Noţiunea și natura juridică a taxei vamale.

Noţiunea de impozit. Caracteristicile impozitului

Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor, atunci cand
acestea trec graniţele vamale ale ţării respective. Rezultă că taxele vamale sunt un instrument al
politicii comerciale de natură fiscală, constituind o sursă importantă de venit la bugetul statului, cu o
incidenţă directă asupra preţului produselor care fac obiectul comerţului exterior.
Taxele vamale fac parte din cea mai răspândită şi cunoscută categorie de venituri bugetare,
ele reprezentând un impozit indirect perceput de către stat asupra mărfurilor în momentul trecerii
graniţelor vamale ale ţării respective. Deci, taxele vamale se instituie asupra bunurilor şi produselor
care intră şi ies în/din ţară sau/şi asupra celor care tranzitează teritoriul naţional. Impozitele
reprezintă o plată obligatorie datorată bugetului fără echivalent în serviciu sau prestaţie directă ori
indirectă din partea statului sau prestaţie directă ori indirectă din partea statului plătitorilor. Din
acest punct de vedere al echivalentului, impozitele se deosebesc de taxe care reprezintă o altă
categorie de venituri bugetare ce se realizează ca plăţi datorate de persoanele care beneficiază de
anumite servicii sau activităţi ale unor organe de stat.
Taxele vamale apar sub forma unui impozit direct prelevat de organele fiscale ale statului,
similar întrucâtva cu impozitul care adaugă la preţul mărfurilor o anumită cotă atunci când are loc o
vânzare sau o cumpărare de mărfuri pe plan intern.
Spre deosebire de impozitul pe circulaţia mărfurilor, care se aplică sub forma unei prelevări
odată cu vânzarea sau cumpărarea unor mărfuri, indiferent dacă ele sunt produse pe plan intern sau
exportate, taxa vamală se aplică numai în cazul tranzacţiilor cu produse care trec frontiera vamală a
statului. Ca orice venit indirect, taxele vamale sunt suportate în final de consumatori. Prin fixarea
taxei vamale, statul percepe un impozit care va produce modificări ale preţurilor produselor ce fac
obiectul tranzacţiei comerciale.
Importatorul este primul afectat de taxa vamală, el fiind obligat să verse la autorităţile fiscale
o sumă de bani corespunzătoare nivelului taxei vamale din tariful vamal, însă această sumă el o
adaugă în preţul de vânzare al produsului, astfel încât ultimul care suportă taxa vamală este
consumatorul. Este posibil ca taxa vamală într-o ţară să nu fie trecută pe deplin asupra produsului de
import, impunerea fiscală fiind suportată parţial de importator, care majorează preţul produsului
importat, parţial de exportator, care reduce preţul de vânzare al produsului său de export sau pe
deplin de exportator, în funcţie de raportul dintre cerere şi oferta, deci de poziţia pe care o deţine pe
piaţa exportatorul respectiv importatorul.
Obligaţia de a plăti taxele vamale este o obligaţie juridică prevăzută de normele juridice în
vigoare şi neîndeplinirea acesteia atrage executarea silită a plăţii taxelor neachitate integral sau la
termen legal. Această obligaţie apare în cadrul raporturilor juridico-financiare de venituri bugetare,
beneficiarul exclusiv fiind statul, reprezentat prin organele financiar-bancare cărora li s-a atribuit
competenţa de a încasa taxele vamale. Plata taxelor vamale alimentează fondul bugetar de stat.
Forma de concretizare a acestei obligaţii este forma bănească şi se individualizează printr-un
titlu de creanţă financiar bugetară, act juridic prin care se constată şi se individualizează obligaţia
bănească a fiecărui subiect taxabil, titluri care sunt declarative de drepturi şi obligaţii şi executorii
fără vreo investire specială.
 Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparţin perioadei de
statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la prelevări asupra bunurilor private, iar odată cu
introducerea monedei se practică impozite în bani. În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe
noţiuni de impozit, însă cele mai frecvente sunt următoarele:
- Impozitul este o prelevare pecuniară, în virtutea autorităţilor statului de la particulari cu
titlul definitiv şi fără contraprestaţie imediată şi directă, pentru acoperirea cheltuielilor
publice.
- Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată,
conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin
sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi
termenul precis stabilit prin lege[10].
Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:
1. Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune că instituirea de impozite se face în baza autorizării
conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât dacă există
legea respectivă la impozit.
2. Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor
supuse impozitării, conform legilor în vigoare.
3. Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de resurse
financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite făcute în
aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor membrilor
societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
4. Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia
contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate, ci direct din partea statului, dar pe de
altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în
schimb în viitor[11].
Definiţiile date impozitelor reflectă poziţia faţă de teoriile menţionate. Astfel, se afirmă că
“impozitele reprezintă preţul serviciilor prestate de stat“ sau că “impozitele sunt preţuri stabilite prin
constrângere pentru serviciile guvernamentale“. Alţi autori apreciază că “impozitele sunt pretinse de
stat în virtutea suveranităţii sale şi sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului“.
Sintetizând pluritatea definiţiilor menţionate şi multe altele ce există în literatura de
specialitate, considerăm că impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără
contraprestaţie directă şi cu titlu nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice
şi/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice.
Dreptul de a introduce impozite revine organelor de stat – Parlamentului – la nivelul întregii
ţări sau consilierilor locali la nivelul colectivităţilor locale în virtutea suveranităţii fiscale a statului.
Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei
părţi importante a PIB. Această redistribuire apare în procesul mobilizării la buget a impozitelor
directe şi indirecte şi are influenţă mai mult sau mai puţin intensă asupra comportamentului
economic al diverselor categorii de contribuabili. Totodată, efectele impozitelor se restrâng şi în
domeniul democratic al întreţinerii sănătăţii, şi în ultimă instanţă al asigurării unui nivel de trai
rezonabil pentru populaţia aflată în nevoie.
 Efectul major al rolului impozitelor pe plan social, îl reprezintă în ultimă instanţă, creşterea
presiunii fiscale, globale, în majoritatea ţărilor cu economie de piaţă, concurenţială şi consolidată.

VIII.2. Funcţia taxei vamale. Clasificarea taxelor vamale.

Amânarea și eşalonarea plății taxei vamale

Principalele funcţii îndeplinite de taxele vamale sunt:

- Instrument fiscal
Taxa vamală apare ca un important instrument al politicii fiscale, deşi astăzi acest caracter
este mult atenuat. Ea se constituie în special în calitatea sa de impozit prelevat asupra tranzacţiilor
cu produse ce trec frontiera astfel încât perceperea sa este avantajoasă pentru stat deoarece taxa
vamală majorează veniturile bugetului de stat.
- Instrument al politicii comerciale
Politica comercială reprezintă ansamblul măsurilor cu caracter administrativ, politic, juridic,
fiscal, valutar şi de altă natură, cu ajutorul cărora se promovează relaţiile comerciale internaţionale.
Prin utilizarea taxelor vamale într-o economie de piaţă, se produc anumite efecte asupra funcţionării
economiei. Motivaţiile de percepere a taxelor vamale sunt nenumărate. Dintre acestea, printe cele
mai importante se numără:
• protecţia tarifară susţine ramuri importante din punct de vedere social, strategic sau
economic;
• prin taxe vamale se protejează forţa de muncă şi locurile de muncă din anumite ramuri;
• prin reducerea importurilor se stimulează producţia internă şi se majorează veniturile
producătorilor.
Taxele vamale se constituie ca instrument de coordonare statală a activităţii de comerţ
exterior. Prin intermediul resorturilor de politică vamală se pot promova sau nu relaţii comerciale cu
anumite pieţe. Taxele vamale pot fi clasificate după mai multe criterii:
a) După scopul impunerii se împart în două categorii: taxe vamale cu caracter
fiscal şi taxe vamale cu caracter protecţionist. Ele se deosebesc după nivelul impunerii;
cele cu caracter fiscal au în general un nivel redus, singurul scop pentru care se percep
fiind obţinerea de venituri pentru bugetul statului; cele cu caracter protecţionist au în
general un nivel ridicat, prin intermediul lor urmărindu-se, în primul rând, reducerea
forţei concurenţiale a mărfurilor importate şi implicit protejarea pieţei interne de
concurenţa străină.
b) După obiectul impunerii, taxele vamale sunt de trei feluri: de
import, de export şi de tranzit.
Taxele vamale de import sunt cele mai frecvent folosite. Acestea se aplică asupra mărfurilor
de import, obligaţia de plată revenind firmelor importatoare. Au rolul de a proteja producţia şi
consumul intern, de a diminua competitivitatea produselor străine şi de a asigura venituri pentru
bugetul de stat. Atunci când au un nivel diminuat (sau lipsesc) taxele vamale de import pot
determina încurajarea unor fluxuri comerciale (cu unele ţări sau la unele grupe de mărfuri). Taxele
vamale de import sunt suportate de către consumatorul final al mărfurilor respective, pentru că - de
regulă - cheltuiala cu taxele vamale este inclusă în preţul de vânzare către consumatori; mai rar, şi
parţial, taxele vamale de import sunt suportate de exportator prin reducerea voită a preţului de
ofertă, cu scopul asigurării menţinerii competitivităţii produselor proprii pe piaţa respectiv ori ca
urmare a presiunilor făcute de importator. Scopul principal al perceperii de taxe vamale de import
este deci protejarea producţiei indigene.
Taxele vamale de export se percep de către stat asupra mărfurilor indigene atunci acestea
sunt exportate. Nu au o largă răspândire pe plan internaţional, comparativ cu cele de import, se
percep la un nomenclator redus de produse şi pe perioade limitate de timp. Prin intermediul lor, pe
lângă scopul fiscal se pot urmări, în general, două obiective şi anume:
 fie ridicarea preţului la produsele respective pe piaţa internaţională (cu condiţia ca statul
respectiv să fie un exportator principal şi furnizor pe piaţa internaţională la produsele
vizate);
 fie limitarea unor exporturi (de regulă, produse neprelucrate – materii prime industriale
sau agricole, care să fie prelucrate în ţară într-o cantitate mare şi exportate apoi ca
produse manufacturate) pentru a încuraja dezvoltarea unor ramuri industriale pentru care
ţările respective dispun de o bază corespunzătoare de materii prime[12].
Taxele vamale de tranzit se percep de către stat asupra mărfurilor care tranzitează
(traversează) teritoriul vamal al ţării respective. Ele nu au o răspândire prea largă pe plan
internaţional şi, de regulă atunci se percep, ele au un nivel scăzut întrucât statele sunt interesate să
încurajeze tranzitul pe teritoriul lor, aceasta fiind o importantă sursă de venituri (ca urmare a
utilizării căilor şi mijloacelor de transport, a porturilor, a depozitelor, a antrepozitelor etc.). Scopul
perceperii taxelor vamale de tranzit este pur fiscal.
c). După modul de percepere a taxelor vamale, acestea sunt de trei feluri: ad-valorem,
specifice şi mixte. Taxele vamale ad-valorem se percep asupra valorii (declarate) în vamă a
produselor şi se stabilesc în cote procentuale care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor
respective (de ex. 10 % din valoarea vamală a unui produs). Taxele vamale specifice se stabilesc în
sumă fixă pe unitate fizică de marfă importată sau exportată (bucată, tonă, mc, etc.) şi se stabilesc
sub forma unei cifre (sume) absolute în moneda ţării respective. Taxele vamale mixte. Pornind de la
avantajele şi dezavantajele folosirii celor două moduri de percepere a taxelor vamale, în multe state
a început să se bucure de o utilizare pe scară tot mai largă sistemul mixt de percepere. Metoda se
bazează pe două moduri de combinare a utilizării taxelor vamale ad valorem cu specifice.
d) După modul de stabilire sau fixare, taxele vamale se împart în patru categorii: taxe
vamale autonome; taxe vamale convenţionale; taxe vamale autonomo-convenţionale; taxe vamale
asimilate.
Taxele vamale autonome se instituie în mod independent, de către fiecare stat, pentru
mărfurile sau relaţiile comerciale cu anumite ţări, cu care nu sunt încă încheiate nici un fel de
înţelegeri de natură vamală. De regulă, se fixează mai multe niveluri (maxime, minime şi
intermediare), urmând ca în practică să se aplice taxe vamale diferenţiate, în funcţie de interesele
comerciale şi de alta natură dominante la produsul respectiv ori în funcţie de politica comercială
promovată faţă de un stat sau altul. Taxele vamale autonome se instituie ca primă formă a taxelor
vamale folosite de un stat independent (ca taxe vamale noi sau în urma restructurării radicale a
regimului vamal vechi).
Taxele vamale convenţionale (contractuale) se fixează în baza unor înţelegeri - bi sau
multilaterale - cu alte state. Ca regulă generală, aceste taxe se percep asupra mărfurilor provenind
din ţările care îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate şi de aici decurg două trăsături
caracteristici: sunt mult mai reduse decât cele autonome, pe care - tot de regulă, le înlocuiesc, sau
împreună cu care pot coexista şi, în general, fac obiectul negocierilor tarifare în cadrul Organizaţiei
Mondiale a Comerţului.
Taxele vamale autonomo-convenţionale sunt rezultatul aplicării simultane a primelor două
categorii de taxe vamale. Organul vamal trebuie să asigure - mai întâi - stabilirea originii mărfurilor
şi abia pe urmă - în funcţie de regimul comercial practicat în relaţiile cu statul respectiv - va stabili
taxele vamale corespunzătoare. Procedura de stabilire a originii mărfurilor este relativ complicată
deoarece - urmare a sistemului extrem de larg de cooperare internaţională - unul şi acelaşi produs
poate suferi transformări succesive în unităţi producătoare aparţinând de state diferite. Din această
cauză nu întotdeauna ţara exportatoare este una şi aceeaşi cu “ţara de origine” a produsului. Criteriul
cel mai des utilizat pentru stabilirea originii mărfurilor este valoarea adăugată. În baza acestui
criteriu, ţara de origine a unei mărfi devine aceea în care bunul respectiv a încorporat cea mai mare
parte din valoarea adăugată sau în care a suferit o transformare substanţială. Este varianta ce se
bucură de cea mai largă utilizare pe scară internaţională, deoarece permite o îmbinare fericită a
tuturor intereselor ce trebuiesc promovate prin practicarea politicilor comerciale externe.
Taxele vamale asimilate nu mai au, în prezent, decât valoare istorică. S-au practicat însă, pe
scară destul de largă, îndeosebi în primele două decenii postbelice. Din punct de vedere tehnic,
taxele asimilate se bazau pe preluarea regimului vamal al unui alt stat. Acest sistem a fost utilizat
mai ales de către statele care şi-au câştigat independenţa de stat (fostele colonii), state care, neavând
o experienţă proprie relevantă pentru a-şi defini un regim vamal autonom, au procedat la preluarea
regimului vamal al fostei metropole. Cum este firesc, aplicarea unui asemenea regim vamal nu putea
determina rezultatele dorite în plan comercial, drept pentru care, după o perioadă de experimentare,
necesară definirii unui regim comercial propriu, se procedează la abandonarea acestor practici.
e) După scopul urmărit taxele vamale se împart în: taxe vamale protecţioniste; taxe vamale
preferenţiale; taxe vamale de retorsiune. Trebuie remarcat faptul că toate taxele vamale urmăresc
(mai mult sau mai puţin, în funcţie de nivelul concret al acestora) şi un scop fiscal.
Taxele vamale protecţioniste urmăresc diminuarea capacităţii concurenţiale a mărfurilor de
import în raport cu produsele similare din producţia indigenă, în beneficiul ramurilor proprii de
producţie şi al balanţei comerciale. Aceste taxe vamale au niveluri relativ ridicate şi se aplică, de
regulă, în mod diferenţiat, în funcţie de natura şi originea mărfurilor respective. Se poate argumenta
aici că, indiferent de scopul lor direct, toate restricţiile tarifare au un efect protecţionist implicit.
Taxele vamale preferenţiale au - în raport cu celelalte taxe vamale - un nivel mai redus, fiind
aplicate tuturor sau numai anumitor mărfuri importate din anumite ţări în scopul de a stimula
schimburile comerciale cu ţările respective şi nu se extind asupra mărfurilor provenite din alte ţări.
Taxele vamale de retorsiune sunt componente ale regimului comercial sancţional; acestea se
instituie - de regulă - ca măsuri de răspuns la politicile comerciale discriminatorii sau neloiale
practicate de unele state sau firme partenere. Nivelul acestor taxe este prestabilit şi este astfel
calculat încât să producă efectele urmărite, deci au niveluri foarte ridicate atunci când se doreşte
obţinerea efectului prohibitiv sau suficient de ridicat pentru a anihila avantajele pe care unii
parteneri doresc să şi le creeze prin practici neloiale. Din categoria taxelor de retorsiune (dar având o
dublă natură, atât tarifară cât şi netarifară) mai cunoscute şi folosite sunt taxele antidumping şi cele
compensatorii.
 Taxele antidumping se percep asupra produselor de import în scopul de a anihila efectele
dumpingului comercial practicat de unii exportatori. Fiind o măsură de retorsiune, se aplică numai la
acele produse la care strategia de penetrare pe piaţa internaţională este dumpingul (inclusiv cel
valutar). Dumpingul constă în folosirea unui preţ de export mai scăzut decât cel normal (determinat
de condiţiile de producţie sau de cele ale pieţei respective). Ca urmare a unei asemenea practici,
rezultă un avantaj important care permite firmei respective să pătrundă, sau să-şi consolideze
poziţia, pe o anumită piaţă, în dauna concurenţei. Pentru realizarea acestui obiectiv (cucerirea unei
pieţe sau consolidarea poziţiei pe pieţele mai importante) firmele care practică dumpingul renunţă,
în mod deliberat, la o parte a profiturilor (uneori preţul de ofertă fiind egal sau chiar mai mic în
raport cu costul producţiei), se folosesc de pieţele ce oferă forţa de muncă cea mai ieftină (dumping
social); există situaţii în care practicile de dumping sunt sprijinite printr-o politică oficială de
depreciere a monedei naţionale (dumping valutar), practicată în scopul asigurării unei competitivităţi
sporite (relative şi limitate ca durată - dumping sporadic sau persistent) a produselor indigene.
Taxele compensatorii se percep asupra mărfurilor de import care au beneficiat - în ţara de
origine - de subvenţii (sau prime de export, etc.) din partea bugetului de stat. Nici în acest caz
mărimea taxei nu poate depăşi diferenţa de preţ (între cel normal şi cel diminuat pe seama
subvenţiilor primite din partea bugetului de stat de către exportator). Întrucât folosirea de subvenţii
la produsele destinate exportului poate aduce prejudicii partenerului, prin convenţii internaţionale
(îndeosebi prin documentele Rundei Tokyo), statele au decis interzicerea subvenţiilor. Sunt admise,
cu titlul de excepţie, doar subvenţiile folosite de statele cele mai sărace pentru a-şi sprijini
pătrunderea pe piaţa internaţională a produselor ramurilor industriale începătoare (în formare). În
celelalte cazuri, constată utilizarea de subvenţii la produsele pentru export, statul importator poate
institui regimul sancţional prin perceperea de taxe compensatorii, calculate tot ca diferenţă între
preţul normal de ofertă şi cel artificial (datorat subvenţiilor).
Taxele vamale se plătesc atât în monedă naţională, cât şi în valută straină, pe care băncile din
Republica Moldova le cumpară. Guvernul stabileşte cazurile în care o parte din taxele vamale pentru
perfectarea actelor vamale se plătesc în valută străină. Recalcularea valutei străine se efectuează la
cursul, stabilit de Banca Naţionala de Stat a Moldovei, în vigoare la data prezentarii de către vamă a
dispoziţiei de plată.
La cererea persoanelor juridice vama are dreptul sa autorizeze amânarea sau eşalonarea plăţii
taxelor vamale pe un termen de cel mult două luni. În aceste cazuri vama este în drept să ceară
garantarea plăţii taxei vamale[2].

VIII.3. Procedura de instituire a sistemului de marcare cu timbru de acciză. Accizele.

Obiectele și subiectele. Procedura încasării accizelor. Taxa pe valoare adăugată. Obiectul și
subiectele impunerii. Cota de calcul TVA. Procedura aplicării și perceperii taxei pentru
proceduri vamale
Acciză – impozit general de stat stabilit pentru unele mărfuri de consum. Subiecţi ai
impunerii sunt:
a) persoanele juridice şi persoanele fizice care prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse
accizelor pe teritoriul Republicii Moldova;
b) persoanele juridice şi persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor, cu
excepţia mărfurilor specificate la art.124 alin.(1)-(3), (5), (7), (8) Cod Vamal[3].
 Obiecte ale impunerii sunt mărfurile supuse accizelor. Baza impozabilă o constituie:
• volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv în cazul importului, sunt
stabilite în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;
• valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., dacă pentru aceste mărfuri
sunt stabilite cote ad valorem în procente ale accizelor, cu excepţia art.123[1];
• valoarea în vamă a mărfurilor importate, determinată conform legislaţiei vamale,
precum şi impozitele şi taxele ce urmează a fi achitate la momentul importului, fără a
ţine cont de accize şi
T.V.A., dacă pentru mărfurile în cauză sunt stabilite cote ad valorem în procente ale
accizelor, cu excepţia art.123[1]. Cotele accizelor se stabilesc:
 în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;
 ad valorem în procente de la valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., sau de
la valoarea în vamă a mărfurilor importate, luând în considerare impozitele şi taxele ce
urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont de accize şi T.V.A.
Subiecţii impunerii specificaţi, care expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor:
• calculează accizele pornind de la volumul mărfurilor în expresie naturală sau de la
valoarea acestora (în dependenţă de cotă – în sumă absolută sau ad valorem în
procente);
• achită accizele la momentul expedierii (transportării) mărfurilor din încăperea de
acciza conform cotelor stabilite în lege.
Accizele la mărfurile importate se calculează şi se achită de către subiecţii impunerii o dată
cu achitarea taxelor vamale. În cazul în care, pentru importul de mărfuri nu se percepe taxă vamală,
mărfurile se consideră importate, ca şi cum ar fi fost supuse taxei vamale, cu respectarea
reglementărilor stabilite de legislaţia vamală pentru regimul de import.
În cazul exportului de mărfuri supuse accizelor, obligaţia de achitare a accizelor este valabilă
până la momentul repatrierii mijloacelor băneşti şi prezentării documentelor justificative. În cazul
neprezentării, în termenele stabilite, a documentelor specificate, subiectul impunerii achită accizele,
amenzile şi penalităţile în mărimea şi în modul prevăzute corespunzător la art.261 alin.(4) şi art.228
alin.(2) Cod Vamal.
Mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, cum ar fi votca,
lichiorurile şi alte băuturi spirtoase, vermuturile şi alte vinuri din struguri proaspeţi, alte băuturi
fermentate, comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova sau
importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în
ambalaj pentru consum final, procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul
Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii
cu “Timbru de acciză”. Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până
la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova – până la
momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciză. Modul de procurare şi de
utilizare a “Timbrelor de acciz” este stabilit de către Guvern.
Articolele din tutun comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii
Moldova ori importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile procurate de la
agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, dar care nu au relaţii fiscale cu
sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciză. Marcarea se efectuează în
procesul fabricării mărfurilor supuse accizelor până la importarea acestora, iar a mărfurilor fabricate
pe teritoriul Republicii Moldova – până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea
de acciz. Modul şi termenele de procurare, utilizare şi de circulaţie a timbrelor de acciză se stabileşte
de Guvern.
Nu sunt marcate obligatoriu cu “Timbru de acciză”:
• vinurile spumoase şi spumante, vinurile în sticle de souvenir cu capacitatea de pînă la 0,25
litri, de 1,5 litri, de 3 litri şi de 6 litri;
• producţia alcoolică cu conţinutul de alcool etilic de pînă la 7% în volum;
• mărfurile supuse accizelor, plasate în regimurile vamale tranzit, depozit vamal, admitere
temporară, magazin duty free;
• mărfurile supuse accizelor, fabricate pe teritoriul Republicii Moldova şi expediate de către
producător pentru export.
Accizele nu se achită de către persoanele fizice care importă mărfuri de uz sau consum
personal a căror valoare sau cantitate nu depăşeşte limita stabilită în legislaţia în vigoare. În cazul în
care valoarea în vamă a mărfurilor depăşeşte limita neimpozabilă de 200 de euro, acciza se va
calcula pornind de la valoarea mărfurilor în vamă, iar limita neimpozabilă menţionată nu micşorează
valoarea impozabilă a acestora.
Taxa pe valoarea adăugată - impozit general de stat care reprezintă o formă de colectare la
buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe
teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile
importate în Republica Moldova.
Subiecţii impozabili sunt:
• persoanele juridice şi fizice care sunt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în
conformitate cu prevederile art.112 Cod Fiscal;
• persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care importă
mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia
în vigoare;
• persoanele juridice şi fizice care importă servicii, indiferent de faptul dacă sunt sau nu sunt
înregistrate în conformitate cu art.112 Cod Fiscal.
Obiecte impozabile constituie:
o livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentând rezultatul
activităţii lor de întreprinzător în
Republica Moldova; o importul mărfurilor, în Republica Moldova, cu excepţia
mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu
depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice.
Nu constituie obiecte impozabile:
a. livrarea mărfurilor, serviciilor efectuată în interiorul zonei economice libere;
b. venitul sub formă de dobândă obţinut de către locator în baza unui contract de
leasing;
 c. livrarea de mărfuri şi servicii efectuată cu titlu gratuit în scopuri de publicitate şi/sau
de promovare a vânzărilor în mărime anuală de 0,2% din venitul din vânzări obţinut
pe parcursul anului
precedent anului în care se efectuează această livrare; Se stabilesc
următoarele cote ale T.V.A.:
• cota-standard - în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor
importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;
• cote reduse în mărime de:
 8% - la pâinea şi produsele de panificaţie, la laptele şi produsele lactate, livrate pe
teritoriul Republicii Moldova cu excepţia produselor alimentare pentru copii care sunt
scutite de T.V.A. în conformitate cu art.103 alin.(1) pct.2) Cod Vamal;
 8% - la medicamentele de la poziţiile tarifare 3001–3004, atât indicate în
Nomenclatorul de stat de medicamente, cât şi autorizate de Ministerul Sănătăţii,
importate şi/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi medicamentele
preparate în farmacii conform prescripţiilor magistrale, cu conţinut de ingrediente
(substanţe medicamentoase) autorizate;
 8% - la gazele naturale şi gazele lichefiate, atât la cele importate, cât şi la cele livrate
pe teritoriul Republicii Moldova; cota zero - la mărfurile şi serviciile livrate în
conformitate cu art.104 Cod Vamal.
Valoarea impozabilă a livrării impozabile, reprezintă valoarea livrării achitate sau care
urmează a fi achitată (fără T.V.A.). Dacă plata pentru livrare este, în totalitate sau parţial, achitată în
expresie naturală, valoarea impozabilă a livrării impozabile constituie valoarea ei de piaţă. Valoarea
impozabilă a livrării impozabile include suma totală a tuturor impozitelor şi taxelor care urmează a
fi achitate, cu excepţia T.V.A.
Subiecţii impozabili stipulaţi sunt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget
pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită conform art.114, suma T.V.A., care se determină ca
diferenţă dintre sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate de către cumpărători
(beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi
achitate furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. la
valorile materiale importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada
fiscală respectivă, ţinîndu-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102 Cod Fiscal. Dacă
suma T.V.A. achitată sau ce urmează a fi achitată furnizorului la procurarea valorilor materiale şi
serviciilor depăşeşte suma T.V.A. primită sau care urmează să fie primită de la cumpărători
(beneficiari) pentru mărfurile şi serviciile livrate, diferenţa se reportează în următoarea perioadă
fiscală şi devine o parte a sumei T.V.A. ce urmează a fi achitată pe valorile materiale şi serviciile
procurate în această perioadă.
Restituirea T.V.A. se efectuează în modul stabilit de lege, într-un termen care nu depăşeşte
45 de zile.
Persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri pentru desfăşurarea activităţii de
întreprinzător achită T.V.A. până la sau în momentul prezentării declaraţiei vamale, adică până la
momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele fizice care importă
mărfuri a căror valoare depăşeşte limita neimpozabilă de 200 de euro achită T.V.A. în funcţie de
valoarea impozabilă a mărfurilor (limita neimpozabilă nu micşorează valoarea impozabilă a
mărfurilor).

VIII.4. Efectele aplicării taxelor vamale asupra importurilor. Funcţia taxei vamale ca
instrument fiscal. Funcţia taxei vamale ca instrument al politicii comerciale. Calculul taxelor
vamale. Procedura de încasare

Taxele vamale produc efecte complexe care se înscriu în sfera pur financiară, dar şi efecte
economice şi comerciale. Astfel, taxele vamale pot avea:
- un efect asupra veniturilor bugetare ale statului;
- un efect de protejare a economiei naţionale sau producţiei interne;
- un efect de redistribuire a veniturilor dintre diferite categorii de participanţi la activitatea
economică (producători, consumatori, stat);
- un efect asupra raportului de schimb al ţării;
- efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale; - efect asupra balanţei de plăţi; -
efecte asupra costurilor[8].
Scopurile în care se instituie taxele vamale sunt, în principal, de ordin fiscal şi protecţionist.
Scopul fiscal se concretizează în procurarea de venituri pentru bugetul de stat. Aceste venituri sunt
cu atât mai mari cu cât sunt mai ridicate nivelurile taxelor vamale şi cantităţile comercializate.
Scopul protecţionist al taxelor prevalează ca importanţă şi se materializează în protejarea economiei
naţionale sub diferite aspecte precum:
• sporirea competitivităţii unor ramuri şi sectoare de activitate, aflate în situaţie de inferioritate
comparativă sub aspectul preţului faţă de străinătate;
• protecţia unor categorii sociale prin redistribuirea veniturilor în favoarea lor (pe calea
bugetului prin acordarea de prime, subvenţii, etc sau a susţinerii unor preţuri de vânzare mai
ridicate la produsele lor, la adăpostul taxelor vamale);
• creşterea gradului de utilizare a forţei de muncă şi apărarea nivelului ridicat al salariilor;
• îmbunătăţirea raportului de schimb şi a situaţiei balanţei comerciale şi de plăţi[7].
Efectul protecţionist al taxei vamale se propagă în economie prin mecanismul preţurilor. În
măsura în care taxa vamală majorează preţul produsului comercializat, importurile sunt descurajate
şi frânate. Dacă majorarea de preţ este atât de mare încât să atragă scăderea cererii şi, dacă
exportatorul este interesat să-şi păstreze poziţia pe piaţă, acesta va accepta o anumită reducere a
preţului său de export. El preia astfel o parte din povara fiscală. Cuantumul taxei nepreluat în sarcina
exportatorului majorează preţul intern al produsului importat. Acest fapt măreşte competitivitatea
produselor autohtone similare. Efectul negativ pe care consumatorul îl suportă iniţial prin scumpirea
preţurilor interne poate fi mai mult decât compensat, prin procurarea de noi locuri de muncă,
respectiv a unor noi surse de venit. Pentru ca taxele vamale să-şi îndeplinească rolul de instrument
de protecţie şi dezvoltare a economiei naţionale este necesară o diferenţiere judicioasă a nivelului lor
în timp, pe mărfuri şi grupe de mărfuri.
Taxa vamală apare iniţial sub forma unui instrument simplu, de politică fiscală, cu scopul
formării veniturilor statului. Din punct de vedere fiscal, taxa vamală este abordată în calitate de
impozit perceput asupra tranzacţiilor cu produse care trec frontiera (import, export, tranzit),
perceperea acestora fiind avantajoasă pentru stat, deoarece ca impozit fiscal majorează veniturile
bugetare. Pe lângă faptul că taxele vamale majorează veniturile statului, ele au şi un impact
economic contribuind la dezvoltarea activităţii economice.
În aplicarea taxelor vamale ca instrument al politicii comerciale s-au constat unele
tendinţe[11]:
• Tendinţa de a utiliza taxele vamale ca modalitate de punere în practica comercială
internaţională a principiului nediscriminării, a clauzei naţiunii celei mai favorizate între doi
parteneri. Orice avantaj care se acordă între terţe ţări de către unul din parteneri trebuie
extins şi în raporturile dintre ei.
• Tendinţa de reducere a taxelor vamale în condiţiile clauzei naţiunii celei mai favorizate între
ţările membre GATT ca urmare a desfăşurării unui şir de negocieri tarifare multilaterale în
cadrul acestui acord.
• Tendinţa de reducere în general a semnificaţiei nivelului taxei vamale. Există 4 categorii de
taxe vamale:
1. Taxe vamale liberale în care nivelul preţului extern al unui produs se majorează cu o taxă
care permite ca preţul intern să fie mai mic decât preţul de producţie internă a produselor;
2. Taxe vamale egalizatoare ce aduc la acelaşi nivel preţul intern cu preţul de producţie
internă a produsului;
3. Taxe vamale restrictive în care preţul intern este mai mare decât preţul intern de
producţie;
4. Taxe vamale prohibitive la care nivelul preţului intern creşte foarte mult, scăzând
interesul pentru produsul respectiv.
Taxele vamale ad-valorem se percep asupra valorii (declarate) în vamă a produselor şi se
stabilesc în cote procentuale care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor respective (de ex. 10
% din valoarea vamală a unui produs). Valoarea vamală este exprimată în moneda naţională a ţării
importatoare şi se calculează prin transformarea preţului mărfii importate, exprimat într-o valută
străină, în moneda naţională. Avantajul principal al utilizării taxelor ad valorem este determinat de
faptul ca asigură o procedură de percepere foarte simplă, lista vamală putând fi elaborată mai sintetic
(pe grupe de produse). Dezavantajele acestui mod de percepere sunt determinate de influenţele
nefavorabile pe care le pot produce oscilaţiile preţurilor de piaţă (scăderea preţurilor de pe piaţa
internaţională sau creşterea celor de pe piaţa internă) asupra eficacităţii taxelor vamale şi asupra
veniturilor bugetului de stat. Totodată există pericolul evaziunii fiscale, prin înscrierea în Declaraţia
vamală a unor valori mai mici decât cele reale pentru mărfurile de import. Împotriva acestui risc se
poate aplica dreptul de preemţiune al statului (prim-cumpărător), sau - pentru infracţiuni mai grave
ori repetate - se poate proceda la confiscarea mărfurilor respective. Pentru a putea identifica
practicile neloiale în domeniul stabilirii valorii în vamă, organul vamal trebuie să dispună de liste de
preţuri (fie preţuri minimale care stabilesc valoarea în vamă a produsului, şi care sunt fixate prin
hotărâri de guvern, fie liste ale preţurilor efective, practicate pe principalele pieţe).
Taxele vamale specifice se stabilesc în sumă fixă pe unitate fizică de marfă importată sau
exportată (bucată, tonă, mc, etc.) şi se stabilesc sub forma unei cifre (sume) absolute în moneda ţării
respective (de ex. 1000 u.m. pentru o tonă de grâu, pentru un automobil marca Ford etc.). Modul de
percepere asigură un nivel mult mai ridicat al protecţiei tarifare iar eficienţa taxelor nu este
influenţată de oscilaţia preţurilor. De asemenea, veniturile bugetului de stat sunt mai puţin
fluctuante. Protecţia asigurată este însă variabilă tocmai pentru că evoluţia preţurilor produselor pe
pieţele internaţionale nu este luată în calcul. Taxele vamale specifice înlătură posibilitatea apariţiei
tentativelor de evaziune fiscală, dar perceperea se face cu mai multă dificultate, deoarece - pentru o
corectă încadrare şi percepere a taxelor vamale - este necesară o detaliere foarte analitică a listei
vamale (practic până la nivel de produs), listă ce trebuie actualizată foarte des (altfel existând
pericolul ca produsele noi, încă necuprinse în liste, să poată fi importate fără a se putea încasa asupra
lor taxe vamale). Taxele vamale specifice au un efect protecţionist mai puternic în raport cu taxele
ad valorem, iar efectul protecţionist este cu atât mai mare cu cât preţurile sunt mai scăzute.
Taxele vamale mixte. Pornind de la avantajele şi dezavantajele folosirii celor două moduri
de percepere a taxelor vamale, în multe state a început să se bucure de o utilizare pe scara tot mai
largă sistemul mixt de percepere. Metoda se bazează pe două moduri de combinare a utilizării
taxelor vamale ad valorem cu specifice. Astfel, se pot utiliza taxele vamale ad valorem - de regulă ca
formă principală, pentru cele mai multe poziţii din lista vamală - combinat cu cele specifice, care se
percep doar la bunurile la care este necesar un grad de protecţie foarte ridicat. Practica a consemnat
şi varianta stabilirii atât de taxe vamale ad valorem cât şi de taxe specifice pentru acelaşi produs,
organul vamal fiind abilitat să aplice modul de percepere care asigură protecţia cea mai ridicată.
Codul Vamal al Republicii Moldova, Capitolul III, Articolul 121 stabileşte taxa pentru
efectuarea procedurilor vamale astfel:
1. Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera
activităţii vamale. Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sunt aprobate în
conformitate cu Legea cu privire la tariful vamal.
2. Taxa pentru proceduri vamale ce se achită la utilizarea oricărei destinaţii vamale, cu excepţia
abandonului în favoarea statului, dacă legislaţia nu prevede altfel.
3. Mijloacele băneşti încasate ca taxă pentru proceduri vamale se varsă la bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile Legii cu privire la tariful vamal în Republica Moldova,
anexele 2 şi 3, există 17 tipuri de taxe pentru efectuarea procedurilor vamale stabilite în cotă fixă şi
ad-valorem: plasarea mărfurilor sub regimurile vamale import, export, reexport, antrepozit vamal,
perfecţionare activă, perfecţionare pasivă, admitere temporară, export temporar, zonele economice
libere, transformare sub control vamal, distrugerea, păstrarea bunurilor în depozitele vamale,
prezentarea informaţiilor statistice, prelucrarea informaţională a declaraţiei, aplicarea sigiliului
vamal, aplicarea sigiliului electronic, aplicarea etichetei electronice “SMART”, eliberarea
autorizaţiilor, eliberarea adeverinţelor, eliberarea dublicatelor de calificare)[4].
Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se aplică pentru: mărfurile şi serviciile
importate pe teritoriul Republicii Moldova din contul împrumuturilor, granturilor şi destinate
proiectelor de asistenţă financiară; utilajul, echipamentul şi atributele de gratificaţie primite ca
donaţii de Comitetul Naţional Olimpic şi de federaţiile sportive naţionale; mărfurile importate de
către persoanele fizice pentru uz sau pentru consum personal a căror valoare şi/sau cantitate nu
depăşesc limitele stabilite de legislaţia în vigoare; gazele naturale importate de către Societatea pe
Acţiuni "MoldovaGaz" şi destinate livrării către Societatea cu Răspundere Limitată
"Tiraspoltransgaz" mărfurile introduse pe/sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de ajutor
umanitar; produsele petroliere şi alte mărfuri ce sunt tranzitate prin Portul Internaţional Liber
"Giurgiuleşti".