Teoria cunoasterii este o componenta necesara oricarei constructii filosofice .

In cadrul filosofiei , ea reprezinta dezvoltarea unui

raspuns la intrebarea pusa de oameni din vechi timpuri “daca gandirea lor e in stare sa cunoasca lumea reala . Ea explica ce este si
cum se realizeaza cunoasterea lumii de catre om , posibilitatea cunoasterii , legile , nivelele , formele si valoarea acesteia .
Problematica teoriei cunoasterii n3n1ng
In abordarea teoretica a problemelor cunoasterii trebuie sa facem distinctia intre porcesul cunoasterii si teoria cunoasterii .
Procesul cunoasterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfasoara ca urmare a inzestrarii naturale a omului cu capacitati
cognitive , omul nefiind constient de el , ci numai de rezultatele lui . De aceea , in primele filosofii problematica gnoseologica
lipseste , reflexia filosofica fiind centrata pe probleme de cosmologie , ontologie , si chiar politica si etica . Aceasta situatie e
remarcata de Petre Negulescu , care , ocupandu-se de geneza problematicii gnoseologice , arata ca la inceputurile ei , filosofiei ii era
caracteristica o incredere spontana in capacitatea ratiunii de a cunoaste lumea si a dezvalui adevarul .
Filosoful roman observa , pe buna dreptate ca pentru oamenii primitivi nu exista nici macar cunoastere , ci numai lucruri cunoscute .
Procesul cunoasterii presupune :
Un obiect (ceea ce e de cunoscut)
Un subiect (cel ce cunoaste , adica omul ca agent cunoscator)
O relatie congnitiva intre obiect si subiect (activitatea de cunoastere prin care se dobandesc cunostinte)
Un produs , un rezultat (cunostintele)
Teoria filosofica a cunoasterii se constituie tocmai in functie de aceste elemente ale procesului cunoasterii , aparand in cadrul ei o
problematica ce are in centru relatia gnoseologica dintre obiect si subiect , relatie inteleasa ca modalitate de raportare a omului la
lume , in care el , ca subiect cunoscator , reproduce lumea in planul gandirii sale .
Dar problematica cunoasterii nu se reduce numai la problemele ce privesc relatiile cognitive obiect-subiect , ci cuprinde si probleme
ce tin de obiectul cunoasterii si de subiectul cunoscator .
Problema obiectului cunoasterii
In legatura cu ea s-au conturat inca din antichitate doua linii:
Linia lui Democlid (materialista)
Linia lui Platon (idealista)
Problema subiectului cunoasterii
Din modul in care e conceput subiectul cunoasterii , mai precis posibilitatea lui de a cunoaste rezulta o alta grupare a conceptiilor
filosofice si anume :
Optimismul gnoselogic
Agnosticismul
Termenul de optimism gnoseologic desemneaza ansamblul conceptiior filosofice care afirma posibilitatea omului in calitatea sa de
subiect cunoscator de a cunoste realitatea .
Termenul de agnosticism desemneaza ansamblul conceptiilor filosofice care neaga in principiu posibilitatea omului de a cunoaste
realitatea .
O varianta a agnosticismului e scepticismul , care chiar daca in parte , admite posibilitatea cunoasterii lumii , se indoieste de
valoarea cunostintelor dobandite .
Problema relatiilor cognitive obiect-subiect
In istoria filosofiei mai exista o alta impartire a conceptelor filosofice despre cunoastere , in functie de rolul pe care il au in cadrul
relatiilor cognitive obiectul si subiectul acesteia . Aceasta impartire se refera al empirism si rationalism .
Empirismul porneste in argumentarea sa de la cateva supozitii :
Exista o cunoastere nemijlocita
Cunoasterea prin simturi e rezultatul simplei inregistrari a actiunii obiectului asupra subiectului
Obiectul actioneaza iat subiectul inregistreaza
In procesul cunoasterii , numai obiectul este activ , subiectul fiind pasiv , receptiv , lipsit de spontaneitate
Empirismul , ca filosofie integrala a cunoasterii , a avut o justificare istorica , care consta in faptul ca el a fost legat de dezvoltarea
stiintelor naturii .
Rationalismul se opune empirismului prin sublinierea rolului activ al subiectului in procesul cunoasterii . Acest lucru se exprima
prin calitatea creatoare a ratiunii care produce notiuni , concepte , independente de datele senzoriale .
Pentru rationalisti subiectul cunoscator e concretizat prin spontaneitate , printr-o activitate creatoare productiva .
Leibnitz spunea “mintea noastra e un izvor de cunostinte independente de datele senzoriale.”
Rationalismul defineste cunoasterea ca act de creatie , ca o constructie a subiectului, obiectul fiind creat in procesul cunoasterii .
Rationalismul ca doctrina gnoseologica a fost un punct de plecare , si , totodata , o justificare a marilor constructii speculative de
sisteme in epoca moderna.