Tema 1 Politica ca ştiinţă şi obiect de studiu.

Planul:
1. Politica ca obiect de studiu
2. Apariţia, afirmarea şi dezvoltarea ştiinţei politice
3. Legitatile generale, categoriile şi funcţiile politologiei. Politologia în sistemul ştiinţelor
politice.
1. Politica ca obiect de studiu
Evoluţia societatii contemporane a determinat politica să dobândească o importanta tot
mai mare. Complexitatea dezvoltării sociale, care are la bază progresul societatii contemporane a
dus la extinderea şi ramificarea politicii, la pătrunderea ei în zone care altădată erau apanajul
indivizilor sau al unor comunitati restrânse. S-ar putea spune că orice problemă care priveşte
soarta unui individ poate să aibă caracter politic. in momentul de fata s-a accentuat politizarea
unor mase mari de oameni, atât prin dezvoltarea fără precedent a procesului de afirmare
naţională, cât şi prin creşterea generală a nivelului de informare şi cultură. in consecinta, politica
a încetat de mult să mai fie apanajul politicienilor de carieră. Niciodată termenul de politică nu a
fost atât de solicitat ca în zilele noastre.
Precizarea obiectului unei ştiinţe în general şi în mod deosebit al unei ştiinţe sociale, cum
este cazul politologiei, este o problema extrem de dificilă, complexă şi care presupune un
permanent proces de definire şi redefinire. Dificultatea acestui proces decurge din complexitatea
şi dinamica vieţii politice contemporane, din marea explozie informaţională, precum şi din
apariţia a numeroase ştiinţe de studiu a societatii, în special a celor de interacţiune cu politicul.
Stabilirea obiectului de studiu al ştiinţei politice impune precizarea unor elemente
preliminare cum ar fi: domeniul său distinct de studiu; noţiunile, categoriile, conceptele,
procesele şi legitatile specifice cu care aceasta operează; funcţiile îndeplinite în domeniul
cunoaşterii, a interdisciplinaritatii şi mai ales în practica socială; locul pe care respectiva ştiinţa îl
ocupa in sistemul ştiinţelor sociale şi politice; utilitatea şi eficienţa sa socială.
Ca obiect de studiu al politologiei este considerată politica ca subsistem al sistemului
social global.
În legătură cu aceasta se pune întrebarea: care sunt modalitatile de abordare a politicii?
Doar politica o putem urmări ca mod de organizare şi conducere a comunitatilor umane globale,
ca acţiune politică manifestată în relaţiile între ciase şi categorii sociale, între acestea şi instituţiile
politice, relaţii care se manifestă în acţiunile pentru obţinerea puterii politice. O faţetă sub care se
prezintă politica îl constituie şi programele politice, care cuprind strategii, metode, mijloace
pentru realizarea intereselor subiecţilor acţiunii politice. Un deosebit interes îl prezintă şi cultura
politică care reprezintă un ansamblu de orientări prin care membrii unei societati se raportează la
viaţa politică a societatii. Forma caracteristică sub care se manifestă politica după părerea unor
politologi este aceea a raportului dintre guvernanţi şi guvernaţi, dintre conducători şi conduşi.
Politica reprezintă acel domeniu al vieţii sociale în care se desfasoară viata conştientă a
oamenilor, de regulă în mod organizat, pentru promovarea anumitor interese care se manifestă
sub o multitudine de forme, precum: interese individuate, generate, de grup social, naţionale,
internaţional, interese economice, spirituale, politice. Servirea şi promovarea diversitatii de
interese, atunci când se realizează în mod conştient, prin activitati organizate şi programate se
constituie în domeniul politic.
În consecintă, politologia poate fi definită ca disciplina care studiază, analizează şi
descrie sistemul politic, fenomenele politice, comportamentul politic, surprinzând legile
care guvernează dezvoltarea politică a societatii. Prin urmare, domeniul de studiu al
politologiei îl constituie realitatea politică, jalonată de elementele sistemului politic. Ea studiază
politicul ca sistem, urmărind aspectele sale raţionale, instituţional, acţionale, social-psihologice,
culturale. Desemnând trăsăturile generate ale vieţii politice, fenomenele, procesele care
Tema 1 Politica ca ştiinţă şi obiect de studiu.
caracterizează viaţa politică, ştiinţa politică devine deosebit de utilă pentru înţelegerea
mecanismelor de conducere a societatii.
Unii cercetători sunt de părerea că politologia este o ştiinta a statului, aducând în discuţie în acest
sens etimologia cuvântului politic, derivat din cuvântul grecesc „polis”, adică oraş-stat, sau cum
mai spun alţii cetate-stat. insă, deşi statul este elementul central al politicului, cercetarea nu
trebuie să se limiteze numai la studiul activitatii statului, ceea ce ar îngusta evident obiectul
politologiei.
Sunt răspândite de asemenea şi teorii politice după care obiectul politologiei ar fi puterea
politică, ceea ce nu poate fi ignorat sau exclus din obiectul ei. in rândul acestor cercetători îl
menţionăm pe Max Weber care observa drept obiect al politicului puterea sau repartiţia puterii fie
între state, fie între diverse grupuri din interiorul aceluiaşi stat. in cadrul acestei conceptii
încadrăm şi pe alţi politologi: R. Aron, G. Burdeau, M. Duverger. Pentru G. Burdeau puterea
politică reprezintă factorul în jurul căruia se concertează viaţa politică.
Putem menţiona o definiţie deosebit de cuprinzătoare a obiectului ştiinţei politice,
conform căreia aceasta se referă la : organizaţiile puterii politice, descrierea şi analiza celor mai
importante forme de dominaţie politică, descrierea şi analiza celor mai importante asociaţii
politice din interiorul statului, partidelor, prezentarea rolului pe care îl joacă ideile politice în
fundamentarea şi dezvoltarea organismelor puterii politice, împărţirea şi dobândirea puterii în
stat, legătura puterii politice cu autoritatile sociale, raportul dintre state în context mondial.
Evident că nici politologia nu este în măsura să epuizeze întreaga cercetare a politicului,
dar ea este singura care o face de la nivel de ansamblu, de sinteză şi din acest punct de vedere este
unica ştiinta din cadrul ştiinţelor politice capabilă prin studiul ei, să acopere întreaga sferă de
cercetare a politicului.
2. Apariţia, afirmarea şi dezvoltarea ştiinţei politice.
Politologia, ca ştiinta şi obiect de studiu, a apărut şi s-a dezvoltat pe măsura evidenţierii
tot mai pregnante a politicului în viaţa socială şi a dezvoltării celorlalte ştiinţe despre societate.
Aceste împrejurări au făcut ca politologia să nu apară de la început ca o ştiinta distinctă în raport
cu alte ştiinţe sociale, şi în mod deosebit, cu alte ştiinţe politice. De aceea, o perioadă îndelungată
de timp, politologia se regăseşte sub denumirea de ştiinţa politicii sau ca părţi ale altor ştiinţe.
Există şi situatii în care obiectul său de studiu se confundă cu alte ştiinţe politice.
Aparitia „ştiinţei şi teoriei politice” o datorăm, în primul rând, filosofi'lor greci Platon şi
discipolului său, Aristotel, care în preocuparea sa pentru „guvernământul perfect”, a întemeiat o
nouă disciplină socială, concepută ca o scentia regală în rândul ştiinţelor ce vizează societatea,
analizând politica din perspectiva cerinţelor generale ale polisului, în care individul trebuie să se
integreze ca cetatean. Politica devine activitatea care îi leagă pe oameni, îi organizează şi îi
conduce, de aceea omul este pentru Aristotel „zoon politikon”. Iar scopul cel mai malt aparţine
politicii, ştiinţa „cea rnai stăpânitoare şi conducătoare în cel mai înalt înţeles”. Politica este cea
mai înaltă dintre toate ştiinţele (Aristotel, Politica, cartea a Ill-a). Aristotel contribuie la
inaugurarea unui studiu pozitiv al politicii, la introducerea fenomenelor politice în sfera cercetării
ştiintifice.
Momente importante ale apariţiei şi dezvoltării politologiei se leagă de diferite trepte de
progres social- precum perioada antichitatii, cu diferitele sale centre, caracterizată prin apariţia
elementelor constitutive ale gândirii politice; perioada feudală, fund caracterizată prin dominaţia
fenomenului religios asupra celui politic; perioada Renaşterii, de care se leagă punerea bazelor
politologiei ca ştiinta politică modernă, anume prin reprezentantul său de vază Nicollo
Machiavelli cu lucrarea „Principele” (1513); epoca modernă, în care se lărgeşte sfera de
cuprindere a cunoştinţelor politice; perioada contemporană, când politologia cunoaşte o larga
dezvoltare şi se conturează clar ştiinţa politică ca ştiinta politică distinctă.
Considerându-i, şi pe bună dreptate - pe Platon, Aristotel, Cicero, Toma D’Aquino,
Nicollo Machiavelli, Jean Bodin etc. drept întemeietorii ştiinţei politice, care au întreprins primele
demersuri serioase şi au realizat primii paşi considerabili în direcţia respectivă, prin acestea nu
Tema 1 Politica ca ştiinţă şi obiect de studiu.
vom conchide totuşi că aceştia au creat şi ştiinţa autonomă, distinctă - Politologia - în sensul în
care o concepem astăzi. Odată cu extinderea şi creşterea rolului şi importanţei domeniului
politic, cu diferenţierea ştiinţelor care studiază acest domeniu sub aspectele sale generale şi
particulare, cu dezvoltarea legată de elaborarea unor noi principii şi metode de cercetare -anume
în aceste circumstanţe politologia va deveni ştiinta distinctă.
Disocierea politologiei, individualizarea ei ca ştiinta de sine stătătoare a început abia la mijlocul
secolului al XlX-lea, odată cu creşterea considerabilă a rolului şi locului politicului în domeniul
cunoaşterii teoretice şi a practicii sociale. Acest proces de emancipare a ştiinţei politice
s-a desfasurat în doua etape:
a) prima etapă s-a desfasurat la mijlocul secolului al XlX-lea şi a vizat în principal,
desprinderea politologiei împreuna cu sociologia de celelalte ştiinţe socio-umane;
b) cea de a doua etapa s-a consumat către sfârşitul secolului al XlX-lea şi a constat în
separarea ştiinţei politice de sociologie, fenomen asociat şi cu aparitia noului său sens şi conţinut
de ştiinta a studierii politicului şi tot ce'ţine de acesta.
Un rol important în afirmarea studiului sistematic al politicii a revenit înfiintarii unor
şcoli superioare de ştiinţe politice într-o serie de tari occidental (Franţa, Italia, Marea Britanie,
S.U.A., Spania), urmărind obiectivul pregătirii specialiştilor pentru aparatul de stat şi
administrate. Astfel, în 1857, în cadrul Colegiului din Columbia (S.U.A.) a fost înfiinţată prima
catedră de istorie şi ştiinţe politice, având drept scop cercetarea proceselor politice din societatea
americană. in anul 1871 se înfiinţează Şcoala liberă de ştiinţe politice de la Paris (actualul
Institut de Studii Politice al Universitatii din Paris). in Italia, după modelul francez, în anul 1875
s-au pus bazele Şcolii de §tiinţe Sociale „Cesare Alfieri” din Florenţa, iar în 1880 îsi începe
activitatea Şcoala de Ştiinţe Politice din Colorado (S.U.A.). Pentru Marea Britanie este specific
procesul de înfiinţare a Şcolii de economie şi ştiinţe politice din Londra în anul 1895, fund
secondat de înfiinţarea primei catedre de ştiinţe politice în cadrul Universitatii din Londra în anul
1912, acesta reprezentând, în general, modul în care, către finele secolului al XlX-lea, ştiinţa
politică şi-a consacrat apariţia în calitate de ştiinta autonomă. in perioada interbelică şi îndeosebi
postbelică, studierea politologiei în SUA, în Europa apuseană şi nordică, Canada şi Japonia s-a
generalizat, atât ca ştiinta cât şi ca obiect de învatamânt.
Discuţiile şi controversele în jurul noţiunii de „ştiinţa politica" şi a obiectului ei de studiu au
continuat, fund determinate şi influenţate de particularitatile naţionale ale dezvoltării gândirii
politice. in anul 1954 s-a produs un eveniment marcant în evoluţia ştiinţei politice,
considerându-se că vest-germanul Eugen -Fischer Baling a propus termenul „politologie”, ca
denumire pentru ştiinţa politică. Termenul a căpătat adeziunea lui Gert von Eynern în articolul
„Politologie”, publicat în 1954, însă se pretinde că în acelaşi an, termenul ar fi fost lansat şi în
Franţa de Andre Therive.
in ceea ce private specificul constituirii ştiinţei politice în Republica Moldova, se cere de
evidenţiat că „descătuşarea politologiei” s-a produs în contextul şi sub incidenţa „liberalizării”
anilor 90. La sfârşitul anului 1989, este adoptată decizia Comisiei superioare de Atestare a
U.R.S.S. de a introduce politologia în grupul ştiinţelor sociale, având un rol benefic în
constituirea disciplinei politologice. Astfel, au fost fondate primele catedre de politologie şi în
Republica Moldova în contextul unei acute necesitati de formare a unei autentice culturi politice
participative, a mentalitătilor şi comportamentelor democratice. Astăzi în condiţiile refacerii vietii
şi sistemului politic democratic, a necesitatii formării şi pregătirii'cetatenilor, a racordării
învatamântului din' Republica Moldova la cel european şi universal, studiul ştiinţei politice
a devenit o necesitate.
3. Legitatile generale, categoriile de bază şi funcţiile politologiei. Politologia în
sistemul ştiinţelor politice
Pentru explicaţia ştiinţifică a politologiei se impune precizarea unor elemente preliminare
cum ar fi: noţiunile, categoriile, conceptele, procesele şi legitatile specifice cu care aceasta
operează; funcţiile îndeplinite în domeniul cunoaşterii, a interdisciplinaritatii şi mai ales în
Tema 1 Politica ca ştiinţă şi obiect de studiu.
practica socială; locul pe care respectiva ştiinţa îl ocupă în sistemul ştiinţelor sociale şi politice;
utilitatea şi eficienţa sa socială. Legile pe care le studiază politologia se manifestă ca tendinţe
deoarece acţionează prin intermediul oamenilor, deci al unor factori subiectivi, ceea ce implică
precauţie, prudenta, elasticitate, relativitate în stabilirea şi defmirea lor. Pornind de la premisa
că o lege reprezintă ceea ce este esenţial, comun şi se repetă cu necesitate în cadrul
fenomenelor din domeniul respectiv, putem considera că politologia studiază legile
domeniului politic, care ar putea fi prezentate sub forma unor principii generale, cum ar fi :
- organizarea unui sistem politic bine articulat şi structurat în relaţii, institutii şi
concepţii, prin intermediul căruia societatea îsi asigură funcţionalitatea şi progresul. Este un
fapt stabilit de realitatea istorică că fără un sistem politic societatea nu ar putea funcţiona;
- organizarea şi conducerea democratică a societatii;
Experienţa istorică demonstrează că, de regulă, numai în condiţiile unei organizări şi
conducerii democratice sunt posibile progresul social stabil, bunăstarea şi prosperitatea
cetatenilor, cu toate că «nimeni nu pretinde că democraţia este perfectă sau autoînţeleaptă;
mai mult decât atât: democraţia este cea mai rea formă de guvernare, dar toate celelalte s-
au dovedit a fi mult mai rele »(Winston Churchill);
- armonizarea intereselor tuturor cetatenilor, grupurilor şi categoriilor sociale.
Promovarea progresuluii istoric nu se poate realiza decât în condiţiile satisfacerii
intereselor tuturor, atât a celor generate, cât şi a celor de grup sau individuate;
- unitatea organică între libertate şi responsabilitate constituie un principiu de bază,
deoarece progresul social nu poate fi asigurat decât prin manifestarea libertatii în mod
responsabil de către toti membrii societatii, indiferent de pozitia lor pe scara ierarhiei
sociale';
- unitatea organică între organizarea şi conducerea democratică a societatii şi
bunăstarea şi prosperitatea tuturor cetatenilor. Organizarea şi conducerea democratică
este probată în primul rând de capacitatea sa de a asigura bunăstarea şi prosperitatea
cetatenilor, la rândul lor, bunăstarea şi prosperitatea nu-şi pot găsi rezolvarea favorabilă
decât în condiţiile unui cadru de organizare democratică. [Călin Vîlsan]
Formulând asemenea principii trebuie să avem permanent în vedere că acestea nu sunt
singurele şi este important modul în care factorii politici le cunosc şi ţin cont de cerinţele acestora
în activitatea lor.
Având în vedere conţinutul, importanţa şi sfera sa de cuprindere, politologia reprezintă o
ştiinta de maximă generalizare a domeniului politic, care se ocupă de studierea legilor şi
modalitatilor concrete în care acestea se manifestă, în funcţie de condiţiile istorice ale
dezvoltării sistemului politic, categoriile de bază studiate de politologie sunt şi ele de
maximă generalizare. Categoriile politologiei sunt mai cuprinzătoare decât categoriile
ştiinţelor sociale speciale, angajate în cercetare unor sfere sociale ale instituţiilor politice,
proceselor şi fenomenelor politice. Politologia operează cu categorii ce includ noţiunile:
viata politică, sistem politic, putere politică, stat, democraţie, doctrine politice, partide şi
mişcări politice, regim politic, cultură politică, societate civilă, relatii politice internaţional
etc. Ca şi legitatile politologiei, categoriile de bază au un caracter obiectiv, impuse de
progresul istoric şi aflate Tntr-o relaţie de cauzalitate şi interdependent!
Ca teorie generală a politicului, politologia exercită în cadrul societatilor, în special a
celor democratice o serie de funcţii. Prin aceste funcţii, ea îsi exprimă, manifestă, rolul, utilitatea
şi eficienţa socială. Amploarea acestor funcţii, utilitatea lor nu sunt aceleaşi în toate societatile şi
sistemele sociale, ci ele sunt, în mare măsură determinate de o serie de factori, cum ar fi natura
regimului social şi a forţelor social-politice aflate la putere; nivelul dezvoltării vieţii materiale şi
spirituale; gradul dezvoltării vieţii politice şi în special a democratismului; sarcinile, obiectivele
politice urmărite şi realizate. in esenta, politologia exercită următoarele funcţii:
Funcţia cognitivă. Politologia realizează o funcţie de cunoaştere şi interpretare a realitatii
politice. Această cunoaştere este obiectivă, nepartinica şi nepartizană, lipsită de poziţie şi
încărcătură ideologică.
Tema 1 Politica ca ştiinţă şi obiect de studiu.
Funcţia normativ-aplicativă. Cunoscând realitatea politică şi prevăzându-i sensurile
potenţiate ale evoluţiei, politologia antrenează implicit un sistem de valori în numele căreia face
prognoza, exprimând capacitatea sa de a ierarhiza faptele politice şi tendinţele domeniului politic.
Prin această funcţie se exprimă căile, mijloacele privind organizarea şi conducerea politică cât
mai eficientă a societatii.
Funcţia axiologică. Cunoaşterea realizată de politologie se materializează în elaborarea
unor teorii, concepţii, doctrine şi programe politice, într-un cuvânt în crearea unor valori politice
ce vor crea şi fundamenta cultura politică. Politologia nu numai că se întemeiază pe valori, ci ea
însasi creează valori politice, cum ar fi libertatea, democraţia, cultură politică participativă etc.,
fund îndreptatită să emită judecati de valoare, recomandări pentru ameliorarea guvernământului.
-funcţie prospective- materializează funcţiile explicative şi cognitive ale ştiinţei politice,
previziunea nefiind un scop în sine, ci un fundament pentru orientarea eficientă a activitatii
practice. Scopul predicţiei reprezintă elaborarea unor decizii raţionale, eliminarea pe cât posibil a
subiectivitatii şi aleatorului în practica politică. Singură sau împreună cu alte ştiinţe sociale sau
politice de ramura, politologia poate prefigura modelele şi alternativele de dezvoltare sociale şi
le pune la dispoziţia societatii.
Funcţia praxiologică. Politologia nu este numai o ştiinta teoretica, abstractă ci ea este
dublata de o importanta dimensiune practică. Prin rezultatele şi concluziile la care ajunge, ea
este în măsură să ofere soluţii pertinente pentru îmbunătatirea şi perfecţionarea sistemului politic.
Totodată politologia oferă modele alternative de dezvoltare social-politică fie pentru reformarea
sistemului existent sau chiar pentru transformarea radicală a acestuia. Această funcţie reprezintă
dimensiunea practică a ştiinţei politice, definind-o drept ştiinţa despre acţiunea eficientă a
politicii, a deciziilor politice. Chiar dacă nu va oferi «reţete » infailibile, ştiinţa politică va stabili
în schimb cadrul general, liniile majore ale acţiunii politice.
Funcţia educativ-civică şi patriotică. Prin valorile politice create şi puse în circulate,
politologia contribuie în mare măsură la formarea şi dezvoltarea unei educatii civice patriotice şi
politice, a conştiinţei de sine a individului şi a societatii vizează implicarea responsabilă a fiecărui
cetatean în activitatea politică în cadrul căreia să primeze spiritul civic, patriotic, democratic,
respectarea valorilor general-umane.
Fiind o ştiinţa a studiului politicului, care nu poate fi înţeles decât în cadrul sociumului,
adică al societatii, politologia face parte atât din cadrul ştiinţelor sociale, cat si a celor politice. Ea
se afla în relaţii de comunitate, dar şi de identitate, particularitate cu ştiinţele sociale: istoria,
filosofia, economia, politologia. Relaţia, raportul de comunitate dintre politologie şi ştiinţele
sociale decurge din faptul ca toate au ca obiect de studiu societatea. Particularitatea,
individualitatea dintre politologie şi ştiinţele sociale vine de la domeniul distinct de studiu al
societatii, specific fiecărei ştiinţe în parte. intre politologie şi ştiinţele sociale istoriceşte s-au
constituit şi se dezvoltă relaţii de interacţiune, interdependenta, de complementaritate reciprocă.
Cunoştinţele, datele, informaţiile acestor ştiinţe sociale sunt folosite de politologie în studiul
politicului. La rândul lor şi aceste ştiinţe se pot folosi de datele şi cunoştinţele oferite de
politologie, contribuind astfel la o analiza detaliată şi profundă a societatii.

Un al doilea plan al relaţiilor, raporturilor este cel dintre politologie şi ştiinţele politice de
ramura: filosofia politică, sociologia politică, antropologia politică, doctrina politică, ştiinţa
puterii, ştiinţa partidelor, etc. Acest raport impune atât precizarea elementelor de comunitate între
politologie şi ştiinţele politice de ramura, dar îndeosebi şi mult mai important, a celor de distincţie,
de individualitate.
Politologia este singura ştiinţa politică care studiază politicul în ansamblul său, pe când
celelalte ştiinţe politice cercetează doar unele segmente, părţi ale acestuia. in studiul său,
politologia porneşte de la condiţiile generate ale societatii, rezultatele cercetării sale fund un bun
al Tntregii societati, ele regăsindu-se în cadrul spiritualitatii politice generate ale societatii; în
ideologiile, programele, strategiile unor partide, forţe social politice. Nefiind legată de un anumit
Tema 1 Politica ca ştiinţă şi obiect de studiu.
emitent politic, sau neaflându-se în serviciul acestuia, politologia realizează o cunoaştere
obiectivă, cât mai apropiată de realitatea social-politică.
Concluzionând putem aprecia că relatiile de interdependenţă, interdisciplinaritate şi
complementaritate se menţin şi se amplifica între politologie şi ştiinţele politice de ramura. Astăzi
ca urmare a creşterii rolului politicului în societate se amplifică şi consolidează statutul sistemic şi
plurivalent al politologiei, ea impunându-se tot mai mult ca o ştiinţa fundamentala cu rol
coordonator în studiul politicului şi al ştiinţelor politice.
După cum aţi putut observa şi după cum vă veţi convinge în continuare politologia, prin
obiectul şi funcţiile sale, legăturile cu alte ştiinţe din ciclul umanitar, interacţionează cu sfera
valorilor socio-umane fundamentale: autoritate, obligaţiuni, libertate, egalitate, echitate, dreptate,
democraţie, pace civică, consens, pluralism, responsabilitate ş.a., ceea ce îi conferă un prestigiu şi
o autoritate deosebită în sistemul ştiinţelor umanitare contemporane.
Întrucât tineretul este viitorul oricărei societati, iar acest viitor în mare măsură este
determinat de eficienţa şi calitatea guvernării, el este chemat să se implice în viaţa matură cât mai
bine instruit şi pregătit, inclusiv în aspect politologie, mai întâi de toate ca alegător, iar în
perspective ca potenţială persoană publică.

sites.google.com/site/stanislav covalschi