Sunteți pe pagina 1din 10

TRAFICUL DE FIINŢE UMANE

CA PROBLEMĂ SOCIALĂ

Burduhos Iustiniana
Univ. AL.I.CUZA
Facultatea de FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE SOCIAL POLITICE
Specializare ŞTIINŢE POLITICE
Anul III , grupa 2
I. Natura problemei. Ce este traficul de fiinţe umane ?
Fenomenul traficului a existat întotdeauna, dar acesta a evoluat
mult de-a lungul timpului.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea,
migraţii masive de femei europene au fost organizate către continentul
american sau Africa de Nord. Traficul de femei către Europa era
organizat în egală măsură.Pentru a pune capăt la ceea ce era numit în
mod obişnuit “traficul albilor”, două Conferinţe Internaţionale s-au ţinut
la Paris în 1902 şi în 1910. Lucrările au culminat cu semnarea
Convenţiei Internaţionale privind traficul albilor (Paris, 4 mai 1910),
completată mai apoi de Convenţia Internaţională pentru combaterea
traficului de femei şi copii (30 septembrie 1921) şi de Convenţia
Internaţională privind suprimarea traficului femeilor majore (Geneva,
11octombrie 1993). Convenţia pentru combaterea traficului de fiinţe
umane şi a exploatării prostituţiei altora (New York, 2 decembrie 1949)
anulează şi înlocuieşte parţial, dispoziţiile instrumentelor internaţionale
anterioare.
Dezvoltarea mijloacelor de comunicaţie şi dezechilibrele
economice mondiale au
internaţionalizat traficul. A existat întâi traficul de albi, apoi traficul din
Sud spre Nord, iar acum traficul de fiinţe umane din regiunile mai
defavorizate spre regiunile mai prospere (în special spre Europa
Occidentală), indiferent de localizarea lor geografică.
Traficul de fiinţe umane (în special de femei şi tinere fete, chiar dacă
bărbaţii se numără în mod egal printre victime) se dezvoltă recent în
întreaga lume. Atunci când dorinţa de emigrare către est nu poate fi
satisfăcută legal, candidaţii(tele) la migraţii au recurs la intermediari
care s-a dovedit ades că făceau parte din reţele criminale organizate şi
că erau împuterniciţi să “recruteze” persoane destinate prostituţiei. În
special situaţia din anumite regiuni ale Europei şi, în special, de la
sfârşitul anilor ’80 în Europa Centrală şi Orientală (odată cu
deschiderea graniţelor, creşterea şomajului şi sărăciei, bulversarea
structurilor statale şi diminuarea controlului) tinde să favorizeze
dezvoltarea tuturor formelor de trafic şi în special al traficului de fiinţe
umane în scopul exploatării sexuale.

II. Cauzele care determină apariţia şi proliferarea traficului


de fiinţe umane
Traficul de fiinţe umane a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani, devenind o
problemă naţională şi internaţională. Fenomenul nu este unul episodic, implicând un
număr mare de persoane, cunoscând profunde conotaţii de ordin social şi economic,
demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului şi devenind o
problemă ce se agravează constant.
O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi proliferarea
fenomenului traficului de fiinţe umane, la nivelul ţării noastre, face posibilă gruparea
acestora. Astfel, efectele tranziţiei din ţările din sud-estul Europei au avut drept rezultat
schimbări politice, sociale şi culturale care, la rândul lor, au determinat o creştere a
sărăciei şi a ratei şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii între bărbaţi şi
femei. În ultimii ani, această tranziţie a creat situaţii de criză , răspândirea traficului fiind
efectul feminizării sărăciei şi a migraţiei pe piaţa muncii.
Corupţia autorităţilor poate constitui un factor care permite dezvoltarea
fenomenului traficului de persoane; traficul şi corupţia se completează reciproc, prin
aceea că traficul creează multiple oportunităţi care au ca finalitate coruperea
funcţionarilor publici şi crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alţi
factori pentru combaterea acestui fenomen.
Controlul slab al graniţelor, lipsa sistemului de evidenţă a persoanelor care
emigrează, în ţara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existenţa unui cadru legislativ
neadecvat, inaplicabil referitor la migraţie, la combaterea traficului de persoane, protecţia
victimelor şi a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat apariţia şi
dezvoltarea traficului de fiinţe umane.
Restricţionarea oportunităţilor de migrare legală în ţările de destinaţie, precum şi
reglementările foarte restrictive cu privire la migraţia legală impuse de ţările cu o
economie mai dezvoltată, spre care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice
formă de migraţie legală, situaţie care favorizează traficul.
Factorii informaţionali scăzuţi privind realităţile pieţei muncii sau nivelul de trai
în ţările de destinaţie, posibilităţile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare,
consecinţele muncii la negru determină aprecierea incorectă a şanselor reale de succes,
favorizând traficul.
Potrivit unui studiu comandat de O.I.M în România, s-au identificat o serie de
factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot
atâtea cauze care determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane, astfel:
- amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind ţară de origine, de tranzit şi de
destinaţie favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză
atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă şi rezidenţa într-o
aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în marile oraşe sunt mai
vulnerabile faţă de trafic, în comparaţie cu cele care locuiesc în comunităţi mici,rurale);
- grupurile de apartenenţă; tinerele care locuiesc într-un mediu instituţionalizat sunt
semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;
- abuzul şi disfuncţionalitatea familială, lipsa de comunicare în familie şi dezintegrarea
socială; astfel, experienţa unui abuz, fie în familie, fie într-o instituţie, creşte substanţial
vulnerabilitatea faţă de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migraţie
şi trafic, alimentând sentimentul eşecului în relaţiile personale şi determinându-le pe
tinere să-şi caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre
părinţi şi tinere generează sentimentul de nonapartenenţă la familie şi măreşte
vulnerabilitatea faţă de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul
dezintegrării şi facilitează desprinderea de familie şi de comunitate;
- achiziţiile şi aspiraţiile personale; dorinţa de realizare personală şi independenţă
financiară se află într-un raport de directă proporţionalitate cu riscul traficării (proiectarea
succesului în străinatate este o cauză dominantă în apariţia traficului);
În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele cele trei nivele de
coexistenţă: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forţei de muncă şi
donarea de organe.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare şi mai importantă
formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă
sursă de profit pentru traficanţi.
În concluzie, se poate spune că sărăcia, şomajul, discriminarea pe piaţa muncii,
violenţa domestică şi abuzul determină pentru femei şi tinere, în general, naşterea unei
dorinţe de „evadare către o lume mai bună,” astfel încât ofertele înşelătoare ale
traficanţilor sunt acceptate cu uşurinţă.

III. Politici şi programe sociale

Statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au subliniat că


traficul de fiinţe umane constituie o violare flagrantă a drepturilor
fundamentale ale victimelor. Statele membre ale ganizaţiei Naţiunilor
Unite au constatat că traficul a devenit o activitate majoră a
criminalităţii organizate internaţional şi au solicitat eliminarea acestui
fenomen şi oferirea unei asistenţe victimelor acestei forme de violenţă,
care sunt în principal femei şi tinere fete.
Mai multe rapoarte, rezoluţii şi programe de acţiune au fost
adoptate în acest domeniu în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ar
trebui să se menţioneze în special:
- Rezoluţiile anuale privind lupta împotriva traficului de femei şi tinere
fete, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
- Raportul privind traficul de femei şi prostituţia forţată prezentat
Comisiei
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru drepturile omului de către raportul
special al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa împotriva
femeilor, cauzele şi consecinţele acesteia (documentul
E/CN.4/1997/47).
- Programul Viena de acţiune, adoptat de Conferinţa mondială privind
drepturile omului (Viena, 14 – 25 iunie 1993) şi Declaraţia privind
eliminarea violenţei împotriva femeilor adoptată de Adunarea Generală
(decembrie 1993) declară că statele membre sunt alarmate de faptul
că posibilităţile femeilor de a ajunge la egalitatea juridică, socială,
politică şi economică în cadrul societăţii sunt limitate, în special de
violenţa continuă şi endemică exercitată asupra femeilor.
- Programul de acţiune adoptat de Conferinţa internaţională privind
populaţia şi dezvoltarea (Cairo, 5-13 septembrie 1994) şi Programul de
acţiune adoptat la cea de-a patra Conferinţă mondială privind femeile
(Beijing, 4-15 septembrie 1995) au stabilit o serie de principii de bază
în materia egalităţii între femei şi bărbaţi. Programul Beijing de acţiune
a invitat în mod deosebit guvernele ţărilor de origine, de tranzit şi de
destinaţie şi organizaţiile regionale şi internaţionale să lupte împotriva
condiţiilor de bază care încurajează traficul adoptând măsuri în
domeniul justiţiei penale şi civile, asigurând cooperarea între toate
serviciile de combatere şi prevăzând resurse pentru reeducarea
victimelor şi pentru programul de educaţie şi formare preventivă.
Unul dintre organismele care încearcă să prevină traficul de fiinţe umane la
nivel mondial este Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). În
România, OIM desfăşoară începând cu anul 2000 diferite programe de asistenţă
pentru victimele traficului, prin repatrierea şi reintegrarea acestora în familiile de bază.
Prin ratificarea instrumentelor internaţionale în materie:
• prin Legea nr. 470/2001 a fost ratificat Protocolul Facultativ la Convenţia cu
privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor
şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000;
• prin Legea nr. 565/2002 au fost ratificate Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea,
reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi
copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale, precum şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe
calea terestră, a aerului şi pe mare, adoptate la New York la 15 noiembrie
2000, România şi-a manifestat opţiunea privind implicarea activă în lupta
împotriva acestui fenomen.

În perioada mai 2002 - aprilie 2004, Salvaţi Copii a implementat prima fază a
Programului Regional de Răspuns la Problematica Traficului de Copii în Sud
Estul Europei, în cadrul căruia au fost pilotate proiecte anti-trafic pentru copii aflaţi în
risc de a deveni victime ale traficului şi pentru copii victime ale traficului din 6 ţări.
Prin intermediul primei faze pilot, Salvaţi Copii şi partenerii săi şi-au îmbunătăţit
cunoştinţele în domeniul traficului de copii şi au identificat modalităţi de îmbunătăţire
a intervenţiilor împotriva traficului de copii.

Salvaţi Copii continuă să vadă traficul de copii ca pe o prioritate regională în Sud


Estul Europei (SEE).

De aceea, în aprilie 2005 a iniţiat faza a II a Programului Regional de Răspuns la


Problematica Traficului de Copii (RPTC), program ce a fost dezvoltat pe baza
lecţiilor învăţate şi a reuşitelor din prima fază. Acest program a durat 3 ani.

IV. Scopul şi obiectivele programelor

La începutul anului 2001, OIM-Misiunea România demarează programul de


Repatriere şi asistare pentru femeile victime ale traficului de fiinţe umane. În cadrul
acestui program se deschide centrul experimental de tranzit şi asistenţă pentru victime.
Angajaţii în cadrul acestui centru au fost responsabili de oferirea de servicii , de tranzit şi
asistenţă de reintegrare pentru un număr de 126 victime, timp de un an. La sfârşitul
anului experimental, serviciile de asistare au fost divizate în două tipuri total distincte, cu
locaţii distincte.
ADPARE apare ca urmare a acestei divizări de servicii, asociaţia fiind fondată şi
dezvoltată de catre echipa din 2001.
Obiectivele sunt:
- Combaterea traficului de fiinţe umane (prevenţie , asistenţă pentru reintegrare, lobby)
- Apărarea drepturilor omului (prevenţie , asistenţă, lobby)
- Reducerea fenomenului infracţional (prevenţie, asistenţă pentru reintegrare, lobby) .
Grupuri ţintă: - Victimele traficului de fiinţe umane;infractori şi victime ale
infracţiunilor ;
consumatori de droguri ; specialişti ;autorităţi – publice şi private ;elevi şi studenti ;
comunitatea.
Scopul general al Programului Regional de Răspuns la Problematica
Traficului de Copii faza a II a este de a creşte protecţia drepturilor copiilor victime ale
traficului sau ale copiilor aflaţi în risc de a deveni victime în ţările din Sud - Estul
Europei unde se desfaşoara programul.
Obiectivele principale ale programului:
1. Prevenirea traficului de copii, prin întelegerea principalilor factori de risc şi
prin îmbunătăţirea sistemului de protecţie a copilului.
2. Identificarea şi asistenţa copiilor , victime ale traficului, prin scoaterea lor din situaţia
de trafic şi prin oferirea de servicii de specialitate
3. Reintegrarea copiilor victime ale traficului, prin respectarea drepturilor lor şi
asigurarea de servicii în conformitate cu nevoile lor
4. Creşterea capacitaţii instituţiilor de a interveni eficient pentru a proteja drepturile
copiilor victime ale traficului sau în risc de a deveni victime ale traficului.

V. Concluzii

Traficul de fiinţe umane a devenit în timp, aşa cum s-a arătat, o temă
importantă pe agenda politică a Uniunii Europene. În acest sens, se poate observa
diversitatea instrumentelor legislative sau nu, adoptate pentru a face posibile atât
prevenirea, cât şi combaterea şi sancţionarea traficului de fiinţe umane.
În vreme ce majoritatea politicilor privesc prevenirea şi combaterea traficului
de fiinţe umane, instrumentele legislative privesc mai degrabă cooperarea
poliţienească şi judiciară, astfel încât referirea la trafic ca atare este una indirectă. Se
mai poate observa că, în general, politicile se lovesc de dificultatea unei puneri în
aplicare efective, deoarece multe dintre documente au o valoare de recomandare, şi
nu una obligatorie.
Traficul de fiinţe umane este însă, tot mai mult, un fenomen care capătă un
caracter internaţional, în măsura în care transcende frontierele naţionale.
Traficul de fiinţe umane nu se limitează numai la exploatare forţată, atunci când
victimele nu au libertatea de a alege ce sa muncească, cât sa muncească şi nu sunt plătite
pentru munca lor.
În majoritatea cazurilor, victimele sunt ţinute şi abuzate în condiţii care generează
consecinţe grave asupra sănătăţii lor reproductive şi mentale, cu atât mai mult cu cât nici
nu au acces la asistenţă medicală. Traficanţii folosesc tactici manipulative şi metode de
control extrem de brutale faţă de victime - abuz sexual, bătăi, intimidări şi ameninţări
directe sau orientate către familiile victimelor, înfometare, exploatare pâna la epuizare,
izolarea victimelor şi permanenta amagire a acestora cu promisiuni de plată şi lăsare în
libertate pentru a le forţa să se supună ordinelor şi cerinţelor lor.

BIBIOGRAFIE

1. Traficul de fiinţe umane în scopul exploatării economice. Manual


pentru traininguri.

2. www.antitrafic.ro
3. http://anitp.mai.gov.ro/ro/index.php