REFERAT

Managementul activităţilor de investigare a

infracţionalităţii circumscrise traficului de
minori

BUCUREŞTI
2018
 Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliţiei din alte state,
datate la sfârşitul secolului al XIX-lea, care indicau răpiri şi vânzări de copii şi fete din satele locuite
de evreii din Ţara Galilor şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est în bordelurile din toată lumea,
în special în America de Sud, in America Latină şi în Caraibe, în particular Argentina şi Brazilia, date
despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 1860.

Peste mai bine de un secol şi jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiaşi, însă
datorită tendinţelor de industrializare, internaţionalizare şi globalizare au apărut şi cauze noi.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi proliferarea fenomenului

traficului de fiinţe umane, face posibilă gruparea acestora.

Discriminarea pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului (pe piaţa muncii
femeile sunt ultimele angajate şi primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către
sectoarele neconvenţionale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-şi câştiga
existenţa, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piaţa muncii „la negru” fiind industria
sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii şi cu ocaziile de a emigra au
determinat considerarea emigrării în ţările mai dezvoltate, ca unică soluţie.

Factori favorizanţi ai traficului cu persoane:

 contextul istoric, economic şi social;

 arenţe ale cadrului legal;

 insuficieţa unor mecanisme de combatere şi control;

 sărăcia (dar nu mizeria, ci o relativă stare de sărăcie la care te raportezi în

comparaţie cu cetăţenii statelor dezvoltate);

 ignoranţa – lipsa unor informaţii adecvate şi bine structurate;

 influenţa negativă din partea unor curente şi ideologii străine;

 spiritul de aventură, etc.

Factorii de risc ai traficului cu persoane:

 dezvoltarea cantitativă a fenomenului migrator, prin înmulţirea “ţărilor sursă”;

 afectarea substanţială a ţărilor puternic dezvoltate economic din vestul şi nordul

Europei, acestea devenind ţinte predilecte pentru grupuri masive de migranţi
 originari din zonele defavorizate (Africa, Asia de Sud, America Centrală ) sau din
zonele de conflicte violente ( Irak, Afganistan, Pakistan, Sudan, Palestina etc.);

 afectarea majoră a ţărilor de tranzit, care sunt lipsite de potenţialul economic

pentru a găzdui, fie şi temporar, fluxurile de migranţi;

 modificări calitative în evoluţia fenomenului migrator care, datorită măsurilor de

autoprotecţie luate de “ţările ţintă” sau cele de tranzit, se manifestă prioritar în
ultimul timp prin modalităţi ilicite.

Consecinţe negative ale fenomenul migraţiei ilegale:

 prezenţa pe teritoriul naţional a unor comunităţi străine eterogene din punct de

vedere etnic, lingvistic, religios şi educaţional, ceea ce implică dificultăţi majore
de adaptare în relaţiile cu localnicii şi constituie surse de conflict între grupurile de
străini (pakistanezi şi indieni sau între aceştia şi străini proveniţi din Bangladesh,
între turci şi kurzi, între irakieni şi iranieni sau între pakistanezi şi indieni, etc.);

 implicarea unor structuri de tip mafiot în traficul ilicit de persoane, posibilitatea ca

migranţii, determinaţi de situaţia lor citică, să fie recrutaţi cu uşurinţă de structurile
crimei organizate, pentru a fi folosiţi şi în celelalte forme de trafic (arme şi muniţii,
droguri, autoturisme de lux, etc.) astfel că, din acest punct de vedere se poate
spune că migraţia implică inevitabil şi “import de criminalitate”;

 tendinţa a numeroşi străini, lipsiţi de mijloace de întreţinere, de a şi le procura prin

săvârşirea de infracţiuni, deseori în complicitate cu elementele infractoare
autohtone;

 apariţia a tot mai multe societăţi comerciale cu sedii fictive, care constituie
paravane pentru desfăşurarea unor activităţi ilegale;

 posibilitatea transmiterii de către migranţi a unor boli specifice zonelor geografice

de unde provin;

 unii dintre migranţi sunt simpatizanţi sau chiar membri ai unor organizaţii
extremist-teroriste de sorginte fundamentalist-islamică;
  suportarea unor cheltuieli împovărătoare pentru bugetul naţional, în legătură cu
returnarea migranţilor ilegali în ţările de origine, ca şi pentru cazarea, întreţinerea
şi asistenţa solicitanţilor de azil.

Traficul de fiinţe umane: cauze, forme, modalităţi şi mijloace.

Traficul de fiinţe umane a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani, devenind o problemă
naţională şi internaţională.

Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde
conotaţii de ordin social şi economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale
omului şi devenind o problemă ce se agravează constant.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea şi combaterea
traficului de fiinţe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăţi rezultate, în primul rând,
din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilităţii foarte mari, intensei
circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea
fenomenului, asigurată de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale.

Deşi fenomenul ia amploare în întreagă lume, el se manifestă cu precădere în zonele în care

lipseşte o legislaţie corespunzătoare şi un sistem de cooperare eficient între instituţiile
guvernamentale şi societatea civilă.

Peste mai bine de un secol şi jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiaşi, însă
datorită tendinţelor de industrializare, internaţionalizare şi globalizare au apărut şi cauze noi.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi proliferarea fenomenului

traficului de fiinţe umane, face posibilă gruparea acestora.

Discriminarea pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului (pe piaţa muncii
femeile sunt ultimele angajate şi primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către
sectoarele neconvenţionale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-şi câştiga
existenţa, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piaţa muncii „la negru” fiind industria
sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii şi cu ocaziile de a emigra au
determinat considerarea emigrării în ţările mai dezvoltate, ca unică soluţie.

Corupţia autorităţilor poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului
de persoane; traficul şi corupţia se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple
oportunităţi care au ca finalitate coruperea funcţionarilor publici şi crearea premiselor de subminare a
întregului efort depus de alţi factori pentru combaterea acestui fenomen.

Controlul slab al graniţelor, lipsa sistemului de evidenţă a persoanelor care emigrează, în ţara
de origine, lipsa cadrului legislativ sau existenţa unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor
la migraţie, la combaterea traficului de persoane, protecţia victimelor şi a martorilor constituie, de
asemenea, cauze care au determinat apariţia şi dezvoltarea traficului de fiinţe umane.

Romania in contextul traficului de persoane

Potrivit unui studiu comandat de O.I.M. în România, s-au identificat o serie de factori care
determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care
determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane, astfel:

- amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind ţară de origine, de tranzit şi de

destinaţie favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci când ne
referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din
Moldova şi Muntenia) şi rezidenţa într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în
marile oraşe sunt mai vulnerabile faţă de trafic, în comparaţie cu cele care locuiesc în comunităţi
mici, rurale);

- grupurile de apartenenţă; tinerele care locuiesc într-un mediu instituţionalizat sunt

semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;

- abuzul şi disfuncţionalitatea familială, lipsa de comunicare în familie şi dezintegrarea

socială; astfel, experienţa unui abuz, fie în familie, fie într-o instituţie, creşte substanţial
vulnerabilitatea faţă de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migraţie şi trafic,
alimentând sentimentul eşecului în relaţiile personale şi determinându-le pe tinere să-şi caute
libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinţi şi tinere generează
sentimentul de nonapartenenţă la familie şi măreşte vulnerabilitatea faţă de trafic; lipsa unui grup de
prieteni accentuează sentimentul dezintegrării şi facilitează desprinderea de familie şi de comunitate;

- achiziţiile şi aspiraţiile personale; dorinţa de realizare personală şi independenţă financiară se

află într-un raport de directă proporţionalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinatate
este o cauză dominantă în apariţia traficului);
 Traficul de copii în Romania, forme, concepte, metode

România, ca entitate statală din Europa de Est, este în primul rând o ţară de origine pentru
victimele traficului de fiinţe umane.

US Department Report caracterizează România ca ţară de origine şi de tranzit în special

pentru femei şi fete traficate în Bosnia, Serbia, Macedonia, Kosovo, Albania, Grecia, Italia şi Turcia
în scopul exploatării sexuale.

În Europa de Est, România şi Moldova se poziţionează între fostul bloc sovietic şi ţările fostei
Iugoslavii care au suferit nu doar efectele negative ale tranziţiei, ci şi consecinţele războiului. Datorită
poziţiei sale geografice, România este o importantă rută (ţară de tranzit) pentru victimele traficului
din Republica Moldova, Ucraina şi, uneori, din unele ţări asiatice.

Până în 2002, zona Balcanilor reprezenta principala arie către care erau traficate persoanele
din România, de aici fiind repatriat numărul cel mai ridicat de victime. Persoane din România şi din
Republica Moldova erau traficate prin România cel mai adesea în Serbia şi Muntenegru, iar de aici în
alte ţări balcanice sau vest europene.

Cazuri de femei şi copii traficaţi din România, dar şi din Moldova, au fost raportate în Bosnia
şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia (inclusiv Kosovo).

De asemenea, astfel de cazuri sunt întâlnite în ţări vest europene ca Belgia, Luxemburg şi
Franţa. În afara Europei, cazuri izolate de victime din România au fost raportate în Cambogia, Canada
sau Africa de Sud.

Începând cu anul 2003, principalele destinaţii ale victimelor traficului din România sunt
Spania, Italia, Franţa, Olanda, Austria şi Grecia. Cel mai mare număr de copii traficaţi şi de copii
separaţi de familie au fost returnaţi din aceste ţări. Această schimbare în destinaţiile copiilor victime
ale traficului este în strânsă legătură cu migraţia pentru muncă, dar şi cu cererea din aceste ţări.

Jurnaliştii prezintă cazurile unor copii implicaţi în prostituţie sau în muncă forţată, traficaţi
chiar de părinţii lor sau de persoane care îi au în îngrijire. Considerăm că problema traficului intern
necesită atenţie atât din partea instituţiilor statului responsabile, cât şi din partea organizaţiilor
neguvernamentale.
 Profilul victimelor

Dintre cazurile de copii, asistate de către OIM, categoria de vârstă cea mai des întâlnită este
15 – 17 ani, majoritatea covârşitoare fiind fete. Nivelul de educaţie al copiilor este scăzut, aceştia
abandonând şcoala.

Copiii provin în special din zona Moldovei, din familii dezorganizate, în care sărăcia
accentuează toate celelalte probleme (alcoolism, abuz, violenţă fizică şi verbală). Familia este
caracterizată de asemenea de un nivel redus al educaţiei. Relaţiile copilului cu familia sunt slabe,
acesta fiind astfel mult mai vulnerabil la influenţe exterioare.

Un alt factor care contribuie la vulnerabilitatea copiilor sunt „poveştile de succes”: cazurile
persoanelor care au fost plecate în străinătate şi care s-au întors după o perioadă scurtă de timp cu
sume mari de bani. Din acest punct de vedere, zona nordică a ţării este cunoscută ca o importantă
sursă a emigraţiei ciclice pentru muncă. În aceste condiţii este relativ uşor să recrutezi un copil
utilizând false promisiuni de muncă în afara ţării.

De asemenea, există familii care pleacă împreună cu copiii în afara ţării sau îşi dau
consimţământul pentru ca aceştia să călătorească singuri sau însoţiţi de alte persoane (rude, prieteni,
cunoştinţe), neştiind sau nevrând să ştie la ce fel de „muncă” vor fi supuşi copiii.

S-a constatat că o caracteristică importantă a copiilor care părăsesc ţara o reprezintă percepţia
acestora asupra posibilităţilor de realizare personală în locul/ţara nativă. Având un nivel al şcolarizării
şi al pregătirii profesionale scăzut, copiii percep viitorul lor în ţară ca fără posibilităţi de a avea un trai
decent.

De asemenea, lipsa informaţiilor despre modalităţile legale de a munci într-o altă ţară (vârsta
minimă legală, acte necesare, pregătire profesională) îi fac vulnerabili în faţa unor promisiuni de
slujbe foarte bine plătite şi care nu necesită o pregătire specializată.

Factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la trafic

Există o combinaţie de factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la situaţia de a fi traficaţi.

Aceştia pot fi identificaţi la diferite nivele de analiză, de la individual la nivel naţional.

Factorii sociali, respectiv situaţia familială (nivel scăzut al educaţiei în familie, istorie de
abuz, părinţi alcoolici, lipsa comunicării între părinţi şi copii, familii dezorganizate-divorţ, familii
monoparentale, lipsa îngrijirii părinteşti (viaţa într-o instituţie de protecţie sau viaţa pe stradă), zona
de provenienţă ( lipsa oportunităţilor de angajare în oraşe mari sau zone rurale din ariile foarte sărace
ale ţării, nivel ridicat al migraţiei ciclice pentru muncă în străinătate, poveşti de succes din partea
celor care au fost plecaţi pentru muncă în străinătate), lipsa unei culturi a migraţiei (lipsa informaţiilor
privind instituţiile implicate în procesul de migrare şi asupra posibilităţilor legale de obţinere a unui
loc de muncă în străinătate, lipsa informaţiilor privind drepturile angajaţilor, lipsa informaţiilor
privind ţara în care doresc să migreze pentru muncă-o imagine iluzorie privind viaţa în ţările vestice),
sunt factori primordiali în vulnerabilitatea copiilor la trafic.

Factorii economici generali

Deasemenea, factorii economici generali sărăcia şi sărăcia extremă, nivelul ridicat al

şomajului, retribuţii scăzute pentru muncă necalificată, insecuritatea locului de muncă, sporesc
punctele sensibile de trafic.

Factori de politică socială

Statele sursă, prin instituţiile abilitate îşi aduc un aport indirect de risc prin factori de politică
socială, respectiv strategii ineficiente de combatere a şomajului şi sărăciei; sistem educaţional
inadecvat în raport cu cerinţele pieţei forţei de muncă; un cadru instituţional relativ nou privind
combaterea fenomenului traficului de fiinţe umane; alocare bugetară insuficientă pentru
implementarea Planurilor Naţionale privind sărăcia, combaterea traficului de fiinţe umane, tineretul,
copiii care părăsesc centrele de protecţie; nu există coerenţă între Planurile Naţionale care vizează
copilul (întârzierea în apariţia legii copilului).

Formele traficului de copii

Modalităţile prin care copiii ajung să fie traficaţi, ca formă a migraţiei, în scopul exploatării
sexuale sau a exploatării prin muncă sunt diferite.

Traficului în scopul exploatării sexuale

Cea mai des întâlnită modalitate de recrutare în cazul traficului în scopul exploatării
sexuale este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara ţării, venită din partea unor cunoştinţe
recente, a unor prieteni sau rude.

Uneori chiar părinţii sunt implicaţi în traficarea propriilor copii, dându-şi acordul în scris
pentru părăsirea ţării, chiar dacă ştiu ce va urma. În alte cazuri, prieteni sau cunoştinţe recente
abordează viitoarea victimă promiţându-i o slujbă foarte bine plătită în afara ţării (de obicei bonă,
chelneriţă sau menajeră) şi care nu necesită o pregătire profesională specială.
 Abordarea are loc în locaţii frecventate de către copil/adolescent (în discotecă, pe stradă sau
chiar în casa părintească).

În cadrul interviurilor au fost semnalate şi cazuri în care copiii implicaţi deja în prostituţie
reprezintă o ţintă a recrutorilor. În cazul acestora, recrutarea constă în promisiunea unor slujbe care
implică activităţi sexuale „inocente” în cluburi private sau saloane de masaj, ori în prezentarea unor
posibilităţi de câştig mai mari prin practicarea prostituţiei în afara ţării, ori chiar prin cumpărarea
acestora de la proxeneţi locali.

Răpirile reprezintă o modalitate de recrutare mult mai rară decât falsele promisiuni de muncă,
însă cu atât mai violente şi mai traumatizante pentru victime. În aceste cazuri, recrutorul foloseşte
violenţa încă de la început. În cazul răpirilor, posibilitatea de a trece graniţa în mod legal este scăzută,
aşa că traficanţii apelează la „călăuze” care, contra cost, facilitează trecerea frontierei ocolind
punctele de control.

Traficului de fete in scopul de a deveni mama surogat

In cazul traficului de fete in scopul de a deveni mama surogat se promit sume de bani foarte
mari pentru nasterea unui copil sanatos.

Traficul de mamele surogat au ajuns insa o afacere neagra, pentru ca legea nu este deloc clara
in acest sens. trficantii risca ani grei de inchisoare.

Autoritatile cunosc fenomenul, dar nu prea reactioneaza. Negotul cu vieti de copii este foarte
profitabil si datorita faptului ca varianta legala de a apela la o mama surogat este foarte costisitoare
retelele de crima organizata au creat si optiunea mai ieftina, dar ilegala si cu foarte mari riscuri.

Traficului de copii în scopul exploatării prin muncă

În cazul traficului de copii în scopul exploatării prin muncă, familia copilului este implicată
într-un mod direct sau indirect în acest proces. În multe cazuri este vorba de migraţia întregii familii
în altă ţară, de obicei cu destinaţie vest europeană. Acest proces este văzut ca singura modalitate de a
duce o viaţă cu mult mai bună, uneori ca singura şansă de supravieţuire.

Plecarea familiei este organizată din timp, urmărindu-se asigurarea transportului, a trecerii
graniţei (de cele mai multe ori în mod legal) şi a asigurării unui contact în ţara de destinaţie. De obicei
familia îşi pregăteşte plecarea bazându-se pe experienţa altor rude, prieteni sau cunoştinţe care au mai
fost plecate sau se află în străinătate.
 În aceste cazuri, familia se transformă în traficant, dar şi exploatator, pentru că de cele mai
multe ori copiii sunt folosiţi în ţara de destinaţie pentru a asigura venitul necesar întregii familii prin
diverse modalităţi, cele mai frecvente fiind cerşetoria şi furtul, neexcluzând însă şi exploatarea
sexuală.

De multe ori, adulţii din aceste familii se întorc acasă, copiii fiind lăsaţi în „grija” unor reţele
locale de exploatare care lunar trimit familiilor anumite sume de bani.

În alte cazuri, părinţii îşi dau acordul ca minorii să părăsească ţara pentru a munci în
străinătate, fiind însoţiţi de rude sau cunoştinţe care deja activează ca „transportatori”, facilitând
procesul de deplasare al copiilor până în ţara de destinaţie.

Unii dintre aceştia se ocupă şi de „plasarea” copiilor în diverse reţele de exploatare. Părinţii
ignoră pericolele la care sunt expuşi copiii, considerând că le oferă acestora şansa unei vieţi mai bune.

În cazurile în care familia este implicată într-un mod sau altul în procesul de traficare, copii nu
se opun, fiind convinşi că e de datoria lor să-şi ajute familia şi că vor avea un viitor mai bun.

Influenţaţi de grupul de prieteni, percepând rămânerea în ţară ca pe o viaţă lipsită de

perspective, o parte însemnată a minorilor neînsoţiţi aflaţi în străinătate pleacă pe cont propriu.

Majoritatea sunt băieţi. Şi în aceste cazuri însă există adulţi care facilitează cel puţin
transportul. Aceste persoane sunt cunoscute prin intermediul prietenilor sau cunoştinţelor.

Fără protecţie, fără bani şi fără locuinţă, aceşti copii intră cu uşurinţă în reţele de hoţi sau
cerşetori. O mare parte dintre aceştia ajung însă să fie racolaţi de reţele de proxeneţi în scopul
exploatării sexuale. Nu există evidenţe clare în acest sens (date statistice, studii), ci declaraţii ale unor
reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din ţări de destinaţie ca Franţa, Italia şi Belgia.

Traficului de copii in scopul plantului de organe sau al adopţiilor ilegale

In cazul traficului de copii in scopul plantului de organe sau al adopţiilor ilegale aceasta
afacere este foarte profitabila. In acest scop s-a dezvoltat o adevarata retea de trafic de organe la
negru. In conditiile in care legea nu permite donarea de organe contracost, iar sute de bolnavi sunt
inscrisi pe listele spitalelor in asteptarea unui donator aceasta va fii o afacere in continua crestere.

Adoptia este o procedura presupune foarte multa birocratie, procesul de adoptie este unul lung
si care necesita multe aprobari.
 Inventivitatea sau disperarea celor care isi doresc un copil pe care nu il pot avea pe cale
naturala si carora procedura adoptiei li se pare prea birocratica si indelungata este surprinzatoare prin
mijloacele la care apeleaza ca sa eludeze legea. Acestia sunt in stare sa apeleze chiar si la metode
ilegale in acest sens.

Traficul de copii şi crima organizată. Reţele de traficanţi.

Grupuri criminale organizate sunt implicate în majoritatea cazurilor de trafic de copii. Reţelele
sunt bine organizate, activitatea acestora fiind condusă după reguli stricte.

Recrutorul este prima verigă a reţelei de traficanţi care vine în contact cu victima, aceasta
trecând progresiv de la o persoană la alta până ajunge la exploatator.

Capul reţelei conduce şi controlează activitatea membrilor reţelei. De obicei reţelele sunt
organizate mai bine în exteriorul ţării ţintă, decât în interior.

Interviurile au evidenţiat faptul că este dificil să intri într-o astfel de reţea şi mai ales este
deosebit de periculos. Chiar şi pentru unităţile specializate din poliţie este periculos să se infiltreze în
astfel de reţele, însă prin aceste modalităţi au fost neutralizate multe dintre acestea.

În cadrul reţelelor de traficanţi au fost identificate cel puţin patru roluri. Acestea
includrecrutorul (persoana care identifică copilul şi îl recrutează), intermediarul - persoana care se
ocupă de obţinerea documentelor necesare şi organizează transportul,transportatorul (cel care trece
graniţa împreună cu copilul prin mijloace legale sau ilegale) şi persoana care primeşte, găzduieşte şi
exploatează copilul. În fiecare categorie pot activa una sau mai multe persoane.

Reţeaua de traficanţi este bazată pe o experienţă îndelungată, membrii cunoscându-se între ei

şi acţionând pe principiul maximizării profitului. Aceste reţele activează sub acoperirea unor activităţi
legale, analizând toate acţiunile dintr-un punct de vedere economic (studierea cererii, distribuirea şi
promovarea serviciilor oferite de către victime).

În acest sens traficanţii apelează la diverse tehnici ce diferă în funcţie de tipul de exploatare a
victimelor. În cazul traficului în scopul exploatării prin muncă (cerşetorie, furt), traficanţii adoptă o
strategie de rotaţie a copiilor victime. Cei care controlează ariile în care copiii sunt exploataţi schimbă
periodic locaţia acestora pentru a creşte profitul. De obicei copiii rămân cu acelaşi traficant, motivul
fiind faptul că exploatatorul câştigă autoritate asupra copilului, utilizând forţa sau alte metode
coercitive prin care obţine supunerea copilului.
 Exploatarea are loc în diverse locaţii (baruri, hoteluri, bordeluri, saloane de masaj etc) pe care
traficanţii le controlează. Copilul este mutat doar în momentul în care este vândut către un alt
exploatator. O altă motivaţie a vânzărilor repetate este aceea că în fiecare arie clienţii sunt de obicei
aceiaşi. De aceea traficanţii aduc mereu alte victime pentru a-şi păstra clienţii.

Este foarte greu de stabilit relaţia dintre vârsta şi sexul copiilor traficaţi şi cererea din ţara de
destinaţie. Persoanele intervievate însă au evidenţiat faptul că reţelele de traficanţi devin din ce în ce
mai specializate în relaţie cu caracteristicile copiilor.

Ceea ce este luat în considerare de către traficanţi este faptul că minorii sunt mai vulnerabili,
mai uşor de influenţat şi de controlat decât adulţii (prin violenţă şi alte abuzuri), dar şi faptul că sub o
anumită vârstă, copiii nu au răspundere legală pentru infracţiunile comise.

Principalele scopuri ale traficului de copii sunt exploatarea sexuală şi exploatarea prin muncă.
Există diferenţe între traficul de fete şi traficul de băieţi din perspectiva scopului. În cazul majorităţii
fetelor repatriate, traficarea a avut ca scop exploatarea sexuală, iar în cazul băieţilor exploatarea prin
muncă. Sunt însă şi cazuri de fete traficate în scopul exploatării sexuale către Italia, dar care au fost
considerate prea tinere şi au fost forţate să muncească în Macedonia.

De asemenea, există o serie de semnale (fără a exista însă date statistice sau studii în acest
sens) privitor la băieţi foarte tineri traficaţi în ţări vest europene în scopul prostituţiei ori care trec din
reţele de exploatare a muncii în reţele de exploatare sexuală.

Preferinţa traficanţilor pentru copii poate avea cel puţin trei motive: cererea din ţările de
destinaţie, copiii traficaţi nu se pot apăra singuri, fiind mai uşor de manipulat şi nu răspund penal
pentru infracţiunile săvârşite.

Persoanele intervievate au sugerat faptul că există o cerere în ţările de destinaţie pentru

categorii specifice de vârstă şi gen, altfel traficanţii nu ar risca pedepsele mărite în cazul traficului de
copii (considerând faptul că este mai uşor ca o persoană peste 18 ani să susţină, dacă este prinsă de
poliţie, că este o simplă dansatoare sau chelneriţă, ori că se prostituează voluntar).

În cazul traficului fetelor în scopul exploatării sexuale, preţul pe care îl cer traficanţii variază
în funcţie de vârsta şi calităţile naturale ale victimei (aspect fizic, bună dansatoare pentru că multe
dintre fete încep ca dansatoare în cluburi de streaptease). Preţul pe care îl obţin pentru vânzarea unei
fete variază în funcţie de poziţia traficantului în reţeaua criminală.
 Concluzii

Traficul de migranţi, atât din punct de vedere legal cât şi din punct de vedere al conţinutului
infracţiunilor incluse în acest concept, este clar diferenţiat în cele două componente majore : traficul
de persoane şi traficul cu fiinţe umane.

Atât traficul cu migranţi, cât şi traficul cu fiinţe umane sunt infracţiuni cu caracter
transnaţional, în sensul juridic reprezentativ, adică orice infracţiune care, după caz fie este săvârşită
atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului acestuia, fie este săvârşită pe teritoriul unui stat,
dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui
stat, fie este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi
infracţionale în două sau mai multe state, ori este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul
acesteia se produce pe teritoriul altui stat.

Este foarte important a se face o distincţie clară între această infracţiune şi cea de trafic de
persoane, întrucât, deşi în ambele situaţii putem vorbi de traficarea unor persoane, migranţii sunt
participanţi activi la comiterea faptei, în toate formele sale de către membrii grupărilor infracţionale
de traficanţi.

Reglementarea juridică a cazurilor de trafic ilegal de migranţi este un proces care presupune
abordarea etapizată atât a activităţilor operative, cât şi a probaţiunii, dat fiind şi modul secvenţial în
care se comite această infracţiune, respectiv racolare, îndrumare, organizare şi călăuzire a migranţilor.