Relatii apropiate

Exista multe forme de relatii interumane semnificative, dar psihosociologii au avut n vedere ndeosebi raporturile din cadrul cuplurilor de prieteni, ndragostiti, amanti si soti. Aceste relatii apropiate1[1] implica adesea trei componente: (1) sentimente de atasament, afectiune si iubire; (2) satisfacerea unor nevoi psihologice; (3) interdependenta partenerilor, fiecare exercitnd o influenta semnificativa asupra celuilalt. Nu orice relatie apropiata contine toate aceste ingrediente. O iubire de-o vara poate atinge o mare intensitate emotionala; dar la sosirea toamnei, amorezii revin la vietile lor independente. O casatorie formala graviteaza n jurul rutinei cotidiene, nsa atasamentul emotional al sotilor este palid, iar nevoile lor sufletesti ramn, cel putin n parte, nemplinite. n mod evident, relatiile apropiate au forme si masuri diferite. Unele implica sexul, altele nu. Unele se stabilesc ntre parteneri de acelasi sex, altele ntre parteneri de sex opus. Cteodata partenerii se angajeaza sa ramna alaturi pe termen lung; alteori interactioneaza doar pentru scurt timp. Iar coloratura sentimentala cunoaste toate tonurile posibile, de la veselie la durere, de la iubire la ura - fiecare dintre starile emotionale putnd avea intensitati diferite, de la 'abia perceptibil' pna la 'exploziv'. Cum nainteaza doua persoane de la primele lor contacte sociale pna la o relatie apropiata, care le ncalzeste fiinta? Apropierea se produce gradual, pas cu pas, ori prin discontinuitati si salturi calitative? Unii cercetatori considera ca relatiile progreseaza gradual, parcurgnd o anumita succesiune de stadii sau etape. De pilda, n teoria stimulvaloare-rol (SVR), propusa de catre Murstein n 1986, sunt definite urmatoarele trei etape: (1) stadiul-stimul, n care atractia este provocata de atribute exterioare, precum nfatisarea fizica; (2) stadiul-valoare, n care atasamentul se bazeaza pe similaritatea valorilor si opiniilor; (3) stadiul-rol, n care devotamentul se ntemeiaza pe asumarea si ndeplinirea unor roluri, precum acelea de sot-sotie. Toti acesti trei factori sunt importanti n evolutia unei relatii, dar fiecare detine o importanta deosebita n decursul unui anumit stadiu (vezi graficul 8.6).
Graficul 8.6 Modelul SVR (Murstein, 1987)

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Marea dificultate a oricarei teorii stadiale este secventialitatea. Se poate arata ca stadiulvaloare precede ntotdeauna si cu necesitate stadiul-rol? Nu se pot ntlni cupluri care sasi fixeze rolurile nainte de a-si explora compatibilitatea valorilor? Majoritatea cercetatorilor nu cred ca relatiile apropiate evolueaza stadial. n mai multe studii, unor cupluri de persoane proaspat casatorite li s-a cerut sa-si reaminteasca istoria relatiei lor pna la casatorie. Rezultatele au inventariat o mare diversitate de etape evolutive. Momentele de cotitura nu se succed n aceeasi ordine n toate cazurile si nici nu sunt mereu aceleasi la fiecare cuplu. Daca relatiile apropiate nu urmeaza toate acelasi scenariu, cum se explica evolutia lor? Fiecare relatie are o istorie proprie, cu suisuri si coborsuri, cu momente de stagnare alternnd cu perioade de acceleratie. Ce anume face ca o relatie sa ia altitudine, sa coboare ori sa se pastreze n parametri stabili? Un raspuns poate fi oferit de teoria schimbului social, potrivit careia forta motrice a relatiilor interpersonale este recompensa. Ca si atractia, n aceasta interpretare, iubirea depinde de experienta emotiilor pozitive traite n prezenta unui anumit partener. Pas cu pas, pe masura ce recompensele se aduna, iubirea creste. Sau, dimpotriva, pe masura ce recompensele se raresc, iubirea se raceste. n acest gen de teorii despre esenta iubirii, ceea ce conteaza este cantitatea. Multi oameni gasesc nsa ca teoria schimbului social este inadecvata, din motive usor de nteles. Gnditi-va la propriile voastre relatii apropiate. Credeti ca sentimentul de iubire fata de cineva e doar o versiune mai intensa a simpatiei fata de altcineva? Este iubirea unui prieten apropiat de aceeasi natura cu iubirea celor de care sunteti ndragostiti? Daca nu, atunci veti fi de acord ca exista importante diferente calitative ntre genurile de relatii apropiate. n aceasta perspectiva, este nevoie de un salt considerabil de la a placea pna la a iubi pe cineva, iar iubirea nsasi cunoaste forme diferite.

Tipologii n relatiile apropiate

Teoriile schimbului social se axeaza pe aspectele cantitative: cu ct mai mult (n ceea ce priveste recompensele si echitatea), cu att mai bine (daca avem n vedere satisfactiile si rezistenta relatiei). Dar este ntotdeauna nevoie de recompense? si ce se poate spune despre diferentele calitative ntre tipurile de relatii apropiate? Poate o recompensa mai substantiala sa transforme niste simple cunostinte n prieteni si apoi prietenii n iubiti, ori aceste tipuri de relatii se deosebesc esential ntre ele?

Relatii de schimb si de comuniune

Margaret Clark precizeaza ca oamenii urmaresc o recompensa atunci cnd intra n relatii de schimb, caracterizate de o compensare imediata a costurilor si a beneficiilor. Dar nu orice relatie este de acest tip. n relatiile de comuniune (communal relationships), partenerii si ofera satisfactii unul celuilalt fara sa urmareasca un echilibru al beneficiilor. Cel mai adesea, relatiile de schimb au loc ntre necunoscuti sau cunostinte ntmplatoare, ca si n cadrul unor aranjamente pe termen lung - precum parteneriatul de afaceri. Dimpotriva, relatiile de comuniune se stabilesc numai cu prietenii apropiati, cu membrii de familie sau cu cei pe care i iubim. Desigur, se vor gasi cinici care sa puna la ndoiala autenticitatea relatiilor de comuniune, socotind ca oricine urmareste sa dobndeasca o recompensa, chiar daca nu imediat, ci ntr-un viitor oarecare. Din fericire, ramn destui oameni care pot depune marturie din propria lor experienta de viata ca, macar ctorva persoane extrem de apropiate, sunt oricnd gata sa le ofere, fara a socoti la centima ct primesc - bucuria celuilalt fiind chiar rasplata cea mai de pret.

Stiluri de atasament
O alta abordare interesanta a diversitatii formelor de relatii apropiate este cea propusa de Philip Shaver, Cindy Hazan si colegii lor. Ideea de la care pornesc este aceea ca, asa cum bebelusii manifesta diferite tipuri de atasament fata de parintii lor, si adultii prezinta stiluri specifice de atasament n relatiile lor de prietenie sau n cele amoroase. Cercetarile de psihologie a copilului au scos n evidenta faptul ca bebelusii dezvolta legaturi puternice si exclusive cu primele persoane care se ocupa de ngrijirea lor - cel mai adesea si n mod normal acestea fiind mamele copiilor. n toate culturile studiate, prima relatie are o mare ncarcatura emotionala. Observnd cum reactioneaza copiii mici att la despartirea de mama lor, ct si la reaparitia ei, cercetatorii au mai remarcat si faptul ca exista diferite stiluri de atasament infantil. Copiii cu atasament solid plng zgomotos atunci cnd si vad mama plecnd de lnga ei, iar cnd aceasta se rentoarce gnguresc si surd cu evidenta ncntare. Copiii cu atasament fragil se ncadreaza n doua tipuri de comportament. Cei anxiosi plng si se agita cnd sunt parasiti de mama lor, dar o ntmpina fie mniosi, fie apatici atunci cnd se rentoarce. Alti copii sunt mult mai detasati, adoptnd un comportament retractil, de eschivare sau neimplicare emotionala, cu reactii temperate n ambele situatii.2[2]

Ct de important este acest prim atasament? Este o legatura sigura si demna de ncredere din primul an de viata de natura sa ofere un fundament al relatiilor apropiate de mai trziu? Unii cercetatori sugereaza ca da. Studiile arata ca acei copii din categoria atasamentului solid manifesta ulterior o atitudine mai pozitiva si mai ncrezatoare fata de ceilalti. Privind retrospectiv, adultii cu stil de atasament solid relateaza ca n copilarie au avut relatii familiale pozitive, pe cnd adultii anxiosi sau retractili si amintesc sa fi avut relatii dificile cu unul dintre parinti sau cu amndoi. Fie ca stilurile de atasament ale adultilor si au radacinile n primul an de viata sau nu, distinctia ntre ele s-a dovedit utila. Cititi descrierile celor trei tipuri de atasament din tabelul 8.2. Care vi se potriveste cel mai bine? n 1987, Hazan si Shaver au pus prima data aceasta ntrebare pentru cititorii unui ziar din Denver si a doua oara pentru un grup de studenti. Dupa cum se poate vedea n tabelul 8.2, distributia raspunsurilor este aproape identica pe ambele esantioane, pastrndu-se neschimbata si n cadrul unui esantion national din SUA, format din opt mii de adulti, chestionati de Mickelson un deceniu mai trziu, n 1997. n plus, cercetatorii au mai constatat ca oamenii cu stil de atasament solid raporteaza ca au relatii satisfacatoare, pe care le descriu drept fericite, amicale, bazate pe ncredere reciproca si durabile. Cognitiv, au tendinta de a-i vedea pe ceilalti ca fiind bine intentionati si cred n posibilitatea iubirii adevarate. Dimpotriva, ndragostitii retractili se tem de intimitate si cred ca iubirea este sortita sa se ofileasca; ndragostitii anxiosi descriu o viata amoroasa plina de exaltari si caderi emotionale, de framntari obsesionale, o mai mare dorinta de angajare pe termen lung, atractie sexuala si gelozie duse la extrem. ntr-o oarecare masura, stilurile noastre de atasament pot fi observate n comportamentul din viata cotidiana. De exemplu, n 1996 Jeffrey Simpson si colegii sai au nregistrat pe banda mai multe cupluri de ndragostiti n timp ce ncercau sa solutioneze diferite conflicte, dupa care au prezentat nregistrarile unor observatori neutri. Acestia au constatat ca barbatii cu atasament fragil-retractil se dovedesc n cea mai mica masura calzi si ncurajatori, precum si faptul ca femeile cu stil fragil-anxios s-au aratat posomorte si negativiste. ntr-un alt studiu, din 1996, Marie Tidwell si colegii au cerut participantilor sa tina, timp de o saptamna, un jurnal intim. Analiza nsemnarilor din aceste jurnale a scos n evidenta faptul ca, n relatiile cu sexul opus, persoanele retractile au avut cele mai mici satisfactii, n vreme ce subiectii anxiosi au trait cea mai mare varietate de sentimente, de intensitati ct se poate de diferite.
Tabelul 8.2 Stiluri de atasament (Hazan si Shaver, 1987) ntrebare: Care dintre urmatoarele texte descrie cel mai bine sentimentele voastre? Raspunsuri si procente Solid mi este destul de usor sa ma apropii de ceilalti si nu ma deranjeaza sa depind de ei ori ca ei sa depinda de mine. Rareori ma roade gndul ca voi fi parasit ori ca o anumita persoana mi-a devenit prea apropiata. Retractil Nu ma simt n largul meu atunci cnd ma apropii mai 25% 23% 56% 56% Esantion de cititori Esantion de studenti

mult de cineva; mi este greu sa am deplina ncredere n ceilalti si nu mi place sa depind de ei. Ma enervez atunci cineva mi se vra n suflet si partenerii erotici mi cer adesea mai multa intimitate dect as dori eu ca sa ma simt bine. Anxios Mi se pare ca ceilalti se feresc sa mi se apropie att ct as dori eu. Ma ngrijoreaza des gndul ca partenerul nu ma iubeste cu adevarat sau ca are de gnd sa ma paraseasca. As vrea sa ma contopesc pe deplin cu o alta persoana, nsa aceasta dorinta a mea pe multi i sperie si i alunga de lnga mine. 19% 21%

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Ce valoare predictiva au aceste stiluri de atasament? Cu alte cuvinte, stilul din acest moment al unei persoane permite o anticipare cu grad semnificativ de probabilitate a evolutiei viitoare a relatiilor sale? Probele nu sunt concludente. Persoanele cu atasament solid tind sa aiba relatii mai durabile dar, n cazul celor cu atasament fragil, prognozele nu sunt consistente. Important e faptul ca, desi stilurile de atasament sunt oarecum stabile de-a lungul vietii - poate ca niste mosteniri din prima copilarie - ele nu sunt totusi definitiv trasate, o data pentru totdeauna. De exemplu, Lee Kirkpatrick si Cindy Hazan au urmarit participantii la un studiu si, dupa patru ani, au descoperit ca 30% dintre ei si-au modificat stilul de atasament. n acord cu ideea de baza n psihologia sociala, potrivit careia oamenii sunt profund influentati de situatiile n care se afla, cercetarile sugereaza ca indivizii si pot revizui continuu stilul de atasament n urma succesiunii experientelor lor de viata.

Tipuri de iubire
Fara a sta prea mult pe gnduri, oricare dintre noi poate enumera o mare varietate de forme distincte de iubire, n afara de amorul propriu-zis: iubire parinteasca, frateasca, amicala, pur fizica sau animalica, spirituala etc. De-a lungul timpului, au fost propuse de catre psihosociologi mai multe clasificari ale tipurilor de iubire. Pe baza scrierilor antice, John Alan Lee a identificat, n 1988, trei stiluri primare de iubire; eros (dragostea erotica), ludus (jocul amoros, lipsit de daruire sufleteasca) si storge (dragostea prieteneasca). Ca si cele trei culori primare, sustine Lee, aceste stiluri se pot combina ntre ele, formnd tipuri secundare, precum mania (iubirea pretentioasa si posesiva), pragma (iubirea interesata) sau agape (iubirea altruista de oameni). Pe o scala menita sa masoare aceste 'culori ale iubirii', barbatii au scoruri mai mari dect femeile la rubrica ludus, n vreme ce femeile puncteaza mai mult la rubricile storge, mania si pragma. Foarte populara este o alta taxonomie, derivata din teoria triunghiulara a iubirii, enuntata n 1986 de catre Robert Sternberg. Potrivit acestei teorii, exista opt subtipuri de baza (sapte forme diferite de iubire si o a opta combinatie ce reprezinta absenta iubirii) toate putnd fi derivate din prezenta sau absenta a trei componente. Combinatia poate fi astfel vazuta ca vrf al unui triunghi (vezi figura 8.5). Iata cele trei componente si cte o mostra de item din cei utilizati pentru masurarea fiecareia din ele:

 Intimitate. Componenta emotionala, care implica simpatia si sentimentul de apropiere fata de cineva. ('Am o relatie placuta cu ___'.) Pasiune. Componenta motivationala, ce contine impulsuri de natura sa declanseze atractia, dragostea si dorinta sexuala. ('Simpla vedere a lui ___ mi se pare excitanta.') Devotament. Componenta cognitiva, ce reflecta hotarrea de a ramne atasat pe termen lung de un anumit partener. ('ntotdeauna ma voi simti responsabil fata de ___.') Cercetarile sustin cu probe concludente model tripartit al lui Sternberg. ntr-un studiu din 1996, Arthur Aron si Lori Westbay au cerut participantilor sa ierarhizeze 68 de trasaturi prototipice ale iubirii si au constatat ca toate trasaturile clasificate se ncadreaza n trei categorii: pasiune (priviri languroase, euforie, crcei n stomac), intimitate (libertatea de a discuta despre orice, ncurajator, ntelegator) si devotament (fidelitate, prioritate acordata celorlalti, durabilitate). ntr-un al doilea studiu, din 1997, Sternberg a cerut participantilor sa precizeze ce anume considera important n diferite tipuri de relatii si a constatat ca rezultatele concorda cu teoria. De exemplu, 'iubitul ideal' a nregistrat scoruri nalte la toate cele trei componente, 'prieten' a avut scoruri mari la intimitate si devotament, dar mici la pasiune, iar 'frate / sora' a punctat mult la devotament, dar putin la intimitate si pasiune. Figura 8.5 Teoria triunghiulara a iubirii (Sternberg, 1986)

Considernd toate aceste tipologii - bazate pe atasamentul infantil, pe culori, triunghiuri si alte scheme propuse de-a lungul timpului - te minunezi: cte tipuri de iubire exista n realitate? E greu de spus. Dar toate modelele au n vedere doua tipuri fundamentale.

Priviti ntrebarile din tabelul 8.3 si raspundeti cu note pe o scala de la 0 (ctusi de putin) la 10 (total), avnd n vedere sentimentele voastre fata de un prieten. Raspundeti apoi la aceleasi ntrebari gndindu-va la un iubit sau la o iubita (de acum sau de alta data). Aplicati n cele din urma instructiunile de punctare descrise n partea de jos a tabelului. n 1973, atunci cnd Zick Rubin a cerut unor studenti sa raspunda la acest gen de itemi, a constatat ca cei chestionati au acordat punctaje ridicate prietenilor la ntrebarile cu numere impare si partenerilor de amor la cele cu numere pare. Pornind de la aceste raspunsuri, Zick Rubin a alcatuit o Scala a simpatiei3[3] si o Scala a iubirii, menite sa masoare cele doua tipuri de relatii.
Tabelul 8.3 Simpatie si iubire (Rubin, 1973) Raspundeti la fiecare dintre urmatoarele ntrebari pe o scala de la 1 = ctusi de putin la 10 = total. Raspundeti mai nti gndindu-va la un/o prieten(a) si apoi la un/o iubit(a).
Prieten(a) 1. X este una din cele mai simpatice persoane din cte cunosc. 2. Simt ca pot avea ncredere n X n orice legatura cu orice. 3. X este genul de persoana care mi-ar placea sa fiu. 4. L-as ierta pe X pentru orice. 5. Am mare ncredere n judecata lui X. 6. As face aproape orice pentru X. A. Adunati punctele de la ntrebarile 1 + 3 + 5 = B. Adunati punctele de la ntrebarile 2 + 4 + 6 = Care punctaj este mai mare: A sau B? Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999) ___ ___ ___ ___ ___ ___ Iubit(a) ___ ___ ___ ___ ___ ___

Abordarea lui Rubin trateaza simpatia si iubirea ca pe doua reactii distincte fata de o relatie apropiata. Ramne de discutat nsa ct de adnca este diferenta dintre ele. n 1976, Kenneth si Karen Dion au aplicat cele doua scale mai multor categorii de oameni: (1) persoane care se ntlnesc ocazional (casual daters); (2) persoane care se ntlnesc mereu cu acelasi partener (exclusive daters); (3) persoane logodite; (4) persoane casatorite. Desi persoanele din prima categorie au punctat mai mult la simpatie dect la iubire, simpatia si iubirea nu difera n cazul celor aflati ntr-o relatie mai angajata. Un posibil motiv pentru care cele doua scale se pot suprapune ar fi acela ca, n versiunea lui Rubin, conceptul de iubire are un sens destul de cuminte. Mai potrivita pare distinctia propusa, n 1988, de catre Elaine Hatfield ntre iubirea pasionala si iubirea companionala.4[4] Dupa Hatfield, iubirea pasionala este o stare intens emotionala si adesea erotica de absorbtie de catre o

3 4

alta persoana, n vreme ce iubirea companionala este o nsotire sau o companie sigura si stabila, asemanatoare cu ceea ce Rubin numeste simpatie.

Iubirea pasionala
Iubirea pasionala este, dupa cum spuneam, o stare intens emotionala de absorbtie de catre o alta persoana (vezi tabelul 8.4). Pendulnd ntre culmi extatice si abisuri de tortura sufleteasca, iubirea pasionala ofera materia prima dulce-amara a poeziei si romanelor de dragoste, fiind tema favorita n muzica de consum sau n adoratele-detestatele telenovele. Ce este si de unde vine? Ellen Berscheid si Elaine Walster (ulterior Hatfield) considera ca elementul-cheie n ntelegerea iubirii pasionale este tratarea ei ca un gen specific de emotie. Bazndu-se pe teoria bifactoriala a emotiei, propusa de catre Schachter (vezi Capitolul 2), cele doua autoare sustin ca iubirea pasionala necesita doua ingrediente esentiale: (1) o stare intensa de excitatie fiziologica si (2) credinta ca excitatia este strnita de catre persoana iubita.
Tabelul 8.4 Scala iubirii pasionale
Raspundeti la fiecare din itemii urmatori conform urmatoarei scale: 1 De loc adevarat 2 3 4 5 Aproximativ adevarat 6 7 8 9 Categoric adevarat

1. As fi profund disperat daca _________________ m-ar parasi. 2. Uneori simt ca nu-mi pot controla gndurile; ma obsedeaza _________________ . 3. Sunt fericit(a) atunci cnd fac ceva care l (o) face pe ___________________ fericit(a). 4. As prefera sa fiu cu __________________ mai mult dect cu oricine altcineva. 5. As fi gelos(oasa) daca as crede ca ___________________ s-ar ndragosti de altcineva. 6. Sunt avid(a) sa stiu totul despre ___________________ . 7. l (o) doresc pe ___________________ - fizic, emotional, mental. 8. Am o pofta insatiabila de afectiune din partea lui __________________ . 9. Pentru mine, __________________ este partenerul(a) de amor perfect(a). 10. Simt ca trupul meu vibreaza atunci cnd ma atinge __________________ . 11. Ma gndesc tot timpul la __________________ . 12. Vreau ca _______________ sa mi cunoasca gndurile, temerile si sperantele. 13. Caut cu nfrigurare semne care sa mi arate ca _______________ ma doreste.

14. Exercit o puternica atractie asupra lui _________________ . 15. Ma simt extrem de deprimat(a) cnd lucrurile nu merg bine n relatia mea cu ___________ . Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Uneori conexiunea dintre excitatie si iubire este evidenta - asa cum se ntmpla atunci cnd cineva simte fiorii atractiei sexuale n prezenta partenerului de amor. n alte situatii, totusi, simptomele de excitatie - precum accelerarea batailor de inima, umezirea palmelor sau nmuierea genunchilor - sunt mai greu de interpretat. n prezenta unei persoane atragatoare, aceste simptome pot fi atribuite corect sau eronat iubirii pasionale. Dolf Zillmann numeste acest proces de misatribuire transfer de excitatie. n opinia lui, excitatia strnita de un stimul poate fi transferata sau adaugata excitatiei provocate de un al doilea stimul. Excitatia combinata este atunci perceputa ca fiind cauzata numai de catre al doilea stimul. n 1974, Donald Dutton si Arthur Aron au verificat aceasta ipoteza incitanta ntr-un studiu de teren care a avut loc pe doua poduri de peste Capilano River din Columbia Britanica. Unul din ele este o pasarela sustinuta de cabluri (avnd 150 m lungime si o latime mai mica de 2 m, cu o balustrada foarte joasa), suspendata la vreo 70 m deasupra unor cascade stncoase - un adevarat cosmar pentru oricine ar avea o ct de mica teama de naltime. Celalalt pod este larg, solid, de numai vreo 3 m naltime. Ori de cte ori trecea pe unul din cele doua poduri un tnar nensotit, era ntmpinat de o tnara atragatoare, care se prezenta drept cercetator-asistent, l ruga sa completeze un scurt chestionar, dupa care i dadea numarul ei de telefon - n cazul n care tnarul acostat ar fi dorit mai multe informatii despre proiectul de cercetare. Conform predictiei, mult mai multi dintre barbatii care traversasera pasarela periculoasa aveau s-o sune pe ncntatoarea juna dect cei care trecusera pe podul comod. (Semnificativ e faptul ca foarte putini dintre tinerii abordati, pe pasarela groazei, de catre un asistent barbat au sunat.) Poate ca fiorii de groaza sunt n stare sa aprinda flacarile iubirii. Dar poate ca nu. Poate ca nu-i dect sentimentul de usurare pe care ti-l da pretenta cuiva atunci cnd esti la ananghie. Pentru a elimina posibilitatea ca atractia sa fie strnita de usurare si nu de excitatie, n 1981, Gregory White si colegii sai si-au propus sa strneasca o stare de excitatie, nensotita de tensiunea fricii. Cum? Putin efort fizic e de ajuns. Participantii barbati au alergat pe loc fie doua minute, fie 15 secunde, dupa care au vizionat pe o caseta video chipul unei femei pe care urmau sa o cunoasca. Unii au vazut o femeie bine machiata si coafata, cu nfatisare foarte atragatoare - altii au vazut aceeasi femeie, dar 'aranjata' astfel nct sa para urta. Dupa vizionarea casetei, participantii au evaluat nfatisarea femeii. Rezultat: participantilor care facusera un efort fizic mai mare femeia atragatoare li s-a parut si mai frumoasa, iar cea neatragatoare li s-a parut si mai urta dect celor care nu alergasera dect 15 secunde. Acest studiu si altele similare demonstreaza ca starea de excitatie, chiar nensotita de suferinta, intensifica reactiile emotionale, pozitive sau negative.

Implicatiile acestor cercetari - potrivit carora pasiunile noastre sunt la cheremul podurilor, exercitiilor fizice sau al altor factori de natura sa accelereze bataile inimii - intriga. Dar sunt n concordata cu observatia comuna a faptului ca momentele agitate din viata ne fac vulnerabili fata de mrejele iubirii. Ramne nsa deschisa ntrebarea daca efectul se produce, asa cum sustine teoria, din cauza faptului ca oamenii atribuie n mod eronat starea lor de excitatie prezentei accidentale a unei alte persoane. Da si nu. Trecnd n revista peste treizeci de experimente, Craig Foster si colegii confirma ca efectul excitatieatractie este real. Ei au mai descoperit, totusi, ca efectul se produce si atunci cnd oamenii cunosc sursa actuala a starii lor de excitatie - asadar, fara o eroare de atribuire. Concluzia acestor cercetatori este aceea ca simplul fapt de a fi surescitati - chiar daca stim de ce - faciliteaza oricare dintre raspunsurile noastre firesti. Daca persoana care ne iese n cale este atragatoare si de sexul potrivit, atractia pe care o exercita asupra noastra este mai intensa. Daca persoana nu este atragatoare sau nu e de sexul potrivit, atractia este mai slaba. Nu e nevoie de nici o deliberare constienta. Raspunsul este automat. Indiferent de factorii care o influenteaza n diferitele sale stadii de evolutie, iubirea pasionala presupune, ca nota caracteristica dominanta si esentiala, o intensa atractie sexuala. n 1999, Pamela Regan si Ellen Berscheid prezinta dovezi convingatoare ca dorinta si excitatia sexuala intensa constituie o componenta vitala a acestei experiente. Ele remarca si faptul interesant ca 'a iubi' (love) si 'a fi ndragostit' (being in love) nu nseamna acelasi lucru. n 1996, Berscheid si Meyers au cerut unor studenti de ambele sexe sa alcatuiasca trei liste: una cu persoanele pe care le iubesc, a doua cu persoanele de care sunt ndragostiti si a treia cu persoanele care le atrag sexual. A reiesit ca numai 2% din cei mentionati n prima lista s-au regasit si n cea de a treia lista. n schimb, 85% din cei mentionati n cea de a doua lista s-au regasit si pe lista atractiei sexuale. Iar atunci cnd Regan si colegii sai au cerut mai multor oameni sa listeze caracteristicile iubirii, doua treimi din cei chestionati au mentionat dorinta sexuala - numarul lor fiind cu mult mai mare dect al celor care au trecut pe lista fericirea, fidelitatea, comunicarea sau devotamentul. Chiar daca cei mai multi dintre noi sunt de acord ca dorinta sexuala este aceea care da nota pasionala a iubirii, nu toata lumea vede o legatura necesara ntre dorinta si casatorie. Cum raspundeti la aceasta ntrebare: Daca un barbat sau o femeie ar avea toate calitatile dorite de voi, v-ati casatori cu acea persoana fara a fi ndragostit(a) de ea? n 1967, cnd au fost chestionati studentii americani, 35% din barbati si 76% dintre femei au raspuns afirmativ. Peste douazeci de ani, numai 14% dintre barbati si 20% dintre femei au declarat ca s-ar casatori cu cineva pe care nu l-ar iubi pasional. Diferenta foarte accentuata n rndul femeilor s-ar putea explica prin faptul ca n anii '60 mult mai putine dintre ele aveau independenta economica de natura sa le dea posibilitatea luxului de a se casatori numai din dragoste. Disponibilitatea de-a accepta casatoria fara dragoste difera si n functie de specificul cultural. n zilele noastre, procentul mariajelor 'aranjate', fara a se lua n calcul iubirea dintre parteneri, variaza ntre 4% n Statele Unite, 5% n Australia, 8% n Anglia si 49% n India sau 51% n Pakistan. Influenta culturala asupra iubirii este interesanta. Pe de o parte, s-ar putea sustine ca individualismul feroce, specific culturii occidentale, ar fi de

natura sa inhibe tendinta de apropiere si interdependenta fata de ceilalti. Pe de alta parte, aceeasi orientare individualista i face pe oameni sa dea prioritate, n deciziile lor maritale, propriilor sentimente - mai degraba dect grijilor familiale, obligatiilor sociale, constrngerilor religioase, venitului etc. nsa chiar si n culturile occidentale - n rndul carora americanii cultiva o consistenta ideologie romantica - oamenii se ndoiesc de rezistenta n timp a iubirii pasionale. Studii comparative asupra unor cupluri aflate n diferite stadii ale relatiilor dintre parteneri, ca si studiile longitudinale, care masoara schimbarile aduse de trecerea timpului n cadrul acelorasi cupluri, sugereaza ca iubirea pasionala paleste dupa o vreme. Cercetatorii preocupati de 'chimia iubirii' cred ca pasiunea intensa pe care o simt 'arznd' cei proaspatndragostiti este produsa de anumite stimulente organice - a caror eficienta scade n mod firesc odata cu trecerea timpului.

Iubirea companionala
Spre deosebire de natura intens emotionala si subliniata componenta erotica a iubirii pasionale, iubirea companionala este o forma de afectiune care poate exista att n relatii de prietenie, ct si n relatii de amor, bazndu-se pe ncredere reciproca, respect, preocupare fata de celalalt si angajament de lunga durata. n comparatie cu iubirea pasionala, cea companionala este mai putin intensa emotional dar, n anumite privinte, mai profunda si mai rezistenta. n 1998, Susan Sprecher si Pamela Regan au aplicat scale de iubire pasionala si companionala unor cupluri heterosexuale cu vechimi variabile si au constatat ca, att la barbati, ct si la femei, scorurile iubirii pasionale cresc rapid la nceput pna la o cota maxima, dupa care scad constant n timpul mariajului - declin pe care nu-l nregistreaza scorurile iubirii companionale. Aidoma testoasei greoaie din fabula lui Esop, iubirea companionala poate parea teribil de nceata n comparatie cu startul fulgerator al iubirii pasionale - si totusi este n stare sa treaca prima linia de sosire, chiar cu un avans considerabil. Iubirea companionala se caracterizeaza printr-un grad nalt de auto-dezvaluire (selfdisclosure) - dorinta de a-ti deschide sufletul si de a mpartasi celuilalt evenimente, gnduri si sentimente din cele mai intime. Se poate spune ca pentru iubirea companionala deschiderea sufleteasca este un ingredient la fel de esential pe ct este excitatia sexuala n cazul iubirii pasionale. Gnditi-va o clipa la experientele voastre cele mai jenante, la cele mai ascunse si dragi ambitii sau la viata voastra sexuala. Le-ati dezvalui unui necunoscut? unei cunostinte oarecare? unui prieten sau unei persoane iubite? Aceasta dorinta de a ne dezvalui amintirile, gndurile si sentimentele intime sta chiar n miezul celor mai strnse relatii ale noastre. Cercetarile arata ca cu ct sunt mai atasati de un prieten sau cu ct sunt mai satisfacuti n casnicie, cu att oamenii si deschid mai adnc ascunzisurile sufletului. De ce? Nancy Collins si Lynn Miller enunta trei cauze posibile ale acestei corelatii: (1) ne deschidem sufletul fata de cei care ne plac; (2) ne plac oamenii care ni se destainuie; (3) ne plac oamenii carora ne-am destainuit.
Figura 8.6 Teoria penetrarii sociale

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

De-a lungul timpului, cercetatorii au facut trei observatii privind modelele de autodezvaluire n relatiile apropiate. Prima este aceea ca partenerii se destainuie tot mai mult unul celuilalt pe masura ce relatia lor se dezvolta n timp. Irving Altman si Dalmas Tylor considera ca auto-dezvaluirea este o forma elementara de schimb social, care se amplifica odata cu adncirea unei relatii. Teoria penetrarii sociale sustine ca relatiile progreseaza de la schimburi superficiale catre unele din ce n ce mai intime. La nceput, oamenii ofera altor persoane putine detalii despre ei nsisi, primind la rndul lor foarte putin de la ceilalti. Dar daca primele contacte se dovedesc avantajoase, schimburile se largesc (acoperind zone mai vaste din vietile partenerilor) si se adncesc (referindu-se la zone tot mai delicate). Cele doua forme de dezvoltare a interactiunii sociale sunt reprezentate n figura 8.6. Cu ct sunt mai apropiati, cu att e mai putin probabil ca doi oameni sa nu fie sinceri unul fata de celalalt. ntr-un studiu interesant din 1998, Bella DePaulo si Deborah Kashy le-au cerut participantilor ca, timp de o saptamna, sa consemneze ntr-un jurnal toate interactiunile lor sociale si fiecare situatie n care au ncercat sa minta pe cineva indiferent daca au facut-o n mod interesat sau cu bune intentii (acceptnd ca unele minciuni urmaresc binele altcuiva). Rezultatele au aratat ca frecventa minciunilor a fost cu att mai mica cu ct relatiile au fost mai apropiate. n medie, participantii au fost nesinceri cel mai des fata de necunoscuti si din ce n ce mai rar fata de cunostintele ntmplatoare, membrii de familie si prietenii lor. De asemenea n concordanta cu presupusele modele de auto-dezvaluire este faptul ca participantii necasatoriti si-au mintit partenerii de amor de trei ori mai des dect au facut-o cei casatoriti n relatia cu sotul / sotia. Rezultatele sunt prezentate n graficul 8.7. Graficul 8.7 Pe cine mint oamenii mai mult?

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

O a doua observatie este aceea ca modelele de auto-dezvaluire tind sa se modifice n functie de stadiul unei relatii. La prima ntlnire si n faza incipenta a unei noi legaturi, oamenii obisnuiesc sa raspunda auto-dezvaluirii celorlalti la acelasi nivel de intimitate. Cnd facem cunostinta cu cineva si politetea cere sa venim n ntmpinarea celor comunicate despre sine de catre celalalt dezvaluind cte ceva despre noi nsine. Dupa consolidarea unei relatii, stricta reciprocitate survine mai rar. n ceea ce priveste cuplurile cu probleme, observatiile contureaza doua modele diferite de auto-dezvaluire. n unele cazuri, se reduc att largimea ct si adncimea deschiderii catre celalalt, ntruct ambii parteneri se retrag fiecare n propria carapace si nceteaza sa mai comunice. n alte cazuri, largimea dezvaluirii de sine se restrnge, dar creste adncimea ei, odata ce partenerii ncep sa se raneasca reciproc cu destainuiri si aprecieri dureroase pentru celalalt. O a treia observatie, destul de comuna, este aceea ca indivizii difera n ceea ce priveste tendinta de a-si destainui altora gndurile si sentimentele private. Dupa o meta-analiza a peste 200 de studii n care au fost implicati circa 23.000 de americani, Kathryn Dindia si Mike Allen au constatat (n 1992) ca, n medie, femeile sunt mai deschise dect barbatii, precum si faptul ca oamenii n general se destainuie mai degraba femeilor dect barbatilor.

Probleme relationale: barbati si femei

Librariile sunt pline de carti despre specificul celor doua sexe. Exista publicatii numai pentru barbati sau numai pentru femei, carti care exalta idealul masculin si carti care le nvata pe cititoare cum sa fie ct mai feminine, carti care i descriu pe barbati si pe femei n tonuri asemanatoare si carti care insista asupra diferentelor dintre cele doua sexe. Sa fie oare adevarat ceea ce spune titlul unei carti de succes a lui John Gray, anume ca 'Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus'? Iar daca este adevarat, ce implicatii decurg n sfera relatiilor dintre barbati si femei?

Sexualitatea
Acum o suta de ani, Sigmund Freud soca opinia publica si comunitatea stiintifica formulnd teoria psihanalitica, n care se pune un accent deosebit pe sex ca forta dinamica a comportamentului uman. La vremea aceea, colegii lui Freud au respins vehement rolul primordial acordat de psihanaliza motivatiei sexuale. Se nsela oare Freud? Imagini si teme sexuale abunda n visurile noastre, n glumele pe care le spunem sau le gustam spuse de catre ceilalti, n spectacolele de televiziune si n filmele pe care le vizionam, n romanele pe care le citim, n muzica pe care o ascultam sau n scandalurile sexuale ale persoanelor publice, care fac deliciul tabloidelor. Nu-i de mirare ca specialistii n publicitate se folosesc de sex ca sa vnda orice, de la blue jeans si automobile pna la pasta de dinti, parfumuri sau bere. Deoarece este componenta cea mai intima a relatiilor interumane, sexul e greu de studiat. Dupa 1940, biologul Alfred Kinsey si colegii sai au condus prima ancheta de proportii a practicilor sexuale din SUA. Bazndu-se pe interviuri confidentiale a peste 17.000 de barbati si femei, cercetatorii au ncercat sa descrie ceea ce nimeni nu ndraznea sa discute n public: diferite modele de activitate sexuala. Unele din rezultatele lui Kinsey s-au dovedit socante, ntruct aratau ca activitatea sexuala a americanilor era mai frecventa si mai variata dect se credea. Cartile lui au devenit best sellers. Metodele sale sunt discutabile (de exemplu, majoritatea celor intervievati erau tineri, albi, din mediul urban si din clasele de mijloc), nsa descoperirile sale mai sunt si astazi folosite drept baza de comparatie. ntre timp, au fost realizate numeroase alte studii si anchete privind activitatea sexuala. Desi nu se poate sti niciodata cu certitudine ct de exacte sunt declaratiile celor investigati, anumite rezultate se contureaza cu destula consistenta. n primul rnd, desi exista destule variatii n cadrul fiecarui sex, barbatii se declara mai permisivi si mai activi din punct de vedere sexual dect femeile. De asemenea, n relatiile heterosexuale barbatii si femeile joaca roluri sexuale diferite, conturndu-se o diviziune a muncii n care barbatii sunt 'atacatorii', iar femeile 'aparatoarele portii'. Dintre cele doua roluri, cel defensiv este mai influent, deoarece, n orice activitate comuna, partenerul mai restrictiv este acela care 'tine scorul'. Cercetarile mai arata ca barbatii si femeile au vederi diferite asupra sexului n cadrul interactiunilor din viata cotidiana. n comparatie cu femeile, barbatii privesc lumea n culori mai accentuat 'sexualizate'. ntr-un studiu din 1982, Antonia Abbey a format mai multe perechi de studenti, carora le-a cerut sa converseze cinci minute, n vreme ce alti studenti urmareau conversatia. Chestionndu-i ulterior att pe actori, ct si pe observatori, Abbey a remarcat ca barbatii au simtit o mai mare atractie sexuala fata de partenerele de conversatie dect viceversa. De asemenea, barbatii le-au considerat pe femeile care au purtat conversatia mai seducatoare si mai provocatoare dect s-au autocaracterizat participantele nsele. ntr-un alt studiu, dupa ce au citit niste fragmente literare, prezentnd diferite scenarii ale unor ntlniri amoroase, participantii au fost mult mai nclinati dect participantele sa presupuna ca eroina fiecarui scenariu dorea sa faca dragoste. si n viata reala, barbatii sunt mai tentati dect femeile sa interpreteze anumite gesturi, precum o

privire mai insistenta, un compliment sau o remarca amicala, o atingere a bratului sau un zmbet inocent ca pe niste avansuri sexuale.

Gelozia
Gelozia este o emotie strnita de perceptia unei amenintari fata de o relatie foarte pretioasa pentru individ. Amenintarea nu trebuie sa fie neaparat una reala, ci poate fi o fantezie obsesionala, bazata pe niste aparente deformat interpretate. Gelozia ncepe o data cu supraevaluarea posibilei amenintari. Unii indivizi sunt mai nclinati dect altii sa exagereze n aceasta privinta. Cei care se simt nesiguri si inechitabil tratati de catre partener sunt cei mai volatili - ndeosebi atunci cnd relatia este de data recenta, reprezentnd pentru cel gelos o mare investitie afectiva. Cele mai puternice si cele mai distructive sentimente de gelozie sunt provocate de perceptia unei infidelitati sexuale - care, statistic vorbind - i roade mai mult pe barbati dect pe femei, ndeosebi n societatile traditionaliste. Gesturile si actele partenerului care strnesc n cel mai nalt grad gelozia difera de la o cultura la alta. Oamenii difera, totodata, si prin modul n care reactioneaza atunci cnd sunt gelosi. n general, gelozia este o emotie negativa, nsotita de nencredere, anxietate si de furia celui care se simte amenintat sa piarda ceva ce i-a apartinut. nsa reactia fata de amenintare poate fi mai mult sau mai putin constructiva. De exemplu, indivizii cu predispozitii depresive au tendinta de a se autonvinovati. Don Sharpsteen si Lee Kirkpatrick au masurat orientarile de atasament ale unui grup de participanti, dupa care le-au cerut sa relateze cum s-au comportat atunci cnd au fost gelosi. Au constatat ca indivizii cu atasament solid s-au dovedit a fi cei mai furiosi si cel mai mult nclinati sa si reverse furia asupra partenerului. n schimb, indivizii cu atasament fragil, fie de tip anxios sau retractil, tind sa fie invadati de tristete si de amaraciune, cautndu-si o vina pentru comportamentul partenerului si evitnd o confruntare directa cu acesta sau cu adversarul ce ameninta sa strice relatia. n 1991, Jeff Bryson a chestionat studenti din mai multe tari n legatura cu modul lor de reactie atunci cnd sunt gelosi, descoperind o serie de diferente culturale. Iata cum si-a rezumat el constatarile: "Cnd sunt gelosi, francezii nnebunesc, olandezii sunt tristi, germanii n-au chef sa se ia la harta, italienii n-au chef de vorba iar americanii se gndesc la ce vor spune prietenii!" (Brehm, Kassin, Fein, p. 329)

Comunicare si conflict
Nentelegerile n legatura cu sexul sau alte subiecte pot genera conflicte n cadrul unei relatii apropiate. Indiferent din ce motive, n toate cuplurile au loc frictiuni. Problema nu este aparitia lor, ci modul n care un cuplu ncearca sa le solutioneze. O sursa de conflict este dificultatea partenerilor de a discuta despre dezacordurile dintre ei. Atunci cnd se despart, att cuplurile heterosexuale, ct si cele homosexuale invoca, printre cauzele cele mai frecvente, lipsa de comunicare. Dar n ce constau 'problemele de comunicare'? Comparatiile ntre cuplurile fericite si cele nenorocite au evidentiat doua modele de comunicare ce survin adesea n relatiile destabilizate.

Primul este reciprocitatea afectelor negative, n care - aplicnd tactica 'ochi pentru ochi, dinte pentru dinte' - partenerii fac un schimb de expresii ale tuturor sentimentelor negative pe care si le provoaca unul celuilalt. n toate cuplurile, exprimarea unui afect negativ atrage dupa sine un raspuns similar n mai mare masura dect etalarea unor sentimente pozitive. nsa reciprocitatea afectelor negative, mai ales n comportamentul nonverbal, este mai accentuata n cadrul cuplurilor cu probleme, n care partenerii se dueleaza din ce n ce mai des si mai crncen. Zmbetele trec neobservate, dar orice cautatura piezisa si orice mina dezgustata strnesc un raspuns taios. Barbatii si femeile reactioneaza diferit n astfel de conflicte. De regula, femeile declara ca traiesc emotii mai intense si mai vadit exprimate dect barbatii. n multe casatorii nefericite se constata si un alt model de comunicare nereusita, cunoscut drept cerere si refuz: sotiile cer sotilor sa discute despre problemele lor, doar pentru a fi si mai frustrate de refuzul sotilor de a face acest lucru. John Gottman sustine ca nici unul dintre aceste doua modele de abordare a relatiilor conflictuale nu este n sine rau. Problemele, spune el, sunt generate de discrepante. n opinia lui Gottman, relatiile sanatoase sunt mai probabile atunci cnd ambii parteneri au stiluri asemanatoare de implicare n conflict. Indiferent de stilul fiecaruia, se poate recurge la doua strategii de atenuare a conflictelor. Prima este att de evidenta, nct adesea trece neobservata: e vorba de multumirea mai accentuata a celuilalt n aspectele neproblematice ale relatiei. Daca exista un conflict ntro anumita privinta, partenerii pot si ar trebui sa si ofere unul celuilalt mai multe satisfactii n alte privinte. Pe masura ce echilibrul dintre laturile pozitive si cele negative ale relatiei se restabileste, bilantul recompenselor devine satisfacator, ceea ce poate contribui la atenuarea conflictelor. Cealalta metoda este aceea de a ncerca sa ntelegi punctul de vedere al celuilalt. Sensibilitatea fata de ceea ce gndeste si ce simte partenerul sporeste calitatea unei relatii. Ce poate sa-i motiveze pe indivizii aflati n vltoarea unei dispute sa faca efortul de a-l ntelege pe celalalt? Se poate presupune ca e de folos, n astfel de situatii, daca ei si dau seama de faptul ca, n fond, se confrunta cu o problema de comunicare. S-a dovedit ca atribuirile pe care partenerii le fac unul n legatura cu comportamentul celuilalt sunt corelate cu calitatea relatiei dintre ei. Cuplurile fericite tind sa faca atribuiri care strng relatia - sa le numim atribuiri consolidante: comportamentul nedorit al partenerului este cauzat de factori situationali ('A avut o zi proasta'), temporari ('O sa treaca') si cu arie de actiune limitata ('Nu-i dect un mic defect'). n schimb, comportamentele dezirabile sunt cauzate de factori inerenti partenerului, permanenti si generalizabili n alte aspecte ale relatiei. Dupa cum se vede n figura 8.7, cuplurile nefericite procedeaza invers, facnd atribuiri care conserva nefericirea - pe care le vom numi atribuiri dizolvante.5[5] Astfel, n vreme ce cuplurile fericite minimalizeaza raul si maximalizeaza binele, cuplurile nefericite nu cedeaza nici macar un milimetru. Din perspectiva acestor modele atributionale att de diferite, s-ar parea ca, o data cu vremea, cuplurile fericite sunt si mai fericite, pe cnd cele nefericite ajung sa fie si mai nefericite. Asa se ntmpla? Da. n 1993, Frank Fincham si Thomas Bradbury au descoperit ca oamenii care fac mai multe atribuiri dizolvante la un moment dat, declara si mai putina 5

satisfactie conjugala un an de zile mai trziu. Relatia dintre atribuiri si satisfactie poate fi una reciproca, fiecare din cele doua componente influentnd-o pe cealalta.

Destramarea unei relatii

ntruct suntem animale sociale, relatiile apropiate sunt foarte importante pentru oricare dintre noi - n ceea ce priveste fericirea si bunastarea noastra emotionala, ba chiar sanatatea si longevitatea noastra. ntr-o ancheta din 1990, 73% dintre studentii americani chestionati au declarat ca ar sacrifica majoritatea altor scopuri ale vietii lor mai degraba dect sa renunte la o relatie satisfacatoare. E trist faptul ca acesti studenti traiesc ntr-o societate n care 50 - 60% dintre oamenii casatoriti pentru prima oara divorteaza. ntr-un cuplu n care cel putin unul dintre parteneri a trecut printr-un divort, sansele unei noi despartiri cresc. Aceasta discrepanta - ntre stabilitatea dorita de majoritatea oamenilor si despartirile prin care trebuie sa treaca - este dramatica. Cuplurile se destrama, se separa si divorteaza. Cum evolueaza casniciile de-a lungul timpului si de ce unele rezista, pe cnd altele nu? Figura 8.7 Modele de atribuire n cadrul cuplurilor fericite si nefericite

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Dupa decenii de cercetari, psihosociologii au constatat ca oamenii proaspat casatoriti tind sa se idealizeze unul pe celalalt, ceea ce le induce o stare de extaz marital. Dar dupa luna de miere, satisfactia ambilor parteneri cunoaste o importanta scadere, ce se stabilizeaza cam dupa patru ani. n parte declinul se explica prin stresul provocat de nasterea copiilor, ceea ce este normal, nsa o traiectorie similara percurg si sotii fara copii. ntr-o oarecare masura, se pare ca relatiile noastre apropiate, ca si organismul nostru, mbatrnesc o data cu timpul. Ct despre factorii care permit unele predictii n legatura cu viitorul unui mariaj, Benjamin Karney si Thomas Bradbury au trecut n revista 115 studii longitudinale, viznd 45.000 de casnicii, si au constatat doar ca anumite variabile pozitive (educatie, ocupatie, comportament constructiv, similaritatea atitudinala) permit ntructva unele predictii favorabile. O alta corelatie s-a dovedit nsa mai bine sustinuta cu probe: cu ct este mai abrupt declinul initial al satisfactiei maritale, cu att probabilitatea destramarii unui cuplu este mai mare.

ncetarea unei relatii apropiate poate fi o experienta traumatica. Cum i fac fata oamenii? Depinde de natura pierderii. Un factor important e gradul de apropiere dintre parteneri sau masura n care linia de demarcatie dintre Eu-rile lor se estompeaza pna ntr-att nct al meu si al tau ajung sa se suprapuna. n 1992, Arthur Aron a descoperit ca longevitatea unei relatii amoroase poate fi anticipata destul de simplu, n functie de diagrama din figura 8.8 pe care oamenii o considera ca reprezentnd relatia dintre ei. Cu ct cineva ncorporeaza mai deplin fiinta unui partener, cu att relatia promite sa fie mai durabila dar si durerea este mai mare n eventualitatea unei rupturi.
Figura 9.8 Ct de strnsa este relatia voastra? (Aron et al., 1992)

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Un alt factor important este interdependenta - liantul social care ne tine legati unii de altii. Cercetarile arata ca cu ct un cuplu este mai interdependent (ceea ce se masoara prin timpul petrecut mpreuna, varietatea activitatilor comune si gradul de influenta al fiecarui partener asupra celuilalt) si cu ct partenerii investesc mai mult n relatia dintre ei, cu att aceasta este mai viabila, dar si efectele despartirii sunt mai devastatoare. Oamenii se mai deosebesc si prin masura n care asocierea lor cu alte persoane este importanta pentru propria identitate. Cu ct regasirea n fiinta si prezenta partenerului este mai necesara pentru echilibrul launtric al unui individ, cu att ruperea unei relatii esentiale este mai dureroasa. Observam un efect ironic sau paradoxal: acei factori care sporesc durabilitatea unei relatii (apropierea, interdependenta si importanta relatiei pentru propria identitate a cuiva) sunt de natura sa intensifice nefericirea dupa ruperea relatiei si sa sporeasca dificultatea suportarii ei. Cum sa mentinem echilibrul ntre investitia psihologica necesara unor relatii durabile si ceea ce pastram pentru noi nsine, pentru a ne sustine n eventualitatea unei despartiri? n lumea occidentala, diferiti indicatori demografici arata ct de problematice au devenit formele traditionale de angajament familial: o rata nalta a divortialitatii, din ce n ce mai multe familii cu un singur sustinator, tot mai numeroase cupluri ce traiesc n concubinaj si tot mai multi celibatari. nsa dorinta de stabilire a unor relatii apropiate durabile nu a slabit. Dimpotriva. Homosexualii si lesbienele lupta pentru recunoasterea oficiala a

casatoriilor ntre parteneri de acelasi sex, majoritatea celor divortati se recasatoresc, iar familiile de adoptie modeleaza un nou sens al conceptului de viata familiala. E ca si cum cu totii am fi pornit ntr-o cautare nencetata si imperios necesara, de vreme ce milioane de barbati si femei ncearca sa gaseasca modalitati de afiliere, atractie, apropiere si iubire, pentru a se devota pe viata unii altora.