LICEUL TEORETIC "MIRON COSTIN"-PAŞCANI

JUDEŢUL IAŞI

EDUCAŢIA PENTRU DREPTURILE OMULUI - O NECESITATE A TIMPULUI ÎN CARE

TRĂIM

înv.gr.I NECHIFOR ANICA

 2006

Educaţia pentru drepturile omului- o necesitate

a timpului în care trăim
înv.gr.I NECHIFOR ANICA

Educaţia pentru drepturile omului (EDO) a înregistrat în timp multiple definiţii şi abordări.
Programul pentru tineret al Consiliului Europei, una dintre cele mai active instituţii în acest domeniu, a
definit EDO drept "(…) programe şi activităţi educaţionale care promovează egalitatea demnităţii umane, în
conexiune cu alte programe care promovează învăţarea interculturală, participarea şi susţinerea
minorităţilor".
Ca şi alte dimensiuni ale educaţiei, EDO este deseori definită prin scopul său: programe şi
activităţi care urmăresc să dezvolte o cultură în care drepturile omului sunt înţelese, apărate şi respectate.
Aceasta nu înseamnă o limitare a obiectivelor EDO la dobândirea de cunoştinţe, la informarea despre
drepturile omului, ci presupune în egală măsură cunoaşterea şi respectarea lor, o interrelaţionare de
atitudini, comportamente, convingeri, norme şi regulamente.
Obiectivele generale ale EDO vizează promovarea respectului pentru drepturile omului şi pentru
libertăţile fundamentale, a respectului faţă de sine şi respectul faţă de alţii; dezvoltarea unor atitudini şi
comportamente care să conducă la respectarea drepturilor celorlalţi, promovarea egalităţii de gen,
respectarea, înţelegerea şi valorizarea diversităţii culturale, în special în ceea ce priveşte diferenţele
naţionale, etnice, religioase, lingvistice şi alte minorităţi sau comunităţi; promovarea cetăţeniei active şi a
democraţiei. Aceste obiective se pot regăsi şi în programa de "Educaţie Civică" de la clasa a III-a.
Rezultatele EDO se reflectă în: cunoştinţe (învăţare despre drepturile omului), competenţe
(învăţare pentru drepturile omului), atitudini şi valori (învăţare prin drepturile omului).
O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca şi în cazul altor valori fundamentale -
binele, adevărul, dreptatea. Cu atât mai dificil este de realizat o definiţie pe înţelesul copiilor aflaţi la ciclul
primar. În sens juridic, un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. Pentru copii un
drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor
omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană, egalitatea, existenţă interpersonală şi interstatală în
mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea,
responsabilitatea.
Drepturile omului îşi au rădăcinile în multe culturi şi tradiţii ancestrale. Codul Hammurabi, în
Babilonia (Irak, 2000 î.Hr.) a fost primul cod legislativ scris.
Aproape toate regiunile lumii au elaborat propriile instrumente pentru protecţia drepturilor omului:
Convenţia Americană a Drepturilor Omului (1969), Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor
(1986), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950) şi, recent, Declaraţia Asiatică a Drepturilor
Omului şi Carta Arabă a Drepturilor Omului.
Comunitatea internaţională a stabilit că drepturile omului sunt:
• inalienabile (nimeni nu le poate pierde, deşi în unele circumstanţe ele pot fi suspendate sau
restricţionate);
• indivizibile, interdependente şi interrelaţionate (nu pot fi abordate izolat unele de altele);
• universale (se aplică în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinii politice sau de alt gen, origine naţională, origine socială sau alt tip de statut).
Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului se referă, după cum se stipulează în principalele
documente internaţionale, la patru mari categorii de drepturi:
1) drepturi civile (dreptul la viaţă, la libertate şi inviolabilitatea persoanei, dreptul la o protecţie egală a legii,
dreptul la o cetăţenie, dreptul de a se căsători şi de întemeia o familie, dreptul la proprietate);
2) drepturi politice (dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, dreptul de a alege şi de a fi ales,
dreptul de întrunire paşnică, dreptul la azil);
3) drepturi economice şi sociale (dreptul la muncă, dreptul la asigurare socială, dreptul de asociere, dreptul
la sănătate);
4) drepturi culturale (dreptul la educaţie, dreptul de a participa la viaţa culturală).
Din păcate, nu toate drepturile cuprinse în cele patru mari categorii ale drepturilor şi libertăţilor
fundamentale au un fundament de drept pozitiv, multe dintre ele, cu diferenţe notabile de la o ţară la alta,
rămânând încă la stadiul de deziderate, cu toate că apărarea drepturilor omului este obligatorie.
Mai mult chiar, deşi în unele ţări anumite drepturi au un astfel de fundament ele n-au devenit încă
efective. Spre exemplu, deşi majoritatea ţărilor latino – americane dispun de instrumente de protejare a
drepturilor economice şi sociale din partea statului, majoritatea cetăţenilor acestor ţări nu beneficiează de
ele.

2
 Reglementările din domeniul drepturilor omului, constituie protecţii minimale care îi permit
individului să trăiască o viaţă demnă de acest nume, la adăpost de ingerinţele statului sau ale altor agenţi
sociali. În zilele noastre, majoritatea specialiştilor consideră că drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului reprezintă esenţa statului de drept, iar promovarea acestora constituie trăsătura definitorie prioritară
a unui astfel de stat.
Ca o particularizare a drepturilor omului sunt precizate şi o serie de drepturi ale copiilor, precizate
în Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei
Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989.
Statele parti la prezenta conventie, amintind faptul ca in Declaratia Universala a Drepturilor
Omului Natiunile Unite au proclamat dreptul copiilor la ingrijire si asistentă speciale, avand convingerea ca
familia, ca unitate de baza a societatii si ca mediu natural destinat cresterii si bunastarii tuturor membrilor
sai si, in special, a copiilor, trebuie sa beneficieze de protectia si de asistenta de care are nevoie pentru a-
si putea asuma pe deplin responsabilitatile in cadrul societatii, recunoscand ca pentru dezvoltarea plenara
si armonioasa a personalitatii sale copilul trebuie sa creasca intr-un mediu familial, intr-o atmosfera de
fericire, dragoste si intelegere, convin dupa cum urmeaza:

• prin copil se intelege orice fiinta umana sub varsta de 18 ani, exceptand cazurile in care legea aplicabila
copilului stabileste limita majoratului sub aceasta varsta.
• In toate actiunile care privesc copiii, intreprinse de institutiile de asistenta sociala publice sau private, de
instantele judecatoresti, autoritatile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor
prevala.
• Statele parti vor respecta responsabilitatile, drepturile si indato- ririle ce revin parintilor naturali ai
copilului sau, dupa caz si conform traditiei locale, membrilor familiei largite sau comunitatii, tutorilor sau
altor persoane care au, prin lege, copii in ingrijire, de a asigura, de o maniera corespunzatoare
capacitatilor in continua dezvoltare ale copilului, indrumarea si orientarea necesare in exercitarea de
catre copil a drepturilor recunoscute in prezenta conventie.
• Statele parti recunosc dreptul la viata al fiecarui copil.
• Statele parti vor face tot ce le sta in putinta pentru a asigura supravietuirea si dezvoltarea copilului.
• Copilul se inregistreaza imediat dupa nasterea sa si are, prin nastere, dreptul la un nume, dreptul de a
dobandi o cetatenie si, in masura posibiliului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de
acestia.
• Statele parti vor veghea ca nici un copil sa nu fie separat de parintii sai impotriva vointei acestora,
excepand situatia in care autoritatile competente decid
• Statele parti vor garanta copilului capabil de discernamant dreptul de a-si exprima liber opinia asupra
oricarei probleme care il priveste, opiniile copilului urmand sa fie luate in considerare tinandu-se seama
de varsta sa si de gradul sau de maturitate.
• Statele parti vor respecta dreptul copilului la libertatea de gandire, de constiinta si religie.
• Statele parti recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila si de
a beneficia de serviciile medicale si de recuperare. Ele vor depune eforturi pentru a garanta ca nici un
copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii.
• Statele parti recunosc dreptul copilului la educatie si, in vederea asigurarii exercitarii acestui drept in
mod progresiv si pe baza egalitatii de sanse, in special, statele membre vor avea obligatia:
a) de a asigura invatamantul primar obligatoriu si gratuit pentru toti;
b) de a incuraja crearea diferitelor forme de invatamant secundar, atat general, cat si profesional si de a
le pune la dispozitia tuturor copiilor si de a permite accesul tuturor copiilor la acestea, de a lua masuri
corespunzatoare, cum ar fi instituirea gratuitatii invatamantului si acordarea unui ajutor financiar in caz
de nevoie;
c) de a asigura tuturor accesul la invatamantul superior, in functie de capacitatea fiecaruia, prin toate
mijloacele adecvate;
d) de a pune la dispozitie copiilor si de a permite accesul acestora la informarea si orientarea scolara si
profesionala;
e) de a lua masuri pentru incurajarea frecventarii cu regularitate a scolii si pentru reducerea ratei
abandonului scolar.
• Statele parti recunosc dreptul copilului de a fi protejat impotriva exploatarii economice si de a nu fi
constrans la vreo munca ce comporta vreun risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita
educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
• Statele parti se angajeaza sa protejeze copilul contra oricarei forme de exploatare sexuala si de
violenta sexuala. In acest scop statele vor lua, in special, toate masurile corespunzatoare pe plan
national, bilateral si multilateral, pentru a impiedica:

3
 Protecţia drepturilor omului sau solicitarea respectării acestora se realizează prin uilizarea
mecanismelor legale sau prin diferite activităţi ale societăţii civile - campanii, lobby. La nivel internaţional,
există tratate, acorduri, declaraţii sau convenţii, coercitive sau nu, care recomandă norme de conduită
pentru state şi semnifică angajamentul statelor respective de a proteja drepturile indivizilor. În Europa,
există Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se ocupă cu protecţia drepturilor omului şi veghează
ca statele să-şi îndeplinească obligaţiile conforme legislaţiei drepturilor omului. Organizaţiile
nonguvernamentale sau alte grupuri de iniţiativă civică au un rol important în asigurarea respectării
drepturilor omului. ONG-urile oferă asistenţă directă persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate,
exercită presiuni pentru modificarea legislaţiei naţionale şi internaţionale, formulează propuneri pentru
modificarea legislaţiei şi dezvoltă programe educaţionale pentru cunoaşterea şi respectarea drepturilor
omului. Cunoaşterea drepturilor şi a mijloacelor de apărare a lor sunt premise pentru asigurarea respectării
acestora în situaţii cotidiene.
EDO îmbină cu succes învăţarea formală, non-formală şi informală, pe tot parcursul vieţii. Dr. Pasi
Sahlberg a subliniat că "un număr mare al experienţelor noastre de învăţare s-au desfăşurat în afara
sistemului de educaţie formală: la locul de muncă, în familie, în diferite organizaţii şi biblioteci…" ("Building
Bridges for Learning - Recunoaşterea şi valorificarea educaţiei non-formale în activităţile cu tinerii").
Abordarea actuală recomandă centrarea EDO pe cel care învaţă, pe nevoile, preferinţele, abilităţile şi
dorinţele fiecărei persoane, evidenţiind valoarea propriilor acţiuni şi a schimbării personale. Contribuţia
cursantului, activismul său în procesul de învăţare asigură eficacitatea şi atractivitatea activităţilor şi sunt
resurse educaţionale fundamentale.
Educaţia pentru drepturile omului promovează cunoaşterea interculturală şi respectul pentru om,
indiferent de rasă, etnie, religie, gen, origini sociale etc. Astfel, pe lângă instrumentele care stipulează
drepturile fundamentale, unele convenţii sau tratate promovează şi drepturile unor grupuri specifice, ca
modalitate specială de protecţie, întrucât s-a constatat că acestea au fost deseori discriminate sau se află
într-o situaţie de vulnerabilitate (dezavantajare). Obiectul unor asemenea documente l-au reprezentat
drepturile minorităţilor, ale copiilor, drepturile femeilor, ale refugiaţilor, drepturile prizonierilor de război sau
ale persoanele deţinute.
Un aspect important al EDO îl reprezintă interpretările greşite ale drepturilor. În multe situaţii,
protejarea drepturilor unui grup poate limita drepturile altui grup sau altor persoane. În alte situaţii,
drepturile omului sunt doar un slogan sau o scuză la îndemână pentru acţiuni ale căror valori şi scopuri
declarate diferă de intenţiile sau efectele reale. De exemplu, lupta împotriva terorismului este adesea un
motiv pentru îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum ar fi dreptul la libera circulaţie.
O mini cercetare întreprinsă la nivelul liceului "M. Costin "- Paşcani pe un eşantion reprezentativ pentru
o unitate şcolară a surprins unele aspecte deloc încurajatoare.
Eşantionul conţine, diferenţiat după variabila gen, 60 de băieţi si 60 fete; diferenţiat după variabila
mediu, 54 elevi din mediul urban şi 66 elevi din mediul rural; după variabila nivelul studiilor elevi de clasele
IX-XII, iar după variabila nivelul studiilor părinţilor, 24 de elevi au părinţi cu studii elementare, 66 elevi au
părinţi cu studii medii şi 30 de elevi au părinţi cu studii superioare.
În ce priveşte prima întrebare din chestionar (Consideraţi omul modern are nevoie de educaţie pentru
drepturile omului ) 98 % dintre elevi au răspuns afirmativ, motivând alegerea prin două aspecte: aceste
drepturi nu se cunosc şi nu se ştie cine apără aceste drepturi ale omului/ copilului sau unde să se reclame
încălcarea acestora.. 2% dintre elevi nu au avut nici o părere.
A treia întrebare a ridicat cele mai mari dificultăţi, elevii nereuşind să precizeze unele subiecte
concrete, acest fapt demonstrănd că nu au suficiente informaţii în acest sens.
La întrebarea a IV-a (alegerea modalităţilor de organizare a unui conţinut referitor la educaţia pentru a
promova drepturile omului?), 50%dintre elevi au fost de părere că o disciplină distinctă, ca şi opţional,
poate acoperi acest conţinut. 15% consideră că ar fi mai benefică organizare pe module interactive,
deoarece este mai antrenantă. 12% sunt împotriva unei discipline distincte deoarece aceasta ar conduce
la supraîncărcare, iar cei interesaţi de acest aspect să-l aprofundeze într-un spaţiu extraşcolar.
În ceea ce priveşte ultima întrebare(Cum ar putea contribui şcoala pentru a promova drepturile
omului?) soluţiile au fost cât se poate de practice şi mai puţin teoretice: plantarea de puieţi în parcuri sau
păduri, reciclarea divrerselor materiale (hărtie, plasticetc.),concursuri interşcolare, portofolii, chiar şi-au
manifestat disponibilitatea de a curăţa locurile publice. Ceea ce trebuie remarcat este mai marea
disponibilitate a elevilor proveniţi din mediu urban spre activităţile practice. Acest lucru ar putea fi o
consecinţă a faptului că acestia simt mai acut epuizarea resurselor mediului sau apreciază mai mult natura
deoarece accesul la aceasta este mai limitat.
După variabila , nivelul de studii al părinţilor, se poate observa că elevii ai căror părinţi au studii
superioare, preferă tratarea teoretică a problemeticii, ceilalţi preferând într-un număr mai ridicat
preponderenţa activităţilor practice.
Ceea ce s-a dovedit foarte surprinzător este faptul că unii elevi ( 2,5% din eşantion) văd în aceste
activităţi o modalitate de combatere a absenteismului. Deşi acest aspect nu este surprins la întrebarea

4
nr.1, elevii sunt de părere că dacă şcoala ar oferi mai multe ocazii de a realiza unele activităţi antrenante,
cu o finalitate evidentă, unii elevi ar avea motive să participe la ore.
Explicaţia psihologică ar putea fi următoarea: rata ridicată a absenteismului ar trebui să ridice un
semn de întrebare în primul rând profesorilor de la clasă. Aceştia sunt de multe ori cauza fenomenului
deoarece promovează unui stil didactic deficitar prin suprasolicitarea intelectuală şi nervoasă a elevilor
(exces de sarcini didactice), prin rigiditate intelectuală (pretenţia impusă elevului de a nu se abate de la
litera manualului sau de la explicaţiile oferite la ore), prin subiectivitate sau rigiditate în evaluare. Toate
aceste comportamende determină o ambianţă apăsătoare, stresantă pentru elevi, astfel încat aceştia nu-şi
doresc decăt să evadeza, să evite aceste ore.
Concluzia care derivă este destul de evidentă: educaţia pentru drepturile omului este necesară
deoarece sunt mulţi elevi care nu conştientizează riscurile la care va fi supusă societatea în viitorul
apropiat, dar activităţile ar fi bine să fie preponderent practice.

Bibliografie:
1. Landscheere, V., de, 1992, L'education et la formation. Science et practique, PUF, Paris
2. Maliţa , M.,1981, Idei în mers, vol II , Editura Albatros, Bucureşti

CHESTIONAR

1. Consideraţi omul modern are nevoie de educaţie pentru drepturile omului ? DA NU

2. Motivaţi alegerea făcută:

3. Ce teme a-ţi dori să fie dezbătute în cadrul unui astfel de opţional ?

4. Ştiind că un astfel de subiect ar putea fi dezbătut sub forma:

a. unor module specifice în cadrul disciplinelor tradiţionale la care ar participa profesori de mai
multe specializări (educaţie civică, psihologie, etc).
b. introducerii sau infuzării unor dimensiuni ale educaţiei ecologice în cadrul disciplinelor
tradiţionale (approche infusionelle). Aceasta este o abordare multidisciplinară. De exemplu,
multe dintre obiectivele educaţiei pentru drepturile omului pot fi atinse prin valorificarea tuturor
situaţiilor educative conturate în acest sens în cadrul unor discipline precum: educaţie civică,
psihologie, educaţie antreprenorială etc. Dificultăţile constau în a preciza rolul şi
responsabilitatea fiecărui profesor, precum şi fragmentarea excesivă a conţinuturilor.
c. introducerii unei discipline di stincte: educaţie pentru drepturile omului
vă rog să încercuiţi varianta potrivită.
5. Cum ar putea contribui şcoala pentru a promova drepturile omului?