Cuprins

Argument.....................................................................................................................................2
Capitulul I. Fenomenul traficului de fiinţe umane..................................................................3
1.1. Traficul de fiinţe umane. Definire şi terminologie............................................................3
1.2. Forme ale traficului de fiinţe umane..................................................................................5
1.3. Etapele traficului de fiinţe umane......................................................................................7
1.4. Categorii de victime.............................................................................................................9
1.5. Profilul persoanei vulnerabile...........................................................................................13
1.6. Profilul recrutorului..........................................................................................................15
1.7. Mituri privind traficul de fiinţe umane...........................................................................15
Capitolul II. Factorii de risc care determină apariţia şi proliferarea
traficului de fiinţe umane.........................................................................................................19
2.1. Factorii sociali....................................................................................................................19
2.2. Factorii economici generali...............................................................................................21
2.3. Factorii socio-culturali......................................................................................................22
2.4. Factorii socio-politici.........................................................................................................23
Capitolul III. Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane....................................24
3.1. Prevenirea–o abordare bazată pe respectarea Drepturilor
omului........................................................................................................................................24
3.2. Metode de prevenire a traficului de fiinţe umane..........................................................25
3.3. Rolul comunităţii în prevenirea traficului de fiinţe umane...........................................27
3.4. Autorităţi implicate în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe
umane........................................................................................................................................30
Concluzii....................................................................................................................................34
Bibliografie................................................................................................................................36

1
 Argument

Traficul de fiinţe umane reprezintă sclavia modernă. Este uimitor faptul că în cel mai
dezvoltat secol al umanităţii continuă să persiste acest tip de sclavie. Câştiguri fabuloase în
timp record. Fiinţe umane vândute în scopul exploatării sexuale. Naivitate. Sărăcie. Durere.
Violenţă. Lacrimi. Vieţi sfărâmate pentru totdeauna. Traficanţi fără scrupule. Consumatori de
sex avizi de noutate. Acestea sunt elementele care compun tragicul tablou al traficului de fiinţe
umane care se întinde ca o caracatiţă pe tot întinsul globului pământesc.
Zi de zi, tinerii cad pradă capcanelor întinse de traficanţi. Informarea este unul dintre
principalele elemente care face diferenţa. Informaţia înseamnă putere. Şi uneori, în astfel de
cazuri reprezintă puterea de a evita o tragedie cu greu de imaginat. Anunţuri subtile, promisiuni
strălucitoare, plecări în străinătate, instituţii fantomă, câştiguri uşoare, acte false, toate acestea
compun mrejele traficanţilor de fiinţe umane. Deşi pare un film de acţiune acesta este realitatea
de zi cu zi. Realitatea de lângă noi, din Iaşi. Ce se poate face? Poate fi prevenit traficul de fiinţe
umane? Cine este următoarea victimă? Care informații pot salva? Care este cea mai bună
metoda pentru ca informaţiile să fie reţinute? Merită să investim în campanii de informare
pentru a putea preveni perpetuarea acestui fenomen?
Lucrarea de faţă, fără a avea pretenţia de exhaustiv, încearcă să propună unele
răspunsuri. Merită orice eforturi pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen pentru
simplu motiv că FIINŢELE UMANE NU AU PREŢ!

2
 Capitolul I. Fenomenul traficului de fiinţe umane

1.1. Traficul de fiinţe umane. Definire şi terminologie

Societatea româneasca actuală trebuie să facă faţă simultan atât efectelor distructive ale
puternicelor seisme social-economice, care au afectat întreaga regiune Central şi Est Europeană
în ultimele decenii, cât şi provocărilor legate de relansarea procesului de dezvoltare în
concordanţă cu obiectivul comun al construcţiei europene – o societate modernă, competitivă,
cu grad ridicat de coeziune socială, care garantează şi protejează drepturile tuturor cetăţenilor
săi.
Traficul de fiinţe umane este „un fenomen social extrem de grav, care aduce atingeri
drepturilor omului. Fenomenul are un trecut istoric apreciabil în ţările Africii, Asiei şi ale celor
două Americi, cuprinzând în ţările Europei, cu precădere după 1990, în contextul dezagregării
regimurilor comuniste şi al crizei din Balcani. Ţările din regiunea central şi sud-est europeană
reprezintă atât ţări sursă, cât şi ţări de tranzit pentru traficul de fiinţe umane. Într-o perioadă
relativ scurtă, după 1990, această regiune a ajuns să rivalizeze cu regiunile tradiţionale cum ar
fi America Latină, Asia de sud-est sau Africa, constituind una dintre cele mai importante surse
de femei şi copii traficaţi pentru exploatare sexuală sau muncă forţată din Europa occidentală.
Evoluţia contextului social şi economic din România anilor ’90 a favorizat apariţia
clivajelor sociale şi, implicit, a unor pături de populaţie vulnerabile la traficare. La sfârşitul
anilor ’90 şi începutul anilor 2000, apropierea geografică de zonele conflictuale din fostele ţări
iugoslave a determinat o incidenţă mai mare a fenomenului şi în România.
Este de aşteptat ca odată cu obţinerea statutului de membru al Uniunii Europene,
România să devină ţară de destinaţie pentru traficul de fiinţe umane. De aici apare nevoia de a
dezvolta un sistem eficient şi capabil să gestioneze situaţia unui număr mai mare de persoane
din alte state, traficate pe teritoriul României, care vor avea nevoie de asistenţă şi repatriere în
ţara de origine”.1
Definire şi terminologie
Definiţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (Convenţia de la Palermo, 13 dec. 2000)
Traficul de fiinţe umane reprezintă „recrutarea, transportarea, adăpostirea sau primirea
de persoane, prin ameninţare sau utilizarea forţei sau a altor forme de constrângere, prin răpire,
escrocare, înşelăciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei situaţii vulnerabile, prin darea ori
primirea de bani sau foloase, pentru obţinerea consimţământului unei persoane care are control
1
Strategia Naţională Anti-Trafic 2016-2020, 13 februarie 2016, p.4

3
asupra alteia, în scopul exploatării. Prin exploatare se înţelege prostituţia sau alte forme de
exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile similare, servitutea sau
prelevarea de organe. Consimţământul unei victime pentru exploatarea intenţionată în sensul
menţionat este irelevant, dacă au fost folosite oricare dintre procedeele arătate mai sus.
Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul
exploatării vor fi considerate trafic de persoane, chiar dacă acestea nu implică nici unul dintre
procedeele menţionate. Prin copil se înţelege persoană sub 18 ani.”
La 4 decembrie 2002, România a ratificat Convenţia de la Palermo împotriva
criminalităţii organizate transnaţionale, precum şi Protocolul adiţional pentru prevenirea,
combaterea şi pedepsirea traficului de persoane, în special femei şi copii.
Protocolul despre trafic stipulează:
- prevenirea şi combaterea traficului de persoane trebuie să acorde atenţie particulară femeilor
şi copiilor;
- protejarea şi asistenţa victimelor se realizează cu respectarea drepturilor omului;
- promovarea cooperării între statele semnatare este necesară, în vederea realizării obiectivelor
Definiţia traficului de fiinţe umane conform legii din 678/2001 pentru prevenirea şi
combaterea traficului de persoane
Art. 12. „ Constituie infracţiune de trafic de persoane recrutarea, transportarea,
transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme
de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de
imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului
persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.”
Legea română cuprinde o definiţie similară celei adoptate de Convenţia de la Palermo,
cu omisiunea importantă a sintagmei „ prin utilizarea unei situaţii vulnerabile”, în timp ce în
textul legii apare „ profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa”, însă aceasta nu înseamnă sau, mai bine zis, nu acoperă aria posibilităţilor
unei situaţii vulnerabile.
În momentul în care o persoană afirmă că a fost subiectul unei fapte de „trafic” sau de
„exploatare de persoane”, conform definiţiei din art.2, alin.(1) şi (2), din Legea 678/2001,
respectiva persoană va fi considerată ca fiind victimă în înţelesul Declaraţiei până la momentul
în care un procuror sau judecător emite, în scris, o soluţie definitivă. Pe parcursul perioadei în

4
care o persoană este considerată ca fiind „victimă” în condiţiile descrise mai sus, respectiva
persoană poate beneficia de serviciile detaliate în Legea nr.678/2001 şi Legea nr.211/2004. în
ceea ce priveşte copiii, în conformitate cu prevederile legii, dacă aceştia sunt sub suspiciunea
de a fi victime ale traficului intern/extern, trebuie să beneficieze în regim de urgenţă de servicii
de asistenţă, protecţie şi reintegrare socială.2

1.2. Forme ale traficului de fiinţe umane

Prevenirea şi combaterea traficului de persoane (în special femei şi copii) constituie
aspecte ce reclamă din partea tuturor ţărilor (de origine, trazit, destinaţie) o abordare globală şi
internaţională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a
traficanţilor şi de protecţie a victimelor.
Din definiţia traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea,
reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, „rezultă şi
formele în care se concretizează această infracţiune, în raport de caracteristicile persoanelor
traficate şi traficante, de scopul urmărit şi interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat
fenomenul, de implicaţiile sociale, dar şi de specificul valorilor sociale lezate ( drepturile
omului).”3
- Privit din punct de vedere al drepturilor omului, traficul de
persoane include sclavia, munca forţată, violenţa, abuzul de încredere, agresiunea fizică şi
psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de fiinţe umane este o
formă a sclaviei la început de mileniu.
- Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriaşe), reţele
regionale şi internaţionale, circulaţia ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic şi
pe baza cărora se realizează activitatea de traficare).
- Din punct de vedere al originii fenomenului, factorii care generează şi susţin traficul
sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educaţional scăzut, neîncrederea în sine, eşecurile
în viaţă, migraia occidentalilor, amatori de experienţe sexuale către est, unde piaţa prostituţiei
este mai tentantă.

2
Strategia Naţională Anti-Trafic 2016-2020, op.cit, 13 februarie 2016, p.5
3
Asociaţia Alternative Sociale, Traficul de fiinţe umane. Infractor. Victimă. Infracţiune, Iaşi, 2015, p.13

5
- Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate
sunt reduse la condiţia de „marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele
mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluţie viitoare.
- Din perspectiva implicaţiilor sociale, datorită creşterii alarmante din ultimii ani, traficul
de persoane devine un fenomen naţional şi transnaţional, fiind favorizat de procesul general al
globalizării şi de utilizarea tehnologiilor moderne.
- Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru societate şi
profituri uriaşe pentru traficanţi, care reinvestesc veniturile obţinute în derularea în continuare
a activităţilor ilicite. Prostituţia (în general exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor) constituie
principalul scop al traficului şi modalitatea de obţinere a celor mai mari câştiguri, de asemenea
traficul în scop de muncă forţată, comiterea de infracţiuni de constrângere de către victimele
traficului şi prelevarea de organe (victimele sunt bărbaţi, femei, copii).
Formele traficului variază în funcţie de: numărul persoanelor implicate, tipul de
traficanţi, de victime sau de „clienţi” ori de „consumatori”, de gradul de organizare pe care se
bazează extinderea traficului şi în raport de care traficul rămâne naţional sau se extinde peste
graniţe.
În traficul de fiinţe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenţi de recrutare,
contrabandişti, complici care au abuzat de poziţia lor din cadrul autorităţilor administrative ale
statelor implicate), dar şi persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenţii de turism,
societăţi de transpor, firme de producţie şi distribuţie de caste video, edituri, sex-shop-uri,
companii care oferă spectacole de strip-tease etc.).
Din perspectiva organizării traficanţilor, traficul îmbracă următoarele forme4:
- traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/internaţională a
victimelor;
- traficul în bande sau grupări mici, când traficanţii sunt bine organizaţişi specializaţi în
traficarea cetăţenilor în afara graniţelor, folosind aceleaşi rute;
- traficul internaţional, cel mai laborios organizat, derulat de reţele periculoase şi greu
de combătut.
Din perspectiva victimelor – copii traficaţi, traficul poate fi clasificat în funcţie de
natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor şi care vizează:
- aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru
împiedicarea deplasării ori liberei circulaţii a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa
44
Asociaţia Alternative Sociale, op.cit., Iaşi, 2015, p.14

6
accesului la serviciile medicale, obligarea de a consuma alcool şi droguri, avort forţaţ,
malnutriţie, forţarea victimei să-şi recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);
- aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea şi utilizarea de acte false,
ameninţările cu predarea la poliţie);
- aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reţinerea unor plăţi
nejustificate).

1.3. Etapele traficului de fiinţe umane

Recrutarea constă în „racolarea potenţialelor victime prin atragerea lor către traficanţi
prin diferite procedee, cele mai frecvente fiind poveştile de succes ale altor persoane care au
fost ajutate să plece în străinătate şi care au revenit cu mari sume de bani după o perioadă
relativ scurtă de timp.”5
Metodele şi tehnicile de recrutare utilizate sunt diferite, în funcţie de gradul de
vulnerabilitate a victimei, datorită vârstei, nivelului ei de instruire, stării sale materiale, de cele
mai multe ori precară, lipsei experienţei de viaţă, naivităţii, toate acestea fiind speculate de
traficanţi.
Principalele ”mijloace de recrutare”6 constau în:
- promisiunea unei slujbe onorabile şi bine plătite în ţări din Occident, făcută direct de
către traficant, ori prin intermediul rudelor sau prietenilor victimei care se bucură de încredere
din partea ei. Acesteia i se promite o carieră de model, servicii în baruri, cluburi, ori un post de
bonă sau menajeră. Cel mai recent, victimele au fost atrase cu promisiuni privind burse
academice. Propunerea de angajare în altă ţară poate veni şi din partea unor cunoştinţe recente
ale victimei, abia întoarse din străinătate ţi care lucrează pentru traficanţi, fiind ele însele
anterior victime ale traficului.
De regulă, după ce victima a acceptat promisiunea traficantului de a-i găsi un loc de
muncă peste hotare, se scurge un interval foarte scurt până la momentul plecării efective,
pentru ca victima să nu aibă prea mult timp de gândire şi să nu aibă posibilitatea de a vorbi cu
alte persoane care ar putea să o determine să se răzgândească.

5
www.antitrafic.ro
6
Centrul parteneriat pentru egalitate, Ghid de educaţie pentru prevenirea traficului cu femei, Ed. Nemira, 2003,
p.21

7
 În toate cazurile, decizia de apleca peste hotare a victimei a fost influenţată în mod
exclusiv de traficanţi, aceştia fiind cunoştinţe sau prieteni apropiaţi care i-au sugerat să nu îşi
informeze rudele despre plecare.
După racolarea victimei, traficantul se ocupă de obţinerea documentelor necesare
trecerii graniţelor şi de organizarea deplasării, însă din momentul recrutării iniţiale şi până la
sosirea în ţara de destinaţie femeile sunt vândute de două sau mai multe ori.
- anunţurile din ziare privind oferte de locuri de muncă în străinătate, deosebit de
atractive sub aspectul salariului foarte mare ce poate fi obţinut, în raport de condiţiile minime
privind pregătirea cerute viitorilor angajaţi. Traficanţii racolează victimele pe care le transportă
în ţara de destinaţie, unde sunt vândute, deposedate de acte, situaţie în care ele devin
vulnerabile şi uşor de constrâns.
- Anunţuri ale agenţiilor matrimoniale. Victimele sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu
cetăţeni occidentali, pe care o privesc ca fiind unica posibilitate de a scăpa de sărăcie şi de a-şi
ajuta familiile, însă după ce ajung în ţara de destinaţie, traficanţii le confiscă paşapoartele şi
apoi le obligă să se prostitueze.
Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul în interiorul ţării de
provenienţă ori din statul de origine direct în statul de destinaţie sau prin ţările de tranzit.
Trecerea frontierei spre ţara de destinaţie (de cele mai multe ori alta decât cea promisă
victimei) se face cu ajutorul recrutorilor sau al călăuzelor şi poate fi:
- legală, sub pretextul unei excursii, în cazul fetelor care au paşaport;
- ilegală, atunci când victimele nu posedă documentele necesare sau acestea nu întrunesc
condiţiile legale (eventualele vize pentru ţara de destinaţie ori termenul de valabilitate),
traficanţii utilizează o varietate de modalităţi: utilizează paşapoarte sustrase de la victimele
anterioare, din care se alege cel al cărei fotografie seamănă cât mai mult , cu noua victimă ori
procedează la falsificarea vizelor. Unii traficanţi, pentru a reduce cheltuielile şi a evita riscurile
suplimentare , nu traversează frontierele prin punctele vamale pentru a nu intra în contact cu
autorităţile şi trec graniţa ilegal, prin intermediul călăuzelor.
Uneori, mai ales în ţările de tranzit, traficanţii apelează la unii cetăţeni care se pregătesc
să treacă graniţa cu autoturismul (şi care au aceeaşi naţionalitate ca şi victimele) şi cărora li se
solicită să ia în maşina lor, contra unei sume de bani, persoana ori persoanele ce fac obiectul
traficului.

8
 Vânzarea are loc în ţările de destinaţie, iar vârsta şi aspectul fizic sunt elementele în
raport de care se fixează preţul de vânzare (care poate pleca şi de la 300 dolari SUA până la
4000 dolari SUA, ori chiar mai mult).
Sechestrarea şi exploatarea victimele îşi dau seama că au fost vândute şi că au devenit
„proprietatea” unor patroni atunci când sunt deposedate de acte, duse în locuri izolate şi
permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloc de comunicare, nu li se permite să
intre în contact cu alte persoane şi sunt supuse unor tratamente dezumanizante pe fondul cărora
devin foarte vulnerabile şi uşor de exploatat: captivitate, ameninţări cu moartea, maltratare,
violuri comise de una sau mai multe persoane. În aceste condiţii, victima este supusă
exploatării, devenind practic un obiect în mâinile traficanţilor care îi impun prestări de servicii
ca restituire a unei aşa zise „datorii”.
Revânzarea victimele intră într-un ciclu al falselor datorii, cei care le cumpără pretind
că trebuie să-şi recupereze banii din „munca” lor. În majoritatea cazurilor, urmează o revânzare
către un alt patron care, la rândul său, vrea să-şi recupereze suma plătită.
Evadarea se face în conjuncturi favorabile, cu ajutorul unor clienţi, al poliţiei (razii)
etc.; victimele se adresează ambasadelor sau consulatelor României din ţara respectivă.
Repatrierea se realizează cu spijinul IOM ( International Organization for Migration),
cu spijinul ambasadelor consulatelor României care se ocupă de formalităţile de repatriere.
Victimelor li se eliberează paşaport consular şi documente de călătorie. Primirea în ţară se face
de către echipa de asistenţa a OIM care le integrează în programele OIM de asistenţa pentru
victimele traficului de femei şi de prevenire a traficului în România.
1.4. Categorii de victime
Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violenţă, abuzuri de
autoritate sau la ameninţări ce au stat la baza procesului ce a dus la exploatarea lor sexuală, sau
persoanele care au fost înşelate de traficanţi şi au crezut că au un contract de muncă atrăgător,
fără legătură cu comerţul sexual, sau persoanele care sunt conştiente de adevăratele intenţii ale
traficanţilor şi care au consimţit anterior la această exploatare sexuală datorită situaţiei lor
vulnerabile (psihică, familială, afectivă).
Copiii – victime ale traficului de persoane
Anual, mii de copii (băieţi, fete) sunt traficaţi pentru a fi exploataţi în scopuri
comerciale, fiind recrutaţi, fie prin înşelăciune, constrângere sau forţă, fie sunt transportaţi în
ţară sau peste graniţele naţionale şi vânduţi în repetate rânduri.

9
 Ei devin victime ale acestui larg fenomen răspândit în România se transformă, tot mai
mult în ţară de origine şi de tranzit a traficului de persoane.
Traficul de copii se realizează în mai multe etape:
- traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa;
- prezumţia de corecţie, fraudă, înşelăciune sau abuz de putere din partea traficantului;
- intenţia de a exploata.
Cum pot fi traficaţi copiii?
După recrutare şi intrarea în ţara de destinaţie, copii devin captivi total: nu au acte de
identitate, nu au dreptul la liberă circulaţie sau comunicare, sunt continuu ameninţaţi.
Cei care preiau copiii le oferă hrană, adăpost, droguri – în perioada exploatării lor, îi
obligă să reîntoarcă, prin muncă, valoarea acestora. Copiii nu primesc bani pentru activităţile
lor, sunt abuzaţi fizic, hrăniţi prost şi supuşi perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi, câte
6-10 clienţi/zi.7
Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbaţi sau femei, cunoştinţe,
vecini, părinţi, iubiţi.
Unele fete care au fost traficate devin la rândul lor traficanţi, se întorc în locaţiile de
unde au plecat şi recrutează alte persoane implicând în trafic membrii familiei (mame, unchi,
fraţi). Aceştia insă, nu recunosc acest fapt, ci văd o sursă de protejare a copilului, de
supravieţuire a familiei.
Copiii pot deveni victime prin intervenţia unor factori de risc (de vulnerabilitate) 8:
respingerea sau opoziţia normelor sociale şi morale de contact ale mediului lor social, anumite
istorii din viaţa lor, factori de stres (abuz sexual, tortură, maltratare).
Traficantul devine singurul adult pe care îl are copilul în ţara unde este exploatat. Chiar
dacă reuşeşte să „evadeze” din lumea traficantului şi se întorc acasă, impactul social devine
mai puternic: familia îl poate respinge, nu mai are aceleaşi abilităţi sociale, educative cu ale
celorlalţi copii, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut: sentimentele de ruşine şi
vinovăţie conduc la lipsa încrederii, conduc la gânduri şi tentative de suicid, la toate acestea
adăugându-se şi impactul fizic al traficului suferit: violenţa fizică, din partea traficanţilor,
clienţilor, proxeneţilor, contactarea de boli cu transmitere sexuală.

7
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie , Traficul cu femei, Republica Moldova, 2017
8
I.C. Ichim, Minorul – în reglementările europene, Editura Timpul, Iaşi, 2016 pag. 14

10
 Toate eforturile anti-trafic se regăsesc în respectarea celor cinci drepturi ale lor: la
viaţă, dezvoltare la protecţie, dreptul la participare, dreptul la informaţie.
Statisticile privind numărul copiilor traficaţi sunt greu de obţinut, fiind îngreunate de
natura clandestină a mijloacelor de traficare şi dificultăţilor legale de identificarea acestor
categorii de victime.
Naţiunile Unite au oferit unele statistici estimative 9, indicându-se la nivel mondial
aproximativ 1,2 milioane de copii traficaţi în scopul exploatării prin muncă; rapoartele ONG-
urilor estimează că mii de băieţi şi fete mai mici de 13 ani sunt traficaţi din şi în interiorul
Europei de Est pentru muncă forţată, cerşit, furt, iar Banca Mondială indică faptul că peste un
milion de copii muncesc de la vârsta de 5 ani şi nu au acces la apă potabilă.
Femeile – victime ale traficului de persoane
Reţelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani, traficanţii acţionând
transfrontalier: de exemplu, fete (femei) traficate în Albania au fost găsite în Africa de Sud.
Traficul pentru exploatarea sexuală în scopuri comerciale urmează aceleaşi căi cu cele ale
traficului drogurilor, armelor, generând profituri uriaşe.
Traumele acestor victime, traficate cu scopul de a fi exploatate sexual, îţi are originea
într-un abuz mintal şi fizic din istoria lor de viaţă. De aceea procesul de reintegrare şi
recuperare a lor este de lungă durată, persoanele angrenate în acest proces urmăresc continuu
cauzele traficului, istoria şi fondul personal al fiecărei femei traficate.
Cauzele ce îi ajută însă pe traficanţi să îşi atingă scopurile sunt generate de habitatul
fiecărei femei, educaţia şi pregătirea socială, nevoile materiale şi morale. De exemplu o
adolescentă traficată argumenta motivaţia pentru care a plecat din România: „Când m-am
hotărât să plec din România, nu exista nici o şansă pentru mine aici. Aveam un copil de
crescut, părinţii mei îmi tot cereau bani, tatăl copilului plecase în Italia şi nu se mai întorsese.
Am încercat de multe ori să-mi găsesc de lucru, dar cine să mă angajeze fără o diplomă de
liceu şi cu un copil care mă aştepta acasă? Aşa că am crezut că asta era ultima mea şansă. Am
plecat în Serbia cu ajutorul unui bărbat şi, în final, m-am trezit în Sarajevo.”(Salvaţi Copiii,
răspuns la Problema traficului de copii)
Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficată,
factori ce include medii de familie abuzive, sprijin limitat, sărăcie, precum şi visul oricărei
femei de a avea un viitor mai bun.

9
R.C.P. 2018 (Regional Clearing Point on Counter Trafifking )

11
 Femeile sunt ademenite prin promisiuni de câştiguri importante, încheie contracte de
lucru în bar (ca dansatoare, animatoare, prostituate, ori nu se specifică acest lucru).
O altă cauza ce are influenţă asupra traficului de femei, făcându-le vulnerabile, este
influenţa mijloacelor mass-media, a tehnologiilor informaţionale noi – imagini înşelătoare,
degradante ale femeii (de exemplu, banalizarea, vânzarea propriului trup, ce implică pierderea
respectului de sine şi a demnităţii).
Traficul de femei se efectuează sub forma ofertelor de locuri de muncă sau sub
acoperirea agenţiilor matrimoniale prin poştă electronică. Femeile sunt recrutate prin anunţuri
publicitare care le promit o carieră de dansatoare, lucrător hotelier, chelneriţe, baby sitter; însă
ajunse în ţara de destinaţie sunt deposedate de paşapoarte şi silite să devină sclave ale
traficanţilor.
Înainte de transportul în ţara de destinaţie, victima este staţionată într-o locaţie stabilită
de recrutor, până la crearea unui grup şi perfectarea actelor de deplasare, fiind sub o strictă
supraveghere; apoi predate unor călăuze pentru a trece în siguranţă frontiera.
Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza şi prin
consimţământul acestora, femeile părăsind ţara cu viză turistică; apoi se exercită violenţele, iar
femeile sunt vândute altui proprietar, li se rupe contractul de transport, li se iau paşapoartele şi,
în final ele sunt forţate să se prostitueze.
Pentru reducerea riscurilor ca femeile să accepte tentaţiile oferite de traficanţi, echipele
de specialişti derulează campanii de informare. (Traficul de fiinţe umane. Infractor. Victimă.
Infracţiune, editată de Asociaţia Magistraţilor Iaşi şi Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2015,
p.78-80)
Alte categorii de persoane – victime ale traficului de persoane
Un caz particular îl constituie bărbaţii care pot deveni victime ale traficului. Bărbaţii
cad victime ale traficului în scop de executare de munci forţate în industrie (construcţii,
alimentaţie, hotelieră), în scop de cerşetorie şi transplantare de organe, dar şi prin utilizarea lor
în scopuri criminale, contrabandă, ori sunt recrutaţi (în special băieţii) pentru operaţiuni
paramilitare.
Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Biroul Bucureşti,
vizând anul 2014, s-a înregistrat un număr de trei victime bărbaţi, repatriaţi, ce au fost traficaţi
în scop de exploatare sexuală, cerşetorie şi furt.

12
 1.5. Profilul persoanei vulnerabile
Caracteristicile unei posibile victime ar fi următoarele10:
- provine mai ales din oraşele mari, în care lipseşte sentimentul
comunităţii, localizate în regiunile sărace ale ţării;
- nivelul ei de educaţie nu depăşeşte, de regulă, studiile liceale,
situaţia de abandon şcolar fiind prezentă cel mai adesea şi ea, alimentată de un nivel redus al
educaţiei familiei;
- provine din familii dezorganizate, relaţiile cu familia fiind
slabe, din pricina mediului abuziv în care trăieşte (alcoolism, abuz, violenţă fizică şi verbală);
- are un sentiment scăzut de apartenenţă socială;
- grupul de prieteni pe care îl frecventează valorizează în special
banii, „imaginea”;
- legături slabe cu biserica;
- dorinţa intensă de independenţă, în special financiară;
- situaţia economică precară şi lipsa de perspective îi
alimentează dorinţa de a căuta un loc de muncă în străinătate, unde consideră că se poate
realiza mai uşor decât în România;
- crede în poveştile de succes pe care le-a auzit de la (şi despre)
persoane cu experienţe pozitive despre migraţie externă;
- este gata să-şi asume riscurile pe care le implică o eventuală
decizie de plecare în străinătate.
Nu toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de persoane, existând, însă,
anumite situaţii dificile – aparent fără ieşire – pentru aceste persoane, când „oferta” de muncă
în străinătate pare a fi „soluţia salvatoare”. Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru
racolarea viitoarelor victime.

1.6. Profilul recrutorului

Nimeni nu se oferă să fie victimă a exploatării, fie că este vorba de exploatare în
scopuri sexuale, muncă sau pentru activităţi ilegale. Cu toate acestea, în funcţie de modul în
care percepem situaţia în care ne aflăm, tindem să acordăm încredere persoanelor care oferă

10
Asociaţia Alternative Sociale, Ghidul voluntarului, 2014

13
soluţii problemelor noastre. Caracteristicile prezentate mai jos schiţează profilul
recrutorului/traficantului de fiinţe umane11.
- vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani – majoritatea recrutorilor/traficanţilor au vârstele
menţionate, deşi există cazuri de traficanţi cu vârste mai mici sau mai mari. Potrivit stadiilor de
dezvoltare propuse de psihologul american Erick H. Erikson, acest grup de vârstă se
caracterizează prin dezvoltarea capacităţii de a întreţine relaţii intime ca urmare a formării
identităţii personale din stadiul anterior (12-18 ani). Această etapă de vârstă se caracterizează
din punct de vedere psiho-social prin orientarea vocaţională şi structurarea carierei. În cazul
recrutorilor , experienţele de viaţă, valorile socio-culturale aceleași bile au determinat
orientarea spre activităţi cu caracter ilicit ca rezultat al lipsei unor modele alternative şi a
suportului necesar unei bune dezvoltări a identităţii personale.
- aspect fizic îngrijit – statisticile arată că traficul de persoane reprezintă una dintre cele
mai „profitabile” infracţiuni după traficul de arme şi droguri. Pe de altă parte, poveştile de
succes presupun reflectarea „realizărilor” prin vestimentaţie şi accesorii nu neaparat
conservatoare, ci mai degrabă conforme cu valorile socio-culturale ce promovează gusturi
pentru produsele „de marcă”. Toate acestea devin vizibile sub forma unui aspect fizic îngrijit
ce promovează, alături de ceilalţi factori, imaginea succesului promis.
- nivel de educaţie mediu – recrutarea şi traficarea persoanelor presupun abilităţi de
comunicare şi de persuasiune achiziţionate într-o formă de educaţie formală peste nivel minim.
Majoritatea recrutorilor sunt absolvenţi de licee sau şcoli profesionale, deşi acest criteriu nu
este unul general valabil; în multe cazuri experienţa de viaţă şi, implicit, experienţa în cadrul
reţelelor de crimă organizată au contribuit substanţial la „educarea” abilităţilor necesare.
- istoric de abuz în familie – cercetările psihologice confirmă teoria conform căreia
abuzatorul a fost, la rândul său, victimă. Dintre caracteristicile abuzatorului se pot enumera:
manifestările violente dintre părinţi, victimă a abuzurilor fizice şi/sau emoţionale în familie în
perioada copilăriei, stimă de sine scăzută, minimalizarea propriilor responsabilităţi, nevoia de a
impune şi de a controla persoanele cu care intră în contact.
- inteligenţa emoţională – termenul a fost introdus de Daniel Goleman în 1995;
inteligenţa emoţională însă a fost subiectul multor cercetări din domeniul psihologiei
cunoscând mai multe definiţii, de la „abilitatea de a procesa informaţii cu caracter emoţional ce
includ în mod special percepţia, asimilarea, înţelegerea şi managementul emoţiilor” (Mayer şi
Cobb, 2000), la caracteristicile sugerate de psihologul David Caruso în 2004: „identificarea cu
11
www.lastrada.md

14
acurateţe a emoţiilor, folosirea emoţiilor, în procesul cognitiv; înţelegerea cauzelor diferitelor
tipuri de emoţii; acceptarea emoţiilor cu scopul dobândirii semnificaţiilor sentimentelor
noastre” până la „capacitatea mentală înnăscută ce ne oferă sensibilitatea emoţională şi
potenţialul pentru învăţarea abilităţilor de management al emoţiilor cu scopul maximizării
şanselor de supravieţuire ca specie (Steve Hein, 2005). În contextul fenomenului traficului de
persoane, inteligenţa emoţională reprezintă o caracteristică întâlnită în mod special în cazul
recrutorilor care folosesc tehnici de manipulare mai subtile, sugerând abilitatea unei persoane
de a empatiza cu ceilalţi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor din urmă, prin aceasta
asigurându-şi atingerea scopului final: recrutarea.
- face parte dintr-o reţea de traficanţi – definiţia traficului de persoane conform
Protocolului de la Palermo, 2000 face referire la un proces complex care necesită construirea
unor relaţii care să faciliteze parcurgerea tuturor etapelor de la recrutare, transportare, vânzare,
adăpostire până la exploatarea propriu-zisă. Cu toate acestea, în special, în ţara de destinaţie,
recrutorul poate acţiona de unul singur, folosindu-se de relaţii ce nu ţin neaparat de o structură
organizată.
- manifestă un comportament violent – acest tip de comportament este întâlnit în special
în cazul traficanţilor care se folosesc de agresiunile verbale şi fizice ca metodă de control, dar
şi ca metodă coercitivă (reală sau „anticipată”) în scopul obţinerii obedienţei privind
interdicţiile impuse şi comportamentele aşteptate (ex. interdicţia de a vorbi despre anumite
subiecte cu clienţii sau acceptarea tuturor clienţilor ).
- este foarte bine organizat – deşi în faza de recrutare poate da impresia că acceptă
dreptul persoanei de a se răzgândi, adaptându-se la situaţie, în realitate traficantul urmează un
plan prestabilit, cu date şi rute exacte, evenimentele neprevăzute fiind de cele mai multe ori
anticipate sau combătute prin folosirea unor tehnici de manipulare (ex. dacă persoana doreşte
să amâne data plecării i se spune „acum ori niciodată”).

1.7. Mituri privind traficul de fiinţe umane

Măsurile legislative actuale sunt suficiente pentru a combate traficul de persoane.
În realitate legislaţia privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane necesită
îmbunătăţiri, pe lângă faptul de a fi insuficientă în combaterea fenomenului. Aplicarea
legislaţiei implică existenţa şi eficienţa tuturor structurilor şi programelor prevăzute (grupul
interministerial de lucru, aplicabilitatea facilităţilor prevăzute de lege pentru victimele

15
traficului de persoane, Centrul de asistenţă etc.) lucru ce se realizează într-un ritm lent,
justificat cel mai adesea prin lipsa fondurilor necesare. Pe lângă acest lucru, în domeniul
prevenirii şi combaterii apare ca necesară elaborarea unei strategii locale care presupune
cooperarea autorităţilor publice cu organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu grupurile
interministeriale şi implicarea exponenţilor mass-media în sensibilizarea opiniei publice
asupra fenomenului traficului de persoane şi consecinţelor acestuia.
Definiţia traficului de persoane este unanim acceptată în lume. Definirea traficului
de persoane continuă să fie subiect de dezbatere, existând dezacorduri atât la nivel global, cât şi
regional sau chiar naţional, acest lucru fiind elocvent în ceea ce priveşte disputele ideologice ce
marchează discursul asupra fenomenului traficului de fiinţe umane. Absenţa consensului
asupra definirii fenomenului are implicaţii profunde asupra planificărilor strategice ţi
posibilităţilor de dezvoltare a unor programe eficiente din moment ce unele definiţii oferă
practici concrete ce se pot contrazice între ele. Cu toate acestea însă, trebuie recunoscut faptul
că există o serie de elemente ale traficului asupra cărora există un acord general: violenţa,
înşelăciunea, utilizarea forţei, lipsirea de dreptul de mişcare, abuzul autorităţii, impunerea unor
datorii, munca forţată şi alte forme de exploatare.
Prostituţia este o alegere voluntară. Prostituţia voluntară presupune decizia unei
persoane de a se angaja în această activitate ca urmare a unei deliberări în cunoştinţă de cauză,
prin oferirea consimţământului, acest consimţământ implică un set de relaţii existente ce se pot
continua sau întrerupe în funcţie de regulile implicite sau explicite pe care şi le fixează
persoana respectivă. Cu toate acestea consimţământul nu presupune în mod necesar acordul,
referindu-se la simpla complezenţă în absenţa utilizării forţei fizice. Prostituţia în absenţa forţei
fizice ar reprezenta aşadar situaţia din care o persoană poate ieşi oricând, făra a fi împiedicată
prin măsuri coercitive. Referindu-ne la cauzele acestui fenomen, putem să spunem că suntem
cu toţii responsabili pentru propria sărăcie şi lipsă de oportunităţi, însă cel mai adesea acest
argument maschează şi justifică lipsa unor alternative viabile.
Toate victimele sunt răpite. Chiar dacă unele dintre victimele traficului sunt luate cu
forţa, cele mai multe sunt păcălite şi convinse să însoţească pe cineva de bunăvoie. Adesea
recrutorul va face o serie de promisiuni false despre ţară spre care urmează să plece victima şi
despre locul, felul şi remuneraţia muncii acolo.
Migranţii care călătoresc în străinătate respectând condiţiile legii nu pot deveni
victime ale traficului. Chiar dacă există cazuri in care victimele sunt aduse într-o anumită ţara

16
în mod ilegal, sunt şi numeroase cazuri în care victimele au călătorit în deplină legalitate, unele
având chiar şi viza de muncă în ţara respectivă.
Cele mai multe victime sunt traficate în scopul exploatării sexuale. Chiar dacă
exista dovezi bine documentate despre cazurile de exploatare în industria sexului, oamenii pot
fi traficaţi în mai multe scopuri, inclusiv pentru munca forţată în agricultură, industrie, pescuit,
construcţii, mine, ateliere, servicii, sclavie ca personal domestic, cerşetorie, mica criminalitate,
serviciu militar forţat în conflicte armate sau transplant de organe. Astfel devine evident că pot
deveni victime ale traficului şi bărbaţii.
Toate victimele traficului sunt femei şi copii. Întra-adevăr, femeile şi copiii sunt cele
mai expuse şi mai vulnerabile faţă de trafic. Există însă şi cazuri în care victimele sunt bărbaţi.
Pe viitor va fi nevoie de o mai bună cercetare şi înţelegere a mecanismelor ce alcătuiesc
traficul în scopul exploatării prin muncă.
Traficul este o problemă caracteristică doar Europei de Est şi Asiei de Sud-Est. În
mod regretabil, traficul este un fenomen prezent în toată lumea. Mai mult criminalitatea
transfrontalieră se manifestă în toate regiunile lumii. Desigur, atunci când ne referim la trafic
ca la un fenomen global, trebuie sa avem în vedere caracteristicile sale specifice în funcţie de
regiune, dezvoltare economică, context socio-cultural, nivel de informare şi educaţie etc.
Doar cei fără educaţie sau cei foarte săraci pot cădea pradă traficului de persoane.
Chiar dacă unele victime sunt mai vulnerabile pentru că trăiesc în sărăcie, toate categoriile de
oameni pot deveni victime ale traficului. Spre exemplu, în unele zone ale lumii femeile cu
studii universitare sunt expuse riscului de a fi traficate tocmai pentru că se găsesc prea puţine
slujbe corespunzătoare gradului lor de pregătire şi, astfel, ele sunt nevoite să caute alte
oportunităţi.
Recrutarea victimelor se face doar prin anunţuri în ziare. În cele mai multe cazuri
recrutarea are loc faţă în faţă, fără intermedierea prealabilă a anunţului la mica publicitate.
Traficantul este bărbat şi are o înfăţişare fioroasă, de om aflat în afara legii, de
reprezentant al lumii interlope. Recrutorul poate fi atât bărbat, cât şi femeie. Există cazuri în
care un cuplu „soţ şi soţie”, acţionează împreună pentru a câştiga credibilitate. Traficantul nu
poate fi recunoscut după anumite caracteristici fizice, precum sex, aspect corporal, ţinută,
posesia unei maşini sau a unui telefon mobil. Traficantul poate fi intuit după comportamentul
său prietenos în primă instanţă şi aparent dezinteresat şi identificat doar ulterior, când devine
violent, agresiv pentru a pune victima în situaţia de exploatare.

17
 Doar copiii care au fost abandonaţi sunt supuşi riscului de a fi traficaţi. Copiii
abandonaţi de părinţi reprezintă o categorie de persoane vulnerabile la traficul de persoane.
Unii dintre copiii abandonaţi nu au cărţi de identitate. Alţii nu figurează în nici un document
oficial, şi soarta lor nu mai interesează pe nimeni după ce părăsesc instituţiile de plasament.
Deci este foarte uşor ca ei să dispară, să fie exploataţi, să fie vânduţi şi revânduţi. Dar nu numai
copiii abandonaţi riscă acest lucru. Din cauza sărăciei, şomajului şi lipsei de perspective,
aproape toată generaţia tânără poate să facă parte din grupul expus riscului de trafic.

Capitolul II. Factorii de risc

care determină apariţia şi proliferarea traficului de fiinţe umane

Traficul de fiinţe umane a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani, devenind o

problemă naţională şi internaţională.
„Migraţia în România, ca şi în celelalte ţări din centrul şi estul Europei a fost ridicată, la
începutul anilor ’90, în perioada imediat următoare căderii regimului comunist. Acest lucru s-a
întâmplat datorită scoaterii restricţiilor severe impuse de regimul comunist la trecerea
frontierii, dar şi datorită instabilităţii şi incertitudii care au caracterizat prima fază a procesului
de tranziţie. Criza economică a încurajat mii de români să emigreze la muncă în ţările vestice.
Traficul de fiinţe umane poate fi considerat o formă extremă a migraţiei ilegale care,
chiar dacă are dimensiuni reduse, este, oricum, un fenomen îngrijorător, deoarece el constituie
o încălcare serioasă a drepturilor omului, ce nu poate fi acceptată într-o societate democratică
şi civilizată. Consecinţele sunt dramatice, dacă avem în vedere obiectivele individuale de
dezvoltare pe termen lung, demnitatea persoanelor ca fiinţe umane şi imaginea lor în
comunitate”12.
România a devenit o ţară de tranzit şi de origine pentru trafic, datorită poziţiei sale între
două arii (fosta Iugoslavie şi fosta Uniune Sovietică) care au fost confruntate cu fenomenul
„triplei tranziţii”, ceea ce implică nu numai transformarea societăţii şi a statului într-o
democraţie şi a economiei într-una de piaţă, ci şi consolidarea unui nou stat naţional. Această
triplă tranziţie ce a avut loc în state confruntate cu război şi mişcări sociale a oferit posibilitatea
dezvoltării crimei organizate, care include, printre altele, şi traficul de fiinţe umane.
Slăbiciunea noilor state-naţiuni formate la est şi sud-vest de România, le-a transformat
în locuri sigure pentru reţelele crimei organizate. Traficul de fiinţe umane reprezintă o formă
12
Asociaţia Alternative Sociale, op.cit., Iaşi, 2015, p.10

18
de sclavie, strâns legată de alte segmente ale crimei organizate (traficul de droguri, traficul de
armament, spălarea de bani etc.), care a atins cote alarmante la nivel mondial.
O examinare atentă a factorilor care au determinat apariţia şi proliferarea fenomenului
traficului de fiinţe umane, la nivelul ţării noastre, face posibilă gruparea acestora în:
1. factori sociali
2. factori economici
3. factorii socio-culturali
4. factori politico-sociali

2.1 Factorii sociali

a) Situaţia familială13
- Nivel scăzut de educaţie în familie:
Cele mai multe dintre persoanele care sunt traficate nu şi-au încheiat ciclul obligatoriu
de educaţie. Ele nu a o calificare adecvată, nu au experienţă pe piaţa muncii şi, astfel, sunt mai
vulnerabile. Vulnerabilitatea este invers proporţională cu nivelul de educaţie. Cei mai
vulnerabili (circa 40%) sunt cele care nu au terminat liceul, având vârsta cuprinsă între 15-20
de ani. În ultimii ani vârsta persoanelor traficate a scăzut chiar la 12, 13 ani.
În opinia lui Petru Blanda „Educaţia” – ca rezultantă a nivelului pregătirii şcolare şi
profesionale, dar şi ca nivel al educaţiei receptate şi sedimentate în plan familial şi social, este
factor de formare a responsabilităţii, înţeleasă nu neaparat în sensul asumării unei obligaţii
anume, sau ca adoptarea unei conduite conforme normelor sociale ale momentului, ci şi
capacitate de raportare lucidă, realistă, la complexul de circumstanţe ce se succed în viaţa
personală şi în care se include, decisiv, alternativele ocupaţionale” 14.
În acelaşi timp educaţia este corelată cu sărăcia, în sensul că la „nivel macro-economic
se remarcă o achiziţionare precară a cunoştinţelor de către copilul care provine dintr-o familie
săracă, unde educaţia nu este recunoscută ca şi valoare”15. În familiile sărace, „cu surse de venit
inconstante sau insuficiente, slujba nu este percepută ca generatoare de sens social” 16, reieşind
clar faptul că educaţia şi munca nu sunt percepute drept valori, nefiind semnificative pentru
viaţa individuală sau de familie. Lipsa de educaţie le face pe victime să poată să se orienteze în
13
Salvaţi Copiii, Raport privind traficul de copii, România, martie 2014, p.35
14
Blanda, P., Traficul de femei şi copii, Ed. Pildner&Pildner, Târgovişte, 2013, p.86
15
Spânu Mariana, Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului, Ed. Tehnică, Chişinău, 2008,
p.62
16
Spânu Mariana, op.cit.,, 2008, p.61

19
ţările de destinaţie numai spre munci care nu cer îndemânare şi pricepere foarte mare şi, deci,
sunt prost plătite, sau spre locuri de muncă temporare, desfăşurate în condiţii precare.
- Istorie de abuz în familie, violenţa fizică şi verbală: indiferent de cultură, sub aspectul
consecinţelor psiho-afective, prin maltratare sunt atinse structurile de bază ale individului. De
aceea într-o familie bântuită de violenţă, individul devine vulnerabil, expus tuturor relelor;
- Lipsa comunicării între părinţi, între părinţi şi copii, pe fondul carenţelor afective pot
fi considerate una dintre cauzele de prim rang în contextul etiologic al traficului, deoarece de
situaţia familiilor cu probleme profită mulţi dintre traficanţi, aceştia „mimând faţă de victime
interese de natură afectivă în momentul racolării”17;
- Familii dezorganizate (divorţ, familii monoparentale) sau lipsa unei familii (abandon,
copiii străzii): „Instituţia familiei, instanţă privilegiată a socializării, dezvoltării şi protecţiei
individului, nu a fost nici ea ocolită de efectele tranziţiei României de la o economie
centralizată şi un regim politic autoritar la o economie de piaţă şi la o democraţie
liberală”(Popa, 2010, p.7), fiind vorba aici de creşterea numărului de divorţuri, a numărului de
copii abandonaţi, abuzaţi sau neglijaţi, a numărului de pruncucideri şi de familii monoparentale
defavorizate. Pe acest fond haotic, desigur, poate să se instaleze fără probleme şi situaţia de
traficare.
b) Zona de provenienţă a posibilei victime
- lipsa oportunităţilor de angajare (oraşe mari sau zone rurale din ariile foarte sărace ale
ţării):
S-a constatat că o caracteristică importantă a tinerilor care părăsesc ţara o reprezintă
percepţia asupra posibilităţilor de realizare personală în locul/ţara nativă. Având un nivel
scăzut de şcolarizare şi de pregătire profesională, tinerii percep viitorul lor în ţară ca fără
posibilităţi de a avea un trai decent. De aceea, „incapacitatea de adaptare la exigenţele
societăţii, referitoare la ocuparea unui loc de muncă, conduce la un dezinteres major pentru
acumularea de cunoştinţe şi de dezvoltarea unor aptitudini intelectuale adecvate, apărând astfel
evidentă devalorizarea acută a sinelui, de natură să conducă la acceptarea oricărei conduite
degradante în schimbul profitului material, considerat a fi singurul obiectiv tangibil de către
aceştia”18.
- nivel ridicat al migraţiei ciclice pentru munca în străinătate;

17
Blanda, P., op.cit., 2013, p.90
18
Blanda, P.,op.cit., 2013, p.58

20
 - „poveştile de succes”, din partea celor care au fost plecaţi pentru a munci în
străinătate:
Una dintre cauzele cele mai importante o reprezintă modelul de reuşită în viaţă pe care
victimele îl au. Din analiza cercetărilor întreprinse in domeniul traficului a reieşit că principala
cauză a migraţiei o reprezintă nu mijloacelor de trai, ci percepţia indivizilor vizavi de
posibilităţile lor de autorealizare în România. Un mediu în care oportunităţile oferite generaţiei
tinere sunt extrem de reduse, iar şansele de angajare sunt mici, îi face pe cei mai mulţi să
considere că nu se pot realiza decât în străinătate. Multe dintre victime au fost expuse la
poveşti despre migraţia de succes vehiculate de către cunoscuţi sau prieteni veniţi în
străinătate, după o perioadă relativ scurtă de timp, cu sume mari de bani, ceea ce le creşte
gradul de vulnerabilitate.
c) Lipsa unei culturi a migraţiei19
- Lipsa informaţiilor privind instituţiile implicate în procesul de migrare şi posibilităţile
de obţinere a unui loc de muncă în străinătate;
- Lipsa informaţiilor privind drepturile angajaţilor în străinătate;
- Lipsa informaţiilor privind ţara în care doresc să migreze pentru muncă (o imagine
iluzorie privind viaţa în ţările vestice).

2.2.Factorii economici generali

a) Sărăcia şi sărăcia extremă
Sărăcia este un factor care, în formele sale cele mai dure, anulează rezervele pe care
victima le avea faşă de părăsirea mediului de viaţă : în multe din studiile de caz au evidenţia
faptul că nivelul scăzut al perspectivelor materiale a acţionat ca factor determinant.
Sărăcia sporeşte vulnerabilitatea copiilor şi a familiilor lor, ceea ce îi poate expune la
riscuri mai mari de exploatare şi abuz. Comunităţile marginalizate economic au mai puţin
acces la serviciile sociale, educaţie de calitate şi alte mecanisme de sprijin care pot servi drept
mecanisme de protecţie. Aici, sărăcia este înţeleasă în sens relativ şi nu absolut, şi ar trebui
analizată în contextul lipsei de oportunităţi de acasă, al inegalităţilor de gen, etnice şi rasiale şi
al discriminării, iar în cazul tineretului, trebuie ţinut cont de dorinţa firească a unui tânăr de a
pleca. Acest lucru nu înseamnă că toate persoanele pot fi traficate, dar trebuie să recunoştem
inegalităţile geo-politice, socio-economice şi structurale care induc vulnerabilitatea şi care

19
Salvaţi Copiii, op.cit., martie 2014, p.36

21
caracterizează o mare parte a fluxului de trafic ( de la rural la urban, de la regiuni sau ţări
subdezvoltate la unele mai dezvoltate).
b) Nivelul ridicat al şomajului20
Cele mai multe dintre victime aparţin unor familii în care unul dintre părinţi, sau chiar
ambii, sunt şomeri, confruntându-se cu mari dificultăţi materiale, sau ele însele au o situaţie
familială grea, fiind abandonate de soţi şi având în întreţinere.
Marea majoritate a victimelor traficului provin din zona Moldovei, care este
recunoscută pentru „pungile” de sărăcie comunitară. Din moment ce comunitatea nu oferă prea
multe perspective (locuri de muncă, locuinţe), persoanele merg să câştige bani pentru a-ţi putea
satisface anumite nevoi. Variaţia ratei sărăciei este responsabilă, într-o oarecare măsură, de
migraţia ilegală şi de traficul de persoane. Persoanele sărace sunt cele mai vulnerabile.
Efectele tranziţiei din ţările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări
politice, sociale şi culturale care, la rândul lor, au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei
şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii între bărbaţi şi femei. În ultimii ani
această tranziţie a creat situaţii de criză, răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei
şi a migraţiei pe piaţa muncii. Discriminarea pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale
şomajului (pe piaţa muncii femeile sunt ultimele angajate şi primele concediate, în acest mod
fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenţionale ale economiei, trebuind să
muncească „la negru” pentru a-şi câştiga existenţa, unul dintre cele mai profitabile sectoare de
pe piaţa muncii la negru fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea
proastă a muncii şi cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în ţările mai
dezvoltate, ca unică soluţie.

2.3. Factorii socio-culturali

Dezvoltarea fenomenului de trafic de persoane, aşa cum am mai arătat, „reflectă un
complex de mentalităţi ale societăţii care conduc la devalorizarea fiinţei umane în favoarea
câştigului material. Totodată, este rezultatul confuziilor, frustrărilor, inhibiţiilor (transformate
apoi în exhibiţii), reprimărilor referitoare la sexualitate, pe plan naţional şi mondial, ceea ce
constituie terenul excelent pentru comercializarea relaţiei umane referitoare la sexualitate.
Prostituţia reprezintă, de altfel, doar una dintre faţetele mozaicului de manifestări sexuale

20
UNCEF, Ghid de prevenire a traficului de fiinţe umane, 2014, p.7

22
aberante, alături de homosexualitate, pornografie, corupţie sexuală, pornografie infantilă, ai
căror protagonişti denotă grave deficienţe psiho-caracteriale.”21
De asemenea, traficarea prostituatelor reflectă mentalitatea de devalorizarea femeii în
raport cu bărbatul: în timp ce bărbaţii care cumpără favoruri sexuale continuă să rămână
persoane respectabile, femeile care le vând aceste favoruri sunt stigmatizate, iar la nivelul
percepţiei generale, chiar dacă în relaţia proxenet – prostituată, aceasta din urmă este în cele
mai multe cazuri o victimă, ea este mai culpabilizată decât proxenetul care o exploatează.

2.4. Factorii socio-politici

„Lipsa unei legislaţii adecvate şi a unor mecanisme administrative care să funcţioneze
corect sunt cele mai importante cauze ale traficului de fiinţe umane. Deşi multe ţări sunt
semnatare ale actelor internaţionale care se confruntă cu această problemă, multe nu au
introdus în legislaţia naţională aceste convenţii şi protocoale, iar când acestea există de multe
ori nu sunt aplicate.”22
Factorii de politică socială se referă la23:
- strategii ineficiente de combatere a şomajului şi sărăciei;
- sistem educaţional inadecvat, în raport cu cerinţele pieţei forţei de muncă;
- alocarea bugetară insuficientă pentru implementarea Planurilor Naţionale privind
sărăcia, tineretul, combaterea traficului de fiinţe umane;
- lipsa de coerenţă între Planurile Naţionale.
În concluzie, „se poate spune că sărăcia, şomajul, discriminarea pe piaţa muncii,
violenţa domestică şi abuzul, lipsa unei educaţii adecvate determină naşterea unei dorinţe de
„evadare către o lume mai bună, astfel încât ofertele înşelătoare ale traficanţilor sunt acceptate
cu uşurinţă.”24

21
UNICEF, op.cit, 2014, p.8
22
Poverty and Traffiking in Human Beings: A strategy for combating traffiking in human beings, Ed. Vastra
Aros, 2013, p.21
23
Salvaţi Copiii, op.cit., martie 2014, p.36
24
Asociaţia Alternative Sociale, op.cit., Iaşi, 2015, p.13

23
 Capitolul III. Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane

3.1. Prevenirea - o abordare bazată pe respectarea drepturilor omului

Termenul de “prevenire” se referă la o serie largă de intervenţii anti-trafic, intervenţii
care pot fi foarte variate ca şi conţinut, grupuri ţintă sau dimensiune.
Din perspectiva respectării drepturilor, strategiile de prevenire ar trebui să urmărească
garantarea drepturilor omului care riscă să fie traficaţi, reducerea factorilor care contribuie la
acest risc şi creşterea calităţii şi a numărului de mecanisme de protecţie puse la dispoziţia
populaţiei. Promovarea şi protejarea drepturilor omului ar trebui să fie, aşadar, punctul de
plecare în construirea oricărui răspuns de prevenire. Populaţia ar trebui să participe activ la
aceste eforturi, să aibă ocazia de a-şi exprima opinia şi de a-şi cere drepturile.
Factorii individuali de risc pot fi exacerbaţi de carenţe structurale în mecanismele
naţionale de protecţie a drepturilor omului, carenţe care pot limita accesul persoanelor aflate în
situaţie de risc şi al familiilor acestora la serviciile de protecţie de calitate. De cele mai multe
ori, victimele traficului de fiinţe umane au suferit abuzuri şi au fost exploataţi înainte de a fi
traficaţi şi, deci, creşterea accesului la un sistem consolidat de protecţie care să includă
intervenţii de prevenire a abuzului şi exploatării, poate însemna mult în prevenirea traficului de
persoane. În afară de abordarea nevoilor de protecţie, un răspuns holistic de prevenire ar trebui,
de asemenea, să se adreseze cauzelor adânci ale traficului şi să conceapă răspunsuri ţinând cont
de contextele mai largi, geo-politice şi socio-economice ale ţărilor de origine şi de destinaţie.
În art.3 din Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane,
este reglementat: „Pentru o luptă eficientă împotriva traficului de persoane, autorităţile şi
instituţiile publice (...), organizaţiile neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile
vor desfăşura separat sau, după caz, în cooperare, o activitate susţinută de prevenirea traficului
de persoane, în special femei şi copii”. În încheierea capitolului II se precizează „pentru
prevenirea traficului de persoane organizaţiile neguvernamentale cooperează cu ministerele
interesate şi organizează campanii de informare privind fenomenul traficului de persoane şi
riscurile la care sunt supuse victimele acestuia”.
Planul Naţional de acţiune elaborat de Guvernul României pentru combaterea traficului
de fiinţe umane conturează direcţiile de urmat, pentru realizarea unor activităţi de prevenire
eficiente:

24
 - realizarea conştientizării de către societate a pericolului pe care îl reprezintă traficul
de fiinţe umane (realizarea şi difuzarea de informaţii, documentare, materiale video, pliante,
panouri de informare, la nivel naţional, organizarea de seminarii cu jurnaliştii, în vederea
sensibilizării faţă de această tematică);
- educarea persoanelor care aparţin grupurilor cu grad ridicat de risc de a fi traficate, în
scopul protecţiei acestora (realizarea unor cursuri de formare şi a unor campanii de informare
privind fenomenul, la nivel naţional, realizarea de programe educative, în scopul întăririi
sentimentului demnităţii umane şi protecţiei propriei persoane, realizarea de programe de
educaţie extraşcolară pentru părinţi şi copii privind combaterea violenţei).
Experienţa acumulată până în prezent demonstrează că intervenţia secvenţială nu este
eficientă, acţionându-se prioritar la nivelul efectelor produse, nu asupra cauzelor fenomenului.
În acest sens, este salutară iniţiativa colaborării la nivel naţional între toate instituţiile abilitate
în domeniu şi organizaţiile neguvernamentale, ceea ce va da o coerenţă unei caţiuni
concomitente asupra cauzelor şi efectelor.
Activitatea de prevenire se defineşte ca un ansamblu de măsuri întreprinse împotriva
factorilor care contribuie la săvârşirea de fapte antisociale, în vederea împiedicării acţiunii
acestora, pentru asigurarea respectului faţă de lege şi promovarea ordinii şi disciplinei în
relaţiile sociale. În raport de aceste realităţi, se conturează şi cele două tipuri de acţiuni, prin
care se poate realiza activitatea de prevenire:
- acţiunea formativă, de modelare a individului şi a comunităţii, în spiritul respectului
faţă de lege şi faţă de valorile sociale;
- înlăturarea situaţiilor şi a stărilor de lucruri care îl pot influenţa pe subiect ori por fi
folosite, în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Necesitatea prevenirii traficului de fiinţe umane se face simţită din cauza amplificării
îngrijorătoare a fenomenului şi evidenţierii afectelor limitate ale represiunii. Analiza cazurilor
înregistrate a relevat că este mai bine să se intervină pentru evitarea comiterii infracţiunilor
decât să se afecteze ulterior resurse considerabile, pentru măsuri represive.

3.2. Metode de prevenire a traficului de fiinţe umane

Prevenirea traficului de fiinţe umane cuprinde o serie de acţiuni şi modele de ar
determina diminuarea numărului de persoane ce sunt influenţate de traficanţi, prin informarea
acestora şi oferirea posibilităţii de a apela după ajutor în orice moment. Prevenirea primară

25
acestui fenomen constă în sensibilizarea şi informarea populaţiei, educarea şi instruirea
acestora precum şi implementarea de acţiuni pe termen lung.
1. Sensibilizarea şi informarea constă în :
- Organizarea de campanii de informare care să includă perspectiva egalităţii sexelor
pentru sensibilizarea populaţiei asupra situaţiilor riscante care pot conduce la traficul de
persoane cât şi asupra efectelor negative ale traficului şi, în special, pentru a lupta împotriva
ideii obţinerii câştigurilor uşoare prin prostituţie; aceste campanii ar trebui să se adreseze
tuturor părţilor implicate, în special femeilor candidate la migraţie şi femeilor refugiate.
- Organizarea de campanii de informare destinate discreditării turismului sexual şi
descurajării participanţilor potenţiali la astfel de activităţi.
- Punerea la dispoziţie reprezentanţilor(telor) corpului diplomatic, autorităţilor publice,
media, ONG-urilor umanitare şi a organizaţiilor publice şi private care activează în ţările de
origine ale potenţialelor victime ale traficului de persoane, a unor informaţii adecvate
(documentaţii, video, broşuri) despre traficul de persoane şi exploatarea sexuală ale căror
victime sunt femeile, copiii şi tinerii adulţi.
- Asigurarea, în toate ţările, a unei difuzări foarte largi a informaţiilor sanitare privind
riscurile exploatării sexuale.
- Încurajarea şi organizarea de acţiuni de sensibilizare a profesioniştilor din media
asupra problemelor privind traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale şi asupra
influenţei pe care media o poate avea în domeniu.
2. Educaţia
Introducerea sau îmbogăţirea, în şcoli, a programelor de educaţie sexuală, acordându-se
importanţă deosebită egalităţii între femei şi bărbaţi, cât şi respectării drepturilor omului şi
demnităţii fiinţei umane, luându-se în consoderare drepturile copilului cât şi ale părinţilor săi,
ale tutorilor săi sau ale altor persoane legale responsabile de copil.
- Includerea în programele de educaţie şcolară a informaţiilor privind riscurile pe care
copiii sau adulţii le pot înfrunta în ceea ce priveşte exploatarea, abuzul şi traficul de persoane şi
privind mijloacele de apărare; organizarea difuzării acestor informaţii şi tinerilor care nu mai
sunt integraţi în sistemul şcolar.
- Oferirea unei educaţii băieţilor şi fetelor care să evite stereotipurile sexuale şi
asigurarea ca toţi profesorii şi alţi educatori să fie astfel formaţi încât să integreze în educaţia
pe care o conferă dimensiunea egalităţii între sexe.

26
 3. Instruirea:
- Organizarea unor instruiri specifice destinate personalului social, medical, didactic,
diplomatic, consular, judiciar, vamal sau de poliţie pentru ca acesta să poată realiza
identificarea cazurilor de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale şi să poată întreprinde
măsurile necesare.
- Introducerea şi/sau dezvoltarea unor programe de instruire a personalului din cadrul
poliţiei pentru a permite acestuia să câştige competenţe specializate în acest domeniu.
- In special, stabilirea unor programe specifice de instruire şi de schimburi de
experienţă pentru a se îmbunătăţi cooperarea între poliţie şi ONG-urile specializate în
protejarea victimelor.
- În egală măsură, stabilirea unor programe de instruire pentru funcţionarii birourilor de
migraţie şi pentru poliţiştii de frontieră astfel încât aceştia să poată participa la activitatea de
prevenire, asigurându-se ca perosanele care călătoresc în străinătate, mai ales când este vorba
despre minori(e) însoţiţi(te) de către părinţi sau tutori să nu fie implicate în traficul de
persoane.
4. Acţiuni pe termen lung
- combaterea cauzelor structurale ale traficului de perosane, deseori legate de inegalităţi
existente între ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cele mai puţin dezvoltate, în
special prin ameliorarea statutului social şi a situaţiei economice a femeilor din aceste ţări din
urmă.
- Considerarea în cadrul politicilor economice, sociale, migratoare sau altele, de
necesitatea ameliorării condiţiei femeilor şi a prevenirii traficului de persoane sau a turismului
sexual.
- Difuzarea informaţiilor privind posibilităţilor migraţiei legale pentru a permite
femeilor să se informeze asupra condiţiilor şi procedurilor de obţinere a vizelor şi a permiselor
de şedere.

3.3. Rolul comunităţii în prevenirea traficului de fiinţe umane

Răspunsurile la problema traficului de persoane care au la bază comunitatea pot juca un
rol cheie în dezvoltarea unor strategii de protecţie, strategii mai largi şi pe mai multe nivele.
Ele pot lucra în direcţia activării unor mecanisme de protecţie chiar în cadrul comunităţilor în
care persoanele trăiesc, merg la şcoală, muncesc sau în care îşi găsesc refugiul temporar.

27
 Intervenţiile specifice bazate pe comunitate pot diferi foarte mult ca dimensiune şi
conţinut şi pot pleca de la proiecte de mică anvergură, de generare a unor oportunităţi de
câştigare a veniturilor, până la înfiinţarea unor centre de tineret, care să ofere consiliere
tinerilor, formare profesională şi/sau oportunităţi de recreere. Unul din posibilele avantaje ale
unei astfel de abordări este că ea angajează comunitatea vizată în identificarea şi propunerea
unor răspunsuri cu privire la factorii de risc implicaţi. De asemenea, se pleacă de la resursele
existente în comunitate şi, deci, se asigură relevanţa şi durabilitatea intervenţiilor şi în acelaşi
timp se consolidează capacitatea comunităţii de a se proteja singură.
Părinţii sau cei care au în îngrijire copii şi care au acces la un sistem de servicii sociale
consolidat, prin care se oferă sprijin familiei, care se ocupă de cazurile de violenţă domestică şi
abuz asupra copilului şi care prezintă alternative de locuit urmărind interesul superior al
copilului, au şanse mai mari de a oferi copiilor lor un mediu protector. Strategiile de prevenire
a traficului de persoane pot încerca să consolideze sistemele de protecţie a copilului în
interiorul familiei şi la nivelul comunităţii prin următoarele tipuri de intervenţii:
 Sprijin de urgenţă, adăpost temporar şi centru de consiliere pentru
situaţii de criză
 Echipe mobile de intervenţie (lucrători sociali şi asistenţi
medicali), programe de vizite la domiciliu
 Consiliere familială, sprijin şi servicii de referire
 Îmbunătăţirea informării şi a serviciilor de referire între diverse
sectoare (şoli, spitale şi servicii sociale)
 Linii telefonice cu apelare gratuită
 Programe alternative de îngrijire (foster care)
- Promovarea dezvoltării economice locale
Sărăcia este unul din factorii principali care contribuie la trafic, prin faptul că sporeşte
vulnerabilitatea copiilor şi a familiilor lor, ceea ce îi poate expune la riscuri mai mari de
exploatare şi abuz. Comunităţile marginalizate economic au mai puţin acces la serviciile
sociale, educaţie de calitate şi alte mecanisme de sprijin care pot servi drept mecanisme de
protecţie. Aici, sărăcia este înţeleasă în sens relativ şi nu absolut, şi ar trebui analizată în
contextul lipsei de oportunităţi de acasă, al inegalităţilor de gen, etnice şi rasiale şi al
discriminării, iar în cazul tineretului, trebuie ţinut cont de dorinţa firească a unui tânăr de a
pleca. Acest lucru nu înseamnă că toate persoanele pot fi traficate, dar trebuie să recunoştem

28
inegalităţile geo-politice, socio-economice şi structurale care induc vulnerabilitatea şi care
caracterizează o mare parte a fluxului de trafic ( de la rural la urban, de la regiuni sau ţări
subdezvoltate la unele mai dezvoltate).
Este mai puţin probabil ca adulţii care au acces la oportunităţi viabile de câştigarea
veniturilor să se bazeze pe contribuţia copiilor lor la venitul familiei. Ca urmare, copii şi
familiile din acest caz au un mai mare acces la mecanismele de protecţie. Strategiile de
prevenire a traficului de persoane pot încerca să diminueze vulnerabilitatea economică a
copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a familiilor acestora prin activităţi ca:
 Sprijinirea formării profesionale şi a angajării tinerilor şi adulţilor într-
un loc de muncă
 Oferirea unor condiţii de muncă corecte, sigure şi care respectă normele
de sănătate
 Sprijinirea dezvoltării unor mici afaceri locale
 Sprijinirea programelor de creditare şi economisire
 Oferirea de sprijin material de urgenţă, pe termen scurt, pentru familii
- Investiţia în educaţie
Oferindu-le tinerilor şi copiilor oportunităţi pentru a-şi dezvolta deprinderi de viaţă, fie
printr-o educaţie elementară, fie prin formare profesională, îi ajutăm să capete încrederea în ei,
le cresc şansele de a se angaja într-un loc de muncă sigur şi de a avea un viitor mai bun. În
plus, copiii care merg cu regularitate la şcoală au acces permanent la o reţea de securitate
socială la care nu ar putea ajunge altfel. În acest fel şansele lor de a fi exploataţi ca urmare a
traficului sunt reduse. Strategiile de prevenire axate pe educaţie pot include sprijinirea unor
activităţi de educaţie, formală sau non-formală cum sunt:
 Cursuri de alfabetizare şi educaţie elementară pentru copiii care nu merg
la şcoală
 Cursuri de formare profesională pentru adolescenţii care nu merg la
şcoală
 Instruirea tinerilor în situaţie de risc, învăţându-i deprinderi
pentru viaţă şi abilităţi de lider
 Acţiuni şi programe de integrare pentru fetele şi copiii care
provin din grupuri minoritare dezavantajate
 Programe de monitorizare a frecvenţei şcolare.

29
 - Dezvoltarea unor resurse comunitare pentru tineret
Victimele traficului de fiinţe umane provin adesea din medii care nu le pot oferi
protecţie şi sprijin adecvat. Resursele din cadrul comunităţii lărgite sunt, de asemenea, limitate
pentru copiii şi tinerii aflaţi în situaţie de risc. Aceştia se pot trezi izolaţi, fără să aibă modele
pozitive sau persoane cărora să le ceară ajutor. Acest lucru poate spori şansele lor de a adopta
un comportament de acceptare a riscurilor.
Sprijinirea tinerilor în situaţii de risc se poate face prin oferirea unor servicii şi resurse
comunitare care să le ofere acestora ocazia de a socializa, de a-şi dezvolta anumite deprinderi
şi de a întâlni modele pozitive. Astfel de intervenţii pot include:
 Centre de tineret şi cluburi de tineret
 Programe de intervenţie adresate tinerilor aflaţi în situaţii de risc
 Sprijin şi consiliere din partea altor tineri ca ei, discuţii de grup între
tineri
 Legarea de prietenii între tineri
 Formarea deprinderilor de tineri
 Oportunităţi de a dezvolta iniţiative conduse de tineri
 Oportunităţi de recreere sănătoase.

3.4. Autorităţile implicate în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane

Grupul interministerial de lucru pentru coordonarea şi evaluarea activităţii de prevenire
şi combatere a traficului de persoane este una dintre instituţiile care se ocupă de conceperea,
adoptarea şi evaluarea efectelor politicilor anti-trafic.
Conform regulamentului de aplicare a legii speciale (HG.299 din 2003), Grupul
interministerial are următoarele atribuţii principale:
a) analizează cauzele traficului de persoane şi condiţiile care favorizează fenomenul
traficului de persoane, precum şi structura, starea şi dinamica acestuia, pe baza datelor oferite
de instituţiile abilitate,
b) evaluează efectele măsurilor legislative şi ale altor măsuri luate în domeniul
prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane,
c) analizează datele şi informaţiile în domeniu pe baza cărora formulează propuneri
pentru modificarea şi completarea legislaţiei, precum şi propuneri pentru elaborarea de noi acte
normative în domeniul şi prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane,

30
 d) elaborează strategii de prevenire împreună cu instituţiile implicate şi cu
reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniu,
e) sprijină programele locale de prevenire şi combatere a traficului de persoane,
f) urmăreşte îndeplinirea atribuţiilor stabilite în Planul naţional de acţiune şi formulează
propuneri pentru îndeplinirea acestor atribuţii,
g) întocmeşte materialul de informare care urmează să fie pus, de către misiunile
diplomatice şi consulare ale României în străinătate, la dispoziţia victimelor traficului de
persoane,
h) întocmeşte materiale de informare cuprinzând drepturile victimelor traficului de
persoane, care urmează să fie puse la dispoziţie acestora de autorităţile cu atribuţii în acest
sens,
i) elaborează trimestrial rapoarte de activitate pe care le supune atenţiei instituţiilor
interesate,
j) realizează trimestrial evaluări ale activităţii de prevenire şi combatere a traficului de
persoane, pe baza datelor puse la dispoziţie de instituţiile implicate şi de asociaţiile şi fundaţiile
ce desfăşoară activităţi în domeniu,
k) asigură o bună colaborare între instituţiile statului şi asociaţiile şi fundaţiile cu
activitate în domeniu,
l) elaborează şi prezintă periodic rapoarte de activitate Comitetului Naţional de
Prevenire a Crminalităţii.
Tot HG. 299 din 2003 stabileşte că în componenţa Grupului interministerial intră
reprezentanţi intră reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
Miniserului Sănătăţii, dar şi ai altor ministere.
În anul 2004, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au propus
dizolvarea Grupului interministerial şi înfiinţarea unei Agenţiei Naţionale care să preia
problematica traficului de persoane, fundamentând propunerea tocmai prin faptul că grupul nu
are putere decizională. Proiectul de înfiinţare a Agenţiei cuprinde atribuţii de elaborare de
strategii, politici, studii şi proiecte de standarde naţionale în domeniu, atribuţii de comunicare
de date, informaţii şi propuneri pentru modificarea legislaţiei în domeniu.

31
 În ceea ce priveşte eficacitatea noii Agenţii, există şi susţinere din partea societăţii
civile, dar există şi rezerve, unele opinii asociind crearea Agenţiei cu centralizarea nedorită a
activităţii din Grupul interministerial.
1. Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) este principalul factor de
implementare a politicilor de prevenire şi combatere a traficului de persoane.
Conform regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.678/2001, MAI:
- realizează şi menţine în actualitate baza de date privind fenomenul traficului,
monitorizează şi evaluează periodic acest fenomen,
- realizează studii privind cauzele şi evoluţia traficului la nivel naţional pe care le
realizează instituţiile interesate,
- asigură, la cerere, pe teritoriul României protecţia fizică a persoanelor victime ale
traficului care sunt părţi în procesul penal, asigură la toate punctele de trecere a frontierei
personal instruit pentru identificarea şi preluarea victimelor, în vederea referirii lor către
instituţiile specializate,
- cercetarea cazurilor de trafic de persoane se efectuează de ofiţerii specializaţi în
audierea victimelor traficului (de regulă ofiţeri femei),
- organizează cursuri de formare şi de specializare a personalului propriu în cercetarea
cazurilor de trafic de persoane,
- informează populaţia în zonele de risc ridicat despre fenomenul traficului,
- identifică persoanele implicate în desfăşurarea de activităţi legate de migraţia ilegală
şi traficul de persoane, precum şi locul de desfăşurarea a acestor activităţi.
Structurile care asigură realizarea lor sunt:
- Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate, prin brigăzile locale;
- Serviciul de combatere a traficului de persoane din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră;
- Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane.
2. Ministerul de Justiţiei (MJ) gestionează cadrul legal de combatere a traficului de
persoane şi de acordare de asistenţă şi protecţia victimelor acestei infracţiuni.
Acest minister are următoarele atribuţii:
- asigură pregătirea şi perfecţionarea magistraţilor în domeniul combaterii traficului,
- contribuie la realizarea de strategii naţionale şi locale de prevenire a traficului,
- urmăreşte perfecţionarea cadrului legislativ intern în materie,

32
 - elaborează şi promovează proiecte de acte normative în materii conexe prevenirii şi
combaterii traficului,
- realizează periodic studii pentru evaluarea efectelor măsurilor legislative asupra
fenomenului traficului.
3. Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin cadrul legal, îi revin următoarele atribuţii:
- realizează în cadrul orelor de cultură civică a unor recomandări cu referire specială la
problematica traficului de persoane,
- includerea la orele de dirigenţie a unor teme privind traficul de persoane,
- consilierea părinţilor şi profesorilor în cadrul unor seminarii menite să limiteze riscul
implicării copiilor şi tinerilor în traficul de persoane,
- dezvoltarea activităţilor extraşcolare şi oferirea de alternative educaţionale elevilor şi
tinerilor proveniţi din familii dezorganizate, predispuşi la abandon şcolar şi familial,
- Orientarea profesională şi a carierei elevilor şi tinerilor, constând în informare,
documentare şi consultanţă vizând integrare şcolară şi profesională a acestora.
Se poate spune că Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în colaborare cu Inspectoratele
Şcolare Judeţene, şi cu Inspectoratele Judeţene de Poliţie, dar mai ales cu ONG-uri, realizează
activităţi de prevenire pe problematica traficului de persoane. Sunt chiar activităţi de succes în
ceea ce priveşte informarea şi conştientizarea elevilor în legătură cu problematica traficului,
dar evaluările făcute ulterior prin chestionar arată că aceste acţiuni nu determină o schimbare
atitudinală faţă de migraţie.
4. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă elaborează materiale de informare
asupra riscurilor pe care le prezintă traficul de persoane, ce vor fi prezentate persoanelor aflate în
căutarea unui loc de muncă,
- victimele traficului şi persoanele îndreptăţite la venitul minim garantat din zonele
defavorizate, precum şi alte persoane cu risc ridicat de a fi traficate se cuprind ca grup ţintă în
Programul naţional de ocupare a forţei de muncă şi în programul naţional de formare
profesională anuală,
- Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Industriei şi Resurselor şi
Ministerul Finanţelor Publice studiază oportunitatea unor măsuri de stimulare a agenţilor
economici, care angajează atât persoane cu risc ridicat de a fi traficate, cât şi victime ale
traficului care au absolvit cursuri, formulând propuneri în acest sens.

33
 Agenţii economici care angajează persoane defavorizate, cu risc ridicat de a fi
defavorizate beneficiază, conform Legii nr.116/2002, de prevederile contractului de
solidaritate, prin care Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă plătesc angajatorilor
cuantumuri băneşti substanţiale, în condiţiile în care aceştia angajează tineri între 16 şi 25 ani
aflaţi în dificultate, persoane cu handicap, tineri absolvenţi, persoane de peste 45 de ani – unic
întreţinător de familie şi persoane cu 3 ani până la pensie.

Concluzii
Traficul de fiinţe umane reprezintă o formă modernă de sclavie. Fenomenul nu este
unul episodic, implicând un număr mare de persoane cunoscând profunde conotaţii de ordin
social şi economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului
devenind o problemă ce se agravează constant.
Traficul extern de fiinţe umane presupune: recrutarea, ieşirea din România, vânzarea,
sechestrarea, fuga, întoarcerea în ţară.
Victimele sunt, de regulă, tinerii pe care îi caracterizează un grad mărit de
vulnerabilitate. Conform unui studiu realizat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie s-a
demonstrat existenţa unei serii de caracteristici ale posibilelor victime ale traficului de fiinţe
umane, printre care: locul de provenienţă, sentimentul scăzut de apartenenţă socială, nivelul de
educaţie care nu depăşeşte, de regulă, studiile liceale, tineri care au suferit abuzuri în mediile
de provenienţă, grupurile de prieteni în care trăiesc şi care valorizează în special banii, legături
slabe cu biserica, dorinţa intensă de independenţă financiară, situaţia economică precară, lipsa
de perspective, receptarea pozitivă a unor experienţe ale altora care au muncit în străinătate,
asumarea riscului pe care îl implică o eventuală plecare în străinătate.
Nu toate persoanele care prezintă caracteristicile amintite mai sus devin victime ale
traficului de fiinţe umane, însă există anumite momente dificile, aparent fără ieşire pentru
aceste persoane, iar oferta de muncă în străinătate pare a fi o soluţie salvatoare.
Lucrarea de faţă doreşte să stabilească nivelul de informare a publicului despre
fenomenul traficului de fiinţe umane.
Obiectivele cercetării
 Identificarea factorilor care duc la apariţia şi proliferarea traficului de fiinţe umane;
 Stabilirea nivelului de informare a tinerilor despre fenomenul traficului de fiinţe umane;

34
  Pe baza rezultatelor cercetării empirice, elaborarea unui proiect de prevenire a traficului
de fiinţe umane şi crearea unei reţele inter-instituţionale specializate în prevenirea şi
combaterea traficului de fiinţe umane.
Conform rezultatelor prezentate mai sus, putem deduce că un venit lunar determină un
nivel de informare scăzut. Astfel, putem deduce că nivelul venitului şi gradul de informare au
valori direct proporţionale.
In lucrarea de fata ne-am propus sa analizăm factorii de risc care determina apariţia si
proliferarea traficului de fiinţe umane printr-o cercetare la nivelul liceelor din Iaşi. Cercetarea a
avut drept scop evaluarea nivelului de informare a elevilor privind traficul de fiinţe umane.
Principalele cauze ale traficului de fiinţe umane, identificate de elevi, sunt
neînţelegerile in grupul familial, lipsa resurselor financiare si lipsa de informare, aceştia fiind
corelaţii cu alţi factori de risc care completează conjunctura socio-economică a persoanei care
corespunde profilului persoanei vulnerabile. Pe lângă aceste cauze respodenţii au mai
identificat o serie de circumstanţe care duc in unele cazuri la trafic de fiinţe umane (abuz in
mediul familial (16,20%), slabe legaturi cu biserica si comunitatea (1,70%), proiectarea
succesului in străinătate (11,80%), dificultăţile de obţinere a unui loc de munca (20,70%).
Mai mult de jumătate dintre respondenţi (88.00%) nu au răspuns la întrebarea
referitoare la instituţiile la care pot apela in cazul in care au identificat o situaţie de trafic sau
sunt implicaţi personal intr-o situaţie de trafic. Acest lucru demonstrează ca, cunoaşterea
fenomenului este superficiala, respondenţii nu cunosc instituţiile implicate in prevenirea si
combaterea fenomenului de trafic, precum si serviciile oferite de aceste instituii.
Traficul de fiinţe umane este apreciat ca fiind un fenomen oarecum răspândit (46,70%)
in regiunea Moldova ceea ce implica faptul ca fenomenul este mai puţin cunoscut la nivelul
tinerilor precum si implicaţiile care deriva din acesta.
În ceea ce priveşte ocazia de a pleca din ţară pentru a studia, pentru a lucra sau pentru a
se căsători în străinătate majoritatea respondenţilor si-au manifestat dorinţa de a părăsi tara
(78,00%) ceea ce facă sa crească riscul de deveni victime in contextul coroborării acestor
rezultate cu nivelul scăzut de informare privind fenomenul si cu informaţiile legate de
instituţiile implicate in prevenirea si combaterea traficului de fiinţe umane.
Din toate acestea putem concluziona faptul că ipotezele se confirmă: -
- Nivelul de informare în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 17-19 ani este scăzut,

35
- Tinerii au o dorinţă intensă de apleca in străinătate determinată de lipsa resurselor financiare
şi de dorinţa de independenţă financiară.

Bibliografie:

1. Barometrul opiniei publice – Republica Moldova, CSOP/Taylor N. S., ianuarie 2011

2. Blanda, P., Traficul de femei şi copii, Ed. Pildsor&Pildnen, Târgovişte, 2013
3. Chelcea, S., Mărginean, I., Clauc, I., Cercetarea sociologică. Metode şi Tehnici, Ed.
Destin, 2008
4. Child trafficking in Central, South Eastern Europe and Baltic Countries – Regional
Report 2013, Salvaţi Copiii România, 2014
5. Cojocaru, Ş., Elaborarea proiectelor, Ed. Expert Projects, 2013
6. Ghid de educaţie pentru prevenirea traficului cu femei, Centrul Parteneriat pentru
Egalitate, Ed. Nemira, 2013
7. Ghid de prevenire a traficului de fiinţe umane. România 2014, AIDRom, Institutul
pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, Parteneri pentru Schimbare, UNICEF,
Bucureşti, 2014
8. Ghidul voluntarului în proiectului Reţeaua regională de prevenire şi combatere a
traficului de fiinţe umane, Asociaţia Alternative Sociale, 2015
9. Ichim, I. C., Minorul - în reglementările europene, Ed. Timpul, Iaşi, 2013
10. Manual for Rapid Assessment. Trafficking in Children for Labour and Sexual
Exploitation in the Balkans and Ukraine, International Labour Office – International
Programme on the Elimination of Child Labour, 2013
11. Martiniuc, I., Traficul de femei: fenomen şi crimă, Organizaţia de femei din Republica
Moldova “Iniţiativa civică”, Chişinău, 2010
12. Mateuţ, G. ş.a., Traficul de fiinţe umane. Infractor. Victimă. Infracţiune, Asociaţia
Alternative Sociale, Iaşi, 2015
13. Miftode, V., Tratat de metodologie sociologică, Ed. Lumen, Iaşi, 2013
14. Poverty and Trafficking in Human Beings: A Strategy for Combating Trafficking in
Human Beings through Swedish International Development Cooperation, Ed. Vastra
Aros, 2013

36
15. Raport Evaluarea politicilor privind traficul fiinţelor umane din România, UNICEF,
2016
16. Raport al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului către Consiliul Economic
şi Social, principii recomandate şi linii directoare cu privire la Drepturile Omului şi
traficul cu fiinţe umane
17. Raport privind traficul de copii, Salvaţi Copiii România, 2014
18. Răspuns la problema traficului de copii, Salvaţi Copiii România, 2013
19. Spânu, M., Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului, Ed.
Tehnică, Chişinău, 2008
20. Strategia Naţională antitrafic 2016-2020, 13 februarie 2016
21. Trafficking in Human Beings in South Eastern Europe – 2013 Update on Situation and
Responses to Trafficking in Human Beings in Albania, Bosnia and Herzegovina,
Bulgaria, Croatia, the Former Yugoslav Republic of Macedonia, Moldova, Serbia and
Montenegro including the UN Administred Province of Kosovo and Romania,
UNICEF, UNOHCHR, OSCE-ODIHR
22. Trafficking in Persons Report, US Department of State Publication 11057 – Office of
the Under Secretary for Global Affairs, June 2013
23. Traficul cu femei şi copii. Republica Moldova, Organizaţia Internaţională pentru
Migraţie, 2011
24. Traficul de fiinţe umane. Aspecte generale, vulnerabilitate şi prevenire, Asociaţia
Alternative Sociale, 2013
25. www.antitrafic.ro
26. www.lastrada.md
27. www.salvaticopiii.ro

37