
sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad:
a) veniturile din variaţia stocurilor;
b) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
c) veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor guvernamentale și a altor
resurse pentru finanţarea investiţiilor;
d) veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,
conform reglementărilor legale;
e) veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care nu
au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;
f) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare;
g) venituri realizate din derularea unor acorduri şi memorandumuri, aprobate prin acte
normative.
La determinarea impozitului datorat, se va avea în vedere la calculul impozitului pe profit aferent
trimestrului/anului, încadrarea în tranşa de venituri totale anuale prevăzută în funcţie de
veniturile totale anuale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad
veniturile enumerate anterior, stabilirea impozitului minim anual/trimestrial datorat
corespunzător tranşei de venituri totale anuale, compararea impozitului pe profit trimestrial/anual
cu impozitul minim trimestrial/anual şi plata impozitului la nivelul sumei celei mai mari. Ca şi
modalitate de determinare, important de precizat este faptul că pentru definitivarea impozitului
pe profit aferent trimestrului al IV-lea al anului 2009, din impozitul pe profit calculat cumulat de
la începutul anului se scade impozitul pe profit aferent perioadei precedente, inclusiv impozitul
minim datorat, după caz, până la nivelul impozitului minim datorat în cursul anului fiscal

c) Scutirea de impozit a profitului reinvestit Legea 329/2009 în vigoare din 12 noiembrie

2009 în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
7
lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele
normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile.
Profitul investit reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil
cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei. Scutirea de
impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat
pentru perioada respectivă. Prevederile se aplică pentru activele considerate noi, în sensul că nu
au fost anterior utilizate iar contribuabilii care beneficiază aceste prevederi au obligaţia de a
păstra în patrimoniu activele respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor
normală de funcţionare. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se
recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc majorări de întârziere, de la data aplicării
facilităţii, potrivit legii. În cazul în care, ca urmare a aplicării scutirii, impozitul pe profit este sub
nivelul impozitului minim, contribuabilii sunt obligaţi la plata impozitului minim.
- La determinarea scutirii de impozit se va ţine cont de raportul dintre profitul contabil şi
valoarea investiţiei realizate, dar ca să vorbim cu adevărat despre o facilitate fiscală, investitorii
trebuie să realizeze profit contabil în exerciţiul financiar în care se va face investiţia. În acest
context, Ministerul Finanţelor Publice a elaborat şi normele de aplicare pentru aceasta măsură,
acestea fiind incluse într-un proiect de HG. În sensul prevederilor art.19 alin.(1) din Codul fiscal,
prin producţia de echipamente tehnologice se înţelege realizarea acestora în regie proprie şi
înregistrarea ca mijloace fixe potrivit art. 24 din Codul fiscal 3. În situaţia în care investiţiile în
echipamente tehnologice realizate nu sunt acoperite în totalitate de profitul contabil, pentru
determinarea valorii fiscale, în conformitate cu prevederile art. 192 alin.(12) din Codul fiscal, se
are în vedere ordinea cronologică a înregistrării acestora ca mijloace fixe potrivit art. 24 din
Codul fiscal.
d) Modificări aduse de O.U.G. nr. 109/2009 în vigoare din 13 octombrie 2009, anume:
- în perioada 1 mai 2009—31 decembrie 2010, cheltuielile privind combustibilul pentru
vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane,
cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9
scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa
contribuabilului, cu excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele
categorii:
1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat,
transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele
special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de
vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;
2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea
de taxi;
3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfăşurarea
activităţii de instruire în cadrul şcolilor de şoferi.
Pentru a putea deduce cheltuielile aferente combustibilului pentru vehiculele specificate
trebuie să demonstrăm următoarele:
• desfăşurarea activităţii respective prin înscrierea în obiectul de activitate;

8
 • justificarea consumului de combustibil în baza foilor de parcurs din care să rezulte
consumul şi deplasarea în scopul menţionat;
• venituri înregistrate din activităţile respective – trebuie să avem facturi emise cu astfel de
prestări de servicii: transport, curierat, închiriere, distribuţie marfa etc.
În orice alte condiţii, cheltuiala aferentă combustibilului nu este deductibilă.
De asemenea, coroborând cu măsurile privind deductibilitatea cheltuielilor de
funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor
folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice înţelegem
că:
• doar pentru autoturismele utilizate de persoane cu funcţii de conducere sau administrative,
cheltuielile de funcţionare, reparaţii, întreţinere au deductibilitate limitată, la nivelul unui
singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii;
• combustibilul pentru autoturismele utilizate de persoanele cu funcţii administrative/de
conducere nu este deductibil în nicio situaţie;
• pentru vehiculele înscrise în categoria excepţii, avem deductibilitate integrală pentru
cheltuieli de funcţionare, reparaţii şi întreţinere;
• dacă vehiculele nu sunt utilizate în categoriile prezentate la excepţii şi avem mai mult de
un autoturism per conducător/personal administrativ, atunci cheltuielile cu reparaţiile,
întreţinerea şi funcţionarea nu sunt deductibile.
Reglementarea privind nedeductibilitatea cheltuielilor aferente combustibilului este valabilă şi
pentru determinarea venitului net anual din activităţi independente, în mod similar, cu aceleaşi
excepţii şi în aceleaşi condiţii ca la impozitul pe profit, pentru perioada 01 mai 2009 – 31
decembrie 2010.
- OUG nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor
măsuri financiar-fiscale a introdus impozitarea rezervelor din reevaluarea mijloacelor fixe,
inclusiv a terenurilor, efectuate după data de 1 ianuarie 2004, care sunt deduse la calculul
profitului impozabil prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor privind activele
cedate şi/sau casate. Aceste rezerve din reevaluare se impozitează concomitent cu deducerea
amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a mijloacelor fixe în cauză. Nu
intră sunb incidenţa impozitării rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor,
efectuate după data de 1.01.2005, existente în soldul contului 1065 „Rezerve reprezentând
surplusul realizat din rezerve din reevaluare” la data de 30.04.2009, care au fost deduse la
calculul impozitului pe profit, aceste rezevre impozitându-se la momentul modificării destinaţiei
lor. Referitor la tratamentul contabil al surplusului din reevaluarea, acesta este capitalizat prin
transferul direct în rezerve, atunci când acest surplus reprezintă un câştig realizat (la scoaterea
din evidenţa a activului pentru care s-a realizat rezerva). O parte din câştig poate fi realizată pe
măsură ce activul este folosit de entitate, valoarea rezervei transferate fiind diferenţa dintre
amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe
baza costului iniţial al activului. În anul 2009, după data de 1 mai se recomandă transferarea
câştigului realizat în contul 1065 „Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din
reevaluare”, trimestrial, la fiecare termen de calcul al impozitului pe profit pentru a avea o
evidenţa clară a sumelor ce urmează a fi amortizate.
-Şi nu în ultimul rând aducem în discuţie, în oglinda evenimentelor desfăşurate în ultima
perioadă, din punct de vedere fiscal, măsurile propuse de programul anti-criză propus care
presupune implementarea începând cu 1 iunie 2009 a unor măsuri de sporire continuă a
veniturilor, ce includ: extinderea bazei de impunere pentru impozitul pe venit pentru a include şi

9
impozitarea tichetelor de masă, a veniturilor din câştigurile de capital, inclusiv dobânzile la
depozitele bancare, şi plăţile compensatorii, precum şi eliminarea sau reducerea scutirilor de la
impozitul pe venit acordate programatorilor din domeniul IT, precum şi obligaţia de plată de către
entităţile economice a impozitului pe profit anual, cu plăti anticipate, amânată până în 2012.
Reluăm tema înlocuirii majorărilor de întârziere cu noul sistem de calcul al accesoriilor, prevăzut
de O.U.G. nr. 39/2010 pentru modificarea Codului de procedura fiscală, cu aplicare de la 1 iulie
2010, cu scopul de a releva efectele negative ale măsurii prin care se vor dubla obligaţiile fiscale
accesorii, conform noului sistem. Nu trebuie uitat că se sancţionează cu amendă cuprinsă între
4.000 şi 27.000 lei reţinerea şi nevarsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a
sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă. Cu privire la calculul
penalităţilor4, O.U.G. nr. 39/2010 stabileşte trei termene relevante. Astfel, în primele 30 de zile de
la data expirării termenului de plată singurele obligaţii acesorii calculate sunt dobânzile, nefiind
calculate penalităţi. În următoarele 60 de zile, aşadar într-un interval de până la 90 de zile de la
data expirării termenului de plată, se calculează penalităţi pe bază cotei de 5% prevăzute de art.
120 indice 1 din Codul de procedura fiscală. Cuantumul penalităţilor se determină prin înmulţirea
obligaţiei fiscale principale achitate cu cota de penalitate stabilită. Cel de-al treilea interval începe
după expirarea a 90 de zile de la termenul de plată, când cota penalităţilor este de 15%, aplicându-
se asupra sumei rămase neachitate (în anexa sunt prezentate prin calcule efective efectele
modificărilor aduse de OUG 39/2010 în cea ce priveşte noile majorări de inatrziere). Acest nou
sistem de calcul al obligaţiilor fiscale accesorii va afecta în mod considerabil doar pe acei
contribuabili care în mod accidental înregistrează obligaţii restanţe şi va avantaja marii datornici
care în mod cronic au obligaţii restanţe.

 Impozitul pe salarii este un impozit suportat de angajat, dar este reţinut şi virat statului de
către agentul economic. Categoria veniturilor din salarii cuprinde:
1. salarii realizate în baza unui contract individual de muncă
2. venituri asimilate salariilor în vederea impozitării
3. avantajele în natură
S-a pus in evidenţa care sunt cheltuielile pe care entitatea le suportă privind remunerarea
angajaţilor săi, pe baza drepturilor şi obligaţiilor stabilite prin negociere, prin contractele
colective de muncă şi contractele individuale, care se pot încheia pe durată determinată sau
nedeterminată.
Remunerarea factorului de muncã genereazã o serie de obligaţii fiscale şi analizând
procentajul costului cu impozitul pe salarii, salariile şi contribuţiile angajatorului pentru angajaţii
acesteia în total cost fiscal rezultă un procent de format din:
1. fondul de salarii – totalitatea salariilor brute suportate de angajator care cuprind salariul
de încadrare, sporurile, adaosurile, indexările, indemnizaţiile pentru concedul de odihnă,
indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, avantajele în natură, participarea
salariatului la profit, remunerarea salariatului prin instrumente de capital.
2. contribuţia societăţi la asigurările sociale
3. contribuţia la fondul de şomaj
4. contribuţia la fondul de asigurări de sănătate
5. contribuţia pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
6. contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale

10
 7. comisionul datorat Inspectoratului teritorial de Muncă
8. Fondul de garantare pentru palata creanţelor
9. contribuţia pentru persoanele cu handicap neîncadrate
10. Impozitul pe salarii

Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul

impozitului pe venit, cele generale regăsindu-se ca şi bază legală în art.42 din Codul fiscal, iar
cele specifice generate în cadrul raporturilor de muncă, în cuprinsul art. 55 aliniatul (4) din
acelaşi act normativ, acestea fiind suportate de angajator:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca

urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru
naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite
salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul
prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de
familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum
este prevăzut în contractul de muncă.
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui,
zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi
cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care
valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150
lei.
b) tichetele de creşă, tichetele de vacanţă, acordate potrivit legii, tichetele de masă şi drepturile
de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit
repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii
d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a
angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în
vigoare;
e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a
alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de
protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se
acordă potrivit legislaţiei în vigoare;
f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi
au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament
lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei,
conform legii;
g) sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare a
indemnizaţiei primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate,
în interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele
juridice fără scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit peste limita de
2,5 ori indemnizaţia acordată salariaţilor din instituţiile publice;
h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în
interesul serviciului;

11
i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o
altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în
limita unui salariu de bază la angajare;
j) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate,
primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a
concedierilor colective, conform legii
k) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la
funcţia de bază;
l) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; încadrarea
în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului
muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi
al ministrului finanţelor publice;
m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un
stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie veniturile salariale
plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul
permanent în România, care sunt impozabile indiferent de perioada de desfăşurare a activităţii în
străinătate;
n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului
legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;
o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice,
efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul
exercitării acestora;
r) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată
pe piaţă, pentru credite şi depozite.

Cheltuielie cu personalul sunt evidenţiate prin grupa 64 Cheltuieli cu personalul care

cuprinde:
Contul 641 "Cheltuieli cu salariile personalului" prin care se ține evidența cheltuielilor cu
salariile personalului. În debitul contului 641 "Cheltuieli cu salariile personalului" se
înregistrează valoarea salariilor și a altor drepturi cuvenite personalului (421) şi drepturile de
personal pentru care nu s-au întocmit statele de plată, aferente exercițiului încheiat (428).Contul
642 "Cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaților" prin care se ține evidența
cheltuielilor cu tichetele de masa acordate salariaților. În debitul contului 642 "Cheltuieli cu
tichetele de masă acordate salariaților" se înregistrează valoarea tichetelor de masă acordate
salariaților (532).
Contul 643 “Cheltuieli cu primele reprezentând participarea personalului la profit”. Cu
ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu primele reprezentând participarea
personalului la profit, acordate potrivit legii. În debitul contului 643 "Cheltuieli cu primele
reprezentând participarea personalului la profit” se înregistrează valoarea primelor reprezentând
participarea personalului la profit, acordate acestora (424). În vederea înregistrării primelor
reprezentând participarea personalului la profit, acordate potrivit legii, o entitate recunoaşte ca
provizion costul previzionat al acestora atunci când entitatea are o obligaţie legală sau implicită
de a face astfel de plăti ca rezultat al evenimentelor anterioare şi poate fi făcută o estimare certă a
obligaţiei. O obligaţie curentă există atunci când entitatea nu are o altă alternativă realistă decât
să efectueze aceste plăti.

12
Contul 644 “Cheltuieli cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii”. Cu ajutorul
acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii. În
debitul contului 644 "Cheltuieli cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii" se
înregistrează valoarea instrumentelor de capitaluri proprii acordate angajaților (106). Pentru
instrumentele de capitaluri proprii acordate, care intră în drepturi numai după îndeplinirea de
către angajaţi a unei perioade specificate de servicii, cheltuielile aferente sunt înregistrate pe
măsura prestării serviciilor pe parcursul perioadei pentru satisfacerea conditilor de intrare în
drepturi, în contrapartidă cu conturile de capitaluri proprii. Suma înregistrată drept cheltuieli va
avea în vedere estimarea numărului de instrumente de capitaluri proprii care vor intra în drepturi,
iar aceasta estimare trebuie revizuită dacă informaţiile ulterioare indică faptul că numărul de
instrumente de capitaluri proprii preconizate a intra în drepturi este diferit faţă de estimările
precedente.
Contul 645 "Cheltuieli privind asigurările și protecția socială" prin care se ține evidența
cheltuielilor privind asigurările şi protecția socială. În debitul contului 645 "Cheltuieli privind
asigurările și protecția socială" se înregistrează: sumele acordate personalului, potrivit legii,
pentru protecția socială (423); contribuția unității la asigurările sociale și de sănătate (431);
contribuția unității la constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj (437); contribuția unității la
schemele de pensii facultative (438); contribuția unității la primele de asigurare voluntară de
sănătate (438).

 Impozitul pe dividende se percepe prin reţinere la sursă, prin aplicarea cotei

corespunzătoare de impozit la suma brută a dividendelor (venit brut). Obligativitatea calculării,
reţinerii şi vărsării impozitului revine persoanelor juridice care distribuie dividendele. În cazul
veniturilor realizate ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii,
această obligaţie revine societăţii de investiţii în cazul în care nu are încheiat un contract de
administrare; sau societăţii de administrare în cazul în care există încheiat un astfel de contract.
Prin convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state sunt stabilite şi
alte cote de impozitare pentru dividendele obţinute de persoanele fizice şi juridice nerezidente,
de la societăţi – persoane juridice române. În situaţia în care cotele de impozit din Coddul fiscal
sunt mai favorabile decât cele din convenţiile de evitare a dublei impuneri se aplică cotele de
impozitare mai favorabile. Cota impozit de 16% se aplică în două situaţii, şi anume: dacă sunteţi
rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri; şi
deşi sunteţi rezident al unui stat cu care România are încheiată convenţia nu prezentaţi
certificatul de rezidenţă fiscală sau echivalentul acesteia.
În concluzie, gestiunea costului fiscal a unei entităţi economice constă în administrarea laturii
fiscale a acestei unităţi patrimoniale, astfel încât să se asigure respectarea reglementărilor cu
caracter fiscal şi, prin deciziile şi acţiunile întreprinderii, să se optimizeze nivelul sarcinii fiscale
– de regulă, în sensul reducerii acesteia – în condiţiile în care câştigul astfel realizat justifică
eforturile depuse.
Opţiunile în materie fiscală la nivelul agentului economic au, însă, şi limite. Mai întâi, se pune
problema limitelor juridice, pentru a nu se aluneca în evaziune fiscală. Trebuie să se ţină seama,
apoi, de o limită de oportunitate care derivă din politica generală a entităţii confruntată cu
anumite obiective strategice. Ţinând cont de definiţia data costului fiscal în cercetarea de faţă,
putem pune în evidenţă următoarele obiective ale gestiunii costului fiscal:

1. diminuarea costului fiscal, ca mărime absolută şi ca pondere în cifra de afaceri;

13
2. amânarea în timp a sarcinii fiscale;
3. folosirea variabilei fiscale în scopul regularizării în timp a nivelului profitului înregistrat de
entitate;
4. asigurarea îndeplinirii obligaţiilor fiscale ale entităţii cu un cost cât mai redus şi cu
minimizarea riscului fiscal.

Pentru realizarea fiecăruia din aceste obiective, entitatea va adopta politici fiscale
corespunzătoare. Diminuarea sarcinii fiscale presupune de regulă diminuarea profitului
impozabil, deoarece posibilităţile de influenţare a altor componente ale costului fiscal sunt destul
de limitate. Apariţia impozitelor în sarcina entitatilor a fost generată de nevoile de bani ale
statului şi a generat, la rândul ei, necesitatea introducerii unor criterii cât mai riguroase pentru
stabilirea bazei de impunere. Statul, în prezent, în loc să înlesnească dezvoltarea şi sa faciliteze
dezvoltarea activităţii entităţilor economice care reprezintă motorul economiei, a adoptat o serie
de măsuri fiscale prezentate în capitolele anterioare, care afectează profund structura fiscală a
entităţilor şi pune sub semnul întrebării posibilitatea acestora de a supravieţui în hăţişul fiscal
creat. Prin urmare, subliniem importanţa controlări eficiente a mijloacelor fiscale de reducere a
costului fiscal, prin corelarea aplicării reglementărilor fiscale şi contabile corezpunzatoare
situaţiilor specifice, pentru a avea astfel şansa de a-şi asigura continuitatea existenţei juridice,
economice şi fiscale în mediul de afaceri românesc.

14