Sunteți pe pagina 1din 19

element esenţial al unei democraţii lărgite, în care noi actori îşi fac

. STATUL DE DREPT simţită prezenţa, însă orice ordine juridică este lipsită de suport în mă-
Expresia stat de drept nu reprezintă doar o formulă juridică ab- sura în care nu îşi găseşte fundamentul în societate. Eşecul modelului
stractă, ci desemnează o realitate concretă, acea formă de organizare a în cazurile Germaniei sau Austriei în perioada interbelică este ilustrativ.
puterii de stat raţionalizată prin raportarea ei constantă şi efectivă la Construcţia statului de drept variază în funcţie de gradul de democra-
sistemul de legi şi la principiul respectării libertăţilor individuale. tizare al societăţii; crizele economice, sociale sau politice pot antrena
Dacă în mod curent expresia stat de drept este folosită doar pentru a prăbuşirea celor două.
exprima opoziţia dintre regimurile democratice si dictatoriale, teoria Chiar dacă tematica statului de drept este relativ recentă în gândi-
statului de drept evocă un sistem în care statul reprezintă personifi- rea politică au existat abordări ce au premers analiza juridică a rapor-
carea unei ordini juridice ce are la bază principiul ierarhizării normelor. tului stat-drept. în secolele XVI-XVIII Bodin, Hobbes şi Montesquieu au
Pentru teoreticienii statului de drept o normă juridică nu poate fi validă trasat fundamentele şi principiile statului de drept. Jean Bodin în ale
decât în măsura în care ea satisface atât prin modul de legiferare cât şi sale Sase cărţi despre Republică a avut în centrul preocupărilor sale
prin conţinutul său determinările conţinute în norme de nivel superior. modul în care comunitatea se organizează în funcţii de drept şi morală.
Singura normă ce nu depinde de o altă normă este Constituţia; ea Republica, putere suverană, are dreptul de a guverna şi este deci o for-
reprezintă modul în care poporul se constituie în putere şi este expresia mă legitimă de organizare politică. Hobbes în De cive şi în Leviatan pune
voinţei generale (de unde şi exigenţa aprobării constituţiilor prin refe- accentul pe garantarea libertăţilor individuale, iar Lock, în Al doilea
rendum). De aceea, mecanismele de control sunt prevăzute pentru a ver- tratat de guvernare, pune ideea de asociere la baza corpului politic des-
ifica conformitatea normelor inferioare cu cele superioare. chis spre statul de drept. Montesquieu prin teoria separaţiei puterilor
Dacă statul liberal insistă pe figura reprezentantului ca reprezen- în stat afirmă practic supremaţia regulilor în organizarea statului, în
tant al voinţei generale, statul social pe cea a tehnicianului ca unic po- fine, Contractul social al lui Rousseau, cu referinţele la lege şi la su-
sesor al expertizei, statul de drept insistă asupra judecătorului ca exp» veranitate nu este străin genezei statului de drept.
nent al prevalentei unei ordini etico-juridice. Rolul de apărătoare a va- Termenul stat de drept este o traducere literară a cuvântului german
lorilor face din justiţie o redută împotriva capriciilor majorităţilor pat Rechtsstaat care intră în vocabularul curent odată cu doctrina juridica
lamentare, dar şi a raţionalităţii interesată doar de eficacitate. Existent^ germană din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Obiectivul pentru
judecătorului constituţional descrie nu doar un mecanism preventiv <* care a fost construită este acela de a încadra şi de a limita puterea sta-
protejează exprimarea voinţei generale contrabalansând principiul W8' tului prin drept. Teoria statului de drept exprimă dorinţa de a întări
jorităţii prin exigenţa respectării drepturilor fundamentale, ci se însci* rolul juridicului într-un stat în întregime acomodat dreptului. Acest
în mişcarea de reevaluare a formelor democraţiei contribuind la legi'1' obiectiv a fost operaţionalizat în câteva viziuni distincte asupra rapor-
marea acesteia. urilor dintre stat şi drept: viziunea formală conform căreia statul de
r
Cultul legii implică o nouă viziune asupra democraţiei, care nu m* ept este acea formă de stat care se foloseşte de mijloacele dreptului şi e
este doar un instrument între altele, ci devine în societăţile contemp0 forma juridică, viziunea ierarhică care implică superioritatea drep-u
rane o formă de participare a cetăţenilor la luarea deciziilor şi " ui în raport cu statul şi viziunea materială pentru care dreptul com-
garantare a drepturilor şi libertăţilor. Statul de drept devine astfel ^ PQrtă anumite atribuţii intrinseci în interiorul statului.49
opre deosebire de britanica Rule oflaw (domnia legii) teoria stat-Ul "f
drept a reprezentat o abordare formală fără nici o referinţă ţ. ,,C.
Ur
ală sau substanţială, în viziunea iniţiatorilor săi teoria sta-^rept
urmărea să permită sesizarea legăturilor strânse dintre
?1 dre
ev j Pt, analiza evoluţiei formelor de stat de tip european după teo
516. ?* construcţia unei concepţii capabile să ofere o imagine ">Q a
raporturilor dintre ordinea politică şi cea juridică, în esenţă drept este
expresia unei tendinţe normativiste care viza lăr-
.
ac
ques Chevallier, L'Etat de droit, Paris, Montchrestien, 1992, p. 11.
este rezultatul existenţei statului, ci reflexia unui principiu anterior şi
Cristian Pîrvulescu In'} superior: Dumnezeu, Natura, Omul sau Societatea. Astfel statul nu ar fi
decât un interpret al acestei ordini preexistente câtă vreme faptul ce
girea continuă a spaţiului juridic. Schimbarea intuită de teoreticienii generează legea se află în afara statului.
statului de drept a urmat cursul transformărilor de natură morală: Cel mai reprezentativ teoretician al statului de drept a fost Hans
tranziţia de la etica datoriei la etica postdatoriei, de la emanciparea Kelsen. Aparţinând şcolii normativiste de la Viena de la începutul secolului
parţială de spiritul religie (reminiscenţa ideii de obligaţie) la abandonarea al XX-lea Kelsen a reevaluat consecinţele ce rezultau din ideea
datoriei în favoarea dinamicii drepturilor subiective.50 Această lentă raţionalităţii formale care a stat la baza teoriei statului de drept con-
transformare a universului etic a contribuit la revigorarea teoriei statând că dincolo de ideea de limitare a statului prin drept poate fi des-
statului de drept. coperit conţinutul intrinsec al ordinii statale existente. Concepţia formală
în funcţie de contextul intelectual al dezbaterii teoria statului de drept s- a statului de drept impune principiul ierarhiei normelor ce presupune că
a centrat fie pe putere ca în Germania, fie pe legitimitate ca în Franţa, în dreptul se prezintă ca un edificiu format din niveluri supraordonate şi
doctrina secolului al XlX-lea statul de drept era un stat care în raporturile sale subordonate. O normă nu este valabilă decât dacă ea satisface dimensiunile
cu subiecţii săi accepta existenţa unui regim de drept. Ca urmare deţinătorii unei norme superioare. Astfel toate normele îşi găsesc fundamentul în alte
puterii nu puteau utiliza în acţiunile lor decât mijloace autorizate de ordinea norme superioare. Norma juridică subordonată ar fi o extindere a normei
juridică în vigoare. juridice superioare. Dacă se face abstracţie de procesele ce creează drept
Prim demers semnificativ, doctrina germană a Rechtsstaat-ului s-a de tipul aprobării unei noi Constituţii toate celelalte actele juridice sunt
constituit printr-un şir de aporturi teoretice convergente. Două concepţii s-au rezultatul aplicării unei norme superioare. Procesul de consolidare a statului
evidenţiat: cea liberală reacţiona împotriva omnipotenţei stătu-lui-jandarm de drept în societăţile moderne a constat în constituirea progresivă a unei
şi urmărea să limiteze sfera de acţiune a statului si să protejeze libertăţile noi ordini juridice ce a substituit ordinea juridică preexistentă, devenind
individuale prin dictarea de legi precise, pe când cea conservatoare considera singurul cadru de referinţă pentru întreaga comunitate, în spaţiul teritorial
dreptul un mijloc de organizare raţională a statului si de normalizare a pe care îl descrie statul nu există decât un singur cadru juridic legitim si
raporturilor cu cei administraţi. Dincolo de diferenţele de abordare, ideea suveran, cel al statului. Kelsen afirmă absoluta identitate dintre stat şi
centrală a teoriei germane a constat în conceptul de auto-limitarea. Dacă statul drept, care constituie o singură ordine a constrângerii.
este la originea dreptului, acesta din urmă nu poate constitui o constrângere Dacă juridic teoriei statului de drept instituie un autentic cult al
re
externă, o limită obiectivă a organizării politice. Teoreticienii auto-limitării ptului şi o formă de legitimare a puterii politice ca abordare valorică
consideră dreptul ca pe o veritabilă constrângere pentru stat. Statul nu poate această viziune accentuează pe rolul libertăţilor individuale integrate
nei COI
suprima ordinea juridică fără să îşi distrugă propriile fundamente. Presiunile icepţii democratice asupra rolului statului.
de natură politică şi socială obligă statul să acţioneze doar ca urmare a unei
abilitări juridice. Recursul la forţă trebuie să se fondeze pe norme juridice si
astfel exerciţiul puterii se transformă în competenţă, instituită şi încadrată de La originea statului de drept stă chipul Femidei - zeiţa justiţiei şi
drept. dreptăţii, care simbolizează unitatea forjei şi a dreptului şi insuflă ideea
Organele de stat sunt obligate să respecte sub aspect formal o ier-arhie precum că ordinea legală, ocrotită de zeiţă, este obligatorie în mod
de norme. Administraţia trebuie să se supună dreptului, lege a Constituţiei,
instituţiile îşi exercită autoritatea în funcţie de atribuţiil6 ce le sunt acordate egal pentru toţi. După părerea filozofilor antici, acest chippersonificator
de Constituţie. De aceea intervenţia judecătorului^ constituţional devine al justiţiei, pe lingă ojudecată cu dreptate, simbolizează echitatea statală
indispensabilă pentru a face respectată primor dialitatea legii şi a în ansamblu, adică organizarea puterii în societate în baza principiilor
Constituţiei. dreptăţii şi echităţii sociale
Deci dreptul nu e o limită extrinsecă, el este o limitare intrinsecă
exprimată printr-un proces de obiectivare a voinţei sale într-o ordine ju-ridică
stabilă, coerentă şi ierarhizată. Astfel statul de drept nu ar de' pinde de De aceea judecata pentru care pare a fi inerentă ambianţa
puterea dreptului, ci de reţeaua de credinţe care influenţeaz9 organizarea dintre drept şi forţă şi care prin activitatea sa jurisdicţională asigură
politică. soluţionare litigiilor juridice este considerată, pe bună dreptate,
prototipul statalităţii de drept.
Gilles Lipovetsky, Amurgul datoriei, Bucureşti, Babei, 1996, p. 20. Ideea unităţii dreptului şi forţei în procesul de exercitare a
puterii de stat a fost realizată încă în secolul VI î.e.n. de către
Politici şi instituţii politice 53 Solon (prim-arhont al Atenei).
în concepţia aristotelică, statul cultivă justiţia şi face acest lucru
Teoria auto-limitării a fost criticată în cadrul doctrinei franceze a statului prin legi. Aristotel în întreaga lui operă pledează pentru o formă de
de drept. Plecând de la ideea statului — naţiune consfinţită de Revoluţia de la stat în care" conducătorii urmăresc binele general. Această stare a
1789, juriştii francezi au acţionat pentru a fonda teoria statului de drept pe lucrurilor, după părerea lui, se poate atinge numai prin forţa legii. Acolo,
baze sociale, făcând din drept o realitate distinctă de stat. Norma juridică nu
unde lipseşte forţa legii, subliniază el, nu este loc şi nu se poate
vorbi despre o oarecare formă de organizare statală. Admiţînd faptul supremaţiei legii într-un stat care urmăreşte binele comun. Legătura
că prin lege Aristotel subînţelege actul normativ, elaborat în indisolubilă dintre drept şi stat, care este esenţială pentru statul de
conformitate cu valorile sociale promovate de drept, putem conchide
drept, a fost enunţată de Aristotel în felul următor: "Conceptul dreptăţii
că la el se impune ideea 8
este legătura intimă cu închipuirile despre stat, fiindcă dreptul ca criteriu
al justiţiei şi echităţii este mijlocit de reglementarea relaţiilor politice".*
Un mare merit în dezvoltarea conceptului statului de drept i se atribuie
marelui demnitar, jurist, literat şi filozof Marcus Tullios Cicero, ale
cărui opere valoroase sunt: "Despre stat" (De Republica), "Despre
legi" (De legibus) şi "Despreîndatoriri" (De oficiis). în opinia lui, statul
este de drept nu ca urmare a respectării legilor proprii şi angajamentelor
externe, ci de aceea că statul, după originea şi esenţa sa, nu este
altceva decît dreptul natural al poporului concordat şi sistematizat.**
Concepţiile gînditorilor antici în problema vizată de noi au fost preluate
şi dezvoltate în timpul Renaşterii şi Reformei, epoci ce au dat naştere
unor mari ctitori ai filosofici juridice şi ai doctrinelor politice în
principalele state europene.
Afrontul antifeudal al forţelor social-politice, interesate în dezvoltarea
ştiinţifică a societăţii au dat naştere unor procese de ordin economic,
social şi politic, ce necesitau a fi reflectate şi dezvoltate pe plan
doctrinar, proces ce a influenţat şi evoluţia conceptului statului de
drept.
în acest context, de netăgăduit este opera lui John Locke. în
interpretarea lui, supremaţia legii se manifestă în cadrul unui stat în care
legea este supremă, în care se consacră drepturile şi libertăţile
individului şi este realizată separarea puterilor. Afirmînd că starea natu-
rală nu este perfectă, fiindcă aici drepturile oamenilor sunt asigurate
prin forţa fizică a fiecăruia, el consideră că oamenii sunt obligaţi a
stabili un contract între ei şi instituţiile de stat. în opinia lui Locke,
atunci, cînd "statul încalcă drepturile poporului stabilite prin contract,
poporul poate şi are dreptul să se revolte".***
O argumentare filozofică a conceptului statului de drept a fost
realizară de Immanuel Kant, care a fost acel ce şi-a pus întrebarea cum,
prin ce mijloace progresează lumea, în opera sa, ce a intenţionat să
explice în ce mod trebuie concepute esenţa, semnificaţia şi rolul
dreptului. După cum observăm, la Kant dreptul era tratat ca o
totalitate a condiţiilor, în care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu
voinţa liberă a tuturor şi acest lucru se poate întîmpla graţie legii
universale. Apariţia statului şi scopul acestuia sunt în concepţia cantiană,
rezultatul necesităţii de apărare şi de dezvoltarea a drepturilor
inalienabile ale cetăţenilor, întrebîndu-se care este cea mai reuşită
formă de stat în societate, necesară şi legitimă, Kant indică republica
la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa (CSCE), care în
Documentul Reuniunii de la Kopenhaga a Conferinţei pentru
dimensiunea umană a C.S.C.E. au constatat că stat de drept nu
înseamnă numai o legalitate formală, care asigură regularitatea şi
coerenţa în instaurarea şi punerea în aplicare a ordinii democratice,
ci o justiţie bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii statului de drept a unui organ specializat cu funcţie de control în
supreme ale persoanei umane şi garantată de instituţiile care oferă un activitatea organelor de stat în sfera drepturilor şi libertăţilor
cadru larg pentru exprimarea sa cea mai completă. persoanelor, în acest sens, este binevenită practica instituţiei
în lămurirea conceptului statului de drept ar trebui să subliniem că Ombudsmanului, existentă astăzi în mai bine de o sută de ţări ale
în statul de drept puterea de stat nu trebuie să se identifice cu lumii.* Ombudsmanul este o persoană oficială ori un organ colegial
puterea politică, deoarece ca şi oricare stat, statul de drept are funcţia de (mediator, avocat al poporului, împuternicit în drepturile omului, comisia
arbitru al intereselor politice, sociale şi economice - uneori opuse în permanentă de anchetare) nu este nici organ legislativ, nici executiv
societate. sau judiciar. Trăsătura specifică a Ombudsmanului este interdependenţa
Utilizarea conceptului statului de drept implică recunoaşterea unui sa personală, fapt ce se asigură prin instituirea acestuia de către
cadru de trăsături esenţiale, în absenţa cărora statul de drept nu ar parlament, în faţa căruia îşi prezintă darea de seamă asupra activităţii.
exista în pofida oricăror sforţări. Atribuţiile acestei persoane ori organ colegial constau în efectuarea
controlului activităţii organelor de stat, a funcţionarilor care exercită

Un stat care tinde a fi de drept pentru expresia completă a *Ceterchi I., Instituţia Ombudsmanului în Suedia, în SDR, 1992, nr. I-2
demnităţii inerente a persoanei umane şi a drepturilor egale şi 14
inalienabile ale tuturor oamenilor trebuie să consacre şi să asigure
realizarea următoarelor condiţii:
- garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
de legile interne în conformitate cu obligaţiile reeşind din dreptul
internaţional, textele lor fiind accesibile tuturor;
-interzicerea oricăror discriminări şi garantarea tuturor
persoanelor a unei protecţii egale şi efective contra oricării
discriminări, indiferent de motivele acesteia;
- oricare persoană va dispune de un recurs efectiv contra oricăror
decizii administrative, de natură să garanteze respectarea drepturilor
fundamentale şi securitatea juridică;
- oricare persoană arestată ori deţinută pentru o infracţiune pe
nală va avea dreptul de a fi deferită în cel mai scurt timp justiţiei sau
unei autorităţi juridice, care va hotărî asupra legalităţii arestării şi deţinerii
sale;
- în caz cînd s-a hotărît asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în mate
ria penală, îndreptate împotriva drepturilor şi obligaţiilor persoanelor,
oricare persoană va avea dreptul ca în cauza respectivă să fie ascultată
în mod echitabil şi public de un tribunal competent, independent şi
imparţial, stabilit de lege;
- oricare persoană aflată sub urmărire penală va avea dreptul să se
apere singură sau să dispună rapid de asistenţa unui apărător, să poată
fi asistată gratuit de un avocat din oficiu atunci, cînd interesele
justiţiei reclamă acest lucru;
- nimeni nu va fi acuzat de o infracţiune penală, judecat sau declarat
vinovat, decît dacă infracţiunea este prevăzută de o lege ce defineşte
elementele cu claritate şi precizie;
- oricare persoană va fi presupusă nevinovată atît timp, cît
culpabilitatea sa n-a fost dovedită conform legii.
O garanţie de o importanţă deosebită pentru asigurarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale persoanei constituie prezenţa în cadrul
f ncţia administrativă şi intervine cu împuternicirile sale atunci, cînd unt
violate drepturile şi libertăţile persoanelor. Statul de drept este statul supremaţiei legilor, statul în care legea
în cadrul mecanismului de protejare a drepturilor omului şi trebuie să stea la baza organizării şi activităţii organelor legislative,
cetăţeanului în statul de drept, un rol deosebit le revine organelor in- executive şi judiciare. Aceasta este concepţia actuală privind raportul
terne de poliţie, care pe de o parte, sunt chemate să asigure drepturile dintre stat şi drept, concepţie care neagă opiniile diverselor şcoli ale
omului, iar pe de altă parte - să-şi exercite împuternicirile legale, acordate dreptului natural, obiectiv, raţional care susţin teza existenţei unui
de autoritatea statală în numele poporului, care în aproape toate ţările drept anterior şi superior statului, izvorît dintr-o lume abstractă a ideilor.
din lume aparţine, de regulă, puterii executive şi sunt chemate să apere Se consideră, pe bună dreptate, că statul este un sistem de instituţii
normele de conduită în societate, ordinea şi liniştea publică, să asigure prin care se exercită puterea politică, dreptul fiind instrumentul prin
drepturile omului şi cetăţeanului. intemediul căruia se exprimă şi se realizează puterea.
în ultimii ani, în organizaţiile internaţionale, care se preocupă de în opinia unor autori, conţinutul acestui principiu al statului de drept
problemele drepturilor omului a fost abordată în repetate rînduri cuprinde în sine două aspecte: primul constă în faptul că se permite tot
problema activităţii de poliţie în general. Ca urmare a acestor dezbateri s-a ce nu este interzis de lege, iar al doilea aspect stimulează ideea că în
ajuns la ideea că acest organ este foarte necesar în societate, indiferent de statul de drept principiul suprem va fi supunerea necondiţionată legii
forma de guvernămînt şi regimul politic şi că are un rol important în ceea a tot şi a tuturor.* Se pare că o astfel de interpretare a principiului domniei
ce priveşte menţinerea unui echilibru social, în acest context, la 17 legii în statul de drept simplifică în mod nejustificat problema vizată.
decembrie 1979, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat rezoluţia 14.169 Intrucît un stat de drept este statul supremaţiei legii, prima prob-
care se referă la Codul de conduită pentru poliţişti, în acest Cod se lemă majoră, care se cere a fi rezolvată atunci cînd se încearcă a identifica
subliniază faptul că funcţiile exercitate în direcţia apărării ordinii trăsăturile specifice şi mecanismul juridic de realizare în viaţă a
publice au o influenţă directă asupra calităţii vieţii indivizilor şi dominaţiei legilor este aceea de a şti ce reprezintă legea. Se consideră
societăţii şi reflectă importanţa misiunii pe care poliţiştii o au de realizat că o caracterizare a legii poate fi făcută fie în baza unui criteriu formal,
pe plan social, în conformitate cu principiile drepturilor omului. Codul ne în baza unui criteriu material. Conform criteriului formal, legea
de conduită pentru poliţişti are un dublu sens: în primul rînd, asigură este considerată manifestarea de voinţă emanată de organele statului
cetăţenii că drepturile lor sunt pe deplin apărate, iar în al doilea rînd, investite de normele constituţionale cu puterea de a realiza activitatea
stabileşte cadrul şi limitele atribuţiilor poliţieneşti. Autorii rezoluţiei iegislativă,voinţă abordată prin intermediul unei proceduri speciale,
prin care a fost adoptat Codul de conduită pentru poliţişti au stabilit stabilite în prealabil. Din punct de vedere al criteriului material, prin, lege
se
cîteva considerente referitoare la îndeplinirea în mod uman a funcţiei. subînţeleg actele normative, care stabilesc o regulă de conduită
Aceste considerente sunt următoarele: socială obligatorie, generală, impersonală şi de aplicare repetată, a cărei
- poliţia din sistemul justiţiei criminale trebuie să fie reprezentativă, cspectare este asigurată prin forţa de constrîngere a statului, îndoctrina
plină de solicitudine şi responsabilă în faţa societăţii; Ştiinţifică a statului de drept, noţiunea de lege este definită pe calea
1
- trebuie să existe un sistem de legi bine concepute, care să fixeze uiării criteriilor formal şi material, prin lege înţelegîndu-se actul
standardele etice ale poliţiştilor şi care să fie acceptate de mase, artanciuc E., Statul de drept (Concepţia, principiile şi direcţiile de formare),
datorită caracterului uman pe care acestea le-ar avea; Le
gea §j viaţa", 1991, nr.9
- fiecare poliţist face parte din sistemul justiţiei criminale şi scopul 23
activităţii sale este prevenirea şi controlul infracţiunilor, iar conduita sa
se reflectă asupra întregului sistem judiciar;
- activitatea poliţiei este supusă examinării publice realizată de o
comisie de control, un grup de jurişti, un comitet de cetăţeni sau orice
a
genţie de control competentă în materie.
Articolul 2 al Codului de conduită menţionează că "în îndeplinirea
îndatoririlor poliţiştii vor respecta şi apăra demnitatea umană şi vor .
încuraja drepturile omului faţă de toate persoanele", în literatura de
s
pecialitate s-a evidenţiat că a respecta demnitatea umană şi a încuraja
Drepturile omului în activitatea de poliţie presupune cîteva chestiuni
adoptat de organul de stat direct reprezentativ, care stabileşte norrne)e Conrolul constituţionalităţii legilor reprezintă activitatea de
de conduită socială generale şi impersonale, a căror obliga tivita te este 24
asigurată prin forja de constrîngere a statului. Fiindcă legea emană de
la organul direct reprezentativ, dotat de constituţie cu atribuţii legjs.
lative şi care reprezintă voinţa generală, ea este învestită cu o forţă
juridică superioară actelor normative, adoptate de organele execuţi^
ale statului şi hotărîrilor normative ale organelor administrării locale $
avînd poziţia cea mai înaltă în ierarhia actelor normative ce constituie
în ansamblu dreptul pozitiv al statului respectiv.
Dar teza precum că legea reprezintă expresia voinţei generale
nu poate duce singură la realizarea principiului statului de drept,
conform căruia legea este criteriul unic şi superior de apreciere a
activităţii persoanelor fizice şi juridice. Realizarea acestui principiu
cere anumite eforturi, printre care un rol deosebit îi revine
necesităţii creării următoarelor condiţii, care, după părerea noastră, ar
asigura o supremaţie reală a legii în toate sferele relaţiilor sociale:
a) asigurarea reglementării prin lege a principalelor raporturi sociale.
Supremaţia legii, determinată de faptul că este expresia voinţei
deţinătorilor puterii de stat (în statul de drept ea exprimă voinţa
poporului) şi este înzestrată cu cea mai mare forţă juridică, are un
conţinut dublu. în primul rînd, ea presupune că normele juridice,
cuprinse de lege nu pot fi modificate sau abrogate de acte normative,
adoptate de alte organe de stat, ci dimpotrivă, acestea trebuie să-i fie
conforme, în al doilea rînd, în virtutea supremaţiei, legea este
capabilă să modifice sau să abroge orice normă juridică stabilită de un
act normativ, adoptat de alte organe de stat, care sunt numite acte
normative subordonate legii. Pentru ca această supremaţie să nu
rămînă o lozincă, ci să devină o realitate, este necesar ca normele
juridice, cuprinse de lege, să influenţeze un cadru larg de relaţii
sociale, altfel nu s-ar putea vorbi despre "domnia legii" în toate
sferele relaţiilor sociale, ci doar în unele dintre ele. De aceea pentru
asigurarea supremaţiei legii este necesar ca reglementările ei să
cuprindă în absoluitate toate relaţiile sociale, care prezintă un interes
vădit pentru societate şi stat şi sunt ridicate la rang de valori sociale.
în această ordine de idei, este de dorit ca legea fundamentală a
statului de drept să enumere relaţiile sociale, a căror legiferare este
plasată în competenţa exclusivă a autorităţii legislative, celelalte relaţii
sociale nenumerate de constituţii rămînînd în competenţa organelor
executive şi de autoadministrare locală. Aşa s-a procedat în România:
art.72 din Con s ti tu ţie con ţine enumerarea limitativă a relaţiilor sociale,
care-i revin parlamentului. Această experienţă a fost utilizată şi de
autorii proiectului Constituţiei Republicii Moldova printr-o redactare iden-
tică a conţinutului art.72. b) asigurarea controlului constituţionalităţii
legilor.
mparare a unei acţiuni realizate cu un anumit mod de comportament, 5.3. Statul de drept
prevede împrejurările şi formele de desfăşurare a acestei acţiuni, în
•râtul de drept comportamentul - model este consacrat de legi, iar dacă
orbim de comportamentul - model în cadrul relaţiilor sociale Statul de drept se reflectă, cum e şi firesc, atât în constituţiile
fundamentale, ultimul este consacrat de constituţie. Pentru a asigura existente, acolo unde acestea există, ele fiind depozitare ale legilor
supremaţia constituţiei este nevoie de o activitate de comparare a fundamentale, cât şi în toate celelalte legi, norme ce alcătuiesc
ocedurii ^ elaborare şi a conţinutului legilor ordinare şi actelor trunchiul juridic în lumina, în spiritul dreptului existent.
normative subordonate legii cu prevederile constituţiei. Dat fiind faptul Experienţa tuturor statelor, cu recunoscute tradiţii juridice, cu
că această activitate de comportare se realizează în formă de control, în sisteme politice şi juridice democratice, probează cu certitudine că
literatura de specialitate ea se întîlneşte sub titlul de "control al noţiunea însăşi de stat de drept, nu se reflectă sau nu are în vedere
constituţionalităţii legilor". Unii autori nu susţin, însă, utilizarea numai conţinutul juridic al respectivului sau respectivelor state ci şi
termenului "controlul constituţionalităţii legilor" şi găsesc de cuviinţă, metodologiile, ansamblul de principii, norme, reguli prin care
că ar fi mai potrivită denumirea activităţi în cauză drept "protecţie
conţinuturile în cauză dobândesc modalităţi efective de exprimare.
juridică a constituţiei".*
Este necesar de subliniat că noţiunea de "control al constituţionalităţii Prin urmare, experienţa o dovedeşte din plin, nu este suficient ca
legilor" este cea mai adecvată, fiindcă chiar şi protecţia juridică a într-o ţară sau alta să existe anumite constituţii cu largi prevederi de
constituţiei presupune un oarecare control, care ar depista unele ordin juridic care să răspundă de jure unor exigenţe juridico-politice,
abateri de la conţinutul normativ al constituţiei. O altă problemă pusă în civice, ci şi o garanţie reală că acestora li se creează condiţii
discuţie în doctrina juridică este aceea de a determina organul care necesare, şi suficiente ca acestea să prindă viaţă. Numai atunci când
urmează a fi dotat cu competenţa de control al constituţionalităţii legilor, respectivele exigenţe devin constante ale sistemului juridic respectiv
care va fi modul de instruire şi mecanismul activităţii lui. Specialiştii în se atestă esenţa viabilă, trainică, legitimată, a statului de drept, iar
materie menţionează următoarele tendinţe şi practici:** constituţiile ce îi sunt specifice nu sunt simple acte formale.
- absenţa oricărui control (modalitate întîlnită în statele unde această Atributul de drept adăugat statelor în cauză are, prin urmare, în
activitate este încredinţată parlamentului); vedere atât conţinutul mereu perfectibil, mereu posibil de îmbogăţit,
- control exercitat de opinia publică; mereu posibil de a fi ramificat, diversificat, cât şi întregul spirit
- control efectuat de un organ politic;
democratic, umanist în care se desfăşoară viaţa politică, juridică,
- control efectuat de unul sau mai multe organe jurisdicţionale;
morală.
- control efectuat de un organ unic special şi specializat.
Apărut în anii 20 ai secolului nostru, controlul efectuat de un
organ unic, special şi specializat, a devenit un model general, acceptat
datorită eficienţei activităţii desfăşurate de el, imperfecte rămînînd doar
unele modalităţi de exercitare a controlului.
In Republica Moldova asemenea activitate pe o perioadă scurtă de
timp a fost denumită "supraveghere constituţională" şi era pusă în seama
Comitetului pentru supraveghere constituţională" al Republicii Moldova
'art- 112 al Constituţiei din 1978). Conform prevederilor constituţionale,
Comitetul trebuiea să fie ales de către Parlamentul Republicii Mol-
°va din rîndurile specialiştilor în domeniul politicii şi dreptului în
^0rnP°nenţa Preşedintelui, vicepreşedintelui şi 5 membri pe un
de io
termen
Triada: juridic, politic, moral, priveşte atât aspectele practice ale care derivă din acceptarea voită din partea altora a dreptului cuiva de
activităţii efective cât şi, deopotrivă, aspectele teoretice. a elabora reguli sau de a emite imperative. Pe scurt autoritatea poate
Deosebirea de principiu între drept şi morală, de pildă, pe care le fi caracterizată drept influenţă bazată pe legitimitate: A are autoritate
datorăm lui Cristian Thomasias şi Immanuel Kant, distingerea între asupra lui B (şi deci influenţă) deoarece B consideră solicitările lui A
Forumul internum - ca un sediu al exigenţelor de ordin moral şi asupra sa drept legitime sau juste.
Forumul externum, ca sediu al exigenţelor de ordin juridic, material, în esenţă, relaţia de autoritate este subiectivă, psihologică şi
a permis şi permite o puternică şi benefică afirmare a însuşi statului morală în natura lor, spre deosebire de formele de influenţă bazate pe
de drept. resurse materiale sau pe coerciţie fizică. Tipologia privind lucrurile,
Formulele frecvente sub care era atunci cunoscut sau interpretat autoritatea este de asemenea voluntaristă, adică — o persoană se
Statul erau, fie Stat-providenţă, fie Stat-poliţie. supune în mod voluntar deoarece este lucrul just sau adecvat ce
O etapă distinctă în exigenţe şi în dezvoltarea statului o constituie trebuie făcut. Este de regulă admis că, într-un sistem politic, autori-
Renaşterea, care, ca răscoală a conştiinţei individuale, ca afirmare cu tatea înseamnă că oamenii sunt dornici să urmeze anumite reguli, să
totul aparte a libertăţii, a dat naştere unor numeroase teorii, concepţii, accepte anumite rezultate şi să se supună judecăţii oficialilor guver-
doctrine privitoare la stat. nanţi, în acelaşi timp, într-un sistem politic, în conformitate cu ades
In concepţia multor teoreticieni statul are ca scop numai ocrotirea citata tipologie a lui Max Weber, sursele de autoritate sunt: tradiţia,
dreptului şi garantarea libertăţii, şi în consecinţă, statul e necesar să se legea şi calităţile charismatice ale conducătorilor politici.
ocupe de binele general, de fericirea sau utilitatea comună. Pe scurt, deosebirea dintre autoritate şi alte forme de influenţă
Statul este chemat să-şi exercite autoritatea. Şi să amintim că, este una din cheile înţelegerii specificului politicii şi a exercitării
de-a lungul istoriei prin autoritate s-a înţeles şi se înţelege o influenţă

8
L i, L 4
puterii într-un sistem politic. Se ştie că pot exista diferenţe semnifica-
tive între sisteme politice în ceea ce priveşte măsura până la care Am putea considera că, în anumite privinţe, actul de naştere al
autoritatea trebuie să fie amplificată de coerciţie sau de alte elemente statului de drept se datoreşte în linii mari contribuţiei de esenţă adusă
stimulatoare ce asigură supunerea la ordine. In genere, toate guver- de Cristian Thomasis şi Immanuel Kant prin distingerea categorică,
nele caută să-şi mărească autoritatea pentru a reduce costurile de a argumentată şi convingătoare între drept pe de-o parte şi morală pe de
obţine ascultare (supunere) şi pentru a promova ordine şi stabilitate în altă parte. Cu alte cuvinte, între Forum externum, dreptul şi Forum
cadrul sistemului. De regulă, sistemele politice ce rezistă în timp au internum-morala.
tendinţa să capete autoritatea tradiţiei şi a legalităţii. Incontestabil, mai târziu, o inestimabilă contribuţie la dezvoltarea
Doctrinarul italian Giorgio del Vecchio de la întretăierea secolu- în conţinut şi formă a conceptului şi practicii statului de drept a
lui al XlX-lea şi cel de-al XX-lea, porneşte, în lucrarea sa Lecţii de adus-o marele profesor şi doctrinar italian Giorgio del Vecchio.
filosofie juridică, de la credinţa că dacă noţiunea de societate, prin Dacă considerăm, din punct de vedere istoric, diversele teorii ce
generalitatea sa, cuprinde orice fel de legături, există printre acestea s-au dezvoltat referitor la scopurile Statului, putem să le reducem la
una de o deosebită importanţă şi cu un caracter bine definit: aceasta două tipuri principale: unul e reprezentat, înainte de toate, de filosofia
e legătura juridică sau politică, prin care oamenii se grupează în stat. clasică greacă pentru care scopul Statului e nelimitat, atotcuprinzător,
în concepţia sa statul este o formă de societate. Sau, mai exact, îmbrăţişează binele în toate formele sale şi consistă în fericirea uni-
conceptul de societate reprezintă genul, iar cel de stat reprezintă versală pe calea virtuţii universale. Statul, potrivit teoriei amintite,
specia. „trebuie să sprijine şi să supravegheze viaţa indivizilor în toate mani-
în cele de mai sus el deduce că dacă Statul nu e legătura socială festările sale; nu poate exista o sferă de activitate independentă de el".
cea mai largă, ea e, fără dubii, cea mai importantă şi cea mai solidă.
Aşadar, în opinia lui Giorgio del Vecchio, Evul Mediu a dăinuit
Totodată, celelalte conexiuni sociale sunt sub puternica influenţă a
în primele secole ale epocii moderne, iar dominaţia lui s-a prelungit
Statului. Statul le asigură, în consecinţă, celelalte legături, direcţia
unitară şi coerentă. până către Revoluţia franceză.
Aşadar, în practică şi în teorie, statul de drept, cum mărturiseşte Aşadar, frământările, întrebările, îndoielile privitoare la instituţia
şi Giorgio del Vecchio, are deja o istorie lungă. Perioadele prekan- centrală în orice sistem politic, adică la stat, sporesc opiniile expri-
tiene şi kantiene 1-au impus ca stat care, şi ca structură, şi ca mate fiind adeseori într-un nedisimulat consens, dar, nu de puţine ori
funcţionalitate şi ca finalitate este rodul exigenţelor dreptului. şi opuse, rezervate, circumspecte.
Statul de drept sau statul bazat pe drept cum am găsi şi mai po- Şi astăzi în cazul a numeroase ţări „statul" a devenit principalul
trivit, nu este, cum probabil s-ar crede, o achiziţie a secolului nostru agent al „modernizării", care este o mişcare de voinţă, o mobilizare,
sau chiar al ultimilor ani. modernitatea fiind înţeleasă nu doar ca un mod de gestiune impersonală
Considerăm că exista o identitate aproape totală între noţiunile de şi raţională, ci ca un nivel mai înalt de intervenţie a societăţii asupra ei
stat de drept, sta* constituţional, stat bazat pe justiţie. însăşi: - cum este cazul societăţii post-industriale, în cadrul căreia
Statul de drept implică o justiţie cât mai consolidată, mai sis- „principalele investiţii au legătură cu producerea şi difuzarea în masă a
tematizată şi sistemic croită, alcătuită din legi, principii, norme care unor bunuri simbolice, a unor bunuri culturale, informaţie, reprezentare,
să exprime un summum de dreptate, de libertate, de echitate. El, cunoaştere, ceea ce acţionează nu numai asupra organizării muncii, ci şi
statul de drept presupune ordine, coerenţă, logică. asupra scopurilor activităţii şi deci asupra culturii.
Cu cât o societate este mai avansată în planul civilizaţiei şi al cul
Statul suveran este privit şi interpretat în literatura de specialitate
turii juridice, civice, morale cu atât statul de drept devine mai puternic,
din ultimele decenii îndeosebi, ca un rezultat al evoluţiei organizării
mai întemeiat pe ştiinţă, pe rigoare, pe experienţă superioară. < :>
sociale. Această evoluţie parcurge, gândesc autorii în cauză, traiectul

86
8
7
în răstimpul istoric pe care 1-a parcurs fiecare partid, şi avem în valorilor fundamentale şi general-umane, ca dreptu_ iile
vedere partidele vechi şi cu tradiţie, şi-a îmbogăţit zestrea lui teore- cromului, constituţionalitatea, democraţia.
tică, ideatică, şi-a lărgit sistemul conceptual, categorial. Concepţia tradiţională a statului de drept a apănjuit şi as-a
format la începutul sec. XIX. Pentru prima dată această ne» -"ţiune ;
Ele, partidele politice au părăsit treptat practicile şi metodele
capătă un uz ştiinţific în Germania şi devine aici foarte pop u Ilară,
empirice, efemere, vulnerabile. Ele şi-au perfecţionat funcţiile pe îîîntr-un şir de izvoare întîlnim încercări de a atribui noţiune ^st
linia cunoaşterii, organizării şi metodologiei practice. de "-''stat de drept" limbii germane, iar ideea — gîndirii
Pentru orice analiză de ordin politologic studierea partidelor filozofic^e şi juuridice germane. Acest gînd poate fi urmărit în
politice constituie o condiţie sine qua non pentru a-i înţelege ,j; lucrările lui !<XIant, CGneist, Sihtel ş. a.
gradul de organizare şi de cel de democratizare. A. M. lakovlev determină diferenţa dintre statul me-ba^zat pe
Strict ştiinţific, de partide politice nu poate fi vorba înainte de drept şi statul de drept în felul următor: statul ce ni_a e bapzat
epoca modernă, ci mai ales după Primul Război Mondial. pe drept reglează dreptul, comanda cu dreptul, în statul de?
De o protoistorie a partidismului în antichitate sau în Evul drept însă organele se subordonează dreptului, d r— eptuiil
Mediu poate desigur fi vorba doar numai cu mari aproximaţii, în este autolimitarea puterii de stat.
realitate, ceea ce se aproxima atunci a fi partide politice erau cel O abordare organică a unităţii statului şi dreptiil_ ui în
mult anumite grupuri de oameni, sau indivizi uniţi prin anumite ştiinţa
criterii sau afinităţi nu neapărat de ordin politic, cât mai mult de
ordin social, religios etc.
24

STATUL DE DREPT: ISTORIE SI


RANEITATE

Ideea statului de drept a fost visul multor gener— aţii dkle mari
gînditori. La origini sta chipul zeiţei justiţiei — Temi:^ cu sţjpada şi
balanţa justiţiei în tnîini şi legată la ochi. Cîntar--ul şi { spada
reprezentau unitatea puterii şi dreptului, insuflîxnd idtleea că
ordinea protejată de zeiţă este pentru toţi la fel de necrr esarăiă. Acest
chip reprezenta nu numai simbolul echităţii justiţiei,, ci şi s al unui
stat echitabil.
La teoria şi practica statului de drept omenirea a ^3ijuns ; treptat
prin lupta sa pentru libertate. Ideea marilor gî "nditcori era
îndreptată contra unui stat absolut, poliţist, contra a tiraaniei, a
autocraţiei şi samavolniciei.
Formarea statului de drept presupunea înlocuirea _ unui ii sistem
politic de tip închis, autoritar, cu un sistem democratic "desschis",
bazai pe principiile supremaţiei dreptului şi legalităţii . Astfeel statul
de drept ca formă raţională politico-juridică a vieţii soc; laie a pparţine
te unanim recunoscută. La cele spuse aş mai face o
juridică e cara cterul subordonării faţă de lege a tuturor cornpl6
formelor de activitate statală este unul din principalii direcţiilor * _
gtatului de drept
indica o ^ ^. funcţi onarea statului de drept este legată de ° tia
n acesta
leg"' * constă legătura lui cu etapa anterioară su P r jtării
statal-juridice, ceea ce nu însemnă o simplă H Itare a
sistemelor de drept anterioare.
S nremaţia legii este evidentă atunci cînd sînt prezente
anumite premise economice, sociale, politice:
• producători şi cumpărători independenţi; ,,
. libertatea persoanei; ;
• sistemul politic democratic în general. : :-
Principiul supremaţiei legii trebuie să fie respectat mai întîi de
toate în activitatea legislativă a organelor de stat. Aici este necesară o
reformă a întregii piramide a actelor normative. Legea nu rareori este
restrînsă de către actele ministerial-departamentale, iar noţiunea
de legiferare adesea este utilizată cu un sens neadecvat pentru
determinarea unor astfel de acte care nici nu sînt legi în sensul
adevărat, cu atît mai mult cu cît numărul unor astfel de acte
depăşeşte de multe ori numărul legilor. Acest fapt duce la
încălcarea principiului supremaţiei legii, la devalorizarea legilor, şi
în primul rînd a Constituţiei ca lege fundamentală.
Supremaţia legii se referă şi la realizarea dreptului.
Nerespectarea Constituţiei şi a legilor creează o atmosferă
favorabilă diferitelor abuzuri, samavolniciei şi infracţiunilor. Iată
ce crearea statului de drept e legată, în primul rînd, de
supremaţia legii şi de regim. l legalităţii.
msă, cu toată importanţa legii şi a legalităţii pentru un stat de
e t
P ' ea nu poate fi limitată la un nivel formal legal. Unei
av
olnicii de stat i se poate da caracter legal, şi atunci avem a
cu o legislaţie ce încalcă dreptul. Drept exemplu clasic în acest
Putem invoca practica anilor '30 cînd legea sovietică a fost
or
rnată întro-o armă a regimului autoritar.
tr
. u un stat de drept este necesar ca în lege să fie concretizate
. PUle juridice şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor
n^ice, politice, social-culturale) în corespundere cu valorile
general-,.
^umane. __ ,
&al:Ura reală a legii statului cu organele sale, este un principiu

25
executivă posedă iniţiativă legislativă în anumite verigi ale Edificarea unui stat de drept necesită eforturile întregii societăţi
sistemului reprezentativ. Astfel puterea executivă capătă şi ale tuturor instituţiilor, evident, ţinînd seama de specificul
posibilitatea de a influenţa direcţia, caracterul, conţinutul naţional şi de istoricul dezvoltării sociale.
proceselor de legiferare. Acesta este unul din aspectele principale Statul de drept presupune autoconducerea poporului. Pentru
ale separării puterilor în cadrul unui stat de drept. Subordonarea aceasta trebuie să existe posibilităţi reale ca cetăţenii să participe
faţă de lege a puterii executive, lipsirea ei de funcţii de legiferare la conducere, o egalitate juridică a tuturor. Este important ca
sînt condiţii necesare pentru fondarea unui stat de drept. Acolo fiecărui grup social să-i fie asigurate aceste drepturi, adică de a
unde împuternicirea unui sau altui organ al puterii executive cu participa la conducere.
drept de legiferare este necesară din punct de vedere obiectiv, un Fără o separare strictă a puterilor în: executivă, legislativă,
astfel de drept, în limite şi în scopuri strict delimitate, poate fi judiciară, nu poate fi vorba despre un stat de drept, în această
acordat organului puterii executive, dat numai de către organul ordine de idei am mai menţiona că pentru ca legea adoptată de
reprezentativ, într-o ordine specială. organul suprem legislativ să funcţioneze trebuie instituit un
Statul de drept presupune excluderea oricărei nelimitări, a mecanism de îndeplinire a acestei legi.
oricărui regim absolut ce contravine constituţiei şi dreptului. Prin Dacă în societate există o cultură juridică înaltă, atunci se poate
separaţia puterilor statul de drept se organizează şi funcţionează vorbi de un caracter eficient al executării legilor şi de o consolidare
legal. Principiul autoadministrară în statul de drept trebuie să se a statalităţii.
refere (răsfrîngă) şi asupra puterii de stat. Fiecare organ trebuie în statul de drept, legea trebuie să domine în cel mai adevărat
să activeze în limitele competenţelor sale şi independent. Aceste sens al cuvîntului. Aceasta înseamnă că în faţa legii toţi sînt egali,
fapte de asemenea ţin de nivelurile inferioare ale structurii ad- toţi subiecţii de drept trebuie să se supună normelor legii.
ministrative de conducere, verigile superioare ocupîndu-se de în statul de drept trebuie să domine responsabilitatea reciprocă
soluţionarea unor probleme majore. a statului în faţa cetăţenilor şi a cetăţenilor în faţa statului. Atingînd
Cu toate acestea, în opinia noastră, una din cele trei puteri o astfel de armonie, se creează o zonă stabilă în limitele căreia sînt
trebuie să ocupe în această separaţie o poziţie superioară. Faptul asigurate şi respectate drepturile omului.
este inevitabil deoarece mecanismul de stat poate fi "infectat" de în statul de drept este necesar de a institui un regim
o luptă nesănătoasă pentru o supremaţie reală în cadrul acestor constituţional, în care întregul proces legislativ ar fi supus
trei puteri. Din punctul de vedere al logicii statului de drept, Constituţiei şi ar deveni continuu.
această putere trebuie să fie cea legislativă, deoarece ea adoptă şi Şi, în sfîrşit, instituirea unui stat de ârept necesită o autoritate
formează mecanismul juridic al societăţii, determină principalele a instanţelor de judecată. Aceasta se explică prin faptul că un
direcţii de activitate ale statului. Or, supremaţia acestei puteri judecător prost sau o instanţă rău organizată pot transforma o
nicidecum nu trebuie să capete un caracter absolut, în această lege în contrariul ei.
ordine de idei, legiuitorul este stăpînit de către principiile Aici aş mai aminti încă o dată ce a spus Platon despre statul
dreptului şi se află sub controlul poporului (sistemul ideal: acesta poate exista doar acolo unde legea se află asupra
reprezentativ, alegeri democratice) şi al Curţii Constituţionale, în conducătorilor, iar aceştia sînt robii (supuşii) legii. Păşind în era
caz de adoptare a unor hotărîri nechibzuite, puterea legislativă statului de drept, noi devenim, de fapt supuşii legii. Aceasta, la
va fi stăpînită de către şeful statului (dreptul de veto, alegeri an- rîndul său, generează un şir de alte probleme şi dificultăţi, dar,
ticipate). Fără acest mecanism, separaţia puterilor în stat ar fi ca cum se spune, dictatura legii este un ceva foarte bun.
ceva incomplet, absurd.
în ultimă instanţă, analizînd sub mai multe aspecte conceptul
statului de drept, pot fi trase următoarele concluzii:
2 . актуальные 6. Политическая 2
система общество и
Правовое государство проблемы
современной ее основные
Сущность правового государства, его признаки. На первый политологии институты
взгляд словосочетание «правовое государство» может показаться
некорректным, избыточным, так как обязательным признаком
любого государства является наличие права. Но в понятие • Ответственность всего своей предска-
«правовое государство» вкладывается иной, более глубокий смысл, государства перед зуемостью и
чем просто наличие права. каждым граждани стабильностью. В
Разработка теории «правового государства» велась начиная с ном, и наоборот. устойчивом в правовом
XVII в. Родоначальником теории «правового государства» счи- Человеку полностью отношении обществе, где
тается английский философ Джон Локк (см. §2.4), изложивший гарантируются права и уважают закон, как
Данную концепцию в «Двух трактатах о правлении» (1690 г.). свободы, защита от правило, не происходит
Сущность правового государства заключается в первенстве любого произвола бегства капиталов, утечки
права над властью, в ограничении действия власти стоящим над власти. В то же время мозгов, начинается эра
ней законом, безусловное подчинение власти, граждан и всех обще- государственная власть стабильности, а значит, и
ственных субъектов действующему праву. защищает само процветания общества.
К основным признакам правового государства относят сле- государство от покуше • Обязательное
Аукщще: ний на него любого верховенство
• Государство самоограничивает себя законом, прежде гражданина или иного Конституции и законов
всего Конституцией, через которую не может переступить ни- социального субъекта. над
в том числе и само государство. • Государство всеми другими
• Равенство всех перед законом. располагает стабильной правовыми актами, а тем
Конституцией и более над разовыми
системой распоряжениями и
законодательства. указаниями властей.
Стабильность • Наличие
законодательства — отлаженного механизма,
важное условие осущест- способного обеспечить
вления права, уважения к выполнение и защиту
закону со стороны права, в том числе наличие
граждан. Если за-
эффективной
конодательство
подвергается постоянным системы
и непрогнозируемым правоохранительных
изменениям, то к нему органов (суд, прокуратура,
падает уважение как след
самих властных структур, ствие, арбитраж,
так и граждан. конституционный суд и
Фундаментальные, или др.), подчиняющихся
базовые, правовые только закону.
положения (например, по • Наличие
вопросам гражданского общества,
государственного устойчивое правовое
устройства, сознание граждан, их
собственности) должны уважение к закону,
признание его верхо
быть как можно более
венства со стороны
устойчивыми, а еще лучше общества.
— незыблемыми. Только в
Выполнение в полной
этом случае появляется мере столь высоких
доверие к закону, к власти, требований не может
привлекательной прежде
сегодня обеспечить ни Традиции попрания законодат ельст ва. Д анная действующего
одно государство мира. закона в первую очередь проблема особенно законодательства
Поэтому о правовом самой властью очень актуальна для стран,
государство можно давние («Прав тот, у кого меняющих господ-
говорить лишь как о больше прав», «Закон, что ствующую идеологию,
некоем идеале, к дышло, куда повернул — переходящих из одной
достижению которого туда и вышло»). Истоки системы социальных
следует стремиться. такого правового координат в другую,
Процесс нигилизма коренятся в например, для России.
формирования правового суверенитете и силе самой Прежнее российское
государства, особенно власти, а также законодательство во
приоритета права над объясняются тем, что многом было построено на
властью, шел очень долго право (законы) создаются юридическом закреплении
и болезненно. этой самой властью. командно-
Проблема ограничения административных мето-
власти самой себя долго дов руководства
выглядела обществом. Кроме того,
противоестественной. имеется множество
Потребовались столетия, несоответствий одних
формирование нормативно-правовых
устойчивого актов другим. Зна-
правосознания и чительное количество
убежденности в необ- правительственных и
ходимости верховенства ведомственных актов по
закона как важной меры своему духу и букве не
стабильности и соответствуют
процветания общества. действующим законам,
Разработка противоречат им, а иногда
конституционных доку- и просто корректируют их
ментов (в первую очередь в своих ведомственных
конституций), введение интересах.
конституционного Разумеется, огромная
правления, признание работа по
верховного статуса совершенствованию зако-
принятых законов нодательства не может
постепенно проложили осуществиться
путь к созданию и моментально. Например, в
укреплению правового связи с принятием закона
государства. «О предприятии
Пути достижения (объединении)» пришлось
правового государства. Об полностью или частично
этом в теории данного отменить около 2 тыс. пра-
вопроса говорится не вителственных
менее, чем о самом постановлений и более 165
правовом государстве. тыс. ведомственных
Каковы же пути его инструкций.
достижения? Для этого Быстро меняющаяся
необходимо следующее: действительность делает
• С оверш енст вование необходимым постоянное
сущ ест вую щ его совершенствование
204 II. Актуальные проблемы современной . Политическая система общество и ее основные 20
политологии институты 5
путем создания широкого круга новых законодательных актов, ждан и должностных лиц вполне решаема государством. Это в
обеспечивающих правовые основы рыночного хозяйства. интересах самого государства, граждан и общества в целом.
Немаловажное значение для формирования устойчивого стремления Разумеется, путь формирования правового государства исторически
граждан к соблюдению законов имеет также их легитимность, признание очень длителен.
со стороны всего общества. Неприятие обществом отдельных законов и
правовых норм при всей их необходимости и полезности приводит к их
отторжению гражданами и в конечном счете сводит на нет попытки
создания правового государства.
• Строгое выполнение существующего законодательства, соз
дание эффективного механизма его соблюдения. Необходимо до
биваться неотвратимости наступления ответственности любого
общественного субъекта за нарушение им законодательства.
Государство должно постоянно повышать эффективность рабо
ты правоохранительных органов, а для этого — укреплять их STA TUL DE DREPT; PRINCIPII DE BAZĂ
авторитет, обеспечить их подчинение только закону.
Существенную роль в создании правового государства играет
независимость судей, на что, в частности, направлена правовая норма об De-a lungul evoluţiei istorice, organizarea politică a societăţii,
их несменяемости. Многим странам (и Россия здесь не исключение) в îndeosebi prin principala sa instituţie - statul -, s-a realizat tot mai mult pe
этом вопросе до идеала далеко.
• Формирование устойчивого правового сознания граждан и baza perfectării structurii statale în raport cu cetăţenii şi a unor legi
должностных лиц, всего общества. Мало создать разумные зако riguroase, care stabileau atât drepturile şi libertăţile cetăţenilor, cât şi
ны, четко сформулировать и прописать права и обязанности. В obligaţiile organelor de stat de a acţiona în spiritul legilor, însăşi denumirea
обществе должны быть сформированы устойчивое отношение и
привычка к правовой дисциплине, к пониманию необходимо de stat de drept indică faptul că statul îşi exercită puterea sa politică pe
сти соблюдения закона как гаранта и основы собственного baza legilor, folosind forţa argumentului, şi nu argumentul forţei.
благополучия власти и самих граждан.
Граждане цивилизованной страны должны знать свои права и Un stat de drept în formă incipientă a existat chiar în
обязанности, действующее правовое поле, за рамки которого нельзя antichitate, unde, în cadrul democraţiilor din perioada respectivă, au existat
выходить. У них должно войти в привычку соблюдение действующего
законодательства. О степени сформированное™ такой привычки и organizaţii statale întemeiate pe lege, asigurându-se alegerea conducătorilor
уважения к закону говорит пример соблюдения гражданами и властями de către cetăţeni.
самых элементарных правовых норм (например, правил уличного
Statul de drept, în forma sa clasică, îl întâlnim, însă, începând cu
движения).
Начиная с раннего детского возраста необходимы постоянно epoca modernă, când s-au impus o serie de principii în viaţa socială, care
действующий юридический всеобуч в государственном масштабе, asigurau funcţionalitatea ca atare, însăşi denumirea de stat de drept a fost
формирование соответствующего общественного мнения. Благодаря
электронным средствам массовой информации проблема формирования sugerată de către Montesquieu în lucrarea "Despre spiritul legilor", care
устойчивого уважения к закону у гра- formulează cerinţa rămasă celebră "Nimeni să nu fie constrâns să facă
lucurile pe care legea nu-l obligă şi să nu le facă pe cele pe care legea i le
îngăduie". Tot din perioada respectivă statul începe să se legitimeze prin
societatea civilă şi nu prin emanaţia divină, în concepţia nouă, superioară,
statul apărea,
după cum se exprima J. J. Rousseau, ca un contract între cetăţeni şi
autoritatea politică.
Afirmarea statului de drept se fundamentează încă de la "nceputul
existenţei sale pe principiul separaţiei puterilor. Politologul francez
Raimond Aron afirmă că pentru constituirea unui stat de ^pt este nevoie să
fie ales un parlament, să fie alese organele constituţionale, să fie învestiţi cu
autoritate legitimă funcţionării15, iar legea să guverneze relaţiile sociale în
ansamblul lor. Statul de drept constituie în epoca contemporană o problemă
de cea mai mare importanţă teoretică şi practică, care face obiectul nu
numai al unor studii ample, ci şi al unor legiferări în convenţii
internaţionale. "Declaraţia universală a drepturilor omului", adoptată de
Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948; "Convenţia Europeană
asupra drepturilor omului", adoptată la 4 noiembrie 1950 de către Consiliul
Europei şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953; cele două pacte
internaţionale adoptate de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966,
respectiv "Pactul internaţional cu privire la drepturile politice civile", cât
şi documentele Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa,
respectiv Actul final de la Helsinki (1975) şi documentele finale ale
reuniunilor generale europene de la Madrid (1983), Viena (1989),
Copenhaga (1990) şi Paris (1991) se constituie nu numai într-o amplă cartă
internaţională a drepturilor omului, ci şi într-una de drept ca principal cadru
politic instituţional de exercitare a acestor drepturi şi libertăţi.
în strânsă concordanţă cu prevederile din documentele enumerate
şi cu practica internaţională, statul de drept îşi exercită Puterea în
conformitate cu legea, şi are la baza activităţii sale o serie de trăsături precum:
- un cadru legislativ adecvat, care să reglementeze raporturile ln
ansamblul lor, iar toţi cetăţenii, indiferent de poziţia lor socială sau

°- Aron, Democraţie şi totalitarism, Paris, Gallimard, 1965.


84____________________________________________________ POLITOLOGlE
85
politică, să fie egali în faţa legii, să respecte legea ca element suprem în stat. Prin urmare,
supremaţia legii se constituie într-un principiu de bază al statului de drept;
- organele puterii de stat (centrale şi locale) să fie alese de
cetăţeni, prin vot universal, direct şi secret, pe baza unor opţiuni ale
pluralismului politic;
- separaţia puterilor în stat, parlamentul trebuind să constituie
puterea legislativă, guvernul puterea executivă (ca emanaţie, de
regulă, a parlamentului, şi responsabil în faţa acestuia sau a corpului
elector) şi puterea judecătorească, veghind la respectarea legilor şi
sancţionarea încălcării lor, judecătorii acţionând independent şi
imparţial;
- datoria guvernului şi autorităţii politice de a se conforma
constituţiei şi de a acţiona conform legii;
- delimitarea clară între stat şi partidele politice;
- forţele militare şi poliţia să fie plasate sub controlul autorităţii
civile, în faţa căreia sunt răspunzătoare;
- circulaţia liberă a informaţiei şi persoanelor, dreptul la liberă
exprimare şi organizare politică şi profesională a tuturor cetăţenilor,
în conformitate cu legea, care să facă posibil controlul puterii politice
în societatea civilă;
- respectarea drepturilor omului în conformitate cu prevederile
internaţionale consacrate.
în epoca contemporană, statul de drept reprezintă tot mai mult elementul esenţial al puterii
politice din diferite ţări, constituind un factor de bază al progresului general, de înflorire şi
prosperitate a naţiunilor. Ţările cu tradiţie în statul de drept sunt în acelaşi timp cele mai dezvoltate,
prospere, din punct de vedere economic, stabile din punct de vedere politic şi cu o viaţă spirituală
bogată