Coordonate psiho-sociale ale relatiei de cuplu

Cuplul-poate fi definit ca “ o structură bipolară, de tip bio-psiho-social, bazată pe

indeterminism mutual: partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin, se dezvoltă şi se
realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt.”
Din această perspectivă, cuplul poate fi armonic, satisfăcător sau dizarmonic,
nesatisfăcător şi distorsionant, tinzând la disociere. Cuplurile tind să oscileze fie către
stabilitate, coeziune şi progres, fie către instabilitate, disensiune şi eventual
dizolvare.
Atractie interpersonala –reprezinta dorinta unui individ de a intretine relatii pozitive cu
un alt individ.Se bazeaza pe: proximitate, atractia fizica, similaritate, complementaritate,
reciprocitate
Proximitatea – apropierea in satiu a celor doi parteneri
Segal (1974) – a pus in evidenta efectul proximitatii printr-un studiu intitulat “Alphabet
and attraction”. Autorul a cerut studentilor de la Academia de Politie a statului Maryland
sa numeasca trei dintre colegii lor care le erau cei mai apropiati prieteni.. El a constatat o
legatura puternica intre initiala numelui de familie a subiectului si initialele numelor de
familie ale pritenilor sai. Explicatia pentru acest fenomen era simpla: camerele de camin
si locurile in clasa fusesera atribuite dupa criteriul alfabetic, ceea ce intarea probabilitatea
ca studentii sa-i aiba mereu in apropiere pe cei ce aveau aceeasi initiala a numelui ca si ei.
Atractia fizica
Ce anume cauta oamenii la partenerii lor intr-o relatie de dragoste?
Cercetarile de psihologie sociala arata, in ciuda ideii ca “frumusetea trece”, suntem cu
totii extrem de sensibili la infatisarea fizica a celorlalti. In general, atractivitatea fizica a
unei femei este un predictor important pentru succesul ei in relatiile cu sexul opus, in
timp ce atractivitatea fizica a barbatului marcheaza intr-o masura mai mica relatiile lui cu
femeile. Femeile valorizeaza si alte calitati ale barbatilor decat infatisarea (statutul socio-
economic, caracterul etc)
Similaritatea – “cine se aseamana se aduna!”
In cazul cuplurilor casatorite cu cat este mai mare similaritatea dintre cei doi parteneri, cu
atat ei se declara mai fericiti si cu atat este mai putin proababil sa divorteze.
Complementaritatea
Este opusa teoriei similaritatii si sustine ca oamenii sunt atrasi de cei care le pot
satisaface nevoile – de pilda, o persoana dominanta isi va alege un partener inclinat sper
supunere.
Cercetarile ulterioare nu au confirmat aceasta teorie decat intr-o masura extrem de
redusa. S-au comparat nu numai atitudinile si credintele partenerilor din relatiile de
dragoste si prietenie, dar si varsta lor, rasa, nivelul economic, educatia, inaltimea,
inteligenta, infatisarea fizica, optiunea pro-tabac sau anti-tabac. In privinta tuturor aceste
aspecte, similaritatea este mai importanta decat complementaritatea.
Reciprocitatea - ii simpatizam pe cei care ne simpatizeaza si ii antipatizam pe cei care
ne antipatizeaza.
Reciprocitatea in relatiile de atractie este influentata de o variabila foarte importanta:
stima de sine.Elaine Walster a evidentiat aceasta legatura pornind de la ideea ca
aprobarea celorlalti este recompensatoare mai ales cand individul a fost privat de
interactiune sociala.
Perspective teoretice asupra atractiei interpersonale:

Rareori se întâmpla în psihosociologie ca o singura teorie sa explice în totalitate un anumit

fenomen. Cel mai adesea, câteva teorii distincte ofera perspective variate asupra diferitelor
aspecte ale aceluiasi proces. Nu fac exceptie nici explicatiile teoretice ale atractiei
interpersonale. La cel mai înalt nivel de generalitate, acestea se pot împarti în teorii
cognitiviste, care definesc natura umana prin nevoia de consistenta cognitiva, si teorii
behavioriste, care urmaresc sa explice comportamentul uman prin mecanismele procesului de
învatare prin conditionare: întarirea anumitor modele de actiune prin recompensarea lor,
respectiv evitarea altor modele actionale ce sunt însotite de sanctiuni sau pedepse. În cele ce
urmeaza vom prezenta una din teoriile cognitiviste importante – anume teoria echilibrului.
Teoria echilibrului
Acest demers de orientare cognitivista se concentreaza asupra proceselor mintale mai degraba
decât asupra realitatii obiective. Teoria sugereaza ca ne plac indivizii asemanatori cu noi
deoarece acordul este o experienta reconfortanta, generatoare de afecte pozitive. Atunci când
doi indivizi se simpatizeaza reciproc si descopera, la un moment dat, existenta unui anumit
dezacord între ei – privind fie o atitudine, fie opinia despre un obiect, persoana ori situatie – se
naste o anumita tensiune, de natura sa instaleze o stare de dezechilibru. Pentru atenuarea
tensiunii si restabilirea echilibrului, unul dintre parteneri sau amândoi îsi vor modifica
perceptiile, facându- le sa fie din nou consensuale. Daca oamenii percep deosebirile dintre
ei de cum fac cunostinta, nu se vor placea unul pe celalalt, datorita unei stari de
dezechilibru, pe care nimeni nu se va stradui sa o înlature, de vreme ce nu exista un
echilibru anterior care sa fie restabilit. Aceasta interpretare nu rezista în toate interactiunile
noastre sociale. Uneori ne place sa fim vazuti de catre ceilalti ca niste indivizi deosebiti, ceea
ce ne face sa ne simtim unici si cu totul aparte. S-a constatat, totodata, ca daca se înlatura
teama de a fi respinsi din cauza deosebirilor dintre noi si alte persoane, stiind de la început ca
celalalt este dispus sa accepte alte puncte de vedere, neasemanarea nu mai constituie un
obstacol în calea interactiunii si a atractiei reciproce.
Un alt factor important este interdependenta – liantul social care ne tine legati unii de altii.
Cercetarile arata ca,cu cât un cuplu este mai interdependent (ceea ce se masoara prin timpul
petrecut împreuna, varietatea activitatilor comune si gradul de influenta al fiecarui partener
asupra celuilalt) si cu cât partenerii investesc mai mult în relatia dintre ei, cu atât aceasta
este mai viabila, dar si efectele despartirii sunt mai devastatoare. Oamenii se mai deosebesc
si prin masura în care asocierea lor cu alte persoane este importanta pentru propria
identitate. Cu cât regasirea în fiinta si prezenta partenerului este mai necesara pentru
echilibrul launtric al unui individ, cu atât ruperea unei relatii esentiale este mai dureroasa.
Keith Davis 1985 a realizat o cercetare in care a identificat ceea ce el numeste tapiseria
iubirii. Iubirea, include placerea reciproca dintre parteneri, acceptarea lor, incredere,
respect, ajutor reciproc, confidenta, intelegere si spontaneitate. Dar relatia de cuplu este
mai mult decat atat, ea cuprinde in plus pasiunea.

Pasiunea include conceptul de fascinatie, partenerii se gandesc/sunt atenti unul la celalalt

si atunci cand ar trebui sa fie implicati in alte activitati. Pasiunea mai include si
exclusivitatea, adica relatia romantica este pe primul loc si are prioritate in fata celorlalte
relatii din viata individului.

Pasiunea include de asemenea si dorinta sexuala, dorinta de intimitate fizica cu

partenerul.
Gelozia – o incercare pentru atractia interpersonala.
Una dintre problemele cu cel mai sever risc de provocare si transformare a atractiei, fie in
dependenta emotionala, fie in respingere, ura, si ostilitate este gelozia. Ea poate “otravi”
viata unui cuplu, in asemenea masura, incat le poate bloca in evolutie sau le poate
predispune la disolutie.
Uneori, gelozia desi s-ar putea manifesta ca o forma exagerata de atractie fata de partener
combinata cu un sentiment nelinistitor de respingere din partea acestuia ( hranit de fapt de
o imagine de sine negativa si de un mai vechi sentiment de autorespingere, originat in
experentiele traumatizante din copilarie ), poate deveni un joc interactional consumator
de energie.
Daca in formele mai benigne gelozia este doar sacaitoare, anxiogena si culpabilizanta, in
formele cronice sau acute, ea devine un factor blocant al atractiei sexuale si emotionale,
creind haos si suspiciune generalizata in viata de cuplu.Knox (1984) o defineste ca fiind
“un set de emotii care apar cand o persoana priveste relatia erotica cu persoana iubita ca
fiind amenintata“.
In acest caz, sentimentele specifice sunt : teama de pierdere sau de abandon, anxietate,
durere, aparare, vulnerabilitate si lipsa de speranta.Gelozia poate apare in orice tip de
relatie si este dificil de evitat.
La fel ca si dragostea, gelozia poate apare in variate forme.Mazur 1973 descrie sase
tipuri:
1.Gelozia – invidie este strans legata de nivelul de autoestimare;ea apare cand o persoana
simte ca partenerul este mai bun si ca aceasta superioritate ameninta relatia.Acest tip de
gelozie conduce la preocuparea exagerata pentru sine, autocompatimire sau depresie.
2.Gelozia – posesiva se dezvolta in baza simtului posesiunii si a nerecunoasterii faptului
ca partenerul are o identitate separata.Adesea persoana care manifesta forma de gelozie
posesiva cauta sa obtina “putere” asupra partenerului.
3.Gelozia – excludere porneste din sentimentul de a fi exclus sau neglijat si poate sa
creasca datorita timpului pe care partenerul il consuma in cadrul preocuparilor
profesionale, al activitatilor de recreere sau in cadrul relatiilor intretinute cu alte
persoane.
4.Gelozia – competitie este de asemenea legata de autocunoastere, autoestimare si de
nepotrivirile cu partenerul percepute.Adesea realizarile si afirmarile unui partener sunt
percepute ca o amenintare pentru imaginea de sine a celuilalt partener, conducand la
conturarea unor sentimente de inadecvare si neliniste.
5.Gelozia – egocentrica este strans legata de roluri si apare cand un partener esueaza in
a-l valoriza pe celalalt si a-i permite sa-si exprime individualitatea, desi se asteapta si
pretinde ca acesta sa-si indeplineasca rolul traditional.
6.Gelozia – “neliniste si teama” apare cand relatia interpersonala este perceputa ca fiind
amenintata, cand un partener traieste sentimentul temerii de a fi respins si al nelinistii ca
celalalt partener se implica foarte putin in mentinerea relatiei.Acest tip de gelozie rezulta
din sentimentul de insecuritate personala si este acompaniat de o stare de anxietate
severa.
Gelozia otraveste viata conjugala, conferindu-i uneori dimensiuni patogene.Subminarea
increderii si a respectului reciproc prin manifestarea trairilor si a atitudinilor de gelozie
fragilizeaza consistenta morala si psihologica a uniunii maritale, chiar si atunci cand
infidelitatea nu s-a produs, insa posibilitatea producerii ei proiectata “fantasmatic” de
anxietatea si suspiciunile sotului gelos devine o dominanta a interactiunii conjugale.
Gelozia nu este innascuta, ci este experimentata si invatata in cadrul procesului
socializarii.
Cercetarile efectuate au aratat faptul ca modul de manifestare a geloziei depinde in
primul rand de modelele culturale si comportamental – relationale acceptate si promovate
de societate.
 Bibliografie

1. Laurentiu Mitrofan,Atractia interpersonala,sau Romeo si Julieta in

cotidian,Ed.Sper,Bucuresti,2002;
2. Adrian Nuta,Psihologia cuplului,Ed.Sper,Bucuresti,2006;
3. Alin Gavreliuc,O calatorie alaturi de celalalt,Ed.UVT,2002;
4. Ciupercă, Cristian, Cuplu modern – între emancipare şi disoluţie, Editura
Tipoalex,2000;