Relaţiile „toxice” - o capcană din care poţi ieşi

Oamenii interacţionează unii cu alţii, în cadrul relaţiilor sociale, pentru a-şi împlini nevoi
precum cea de recunoaştere, de comunicare, de întrajutorare, de apartenenţă. Facem anumite
gesturi în relaţia cu ceilalţi – oferim ajutor, atenţie, apreciere – în speranţa de a primi aceleaşi
lucruri în schimb. Deşi pare o perspectivă pragmatică, lipsită de valoare umană, aceasta nu
este în mod automat o viziune negativă. De multe ori nu realizăm sau nu acceptăm că la baza
majorităţii relaţiilor noastre se află principiul reciprocităţii. Chiar dacă uneori credem că
anumite gesturi sunt făcute în mod dezinteresat, fără a aştepta acelaşi lucru de la partenerul
din relaţie, dacă ne privim cu sinceritate, vom realiza că astfel ajungem să ne acoperim o serie
de nevoi psihologice – cea de încredere în sine, de stimă de sine etc. De asemenea, adevărate
momente de revelaţie sunt situaţiile în care celălalt nu răspunde, prin atitudinea şi
comportamentul său, aşteptărilor noastre. Sentimentele de mânie, revoltă, învinovăţirea
celuilalt sau chiar învinuirea propriei persoane, sunt semnale clare că de fapt aveam aşteptări,
a căror neîmplinire ne răneşte sentimentele.
Există însă şi relaţii al căror scop pare a fi doar împlinirea nevoilor şi aşteptărilor unuia dintre
parteneri. Acestea se pot întâlni în mediul profesional, în familie sau în relaţia de cuplu. Cu
cât însă implicarea afectivă este mai mare, cu atât efectele negative asupra celuilalt partener
sunt mai intense, mai de durată.
Acest tip de relaţii uni-direcţionate, în care unul dintre parteneri oferă în mod constant –
ajutor, grijă, atenţie, afecţiune – în timp ce celălalt doar primeşte, fără a oferi la rândul său,
sunt recunoscute şi catalogate în literatura de specialitate, ca fiind „relaţii toxice”. Pe măsură
ce acest tip de relaţie avansează, imaginea şi stima de sine, a „victimei” sunt intoxicate –
„sunt important/importantă doar dacă îmi fac partenerul/partenera fericit/-ă, dacă îi
îndeplinesc toate nevoile”, percepţia este deformată – „problemele, interesele, preocupările
mele nu sunt importante, în comparaţie cu ale sale”, sentimentele sunt deformate,
reconvertite, reprimate – „nu am nici un drept să mă simt furios, nedreptăţit când face asta,
pentru că de fapt o iubesc şi sunt fericit”. Mecanismele prin care „partenerul toxic” îşi obţine
şi menţine beneficiul în relaţie sunt ameninţarea, devalorizarea, învinovăţirea celuilalt pentru
propriile nereuşite, manipularea, şantajarea prin reacţii afective puternic – crize de plâns,
certuri şi reproşuri puternice, tendinţa puternică de a controla, etc .
La începutul unei astfel de relaţii „toxice”, celălalt ar putea să te atragă prin faptul că îţi
solicită mereu ajutorul, te ţine la curent cu toate reuşitele şi nereuşitele, trăirile şi planurile
sale. Ai putea aprecia acest aspect ca fiind o dovadă de deschidere şi încredere, te-ai putea
simţi valorizat/-ă prin faptul că ţi se acordă credit. Treptat, îşi vei da seama că atunci când, la
rândul tău, ai nevoie de ajutor, partenerul „toxic” este indisponibil afectiv. Problemele sale
sunt în continuare cele mai importante, astfel că în relaţia voastră, la el/ea, vă gândiţi
amândoi, în timp ce la tine nu se gândeşte nimeni – nici măcar tu.
Un alt aspect ce poate fi întâlnit în relaţiile „toxice” este faptul că partenerul are mereu
tendinţa de a te încărca, în mod negativ, cu tensiunile şi conflictele sale interioare. La
începutul relaţiei, în perioada de îndrăgostire, poţi avea senzaţia unei puternice legături şi a
unei comunicări intense, create prin împărtăşirea sentimentelor. Treptat, vei realiza însă că
împărtăşirea sentimentelor este uni-direcţionată, sentimentele tale neintrând niciodată în
discuţie. De asemenea, vei constata că în momentul în care încerci să împărtăşeşti partenerului
experienţe plăcute, sentimente de bucurie şi mulţumire, acesta te va învinovăţi, critica şi îţi va
aduce argumente pentru a-ţi demonta stările afective plăcute. În această relaţie te vei simţi
sufocat/-ă , fiind transformat/-ă în „coş de gunoi afectiv” al partenerului, în care acesta/aceasta
aruncă trăirile reziduale, resentimentele acumulate, pe care nu şi le poate gestiona.
Gelozia şi controlul sunt manifestări la fel de obişnuite în relaţiile „toxice”. Partenerul/-a nu
transmite mesaje din care să rezulte că are disponibilitate afectivă de a se implica în mod
asumat în relaţie, însă are aşteptări disproporţionate în raport cu ceea ce este dispus/-ă să
ofere. Acest tip ce comportament, axat pe control, poate ţese în jurul tău o plasă, care te
separă treptat de prieteni şi familie. Deşi partenerul/-a îşi menţine în continuare stilul de viaţă,
preocupările, punând accent pe independenţa sa, tinde să îţi reducă relaţiile sociale, să îţi
controleze şi să îţi restricţioneze preocupările. Modalitatea principală de control într-o astfel
de relaţie o reprezintă manifestările exagerate de gelozie.
Mecanisme de apărare ale partenerului „victimă”, care fac posibile, din păcate, continuarea
relaţiei şi perpetuarea suferinţei sunt: deformarea percepţiei atât asupra propriei persoane cât
şi asupra partenerului, găsirea în permanenţă a scuzelor care să justifice comportamente
deranjante, tendinţa de a proiecta în partenerul „toxic” propriile aşteptări, de a confunda
realitatea cu propriile vise, încercarea de a compensa, de a face mai mult, a ajuta, a iubi mai
mult, în scopul de a obţine aprecierea şi atenţia celuilalt. Prin aceste modalităţi, partenerul
care alimentează relaţia îşi redefineşte realitatea astfel încât să se poată adapta acesteia.
Cu toate acestea, în cazul relaţiei „toxice”, nu adaptarea reprezintă soluţia potrivită, ci
schimbarea. Astfel, dacă simţi că partenerul/-a îţi impune în relaţie reguli pe care el/ea nu le
respectă, dacă rudele şi prietenii constată că în relaţia ta sunt probleme, dacă simţi că ai
renunţat la planurile tale importante pentru a-ţi mulţumi partenerul şi că te-ai izolat de prieteni
şi familie, că acorzi importanţă mult mai mare nevoilor partenerului, este timpul să realizezi
că relaţia ta este disfuncţională şi să iei decizia de a o întrerupe înainte de a deveni mult prea
serioasă.