Universitatea ,,Ştefan cel Mare" Suceava

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Specializarea Drept Penal şi Criminalistică

Anul I

Proiect la disciplina:
Drept penal – Parte Specială

TEMA:
Traficul de persoane

Coordonator: Prof.Dr.
Ion Ifrim

Întocmit de: Ailincăi (Dăniloaia) Georgiana-Alexandra

SUCEAVA 2023

1
 CUPRINS

Capitolul 1. Noțiuni introductive..........................................................................3

1.1 Referințe istorice.................................................................................3
1.2 Documente internaționale privitoare la traficul de persoane..............5
1.3Preocupări internaționale de definire a traficului de persoane.............6
1.4. Factorii determinanţi şi riscurile traficului de fiinţe….......................8

Capitolul 2. Etapele procesului de trafic.............................................................10

2.1 Recrutarea...........................................................................................10
2.2 Tranzitul..............................................................................................12
2.3 Vânzarea persoanelor..........................................................................15
2.4 Exploatarea victimelor........................................................................15

Capitolul 3. Analiza infracțiunii de trafic de persoane.......................................16

3.1 Latura obiectivă..................................................................................16
3.2 Latura subiectivă................................................................................19
3.3 Trafic de persoane.Proxenetism.Deosebiri........................................20

Capitolul 4. Măsuri de combatere a traficului de persoane................................21

Speță....................................................................................................................28

Bibliografie.........................................................................................................36

2
 Capitolul 1. Noțiuni introductive

1.1 Referințe istorice

Fenomenul traficului de persoane nu este un fenomen izolat, specific țării

noastre, ci el are un caracter internațional și transfrontalier, făcând parte din ceea ce
noi numim criminalitate organizată.
Conceptul de trafic nu este unul nou și a fost utilzat pentru prima dată în
secolul al XVI-lea, în calitate de sinonim pentru comerț. Așadar, acest termen nu avea
conotații negative. Totuși, către secolul al XVII-lea, traficul a început a fi asociat cu
vânzarea ilicită sau neloială a mărfurilor. Deși, la începuturi, prin trafic se înțelegea, în
mare parte, vânzarea de droguri și arme, înspre secolul al XIX-lea, această noțiune
mai includea și comerțul cu ființe umane tratate ca bunnuri și vândute în sclavie.
Acest comerț cu sclavi a fost scos în afara legii spre sfârșitul secolului al XIX-lea. La
începutul secolului al XX-lea, termenul de trafic, de cele mai multe ori se referea la
”comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația peste frontiere a femeilor și
copiilor în scopul prostituției. Doar spre sfârșitul anilor 1990, traficul a fost asociat cu
prostituția și explatarea sexuală a femeilor și copiilor.
Într-o prezentară sumară a fenomenului traficului de persoane pentru anul 2010
în țara noastră, realizată de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, se
arată că principala modalitate de exploatare a victimelor identificate a fost exploatarea
sexuală a femeilor, în 41% dintre cazuri, în timp ce traficarea prin munca forțată
(exploatarea în agricultură, construcții sau alte sectoare de activitate) are loc în 41%
dintre cazurile identificate.
La nivel global, se estimează că 43% dintre victime sunt traficate în scopul
exploatării sexuale, față de doar 32%, care sunt traficate în scopul exploatării
economice.
Prostituția este considerată a fi cea mai veche ”meserie din lume”. Miturile sau
mărturiile istorice demonstrază că la vechile popoare, prostituția nu numai că era
tolerată, ci chiar încurajată în diverse scopuri 1. Bărbații Greciei antice credeau că
prostituția rafinată era necesară pentru satisfacerea plăcerilor și, de altfel, în Grecia
antică existau mai multe clase de prostituate: haetera – prostituate de lux, care ofereau
plăceri fizice și companie la nivel intelectual, peripatetica – prostituate de stradă și
prostituatele consacrate – care activau în temple. În Corint, de exemplu, templul
adăpostea 1000 de prostituate consacrate, care practicau actul sexual pentru un preț
considerabil2.
Prima fază de prostituție organizată cunoscută în istorie a fost acea prostituție
de templu care era practicată chiar în locurile de rugăciune, ca o jertă adusă zeităților.
1
A se vedea M. Foucault, Istoria sexualității, vol. 3, ed. Univers, București, 2005, p. 5.7.
2
A se vedea D. Mihalache, Traficul de persoane ca fenomen, pe www.cercetarijuridice.ro

3
 Mulți contemporani consideră asocierea între sexualitate și religie o blasfemie,
dar această asociere a fost componentă firească a vechilor credințe religioase. O altă
formă de prostituție consemnată în istorie a fost ”prostituția ospitalieră”, care constă în
oferirea, odată cu gazduirea plină de ospitalitate, acordată străinilor sau pelerinilor, a
trupului soției sau al fiicei, practică extrem de răspândită la unele popoare arhaice și,
ulterior, la eschimoși. În fine, se mai poate menționa așa-numita prostituție cu caracter
politic, care este amintită, poate pentru prima dată, în celebra legendă a lui Samson și
Dalila3.
În Roma antică, în afară de soții, un număr mare de bărbați aveau amante
numite delicatue. Famosae – erau fiicele sau soțiile din familii bogate, care aveau
relații sexuale strict pentru plăcerea proprie (cuvântul famosae înseamnă porumbițe
pătate din familii respectabile). O altă clasă erau lupae, cele care aveau relații sexuale
cu oricine pentru un tarif stabilit. Copae erau fetele din taverne și hanuri, care nu se
supărau să fie plătite pentru sex de către călători. De-a lungul timpului, cauzele și
caracteristicile prostituției s-au schimbat, în funcție de gradul de dezvoltare a societății
civile.
În România, prostituția este cunoscută de multă vreme, deși, ca urmare a
influenței orientale, în vechile zone ale hotarelor românești, femeia avea, cu puține
excepții, o lipsă totală de libertate, fiind supusă complet dominației exercitate de către
părinte sau de către soț. În pofida acestei atitudini tradiționale față de femeie, în Evul
Mediu, prostituția era răspândită atât în Moldova, cât și în Țara Românească, așa cum
consemnează diferite mărturii ale unor călători străini și vechile cronici. Paul de
Aleppo, de exemplu, relata că în Moldova, femeilor cu moravuri ușoare li se tăia
nasul, erau puse la stâlpul infamiei și adeseori înecate. În vremea lui Vodă Caragea, la
București, numărul de prostituate, numite kiranale și tolănite, era așa de mare încât i
s-a sugerat domnitorului să impună taxe speciale pe ”comerțul” practicat de ele, ceea
ce i-a adus venituri importante. ”Cartea românească de învățătură” definește
proxenetul și modurile de pedepsire. Astfel, în Glava aflăm că:
a) ”Hotru se cheamă acela care are mueri la casa lui de le ține pentru dobânda lui,
carele-și dau trupul de le spurcă bărbații cei răi și fără omenire pentru puțina
peerzătoare de suflet dobândă.
b) Hotru se cheamă nu numai acela ce îndeamnă muerile spre zburdăciune și pofta
rea, ci și acela ce le amăgește cu alte meșteșuguri de le îndeamnă spre curvie,
cumu s-ar dzice îmblă negutorind pre la casele muerilor, de le dă tot mai ieftin
de cumu-i prețul și altele le dăruiește, până apucă de le afla firea și de aceiia le
scoate den minte de le supune supt voia, aceasta face tot pentru dobânda lui.
c) Hotru se cheamă și acela ce îndeamnă și amăgește pe vreun cucon de-l spurcă
cineva și face sodomie, dând mâzda unui cețos al lui sau vreunui slujnic.

3
Ibidem.

4
 d) Orice bărbat vă hotărî pre muerea sa, să-i facă moarte.”

1.2 Documente internaționale privitoare la traficul de persoane

În epoca modernă, pe plan intenațional a existat o preocupare permanetă pentru

combaterea fenomenului privind traficul de ființe umane, chiar dacă, datorită unor
prejudecăți existente la acea vreme în societate, era foarte greu de a se obține un
consens în această direcție.
Primul document internațional în acest domeniu datează din anul 1904, când s-
a încheiat Acordul Internațional pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi. Având în
vedere ineficiența acestuia, în anul 1910 a fost adoptată Convenția Internațională
pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi, prin care cele 13 țări participante se
obligau să condamne persoanele care se ocupau cu astfel de activități.
Sub egida Ligii Națiunilor, în anul 1921, s-a încheiat Convenția Internațională
pentru suprimarea traficului de femei și copii, iar în anul 1933 s-a încheiat Convenția
Internațională pentru suprimare traficului de femei care au atins vârsta majoratului.
După constituirea Organizației Națiunilor Unite, în acest domeniu au fost
elaborate o serie de documente internaționale extrem de importante. Astefel, în anul
1949, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de
persoane și exploatării prostituției altor persoane, iar la 15 noiembrie 2000 a fost
adoptată, la New York, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea
traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, act adițional al Convenției
Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și
Protocolul împotriva traficului ilegali de migranți pe calea terestră, a aerului și pe
mare, act adițional la Conveția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnașionale
organizate.
De asemenea, trebuie să menționăm că într-o serie de documente importante ale
ONU s-a făcut referire la interzicerea traficului de ființe umane. Putem enumera, în
acest sens: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948); Pactul cu privire la
drepturile civile și politice (1966); Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și
culturale (1966)4.
Pe plan european, au fost adopate, de asemenea, o serie de documente
importante în acest domeniu, dintre care amintim: Convenția europeană cu privire la
drepturile și libertățile fundamentale ale omului (1950), împreună cu protocoalele
adiționale; Convenția europeană pentru combaterea tuturor formelor de discriminare
împotriva femeilor (1997); Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva
traficului de ființe umane (2005).

4
A se vedea C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Drepturi și
libertăți, ed. All Beck, București, 2007, p. 139;

5
 România nu numai că a aderat la toate aceste documente internaționale, ci a
adoptat o legislație în concordanță cu acestea, fiind în măsură să combată în mod
eficient acest fenomen.
Astfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1806/2004 a fost înființată Rețeaua
judecătorilor specializați în soluționarea cauzelor de trafic de persoane, aceasta fiind
formată din 56 de judecători, câte un judecător de la fiecare curte de apel și tribunal.
Prin H.G. nr. 1584/2005 s-a înființat Agenția Națională împotriva Traficului de
Persoane, necesitatea înființării acestei structuri fiind impusă de amploarea pe care a
luat-o traficul de persoane, acest fapt constituind motiv de îngrijorare pentru
majoritatea statelor lumii.
În privința legislației, a fost adoptată Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane5 și Regulamentul de aplicare a dispozițiilor acestei
legi, aprobat prin H.G. nr. 299/20036.
De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru
asigurarea protecției victimelor infracțiunilor7, Legea nr. 682/2002 privind protecția
martorilor; Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității
organizate; Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală8.

1.3 Preocupări internaționale de definire a traficului de persoane

În unele țări, legea penală nu pedepsește distinct traficul de persoane decât prin
intermediul altor legi sau nu este pedepsit deloc. În astfel de cazuri, traficanţii sunt
puşi sub acuzare pentru infracțiunea de contrabandă sau pentru infracţiuni legate de
prostituţie, cum ar fi proxenetismul sau favorizarea prostituţiei. Prin aplicarea acestui
tratament sancționator, traficanţii scapă cu o pedeapsă destul de mică, poate chiar
numai cu o amendă. Această situaţie nu reflectă în niciun fel caracterul grav al
infracţiunilor de trafic de persoane şi duce la percepţia unor infracţiuni cu " câștiguri
rapide şi risc scăzut", percepţie care încurajează infractorii din "crima organizată" să
se implice în acest tip de activităţi.
Practica judiciară a arătat faptul că victimele sunt urmărite în instanţă pentru
intrare ilegală în ţara respectivă sau pentru alte infracţiuni, din simplul motiv că legile
sunt aplicate în mod mecanic, împotriva unor persoane care nu au fost încă identificate
ca victime ale unor infracţiuni grave. În plus, eforturile de a combate traficul de
persoane prin urmărirea în instanţă pentru delicte legate de prostituţie, implică faptul

5
M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001.
6
M. Of. nr. 206 din 31 martie 2003.
7
M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004.
8
M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004.

6
că guvernele consideră traficul de persoane ca fiind egal cu diferitele forme de muncă
în industria sexului, indiferent dacă victimele au participat sub constrângere sau nu.
Începând cu documentele amintite mai sus elaborate la nivel internațional , s-a
încercat formularea de către organismele internaționale formularea unei definiții a
infracțiunii de trafic de persoane.
Astfel Protocolul Naţiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea şi pedepsirea
traficului de persoane, în special femei şi copii, ca anexă la Convenţia Naţiunilor
Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere la art. 3 definește infracţiunea de
trafic de persoane după cum urmează:
(a) Prin “trafic de persoane” se înţelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea
sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de
imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin
oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea
consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul
exploatării acestei persoane. Exploatarea include, minimum, exploatarea prostituţiei
altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau
îndeplinirea de servicii, în mod forţat, ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee
asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."
(b)” Consimţământul persoanei, victimă a traficului, la exploatarea descrisă în
alineatul (a) din prezentul articol va fi irelevant, dacă s-a folosit vreunul din mijloacele
menţionate în alineatul (a)".
(c)” Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul
exploatării, vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit nici unul
din mijloacele menţionate în alineatul (a) din prezentul articol."
(d) "Prin "copil" se înţelege orice persoană cu vârsta sub 18 ani."
Definiţia cuprinde toate formele de trafic, precum exploatarea sexuală,
condiţiile de muncă forţată, aservire, pe practicile asemănătoare sclaviei şi pe sclavie,
fiecare dintre acestea fiind definite în mod distinct.
De asemenea, definiţia nu cere ca victima să treacă peste o frontieră recunoscută în
mod internaţional, ci ţine cont de faptul că există persoane traficate în interiorul
graniţelor unei ţări, dintr-o regiune în alta.
Cu excepţia traficării persoanelor cu vârsta sub 18 ani, Protocolul cere o formă
oarecare de distorsionare a voinţei victimei informate, respectiv prin violenţă,
înşelăciune sau abuz de autoritate, respectând astfel faptul că persoanele adulte sunt
apte de a lua decizii autodeterminate privind viaţa lor, în special în ce priveşte munca
şi migraţia.

Convenţia Europol privind traficul de persoane în articolul 2(2), conţine

următoarea definiţie: "Traficul de persoane reprezintă metodele de supunere a unei

7
persoane la dispoziţia reală şi ilegală a altor persoane, prin folosirea forţei, a
ameninţării cu forţa, a abuzului de autoritate, sau a inducerii în eroare, în scopul
exploatării prostituţiei, al exploatării sexuale de orice fel, al abuzului minorilor sau al
comerţului cu minori abandonaţi."

Un alt organism internațional, respectiv Consiliul Europei a elaborat cu privire

la infracțiunea de trafic de persoane următoarea definiție "traficul de femei şi
prostituţia forţată este orice metodă legală sau ilegală de a transporta femei şi/sau de a
face comerţ cu acestea, cu sau fără consimţământul lor iniţial, în scopul prostituţiei
forţate, a căsătoriilor forţate sau al altor forme de exploatare sexuală forţată. Folosirea
violenţei poate fi: fizică, sexuală şi/sau psihologică, şi include atât intimidarea, cât şi
abuzul de autoritate sau abuzul unei situaţii de dependenţă."

Alianţa Globală împotriva Traficului de Femei (GAATW) defineşte traficul

după cum urmează: "Orice acte sau tentative de recrutare, transportare (înăuntrul sau
în afara unor frontiere), cumpărare, vânzare, transfer, primire sau cazare a unei
persoane, prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv utilizarea
ameninţărilor sau abuzul de autoritate) sau a constrângerii cauzate de datorii, în scopul
aducerii sau menţinerii acestei persoane, fără constimţământul ei, plătită sau neplătită,
într-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducţie),
într-o formă de muncă forţată sau constrânsă, sau în condiţii asemnănătoare sclaviei,
exploatarea ei petrecându-se în altă comunitate decât cea în care persoana trăia în
momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forţă sau constrângerii cauzate de
datorii."
Mai mult decât formularea unei definiții a acestei infracțiuni, GAATW a
elaborat și definițiile pentru traficant și persoana traficată. Astfel traficantul este "O
persoană sau o entitate care intenţionează să comită, sau contribuie în calitate de
complice sau consimte la comiterea oricăror acte descrise în definiţia traficului de
persoane"; persoană traficată este "O persoană recrutată, transportată, cumpărată,
vândută, trasferată, primită sau cazată în modul descris în definiţia traficului de
persoane, inclusiv copii, indiferent dacă copilul a consimţit sau nu.

1.4. Factorii determinanţi şi riscurile traficului de fiinţe

Cauzele și factorii de risc care au determinat nu numai apariția fenomenului

traficului de persoane, ci și menținerea lui, sunt multiple. În Strategia națională
împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010, aprobată prin H.G. nr

8
1654/2006, se arată că abordarea fenomenului de trafic de persoane pornește de la o
bună cunoaștere a cauzelor generatoare și a factorilor favorizanți9.
Factorii de risc ai traficului de persoane se pot grupa în factori macrosociali,
microsociali și individuali, care intereacționează în proporții diferite, de la un caz la
altul. Astfel:
a) Factorii macrosociali au un grad ridicat de generalitate și se referă la:
- Scăderea drastică a nivelului de trai al populației și șomajul;
- Lipsa/insuficiența unor programe educaționale relevante;
- Un mediu socio-cultural tolerant la discriminare pe bază de gen sau etnie;
- Insuficiența implicare a sistemului politic și juridic;
- Abandonul familial.
b) Factori microsociali, plasați la nivelul unor grupuri sociale și al gospodariilor,
sunt:
- Sărăcia gospodăriei și lipsa de acces la locurile de muncă, prestații și
programe de asistență socială disponibile;
- Nivelul redus de educație și lipsa unei pregătiri profesionale, atât a
persoanelor traficate, cât și a membrilor familiilor de origine. Traficul de
persoane este adeseori asociat cu abandonul școlar;
- Comportamentele deviante, precum alcoolismul, consumul de droguri,
violența domestică și/sau antecedentele penale.
c) Factorii individuali sunt extrem de diverși, spre exemplu:
- Discrepanța între nivelul de așteptări/scopuri și resursele pentru atingerea
acestora prin mijloace legitime;
- Disponibilitatea de a încălca unele norme legale în vederea unui loc de
muncă în străinătate și lipsa de informare privind riscurile asociate;
- Dorința de aventură și/sau presiunea ”anturajului”;
- Labilitate psihică, alienarea;
- Lipsa de încredere în forțele proprii sau un complex de inferioritate.

Odată ce o organizaţie de trafic de persoane începe să-și desfășoare activitatea

într-un stat sau într-o regiune, ea se va dezvolta rapid şi va provoca următoarele riscuri
pentru stabilitatea şi viitorul statului respectiv: destabilizarea economică prin creșterea
activităților de spălare abanilor; destabilizarea piețelor deja existente în domeniul
sexului și al muncii; dezvoltarea și diversificarea crimei organizate; creșterea corupției
în sectorul public.

9
A se vedea I. Gârbuleț, Traficul de persoane, Doctrină. Jurisprudență, ed. Universul Juridic, București, 2010, p.
36;

9
 Capitolul 2. Etapele procesului de trafic

Traficul de persoane este un fenomen infracţional internaţional complex şi unic

în felul său, compus din mai multe elemente, aşa cum se arată în definiţia ONU
menţionată mai sus.
Procesul de trafic de persoane are mai multe etape, fiecare însemnând o grea
încercare pentru victime, dar abuzurile fizice şi psihice iau amploare abia în fazele
finale când traficantul este convins că victima nu mai are cale de întoarcere. Aceste
etape sunt următoarele: recrutarea, transportul şi trecerea frontierei, vânzarea şi
exploatarea.

2.1 Recrutarea victimei

Recrutarea este momentul în care traficantul intră în contact cu viitoarea

victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de asigurare a unui loc de muncă în
străinătate sau a unei căsătorii.
Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat
artistic sau de plasare de forţă de munca în străinătate. Aproximativ 70% dintre
recrutori sunt bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, uneori chiar mai în
vârstă. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic şi au vârsta cuprinsă între 18 şi
35 de ani. Exista chiar şi familii în care, atât soţia cât şi soţul se ocupă de racolarea şi
transportul victimelor.
Practica a demonstrat faptul că victima îl cunoştea dinainte pe traficant sau pe
recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră încredere. Ei au ocupaţii
legate de locuri unde există posibilitatea unui contact intens cu publicul cum ar fi
barman, taximetrist, vânzător într-un magazin, vânzător de bilete pentru jocuri de
noroc sau alte asemenea meserii.
Tehnicile de convingere a femeilor şi fetelor, de a pleca în străinătate sunt
destul de diverse şi depind de modul de operare şi de nivelul de organizare a
traficanţilor. Cele mai des folosite sunt:
- recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi şi discoteci;
- recrutare prin reţele "particulare" în familii şi în cercuri de prieteni;
- reclame, anunţuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;
- agenţii care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în
străinătate;
- promisiuni de căsătorie cu cetățeni înstăriți, mai ales cu cei din Occident.

Traficanţii se folosesc de metodele menţionate mai sus şi îşi concentrează

atenţia asupra femeilor şi fetelor aflate în căutarea unei şanse de a pleca în străinătate.
În cele mai multe cazuri, acestea au o situaţie financiară şi familială precară, iar

10
traficanţii le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelneriţe, dansatoare,
artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau cosmeticiene. Şi
agenţiile matrimoniale internaţionale pot fi numai o "faţadă" pentru reţelele de trafic
de persoane. De multe ori, femeile realizează de abia după ce au ajuns în ţara de
destinaţie că au fost înşelate de traficant şi descoperă că vor fi exploatate cu forţa ca
prostituate.
După cât se pare, există doar foarte puţine criterii prin care femeile îşi pot da
seama dacă este vorba de agenţii serioase, care oferă munci legale, sau dacă este vorba
de "faţade" pentru traficul de persoane. În unele cazuri, femeile sau fetele sunt
vândute fără consimţământul lor, de către rude, de către "prietenul lor" sau de instituţii
de stat cum ar fi căminele de copii orfani. Se descoperă din ce în ce mai multe cazuri
în care femeile şi adolescentele au fost răpite cu forţa de acasă şi traficate în altă
regiune în ţara lor de origine sau în străinătate.
Se estimează că mai mult de 25% din femeile recrutate îşi dau seama de la
început că în străinătate vor lucra în industria sexului. Ele sunt însă induse în eroare în
ce priveşte condiţiile muncă în care li se cere să lucreze. Ele se aşteaptă la un grad
ridicat de independenţă, cred că vor putea lua decizii în legătură cu munca lor şi îşi
închipuie că vor lucra ca artiste de strip-tease sau ca prostituate "clasice", însă
consimțământul acestora nu contează pentru existența infracțiunii, mai mult decât atât
aceste femei vor săvârși infracțiunea de prostituție prevăzută de art. 328 C. pen.
Femeilor care pleacă de bună voie în străinătate pentru a lucra în industria
sexului nu li se spune în ce condiţii vor lucra la sosirea la destinaţie: un număr mare
de ore de muncă, servicii sexuale periculoase, fără prezervativ etc. De asemenea
nimeni nu le spune că vor fi utilizate mijloace severe de constrângere, dacă ele
încearcă să refuze munca sau să fugă. În unele cazuri, e posibil ca victima să
bănuiască la ce fel de muncă va fi obligată, dar totuşi nu îşi dă seama în ce condiţii va
lucra. Răspunsul la întrebarea dacă o persoană a fost sau nu constrânsă, înşelată sau
dacă a consimţit de bună voie să fie traficată, este un element central în procesul de
decizie dacă este vorba de o "victimă a traficului de persoane" în sensul Protocolului
ONU sau nu.
Există patru metode de bază de recrutare a femeilor pentru traficul de
persoane:10
Constrângerea totală prin furt sau răpire. Această metodă nu mai este aşa de
rară ca înainte. Apar din ce în ce mai multe cazuri în Albania şi Kosovo, iar în
anumite regiuni din Asia este o metodă uzuală;
Înşelarea victimelor prin promisiuni de muncă legală sau de intrare legală în
ţara de destinaţie - femeile sunt convinse că vor lucra în birouri, restaurante, baruri
sau că vor încheia căsătorii;

10
Consiliul Europei, Manual: Sfaturi şi instrumente de lucru pentru instructori.

11
 Înşelarea victimelor prin promisiuni semi-adevărate, cum ar fi munca în
"show-business", dans sau chiar şi strip-tease, anunțuri de genul ”recrutăm dansatoare
profesioniste, Cipru, 2000 euro pe lună, nu e nevoie de experienţă, recomandări sau
şcoală de dans, salarii peste 1500 euro. Pentru fetele certate cu părinţii oferim cazare
până la plecare”11.
Una dintre cele mai tentante promisiuni pentru tinerele femei din Europa
Centrală şi de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de
indepenenţă inimaginabil în ţările lor de origine. Femeile traficate sunt lăsate să
creadă că vor pleca într-o ţară bogată din Europa Occidentală, unde vor câştiga în
scurt timp sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele şi familiile lor, în scopul
ieşirii din sărăcie.

2.2 Faza de tranzit – transportul şi trecerea frontierei

După procesul de recrutare urmează faza transportului şi a transferului, care

presupune şi cazarea şi primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv preluarea
iniţială şi transferul victimei pe teritoriul ţării ei de origine.
Transportul este organizat de recrutor şi se face pe trasee stabilite anterior de
acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă
timpul necesar pentru a se răzgăndi.
Trecerea frotierei se face adesea în mod fraudulos. Victima trece graniţa
însoţită de recrutor şi de o călăuză, fiind apoi preluată de primul ei cumpărător,care
drept garanţie îi opreşte paşaportul-dacă are. Din această tranzacţie recrutorul câştigă
o sumă variabilă de bani.
În timpul călătoriei în ţara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile
fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri şi alte crime.
Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate şi sunt total
dependente de tranficanţii lor. Unele femei părăsesc ţara de origine fără un paşaport
valabil pentru călătorii internaţionale, pentru că li s-a spus că nu au nevoie de el, sau
că vor primi un paşaport mai târziu. Dacă totuşi victimele sunt în posesia unui
paşaport, de multe documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de
garanţie că victima se va supune.
Victimele care se află în ilegalitate sunt şi mai vulnerabile la capriciile agenţilor
lor, care ştiu că e puţin probabil ca ele să obţină protecţia poliţiei sau a statului
respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au
cerut ajutor din proprie iniţiativă.
Trebuie subliniat că unele femei îşi părăsesc de bună voie casa şi familia, în
căutarea unei vieţi mai bune şi ar fi fals să asumăm că toate femeile descoperite sau
bănuite de imigraţie ilegală ar fi victime ale traficului de persoane. De asemenea,
11
A se vedea ms.politiaromana.ro/prevenire/trafic_persoane/racolare_victime

12
poliţia va trebui să reţină că măsurile anti-trafic trebuie îndeplinite fără a încălca
drepturile fundamentale şi demnitatea unei persoane, în special drepturile persoanelor
traficate, ale migranţilor, ale persoanelor care şi-au părăsit domiciliul aflat în aceeaşi
ţară, refugiaţii şi solicitanţii de azil. În plus, măsurile de combatere a traficului nu au
voie să îngrădească libertatea de mişcare a fiecărei persoane. Când poliţia intră în
contact cu victime care se află în faza de transferare, trebuie să se analizeze cu atenţie
toate aspectele cazului, în vederea acordării unei asistenţe şi depistării eventualelor
infracţiuni comise împotriva victimei.
Transportarea femeilor şi a fetelor peste graniţă este un aspect esenţial al
traficului internaţional de persoane. În cele mai multe cazuri, recrutanţii se bazează pe
faptul că traficanţi vor procura documentele şi mijloacele de transport. Acest lucru le
conferă traficanţilor un grad mai înalt de control în faza de tranzit.
În ultimii zece ani, ţările din Sud-Estul şi Estul Europei au trecut prin faze de
conflict, faze post-conflictuale şi faze de tranziţie politico-economică, care au
determinat modificări politice, sociale şi culturale substanţiale. Aceste schimbări au
dus la creşterea sărăciei şi a şomajului întregii populaţiei, dar în special a femeilor,
agravând astfel inegalitatea de putere dintre bărbaţi şi femei, deja existentă.
În majoritatea acestor ţări, femeile au fost cele care au avut cel mai mult de
suferit de pe urma tranziţiei economice, ele având un risc sporit de şomaj şi sărăcie,
determinat în parte de structuri sociale patriarhale şi de discriminarea femeilor în
ocuparea forţei de muncă. Femeile şi copiii sunt mult mai dependenţi decât bărbaţii de
serviciile de asigurări sociale, cum ar fi asistenţa medicală sau alocaţiile şi grădiniţele
pentru copii. Dar tocmai aceste servicii au fost aproape complet lipsite de fonduri, ca o
consecinţă a tranziţiei economice din ultima decadă. Drept consecinţă, traficul sporit
de femei provenind din Sud-Estul şi Estul Europei poate fi considerat ca un simptom
şi un rezultat al "feminizării" migraţiei determinate de sărăcie şi lipsa locurilor de
muncă
Europol descrie în raportul său de evaluare a traficului de persoane atât
"geografia" celor mai importante rute utilizate de traficanţi pentru a ajunge în ţările de
destinaţie din Uniunea Europeană, cât şi mijloacele de transport folosite pe fiecare
rută în parte.
Principalele rute sunt:
- Ruta Baltică - din Rusia şi statele baltice se merge pe rute terestre până
la Marea Baltică, apoi cu feribotul în ţările Scandinave; mai rar se merge pe rute
terestre direct în Finlanda şi nordul Suediei.
- Ruta Nordică - din Estul Europei prin Polonia, Ungaria şi Republica
Cehă, în Germania şi apoi Scandinavia. Această rută este folosită şi ca ultimă etapă în
călătoria migranţilor care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa şi America de
Sud.

13
 - Ruta Centrală - din ţările Europei Centrale se foloseşte reţeaua densă de
autostrăzi sau legăturile feroviare de lungă distanţă, pentru a ajunge în Austria şi
Nordul Italiei.
- Ruta Balcanilor Centrali - se pleacă din statele Caucazului, Asia şi
Europa de Est, trecând prin ţările Balcanilor Centrali, apoi prin Ungaria până în statele
UE.
- Ruta Sudică - din Africa de Vest prin Algeria şi Maroc, traversând cu
vaporul strâmtoarea Gibraltar, ajungând în Portugalia şi Spania.
- Ruta Vestică - Se porneşte din America Centrală şi de Sud, se intră în
UE prin Peninsula Iberică. Această rută este folosită şi ca ultimă etapă în călătoria
migranţilor care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa şi America de Sud.
Nu trebuie neglijat faptul că, deseori, ţara de destinaţie finală nu este prima ţară
din Uniunea Europeană în care intră persoana traficată; de aceea se va face distincţia
între rute de tranzit extern şi intern. Unele filiere de trafic transportă victimele direct
din ţara de origine în ţara de destinaţie, fără să mai treacă prin ţări de tranzit.
Multe femei sunt duse peste graniţă cu camionul, autoturisme particulare sau cu
trenul, deoarece aceste mijloace de transport sunt mai flexibile decât avionul. De
multe ori, victimele sunt transportate cu vehicule de mare capacitate pentru transport
de lungă distanţă, cum ar fi linii aeriene, vapoare şi trenuri cu destinaţii îndepărtate.
Marea majoritate a companiilor serioase de transport vor lua la bord numai
pasagerii care sunt în posesia unui bilet de călătorie valabil (deci autentic şi achitat) şi
a vizelor corespunzătoare; iar personalul acestor companii nu permite urcarea la bord
a pasagerilor decât după ce au verificat că aceştia deţin într-adevăr documentele
necesare. Într-un număr redus de cazuri, companiile de transport mai puţin corecte şi
cu mai puţine scrupule preiau numai responsabilitatea pentru verificarea biletelor de
drum, aşteptându-se ca Serviciul de Paşapoarte şi Migraţie să controleze dacă
documentele de călătorie (paşaport şi viză) sunt valabile şi autentice 12. Companiile din
această categorie sunt conduse de dorinţa de profit. În ciuda faptului că amenzile
primite pentru tranportarea pasagerilor fără documente de călătorie micşorează
profitul, ele totuşi încalcă des obligaţiile lor legale de a verifica şi documentele de
călătorie.Nu există indicii că aceste com-panii ar fi implicate în infracţiunile de trafic,
dar ele le favorizează în mod inevitabil prin acceptarea la bord a pasagerilor, fără să
controleze dacă aceştia au voie să călătorească. În concluzie, traficanţii vor folosi
imediat serviciile companiilor care nu efectuează controale severe şi rutele respective.
Autorităţile de stat pot reduce traficul de persoane pe aceste rute printr-o
supraveghere sporită, de exemplu prin controale la anumite puncte de trecere etc.
Totuşi fiecare "rută" este mai mult un indicator general al direcţiei, şi mai puţin
un traseu specific marcat pe o hartă. Nu se deţin destule informaţii concrete suficiente

12
A se vedea ms.politiaromana.ro/prevenire/trafic_persoane/prevenire.

14
despre aceste trasee. Traficanţii sunt foarte iscusiţi în a-şi schimba rutele şi metodele
de operare, iar multe din informaţiile despre activităţile lor se obţin în mod
întâmplător sau ca anecdotă. Lipsa de informaţii este un punct slab al măsurilor anti-
trafic, pentru care trebuie să se găsească soluţii. În concluzie, cea mai dificilă sarcină
este depistarea eficientă a punctelor vulnerabile pe parcursul acestor rute de trafic.

2.3 Vânzarea persoanelor

Vânzarea este esenţa traficului de fiinţe umane. Victimele sunt transformate

forţat în marfă şi sortate ca atare de traficanţii-cumpărători. În acest stadiu, victimele
îşi dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele
ajung în ţara de destinaţie finală, ele descoperă că vor trăi în condiţii de sclavie, de
cele mai multe ori în industria sexului, dar şi ca femei de serviciu la persoane
particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiţii
inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraş în oraş şi din ţară în ţară. Aceste
deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-şi facă
prieteni şi să nu se poată familiariza cu împrejurimile. Alt motiv este împiedicarea
poliţiei să descopere traficul de femei şi să strângă informaţii.

2.4 Exploatarea victimelor

Exploatarea este totală. Amenintaţe şi abuzate, victimele sunt supuse unor

tratamente inumane şi exploatate în regim de sclavie. Cele mai vulnerabile sunt
tinerele care provin din familii dezorganizate sau dintr-un mediu în care au suferit
abuzuri, situaţi care creşte riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate.
Nivelul scăzut de educaţie împiedică viitoarea victimă să evalueze corect şi
realist informaţiile şi planurile de recrutor.
Esenţa fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susţinută de
credinţa nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai uşoară. O atare
decizie se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situaţie
materială grea şi cu lipsa de perspective în propria lor ţară. Tinerele cred că, realizarea
personală înseamnă în primul rând a avea bani iar, pentru a-i obţine sunt capabile să
înfrunte orice pericol. Nu toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de
fiinţe umane. Exista însă, anumite momente dificile, aparent fără ieşire pentru aceste
persoane, iar ”oferta” de muncă în străinătate pare să fie “soluţia salvatoare”.
Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru recrutarea viitoarelor victime.
Sub pretextul unor slujbe onorabile dar care nu necesită o înaltă calificare
(chelneriţă, baby-sitter, menajeră, bucătăreasă pe vase de croazieră, etc) în ţările
occidentale, recrutorii profită de lipsa de informare şi de credulitatea celor ce vor
deveni victime. În faza de propunere exploatare sau prostituţia sunt excluse complet

15
din discuţie. Aflată încă în faza incipientă, promisiunea mincinoasă nu este decât un
mijloc interzis de lege de a convinge victimele să treacă frontiera de bunăvoie.
Multe victime sunt supuse unor abuzuri fizice şi sexuale, fiind ţinute în condiţii
de captivitate reală sau psihologică. Există cazuri în care victimele sunt chiar omorâte,
ca un avertisment pentru alte victime, pentru a le împiedica să depună mărturie sau să
caute ajutor. Ameninţarea cu represalii împotriva victimelor sau a familiilor lor şi
lipsa actelor de identitate, respectiv posesia unor acte nevalabile sunt motivele pentru
care multe victime nu încearcă să scape. Fiind supuse permanent abuzurilor fizice,
emoţionale şi sexuale, ele nu mai au altceva de făcut decât să rămână în situaţia
respectivă.
Principalul ţel al traficanţilor este obţinerea unor sume mari de bani din
exploatarea victimelor pe o perioadă mare de timp. Ei vor să îşi protejeze investiţiile,
ceea ce înseamnă că vor lua toate măsurile ca victima să continue să muncească, fără
să încerce să scape. De aceea, traficantul vrea să aibă un control permanent asupra
victimelor.
Pentru controlul victimelor traficului în faza de exploatare se folosesc diferite
mecanisme. Fiecare mecanism poate fi utilizat separat, dar în majoritatea cazurilor se
folosesc mai multe deodată, urmărind crearea unei situaţii de captivitate reală sau
psihologică.

Capitolul 3. Analiza infracțiunii de trafic de persoane

reglementată de
Legea 678/2001

Potrivit articolului 12 din Legea nr. 678/2001 “constituie infracţiunea de trafic

de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane,
prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin ofeirea, darea, acceptarea sau primirea de
bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are
autoritate asupra altei persoane în scopul exploatări acestei persoane şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.

3.1 Latura obiectivă.

Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane are un conținut

alternativ, putând fi realizat prin cinci modalități distincte, respectiv recrutarea,
transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane.

16
 În cazul în care făptuitorul comite infracțiunea prin mai multe modalități (de
exemplu, recrutare, transport, cazare), aceasta are un caracter unic și nicidecum nu
poate fi reținut un concurs real sau ideal de infracțiuni.
Prima modaliate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în
acțiunea de recrutare. În limbajul obișnuit prin recrutare se înțelege acțiunea de a
atrage, de a câștiga pe cineva pentru o anumită activitate.
În sensul analizat, prin recrutare se înțelege acțiunea de racolare, de atragere, de
ademenire, de câștigare a potențialelor victime ale traficului de persoane în scopul
exploatării acestora.
Metodele și tehnicile de recrutare sunt diferite, în funcție de gradul de
vulnerabilitate a victimei, nivelul ei de instruire, stării sale materiale, experienței de
viața, toate acestea fiind speculate de traficanți. Prin urmare principalele mijloace de
recrutare constau în: promisiunea unor locuri de muncă onorabile și bine plătite în
țările dezvoltate, făcute direct de traficant sau prin intermediul rudelor, apropiaților
victimei; anunțurile în ziare privind oferte de muncă în străinătate extrem de atractive;
anunțuri ale agențiilor matrimoniale, prin care victimele, în special femei, sunt atrase
de perspectiva căsătoriei cu cetățeni străini 13; prin intermediul internetului, de regula
prin rețelele de socializare.
Cea de-a doua modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă
în acțiunea de transportare.
A transporta presupune deplasarea victimei traficului de persoane dintr-un loc
în altul, fie în interiorul țării, fie în străinătate, cu diferite mijloace de locomoție, în
scopul exploatării acesteia.
Acțiunea de transportare poate fi organizată de cel care recrutează victima
traficului sau de alte persoane ori chiar de rețele de traficanți.
Practica judiciară a demonstrat că, de cele mai multe ori victimele traficului de
persoane trec legal frontierele de stat prin intermediul firmelor de transport autorizate
sau îmbarcate în autoturisme, evitându-se astfel greutățile inerente ce ar presupune
trecerea ilegală a acestora.
Cea de-a treia modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă
în acțiunea de transferare. În limbajul obișnuit, prin transferare se înțelege a se muta
dintr-un loc în altul, a transmite un act, un drept de la cineva la altcineva.14
În sensul infracțiunii, prin transferare se înțelege transmiterea victimei
traficului de persoane de la un traficant la altul, prin vânzare, schimb, închiriere,
cesiune sau alte tranzacții ilegale în scopul exploatării acesteia.
Victimele îsi dau seama că au fost vândute doar atunci când sunt deposadate de
acte, duse în locuri izolate și permanent supravegheate, unde sunt lipsite de orice
mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane și sunt
13
Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă.
Infracțiune, ed. Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005, p. 41.
14
A se vedea Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, ed. Univers Enciclopedic, București, 1996.

17
supuse la tratamente dezumanizante pe fondul cărora devin foarte vulnerabile și ușor
de exploatat.
Cea de-a patra modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă
în acțiunea de cazare. Prin cazare se înțelege instalarea, stabilirea, aranjarea
temporară a victimei traficului de persoane într-o locuință sau într-un loc cu aceeași
destinație (motel, hotel, camping) în scopul exploatării acesteia.
Ultima modalitate de comitere a infracțiunii o reprezintă acțiunea de primire,
care se realizează prin preluarea victimei traficului de persoane de către un traficant la
altul, ca urmare a cumpărării, schimbului sau a altor mijloace asemănătoare, în scopul
exploatării acesteia.
Pentru existența infracțiunii, sub aspectul elementului material al laturii
obiective, în oricare din cele cinci modalități analizate, sunt necesare îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiții:
1. Exploatarea unei persoane. Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea 678/2001, prin
exploatarea unei persoane se înțelege:
a. executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea
normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
b. ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate
ori de aservire. Starea de sclavie semnifică dependența totală și necondiționată a unei
persoane față de o altă persoană în stăpânirea căreia se află și care exercită asupra ei
prerogativele dreptului de proprietate, în sensul că o are în posesie, o folosește și poate
oricând să o înstrăineze.
c. Obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea
producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.
Prostituția este reglementată de art. 328 C. pen., și constă în fapta persoanei care își
procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în
acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane.
În cazul traficului de persoane, victimele sunt mai întâi recrutate, prin diferite
forme și modalități, după care fie sunt obligate să se prostitueze, fie acceptă de bună
voie acest lucru, întrucât sunt amenințate, bătute, lăsate fără bani, fără acte, într-o țară
străină, unde nu cunosc limba, precum și nicio altă persoană care le-ar putea ajuta,
astfel că în cele din urmă sunt de acord să se prostitueze, traficanții luându-le de
regulă toți banii obținuți din această activitate.
Prin pornografie se înțeleg actele cu caracter obscen, precum și materialele care
reproduc sau difuzează asemenea acte. Prin acte cu caracter obscen se înțeleg gesturi
sau comportamente sexuale explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete
sau cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte
forme de manifestare indecentă privind viața sexuală, dacă se săvârșesc în public.
d. efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi sau
libertăți fundamentale ale omului. Această formă de exploatare presupune antrenarea

18
de către traficanți a victimelor traficului de persoane în activități criminale, ele fiind
determinate prin constrângere să comită diferite infracțiuni (cerșetorie, furturi din
locuințe, furturi de la clienții beneficiari ai actului sexual, comercializarea drogurilor)
în interesul persoanelor sau a rețelelor de traficanți15.
2. Acțiunile incriminate în textul de lege să fie comise prin una dintre următoarele
modalități:
a. Prin amenințare. Prin acest mijloc se insuflă victimei o stare de teamă că ea sau
persoane apropiate ei vor suporta consecințe grave dacă nu va răspunde cerințelor
traficanților. De exemplu, victimele sunt amenințate cu moartea, cu mutilarea, cu
răpirea unui membru al familiei. Practica judiciară a demonstrat faptul că și violență
față de lucruri poate constitui o amenințare pentru victimă: ruperea legăturilor
telefonice, distrugerea unor lucruri ale victimei, distrugerea cu violență a unor bunuri
în fața victimei, toate acestea au un efect intimidant asupra victimei și sunt de natură
să o alarmeze și să exercite o puternică constrângere morală asupra acesteia16.
b. Prin violență. Violența a fost definită ca fiind orice formă de siluire fizică,
folosită împotriva unei persoane constând în acte de lovire, imobilizare, legare,
inclusiv vătămare de natura celor care caracterizează infracțiunea prevăzută de art.
180 C. pen17.
c. Prin răpire se înțelege acțiunea traficanților de a lua victima din mediul său, fie
prin forță, fie prin ademenire și de a o priva de libertate.
d. Prin fraudă. Frauda constă în acțiunea traficanților de a induce în eroare
victima traficului de persoane în scopul obținerii unui folos prin încălcarea drepturilor
acesteia.
e. Prin înșelăciune. Prin înșelăciune se înțelege prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate de către traficanții victimei.
De exemplu, se promit victimelor locuri de muncă bine plătite în străinătate în raport
cu pregătirea lor, condiții de muncă extrem de accesibile, căsătorii cu oameni bogați
din străinătate.

3.2 Latura subiectivă

Infracţiunea de trafic de persoane se comite numai cu intenţie directă dată în

scopul special urmărit de făptuitor de a exploata victima, scop realizat ori de câte ori
există cel puţin una din variantele alternative prevăzute de articolul 2 punctul 2 din
lege.
În ceea ce priveşte dispoziţia legală prevăzută de articolul 2 punctul 2 litera e)
potrivit căreia prin exploatarea unei persoane se înţelege efectuarea unor alte activităţi
15
Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, op. Cit., p. 58.
16
I. Gârbuleț, Traficul de persoane, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 52.
17
A se vedea G. Antoniu, Comenatariu în Codul penal comentat și adnotat. Partea specială, ed. Științifică și
Enciclopedică, București, 1975, vol. I, p. 191.

19
prin care se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, aceasta este
destul de generală şi lasă loc multor interpretări. Credem că aici se încadrează:
-trimiterea la cerşetoria a persoanelor apte de muncă;
-plasarea persoanelor cu handicapuri fizice grave în locuri publice pentru a apela la
mila publicului urmată de însuşirea de către traficanţi a sumelor de bani astfel obţinute
de aceşti nefericiţi ai sorţii pe care îi batjocoresc permanent prin neasigurarea celor
mai elementare cerinţe de hrană şi igienă;
-obligarea unor persoane de a practica jocuri de noroc de tip ”alba-neagra”,etc.
Participaţia penală deşi este posibilă, nu este admisă de lege în forma
coautoratului, a complicităţii şi nici a instigării deoarece în cazul comiterii infracţiunii
în participaţie ne aflăm în situaţia uneia dintre formele ei agravate.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produce oricare dintre cele 5
variante ale elementului material în legătură de cauzalitate cu acţiunile întreprinse de
făptuitor.
Tentativa la infracţiunea de trafic de persoane este posibilă şi se pedepseşte.
Fapta rămâne în faza de tentativă când făptuitorul, urmărind scopul exploatării
persoanei, pune în aplicare intenţia sa prin executarea acţiunii de constrângere (de ex.
ameninţă victima) dar din motive independente de voinţa sa nu se produce urmarea
socialmente periculoasă –adică nu reuşeşte să realizeze recrutarea, transportarea,
transferarea, cazarea sau primirea victimei.

3.3 Trafic de persoane. Proxenetism. Deosebiri

Potrivit art. 329 alin (1). C. pen. ”Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției
sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop,
precum și constrângerea la prostituție se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și
interzicerea unor drepturi.”
O primă deosebire între cele două infracțiuni constă în obiectul juridic generic.
Infracțiunea de trafic de persoane are ca obiect juridic generic dreptul la libertatea de
voință și de acțiune proprii fiecărei persoane18.
În cazul infracțiunii de proxenertism, valoarea socială protejată rezidă tocmai în
bunele moravuri din cadrul relațiilor de conviețuire socială și de asigurare licită a
mijloacelor de existență.
A doua deosebire între cele două infracțiuni are în vedere elementul material al
laturii obiective. În forma simplă, infracțiunea de proxenetism se realizează, sub
aspectul elementului material al laturii obiective, prin următoarele modalități:
îndemnul, înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma
18
A se vedea I. Gârbuleț, Traficul de persoane, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 53.

20
practicării prostituției, modalități pe care infracțiunea de trafic de persoane nu le
reglementează.
În cazul infracțiunii de proxenetism nu sunt necesare exercitarea de acte de
constrângere asupra victimei sau supunerea ei la presiuni din partea unei persoane a
cărei autoritate asupra sa a fost cumpărată, cu excepția modalității constând în
constrângerea la prostituție.
Cea de-a treia deosebire între cele două infracțiuni are în vedere latura
subiectivă. Sub acest aspect, infracțiunea de trafic de persoane se comite cu intenție
calificată prin scop, iar în cazul infracțiunii de proxenetism, infracțiunea poate fi
comisă cu intenție directă sau indirectă, scopul sau mobilul nu interesează pentru
existența vinovăției, putând fi avute în vedere doar la individualizarea judiciară a
pedepsei.
O ultimă deosebire constă în aceea că infracțiunea de proxenetism este
investigată de organele de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror care
funcționeazî în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, în timp ce
infracțiunea de trafic de persoane se află în competența procurorului din cadrul
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,
structura specializată creată în cadrul Ministerului Public, cu atribuții pe întreg
teritoriul țării pentru combaterea criminalității organizate și a terorismului.

Capitolul 4. Măsuri de combatere a traficului de persoane

Infracţiunea de trafic de persoane reprezintă o violare gravă a drepturilor

fundamentale ale victimelor. Organele poliţieneşti au obligaţia clară de a implementa
măsuri de combatere a acestui fenomen. Lucrătorii de poliţie au misiunea şi obligaţia
de a proteja şi sprijini pe cei mai vulnerabili membri ai societăţii, poliţia fiind
principalul adversar al traficului de persoane.
Un factor hotărâtor în implementarea măsurilor anti-trafic este cooperarea
eficientă dintre poliţie şi sectorul ONG-urilor, care oferă victimelor servicii de
asistenţă. Pentru a se ajunge la o bună cooperare, cele două părţi vor trebui să
înţeleagă şi să accepte faptul că au obiective diferite. Este esenţial ca organele de
poliţie să respecte aceste lucru şi să întreţină cu organismele respective relaţii bazate
pe încredere. La fel de importantă este şi separarea distinctă a investigaţiei criminale
de serviciile de asistenţă psihologică şi socială. Totuşi, în mecanismul relaţiilor dintre
poliţie şi sectorul ONG, aceste organizaţii vor urmări în primul rând îndeplinirea
obligaţiilor lor legale şi umanitare asumate faţă de victime. În caz contrar,
reprezentanţii organizaţiilor ONG nu ar mai putea coopera cu investigatorii şi nici nu
ar mai putea recomanda victimelor traficate să coopereze la rândul lor cu poliţia.

21
 De asemenea, este necesară asigurarea unei anumite transparenţe a rolului şi
responsabilităţilor personalului implicat, aşa încât victimele care urmează să depună
mărturie să poată înţelege ce se întâmplă.
Cooperarea se bazează pe următoarele principii fundamentale:
Una dintre cele mai importante funcţii al organizaţiilor OIG-ONG este asistarea
victimelor traficului de persoane, indiferent dacă acestea sunt dispuse să depună
mărturie în procedurile corespunzătoare sau nu.
Femeile traficate pot avea o contribuţie esenţială la condamnarea traficanţilor.
Cu ajutorul lor, infracţiunile de trafic de persoane pot fi pedepsite mai eficient.
Toţi cei implicaţi trebuie să fie conştienţi de importanţa primordială a asigurării
siguranţei şi a unor condiţii bune pentru martori, care de multe ori au suferit traume
grave.
Trebuie înţeles faptul că, în cazurile de trafic, martorii sunt permanent în
pericol. Stabilitatea psihologică şi starea generală a martorilor poate fi ameliorată prin
servicii de asistenţă specializate. Pentru a se evita riscul retraficării victimelor, este
necesară o pregătire optimă a repatrierii şi reintegrării lor.

Reintegrarea victimelor traficului de persoane

Majoritatea ţărilor de destinaţie nu oferă drept de şedere victimelor traficate.
Drept consecinţă, victimele sunt expulzate sau se întorc de bună voie în ţara de
origine. În drum spre casă, victimele pot întâmpina probleme serioase.De multe ori,
aceste femei nu sunt în posesia unor documente de călătorie sau de identitate,
întâmpinând obstacole în ţările de tranzit sau când încearcă să intre în ţara lor de
origine. Dacă victimele călătoresc singure, există pericolul ca ele să cadă din nou în
mâna traficanţilor de persoane.
Femeile care au lucrat în "industria sexului" şi se reîntorc acasă,se tem în
primul rând să nu fie stigmatizate şi respinse de familiile lor sau de societate. Ele nu
au unde să locuiască şi necesită atât cazare cât şi sprijin financiar. Pentru integrarea
sau reintegrarea lor în câmpul muncii este deosebit de important ca ele să fie ajutate în
găsirea meseriei potrivite, să participe la programe de formare profesională şi să fie
sprijinite în căutarea unui loc de muncă. Prin asistenţa primită, situaţia victimelor se
ameliorează atât din punct de vedere fizic cât şi psihologic, aşa încât ele se pot
întoarce la o viaţă normală şi pot face planuri de viitor.
Poliţia, organizaţiile ONG, dar şi victimele însele trebuie să colaboreze într-o
atmosferă de încredere la pregătirea repatrierii victimelor. Călătoria spre casă necesită
o bună organizare, iar poliţia poate juca un rol important în acest proces.

Anchetarea unei infracțiuni de trafic de persoane reprezintă o situaţie în care

poliţia trebuie să reacţioneze imediat. Necesitatea unei reacţii imediate este
declanşată de apariţia unei situaţii noi, cum ar fi dacă:

22
 - victima a reuşit să scape şi cere ajutorul poliţiei;
- victima a fost depistată şi identificată de organele de urmărire penală
în cadrul unei intervenţii sau anchete care nu avea tangenţă cu traficul de persoane;
- victima a fost depistată şi identificată de organele de urmărire penală
în cadrul unei investigaţii anti-trafic;
- victima a reuşit să scape şi cere ajutorul autorităţilor sau a instanţelor
judecătoreşti;
- poliţia a aflat de existenţa unei victime prin intermediul unei "terţe
persoane", instituţie sau persoană fizică, cum ar fi: o altă victimă traficată sau care
lucrează într-un bordel, sau prin intermediul altor unităţi de poliţie, servicii de
informaţii sau lucrători sau instituţii din domeniul social;
Toate organele de urmărire penală au obligaţia clară de a acţiona imediat ce au
luat cunoştinţă de existenţa unor victime ale traficului de persoane, sau când alte
victime sau terţe persoane furnizează informaţii sau probe referitoare la victimele
traficate.
Există trei tipuri de victime:
- victima care nu cooperează deloc cu poliţia;
- victima care furnizează informaţii, dar care nu este dispusă să furnizeze
probe sau să depună mărturie;
- victima care cooperează fără rezerve şi care doreşte să depună mărturie
împotriva traficanţilor;

Reacţia iniţială a poliţiei față de victima traficului de persoane trebuie să fie

în concordanţă cu anumite principii umanitare de conduită. Principiile care stau la
baza acestui mod de abordare umanitar sunt următoarele:
- Este important ca persoanele care sunt într-adevăr victime traficate să fie tratate ca
victime ale unor infracţiuni grave şi să nu fie revictimizate sau criminalizate de
organele de poliţie19;
- Principiile şi standardele umanitare internaţionale interzic în mod concret
revictimizarea şi criminalizarea de către poliţie a persoanelor care sunt într-adevăr
victime traficate. Astfel de revictimizări sau criminalizări trebuie evitate în orice fel de
situaţii.
- Siguranţa victimelor, a familiilor şi a celor dragi lor rămâne permanent un element
esenţial, de care anchetatorul răspunde în mod direct.
Cu toate că lupta eficientă împotriva traficului de persoane nu poate fi realizată
decât prin cooperarea dintre diferite organizaţii şi organele de urmărire penală,
siguranţa victimelor rămâne în sarcina şi în responsabilitatea unică a anchetatorului -
ea neputând fi cedată sau delegată către alte instituţii.

19
A se vedea ms.politiaromana.ro/prevenire/trafic_persoane.

23
 Anchetatorul de poliţie trebuie să evalueze şi să ţină cont permanent de gradul
de risc asupra vieţii sau sănătăţii victimei şi a familiilor acesteia, în fiecare fază a
anchetei, în timpul procesului penal şi după încheierea lui.
Siguranţa victimei şi eventualitatea unor represalii îndreptate împotriva ei sau a
familiei ei sunt considerente specifice în contextul traficului de persoane, iar factorii
de risc nu vor putea fi niciodată eliminaţi complet. Totuşi, anchetatorul are obligaţia
să ia de la început măsuri pentru evaluarea continuă a riscului, în fiecare caz în parte.
Anchetatorul este responsibil de siguranţa victimei şi după încheierea
procesului penal în care ea a depus mărturie.
Polițistul are obligaţia clară de a fi permanent sincer cu victimele, informându-
le despre toate aspectele, responsabilităţile, consecinţele şi riscurile impuse de
deciziile care vor fi luate.
Colaborarea cu poliţia va include întotdeauna un element de risc pentru victima
traficului, eventual şi pentru familia ei. Punctul critic este ca victima să fie informată
de anchetator asupra tuturor aspectelor şi riscurilor legate de deciziile pe care ea va
trebui să le ia, aşa încât ea să ia o decizie în cunoştinţă de cauză. Înşelarea victimelor
este o temă constantă în infracţiunile de trafic; de aceea victima trebuie tratată cu
sinceritate, pentru ca ea să nu aibă motiv să reclame ulterior, în mod justificat, că a
fost înşelată a doua oară, de data aceasta de poliţie.
Anchetatorul are obligaţia clară de a lua toate măsurile ca victimele să fie
informate despre mijloacele şi serviciile de ajutorare, care li se pot pune la dispoziţie
pentru a depăşi situaţia de chin în care se află. Polițistul va organiza contactul dintre
victime şi organizaţiile respective.
S-ar putea ca victimele traficului de persoane să nu se refacă niciodată complet
după suferinţele fizice, sexuale sau psihologice la care au fost supuse. Totuşi este
deosebit de important ca ele să aibă acces nelimitat la întreaga gamă de servicii de
asistenţă şi ajutorare. Nu este rolul poliţiei de a oferi aceste servicii, ci ele sunt
acordate de organizaţiile ONG-uri, care sunt mult mai calificate decât poliţia în acest
domeniu umanitar.
Anchetatorul are deci obligaţia de a informa victimele în legătură cu ajutorul şi
asistenţa de care acestea pot dispune. Anchetatorul are şi obligaţia să ia toate măsurile
ca ele să poată intra în contact cu organizaţiile de profil. În acest scop, anchetatorii
trebuie să întreţină contacte cu cele mai importante organizaţii guvernamentale şi ne-
guvernamentale care oferă astfel de servicii de asistenţă.
Reacţia organelor de urmărire penală la informaţii privind traficul de persoane,
respectiv momentul reacţiei şi mijloacele utilizate, depind de rezultatul procesului de
evaluare a riscurilor, care va începe imediat ce poliţia a luat cunoştinţă de existenţa
unei victime. Procesul de evaluare riscurilor se bazează pe următoarele principii:
- unităţile de poliţie au obligaţia umanitară clară de a se îngriji de
siguranţa victimelor traficului de persoane;

24
 - conform diferitelor convenţii de drept internaţional, unităţile de poliţie
pot fi obligate prin lege să asigure siguranţa victimelor traficate;
- un element deosebit de important în îndeplinirea acestei obligaţii este
evaluarea riscurilor pentru victimele existente şi pentru persoanele care pot deveni
victime ale traficului;
- procesul de evaluare a riscurilor trebuie să înceapă cât de curând posibil
după ce poliţia a luat cunoştinţă de existenţa unei victime, şi trebuie să devină un
proces continuu.

Contactul cu victimele şi transformarea lor în martori

În zona sud-est-europeană, victimele traficului de persoane sunt cel mai
important factor în lupta organelor de urmărire penală împotriva acestui tip de
infracţiuni. În multe dintre ţările din regiune, organizaţiile OIG-ONG au creat centre
de cazare a victimelor traficate amenajate, în majoritatea cazurilor, la un standard
foarte înalt. Centrele oferă cazare, hrană şi alte facilităţi unui mare număr de victime.
Fiecare victimă poate deveni un martor cu un rol hotărâtor în lupta anti-trafic.
Principala provocare pentru forţele poliţieneşti o reprezintă crearea unor relaţii
de încredere şi a condiţiilor necesare pentru ca victima şi organizaţiile ONG să poată
coopera cu organele de urmărire penală. Cooperarea dintre poliţie şi organizaţiile
OIG-ONG trebuie să se orienteze la cele mai moderne standarde internaţionale privind
abordarea problemelor victimelor traficate. Aceste femei sunt deosebit de vulnerabile
şi traumatizate, deoarece drepturile lor fundamentale au fost grav încălcate.
În timp ce fenomenul criminal este foarte complex, aspectul legal este foarte
simplu: victimele traficate nu pot fi obligate să depune mărturie; dacă organele
judiciare doresc să se asigure de mărturia lor, ele trebuie să câştige încrederea
victimelor şi să se preocupe de nevoile şi temerile lor. De aceea, victimele şi
consilierii care le acordă asistenţă vor juca rolul principal în actul decizional, hotărând
ei înşişi dacă vor colabora sau nu. Înainte ca victimele să poată lua o decizie atât de
crucială pentru existenţa lor, ele trebuie să aibă timp de gândire, pentru a reflecta
asupra situaţiei în care se află. Prin respectarea dreptului victimei de a decide dacă va
depune sau nu mărturie împotriva traficanţilor, organele de poliţie dau dovadă de o
conduită umanitară faţă de victimă, dar acţionează şi în propriul interes - căci dacă
victima se răzgândeşte şi nu mai depune ca martor sau chiar îşi modifică în mod
radical mărturia, tot timpul şi toate resursele investite de poliţie în ancheta respectivă
sunt irosite, fără a obţine condamnarea traficanţilor. Dacă victimele vor fi informate
de la început care sunt implicaţiile unei colaborări cu poliţia, dacă ele vor avea acces
la consiliere independentă şi dacă vor avea destul timp la dispoziţie pentru a lua o
decizie atât de importantă, vor creşte masiv şansele ca ele să rămână pe toată perioada
procesului la decizia luată, de a depune ca martor al acuzării.

25
 Cooperarea dintre poliţie şi organizaţiile OIG-ONG nu trebuie să se reducă la
unele cazuri individuale, ci trebuie să aibă un caracter permanent, cotidian. Se va
folosi o procedură standard de tipul unui Acord între poliţie şi organizaţiile de sprijin
din fiecare ţară. Acest acord mutual trebuie să conţină drepturile şi obligaţiile fiecărei
părţi, ceea ce duce la o mai bună înţelegere reciprocă.
În relaţiile dintre poliţie şi organizaţiile OIG-ONG există de la început un
element de tensiune: pe de-o parte, forţele poliţieneşti consideră că victimele pot avea
acces la facilităţile de asistenţă numai în schimbul unei colaborări în cadrul procedurii
penale, pe de altă parte, organizaţiile de sprijin consideră că victimele sunt îndreptăţite
să primească ajutor indiferent dacă ele depun sau nu mărturie.
În cazul unei victime cetăţean străin care depune mărturie, dacă există dovezi
că ea se va afla concret în pericol la reîntoarcerea în ţara de origine, acestei victime
trebuie să i se garanteze acordarea unei permisiuni de şedere temporare
Toate măsurile legate de programele de protecţia martorilor vor fi realizate
numai cu acordul reciproc al părţilor.

Obţinerea declaraţiei de martor a victimei.

Investigatorul are obligaţia de a trata victima-martor cu sensibilitate,
profesionalism şi respect faţă de drepturile ei fundamentale. În mod inevitabil,
depunerea mărturiei poate fi o experienţă destul de traumatizantă pentru victimă. Ţelul
investigatorului este de a crea condiţiile optime, pentru ca această traumatizare să fie
redusă la minimum.Se recomandă ca investigatorul să aplice filosofia tratării
echitabile a victimei nu numai din motive umanitare sau profesionale, ci şi pentru a
maximiza şansele ca victima să rămână la declaraţia ei de martor pe toată durata
procesului penal, contribuind astfel la condamnarea celui care a chinuit-o.
Se recomandă alegerea unei conduite optime care să demonstreze
profesionalismul anchetatorului în tratarea victimelor şi care să asigure rezultate
optime în ceea ce priveşte declaraţia de martor a victimei. De cele mai multe ori,
victimele traficului de persoane au avut o experienţă traumatizantă, iar pentru
declaraţia de martor li se cere să-şi aducă aminte de fiecare detaliu, fiind vorba de
experienţe dureroase şi extrem de intime. Ele au fost înşelate şi exploatate în mod
sistematic în toate stagiile traficului, şi pot recunoaşte acum cu uşurinţă când cineva
încearcă să le înşele sau să le mintă. În majoritatea cazurilor, la început victimele sunt
nesigure şi bănuitoare faţă de poliţişti.Victimele au tendinţa de a privi autorităţile cu
ostilitate şi neîncredere, de aceea investigatorii trebuie să încerce să creeze o relaţie de
încredere între ei şi victime.
Pentru a pune bazele acestei relaţii de încredere, organele de poliţie trebuie să
fie sincere şi să explice victimei, de la primul contact, care vor fi fazele declaraţiei de
martor. Încurajarea victimelor şi informarea lor despre ceea ce urmează să se întâmple
sunt factori-cheie în acest context. Principalele lor temeri vor fi în legătură cu:

26
siguranţa lor, expunerea lor în mass-media şi întâlnirea cu exploatatorul (prezenţa lui).
Aceste temeri trebuie abordate şi rezolvate imediat, pentru ca victimele să se
relaxeze şi să depună o mărturie amănunţită.
Siguranţa. - Victimelor trebuie să li garanteze că atât ele cât şi familiile lor
sunt în afara oricărui pericol (dacă protejarea familiilor este posibilă). În acest stadiu,
ele deja îi cunosc bine pe traficanţi şi ştiu mai bine ca oricine că aceştia sunt în stare
de orice. Este foarte important ca victima să nu observe că poliţiştii încearcă să reducă
riscurile la minimum. De asemenea, poliţiştii nu trebuie să trateze cu superficialitate
problema siguranţei victimelor.
Expunerea la mass-media. - În cazurile de exploatare sexuală, victimele vor fi
foarte îngrijorate să nu cumva să fie deconspirate în public ca femei care s-au
prostituat. Ele nu vor fi dispuse să vorbească despre această temă şi vor dori să ştie cât
de mare este riscul să fie descoperite, mai ales de către familiile lor. Majoritatea dintre
ele au dus vieţi duble, o viaţă de familie şi una de prostituată, şi se tem ca nu cumva
familia să descopere cealaltă latură, cea de prostituată. Există soluţii şi pentru această
problemă de confidenţialitate, cum ar fi identitatea sub pseudonim sau audierea la
proces în şedinţă secretă, dar investigatorul trebuie să fie sincer în legătură cu
riscurile.
Prezenţa traficantului. - Dacă victima se teme de prezenţa traficantului, legea
prevede şi posibilitatea ca victima să nu fie de faţă la proces, declaraţia ei de martor
iniţială fiind acceptată ca probă. Astfel ea îşi poate învinge această frică.
Dacă judecătorul care conduce procesul nu este de acord cu absenţa victimei la
proces, se va cere permisiunea ca victima să depună mărturie din altă sală, prin
intermediul unei camere video, sau în absenţa inculpatului, ori, ca opţiune finală,
martorul să depună mărturie din spatele unui panou, aşa încât ea să nu îl vadă pe
inclupat, şi nici invers.

27
 Speță.

Prin rechizitoriu nr . 252/ P/ 2011 din 05 martie 2012 a DIICOT – SERVICIUL

TERITORIAL BACĂU s-a dispus următoarele:
I - Punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de M.G.A. pentru săvârşirea
infracţiunilor prev. şi ped. de art. 51 din Legea 161/2003, art. 13 din Legea 678/2001
modificată prin OUG 41/2011 în legătură cu victima minoră S.I.;
II - Trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.G.A.,
pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001
modificată prin OUG 41/2011, art. 13 alin.1,2,3 teza a II - a din Legea 678/2001
modificată prin OUG 41/2011 cu aplic. art. 41 al.2 C.pen., art. 51 din Legea 161/2003,
toate cu aplic. art. 33 lit.a C.pen., art. 37 lit.a,b C.pen., constând în aceea că:
1. faţă de partea vătămată - minoră B.G.P. (17 ani) din com. G., sat H., jud.
Bacău - în perioada începutul lunii iunie 2011 – 20.01.2012, a efectuat, prin
înşelăciune, violenţă fizică/sexuală şi ameninţări, acte materiale de recrutare, cazare şi
obligare la practicarea prostituţiei pe raza judeţului Bacău;
2. faţă de partea vătămată - majoră N.E.D. (18 ani) din mun. Bacău jud. Bacău:
- în perioada septembrie – octombrie 2011, a efectuat acte materiale de recrutare,
cazare şi înlesnire la practicarea prostituţiei pe raza judeţului Bacău;
- în aceeaşi perioadă a transferat-o în schimbul sumei de 1500 euro către numitul
A.R., în scopul ca acesta să continue activităţile de exploatare sexuală în Bucureşti;
- în aceeaşi perioadă a transportat partea vătămată în Germania în scopul ca aceasta
prin practicarea prostituţiei să îi realizeze foloase materiale ilicite;
3. faţă de partea vătămată H.A.E. (17 ani ) din jud. Bacău; - în perioada august
–septembrie 2011, prin acte de violenţă sexuală, a obligat la practicarea prostituţiei
partea vătămată minora H.A.E. (17 ani) în diverse locaţii situate pe raza judeţului
Bacău.
4. faţă de partea vătămată S.I. (16 ani) din com. F., jud. Bacău; - în perioada
lunii octombrie – noiembrie 2011, în scopul de a obţine foloase materiale ilicite, prin
înşelăciune, ameninţări şi lipsire de libertate în mod ilegal, timp de peste o lună de
zile, a cazat-o şi obligat la practicarea prostituţiei la locuinţa familiei M. din mun.
Bacău.
5. faţă de partea vătămată P.B.M. (15 ani); - în perioada lunii noiembrie 2011 –
08.02.2012, a efectuat acte materiale de recrutare, cazare şi obligare la practicarea
prostituţiei la locuinţa familiei M. din mun. Bacău. - pe perioada cât a obligat partea
vătămată minoră P.B.M. (15 ani) să practice prostituţia la locuinţa din Bacău, prin
intermediul unei camere web ataşată la o unitate centrală informatică din interiorul
dormitorului apartamentului, a produs în vederea răspândirii şi, ulterior, a transmis
către altă persoană materiale pornografice conţinând imagini pornografice înregistrate

28
cu o cameră web, în timp ce minora P.B.M., de 15 ani, întreţinea raporturi sexuale cu
clienţii ce solicitau favoruri sexuale.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

I. Partea vătămată N.D.E. (18 ani), la începutul lunii septembrie 2011 l-a
cunoscut, prin intermediul unui prieten, pe inculpatul M.G.A., astfel că, după o
perioadă de timp, au devenit prieteni şi ulterior iubiţi.
Inculpatul i-a propus acesteia să se cazeze într-un apartament aparţinând unui
prieten al său, situat în mun. Bacău, în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei.
Încă de la început partea vătămată a cunoscut faptul că sub supravegherea
inculpatului urmează a practica prostituţia cu clienţi găsiţi de acesta, pe raza mun.
Bacău.
În perioada septembrie – octombrie 2011, partea vătămată N.D.E. a practicat
prostituţia sub îndrumarea inculpatului M.G.A., obţinând pentru acesta sume cuprinse
între 100-200 de euro pentru un raport sexual.
Partea vătămată a precizat că a întreţinut raporturi sexuale, cu până la 40 de
persoane, atât în apartamentul pus la dispoziţie de către inculpat, cât şi la locaţiile
clienţilor, fără a obţine, pentru sine ,decât sume modice de bani, pentru a-şi cumpăra
ţigări sau alimente necesare traiului.
Ulterior, în luna octombrie 2011, inc. M.G.A., a transferat-o, în acelaşi scop,
către un prieten al său, A.R. din Bucureşti, în schimbul sumei de 1.500 de euro. Partea
vătămată a practicat prostituţia timp de 3 săptămâni în folosul traficantului A.R., sub
aparenţa prestării de servicii de masaj erotic către diferite persoane, de pe raza
capitalei.
În timp cât traficantul A.R. nu se afla la locul exploatării victimei, inc. M.G.A.
a venit în Bucureşti şi a reluat-o în supravegherea sa, în sensul că a readus-o pe raza
mun. Bacău.
După o perioadă de timp, inc. M.G.A. a transportat partea vătămată N.D.E. în
Germania şi după ce a cazat-o la locuinţa surorii sale, A.M., a condus-o la un
stabiliment privat în care se aflau mai multe prostituate.
Acolo, partea vătămată a început să practice prostituţia cu clienţii ce solicitau
favoruri sexuale, iar cea mai mare parte din încasări erau preluate de inculpat, sub
motivaţia păstrării lor în siguranţă.
După o perioadă de timp, partea vătămată a refuzat să mai ţină legătura cu
inculpatul, fapt ce l-a determinat pe acesta din urmă să procedeze la adresarea de
cuvinte jignitoare şi diverse ameninţări cu moartea, la adresa părţii vătămate şi a
familiei acesteia.
Întrucât partea vătămată a formulat plângere la autorităţile judiciare germane cu
privire la faptele săvârşite de către inc. M.G.A., acesta din urmă, la întoarcerea în

29
România, în scopul de a se apăra de eventualele acuzaţii, a formulat o plângere la
Secţia 1 poliţie Bacău, împotriva părţii vătămate N.E.D. pentru furt calificat.
Începând cu jumătatea anului 2011, inc. M.G.A. a luat hotărârea infracţională
de a dezvolta la domiciliul său din mun. Bacău, , jud. Bacău, o adevărată „afacere” din
obligarea la practicarea prostituţiei a unor minore recrutate de pe raza jud. Bacău.
În acest sens, a hotărât ca, prin postarea unor anunţuri în ziarele locale de pe
raza municipiului, să ofere aşa zise servicii de masaj erotic, indicând numere de
telefon de contact la care să ia legătura cu potenţialii clienţi amatori de favoruri
sexuale.
Pentru realizarea intenţiei infracţionale, inc. M.G.A. a atras-o şi pe soţia sa, M.
I.M., fostă prostituată, căreia i-a trasat sarcina de supraveghere a minorelor,
întreţinerea conversaţiilor telefonice cu clienţii, încasarea sumelor de bani realizate de
părţile vătămate.
În acest sens, inc. M.G.A. a oferit un anunţ la rubrica „Diverse” a ziarului „D.”
din mun. Bacău, în care se preciza că, prin numărul de telefon xxxxxxx, se poate apela
la serviciile salonului de masaj ce „ te aşteaptă cu cele mai sexi fete”.

II. Partea vătămată B.G.P., la începutul lunii iunie 2011, avea vârsta de 16 ani,
ocazie cu care a luat hotărârea de a se muta din com. G., sat H., jud. Bacău, în mun.
Bacău, împreună cu prietenul ei, din aceeaşi comună, G.D..
Intenţia minorei era aceea de a găsi posibilitatea de a-şi continua studiile liceale
pe raza mun. Bacău sau de a-şi câştiga existenţa prin găsirea unui loc de muncă.
În acest sens, minora locuia împreună cu prietenul său, G.D., la o locuinţă
închiriată de pe raza mun. Bacău.
La începutul lunii iunie 2011, în timp ce se afla în interiorul Clubului „33” din
Bacău, minora a fost abordată de către inculăatul M.G.A., în scopul de a-i propune să
devină prieteni.
Partea vătămată a refuzat propunerea acestuia de prietenie, cu motivaţia că are
deja un prieten.
În zilele următoare, inc. M.G.A., după ce a afla, prin diverse căi numărul de
telefon al minorei, a contactat-o telefonic şi prin adresarea unor diverse ameninţări cu
violenţă fizică şi moartea a determinat-o să se întâlnească cu el.
Partea vătămată B.G.P., la prima întâlnire cu inc. M.G.A. a fost invitată în
autoturismul acestuia şi condusă în apartamentul din mun. Bacău .
Acolo, sub motivaţia consumării unei cafele, în timp ce prietenul său cu
prenumele „S.” se afla în bucătăria apartamentului, partea vătămată a fost chemată de
către inculpat în sufragerie.
Deodată, inc. M.G.A. a devenit violent şi prin folosirea forţei sale fizice a
întreţinut raporturi sexuale orale şi normale cu partea vătămată minoră, deşi aceasta a
refuzat expres acest lucru şi i-a menţionat nu împlinise vârsta de 18 ani.

30
 Rezistenţa părţii vătămate a fost înfrântă de către inculpat şi prin ameninţarea
acesteia că, în caz de neconformare, inculpatul va lua măsuri imediate pentru a fi
violată de aproximativ 20 de prieteni de-ai săi.
Ulterior, prin specularea emoţională a victimei, aservită prin violenţă fizică şi
sexuală, inc. M.G.A. a repetat proferarea de ameninţări în scopul de a o determina să
se mute la domiciliul său, unde urmărea să o oblige la practicarea prostituţiei.
În acest sens, inc. M.G.A. a contactat telefonic partea vătămată în următoarele
zile şi după ce a stabilit cu aceasta o nouă întâlnire a condus-o din nou în faţa scării
blocului unde îşi avea domiciliul, loc unde i-a făcut cunoştinţă cu un prieten de-al său
cu care i-a comunicat că trebuie să întreţină raport sexual.
Minora a refuzat solicitarea inculpatului, fapt ce l-a determinat pe acesta din
urmă să o lovească cu palma peste faţă, pentru a o determina să se conformeze.
Aceleaşi violenţe fizice au determinat victima minoră să ia în calcul şi
ameninţările proferate de către inculpat şi , pe acest fond, să întreţină raporturi sexuale
cu prietenul inculpatului.
Datorită stării de naivitate determinată de vârstă, partea vătămată a acceptat în
zilele următoare să se mute la domiciliul inculpatului, loc unde să întreţină raporturi
sexuale cu clienţii ce o contactau telefonic pe înv. M. I.M..
În declaraţia sa, partea vătămată B.G.P. a arătat că la numărul de telefon
publicat în ziar ca şi mijloc de apelare al salonului de masaj erotic răspundea învinuita
M. I. iar, prin mijlocirea acesteia, după ce se preluau banii, ea întreţinea raporturi
sexuale în apartament .
Aceeaşi parte vătămată a relatat că a asistat la momentul în care inc. M.G.A. a
plecat în Germania cu partea vătămată N.E.D., în scopul de a o transporta pe aceasta
în acea ţară, pentru a practica prostituţia.
A mai menţionat că, profitând de lipsa din Bacău a inc. M.G.A., într-o seară şi-
a făcut bagajele şi a fugit la o mătuşă a sa din Bucureşti, pentru a scăpa de sub
supravegherea traficanţilor.
Imediat ce a aflat, inculpatul M.G.A. i-a transmis părţii vătămate, telefonic şi
prin mesaje scrise, diverse ameninţări, în sensul că o va omorî, vătăma corporal pe ea
sau pe membrii familiei sale, printre care şi pe fratele ei minor, în vârstă de 7 ani.
Pe acest fond, partea vătămată, după aprox. 2 săptămâni a hotărât să reia
legătura cu inculpatul, astfel că i-a transmis adresa locuinţei mătuşii sale din
Bucureşti, iar acesta a readus-o în Bacău, în acelaşi apartament, pentru a o obliga la
practicarea prostituţiei.
În scopul de a o intimida, în aceeaşi seară, în apartament, inc. M.G.A. i-a pus
cuţitul în zona gâtului, ameninţând-o că o va omorî şi va ascunde urmele, astfel încât
nimeni nu va mai afla despre ea.

31
 Minora a relatat cu ocazia audierii sale şi despre alte fete de aceeaşi vârstă cu
ea, ce au fost transferate, în schimbul unor sume de bani, de către inculpat către alţi
traficanţi de persoane.
Menţiunile părţii vătămate demonstrează agresivitatea şi periculozitatea inc.
M.G.A., în atingerea scopului său infracţional (obţinerea de foloase materiale prin
obligarea la practicarea prostituţiei), fapt ce este arătat şi de relatările minorei ce
surprind faptul că era obligată să presteze raporturi sexuale neprotejate, chiar când era
în perioada menstruaţiei, situaţie ce a determinat în repetate rânduri intervenţia unui
medic, pentru remedierea suferinţelor fizice create în aceste condiţii.
Aceleaşi aspecte sunt surprinse şi în legătură cu agresivitatea repetată a inc.
M.G.A. faţă de soţia sa sau alte fete minore pe care le-a agresat fizic şi sexual în
prezenţa sa sau a altor persoane.
În ziua de 20-01-2012, ca urmare a intervenţiei mamei minorei B.G.P.,
inculpatul M.G.A., în scopul de a nu fi anunţate organele de poliţie, a fost de acord să
permită minorei revenirea la domiciliul părinţilor.
Înainte de a elibera partea vătămată minoră B.G.P., inc.M.G.A. a deposedat-o
pe aceasta de bunuri (o pereche de cercei, un telefon mobil, ş.a), bunuri pe care tot
inculpatul i le-a achiziţionat din practicarea prostituţiei.
Doar în acest mod, partea vătămată a reuşit să scape de sub influenţa şi
supravegherea inculpatului M.G.A. şi înv. M. I.M., şi astfel a încetat starea de
dependenţă faţă de aceştia.
III. Partea vătămată H.A.E. din mun. Bacău, jud. Bacău, în luna august 2011,
avea vârsta de 17 ani şi jumătate şi era elevă în clasa a IX-a la grupul Ş.G.M. din
Bacău.
Încă de la începutul relaţiei, inculpatul M.G.A. i-a propus părţii vătămate
minore să se deplaseze cu el la locuinţa unui prieten, întrucât doreşte să întreţină
relaţii sexuale cu ea.
Faţă de refuzul părţii vătămate inculpatul M.G.A. a afirmat că nu îi este frică de
nimeni şi că, deşi este în loc public, o va lovi, întrucât din acel moment minora va
asculta de deciziile lui.
Faţă de statura impresionantă a inculpatului şi ameninţările ce i-au fost
adresate, H.A.E. s-a deplasat împreună cu inculpatul la locuinţa însoţitorului lui din
mun. Bacău, loc unde inc. M.G.A., prin ameninţări, a întreţinut raporturi sexuale cu
victima, împotriva voinţei acesteia.
În aceleaşi împrejurări, ca şi în cazul părţii vătămate minore B.G.P., H.A.E. a
intrat sub influenţa inculpatului, şi astfel acesta a determinat-o să înceapă practicarea
prostituţiei, pe raza mun. Bacău, cu clienţii racolaţi de acesta.
Astfel, partea vătămată H.A.E. era transportată cu autoturismele aparţinând
inculpatului la diverse pensiuni mărginaşe oraşului Bacău, loc unde întreţinea
raporturi sexuale contracost cu persoanele contactate de inculpat.

32
 Tariful cerut şi perceput de inc. M.G.A. era în medie de 100 de euro pe oră, iar
sumele de bani erau împărţite în mică parte cu partea vătămată minoră.
În aceste condiţii, pe fondul unei stări continue de teamă, în legătură cu
ameninţările ce i-au fost adresate de către inculpat, partea vătămată minoră H.A.E. a
limitat deplasările prin mun. Bacău, fiind supravegheată îndeaproape de familie şi
prietenul ei, pentru a nu mai cădea sub influenţa inculpatului.

IV. Minora S.I. – în vârstă de 16 ani, l-a cunoscut pe inc. M.G.A. prin
intermediul unei persoane G., în incinta unei săli de biliard a clubului O. de lângă
magazinul L. şi în timpul discuţiilor a acceptat propunerea inculpatului de a se deplasa
la domiciliul acestuia din mun. Bacău, , jud. Bacău. Acolo, beneficiind de
complicitatea înv. M. I.M., inculpatul a devenit ameninţător în limbaj, solicitându-i
minorei S.I. să rămână în apartamentul său, loc unde să practice prostituţia în favoarea
lor.
La fel ca şi în cazul minorei B.G.P. (fugită de sub supravegherea traficanţilor la
acel moment), datorită stării de teamă create prin ameninţări a fost de acord să se
conformeze solicitărilor adresate de familia M..
Prin intermediul unui anunţ în mass-media minora S.I. a întreţinut raporturi
sexuale cu diverse persoane, iar sumele de bani erau percepute de soţii M.. În perioada
cât a practicat prostituţia, septembrie – octombrie 2011, minora a urmărit să le câştige
încrederea, astfel că a putut obţine de la familia M. încrederea necesară de a putea ieşi
din apartamentul unde declară că era sechestrată. În acest sens, minora a reuşit să
obţină o cheie de la familia M. şi prin folosirea acesteia a reuşit să fugă din
apartament, astfel că exploatarea sa sexuală a încetat. Atât minora S.I., cât şi minora
B.G.P. au relatat aspectul întâlnirii cu inculpatul M.G.A. în incinta unei discoteci
(denumită „G.”) din oraşul Moineşti, ocazie cu care acesta din urmă în scopul de a-i
aplica o corecţie minorei S.I. (pentru fuga de sub influenţa lui) a determinat-o prin
ameninţări să întreţină raporturi sexuale cu unul din bodyguarzii acelei discoteci.
Cele două minore au relatat că în asemenea mod era teroarea psihică ce o
exercita inculpatul victimelor sale, în aşa fel încât în acea seară minora S.I. a întreţinut
raporturi sexuale cu persoana indicată de către inc. M.G.A.. Aceeaşi minoră relatează
şi detaliile tarifelor percepute de către inc. M.G.A. şi înv. M. I.M. pe perioada de
aproximativ o lună de zile cât a practicat prostituţia în folosul lor.
În data de 08-02-2012, în baza autorizaţiei de percheziţie cu nr. 660/110/2012,
din 08-02-2012 a Tribunalului Bacău s-a procedat la efectuarea unei percheziţii la
apartamentul soţilor M., situat în mun. Bacău, , jud. Bacău.
Cu acea ocazie, în interior, a fost identificată numita P.B.M., cu domiciliul în com. M.
,. Bacău.

33
 V. Minora P.B.M. – în vârstă de 15 ani, prin declaraţia dată a menţionat că,
începând cu luna noiembrie 2011, l-a cunoscut pe inculpat cu care, ulterior, a
întreţinut raporturi sexuale, în casa unui prieten al său din mun. Bacău.
Ulterior, prin corecţii fizice şi datorită naivităţii determinată de vârsta fragedă,
minora a trecut sub influenţa inculpatului, care speculând gradul ei de instruire şi
situaţia financiară precară, a determinat-o să întreţină contracost raporturi sexuale cu
clienţii ce contactau telefonic aşa zisul salon de masaj, al cărui anunţ era publicat în
ziarul „D.”.
Începând cu luna noiembrie 2011 (după plecarea părţii vătămate minore
B.G.P.) şi până la data efectuării percheziţiei domiciliare, victima minoră P.B.M. a
întreţinut raporturi sexuale cu diverse persoane în apartamentul din mun. Bacău, ,
percepând şi predând către soţii M. tariful obţinut de 100 lei/ raport sexual/ jumătate
de oră sau 200 lei/ora.
În acest sens, înv. M. I.M. era cea care răspundea la apelurile telefonice ale
clienţilor, folosind numele fals de „R.” , pentru ca ulterior, minora P.B.M. să întreţină
raporturile sexuale cu clienţii, conform tarifelor stabilite prin telefon.
În drept faptele inculpatului M.G.A. întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunilor prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 modificată prin OUG
41/2011, art. 13 alin.1,2,3 teza a II - a din Legea 678/2001 modificată prin OUG
41/2011, cu aplic. art. 41 al.2 C.pen., art. 51 din Legea 161/2003, toate cu aplic. art.
33 lit.a C.pen., art. 37 lit.a,b C.pen., şi constau în aceea că:
1. faţă de partea vătămată - minoră B.G.P. (17 ani) din com. G., sat H., jud. Bacău.
- în perioada începutul lunii iunie 2011 – 20.01.2012, a efectuat, prin înşelăciune,
violenţă fizică/sexuală şi ameninţări, acte materiale de recrutare, cazare şi obligare la
practicarea prostituţiei pe raza judeţului Bacău;
2. faţă de partea vătămată - majoră N.E.D. (18 ani) din mun. Bacău jud. Bacău:
- în perioada septembrie – octombrie 2011, a efectuat acte materiale de recrutare,
cazare şi înlesnire la practicarea prostituţiei pe raza judeţului Bacău;
- în aceeaşi perioadă a transferat-o în schimbul sumei de 1500 euro către numitul
A.R., în scopul ca acesta să continue activităţile de exploatare sexuală în Bucureşti;
- în aceeaşi perioadă a transportat partea vătămată în Germania în scopul ca aceasta
prin practicarea prostituţiei să îi realizeze foloase materiale ilicite;
3. faţă de partea vătămată H.A.E. (17 ani din mun. Bacău, jud. Bacău;
- în perioada august –septembrie 2011, prin acte de violenţă sexuală, a obligat la
practicarea prostituţiei partea vătămată minora H.A.E. (17 ani) în diverse locaţii
situate pe raza judeţului Bacău.
4. faţă de partea vătămată S.I. (17 ani);
- în perioada lunii octombrie – noiembrie 2011, în scopul de a obţine foloase materiale
ilicite pe minora S.I. (16 ani), prin înşelăciune, ameninţări şi lipsire de libertate în mod

34
ilegal, timp de peste o lună de zile, a cazat-o şi oligat la practicarea prostituţiei la
locuinţa familiei M. din mun. Bacău,
5. faţă de partea vătămată P.B.M. (15 ani);
- în perioada lunii noiembrie 2011 – 08.02.2012, a efectuat acte materiale de recrutare,
cazare şi obligare la practicarea prostituţiei pe raza mun. Bacău.
- pe perioada cât a obligat partea vătămată minoră P.B.M. (15 ani) să practice
prostituţia la locuinţa din Bacău, prin intermediul unei camere web ataşată la o unitate
centrală informatică din interiorul dormitorului apartamentului, a produs în vederea
răspândirii şi, ulterior, a transmis către altă persoană materiale pornografice conţinând
imagini pornografice înregistrate cu o cameră web, în timp ce minora P.B.M., de 15
ani, întreţinea raporturi sexuale cu clienţii ce solicitau favoruri sexuale.
B. Faptele inculpatei M. I.M., ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii
prev. şi ped. de art. 13 alin.1,2,3 teza a II - a din Legea 678/2001 modificată prin OUG
41/2011 cu aplic. art. 41 al.2 C.pen., şi constau în aceea că:
- în perioada începutul lunii iunie 2011 – 20.01.2012, a efectuat acte materiale de
cazare şi obligare la practicarea prostituţiei pe raza mun. Bacău faţă de partea
vătămată minoră B.G.P. (17 ani) din com. G., sat H., jud. Bacău.
- în perioada lunii octombrie – noiembrie 2011, în scopul de a obţine foloase materiale
ilicite, prin înşelăciune, ameninţări şi lipsire de libertate în mod ilegal, timp de peste o
lună de zile, a cazat şi obligat la practicarea prostituţiei la locuinţa lor din mun. Bacău,
pe minora S.I. (16 ani);
- în perioada lunii noiembrie 2011 – 08.02 .2012, a efectuat acte materiale de cazare şi
obligare la practicarea prostituţiei pe raza mun. Bacău faţă de partea vătămată minoră
P.B.M. (15 ani) din com. M. , jud. Bacău.
Din examinarea acestor mijloace de probă, specifice aflării adevărului în cazul
infracţiunilor privind traficul de persoane prin exploatarea victimelor în scopul
obţinerii de foloase din practicarea prostituţiei, rezultă cu certitudine că, în contextul
unor relaţii stabilite în anul 2011 – 2012 , în înţelegere, coinculpaţii din cauză au
comis acţiuni prevăzute ca modalităţi alternative în sensul art. 12 şi art. 13 din Legea
nr. 678/2001, constând în recrutarea prin cazarea, găzduirea şi plasarea părţilor
vătămate – parte din ele minore , constrângându-le fizic şi moral să întreţină relaţii
sexuale cu diferiţi bărbaţi, contra unor sume de bani, beneficii pe care şi le-au însuşit,
împărţindu-le proporţional participaţiei la activitatea infracţională.

35
 BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, Traficul de ființe

umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, ed. Asociația Alternative Sociale, Iași,
2005;

2. I. Gârbuleț, Traficul de persoane, Doctrină. Jurisprudență, ed. Universul

Juridic, București, 2010;

3. N. Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul ,crima organizată- practică

judiciară, ed. Hamangiu, 2006;

4. D. Mihalache, Traficul de persoane ca fenomen, pe www.cercetarijuridice.ro;

5. I.C. Spiridon, Observații referitoare la Legea nr 678/2001 privind prevenirea și

combaterea traficului de persoane, in Dreptul nr. 7/2002;

6. C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole,

vol. I, Drepturi și libertăți, ed. All Beck, București, 2007;

7. M. Foucault, Istoria sexualității, vol. 3, ed. Univers, București, 2005;

8. G. Antoniu, Comenatariu în Codul penal comentat și adnotat. Partea specială,

vol. I, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975;

9. Gh. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, editia a 2-a, ed. Hamangiu,
București, 2008;

36