UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ
ANUL II - ID

CODEPENDENȚA ȘI “RELAȚIILE TOXICE”

MANIFESTARE ȘI ABORDARE ÎN PLANUL
PREVENȚIEI, TERAPIEI ȘI REABILITĂRII
-Referat științific-

Profesor:
Lect. univ. dr. Eugen Băican
Student:
Liliana-Marinela Ciucur
(Geamănu-Ciucur)

Cluj-Napoca
2019

1
 Ce este codependența? Cauze și manifestare

În literatura de specialitate găsim diverse definiții ale termenului de codependență,

diferențele dintre aceste definiții, fiind, de regulă, diferențe de formă, în fond ele exprimând același
concept. Astfel, codepedența este definită de dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier,
autorii lucrării Labirintul codependenței1 ca fiind “dependență de anumite persoane, comportamente
sau obiecte. Codependența este nereușita de a-ți controla sentimentele, compensată prin controlul
exercitat asupra oamenilor, obiectelor sau eveimentelor exterioare.”
O altă definiție este dată de lect.univ.dr. Eugen Băican 2, care afirmă despre codependenţă
faptul că ea „reprezintă dependenţa relaţională faţă de o persoană dependentă (dependent de alcool,
de alte droguri sau, frecvent, dependent de putere si control,etc.)”. Tot dumnealui afirmă că ea
(codependența) se manifestă printr-un comporatament simbiotic (ex: “fiecare se alimentează din
otrava celuilalt: dacă soţul are un comportament adictiv, soţia îşi va vărsa nervii pe el, pentru a-şi
creşte stima de sine, ea va simţi o satisfacţie, folosind persoana dependentă ca paratrăsnet pentru
toate lipsurile familiei”). Ca și o concluzie, ca să tratezi dependenţa, este necesar să tratezi
codependenţa, întrucât adicţia este o boală de famile, o boală de relaţie.
Pentru codependenți, cotrolul sau lipsa acestuia este elementul central al vieții lor. De
exemplu, în cazul codependenței interpersonale, persoana afectată este atât de captivată de celălat,
încât sentimentul identității personale, al sinelui, este grav diminuat, înăbușit, aproape eliminat de
personalitatea și problemele celuilalt. De asemenea, persoanele codependente sunt depedente nu
numai de alte persoane dar și de substanțe chimice (alcool sau droguri), ori lucruri (bani, mâncare,
sexualitate, muncă, etc.), străduindu-se mereu să-și umple golul afectiv.
O altă definiție aparține autoarei dr. Ursula Sandner 3, care spune că, „dacă inițial termenul
de codependent se referea la acele persoane care erau într-o relație cu o persoană care suferea de o
anumită dependență, în prezent termenul de codependent și-a extins înțelesurile, referindu-se și la
acele persoane care manifestă o dependență crescută față de anumite persoane apropiate din viața
lor, simțindu-se în același timp responsabile de felul în care acestea se simt și acționează.  Relațiile
de codependență sunt relații disfuncționale pentru că nu există egalitate sau reciprocitate, bunăstarea

1
Hemfelt, R., Minirth,F., Meier, P.(2001), Labirintul codependenței, Editura Logos;
2
Băican, E. (2019). Prevenție, terapie și reabilitare în adicții. Suport de curs pentru anul II. Universitatea Babeș-Bolyai.
Facultatea de Sociologie și Asistență socială, pag. 22
3
https://www.ursula-sandner.com/codependenta-ce-este-si-cum-o-putem-recunoaste/ ;
2
persoanei codependente, stima sa de sine și satisfacerea nevoilor sale emoționale depinzând în
totalitate de partener. În astfel de relații în general vorbim despre o persoană care deține puterea, o
persoană mai dominatoare și cealaltă persoană care se agață de partener, mai pasivă, care nu are
suficientă autonomie și independență, care face în mod constant sacrificii și compromisuri fără a
primi nimic în schimb, care renunță la sine pentru a satisface nevoile partenerului, pentru a-i face pe
plac, care deseori se simte prinsă în acea relație, dar simte și că nu poate pleca”.
În cartea intitulată “Codependent No More- How to stop controlling others and start caring
for yourself” (Fără codependență – Cum să oprești controlul altora și să începi să te îngrijești de
tine), Melody Beattie, încercând să găsească o definiție a persoanei codependente 4, spune: „o
persoană codependentă este aceea care a lăsat ca, comportamentul altei persoane să-l/s-o afecteze și
care esre obsedată să controleze comportamentul acelei persoane”.
Într-un articol al site-ului Color Mind ce aparține unei clinici de psihiatrie și psihoterapie,
codependentul este definit astfel5: Un codependent este o persoană preocupată excesiv de nevoile
celuilalt şi mai puţin de propriile nevoi. În timp, codependentul poate ajunge să considere că este
mai capabil decât ceilalţi, ba, mai mult, trebuie să acţioneze în numele şi spre binele dependentului.
Un codependent este, de fapt, dependent de a ajuta pe altcineva.
În anumite cazuri, codependenţa poate deveni atât de severă, încât codependentul poate
determina persoana dependentă să rămână neajutorată; încearcă să facă tot posibilul să rezolve
lucrurile care nu funcţionează în locul pacientului, împiedicându-i astfel, să îşi recapete controlul
asupra propriei vieţi. Şi persoana codependentă dezvoltă un pattern de comportament de tip adictiv
– pur şi simplu nu se poate opri din “a face” în locul dependentului.
Dr. Ursula Sandner amintește în articolul său faptul că un codependent, prin acțiunile sale,
susține dependența partenerului, îi încurajează comportamentul iresponsabil. Deși intenția din spate
pare a fi pozitivă (încercarea de a sprijini, de a ajuta, de a ușura suferința),  efectul, de cele mai
multe ori, este unul distructiv. În momentul în care o persoană face tot posibilul ca partenerul ei
(poate fi vorba și de o altă persoană apropiată precum fiul, fiica, un prieten sau un părinte) să nu fie
nevoit să se confrunte cu consecințele dependenței sale, devine parte din problemă și nu din soluție
deoarece în acest fel îi îngreunează procesul de a recunoaște că are, totuși, o problemă și de a căuta
ajutor specializat. De exemplu, o soție care îi cumpără alcool partenerului dependent sau care îi
justifică acest gen de comportament spunând că „este stresat, bea doar să se relaxeze”, deși situația
este mult mai gravă de atât; un soț care își asumă responsabilitatea pentru greșelile soției

4
Beattie, M. (Ediția a II-a 1992), Codependent No More, Editura Hazelden Center City, Minnesota, pag. 36;
5
http://color-mind.ro/codependenta-in-adictii/;
3
dependente de droguri care intră mereu în încurcături și are nevoie să fie salvată; o persoană care
face împrumut peste împrumut pentru a acoperi datoriile pe care partenerul ei le-a acumulat la
jocuri de noroc ș.a.m.d. În cazul acestor relații persoana codependentă încearcă să-și salveze
partenerul preluând asupra sa responsabilitatea vieții sale. Grija pe care i-o poartă este una
nesănătoasă deoarece duce la incapacitarea partenerului și în același timp o secătuiește de energie și
resurse. Putem spune că în acest gen de relație „salvatorul” sau „martirul” se simte iubit dacă
partenerul său are nevoie de el, dacă poate să-l îngrijească într-un fel sau altul, iar „suferindul” se
simte iubit dacă partenerul se ocupă de toate nevoile sale. Pentru ca relația să fie pe placul
„salvatorului”, partenerul nu trebuie să evolueze, nu trebuie să-și rezolve problemele ori să se
vindece deoarece în acest caz nu ar mai avea nevoie de el. Nemaiavând nevoie de el, „salvatorul” s-
ar putea confrunta cu cea mai mare frică a sa - un potențial abandon, astfel încât pentru a evita
aceasta, va face tot posibilul să mențină neschimbată relația de codependență. Însă toate acestea vor
duce în timp la acumularea de resentimente, la nemulțumiri și frustrări care inevitabil vor eroda
relația.
Deci, codependența poate fi înțeleasă ca un tipar emoțional, atitudinal și comportamental
care influențează semnificativ capacitatea unei persoane de a avea relații satisfăcătoare și sănătoase.
Persoana codependentă alege deseori să intre în relații cu persoane indisponibile, abuzive,
problematice ori cu persoane pe care încearcă să le „repare”, să le salveze, dând uitării propriile
nevoi și dorințe și putând ajunge să-și piardă simțul identității. Acest tipar se formează încă din
copilărie atunci când persoana începe să imite comportamentele unui părinte care este la rându-i
codependent sau dacă, de exemplu, copilul crește într-o familie disfuncțională unde un membru al
acestei familii suferă de o anumită formă de dependență (alcool, droguri, jocuri de noroc) sau o
boală psihică sau fizică gravă, unde copilul este supraresponsabilizat și devine „părintele” sau dacă
copilul crește într-un mediu toxic unde a existat abuz fizic, emoțional, sexual. În astfel de medii
familiale copilul învață să-și reprime emoțiile, să-și nege nevoile, practic să se distanțeze de sine
însuși. Atenția este îndreptată înspre „strategii de supraviețuire” sau înspre acel membru
problematic al familiei care trebuie mulțumit pentru evitarea problemelor sau abuzurilor.
Specialiștii Hemfelt, Minirth, și Meier au identificat câteva trăsături specifice6persoanelor
codependente:
 Pesoana codependentă este dominată de una sau mai multe obsesii (despre unele
dintre acestea nu putem să spunem că sunt „negative”, de fapt, unele obsesii sunt

6
Hemfelt, R., Minirth,F., Meier, P.(2001), Labirintul codependenței, Editura Logos;
4
 appreciate ca positive, de exemplu: obsesia de a munci, altele însă se referă la
alcool, droguri, agresiuni fizice, tulburări de nutriție, dependențe sexuale, etc) ;
 Persoana codependentă este marcată și suferă din cauza situației problematice din
familia în care a crescut (fiecare dintre noi avem amintiri din trecut, însă, ele sunt în
stare latentă, permițând, din când în când, să aruncăm o privire în aceste amintiri
trecute, cu efecte benefice pentru personalități armonioase. În schimb, pentru
personalitățile afectate de codependență, aceste „fantome ale trecutului” le
distorsionează realitatea;
 Persoanele afectate de codependență au un foarte scăzut respect de sine (și adesea,
demonstrează un grad scăzut de maturitate);
 Codependentul este sigur că fericirea lui depinde de ceilalți (fericirea unei persoane
codependente depinde aproape în întregime de ceea ce fac sau gândesc ceilalți);
 În schimb, persoana codependentă se simte excesiv de responsabilă pentru ceilalți
(persoana codependentă se simte foarte răspunzătoare pentru tot ce se întâmplă cu
ceilalți, pentru fericirea, sentimentele, gândurile, acțiunile lor, chiar și pentru
puterea lor de discernământ care-i ține departe de probleme);
 Relația dintre codependent și partenerul lui de viață sau altă persoană importantă
pentru el este tulburată de o lipsă de echilibru între dependență și independență, cu
efecte extrem de nocive (Termenul opus codependenței nu este independența ci
interdependența. Persoanele interdependente sănătoase ăși pot permite să fie
suficient de dependente pentru a se deschide spre ceilalți și a-și arăta
vulnerabilitatea dar, în același timp, au o imagine de sine pe care o pot susține fără a
avea nevoie de altcineva pentru a le-o întregi);
 Persona codependentă este un adevărat maestru al negării și reprimării
(Codependența este generată de problemele familiei de proveniență. Cu toate
acestea, persoana codependentă își apără în mod sincer familia și pretnd că nimic
rău nu s-a întâmplat și cred că introspecția este mult prea dureroasă pentru ele);
 Persoana codependentă își face griji pentru lucrurile pe care nu le poate influența
și încearcă adesea să le schimbe (persoana codependentă își manifestă frustrarea
încercând să controleze situații ori persoane care sunt și vor rămâne întotdeauna în
afara influenței sale);

5
  Viața persoanei codependente se desfășoară, de regulă, între extreme (ex:suișuri și
coborâșuri extreme în relații, fierbinte și înghețat, certuri și împăcări, economie și
bani aruncați, furie și tandrețe, dragoste și război, etc);
 Persoana codependentă caută în permanență acel ceva despre care crede că îi
trebuie sau îi lipsește în viața personală (persoanle codependente sunt nerăbdătoare
și nemulțumite, indiferent de condițiile exterioare).
Dr. Ursula Sandner7 scoate și ea în evidență caracteristicile persoanelor codependente,
precizând totodată că această noțiune nu se referă la o anumită tulburare de personalitate și nici nu
este încadrată în manualele clinice ca atare, deși caracteristicile sale se suprapun în parte cu
caracteristicile altor tulburări - stima de sine scăzută, nevoia de aprobare, teama de respingere și
abandon – ce apar atât în cazul codependenței cât și în cazul tulburării de personalitate dependentă.
Autoarea enumeră în continuare caracteristicile persoanelor codependente: una dintre cele mai
distructive credințe pe care le au este aceea că nu se consideră suficient de buni, nu consideră că
merită să fie iubiți și apreciați; se simt într-un fel inadecvați, inferiori. Se îndoiesc constant de
sine, de capacitățile lor, își fac griji despre felul în care sunt percepuți de către alții și au o stimă de
sine scăzută. În ciuda aparențelor, unii oameni care susțin că au o părere foarte bună despre sine, au
o stimă de sine scăzută. Masca pe care o afișează (mergând chiar spre aroganță și infatuare)
acționează precum un mecanism de apărare împiedicând sentimentele de rușine sau inadecvare să
iasă la suprafață. O persoană care pare a avea totul sub control, care este într-o luptă continuă cu
sine și cu alții pentru a-și demonstra capacitățile, care are nevoie ca lucrurile să se desfășoare într-o
anumită ordine, poate trăda un anumit perfecționism, perfecționism ce se traduce astfel „am nevoie
ca totul să se desfășoare / să fie perfect pentru ca eu să mă simt bine în propria piele”. Perfecțiunea
exterioară compensează inadecvarea interioară. O altă caracteristică evocată de autoarea articolului
este: persoana codependentă caută să le facă altora pe plac, au nevoie de aprobarea și validarea
lor, iar pentru ei mai important este ce cred alții despre ei decât ce cred ei despre propria
persoană. Dacă cineva le spune „nu ești bun de nimic” mai degrabă cred acest lucru chiar dacă
dovezile din realitate le arată contrariul.  Când vocile critice sau defăimătoare ale altora se suprapun
cu propria voce critică este destul de greu să nu le dai crezare. Oricât de bine sau de rău intenționați
ar fi oamenii când ne spun anumite lucruri, dacă noi nu credem într-o anumită măsură că sunt
adevărate, nu le vom lua în seamă. De asemenea, le este greu să-și stabilească limite și granițe
personale de interacțiune, să comunice, să se exprime pe sine, adică să-și facă cunoscute nevoile,
dorințele sau nemulțumirile. Ei sunt cei care renunță la sine, cei care se sacrifică, cei care se simt
7
https://www.ursula-sandner.com/codependenta-ce-este-si-cum-o-putem-recunoaste/
6
vinovați dacă spun „nu”, cei care se simt rușinați dacă greșesc sau dacă nu sunt așa cum vor alții să
fie, dacă nu corespund altora. Se simt valoroși doar dacă alții le arată apreciere, iubire sau dacă le
arată că au nevoie de ei. Orice gest contrar îi aruncă înapoi în tumultul de gânduri negative și
îndoieli de sine. Mai mult decât atât, în momentul în care le este refuzat ajutorul, se simt respinși,
umiliți și insistă să ajute chiar dacă cealaltă persoană nu are nevoie de ajutor sau refuză într-o
manieră foarte limpede acel ajutor. Se feresc de confruntări, se tem de autoritate, le este greu să-și
exprime sentimentele, sunt confuzi în privința propriei identități sau a direcției în care se îndreaptă
viața lor. Le este extrem de teamă de singurătate și sunt dispuși să accepte o relație care nu le oferă
nimic din ce își doresc sau o relație abuzivă doar ca să nu fie singuri. În cadrul acestei relații
limitele dintre ei și partener sunt difuze, confundând frecvent stările acestuia cu stările proprii,
preluând credințe sau frici, lăsându-se redefiniți de acesta. Tot din cauza acestor limite difuze se
simt responsabili de emoțiile și comportamentele partenerului  și în același timp dau vina pe
partener pentru propriile emoții și comportamente. Spectrul lor afectiv este dominat de trăiri
dureroase precum furia, rușinea, vinovăția, lipsa de speranță, disperarea, anxietatea, tristețea
profundă. Totodată simt nevoia de a-i controla pe cei din jur și împrejurările deoarece în acest fel
se simt în siguranță - au nevoie ca lucrurile să fie previzibile și predictibile. Au nevoie ca oamenii
să rămână constanți pentru că orice schimbare poate fi interpretată ca un semn al faptului că nu mai
sunt plăcuți, că nu mai sunt iubiți, că nu mai sunt doriți. În vederea exercitării acestui control
apelează frecvent la manipulare și șantaj emoțional, pozează în victime, scot cartea „după câte
am făcut eu pentru tine...”. Uneori pot deveni foarte intruzivi și autoritari încercând să-i determine
pe ceilalți să facă ce vor ei ori impunându-le ce să facă și ce să nu facă. Tot ca o formă de exercitare
a controlului, însă de data aceasta pentru a se menține pe sine sub control, pot dezvolta diferite
dependențe - consumă frecvent  alcool pentru a se detensiona (alcoolul le anesteziasă trăirile
dureroase și îi face să uite) ori se afundă în muncă pentru a nu fi nevoiți să se confrunte cu sine.
Hemfelt, Minirth, și Meier, cei trei autori ai lucrării “Labirintul codependenței” evocă în
partea a doua a lucrării care sunt cauzele codependenței. Astfel,
1. Nevoile afective neîmplinite – reprezintă una din cauzele principale ale
codependenței. Din categoria acestor nevoi, autorii pun în evidență:
a. Setea de iubire – care există în toți oamenii. Este un sentiment bun care se
manifestă în nevoia de a iubi și de a fi iubit cu care se naște fiecare om. Este o dorință care
trebuie împlinită din leagăn până la mormânt. Copiii lipsiți de iubire pot rămâne marcați pe
viață.

7
 b. Dependența de bani – problema banilor reprezintă un element central în
procesul de vindecare de codependență. Banii se pot transforma foarte ușor într-un factor de
dependență. Ei se pot încadra încircuitul dependenței ca drogurile sau alcoolul.
c. Negarea – persoanele codependente care au suferit o gravă privare de
afecțiune sunt adevărați maeștrii ai negării. Ea îi însoțește în permanență pentru că acești
oameni au trăit o viață întreagă în minciună, dorindu-și ca viețile lor să fi fost frumoase
când, în realitate au trecut prin suferințe de nesuportat datorită privării de afecțiune.
2. Copilăria pierdută – reprezintă o altă cauză a codependenței, fiind vizate
următoarele:
a. Abuzul activ - este vorba despre agresuni fizce evidente, bătăi, molestări,
abuzuri sexuale de orice fel până la contactul sexual, manifestările extreme ale furiei,
violența verbală;
b. Abuzul pasiv – neglijenț, abandonul, absențele îndelungate ale unui părinte,
părintele care își îndepărtează în permanență copilul, lipsa încurajării, a laudelor, a
sprijinului, abuzul sexual pasiv (aici nu este vorba de vreo atingere nepotrivită pentru că nu
există niciun fel de contact fizic), lipsa afecțiunii între părinți, părintele care manifestă
diverse manii sau un perfecționism accentuat;
c. Incestul emoțional – termenul nu se referă la abuzuri sexuale ci este vorba
de nerespectarea rolului pe care trebuie să-l aibă fiecare membru al unei familii. În cazul
incestului emoțional, copilul este obligat să devină părintele părintelui său și, voit sau
datorită unor situații speciale, copilul devine suportul afectiv al părinților săi.
d. Visele neîmplinite – reprezintă ceea ce mama sau tata nu au reușit să ducă la
bun sfârșit în viață, fiind astfel nemulțumiți de anumite sfere din viața lor, simțind, totodată,
o dorință fierbinte de a le transmite copiilor lor;
e. Mesaje existenșiale negative – se referă la mesajele implicite sau explicite
primite de copii de la părinții lor, mesaje referitoare la ei înșiși și la lumea înconjurătoare.
Mesajele negative pot fi verbale: în loc de a corecta pur și simplu comportamentul copilului,
mama izbucnește cu mânie, adresându-i vorbe care-i pot ucide personalitatea. De asemenea,
copilul percepe intuitiv mesaje pe care părinții nici nu realizează că le-au trimis (ex:
părintele poate să-i spună copilului că-l iubește dar dacă regretă nașterea lui, el cu siguranță
va ști acest lucru). În aceeași măsură, codependența poate apărea atunci când familia este
autoritară și rigidă, când modul de gândire al părinților este unicul permis, când felul lor de

8
 a înțelege viața este unicul valabil, când copilului i se interzice să-și exercite funcția
analitică, nedându-i posibilitatea să mai încerce și altceva.
3. Reveniri obsedante – reperzintă nevoia înnăscută de a recrea mediul familial
originar. Factorii din spatele acestei obsesii sunt:
a. Dorul de casă: cu toții avem nevoie de a recrea contextl familial originar,
circumstanțele cunoscute, chiar dacă ele se dovedesc a fi dureroase și devastatoare.
Persoanele codependente simt nevoia covârșitoare de a reitera trecutul în mult mai mare
măsură decât oamenii obișnuiți;
b. Gîndirea magică – mai poate fi numită și nevoia de a crea universuri
compensatorii. Gândirea magică aduce după sine sentimentul de culpabilitate. Vinovăția și
gândirea magică se hrănesc una din cealaltă.
c. Vinovăția imaginară. Ex: „Trebuie că e vina mea!” Falsa vinovăție este mai
puțin evidentă și, de aceea, mai greu de detectat. Ea te înveninează, te roade pe dinăuntru.
După ani și ani țâșnește la suprafață sub cele mai imprevizibile forme.
d. Reveniri obsedante – nevoia înnăscută de a recrea mediul familial originar
are la bază mai multe motive: primul motiv: „Dacă evenimentele pot fi retrăite, readuse la
viață, de data aceasta pot rezolva situația. Pot vindeca durerea. Știu că pot!” Persoana
codependentă simte o puternică nevoie de a merge înapoi în timp și a îndrepta greșelile; al
doilea motiv: „Pentru că am fost vinovat de acea situație inițială dezastruoasă, trebuie să fiu
pedepsit! Suferința mi se cuvine.” Codependentul poate fi la fel de bine dependent de
suferință. N-are importanță cât de mult suferă, cel puțin e acasă. Situația îi este familiară. Se
simte bine într-un fel, chiar dacă îl doare; al treilea motiv: e acea dorință de a avea în jur
lucruri cunoscute, sigure. Persoana codependentă caută refugiul în situațiile cunoscute.

Abordări în planul terapiei și reabilitării

Hemfelt, Minirth, și Meier au enumerate și au descris cele zece etape ale procesului de
însănătoșire ce fac parte din terapiile de lucru cu persoanele codependente. Acestea sunt:
1. Introspecție și descoperire – persoana codependentă își va investiga trecutul și
prezentul pentru a descoperi adevărul despre sine însuși;
2. Istoria/inventarul relațiilor – persoana codependentă își va analiza și-și va stabili
din nou propriile limite;

9
 3. Controlul dependenței – persoana codependentă va începe să preia controlul
asupra dependențelor sau obsesiilor sale și va face primii pași spre stăpânirea lor;
4. Despărțirea de casă – este etapa în care persoana codependentă va lăsa în urmă
acele lucruri care împiedică vindecarea;
5. Manifestarea durerii pentru pierderile suferite – este etapa cu cea mai mare
încărcătură emoțională și sentimentală, este partea cea mai de jos a „căderii”
codependentului dar și începutul ascensiunii;
6. O nouă percepție de sine – este etapa în care persoana codependentă va avea noi
perspective asupra propriei persoane și va lua noi decizii;
7. Noi experiențe – persoana codependentă va construi o fundație din noile experiențe
care să susțină deciziile luate recent;
8. Întoarcerea acasă – etapa în care va reconstrui trecutul într-un anumit sens dar și
prezentul și viitorul;
9. Înțelegerea relațiilor – cu ajutor din exterior, persoana codependentă va sesiza și
va evalua noile relații personale;
10. Consecvență – persoana codependentă se va înscrie într-un program de susținere
care-l va ajuta să-și păstreze drumul drept tot restul vieții.
Melody Beattie, în partea a II-a a cărții sale intitulată Codependent No More, scoate în
evidență șaisprezece etape ce trebuie parcurse pentru autovindecare. Acestea sunt: 1. Detachment
(Detașarea – însemnând nu detașarea de persoanele la care ții ci de de agonia implicării); 2. Don”t
be blown about by every wind! (Nu te lăsa bătut de orice vânt!); 3. Set yourself Free!
(Eliberează-te!); 4. Remove the victim! (Elimină victima!); 5. Undependence (Independent); 6.
Live your own life! (Trăiește-și propia viață!); 7. Have a love affair with yourself! (Iubește-te pe
tine însuți!); 8.Learn the art of acceptance! (Învață arta acceptării!); 9. Feel your own feelings!
(Simte-ți propriile sentimente!); 10. Anger (Furia – în sensul exprimării ei); 11.Yes, you can
think! (da, tu poți gândi!); 12. Set your own goals ( Stabilește-ți propriile obiective!); 13.
Communication! (Comunică!); 14. Work a twelve step program! (Lucrează la programul de
doisprezece pași); 15. Pieces and Bits (Bucăți și bucățele); 16. Learning to live and love again
(Învățând să trăiești și să iubești din nou).

Dr. Ursula Sandner concluzionează: pentru ca schimbarea acestor tipare comportamentale

și relaționale să se producă, este necesar în primul rând ca persoana codependentă să recunoască că

10
are o problemă și să o confrunte, psihoterapia fiind extrem de utilă în acest caz. Inițial acest lucru
poate fi foarte dificil deoarece codependentul este mai degrabă dispus să depună eforturi în
încercarea de a-l schimba pe celălalt în loc de a se schimba pe sine. Celălalt este de vină, situația
este de vină, împrejurările sunt de vină. Dacă relația se sfârșește, codependentul se va grăbi să
înceapă o nouă relație deoarece singurătatea îl sperie, îl întristează, îl demoralizează. Se va
comporta le fel și în această nouă relație, își va învinovăți din nou partenerul pentru toate
problemele care apar. Presupunând că și această relație se va sfârși, va continua să acționeze după
același tipar, dacă își va nega în continuare nevoile și dorințele, dacă nu își va înțelege emoțiile și ce
anume le cauzează, dacă nu va face pace cu trecutul și nu se va accepta pe sine.
Drumul de la codependență la independență presupune atât o mai bună înțelegere de sine cât
și schimbări concrete precum stoparea oricăror comportamente abuzive, ieșirea din relații toxice,
acțiuni pozitive îndreptate către sine care contribuie atât la creșterea încrederii și stimei de sine cât
și la îmbunătățirea stării psihice și emoționale, observarea și schimbarea conștientă a dialogului
interior, a spune „nu” în ciuda sentimentului de vinovăție sau anxietății resimțite ș.a.m.d.
Nu suntem responsabili de fericirea altora și nici alții nu sunt responsabili de fericirea
noastră. Trebuie să învățăm să ne asumăm minusurile, să ne recunoaștem problemele, să devenim
conștienți de responsabilitatea pe care o avem în privința felului în care arată viața și relațiile
noastre. Nu putem încerca la nesfârșit să salvăm pe alții așteptând la rândul nostru să fim salvați
într-un fel sau altul. Nu asta înseamnă o relație de cuplu sănătoasă, nu asta înseamnă iubirea. Nu
aducem cu adevărat beneficii cuiva atunci când ne asumăm greșelile lui ca fiind ale noastre ori când
încercăm să plasăm responsabilitatea propriilor alegeri și acțiuni pe umerii altcuiva. O relație
sănătoasă nu este un joc patologic în care ne înlănțuim partenerul, fie incapacitându-l și făcându-l
dependent de noi, fie preluând noi rolul de victime care au nevoie de ajutor, au nevoie de... și au
nevoie de...O relație sănătoasă este între doi oameni asumați și independenți cărora nu le este teamă
să se prezinte așa cum sunt unul în fața celuilalt, care își asumă autenticitatea, își respectă nevoile,
își comunică sincer și deschis dorințele, care nu se erijează în salvatori, însă nici nu acceptă să fie
tratați ca niște copii răniți și nevoiași. O astfel de relație, chiar dacă se termină la un moment dat, nu
are cum să lezeze integritatea și stima de sine a celor doi parteneri și nici nu lasă răni adânci sau
traume, ci amintiri frumoase și învățăminte prețioase.

Bibliografie:
11
 Hemfelt, R., Minirth,F., Meier, P.(2001), Labirintul codependenței, Editura
Logos;

 Băican, E. (2019). Prevenție, terapie și reabilitare în adicții. Suport de curs

pentru anul II. Universitatea Babeș-Bolyai. Facultatea de Sociologie și
Asistență socială, pag. 22

 https://www.ursula-sandner.com/codependenta-ce-este-si-cum-o-putem-
recunoaste/

 Beattie, M. (Ediția a II-a 1992), Codependent No More, Editura Hazelden

Center City, Minnesota, pag. 36;

 http://color-mind.ro/codependenta-in-adictii/;

12
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ
ANUL II - ID

STUDIU DE CAZ PRIVIND

CODEPENDENȚA ȘI “RELAȚIILE TOXICE”
la Disciplina
PREVENȚIE, TERAPIE ȘI REABILITARE ÎN ADICȚII

Profesor:
Lect. univ. dr. Eugen Băican
Student:
Liliana-Marinela Ciucur
(Geamănu-Ciucur)

Cluj-Napoca
2019

13
 Victoria8 are în prezent treizeci și nouă ani și este căsătorită cu Ionel de șase ani. Împreună
au două fetițe: Raluca, de cinci ani și Loredana de trei ani. Ionel, care are în prezent treizeci și șase
ani, a terminat Facultatea de Marină și lucrează în străinătate, pe un vapor-șlep, o lună de zile fiind
plecat la serviciu și o lună fiind acasă, cu familia. Victoria, spre deosebire de soțul ei, nu are decât
opt clase ca pregătire școlară și cu toate acestea este proprietara unui bar care funcționează non-
stop. Deci, situația financiară și materială a familiei este una bună, ei considerând că, din acest
punct de vedere se situează în clasa de miljoc a societății. Deși au achiziționat un apartament spațios
în orașul în care trăiesc, familia locuiește împreună cu mama lui Ionel în apartamentul proprietatea
părinților lui și în care acesta a crescut. Cele două fetițe ale familiei s-au născut și au crescut până în
prezent în această locuință, bunica maternă fiind o prezență constantă în viața lor.
Victoria (care este subiectul prezentului studiu de caz) are o personalitate despre care unii
ar spune că este puternică. Are un temperament predominant coleric și extravertit (fiind o persoană
deschisă, comunicativă dar, în același timp, incapabilă să se introspecteze, să se autoanalizeze din
punct de vedere emotional și sentimental). De asemenea, îi place să acționeze sub impulsul
momentului și prezintă deseori agresivitate în comportament (dacă angajatele barului pe care-l
deține nu îi îndeplinesc întocmai și la timp instrucțiunile, atunci se enervează și devine agresivă
verbal. Chiar clienții care ajung în stare de ebrietate sunt deseori apostrofați și scoși afară). Îi place
să dețină controlul în orice situație și își petrece majoritatea timpului la bar (motivând că „fetele
trebuie supravegheate că, dacă nu, te fură...”), cu toate că Ionel a instalat camere de supraveghere cu
ajutorul cărora poate observa ce se întâmplă chiar de pe telefon. De aceea orele petrecute acasă, cu
cele două fete, sunt foarte puține (timp în care, de fapt, mai mult doarme) iar pentru a compensa
această lipsă fizică a ei de acasă, a angajat două bone, micuțele fiind practic, crescute și educate de
cele două bone. În schimb, Victoria nu le refuză celor două fete nicio dorință, cumpărându-le toate
jucăriile pe care acestea și le doresc. De asemenea, Victoria nu face nici un rabat când este vorba să
cumpere îmbrăcăminte și încălțăminte (atât pentru ea cât și pentru cele două copile), făcând acest
lucru aproape săptămânal (dacă nu chiar mai des), cu toate că nu mai are loc unde să le depoziteze.
Același tip de comportament îl are și vis-a-vis de decorarea celor două apartamente (lunar schimbă
perdelele și covoarele– în sensul că achiziționează altele noi).
Din toate cele relatate mai sus putem deduce caracterul ei ce rezultă din trăsături derivate
din voință (spiritul hotărât, insistență, curaj, spiritul de inițiativă, spiritul de independență,
perseverența și chiar egoismul), trăsături derivate din emoții (impulsivitatea, răutatea) și derivate
din atitudini (față de activitate, față de sine).
8
Numele tuturor au fost modificate în vederea respectării anonimatului și a confidențialității
14
 Victoria s-a născut într-o familie ce locuia în oraș. Părinții ei au dat naștere la cinci copii,
patru fete și un băiat, ea fiind a treia în ordinea nașterilor. Pe când Victoria era încă un copil, tatăl ei
a început să bea foarte mult și foarte des. Apoi a fost nevoită să asiste la certurile părinților și la
violențele fizice pe care le primea mama ei atunci când tatăl venea de la serviciu în stare de
ebrietate. Într-o zi, mama a luat-o pe sora mai mare și a plecat. Pur și simplu nu s-a mai întors
acasă. Tatăl ei, nefăcând față cheltuielilor a luat toți cei patru copii cu care rămâsese și a plecat la
țară, la mama lui. Din păcate, bunica paternă a Victoriei era paralizată de la mijloc în jos și nu putea
să se deplaseze din pat. Așa că, Victoria și surorile ei au fost nevoie să preia munca în gospodăria
de la țară. Sărăcia s-a instalat încetul cu încetul și Victoria a simțit din plin viața plină de lipsuri. A
renunțat la școală imediat după terminarea celor opt clase, pe de o parte, din cauză că treburile de
acasă îi luau prea mult timp iar, pe de altă parte, nu mai putea suporta rușinea lipsurilor de tot felul
(ajunsese să-și împrumute încălțămintea și îmbrăcămintea una de la alta). La șaisprezece ani a
plecat la oraș și a locuit împreună cu sora mai mare cu chirie și s-a angajat ospătăriță la un
restaurant. De atunci și până în prezent, ea activează doar în acest domeniu. Într-o discuție mai
aprinsă cu una dintre cele două bone, i-a răspuns acesteia la acuzația care i-a fost adusă că ține mai
mult la afacerea ei decât la fetiță că așa este, că acolo este „viața ei, că ea nu mai știe să facă altceva
și că, indiferent de ce se va întâmpla, nu va renunța niciodată la unicul lucru pe care știe să-l facă
cel mai bine”. Dar aceste lucruri le-a spus la nervi. Ea declară că își iubește copilele foarte mult
doar că modul în care își exprimă ea această iubire este unul care diferă de cel considerat nomal. Ea
crede că dacă le cumpără tot ceea ce-și doresc și, uneori, chiar și ce nu-și doresc, le face fericite. Se
consideră responsabilă pentru siguranța financiară a celor două fete și motivează că asigurarea
bunăstării lor este prioritatea în viața ei.
Victoria a mai fost căsătorită încă o dată, căsnicie care a durat aproximativ doi ani. Primul ei
soț lucra în cadrul armatei și nu au rezultat copii din această relație. Victoria susține că el era
dependent de alcool iar abuzurile la care a fost supusă au fost motivul destrămării acestei căsnicii.
Pe Ionel l-a cunoscut în timp ce aștepta motivarea hotărârii judecătorești pronunțată în divorțul de
primul soț. L-a cunoscut la bar și nu după foarte mult timp au început o relație, cu toate că Ionel era
implicat și el într-o altă legătură dar de care nu mai putea să scape. Așa că, pentru el se pare că
Victoria a reprezentat calea de ieșire din vechea relație. Curând, Victoria a rămas însărcinată și
atunci lucrurile între ei s-au schimbat. S-au căsătorit civil și după aproape trei ani de la nașterea
Ralucăi au oficiat și căsătoria religioasă. Din păcate, nu are prieteni sau prietene considerând că nu
există prietenie adevărată, fiecare dorind să obțină ceva (bani sau bunuri materiale).

15
 Chiar și după nașterea celei de-a doua fetițe, dorința Victoriei de a avea mai mulți bani și de
a cheltui tot mai mult a crescut, modernizând localul și extinzându-se prin introducerea și a
activităților de pregătire și servire a mesei, ceea ce a dus la discuții între cei doi soți, Ionel
reproșându-i lipsa prelungită de acasă și punându-i în vedere să găsească o soluție pentru această
problemă sau dacă situația va continua va trebui să ia el măsuri. Astfel, Victoria și Ionel au ajuns
într-un impas.
Având în vedere cele relatate, putem concluziona că Victoria este codependentă de bani și
de munca ei. Bineînțeles că nu realizează acest lucru, fiind o persoană extrem de ocupată care nu
are timp pentru introspecție. Dar dacă, cumva, Victoria ar realiza că are nevoie de ajutor și ar apela
la un psihoterapeut sau un psiholog, ei ar descoperi următoarele trăsături caracteristice:
 Victoria este dominată de obsesia de a munci și obsesia cumpărăturilor. (Chiar dacă
îi este amenințată căsnicia ea nu renunță la localul ei, dovedind un atașament extrem față de acest
„copil al ei”, care-i asigură o așa-zisă stabilitate și siguranță. Obsesia cumpărăturilor își poate avea
sursa în lipsurile copilăriei când era nevoită să împartă rochiile sau încălțămintea c surorile ei);
 De asemenea, este marcată și suferă din cauza situației problematice din familia în
care a crescut (Fantomele trecutului își fac cunoscute prezența și invadează prezentul. Copilăria
nefericită și-a pus amprenta asupra ei și a devenit o persoană care nu mai dorește să „dea mâna cu
sărăcia” Plecarea mamei încă din copilăria timpurie a lipsit-o de dragostea ei iar tatăl era prea
ocupat cu munca și cu băutura. Nevoile afective nu i-au fost împlinite, rezervoarele de iubire fiind
goale, neavând cine să i le alimenteze.);
 Fericirea Victoriei depinde de ceea ce fac sau gândesc ceilalți despre ea (de aceea
pretinde să aibă controlul asupra angajaților, a activităților desfășurate în local, dorește să-i fie
recunoscută autoritatea pentru că astfel consideră că va obține respectul celorlalți);
 De asemenea, se poate constata că relația ei cu Ionel este tulburată de o lipsă de
echilibru între dependență și independență, putând să aibă efecte extrem de nocive (Victoria nu
reușește să găsească un echilibru între obsesia pentru obiectul muncii ei și relația cu familia ei. Dacă
nu va conștientiza cât mai repede că are nevoie de echilibru în viața ei, atunci se va afla în situația
limită de a-și pierde familia);
 În fine, obsesia pentru cumpărături arată că Victoria caută în permanență acel ceva
despre care crede că îi trebuie sau îi lipsește în viața personală.
Dacă am analiza și “straturile prăjiturii vieții Victoriei”, am descoperi următoarele:

16
  stratul superior ar dezvălui dependențele constatate în urma observării simptomelor
vizibile (dependența de muncă și de bani);
 stratul următor (cel al relațiilor) este cel care pune în evidență relațiile afectate,
alterate, distorsionate (relația cu primul soț care, ca o ironie, suferea de aceeași
dependență ca și tatăl ei a sfârșit printr-un divorț, relația actuală cu Ionel este în
pericol, relația tensionată cu angajații, lipsa prietenilor) toate având ca și cauză
relațiile cu părinții ce i-au afectat copilăria;
 al treilea strat, cel al abuzurilor, scoate în evidență multiplele forme de abuz la care
a fost supusă în copilărie (abuz pasiv care a constat în abandonul copiilor de către
mamă, fiind perceput ca și părăsirea lor; neglijarea copiilor generată de consumul de
alcool al tatălui, toate conducându-ne la ideea că și abuzul activ, fizic a fost prezent
în copilăria Victoriei; lipsa de afecțiune și, nu în ultimul rând, incestul emoțional la
care a fost supuși în copilărie, trebuind să-și substituie mama în cele mai multe
situații);
 cel de-al patrulea strat, cel de bază, este reprezentat de nevoia de iubire care este o
nevoie atât de stringentă ca nevoia de a respira, a mânca sau a bea.
Studiul de caz actual se oprește aici pentru că Victoria neagă existența vreunei probleme pe
care ar avea-o. Este, de fapt, un maestru al aruncării vinei pe oricine altcineva. Sperăm ca lucrurile
să evolueze înspre bine și familia să intre în normalitate. Din păcate, în societatea românească
actuală, a consulta un psihoterapeut sau un psiholog este un gest considerat a fi ieșit din comun,
majoritatea romînilor apreciind că nu are nevoie de un astfel de specialist, că poate să-și
managerieze și să-și rezolve problemele apărute și fără un astfel de ajutor.
Sperăm ca, în viitorul apropiat, deschiderea populației față de asistenții sociali, față de
psihoterapeuți sau psihologi să fie tot mai mare pentru că avem nevoie de ajutorul celorlalți, avem
nevoie unii de alții și, nu în ultimul rând, avem nevoie toți de Dumnezeu!

17