Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Istorie şi Filosofie

Departamentul Istoria Românilor,
Istoria Universală şi Arheologie

Referat
”Terorismul modern:
Specificul, structura și manifestările”

A elaborat: Carauş Ina

Master anul II, ICR
A verificat: Rotaru Liliana
Dr. Conf. Univ.

Chișinău 2018
 Terorismul nu a apărut recent. El este foarte vechi – a precedat strategia terorii exercitată de
legiunile romane asupra populaţiilor din zonele ocupate, supravieţuind acesteia – şi, de-a lungul
timpurilor, s-a manifestat sub toate formele posibile, de la terorismul peşterii la ciberterorism, în
funcţie de treapta de civilizaţie pe care a ajuns omenirea, deci de mijloacele la dispoziţie, şi aproape
peste tot în lume. Mijloacele au fost mereu altele, esenţa a rămas însă aceeaşi: înfricoşare,
distrugere, ucidere. Din păcate, şi terorismul, ca şi războiul, face parte, într-un fel, din arsenalul
prin care lumea se neagă pe sine, se urăşte şi se autodistruge, crezând că se purifică.
Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, ci este chiar răul din lume, adică
răul nostru, partea fanatică dintre noi şi, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al puterii, al răzbunării,
el egocentrismului, al pedepsirii cu orice preţ, al purificării prin ucidere şi prin distrugere. De
aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar fiinţa umană are plăcerea sadică de a
teroriza) trebuie investigat şi analizat aşa cum este, de pe poziţii cât se poate de obiective, pentru
a-i decela sensurile şi mecanismele, pentru a-i afla izvoarele şi, în consecinţă, pentru a-i anihila
cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele şi a-i tăia rădăcinile.
Terorismul este o ameninţare asimetrică, din umbră. Evoluţia lui, de la o seamă sau o sumă
de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii şi violenţei, adică la un război
terorist, şi el asimetric şi pervers, este de natură să genereze reacţia corespunzătoare a omenirii, să
declanşeze adică războiul antiterorist.
Etimologie şi definiţie
Definiţiile date terorismului sunt numeroase şi foarte diversificate. Unele consideră acest
fenomen ca fiind normal, ca reacţie la „virusarea“ sistemelor societale şi la bulversarea sistemelor
de valori, altele îl plasează în formele extreme de manifestare a violenţei umane, iar cele mai multe
îl consideră un fenomen de patologie socială, adică o reacţie anormală, asimetrică, chiar atipică şi,
în general, cu totul disproporţionată la progres, la tendinţele evolutive ale societăţilor.
De când societatea umană a început să se confrunte cu acte de teroare înfăptuite la adresa
membrilor ei, s-a încercat să se găsească explicaţii, să se interpreteze actul terorist cu scopul final
de a fi prevenit. Astfel de-a lungul timpului actul de teroare înfăptuit premeditat pentru atingerea
unor scopuri a fost definit de mai multe maniere trecându-se de la simple interpretări la îmbrăcarea
actului terorist cu conotaţii conceptuale militare, politice, religioase, etnice, ideologice etc.
Terorismul, înseamnă, în esenţa sa, şi în sensul cel mai larg ce se poate da acestui termen,
înfricoşarea unei populaţii prin acte de violenţă. Cuvântul vine din latinul terror, terroris, având
conotaţie militară şi înseamnând groază, frică, spaimă provocată premeditat, prin ameninţare şi
intimidare. Terorismul era folosit de legiunile romane pentru a impune legea lor, înspăimântând
populaţia şi obligând-o astfel la supunere. Hitler avea şi el o atitudine extrem de favorabilă faţă de
terorism. Unul din principiile după care se ghida şi pe care-l enunţă în „Mein Kampf“ era acela
2
potrivit căruia „singurul mijloc de a câştiga cu uşurinţă împotriva raţiunii îl reprezintă teroarea
şi forţa“. Prin terorism, ca metodă de acţiune, se înţelege practicarea terorii. El desemnează acte
de natură să provoace un sentiment de teamă intensă, prevestitoare a unui rău inevitabil, acte
intimidante sub toate aspectele.
T. Givanovich consideră că prin terorism se inţeleg „acte de natură să provoace sentimentul
de teamă, de un rău oarecare, acte care apar ca intimidări din toate punctele de vedere”. Terorismul
este o metodă de a stăpâni masele şi de a paraliza acţiunea membrilor săi, prin constrângere
psihologică şi intimidare criminală.
Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au apărut în timpul
„Conferinţelor Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, prin intermediul lui Quintilliano
Saladana, care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de „crimă
internaţională” (ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului şi crimele
comise împotriva şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ai acestora). Datorită
inabilităţii statelor de a cădea de acord asupra definirii „crimei politice” sau a determinării exacte
a ceea ce constituie un act terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în încercarea de a defini
terorismul.
La cea de-a doua Conferinţă de unificare a dreptului penal de la Bruxelles, din 1930, noţiunea
de “terorism” era definită astfel: „Folosirea intenţionată a unor mijloace capabile să producă
un pericol comun reprezintă acte de terorism ce constau în crime împotriva vieţii, libertăţii şi
integrităţii fizice a unor persoane sau care sunt îndreptate contra proprietăţii private sau de stat”.
În cadrul conferinţei de la Copenhaga din anul 1935 se ajunge la definirea juridică a
terorismului ca „act voluntar comis împotriva vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii
oficialităţilor; orice act care primejduieşte o comunitate, creează o stare de teroare în vederea
schimbării autorităţi publice sau împiedicarea acţiunilor acesteia, sau care urmăreşte deranjarea
relaţiilor internaţionale ”.
Prima „Conferinţă a Ligii Naţiunilor pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului” a avut loc
între anii 1935-1936, în cadrul acesteia adoptându-se definirea actelor teroriste ca „actele
criminale îndreptate împotriva unui stat, astfel gândite şi concepute să creeze teroare în minţile
persoanelor particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice ”.
Cu toate că nu există un consens internaţional privind definirea terorismului, multe ţări au
încercat să delimiteze conceptual propriile interese şi valori apelând la propriile lor formule.
Potrivit actualei Strategii de Securitate a României, terorismul, în general, şi terorismul
internaţional structurat în reţele transfrontaliere, în special, reprezintă cea mai gravă ameninţare
la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi altor valori fundamentale pe care se
întemeiază comunitatea democratică a statelor euroatlantice.
3
 În 1972, administraţia americană a înaintat, în cadrul celei de-a şasea Adunări Generale a
ONU, memoriul „Propunerea SUA privind legiferarea convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea
anumitor acte de terorism internaţional”, finalizată cu decizia ONU de a stabili un „Comitet Ad
Hoc pentru terorismul internaţional”.
La 9 decembrie 1985, ONU a adoptat pentru prima dată o rezoluţie de condamnare a actelor
teroriste, definindu-le ca „acte criminale”.
„Terorismul este o problemă a oamenilor care plonjează într-o logică a urii fără limite, pentru
care toate valorile ce fundamentează societatea noastră occidentală şi mai ales respectul faţă de
viaţa umană nu mai au curs“.
Terorismul are o plajă foarte largă de scopuri, obiective şi nu poate fi redus la ceea ce s-ar
numi patologie socială. Dar el este un produs al societăţii omeneşti, vine din interiorul civilizaţiilor
şi se prezintă ca o trecere la limită, ca un summum al acumulărilor negative.
Uneori este vorba de „grupuri teroriste locale care caută pur şi simplu să utilizeze terorismul
pentru a-şi procura resursele necesare ducerii războiului lor de guerilă. Frontiera între banditism
şi terorism este flexibilă. Este ceea ce, într-un anume sens, s-a observat în Asia Centrală unde s-a
procedat la sechestrarea occidentalilor (în vederea răscumpărării lor) şi în Yemen.”
Bătălia pentru resurse, mondializarea informaţiei şi a economiei - atât cea „pozitivă“,
necesară şi folositoare oamenilor, naţiunilor şi statelor, cât şi cea „negativă“, profitabilă doar
pentru lumea interlopă, pentru criminalitate, trafic de droguri etc., adică pentru partea socială
distructivă - produce efecte dintre cele mai ciudate.
Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de complex, constând din manifestarea
spectaculoasă a violenţei, cu scopul de a atrage atenţia, a înspăimânta, a chinui şi a impune un
anumit tip de comportament, uneori, pur şi simplu pentru a teroriza, printr-o gamă foarte
diversificată de acţiuni-limită, în care omul este deopotrivă armă şi victimă, călău şi condamnat.
Printre cauzele care favorizează apariţia şi dezvoltarea fenomenului terorist mai pot fi
menţionate: dorinţa de putere sau insuficienta structurare a instituţiilor ce au atribuţii în prevenirea
şi combaterea fenomenelor infracţionale grave; virulenţa tot mai crescută a unor fenomene
infracţionale (violenţa, crima organizată, traficul de droguri şi de armament, migraţia ilegală etc.)
şi interferarea tot mai acută a acestora cu activitatea teroristă; lipsa de coordonare la nivel global,
zonal şi regional a măsurilor antiteroriste necesare combaterii acestui flagel; destructurarea,
reducerea sau desfiinţarea unor forţe armate convenţionale sau speciale aparţinând în principal
fostelor state socialiste, ceea ce a făcut ca unii specialişti din cadrul acestora să se pună în serviciul
unor organizaţii şi grupări teroriste.
De asemenea, ideologia reprezintă un mijloc puternic de influenţare având caracteristici
internaţionale de natură politică în funcţie de circumstanţele specifice: politica de dominaţie,
4
expansiune şi hegemonie, discriminare rasială şi de apartheid; amestecul în treburile interne ale
altor state, teroarea în masă, exodul forţat al populaţiei; intensificarea activităţilor organizaţiilor
fasciste, neofasciste şi extremiste; lipsa unor drepturi politice, economice şi sociale, sărăcia,
foametea, mizeria, frustrările de orice fel; birocraţia, corupţia, influenţa grupurilor mafiote; traficul
de droguri şi contrabanda cu armament, explozivi şi materiale radioactive; rata mare a şomajului
din unele ţări etc.
Scopurile generale ale terorismului
Complexitatea terorismului, a formelor sale de manifestare, creşterea numărului grupărilor
şi organizaţiilor teroriste, diversitatea orientărilor acestora, presupune, implicit, o evoluţie
corespunzătoare a scopurilor urmărite. În principal, acestea ar putea fi grupate astfel:
a) Realizarea unor scopuri politice, cum ar fi: soluţionarea problemelor legate de
supravieţuirea şi afirmarea unor etnii sau naţionalităţi, determinarea unor schimbări radicale în
viaţa politică a unui stat, încetinirea sau stoparea unor procese politice, încordarea relaţiilor între
state;
b) Atragerea atenţiei opiniei publice interne şi internaţionale asupra “ţelului nobil” urmărit,
asupra necesităţii soluţionării într-un mod a problemelor conflictuale dintr-o regiune, asupra unei
ideologii, asupra “nedreptăţilor şi persecuţiilor” la care este supus un grup social. De fapt, opinia
publică este principală forţă căreia i se adresează terorismul din punct de vedere propagandistic şi
psihologic. Sensibilizând chiar şi un segment redus al populaţiei, terorismul provoacă o polarizare
a societăţii;
c) Subminarea autorităţii regimurilor politice din unle ţări prin crearea unei stări de încordare
interrnă, de nesiguranţă şi incertitudine, de haos economic şi social. Toate acestea duc la
discreditarea conducerii politice şi economice, generează şi alimentează neîncrederea populaţiei
în competenţa organismelor menţionate;
d) Obligarea autorităţilor să satisfacă unele cereri vizînd: eliberarea unor membri ai
grupărilor sau organizaţiilor teroriste deţinuţi în închisori din diferite state, obţinerea unor mijloce
financiare, materiale ori de transport drept răscumpărare, obţinerea unor baze de retragere şi
ascundere, de cazare, pregătire etc. Unul dintre scenariile cele mai temute în ţările vestice este
obţinerea de arme neconvenţionale (chimice, biologice, nucleare) de către un grup nestatal, stat
instabil sau care are interesul să câştige din vânzarea lor cu orice preţ. Ei pot să-şi îmbrace gigantica
lor operaţiune de extorcare în religie, anti-globalizare, anti-Vest sau orice altă idee de circulaţie,
pentru a dezorienta opinia publică.
e) Intimidarea şi influenţarea poziţiei unor personalităţi, organisme sau guverne, în
soluţionarea unor probleme social-politice, economice, diplomatice etc;

5
 f) Promovarea unor interese de grup: naţionale, religioase, etnice, ideologice, naţionaliste,
separatise, revigorarea unor organizaţii extremiste, fasciste sau cu tentă fanatică;
g) Răzbunarea faţă de unele personalităţi, organisme sau guverne, pentru prejudiciile aduse
organizaţiei sau grupării prin unele măsuri luate;
h) Realizarea unor scopuri militare: dezorganizarea conducerii la nivel strategic sau operativ,
diminuarea sau distrugerea parţială a potenţialului militar al adversarului, dezorganizarea
sistemului logistic, paralizarea sistemelor de comunicaţii şi telecomunicaţii; activităţi de
propagandă şi dezinformare, suprimarea sau răpirea uno personalităţi politice şi militare,
organizarea de revolte şi răscoale, a luptei de gherilă, organizarea evadării şi evacuării
prozonierilor etc;
i) Fanatismul religios – contrar percepţiei generale, fanatismul religios este numai rareori
motivul actelor teroriste. Această confuzie este întreţinută atât de tendinţa factorilor politici şi
mass-media de a pune etichete de extremism organizaţiilor teroriste, cât şi a grupurilor teroriste
care îşi asumă în mod fals motivaţii religioase pentru dezvoltarea propriei baze de susţinere.
Într-un posibil conflict, beligeranţii vor urmări obţinerea unei victorii rapide asupra
adversarului, prin distrugerea potenţialului militar, înlocuirea guvernelor ostice cu alte guverne,
docile, obiective ce ar putea fi realizate prin întrebuinţarea pe scară largă a elementelor terorist-
diversioniste, concomitent cu angajarea masivă a forţelor armate operaţionale.
Forme de manifestare şi tipuri de terorism
În strânsă legătură cu scopurile urmărite de actul terorist se pot determina, după
diferite criterii, mai multe tipuri şi forme de manifestare a terorismului.
3.1. În funcţie de modalităţile de aducere la îndeplinire a scopului propus, terorismul poate
fi direct şi indirect.
a) Terorismul direct presupune ca acţiunea respectivă să vizeze direct şi nemijlocit scopul
propus. Este cazul când un şef de stat este asasinat în scopul înlocuirii cu un altul care să
promoveze anumite reforme aşteptate de gruparea teroristă;
b) Terorismul indirect este acel tip de acţiune prin care se comite doar un act ce reprezintă
el însuşi o infracţiune ce precede acţiunea teroristă propriu-zisă (ca de exemplu, procurarea de
materiale explozive pentru o grupare teroristă pentru a fi utilizate ulterior într-un atac).
3.2. În raport cu elementul psihologic care-i animă pe membrii organizaţiei teroriste şi
mobilul acestora, putem distinge: terorismul de drept comun, terorismul social, terorismul politic,
terorismul religios şi terorismul cultural.
a) Terorismul de drept comun reprezintă acel gen de terorism care cade sub incidenţa legii
penale ca o infracţiune obişnuită, dar la care metoda de execuţie este caracterizată de teroare. Pot
fi calificate drept acţiuni teroriste acele acţiuni care, deşi vizează scopuri particulare sau au drept
6
obiect un interes personal (de exemplu, obţinerea unor sume de bani pentru asigurarea protecţiei,
şantajul, practicile bandelor de tâlhari tip raket etc.), imprimă o stare de teroare victimelor, care
pot fi indivizi izolaţi, familii sau grupuri de persoane (comercianţi, turişti, transportatori ş.a.).
b) Terorismul social urmăreşte punerea în practică a unei ideologii sau doctrine sociale ori
economice, de regulă prin distrugerea sau schimbarea ordinii sociale a unei orânduiri. De obicei,
consecinţele se produc pe teritoriul unui stat, dar uneori pot influenţa anumite evoluţii din teritoriile
vecine.
c) Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv al infracţiunii este
de ordin politic, actul de teroare este îndreptat asupra statului, organelor sale sau reprezentanţilor
săi, împotriva organizării sale politice sau formei de stat.
Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase, pornind de la terorismul
exercitat de organizaţiile politice extremiste şi până la terorismul practicat de persoane influente,
grupuri de interese etc. Obiectivele terorismului politic vizează în principal cucerirea puterii
politice prin violenţă, opoziţia la imperialism, lupta pentru reforme sociale, lupta pentru putere şi
influenţă, lupta pentru imagine, lupta pentru identitate, crearea şi întreţinerea stării de haos.
În prezent, o mare parte din organizaţiile teroriste din întreaga lume poartă amprenta luptei
împotriva capitalismului. În realitate, este vorba de o luptă pentru putere sau pentru impunerea
unui anumit tip de putere.
d) Terorismul religios, reprezintă asocierea dintre religie şi terorism.
Încă din 1968, an considerat de referinţă pentru apariţia terorismului internaţional modern
de către specialiştii americani, acţionau 13 grupări teroriste cu motivaţii religioase, fără ca acţiunile
lor să fie incluse în sfera terorismului religios. În prezent, lucrurile au evoluat, circa 20% dintre
grupările teroriste care acţionează pe glob invocând motive religioase pentru acţiunile lor. Uneori
însă, o serie de importante organizaţii teroriste (de exemplu, Armata Republicană Irlandeză,
Organizaţia de Eliberare a Palestinei, Tigrii Tamil ş.a.) deşi au o componentă dominantă religioasă,
revendică aspecte de ordin politic şi social.
Drept cauză a terorismului religios şi etnic a fost dat de către analiştii economici, eşecul
economic din unele regiuni ale lumii. De asemenea, o serie de acte teroriste de natură religioasă
sunt comandate de lideri extremişti, apariţia acestora fiind strâns legată de nivelul de trai foarte
scăzut, existent în majoritatea statelor musulmane: Afganistan, Palestina, Irak, Iran etc.
Nemulţumirile din aceste state au fost exploatate şi folosite în scop personal de aşa-zişii lideri
religioşi. Radicalizarea nemulţumiţilor poate fi amplificată şi de izolarea politică, economică,
socială, informaţională şi poate conduce la reacţii violente din partea acestora, explicate prin lipsa
racordării lor la progresul civilizaţiei mondiale.

7
 Terorismul religios vizează lumea întreagă, dar mai ales civilizaţia occidentală, cu leagănul
ei european şi configuraţia ei actuală de influenţă americană. Procesul de mondializare forţată,
efectele colaterale ale acesteia, creşterea sărăciei şi a gradului de insecuritate, concomitent cu
mărirea enormă a decalajelor între bogăţie şi sărăcie, între lumea bogată şi lumea săracă şi cu
explozia demografică, au determinat populaţia să-şi pună speranţele în miracolul credinţei.
e) Terorismul cultural vizează în principal distrugerea valorilor unui stat, care poate conduce
la pierderea identităţii naţionale a cetăţenilor acestuia.
Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a sistemelor de
valori. El se desfăşoară în cadrul a ceea ce numim „cultură de piaţă“, care nu are nici o legătură cu
sistemele de valori ale lumii, cultura autentică. Terorismul cultural poate îmbrăca unele forme cum
sunt: pornografia, invadarea pieţei cu filme sau producţii care cultivă violenţa, egoismul, lipsa de
respect faţă de valorile proprii, distrugerea simbolurilor (ceea ce s-a încercat în atentatele de la 11
septembrie) etc.
3.3. Având în vedere spaţiul în care se pun în practică acţiunile teroriste şi întinderea
efectelor create, putem califica terorismul ca fiind intern sau internaţional.
a) Terorismul intern (naţional) presupune că pregătirea, executarea şi consecinţele pe care
le produce se petrec între graniţele unei singure ţări.
Acest tip de terorism se manifestă cel mai adesea sub forma terorismului politic sau social,
fiind îndreptat împotriva organizării politice a unui stat, a formei sale sau reprezentanţilor săi
(guvern, partid politic, personalităţi etc.). Ceea ce se urmăreşte este destabilizarea ordinii publice
prin crearea unei stări de teamă în urma comiterii de atentate asupra vieţii, sănătăţii sau libertăţii
adversarilor.
b) Terorismul internaţional are loc în condiţiile când apare un element de extraneitate,
respectiv pregătirea, desfăşurarea unuia sau mai multor acte ori propagarea efectelor se realizează
în cel puţin două state.
În concepţia unor autori, terorismul poate fi internaţional „când urmăreşte să complice sau
să determina ruperea relaţiilor paşnice dintre state, să înlăture anumiţi oameni politici indezirabili
unor cercuri străine sau să influenţeze prin intimidare, politica internă sau externă a unui anumit
stat”.
Actele teroriste internaţionale sunt adesea pregătite într-un alt teritoriu decât acela unde
acţiunea trebuie să fie executată sau să-şi producă efectele. Alteori, chiar activităţile criminale se
prelungesc pe teritoriul mai multor state (de exemplu, deturnarea unui avion).
Conform Convenţiei Europene de la Strasbourg, din anul 1977, terorismul internaţional
trebuie analizat sub următoarele aspecte: naţionalitatea autorului sau complicilor infracţiunii,

8
naţionalitatea victimelor, teritoriul unde a fost pregătit, s-a acţionat sau şi-a produs efectele actul
terorist, teritoriul unde s-a refugiat autorul.
În afară de efectele ce se produc în general prin acte de terorism (distrugeri de bunuri,
suprimarea de vieţi omeneşti etc.), actele teroriste internaţionale pot crea o anumită stare de
neîncredere între state, ce poate avea consecinţe negative pentru relaţiile politico-economice dintre
acestea.
Analiza cazurilor de terorism internaţional a presupus necesitatea cunoaşterii atât a
criteriului formal cât şi a criteriului material al infracţiunii în dreptul internaţional, primul aspect
constând în posibilitatea de a urmări şi a judeca autorul unei infracţiuni, indiferent de locul unde
aceasta a fost comisă.
În ceea ce priveşte criteriul material, pentru ca o faptă să fie considerată infracţiune în dreptul
internaţional, trebuie să se constate existenţa următoarelor premise:
– săvârşirea infracţiunii se prelungeşte pe teritoriul mai multor state;
– bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte o importanţă materială sau morală pentru
comunitatea internaţională;
– actul criminal să lezeze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat demnităţii umane
sau să tulbure conştiinţa umanităţii.
3.4. În raport cu mijloacele utilizate de terorişti putem avea: terorism comis prin mijloace
tradiţionale, terorism electronic şi terorism nuclear, chimic şi biologic.
a) Terorism prin mijloace tradiţionale am putea denumi actele ce se comit prin utilizarea
unor metode şi mijloace frecvent folosite, respectiv: atacuri cu bombă, maşini capcană, explozii
declanşate de terorişti sinucigaşi, atentate asupra unor personalităţi etc.
b) Terorismul electronic presupune atacul împotriva sistemelor de calculatoare, prin
intermediul cărora se conduc aproape toate domeniile economice şi sociale: controlul traficului
aerian şi al altor mijloace de transport, coordonarea serviciului securităţii naţionale, coordonarea
sistemului bancar ş.a.
Obiectivul său este să altereze sau să distrugă informaţia, îndeosebi pe cea de valoare
strategică. Se acţionează anonim, imprevizibil.
Biroul Federal de Investigaţii a oferit următoarea definiţie lucrativă:
“cyber-terorismul este atacul premeditat, motivat politic împotriva informaţiei, sistemelor
informatice, programelor informatice şi datelor, rezultând în violenţa împotriva ţintelor
noncombatante, de către grupări subnaţionale sau agenţi clandestini”.
Se constată că tot mai frecvent sunt atacate sistemele ce conţin secrete naţionale militare şi
de securitate în scopul furtului de date sau virusării, pentru a le face inutilizabile. Acest gen de

9
terorism a prins societatea contemporană nepregătită, doar câteva state având o legislaţie adecvată
combaterii fenomenului menţionat.
c) Terorismul chimic, biologic şi nuclear presupune utilizarea unor arme de distrugere în
masă, de genul celor menţionate.
Posibilul pericol pe care-l reprezintă un asemenea tip de terorism isterizează statele numai
la simpla bănuială că s-ar putea utiliza un asemenea mijloc. Avem exemplul recent al războiului
din Irak, când declanşarea conflictului a avut drept scuză o informaţie, care până la urmă s-a
dovedit a fi falsă, referitoare la existenţa pe teritoriul irakian a unor arme de distrugere în masă ce
pot fi utilizate în scopuri teroriste. De actualitate este diferendul S.U.A.- Iran, pe aceeaşi temă.
Folosirea unor astfel de arme ar putea afecta regiuni întinse, distrugerea unor oraşe întregi,
ori suprimarea unui mare număr de vieţi omeneşti.
În urma atacurilor teroriste din S.U.A., Comisia Europeană a discutat unele măsuri de
protecţie pentru a se putea face faţă ameninţării unui atac biologic îndreptat împotriva ţărilor
membre ale Uniunii Europene. La rândul său, O.N.U. a atras atenţia ţărilor membre că teroriştii ar
putea împrăştia în mod deliberat boli infecţioase specifice animalelor, în ţările Europei, pagubele
economice putând fi imense.
Comparativ cu terorismul clasic (ce avea ca ţinte reprezentanţi ai statului şi economiei şi îşi
urmărea atingerea obiectivelor evitând asasinatul în masă), terorismul postmodern pune pe prim
plan numărul victimelor.
Surse şi resurse ale terorismului
Fiind un fenomen deosebit de complex, natura surselor şi resurselor terorismului îmbracă
forme diverse. În funcţie de scopul pe care îl serveşte atentatul terorist, ele pot fi,:
– internaţionale;
– regionale;
– locale;
– accidentale.
Analiza naturii resurselor terorismului duce la concluzia că pentru atentatele de tip terorist,
resursele trebuie să fie:
– financiare;
– economice;
– tehnice şi ştiinţifice;
– umane;
– religioase;
– din spectrul crimei organizate şi al lumii interlope;
– ideologice ;
10
 – politice etc.
Există şi alte resurse care pot fi folosite pentru sprijinirea terorismului.
Unele sunt întâmplătoare şi provin din asocierea unor interese de moment, altele ţin de
evoluţia unor conflicte şi a unor spaţii de confruntare.
Implicarea statelor în terorismul internaţional se poate manifesta în diferite moduri, de la
oferirea de asistenţă la diverse niveluri la ajutoare operaţionale şi chiar la iniţierea şi orientarea
activităţii organizaţiilor teroriste.
În funcţie de gradul de implicare în terorismul internaţional, statele pot fi împărţite în:
– state-sponsor
– state-teroriste.
Resursele terorismului, fie ele economice, financiare, ştiinţifice, tehnice, ideologice
(religioase) sau de altă natură, se concretizează în diverse forme de manifestare:
Sursa/suportul ideologic oferit de statele implicate prezintă o importanţă majoră şi se
manifestă ca:
– îndoctrinare politică şi religioasă prin intermediul agenţilor statului sponsor, prin programe
de pregătire în cadrul unor instituţii ale statului sponsor ;
– propagandă în favoarea terorismului, directă sau mascată, exercitată prin mass-media,
biserică, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, etnice, religioase etc.;
Sprijinul financiar – poate fi oferit de actori individuali, statali (state, organizaţii
guvernamentale şi neguvernamentale, partide politice etc.), regionali sau globali şi poate lua
următoarele forme:
– bugetele unor state care practică sau susţin financiar terorismul;
– fonduri indirecte alocate sub masca “asistenţei”, a “ajutoarelor internaţionale”, “sprijinirii
forţelor democratice, progresiste”;
– subvenţii ale unor oameni de afaceri, emigranţi etc.;
– bani obţinuţi de traficanţii de arme, muniţii, droguri, substanţe radioactive, materiale
strategice, carne vie, opere de artă etc.;
– fonduri strânse de partide, organizaţii religioase, organizaţii neguvernamentale, persoane
particulare etc.;
– fraude, evaziuni fiscale, bancrută frauduloasă, deturnări de fonduri, falsificare şi spălare
de bani etc.
Sprijinul militar se concretizează în:
– antrenamente în tabere specializate;
– programe de ajutor militar în armament şi echipament aprobate de parlamentele unor state;
– armament rezultat din destructurarea unor armate (cazul fostei URSS);
11
 – armament, muniţie provenite din contrabandă sau puse la dispoziţie de state, guverne,
organizaţii teroriste, persoane etc.
Suportul operaţional include:
– pregătirea documentelor false, a unor arme speciale, sofisticate (ca urmare a utilizării
rezultatelor unor cercetări ştiinţifice şi a unor tehnologii de vârf);
– pregătirea resurselor informaţionale la diferite niveluri, oferite de unii actori internaţionali
statelor sau organizaţiilor teroriste;
– asistenţă în ce priveşte alegerea ţintelor;
– folosirea propriilor agenţii naţionale de spionaj.
Terorismul în epoca modernă
Şi în epoca modernă vorbim tot mai des despre organizaţii şi mişcări clandestine, care luptă
în slujba unor idealuri înalte – cel puţin în viziunea lor. Au apărut, totodată, şi teroriştii individuali,
capabili să schimbe cursul istorie; iar cel mai celebru putem să îl considerăm pe Gavrilo Princip,
cel care l-a ucis pe Franz Ferdinand, prinţul moştenitor al coroanei austriece, la Sarajevo, pe 28
iunie 1914. Princip făcea parte dintr-o organizaţie secretă care poate fi considerată teroristă şi care
urmărea eliberarea Bosniei de sub Imperiul Austro-Ungar. Atentatul a dus la izbucnirea Primului
Război Mondial, încheiat cu un „bilanţ” de peste 20 de milioane de morţi. A dus, de asemenea, la
apariţia actelor teroriste executate la comandă.
Terorismul a continuat să existe şi în perioada interbelică, servind intereselor interne sau
pentru a trimite avertismente duşmanilor externi. A existat şi în timpul Războiului Rece, chiar dacă
între timp se mai schimbaseră tacticile – cele două mari puteri se străduiau să evite un război
nuclear, dar se şicanau reciproc prin “incidente” minore, dând naştere astfel „terorismului
internaţional”. În restul lumii, au apărut diverse mişcări care luptau pentru independenţa ţărilor lor
faţă de puterile coloniale, care au folosit tactici teroriste pentru a încerca să îşi atingă scopurile.
Potrivit specialiştilor, epoca terorismului „modern” ar fi început odată cu deturnarea unui
avion care plecase de la Tel Aviv, cu destinaţia Roma, în 1968. Teroriştii făceau parte din Frontul
Popular pentru Eliberarea Palestinei şi au luat ca ostatici pe toţi pasagerii, dorind eliberarea unor
camarazi. Astfel, civilii au devenit “monedă de schimb” în negocierile dintre două tabere
adversare.
În prezent, lumea se află în continuare sub ameninţarea terorismului, după cum s-a putut
vedea la începutul lunii ianuarie, când Parisul a fost zguduit de uciderea redactorilor Charlie Hebdo
şi de evenimentele care au urmat şi au înspăimântat, din nou, populaţia. O ameninţare tot mai mare
o constituie dezvoltarea organizaţiilor extremiste islamiste de tip ISIS, aşa-zisul conflict între
musulmani şi creştini.

12
 De asemenea, un conflict deja permanent care se manifestă adeseori prin acţiuni teroriste
este cel din Orientul Mijlociu, în spaţiul israeliano-palestinian, fiind generat de lupta de aproape o
jumătate de secol a poporului palestinian pentru crearea propriului stat.
Pericolele în zilele noastre sunt şi mai mari, tocmai datorită progreselor tehnologice, care
pot fi folosite de către terorişte, cu rezultate devastatoare. Aceştia au la îndemână arsenale
moderne, posibilitatea de a călători rapid, comunicare nelimitată, dar şi publicitate la nivel
mondial, ceea ce duce totul la un nivel nou. În aceste condiţii, specialiştii avertizează că numărul
organizaţiilor teroriste se află în creştere, la fel şi numărul ţărilor în care aceştia activează. Şi,
într-adevăr, trăim cu toţii într-o eră a terorismului.

13
 Bibliografie
1. Arădăvoaice Gheorghe Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Editura Antet, Bucureşti,
1997;
2. Bodunescu Ion Terorismul-fenomen global, Editura Tipo Alex, Bucureşti, 2002;
3. Maxim Ioan V., Terorismul, cauze, efecte şi măsuri de combatere, Editura Politică,
Bucureşti, 1989;
4. România, Ministerul Apărării Naţionale Statul Major General, Academia de Înalte studii
Militare, Centrul de Studii Strategice de Securitate, TERORISMUL – Dimensiune
geopolitică şi geostrategică. Războiul terrorist. Războiul împotriva terorismului, Bucureşti,
2002;
5. Vocilă Andrei Ion, Noul terorism şi securitatea europeană: problematica “duşmanului din
interior”, Bucureşti, 2010;
6. http://www.arduph.ro/domenii/diu-si-terorismul/consideratii-generale-privind-terorismul/;
7. http://www.revista.forter.ro/2009_3_t/03-to/01.htm;
8. http://transilvaniareporter.ro/reportaj/istoria-si-evolutia-terorismului/.

14