Experimentul Milgram

Cunoscut drept cel mai important studiu în întreaga istorie a psihologiei asupra
mecanismelor din spatele supunerii oamenilor în faţa autorităţii şi autorităţilor, Experimentul
Milgram a evidenţiat conflictele complexe dintre supunerea faţă d eo autoritate imperativă,
abuzivă şi absurdă şi conştiinţa personală a omului. Desfăşurat în anii 1961-1963 în cadrul
prestigioasei Universităţi Yale, scopul final al controversatului experiment a fost acela de a
afla toate motivaţiile din minţile celor care au executat ororile din cadrul lagărelor de
exterminare în masă din Germania Nazistă. Mare parte din rezultate şi concluziile aferente
ale specialiştilor au fost de-a dreptul neaşteptate.

Mulţi dintre criminalii de război au justificat ulterior că sunt de fapt nişte persoane cât se
poate de normale, care nu ar face rău neprovocaţi nici unei muşte, şi că tot ce au făcut a
fost să urmeze nişte ordine, în consecinţă ei nefiind altceva decât nişte simple unelte care
nu pot fi făcuţi responsabili de faptele lor. 
 
După sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, foarte mulţi psihologi şi sociologi au
studiat şi cercetat pe toate părţile crimele împotriva umanităţii care au avut loc în lagărele
de concentraţie şi exterminare naziste. 
Cercetătorii au dorit să afle în primă instanţă dacă naziştii germani au fost nişte oameni
care au fost înrăiţi până la nebunie de ideologia agresivă în care credeau, sau mai grav, nu
cumva orice grup de oameni din orice rasă sau cultură se poate comporta la fel de
abominabil dacă ajung în conjuncturi şi situaţii asemănătoare?

Cel care s-a hotărât să pună capăt tuturor acestor dileme din lumea psihosiciologiei de
atunci, a fost Stanley Milgram, un psiholog din cadrul Universităţii Yale. El a imaginat şi pus
în practică un experiment pe baza conflictelor dintre influenţa unei autorităţi imperative, pe
care nu o poţi refuza în mod normal şi barierele ridicate de conştiinţa fiecăruia dintre noi.
Milgram a examinat cu atenţie justificările şi declaraţiile celor acuzaţi de crime împotriva
umanităţii cu ocazia celebrului Proces de la Nurnberg. 
 
Majoritatea liderilor nazişti inculpaţi atunci, s-au apărat invocând faptul că au fost forţaţi
să îndeplinească nişte ordine, cu care niciunul dintre ei nu ar fi fost de acord,
dar date conjuncturile, s-au văzut nevoiţi să le îndeplinească. Experimentele au început în
luna iulie a anului 1961, la doar un an distanţă de procesul răsunător al lui Adolf Eichman
în Ierusalim. Milgram şi-a selectat subiecţii pentur experimente după ce în prealabil a tipărit
un anunţ în care cerea ca mai mulţi bărbaţi să se ofere ca voluntari pentru un studiu care
are ca subiect optimizarea tehnicilor de învăţare şi studiere în Universitatea Yale.

Conform procedurii, fiecare participant făcea pereche cu alt voluntar şi cei doi trăgeau la
sorţi care să fie „profesorul” şi care „învăţăcelul”, aceştia din urmă fiind studenţi ai lui
Milgram care nu-şi declinau identitatea colegilor lor de experiment. Cheia succesului
experimentului a fost un generator de impulsuri electrice creat de către Stanley Milgram.
Subiectul era apoi dus într-o cameră unde i se ataşau electrozi de braţe.
Generatorul de impulsuri electrice era calibrat între 15-450 de volţi, în care gradaţia de 15
volţi declanşa un şoc mic, intensitatea cerscând până la 375 volţi, capabilă de şocuri foarte
dureroase. În cele din urmă, organizatorii au exclus posibilitatea ca subiectul să primească
450 de volţi, care l-ar fi ucis chiar dacă declanşatorul era adus accidental la această
intensitate. Evident, pentru siguranţa subiecţilor, declanşatoarele nu au fost niciodată
conectate la curent electric, dar subiecţilor „profesori” nu li s-a spus niciodată asta .

Milgram era deci gata să afle cât de departe pot merge oamenii care se supun unui ordin,
dacă acesta are ce obiect vătămarea sau torturarea altor oameni (de cele mai multe ori
necunoscuţi), la fel de  mult vroia să afle cât de uşor sau greu pot fi influenţaţi oamenii
obişnuiţi să comită atrocităţi, cum se întâmplase de nenumărate ori în cel de-al doilea
Război Mondial. Participanţii voluntari erau un eşalon de 40 de bărbaţi cu vârste cuprinse
între 30-50 de ani ale căror ocupaţii variau de la simpli muncitori la directori de firme şi
companii importante.
 
La începutul experimetului, toţi au fost introduşi unui personaj de la care trebuiau să
primească ordine. Experimentatorul avea dreptul de a le cere orice executanţilor care
trebuiau să facă apel la propria conşiinţă înainte de a îndeplini oridinele, cel mai adesea
absurde. Acest personaj cheie era îmbărcat într-un costum impunător de culoare gri şi nu
era Milgram, ci un actor profesionist în vîrstă de 47 de ani care putea da mai multă
veridicitate şi greutate rolului.

Cei în rol de „învăţăcel” trebuiau să răspundă unor întrebări diverse, iar refuzul de a
răspunde sau răspunsurile greşite se pedepseau de către „profesori” prin delanşarea unui
şoc electric în corpurile subiecţilor „învăţăcei”. Dacă din milă sau compasiune, aceştia
refuzau să-i pedepsească pe ceilalşi colegi de experiment, atunci intra în scenă
„experimentatorul suprem” cel care avea rol de autoritate absolută şi venea să transmită un
set de cinci ordine diferite.
 
Cei în rol de „profesor” primeau astfel câte un set de instructiuni tipărite cu următoarele
îndemnuri. Acestea erau: - Te rog continuă, -Insist să continui, -Experimentul îţi cere să
continui, -Este absolut esenţial să nu renunşi şi să continui, -Nu ai altă soluţie decât să
continui. Văzuţi în faţa situaţie implacabile, oamenii au ales

Rezultatele au fost înfricoşătoare pentru destinul speciei umane. Putem spunne chiar că
acesta a fost un mare examen picat de omenire, chiar dacă s-a desfăşurat într-o sală
pierdută a unei singure universităţi. Nu mai puţin de 65% dintre participanţii în rol de
„profesori” au continuat să-şi chinuie subiecţii cu impulsuri electrice care tindeau să se
apropie de valoarea de 450 de volţi, în ciuda urletelor evidente de durere ale acestor
oameni.
 
 Şi mai grav de atât, absolut toţi „profesorii” şi-au supus colegii de experiment la şocuri
electrice de 300 de volţi. În decursul experimentului, mulţi subiecţi au avut accese de
panică şi angoase, iar trei dintre aceştia au intrat în crize manifestate prin spasme şi
mişcări incontrolabile. În faţa unei asemenea realităţi implacabile, Milgram nu a vrut să
accepte datele şi evidenţele şi a mai efectuat un număr de alte 18 experimente similare,
dar care au avut aceleaşi rezultate. Înainte de desfăşurarea experimentelor, majoritatea
experţilor credeau că doar 1-3% dintre subiecţi vor administra şocuri electri
 
ce colegilor în urma îndemnurilor de pe hârtie. Experţii credeau iniţial că doar o persoană
cu o psihopatologie avansată, cu nebunie periculoasă şi iresponsabilă putea face
asemenea acte de sadism, în niciun caz nişte oameni normali, fără antecedente penale,
dar cărora li s-a dat putere pe mână şi erau continuu presaţi de o autoritate intransingentă
în privinţa îndeplinirii ordinelor. Cei 65% nu s-au oprit din a administra puternice dureri
fizice colegiolor lor, nici când într-unul dintre cazuri, unul dintre „învăţăcei” şi-a rugat
„torţionarul” să înceteze deoarece are probleme cardiace, iar şocurile electrice repetate l-au
putea ucide oricând.

Se pare că oamenii prezintă un comportament înăscut în urma căruia acceptă fără crâcire
cele mai absurde şi crude ordine dacă acestea vin din partea unei autorităţi căreia nu i se
pot opune. Oamenii tind să îndeplinească ordine de la persoane cărora le recunosc
autoritatea ca un drept moral sau legal. Reacţia de supunere la o autoritate legitimă este
învăţată de-a lungul generaţiilor, încă din copilărie când ascultăm de părinţi, bunici, membri
mai mari din familie, profesori şi apoi şefii de la locul de muncă.
 
 Într-o altă sesiune de comunicări din anul 1974, Stanley Milgram a explicat
comportamentul subiecţilor săi sugerând că oamenii au două stadii distincte de
comportament atunci când se află în public sau în societate. Astfel atunci când sunt în
stadiul autonom, oamenii îşi aleg liber acţiunile şi îşi asumă conştient toată
responsabilitatea pentru ele. Însă aflaţi în aşa numitul stadiu agentic oamenii le permit
altora să le dirijeze şi să le comande acţiunile şi libertatea, alegând însă să paseze
responsabilitatea faptelor către persoanele care le-au dat ordine. Cu alte cuvinte, oamenii
se poartă ca nişte servitori ai dorinţei altora.
 
Milgram a mai sugerat colegilor săi psihosociologi că pentru a intra în stadiul agentic,
oamenii trebuie să recunoască două condjucturi. Anume aceea în care persoana care dă
ordine este percepută ca fiind calificată şi îndreptăţită să acţioneze asupra
comportamentului lor. Următoarea conjunctură este aceea în care persoana care primeşte
ordinele este convinsă că autoritatea va accepta toate responsabilităţile faptelor făcute în
comun. Aceste realităţi sunt susţinute de rezultatele experimentelor lui Milgram.
 
Spre exemplu, când participanţilor li s-a spus că vor fi responsabili pentru acţiunile lor,
niciun „profesor” nu a îndrăznit să-şi chinuie colegul. În contrast, când li s-a spus că
„experimentatorul” este responsabil pentru tot ce se va întâmpla, oamenii au abuzat
butonul declanşatorului electric în ciuda faptului că ştiau că astfel provoacă dureri celoralţi
semeni. Au existat şi numeroase critici ale experimentelor, unele dintre acestea acuzând că
experimentele au avut loc în condiţii de laborator, ceea ce ridică întrebări asupra unei astfel
de situaţii identice şi în realitate. Adevărul este că restul oamenilor se supun fără să
crâcnească, în viaţa de zi cu zi, la constrângeri mult mai minore decât ameninţarea unui
şoc electric.
 
Situaţiile recreate de Milgram se potrivesc mai mult unui context militar decât unuia civil,
adică exact ce a vrut acesta să afle în privinţa crimelor de război.Cercetători ca Martin T.
Orne şi Charles H. Holland au acuzat studiile lui Milgram de lipsa unui realism
experimentar, atâta timp cât subiecţii ştiau că nu vor primi în realitate niciun şoc electric. Cu
toate acestea descoperirile lui Milgram au fost confirmate în multe alte culturi, iar unele
rezultate au obţinut procente mai mari de obedienţă în faţa autorităţi, decât cele din
experimentele lui Milgram.

În plus, cercetătorii Peter Smith şi Michael H. Bond au descoperit în anul 1998 că cu

excepţia Iordaniei, majoritatea acestor studii au fost efectuate în ţări occidentale
industrializate, ceea ce nu înseamnă că a fost identificat un tipar comportamental social
valabil peste tot pe planetă.
 
Regia lui Milgram a fost excepţională, căci subiecţii „profesori” credeau şi erau convinşi
că administrează la modul real şocuri electrice unor voluntari asemenea lor, făsă să ştie că
„învăţăceii” erau de fapt studenţii profesorului. Tot Milgram şi-a intervievat subiecţii după
încheierea experimentelor pentru a afla procentul regretelor acestora. Aparent 83,7% dintre
subiecţi au declarat că „se bucură foarte mult că au făcut parte din experiment”, iar doar
1,3% au spus că (aş fi vrut să nu iau parte la aşa ceva dacă ştiam despre ce este vorba”.
 
În apărarea sa, Stanley Milgram a mai declarat că efectele secundare ale experimentului
asupra psihicului subiecţilro vor fi de scurtă durată. De fapt, după ce totul s-a sfîrşit iar cei
care au avut vremelnic puterea de a electrocuta au văzut că partenerii lor sunt bine,
sănătoşi, nivelul lor de stres a scăzut la valori normale, căci se temeau de eventuale
represalii.
 
După cum s-a dovedit ulterior, Experimentul Milgram a lăsat în urma sa mai multe
întrebări noi fără răspuns, în loc să descifreze toate mecanismele care vizează complexa
relaţie dintre oamenii obişnuiţi şi autoritatăţile dictatoriale.

Biografie: WWW.descopera.ro