Ideea conform căreia există o
ierarhie între societăţile care se
învecinează ca teritoriu nu este
nouă. Grecii, de pildă, opuneau
termenul de ethne (singular eth-
nos) celui de polis („cetate").
Societăţile de cultură greacă, dar
cărora le „lipsea" organizarea în
state-cetăţi, erau ethne. Etnologia, în
sensul primar al termenului, ar fi
aşadar ştiinţa care se ocupă de
societăţile „a-politice", care nu pot fi,
prin urmare, „subiecte" ale pro-Priei
lor istorii. O definiţie negativă se
perpetuează în tradiţia eclezi-astică,
după care ethne înseamnă
«naţiunile, nobilii, păgânii, deose-
biţi de creştini" (Dicţionarul e,
la articolul „ethnique"). Cu acestea,
nu s-a făcut multă nici o
deosebire între
139
1945, anul elaborării Cartei, ope-
raţia nu s-a putut face cu succes,
discursul privitor la ingerinţă nefi-
ind altceva decât rezultatul şi
imaginea acestui eşec.
MONIQUE CHEMILLIER-
GENDREAU
Textul de mai sus a fost publicat în
L'etat du monde 1995, La
Decouverte, Paris, 1994.
populaţiile europene şi triburile din
restul lumii desemnate prin
termenul de naţiune.
Abia din secolul al XEK-lea, sensul
vechi al cuvântului etnie a fost reluat
de gânditorii moderni, dar numai
legat de problematica rasială, în
Essai sur l'inegalite des races
humaines (1854), francezul Joseph
Gobineau foloseşte adjectivul etnic
în chip ambiguu. Pe de o parte,
termenul este utilizat alături de
noţiunile de rasă, naţiune şi
civilizaţie, iar pe de altă parte se
creează sentimentul că termenul
desemnează amestecul de rase şi
„degenerescenta" ce rezultă dintr-
un astfel de amestec.
Găsim aproape acelaşi sens şi
aceeaşi ambiguitate la Vacher de
Lapouge, primul care a introdus
 N aţiuni şi nationa]i
snie

140
Purificarea etnică"n
noţiunea de etnie în limba franceză, în lucrarea Leş în
teorie si practicăA.
Selections sociales (1896), autorul încearcă să explice
separarea unor populaţii omogene din punct de vedere rasial,
ale căror segmente cunosc tot felul de vicisitudini, intră în
contact cu alte rase si, în urma unei lungi convieţuiri,
datorită amestecului lingvistic şi cultural, încep să semene
mai mult cu acestea decât cu segmentul iniţial din care s-au
desprins. Noile structuri, pe care autorul le numeşte
naţiuni, pot fi la rândul lor fărâmiţate, fără ca atracţia dintre
părţile rezultate din acest proces să dispară. Pentru a
desemna coeziunea de grup, Vacher de Lapouge foloseşte
termenii de ethne sau ethnie, primul părându-i-se mai
corect, iar cel de-al doilea mai uşor de pronunţat.
Problematica este reluata de Ferdinand de Saussure si
de Regnault, ultimul fiind combătut cu vehemenţă, în anii
treizeci, de Montandon, care vrea cu orice preţ să-i redea
conceptului de etnie caracterul rasial si care îşi va identifica
până la urmă poziţia cu cea a ocupantului nazist în timpul celui
de Al Doilea Război Mondial. Acelaşi demers predomină la
Şirokogorov, într-un articol consacrat teoriei etnosului. Ideile
acestui autor au avut o soartă stranie:
 au fost folosite deopotrivă de Miilhmann, care a avut o mare
influenţă asupra antropologilor rasişti sud-africani, şi de
antropologii sovietici, care s-au slujit de ele pentru a defini
noţiunea de narodnost, unitate socială de bază a investigaţiilor
antropologice în URSS şi suport al politicii de excludere a
minorităţilor.
Apariţia si definiţia târzie a termenilor de trib si etnie pun
problema congruenţei între o perioadă istorică (dominaţia
europeană asupra restului planetei) şi utilizarea respectivelor
noţiuni. Dacă termenii au căpătat o utilizare generalizată, în
detrimentul altora, precum cel de naţiune, nu este nici o
îndoială că s-a dorit încadrarea unor societăţi în anumite
categorii, prin negarea unei calităţi specifice. Calitatea care
le făcea diferite şi inferioare propriilor noastre societăţi este
istoricita-tea, iar în acest sens, noţiunile de etnie şi de trib sunt
legate de celelalte elemente care deosebesc antropologia de
sociologie: societate fără istorie / societate cu istorie, societate
preindustrială / societate industrială, societate fârâ scriere /
societate cu scriere, comunitate / societate.
JEAN-LOUPAMSELLE
Textul de mai sus a fost publicat în L'etat du monde 1992, La Decouverte, Paris,
1991.
 Expresiile „purificare etnică" şi „epurare etnică" s-au
răspândit în întreaga lume în timpul războiului din Bosnia, în
1992. Ambele sunt traduceri ale termenului de etnicko
ciscenje, din sârbo-croată: cea dintâi preia sensul figurat, iar
cealaltă pe cel propriu, pentru a desemna în chip comod, deşi
uneori inexact, deoarece criteriul discriminării nu este
întotdeauna de ordin etnic, o serie de practici desfăşurate în
scopul omogenizării naţionale forţate, prin eliminarea
indezirabililor (prin expulzare ori masacrare), în Balcani, unde
convieţuiesc vreo zece naţiuni care s-au afirmat în mod violent,
prin conflicte, în ultimele două sute de ani, zonele cu populaţie
omogenă sunt uneori rezultatul unui astfel de proces.
Studierea acestor practici presupune precizarea cadrului, a
agenţilor, a victimelor, a tehnicilor Şi a justificărilor ideologice.
Dificultatea constă în faptul că „purificarea etnică", dat fiind
oprobriul Pe care îl provoacă, se prezintă arareori ca atare.
Statul purificator nu acţionează pe faţă, iar discursul dominant
poate banaliza expulză-
 migraţii obişnuite. Pe de altă parte, acuzaţia de purificare
etnică poate fi formulată în chip tendenţios, fie în lipsa unor
migraţii semnificative, fie în legătură cu migraţii determinate de
motive diferite.

Limba si cultura, înaintea cetăţeniei

Cadrul purificării etnice este statul naţional, care încearcă
să-şi omogenizeze populaţia în jurul unui model de limbă şi
cultură, mai degrabă decât al unuia de cetăţenie, îndepărtând
grupurile considerate ca definitiv străine. Justificările constau
din argumente, exacte ori specioase, de ordin strategic
(grupurile respective se revoltă, fac jocul unui stat duşman,
doresc secesiunea), demografic (sunt „prolifice" şi
„cotropitoare") sau istoric (au apărut„târziu", sosirea lor nu
este „legitimă", au comis măceluri), puse în slujba
preocupărilor de consolidare a puterii. Alternativa este
asimilarea, socotită posibilă pentru grupuri nu prea sigure de
identitatea lor naţională, restrânse ca număr sau dispersate.
 Cynthia Enloe arată că "un grup etnic trebuie
să existe cu adevărat întîi în conştiinţa membrilor săi
şi abia pe urmă în ochii celorlalţi".
Aceasta este deci prima caracteristică a unui
grup etnic, el se autoidentifică ca un grup separat,
distinct. Cea de-a doua caracteristică este tocmai cea pe
care o vom discuta aici. Aşa cum nota Cynthia Enloe,
ei împărtăşesc o serie de credinţe şi valori.
O singură valoare comună este insuficientă
pentru a susţine un grup etnic. A fi membru al
comunităţii Iho în Nigeria, înseamnă a împărtăşi
aceleaşi convingeri despre criteriile adecvate pentru
promovarea membrilor în ierarhia tribului, despre
modul de a lucra pămîntul, despre acceptarea
tehnologiilor moderne, despre ospitalitate şi ce
veşminte să porţi la înmormîntări - dar şi să vorbeşti
aceeaşi limbă şi să trăieşti în aceeşi regiune geografică.
La fel se întîmplă şi cu flamanzii în Belgia, cu
azerii în URSS, cu turcii Uighur în China, indienii
Mapuche din Chile. Toţi aceştia au un set de obiceiuri
şi convingeri distincte.
Aceste valori pot foarte bine dobîndi o
semnificaţie politică.
Grupurile etnice stabilesc în mod frecvent
instituţii obşteşti care au ca scop menţinerea acestor
valori, iar aceste instituţii îşi asumă deseori şi funcţii
politice.
Conducătorii grupurilor etnice sînt instruiţi în
aceste instituţii şi trimişi apoi în comunităţi mai mari
pentru a proteja interesele de grup, iar uneori chiar
pentru a candida la funcţii publice.
Ei pun la dispoziţia membrilor servicii care
completează sau, uneori concurează pe cele ale
societăţii în ansamblul ei. Ei oferă acces educaţional,
locuri de muncă, asistenţă socială şi mecanisme de
tranşare a diverselor dispute.
Acţiunile grupuriloe etnice în favoarea
propriilor valori culturale sînt rareori privite cu ochi
buni de restul societăţii.
Rivalităţile etnice pot stînjeni procesul de
obţinere a consensului în materie de politică naţională.

15
milioane de aderenţi, aceştia
devenind din ce în ce mai
activi din punct de vedere
politic.