UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRANCUSI TG.

JIU

FACULTATEA DE STIINTE MEDICALE SI COMPORTAMENTALE

AN UNIVERSITAR : 2020 – 2021

MOASE 1 GRUPA 511E

Numar matricol: 122

BERCA ALEXANDRA (RICHTER)

Terorismul

Terorismul nu are o definiție unanim acceptată. Dificultatea definirii provine atât din
complexitatea sa cât și dintr-o largă divergență de poziții ale persoanelor, organizațiilor sau
statelor implicate în lupta antiteroristă.
Cea mai simplă definiție este cea de "scop și metodă":
Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor
obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor
populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii,
câteodată conducerea face acte de terorism asupra populației (stat, organizații, categorii
sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști -
producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea
manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace
democratice sau convenționale.

Terorismul poate fi:

 un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat de pe poziții inferioare de

forță (militară, politică sau economică),
 sau purtat de state, grupe de state, organizații statale, organizații extraparlamentare, sau
interstatale, ca o formă de război nedeclarat, neconvențional, care face abstracție de la
regulile impuse de Convențiile de la Geneva.
Articol principal: Convențiile de la Geneva.
În multe cazuri terorismul este în mod greșit asimilat
cu insurgența, fanatismul, războiul psihologic, crimele de război și atrocitățile comise de forțe
armate regulate sau cu operațiuni clandestine. Câteodată această confuzie este întreținută în
mod intenționat din rațiuni de propagandă.
Definiții ale terorismului
Dificultatea definirii terorismului este o problemă de percepție culturală, politică și socială a
actului de violență și a scopului politic urmărit prin teroare.
Deși țintele pot fi diferite:

 cucerirea opiniei publice prin manipulare mediatică (poziția mediei, care se bazează, în
marea majoritate a cazurilor, pe o comunitate de interese, terorismul crescând rating-ul,
manipulată și manipulatoare, devine centrală în triunghiul conflictual teroriști-populație-
conducere);
 acțiuni de „pedepsire” și răzbunare pentru nedreptăți reale sau imaginare;
 atingerea unor obiective politice: schimbarea conducerii, schimbarea sistemului de
guvernare, impunerea unor alte linii de conduită, religioasă, politică, morală, economică,
cuceriri teritoriale etc.
Metoda va fi - prin definiție - violentă și spectaculară aplicată asupra unei populații civile,
neangajate direct în conflict, dar cu potențial de a influența conducerea-țintă.
Într-un studiu al terorismului, Alex Schmid, analizează conținutul pentru 109 definiții ale
terorismului găsind următoarea frecvență a conceptelor folosite:

 Violență și forță (apar în 83,5% dintre definiții)

 Motivații politice (65%)
 Frică, accent pe teroare (51%)
 Amenințare (47%)
 Efecte psihologice și reacții anticipate (41,5%)
 Discrepanță între obiective și victime (37,5%)
 Acțiuni intenționate, planificate, organizate și sistematice (32%)
 Metodă de luptă, strategie și tactică (30,5%)

Definiția terorismului la Liga Națiunilor (1937)

Toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat sau făcute ori planificate pentru a
crea o stare de teroare în mintea anumitor persoane, a unui grup de persoane sau a
publicului larg.
Această definiție largă și voit ambiguă reflectă preocupările guvernelor interbelice de a face
față pericolului pus de mișcările anarhiste, comuniste, cât și a celor de eliberare de sub
ocupația colonială. Această definiție a fost folosită inclusiv de către guvernul britanic pentru a
justifica reprimarea mișcării pașnice pentru obținerea independenței Indiei.

Definiții ale terorismului în Statele Unite

Definiția Codului Federal al Statelor Unite
Folosirea ilegală a forței și violenței împotriva unor persoane sau proprietăți, pentru
intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populației civile, sau a unui segment de populație,
făcută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.
Această definiție este criticată pentru introducerea conceptului de "act terorist pentru
pedepsire", în urma atentatului terorist din Oklahoma, atentat al cărui principal motiv se pare
că a fost pedepsirea FBI-ului pentru intervenția împotriva sectei Davidienilor din Texas|
Waco]], Texas.
Definiția Departamentului Apărării al Statelor Unite
Folosirea calculată a violenței ilegale pentru a instaura frica, în vederea intimidării sau
pedepsirii guvernelor sau societăților, pentru atingerea unor scopuri în general politice,
religioase sau ideologice.
Și această definiție este puternic criticată pentru că permite aplicarea conceptului de terorism
la nivel statal (stat terorist) și introduce arbitrarul legalității conferit de tribunalele americane.
De exemplu uciderea unor cetățeni civili iranieni ar putea să fie considerată legală de către
guvernul american și deci nu ar constitui un act de terorism. Acest argument a fost folosit
pentru sprijinul american acordat grupării teroriste anti-iraniene mujahedine Khalq (MEK).
Membrii acestui grup au primit în mod oficial statutul de "persoane protejate" din partea
guvernului american, chiar dacă MEK se află pe lista oficială de grupări teroriste, elaborată de
Departamentul de Stat American.3
Definiția Legii „Patriot”
Este considerată ca una dintre cele mai vagi, interpretabile și arbitrarii definiții ale
terorismului atât de criticii liberali cât și cei conservatori:
"...acte periculoase pentru viața umană care se produc cu încălcarea codului penal al
Statelor Unite ale Americii sau al oricărui Stat (din componența SUA)."
Definiția Legii Terorismului din Marea Britanie, din 2001
În legea adoptată în februarie 2001 în Marea Britanie, definiția actului de terorism este atât de
largă încât include nu numai orice folosire a violenței și a amenințării pentru atingerea unor
obiective politice, ideologice sau religioase, dar și "perturbarea sau interferența serioasă în
funcționarea unui sistem electronic."
De asemenea sunt considerate ca acte teroriste acțiuni de amenințare cu folosirea
armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influențarea guvernului sau crearea unei
stări de teroare.
Această lege este foarte criticată, pe motiv că permite o definire mult prea largă a termenului
de terorism și creează un potențial pentru abuzuri din partea guvernului. Criticii acestei legi
argumentează punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele chiar comice și
absurde) cum ar fi cel al unui activist ecologist, care în semn de protest ar amenința numai că
va folosi o armă de vânătoare pentru a-și distruge propriul calculator, și conform textului legii
ar fi considerat un terorist.

Erori de definire a terorismului

Erorile de definire a terorismului au multiple surse. Cele mai citate cauze pentru erorile
de definire a terorismului sunt:

1. Efectele emoționale de conflict.

2. Propaganda și dezinformarea tactică a părților în conflict.
3. Ambivalența tactică a părților în conflict.
4. Discrepanța de percepție culturală și/sau folosirea sa manipulativă.
 Efectele emoționale de conflict
În oricare situație de conflict, prezența unui pericol iminent duce la o puternică implicare
emoțională a fiecărui individ. Astfel apare o tendință de demonizare a inamicului „terorist" și
de etichetare simplistă a teroriștilor ca fanatici, criminali iraționali, persoane de o cruzime
absolută sau bolnavi mintal.
Această tendință este contraproductivă, pentru că împiedică formularea unor tactici
eficiente de luptă antiteroristă si chiar poate amplifica efectul de psihoză generalizată urmărit
de teroriști.
Un exemplu tipic de efect emoțional de conflict a apărut în timpul Revoluției din decembrie
1989 din România, fiind responsabil pentru multe victime accidentale produse de starea de
confuzie și psihoza generală.

Propaganda și dezinformarea oficială

În mod paradoxal, este foarte frecventă tendința de exagerare și amplificare a
pericolului terorist, chiar de către puterea politică de stat responsabilă cu protecția cetățenilor.
Prin exagerarea pericolului terorist lideri, guverne sau partide politice pot căpăta puteri
politice crescute, fonduri, justificate de o stare de necesitate („situații excepționale impun
măsuri excepționale").
Cel mai cunoscut caz de exagerare a pericolului terorist este legat de
incendierea Reichstag-ului german. În noaptea de 27 spre 28 februarie 1933, clădirea
Reichstag-ului a fost cuprinsă de flăcări, sala plenară și unele încăperi învecinate au ars
complet. Această incendiere intenționată nu a fost clarificată nici până azi, dar naziștii
germani au luat incendiul drept pretext pentru impunerea politicii lor. Prin propagandă și
dezinformare acest act a fost amplificat pentru a crea imaginea falsă de covârșitor pericol al
unui „terorism comunist evreiesc", imagine care a făcut posibilă ascensiunea la putere a
lui Adolf Hitler în Germania interbelică.
Ambivalența tactică a părților în conflict
În unele cazuri este foarte greu de diferențiat între mișcări de insurgență legitimă și
grupări teroriste. Același grup poate adopta și tactici teroriste și tactici legitime de insurgență
(unele grupuri de luptători/teroriști ceceni cum ar fi cel condus de cecenul Șamil Basaev).
Deosebirea se bazează pe metodică: insurgenții acționează direct asupra țintei, în timp
ce teroriștii acționează indirect, prin terorizarea populației neparticipante la conflict
În același conflict pot acționa în paralel și grupuri teroriste și grupuri de insurgență
propriu-zisă (ca în cazul războiului din Irak).
Aplicarea unei etichete generale și simpliste de terorism este de asemenea contraproductivă,
ducând de obicei la creșterea influenței și virulenței grupării sau facțiunii teroriste.
Discrepanța de interpretare
Etichetarea ca „terorism” implică automat ilegitimitatea mijloacelor folosite pentru
atingerea unui obiectiv politic, ideologic sau religios. În cazul în care între părțile aflate în
conflict există discrepanțe culturale majore, conceptul de legitimitate nu mai este unic și
aceleași fapte pot fi considerate ca acte teroriste sau acțiuni legitime de insurgență, în funcție
de apartenența și interesele relatantului.
Astfel, în Conflictul arabo-israelian din Orientul Mijlociu acțiunile armatei israeliene de
„eliminare cu țintă precisă" a organizatorilor arabi de acțiuni contra populației israeliene sunt
considerate în Israel ca acțiuni legitime antiteroriste, acționate de armata unui stat democrat,
aflată sub control juridic și parlamentar, deși produc uneori și victime inocente (victime
colaterale), în timp ce în lumea arabă sunt considerate ca acțiuni teroriste. Într-o situație
identică se află unitățile militare de supraveghere din Afganistan, inclusiv unități ale Armatei
Române, în lupta contra Talibanului.
Extrema dreaptă franceză continuă să dispute legitimitatea acțiunilor Rezistenței franceze de
asasinare a colaboraționiștilor, în timpul celui de-al doilea război mondial.