UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

DREPTUL FAMILIEI

CONCUBINAJ, LOGODNĂ, CĂSĂTORIE

ELEMENTE COMUNE ŞI ELEMENTE DIFERENŢIALE

Coordonator ştiinţific
Conferenţiar univ.dr. Dan Lupaşcu

Absolvent

BUCUREŞTI
2007

1
 CUPRINS

I. Concubinajul (uniunea liberă)

II. Logodna
III. Căsătoria
III.1. Noţiunea de căsătorie
III.2. Condiţiile încheierii căsătoriei
III.3. Înregistrarea căsătoriei
III.4. Efectele căsătoriei
III.4.A. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi
III.4.B.Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi
III.5.Nulitatea căsătoriei
III.5.A Cazuri de nulitate absolută
III.5.B Cazuri de nulitate relativă
III.5.C Regimul juridic
III.5.D Efectele nulităţii
III.6. Încetarea căsătoriei
III.7. Desfacerea căsătoriei
III.7.A Divorţul standard
III.7.B Pocedura simplificată de divorţ
III.7.C Părerea avocatului
IV . Studiu de caz - Concubinaj sau căsătorie ?
IV.I. Păreri cu privire la concubinaj, căsătorie, logodnă
IV.A. Căsătoriile au scazut dramatic
IV.B. De ce nu se mai căsătoresc tinerii ?
IV.C. Cât durează uniunea consensuală ?
IV.D. Cum văd barbaţii uniunea consensuală ?
IV.E. Statutul femeii

2
 IV.F. Similitudini sau căsătoria de probă ?
IV.G. Avantajele uniunii consensuale
IV.H. Dezavantajele uniunii consensuale
IV.I. O soluţie pentru momentul actual
IV.J. Cum e la alţii ?
IV.K. Lunile preferate ale nunţii
IV. L. În uniunea consensuală partenerii au drepturi specifice soţilor
IV. M. Sfatul psihologului
IV. N. Căsătoria : avantaje, dezavantaje
IV. O. Concubinajul : avantaje, dezavantaje
IV.2. Căsătoria în legislaţia altor ţări
IV. 2 1. Sistemul juridic american
IV. 2. 2. Sistemul juridic italian

3
 CONCUBINAJ, LOGODNĂ, CĂSĂTORIE
ELEMENTE COMUNE ŞI ELEMENTE DIFERENŢIALE

I. Concubinajul (uniunea liberă)1

Deşi cele mai multe cupluri aleg ca formă de convieţuire socială, concubinajul,
multe dintre aceste cupluri nu sunt conştiente de implicaţiile în timp ale traiului în
comun într-o formă pe care statul şi legea nu o apară din punct de vedere legal.

Potrivit Codului Familiei, în România statul ocroteşte căsătoria şi familia, apără

interesele mamei şi copilului, şi recunoaşte căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare
civilă. Legislaţia din România nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire,
neexistând un semn de egalitate între concubinaj şi căsătoria încheiată legal, dar nici nu
îl interzice. Concubinajului nu i se pot aplica dispoziţii referitoare la căsătorie indiferent
de durata sa.

În România s-a iniţiat un proiect de lege de către Preşedintele Comisiei pentru

drepturile omului din Camera Deputaţilor, care este şi lider al Partidei Romilor
(mandatul 2000-2004), privind recunoaşterea concubinajului ca formă de convieţuire.
Potrivit unor studii, după revoluţie, a crescut foarte mult numărul persoanelor care
trăiesc în concubinaj. Astfel, în 1993, 15% dintre copii proveneau din cupluri
necăsătorite, iar în 2001 ponderea acestora ajunsese la 26%. În ceea ce priveşte
căsătoriile, numărul acestora a scăzut de la 193.000 în 1990 la numai 136.000 în 2000.
Sociologii spun că cea mai importantă cauză a concubinajului este sărăcia şi lipsa de
perspective economice din ultimii ani.
1
A se vedea D.Lupaşcu, Dreptul Familiei, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005

4
 Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul mai ales din cauza
numărului mare de copii născuţi din cupluri necăsătorite. Pe locul întâi se află Islanda cu
65% dintre copii proveniţi din relaţii de concubinaj, urmată de Danemarca şi Suedia cu
55%, în timp ce în Marea Britanie proporţia este de 40%.

Aplicarea prin analogie a dispoziţiilor legislaţiei familiei privitoare la raporturile

dintre soţi, la relaţiile dintre concubini nu este admisibilă din punct de vedere legal la
noi în ţară. Astfel, prezumţia de comunitate instituită de art. 30 Codul Familiei
("bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data
dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor") în favoarea soţilor nu funcţionează şi în cazul
concubinilor, bunurile dobândite în timpul concubinajului devenind proprietatea
fiecăruia dintre concubini potrivit contribuţiei aduse la achiziţionarea lor. Bunurile
acumulate de aceştia devin proprietate comună pe cote-parţi pentru fiecare, în funcţie de
gradul de contribuţie la achiziţionarea lor indiferent pe numele căruia dintre ei s-a facut
actul de cumpărare.

Aşadar, în cazul unei eventuale despărţiri, va trebui ca persoana interesată să

dovedească, cu acte şi martori, tot ceea ce pretinde. De asemenea, concubinajul nu oferă
celor doi soţi o serie de drepturi şi obligaşii precum obligaţia de fidelitate, sprijin
reciproc precum şi dreptul de a purta un nume.

Copiii născuţi în timpul concubinajului sunt egali în drepturi cu, copiii născuţi în
timpul căsătoriei. În această privinţă, legea prevede asimilarea copilului din afara
căsătoriei cu cel din căsătorie (art. 48/pct. 3 din Constituţie şi art. 63 din Codul familiei).
Copilul din afara căsătoriei a carei filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin
hotărâre judecătorească are aceeaşi situaţie legală ca şi copilul din căsătorie, bucurându-
se de aceleaşi drepturi legale ca un copil din căsătorie.

II. Logodna2
2
A se vedea D.Lupaşcu- Dreptul Familiei, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005

5
 Logodna este un eveniment la fel de important ca şi cununia religioasă. Exprimă
acelaşi legământ, sentimente, emoţii şi se oficiază tot într-un lăcaş sfânt. Este un lucru
frumos, normal, premergător unirii defintive, " până când moartea ne va despărţi!"

În Codul Calimach, logodna era obligatorie, ea trebuia sa fie urmată, în termen,

de la 2 ani până la 4 ani, de căsătorie.

În cazuri determinate era admisă desfacerea logodnei, logodna era astfel o stare
juridică premergătoare căsătoriei.

În legislaţia română actuală, logodna nu produce efecte juridice, nefiind o cerinţă

legală la căsătorie. Mai mult, orice promisiune de căsătorie este considerată nulă dacă
tinde să îngrădească libertatea persoanelor de a se căsătorii.

Nefiind un contract, logodnei nu îi sunt aplicate condiţiile prevăzute de lege

pentru acesta. Drept urmare nu este nevoie ca logodnicii să fie capabili.

În situaţia ruperii logodnei, interesează soarta cadourilor pe care şi le-au făcut

logodnicii. Cadourile de valoare modică sunt considerate daruri manuale nerestituibile,
iar cadourile de valoare considerabilă sunt supuse restituirii în temeiul art 1017 din
Codul civil, căsătoria fiind asimilată unei condiţii suspensive.

În cazul ruperii logodnei, răspunderea este delictuală, astfel că, în temeiul art.
998-999 din Codul civil, se poate cere şi restituirea darurilor.

Răspunderea este angajată atât pentru prejudiciul material, cât şi pentru cel
moral.

6
 Cu toate că logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, logodnicii sunt obligaţi la
curtoazie şi respect reciproc.

Pe vremuri, când doi tineri se plăceau şi se presupunea că va urma o căsătorie, se

oficializa acest lucru prin logodna tinerilor. Nu era însă obligatoriu să fi existat o logodnă
pentru a se înfaptui căsătoria. Prin logodnă se stabilea consensul între părţi, zestrea pe
care cei doi o vor aduce în căsătorie. Se obişnuia şi aducerea unui gaj de către cei doi, sau
numai de către unul dintre ei, depinde cum era înţelegerea. Gajul rămânea la partea
vătămată în cazul ruperii logodnei. Logodna nu se putea face între rude şi nici între
persoanele care nu aveau vârsta stabilită pentru aceasta.

Nimeni nu se putea căsători cu o persoană logodită. Logodna se socotea în regulă şi cu

tărie, dacă se făcea cu participarea bisericii. În acest caz se putea înfaptui şi la tineri cu
vârste mai fragede, dar între momentul logodnei şi cel al căsătoriei putând trece ani
buni.

În timpurile moderne destul de rar se mai practică logodna. De obicei când un

tânăr cere în căsătorie pe aleasa lui îi aduce un inel de logodnă consfiinţând asfel
cererea. Gajul a fost înlocuit cu, contractul prenupţial şi poate exista sau nu. Logodna
poate fi formală sau poate fi urmată de o slujbă la biserică, numită chiar slujbă de
logodnă care se desfăşoară aproape la fel ca slujba de cununie.

Trebuie sa fie prezenti naşii, (mai modeste decat cele de nuntă), inel de logodnă,
verighete de argint sau chiar verighete de aur (care pană la taina cununiei vor fi purtate
pe mana dreaptă), astfel recunoscându-se cei care sunt logodiţi. La ritualul slujbei de
cununie verighetele se scot de pe mâna stangă şi se trec pe mâna dreaptă. Logodna se
desfăşoară de obicei în cadru foarte restrâns, doar familia şi eventual prietenii foarte
apropiaţi ai tinerilor, petrecerea defăşurându-se de regulă acasă.

IV. Căsătoria

7
 III.1. Noţiunea de căsătorie

Căsătoria înseamnă actul juridic pe care îl încheie cei care vor să se căsătorească,
exprimând acordul de voinţă al persoanelor respective, de asemenea încă una din
definiţiile căsătoriei este aceea că desemnează situaţia juridică, în principiu permanentă,
a celor căsătoriţi, adică statutul legal al soţilor.

Codul familiei prevede că în timpul căsătoriei soţii au obligaţia de a purta un

anumit nume.

Termenul “căsătorie” poate avea şi înţelesul de instituţie juridică, adică ansamblul

normelor juridice care reglementează căsătoria. 4

Dintre numeroasele definiţii existente cu privire la căsătorie, cea mai concretă şi

mai corectă este aceea conform căreia căsătoria este uniunea liberă consimţită între un
barbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie
şi reglementată de normele imperative ale legii.

Legislaţia civilă, de-a lungul timpului, a căpătat din ce în ce mai mult dispoziţii
bisericeşti.

Secole în şir autorităţile bisericeşti, în ţările catolice, au păstrat competenţa

exclusivă a bisericii de a se pronunţa în orice chestiuni care interesau raporturile
matrimoniale. Căsătoria a dobândit un caracter pur religios, transformându-se într-o
instituţie de drept canonic, cârmuită de o legislaţie specială, elaborată desoboarele
bisericeşti şi de juriştii bisericii catolice.5

Intrarea în vigoare a însemnat o nouă eră în dreptul matrimonial român.

Căsătoria s-a transformat, după modelul legislaţiei franceze, într-un contract civil, iar
ofiţerii de stare civilă erau singurii competenţi să o celebreze

8
În peisajul legislativ căsătoria are trei caractere:

 Caracter exclusiv laic

 Caracter exclusiv religios

 Caracter mixt

În doctrina juridică s-au conturat 3 teorii:

 Teoria contractuală care, consideră căsătoria fie un contract civil “sui generis” , fie
un act juridic- condiţie, fie un act juridic- uniune;

 Teoria instituţională potrivit căreia căsătoria este o instituţie juridică, un statut

reglementat de lege;

 Teoria mixtă (contractual instituţional) dominantă de doctrina juridică

occidentală.

Căsătoria este un act juridic bilateral, solemn şi irevocabil de dreptul familiei.

Faptul că aceasta are caracter bilateral, nu transformă acest act într-un contract.

Între acestea există mai multe deosebiri printre care:

 În cazul contractului fiecare urmareşte un scop diferit de al celeilalte parţi, iar în

cazul căsătoriei ambele parţi urmaresc acelaşi scop şi anume întemeiarea unei
familii;

 Neexecutarea unei obligaţii contractuale atrage rezoluţiunea , pe cand în cazul

căsătoriei , aceasta poate fi desfacută numai prin divorţ.

 Efectele juridice ale contractului sunt determinate de părţi, în limitele legii, pe

când în cazul căsătoriei, voinţa părţilor are doar rolul de a determina aplicarea
statutului legal al căsătoriei;

9
  Contractul rezultând din voinţa părtilor poate înceta prin acordul lor de voinţă în
acest sens, pe când căsătoria numai excepţional poate fi desfăcută prin acordul
părţilor;

 În principiu, contractul este susceptibil de modalităţi, faţă de căsătorie, care nu

poate fi afectată de modalităţi;

 Nulitatea căsătoriei prezintă anumite particularităţi faţă de cele ale contractului şi

ale celorlalte acte juridice.

Instituţia juridică a căsătoriei are mai multe caractere dintre care putem
enumera8:

 Căsătoria este o uniune între un bărbat şi o femeie: În scopul întemeierii unei

familii, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsătorii. Datorităfaptului că
principalul scop ale căsătoriei este procreaţia, nu se poate concepe căsătoria între
două persoane de alelaşi sex. Această afirmaţie este contrazisă de existenţa unor
reglementări ale altor state, care permit căsătoria între persoane de acelaşi sex
(putem da ca exemplu Olanda).

 Căsătoria este liber consimţită de către viitorii soţi: Examinarea

consimţământului liber al celor ce se căsătoresc este garantată prin poziţii
constituţionale şi legale.

 Căsătoria este monogamă: Acest caracter decurge din fundamentul căsătoriei,

din afecţiunea reciprocă a soţilor.

 Căsătoria se încheie în formele cerute de lege având caracter solemn:

Solemnitatea căsătoriei este pusă în evidenţă de faptul că se încheie într-un
anumit loc, în faţa unei anume autorităţi de fapt, într-o zi dinainte fixată şi în
prezenţa viitorilor soţi şi a martorilor cu posibilitatea asistării publice.

 Căsătoria are caracter civil: Încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de

competenţa exclusivă a autoritaţii de stat. Este garantată constituţional şi
căsătoria religioasă, însă numai după căsătoria civilă.

10
  Căsătoria se încheie pe viaţă: Legătura căsătoriei este menită să dăinuiască între
soţi pe tot restul vieţii lor.

 Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii: Căsătoria este ocrotită de

lege deoarece constituie baza familiei.

Dreptul la căsătorie este un drept fundamental al omului şi nici o autoritate nu-l

poate limita, iar clauzele de celibat sunt nule de drept. Libertatea de a se căsătorii
conferă persoanei şi dreptul de a refuza să se căsătorească, nefiind admisă nici o
limitate a acestuia.

III.2. Condiţiile încheierii căsătoriei

Pentru a putea fi încheiată căsătoria este necesar a fi îndeplinite

următorele condiţii, denumite condiţii de fond, adică acelea care trebuie să existe pentru
a se putea încheia căsătoria:

 Diferenţa de sex: După cum rezultă şi din definiţia căsătoriei dar şi din
reglementarea relaţiilor de familie, căsătoria este posibilă numai între persoane
de sex diferit. În principiu, sexul viitorilor soţi se stabileşte cu ajutorul
certificatului de naştere care conţine o rubrică specială în acest sens. În cele mai
multe situaţii însă, sexul viitorilor soţi este evident.

 Vârsta legală pentru căsătorie: Legea impune vârsta minimă pentru căsătorie, de
18 ani împliniţi pentru bărbat şi 16 ani împliniţi pentru femeie. Femeia care nu a
împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători pe baza unei dispense eliberate de
preşedintele consiliului judeţean în a cărui rază domiciliază femeia, respectiv, a
primarului general al municipiului Bucuresti. Această dispensă poate fi acordată
numai pentru motive temeinice cum ar fi boala sau graviditatea, dacă femeia a
împlinit 15 ani şi dacă există un aviz medical. Legea nu prevede o limită maximă

11
 pentru căsătorie ceea ce înseamnă că încheierea căsătoriei este posibilă la orice
vârstă şi chiar în extremis vitae, adică în pragul morţii.

 Consimţământul la căsătorie: Căsătoria se încheie prin consimţămîntul liber al

viitorilor soţi manifestat prin răspunsul afirmativ la întrebările ofiţerului de stare
civilă referitore la căsătorie. Dacă unul dinte soţi este în imposibilitate de a vorbi,
spre exemplu este surdo-mut sau vorbeşte o limba pe care delegatul stării civile
nu o cunoaşte, consimţământul se dă prin intermediul unui interpret, în acest
sens încheindu-se un proces -verbal.

 Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii: În vederea încheierii căsătoriei, viitorii

soţi sunt obligaţi să-şi comunice reciproc starea de sănătate. Comunicarea
reciprocă a stării de sănătate se realizează prin anexarea certificatelor medicale la
declaraţia de căsătorie. Boala de care suferă unul dintre viitorii soţi, cu excepţia
bolilor de o anumită gravitate, nu constituie o piedică la încheierea căsătoriei.
Pentru a putea fi încheiată căsătoria, este obligatorie lipsa impedimentelor la
căsătorie, adică a acelor împrejurări de fapt sau de drept care împiedică
încheierea căsătoriei.

 Existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi :

Codul familiei stipulează că persoana căsătorită nu se poate căsători. Încălarea
acestei interdicţii poartă denumirea de bigamie, sanctionată atât civil, cât şi penal.
Dacă o persoană a încheiat o nouă căsătorie, iar căsătoria anterioară este
declarată nulă după încheierea celei de-a doua căsătorii, nu există bigamie, însă
dacă o persoană încheie o nouă căsătorie iar căsătoria anterioră se desface prin
divort după data încherierii celei de-a doua căsătorii, există bigamie. O situaţie
deosebită apare în cazul declarării judecătoreşti a morţii unei persoane căsătorite.
Dacă soţul celui declarat mort se căsătoreşte, iar mai apoi cel declarat mort
reapare şi hotărârea judecatorească declarativă de moarte se anulează, noua
căsătorie este valabilă şi nu există bigamie pentru soţul recăsătorit întrucât
căsătoria anterioară se consideră desfacută de la data încheierii celei de-a doua.

12
  Rudenia: Rudenia este de asemenea impediment la căsătorie. Încheierea
căsătoriei cu încălcarea acestei interdicţii poartă denumirea de incest. Astfel, este
oprită căsătoria între:
- rudele în linie directă indiferent de gradul de rudenie, respectiv, între tată şi
fiică, între mamă şi fiu, între bunic si nepoată, între bunică şi nepot, între străbunic şi
strănepoată, etc.
- rudele în linie colaterală până la gradul IV inclusiv, respectiv, între frate şi soră, între
matuşă şi nepot, între unchi şi nepoată, între verişor şi verişoară. Rudenia constituie
impediment la căsătorie indiferent dacă este din căsătorie ori din afara căsătoriei. În
privinţa adopţiei se face următoarea precizare: deşi prin adopţie legăturile de rudenie
între cel adoptat şi rudele sale fireşti încetează, căsătoria între cel adoptat şi rudele sale
fireşti, este oprită. Pentru motive temeinice se poate încheia căsătoria între rude pe linie
colaterală de gradul IV, cu încuvinţarea preşedintelui consiliului judeţean în a cărui
circumscripţie îşi au domiciliul, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti.
 Adopţia: Este oprită încheierea căsătoriei între adoptator sau ascendenţii lui şi
adoptat ori descendenţii acestuia, între copiii adoptatorului şi adoptat sau
descendentii săi precum şi între cei adoptaţi de aceeaşi persoană. De asemenea
este oprită căsătoria între adoptat şi rudele sale rezultate din adopţie. Pentru
motive temeinice, preşedintele consiliului judeţean în a carui circumscripţie îşi au
domiciliul, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, poate încuviinţa
încheierea căsătoriei între copiii adoptatorului pe de-o parte, şi adoptat sau copiii
acestuia pe de altă parte, precum şi între adoptaţii de aceeaşi persoană.
 Tutela: Pe timpul tutelei este oprită căsătoria între tutore şi minorul aflat sub
tutelă. Acest impediment vizează femeia minoră aflată sub tutelă, cât şi bărbatul
minor aflat sub tutelă deoarece nu au varsta legală cerută pentru căsătorie.
 Alienaţia şi debilitatea mintală: Codul familiei dispune că este oprit a se căsători
alienatul sau debilul mintal precum şi cel lipsit vremelnic de facultăţile mintale,
cât timp nu are discernământul faptelor sale. Spre deosebire de cel lipsit de
facultăţile mintale pentru care interdicţia operează numai cât timp nu are
discernământ, debilul şi alienatul mintal nu se pot căsători nici în momentele de
luciditate.

13
 Formalităţi premergătoare căsătoriei:

Declaraţia de căsătorie este prima dintre formalităţile anterioare încheierii

căsătoriei, prin care viitorii soţi îşi exprimă voinţa în vederea încheierii căsătoriei.
Declaraţia de căsătorie se va face personal de viitorii soţi şi în scris, la serviciul de stare
civilă unde urmează a se încheia căsătoria, mai precis la sediul primariei locului de
domiciliu sau de reşedinţă al unuia dintre viitorii soţi. Dacă unul dintre viitorii soţi nu se
află în aceaşi localitate, declaraţia de căsătorie se va putea face la serviciul de stare civilă
din localitatea în care se află viitorul soţ, declaraţie care va fi transmisă în termen de 48
ore prin grija serviciului de stare civilă competent să încheie căsătoria. În ipoteza în care
unul din viitorii soţi se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciul de stare civilă
pentru efectuarea declaraţiei de căsătorie, aceasta va putea fi luată de către delegatul
starii civile şi în afara sediului serviciului de stare civilă.

Declaraţia de căsătorie trebuie să exprime voinţa neândoielnică a viitorilor soţi

de a se căsători. De asemenea, aceasta trebuie să cuprindă declaraţia viitorilor soţi că
au luat la cunostinţă starea de sănătate a fiecăruia precum şi declaraţia că îndeplinesc
cerinţele legale prevăzute la art. 4-10 din Codul Familiei, dispoziţii referitoare la
îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie. Tot în declaraţia
de căsătorie, viitorii soţi trebuie să se învoiască asupra numelui pe care-l vor purta în
timpul căsătoriei. O astfel de declaraţie se poate face şi ulterior, până la încheierea
căsătoriei, în forma scrisă, urmand a se anexa declaraţiei de căsătorie făcute. Dacă
declaraţiile de căsătorie au fost făcute la servicii de stare civilă diferite, declaratia de
căsătorie trebuie sa cuprindă şi indicarea serviciului de stare civilă la care se va
celebra căsătoria.

Declaratia de căsătorie se semnează de viitorii soţi precum şi de delegatul

stării civile. Dacă unul din viitorii soţi se află în imposibilitate de a semna, delegatul
de stare civilă va menţiona că datele cuprinse în declaraţia de căsătorie sunt
conforme cu cele exprimate verbal de viitorul soţ precum şi faptul că aceasta a fost
citită cuvânt cu cuvânt.

14
 Odată cu declaraţia de căsătorie viitorii soţi vor prezenta urmatoarele acte:
 actele de identitate
 certficatele de naştere în original şi copie
 certificatele medicale din care rezultă starea de sănătate a viitorilor soţi.
Certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii şi trebuie să
cuprindă mentiunea expresă dacă persoana se poate căsători sau nu.
 acte în original şi copii traduse şi legalizate ori certificate de ofiterul de stare
civilă din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul. Aceste
acte pot fi: certificatul de deces al fostului soţ, certficatul de despărţire sau divorţ,
pentru căsătoriile desfacute în perioada 1951-1960, certificatele de naştere sau
căsătorie cu menţiunea de desfacere prin divorţ, sentinţa de divorţ ramasă
definitivă şi irevocabilă. Pentru divorţurile pronunţate în perioada 8 octombrie
1966 - 31 iulie 1974 sentinţa de divort trebuie să poarte menţiunea că a fost
înscrisă pe actul de căsătorie în termen de 60 de zile de la pronunţare.

Dosarul actului de căsătorie poate să mai conţină:

 aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului serviciului de
stare civilă
 încuvinţarea primarului sau a comandantului navei în vederea încheierii
căsătoriei înaintea expirarii termenului de 10 zile
 dispensa acordată de preşedintele consiliului judeţean respectiv de către primarul
municipiului Bucureşti, în cazul unor impedimente rezultate din adopţie, rudenie
ori varsta legală pentru căsătorie.

Pentru cetăţeanul străin dosarul actului de căsătorie va mai conţine şi o dovadă

eliberată de oficiile consulare sau misiunile diplomatice acreditate pe teritoriul
României, din care să rezulte că acesta îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea
sa natională. Dacă statul al carui cetăţean este viitorul soţ nu are pe teritoriul
României o astfel de misiune diplomatică sau un oficiu consular acreditat, este
necesară o declaraţie pe proprie răspundere a viitorului soţ, cetăţean străin,

15
autentificată de notarul public, din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de fond
cerute de legea sa naţională.

Delegatul de stare civilă este obligat ca de îndată ce a primit declaraţia de

căsătorie să verifice dacă viitorii soţi au vârsta legală pentru căsătorie. Mai apoi va
proceda la citirea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de fond şi
impedimentele la căsătorie şi totodată va atrage atenţia viitorilor soţi că declaraţiile
false sunt pedepsite de legea penală.

După îndeplinirea acestor formalitaţi se va proceda la înregistrarea declaraţiei

de căsătorie. Declaratia de căsătorie se va publica în extras, într-un loc special
amenajat. Căsătoria se va încheia în termen de 10 zile de la primirea declaraţiei de
căsătorie. În termenul de 10 zile sunt incluse atat ziua primirii declaraţiei, cât şi ziua
celebrării căsătoriei.

Raţiunea acordării unui astfel de termen rezidă în necesitatea asigurării

posibilităţii pentru viitorii soţi de a reflecta asurpa implicaţiilor ce decurg din
căsătorie. După expirarea termenului de 10 zile, căsătoria se poate încheia numai
până la expirarea certificatelor medicale. După acest moment, viitori soţi sunt
obligaţi să depună noi certificate medicale din care să rezulte starea de sănătate.
Pentru situaţii exceptionale, primarul localitaţii unde urmează a se încheia căsătoria,
poate încuviinţa încheierea căsătoriei înaintea expirarii termenului de 10 zile. Dintre
aceste situaţii exceptionale amintim: viitoarea soţie este gravidă cu viitorul soţ şi
urmează a naşte înauntrul termenului de 10 zile, viitorul soţ este militar în termen şi
permisia acordată de unitatea militară în care este încadrat este mai mică decât
termenul fixat pentru căsătorie, viitorul soţ urmeaza să plece la studii sau într-o
misiune în afara graniţelor ţării înaintea expirării termenului de 10 zile.
Totodată înauntrul termenului de 10 zile, orice persoană poate face opoziţie
la căsătorie. Opoziţia la căsătorie reprezintă actul prin care o persoană aduce la
cunostiinţă delegatului de stare civilă anumite împrejurări de fapt sau de drept care
împiedică încheierea căsătoriei. Opoziţia trebuie facută în scris, arătându-se
împrejurările de fapt sau de drept care împiedică încheierea căsătoriei precum şi

16
 dovezile pe care se sprijină cele arătate. Opoziţia la căsătorie poate fi făcută în
intervalul de timp cuprins între data depunerii declaratiei de căsătorie şi data
încheierii căsătoriei. Delegatul de stare civilă este obligat să verifice toate opoziţiile
formulate şi în funcţie de cele constatate va decide după cum urmează:

 dacă opoziţia este întemeiată, va refuza încheierea căsătoriei

 dacă opoziţia formulată necesită pentru verificări o durată mai mare decât cea
care a mai rămas până la încheierea căsătoriei, va dispune amânarea acesteia

 dacă opoziţia nu este întemiată, va proceda la încheierea căsătoriei la data fixată.

Opoziţiile formulate şi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege poartă

denumirea de acte oficioase de informare a delegatului de stare civilă şi care nu sunt
obligatorii pentru acesta, în sensul că ofiţerul de stare civilă poate să ţină sau nu cont de
ele. În situaţia în care delegatul de stare civilă refuză încheierea căsătoriei, la cererea
părţii, lucrările se vor înainta de îndată judecătoriei care va hotărâ de urgentă asupra
refuzului de a încheia căsătoria.

III.3. Înregistrarea căsătoriei

Căsătoria se încheie la oficiul de stare civilă din localitatea în care domiciliază unul
dintre soţi ori în care-şi are reşedinţa. Dovada domiciliului se face cu buletinul/cartea de
identitate iar dovada reşedintei, cu viza de flotant aplicată pe buletinul /cartea de
identitate. Căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului de stare civilă numai
dacă unul dintre soţi nu se poate prezenta datorită unor împrejurări speciale cum ar fi
boala gravă de care suferă unul dintre soţi, iminenta morţii ori sarcina înaintată a
viitoarei soţii.

În ziua fixată pentru căsătorie, viitorii soţi se prezintă la oficiul de stare civilă
însoţit de doi martori. Oficierea căsătoriei se face în limba română de către delegatul de
stare civilă, într-o încăpere corespunzător amenajată, având o ţinută vestimentară

17
adecvată caracterului solemn al căsătoriei. La oficierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă
este obligat să poarte eşarfa în culorile drapelului naţional român, aşezat pe umărul
stâng, cu banda albastră în sus. Delegatul de stare civilă procedează la identificarea
viitorilor soţi. Dacă constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi nu există
impedimente la căsătorie, ia consimtamantul acestora după care le citeşte soţilor
dispoziţiile Codului Familiei referitoare la drepturile şi obligaţiile soţilor. Mai apoi
procedează la întocmirea actului de căsătorie. Actele de stare civilă şi actele de căsătorie
se întocmesc în limba română, folosindu-se alfabetul latin. Menţiunile cuprinse în actul
de căsătorie se înscriu cu cerneală specială de culoare neagră. Este interzis ca în
cuprinsul actului de căsătorie să se facă ştersături, răzuiri, adăugiri ori prescurtări. Actul
de căsătorie se semnează de către soţi cu numele de familie pe care s-au învoit să-l
poarte în căsătorie, de către delegatul de stare civilă precum şi de cei doi martori. După
încheierea căsătoriei, în actul de identitate al soţului care prin căsătorie îşi schimbă
numele de familie se aplică ştampila cu urmatorul continut: ”schimbat numele
din ...în ..., prin căsătorie”.

În privinţa numelui, trebuie facută precizarea că viitorii soţi au, în virtutea

principiului egalităţii sexelor, următoarele posibilităţi:
 să-şi păstreze fiecare numele avut înainte de căsătorie;
 să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comun, numele unuia
dintre ei;
 să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comun, numele lor
reunite.

Nu sunt permise alte posibilităţi, în ceea ce priveşte numele soţilor decât cele
enunţate mai sus.

Ofiţerul de stare civilă poate proceda la încheierea căsătoriei între cetăţeni

straini numai dacă aceştia prezintă pe langă documentele indicate anterior şi o
dovadă eliberată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor a căror
cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond cerute de legea

18
 lor naţională. La oficierea căsătoriei între cetăţeni străini, care nu cunosc limba
română, se va folosi un interpret, încheindu-se în acest sens un proces - verbal.

III.4 Efectele căsătoriei9

Căsătoria produce efecte referitoare la persoanele şi relaţiile patrimoniale dintre

soţi, dar şi la relaţiile cu privire la capacitatea de exerciţiu a femeilor care s-au casatorit
înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, după cum urmează:

III.4. A Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi

Relaţiile personale dintre soţi constituie principalul conţinut al relaţiilor dintre

aceştia, cărora li se subordonează şi relaţiile de natură patrimonială.

Normele dreptului familiei reglementează o parte dintre relaţiile care dobândesc

caracter juridic.

Potrivit Constituţiei şi Codului familiei, soţii au drepturi şi obligaţii egale în ceea

ce priveşte relaţiile dintre ei şi în exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti. Soţii
hotărăsc de comun acord.

Legea nu prevede ce se întâmplă în cazul în care soţii nu cad de acord asupra unui
act sau măsură ce trebuie luată pe parcursul căsătoriei, drept urmare soţii nu se pot
adresa autoritaţii tutelare sau instanţei judecătoreşti pentru a decide în privinţa
neânţelegerilor.

Soţii au atat drepturi cât si obligaţii personale:

 Obligaţia de sprijin moral reciproc: soţii îţi datorează unul aluia sprijin moral,
prin urmare soţilor le revin urmatoarele îndatoriri:

19
- să fie sinceri;

- să fie răbdători;

- să promoveze buna întelegere şi comunitate matrimonială de viată;

- să se încurajeze şi să se stimuleze reciproc în activităţile lor familiale, profesionale

şi obsteşti;

- să apere cinstea şi reputaţia celuilalt;

- să se sprijine reciproc în caz de boală, infirmitate ori alte asemenea situaţii

speciale.

 Obligaţia de fidelitate: Codul familiei nu prevede expres obligaţia de fidelitate.

Conţinutul obligaţiei de fidelitate constă în aceea de a nu avea relaţii sexuale cu
alte persoane, încălcarea acestei condiţii constuituie adulter.

 Obligaţia de a locui împreună: Fidelitatea relaţiilor dintre soţi impune obligaţia

lor de a locui împreună, dar soţii se pot înţelege să aibă domicilii separate.
Refuzul unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt soţ poate duce la
desfacerea căsătoriei.

 Îndatoririle conjugale: Îndatoriile conjugale constau în datoria soţilor de a avea

relaţii intime împreună. Refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a-şi îndeplini
îndatorirea conjugală poate conduce la desfacerea căsătoriei.

 Numele soţilor: Soţii au 3 posibilităţi de alegere a numelui pe care urmează să-l

poarte în timpul căsătoriei:

- să aleagă ca nume comun numele unuia dintre ei;

- să-şi păstreze fiecare numele dinaintea căsătoriei;

- să aleagă ca nume comun numele lor reunite, în aceeaşi ordine.

20
 Căsătoria nu poate afecta regulile ce protejează integritatea psihică şi fizică a
soţilor.

Fiecare soţ are dreptul să-şi aleagă liber profesia şi să o exercite; fiecare dintre
soţi are libertatea de sentimente şi opinii politice, sindicale, religioase sau de oricare
natură, sub condiţia ca manifestarea acestora să nu afecteze interesele căsătoriei.

III.4.B Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre

soţi

Prin încheierea căsătoriei soţii dobândesc, şi sub aspect patrimonial, drepturi şi

obligaţii. De regulă sunt analizate doar obligaţiile, drepturile fiind subântelese. Căsătoria
generează raporturi de natură patrimonială între soţi. Acestea pot fi împărţite în 2
categorii:

 raporturi privind sprijinul material reciproc între soţi. Soţii au obligaţia de a-şi
acorda unul altuia sprijin material, ca urmare a prieteniei şi afecţiunii care stau la
baza căsătoriei. Această obligaţie include obligaţia de a suporta cheltuielile
căsătoriei şi obligaţia de întreţinere:

- raporturi privind contribuţia soţilor la cheltuielile căsătoriei. Obligaţia de

sprijin material reciproc: soţii au obligaţia de a suporta cheltuielile căsătoriei:
Codul familiei la art. 29 prevede: “soţii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu
mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei”. Contribuţia soţilor în vederea
susţinerii sarcinilor căsătoriei nu constă numai în aporturi băneşti. Munca depusă
de oricare dintre soţi în gospodărie şi creşterea copiilor minori constituie un aport
la sarcinile căsătoriei.

- raporturi referitoare la obligaţia de întreţinere între soţi. Această obligaţie

presupune:

o starea de nevoie a soţului îndreptătit la întreţinere;

21
 o incapacitatea de a munci a soţului îndreptaţit la întreţinere;

o existenţa mijloacelor matreiale ale soţului îndatorat la întreţinere.

Numai în cazurile în care soţii trăiesc separaţi ori nu se înteleg cu privire

la menajul comun, problema obigaţiei de întreţinere se pune separat de cea a obligaţiei

de a suporta cheltuielile căsătoriei.

 raporturi cu privire la bunuri: Bunurile soţilor se împart în două categorii

şi anume:

- bunuri comune;

- bunuri proprii.

“Ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile dintre soţi cu privire la

bunurile lor şi cele care se stabilesc între soţi şi terţe persoane cu privire la bunurile
soţilor” este una dintre definiţiile regimului patrimonial.11

III.5. Nulitatea căsătoriei

Nulitatea căsătoriei este sancţiunea aplicată în cazul nerespectării cerinţeleor

prevăzute de lege pentru încheerea acesteia.

Constatarea nulităţii sau anularea căsătoriei semnifică desfiinîarea acesteia.

Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza încheerea căsătoriei în cazul în

care cerinţele legale nu sunt îndeplinite, iar orice persoană poate face opoziţie.

EXEMPLU Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. 1890/2002, publicată în

“Dreptul” nr. 6/2003 a hotărât că nu se poate reţine fictivitatea căsătoriei din simpla
împrejurare că locuinţa a fost obţonută de soţul reclamant, de la unitatea unde a lucrat,
iar la divorţ a fost obţinută, potrivit legii, de soţie, pentru că aceste fapte nu ai nimic ilicit

22
şi nici nu probează că scopul încheeirii căsătoriei ar fi fost, pentru soţie, acela de a obţine
folosinţa locuinţei şi nu întemeierea unei familii.

Chear dacă la încheerea căsătoriei nu au fos respectate anumite cerinţe,

legiuitorul caută să evite desfacerea căsătoriei prin dispoziţii specifice privitoate la:

 restrangerea cazului de nulitate;

 reducerea termenelor de prescripţie a acţiunii în anulare;

 posibilitatea acoperirii unor cazuri de nulitate absolută;

 atenuarea efectelor desfiinţării căsătoriei prin regelmentarea putativă şi

înlaturarea efectelor în privinţa copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie
desfiinţată.

Nulitatea căsătoriei este diferită de divorţ.

Cazurile care determină nulitatea căsătoriei constau în nerespectarea unor

cerinţe impuse de lege, anterior sau concomitant încheierii ei, efectele nulitaţii fiind
retroactive.

Putem clasifica nulitatea absolută astfel:

 după modul de exprimare:

- nulitate expresă;

- nulitate virtuală - există în cazul căsătoriei fictive şi în cazul de

diferenţiere sexuală a soţilor.

 după caracterul nulităţii:

- nulitate absolută;

- nulitate relativă.

23
 Acţiunea în nulitate relativă, ca şi în nulitate absolută este de competenţa
instanţelor, determinată după dreptul comun neaplicându-se dispoziţiile speciale pentru
competenţa în materia divorţului. Competenţa aparţine in primă instanţa Tribunalului
Judeţean, respectiv al Municipiului Bucureşti. Acestea sunt prevăzute în art.2, alin. h din
Codul de procedură civilă, în redactarea dată prin Legea 59/1993 publicată în
26/06/1993.

III.5.A În cazul nulităţii absolute avem:

 căsătoria îincheată cu încălcarea dispozitiilor legale cu privire la varsta

matrimonială: Căsătoria încheiată înainte de împlinirea varstei de 16 ani pentru
femei şi 18 ani pentru bărbaţi este lovită de nulitate. Ca şi excepţie avem femeia
de 15 ani care se poate căsători dacă a obţinut dispensa de varstă.

Această nulitate poate fi acoperită dacă:

- soţul care nu avea varsta legală pentru încheierea căsătoriei a împlinit-o între
timp;

- soţia a dat naştere unui copil;

- soţia a rămas însărcinată;

 căsătoria încheiată cu o persoană care era deja căsătoriă: Momentul în funcţie

de care se verifică starea de bigamie este acela al încheierii celei de a doua
căsătorii, drept urmare cea de a doua căsătorie este lovită de nulitate chear dacă
prima căsătorie a fost desfacută sau a încetat după data încheierii celei de a doua,
pană la constatarea nulităţii ori anularea ei.

 Căsătoria încheiată între rude de grad prohibit de lege: Încheierea căsătoriei ître
rudele în linie dreaptă, precum şi între rudele în linie colaterală până la gradul IV
inclusiv este oprită de lege, fiind sancţionată cu nulitatea absolută.

24
  Căsătoria încheiată între personae legate prin adopţie: “adopţia este operatiunea
juridică prin care se creează legatura de filiaţie între adoptator şi adoptat precum
şi legaturi de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului” potrivit art. 1 din
Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

 Căsătoria încheiata între tutote şi persoana minoră aflată sub tutela sa. Potrivit
art. 8 din Codul familiei este lovită de nulitate căsătoria dintre tutore şi femeia
minoră ce se află sub tutela sa, dar şi dintre tutore şi barbatul minor aflat în tutela
sa.

 Căsătoria încheiată de către alienatul mintal sau debilul mintal, ori după caz, de
către cel lipsit vremelnic de facultăţile mintale : Încălcarea acestei prohibiţii este
sancţionată cu nulitatea absolută, chear dacă o atare căsătorie a fost încheiată
într-un moment de luciditate.

Persoanele lipsite temporar de facultăţile mintale nu se pot căsătorii în intervalul de

timp în care discernământul le lipseşte deoarece nu pot exprima un consimţământ
valabil.

 Lipsa de solemnitate : Lipsa de solemnitate la încheierea căsătoriei atrage

nulitatea absolută a căsătoriei. Atrag nulitatea absolută :

- lipsa ofiţerului de stare civilă de la celebrarea căsătoriei ;

- lipsa unuia dintre viitorii soţi ;

- neexprimarea consimţământului conform legii ;

- lipsa martorilor la încheierea căsătoriei ;

- nedeclararea încheierii căsătoriei de catre ofiţerul de stare civilă.

 Lipsa de publicitate : Sunt elemente ale publicităţii :

- accesul publicului la celebrarea căsătoriei ;

25
 - afişarea declaraţiei de căsătorie.

 Necompetenţa ofţterului de stare civilă : Căsătoria este nulă doar dacă a fost
încheiată de un funcţionar care nu avea împuternicirea de ofiţer de stare civilă, cu
excepţia cazului în care a exercitat, în mod public, atribuţia de ofiţer de stare
civilă.

 Frauda la lege : Aceasta constituie caz de nulitate absolută atunci când unul
dintre viitorii soţi urmareşte, prin încheierea căsătoriei, să se sustragă rigorilor
legii.

 Căsătoria fictivă : Căsătoria este fictivă dacă se întrunesc următoarele condiţii :

- consimţământul exprimat nu reflectă voinţa reală a unuia sau a ambilor

soţi, prin urmare o astfel de căsătorie nu s-a încheiat cu scopul de a forma
o familie ;

- scopul urmărit a fost acela de a obţine unele efecte secundare căsătoriei sau

acela de a eluda anumite dispoziţii legale imperative, altele decât cele care
reglementează căsătoria.

 Căsătoria de convenienţă : potrivit art.2 alin. h) din Ordonanţa de Urgenţa nr.

194/2002 este căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condiţiile de intare
şi şedere a stăainilor şi de a obiţine dreptul de şedere pe teritoriul României .

 Lipsa diferenţierii sexuale : Este lovită de nulitate absolută căsătoria persoaneler

de acelaşi sex, precum şi al acelora al căror sex nu sete suficient precizat ori care
suferă de malformaţii sub forma nediferenţierii sexuale, fiind cu neputinţă
consumarea căsătoriei.

 Lipsa consimţământului : Atunci când se pune problema lipsei materiale,

dar şi a lipsei psihice putem vorbi de nulitate absolută.

 Lipsa aprobării prealabile a ministrului apărării naţionale.

26
  Lipsa aprobării prealabile a conducătorului instituţiei în care este angajat
preotul militar.

III.5.B În cazul nulităţii relative avem :

 Eroarea : falsa reprezentare a realităţii vizând identitatea fizică a celuilalt soţ.

 Dolul (viclenia) : eroarea provocată prin manopere dolosive care poate fi savarsită
prin :

- acţiune- dol comisiv

- inacţiune- dol omisiv sau dol comis prin reticenţă.

 Violenţa : constrângerea, atât psihică cât şi fizică, a unuia sau ambilor soţi.

III.5.C. Regimul juridic al nulităţii :

Regimul juridic al nulităţii vizează :

 Cine poate invoca nulitatea ;

 In ce interval de timp poate fi invocată nulitatea ;

 Posibilitatea acoperirii nulităţii prin confirmare.

Acţiunea în anularea căsătoriei nu poate fi pornit decat de către soţul al cărui

consimţământ a fost viciat, procurorul neputând introduce o astfel de acţiune.

Nulitatea căsătoriei trebuie constatată sau pronunţată prin hotărâre judecătorească.

27
 III.5.D Efectele nulităţii căsătoriei

Efectele nulităţii căsătoriei se împart în două categorii, şi anume :


Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile dintre soţi :

- efecte cu privire la relaţiile personale dintre soţi :

Se va considera că soţii nu au fost căsătoriti niciodată, adică soţii nu au avut obligaţii

care să rezulte din calitatea de persoane căsătorite. Consecinţele acestui efect
sunt :acţiunea penală în ceea ce priveşte adulterul se stinge, încheierea celei de a doua
căsătorii nu constituie bigamie, soţii se pot căsători între ei dar şi cu alte persoane dacă
motivul nulitatii a disparut.

Soţii revin la numele avute dinaintea căsătoriei, acetia nu pot păstra numele
dobândit de la celelalt soţ ca în cazul divorţului.

Între soţi nu a operat suspendarea prescripţiei.

- efecte cu privire la capacitatea de exerciţiu :

Dacă se constată nulitatea, sau se anulează căsătoria înainte de împlinirea vârstei

de 18 ani a soţiei, aceasta îşi pierde capacitatea de exerciţiu.

- efecte cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi :

Trebuie precizat că : regimul comunitar de bunuri nu a existat, prin urmare

bunurile dobândite vor fi supuse regulilor coproprietăţii ; obligaţia de întreţinere între
soţi nu a existat ; nu operează dreptul de moştenire al soţului suprevieţuitor.


Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile dintre parinţi şi copii :
Constatarea nulităţii sau anularea acesteia nu are nici un efect asupra copiilor,
care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie ; copiii rezultaţi dintr-o csăătorie

28
 nulă sau anulată nu sunt puşi în situaţia de a-şi stabili filiaţia la fel ca şi copiii din
afara căsătoriei.

Potrivit art.53 alin.2 din Codul familiei: “Copilul născut după declararea nulităţii sau
anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul
căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie”.

Instanţa trebuie să dispună încredinţarea copiilor minori şi să fixeze contribuţia

părinţilor la cheltuielile de naştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Drepturile succesorale între păriţi şi copii rămân neatinse.

Căsătoria putativă

Căsătoria putativă este acea căsătorie care deăi a fost constatată nulă sau anulată
produce efecte faţă de soţul care a fost de bună credinţă.

Pentru existenţa unei căsătorii trebuie îndeplinite două condiţii :

- să existe o căsătorie nulă sau anulabilă ;

- să existe buna-credinţă a unuia dintre soţi. Buna-credinţă trebuie să existe

în momentul încheierii căsătoriei.


Efectele căsătoriei putative cu privire la relaţiile dintre soţi, când amandoi sunt
de buna-credinţă :

- efecte cu privire la relaţiile personale între soţi : Până la data când

hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, între soţi a existat obligaţia
de fidelitate (încălcarea aceatei condiţii constituind asulter), obligaţia de
sprijin moral reciproc şi deasemenea a operat suspendarea prescripţiei.

- efecte cu privire la capacitatea de exerciţiu : femeia minoră păstrează

capacitatea deplină de exerciţiu dobandită în timpul căsătoriei.

29
 - efecte cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi se aseamana cu cele de
la dvorţ.


Efectele căsătoriei putative cu privire la relaţiile dintre soţi, când numai unul
dintre ei a fost de bună-credinţă :19

- efecte cu privire la relaţiile personale dintre soţi. Atat obligaţia de fidelitate

cât şi cea de sprijin moral au existat numai pentru soţul de bună-credinţă,
deasemenea suspendarea prescripţiei a operat numai în favoarea acestuia.
Dacă soţul de bună-credinţă şi-a schimbat numele prin căsătorie, el va
reveni la numele avut anterior căsătoriei.

- efecte cu privire la capacitatea de exercitiu : la fel ca şi în cazul efectelor

căsătoriei putative cu privire la relaţiile dintre soţi, când amandoi sunt de
bună-credinţă, soţia minoră de bună-credinţă îşi menţine capacitatea
deplină de exerciţiu dobândită prin încheierea căsătorie.

- Efecte cu privire la relaţiile patrimoniale între soţi sunt, prin asemanare,

regulile din materia divorţului.

30
 III. 6. Încetarea căsatoriei

Încetarea căsătoriei poate fi definită ca fiind oprirea de drept a căsătoriei, care

intervine în cazurile determinate limitativ de lege.

Există trei cazuri de încetare a căsătoriei  :


Moartea unuia dintre soţi : căsătoria fiind încheiată intuitu personae, moartea
unuia dintre soţi conduce la încetarea căsătoriai.


Declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi : în cazul declarării
judecătoreşti a decesului unuia dintre soţi, data decesului fiind stabilită prin
hotărare irevocabilă decalarativă de moarte, apare încetarea căsătoriei.


Recăsătorirea soţului celeui ce fusese declarat mort prin hotărâre
judecătorească : în acest caz dacă soţul declarat mort reapare şi anulează
hotararea declarativă de moarte, iar soţul rămas în viaţă se recăsătoreşte între
timp, noua căsătorie rămâne valabilă, iar căsătoria veche se consideră că a încetat
de la data încheierii noii căsătorii.

Încetarea căsătoriei se produce de drapt şi are efecte doar pentru viitor, astfel încat :

 Soţul supravieţuitor poate purta numele de căsătorie şi după încetarea

acesteia, doar dacă acesta în timpul căsătoriei a purtat numele soţului decedat.
Deasemenea acesta poate să poarte numele dobândit în prima căsătorie şi
după închierea celei de a doua căsătorii şi chear poate să-l păstreze înpreună
cu noul soţ.

 În cazul în care soţia suparavieţuitoare nu are varsta de 18 ani la data încetatii

căsătoriei, aceasta menţine capacitate de exerciţiu dobandită în timpul
căsătoriei.

31
  Comunitatea de bunuri încetează.

 Ocrotirea părintească se exercit numai de către părintele ramas în viaţă.

 Obligaţia de întreţinere între soţi încetează.

 Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor se naşte o dată cu moartea

celuilalt soţ.

III.7. Desfacerea căsătoriei

Desfacerea căsătoriei reprezintă masura judecatorească de separare definitivă a soţilor,

pronunţată în condiţiile legii.20

Pentru evitarea fraudării creditorilor unuia dintre soţi, curtea Supremă de Justiţie,
prin decizia nr. 2463/2003, publicată în Dreptul nr. 10/2004, hotaraşte că mărturisirea
soţului datornic, conform căreia a avut o contribuţie minimă la dobândirea bunurilor
comune, trebuie susţinută şi de alte probe pertinente şi concludente care să confirme
această stare de fapt.

Concubinajul era căsătoria specifică dreptului postclasic, care în dreptul vechi şi

dreptul clasic nu constituia decat o simpla uniune de fapt. Justinian a fost acela care a
ridict concubinajul la rangul c creând un drept de moştenire faţă de tatăl lor pentru
copiii naturali nascuţi în afara căsătoriai.

În dreptul suedez este prevazută posibilitatea ca instanţa care pronunţă divortul

să impună soţului vinovat, cu titlu de sancţiune, interdicţia de a se recăsătorii timp de
doi ani, iar în caz de adulter timp de trei ani.
Potrivit legislatiei române, căsătoria se poate desface prin divorţ, care poate fi de două
feluri: "standard" şi o procedură simplificată de divorţ, care se aplică numai în anumite
cazuri

32
 III.7.A Divorţul standard

Pentru a declanşa acţiunea de divorţ se depune o acţiune la judecătoria în raza

căreia soţii au avut ultimul domiciliu comun sau, dacă nici unul dintre soţi nu mai
locuieşte acolo, la judecătoria aferentă domiciliului soului împotriva căruia se porneşte
acţiunea. Soţul care doreşte divorţul, adică reclamantul, depune o cerere la judecătorul
delegat prin care arată motivele care afectează grav relaţiile dintre soţi, astfel încat o
continuare a căsătoriei nu mai este posibilă.

Desfacerea căsătoriei poate fi cerută din culpa unuia dintre soţi sau din culpă
comună, iar, dacă ambele parţi cer divorţul, nu mai este necesar să se motiveze cererea
de încetare a căsătoriei.

Aceste motive vor fi dovedite sau combătute în cadrul procesului de către martorii
fiecarui soţ, care pot fi chiar şi rude cu soţii. În cererea de divorţ se vor specifica numele
copiilor minori rezultaţi din cţsţtorie – dacă există -, anexându-se şi o copie după
certificatul de naştere a acestora în scopul stabilirii pensiei de întretinere a minorilor,
aspect asupra căruia instanţa se pronunţă obligatoriu. Tot pentru soluţionarea acestei
laturi a procesului soţii va trebui sa aducă dovada veniturilor. Există şi instanţe care nu
mai cer aceste dovezi atunci cand parţile cad de acord asupra cuantumului pensiei.

La desfacerea căsătoriei soţii vor hotărâ dacă acela dintre ei care în timpul
mariajului a purtat numele de familie al celuilalt va mai purta numele şi după divorţ, sau
va reveni la numele avut anterior. Totuşi, pentru motive întemeiate (de exemplu, dacă
soţul respectiv este cunoscut într-un anumit domeniu sub numele dobandit în urma
căsătoriei), instanţa poate încuviinţa acest drept chiar în lipsa unui acord între soţi.

33
 III.7.B. Procedura simplificată de divorţ

Prin această procedură divorţul se poate obţine foarte usor, se poate aplica în
condiţiile în care:

 Ambii soţi sunt de acord cu divorţul;

 Până la data cererii de divorţ a trecut cel putin 1 an de la încheierea căsătoriei;

 Nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.

Cererea de divorţ va fi semnată de ambii soţi. În timpul sedinţei, presedintele

instanţei va verifica existenţa consimtământului soţilor şi va fixa un termen de 2 luni
până la judecarea divortului în sedinţă publică. La termenul de judecată instanţa va
verifica dacă soţii staruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz
afirmativ, va trece la judecarea cererii fără a mai administra probe cu privire la motivele
de divorţ.

În acestă procedură, judecătorul hotărăşte desfacerea căsătoriei fără a pronuaţa,

însă, divorţul din vina unuia sau a ambilor soţi. Căsătoria este desfacută din ziua în care
hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă.

III.7.C. Părerea avocatului

Divorţul este reglementat în legislaţia noastră în Codul familiei (capitolul IV - art.

37-44), iar regulile procedurale speciale cu privire la desfacerea căsătoriei se află în
Codul de procedură civilă (art. 607-619). Conform art. 37 din Codul familiei, căsătoria se
poate desface prin divorţ. Trebuie să arătăm că există o procedură "standard" şi o
procedură simplificată de divorţ. Aceasta din urmă, aşa cum vom vedea mai jos, este
aplicabilă în condiţii restrictive.

Pentru a se pronunţa desfacerea căsătoriei trebuie să existe "motive temeinice"

care să vatăme grav rapoturile dintre soţi astfel încat o continuare a căsătoriei să nu mai

34
poată fi posibilă. Aceste motive vor fi dovedite în cadrul procesului în principal folosind
proba testimonială, fiecare dintre soţi fiind în drept să propună martori. Acestia pot fi
chiar si rude cu soţii. Este o soluţie derogatorie de la dreptul comun, deoarece se
consideră că eventualele motive de divorţ sunt cunoscute în special de membrii familiei.
De asemenea, desfacerea căsătoriei poate fi cerută din culpa unuia dintre soţi sau din
culpă comună, iar dacă ambele parţi o cer hotarârea nu se va motiva.

În concret, o persoană care doreşte să divorţeze va redacta o acţiune prin care să

solicite acest lucru, va achita o taxă judiciară de tibru şi timbrul judiciar şi se va prezenta
la judecătorul de serviciu de la judecătoria în raza căreia soţii au avut ultimul domiciliu
comun sau, dacă nici unul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în
care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în
circumscripţia căreia îşi are domiciliu pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară,
este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.

Chiar dacă apelaţi la serviciile unui avocat, sunt judecatori (cel puţin în Bucureşti)
care cer ca acţiunea să fie depusă personal de reclamant. Primind o dată cu citaţia
acţiunea prin care se solicită desfacerea căsătoriei, soţul pârât va putea cere şi el divorţul
cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare pentru faptele petrecute până la această
dată. Pentru faptele petrecute ulterior pârâtul va putea face cerere până la începerea
dezbaterilor asupra fondului. În cazul în care faptele s-au ivit după începerea
dezbaterilor la prima instanţa şi în timp ce judecata primei cereri se afla în apel, cererea
pârâtului va fi facută direct la instanţa investită cu judecarea apelului. Neintroducerea
cererii în termenele arătate mai sus atrage decăderea pentru soţul părât din dreptul de a
cere divorţul, în afară de cazul în care cererea reclamantului a fost respinsă şi motivele
de divorţ s-au ivit ulterior. În cererea de divorţ se vor arăta, dacă este cazul, şi numele
copiilor minori rezultati din căsătorie sau care se bucură de situatia legală a copiilor
nascuţi din căsătorie, anexandu-se şi o copie după certificatul de naştere. Aceste
informaţii sunt necesare în stabilirea pensiei de întreţinere datorată minorilor, aspect
asupra căruia instanţa se pronunţă chiar din oficiu. Tot pentru soluţionarea acestei laturi
a procesului, soţii vor trebui să aducă dovada veniturilor. Există şi instanţe care nu mai
cer aceste dovezi în cazul în care parţile cad de acord asupra cuantunului pensiei.

De menţionat este şi faptul că, în vederea soluţionarii dosarului, în cazul în care

există minori din căsătorie instanţa va dispune efectuarea unei anchete sociale cu privire
la condiţiile în care locuiesc părinţii, modul în care se îngrijesc de creştrea şi educarea
copiilor şi fac o recomandare în legatură cu încredinţarea minorilor unuia dintre părinţi.

35
 Tot în cadrul procesului de divorţ instanţa poate lua măsuri vremelnice cu privire
la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere la alocaţia pentru copii şi la
folosirea locuinţei. Aceste măsuri se iau pe o perioadă foarte scurtă, de obicei până la
soluţionarea procesului de divorţ. La desfacerea căsătoriei soţii se pot învoi ca acela
dintre ei care în timpul mariajului a purtat numele de familie al celuilalt să poarte acest
nume şi după divorţ. În caz contrar, fiecare dintre foştii soţi va reveni la numele avut
anterior. Totuşi, pentru motive temeinice (de exemplu, dacă soţul respectiv era consacrat
într-un anumit domeniu sub numele dobăndit ca urmare a căsătoriei), instanta poate
incuviinţa acest drept chiar în lipsa unei învoieli.

Pe parcursul procesului în fata instanţelor de fond părtile se vor infaţişa personal.

Excepţia o reprezintă situaţiile în care unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de
libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în
străinătate. În aceste cazuri părtile se vor înfăţişa prin mandatari. Dacă la termenul de
judecată în prima instanţă reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai
pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.

Reclamantul poate renunţa la cerere în tot cursul judecăţii înaintea instanţelor de

fond, chiar dacă pârâtul se împotriveşte. Aceasta renunţare nu va avea însa nici un efect
asupra cererii facute de pârât, astfel încât dacă şi pârâtul a cerut divorâţul şi se va dovedi
că există motive temeinice, instanţa va pronunţa desfacerea casatoriei. De asemenea,
precizam ca actiunea de divort se va stinge prin împăcarea părtilor în orice fază a
procesului, chiar dacă intervine în instanţa de apel sau de recurs.

Arătam la inceput că există şi o procedură simplificată de divorţ. Pentru aplicarea ei trebuie

indeplinite cumulativ următoarele condiţii: Ambii soţi să fie de acord cu divorţul; Până la data
cererii de divorţ să fi trecut cel putin 1 an de la încheierea căsătoriei; Să nu existe copii
minori rezultaţi din căsătorie. O astfel de cerere de divort va fi semnată de ambii soţi.
Primind cererea, preşedintele instanţei va verifica existenţa consimţământului soţilor şi
va fixa un termen de 2 luni în sedinţă publică. La termenul de judecată instanţa va
verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz

36
afirmativ, va trece la judecarea cererii fără a mai administra probe cu privire la motivele
de divorţ.

Aplicând această procedură, judecatorul va dispune desfacerea căsătoriei fără a

pronunţa divorţul din vina unuia sau a ambilor soţi. O astfel de hotărâre este definitivă şi
irevocabilă în ceea ce priveşte divorţul. Împotriva hotărârii din procedura obisnuită
termenul de apel şi cel de recurs este de 30 de zile şi începe să curgă de la comunicarea
hotărârii.

Căsătoria este desfacută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a
rămas irevocabilă. Faţă de terţi, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează la data
când s-a facut menţiune despre divorţ pe marginea actului de căsătorie sau la data când
ei au cunoscut divorţul pe altă cale.

IV. Studiu de caz - Concubinaj sau căsătorie?

Şi la noi, din ce în ce mai multe cupluri de tineri aleg să trăiască împreună făra să-
şi legalizeze relaţia. De ce procedează aşa? În majoritatea situaţiilor, din cauza lipsei unei
locuinţe şi a resurselor necesare unui trai decent.

Fenomenul uniunii consensuale (sau concubinajul) a început să câştige teren în

detrimentul căsătoriei, consideră prof. univ. dr. Maria Voinea, prodecan al Facultatii de
Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti. Ca dovadă că românii au început să prefere
concubinajul, la recensământul populaţiei din 2002, pentru prima dată s-a impus
necesitatea înregistrării uniunii consensuale, ca tip de aranjament marital
neconvenţional. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică
(INS), 828.000 de persoane au răspuns că trăiesc în concubinaj, ceea ce înseamna 3,8%
din populaţia României. Însă cifra reală, susţine sociologul Maria Voinea, s-ar putea să
bată spre un milion de persoane.

37
 Dintre persoanele care au declarat că traiesc în uniune consensuală, 73,6% erau
necăsătorite, 17,9% divorţate, 7,1% văduve şi 1,4% câsătorite (în acest caz, au recunoscut
că, în afara relaţiei legalizate, mai au o relaţie cu un amant/o amantă). Aproape jumatate
dintre cei care au ales concubinajul sunt necăsătoriti şi au între 20 si 34 de ani.

Foarte interesant este că majoritatea persoanelor necăsătorite, căsătorite sau

văduve care au declarat că au un astfel de aranjament marital (56,3%) locuiesc în mediu
rural.

Prof. univ. dr. Maria Voinea explică această situaţie oarecum paradoxală: "49%
din populaţie traieşte înca în mediul rural şi atunci este normal ca proporţia să se
împartă între urban şi rural, iar pe de altă parte, modelul urban a pătruns în mediul
rural. Cei de la ţară nu mai ţin cont de “gura satului” şi iau decizii în consecinaţă".

IV.A. Căsătoriile au scăzut dramatic

Preferinţa pentru uniunea consensuală se reflectă şi în scăderea numărului de

căsătorii. Potrivit datelor INS, în 2002 s-au înregistrat 129.018 de căsătorii, cu 30% mai
puţine faţă de 1990. De altfel, numărul căsătoriilor înregistrate în 2002 a fost cel mai
mic din toată perioada postbelică, înscriindu-se în tendinţa de scădere continuă care a
început încă din 1991!

În plus, românii nu se mai căsătoresc la vârste tinere. Dar, chiar dacă românii nu
se mai graăesc să ajungă în faţa altarului, ca altadată, nu avem totuşi motive de
îngrijorare.

Cu 5,9 căsătorii la 1.000 locuitori (valoare înregistrată în anul de referinţă 2002),

România se situează încă între ţările europene cu o nupţialitate mai ridicată decât media
(ratele celorlalte ţări se situează în jurul valorilor de 4-5‰). Deci, nu e chiar rau
deocamdată...

38
 IV.B. De ce nu se mai căsătoresc tinerii?

Foarte multe cupluri dintre cele care traiesc în uniune consensuală sunt formate
din tineri. Partenerii n-au mai fost căsătoriţi şi consideră aranjamentul o variantă
optimă pentru vârsta şi statutul lor prezent. Prof. univ. dr. Maria Voinea susţine că la
baza preferinţei pentru concubinaj stau factorii economici, sociali şi de schimbare a
mentalităţii. Cauzele posibile sunt enumerate mai jos:
 Emanciparea societăţii romaneşti sub influenţa (uneori, chiar sub presiunea)
modelului occidental (peste tot în lume creşte numărul de coabitari).
 Cerinţele crescânde de continuă calificare şi educaţie, necesare asigurării unui loc
de muncă corespunzător (scoala durează mai mult).
 Dorinţa tinerilor de a face carieră.
 Lipsa unei locuinţe şi a unor surse de trai decent.
 Inexistenţa unor avantaje/politici de stat care să stimuleze intemeierea de familii.
 Bani insuficienţi pentru oficializarea relaţiei în condiţii decente (care fată nu-şi
doreşte o nuntă frumoasă?!), în situaţia în care nici părinţii nu-i mai pot sprijini
pe copii ca altadată (ajutorul părinţilor constă, mai ales, în creşterea nepoţilor).
 Dispariţia unor restricţii (specifice vechiului regim) care erau impuse modului de
convieţuire.

"O căsătorie nu poate funcţiona în afara unui spaţiu civilizat şi a unor surse de trai
decente. Cuplurile de uniune consensuală, se presupune, nu au casa lor şi trăiesc mai
degrabă improvizat. Pentru unul dintre parteneri este o variantă de supravieţuire",
argumentează prodecanul Facultăţii de Sociologie din Bucureşti conf. univ. dr. Marian
Preda

39
 IV.C. Cât durează uniunea consensuală?

Din cauza motivelor enumerate anterior, tinerii amână căsătoria oficială pentru o
vârsta mai matură, când speră că vor avea şi resurse financiare mai solide.

"Multă vreme, la noi, căsătoria se încheia după terminarea studiilor. Parinţii

interveneau şi ajutau. Acum, lucrurile s-au schimbat. Părinţii nu mai au de unde să dea,
tinerii vor să facă şi carieră şi amână căsătoria, fără s-o eludeze.
În loc să se căsătoreasca la 25 de ani, se căsătoresc la 30-35. Şi ce să facă în acest timp?
De aceea, ei optează pentru formula tranzitorie a concubinajului.
Experienţa arată că, după patru-cinci ani, astfel de cupluri decid să se
căsătorească", explică sociologul Maria Voinea.

Evident, există şi cupluri care stau mai mult timp în uniune consensuală, pentru
ca ambii parteneri, sau numai unul dintre ei a mai fost căsătorit şi nu are curajul să-şi
legalizeze noua relaşie.

IV.D. Cum văd bărbaţii uniunea consensuală?

În percepţia lor, uniunea consensuală nu presupune raspunderi fundamentale.

Statutul de barbat căsătorit antrenează mult mai multe obligaţii în viziunea societăţii, a
comunităţii, a familiei. Într-un fel este perceput un bărbat căsătorit, aşezat la casa lui,
care nu mai poate să mearga la o bere cu băieţii, şi în alt fel un tip necăsătorit.

În plus, într-o familie, potrivit tradiţiei, bărbatul este capul familiei şi datorită
faptului că e principalul aducător de venituri (înainte nu te căsătoreai doar atunci când
puteai sâ întreţii o familie; autoritatea soţului, puterea lui asupra soţiei ăi copiilor şi
statutul lui în societate depindeau de nivelul veniturilor pe care le realiza). În schimb, în
uniunea consensuală nu trebuie să întretii pe cineva, fiecare stă pe picioarele lui.

40
 IV.E. Statutul femeii:

Teoretic, într-o relatie de concubinaj, femeia este un pic mai protejată. Bărbatul
contribuie şi el la treburile casnice, mai dă prin bucătărie etc. Femeia poate petrece mai
mult timp cu partenerul. În plus, ea nu este o întreţinută, şi din acest punct de vedere
bărbatul e avantajat, fiindcă partenera contribuie la cheltuielile casei.

Prof. univ. Maria Voinea: "Femeia care trăieşte în concubinaj nu fuge de

raspundere sau după o viaţa uşoară. E o formulă de supravieţuire, pe care a ales-o
pentru o scurtă perioadă, ca pe o soluţie de compromis". În realitate, în uniunea
consensuală femeia nu beneficiază de un statut diferit de cel al unei soţii, căci întretine
casa, găteşte, îl întretine şi pe bărbat, contribuie în mod egal la toate cheltuielile.
Concomitent, îşi vede şi de carieră, eventual îngrijeşte şi de părinţi.

IV.F. Similitudini sau căsătoria de probă?

Căsătoria de probă, spune prof. univ. dr. Maria Voinea, a fost experimentată în
SUA, în perioada hippie (anii '70), când tinerii obişnuiau să traiască în grup. La noi,
uniunea consensuală nu este o căsătorie de probă, ci mai degrabă o formula în care
partenerii se cunosc mai bine şi construiesc împreună spaţiul unde va apărea copilul.

IV.G. Avantajele uniunii consensuale

 Este o relaţie mai lejeră: mai puţine suspiciuni de gelozie, de infidelităţi.

 Cheltuielile materiale se împart între parteneri.
 Partenerii împart numai o parte din venituri (într-o căsătorie, trebuie puse la un
loc toate veniturile).
 Rezolvă problemele sexuale în condiţii de siguranţă, stabilitate, moralitate şi
cvasiconfort.
 Partenerii au posibilitatea să se cunoască mai bine şi să experimenteze traiul în
comun.

41
  Fiecare partener îşi poate vedea linistit de carieră.

IV.H. Dezavantajele uniunii consensuale

 Intră în contradicţie cu normele religioase.

 Cuplul se caracterizează prin instabilitate, relaţia fiind totuşi fragilă.
 În concubinaj nu se întalnesc foarte mulţi copii. Activitatea sexuală e strict
controlată, partenerii fiind preocupaţi să evite o sarcină nedorită.
 Paradoxul uniunii consensuale rezolvă problemele sexuale ale tinerilor în condiţii
de siguranţă; în acelaşi timp, relaţia sexuală este riguros controlată, întrucât
partenerii nu vor să aducă pe lume un copil atâta vreme cât nu au un statut
marital cert.
 Riscurile concubinajului pentru femeie: cum, la noi, concubinajul e mai avantajos
pentru bărbat, în foarte multe cazuri, acesta amână la nesfârşit oficializarea
relaţiei. Aşa se face că anii trec, iar femeia riscă să îmbatranească şi să ajungă la o
varstă la care nu mai poate face copii.

IV. I. O soluţie pentru momentul actual…

În România, concubinajul nu este legalizat, iar prof. univ. dr. Maria Voinea
consideră că nici nu este nevoie de aşa ceva: "Legalizarea ar pune sub semnul întrebării
instituţia căsătoriei, în afara căreia nu poate exista familia.
Uniunile consensuale sunt doar o soluţie temporară. Romania nu e pregatită să accepte
mental acest model. În opinia oamenilor, acesta e un lucru imoral, ilegal, la marginea
modelului acceptat.

Mai ales cand apar copiii, se creează confuzii, intervine denaturarea de statut.
Căsătoria ramane în continuare importantă“.

42
 IV. J. Cum e la alţii?

Avocat Ion Gheorghe: "Concubinajul este legiferat în Franta, Suedia, Olanda,

Norvegia, Islanda, Danemarca, Belgia, Germania, provinciile spaniole Aragon şi
Catalonia şi este recunoscut în câteva state americane.
În aceste ţări, legea acordă persoanelor care trăiesc în uniune consensuală unele drepturi
asemănătoare celor din căsătoria legală. În prezent sunt, în curs de adoptare, legi cu
acelaşi obiect în Portugalia, Finlanda, Canada şi Australia.
În ţările din nordul Europei, acest model este mai frecvent decât căsătoria oficială,
susţine prof. univ. dr. Maria Voinea: "Lumea trăieşte în uniune consensuală 10-15 ani.
Chiar dacă au copii, nu se mai căsătoresc oficial".

IV. K. Lunile preferate pentru nunţi:

Potrivit datelor INS, orăşenii merg la ofiterul stării civile şi în faţa altarului cu
predilectie în august şi septembrie, iar cei de la ţară preferă luna octombrie, după ce s-a
facut vinul. Cele mai puţine căsătorii se înregistrează în aprilie şi decembrie.
Ce drepturi au soţii în raport cu concubinii, din punct de vedere juridic, explică
avocatul doctorand Ion Gheorghe.
 În timpul căsătoriei, toate bunurile dobândite de soţi se consideră bunuri
comune. Soţii au drepturi egale şi pot să le administreze, să le folosească în
interesul familiei şi să dispună împreună de ele.
 Bunurile proprii ale soţilor sunt determinate limitativ de Codul Familiei. Calitatea
de "bun comun" nu trebuie dovedită, se subintelege.
 În caz de divorţ, soţii hotărăsc asupra bunurilor comune; dacă nu se înteleg,
partajul se face în instanţă.
 În cazul decesului unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor vine în concurs
succesoral cu moştenitorii defunctului, primind o pătrime, iar succesorii - trei
pătrimi din masa succesorală (formată din jumatatea bunurilor mobile şi imobile
dobândite de soţi în timpul căsătoriei, cealaltă jumatate aparţinând soţului
supravieţuitor).

43
 IV. L. În uniunea consensuală, partenerii nu au drepturi specifice soţilor.

 Fiecare este proprietar pe bunurile pe care le dobandeşte.

 Concubinul nu are drept de moştenire asupra averii partenerului (totuşi, unul
dintre parteneri îi poate lăsa prin testament averea celuilalt şi acesta poate deveni
moştenitor testamentar dacş partenerul nu are copii dintr-o alta căsătorie).
 Nu are nici drept la pensie de urmaş sau de întreţinere.
 Un avantaj e considerat faptul că se evită recunoaşterea bunurilor ca fiind
comune. Dar, dacă partenerii convieţuiesc o vreme, au achiziţionat mai multe
bunuri împreună şi după un timp decid să se despartă, uniunea consensuală
prezintă un mare dezavantaj. Daca bunul achitat integral în timpul relaţiei este
înscris pe numele unuia dintre parteneri, celalalt va trebui să probeze
recunoaşterea proprieăţtii (una dintre cele mai dificile probe).
 Drepturile copiilor rezultaţi dintr-o relatie nelegalizată: Dacă sunt recunoscuţi de
părinţi, copiii au aceleaşi drepturi ca şi cei rezultaţi din căsătorie (drept de pensie,
de întretinere, de urmaş şi de moştenire).

IV. M. Sfatul psihologului:

Psiholog Loredana Gavriliţă-Bănică: "La prima vedere, tinerii care preferă

concubinajul par să afişeze o atitudine de originalitate în faţa tradiţiilor. În profunzime
însă, schimbările psihosociale din ultimele decenii determină trăsături psihologice care
fac de la sine înteleasă această alegere.

E posibil ca tinerii de azi să fi fost, în copilarie, martorii certurilor dintre părinţi,

să fi trecut prin experienţa divorţului lor. Firesc, acest lucru îi face să vrea o altfel de
viata de cuplu. Mulţi tineri văd în căsătorie doar un angajament impus. De aceea, ei
preferă libertatea relaţiei ăi sentimentul de independenţă pe care aceasta îl oferă.

44
 Altfel spus, relaţia "liberă" dă senzaţia că partenerul nu este “câştigat” definitiv, ci
trebuie recucerit din nou şi din nou. Căutarea începutului poate fi extinsă dincolo de
primii paşi în relaţie şi nu doar rezumată la “luna de miere”, ceea ce, în mod sigur, este o
armă contra rutinei.

Există însa şi o mai mare doză de realism: în faţa răspunderilor “pentru toată
viaţa”, a senzaţiei de “capcană” şi sacrificiu în favoarea celuilalt, pe care căsnicia
tradiţionala o poate crea, mulţi consideră mai potrivit să nu facă promisiuni oficiale, care
nu pot fi îndeplinite. Dorinţa de afirmare şi evoluţie caracterizează astăzi, în mod egal,
femeile şi bărbaţii şi poate de aceea uniunea consensuală pare un cadru mai favorabil
pentru realizarea ambilor parteneri".

IV. N. Căsătorie

Avantaje:
vei evita multe traumatisme fără să-ţi reprimi instinctul care te determină să cauţi
protecţie continuă, mai ales atunci când ai o problemă care îţi cere împlinirea maternală.

Inconveniente:
oboseala, delasare, plafonare... acelasi barbat ani in sir, cu aceeasi telecomanda a
televizorului in mana.

IV. O. Concubinaj

Avantaje:
schimbarea partenerului (din ce în ce mai bun), multiplicarea întâlnirilor amoroase îţi
vor permite să-ţi descoperi toate faţetele personalităţii tale. Vei avea satisfacţia
cunoaşterii propriei valori, vei putea să dăruieşti mult mai mult decât se asteaptă de la
tine.

45
Inconveniente:
oboseală, insatisfacţie; te vei întreba într-o buna zi la ce ţi-a folosit această alergatură
după barbaţi sau după caz femei... şi cum fizicul plăteşte tribut anilor, te vei trezi
singur(ă) cu pisicile tale…

Eugen Stefanescu, Licenţiat în Teologie şi Asistenţă Socială: doar în cadrul

căsătoriei două persoane libere se pot dărui reciproc şi fără teamă sau egoism. Actul
conjugal scos de sub această umbrelă protectoare, a angajării oficiale şi în faţa lui
Dumnezeu, riscă să devină un simplu instrument de atingere a plăcerii şi astfel "iubirea"
se rezumă doar la folosirea celuilalt în interes personal. Actul sexual nu este nici o joacă,
nici ceva inutil, nici rău în sine şi nici un bine indiscutabil. Înţelegerea sa, conform
scopurilor reale, nu poate aduce decât fericire şi întărirea unei relaţii de iubire. Un
moment de plăcere obţinut în afara regulilor, după care Dumnezeu ne-a creat, poate
costa fie sănătatea (SIDA, boli venerice, avort), fie rănirea sentimentelor, fie complicarea
vieţii la o varstă neadecvată (sarcini în adolescenţă), pierderea sensului existenţei sau
chiar ruperea relaţiei cu Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE

46
  Dan Lupaşcu- Dreptul Familiei, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005
 Pricopi, C Pricopi- Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2004
Ioan Chelaru- Căsătăorie şi divorţ
 Corneliu Turianu- Dreptul familiei- practică judiciară comentată şi adnotată.
Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2004
 Ion T Amuza- Căsătorie şi divorţ în vechiul drept românesc. Editura Sylvi,
Bucuresti, 2001
 Ion.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu- Tratat de dreptul familiei, ediţia a VI,
Editura All Beck, Bucureşti 2001
 E. Florian- Dreptul familiei, Editura Limex, Cluj-Napoca, 2003
 A. Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache- Dreptul familiei, Editura All Beck,
Bucureşti,1999
 Adriana Corhan- Dreptul familiei. Teorie şi practică, Editura Lumina Lex,
Bucureşti 2001
 A. Pricopi- Dreptul familiei, Ed Lumina Lex, Bucureşti, 2004
 St. Cocoş- Dreptul familiei, Ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003
 I. Chelaru- Căsătoria şi divorţul, aspecte juridice civile, religioase şi de drept
comparat, Editura A 92 Acteon, 2004
 T. R. Popescu- Dreptul familiei, tratat, Vol 1 şi 2 , Bucureşti, 1960
 A. Ionaşcu- Curs de drept civil, Vol 2, Sibiu, 1941
 T. Bodoaşcă- Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
 M. Tomescu- Dreptul familiei, protecţia copilului, Editura All Beck, Bucureşti,
2005
 C. Hamagiu, I. Rosetti , Blănescu, Al Baicoianu- Tratat de drept civil, Vol 1,
reeditare, Editura All, Bucureşti 1998
 Scarlat Serbănescu- Codul familiei, comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti 1963
 Ghe Miruţă- Dreptul familiei, Editura “Scrisul Gorjan” 2002

 Codul familiei
 Codul de procedură civilă
 Monitorul Oficial nr. 557 din 23 iunie 2004

47
 Revista Dreptul nr. 12/1987
 Revista Dreprul nr. 6/2003
 Revista dreptul nr.10/2004
 Legea 59/1993
 Legea 273/2004

48