Motto

ARTICOLUL 56 din Constituția României, prevede că:

”(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.”

CURS II. SISTEMUL FISCAL ROMANESC

Fiscalitatea în România a fost influențată după anul 1989 de: tranziția la economia de piață;
economia funcțională; aderarea la UE; procesul de integrare; criza economico-financiară declanșată
în 2007-2008; perioada de redresare; iar în prezent de pandemie.
Înainte de 1989, veniturile bugetare erau reprezentate de prelevările obligatorii de la unitățile
economice, impozitul pe circulația mărfurilor (ICM), contribuțiile la asigurările sociale etc.
Ulterior, ICM a fost înlocuit cu taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Din anul 1990 s-au adoptat în România măsuri care să ajute trecerea la economia de piață
(perioada de tranziție), cu accent pe proprietatea privată, inițiativă antreprenoriale etc. Se observa la
acea vreme necesitatea adoptării de măsuri pentru armonizarea legislației cu acquis-ul comunitar.
Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli si mod de organizare se materializeaza in legi
sau acte normative cu putere de lege. In Romania sarcina creerii unui sistem fiscal si a unei strategii
fiscale revine legislativului (Parlamentului) si executivului (Guvernului).
Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerintelor impuse de reforma sociala si
economica aflata in plina desfasurare. De asemenea, sistemul fiscal din Romania trebuie sa aiba
criterii precise si sa existe o manifestare de vointa din ambele parti, inclusiv vointa politica.
Prin reforma fiscala ce se infaptuieste in Romania se tinde la imbunatatirea structurii
impozitelor: prin cresterea rolului (ponderii) impozitelor indirecte, in principal, respectiv prin
cresterea rolului accizelor, taxei pe valoarea adaugata si taxelor vamale.
In acelasi timp, urmeaza ca ponderea impozitelor directe sa scada (impozitul pe
profit,impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc) in raport cu cea a impozitelor indirecte.
Reforma fiscala urmareste, pentru realizarea unei cat mai bune structuri a
impozitelor,aplicarea principiilor declarative, in detrimentul principiilor impunerii.
In acest sens, in cadrul reformei fiscale se tinde ca noul sistem fiscal sa permita o administrare
eficienta si nearbitrara, si sa fie pe intelesul contribuabililor.
La elaborarea politicii fiscale trebuie sa se urmareasca :
criterii de eficienta;
costul de oportunitate al fiscalitatii;
veniturile contribuabililor si protejarea acestora;
dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevari si stimularea acestora;
distribuirea initiala a veniturilor, care trebuie sa influenteze activitatea economica,
investitiile si consumul.
Fata de sistemul fiscal si strategia acestuia, este necesara o cat mai buna admninistratie fiscala
pe care, de regula, trebuie sa o faca Ministerul Finantelor Publice (pentru sursele bugetului de stat) si
respectiv organele administrativ-teritoriale (pentru sursele bugetelor locale). In acest sens, din nevoia
de unificare a legislatiei specifice fiscale, la Ministerul Finantelor Publice au fost elaborate Codul
Fiscal si Codul de Procedură Fiscală.
2.1. Structura veniturilor bugetare

In Romania veniturile bugetare, potrivit structurii bugetului de stat, sunt formate din:
I.Venituri curente, din care:
A. Venituri fiscale
♦impozite directe, din care:
impozitul pe profit;
impozitul pe venit;
alte impozite directe, din care:
_ impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice si juridice nerezidente;
_ impozitul pe profitul obtinut din activitatile comerciale ilicite sau din nerespectarea legii privind
protectia consumatorilor;
_ impozitul pe dividende de la societatile comerciale.
♦impozite indirecte, din care:
taxa pe valoarea adaugata;
accize si alte impozite indirecte;
taxe vamale de la persoane fizice si juridice;
alte impozite indirecte, din care:
_ majorari de intarziere/dobanzi, penalitati de intarziere si penalitati pentru venituri fiscale nevarsate
la termen;
_ taxe si tarife, pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare;
_ taxa pentru activitatea de prospectiune, explorare si exploatare a resurselor minerale;
_ taxe judiciare de timbru;
_ taxe de timbru pentru activitatea notariala;
_ taxe extrajudiciare de timbru;
_ amenzi judiciare;
B. Venituri nefiscale:
♦varsaminte din profitul net al regiilor autonome și societăți comerciale la care statul este acționar;
♦varsaminte de la institutiile publice (taxe de metrologie, taxe pentru prestatiile efectuate si pentru
eliberarea autorizatiilor de trafic international, taxe consulare, taxe si alte venituri din protectia
mediului, varsaminte din disponibilitatile institutiilor publice si a activitatilor autofinantate);
♦diverse venituri (din aplicarea prescriptiei extinctive, venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate,
venituri din concesiuni, incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume
constatate odata cu confiscarea);
II.Venituri din capital :
♦venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice;
♦venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale nationale si de mobilizare;
III. Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
Veniturile bugetare se caracterizeaza, fiecare in parte, prin anumite trasaturi determinate de modul de
stabilire, de provenienta, termene de plata, inlesniri etc. Din aceste motive, elementele in cauza
trebuie sa fie precizate cu claritate in actele normative prin care sunt instituite venituri ale bugetului
de stat.
Elementele comune ale veniturilor bugetare sunt urmatoarele:
_ denumirea venitului bugetar;
_ debitorul sau subiectul impunerii;
_ obiectul sau materia impozabila;
_ unitatea de evaluare;
_ unitatea de impunere;
_ asieta sau modul de asezare a venitului;
_ perceperea (incasarea venitului bugetar);
_ termenele de plata;
_ indatoririle, drepturile si obligatiile debitorilor;
_ raspunderea debitorilor;
_ calificarea venitului bugetar (stabilirea caracterului local sau central al venitului).

2.2. Clasificarea impozitelor si taxelor

Dupa modul de percepere, distingem cea mai importanta grupare a impozitelor si taxelor:
a) impozite directe, care se stabilesc si se percep nemijlocit de la persoanele fizice sau
juridice pentru veniturile sau bunurile prevazute de lege, de exemplu:
♦impozitul pe profit;
♦impozitul pe dividende;
♦impozitul pe venit;
♦impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice si juridice nerezidente;
♦impozitul pe veniturile reprezentantelor sau organizatiilor economice straine realizate in
Romania, etc.
Platitorul de impozit coincide cu cel ce suporta impozitul, în acest caz.
b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vanzarii de bunuri sau prestarilor de servicii
(spectacole, operatiuni bancare, transport,etc.) sau executari de lucrari. In general aceste impozite sau
taxe sunt incluse in pretul marfurilor, serviciilor sau lucrarilor, astfel ca se suporta de consumatorii
sau beneficiarii acestora, deci de persoanele fizice sau juridice, altele decat subiectul impozabil. In
categoria impozitelor indirecte, caracterizate prin aceea ca platitorul difera de cel ce suporta
impozitul sau taxa, intra :
♦taxa pe valoarea adaugata;
♦accize;
♦taxe vamale;
♦alte impozite indirecte.
Intrucat specific impozitului direct este coincidența dintre platitorul impozitului si cel ce
suporta impozitul, rezulta ca principalul efect economic al impozitarii directe este diminuarea
venitului nominal (de ex: impozitul pe venit, impozitul pe dividende, etc). Aceasta este echivalentă cu
reducerea masei monetare disponibilă la nivelul individului prin scaderea veniturilor nete din salarii
cu efect in reducerea consumului personal. De asemenea, nivelul impozitului pe profit aplicat
profiturilor agentilor economici conduce la diminuarea profitului net, care are ca efect reducerea
posibilitatilor de investitii prin autofinantare si a dividendelor de distribuit.
Randamentul fiscal al impozitarii directe (raportul dintre veniturile bugetare scontate prin
introducerea/marirea impozitului direct si veniturile bugetare efectiv prelevate dupa introducerea
acestui impozit) este o functie liniara descrescatoare față de coeficientul impozitarii directe. Relatia
de mai sus permite demonstrarea curbei Laffer de eficacitate (randament) a impozitarii directe.
Impozitele indirecte actioneaza, nu in mod direct, asupra veniturilor agentilor economici, ci
prin intermediul preturilor. Preturile majorate reduc puterea de cumparare a agentilor economici, dar
nu prin reducerea veniturilor, ci prin scumpirea bunurilor si serviciilor.
Prin impactul impozitelor indirecte asupra preturilor (in sensul cresterii preturilor) are loc o
accentuare a fenomenului inflationist in economie. Aceasta inflatie este de tipul inflatiei prin costuri,
deoarece preturile cresc nu datorita actiunii cererii, ci datorita actiunii ofertei. Impozitele indirecte
sunt percepute de consumatori prin intermediul cresterii pretului la bunul sau serviciul respectiv.
Scaderea veniturilor bugetare este determinata de scaderea volumului impozitelor si taxelor
colectate. Cresterea incasarilor din impozite si taxe se poate realiza numai in conditiile cresterii
bazei de impozitare (crestere care se poate realiza numai pe baza unei cresteri economice reale si
solide, concomitent cu reducerea fiscalitatii, precum si a imbunatatirii colectarii acestor venituri
bugetare).
2.3. Impozitele - principala resursa financiara publica
Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de
persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului in cuantumul si la termenele precis stabilite
de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat1.
Prelevarile fiscale
Prelevarile fiscale se realizeaza prin intermediul impozitelor si taxelor.
Caracteristicile fundamentale ale impozitului sunt urmatoarele :
caracterul pecuniar, impozitul este in general o prelevare baneasca;
caracterul obligatoriu, este vorba de o prelevare impusa si incasata de stat, si nu de o
prelevare cu caracter voluntar;
caracterul fara contraprestatie imediata si directa, nu exista o contraprestatie directa caci
nu este pretul unui serviciu primit, dar exista o contraprestatie indirecta sub forma utilizarii serviciilor
publice;
caracterul definitiv, contribuabilul nu mai primeste banii inapoi, aferent impozitului platit;
caracterul financiar, impozitul serveste la acoperirea cheltuielilor publice.
Elementele constitutive ale impozitului
In elaborarea unui produs fiscal (impozit, taxa, drepturi si contributii cu caracter fiscal) apare
necesitatea stabilirii in momentul elaborarii si ulterior in etapa legislativa, in mod clar si concis, a
elementelor care formeaza structura tehnica a impozitelor.
Elementele ce trebuie avute in vedere, atunci cand se proiecteaza, legifereaza si analizeaza un
produs fiscal sunt:
a) Faptul generator
Faptul generator constituie evenimentul juridic sau material care da nastere la aparitia
obligatiei fiscale. Producerea acestuia contribuie la indeplinirea conditiilor legale necesare ca
impozitul sa devina exigibil fiscal.
Astfel, intocmirea unor acte juridice de vanzare, schimb sau donatie, cu titlu oneros sau
gratuit, constituie evenimente juridice care genereaza aparitia unor obligatii fiscale.
Alte evenimente pot fi de natura materiala :
intocmirea unui rol fiscal : pentru impozitul pe venitul global, impozite directe locale;
realizarea de beneficii : impozitul pe beneficiile societatii;
realizare de venituri diverse : impozitul progresiv pe venitul persoanelor fizice, retinut la
sursa, impozitul pe dividende, redevente, venitul de capital, venitul agricol;
transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor economice :TVA;
decesul : taxele de succesiune.
Deci, faptul generator da nastere la aparitia creantelor fiscale a statului asupra contribuabililor.
b) Sfera de aplicare
Sfera de aplicare constituie un element complex prin care se caracterizeaza persoanele si
operatiunile impozabile, precum si delimitarea spatiala a acestora.
Aceasta presupune precizarea urmatoarelor elemente :
A. Natura contribuabilului de drept (platitor) care este obligat prin lege la plata impozitului
(se precizeaza daca subiectul impozabil este persoana fizica sau persoana juridica).
In cazul persoanelor fizice, sfera de aplicare, poate fi delimitata pentru fiecare titular al unui
venit sau bun cu caracter patrimonial, sau aceasta poate sa cuprinda un ansamblu de persoane, situatie
in care apare necesitatea precizarii contribuabilului platitor.
1
Bistriceanu Gh., Negrea E. Gr., Patrascoiu L., Finante si credit in industrie, constructii si transporturi, Ed.
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997
 Astfel, in cazul impozitului pe venitul global, sfera de aplicare poate fi distribuita pentru
fiecare titular in parte. Delimitarea contribuabililor de drept care au obligatia varsarii impozitelor
apare chiar si pentru impozite indirecte. Astfel, in cazul TVA, platitorii de drept sunt cei care
realizeaza operatiuni impozabile. Platitorii de drept a TVA sunt persoanele fizice sau juridice care
efectueaza, in mod independent, operatiuni impozabile. Nu intra in sfera de aplicarea TVA,
persoanele care desfasoara o activitate dependenta: salariatii, reprezentantii de comert, etc.
B. Felul operatiunilor impozabile
Un prim criteriu are in vedere consecintele pecuniare ale operatiunilor impozabile: operatiuni
cu titlu oneros si operatiuni cu titlu gratuit.
Un alt criteriu de delimitare a sferei de aplicare a unui impozit are in vedere natura
activitatilor economice, fiind determinate, fie de modul de organizare a agentilor economici, fie de
caracteristicile operatiunilor economice sau alte cauze.
C. Spatiul teritorial
Pentru fiecare impozit in parte trebuie sa se precizeze teritoriul pe care se aplica : la nivel de
stat, colectivitati locale sau la nivel de uniuni economice regionale.
Din cele prezentate rezulta ca, pentru determinarea sferei de aplicare a unui impozit se
utilizeaza criterii multiple :
un criteriu personal : contribuabilul de drept;
criterii reale : operatiuni impozabile, exonerarile si scutirile partiale sau totale;
un criteriu teritorial.
c) Asezarea impozitului
Asezarea impozitului consta in a determina si evalua materia impozabila, in vederea stabilirii
bazei de impozitare asupra careia se va aplica cota impozitului.
Determinarea materiei impozabile pentru fiecare impozit in parte este influentata de criteriile
reale si de criteriul teritorial utilizate in determinarea sferei de aplicare a impozitului, cu care trebuie
sa fie in concordanta.
In determinarea materiei impozabile apare, fie necesitatea optiunii intre principiul realitatii si
respectiv al personalizarii impozitului, fie recurgerea la utilizarea unor elemente specifice ambelor
principii.
Principiul realitatii nu tine seama de interesele individuale, familiale, sociale si de situatia
personala a contribuabilului. Principiul personalizarii impozitului are in vedere natura si importanta
bunurilor economice, a veniturilor obtinute, obligatiile legate de asigurarea reconstituirii veniturilor si
a patrimoniului, obligatiile de intretinere a membrilor familiei si cheltuielile profesionale ce revin
contribuabilului.
In consecinta, asezarea impozitelor necesita determinarea urmatoarelor elemente: materia
impozabila, metoda de evaluare, deducerile si abaterile. Materia impozabila este un element de
natura materiala, in timp ce metoda de evaluare, deducerile si abaterile (scutiri, reduceri, facilitati)
sunt elemente de natura tehnica, respectiv de politica fiscala.
Principiul personalizarii impozitului a fost avut in vedere la asezarea impozitului pe venitul
global (au fost luate in considerare obligatiile de intretinere a membrilor familiei prin acordarea
deducerilor personale de baza si suplimentare, cheltuielile profesionale ale contribuabilului, dupa
caz).
Ca metoda de evaluare a materiei impozabile in cazul impozitului pe venitul global este luat
ca baza declaratia fiscala controlata (declararea venitului net estimat de realizat de catre
contribuabilul platitor sau de reprezentantul fiscal).
d) Calculul impozitului
Determinarea cuantumului monetar al impozitului necesita stabilirea :
persoanei care efectueaza calculul (contribuabilul de drept sau administratia fiscala);
 cota de impozitare;
scutirile, reducerile si majorarile acordate/aplicate;
procedeul de calcul.
e) Persoana obligata la plata impozitului
Determinarea persoanei obligate la plata impozitului trebuie sa fie in concordanta cu criteriul
personalizarii utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a acestuia. Pentru fiecare impozit, in
parte, trebuie sa se stipuleze clar si precis, persoana fizica sau juridica obligata prin lege, fie la plata,
fie la calculul si plata impozitelor catre trezoreria statului. In caz de neplata sau plata cu intarziere,
platitorul de impozit datoreaza majorari de intarziere/dobanzi, penalizari de intarziere sau/si
penalitati, dupa caz.
Trebuie facut distinctie intre contribuabili, cei care sunt obligati la plata obligatiei fiscale
(impozitul se calculeaza, se retine si se vireaza, prin stopaj la sursa, de platitorii de venituri pentru:
venituri din salarii, dividende, dobanzi etc, respectiv plati anticipate pentru anumite categorii de
venituri realizate de contribuabili din desfasurarea de activitati independente) si cei care suporta
definitiv obligatia fiscala (in cazul impozitului pe venitul global – contribuabilii persoane fizice, care
realizeaza venituri din salarii/pensii, dobanzi,dividende, cedarea folosintei bunurilor si din activitati
independente).
f) Procedee si modalitati de incasare
Pentru fiecare impozit in parte trebuie sa se precizeze:
procedeele de incasare;
modalitatile de incasare;
momentul incasarii.
In etapa actuala, incasarea impozitelor corespunde “sistemului exigibilitatii financiare”, ceea
ce presupune ca obligatia de a plati impozitul este determinata de data producerii faptului generator
sau data exigibilitatii fiscale. Data exigibilitatii financiare a impozitului in cazul impozitului este
stabilita de administratia fiscala ( in termen de 60 de zile de la data comunicarii, cu confirmare de
primire, a deciziei de impunere anuala, sau la termenele stabilite lunar pentru platile efectuate de
platitorii de venit in cazul veniturilor pentru care impozitul anticipat/final se face, prin retinere la
sursa, respectiv trimestrial pentru plati anticipate aferente veniturilor din activitati independente,
profesii libere si din cedarea folosintei bunurilor).
g) Tipuri de impozite prin care se realizeaza prelevarile fiscale
Data fiind diversitatea formelor pe care le-au imbracat si le imbraca impozitele in diferite
state, acestea se pot grupa dupa diferite criterii :
_ dupa obiectul impunerii, impozitele se pot grupa in impozite pe avere, impozite pe venit si
impozite pe cheltuieli;
_ o deosebita importanta teoretica si practica prezinta gruparea impozitelor in: directe si
indirecte.
Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice care, trebuie sa
suporte, la anumite termene, sarcina fiscala stabilita pe baza datelor de care dispun organele fiscale
privind persoanele, averile, posesiunea sau venitul fiecarui contribuabil si a cotelor fixate prin lege.
Diferentierea sarcinii fiscale in functie de veniturile (averea) sau situatia personala a fiecarui
subiect impozabil inseamna, de fapt, adoptarea sistemului de impunere personala.
Impozitele personale astfel aparute, sunt de doua feluri :
impozite pe venit;
impozite pe avere.
Impozitul pe venit este datorat de persoanele fizice care au resedinta intr-un stat, precum si de
cele nerezidente care realizeaza venituri din surse situate pe teritoriul acestui stat cu unele exceptii
prevazute de lege.
 Sunt cunoscute doua sisteme de impunere a veniturilor :
impunere separata a veniturilor provenite din fiecare sursa;
impunere globala a veniturilor, indiferent de sursa din care povin.
Impunerea separata se realizeaza fie prin instituirea mai multor impozite, fiecare vizand
veniturile dintr-o anumita sursa, fie prin instituirea unui impozit unic, dar care asigura un tratament
diferentiat fiecarei categorii de venituri, denumita cedula, in functie de natura veniturilor. In acest din
urma caz, impunerea se efectueaza pentru fiecare cedula, dupa regulile si cu cotele specifice venitului
respectiv. Uneori, dupa impunerea separata a fiecarei categorii de venit, veniturile din diferite surse,
cumulate, se supun unei noi impuneri.
Impunerea globala consta in cumularea veniturilor realizate de o persoana fizica, din diverse
surse, si supunerea acestora unui singur impozit.
Impunerea globala prezinta neajunsul ca nu mai tine seama de natura veniturilor si subiectul
impozabil (muncitorul, functionarul, micul meserias sunt tratati din punct de vedere al impozitului in
acelasi mod ca si industriasul, comerciantul etc.)
In vederea determinarii venitului impozabil, din veniturile brute se deduc anumite cheltuieli si
deduceri personale de baza si suplimentare. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste,
de regula, anual, pe baza de declaratie de impunere a contribuabilului sau pe baza elementelor de
care dispun organele fiscale. Perceperea impozitului aferent veniturilor din salarii, pensii, dobanzi,
dividende, rente si altele se face prin stopaj la sursa.Atat sumele retinute si varsate de un tert, cat si
cele varsate de contribuabil se deconteaza in contul impozitului anual.
Impozitele directe actioneaza in mod direct asupra capacitatii contribuabilului, pe cand
impozitele indirecte lovesc in mod indirect capacitatea contributiva individuala.
Astfel, impozitul direct loveste :
capacitatea (venitul economisit si de investit existent), facandu-se abstractie de capacitatea
contributiva a subiectului impozabil (impozite directe de tip real sau obiective);
venitul realizat de persoane fizice si juridice, avandu-se in vedere capacitatea contributiva
(impozite directe de tip personal sau subiective).
In categoria impozitelor directe personale, intra impozitele asezate pe venitul realizat (salarii,
dividende, rente, profit), pe venitul acumulat sau dobandit (avere) si impozitul sintetic reprezentat de
impozitul pe venitul global.
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct si nominativ asupra contribuabililor, ci se aseaza
asupra vanzarii bunurilor sau prestarii unor servicii.
Impozitele indirecte se realizeaza, in principal, sub forma impozitelor pe consum, percepandu-
se la vanzarea anumitor marfuri sau la prestarea anumitor servicii. Ele se realizeaza de la toti cei care
consuma bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situatia personala a
acestora.
Fiind perceput in cote proportionale asupra valorii marfii vandute si a serviciilor prestate, ori
in sume fixe pe unitatea de masura, impozitele indirecte creaza impresia falsa ca ar fi suportate in
aceeasi masura de toate paturile sociale, ca ar asigura o repartitie echitabila a sarcinilor fiscale, dar
fara a fi avuta in vedere capacitatea contributiva limitata a contribuabililor persoane fizice. In
sistemul impozitelor indirecte intra: taxele de consumatie (acciza, taxa pe valoarea adaugata), taxele
vamale si alte impozite indirecte.