Sunteți pe pagina 1din 1

Formele timpului de odihnă

Pauză de masă. CM al RM (2):

Art. 107. Pauza de masă

În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză de masă de cel puţin 30
de minute.

Concluzie: Acordarea pauzei nu este condiționată de întrunirea unui anumit număr de ore în timpul de
lucru zilnic, nu este specificat că modalitățile, în special durata și condițiile în care se acordă, urmează a fi
stabilite prin contracte colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali sau, în absența acestora,
prin legislația națională.

Repausul zilnic. Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003
privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (1)

Art. 3: Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă
minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore.

Art.107 CM: Durata repausului zilnic, cuprinsă între sfîrşitul programului de muncă într-o zi şi începutul
programului de muncă în ziua imediat următoare, nu poate fi mai mică decît 11 ore consecutive.

Art. 137

- Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta si duminica;

- În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public

sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile

stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Art.109: - Repausul săptămânal se acordă timp de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

- În cazul în care un repaus simultan pentru întregul personal al unităţii în zilele de sâmbătă şi duminică ar
prejudicia interesul public sau ar compromite funcţionarea normală a unităţii, repausul săptămânal poate fi
acordat şi în alte zile, stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern al unităţii, cu
condiţia ca una din zilele libere să fie duminica.

S-ar putea să vă placă și