Sunteți pe pagina 1din 4

POLIARHIA „poliarhie", care a devenit ulterior piesa centrală a teoriei democratice a lui Dahl.

In eseul „Polyarchy, Pluralism, and Scale", Dahl reface „istoria" termenului,


„Locul" democraţiei clasice era polis-ul, „locul" democraţiei moderne afinnînd că prima folosire a lui s-a înregistrat în 1609 (autor necunoscut sau
este statul-naţiune. Această tranziţie a generat cîteva consecinţe importante: nemenţionat, „The Bees Abhor as well Polyarchy as Anarchy"). Althusius 1-a
mecanismul reprezentării; extinderea (practic fără limite) a dimensiunii unui corp folosit pentru a desemna o magistratură supremă poliarhică (fie aristocratică, fie
politic,democratic, o dată impus principiul democraţiei reprezentative; limitarea democratică), iar Hegel, pentru a desemna împărţirea puterii între seniori, într-un
inerentă a posibilităţilor de participare politică a cetăţeanului, din cauza sistem feudal, în 1909, apărea în Oxford English Dictionary (poliarJii3__esle
distanţelor, a numărului mare de membri ai clemos-u\m; diversitatea demos-u\m, guvernarea unui stat sau a unui oraş de către mai mulţi; pus în antiteză cu
din nenumărate puncte de vedere; conflictul poltic devine inevitabil, nu mai poate monarhia). Ernest Barker îl folosea în 1913, într-un sens apropiat, după care
reconsiderat un fapt întîmplător sau aberant, iar regimurile democratice trebuie să conceptul a căzut în uitare, pînă la preluarea lui de către Dahl şi Lindblom, care îl
soluţioneze aceste conflicte, care originează în însăşi diversitatea demos-uM; asociază cu un set de procese sociopolitice prin care cei conduşi exercită un grad
pluralismul organizaţional a devenit nu doar inevitabil, ci şi cîştigat chiar o telativ înalt de control asupra liderilor.
importantă legitimitate; în fine, cea de-a şaptea consecinţă majoră a tranziţiei este Cu această ocazie, autorii au avansat un set de criterii operaţionale,
ceea ce Dahl numeşte „poliarhie"38. respectiv criterii care să pună în evidenţă cînd anume, în ce condiţii, putem
Dahl şi Lindblom au readus în actualitate conceptul mai vechi de

14
R O B E R TA . D A H L POLIARHIILE

conducătorii trebuie să răspundă preferinţelor cetăţenilor (trataţi în mod egal) Regimurile din lumea reală se încadrează în patrulaterul definit de
este un principiu-cheie al democraţiei. Aşadar, cele opt agenţii instituţionale tipurile ideale. Democratizarea este, aşadar, modelată prin deplasarea punctului
amintite definesc un sistem care satisface una dintre caracteristicile esenţiale ale care ilustrează regimul, către vîrful „poliarhie". Teoretic, punerea în evidenţă a
democraţiei. procesului de democratizare nu depinde de situarea şi lungimea traseului parcurs,
Argumentaţia lui Dahl parcurge, în continuare, următorul traseu: cele însă Dahl este interesat cu precădere de şansele ca regimul să se apropie (şi să se
opt garanţii se pretează unei interpretări „progresive", în sensul că sistemul poate menţină un timp cît mai îndelungat) de zona poliarhiei.
evolua de la un stadiu în care ele sînt respectate în mai mică măsură (sau deloc), Este momentul să enunţăm „teoria". Variabila dependentă, adică „mări-
către un stadiu în care ele sînt respectate în mai mare măsură. Aceasta înseamnă mea" care face obiectul explicaţiilor, este tocmai şansa ca o ţară să fie guvernată
că ele pot surprinde democratizarea sistemului, înţeleasă ca progres pe în mod democratic (poliarhie), pentru o perioadă considerabilă de timp.
dimensiunea menţionată mai sus (guvernul devine mai deschis, răspunde în mai Variabilele dependente, adică „mărimile" care determină cît de mari sau mici sînt
mare măsură preferinţelor cetăţenilor), după cum pot surprinde şi evoluţia în sens şansele ca acest lucru să se întîmple, sînt următoarele seturi de condiţii, care se
contrar. referă, respectiv, la: traseul istoric al democratizării, gradul de concentrare în
Ajungem, în acest moment, în punctul-cheie al volumului, punctul în ordinea socioeconomică, nivelul de dezvoltare socioeconomică, inegalităţile din
care se configurează teoria. Cele opt garanţii instituţionale sugerează două societatea respectivă, clivajele între subculturi, existenţa şi tipul controlului
dimensiuni majore ale democratizării (şi ele „construite" în aşa fel încît să fie extern şi, în fine, convingerile activiştilor politici.
sensibile la variabila timp): liberalizarea (respectiv, creşterea oportunităţii de a Există, aşa cum reiese clar din argumentaţia lui Dahl, că rezultatele pot
contesta public guvernarea) şi evoluţia către un grad mai mare de cuprindere a fi, într-o anumită măsură, cuantificabile. Adică, în funcţie de „scorurile" obţinute
cetăţenilor în procesul politic (respectiv, creşterea oportunităţii lor de a parti- de regimuri pe fiecare din aceste dimensiuni, să se traseze diverse „profiluri"
cipa). Democratizarea este procesul care reuneşte progresele sistemului politic -unele mai favorabile, altele mai defavorabile instituirii şi menţinerii democraţiei
pe ambele dimensiuni.* (poliarhiei), însă problema datelor este una extrem de dificilă: cantitatea şi credi-
Binomul participare-contestare îl ajută pe Dahl să definească cele patru bilitatea lor reprezintă posibile obstacole în calea aplicării teoriei. De asemenea,
tipuri „ideale" de regimuri, precum şi continuum-ul în care se situează şi evo- Dahl afirmă că nu a avut în vedere să aloce ponderi diferite, de la dimensiune la
luează regimurile „reale". Astfel, cele patru tipuri ideale sînt: hegemonia închisă dimensiune, pentru că nu există argumente „tari" pentru a spune că una (adică, o
(care limitează atît dreptul de participare, cît şi cel de contestare), hegemonia variabilă independentă) ar fi mai importantă decît alta. Plasînd diversele regimuri
cuprinzătoare (care îl acordă pe primul, dar îl neagă pe cel de-al doilea), pe scale împărţite în decile (zece trepte), pentru fiecare dimensiune şi alocînd
oligarhia concurenţială (care îl neagă pe primul, dar îl acordă pe cel de-al doilea) ponderi egale tuturor, Dahl şi colaboratorii săi au obţinut un profil al fiecărui stat
şi poliarhia (care le garantează în cel mai înalt grad posibil pe ambele). şi au pus în evidenţă „punctajele". Controlul teoriei se realizează verificînd dacă
statele respective au sau nu au, în fapt, tipul de regim pe care 1-ar sugera profilul
respectiv. Dahl constată că, în mare, teoria se confirmă, marea majoritate a
* Aşa cum recunoaşte şi Dahl, „problema terminologiei este formidabilă, pentru
statelor care prezintă profiluri favorabile fiind, într-adevăr, poliarhii. Există şi
că pare imposibil să găseşti termeni, aflaţi deja în uz, care să nu fie marcaţi de o doză
mare de ambiguitate". Nu altfel stau lucrurile şi în cazul ediţiei române, unde cazuri s-a deviante, explicabile prin intervenţia unor factori ce nu au putut fi luaţi în
considerat oportun să se traducă inclusive, inclusivenessprin cuprinzător, cuprindere,din calcul, în elaborarea teoriei. Dahl discută în amănunt cazul Argentinei (la vremea
cauza nevoii de a însoţi substantivul „regim" cu un adjectiv: inclusive regimefiind redat aceea, o dictatură militară, deşi profilul său indica un set de condiţii favorabile
prin regim cuprinzător.Altfel, este evident că regimul devine mai „cuprinzător", în sensul poliarhiei) sau pe acela al Indiei (unde poliarhia se menţinea, în ciuda unor
oferit de Dahl, prinincluderea cît mai multor indivizi în procesul de luare a deciziilor condiţii defavorabile).
publice, respectiv prin lărgirea „dreptului de cetăţenie", a participării. Sigur că cititorii est-europeni pot recompune, urmîndu-1 pe Dahl, tabloul
De asemenea, public contestationar trebui înţeles nu doar ca o simplăspecific ţării lor şi pot verifica dacă prognozele lui Dahl s-au adeverit sau nu - şi
contestare publicăa guvernanţilor (formula adoptată, în mod justificat, în ediţia română), din ce cauză, în orice caz, trebuie reţinut faptul că teoria elaborată de Dahl - şi
ci ar trebui să se înţeleagăcontestare şi ca oportunitatea de a formula puncte de vedere şi
politici alternative, care să intre în competiţie cu cele ale guvernanţilor.
care nu este, după cum reiese din lectura cărţii - o prezenţă izolată în epocă, nu
1
•' t
io . • .......,»*i«......... jn u i i. , ;„ .„ i.* ,^ j'., .. , ....- ii i..„ .• . _. i . ,. , .- . . ' l v ..i\
I. Liberalizarea precede capacitatea de cuprindere: oximaţie, drumul urmat de Germania de la stadiul de
imperiu pînă la
' R publica de la Weimar. A treia este, în mare, calea urmată de Franţa din
A. O hegemonie închisă poate mări şansele contestării publice, transfer- 1789 pînă în 1792 (deşi, date fiind diferitele restricţii privind
votul şi li-
mîndu-se astfel într-o oligarhie concurenţială. bertatea de organizare, ar fi mai corect să vorbim despre o
cvasi-po-
B. Oligarhia concurenţială se transformă apoi într-o poliarhie,

liarhie).3
mărindu-se aria de cuprindere a regimului.

l
II. Cuprinderea precede liberalizarea:

A. O hegemonie închisă devine cuprinzătoare.


B. Hegemonia cuprinzătoare se transformă apoi într-o poliarhie,
mărin
Problemele discutate în ultimele fragmente pot fi sintetizate prjr următoarele consideraţii:
l. Procesul de instaurare cel mai potrivit pentru o poliarhie ests
!
cel care transformă structurile şi formele hegemonice ante.
rior legitime, în forme şi structuri adecvate pentru competiţii politică, fără a se solda cu scindări de
durată sau dubii serj. oase privind legitimitatea noului regim.
' 2. Procesul de instaurare care are cele mai mari şanse să ducă k acest rezultat este evoluţia paşnică în
cadrul unui stat-naţiuns independent sau al unei naţiuni cvasi-independente, căreia se acordă
independenţa fără o mişcare naţională pentru iude pendenţă.
3. Cel mai puţin favorabil proces de instaurare a unei poliarhi
este cel în care o mare parte a cetăţenilor mai contestă înci
legitimitatea politicii concurenţiale.
4. Acest lucru este probabil să se întîmple atunci cînd o poli
arhie se instaurează printr-un război civil sau o revoluţie, îi
care cei care susţin legitimitatea vechiului regim sau o neagi
pe a celui nou sînt învinşi, dar rămîn, totuşi, încorporaţi a
cetăţeni ai noului regim.
t 5. Prăbuşirea imperiilor coloniale şi improbabilitatea repetări
. condiţiilor propice instituirii poliarhiei în ţările învinse df
către Aliaţi la sfirşitul celui de-al doilea război mondial arat
că, pentru viitor, principalele alternative rămîn evoluţia sat
revoluţia într-un stat-naţiune deja independent.
6. Probabil că existenţa unor modele de poliarhie şi hegemoni'
monopartidistă care funcţionează are un impact asupra pi*
,( cesului de instaurare a regimurilor, dar efectele sînt neclare (< Probabil că prezenţa lor dă, cel
1
puţin, speranţa în posibil
tatea transformării rapide a unui regim, în oricare din cel'
două direcţii.
7. Şi totuşi, în ţările lipsite de o experienţă recentă în poliţă
concurenţială, transformarea regimurilor hegemonice în pol'
POLIARHIILE

arhii va rămîne, cel mai probabil, un proces lent, care se măsoară în generaţii.
8. Probabil că durata procesului poate fi redusă şi şansele unei transformări stabile pot creşte, dacă procesul de
instaurare se face pe fondul căutării unui sistem intern de securitate mutuală.

i ;»
J/A-, -ÎJÎ.
-'/hr -ţ -j»,
.l"*oiq
1. Este puţin probabil ca un regim politic concurenţial şi deci o poliarh»
să se menţină fără o ordine
socială pluralistă. O ordine
socială c dominaţie centralizată
este mai favorabilă unui regim
hgemonic deci unuia
concurenţial (şi deci unei
poliarhii);
2. O ţară ale cărei forţe militare sau poliţieneşti au obiceiul să $ * 5
amestece în politică nu poate ifi l'. ., '
menţine un regim concurenţial,
ORDINEA SOCIOECONOMICĂ:
chia dacă este vorba de o
ordine pluralistă şi nu de una NIVELUL DE DEZVOLTARE
cu dominaţi centralizată.
3. Societăţile agrare par să se împartă
în două categorii opuse: societate
... ţărănească tradiţională, asociată
cu un regim politic hegemonie j
societatea fermierilor liberi, asociată cu un regim concurenţial şi o
evoluţia către o poliarhie cuprinzătoare. Principalii factori c în general, se presupune că un
grad mare de dezvoltare socioeco-
!' determină direcţia în care se îndreaptă o societate agrară par să fii nomică favorizează nu numai
transformarea unui regim hegemonie într-o
normele referitoare la egalitate, repartizarea pămîntului şi tehnici! poliarhie, dar şi menţinerea - poate fi
chiar necesar pentru menţinerea -
militare.
4. Proprietatea privată nu este o condiţie necesară şi nici suficient Dincolo de răspunsurile mai vechi, care se bazau în mare
măsură
';• pentru existenţa unei ordini sociale pluraliste şi deci a contestăr pe interpretări de efect şi pe vreo două studii de caz, au început, în
ultima