3. Impozitele directe și impozitele indirecte.

Impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere. Impozitele directe se
stabilesc niminal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de venit sau averea
acestora, pe baza cotelor de impunere prevăzute de lege. Aceste impozite se încasează direct de
la contribuabili la anumite termene, sunt mai echitabile şi deci mai de preferat decît impozitele
indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii deferitelor mărfuri şi servicii, de regulă, nu
ştiu cu anticipaţie cînd şi mai ales cît vor plăti statului, sub forma taxelor de consumaţie şi a altor
impozite indirecte. Pentru aceste impozite este caracteristic faptul că subiectul şi suportatorul
impozitului este una şi aceeaşi persoană, cu toate că aceste elemente uneori nu coincid. În funcţie
de criteriile care stau la baza aşezării lor, impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi
impozite personale.
Impozitele reale se mai numesc obiective, deoarece se stabilesc în legătură cu anumite
obiecte materiale pe baza unor criterii exterioare care nu redau puterea economică a subiectului.
Din această cauză, ele au caracter regresiv.
Impozitele personale se mai numesc şi subiective deoarece se ţine cont, în primul rînd, de
situaţia personală a subiectului impozitului. Ele sunt întălnite sub forma impozitelor pe venit şi
pe avere.
Impozitul personal pe venit poate fi:
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pe venitul persoanelor juridice.
În practica financiară impozitul personal pe avere poate fi:
- impozite asupra averii propriu-zise;
- impozite pe circulaţia averii;
- impozite asupra creşterii valorii averii.

Impozitele indirecte
Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor sau a
prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi normativ asupra contribuabililor.
Suportatori ai impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria celor
impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situaţia personală a acestora. Impozitele
indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale asupra valorii mărfurilor vândute şi a serviciilor
prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Din categoria impozitelor indirecte fac parte:
taxele de consumaţie, monopolurile fiscale, taxele vamale, alte taxe prevăzute de lege.

1
 Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte cuprinse în preţul de vânzare al mărfurilor
produse şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora se percep
taxele de consumaţie sunt, în general, cele de larg consum (zahărul, pâinea, uleiul, berea etc.).
Monopolul fiscal reprezintă dreptul pe care şi-l rezervă statul de a produce şi/sau de a
vinde anumite bunuri de consum. Monopolul de stat nu este un impozit special, dar o modalitate
de percepere a impozitului indirect (pe cheltuieli). Impozitul este egal cu diferenţa dintre preţul
de vînzare stabilit de către stat şi costul de producţie, inclusiv profitul întreprinzătorului.
Taxele vamale, sunt impozite indirecte ce se percep de către stat asupra tuturor bunurilor
introduse sau scoase din ţară de către persoane fizice sau juridice. Acestea sunt venituri fiscale
ale bugetului de stat, fiind, totodată, şi un mijloc de stimulare a exportului şi de lărgire a
cooperării economice cu alte state ale lumii.
Taxele sunt plăţi efectuate de persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate acestora
de instituţiile publice. Taxele întrunesc o serie de atribute specifice impozitelor şi anume:
obligativitatea, nerambursabilitatea, dreptul de urmărire în caz de neplată.
După natura lor taxele pot fi taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe de consulare, taxe
de administraţie. După operaţiunea care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi: taxe de
timbru și taxe de înregistrare.
Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile publice a unor operaţii, cum
sunt: autentificarea de acte, eliberarea unor documente (de exemplu, buletine de identitate,
paşapoarte, etc.), legalizări de acte etc. Încasarea acestor taxe se face prin aplicarea de timbre
fiscale.
Taxele de înregistrare se percep la vînzări de imobile, la constituirea, fuzionarea sau
lichidarea societăţilor de capital. Aceste taxe se percep şi asupra fiecărei operaţii de vînzare şi,
respectiv, cumpărare la bursă etc.